BACH ȘI DEBUSSY în interpretarea pianistei ANGELA HEWITT

Hewitt-Angela-53[Simon-Fowler][1]Muzica este o putere spirituală în stare să lege toţi oamenii între ei.
George Enescu

.

  În data de 17 februarie 2013 a avut loc concertul pianistei Angela Hewitt, în sala teatrului „Reynolds Industrie” din cadrul Universităţii Duke (Reynolds Industries Theater, Duke University) din orașul Durham, Carolina de Nord.
.   Născută la 26 iulie 1958 în Canada dintr-o familie de muzicieni, Angela Hewitt este interpretă a muzicii clasice. S-a făcut remarcată prin înregistrări și spectacole extraordinare susținute în aceste ultime decenii, câștigând foarte mulți admiratori cu interpretarea sensibilă a pieselor marilor compozitori, mai ales ale lui Johann Sebastian Bach. Angela Hewitt a început studiile de pian la vârsta de trei ani, a studiat și vioara, a luat și lecții de balet în Ottawa, apoi a urmat Conservatorul Regal de Muzică din Toronto, unde a studiat cu Earle Moss și Guerrero Myrtle și a continuat să fie studenta pianistului francez Jean-Paul Sevilla, de la Universitatea din Ottawa. Este în primul rând cunoscută pentru înregistrările muzicii lui Bach, începute în 1994 și încheiate în 2005, când a reușit să acopere toată aria de lucrări mari ale strălucitului compozitor. Discografia ei mai cuprinde lucrări de Couperin, Rameau, Messiaen, Chabrier, Ravel, Schumann, Beethoven și Chopin. În 2010 a înregistrat primul ei disc de concerte de Mozart, cu Orchestra de Cameră din Mantova (Italia).
.   Programul anunțat pentru această zi a fost: J. S. Bach – French Suite No. 6 in E Major BWV 817; J. S. Bach – Toccata în D Major, BWN 912; Claude Debussy – Pour le Piano; J. S. Bach – French Suite No. 5 în G Major BWV 816; C. Debussy – Suite Bergamasque; C. Debussy – L’Isle Joyeuse.
.   Pe Angela Hewitt am ascultat-o într-un concert susținut tot aici în Durham, în anul 2009, interpretând cu măiestrie Variațiunile Goldberg ale lui Bach. Și de data aceasta, Angela Hewitt a executat piese ale compozitorului și organistului german din perioada barocă – Johann Sebastian Bach – considerat unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, născut în 1685 la Eisenach și decedat în 1750 la Leipzig, operele sale fiind apreciate pentru frumusețe artistică, profunzime intelectuală, tehnicitate și expresivitate. Continue reading “BACH ȘI DEBUSSY în interpretarea pianistei ANGELA HEWITT”

Un meci de hochei in N.H.L.

La alt nivel
In Canada hocheiul se serveste la micul dejun, pranz si cina. Zi de zi, in fiecare an, ziarele si televiziunile relateaza pe larg fiecare noutate a sportului cu crosa si pucul. Vara sau iarna, nu exista oras sau comunitate unde, sa nu vezi in curtea omului – o crosa, o poarta de hochei sau chiar mantinelele unei arene in aer liber. Este atat de iubit, incat jocul de hochei este prezent si pe bancnota de 5 dolari!
Ieri, 26 decembrie, a doua zi de Craciun, in Ottawa a fost o zi speciala – zi de sarbatoare cu mult hochei. Barurile si arenele isi asteptau clientii si spectatorii. Echipa de juniori (sub 20 de ani) a Canadei avea sa infrunte puternica formatie a Rusiei, iar Pittsburgh Penguins, echipa lui Sidney Crosby si Evgeni Malkin sosea in capitala pentru a infrunta senatorii din Ottawa condusi din teren de celebrii Daniel Alfredson si Alexei Kovalev. A fost o zi plina de hochei la care am participat, fortat si de imprejurari, caci, tocmai primisem cadou de Craciun un bilet intr-un loc ce nu putea fi refuzat, nu departe de bancile celor doua formatii.
Cu trei ore inainte, inarmat cu un Canon 50 D, am pornit spre locul cu pricina (arena Scotiabank Place) pentru a asista la un meci de hochei din cel mai puternic campionat din lume (N.H.L.).
Ajuns la patinoar am parcat masina (biletul 18,50$ !) si am pornit pe un frig intepator spre portile superbei arene. Meciul era programat la orele 7.30 P.M., eu ajunsesem cu mai bine de doua ore inainte. Fortat de ger, ma strecor cu greu printre fani in barul senatorilor pentru a servi un suc. Ecrane imense prezentau infruntarea istorica Canada – Rusia. Scorul strans 3-3, dupa primele doua reprize, tinea suporterii cu sufletul la gura. Amestecati, echipati in tricourile celor din Pittsburgh sau Ottawa toti aplaudau in picioare fiecare realizare a echipei nationale. Scorul evolua spectaculos, doua eliminari pentru rusi, canadienii profita si puncteaza: 5-3! Am plecat multumit, impacat cu gandul ca „prietenii” nostri din est pierd din nou. Am intrat in arena si …. din nou ovatii. Tabela uriasa din patinoar indica acum scorul 6-3. Rusii o incasau frumos. Inc-un puc in poarta rusilor si ma duc sa-mi iau un Ciuc de la L.C.B.O.(Liquor Control Board of Ontario)! N-a fost sa fie! Tabela a ramas incremenita pana la final.
Un meci cat o finala!
Arena arata superb. Jocuri de lumini si sunet, multa reclama, un public educat (poate uneori prea tacut pentru un eveniment de un asemenea calibru) si-un program bine sincronizat incanta spectatorii.
Pe gheata, un domn imbracat intr-o uniforma oficiala intoneaza imnul celor tari. Echipele aliniate, la liniile albastre, sustinute de spectatorii aflati in piciore canta. Purtat pe palme de public, un drapel urias canadian face turul arenei. Ici si colo, observ baietei si fetite admiratori infocati ai capitanului pinguinilor – Sidney Crosby (jucatorul care a adus Canadei titlul olimpic la inceput de an, in Vancouver, in finala contra vecinilor din sud). Suprafata de joc, luciosa ca oglinda, scartie zgomotos sub lamele neiertatoare ale jucatorilor. Meciul capata o viteza ametitoare, pucul zburda de la o poarta la alta. Nu trec nici trei minute… si …ca din senin Ares, zeul razboiului, coboara pe gheata. Fara manusi (fusesera aruncate rapid pe gheata), supravegheati de doi arbitri, doi jucatori se tatoneaza intr-un partida de box ce l-ar face invidios pana si pe Lucian Bute. Publicul explodeaza. Toti sunt in picioare! Bliturile scapara! Este Chris Neil! (cunoscut de fani pentru meciurile de box pe gheata si dintii lipsa) Insa, …de aceasta data nu-i Niel ci Matt Carkner! Senatorul aplica o scurta pinguinului!  Pinguinul riposteaza tavalindu-l pe gheata pe senator. Peste ei sar arbitrii. Partida de box se incheie rapid, amandoi primesc doua minute de penalitate. Multumit publicul se linisteste. Insa, nu pentru mult timp.
Un sut puternic de la linia albastra aduce Ottawa in avantaj. Patinoarul clocoteste! Echipa gazda controleaza meciul! Cu trei minute inainte de finalul primei reprize sarim din nou in picioare. Inscrie Erik Karlsson …2-0 pentru Ottawa! Repriza se incheie cu penalitate dictata impotriva pinguinilor.
Incepe repriza a doua. Ottawa are avantaj numeric mai bine de un minut si jumatate. Pinguinii sunt ingramaditi in propria zona. Prin pase repetate senatorii cauta pozitii de sut. Pucul ajunge la Karlsson, sut frumos si ..3-0 pentru Ottawa. Ce torpila! Abia am sesizat traiectoria pucului la reluare pe tabela! Incantat de spectacol, publicul jubileaza.  Este a doua reusita a serii, a tanarului jucator suedez in varsta de numai 21 de ani! Echipa lui Crosby, detinatoarea de acum doi ani a Cupei Stanley este in genunchi! Stresul si nervii pe gheata ating paroxismul. Pinguinii din ce in ce mai frustati si incisivi ataca cu toate resursele. Ottawa rezista, dar pana cand?! Doar sansa si Brian Elliott, portarul senatorilor, cunosc raspunsul!
A fost seara lui Brian Elliott!
In hochei, un portar bun, poate castiga meciul. Acest lucru s-a intamplat si-n aceasta seara. Au fost situatii cand Brian Elliott a facut miracole. A plonjat, s-a rostogolit , a parat – practic nici el nu stia ce mai putea inventa pentru a evita golul. A facut-o cu succes, cu o daruire si concentrare ce rar am vazut in acest sezon. Mi-a adus aminte de celebrul portar slovac Jaroslav Halak ce a dus sezonul trecut, canadienii din Montreal, in finala conferintei de est.
Pe un rand mai jos, o familie de americani (parinti si doi copii) echipati in tricourile pinguinilor urmareau fiecare actiune a favoritilor. La un moment dat tatal celor doi baietei sare ca ars in piciore si-i spune sotiei (cu referire la Elliott) – „?i-am spus ca-n zile bune e fantastic! Acesta este omul de care imi era frica cel mai tare!” ?i-ntradevar, portarul senatorilor ajutat de doua ori si de bara a fost fantastic. Abia cu trei minute inainte de final au reusit pinguinii sa-l invinga. ?i cine altul daca nu Crosby! Un minut mai tarziu, la o penalizare dictata impotriva senatorilor, pinguinii au riscat tot scotand pana si portarul din poarta. Dupa parade succesive ale lui Elliott pucul ajunge la Karlsson care a fost doar la o fractiune de secunda de realizarea primului sau hat-trick in N.H.L.! Dupa 60 de minute de joc scorul final ramane 3 – 1 pentru Ottawa Senators.
La sfarsitul meciului, la o statie locala de radio, un comentator afirma „.. Elliott a fost incredibil, a avut si trei interventii decisive in mai putin de patruzeci de secunde”!
De remarcat, in repriza a treia, la 3-0, senatorii rateaza desprinderea. Pe un contratac clasic Nick Foligno scapa singur si marcheaza! Totusi …golul nu a fost validat caci pucul a fost scos, cu un ultim efort, din poarta de cunoscutul portar al pinguinilor Marc-André Fleury, inainte sa depaseasca cu toata circumferinta linia de fund a portii. Dupa minute bune de analiza pe calculator golul a fost anulat oficial si s-a acordat lovitura de penalitate pentru senatori. Acelasi Foligno a executat pe rever si Fleury a retinut cu un efort remarcabil.
Nota. In repriza a doua cunoscutul atacant al senatorilor Jason Spezza a parasit acidentat terenul de joc si va fi indisponibil pe o perioada de cel putin sase saptamani. La sfarsitul partidei Brian Elliott a fost declarat omul meciului. In acelasi clasament pe locul doi a urcat autorul celor doua goluri – Eric Karlsson.
Mentiuni. La meci au asistat 20 146 de spectatori. Pauzele si intreruperile au fost presarate cu momente umoristice interactive la care au participat spectatorii, mascotele celor doua formatii, cei mai mici hocheisti din oras etc.
Am postat articolul de mai sus pentru a promova acest sport si a va prezenta desfasurarea unui spectacol sportiv in Canada. Nu-mi amintesc sa fi citit prezentarea detaliata a vreunui meci din N.H.L. in presa sportiva din Romania.
Florin Munteanu
http://balabanesti.wordpress.com/

OTTAWA – PRIMAVARA

by Elena BUICA
De Martisor 2010
Ottawa, Canada

Indiscutabil, cel mai frumos anotimp pentru vizitat Ottawa este primavara, în special perioada înfloririi lalelelor. Miile de lalele râzând în soare, nu numai ca îti transmit bucuria si dragostea de viata, dar ele poarta în cupele lor sentimentul de prietenie al canadienilor si pe cel de recunostinta al Olandei. Fermecatoarea imagine a miilor de lalele are o frumoasa si miscatoare poveste.

În perioada celui de al doilea Razboi mondial, Familia regala din Olanda s-a refugiat în Canada, la Ottawa si a locuit în casa Guvernatorului general. Printesa Juliana era însarcinata si trebuia sa nasca. Conform traditiei olandeze, mostenitorul tronului trebuia sa se nasca pe pamânt olandez. În asemenea conditii, Guvernul canadian a decretat camerele spitalului ocupate pentru nasterea printesei Margareta, ca fiind “pamânt olandez”, iar steagul Olandei a fluturat alaturi de cel canadian pe Turnul Pacii al Parlamentului Federal. In anul 1945 principesa Juliana a oferit o suta de mii de bulbi de lalele în semn de prietenie si recunostinta pentru gestul Guvernului canadian si pentru suportul primit în timpul razboiului.

De atunci, în fiecare primavara, Olanda trimite bulbi de lalele.

Asa a luat nastere din 1953 Festivalul International dedicat prieteniei, denumit generic “Festivalul lalelelor”. In anul 2008 a participat si România pentru prima oara. Primavara este întotdeauna frumoasa si dataoare de energii si pofta de viata. Dar celelalte anotimpuri care ne umplu viata, îsi au si ele frumusetile lor, numai sa îti deschizi sufletul pentru ele.

Cu toate ca am avut în gând imaginea lalelelor, ochii ne-au stat acum la frumusetile iernii, chiar daca ne-a mai ciupit frigul, ori hainele mai groase ne-au facut miscarile mai lente si mai grijulii. Pâna sa ajungem la Ottawa, din masina, am privit iarna în toata splendoarea ei stapâna pe întinderile care pareau fara sfârsit. Stând confortabil în scaunele încalzite, privind frumusetile iernii pe fereastra, sa tot calatoresti, cu gândul si imaginatia în deplina libertate si ele. Albul curat al zapezii abundente parea ca are puterea sa scoata omul chiar si din cele mai pagâne gânduri si sa le înlocuiasca cu calmul, blânetea, bunatatea, mângâierea sufleteasca, aplecarea spre a face bine. Pomii fara frunze, întindeau spre cer ramuri negre si prelungeau pe albul zapezii umbrele lor, parca povestindu-si viata numai de ei stiuta. Casele, având deschiderea mai larga spre lume nemaifiind ascunse de frunzisul pomilor, se însirau de-a lungul drumului si ne vorbeau mai mult despre cei ce le umplu de viata. Culorile lor sunt mai vii, mai proaspete. Firul fumului care se înalta din cosuri ne trimitea cu gândul la anii copilariei petrecuti la tara, când, de-abia asteptam sa se faca o potecuta pe lânga garduri ca sa ne ducem la jocurile cu zapada proaspata, la sanius, la bulgarit sau sa facem oameni de zapada. Parca asteptam sa auzim clinchetul clopoteilor de la gâtul cailor alergând cu saniile de odinioara.

Încântarea si mai mare am avut-o în Ottawa. Încarcate de zapada, acoperisurile caselor din Ottawa formau un peisaj plin de poezie, mai ales acolo unde turturii straluceau de frumusete. Parca nicaieri nu am întâlnit o asa mare dantelarie de turturi. Albul zapezii pe jos, pe acoperisuri, pe marginile ferestrelor si ale balcoanelor faceau din Ottawa o imagine spectaculoasa.

Cuibarita pe malurile majestuaselor râuri Ottawa, Rideau si Gatineau, capitala Canadei, Ottawa, arata în albul zapezii ca o bijuterie a iernii. Oriunde îti aruncai ochii, vedeai imagini ca în ilustratele pregatite pentru sarbatorile de iarna. Nu stiu ce îi da un farmec deosebit, încât face cea mai frumoasa capitala a lumii în timpul iernii, dupa cum arata statisticile. Canalul Rideau, prin îngrijirea edililor, devenit cale de acces pe gheata, îti da un fel de neastâmpar sa te duci si tu acolo, fara sa îti mai numeri anii vietii.

Ne-am plimbat când cu masina, când pe jos, strabatând strazi si parcuri în timpul celor patru zile petrecute în Ottawa care respira un stil de viata mai lejer decît cel trait de noi în ultimii ani. Simti în timpul plimbarilor un fel de relaxare, de destindere, de bucurie a vietii.

Trecând prin fata Parlamentului, îi simti maretia, îi respiri frumusetea si eleganta europeana, te emotionezi simtindu-i puterea. Sunt multe de vazut într-un oras, capitala unei tari puternice si în nenumarate rânduri am putut sa ne desfatam cu informatii sau frumuseti, caci Ottawa este unul din frumoasele si cochetele orase ale lumii. Acum ne interesau conditiile oferite de Universitatea lor pentru viitorii studenti. Vizita facuta la Universitate ne-a trimis cu gândul la dureroasa diferenta de conditii si de organizare între ce am vazut si ce stiam din România.

În aceste zile, ne-am propus sa facem o vizita, pentru multa lume rarisima, la adapostul antiatomic, construit în timpul Razboiului Rece pentru a proteja conducerea tarii, care trebuia sa îsi continue acolo activitatea. Dupa cum se stie, n-a fost folosit în scopul cu care a fost construit si acum a devenit muzeu, numit Diefenbaker.

Ce am vazut a fost pentru noi fascinant, si constructia, si informatiile, si felul în care ne era prezentata – cu intelegere pentru acea perioada istorica si nu de putine ori cu umor. Nu e o cladire obisnuita. Totul la ea e ciudat, interesant, diferit.

Imaginati-va Canada anilor ’50. Dupa ororile celui de-al doilea Razboi Mondial si a conflictului din Coreea, canadienii aveau mari sperante de viitor, economia crestea pe zi ce trece. In acest timp, pe scena politica mondiala se ridica Cortina de Fier în Europa, iar supraputerile URSS si SUA testau arme nucleare. Guvernul canadian era de parere ca un razboi nuclear era foarte probabil si în anticiparea lui multi civili faceau pregatiri sa supravietuiasca unui atac nuclear. În 1961, Organizatia de Masuri de Urgenta a Canadei a publicat o carte numita „11 pasi pentru supravietuire”, care includea, între altele, si instructiuni pentru felul cum trebuie sa îti cladesti un adapost de bombe nucleare si cum sa supravietuiesti în el. S-au facut si filme cu isteria asta, unele amuzante, altele de groaza, dupa cum fiecare regizor a vrut sa evidentieze un aspect sau altul al isteriei generale care cuprinsese aproape tot globul în timpul razboiului rece.
În aceasta atmosfera de teama continua, în toiul razboiului rece în august 1958 s-a anuntat în Camera Comunelor de catre primul ministru de atunci, John Diefenbaker initierea unui Program de Continuitate a Guvernului. Scopul acestui program era sa tina în viata cu un fir subtire atât de necesara conducere guvernamentala în caz de atac nuclear al Americii de Nord, pentru a se evita posibilitatea anarhiei în tara.

?i asa a început constructia unui proiect misterios.

Între 1959 si 1961 rezidentii din Carp, un satulet la 35 km vest de Ottawa, se tot uitau si se gândeau ce-ar putea fi acel urias proiect de constructie pe dealul unei ferme mai mari. Curiosilor li se spunea pe scurt ca armata construieste un Stabiliment de Semnale Experimentale. Spre deosebire de azi, pe vremea aceea nu era reteaua complicata si sofisticata de sateliti de spionaj capabila sa transmita potentialilor dusmani informatii despre natura exacta a proiectului. Ce nu se stia la acel timp era ca acesta era locul ales pentru protejarea guvernului în caz de atac nuclear. De asemenea, urma sa fie cel mai puternic si important punct de telecomunicatie militara canadiana. Primul si cel mai mare si sofisticat bunker de protectie a guvernului era construit aici. Urma sa fie primul dintr-o retea pe întreaga Canada (17 au fost construite în total). În total ele toate urmau sa adaposteasca 8.000 de guvernanti.

Cartierul general al guvernului central de urgenta – acesta era numele oficial a ceea ce mai târziu a fost cunoscut de toti ca Diefenbunker, de la numele primului ministru al vremii, John Diefenbaker Proiectat sa sustina o explozie nucleara de 5 milioane de tone de TNT la 1 mila distanta, bunkerul este întarit de 32.000 de metri cubi de beton si 5.000 de tone de otel – cam cât e nevoie pentru o cladire obitnuita de 20 de etaje. Betonul a fost turnat manual cu ajutorul roabelor. Uneori a fost necesar sa se toarne beton încontinuu, 45 de ore la rând, pentru a forma o masa de beton solida si continua.

Tot bunkerul sta pe 1.5 m de pietris ca sa se atenueze socul unei bombe prin spatiile libere dintre pietricelele din acest pat de pietris si sa nu se transmita socul în toata cladirea în întregimea lui. Cladirea formeaza un patrat cu latura de 50m si adâncimea de 20 m; fiecare podea are 50 cm, iar baza, precum si acoperisul are 1.5 m; sunt 36 de coloane puternice de sustinere care au 1.25 cm diametru, dar care la baza si la varf ajung la 3 m diametru ca sa distribuie egal presiunea greutatii în caz de atac nuclear.

Bunkerul a avut doua fântâni pentru apa din care doar una mai este operationala acum. Constructia s-a terminat în 1961 si a costat $22 milioane dolari, la valoarea de atunci. Preocuparea acestui guvern ipotetic adapostit aici era de guvernare de mai lunga durata în urma unui atac nuclear, nu era un guvern care sa se ocupe de masuri de urgenta.

Dezvoltarea armamentului a facut sa nu mai fie sigura supravietuirea într-o asemenea locatie pentru ca armele nucleare pot fi acum indreptate exact catre o anume locatie si deci, nu se mai poate tine secret un asemenea loc pentru multa vreme (se afla si deci, este vulnerabil oricata protectie fizica se încearca). Sfârsitul razboiului rece a venit simbolic cu caderea zidului Berlinului, în 9 noiembrie 1989, si colapsarea Uniunii Sovietice la începutul anilor ’90. Toate acestea au facut ca Departamentul de Aparare Nationala sa închida Diefenbunkerul în 1994 si sa-l transforme în Muzeul Razboiului rece. Se descuie si se dezvaluie astfel secretele îndelug tinute cu grija ale Diefenbunkerului.

Încheind aceasta vizita, iesi din buncar bulversat. Îti ramân pe retina si pe creier multe imagini. Nu-ti iese usor din minte imaginea usii care trebuia sa închida ascunzatoarea tezaurului tarii, usa groasa cam de o jumatate de metru, cu 10 închizatori mânuite prin mecanisme sofisticate. Nu poti uita tunelul prin care intri si cobori ca pe drumul ce te duce spre alte lumi nemaivazute. Nu poti sa uiti multe imagini si pleci de acolo urmarit de ele aproape obsedant.

Aflandu-te în fata marturiilor de mari risipe materiale si vieti omenetti, nu-ti poti opri gândul sa renunte la întrebarea: „De ce, Doamne, ai lasat faptura omeneasca sa îsi foloseasca inteligenta pentru autodistrugere în atatea feluri si chipuri de-a lungul existentei ei?”

Iesind din bunker, întinderea alba si curata a zapezii era o marurie ca viata poate fi traita si frumos daca dorim, ca acum avem momentul trairii în calm si buna întelegere în aceasta parte a lumii si ca trebuie sa ne bucuram de acest dar al vietii.