Cârdei V. Mariana

Pe stanci albastre,
pescarusi tintesc nemarginirea
si marea stralucind in larg,
le mangaie privirea.

Valurile inspumate
poarta midii catre tarm,
in nisip ramane perla
ce o ne-o disputam.

De n-ai vazut marea,
te indemn s-o faci acum
sa simti frenezia,
si al brizei parfum.

O paleta de culoare
de albastru-n multe tonuri.
coloreaza pietre scumpe,
irizandu-le-n halouri.

Albastru-i safirul,
topazul este-albastru,
albastru este cerul,
Pamantu-i tot albastru.

Infinitele nuante
din albastru derivate,
coloreaza orizontul
– apa si cer imbinate.

Unde albastre
ies din rauri,
din lacuri albastre
sau din cerul instelat
in oceane reflectat.

Mare, stanci si valuri albe,
un barbat pe plaja doarme.

El, batranul Lup-de-mare,
cu-a lui frumusete
pe fete le ademeneste
ca sa il rasfete:

„Vino langa mine,
te astept demult,
imi vei fi iubita,
hai, da-mi un sarut!
Strange-ma in brate,
te voi mangaia,
iti voi umple viata
cu iubirea mea!”

Si pe creste inspumate
ei plutesc purtati de val…
si isi daruiesc iubirea
in flux estival.

La tarm asteapta lotca
si Luna ii vegheaza,
dintr-un manunchi de stele
un far trimite o raza.