Tag: Octavian Curpas

„Platonia” de Mirela Roznoveanu (New York) – Un roman despre idealuri infrante

On By nelursIn literatureLeave a comment

Motto: „Destinul nu poate fi pacalit.”

La prima vedere, „Platonia”, cartea scrisa de Mirela Roznoveanu, este un roman de dragoste de un profund lirism. Tema este iubirea si casatoria, tratate uneori, intr-un registru luminos, limpede, alteori, prin contrast, intr-un registru sumbru, grav. Locul actiunii este orasul Constanta. Pe masura ce avansam cu lectura insa, vom descoperi ca avem de-a face cu un autentic roman de analiza psihologica, ce poate fi asezat cu succes alaturi de scrieri celebre, cum ar fi „O moarte care nu dovedeste nimic” de Anton Holban, „Nunta in cer” de Mircea Eliade sau „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, de Camil Petrescu. Sentimentele, gandurile, trairile sufletesti ale eroinei – Platonia Elena, solista de opera – sunt redate si refacute din evenimente prezente, din scrisori, din propriile pagini de jurnal sau din amintirile celorlalte personaje.

Mirela Roznoveanu – un nume sinonim cu titlul magna cum laude

Mirela Roznoveanu, critic literar, eseist, romancier, poet, jurnalist, redactor de reviste, cercetator de origine romana in dreptul international, strain si comparat, traieste din 1991 la New York City, in SUA. Nascuta la Tulcea, intr-o familie de intelectuali, aceasta isi ia licenta in filologie, la Universitatea din Bucuresti, cu o lucrare de gramatica istorica. In SUA, Mirela Roznoveanu obtine un Master in Science magna cum laude, in 1996 de la Pratt Institute, School of Information Science, New York. Debutul literar al Mirelei Roznoveanu se produce in 1970 in Revista “Tomis” din Constanta, iar din 1971, aceasta devine redactor al aceleiasi publicatii. Intre 1975-1978, autoarea colaboreaza la emisiunile culturale ale Televiziunii Romane, iar intre 1978 – 1989 lucreaza ca redactor principal la revista “Magazin” editata de ziarul “Romania Libera”.

Mirela Roznoveanu publica critica literara in revistele “Luceafarul”, “Contemporanul”, “Romania Literara”, “Convorbiri Literare” , “Viata Romaneasca”, etc. In 1978, ii apare la Editura “Cartea Romaneasca” volumul „Lecturi moderne”, propus pentru premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. In aprilie 1989, Mirela Roznoveanu este „transferata disciplinar” la Ziarul “Muncitorul Sanitar”, in urma asa-zisului “proces al ziaristilor” din “Grupul Bacanu”. Intre 25 decembrie 1989 si 31 ianuarie 1991, aceasta este publicist-comentator la Ziarul “Romania Libera”, membru in Consiliul de Conducere si membru fondator al Societatii “R”. Autoarea face parte din grupul de ziaristi care in 23 decembrie 1989 scoate ziarul “Romania Libera” de sub tutela administratiei comuniste, transformandu-l in primul ziar independent si anticomunist din Romania.

Mirela Roznoveanu – scriitoare prolifica

Din ianuarie 1991, Mirela Roznoveanu se stabileste la New York. In 1996 aceasta devine membru al Facultatii de Drept a New York University (NYU) si ocupa functia de cercetator in dreptul international si comparat, avand gradul academic de profesor asistent. In 2005, scriitoarea este redactor sef al GlobaLex, jurnal online de cercetare juridica, publicat de NYU Hauser Global Program (Web site-ul jurnalului) si cercetator cu gradul de profesor asociat. Mirela Roznoveanu este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania si membra a Academy of American Poets.

Printre volumele semnate Mirela Roznoveanu se numara: „Civilizatia romanului” (eseu despre romanul universal; volumul I – 1983, volumul II – 1991), „Totdeauna toamna” (roman, 1988), „Viata pe fuga” (roman, 1997), „Platonia” (roman, 1999), „Timpul celor alesi” (roman, 1999), „Toward a Cyberlegal Culture” („Catre o cultura juridica virtuala. Eseuri”, 2002), „Born Again – in Exile” („M-am nascut a doua oara in exil”, poeme, 2004), „Elegies from New York City” (2008), „Civilizatia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote”, (2008), etc. In 2008, aceasta obtine Premiul pentru literatura comparata 2008 al Asociatiei de Literatura Generala si Comparata din Romania.

Despre romanul „Platonia”, Dan Cristea spunea: „Romanul semnat de Mirela Roznoveanu este romanul intimitatii si identitatii unei femei, identitate deloc fixa sau fixata, doar superficial, prin prejudecati si tabuuri sociale. Romanul ne poarta de-a lungul unei existente a carei povestire este deopotriva o istorie a eului numit Platonia, dar si a lumii care face acest eu.”

Marian Moga

Patru barbati, Jean Dumbrava, Adrian Morariu, Matei si Octav Niculescu au fost indragostiti de aceeasi femeie, in perioade diferite ale vietii acesteia. Cea pe care au iubit-o si inca o mai iubesc este Platonia, in prezent sotia lui Virgil si mama a trei copii. Lor li se alatura Marian Moga, care afla intamplator de existenta Platoniei, de la prietenul sau, Jean Dumbrava. Actiunea romanului incepe in iarna lui 1988 si se incheie in noiembrie 1989, dar suntem purtati si inapoi, in timp, in 1972, 1973, 1974, prin intermediul epistolelor de dragoste trimise de Adrian Morariu si Matei, Platoniei. Intriga amoroasa se impleteste cu elemente de suspans, pentru ca Adrian Morariu si Matei sunt implicati in lupta anticomunista. „In luna februarie a anului de gratie 1989”, ei il vor include si pe Marian in „celula de rezistenta” din care fac parte, incredintandu-i o misiune ce va atrage dupa sine sfarsitul tragic al personajului.

Intelepciunea varstei si buna cuviinta nu ii dau voie lui Marian Moga sa isi marturiseasca direct dragostea pentru o himera – Platonia. Aflat in vizita la amicul sau, Jean Dumbrava, acesta vizioneaza o caseta cu o inregistrare de la unul din spectacolele artistei. „Cu rasuflarea taiata, Marian se lasa invadat de farmecul acelei femei. Il surprindeau nu doar chipul si vocea aceea, ci mai cu seama un aer difuz de inteligenta, semetie si chiar orgoliu, notele unei personalitati puternice, dar care, paradoxal, parea ca nu voia cu niciun chip sa iasa in evidenta… Ar fi vrut, vai, Doamne Dumnezeule, sa fie a lui, iubita lui. Ceea ce visase ca ar fi putut exista se afla inregistrat pe o biata pelicula?”

Trecutul – cheia pentru prezent si viitor

Trebuie remarcate insa, curajul, hotararea si tenacitatea de care Marian Moga da dovada in cercetarile pe care le face pentru a o intalni pe aceasta necunoscuta, despre care crede ca este femeia visurilor sale. Daca ne gandim la romanul „Adam si Eva”, am putea spune ca Marian Moga se afla in cautarea perechii divine, pe care crede ca a descoperit-o in Platonia. Totusi, acelasi sentiment al aflarii femeii ideale in persoana Platoniei, il traiesc si ceilalti barbati care au fost candva, indragostiti de ea, povestile lor alcatuind inca un roman in interiorul romanului. Niciunul dintre ei nu isi propune sa disimuleze, sa nege interesul pentru sotia si mama copiilor lui Virgil. De fapt, pentru Jean Dumbrava, Adrian Morariu si Matei, Platonia este cea pe care au cunoscut-o cu ani buni in urma, pe vremea studentiei ei, la Cluj. Platonia simbolizeaza trecutul cu care acesti oameni inca mai incearca sa comunice, in speranta ca vor descoperi acolo cheia pentru un prezent si un viitor ideal.

Adrian Morariu

Despre Adrian Morariu, Platonia afirma ca „este intr-adevar, un compozitor de exceptie. Nu are adancimi ametitoare, ci doar suprafete calme, ce se impun ca o obsesie. Asa este si muzica lui.” Povestea de iubire pe care acesta o traieste cu Platonia are in ea ceva de aventura erotica, pentru ca el este un barbat casatorit, un om respectabil. Tocmai de aceea, nu are puterea sa se implice intr-o relatie de durata, asa cum si-ar dori Platonia. Adrian Morariu insusi isi marturiseste lasitatea si cruzimea cu care s-a despartit de cea pe o care o dorea.

„Daca vrei”, spune el, „am fugit ca sa nu ma angajez prea mult. Eram insurat. Ma gandeam ca pentru cariera mea era mai confortabil un camin linistit, in care sa pot lucra la muzica mea, decat o viata alaturi de nelinistile, de patetismul ei, de forta ei vijelioasa. Ma inhiba, imi deturna pur si simplu gandirea. Ma eneva prin directete. Vrei sa spui ca-mi era frica? Ma simteam ca un animal amenintat in echilibrul lui. Ma temeam sa nu ma anexeze talentului ei. Si eram otravit de gelozie. Ei, da, eram invidios pe intuitiile ei, si toate astea erau amestecate cu iubire, tine minte, o iubire imensa… Voiam sa fiu liber si nu dominat de ceva care ma modifica, imi modifica cele mai adanci structuri ale existentei.”

Platoniei, relatia cu Adrian Morariu ii aduce convingerea nestramutata ca el este soarta ei. „Faptul ca pana si amintirile lor se completau le dovedea ca fusesera predestinati dintotdeauna si ca daca soarta fusese buna adunandu-i, ei reuseau de minune sa-si bata joc de ea, distrugandu-i lucrarea. De acum inainte, drumul lor era hotarat doar de ei doi. Destinul se plictisise sa-i tot mane din spate.” Platonia are constiinta ca „depindea de hotararea acelui om care o tinea in brate, de care se inlantuise, si el nu hotara nimic.”

„…atunci cand a trebuit sa o ucid in minte pe Platonia…”

Dupa acest esec, Platonia se decide sa paraseasca definitiv Clujul. Isi gaseste o slujba la Constanta, in corul operei, se casatoreste cu Virgil, ofiter in marina comerciala, impreuna cu care isi cladeste un camin. Este genul de „sotie devotata si ambitioasa sa aiba o casa cat mai frumoasa si mai curata, mai sclipitoare.” Cu toate acestea, femeia despre care Marian Moga gandeste ca are „ceva ademenitor, dar totusi prea complicat, lipsit de simplitatea marii”, nu este facuta sa ramana o simpla gospodina sau o voce oarecare in corul operei din Constanta. Ajunsa la momentul in care ar fi putut sa se simta implinita ca sotie si mama, aceasta incepe sa retraiasca trecutul si de aici se naste drama.

Trecutul navaleste in prezent, o urmareste si o impiedica pe Platonia sa se mai bucure de ceea ce ii apartine. Lucruri banale ii trezesc amintiri puternice, din vremea relatiei ei cu Adrian, cu Jean Dumbrava, cu Matei ori cu Octav Niculescu. Platonia este legata de acesti patru barbati prin legaturi puternice, nevazute. Tot astfel dupa cum in „Nunta in cer”, romanul lui Mircea Eliade, Andrei Mavrodin si Brabu Hasnas evoca imaginea celei pe care o iubisera – Ileana – fara a mai sti nimic despre ea, Jean, Adrian Morariu si Matei o cred pe Platonia moarta. Chiar si asa, dragostea pentru ea razbate din fiecare cuvant si gand al lor, iar dorinta de a o regasi, daca inca mai traia, de a remedia acea ruptura totala pe care ei o initiasera, devine primordiala.

Fiecare dintre acesti barbati a refuzat sansa oferita de destin de a se implini prin dragoste, alaturi de Platonia. Ea este femeia alaturi de care s-ar fi realizat sufleteste si de aceea, cauatarea lor, frenezia cu care doresc sa o regaseasca pe cea pierduta au un sens aparte. La fel ca si Adrian, Matei marturiseste: „Si mie mi-a fost greu, atunci cand a trebuit sa o ucid in minte pe Platonia… Pentru ca o iubeam nemasurat de mult. Si asta ma ucidea si pe mine.”

„Noiembrie 1989”

Universul in care traiesc Adrian, Jean si Matei este dramatic. Dramatica de altfel, este si evolutia Platoniei. „In vara in care l-a cunoscut pe Virgil fugise de un an din Cluj. Mai intai plecase din casa lui Jean, tot mai bolnav de gelozie, o gelozie stupida, tot mai furios pe darul ei nenorocit de a iesi in evidenta si de a avea intotdeauna dreptate. Isi daduse demisia de la Opera… Cu ajutorul lui Titi, varul ei care o iubea in taina inca din copilarie, a pus la cale un fals: a corectat in cartea de munca „solista” cu „corista”… Avea 28 de ani impliniti, pierduse orice speranta de a mai avea un camin al ei, copii, un barbat care s-o iubeasca si caruia sa-i daruiasca intreaga ei iubire.”

Povestea vietii Platoniei este una neimplinita, pentru ca nici iubirea ei cu Marian Moga nu va avea finalitate. Acesta este retinut de autoritatile comuniste, arestat pentru „o chestie politica”. Platonia „a inteles ca soarta lui Marian era pentru multi ani de aici inainte pecetluita. Si a ei o data cu a lui. Noiembrie 1989. Cine sa mai aiba vreo speranta? In timp ce pleca acasa, simti cum intra parca incet in pamant. Poate ca isi identificase prea mult viata cu iubirea ei pentru Marian.”

„Ai cantat extraordinar”

Aflata in pragul divortului de Virgil si fara nadejdea de a-l mai intalni vreodata pe cel drag, Platonia alege sa isi puna capat zilelor in mare. Cea despre care Adrian Morariu spusese candva, „tu esti frumoasa, minunata si buna”, este inghitita de valurile sarate si inghetate. „Intre statuarii stabilopozi, Platonia avea privilegiul albului imaculat al vestmantului de scena; era singura aici, pe intinderea malului si a cerului oglindit in apa, care arbora masca unei vieti traite. Toate celelalte din jur isi traisera moartea. Aceeasi moarte care o imbratisa acum ca o bucurie de al carei inteles nu mai stia nimeni. Iar vantul, asemeni unui brat tandru, curtenitor, apuca din cand in cand franjurii frumosului fular si ii ridica alintadnu-i Platoniei obrajii reci, din care doi ochi aprinsi, plini de o resemnare impacata si demna mai nazuiau sa cuprinda imensitatea marii.”

In mod paradoxal, moartea Platoniei se produce imediat dupa momentul unui imens succes de scena. Platonia este Carmen, o Carmen despre care cei care asista la spectacol spun ca a fost „extraordinara,… magnifica,… divina.” Motivul marii simbolizeaza sacrificiul de sine al artistului care a reusit sa isi implineasca menirea. In viata personala, Platoniei i se refuza sansa de a gasi dragostea, iar iubirea si devotamentul ei raman fara raspuns. Ca artista insa, ea dovedeste genialitate, este capabila de a realiza un rol perfect si unic prin frumusetea si maretia lui. De altfel, Adrian Morariu are premonitia faptului ca Platonia va reusi pana la urma, rolul vietii ei, atunci cand ii spune: „Un cantaret canta asa cum este. Daca este bun si frumos va canta splendid. Daca un solist este urat sau meschin, glasul ii va suna urat si meschin. Tu esti frumoasa, minunata si buna. Ai cantat extraordinar.”

Ultimul spectacol

Portretul moral al Platoniei este reliefat de afirmatia unei foste colege a acesteia: „Platonia nu poate fi hipnotizata, dar poate hipnotiza.” In final, ne dam seama ca toate celelalte personaje ale romanului au rolul de a completa imaginea fluida, aproape ireala a acestei femei. Tragismul destinului ei reiese cu precadere din aceasta imagine terifianta de la sfarsitul cartii, ce pune in evidenta drama profunda, chinul interior, suferinta indelungata traite de eroina. Intr-un astfel de context, faptele marunte – „Inainte, Platonia zari desertul cautarii a ceea ce avea sa piarda. Adrian urma sa plece…. Voia sa se uite pe ea.” – capata semnificatii majore, pentru ca toate aceste fapte marunte au declansat sfarsitul.

Deznodamantul are loc in preajma apei. Apa este elementul central al romanului, ca simbol al zbuciumului interior, al iluziilor urmarite cu tenacitate si consecventa de personaje. Romanul se incheie simetric. Suferinta cutremuratoare a Platoniei poate fi ghicita inca din primele pagini ale cartii, atunci cand aceasta rememoreaza perioada de inceput la Constanta. „In anul in care ea venise la Constanta, marea inghetase pana in larg… Patina curajoasa, facand haz de spaimele Nonei. Nici in ruptul capului Nona nu voia sa mearga mai aproape de hotar, de locul acela care pe ea o atragea atat de mult si unde valurile cedau frigului, zbuciumului, lasandu-se inghetate. Intr-o dupa-amiaza foarte geroasa, cu cer inca senin si fara vant, ajunsese aproape. Mai avea putin, tarmul era deja departe, mersese pe placa inghetata a marii ceva mai mult de un kilometru.”

Platonia este un personaj aflat la limita dintre real si fabulos. In simbol, ea reprezinta idealul, care de obicei ramane intangibil. Din nefericire, paradisul pierdut este o realitate careia ca pamanteni, trebuie sa ii facem fata. Prin numele pe care il poarta, Platonia pare a fi predestinata pentru esec in dragoste. Iata de ce, atunci cand ea se uneste cu marea, acest lucru probabil ca nu va mira pe nimeni. Pentru ca „toata lumea din teatru aflase ca este ultimul spectacol al Platoniei.”

„Confruntari” de Iosif Ton – Cum este sa traiesti experienta întalnirii cu Hristos, ca individ si ca biserica

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, Life and Health, literature, Ministry, Persecution, Romania, TheologyLeave a comment

Este destul de usor, atunci cand traiesti într-o societate în care principiile libertatii de constiinta sunt respectate, sa uiti istoria plina de lupte si de suferinte a celor pe care Dumnezeu i-a ales sa fie „campioni” ai credintei, în mijlocul unei lumi pline de întuneric. De fapt, biserica crestina s-a ridicat tocmai datorita unor astfel de oameni, care depasindu-si slabiciunile si punandu-si toata încrederea în Dumnezeu, au reusit sa zideasca o temelie puternica pentru libertatea de închinare a fiecarui om, conform cu credinta pe care o are. Din randul acestor oameni, face parte si pastorul Iosif Ton, care prin intermediul volumului „Confruntari”, ne pune la dispozitie materiale pline de valoare pentru istoria bataliei dintre ateismul comunist si credinta crestina.

Atlanta, Georgia, 27 iulie 1939

La peste 20 de ani de la caderea comunismului în Romania, s-ar putea ca pentru multi sa nu mai prezinte interes ceea ce s-a întamplat timp de 40 de ani în tara noastra. Cea mai mare greseala ar fi sa uitam ce s-a petrecut atunci, sa stergem cu buretele toata seria de nedreptati, persecutii si încalcari flagrante ale drepturilor omului si astfel, sa devenim nu numai lipsiti de apreciere, dar si vulnerabili fata de întoarcerea, oricand posibila, a unor noi forme de despotism. Istoria anilor grei ai comunismului „biruitor” nu trebuie uitata si nici nu trebuie sa se repete în vreun fel. Iata de ce, volumul „Confruntari” ne ofera posibilitatea de a pastra vie memoria faptelor rele din acele timpuri, pentru ca ele sa nu mai revina.

În acest sens, gandul central al acestei culegeri de documente este bine sintetizat de Declaratia facuta la Congresul Mondial al Bisericilor Baptiste, desfasurata la Atlanta, Georgia, în 27 iulie 1939. „Nici un om, nici un guvern si nici o institutie religioasa, civila, sociala sau economica nu are dreptul sa-i dicteze vreunei persoane cum sa se închine lui Dumnezeu sau daca sa se închine sau nu. În continuarea practicii noastre constante, suntem imperativ constransi sa insistam din nou, asupra deplinei mentineri a absolutei libertati religioase a fiecarui om, de orice credinta sau fara credinta.”

„Cine îsi va pierde viata?”

În continuare, suntem placut surprinsi de prospetimea conceptelor pe care Iosif Ton le exprima într-unul dintre documentele marcante, scrise împotriva regimului totalitar, intitulat „Cine îsi va pierde viata?”, întocmit în anul 1973.

Prin intermediul unei prezentari sintetice de exceptie, Iosif Ton ne conduce prin istoria conceptului libertatii de constiinta, de-a lungul veacurilor. În final, autorul aplica elementele de dogmatica crestina cu privire la liberate, la situatia cultelor religioase neoprotestante, din Romania comunista. Oferind o binemeritata lectie autoritatilor statului referitor la respectarea drepturilor omului, stabilite prin Declaratia de la Helsinki si avand si curajul de a distribui acest manifest document, Iosif Ton transpune în practica ceea ce el a studiat atunci cand si-a realizat teza asupra martirajului.

Libertatea copiilor lui Dumnezeu

În privinta libertatii pe care Dumnezeu o recunoaste omului, Iosif Ton nota: „Cristos a plecat de la premiza ca omul este liber sa îsi aleaga destinul, ca el are nevoie sa experimenteze puterea eliberatoare a Evangheliei, înainte de a gasi aceasta libertate, pe care Pavel a numit-o libertatea copiilor lui Dumnezeu.” În continuare, el spune, citand din Declaratia de la Atlanta: „Religia adevarata se sprijina pe convingerea ca fiecare om poate sa intre în legatura directa cu Dumnezeu. A-i nega vreunui om deplina exercitare a acestui privilegiu, înseamna a-l priva pe individ de dreptul lui cel mai sacru si de a-i viola demnitatea si valoarea ca fiinta umana.”

Pornind de la aceste principii, Iosif Ton demasca complotul pus la cale de autoritatile comuniste, care actionand din interiorul bisericilor neoprotestante, prin intermediul conducerii acestora, si-a impus un sistem bine gandit de subminare a dezvoltarii lor, sub aparenta mentinerii libertatii de constiinta. Acest duplicitarism nefast, manifestat de autoritatile comuniste, este pus în evidenta de autor, care subliniaza nevoia mutarii centrului spiritual al bisericii de la conducerea organizata, la Cel care este Capul – Isus Cristos.

Stapanul nostru suprem este Dumnezeu

„Ceea ce vrem sa spunem este ca prin reglementarile si instructiunile nescrise, bisericile au fost împinse într-o situatie neconstitutionala, nestatutara si nebiblica. Este timpul sa ne oprim si sa ne întrebam unde am ajuns, cum de am ajuns unde suntem si daca este bine asa. Iar daca ajungem sa vedem ca nu este bine, sa avem curajul sa ne întoarcem de unde am cazut si sa ne refacem fiinta biblica, nou-testamentala, asa cum vrea Domnul nostru, Isus Cristos.”

Aceste cuvinte curajoase ale lui Iosif Ton sunt însotite si de niste cereri precise pentru oprirea imixtiunii autoritatilor de stat în administratia bisericii, dincolo de ceea ce este legal, conform tratatelor internationale. „Biblia ne învata sa pretuim tara în care traim si sa stimam autoritatile ei, sa le dam tot ceea ce le apartine acestora. Dar Biblia ne mai învata ca Stapanul nostru suprem este Dumnezeu si pentru noi, autoritatea Lui este cea care ne cere angajare neconditionata si deplina.” Urmarea raspandirii acestui document se poate intui usor. Nu a fost simplu pentru Iosif Ton sa faca fata autoritatilor comuniste si temutei securitati.

Pe de alta parte, contextul international era într-un proces de schimbare, iar dorinta autoritatilor statale din Romania de a obtine „Clauza natiunii celei mai favorizate” din partea SUA a condus la oprirea unui sir nefast de evenimente, care s-ar fi încheiat cu lichidarea fizica a autorului. Lucrul cu adevarat deosebit este acela ca acest document ajuns peste hotare, a silit autoritatile comuniste sa îsi revizuiasca comportamentul fata de cultele neoprotestante si sa dea curs acelor cereri privind neamestecul lor în viata interna a bisericii.

„Manifest crestin”

Un alt document cu un profund caracter istoric si spiritual al acelor timpuri este asa-numitul „Manifest crestin”, care se constituie ca o replica la „Manifestul comunist” scris de Karl Marx. Mergand pe principiul opunerii la teza ateismului comunist a unei antiteze bazate pe conceptele religiei crestine, pastorul Iosif Ton demonstreaza în mod admirabil, faptul ca societatea comunista a fost incapabila în a produce acel om nou, „constructor devotat si constient al comunismului.” Singura învatatura capabila sa produca un om nou este cea crestina.

„Sa spunem direct si deschis ceea ce credem si ceea ce vom cauta sa demonstram în continuare: cauza pentru care nu se realizeaza omul nou este tocmai ideologia materialista, atee. Fiindca aceasta este piedica cea mai formidabila care a fost înaltata vreodata, în calea formarii caracterului nobil al omului.”

Sufletul omului este însetat dupa lumea spirituala

Examinand obiectiile împotriva credintei aduse prin intermediul materialismului dialectic, conceput de Marx si Engels, precum si prin tezele evolutioniste ale lui Darwin, Iosif Ton ne ofera o imagine sintetica asupra lipsei de fundament ideologic al acestor învatatori, relevand contradictia de fond a acestora. Sistemul comunist destinat sa produca aparitia omului nou, era el însusi cauza care împiedica dezvoltarea unui om cu adevarat nou, superior din punct de vedere moral si spiritual.

„Ceea ce se poate constata este ca materialismul a creat în oameni un imens gol spiritual. Sufletul omului nu poate fi satisfacut numai prin bunuri materiale si culturale; el este însetat dupa lumea spirituala si nu poate fi satisfacut decat în contactul viu cu aceasta.”

Locul crestinului în socialism

În continuare, autorul consemna: „Lucrul pe care-l dovedesc cu claritate toate faptele istorice este ca religia crestina în forma ei autentica a fost cea care a reusit într-un mod nemaicunoscut în istorie, sa creeze un om moral si o societate curata si ca prabusirea credintei a avut ca rezultat prabusirea moralitatii societatii în ansamblul ei.” Acest manifest crestin lansat în cursul anului 1974 defineste în cele din urma, „Locul crestinului în socialism”, reliefand faptul ca nu este corect statutul de toleranta acordat crestinilor neoprotestanti.

„De Isus Cristos se tem numai aceia care ar vrea sa transforme lumea întreaga, dar care se tem ca aceasta transformare sa înceapa în ei însisi, în propriul lor caracter. Revolutia trebuie sa înceapa în noi însine, în fiecare dintre noi si aceasta o poate face numai acela care a iubit omenirea atat de mult, încat S-a rastignit pe Sine pentru ea.” Întrebarea finala a acestui manifest era în ce masura comunismul avea sa accepte crestinismul autentic si daca avea sa respecte libertatile fundamentale ale omului.

Schimbarea de directie a persecutiei religioase dupa 1974

Raspunsul îl cunoastem – comunismul a respins o astfel de oferta, iar în cadrul documentului „Schimbarea de directie a persecutiei religioase dupa 1974”, vedem cum autoritatile statale au trecut la alte forme de discriminare si înabusire a cultelor crestine neoprotestante, prin retrogradari sau disponibilizari, prin amenzi pentru adunarile în familie si mai ales, prin persecutarea studentilor si elevilor crestini. Ca urmare a acestor lucruri, Iosif Ton, alaturi de înca patru personalitati marcante ale crestinismului evanghelic din Romania a întocmit un manifest numit „Chemarea la adevar”, care a fost citit la postul de radio „Europa libera”.

„Persecutarea noastra începe prin atitudinea generala a autoritatilor de la toate nivelurile fata de noi, credinciosii. Pretutindeni suntem priviti ca dusmani, ca oameni ai unui trecut care trebuie extirpat, ca anacronici, ca indezirabili. Ni se spune mereu si deschis, ca noi nu avem loc aici, ca suntem periculosi, ca stricam unitatea natiunii, ca subminam regimul.” Aceste cuvinte scrise în anul 1977 ne dovedesc un spirit plin de curaj, abnegatie si jertfire de sine. Si nu întamplator trebuie mentionat acest lucru, pentru ca toti semnatarii aveau sa fie supusi detentiei, anchetelor brutale si persecutiei.

„Învataminte spirituale”

Lupta împotriva comunismului ateu din Romania nu a fost nici simpla si nici usoara. Aceste documente stau ca marturii ale celor care au avut curajul sa urmeze pilda lui Isus Cristos si a apostolilor Sai. Un lucru extraordinar pe care Iosif Ton l-a descoperit, avand ca baza inspiratia Sfintelor Scripturi a fost acela al caderii comunismului. Acest lucru l-a condus la speranta unui timp în care credinta avea sa fie libera, cand ateismul pretins stiintific si impus cu forta avea sa dispara si cand Evanghelia avea sa fie predicata în toata libertatea pe plaiurile romanesti. Fata de alti colegi de generatie, care nu vedeau decat o întindere progresiva si universala a comunismului, Iosif Ton a avut intuitia timpurilor pe care azi le traim.

Iata de ce, în ultima perioada a comunismului, atentia sa s-a concentrat pe formarea noii generatii de predicatori, care sa aduca lumina Cuvantului în spatiul romanesc. Aici poate, se observa cel mai bine, nu numai talentul de evanghelist, dar si cel de lider spiritual de exceptie al autorului. La finalul volumului „Confruntari”, sub titlul „Învataminte spirituale”, putem citi prin intermediul a doua interviuri, realizate de postul „Radio Vocea Evangheliei”, opiniile, întrebarile, framantarile, dar si raspunsurile pe care le-au gasit în acea perioada tulbure, pastorul Iosif Ton si sotia sa, Elisabeta.

Interventia Sa în mijlocul evenimentelor istorice

Putem spune ca experienta familiei Ton este un exemplu pentru ceea ce înseamna a fi un adevarat crestin, care Îl marturiseste pe Isus chiar si în vremuri de negura si de încercare. Si astfel, ne putem gandi ca niciodata întunericul spiritual al acestei lumi nu va fi atat de dens, încat sa-i distruga pe cei ce aleg sa ramana alaturi de Hristos. „Istoria nu este numai o însiruire de fapte umane. Cel care crede în Dumnezeu si a învatat sa umble cu Dumnezeu stie sa vada interventia Sa în mijlocul evenimentelor istorice.”

„Biserica in asediu” de Petru Lascau – O carte despre propovaduirea credintei crestine in lumea contemporana

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Inspirational, Life and Health, literature, Romania, TheologyLeave a comment

Intr-o cunoscuta carte, numita „Cetatea lui Dumnezeu”, Sfantul Augustin de Hippo ilustra prin intermediul unor simboluri deosebit de plastice, lupta dintre biserica lui Hristos si lume. Astfel, folosind metafora cetatilor, Sfantul Augustin asocia biserica lui Isus Hristos conceptului de cetate a lui Dumnezeu aflata in opozitie si lupta continua cu cetatea acestei lumi. Aceasta frumoasa ilustratie avea sa fie admirabil dezvoltata multe secole mai tarziu de catre predicatorul John Bunyan in doua carti monumentale, „Calatoria crestinului” si „Razboiul sfant”.

„Biserica in asediu”

Nu putem decat sa ne bucuram asadar, ca utilizarea acestor metafore fundamentale pentru intelegerea luptei spirituale ce se poarta de peste doua mii de ani sunt folosite si pentru a ilustra evolutia bisericii din Romania in perioada comunista si dupa aceea. Acest lucru il avem foarte bine evidentiat in cartea „Biserica in asediu”, scrisa de pastorul Petru Lascau. Ca intotdeauna, autorul, avand un talent extraordinar in ceea ce priveste exprimarea conceptelor spirituale profunde prin cuvinte simple, ne calauzeste in intelegerea fenomenului religios crestin din Romania. Plecand de la asediul bisericii de catre puterea ateismului comunist de dinainte de revolutie, suntem calauziti pas cu pas catre conflictul prezent, in care fortele ostile, de data aceasta imbracate in haine religioase, incearca sa distruga puterea Evangheliei in spatiul romanesc.

Pornind de la tragedia asediului cetatii Samariei, relatata in cuprinsul Scripturii, Petru Lascau isi structureaza cartea in mai multe etape, care cuprind evolutia bisericii crestine din tara noastra. Utilizarea termenului biserica crestina din Romania ar putea sa fie ambigua, pentru ca autorul nu doreste ca volumul de fata sa se adreseze unui anumit curent religios, ci face apel la toti cei care respecta principiile invataturii lui Isus Hristos.

Marea lupta

„Afirmatia acestui titlu („Biserica in asediu”) poate fi socanta pentru unii dintre cititori. Biserica crestina este supusa constant unui asediu din partea fortelor raului, care se vor folosi de tot ce le sta la dispozitie pentru a o reduce la tacere, pentru a-i secatui energiile si pentru a-i anihila toate eforturile sale. Ne este atat de proaspat in minte exemplul bisericii din Romania, care a fost tinuta sub izolarea asediului ateismului comunist peste 40 de ani. Biserica din Anglia a fost aproape redusa la tacere si moarte spirituala de liberalismul materialist al gandirii teologiei moderne. In Statele Unite asistam in aceste zile la atacul umanismului ateu al pornografiei si al coruptiei alimentate de abundenta materiala.”

Prin urmare, asediul la care a fost supusa biserica crestina din Romania nu reprezinta altceva decat o parte a marelui front deschis de catre fortele raului impotriva bisericii lui Hristos de pretutindeni. Pornind de la aceasta perspectiva, intelegem ca este esential sa invatam lectiile istoriei pentru a putea face fata realitatilor prezente si viitoare, care in mare masura vor relua multe din temele luptelor despre care am citit in Sfintele Scripturi.

„Divide et impera”

Revenind la realitatile romanesti, pe parcursul capitolului „Asediul”, autorul realizeaza o radiografie impresionanta asupra efectelor presiunilor exercitate de catre ateismul comunist in Romania. Astfel, o prima consecinta a fost cea a ridicarii de ziduri inalte intre confesiunile protestante din Romania, dupa principiul „Divide et impera”. Una dintre realizarile cele mai de seama ale comunismului se descopera prin intermediul acestor ziduri confesionale, care au condus la faramitarea bisericii lui Hristos din Romania.

„O alta expresie destul de vizibila a asediului este zidul confesional prin care ne izolam unii de altii din punctul de vedere al credintei. Imi aduc aminte cata furie a declansat atat la nivelul liderilor religiosi, dar mai ales la cel al politicienilor, cand in Romania am inceput colaborarea mai stransa cu unele dintre bisericile de alta confesiune. Aceeasi rezistenta am intalnit-o si peste hotare, in Chicago, atunci cand am organizat intrunirile tinerilor crestini din toate bisericile crestine romane din Chicago. Izolati unii de altii in spatele zidurilor confesionale din spatele carora liderii lor se afurisesc reciproc, devenim ca si crestini, cu totul ineficienti pentru transformarea societatii in care traim.”

Lupta pentru supravietuire

O alta consecinta a asediului ateu se poate vedea in absenta bisericii de la datoria pe care o are fata de lume. „Biserica din Romania a ajuns o mare absenta din viata sociala. Daca in spitalele din timpul de dinaintea venirii comunismului cei suferinzi beneficiau de asistenta a mii de lucratori crestini, azi cu greu se mai poate vedea asa ceva pe culoarele spitalelor. Orfelinatele, casele de batrani au fost secularizate ca orice institutie. Contributia bisericii in aceste sectoare este nula. Absenta bisericii de la datorie, o absenta fortata, a fost apoi folosita de propaganda anticrestina pentru a demonstra inutilitatea unor astfel de institutii crestine in societate.”

In legatura cu tehnica asediului, Petru Lascau enunta un principiu deosebit de relevant. „Asa cum am anticipat, scopul principal al asediului este ruperea legaturilor asediatilor cu restul lumii. Izolati fiind, victimele vor cadea curand prada aliatului principal al asediatorilor, care este foametea. Asediatii vor inceta lucrul, resursele lor umane si materiale se vor concentra pentru supravietuire, spectrul foametei va crea deruta si deznadejde. In lupta pentru supravietuire, interesele colective dispar si instinctele de autoconservare ii vor face pe multi indivizi sa caute evadarea.”

„Vino sa vezi”

Mergand mai departe, Petru Lascau examineaza cauzele asediului. Astfel, identifica o prima mare problema, in strategia de lupta pe care biserica crestina a adoptat-o impotriva provocarii ateist-comuniste si ateist-materialiste. „Pentru a atrage oamenii inauntrul organizatiei, utilizam azi tot felul de tehnici. Formatiile noastre muzicale, uneori slefuite pana la rafinament, au ca scop atragerea „prietenilor” si nu atat de mult slavirea lui Dumnezeu. Pe aceasta linie, se inscriu bisericile moderne ce au adoptat muzica rock, care atrage mai ales tanara generatie. Intreaga structura a bisericii se organizeaza in jurul acestei strategii „vino sa vezi”, iar atunci cand se pune problema trimiterii de misionari, comunitatea nu are niciodata bani, pentru ca trebuie sa ii cheltuiasca cu tapitarea mobilierului, pentru instrumente muzicale, pentru cumpararea unor cladiri mai mari, etc.”

Liderii

O alta cauza a asediului este reliefata de lipsa de viziune a celor aflati in pozitii de conducere. „Este o adevarata tragedie ca in fruntea unui popor sa se afle un om fara Dumnezeu, un om corupt si vandut idolilor. Este o drama sa ai in fruntea bisericii un lider compromis, fara viziunea lucrarii lui Dumnezeu, care nu urmareste interesele ei, ci mai degraba ale sale, un lider ce nu isi asuma responsabilitatea oamenilor de sub conducerea sa, unul care va sacrifica pe cel nevinovat, pentru a pastra aparentele.”

Petru Lascau concluzioneaza: „Un lider care va trasa o strategie gresita bisericii sale, o strategie de lupta contrara celei stabilite deja de Dumnezeu, isi va ruina biserica. Este imperios necesar a alege in fruntea noastra oameni ai lui Dumnezeu, devotati slujirii Sale, oameni neprihaniti ce fac din inaintarea Imparatiei lui Dumnezeu scopul vietii lor.”

Frica si necredinta

O alta cauza majora a asediului bisericii crestine rezida din frica si necredinta. „Frica este dovada sigura a nesigurantei mantuirii si a vietii vesnice. Ea dovedeste cat de putin ne mai incredem in cuvintele Domnului. Cand suntem gata sa murim pentru El, incepem sa gustam din adevarata libertate, pentru ca libertatea nu inseamna altceva decat ce ai tu in interiorul tau. Frica si necredinta te tin in blocajul asedierii pagane.”

In continuare, Petru Lascau ne arata care sunt „consecintele asediului” si enumera cateva dintre ele. Printre acestea sunt foametea spirituala, luptele interne, pierderea tinerei generatii si necredinta. „In multe dintre bisericile noastre exista tensiune si nemultumire, lupte si partide. Rezolvarea situatiei nu se poate face prin predici despre dragostea frateasca, care sa ne adune la un loc. Energia spirituala a bisericii trebuie sa fie canalizata numai spre lucrarea lui Dumnezeu. In caz contrar, ea isi va croi drumuri neobisnuite pentru a se elibera.”

Clipa unei decizii supreme

Dar bineinteles, nu ar fi suficient doar sa se zugraveasca imaginea unei biserici sub asediu. Acest lucru nu ne-ar conduce decat la descurajare. Iata de ce, autorul ne propune si solutia biblica la astfel de probleme. Astfel, indruma spre intelegerea masurilor ce trebuie luate pentru timpul de fata, avand ca model imaginea leprosilor care au fost martori ai retragerii armatelor siriene, ca urmare a interventiei miraculoase a lui Dumnezeu in timpul lui Elisei.

In primul rand, este necesara o judecata limpede, pentru a intelege faptul ca e necesar sa ne schimbam modul de a fi. Dupa aceea, trebuie sa actionam in vederea realizarii acestei schimbari. In acest sens, suntem chemati sa iesim din mijlocul lucrurilor cu care ne-am obisnuit in materie de religie si sa incercam cai noi, inspirate de Dumnezeu. Nu in ultimul rand, avem datoria de a reincepe lupta impotriva fortelor raului. Astfel, vom intelege ca biruinta a fost deja castigata prin Isus Hristos, iar vrajmasul este pus pe fuga.

„Aruncarea in tabara adversa a fost un act de disperare din partea leprosilor. Sosise clipa unei decizii supreme. Foamea si lipsa de perspectiva i-au adus la o hotarare de viata si de moarte. Nu vom lua decizii majore cat timp avem alternative in care putem eventual, evada. In fata unei crize, ne evaluam resursele si posibilitatile de rezolvare. Ceea ce este deosebit de rau e faptul ca Dumnezeu intra in calculele noastre numai atunci cand epuizam prin incercari, toate iesirile posibile.”

Uriasul care doarme

Exista o veste buna pentru fiecare dintre noi – potentialul pe care il are biserica crestina din Romania este imens, fiind asemenea unui „urias care doarme”, dar care poate fi trezit din amortirea de moarte in care a fost adus de catre ateismul comunist de dinainte de revolutie si de cel materialist de dupa 1989.

„Biserica de astazi este un urias care doarme. Institutionalizandu-se in ierarhii de diferite nivele, fiecare incearca sa lase celuilalt sa faca ceea ce ar trebui el sa faca. Piramidele structurilor de conducere creeaza zi de zi noi si noi nivele in ascensiunea pentru locul din varf, neglijand pana la indiferenta infrastructura bisericii, care ar trebui sa fie in acelasi timp, obiectul suprem al interesului sau: cei pacatosi, care au nevoie de mantuire.”

Pescuirea minunata

Alternativa pe care o propune Petru Lascau la suprainstitutionalizarea organizationala a bisericii crestine din Romania incepe de la o reforma individuala care sa evolueze colectiv, conducand la o trezire spirituala. Cei care gandesc la fel ar trebui sa se uneasca in rugaciune si actiune pentru a trezi uriasul din somnul sau, pentru a-L ruga pe Dumnezeu sa intervina sa schimbe acest curs al lucrurilor si sa ne ofere „o pescuire minunata”.

In acest sens, biserica poate sa fie asemanata cu o corabie ce trebuie condusa departe de tarm, conform cu porunca Domnului pentru a avea parte de o pescuire bogata in lucrurile spirituale si in salvarea celorlalti. „Lectia de pescuit data de Isus ucenicilor Sai ar trebui sa ne inspire, mai ales ca El este acelasi, neschimbat in dorinta Sa de a mantui intreaga lume. Detaliile acestei lectii sunt mai mult decat graitoare. Dincolo de spiritualizarea si daca vreti, interpretarea lor teologica, exista simplul adevar ca Isus ne vrea pescari de oameni.”

Este adevarat ca atunci cand purtam luptele Domnului, putem sa avem de-a face cu confruntari care nu vor fi usoare. „Multimea lucrarilor aparute in ultimii ani referitoare la suferintele si persecutiile crestinilor din multe parti ale lumii, in special din tarile marxiste, a scos in relief unul din aspectele contemporane ale crestinismului: suferinta. S-a constatat ca cei mai multi martiri crestini au fost dati de secolul XX. Numai in China comunista numarul lor se ridica la cateva milioane.”

„L-am intalnit pe Isus Hristos”

Se pare ca nu este suficienta „evanghelizarea prin stilul de viata” pentru a-i aduce pe oameni la Hristos. Mai degraba, este necesara o prezentare de tip „Zacheu”, care va avea un impact ce intrece orice imaginatie. „Sa ne imaginam scena cand Zacheu a batut la usa primului napastuit de el. Ce uimire ! Demnitarul nu numai ca inapoiaza banii luati in mod necinstit, dar si recunoaste fapta murdara savarsita, isi cere iertare si cand in uimirea sa, bietul om incearca sa afle motivatia unei astfel de minuni, Zacheu ii spune: „L-am intalnit pe Isus Hristos, care mi-a iertat pacatele. El m-a invatat ca Dumenzeu este drept si ca asteapta de la mine sa indrept raul facut altora. Va puteti imagina o Evanghelie mai simpla si mai frumoasa? Predicarea ei nu este doar prin cuvinte, ci printr-o intreaga viata schimbata de Hristos.”

Dar bineinteles, nimic nu se poate face fara revarsarea Duhului Sfant, care ne va calauzi si imputernici sa fim lucratori pentru Dumnezeu. „Trebuie afirmat ca Dumnezeu nu a incetat si nu inceteaza sa faca interventii miraculoase in istorie, pentru a sprijini Evanghelia Sa. Insa El are nevoie intotdeauna de oameni sfinti, cu totul dedicati lucrarii Sale. Pe acestia ii inzestreaza cu darurile Sale, ii imbraca cu putere de sus si ii foloseste la raspandirea Evangheliei.”

Sa luptam sau sa fim infranti

Prin urmare, se poate iesi din asediul in care se gaseste biserica crestinsa din Romania, insa acest lucru presupune o actiune unita, menita sa dea la o parte orice opreliste pusa de vrajmas. Pe de alta parte, desi asediul ateismului comunist este de domeniul trecutului, asalturile vrajmasului nu sunt si niciodata nu vor fi de o mai mica amploare, mai ales in viitor.

„Vrajmasul va folosi din nou fortele disponibile pentru izolarea bisericii lui Hristos. Se va incerca din nou, inchiderea comunitatilor crestine intre ziduri pentru ca foametea spirituala sa ne macine fiintele duhovnicesti. Presiunile vor fi menite sa distruga credinta tinerei generatii si influenta crestina in societatea romaneasca sa fie din ce in ce mai putin simtita.” In fata unei asemenea realitati, nu ne ramane decat sa luptam sau sa fim infranti. Insa imaginea biruintei asupra ostirilor vrajmase din timpul lui Elisei ne inspira sa credem ca este posibil ca in spatiul nostru romanesc, atat din tara, cat si din diaspora sa se produca o schimbare majora. In masura in care tot mai multi oameni vor raspunde chemarii divine, asemenea unui ecou, Evanghelia se va raspandi de la inima la inima si de la suflet la suflet, pentru ca neamul nostru romanesc sa devina cu adevarat crestin pentru Domnul. Nu este oare acesta cel mai mare dar pe care-l putem oferi Mantuitorului nostru? Iata care este adevaratul mesaj pozitiv al cartii scrise de pastorul Petru Lascau si merita sa fie urmat.

“Scriu din dragoste de oameni” – Interviu cu prozatoarea Elena Buica

On By nelursIn Family, Interview, literatureLeave a comment

ElenaBuica2„Visele nu ma costa nimic si uneori, ele sunt atat de frumoase…!!!!”, obisnuieste sa spuna scriitoarea Elena Buica, autoarea volumelor “Crampeie de viata”, “Gand purtat de dor”, “Prin sita vremii”, “Oglindiri”. Nascuta in ianuarie 1933, in comuna Tiganesti, judetul Teleorman, Elena Buica marturiseste ca in viata, le datoreaza totul parintilor sai care i-au insuflat dragostea pentru carte, pentru cultura, pentru arta, dar si pentru perseverenta in munca, pentru autodepasire si pentru valori morale superioare. De altfel, acesta a fost si unul din motivele ce au contribuit la decizia ei de a studia la Facultatea de Limba si literatura romana din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, pe care o absolva in 1965. Ca profesor de limba si literatura romana, Elena Buica a avut intotdeauna dragoste de copii si a incercat sa fie un model de referinta pentru elevii sai. In 1998, scriitoarea paraseste Romania si isi urmeaza fiica si pe sotul acesteia, stabilti din 1993 in Canada. In prezent, Elena Buica locuieste la Toronto, oras pe care l-a ales nu doar pentru ca i se parea mai aproape de visul american, ci si pentru ca este situat pe aceeasi paralela cu meleagurile unde ea insasi a vazut lumina zilei. Cand a luat hotararea stramutarii, scriitoarea a stiut ca va plati un pret, insa in opinia sa, este important sa inveti sa lasi evenimentele sa curga, sa te avanti in valtoarea viitorului si sa scrii o noua pagina in cartea vietii.

“Scriu din dragoste de oameni”

– Cine este Buni?
– Va raspund cu un fragment din proza scurta “Despre scrierile mele”:
“Cine sunt eu? Cu zestrea primita de la parinti, de la oamenii din mijlocul carora m-am inaltat, de la dascali si carti, cu ce am adaugat eu in dorinta de a-mi contura personalitatea, am vrut sa fiu un om in inima caruia sa cante viorile, sa straluceasca florile in culori proaspete, sa rasune trilurile pasarilor, sa fie lumina, caldura si bunatate, sa fie cerul senin in care sa pluteasca ingerul pacii si al dragostei”. Din tot ce am vrut, poate ca s-a implinit cate ceva, asa mi-ar place.

– Ce rol are scrisul in viata lui Buni?
– Cautand mereu un loc pentru a aseza spiritul in matca lui fireasca, am descoperit scrisul, care a devenit bunastarea mea sufleteasca, timpul si spatiul in care calatoresc gandurile mele. Scrisul imi ofera o lume deosebit de interesanta pentru care mi se cere capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective. Este lupta de a scoate la lumina intelesuri tainice, este terenul pe care lupt sa ridic cat mai sus maretia sufletului. Scriu din dragoste de oameni care are in ea o poezie de o rara frumusete si o sete care ma tine departe de cinismul vietii. Scrisul mi-a reconturat orizonturi, mi-a anulat limite impuse, mi-a creat noi drumuri de viata. Dar reusita in scris se plateste in fel si chip si nu de putine ori propriile-mi slabiciuni imi rad sub nas, insomniile imi zvarcolesc patul, indoielile imi tulbura linistea.
Dar in esenta, scrisul este o stare de frumusete a sufletului, un exercitiu spiritual in care adesea uit de toate si chiar de mine. A devenit modul meu de a exista.

„Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context”

– Va rugam sa ne vorbiti despre debutul dvs. literar.
– Dupa pensionare am trecut prin mai multe fagasuri – cel mai insemnat a fost rolul de bunica – si apoi m-am asezat in cel al scrisului, la varsta de 70 de ani. Noul meu drum de viata a avut doi piloni. Cel dintai a fost domnul Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto – care mi-a deschis calea scrierilor, oferindu-mi o rubrica permanenta la aceasta publicatie. Cel de al doilea pilon a fost mult regretatul om de aleasa cultura Dr. Artur Silvestri, care a facut mai cunoscute scrierile mele prin imperiul mediatic „Intermundus Media” creat de domnia sa. Acestor personalitati le aduc prinosul meu de recunostinta.

– Despre ce va place sa scrieti? Care sunt principalele teme abordate de dvs.?
– Sunt teme diverse precum este si viata si sunt multe si foarte diferite trairile revarsate in scrierile mele. Cu fiecare scriere am sorbit pe rand cate un strop de lumina. In cativa ani de scriere, pana acum sunt sapte, am trait arderea mai multor etape de viata ce pareau ca nu incap in acest rastimp. Scrierile mele sunt oglindiri si reflectii, cautari si talmaciri de intelesuri. Ma cufund intr-o lume de ganduri si umblu prin amintirile mele in varful picioarelor, ca intr-o catedrala a sufletului. Sunt scrieri care cuprind bucurii inaltatoare sau tristeti tulburatoare, sperante inaripate sau zboruri frante, satisfactiile si durerile adaptarii intr-o lume foarte diferita de cea in care am trait aproape o viata de om, trairi si amintiri din propria-mi viata, dar si ale celor cu care s-a intersectat viata mea. Sunt preocupata sa las spatiu intre randuri pe unde sa se furiseze gandurile cititorilor cu care sa port un dialog intim. Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context.

„Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta”

– De ce ati optat pentru proza scurta, ce anume v-a determinat sa alegeti proza scurta ?
– Scriu proza scurta pentru ca mi se pare ca oamenii nu mai au timpul si ragazul necesar sa citeasca romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se intretaie si se unesc in finalul celui de al treilea volum. Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta, daca se poate din biblioteca de buzunar, sa poata citi, eventual, si in mijloacele de locomotie, cu subiecte din viata lor si care isi pastreaza savoarea autenticitatii. Putini sunt cei care mai privesc literatura ca pe un act vital si edificator.

– Sunteti o calatoare impatimita ?
– Va raspund cu un DA atotcuprinzator.

– In ce masura literatura dvs. de calatorie combina prezentarile documentare si descriptive ale locurilor pe care le-ati vizitat cu digresiuni filozofice sau subiecte de actualitate ?
– Se vede ca sunteti un reporter bine instruit. Asa de bine ati surprins esenta scrierilor mele de calatorie, incat intrebarea, contine in ea si raspunsul – in buna masura.
Ce as mai avea de adaugat !? Tarziu am simtit lasata in urma admiratia pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, amintire care s-a strecurat pe furis in intentiile mele, dar lasandu-mi spatiile libere in care sa imprim propria-mi pecete.

“E greu de definit cum se scrie acum”

– Una din marturisirile dvs. literare este urmatoarea: “Cuvintele au in spatele lor alte cuvinte, cu alte intelesuri si chiar dacã ajungi si la acelea, au si ele in spate lor alte cuvinte, cu alte intelesuri. Dar din toate, mãcar un licãr de-ar rãmane, ca sã lumineze peste timp un crampei din viata care a fost si asa cum m-am strãduit s-o fixez in cuvinte.” Intre volumele ce va poarta semnatura, exista licarul unui titlu preferat? Care este acesta si de ce?
– Imi iubesc cartile ca pe copiii mei, patru la numar: “Crampeie de viata” (2005), “Gand purtat de dor” (2006), “Prin sita vremii”(2007) , “Oglindiri” (2009). In toate am pus “fasii de suflet” atunci cand le-am dat viata. Dar “Gand purtat de dor”, monografia sentimentala a comunei in care am scos tipatul dintai, acel moment unic al ivirii mele pe pamant, darul vietii venit din Ceruri, Tiganesti-Teleorman, mi-e mai aproape de suflet, mai drag, ca insasi copilaria. Aceasta carte, ca si multe alte scrieri ale mele, exprima liantul dintre memoria anilor petrecuti in Tiganesti si viata de acum atat de indepartata ca timp si ca spatiu. Aflandu-ma la mii de kilometri distanta, sufletul meu nu s-a sudat cu locurile unde ma aflu acum, frumoase, dar nu sunt rupte din mine si isi cauta mereu drumul unde simte el ca este “acasa”. Scriind, la varsta de acum, am retrait inocenta copilariei cu miscatoare amintiri necuprins de frumoase si trairi profunde ca insasi intelepciunea senectutii, caci numai prin intelepciune te intorci la anii copilariei. Port in mine comorile sufletelor oamenilor din Tiganesti, un dar revarsat in mine de bunul Dumnezeu. Scriind despre ei, m-am straduit sa ii fac mandri pe tiganestenii mei, traitori pe stravechi meleaguri pline de traditii si frumuseti.

– “Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de pretuire al strãmosilor nostri, fie cate o palã de romantism, chiar dacã astãzi se scrie dupã alte rosturi”, afirmati la un moment dat. Care sunt rosturile dupa care se scrie astazi si ce recomandare ati dori sa le faceti celor ce se afla la inceput de drum in ale scrisului?
– E greu de definit cum se scrie acum. Nici critica literara nu a reusit o definitie. Nu exista un curent literar anume.
Tinerilor in ale scrisului le-as dori ca din operele lor sa razbata puterea biruitoare a faptei si a sentimentului nobil. Le doresc sa nu osteneasca in truda de a gasi unicitatea ideilor, a faptelor pe care sa le inalte pe piedestalul scrierilor, scrisul lor sa aiba culoare, sa aiba vibratie, sa aiba viata.

“Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”

– Cine sunt poetii si scriitorii romantici pe care ii admirati cel mai mult?
– Am avut pasiuni pentru multi scriitori si nu numai romantici. Au staruit in mine autori diferiti, in diferite etape de viata, dar m-am intors mereu la Eminescu, “Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”, cum il numea Arghezi. Ii cant sau recit poeziile cu aceeasi caldura tainica si proaspata ca in tinerete.

– La ce publicatii colaborati?
– Am publicat la mai multe ziare si reviste: la “Observatorul”, “Faptu`divers”, ziar saptamanal, Toronto; “Alternativa on-line” Toronto; “Mesagerul” din Hamilton-Canada, in calitate de redactor sef literar; la “Starpress International on-line”, colaborator permanent, “Oglinda literara”. Am publicat si ocazional la multe alte reviste, precum “Prier” din Republica Moldova, orasul Stefan-cel-Mare. Un loc deosebit il ocupa publicatiile la revistele on-line “Intermundus Media”, initiat de remarcabilul om de cultura Artur Silvestri. Sunt colaborator permanent al publicatiei on-line “Cetatea lui Bucur’ – Bucuresti. Mai recent public si in “Phoenix Magazine” din Arizona, in Germania la “Agero” sau Australia “Romanian Vip”.

“Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti”

– Vorbind despre volumul “Prin sita vremii” ( 2007), Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto, spunea: “Scrierile acestea sunt o picatura vie de cultura romaneasca in lumea canadiana.” Va rugam sa ne vorbiti despre contributia dvs. la promovarea culturii romanesti si despre premiile primite, ca recunoastere a meritelor dvs. in acest sens.
– Tot ce scriu isi are radacina in cultura noastra romaneasca. Romanilor mei le port romanitatea prin lumea intreaga, descriu intamplari in armonie cu viata lor in frumosul si dulcele lor graiu. Am scris despre frumusetile cuprinse in operele scriitorilor clasici, dar si contemporani.
Am primit doua premii din partea revistei „Observatorul” din Toronto, unul in decembrie, 2005, PREMIUL SPECIAL pentru TALENT, PERSEVERENT? si PROMOVAREA LITERATURII ROMANE si altul in ianuarie 2007, pentru PROMOVAREA TRADITIILOR ROMANESTI.

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea romana din Toronto?
– In romanii aflati pe aceste meleaguri sunt trairi ale dorului de tara si de respect pentru istoria si valorile neamului nostru mai aprinse decat ale multor frati de-ai nostri care se gasesc intre granitele tarii. In strainatate oamenii traiesc cu un dor de tara in care s-au nascut, dor pe care nu-l pot intelege decat cei ce se afla ca noi.
Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti.
Ii admir pentru harnicia lor si pentru ca tin sus steagul demnitatii tarii noastre.

« Dor de primavara romaneasca »

– Ce va place si ce nu va place in Canada?
– Blanda si buna Canada ne-a oferit o viata traita in normalitate. Aici am intalnit democratie, liniste si respect pentru legi, oameni cu zambet pe buze care iti transmit calmul si bucuria clipelor existentiale. Traim aici o viata frumoasa, cu recompense si bucurii, dar frumusetea vietii nu se obtine lesne, include eforturi, timp, dezamagiri, raniri, dureri, pierderi. Viata nu ofera nimanui o existenta asa cum si-o doreste si pentru toate bucuriile se plateste un pret. Nicio societate nu e perfecta si la randul nostru si noi suntem imperfecti. Dar tot in tot, avem motive temeinice sa-i aducem multumiri acestei tari care ne-a adoptat fara sa faca diferente intre fiii ei.
Nu-mi place durata prea mare a iernilor canadiene si cea prea scurta a primaverilor. De aceea, in fiecare an mi se face un dor nebun de primavara romaneasca.

– Cum este sa iti fie « Dor de primavara romaneasca » ?
– Chiar daca am 77 de ani, tot asa cum am spus in proza scurta inchinata primaverii, din care dau citatul de incheiere:
“… cum sa nu imi fie dor de acea primavara romaneasca ce trezea in mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastampar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cant cu gura mare asa cum canta Tudor Gheorghe “Au innebunit salcamii/ De atita primavara/… Au innebunit salcamii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate cate-am spus mai sus si de inca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti in acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins in vraja primaverii!

– Cand ati fost ultima data Romania?
– Aproape in fiecare vara merg in Romania fiindca este neostoit in mine cantul doinei dorului de duca. Ma duc sa-mi vad plaiurie natale si oamenii cu toata zestrea lor primita de la Cel de Sus.

“M-am nascut cu duhul plecarilor”

– La ce lucrati in prezent si ce planuri de viitor aveti?

– Scriu ca si pana acum proza scurta si impresii din calatorie pe care intentionez sa le adun intr-un volum intitulat « Luminisuri ». Sunt scrieri care imi lumineaza viata si in care ma straduiesc sa strecor picuri de lumina si caldura sufleteasca pentru cei care se vor apleca asupra randurilor semnate de mine.

– Cum va petreceti timpul liber?
– Scriind, citind, ascultand muzica clasica si populara romaneasca, ajutand in gospodarie si vara, mergand in calatorii.

– Ce hobby-uri aveti?
– Calatoriile. Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor.

– In final, v-as ruga sa le adresati un mesaj cititorilor nostri.
– Tot ce scriu este pornit din dragoste pentru oameni, Lor ma adresez, celor de acum, dar si celor care vor citi dupa ce eu voi trece Vamile Vazduhului. Ii am in fata si dialoghez in gand cu ei, mai ales cu cei care au inscris pe agenda zilnica fapta frumoasa si gandul curat. Vor fi si din aceia care nu gusta scrierile mele, dar eu le transmit si lor dragostea mea si un zambet impletit cu intelegere pentru diversitatea umana.
Daca sunt sau nu frumoase scrierile mele, asta mai depinde si de cel care le citeste. Se spune ca frumusetea se afla in ochii celui care priveste.

Ziua Nationala a Romaniei, sarbatorita cu emotie in Phoenix Arizona

On By nelursIn History, News, RomaniaLeave a comment

by Gabriela Petcu

ZiuaRomaniei007Duminica, 29 noiembrie 2009, in Phoenix, Arizona, a avut loc in premiera un spectacol intitulat “Ziua Romaniei la Phoenix”. La acesta sarbatoare au participat peste 200 de conationali. Evenimentul a fost organizat de revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si de Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu si a avut loc intr-o sala de receptie a hotelului “La Quinta” situat la intersectia strazii Greenway Rd cu Expresul I-17.

In jurul orei 13:45 (1:45 pm) pe un fundal sonor cu celebra Balada a lui Ciprian Porumbescu, invitatii au sosit rand pe rand, ocupandu-si locurile in sala.

In deschidere, dl Corneliu Nicolaescu, fost ofiter in armata romana, a tinut o alocutiune in care a prezentat contextul istoric al Marii Uniri de la 1918, urmat de un moment solemn in care toti cei prezenti au intonat imnul Romaniei “Desteapta-te romane”. Apoi, Grupul muzical “Roua” a cantat “Clopotul reantregirii”. Programul a continuat cu un fragment din romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, interpretat cu maiestrie de Mihaela Reed.

La acest spectacol dedicat zilei nationale a Romaniei, au participat mai multi lideri ai bisericilor romanesti din metrolopa Phoenix printre care: parintele Vasile Parau preot paroh la biserica “Sfanta Paraschiva”, dl Doru Levi Ilioi pastor al bisericii “Emanuel”, Ionel Borcea – pastorul bisericii “Philadelphia”, Dorel Micula si George Botea – pastori asistenti la biserica “Elim”. Salutara a fost prezenta pastorului John Todor din Quartzsite (Arizona) care a calatorit peste 2 ore cu masina sa ajunga la acest eveniment impreuna cu sotia si fetita lor intre cele doua slujbe (de dimineata si seara) de la biserica.
John Todor este singurul roman din oraselul Quartzsite din Arizona, este casatorit cu Mythyl Grace, originara din Filipine, amandoi fiind parintii unei fetite de doi ani, care s-a obisnuit deja sa auda vorbindu-se in casa in limba romana, filipineza si engleza. Acesta, este pastorul bisericii americane “First Baptist Church” din localitate.
Liderii bisericilor romanesti din Arizona, au luat cuvantul rand pe rand, intercalandu-se cu alte momente din program. Domnul Dorel Micula, s-a remarcat prin cuvantarea despe identitatea noastra ca cetateni americani de nationalitate romana. Face o buna remarca afirmand ca uneori ne consideram  americani (pt ca majoritatea suntem aici de multi ani, altii de decenii), alteori ne consideram pur si simplu, romani. Cel mai bine se observa cine suntem, la competitiile sportive internationale. Cand la o competitie sportiva este un american, toti dorim ca el sa castige. Insa, daca se intampla ca in final sa ramana un american si un roman, atunci, noi sustinem romanul (in o asemenea situatie se vede mai bine ce suntem).

Atmosfera a fost intretinuta si de cantaretul de muzica populara Vasile Tantas (din Surprise, AZ) care a interpretat mai multe piese muzicale printre care “Arizona, Arizona”, “Oameni buni din neamul meu”, “Nici n-am trecut granita”, “Am si prieteni si dusmani”, “Eu si varul Ion” etc.

Melodiile au fost intercalate cu cateva recitaluri printre care “Reaprindeti candela” de Grigore Vieru interpretata de Mihaela Reed, Simona Lucescu a recitat poemul “Din strainatate” de Mihai Eminescu si poezia “1 Decembrie” de Gabriela Petcu a fost recitata de Ligia Simon. Au existat si momentele vesele cu piese remarcabile precum “Proces verbal” si “Sarutmana Coana Mare” de Tudor Musatescu redate cu talent de Corneliu Nicoalescu.

Pe parcursul spectacolului, grupul “Roua” sustinut de o mare parte din audienta, a revigorat atmosfera in mod deosbit prin melodiile “Treceti Batalioane Romane, Carpatii”, “Basarabie Frumoasa” si “Traiasca duhul lui Iancu”.

Programul evenimentului a fost prezentat cu profesionalism, talent si daruire de catre jurnalistul Octavian Curpas, deschizand astfel drumul spre inimile celor prezenti la sarbatoarea dedicata Romaniei, un motiv in plus de regasire si traire a bucuriei de a fi romani.

In urma acestui eveniment, multi dintre participanti inca sub impresia placuta lasata de sarbatoare, au avut cuvinte de apreciere si multumire. Iata o astfel de scrisoare venita din partea lui Gheorghe Manea din Scottsdale, Arizona:

“Invitatia de a participa la o intalnire cu romanii din Arizona ne-a bucurat prin faptul ca am avut prilejul sa traim un moment de adanc patriotism fata de tara in care ne-am nascut si am trait o perioada a vietii noastre.
Sarbatorirea Zilei Nationale ne-a facut sa ne reamintim diferitele etape istorice prin care a trecut poporul nostru pentru pastrarea identitatii nationale.
Un domn (Corneliu Nicolaescu) care cu emotie ne-a facut sa rememoram eforturile eroice ale natiei noastre pentru a fi unita si puternica in pofida vicisitudinilor vremii de atunci, a trezit in fiinta noastra acel sentiment patriotic ca oriunde vom fi pe acest pamint, ceva din fiinta noastra a ramas si va trai in vechea vatra stramoseasca.
Adunarea a fost condusa cu multa caldura si spontaneitate de artizanul atator intruniri, Octavian Curpas, care a stiut sa imbine momentul solemn cu poezie genuina recitata de cativa invitati cu vocatie de artisti.
Cantecele sustinute de solistul ardelean (Vasile Tantas) si a formatiei “Roua” a inveselit audienta si imnul patriei noastre a rasunat grandios in hotelul “La Quinta” din Phoenix iar fiorul “Desteapta-te romane” ne-a facut sa credem pentru moment ca suntem acasa. Gazdele au fost foarte ospitaliere punand la dispozitie mici gustari si cafea pentru toti. Schimbul de dialoguri cu cei pe care i-am cunoscut ne-a bucurat mult si pentru un moment noi toti, parca eram o Romanie mica in acest frumos stat Arizona.
Asteptam ca astfel de evenimente sa se mai intample si noi de aici, sa trimitem un gand bun celor care au ramas sa infunte dificilele probleme prin care trece in momentul de fata, Romania.”
O alta participanta la aceasta sarbatoare, Ramona Pavlovici, impresionata de intalnire, scrie revistei:
“Atat eu cat si familia mea, am fost total miscati si emotionati ca putem sarbatori Ziua Nationala a Romaniei chiar si in Vestul Salbatic. Am avut un sentiment placut, imbinat cu speranta ca toti romanii, fara deosebire de varsta, religie, etc…se vor uni sub un singur Dumnezeu si un singur steag national.

Desfasurarea programului a reprezentat un inceput promitator pentru felul in care romanii din Arizona si-au exprimat dragostea pentru patria mama si pentru cei de-acasa. Desigur ca multe aspecte se pot perfectiona in viitor si nu ma indoiesc de un si mai mare succes in 2010.

Sper din tot sufletul ca aceasta traditie initiata de dumneavoastra in acest an, sa continuie si sa dainuie atata timp cat curge sange de roman pe aceste meleaguri. Cred ca un mare aport la sucesul acestui eveniment in viitor il va avea atragerea a cat mai multor copii care sa promoveze valorile si cultura noastra romaneasca. In aceeasi ordine de idei as adauga o alta sugestie, si anume organizarea unui alt eveniment in Ianuarie, prin care sa comemoram creatia si contributia Eminesciana in literatura romana.”

Cu siguranta, si in anul 2010, revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu, vor organiza alte spectacole, alte minunate intalniri prilejuite de diverse ocazii. Si toate aceste evenimente, vor fi minunate, asa cum a fost cel prezentat iar de fiecare data, elemente noi vor intregi reusitele.

“Preasfanta Treime. O singura iubire” de Doru Levi Ilioi – Ganduri despre credinta, sfintire si eliberarea de pacat

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, TheologyLeave a comment

PreasfantaTreime„Crestinismul, bazat exclusiv pe Sfanta Scriptura singura autoritate in materie de credinta si revelatie crede si marturiseste ca exista Un Singur Dumnezeu, si totodata ca in Unica Fiinta Dumnezeiasca trebuie sa deosebim Trei Fete sau Trei Persoane Divine, identice si totusi absolut distincte Una fata de Cealalta. Diferentele aparente si temporala ierarhie se datoreaza in exclusivitate nivelului Lor de implicare intr-o anumita etapa din istoria omenirii. Astfel, dupa cum s-a mai spus, asistam, pe rand, la economia sau dispensatiunea Tatalui, dispensatiunea Fiului si dispensatiunea Duhului Sfant. Pentru a putea evita orice confuzie intre Aceste Trei Personaje, beneficiem de exprimarea lamurita a Sfintelor Scripturi care ne indreptatesc sa-L numim pe primul Dumnezeu-Tatal, pe al doilea Dumnezeu-Fiul, si pe al treilea Dumnezeu Duhul Sfant. Sau mai simplu, Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Fiecare in parte dintre aceste trei Personaje Divine este Dumnezeu, Dumnezeu Desavarsit, ceea ce nu inseamna, insa, in nici un caz, ca ar putea fi vorba despre Trei Dumnezei”, ne spune Doru Levi Ilioi in deschiderea volumului “Preasfanta Treime. O singura iubire”.

Doru Levi Ilioi, pastor si scriitor

Doru Levi Ilioi, autorul volumelor “Preasfanta Treime. O singura iubire” si “Virtuti si pacate”, s-a nascut pe 6 februarie 1963 la Radauti. La numai 16 ani, in 1979, paraseste clandestin Romania. Este inchis in fosta Iugoslavie si dupa ce a fost eliberat, trece frontiera spre Italia, de unde pleaca in America. Lucrand initial ca evanghelist itinerant pe strazile New York-ului sau prin aeroporturi, acesta absolva intre timp, Institutul Teologic Penticostal, dupa care isi ia masteratul in teologie. In anul 1994 este ordinat ca diacon, in 1996 ca prezbiter, iar in 1997 ca pastor.

In 1996, Doru Levi Ilioi obtine masteratul la The Catholic Diochesee of Brooklyn (M Th) in Cursuri pastorale si Noul Testament. Stabilit impreuna cu familia in Scottsdale, Arizona acesta este intre 1999-2000, pastor de tineret la biserica Happy Valley. Din 2000, Doru Levi Ilioi pastoreste biserica „Emmanuel” din Phoenix, Arizona. Autorul este casatorit din iunie 1986, cu Ana Majstor si impreuna sunt parintii a trei copii. In prezent, autorul are in lucru o a treia carte, intitulata „Usile lumii”.

„Nu exista Trei Dumnezei Atotputernici, ci un singur Dumnezeu atotputernic”.

Structurata pe cinci capitole – „Despre Dumnezeu”, „Despre Preasfanta Treime”, „Dumnezeu-Tatal”, Dumnezeu-Fiul, Domnul Cristos Mantuitorul lumii” si „Dumnezeu Duhul Sfant” – “Preasfanta Treime. O singura iubire” lasa, chiar de la prima lectura, impresia de slova vie si reprezinta o autentica si valoroasa carte de vizita pentru autor. Acesta are meritul de a explica in mod liniar caracteristicile celor trei Persoane divine – Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant – intr-un demers bine documentat, ce urmareste progresiv si transparent existenta de sine statatoare, dar si distincta a Sfintei Treimi.
Realizand o delimitare clara, aproape matematica, a Persoanelor Divinitatii, scriitorul reuseste in “Preasfanta Treime. O singura iubire” sa limpezeasca, sa faca vizibil rolul si lucrarea fiecareia dintre ele. Pornind de la ideea consensului dintre Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Doru Levi Ilioi subliniaza egalitatea si unitatea desavarsita a Acestora. „Sa nu confundam Persoanele, si nici sa nu separam Substantele. Pentru ca una este Persoana Tatalui, alta este Persoana Fiului, si o a treia este Persoana Duhului Sfant; dar, in acelasi timp, Tatal si Fiul si Sfantul Duh au aceeasi fire dumnezeiasca, aceleasi atribute, aceeasi glorie egala, Se bucura din vesnicie de aceeasi maiestate. Cum este Tatal, asa-i si Fiul, si cum este Fiul, asa este si Sfantul Duh. Si anume: necreat Tatal, necreat Fiul, necreat Duhul Sfant; infinit Tatal, infinit Fiul, infinit Duhul Sfant; vesnic Tatal, vesnic Fiul, vesnic Duhul Sfant. Si totusi, nu se poate vorbi despre trei necreati, sau trei infiniti, sau trei vesnici, pentru ca exista doar un singur Dumnezeu necreat, infinit si vesnic. De asemenea, este atotputernic Tatal, atotputernic Fiul, atotputernic Duhul Sfant; si totusi nu exista Trei Dumnezei Atotputernici, ci un singur Dumnezeu atotputernic”.
Dumnezeu, Fiinta Suprema

Capitolul unu, „Despre Dumnezeu”, se deschide cu anuntarea viziunii biblice, crestine cu privire la Persoana Tatalui. „Dumnezeu este Acela care stapaneste peste tot universul,
si este prima si ultima Realitate a tuturor lucrurilor.” Notiunile cu care opereaza Doru Levi Ilioi dovedesc un adanc respect fata de libertatea de constiinta a individului, indiferent de religia careia ii apartine. Astfel, un scurt periplu in religia principalelor popoare antice generatoare de cultura si credinta, ne trimite cu gandul la ideea de pluralism, de diversitate si grupuri multiple, avand ca element comun inchinarea la o Fiinta Suprema.

„La indieni si la alte popoare asiatice gasim credinta in Fiinta Suprema, careia I se aduceau jertfe pentru a intra in gratiile Sale si a obtine beneficii din partea Sa. Doar budismul este religia care nu vrea sa se intereseze de Fiinta Suprema, ci se arata preocupat numai de a face binele. O idee deosebita gasim la persi, unde principiul primar este conceput ca avand doua componente contradictorii: principiul binelui, intruchipat in Ahura sau Mazda, sau Ormuzd, si principiul raului, al carui exponent este Ahriman. Dar si in religia persana binele este prezentat ca fiind triumfator asupra raului, si ca atare, superior. Semitii (arabii, sirienii, evreii) introduc o idee noua, si anume ca Fiinta Suprema Se afla in legatura intima cu oamenii. Fapt este ca popoarele prospere din punct de vedere material incep sa corupa tot mai mult ideea de Divinitate, complicand-o cu tot felul de explicatii din ce in ce mai antropomorfice (omenesti), ajungand la o sumedenie de zeitati si idoli carora le atribuiau cele mai grosolane vicii.”

Dumnezeu este Actul Pur

Autorul prezinta si dezvolta „atributele lui Dumnezeu”, care sunt simplitatea, imutabilitatea, eternitatea, omniprezenta, omnistiinta, vointa, omnipotenta, mila, dreptatea si sfintenia. Fiecare dintre aceste atribute este sustinut, argumentat si explicat cu pasaje biblice, dar si cu citate din diversi filosofi. Se remarca in acest context, o idee privind simplitatea,enuntata de Aristotel: „Dumnezeu este Actul Pur, cum a zis Aristotel, ceea ce inseamna ca El are toata perfectiunea, nu mai are unde sa primeasca ceva, si nici nu are cum sa piarda ceva, pentru ca El este Intregul Absolut, este Unul, primul numar indivizibil. Dumnezeu nu Se poate descompune, fiindca El este simplu.”

“Preasfanta Treime. O singura iubire” este de asemenea, o carte in care nivelul teoretic este surclasat de cel practic. Se enumera motivele pentru care Dumnezeu acorda o atentie speciala omului pacatos – pentru ca omul este o fiinta rationala, capabila de fericire, randuita pentru o tinta supranaturala – si ni se explica de asemenea, ca „implinirea voii lui Dumnezeu este: secretul unor mari realizari; cheia rezolvarii tuturor problemelor grele ale vietii; stanca de care se sfarama toate loviturile soartei; desfatarea vesnica a fiintelor fericite din ceruri.”
Persoana Cuvantului intrupat
Capitolul patru, cel mai amplu, Ii este dedicat lui „Dumnezeu Fiul, DOMNUL ISUS CRISTOS, MANTUITORUL LUMII ”. Acest nou nivel al Trinitatii este realizat ca o relatare a evenimentelor nou testamentale de dinainte de aparitia lui Mesia, dar si ca o istorie cronologica a vietii si activitatii Mantuitorului pe acest pamant, de la nasterea si pana la moartea Sa, continuandu-se cu invierea si trimiterea ucenicilor. Remarcam titluri ca „Intruparea”, „Conceperea virginala si rolul Mariei in planul mantuirii”, „Primii adoratori ai Pruncului Isus”, „Viata publica a lui Isus”, „Alegerea si chemarea ucenicilor”, „Isus si samariteanca”, „Activitatea in Galileea”, „Cateva vindecari”, „Predica de pe Munte”, „Minunile Domnului Isus”, „Eu si Tatal una suntem”, „Patimile, moartea si invierea Domnului Isus”, „Golgota si rastignirea”, „Aparitiile lui Isus dupa inviere”, „Inaltarea Domnului.”
Preocuparea majora a autorului este aceea de a-i oferi cititorului imaginea corecta a naturii Mantuitorului, eliberata de orice detaliu fals, intru totul conforma cu cea originara si originala, adica biblica. „Prin urmare, in Isus Cristos n-au fost doua Persoane, ci numai una: Persoana Cuvantului intrupat. O persoana este cineva care are ratiune, sentimente, vointa; care gandeste, vorbeste si actioneaza. Animalele n-au personalitate. O persoana umana are duh, suflet si trup. Dumnezeu este Duh, iar Isus Cristos este „duhul intrupat”.”
„Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”.”
O atentie deosebita este acordata de Doru Levi Ilioi minunilor savarsite de Mantuitorul. Prin ele, Mesia a plamadit chipul divin in om, a facut ca sfintenia sa ia locul naturii pacatoase, a demonstrat puterea harului. Isus Hristos este Cel care L-a vazut pe Tatal, de aceea, minunile Sale sunt si o reliefare a caracterului lui Dumnezeu, o dovada vie ca fata Celui Vesnic a stralucit asupra noastra. Iata de ce, prin miracolele Lui, si noi vedem Fata lui Dumnezeu si traim nasterea din nou. „Domnul Isus este stapan peste mintea si peste vointa omeneasca. Si tocmai aici este domeniul in care a operat El cele mai mari minuni. Sa transforme pe cineva dintr-o persoana depravata intr-un model de virtute, cum a facut cu femeia pacatoasa din Luca 7; sa treaca linistit printre cei care L-au dus pe spranceana muntelui ca sa-L arunce in prapastie; sa-i determine, printr-o simpla propozitie, sa cada cu fata la pamant pe cei ce venisera sa-L prinda inarmati cu sabii, faclii si ciomege; sa-l converteasca pe un potrivnic atat de inversunat ca Saul din Tars, care a devenit apoi inflacaratul apostol Pavel ei bine, toate acestea sunt lucruri mai puternice decat a linisti furtuna marii sau chiar a invia mortii, desi acestea nu par miracole atat de evidente.
Si daca minunile din categoria anterioara au fost savarsite o singura data, pe acestea din urma Domnul Isus le face aproape zilnic. Iar aceasta din pricina ca El este singura cale catre Dumnezeu, unicul adevar revelat, singura sursa a vietii dumnezeiesti si singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, asa cum a declarat El Insusi: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”.”
Cristos Isi aseaza invatatura pe temeiul vietii vesnice
Sunt interesante de asemenea, comentariile autorului privind invatatura lui Hristos, asa cum a fost data in parabole. In parabole, cuvantul duhovnicesc are valoare de adevar absolut, iar modul in care este prezentat demonstreaza ca asistam la o autentica lectie de dragoste crestina. Suntem chemati astfel, prin intermediul parabolelor, la o traire personala si personalizata a invataturilor Mantuitorului. „Domnul Isus Isi avertizeaza ascultatorii ca invatatura Lui este concisa, dar sigura si invariabila. Ea nu este deloc ingaduitoare cu cei care nu mai au nici o lege, care nu-si impun nici o restrictie, care nu tin seama de voia lui Dumnezeu. Cristos Isi aseaza invatatura pe temeiul vietii vesnice. Adevarurile invatate de El sunt principii cu valoare eterna. „Cerul si pamantul vor trece zice El, dar cuvintele Mele nu vor trece”.
Si le spune ascultatorilor Sai o parabola: cel ce asculta cuvintele Lui si le implineste se aseamana cu un om care isi zideste casa pe stanca, astfel ca nici o intemperie nu i-o poate ruina; cel care aude cuvintele Lui dar nu le implineste cu fapta este ca un om care si-a cladit casa pe nisip. Cand se vor napusti suvoaiele si vor sufla vanturile, prabusirea ei va fi inevitabila si definitiva.”
Duhul Sfant, cea de a treia Persoana a Preasfintei Treimi
Odata cu capitolul cinci, „Dumnezeu Duhul Sfant” , este abordata cea de a treia Persoana a Dumnezeirii – Duhul Sfant. „Imparatia pe care o intemeia Domnul Isus trebuia sa aiba o sursa de energie spirituala prin care sa se poata mentine. Si acest izvor de viata avea sa fie tocmai Duhul Sfant, acea „putere de Sus” promisa de Mantuitorul pe care El nu o ia din lumea creata, ci o trimite dinafara ei. Ori, puterea aceasta este Insusi Duhul Sfant, cea de a treia Persoana a Preasfintei Treimi.
In limbajul biblic, Duhul Sfant este prezentat cu ajutorul a numeroase metafore: vant, apa vie, untdelemn, foc, pecete, etc., iar la botezul lui Isus El S-a pogorat „in chip de porumbel”, ca simbol al blandetii, gingasiei, gratiei si puritatii, pentru ca Ioan Botezatorul sa-L poata identifica pe Mesia, „Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”.”
Ca si in capitolele precendente, Doru Levi Ilioi realizeaza o selectie a celor mai importante momente in aparitia si manifestarea Duhului Sfant, incepand cu intemeierea lumii, vremurile patriarhilor, ale profetior Vechiului Testament, pana la pogorarea Sa in ziua Cincizecimii. Tinta acestui capitol este de a prezenta, ca intr-un mozaic, complexitatea si semnificatia lucrarii Duhului Sfant, care „este Dumnezeu” („S-a spus ori de cate ori a fost necesar ca Duhul Sfant nu este doar o influenta, sau o putere, ci o persoana; si nu o persoana oarecare, ci a treia Persoana a Trinitatii Divine, de aceeasi natura si cu aceleasi atribute ca Tatal si ca Fiul”) si „continuatorul operei lui Cristos” („Locul lui Cristos in lume l-a luat nu vreun om sau vreun inger, ci Duhul Sfant; sau mai bine zis, Domnul Isus nu mai actioneaza prin trupul Sau vizibil, ci prin Duhul Sau”).
Darurile Duhului Sfant
„Darurile Duhului Sfant pot fi privite cel putin din doua perspective”, cea vechi-testamentala si cea nou-testamentala. Aceste daruri sunt slobozenia, intelepciunea, priceperea, sfatul, taria, cunostinta, frica de Domnul. In continuare, autorul adauga ca „dintre toate roadele Duhului Sfant enumerate de apostolul Pavel in contrast cu roadele firii pamantesti, cea mai formidabila este dragostea, aceasta fiind nepieritoare si tinand de insasi esenta firii Preasfintei Treimi Divine. Iar Duhul Sfant care este nu numai Duhul adevarului, dar si Duhul harului, impodobeste sufletul nostru cu tot felul de haruri acordate poporului Noului Legamant.”
„Si acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau, care va poate zidi sufleteste, si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti”. Aceasta este fagaduinta pe care Dumnezeu ne-o da in Faptele Apostolilor. Suntem chemati la slujire, iar slujirea este bucurie. Aceasta este lucrarea fiecarui crestin – sa Il serveasca plin de bucurie sfanta, atat pe Dumnezeu, cat si pe semenul sau. Cartea lui Doru Levi Ilioi, “Preasfanta Treime. O singura iubire”, este o analiza succinta, intemeiata pe Biblie, asupra doctrinei crestine a Trinitatii.
„Mai presus de orice binecuvantare si de orice lauda”
Vorbind despre volumul “Preasfanta Treime. O singura iubire”, Constantin Moisa, consilier editorial, afirma: „Dar un proiect care s-a nascut atunci si care a pecetluit relatia noastra se numea „Preasfanta Treime Divina. O singura iubire”. Doru mi-a aratat manuscrisul, lucrat cu ani in urma pe o masina de scris, cu un font vechi, necunoscut unui calculator modern. Textul a fost scanat in America, adus pe un disc in tara. A urmat culegerea lui cu grija, de la un capat la altul, unele pagini originale fusesera ingalbenite de vreme sau erau presarate cu stersaturi si corecturi de mana. Apoi, odata fixat, textul a fost imbracat in haine noi, de sarbatoare, ca sa-i stea cat mai bine, asa cum o face un slujitor al cuvantului care isi cunoaste menirea si isi pune la treaba carisma…
Si acum, ce vom mai face la finalul acestor eforturi conjugate decat sa ne prosternam inca o data, intr-un duh de profunda adorare, la picioarele Preasfintei Treimi, reinnoind legamantul suprem al vietii noastre de a proslavi Numele Tatalui, si al Fiului, si al Duhului Sfant!
Iar Dumnezeul nostru Triunic si Preasfant, al Carui Nume glorios este cu mult „mai presus de orice binecuvantare si de orice lauda” sa binecuvanteze si aceasta modesta contributie a noastra intru glorificarea harului Sau si s-o transforme intr-o reala binecuvantare pentru toti cititorii nostri… „ Fie ca El sa ne ajute sa dobandim astfel, cunostintele si valorile si intelegerea de care avem nevoie pe calea noastra spre cer.

"DIALOGUL CU ASCULTATORUL E PROVOCATOR"

On By nelursIn Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

Interviu cu Elisabeta Iosif, redactor sef, revista de literatura, carte, arta „Cetatea lui Bucur”, Presedinte Liga Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti


ElisabetaIosifElisabeta Iosif este realizatoarea primului radio-reportaj romanesc si a celor dintai interviuri ale Radiodifuziunii Romane in direct, in dialog, pe parcursul unei expeditii stiintifice aflata in Antarctica. Autoare a volumelor „Zeita fara chip”, „Case cu ferestre luminate”, „Globul de cristal”, avand o experienta de peste 15 ani in radiodifuziune, Elisabeta Iosif primeste in 1991, PREMIUL SPECIAL-UNCER (Uniunea Nationala a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice). Acestei distinctii i se adauga in 1995, diploma de ”SENIOR AL PROFESIEI” pentru activitatea publicistica  in domeniul reportajului de turism cultural, iar in 2004, PREMIUL DE EXCELENTA pentru intreaga activitate scriitoriceasca. Elisabeta Iosif este Vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor si Ziaristilor de Turism si membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania  si a Uniunii Internationale a Ziaristilor.
„Singura bucurie erau cartile”
Spuneti-ne, pentru inceput, cateva date despre dumneavoastra: unde si cand v-ati nascut.
Cred ca, de cand ne nastem visam, ca in basme, ca traim intr-un castel in luminisul unei paduri. De fapt, totul e altfel in lumina sacra a copilariei, simbol al protectiei. Pentru mine adapostul acestei puteri misterioase, imperceptibile de siguranta a fost orasul in care m-am nascut, Bucuresti, intr-o dimineata a anului 1939, luminata de soarele ce aprindea stele in zapada proaspata a lui februarie, intr-o zi de 20.
In copilaria in care s-au rostogolit anii razboiului si ai secetei (ce a urmat), am invatat sa pretuiesc painea, pentru ca atat eu cat si sora mea, consideram o sarbatoare ziua, cand se impartea o franzela. Singura bucurie erau cartile imprumutate de la biblioteca de cartier, ce se afla in coltul strazii. Aveam cea mai incarcata fisa de cititor. Cred ca atunci mi-am jurat, ca imi voi cumpara carti , cand voi avea banii mei. Astazi, biblioteca pe care o am, este singura bogatie a mea. Dorinta cea mai mare a copilariei era sa avem si noi, ca multi alti copii, rude la tara, sa ne petrecem acolo vacantele, in natura. Desi adoram Bucurestiul si eram constiente ca era cel mai frumos si mai mare oras al Romaniei.

Bunicii de unde erau?
Bunicii dinspre tata (care s-a nascut in Bucovina – un loc de vis), emigrasera la 19 ani in Canada, fara a lua cu ei copilul ce nu avea nici un an, lasandu-l bunicii. Iar parintii dinspre mama, se mutasera in Bucuresti, dupa ce comuna Piua Petri, din Lunca Dunarii a fost inundata, desfiintata de pe harta. Asa ca nu aveam bunici la tara.

„Mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului”

De aici nevoia de mai tarziu, de „fuga” in mijlocul naturii. E o coincidenta faptul ca ati realizat la Radiodifuziunea Romana o emisiune de turism cultural si in presa scrisa de specialitate multe reportaje de calatorie in tara?
Dupa absolvirea Facultatii de Filologie am fost angajata la o revista a „Revistelor Agricole”. Intr-un fel tot cu „evadare”, cum spuneti, ( destul de rar) la sat. Au trecut cativa ani pana m-am transferat la Postul National de Radio, unde facusem practica ziaristica din timpul facultatii, fiindca, din anul al 3-lea fusesem admisa (scriam poezie) la cursul de „Specializare in Ziaristica”. Asadar, acum ma intorceam oarecum in Radio, pentru care facusem pasiune. Mi-amintesc zilele de practica la Actualitati, unde faceam de exemplu, pentru „Jurnalul de seara” mini reportaj de week-end, maxim 2 minute. Si ma intorceam tot la Actualitati, dar la „Agrar”, unde am realizat timp de un an „Viata satului”, o emisiune cu durata de o ora. Atunci mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului.

Si cand ati inceput sa faceti emisiuni de turism ?
Am avut privilegiul sa fiu solicitata, in urma unui concurs, sa fac parte din prima echipa , care a realizat emisiuni inca de la infiintarea Programului 3 ( noul program pentru tineret, 1973). La inceput am realizat „Femina club”, aflata in proiectul de „cluburi radiofonice”, atat de gustate de tinerii carora ne adresam. Apoi a aparut la orizont „Meridian club”, o emisiune de turism si calatorie pe glob. Dar cum noi nu ne deplasam inafara tarii (rar si pe cont propriu) reportajele externe erau realizate de scriitorii care mergeau la congrese , burse si conferinte diverse, de ziaristi, dar si de diplomatii cu reale inclinatii spre scris, aflati in diferite zone ale globului. Plecam cate o saptamana in tara, facand proiecte pe cate o idee, care era respectata si de colaboratori. Pana intr-o zi , cand ni s-a spus „sa ramanem pe meridiane romanesti, ca indemnam lumea la plecare din tara”. Si am facut un nou proiect „Drumuri de inima si tara”.

„Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca”

Apoi ati luat o serie de diplome. V-au fost recunoscute meritele de diferite institutii de cultura, nu?
Si pana atunci. A fost apreciata emisiunea, in ambele variante. Ne interesa ce spuneau aceia, care ramaneau pe lungimea noastra de unda. Atrasesem atentia miilor de ascultatori , nu numai tineri, cu „Meridian club”, primind scrisori, in care ne multumeau. Aflau astfel, noutati despre diverse zone de cultura ale lumii, noi descoperiri arheologice, „intram” in muzee, case memoriale cu ei, prezentam parcurile si rezervatiile Terrei. Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca. O parte erau cartile personale. Daca vrei sa faci reportaj, eseu, interviu, publicistica de calitate, citesti mult, te documentezi.

Si in ce context v-a cerut Muzeul National de Arta emisiuni?
Facusem, de exemplu, o editie „Potecile care duc la Brancusi”. Pe aceasta idee am solicitat de la colaboratorii externi materiale despre opera lui Brancusi aflata si in muzeele lumii. Emisiunea incepea la Hobita si se termina la Paris si New York. Au mai fost si alte emisiuni, de pilda, scenariul ce l-am scris, mergand pe urmele „Romaniei Pitoresti” a lui Vlahuta.

„Simbolul calatoriei este extrem de bogat”

– Prin ce se deosebeste reportajul de turism cultural radiofonic de cel pentru presa scrisa?
Nu i-as mai spune reportaj de „turism”. Notiunea de „turism” s-a golit de continut. La noi exista numai turism de week-end. De fapt, noi trebuie sa vorbim de calatorie, ca o forma de turism a secolului al XXI-lea. Fiindca simbolul calatoriei este extrem de bogat. Nu se rezuma numai la cautarea, la cunoasterea unui loc peisagistic unic sau la descoperirea unor centre spirituale. Calatorie mai inseamna si initierea in cultura unei zone de pe glob. Jean Chevalier si Grison Pierre, scriitori francezi, specialisti in istoria civilizatiilor, vorbesc despre drumetii care au dat nastere la aventuri nenumarate, de exemplu la „Calatoria spre soare apune”, care sunt de fapt drumuri ale cunoasterii (ce facem si noi, cand plecam in excursii, pelerinaje, nu?). Ei vorbesc si de opere literare ce oglindesc acest lucru: „Calatoria lui Gulliver” de Swift sau „Pantagruel” de Rabelais.

Prin ce se deosebeste, asadar, nu o opera literara, ci un reportaj radiofonic de prezentarea unui traseu turistic sau a unui muzeu, de cel din presa scrisa?
Intr-un fel nu trebuie sa se deosebeasca. Un reportaj e reportaj.

„Radioul este credibil de cand exista”

Imi imaginez, ca urmeaza un „dar”,..
Dar…pentru reportajul de radio trebuie sa se tina seama de cel putin doua caracteristici. Cand cineva scrie ceva ce se transmite in eter, acel material trebuie sa treaca dincolo de microfonul care transmite cuvantul scris. Mesajul reporterului sa fie facut „vizibil”, propozitia e concisa. Cateva idei in cuvinte putine, pe care si le imagineaza…Uneori se introduc si scurte interventii ale celor din jur. Materialul se „coloreaza” cu alte voci, se da o anume credibilitate cu rumoarea de la fata locului, etc.

Cu alte cuvinte „sa vezi” ceea ce se spune la radio si pentru ca e o vorba „asa s-a spus la radio”, adica e exact, e adevarat…
Radioul este credibil de cand exista, incepand cu ora exacta.

Si ce mai trebuie ?
E o adevarata scoala , se fac lectii si de dictie pentru aceasta. E o maiestrie a captarii ascultatorului, se intra chiar in dialog cu el, printr-o intrebare retorica, de exemplu. Dar foarte importanta e vocea care retine atentia. E o arta care se invata citind la microfon, refacand frazele. Vocea sa vina din interior. Fiindca, o voce plata, egala, nu ajunge la cel caruia i te adresezi. O voce calda atrage. Inflexiunile ei, interpretarea frazei pe ideea logica, intr-un mod clar, transmite mesajul, care, spre deosebire de presa scrisa , e spus in putine cuvinte. Se tine cont ca, „vorba zboara”, nu te mai poti intoarce la idee, ca pe pagina scrisa. Si mai e ceva. Vocea particularizeaza. O recunosti de la distanta. Asa dar, „dialogul’ cu ascultatorul e provocator, cand transmite ceva special, despre un centru cultural, un muzeu sau o destinatie de calatorie (veniti sa vedeti!). Iar un loc cu valente culturale te atrage mai mult, cand se porneste de la o legenda, de la o poveste sau de la un obicei specific zonei.

„Calatoria are loc in interiorul insusi al omului”

O adevarata lectie de Radio, utila tuturor ! Dar, dupa parerea dumneavoastra, turismul da posibilitatea dezvoltarii unei legaturi intre natiuni? Putem crea prin calatorie punti intre culturi ?
Intotdeauna, calatoriile au avut ca punct de plecare cunoasterea culturii civilizatiilor lumii. Drumul spre centrele spirituale, spre diferite zone ale Terrei e un mijloc de a descoperi si alte civilizatii. Experientele noi ne imbogatesc cunostintele. Numai printr-o deplasare la fata locului (informandu-te inainte) aflam cum traiesc alte popoare, ce cultura au, vizitandu-le muzele, rezervatiile naturale. ?tiind istoria acelui popor, descoperim uneori traditii sau obiceiuri apropiate noua. Pelerinajul la fata locului starneste dorinta de cunoastere concreta si spirituala, deschide o poarta spre intelegere. De fapt, in ultima instanta, calatoria are loc in interiorul insusi al omului.

”Inteleptii Cetatii”

Sa revenim la activitatea dumneavoastra de la Societatea Romana de Radio. Timp de aproape 7 ani ati realizat o emisiune cu personalitati din diverse domenii. ”Inteleptii Cetatii” a fost si o emisiune pentru Fonoteca de aur a Postului National de Radio. Ati dori sa ne impartasiti un eveniment special, o intalnire neasteptata, o surpriza placuta de la una din editiile acestei emisiuni?
Desi Seneca spunea ca, „nimeni nu ajunge la intelepciune din intamplare”, iar Ovidiu sustinea ca, „ intelepciunea vine o data cu anii” am constatat, totusi indiferent de varsta, o coordonata comuna a inteleptilor invitati in emisiune: respectul pentru adevar, despre care A.I. Herzen afirma ca : „reprezinta inceputul intelepciunii”. Fiecare intalnire cu „inteleptii cetatii” a fost un eveniment, o intalnire in care s-au spus multe adevaruri, in care vorbeau faptele. E minunat cand descoperi o personalitate in complexitatea ei. A fost fascinant sa cunosc atatia intelepti ai neamului de diferite profesiuni. De aceea imi este greu si ar fi nedrept sa vorbesc despre cineva si sa nu-i numesc si pe ceilalti. Am sa amintesc totusi, doua personalitati care nu mai sunt printre noi, dar care au lasat viitorimii lucrari si lucruri de necontestat. Am sa povestesc pe scurt. Am asteptat trei zile, intr-un Sibiu canicular, dialogul pe care doream sa-l realizez cu IPS dr. Antonie Plamadeala, fostul Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului. Era foarte bolnav, si m-a primit stand intr-un scaun cu rotile. Vocea sa insa, avea duritate de cristal, era puternica, atunci cand dorea sa sublinieze ceva. Am fost ultima si singura persoana careia i-a dat un interviu inainte cu cateva luni de a trece in nefiinta. De aceea consider dialogul, intr-un fel, un testament lasat noua si poate, Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Ma impresionase lucrarea sa „Academia Sambata”, pe frontispiciul careia scrie „de spiritualitate, cultura, arta si stiinta”, pe care o vazusem cu diferite ocazii, in timp ce se ridica sau se finisa. Am sa redau cateva idei din dialogul purtat:
„Rolul Academiei de la Sambata de Sus”, mi-a spus, „este cel de culturalizare a neamului romanesc. Este facuta absolut independent fata de alte academii din lume. Am gandit-o sa fie pentru poporul roman, in primul rand un mijloc de repunere in prim plan a valorilor crestine. Dar am gandit-o ca un loc de organizare de conferinte si ceva mai mult: sa fac un spatiu de vacanta pentru preotesele si preotii de la noi. La inceput nu i-am dat importanta pe care o va lua si a dobandit-o intr-un an de zile, ca o casa, care sa fie locuita de cei care vor sa participe la congrese, fiind acum mult mai mare si mai importanta. Pe mine ma intereseaza un singur lucru si anume, ca poporul roman sa beneficieze de aceasta Academie. Am ridicat-o langa ctitoria ortodoxa a lui Brancoveanu din mijlocul Transilvaniei, la poalele Muntilor Fagaras, cu un peisaj mirific, pentru a oferi un loc placut”… Am profitat si l-am intrebat de prestigiosul muzeu ce are si o biblioteca cu incunabule, cu sute de volume incepand din secolul al XV-lea: „acolo am si scrisorile de mare valoare, ale lui Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu…Vreau sa le expun si pe multe altele importante, pentru educarea tineretului, mai ales pentru tinerii care vor sa ia model. Pentru ca intotdeauna modelul il face pe cel ce vede sa doreasca sa realizeze si el ceva”. Tot despre modele mi-a vorbit si Artur Silvestri, care a plecat dintre noi acum un an de zile, la sfarsit de noiembrie. El gandise pentru mintile luminate ale romanilor de pretutindeni adevarate „foruri” pentru „ideile- forta”, adunate ca pe un patrimoniu al tarii in imperiul sau mediatic, unde le-a dat incredere scriitorilor si publicistilor romani, mai putin cunoscuti, in valoarea lor creatoare. Pe Oamenii Mari, cei care au ramas modelele neamului ii numea „Inteleptii secreti ai natiei”: „Scoala lor era altundeva. Ei erau ca Socrate ”pe ulita”, in biblioteci, la Academie, intr-o Academie care avea marile gradini de Lyceum; asa imi apar acum, din perspectiva memoriei care transfigureaza si explica, marile gradini in care ii intalneam….Si am incredintare ca traim intr-o lume ce ne vorbeste in fiecare clipa…intr-un orizont al tainei, unde tot ceea ce este vizibil poate sa ascunda si o alta realitate, cu sensurile ei indistincte si care vor sa comunice cu noi…Nu suntem de acum doar, suntem dintr-un „undeva” ce se recapituleaza tot timpul si se repeta, traducandu-se in ceva ce ne vorbeste”.

Cenaclul „Cetatea lui Bucur”

Minunata este gandirea inteleptilor neamului. Printre ei se afla si aceia, care au participat la scrierile adunate in cartile colective, gandite pe cate o idee de Artur Silvestri. Stiu ca ei sunt prezenti in continuare, scriind la revistele create de Artur Silvestri in Asociatia Romana pentru Patrimoniu, acum sustinute si ingrijite de sotia sa, Mariana Braescu Silvestri. Printre aceste reviste se afla si „Cetatea lui Bucur” a carei redactor sef sunteti, adunandu-i pe scriitorii despre care vorbeati si in jurul revistei si al cenaclului cu acelasi nume. Ce ar trebui sa stie o persoana care doreste sa participe la Cenaclul „Cetatea lui Bucur”?
Cenaclul e o sansa pentru toata lumea. Totul e sa vada, cum spunea Constantin Noica, minunile din jurul lor si sa le descrie: „minunile – miracolul naturii, al cuvantului, al omului, al iubirii. Ne trebuie foarte putin sa descoperim miracolul. Nu avem decat sa intindem mana, ca in rai, si sa le culegem roadele”. Cel care a cules roadele gandirii sale , cum spune Noica, intr-o carte este invitat sa-i lansam acea carte in cenaclul nostru. Fiindca , fiecare carte e plina de intelepciune, iar cum spunea Blaga, ”intr-o cultura, substanta ei se revela in subiecte”.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
As raspunde printr-o cugetare a lui Constantin Noica: ”Cuiva care ne cuprinde, sa-i cerem in fiecare inceput de ziua: <<Fiinta noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Fa astfel, incat faptele si iubirile noastre sa aiba sens si ca ziua noastra sa tina>>.”

Pe 6 decembrie, 2009 diaspora a votat contra moguliadei din Romania!

On By nelursIn Europe, History, News, Romania2 Comments

taviLa cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din 6 decembrie 2009, romanii au ales continuitatea, majoritatea sufragiilor mergand catre Traian Basescu. La victoria candidatului PD-L au contribuit in mod cert, si voturile romanilor din diaspora. Acestia s-au prezentat la urne in numar record, decisi sa nu mai permita ca Romania sa se intoarca din nou, cu fata spre trecut. Cu aceasta ocazie, diaspora a demonstrat ca este o forta, ignorata din pacate, cu buna stiinta, de televiziunile mogulilor din Romania, si nu numai.

Diversiunea de la Antena 3. In seara zilei de 6 decembrie, cativa asa-zisi gazetari – printre care Valentin Stan, Victor Ciutacu, Radu Tudor, – aflati in platoul Antenei 3, in calitate de invitati la emisiunea „Sinteza zilei” realizata de Mihai Gadea, il declarau pe Mircea Geoana castigator in cursa electorala, incercand sa insinueze ca Traian Basescu nu va accepta infrangerea si va folosi frauda, pentru a obtine victoria.

Intrebarea este despre ce fel de infrangere se vorbea la „Sinteza zilei”, dat fiind ca in acel moment nu se terminase numaratoarea oficiala a voturilor si nici nu sosisera optiunile romanilor din diaspora. Iata ca diaspora, despre care probabil, se credea ca nu exista, s-a mobilizat in mod exemplar si a iesit la vot, motivata si de declaratii neadevarate, de genul celor lansate de echipa de pseudo-jurnalisti despre care discutam mai devreme. Este clar ca Antena 3 incerca sa produca o diversiune, indicandu-l castigator pe Mircea Geoana, pentru ca apoi, avand in vedere rezultatul final, evident in favoarea lui Traian Basescu, sa denunte faptul ca omul care a condus tara in ultimii cinci ani ar fi recurs la mijloace necinstite pentru a se proclama invingator. Mai mult, aceeasi domni trambitau cu aceasta ocazie, ca membrii de frunte ai PD-L au dat bir cu fugitii si ca Basescu si cei din jurul lui au fete de inmormantare. Realitatea vine sa contrazica insa, spusele lor, pentru ca numaratoarea oficiala a voturilor a confirmat ca Traian Basescu este in continuare, presedintele Romaniei.

“Niciodata nu a fost o diferenta atat de mica.” De altfel, daca intr-adevar, Traian Basescu ar fi fraudat alegerile, reactia normala a liderilor PSD si PNL, Mircea Geoana si Crin Antonescu, ar fi fost sa demaste aceasta ilegalitate duminica seara, la momentul aparitiei lor televizate de la ora 21:00, imediat dupa inchiderea urnelor de vot. Nici unul dintre ei nu aminteste insa atunci, de faptul ca Traian Basescu si PD-L ar fi eludat legea, ci doar celebreaza o presupusa “victorie cinstita”, bazata pe rezultatul exit poll-urilor. Daca astfel de informatii ar fi fost adevarate, era datoria morala a celor doi sefi de partide sa le faca publice fara intarziere, insa nimeni nu pomeneste nimic despre asa ceva. Odata incheiata numaratoarea oficiala a voturilor, se afla ca adevaratul castigator in cursa prezidentiala este Traian Basescu, iar PSD-ul si PNL-ul se grabesc sa acuze PD-L, „dezvaluind” subit, fraude majore si trafic electoral, care s-ar fi comis dupa finalizarea procesului de votare.

Pe de alta parte, pentru ca tot s-a pus atat de mult pret pe exit poll-uri, ne putem intreba pe buna dreptate, de ce televiziunile care deservesc interesele anumitor personaje, printre care si Antena 3, au ignorat sondajele realizate de CSOP, care s-au dovedit a fi intr-adevar, exacte? Daca este sa ii citam pe social democrati, “sondajele aratau ca Mircea Geoana iese presedinte”, insa la ce sondaje se refereau acestia? Din ce motiv nu au fost prezentate si sondajele realizate de CSOP, care este de asemenea, o institutie independenta ?

Ar mai trebui spus ca PSD-ul invoca scorul strans dintre cei doi candidati la presedintia Romaniei. Mircea Geoana insusi afirma ca “niciodata nu a fost o diferenta atat de mica”. Totusi, astfel de cazuri exista in istorie. In noiembrie 1960, 49,7% dintre americani au votat cu John F. Kennedy, in timp ce 49,5% se exprimau in favoarea lui Richard Nixon.
Victoria nu a fost contestata de nimeni.

Reprezentantii PD-L, in minoritate. Suspiciunea PSD si PNL privind comiterea de nereguli este indoielnica, daca ne gandim ca la sectiile de votare reprezentantii PD-L s-au aflat in inferioritate numerica, in conditiile in care fiecare partid din coalitia anti-Basescu si-a trimis cate un observator. In concluzie, la urne au fost desemnati un reprezentant PD-L si sase reprezentanti ai coalitiei anti-Basescu, ceea ce ne indreptateste sa credem ca sanse mai mari de fraudare au existat din partea PSD si PNL si nu asa cum s-a afirmat, din partea PD-L.

Ramane de vazut daca intentia coalitiei PSD-PNL de a contesta rezultatul alegerilor, sustinand ca au fost constatate fraude majore, se va concretiza intr-o plangere la Curtea Constitutionala a Romaniei. Insa daca acest lucru se va intampla, iar instanta va decide ca nefondate acuzatiile aduse PD-L, ce vor face Mircea Geoana si Crin Antonescu? Vor respecta hotararea CCR si il vor felicita pe Traian Basescu pentru rezultatul obtinut, asa cum se procedeaza in toate tarile civilizate ale lumii?

De Crin Antonescu, un politician de mana a doua, ajuns din nefericire, lider al liberalilor din Romania, cu toate ca nu este capabil sa lege doua cuvinte in niciuna din limbile de circulatie internationala, specializat in ultima vreme, pe discursuri galagioase si lipsite de esenta, nu ne miram ca s-ar putea sa nu stie cum se procedeaza in lumea civilizata, dar cum va actiona Mircea Geoana, diplomat de cariera? Vor renunta oare, cei doi la manevrele de pana acum si vor pleda pentru o Romanie unita sau vor continua sa sustina ca Traian Basescu este presedintele doar al 50% din populatia tarii? Sa nu uitam ca in victoria prematura proclamata pentru Mircea Geoana, atat liderii cat si sustinatorii acestuia afirmau ca seful PSD este presedintele tuturor romanilor, desi potrivit sondajelor lor, acesta avea o majoritate asemanatoare cu cea pe care o detine acum, Traian Basescu.

De ce diaspora a votat altceva? Parasit de Klaus Iohannis, inconsecvent si incapabil sa conduca un partid, presedintele PNL, Crin Antonescu continua sa depuna plangeri. Poate ca n-ar strica totusi, sa sesizeze si incalcarile de lege pe care le-au facut televiziunile mogulilor. Cum ar fi aceea ca invitatii lui Mihai Gadea s-au grabit sa ne dea de stire, inainte de obtinerea rezultatelor finale, ca victoria ii apartine lui Mircea Geoana. Sa fie de vina diletantismul sau bucuria specifica unei anumite categorii de oameni? Si mai ales, de ce acestia nu s-au intrebat care este motivul ca diaspora a votat altceva decat Mircea Geoana?

Raspunsul este ca in tarile in care suntem stabliti, coruptia nu este la ea acasa si ca din decembrie ’89 incoace, Traian Basescu a fost singurul presedinte care nu a stat cu mainile incrucisate, ci a luptat impotriva coruptiei si a condamnat comunismul. Am fost dezgustati sa auzim ca doar cu doua zile inainte de alegeri, Mircea Geoana se intalneste la miezul noptii, cu unul dintre moguli, chiar acasa la acesta. In ceea ce il priveste pe Crin Antonescu, ar trebui sa inteleaga ca acuzatiile ieftine, lipsite de acoperire, dar si discursurile si sloganurile fabricate de catre partenerii sai nu mai au niciun fel de ecou in randul romanilor din SUA. De fapt, votul majoritar impotriva sa transmite clar acest mesaj.

Campanie electorala pe 6 decembrie. In contextul celor relatate, ar fi interesant de aflat ce rol mai are CNA si ce masuri va lua aceasta insitutie impotriva incalcarii legii electorale de catre televiziunile mogulilor, care au facut campanie electorala chiar pe 6 decembrie, in ziua alegerilor. Pe de alta parte, daca televiziunile private isi permit sa dezinformeze, isi risca propria credibilitate. Culmea ridicolului este insa ca TVR dezinformeaza telespectatorii pe banii lor. ?i ca sa spunem lucrurilor pe nume, nu credem ca mai este nimic de comentat referitor la modul deplorabil in care s-a prezentat televiziunea nationala in aceasta cursa electorala. In ceea ce ne priveste pe noi, cei din diaspora, un lucru este cert. Si anume ca ne-am saturat de circul ieftin de la televiziunile acelor oameni importanti, cu puteri discretionare si vrem sa prevenim revenirea la putere a lui Ion Iliescu sau a unora ca el.

„Familiile patriarhilor” – Un album de familie semnat Petru Lascau

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, literature, MiraclesLeave a comment

FamiliilePatriarhilor7Motto: „Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Se pune intrebarea daca Biblia mai este de actualitate, atunci cand ne vorbeste despre viata de familie. Sunt multe persoane care considera ca modelul familiilor expuse in cuprinsul Sfintelor Scripturi apartine altor timpuri si de aceea, nu avem de ce sa il luam in considerare. Este adevarat ca Biblia a fost scrisa in perioade si epoci caracterizate de alte norme sociale decat cele contemporane, insa problemele fundamentale ale omului sunt aceleasi, iar dificultatile intampinate de cei mentionati in Cartea Sfanta raman identice cu cele ale generatiei prezente.

In sprijinul acestei afirmatii vine si Petru Lascau cu o carte inedita in ceea ce priveste titlul – „Familiile patriarhilor” – insa deosebit de utila, daca facem referire la continutul ei. Autorul ne demonstreaza faptul ca putem extrage invataturi valoroase din experienta familiilor prezentate in cuprinsul Bibliei, cu referinta directa la cele ale catorva patriarhi.

„Familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu”

Ca de fiecare data, Petru Lascau ne prezinta motivatia sa in scrierea acestei carti, expunand in mod direct si fara ocolisuri ceea ce l-a determinat sa studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de fata s-a nascut din efortul de a cunoaste destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezinta informatii cu privire la acestea si cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese in mod special pentru mesajul lor, si mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul in care au reactionat in momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa faca parte din naratiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica solutii la situatiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

In continuare, vorbind despre sine, autorul consemneaza: „In mijlocul acestui studiu pe care l-am sustinut in biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost tinta unui atac nemilos din partea celui rau. Devastat de cele ce s-au petrecut in casa mea, am decis initial ca sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama ca si familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu si ca am aceeasi responsabilitate sa vorbesc in continuare despre acest subiect. Ceea ce ma califica sa scriu nu este performanta mea si nici a familiei mele, ci este harul si mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viata mea.”

Adam si Eva

Prima familie despre care ni se vorbeste este cea a lui Adam si Eva. Ne putem gandi ca acesti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanitatii. Avand in vedere modul in care Dumnezeu a creat lumea si aducerea la existenta a lui Adam, precum si a Evei, se poate spune ca nimic nu oferea o perspectiva mai stralucita decat aceasta, asa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totusi, ceea ce a urmat este departe de idealul desavarsirii despre care vorbea Dumnezeu la inceput, iar criza caderii a facut ca tot ceea ce era bun sa se strice, adaugand necaz si durere si distrugand ceea ce fusese facut curat si sfant.

Petru Lascau surprinde in mod foarte clar dinamica pacatului care ruineaza si cele mai alese relatii. „Inainte de colapsul moral, mintea trebuie sa fie cucerita. Intotdeauna se intampla la fel. Satana va folosi lucrul interzis, facand apel la poftele nesatisfacute, apoi la imaginatie, ca in cele din urma, sa starneasca un apel la ratiune. Pofta, imaginatia si ratiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie sa schimbe conceptele morale asupra pacatului, inainte de a ne convinge sa il comitem. Virtutea nu va ceda irationalului. Este nevoie de o motivatie rationala a comiterii oricarei faradelegi. Provocata de apetit si sedusa estetic de imaginatie, mintea cedeaza si produce motivatie, creeaza alibiul, scuzele.”

Parinti si copii

Comentand caderea primilor parinti, Petru Lascau trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poti sa ai o religie care sa te conduca sa ai fata posomorata, atunci cand nu o practici cum trebuie. Cand inchinarea nu este adevarata, adica asa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe masura. Nu numai ca fata iti va fi posomorata si te vei mania foarte tare ca jertfa nu iti este primita, dar vei dori sa il omori pe inchinatorul adevarat.” Acest conflict primordial dintre Cain si Abel, intervenit in prima familie de pe pamant avea sa continue mai departe, prin urmasi. Aceeasi istorie trista se va repeta, reliefand criza inceputa atunci cand doar Adam si Eva existau pe pamant.

Poate fi istoria unui esec o relatare a consecintelor nefericite, atunci cand alegem sa mergem impotriva vointei lui Dumnezeu? „Cineva spunea ca si cel mai bun tata din univers, adica Dumnezeu, a avut doi copii si acestia au cazut in pacat. Adam si Eva I-au creat necazuri serioase Tatalui lor. Indiferent cat de buni suntem, cat de desavarsiti am fi ca parinti, deciziile in viata le vor lua copiii nostri. E adevarat ca suntem responsabili pana la o anumita varsta sa le semanam cuvantul lui Dumnezeu si sa stam in rugaciune inaintea Domnului pentru ei, dar in final, deciziile sunt ale lor. Cred ca decizia lui Cain de a-si omora fratele nu poate fi imputata niciodata lui Adam si Evei. Ca parinti ne putem face datoria, dar in ultima instanta, este Dumnezeu si fiecare fiinta umana in parte, care va lua decizia si va suporta consecintele ei.”

Inainte…

O alta familie despre care citim in Sfanta Scriptura si care ne ofera invatatura cu privire la prezent si viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viata in familia lui Noe inainte de potop ca fiind concentrata pe misiunea primita de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecatii, construind o corabie care sa reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit fata de Dumnezeu. El traia o viata plina de piosenie si reverenta fata de Divinitate. El era constient ca ochiul lui Dumnezeu il vede, urechea Sa il aude si de aceea, el umbla inaintea lui Dumnezeu plin de o teama sfanta.”

Petru Lascau ne spune: „Noe reuseste o performanta deosebita pe care de regula, noi nu o reusim si anume, el izbuteste sa isi tina familia alaturi de el. Copiii nu il abandoneaza nici atunci cand el a venit acasa cu o stire neverosimila. Ei stau langa Noe, asculta de tatal lor, se pun pe lucru si construiesc impreuna corabia. Ei muncesc impreuna si nu e de mirare ca aceasta familie este salvata impreuna de apele potopului. Si tot impreuna, Noe si descendentii lui vor construi o lume noua, nascuta din apele marelui deluviu.”

… si dupa potop

Pe de alta parte, viata de familie a lui Noe dupa potop, lasa mult de dorit, iar faptul ca il gasim pe Noe cel neprihanit dedandu-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfunctionalitate. „Alcoolismul ca disfunctionalitate a familiei de astazi, face victime mai ales in randul celor inocenti – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizeaza pe alcoolic si pe cei dependenti de diferite substante, de droguri daca vreti, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relatiile de familie. Ceea ce domina viata acestui egocentric este minciuna si lipsa de onestitate. Omul devine maestru in inselatorie pentru ca tot timpul trebuie sa acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfunctionalitati in familia lui Noe, se poate urmari dezbinarea si repetarea istoriei triste de dinainte de potop. In ce priveste prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va ramane pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare in marile crize ale vietii. Unitatea ei in vreme de incercare este inspiratoare. Perseverenta unei munci titanice sub calauzirea lui Dumnezeu ne vorbeste si azi de lucrurile marete pe care le putem face impreuna cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteste ca vom birui si noi doar prin mila si harul divin, nu numai prin priceperea noastra.”

Avraam si Sara

O alta familie pe care Petru Lascau o studiaza este cea lui Avraam si Sara. La inceput o familie fara copii, ulterior, o familie cu un copil nascut dintr-o relatie neprincipiala, iar apoi o familie unita in jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevarat, vedem o istorie vie a unui om al credintei, din care putem distinge foarte multe invataturi de valoare pentru ziua de astazi. „Cand citesti aceasta istorie biblica cu de-amanuntul, urmarind verset cu verset, iti dai seama ca toti acesti oameni erau oameni in carne si oase, foarte reali, la fel ca noi, care reactionau la dificultatile vietii foarte asemanator cu noi. De aceea, cred ca Dumnezeu a lasat in grija Duhului Sfant sa fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astazi, sa invatam din ele si sa nu facem lucrurile pe care ei le-au gresit, iar unde au facut bine sau au nimerit bine, ar trebui sa ne straduim si noi sa facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem sa o omitem pe cea a nepotului sau, Lot. In privinta lui Lot, sunt multe de spus si mai ales, despre spiritul sau materialist. Nu intamplator, cand este pus sa aleaga, el da la o parte alte consideratii si fara sa se simta dator lui Avraam, se orienteaza spre bogatie, mergand in Sodoma. Cat despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscuta, atat inainte cat si dupa ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei.

„Iata cateva lectii pe care ni le poate da istoria caderilor lui Lot. In primul rand, trebuie sa spunem ca pana si sfintii care au avut parte de un har extraordinar pot cadea in pacat. Toti suntem vulnerabili. Putem sa scapam ca Noe, de apele potopului, dar ne putem inneca intr-un pahar de vin. Putem iesi dintr-o Sodoma si Gomora in flacari si sa cadem in pacat prin neveghere, in siguranta unei pesteri. In al doilea rand, este foarte greu sa scapi de efectele raului, atunci cand te asociezi cu el. Poti sa iesi foarte usor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a iesit de acolo cu obiceiurile si cu standardul moral scazut, precum si cu doua fete influentate de acea societate corupta.”

Isaac si Rebeca

In continuare, Petru Lascau se opreste asupra familiei lui Isaac si Rebeca. O istorie care incepe frumos, dar se termina trist, mai ales cand privim ceea ce s-a intamplat cu cei doi copii ai lor – Iacob si Esau. Nu intotdeauna ceea ce incepe bine va continua pe aceeasi nota, mai ales daca nu se vegheaza cu atentie pentru respingerea a ceea ce este rau. „Familia lui Isaac si Rebeca ne prezinta in principal, preocuparea parintilor de a-si vedea copiii implinindu-si destinul, chemarea vietii. Uneori, cei doi vad lucrul acesta din perspective diferite si astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme si tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decat dorinta arzatoare ca fiii ei sa-si atinga destinul. Inactivitatea si orbirea sotului nu inseamna totusi, ca acesta nu era interesat de acelasi lucru. Se poate spune ca in cele din urma, Isaac si Rebeca si-au implinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Si bineinteles, ca aceasta carte nu se poate incheia fara a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru sotii, ci si pentru ca cei 12 fii aveau sa devina capii triburilor lui Israel.” In familia lui Iacov, regasim toate tipologiile posibile, precum si toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune ca nu exista vreo problema pe care sa nu o fi experimentat aceasta familie, insa si lectiile pe care le desprindem sunt de mare valoare.

„Familia lui Iacov are parte de o viata zbuciumata si tumultoasa, fiind caracterizata de rivalitati si partiniri intre neveste, tiitoare si copii. O familie eterogena, prin legaturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie in care patriarhul Iacov poate sa stapaneasca mai usor turmele mari de oi si capre decat pe fiii sai scapati de sub control. O familie care dovedeste inca o data ca in inima unui barbat nu pot avea loc mai multe femei in acelasi timp. Poligamia lui Iacov lasa urme adanci in sufletele ranite si descurajate. Iubirea sa partinitoare, mostenita probabil, din casa tatalui sau, Isaac, seamana ura si rivalitate intre copiii sai.”

Insa pe de alta parte, „istoria familiei lui Iacov va ramane pentru totdeauna un izvor de inspiratie si invatatura pentru fiecare generatie. Dramele traite de aceasta familie numeroasa si diversa ne incurajeaza si astazi cu privire la lectia fundamentala ca totusi, Dumnezeu conduce lumea si in ciuda necazurilor si suferintelor noastre, El ne va ajuta sa ne facem partea in planul Sau cu istoria umanitatii. Lucrarea Sa nu a inceput cu noi si nu se va termina cu noi, fiindca ea depinde numai de El si nu de noi.”

„Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

In cele din urma istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflectie asupra propriilor noastre familii si asupra conditiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt in mare masura si ale noastre, iar solutiile pe care le prezinta Sfanta Scriptura sunt astfel, de mare actualitate in a nu repeta in ceea ce ei au gresit si in a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cartii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfanta Scriptura pentru a primi invatatura la vreme de nevoie si astfel, ne vom alatura autorului in ceea ce el ne spune inca de la inceputul cartii: „Eu cred ca Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este ca noi nu Il cautam in Biblie si atunci cand dam de o criza, cautam un raspuns in alta parte. Recurgem la Dumnezeu si la Cartea Sa ca o ultima solutie si nu ca la o prima optiune. Nadajduiesc ca vom incepe sa vedem Biblia cu alti ochi, daca ne vom lasa calauziti de Domnul sa invatam ceea ce El ne prezinta in cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea ca Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Fie ca si noi sa invatam din istoria familiilor patriarhilor si sa citim cu atentie cartea pe care Petru Lascau ne-o pune la dispozitie, ingemanand deopotriva, cunoasterea Sfintelor Scripturi si propria sa experienta de viata. In felul acesta, vom sti sa depasim obstacolele prezente si sa ne ancoram cu putere in planul Sau.

„Apostolii Domnului Isus” de Petru Lascau – O carte despre chemarea si nasterea din nou a ucenicilor lui Isus din Nazaret

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, InspirationalLeave a comment

by Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Apostolii Domnului IsusMoto: „Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.”

Sunt multe lucrurile care te impresioneaza, atunci cand ai ocazia sa calatoresti prin Tara Sfanta: locuri pitoresti, incarcate de atmosfera unei istorii pline de semnificatie, clima specifica Palestinei, bisericile ridicate in amintirea diferitelor evenimente relatate in Evanghelii. Dar cu siguranta ca pentru un crestin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru il reprezinta constientizarea faptului ca tot ce s-a scris despre Domnul Isus Hristos reprezinta o realitate palpabila.

Din acest punct de vedere, putem spune ca marturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscriptionate in vestigiile care ne-au mai ramas din acea epoca, in geografia pamantului ce a fost martorul vietii Mantuitorului si in multimea de oameni care intr-o forma sau alta, conserva spiritul celor care au locuit dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodata, dupa ce a calatorit in Tara Sfanta, ca nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.

„Oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”

O astfel de experienta a trait si Petru Lascau, care ne ofera ocazia de a medita mai profund asupra puterii Evangheliei rascumparatoare, realizand portretele celor 12 apostoli, ale acelor „oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”, prin care Mantuitorul a facut sa rasune mesajul mantuirii pana la marginile lumii. Imbinand meditatia biblica, pe baza textelor din Evanghelii, sub forma unor studii biografice, cu impresiile deosebit de vii ramase in urma calatoriei in Israel, Petru Lascau ne spune cine au fost de fapt, „Apostolii Domnului Isus”.

„Apostolii Domnului Isus” se recomanda pe sine chiar din primele randuri, ce ne descriu momentul in care autorul a vizitat Biserica Bunei Vestiri, din Nazaret. Astfel, el consemneaza: „Daca aici a fost intr-adevar, locul acestei revelatii speciale (Buna Vestire), nu poate sti nimeni. Si parca mai are importanta locul? Ceea ce s-a petrecut insa, in Nazaret, are cea mai mare importanta. Aici a trait Isus cea mai mare parte a vietii Sale pamantesti. Undeva aici, in acest oras, a fost atelierul lui Iosif, in care tanarul Isus a lucrat.”

Mai departe, el ne spune: „12 oameni obisnuiti au devenit intr-o perioada relativ scurta, oameni neobisnuiti. Chemati de Mantuitorul pentru a-i fi ucenici, cei 12 au suferit o astfel de transformare ca au putut fi folositi de Dumnezeu pentru a schimba lumea.” Pornind de la acest moment, Petru Lascau ne conduce in atmosfera acelor timpuri extraordinare, cand Domnul Isus a reusit sa prefaca niste oameni de rand in mari conducatori si lideri spirituali. Scopul acestui demers? Nimic altceva decat invatarea procesului de maturizare pe care acestia l-au trait in prezenta Mantuitorului.

Sfidand orice logica omeneasca

Luand ca punct de plecare Nazaretul, autorul se indreapta catre cei ce au avut ocazia de a fi vecinii si cunoscutii Domnului Isus Hristos. Din pacate, desi s-au bucurat de sansa de a-I fi atat de aproape, ei nu au vrut sa Il primeasca, ba chiar au incercat sa Il omoare, fortandu-L astfel, sa-i paraseasca si sa-si aleaga drept apostoli, oameni din cu totul alte locuri. Aici incepe povestea celor 12 apostoli, o istorie plina de amanunte ce redau momente de glorie sau de umilinta, de bucurie ori de durere, care se incheie apoteotic, demonstrand faptul ca Dumnezeu este capabil sa transforme pe oricine I se preda.

„Majoritatea dintre ucenicii alesi de Domnul erau galileeni. Nu erau din elita societatii. Erau oameni de jos, de la tara, needucati. Oameni obisnuiti, nesemnificativi. Nu fusesera alesi de Domnul Isus Hristos pentru ca aveau vreun talent. Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.” Aceasta constatare ar putea sa-i surprinda pe cei care gandesc ca vreo calitate nebanuita a determinat in mod deosebit, alegerea facuta de Isus. Pana la urma, ceea ce ii distingea pe acesti oameni de eruditii vremurilor, era tocmai faptul ca aveau dispozitia de a invata.

„Cei 12 erau asa de obisnuiti, ca alegerea lor de catre Domnul Isus Hristos sfideaza orice logica omeneasca. Nici unul dintre ei nu era dascal, nici unul nu era preot, nici rabin, nici carturar, nici fariseu, nici saducheu, nici macar un lider al sinagogii. Nici unul nu era din inalta societate. Jumatate erau pescari, restul muncitori obisnuiti.” Din aceasta descriere, ne dam seama ca nu atat ucenicii au contat in procesul instruirii, cat capacitatea Invatatorului de a-i preschimba.

18 luni

Cat timp sa fi durat pregatirea ucenicilor? Un calcul sumar ne arata ca este vorba de 18 luni. Un timp in care ei trebuia sa deprinda invataturile de baza ale Mantuitorului si mai ales, sa fie transformati, convertiti. De-a lungul a 12 capitole, Petru Lascau ni-l prezinta pe fiecare apostol, descriindu-i intr-o maniera tipologica, personalitatea. Vom face cunostinta cu tipul ucenicului impetuos, exemplificat prin apostolul Petru si cu cel pasionat, reliefat prin apostolul Ioan. Vom vedea mai departe, ce inseamna sa fii numit fiu al tunetului, asa cum s-a intamplat in cazul lui Iacov si cum arata „un om gata sa ajute”, adica apostolul Andrei. Vom intelege ce inseamna sa fii un om practic, la fel ca Filip, sau un om bun, cum era Natanael. Il vom surprinde „pe omul schimbarilor rapide” – Matei, vom intelege cate ceva din ratiunile „pesimistului” – Toma si vom descoperi calitatile „unui om obisnuit” – Iacov, fiul lui Alfeu. Nu ii vom uita pe „luptatorul pentru libertate” Simon Zelotul sau pe „realistul” Iuda, fiul lui Iacov. In final, il vom urmari pe „tradatorul materialist” – Iuda Iscarioteanul.

S-ar putea intampla ca in cursul lecturii, sa ne surprindem propriile noastre trairi si atitudini ca apartinand deopotriva, unuia sau altuia dintre acesti apostoli. Putem spune ca nici un apostol n-a semanat cu celalalt. Diferentele dintre ei erau atat de dramatice, incat in mod normal, n-ar fi existat sanse de a ramane impreuna. Poate tocmai in aceasta consta forta Evangheliei si a prezentei lui Isus, in faptul ca oameni diferiti din punct de vedere al temperamentului, pregatirii sau originii sociale, pot fi uniti in lucrarea de prezentare a Evangheliei pe intreg pamantul. Realitatea ca acesti oameni au ramas impreuna si dupa moartea lui Isus, cu exceptia lui Iuda, este o mare minune, inexplicabila din punct de vedere omenesc, dar pe deplin adevarata, daca privim marturia istoriei acelor vremuri.

Simon Petru

Sa ne gandim ce inseamna sa fii un crestin impetuos, asemenea lui Petru. De fapt, il chema Simon, un nume obisnuit in Israel. Insa „la prima intalnire cu Domnul Isus Hristos, Mantuitorul il numeste Chifa, adica Petru. Este foarte interesant ca numele acestea sunt folosite interschimbabil in relatarea Evangheliilor. Pana si Domnul, care i-a schimbat numele, odata il numeste Simon, altadata ii spune Petru. Doar apostolul Ioan, ori de cate ori vorbeste despre Petru, ii spune Simon Petru.” Tipologia lui Petru este interesanta, fiindca „prin natura sa, Petru era un om aspru si oscilant. Nu te puteai bizui pe el, nu stiai care va fi reactia lui urmatoare. Era dominat de primul impuls. Era primul pentru, dar si primul contra. Era un om impulsiv.”

Din aceasta piatra neslefuita, din aceasta persoana ce ar fi descurajat si pe cel mai iscusit invatator, Domnul Isus Hristos a reusit sa ridice un apostol. Pentru ca „atata timp cat suntem in mana unui asemenea Hristos, El poate sa faca din noi oameni extraordinari. Domnul poate sa faca din Simon un Petru. Poate sa ne faca stanci puternice la temelia bisericii Sale. Mesajul acestei vieti pentru noi este ca Domnul schimba oamenii si modeleaza caracterele.”

„Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu”

Detaliile acestei transformari sunt frumos redate de catre Petru Lascau, reliefand in mod deosebit, un aspect pe care Mantuitorul l-a vazut in Simon Petru: „O calitate naturala cu care s-a nascut Petru statea in faptul ca era om de initiativa. Omul nascut sa fie lider va avea intotdeauna ambitie, dorinta de a face ceva, va avea energia schimbarilor, energia unor lucruri noi. Este omul care face sa se intample lucrurile in jurul lui. Petru nu numai ca pune intrebari, dar si raspunde la ele, atunci cand il intreaba altii. Este primul care raspunde pana si la intrebarile Domnului. „Cine zic oamenii ca sunt EU?” Iar Petru face imediat declaratia aceea extraordinara: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu.” El este un om de initiativa.”

De fapt, talentul deosebit al Mantuitorului a fost de a pune in valoare capacitati nebanuite, care existau in inima lui Petru, dand la o parte toata zgura trasaturilor de caracter defavorabile. Acest lucru se poate intampla cu oricare dintre noi, atunci cand ajungem sa invatam lectiile pe care Domnul Hristos ni le ofera.

Apostolul iubirii

Un alt caracter de exceptie este cel al lui Ioan, numit si „apostolul iubirii”. Ceea ce il distinge pe acest apostol este pasiunea deosebita pe care a avut-o fata de Isus Hristos si invatatura Sa. Problema lui era ca nu stia sa mentina echilibrul intre diferitele sale trasaturi de caracter si astfel, ajungea ca ravna sa il conduca la intoleranta. „Ioan este omul care nu are exceptii. Pentru Ioan, lucrurile sunt simple si foarte clare: ori umblam in lumina, ori in intuneric. El vorbeste in alb si negru. Dupa ce citesti scrierile lui Ioan, ai nevoie de apostolul Pavel, care vorbeste si despre alte culori decat alb si negru.”

In continuare, Petru Lascau ne spune: „Oamenii ca Ioan au tendinta sa duca lucrurile la extreme. Zelul pentru adevar trebuie echilibrat de dragoste pentru oameni, altfel ajungem la judecata, ajungem sa fim aspri si lipsiti de compasiune. Ucenicia la picioarele Domnului Isus Hristos a fost suficienta sa transforme acest caracter puternic intr-o persoana echilibrata.”

La piciorul crucii

In acelasi timp, Ioan trebuia sa invete cum sa mentina echilibrul intre ambitie si umilinta. Astfel, exemplul de umilinta si de lepadare de sine al Domnului Isus Hristos l-a condus treapta cu treapta pe apostolul Ioan, sa invete ca adevarata maretie se dovedeste prin lucrurile cele mai umile. El a fost atat de impresionat de gestul spalarii picioarelor realizat de Mantuitorul, incat este singurul dintre evanghelisti care il reda cu multe detalii.

„Deodata, Domnul si Invatatorul rastoarna spectaculos piramida ierarhiilor lumii. Vazandu-L incins cu stergar si aplecandu-Se la picioarele colegilor Lui, sa le spele, asemenea unui sclav, inima lui Ioan n-a mai ramas aceeasi. Astfel, Ioan a invatat sa mentina in echilibru ambitia si umilinta.” Ioan a invatat sa pastreze un echilibru intre suferinta si glorie: „La inceput, Ioan a fost setos de glorie si gata de suferinta, ca oricare dintre noi. Dorea sa aiba un tron la dreapta Mantuitorului, dar nu vroia sa sufere pentru aceasta.”

Privind insa mai departe, autorul ne spune: „Apoi, la piciorul crucii, a vazut suferinta extraordinara a Mantuitorului, I-a auzit ultimele cuvinte, a vazut cumplita moarte prin crucificare, a vazut pretul gloriei lui Isus si costul preaslavirii viitoare.” Din acel moment, el a inteles ca „iubirea lui Hristos este o iubire transformatoare, o iubire care te schimba.” Concluzia este ca „daca un fiu al tunetului se poate transforma intr-un ucenic al iubirii, aceeasi iubire ne poate transforma si pe noi.”

Iacob, fratele lui Ioan

Un alt caracter deosebit este cel al lui Iacob, fratele lui Ioan, care de asemenea, „dorea cununa de slava, insa Domnul i-a dat cununa suferintei. Dorea putere, in timp ce Domnul dorea sa ii dea slujirea. Voia un loc de cinste si Domnul i-a dat un mormant de martir.” In mod paradoxal, ambitiile lui Iacob, fratele lui Ioan, nu s-au realizat in cursul vietii, dar cu siguranta, temperamentul sau furtunos a ajuns sa fie schimbat prin legatura cu Mantuitorul. „Iacov ramane prototipul omului pasionat, zelos, deschizator de drumuri, puternic, dinamic si ambitios. Pasiunea lui insa, a fost temperata de sensibilitatea si de harul Domnului nostru Isus Hristos. A invatat sa-si controleze mania, sa-si infraneze limba, sa-si redirectioneze zelul, pentru Imparatia lui Dumnezeu.”

Deci, „Iacob este o incurajare pentru fiecare dintre noi, viata sa spunandu-ne ca Dumnezeu poate converti in lucruri pozitive si bune pana si ravna noastra lipsita de pricepere, pana si avantul si ambitiile noastre iesite din comun. Intalnirea cu Domnul Isus Hristos conduce intotdeauna, la transformare.”

„O piatra umila”

Nu am putea sa nu il remarcam si pe Andrei, acel om „gata sa ajute”, o persoana cu un caracter deosebit, pentru ca desi ramane in umbra, lucrarea sa aduce rezultate remarcabile. Andrei are acea calitate de a-i conduce pe oameni la Isus Hristos unul cate unul. Astfel, el l-a adus pe Petru la Mantuitorul si „trebuie spus ca daca crestinismul contemporan il preaslaveste pe Petru ca fiind temelia bisericii este pentru ca fratele lui, un om aproape necunoscut, l-a luat de mana intr-o zi si l-a dus la Mesia. Petru L-a cunoscut pe Isus Hristos datorita fratelui sau, Andrei.”

Mai departe, autorul consemneaza: „Andrei nu era un stalp ca Petru, Iacob sau Ioan, dar era o piatra umila, de o utilitate extraordinara in Imparatia lui Dumnezeu. N-a scris nici o epistola, n-a predicat multimilor. In Biblie, in galeria marilor oameni ai lui Dumnezeu, el este mai degraba o silueta decat un portret. Dar tot ce stie sa faca, el face bine, face temeinic. El a condus oameni la Isus Hristos si oamenii acestia raman. Impactul muncii sale este extraordinar.” Prin urmare, „probabil ca Andrei n-a stiut sa explice principii teologice foarte profunde. Probabil ca n-a stiut sa tina studii biblice sau predici, dar daca te-a vazut ca ai nevoie de Isus, te-a luat de mana si te-a dus la El.”

Cand un om practic devine un om al credintei

Ar mai fi de amintit si apostolul Filip, acel „om practic, acel om al socotelilor, care spune mult mai usor ca nu se poate, atunci cand trebuie sa se ia o decizie majora”, o persoana care „cunostea prea multa aritmetica pentru a fi un aventurier.” Astfel, autorul ne spune ca „este foarte greu pentru un asemenea om practic ca Filip, sa se intoarca la Dumnezeu, pentru ca el face socoteli tot timpul. El isi smulge cu greu radacinile din pamant, ca sa se uite spre cer si sa inteleaga credinta care nu poate fi calculata si nu poate fi masurata.” Insa la picioarele Mantuitorului, acest om a fost transformat pentru a deveni un adevarat apostol.

„Filip si-a biruit tendintele naturale ale temperamentului sau. A devenit un alt om, un om al credintei, un om care a murit pentru cer, un om care a renuntat la lumea de acum pentru cea viitoare. Filip, un om care a trait prin calcule, dar care a ajuns la credinta, un caracter schimbat de Domnul si Mantuitorul nostru, Isus Hristos.”

„Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El”

S-ar mai putea spune multe si despre ceilalti apostoli, dar concluzia finala este una singura: nu poti ramane acelasi, dupa ce L-ai intalnit pe Domnul Isus Hristos. In atingere cu „Cuvantul vietii, oamenii simpli devin apostoli, iar trasaturile necizelate ajung sa fie transformate, rafinate, curatite, astfel incat aurul unui caracter autentic sa fie scos la iveala.” In contact cu ucenicii Sai, Domnul Isus Hristos nu S-a lasat descurajat de ceea ce parea a fi o imposibilitate, fiindca mai presus decat puterea convingerii omenesti, prin El lucra Duhul Sfant, capabil sa realizeze acel lucru tainic, si totusi fara de seama, numit „nasterea din nou.”

Acestia au fost „Apostolii Domnului Isus”, iar Petru Lascau ne invita sa meditam la ceea ce Dumnezeu a lucrat prin ei, pentru ca in felul acesta, „sa fim incurajati a ne lasa la randul nostru, ca instrumente in mana Celui care schimba sufletele oamenilor si astfel, lumea sa vada din nou, ce poate face Dumnezeu prin viata celor care se incred pe deplin in puterea Sa. Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El.”

Atunci cand munca inseamna satisfactie deplina si implinire in viata. Dialog cu Alice Nastase, redactor-sef la revista „Tango”

On By nelursIn Family, Interview, MediaLeave a comment


Despre Alice Nastase se poate spune ca si-a inventat propria revista – “Tango”. Licentiata a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti, specializarea romana-spaniola, si a Facultatii de Psihosociologie si avand un masterat in reclama si publicitate, Alice Nastase isi face debutul in presa in 1997, la un cotidian de mare succes – „National”.

Anul 2001 ii aduce lui Alice Nastase o noua provocare – revista „Tabu”, pe care aceasta o incepe de la zero. La „Tabu”, Alice Nastase va munci timp de patru ani, in calitate de redactor-sef. 2005 este momentul cand Alice Nastase se decide pentru o schimbare majora in viata si in activitatea ei. Iar aceasta schimbare se numeste „Tango”, propria revista pentru femei, pe care de atunci, aceasta o conduce cu entuziasm si devotament. Alice Nastase este de asemenea, autoarea unui roman, “Noi suntem zeite” si al antologiei “Cele mai frumoase iubiri”.

Alaturi de Aurora Liiceanu, Alice Nastase semneaza si volumele – “Care pe care – femei si barbati” si „Dincolo de bine, dincoace de rau- Despre iubire”. Alice Nastase s-a nascut si a crescut la Ploiesti. In curand, aceasta va deveni pentru a treia oara, mama.

Pentru ca dragostea e un miracol in doi

– Cum a inceput “Tango”?

– „Tango” a inceput nu dintr-o ambitie, ci dintr-o disperare. Patronii mei de la „Tabu” m-au dat afara cand n-au mai avut nevoie de mine si cand au constatat ca sunt prea nesupusa pentru gustul lor. M-am trezit somera, cu un copil de trei ani si cu unul de zece luni. Mariajul meu nu prea mai mergea. Eram nefericita si am simtit nevoia sa fac ceva care sa schimbe totul, un gest nebunesc. O revista care sa nu semene cu nimic. O revista despre dragoste, in toate formele ei.

– De ce acest nume, ce poveste ascunde?

– „Tango” este o poveste de dragoste, este simbolul cuplului – pentru ca dragostea e un miracol in doi.

– Cui se adreseaza revista “Tango”, pentru cine a fost creata?

– „Tango” a fost creata pentru femei ca mine, care au curajul sa isi revendice dreptul la iubire, dreptul la sensibilitate, la forta si la slabiciune, deopotriva. Pentru femei atat de destepte, incat sa poata recunoaste ca sunt in stare de tampenii monstruoase. Pentru femei culte, oneste, curajoase.

Alice Nastase

„Tango” este o varianta profunda a lunarelor pentru femei

– Prin ce se remarca revista “Tango”, cu alte cuvinte, ce aduce nou publicatia al carei redactor-sef esti, fata de celelalte reviste pentru femei?

– „Tango” este revista cel mai bine scrisa de pe piata romaneasca si este o varianta profunda a lunarelor pentru femei. Nu vorbim doar despre rujuri si tocuri, ci despre tradare si regasire, despre minciunile barbatilor, despre lasitatile femeilor, despre sansele noastre de a ne intalni marea dragoste, despre obligatia de a fi fericiti…

– Esti redactor-sef al revistei „Tango” din 2005. Care a fost cea mai mare schimbare pe care ai remarcat-o in acesti patru ani care au trecut, din 2005 pana acum, in ceea ce priveste rolul femeii in societate?

– Lucrez inca din 2002 la o revista pentru femei, deci sunt destul de conectata la problemele femeii in societatea romaneasca. Dar as minti sa spun ca rolul femeii s-a schimbat in ultimii sapte ani. Femeile din Romania inca se lupta cu mentalitati paguboase, cu marginalizari, cu misoginism, femeile din Romania mai cauta inca soti cu bani si putere, femeile din Romania stau inca la coada pentru drepturi egale cu barbatii in politica sau in afaceri. Sau in presa, unde barbatii fac legea, patronii sunt barbati, bogatasii sunt barbati…

– Ce face exact, redactorul-sef al unei reviste pentru femei?

– La revista mea, redactorul-sef face de toate. Scrie, corecteaza, are intalniri, face interviuri, face planuri, face afaceri de presa, face PR, face publicitate. Dar asta pentru ca suntem o revista independenta, iar munca mea e mai grea ca a unui omolog care lucreaza intr-un trust. „Tango” e revista mea si e singura revista puternica si cunoscuta care nu s-a afiliat unui trust. Ne e greu, dar suntem unici. ?i liberi sa scriem ce vrem si sa muncim pana la epuizare…

„Ma straduiesc sa nu am rubrici mai bune si altele mai proaste”

– Care este cea mai grea parte a muncii tale?

– Faptul ca ma lupt cu o concurenta cu multi bani, iar eu suplinesc prin valoare editoriala puterea manageriala.

– Care este cea mai mare rasplata a muncii tale?

– Cititorii mei. Am oameni care ma iubesc cu adevarat, care ar veni, daca i-as chema. Blogul meu, alice.revistatango.ro, e o dovada naucitoare ca oamenii ma citesc si se identifica valorilor promovate de revista mea.

– Care este viziunea ta pentru revista pe care o conduci?

– Viziunea mea pentru revista este viziunea mea de viata. Cred in dragoste, in autenticitate, in onoare. Cred in dreptul la fericire.

– Ai o rubrica preferata in revista „Tango”?

– „Tango” e tot un copil al meu. O iubesc in intregime, ii ingrijesc fiecare particica si o gandesc cu grija. Nu am rubrici preferate si ma straduiesc sa nu am rubrici mai bune si altele mai proaste.

Cartile „Tango”

– Ce sunt cartile „Tango”?

– La un moment dat, tot dintr-o disperare, pentru ca publicasem o carte de mare succes la o alta editura si am constatat ca nu voi primi niciodata drepturi de autor, pentru ca am semnat prosteste un contract absurd si pentru ca editura cu pricina nu-mi plateste nici drepturile derizorii de pe baza acelui contract, am decis sa fac propria editura de carte. Am publicat mai intai o carte a mea, „Noi suntem zeite- carte postala” si inca o carte unde sunt coautor alaturi de Aurora Liiceanu. Apoi si alte carti. Am reeditat „Panza de paianjen” a Cellei Serghi si cateva dintre cartile marii, fabuloasei Nina Cassian, care traieste acolo, in America. Sunt atat de mandra de colaborarea mea cu Nina Cassian, atat de fericita de intalnirea noastra, atat de onorata de posibilitatea de a-i raspandi cuvantul…

– Care dintre cartile „Tango” este cartea ta preferata?

– Iubesc, desigur, subiectiv, propriul meu roman, „Noi suntem zeite”, dar, cum spuneam, cartile Ninei Cassian, pe care o venerez, sunt cea mai mare mandrie a mea de editor.

„Ma adresez deja, femeilor din diaspora”

– Care crezi ca este cel mai mare beneficiu pe care il aduce revista „Tango”, cititoarelor?

– Indemnul si impulsul de a fi ele insele, de a-si cere dreptul la dragoste si la fericire.

– Cum este primita revista „Tango” de cititoare?

– Cu dragoste, cu foarte multa dragoste. ?i cu recunostinta.

– Ce gen de articole vor aparea in numerele viitoare, ti-ai propus unele schimbari, de exemplu, sa te adresezi si femeilor din diaspora?

– Ma adresez deja, femeilor din diaspora, site-ul nostru, http://www.revistatango.ro are multe cititoare si in afara tarii. Colega mea, Simona Catrina, scriitoare cu un condei fabulos, cea mai draga prietena a mea din toate timpurile, traieste in Canada si scrie de acolo pentru „Tango”. Amalia Nita, o alta colega draga si foarte talentata, locuieste in Chicago. Mihaela Burda, guest-star al revistei mele, locuieste in Anglia. Evident ca multe dintre tematicile lumii in care ele traiesc ajung in paginile revistei noastre. Versiunea noastra de pe site este o parte din revista noastra si, in plus, un continut online special creat. Comenzi ale revistei se pot face si online, asa cum se pot face online si comenzi pentru carti.

– Ce reviste pentru femei citesti?

– Doar „Tango”, din scoarta in scoarta. Pe restul le rasfoiesc, fiindca ma plictisesc.

« Tot ce fac, fac la nivel profesionist »

– Ce planuri de viitor ai?

– Voi reedita si alte carti ale Ninei Cassian, cateva dintre cartile sale pentru copii si jurnalul sau, fabulosul si controversatul sau jurnal, „Memoria ca zestre”. Voi scrie o carte a mea, un proiect de carte online cu ilustratii ale barbatului langa care traiesc, care este unul dintre cei mai buni fotografi din Romania, Paul Buciuta de la studioul „Artista”. Colaboram de mai bine de patru ani, dar suntem impreuna de la inceputul anului acesta, insa „Tango” am facut-o impreuna de la inceput, chiar si cand nu ne interesam unul pe celalalt ca barbat si femeie. Ca editor si fotograf, insa, ne-am interesat reciproc dintotdeauna.

– Cum iti petreci timpul liber?

– Am copiii, revista, cartile, dragostea mea… Nu am timp liber, nu sunt niciodata singura si nici nu as vrea.

– Ce hobby-uri ai?

– Nu am hobby-uri, tot ce fac, fac la nivel profesionist. Citesc, scriu, ma ocup de revista si de editura, fac copii minunati…

– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititoarelor noastre?

– Le-as ruga sa se intrebe, onest, daca sunt fericite. ?i daca nu sunt, sa isi schimbe viata. Pentru ca nu traim decat o singura data.

„Creion” – Instantanee lirice semnate Corina Petrescu

On By nelursIn literature, News, poetry, RomaniaLeave a comment

CREIONMotto: „lacrima/ unui vis/ si/ visul/ unei lacrimi.” („Poezie”)

„Poezia mi-a fost un tovaras de drum care m-a insotit din primii ani de viata, un prieten foarte drag fara de care existenta nu ar fi atat de frumoasa si nici atat de complicata” spune poeta Cornelia Balan Pop, cunoscuta sub pseudonimul literar Corina Petrescu. „Dar, ce este si ce inseamna poezia pentru mine ? Am definit-o, aproape involuntar,in cateva dintre versurile mele. Poezia este una dintre rarele posibilitati de a pastra clipa, ba chiar de a o reinventa. Este o unitate infima, o monada. Este analiza de sange la zi. Este refugiu si binecuvantare si blestem. Este strigat de bucurie si hohot de plans. Este apa si foc. Este perla din scoica de mare. Un ciob de oglinda. Este speranta si regret. E deznadejde si bucurie si lacrimi si vis. E viatain viata. E viata si moarte. E chin si izbanda. E clipire de gene. E val, furtuna si raza de soare”, afirma aceasta.

Premiul I la Festivalul International „Lucian Blaga”

Copil unic, Cornelia Balan Pop a crescutintr-o familie formata din oameni cu mare atractie fata de muzica, poezie, dans, o familie cu un imens respect pentru arta, pentru frumos. Acasa a auzit rostindu-se multe versuri – de exemplu,in timp ce gatea sau spala, mamaii recita din poemele lui George Cosbuc. Tatal, ofiter de profesie, un om deosebit, foarte disciplinatin tot ceea ce facea si foarte sever, a educat-oin stil spartan. Desi nu a laduat-o niciodata, se mandrea cu fiecare realizare a ei, oricat de mica. Tot el a fost si cel dintai cititor al versurilor viitoarei poete, versuri compusein primii ani de scoala. Inainte de ea, nimeni din familie nu mai scrisese poezie, de aceea Cornelia Balan Pop nu a visat niciodata sa ajunga poeta si mai mult, o poeta cunoscuta, ci doar sa urmeze o carieraininvatamant. Licentiata a Facultatii de Filologie la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ea sustine ca poezia ainsotit-oin multe momente din viata, dar nu s-a impusin aceeasi masura ca siindeletnicirea de profesor, din care si-a faurit un adevarat crez.

Cornelia Balan Pop scrie de dragul de a scrie si traieste cu certitudinea ca versurile sale se adreseazain mare parte cititorului de rand si mai apoi criticului (contemporan), de aceea si-ar dori ca stihurile sa-i fie lecturate de cat mai multa lume. „In ceea ce priveste contributia mea la dezvoltarea poeziei romanesti, daca ar fi sa cern, asindrazni sa spun ca am cateva texte frumoasein vers clasic, cateva acrostihuri, cateva texte umoristice si cateva creatii mai scurte, pseudo-haiku-uri care au prins la cititori. Impresiile acestora si ale catorva critici literari, precum si promtitudinea cu care am primit semnale pozitive din partea cititorului obisnuit si din partea specialistilor, din partea redactorilor de reviste literare, m-au convins ca poezia aceasta ar putea avea un rol pozitivin contextul poeziei romanesti”, spune poeta.

De curand, Cornelia Balan Pop a obtinut loculintai la Festivalul International „Lucian Blaga”, de la Alba Iulia, unde a participat cu ciclul „Creion” din cartea cu acelasi nume. Poeta s-a nascut pe 10 martie 1955, la Dej,in judetul Cluj.

A traduce si a scrie poezie

„Cornelia Balan Pop s-a afirmat maiintai ca traducatoare de poezie din siin limba franceza, mai nou si din maghiara, semnatura ei regasindu-sein “Poesis”, “Nord Literar” si “Citadela”, „Tribuna noastra” (Canada), „Agora literara”. A tradus poezie, nuvela, roman, texte filozofice, etc.”, spune Ioan Nistorin prefata la volumul „Creion”, cea mai recenta creatie a autoarei. „Lista “tradusilor””, continua acesta „este remarcabila (autori din Franta, Canada, SUA, Belgia, Ungaria, Romania: Yves Broussard, Jean-Max Tixier, Jacques Lovichi, Dominique Sorrente, Fernando Pessoa, Marcel Moreau, Denis Emorine, Philippe Jaccottet, Marie-Christine Masset, Daniel Leuwers, Jean Pierre Védrines, Bernard Mazo, Marise Rossi, Edmond Jabès, Alain Grandbois, Gérard Bayo, Charles Beausoleil, François Charron, Alexandre Voisard, François Dumont, Albert Roseau, Pierre Reverdy, Georges Henein, Dominique Grandmond, Alain Suied, Richard Rognet, Thierry Dimanche, José Gabriel Valdivia, Andrea Moorhead, Waldermar Deona, Henri Meschonnic, François Ewald, André Hughetto, Anne Hébert, Antoine Tudal, Arnault, Gérard Blua, Eugène Guillevic, Léo Lubéit, Thierry Herbin, Patricia Holz, Serge Bec, Yves Vicciani, Paulina Popa, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stanescu, Felician Pop, Aurel Pop, Ion Bala, Gaal Aron) si s-a concretizatin doua aparitii editoriale: „Un creion pentru curcubeu” de Dominique Sorrente (Editura Princeps Edit, Iasi, 2008) si versiuneain franceza a volumului „Scrisori catre onia snaider” de Paulina Popa (Editura Paula, Deva, 2006)”.

Ca autoare, Corina Petrescu debuteazain 2001, cu volumul de versuri ”Pentru ca tu existi” , aparut la editura „Timpul”, Resita. Au urmat antologiile colective: «Cuvinte din Nord, I», editura „Solstitiu”, Satu Mare, 2003, «Cuvinte din Nord, II», aparutein 2004 la aceeasi editura si «Ce enigmatica esti, femeie! », editura „3D”, Drobeta-Turnu Severin, 2008. Volumul «Creion» a vazut lumina tiparuluiin anul 2009, la editura „Citadela”, Satu Mare, avand lansarea la Centrul de Creatie din aceeasi urbe.

“Creion”

Vorbind despre volumul „Creion”, poeta spune: „”Creion” este prima mea carte scrisain stil modern. Versurile din acest ciclu sunt, dupa parerea multora, niste pseudohaiku-uri. Nu a fostin intentia mea sa folosesc aceasta forma literara care pare foarte simpla, desiin realitate nu e deloc asa. Dar pentru mine, creatia literara este o idee de moment, pe care o transcriu pe hartie. Rar revin asupra textului, pentru ca nu cred ca as putea modifica ceva atunci cand acel „fulger” a trecut. ?i nuimi impun o anumita structura si nici o anumita forma, decatin acrostihuri.”

„Creion” include mai multe cicluri: „Apartenenta”, „Monade”, „Creion”, „Poveri de zapada”, „Spatiul scrierii: albul paginii mele”, precum si poeme de sine statoare. Facand referire la temele si motivele din volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea ca acestea „sunt din sfera omenescului din noi. Voi pomeni doar cateva: singuratatea, durerea, aspiratia. Registrele dominante apartin liricii intimiste, altele se combinain acelasi poem, cum seintampla cu satira si duiosia.”

„Ars poetica”

„Am gustatintotdeauna poezia profunda, textele careiti spun ceva si care au darul de a te opri pentru o clipain loc, acelea cu care ramaiin gand si dupa ce aiinchis cartea si dupa ce o puiin biblioteca, aceea la care revii dupa cateva saptamani, luni, chiar ani.” In lumina acestor ganduri, autoarea traseazain „Ars poetica”, principalele linii ale liricii sale – o lirica moderna,in care zapezile aduc nota de mister si vorbesc despre un univers poetic prin excelenta subiectiv. Eul liric este clar definit, iar evocarea anotimpurilor sugereaza intrareain universalitate si dorinta de a atinge prin scris, perfectiunea. „Zapezile acestea/ Ningintotdeauna/ In chip poetic./ Nu ramane decat/ Sa trec puntea/ Anotimpurilor/ ?i sa le deznod.”

„O sansa pentru poezie” se remarca prin totala transparenta, prin concentrare, prin spiritualitate. Ramanemin cotidian,in lumea obisnuita, conditia poetului fiind redata simplu, prin starea de a izbuti libertatea si de a depasi obstacolele. „?i daca scrii/ ?i daca ai curajul/ Sa intri-n prapastie/ Cu capulinainte/ ?i daca potiintinde mana/ Celui ce-ti striga:/ „Mai scrie acum!”/ ?i daca tasnesti/ Izbutind libertatea/ (O alta efemera prapastie)/ Atunci/ Propriul tau vertij poate deveni/ O sansa pentru cuvant.”

„Poezia dospeste undeva,in sufletul meu.

In viziunea Corinei Petrescu, poezia este “latenta sinucidere/in timp;/ cap plecat pe/ propriul umar,/ bolovan atarnand/ de funia sinucigasului…/ descatusare…/ dureroasa povara;/ duminica uneori;/ fantana a singuratatii,/ gand spre ceea ce ar fi putut fi,/ rar de tot,/ o zi de maine;/ cer albastru de adanc,/ poarta/ spre neuitare,/ spre libertatea/ de aimpiedica timpul sa curga/ cu nonsalanta/ unui fulg de nea/ ratacit/ si/ fara rost” („Poezia”). Prin marea putere de abstractizare de care da dovada, stilul Corinei Petrescu aminteste de cel al lui Nichita Stanescu si Ion Barbu. Iata o definitie a poeziei,in viziunea celui dintîi: „…poezia nu este lacrima/ ea este insusi plansul,/ plansul unui ochi neinventat,/ lacrima ochiului/ celui care trebuie sa fie frumos,/ lacrima celui care trebuie sa fie fericit.”

Firul comun al stihurilor Corinei Petrescu si ale lui Nichita Stanescu este marcat de acelasi dramatism al afirmatiilor, ce tine de realism, de aceeasi complexitate a trairilor. “Poezia e dor dupa ziua de ieri si spaima fata de ziua de maine”, afirma poeta. „Este clipaincremenitain timp sau zbor cu iuteala de fulger. E imposibil si posibil. Este bir. ?i dar. ?i ofranda. Este ura si capcana a pasiunii. E dimineata si noapte. E regasire si ratacire. Este cantec si piatra. ?iinca ceva: cel mai importantin poezie este ca ea sa nu se identifice cu o barieraintre creator si cititor, ci sa fie o punte de legaturaintre oameni. Nuimi aleg temele si,in general, nu scriu. Poezia se scriein mintea mea aproape singura si dospeste undeva,in sufletul meu”, marturiseste aceasta.

Intre „Impas” si „Destin”

„Am certitudinea ca as fi putut face mult mai mult(e)in viata. E adevarat ce se spune ca niciodata nu e prea tarziu. Uneori e doar…imposibil! Cand ajungi la acest adevar al trecerii, cand realizezi ca eternitatea nu tine de semantica vietii, canditi dai seama ca ai fi pututincepe atatea si atatea drumuri si ca nu ai apucat sa o faci, nu te simti prea confortabil. ?i e foarte greu sa recunosti ca la greu, de cele mai multe ori, ramai singur”, declara Corina Petrescu. In acest sens, poemul „Impas” se detaseaza prin nota nostalgica, dand impresia de mister, de „spiritintemnitatin lucruri”, cum spune Nichita Stanescu. ?i aceasta pentru cain viziunea poetei, fiecareinceput este identic cu un altul, astfel ca viata este vazuta ca spatiuinchis, cainchisoare, motiv consacratin literatura contemporana de Dostoievski,in romanul „Crima si pedeapsa”: „O noua pagina/ o noua zi/ ale carei culori/ inevitabil/ ar trebui schimbate…/ O noua zi/ la fel de/ veche…”

Asemenea lui Nichita Stanescu, Corina Petrescu pune un foarte mare accent,in versurile sale, pe vizual. In poezia „Destin” de exemplu, imaginea clepsidrelor „uitatein nemiscare;/ sticle/in care/ nisipul/ curge numai/ o/ singura/ data/ si numai/intr-un/ singur/ sens” aminteste de picturile lui Salvador Dali. Poetaintelege, la fel ca si Nichita Stanescu,in „Cu o usoara nostalgie”, zadarnicia luptei cu timpul. Clepsiderele Corinei Petrescu sunt la acesta clipe „mari ca niste lacuri/ de campie/ … Oraisi punea o coroana de nori, liliachie.” Dincolo de tenta trista,insa nu dramatica, specifica ambelor poezii, finalul, desi identic ca forma – o interogatie retorica – difera ca mesaj. Daca Nichita Stanescu spune: „?i-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gandule ?”, ceea ce denota neputinta si regret, Corina Petrescu are intuitiaintoarcerii spre Divinitate, singurain masura sa gaseasca o solutie la orice neliniste si durere: „Unde e mana/ Ta, Doamne,/ sa le maiintorci/ din candin cand/ aceste uitate/ si totusi,/ cat deinsemnate/ clepsidre?”

„Cantec si ruga fierbinte”

In „Nimicnicie”, poeta se afla „în cautarea nepretuitei chei/ a izbavirii”, a acelei pietre filosofale din poemul „Cu o usoara nostalgie” al lui Nichita Stanescu. Dezamagirea, tristetea, durerea, amaraciunea culmineaza „într-o disperare fatalista”. „Inspre amurg,/ viata,/ continuu balans/intre bine si nebine,/ se uitain piata de vechituri/ dupa un toiag/in care sa-si alinte aniiin plus/intr-o disperare fatalista.” In „Sens interzis”, imaginea este de-a dreptul socanta – „Pustiul din mine/ nimeni nu stie cu exactitate/ cand a venit si cand a plecat” – sugerand drama creatorului, a omului neînteles, sfartecat de framantari interioare, dornic de a cunoaste absolutul, dar neputinciosin fata vietii. Despre aceeasiinsingurare, despre cautari, despre setea de cunoastere si imposibilitatea implinirii, Corina Petrescu discuta pe larg,in poemul „Geografia existentei”. „In haine de calatorie/ alergam mereu/in cautarea luminii de la/ capatul unui tunel/ inexistent./ Parere,/ iluzie,/ dorinta,/ taram/ spre care/ nu ne putemimpiedica/ sa neindreptam din ziuain care s-a auzit/ primul strigat./ Atractie fatala/ spre un spatiu/ neconventional./ Cantec si ruga fierbinte/in aceleasi/ haine de calatorie/ pe care le purtam neîncetat/ de la rasarit spre apus./ Doua lumanari dantelate/ si, dincolo de stele,/ o singura stea,/ doar una.”

„Apus de soarein oglinda fantanii”

Odata cu poezia naturii, Corina Petrescu ne invita sa patrundemintr-un nou univers, romantic prin esenta,in care elementele cosmice si terestre se aflaintr-o perfecta armonie. In „Instantaneu”, antiteza dintre imaginile calme din debutul poemului, menite sa sugereze vesnicia naturii, si versul final evoca din nou, nelinistea, anxietatea, imposibilitatea de a accepta stereotipiile. „Stele galbene/ se odihnesc pe umarul noptii,/ frunze sfioaseintarziatein muguri,/ fluturein petale de magnolia,/ apus de soarein oglinda fantanii,/ vaietul marii tanjind dimineti,/ o muzica rebelainvaluie totul.”

Referindu-se la volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea: „Corina Petrescu ne supune acum atentiei un nou volum, pe care si-l intituleaza arghezian „Creion”,in care autoareain cea mai mare parteisi ia ragazul de a zabovi gratios langa imagini, spre a le surprinde poeticitatea.” Un exemplu elocvent de poeticain imagini este si „Trecere”. „Numai nuferi albi/ miscandu-se/ ireversibil/in oglinda timpului.” Cadrul este feeric, senin, paradisiac, de basm, iar detaliile sunt precise. In „Primavara” – „vant/ zburand/ printre papadii” – sauin „Melc” – „roua/ sclipind/in dimineti/ si dare” – oriin „Mai” – „ninge cu papadii/ lumina/ si ti-e bine/ ai oprit pentru putin/ timpulin loc” -descrierile sunt estetice,in nuante luminoase, elevate, rafinate si subtile.

„Frunza canta singura”

In poezia erotica, autoarea „refuza extremismul verbal al unui erotism contaminat de bolile vulgului, resimtindu-l ca trecator, superficial si capabil sa degradeze fiinta. Devenirea fiintei presupune si rafinamentul artei de a iubi, sentimentul acesta, asezat inclusiv sub razele spiritului, nu doar sub cele ale carnalului,inalta fiinta. Un poem carpit cu slove desucheate, pare sa ne spuna poeta, ar suna ca o repriza de maneleintr-o catedrala. Ca atare,in ogorul poemului ea nu admite expresia buruienoasa pe care o taie pana curge sange. Chiar daca,in plan artistic, libertatea nelimitata e calea, contand doar textul, mai putin morala si moralitatea viziunii”, scrie Ioan Nistor.

Stihurile de dragoste ale Corinei Petrescu au la baza sugestia. Evitand referirile directe, aceasta dispune de capacitatea de a reda prin instantanee, o iubire marcataintotdeauna, de durerea despartirii. „Frunza canta/ singura/ fara tine/ si/ fara vant.” („Minune”) Autoarea nu traieste acea dragoste ce sta sub semnul casatoriei si implicit, al statorniciei. Erotismul Corinei Petrescu include deceptia si dezamagirea ca aspecte ce tin de normalitatea relatiei barbat-femeie. Chiar dacaisi doreste sa experimenteze statornicia, poetaintelege ca singuratatea si dorul raman un dat pentru ea. In „Dor” – „Neatins buchet/ de liliac/in nopti de/ septembrie” – siin „Inca dor” – „Ai batut/ la porti/ si erau/ ale singuratatii” – aceasta accepta cu o intelepciune resemnata infrangerea in iubire, redand prin elemente din natura ce dau impresia de tablou, propriile trairi interioare.

Dragostea nu este o imagine luminoasain poemele Corinei Petrescu. Fidelitatea este o trasatura proprie doar poetei, care tanjeste sa seintoarca si sa retraiasca momentele fericite, ce se dovedesc a fi acum, hrana pentru gand si suflet. Prezenta apei, a elementului fluid denota, la fel ca si natura, starea sufleteasca a autoarei, iar senzatia de sete coplesitoare sugereaza ideea de gol interior, de singuratate. „Mi-e sete uneori,/ o sete navalnica,/ nebuna,/ si atunci/ maintorc sa mai sorb o data/ minunea/ din causul palmelor tale/ am baut candva/ si-mi este dor/ sa fac din apa/ Fantana/in care doi banuti,/ zbor de porumbei,/ii amintesc apei sa cante.” („Daca”)

„Vers”

„Autoarea volumului „Creion” are credinta ca adauga un pilon liric la echilibrul lumii”, afirma Ioan Nistor. „Dupa numeroase tsunami ale uratului”, completeaza acesta, „o astfel de infuzie este bine venita. Volumul se impune prin febrilitatea cautarii unui timbru dezinvolt, autoarea captandu-si izvoarele de pe versantul realului,isi aduna discret materialul de inspiratiein albia unui torent. Inspirate, cu originale si memorabile expresii, suntemincrezatori ca poeziei pe care o scrie Corina Petrescu i se va distinge tot mai clar rasunetul viguros, distinct, prin adaugarea unor noi “creioane””. Pana la aparitia acestora, nu ne ramane decat sa mai lecturam cu aceeasi bucurie estetica, un „Vers”: „Numai ingerii/ au invatat/ sa zboare/inainte chiar/ de a fi fost/ingeri.”

CRAIASA ZAPEZII DIN ORICE CARTE Recenzia unui volum needitat (inca)

On By nelursIn Inspirational, literature, Media, poetryLeave a comment

by Angela Monica Jucan

Tavi_3_Octombrie2008.Octavian Curpas n-a repovestit, pana acum, basmul lui Andersen, dar e oricand dispus sa istoriseasca pe-ndelete despre carti pe care le-a citit. Si spune cu atata har, incat nu incape indoiala ca operele comentate au fost vrajite de mana cui le-a scris, spune despre carti pe care multi dintre noi niciodata nu le vor citi, ele negasindu-se prin partile noastre. Ti le inchipui, dupa descrierea lui, extraordinare, dar le stii inaccesibile, cel putin pe moment, si e ca si cum luminile spiritului emise de ele ar fi de-adevaratelea lumini fastuoase si intangibile ale unei perdele boreale nascute din ionizarea emisiunilor mintii sub influenta radiatiilor fanteziei (conform definitiilor fizicii).

Cronicile literare ale lui Octavian Curpas sunt, de obicei, ample, lucru care da impresia de redare in detaliu a volumului prezentat, unii crezand chiar ca nu mai au nevoie sa citeasca si cartea, ceea ce nu e si adevarat. Octavian Curpas are un spirit sintetic. El prinde imediat fondul mesajului si, pe langa aceasta, opteaza totdeauna sa realizeze monografii concise.

Intai, este priza: titlul rezumativ pe care il pune cronicilor sale – de exemplu, la o cronica despre o carte a Vavilei Popovici („«Cartea mamei» – Amintiri cu parfum de altadata, intr-un poem in proza semnat Vavila Popovici”), la recenzia despre una din cartile de poezii ale Danielei Voiculescu („Cum este sa traiesti din poezie intr-un timp de inger”), la articolul de critica literara dedicat unui roman al Melaniei Cuc („«Dantela de Babilon» sau cum este sa traiesti pe viu experienta de a fi ostatic intr-un roman istoric modern despre tragismul unor destine si criza psihologica a omului obisnuit”), la textul despre un roman semnat de Ligia Seman („Imaginea lui Dumnezeu reflectata intr-un roman al cautarilor la vremea descoperirii sensului vietii”), la prezentarea facuta unui volum de poezii al lui Petru Lascau („Stihuri religioase la intersectia dintre meditatie si contemplare. «Semnatura iubirii» de Petru Lascau”), ori la exegeza celui mai nou volum de poezii al Victoritei Dutu („«Vreau o alta lume» de Victorita Dutu – Poezie crestina despre vesnicie, dragoste si smerenie”); dupa titlu, vine, de multe ori, un moto simpatetic, ales, de obicei, din cartea explorata („Amintirile, asa cum mi-au fost relatate, navalesc asupra-mi ca un torent. Au prea multa realitate in ele, o jungla a realitatii, frumoasa si dureroasa… Ca intr-un vis imi imaginez secolele trecute…”; „Nu stiu de ce, preferam totusi culoarea gri”); apoi lansarea expunerii: abrupt si frapant („Este usor sau greu sa te lupti cu somnul?”), sau sobru-informativ („Vavila Popovici este autoarea a numeroase volume de versuri si proza”), ori gnomic („Petru Lascau este un poet al fiorului religios”), sau printr-o introducere in atmosfera, facand asociere cu alta epoca („La inceputul sec. XIX, armatele lui Napoleon detineau controlul asupra intregii Europe. Rusia este una din cele cateva tari pe care acesta nu reusise inca, sa le cucereasca”), sau „preparator” („In 1970, regizorul american Arthur Hiller castiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, «Love story»”).

Din cateva referiri biografice si suma realizarilor literare ale autorului discutat, din datele esentiale ale continutului cartii, din prezentarea si analiza actiunii, dintr-un raport referitor la personaje (daca lucrarea este un roman), din relevarea eventualelor filiatii literare si nu numai literare, si din cateva esantioane de text, Octavian Curpas face un tot bine conturat si perfect echilibrat (ceea ce presupune corecte proportii), pe care-l inchide intr-o idee finala. Pe parcurs, cronicarul pune in lumina elementele care fac arta din cartea recomandata si descopera lectorului sugestia de substrat, mai greu perceptibila, a creatiei, fixand, totodata, valoarea literara a lucrarii.

Scriitor, publicist de vocatie si jurnalist prin formare (cu studii superioare in jurnalism, asistenta legala si business), Octavian D. Curpas este un nume ales si insemnat, cum tot mai rar poti intalni in presa zilelor noastre. Scrie cu dar, daruire si darnicie. Suntem incredintati de el (si ne simtim indreptatiti sa credem) ca fiecare titlu propus atentiei publicului cititor este al cartii epocale, ca realizare tehnica, si al cartii neinchipuit de frumoase, ca realizare artistica – ceva absolut si splendid, asa cum numai un tinut ingropat in nameti vesnici poate fi. Dar, in textele lui Octavian Curpas, e chiar mai mult decat in „Craiasa Zapezii”, pentru ca aceste povesti ale lui despre carti nemaiintalnite se termina totdeauna inainte ca Gretchen sa-l readuca pe Karl in decorul banal.

„In mod inexplicabil, nimeni nu vrea sa paraseasca locul detentiei. Pentru ca, atunci cand esti liber, nu iti doresti sa evadezi, nu ai motive sa vrei sa fugi.” „De aici inainte, trecutul si prezentul se vor depana la timpul viitor. Pentru ca urmeaza sa se scrie o alta poveste, o poveste neinceputa.” O inzestrare, o inspiratie si o munca „risipite” in avantajul altora si, deocamdata, neadunate intr-o meritata (de autor si de noi, toti) carte.

„De azi inainte, Marea Imbrium isi va purta, si pe mai departe, valurile, dinspre larg catre tarm si poate ca odata, intr-un final, poeta care i-a cantat frumusetea va gasi nu doar idealul mult visat, ci si raspunsul la o intrebare ce pare retorica, in momentul de fata: «cine este Regina din Saba?»”. Craiasa Zapezii. Orice culoare ar avea muza (nu neaparat istorica – dar enigmatica – „muza” a lui Solomon).

Fiindca, in plus, aici, in cronicile lui Octavian Curpas, spre deosebire de povestea lui Andersen si spre deosebire de realitatile vietii, totul e oglindit intr-o intelegere care reflecta numai frumosul.