“Se gata oamenii”, imi spune Mama
Stergandu-si gandurile cu naframa,
Gandurile ei ostenite de-acum
Tot mai rar urca din Vale pe drum…

Nu mai sta “nime” acolo pe cranguri
Si vulturii parca sunt tot mai sanguri,
De sub zapada si ea putrezita
Iarba m-asteapta demult necosita…

Linistea roade flamanda din stele,
Fantanile ard suparate si ele,
De la marginea vietii pana la margina Satului,
Mama simte toate durerile lui…

„Macar tu din cand in cand sa te duci
Acolo in Satul ramas langa cruci-
Se gata oamenii, carari nu mai sunt
Intre casele lor locuite de vant…”

Nicolae Nicoara Horia