Saul din Tars, gasit de Dumnezeu

On November 18, 2011 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, PersecutionLeave a comment

Pe Drumul Damascului

by George Danciu

Dumnezeu priveste spre omul cazut si pacatos, prin Jertfa Domnului Isus, si-l vede curat doar pe acela care la rândul lui îsi îndreapta privirea spre Dumnezeu, cu credinta, si asteapta ceea ce numai El poate sa-i dea (iertarea de pacare, mântuirea, nasterea din nou si viata vesnica).

În anii de dinaintea întânirii istorice cu Datatorul Vietii, Saul din Tars – viitorul Apostol Pavel – nu a fost un sfânt si nu a fost dupa voia lui Dumnezeu. Îsi are obârsia in Tarsul Ciliciei, fiind evreu din semintia lui Beniamin, un fariseu care a “ … învatat la picioarele lui Gamaliel sa cunosc cu de-amanuntul Legea parintilor nostri si am fost tot atât de plin de râvna pentru Dumnezeu, cum sunteti si voi toti azi” – va marturi, de-acum apostolul Pavel la acuzele aduse peste ani de mai marele preot de la Ierusalim.

Dumnezeu, care e bogat în bunatate si îndurare, l-a cautat si pe el si l-a gasit. L-a gasit, deoarece si Saul era in cautare dupa adevar, de Dumnezeu si de viata eterna.

Si, unde l-a gasit Dumnezeu pe Saul din Tars? L-a gasit în omul plin de ura fata de cei care erau ucenicii Domnului Isus. Isus Hristos Domnul a venit sa mântuiasca pe pacatosi. El e cel care poate ridica pacatul omului. Numai la El este iertare si spalare de pacate, prin Sângele Sau Sfânt. Fara varsare de sânge nu este iertare, caci plata pacatului este moartea. Isus Hristos ne-a înlocuit în moarte. Glorie Lui! Amin!

Saul, având în buzunar scrisori de acreditare din partea mai marilor preoti, pentru actiuni de prigonire a celor care credeau în Isus, înainta pe drumul Damascului în cautarea celor care nu mergeau pe calea lor, a preotilor, oficiala, prigonindu-i pâna la privarea acelora de libertate, în închisoare, sau omorârea cu pietre.

Dar, de aceasta data, fara nici un preaviz, Saul a fost trântit la pamânt de Dumnezeu si orbit de o lumina puternica.

– Frate Saule! Asa l-a numit ucenicul Anania, la porunca Domnului, pe asasinul Saul din Tars, care, nu cu mult timp mai înainte, privise cu însufletire cum este omorât cu pietre martirul Stefan (Fapte, 6, 7).

Dar Saul sufla înca amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umblând pe Calea credintei, atât barbati, cât si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer în jurul lui. El a cazut la pamânt si a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?”„Cine esti Tu, Doamne?”, a raspuns el. Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonesti. Ti-ar fi greu sa arunci înapoi cu piciorul într-un tepus.” Tremurând si plin de frica, el a zis: „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”, i-a zis Domnul, „intra în cetate, si ti se va spune ce trebuie sa faci.” (Fapte, 9)

Saul, avea râvna pentru Dumnezeu, dar fara pricepere. Numai Dumnezeu ne poate îndruma – nemijlocit si a ne curata si a ne înnoi -, prin Duhul Sfânt.

Saul s-a sculat de la pamânt; si, macar ca ochii îi erau deschisi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini si l-au dus în Damasc.Trei zile n-a vazut si n-a mâncat, nici n-a baut nimic. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iata-ma Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: „Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama „Dreapta” si cauta în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga;si a vazut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el si punându-si mâinile peste el, ca sa-si capete iarasi vederea.”

„Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.”

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel; Chiar în clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat. (Fapte, 9)

Observam ca prigonirea e perceputa de Domnul Iisus ca personala!

Mai târziu, dupa convertirea sa, Pavel spune ca traieste, dar nu mai traieste el, ci Isus Christos traieste în El. Când e marturisit Iisus, El e si prigonit, nu Pavel.

Nu e prigonita calea preotilor de azi, pentru ca nu prezinta strict Calea si Adevarul lui Iisus. Ei fac loc si altor cai si canoane (ale lor). Observati, în biserica ortodoxa, cât timp e propovaduita Evanghelia lui Isus si cât timp se fac si alte propovaduiri sau ritualuri (cultul maicii Domnului, careia, în Biblie i s-a acordat câteva versete, necesare, însa despre Jertfa lui Isus ponderea e însemnata, ocupând peste o treime.

Cine are urechi sa auda ce zice bisericii Duhul.

Oamenii, ziaristii, cei care sunt obijnuiti sa aiba o pozitie, se revolta doar atunci când sunt de-a dreptul oripilati de atitudini inumane din partea preotilor (nu si de doctina lor): botezul copiilor mici care produc traume copiilor (sau decesul), refuzul slujirii la serviciul de înmormântare a celor sarmani, care nu pot sa platesca suma pretinsa abuziv pentru o slujba pentru care sunt platiti din bani publici si alte abuzuri sau pacate grave!

Fiecare ucenic (autentic) al Domnului, si nu al maicii Domnului sau al altor sfinti (sfinti parinti, preoti, etc) trebuie sa aiba (si are) un Drum al Damascului în care l-a întâlnit pe Domnul Vietii, Isus Christos! Glorie Lui!

Ai avut si dumneata, scump cititor, un drum al Damascului, personal, de care sa-ti amintesti, care ti-a schimbat viata si numele? Din pacatos, sa devii un copil al lui Dumnezeu?

Daca, da, Slavit sa fie Domnul!

Daca, nu, Domnul sa-ti rezerve un astfel de moment divin! AMIN!

PIT POPOVICI 4 Sub protectia lui Dumnezeu

On June 19, 2011 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Miracole, PersecutieLeave a comment

OCROTIT IN COLIBA LUI

PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

de George Danciu

„Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.”(Psalmul 27.5)

Partea a treia a predicii fratelui Pit

„În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreunacu fratele Pit Popovici, in Hickory- NC.

A n u l 1 9 5 3

Marturia depre un Dumnezeu care poate totul!

Daca in episodul precedent am vazut cum a ajuns Pit Popovici la Biserica Pârneava din Arad, in episodul de azi, vom vedea cum Duhul Sfânt l-a calauzit mai departe, in anul de gratie 1 9 5 3.

Pit Popovici: In anul 1953, fratii din biserica din Timisoara ma cheama sa le merg de pastor. Biserica numara atunci 124 de membri. Le-am spus si lor „ – Rugati-va! Sa vedem cum vrea Domnul!”

Nu voiam sa merg la Timisoara. Nu eram atras. Se afla la 53 km de Arad. Era un oras inchis, cum se zicea. Nu puteai sa te muti acolo, nici cu serviciul, dar nici vorba cu locuinta!

Pe de alta parte, am aflat ca in biserica aveau trei partide. Nu ma atragea sa merg la Timisoara. Imi era bine la Arad si eram multumit acolo. M-am rugat si, in doua rânduri, am avut incredintarea ca trebuie sa ma duc la Timisoara. Dar nu voiam!

“La Tine, Doamne, îmi înalt sufletul. În Tine, Dumnezeule, ma încred: sa nu fiu dat de rusine, ca sa nu se bucure vrajmasii mei de mine! Da, toti cei ce nadajduiesc în Tine nu vor fi dati de rusine: ci de rusine vor fi dati cei ce Te parasesc fara temei.” (Psalm, 25.1-3) Continue reading “PIT POPOVICI 4 Sub protectia lui Dumnezeu” →

PIT POPOVICI – episodul 4

On June 18, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

OCROTIT IN COLIBA LUI

PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

de George Danciu

„Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.”(Psalmul 27.5)

Partea a treia a predicii fratelui Pit

„În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreunacu fratele Pit Popovici, in Hickory- NC.

A n u l 1 9 5 3

Marturia depre un Dumnezeu care poate totul!

Daca in episodul precedent am vazut cum a ajuns Pit Popovici la Biserica Pârneava din Arad, in episodul de azi, vom vedea cum Duhul Sfânt l-a calauzit mai departe, in anul de gratie 1 9 5 3.

Nu voiam sa merg la Timisoara. Nu eram atras. Se afla la 53 km de Arad. Era un oras inchis, cum se zicea. Nu puteai sa te muti acolo, nici cu serviciul, dar nici vorba cu locuinta!

[pullquote]

“La Tine, Doamne, îmi înalt sufletul. În Tine, Dumnezeule, ma încred: sa nu fiu dat de rusine, ca sa nu se bucure vrajmasii mei de mine! Da, toti cei ce nadajduiesc în Tine nu vor fi dati de rusine: ci de rusine vor fi dati cei ce Te parasesc fara temei.” (Psalm, 25.1-3)

[/pullquote]

In luna iunie 1953 ma aflam la Cluj, la o saptamâna de Evanghelizare in Biserica Manastur. Trece ziua de luni, trece si ziua marti. Miercurea primesc o telegrama de la fratele Socaciu, care avea rude in Timisoara, in care imi spune ca trebuie sa fiu de ISPAS, adica de Inaltarea Domnului, la Biserica din Timisoara.

Atunci, ma gândesc, voi vedea daca va fi DA sau daca va fi NU!

Joia dimineata, ma scol la 4.00, cobor pe jos de pe strada Câmpului la Gara.

La 5.00 aveam acceleratul de Timisoara. Ma rog ca Dumnezeu sa ma lumineze, sa-mi dea un semn:

„– Sa-Mi trimiti din partea Ta, in 15 minute un frate, daca trebuie sa merg de pastor la Timisoara, sau o sora, daca nu vrei sa merg de pastor la Timisoara!”.

– Fratilor, dupa 5 minute, ma intâmpina un frate de la Oradea!Glorie Domnului!

Pe vremea aceea, unul Sever Popescu era reprezentantul comunist al Cultelor la Timisoara si nu m-a vrut deloc la Timisoara. Auzise de mine!

Insa cu reprezentantul de la Arad, unul Câmpeanu, ma cunosteam si ma intelegeam bine. Ma intrebase multe lucruri. Odata m-a intrebat: “- Cum se face ca ai vostri copii sunt pe primele locuri la invatatura?” Stam si nu stiam ce sa-i zic, apoi am un raspuns bun. “- Copiii nostri invata versetul de aur pentrufiecare slujba, recita poezii de mici. Asa sunt mai antrenati cu memoria. “- Asta e!”, exclama Câmpeanu!

Si, fiindca Câmpeanu a trimis un referat bun despre mine la Bucuresti, referatul lui Sever Popoescu a ramas fara rezultat si am putut intra cu serviciu de pastor in Timisoara!

Duhul Sfânt m-a calauzit in tot adevarul. N-am facut nimic fara Domnul!

Am inceput sa lucrez de pastor la Timisoara, impotriva vointei inspectorului de la Culte. Dar, aviz de mutare cu locuinta in Timisoara, nu am primit.Trec lunile iulie, august si septembrie. Ma deplasez de la Arad 53 de km, cum pot.

Intr-o zi il solicit pe fr. Volonciu: „-Vino mâine cu camionul sa ma mut la Timisoara!”

Suntem sapte persoane, familia mea, si lucrurile incarcate in camion. Ajungem in Timisoara. Nu aveam nimic aranjat. Nimic! Nici o idee, cum vom face. Suntem doar in mâna Domnului! Trecem de Piata Unirii, de cladirile bisericilor Sârbeasca si cea Catolica. Ajungem pe strada Alba Iulia, unde locuiau doi frati care lucrau la IGO. Si-i intreb: “-Ce sa fac? Unde sa merg? Unde sa descarc camionul?”

[pullquote]

“Domnul este lumina si mântuirea mea: de cine sa ma tem? Domnul este sprijinitorul vietii mele: de cine sa-mi fie frica? (…) Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.” (Psalm, 27.1; 5)

[/pullquote]

Parca doar acum aflam ca Timisoara e oras inchis! Cutare, n-are loc! Cutare, n-are loc! ( Imi amintesc, acum, eu, condeierul, ca nici pentru scumpul Isus, la nasterea Sa nu s-a gasit loc de poposire unde sa descalece Imparatul…).

Staruiesc: “- Unde descarc?”

(Pit intreba, frati si oameni, dar inima striga catre Dumnezeul Cel Sfânt care poate totul, aude totul, vede totul, stie totul…)

Intr-un târziu, cineva spune: “– Duceti-va la familia Pascu, descarcati acolo.” Pascu n-avea casa lui. Oficiu de inchiriere trebuia sa aprobe sa poti ocupa o locuinta.

Proprietareasa, o unguroaica care nu stia foarte bine româneste si care voia de fapt sa-l scoata pe Pascu din acea locuinta, vine strigând in gura mare:

“ – NIMENI nu intra in casa asta, ca-i sparg capul cu securea!”

Noi solicitam doar 2 … 3 zile pâna vom gasi o solutie. Ea, NU si NU!

Sotia stie putin ungureste, ce-au uitat ungurii. A vorbit ea cu proprietareasa, nu stiu ce, dar … am descarcat acolo!

(Dumnezeu niciodata nu se inseala! El merge la sigur, chiar daca femeia a zis NICIODATA, Dumnezeu i-a schimbat inima si a aprobat.)

In 2..3 zile am primit cel mai bun apartament pe care l-am avut vreodata, in Romania ori in America, in centrul Timisoarei. S-a intâmplat ca dr. Blându se mutase atunci la Arad, iar de la Arad veniram noi!

E minunata toata lucrarea dumnezeiasca! Sa experimentati trairea cu Dumnezeu, nu cu vorba!

Nu degeaba fratele care ne primise pe strada Alba Iulia, ne-a intampinat cu urarea: Pace fratilor!

Si a fost PACE. (Cu Dumnezeu, vine si pacea, El da pacea care intrece orice pricepere omeneasca.)

De la 172 de membri, Harul lui Dumnezeu ne-a inmultit la peste 500 de membri.

M-a urmarit in acele vremuri versetul 5 din Psalmul 27: „Caci El ma va ocroti în coliba Lui…”.

In permanenta au fost amenintari din partea comunistilor, fie prin Sever Popescu, fie prin altii. Au trimis dintre ei in Rusia sovietica, la o pregatire pe timp de 6 luni, sa vada ce e de facut ca sa frâneze si sa doboare crestinismul.

Aveam servicii la biserica si miercurea si sambata si duminica. Sâmbata aveam pregatire cu studentii; veneau de la multe facultati, tineri, sa asculte cuvântul Domnului.

Au vrut sa scoata din programul nostru de Adunare, miercurea, sâmbata…

Faceau presiuni si amenintari si diversiune, spunând ca in alte biserici din tara au fost de acord cu scoaterea programului de Adunare a crestinilor, in unele zile. La insistentele lor, am facut sedinte in prezenta lor, dar n-au avut nici cel putin un vot pentru dorinta lor.

Dar am fost destituit, am avut interdictie sa predic de la amvonul bisericii, timp de 4 ani si jumatate!

Insa niciodata nu m-au chemat la securitate.

Domnul a fost de partea noastra. Slava Domnului!

Petru Popovici: Imi vine in minte cântarea:

Precum trec stelele stralucitoare,
De raza soarelui, dimineata,
Asa vei trece de-aici lasând toate,
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

Asta ramâne, nu vestejeste,
Ce pentru Isus ai facut va sta;
Caci tu vei trece de-aici lasând toate,
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

De lucru’ tau altul se va bucura,
Pe tine uitarea te v-astepta,
Chiar de-ai semanat, tu nu vei secera:
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

GLORIE DOMNULUI!

ALELUIA! AMIN!

Citeste aici episodul 3

Pit Popovici 3 Harul lui Dumnezeu

On June 17, 2011 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, MantuireLeave a comment

Amintiri din prezent. Indragostit de harul lui Dumnezeu.

– PIT POPOVICI IN HICKORY, NC –

de George Danciu

„Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toti oamenii, a fost aratat” (Tit, 2.11)

Si noi toti am primit din plinatatea Lui si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. (Ioan, 1.16-17)

„Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-i da Duhul cu masura.” (Ioan, 3.34)

(Episodul 3, cel mai substantial al predicii fratelui Pit Popovici, daca e voia lui Dumnezeu, va aparea in … episodul 4)

Petru Popovici – este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca

A scris numeroase carti cu teme evanghelice. Toate isi trag seva din vasta experienta cu Domnul, intretinuta permanent prin citirea si predicarea Cuvântului lui Dumnezeu – Biblia, si a umblarii in dependenta de Domnul. Dar si din pastorirea unor biserici din România si America, pretutindeni umblând calauzit de Duhul Sfânt, dupa promisiunea Celui ce a zis: „Nu va las orfani…”

„Nu va voi lasa orfani, Ma voi întoarce la voi. Peste putina vreme, lumea nu Ma va mai vedea, dar voi Ma veti vedea; pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai. În ziua aceea, veti cunoaste ca Eu sunt în Tatal Meu, ca voi sunteti în Mine si ca Eu sunt în voi. Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu îl voi iubi si Ma voi arata lui. (…) „Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el.” (Ioan, 14. 18-23)

Biblia vorbeste de unul Enoh care a umblat cu Dumnezeu. Dar nu un ceas, nu o zi, nici doar un an, ci 300 de ani!

„Dupa nasterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; si a nascut fii si fiice.Toate zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai vazut, pentru ca l-a luat Dumnezeu.”(Geneza, 5.22-24)

Pit Popovici a umblat 93 de ani cu Dumnezeu! De fapt din 1934, când l-a marturisit in apa boezului la vârsta de 16 ani, dupa calculele mele, ar fi vorba de 77 de ani! O viata de om sanatos, de-un timp de aproape 80 de ani in care a umblat cu Dumnezeu!

In predica de Rusalii la Hickory, fratele Pit a marturisit ca a fost indemnat sa-si scrie memoriile. Apoi, a spus ca Dumnezeu a facut lucruri mari, printr-un vas slab, cum e dânsul, dar nu, nu va scrie o lucrare autobiografica care sa-L glorifice pe Dumnezeu, deoarece ar insemna cumva sa se inalte pe sine, ori asta nu se cade.

Asa cum zicea si apostolul Pavel, ca avea cu ce sa se laude, dar nu inaintea lui Dumnezeu, ca a lucrat mai mult decât toti ceilalti, insa a spus, ca de fapt nu el, ci harul lui Dumnezeu a lucrat prin el, si fratele nostru de care vorbim aici, a lucrat multisor, ani multi, dar nu el, ci harul venit de la Tatal, har peste har. Slavit sa fie Domnul!

Pit vede lumina zilei undeva in America anului 1918, in urma cu 93 de ani, dar impreuna cu parintii se stabileste pentru o vreme in România. Dupa câteva decenii de pastorire pe pamânt românesc, se reintoarce in U.S.A. unde va lucra in bisericile baptiste din Sacramento, Atlanta …

*** Continue reading “Pit Popovici 3 Harul lui Dumnezeu” →

PIT POPOVICI – episodul 3

On June 17, 2011 By nelursIn Christian LifeLeave a comment

Amintiri din prezent. Indragostit de harul lui Dumnezeu.

– PIT POPOVICI IN HICKORY, NC –

de George Danciu

„Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toti oamenii, a fost aratat” (Tit, 2.11)

Si noi toti am primit din plinatatea Lui si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. (Ioan, 1.16-17)

„Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-i da Duhul cu masura.” (Ioan, 3.34)

(Episodul 3, cel mai substantial al predicii fratelui Pit Popovici, daca e voia lui Dumnezeu, va aparea in … episodul 4)

Petru Popovici – este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca

[pullquote]

„Nu va voi lasa orfani, Ma voi întoarce la voi. Peste putina vreme, lumea nu Ma va mai vedea, dar voi Ma veti vedea; pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai. În ziua aceea, veti cunoaste ca Eu sunt în Tatal Meu, ca voi sunteti în Mine si ca Eu sunt în voi. Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu îl voi iubi si Ma voi arata lui. (…) „Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el.” (Ioan, 14. 18-23)

[/pullquote]

Biblia vorbeste de unul Enoh care a umblat cu Dumnezeu. Dar nu un ceas, nu o zi, nici doar un an, ci 300 de ani!

[pullquote]

[/pullquote]

***

Dupa câte stiu, in anii de maturitate de pâna in 1992, nu-mi amintesc sa fi citit Biblia sau o carte despre Cartea Creatorului nostru.

Dar in 1992 am citit pe nerasuflate Biblia. Apoi, prima carte importanta despre Biblie si Mântuire, a fost Biblia este totusi adevarata scrisa de Petru Popovici.

Nu stiam absolut nimic despre cel care a scris Biblia este totusi adevarata. Citind-o, am descoperit un autor, o minte ascutita, patrunzatoare. Nestiind despre cine e vorba, l-am banuit a fi un om de stiinta, un mare savant, reflectat de paginile amanuntit argumentate si, ceea ce era absolut nou pentru mine, in concordanta cu vocea Creatorului!

Când mi-a cazut in mâna a doua carte a lui Pit Popovici, Harul lui Dumnezeu, lucrare exceptionala, care-L prezinta pe Creatorul nostru prin harul Sau nespus de felurit si binefacator pentru omenire, prin binecuvântarile pe care le-a pregatit pentru om, prin Isus Cristos Domnul, am fost patruns in cele mai intime si ascunse zone ale fiintei si constiintei mele.

Era in vara anului 1992 si eram impreuna cu familia in vacanta la Marea Neagra, cazat intr-una din camerele unei vile din Eforie Sud, undeva dincolo de centrul orasului, mai departe, nu numai de briza marii, dar si de forfota multimii care se bucura in voie de apa sarata si tamaduitoare a Marii Negre.

Ore si zile in sir nu ma puteam dezlipi de aceasta carte, Harul lui Dumnezeu si de un Nou Testament cu Psalmii, in format mic, care, la sfârsitul lui, continea si 15 teme explicative. Citeam si meditam si ma rugam. Citeam, când din Harul lui Dumnezeu , când din Noul testament, opera fundamentala care il inspirase si pe Pit Popovici in scrierea nepretuitei lucrari.

Si tot acest ritualnevazut al … nasterii din nou, a continuat ore la rând, toate zilele vacantei de vara. Sotia, nu mai stia ce sa creada! Gândea ea: „- A innebunit sotul, asta pare sa fie!”

Sa mai atenuez din nedumerirea ei, definitiva, intr-o zi, am facut totusi o plimbare si o baie in apa marii, mai ales ca-mi placea apa si inotam cu usurinta.

***

Referitor la Harul lui Dumnezeu sa vedem acum doar ce a scris fratele nostru in

CUVANT INAINTE

Un frate din România mi-a cerut printr-o scrisoare sa pregatesc pentru programele la radio un studiu despre har. Unii dintre predicatori evita sa vorbeasca despre har, scria el.

Am stat, am cugetat si mi-am dat seama ca are dreptate. Invatatura despre har e majora, e deosebit de importanta si totusi e asa de putin cunoscuta. Atunci m-am apucat de cercetarea Bibliei in aceasta privinta, am facut insemnari, am stabilit capitolele, am cautat in biblioteca mea, am mers pe la librarii, dar nu am gasit lucrari care sa trateze capitolele pe care le schitasem in planul meu de lucru. Aceasta m-a determinat la o cercetare mai amanuntita a Scripturii. Slava Domnului ea are un imbelsugat material pe care am cautat sa-l sistematizez spre a fi folositor fratilor si tuturor cititorilor.

Milioane de români nu cunosc nimic despre harul lui Dumnezeu. De aceea, am cautat inadins sa pun totul intr-o forma simpla, pentru ca fiecare sa poata intelege aceste adevaruri glorioase. Oamenii nu trebuie sa se uimeasca de frumusetea limbajului si al stilului, ci de valoarea si minunatia continutului. Harul e pentru toti. Si savantul cu cea mai aleasa cultura, si sarmanul analfabet, fiecare are nevoie de harul lui Dumnezeu. Nu cosul rupt in care ti se aduce un bulgare de aur are valoare, ci aurul din el. Tu ia aurul si imbogateste-te pentru un timp si eternitate. E din partea Stapânului meu. Ca rob al Lui, eu am cautat sa-mi implinesc indatorirea, oferindu-ti harul Sau.

Doresc ca citirea acestei carti despre har sa nu fie o pierdere de timp, ci sa ai un mare câstig pentru timp si eternitate. Eu m-am rugat pentru aceasta, roaga-te si tu.

Duhul Sfânt sa-ti dea lumina necesara ca sa devii partas al harului lui Dumnezeu. Petru Popovici, Elk Grove, 20 febr.1991

Pentru mine, HARUL LUI DUMNEZEU a fost scris exact la timp. In 1992 am citit-o si L-am intâlnit pe Datatorul harului si am primit har dupa har!

GLORIE DOMNULUI!
***

In 12 liunie 2011, la Hickory-NC, am avut privilegiul si onoarea sa pot vorbi cu fratele nostru mai vârstnic, Pit Popovici.

Printre altele, i-am marturisit cât de mult apreciez aceasta minunata carte si cât de mult mi-a folosit mie Harul lui Dumnezeu. Am dat-o si altora, inspirat, cumparând mai multe exemplare.

– „Frate Pit, cartea Harul lui Dumnezeu ati scris-o cu mult har, de la un capat la altul, fara nici o scadere (si facusem cu mâna gestul pe orizontala, mângâind invizibil o suprafta aflata strict la acelasi nivel). Insa, fratele Pit a raspuns smerit:

„– Nu, frate, nu am scris-o eu! Asa am primit-o de la Dumnezeu.” Am ciulit ochii si urechile, la replica nonagenarului Pit.

http://www.scribd.com/doc/33325307/Harul-lui-Dumnezeu-Petru-Popovici

Cât este ziua trebuie sa lucrez

On May 26, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan, 9:1-12

Ioan 9:4a „Cât este ziua trebuie sa lucrez.“

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

„Când trecea, Isus a vazut un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au întrebat:

„Învatatorule, cine a pacatuit, omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?“ Isus a raspuns: „Nu a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu. Cât este ziua trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis. Vine noaptea când nimeni nu mai poate sa lucreze. Cât sunt în lume sunt Lumina lumii.“ Dupa ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pamânt si a facut tina din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta si i-a zis: „Du-te de te spala în scaldatoarea Siloamului” (care talmacit înseamna „Trimis”). El s-a dus, s-a spalat si s-a întors vazând bine. Vecinii si cei ce îl cunoscusera mai înainte ca cersetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce sedea si cersea?“ Unii ziceau „El este“, altii ziceau: „Nu, dar seamana cu el“ si el însusi zicea: „Eu sunt.“ Deci i-au zis: „Cum ti s-au deschis ochii?“ El a raspuns: „Omul acela, caruia i se zice Isus a facut tina, mi-a uns ochii si mi-a zis: „Du-te la scaldatoarea Siloamului si spala-te.“ M-am dus, m-am spalat si mi-am capatat vederea.“ „Unde este omul acela“, l-au întrebat ei. El a raspuns: „Nu stiu.“

Care este atitudinea ta fata de „lucru“?

Domnul Isus a spus: „Cât este ziua trebuie sa lucrez“, „Tatal meu lucreaza, si Eu de asemenea lucrez.“

Domnul putea sa îl vindece pe acest orb printr-un cuvânt, dar a ales câteva actiuni: a scuipat pe pamânt, a facut tina, a uns ochii orbului, a vorbit cu el.

Domnul Isus a lucrat cu mâinile Lui. Cum îti folosesti tu mâinile? Ce lucrezi tu cu mâinile Tale?

Iata ce spun alte texte biblice despre lucru:

„Cine nu vrea sa lucreze nici sa nu manânce.“ 2 Tesaloniceni 3:10

„Plugarul trebuie sa munceasca înainte sa strânga roadele.“ 2 Timotei 2:6

Care este motivatia corecta în lucrul nostru?

Lucrarea noastra este comparata cu claditul pe o temelie.

„Dupa harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un mester zidar întelept, cladesc pe temelia care este Cristos.“ 1 Corinteni 3:10

„Caci toti trebuie sa ne înfatisam înaintea lui Dumnezeu, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata pentru binele sau raul pe care-l va fi facut când traia în trup.“ 2 Corinteni 5:10

„Cauta sa te înfatisezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrator care n-are de ce sa-i fie rusine si care împarte drept Cuvântul adevarului.“ 2 Timotei 2:15

Domnul sa binecuvânteze lucrarea mâinilor tale!

DINCOLO DE ORIZONT SE AFLA MEREU ALBASTRUL NEMARGINIRII

On May 10, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

Trecerea timpului nu poate fi oprita de nimic si de nimeni, oricât de mult s-ar încerca acest lucru. În lupta împotriva trecerii clipelor vietii, perseverenta nu ajuta la nimic, iar încapatânarea genereaza numai probleme. Cu toate acestea, refuzul interior persista în a ignora schimbarea ce se produce continuu în jurul tau, precum si în tine. De fapt, nu exista cale de a evada de sub tutela trecerii si devenirii. Esti constient de acest lucru?

Câta vreme esti copil, scoala îti mentine un tonus viu la nivelul mintii prin programe ambitioase de învatamânt care te tin mereu în alerta pentru a trece diferitele examene si a promova diferitele trepte de educatie. Dar într-o zi, în mod abrupt, acest proces înceteaza si esti literalmente aruncat în vâltoarea unei vieti ce nu cunoaste o regula precisa, în care criteriul valorii este înlocuit de cel al sansei sau relatiei, iar oportunitatea valoreaza mai mult decât tot ce ai acumulat prin studiu si perseverenta.

Chiar daca ai sansa de a avea un serviciu bun, tot ramâne nerezolvata împlinirea în viata de familie, fiindca oricât de mult ai cauta, este greu sa gasesti un partener de viata pe care sa îl iubesti si care sa te înteleaga. Iar daca ai întâlnit o astfel de persoana, nu ai cum sa stii daca relatia va fi sau nu de durata, fiindca realitatea cruda se manifesta printr-o schimbare continua care poate transforma peste ani un aparent paradis într-un iad nimicitor.

Dar care este sensul? De ce se întâmpla aceste lucruri? Mintea asaltata de atât de multe întrebari nu se odihneste vreodata în cautarea unui raspuns satisfacator. Dar poate fi cunoscut un astfel de raspuns? Si îndoiala pune încet dar sigur stapânire pe sufletul tau, pe mintea ta, transformându-te în cele din urma într-un sceptic convins, tot acest proces fiind doar o chestiune de timp, de durata a rabdarii pe care o ai, care oricum nu are cum sa fie decât finita, asa cum esti si tu.

Iar atunci când îndoiala se pune în miscare, ea se rostogoleste asemenea unui bulgare de zapada pe deasupra unui strat gros de zapada adunând tot mai multa putere si volum pe masura ce se deplaseaza catre partea de jos a unei vai adânci dintr-un masiv montan. În final, forta teribila a unui astfel de fenomen ajunge sa distruga tot ce îi sta în cale. Tot astfel, nemultumirea si îndoiala pe care le ai în suflet, pe care inerent le acumulezi în trecerea vremii, risca oricând sa distruga structura sensibila a afectiunii si mintii împietrind inima, distrugând orice ideal nobil si orice speranta.

Alteori, valurile schimbarii din jurul tau ajung sa depaseasca pragul a ceea ce poti suporta, iar interiorul tau se revolta într-o sfortare suprema de a opri potopul nimicitor sau de a pieri o data cu el, luptând din rasputeri sa te salvezi sau sa scapi ceea ce ai mai drag. Talazuri înalte de griji si de durere vin peste tine si nimic din ce ai învatat nu te mai ajuta, ci doar îti dai seama ca esti teribil de singur si fara putere.

Realitatea este ca dincolo de orice înaltime se afla o vale, iar dupa un urcus luminos exista o coborâre pe care nu o doresti. Fluctuatia evenimentelor vietii uneori te poate surprinde, iar alteori vine în împlinirea celor mai sumbre asteptari. Lumina nu de putine ori este înghitita de întuneric, iar ploaia urmeaza repede unui cer senin, care ai crezut ca va dura o vesnicie. Cine a trait la munte stie mai bine acest lucru, dar chiar si asa, nu poti sa fii multumit cu explicatii ce nu tin loc de rezolvarea situatiei defavorabile în care te gasesti sau care va veni.
Dar ce este timpul? Cum poti transcende desertaciunea lui? De ce natura are aceasta atitudine schimbatoare? Cum se poate trece dincolo de clipa prezenta ce nu îti aduce decât amaraciune?
„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost, din neam în neam. Înainte ca sa se fi nascut muntii si înainte ca sa se fi facut pamântul si lumea, din vesnicie în vesnicie, Tu esti Dumnezeu! Înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca o straja din noapte.”

Însa dincolo de suportul miscator al realitatii în mijlocul careia traim se afla eternitatea Creatorului întregului univers. Din aceasta perspectiva a adâncului abisal al vesniciei toate schimbarile pe care le traiesti nu înseamna mare lucru. Daca ai putea vedea aceasta, atunci bucuria ar lua locul întristarii, fiindca pâna si suferinta nu reprezinta decât ceva trecator. Iar daca timpul rezolva prin trecerea sa totul, atunci de ce sa îti mai faci griji?

Daca nu poti cladi decât pe nisip, atunci de ce sa te mai temi atunci când lucrurile se desfac din nou în elementaritatea lor redevenind ceea ce au fost dintotdeauna si anume niste particule adunate temporar laolalta. Tristetea si bucuria, faima si ignorarea, toate acestea, precum si multe altele, sunt aspecte de o clipa ale unei realitati aflate mereu în schimbare. Nu poti opri acest proces al facerii si desfacerii. Nu ai cum sa i te opui, însa poti sa privesti dincolo de ele, fiindca deasupra lor se afla mereu Marele Autor, Maestrul care nu a gresit niciodata indiferent de opera pe care a realizat-o.

„Domnul împarateste îmbracat cu maretie; Domnul este îmbracat si încins cu putere: de aceea lumea este tare si nu se clatina. Scaunul Tau de domnie este asezat din vremuri stravechi; Tu esti din vesnicie! Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umfla cu putere. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari si mai puternic decât vuietul valurilor naprasnice ale marii este Domnul în locurile ceresti.”

Astfel, reusesti sa înveti lectia trecerii si transformarii lucrurilor cu scopul unic si precis de a-ti dezvolta intuitia eternului, neschimbatorului, a ceea ce nu poate fi vreodata mistuit de vreme. ?i cu cât deprinzi acest lucru mai repede, cu atât este mai bine, fiindca în felul acesta cunostinta vesniciei va începe sa se formeze tot mai puternic în interiorul tau înlocuind treptat mintea cea plina de griji. Acesta este un proces de durata, uneori placut si extatic, dar cel mai adesea dureros si descurajator, pâna când ajungi sa te întâlnesti cu Marele Autor pe cararea vietii tale.

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la început pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.”

Iar daca vei avea rabdare si nu vei ceda revoltei ce îti apare în suflet, atunci vei ajunge sa Îl cunosti pe Marele Autor si sa primesti de la el darul vesniciei în inima ta care va face ca toata curgerea vietii tale sa aiba sens prin revarsarea ei în oceanul eternitatii, fiindca în final, dincolo de orice înaltime sau vale se afla mereu si dincolo de orizont albastrul neasemuit al nemarginirii. Iar atunci gândurile pline de griji si suparari nespuse se vor topi în constiinta nemuririi ce nu poate fi distrusa vreodata, asupra careia timpul nu mai are nici un fel de putere.

„În ziua de pe urma a sarbatorii, Isus a stat în picioare si a strigat: Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.”

Octavian LUPU,

Bucuresti

Ligia SEMAN – un itinerar al vietii si cartii crestine

On December 31, 2010 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Marturii si marturisiri

Poeta si romanciera hunedoreanca Ligia Seman a debutat literar in cenaclul „Lucian Blaga” al tineretului indrumat de subsemnatul intre 1974- 1995. Provenind dintr-o familie traumatizata, la un moment dat a plecat din cenaclu, (si bine a facut), mergand la biserica penticostala din orasul Hunedoara. I-am pretuit talentul, pe atunci scria doar poezie, una tensionata de starile abisale, de suferinte psihice refulate prin scrisul literar, alegoric, narativ, poetizant uneori.
Cum eu eram supravegheat de „ organe”, care imi reprosau ca „ agiti spiritele tinerilor”, mi-a spus ca e mai bine pentru ea si pentru calea ei, a vietii ei. Ulterior s-a casatorit (Seman), si are doua fete, ne intalnim uneori si vorbim una- alta. I-am girat cu placere doua intalniri cu public, una la liceul unde ea preda un curs de evanghelizare (?) , la „ concurenta” cu preotul ortodox, alta la o lansare ampla cu public larg, cititori din biserici si persoane cu dizabilitati. Am elogiat si atunci, pe merit, alaturi de pastorul Gligor Hada, vechi prieten al meu si al familiei mele pentecostale.
La revolutie, am obtinut acte din sediul securitatii locale, cu „ tabele de tineri elevi infestati religiosi”, note informative pe care directorii erau obligati sa le dea la partid… Ligia era si ea printre acestea. M-au acuzat ca eu am trimis-o (?!) la pocaiti, deoarece si eu sunt fiu de pastor pentecostal…Nu i-am spus, ca sa nu ii otravesc copilaria. Un lucru e clar : Ligia scrie pentru a se mantui prin scris, in felul ei…Secretul este A CREDE si a nu marturisi mincinos, stramb, cu voie ori fara voie.
A publicat in tara cel putin trei romane de factura crestina, neoprotestanta., avand sprijin la editurile de resort din Oradea si altele.Romanele ei sunt oarecum didactice, cu multe trimiteri biblice, deci au caracter formativ, apostolic, oarecum. Dupa 1989, avand studii teologice baptiste, a fost profesoara de religie in invatamantul hunedorean. „Nemeritat de ingrata a fost soarta” literara a Ligiei Seman, mai ales anii adolescentei. Romanul „ Funiile dragostei”, debut oradean, cuprinde 300 de pagini de naratie moderna, intesata de citate biblice, intr-o epica structuralista moralizatoare- didactica. Cartea evoca memorabil si dramatic anchete securistice in randul studentimii unui oras din vestul tarii si consecintele asupra unor destine. Personajele sunt concis creionate, tensiunea starilor deseori exploziva. Catarsic, dar si initiatic, acest prim roman al ei a fost excelent salutat de cititorii din tara si strainatate.

Modernitatea travaliului epic se intrepatrunde cu apelurile (recursurile) la Noul Testament. Capitolele sunt intrepatrunse, modulare, cu insertii psalmice, cronologic, amintind tehnica cinematografica (montajul eseistic); memoria este ceea ce psihanalistii numesc „ regresiune in memorie”, telepatie auto- indusa, uneori voalata de „falsa memorie”, datorata frustrarilor, este zguduita de trauma psihica a Sistemului activistic- securistic, vizand individul si masificarea lui in societatea docila, robotizanta. Supravietuirea este de fapt subvietuire, iar efectul este „ handicapul constiintei”, stergerea – sau spalarea- memoriei – creierului, de fapt paranoizarea prin inregimentare, schizofrenizarea.Unica solutie este credinta in divinitate si iubirea de aproapele in sens crestin. Ligia Seman cea din poeziile dintai, terifiate si sindromice ale unei patologii a alienarii individului in societatea „ multilateral dezvoltata”, a optat pentru roman insa substanta prozei ei a ramas lirica. Dupa evenimentele din 1989, suntem debusolati si singuri, chiar daca nu am fost indoctrinati, cum generatia ei e salvata de „timp” si schimbarea socanta” – Provincia Corvina nr. 3, 1997.

Fin psiholog al personalitatii decazute dar si a colectivitatii ce devine complice, prin lasitate si instrainare sinelui, – conform relatiei patologice sadomasochiste, victima- calau, Ligia Seman (foto) controleaza ingenios constructia romanesca, situatiile ce se succeda si culmineaza in desfasurarea dramatica pe care o numim stigmatica. Ceea ce in anii adolescentei Ligiei era inflamabil in metafore ca intr-un „delir controlat”, subtextual, s-a deschis in romanele ei ca o ramificare semantica pe verticala unui arbore ancestral, revigurat de aerul tare al Libertatii de exprimare si de confesiune. In ambele romane, personajele – cheie sunt urmarite de implacabilul unui determinism ateu, in care instanta divina intervine pedepsitor- justitiar si uneori iertator. In vidul tenebros al ateismului, entitatea umana se va surpa, opturarea constiintei (sinelui) conducand la autodistrugere. Ligia Seman scrie romanul continuu al acestei dileme existentiale si vocatia ei teosofica este o chemare si un efect sublim al vindecarii. De la bantuire spre mantuire, am spune. Drumul vietii ei este „magic” unul al scrierilor ei cu verva evanghelica. Sunt convins ca ea va finaliza ceea ce a inceput, efectul exorcizant si catarsic al scrisului ei – se transfera terminologic in teoria moderna a literaturii.

Criza comunicarii s-a adancit, aparenht paradoxal, deoarece o criminala inductie dinspre profanul devenit seismic ca un siaj ce se amplifica – feed back – (nu am spus placebo!), criza candva resimtita dramatic in orasul sarac de pe dealul Hunedoarei, este evocata indraznet si cu har narativ, prin perfidia unor forte ocultate si disimulate in „salvatorii neamului” ce s-au reincarnat (impielitat) dupa lovitura cripto-comunista din 1989 si imediat – inocularea diversoponista a ideii ca” toata natiunea este vinovata” de totalitarismul acum prabusit, aparent agonic, dar stihial activ si oricand gata sa revina. Aceasta umbra planeaza cumva in romanele ei.

Dupa debutul Ligiei Seman, tacerea anumitor medii literare in jurul primului roman, era complice „handicapului constiintei” pe care Ligia Seman il va relua in romanul ulterior, cvasi-alegoric si cu accente autobiografice. Am avut bucuria fostului ei mentor literar de a o prezenta publicului, in acea sala unde erau si cativa asistenti in suferinta, unii in carucioare cu rotile. Puternicul suflu evanghelic al literaturii Ligiei Seman grevat pe un talent innascut si intarit de conduita proprie si experimentul misionaristic al propriei ei vieti, al familiei si prietenilor, pot fi garantia unui traseu modern – modern- apostolic in care implicarea ferventa a scriitorului in societate este modelatoare. Am evocat in doua carti de memorialistica ale mele. Poate e monstruos, insa AZI se stie ca „ revolutia” a fost facuta de unii din securitate si altii din serviciile secrte ale Armatei, laolalta cu activistii de teapa lui Iliescu- Brucan Bruckhar), Petre Roman (Neulander), gen. Militaru, Guse, etc. si o cohorta intreaga de altii. Cui ii mai pasa ca personajele obsedante ale Ligiei, ale noastre, s-au metamorfozat cameleonic, ca niste ventriloci ai Raului? Istoria o scriu mereu cei care tradeaza chiar cauza pe care, vezi Doamne, o pledeaza demagogic. Iar VRAJBA este cheia succesului distrugerii Fiintei nationale…
Reluand acest text dupa cativa ani, spre a-l semnala dlui Octavian Curpas, adaug ceva poate semnificativ: ii cunosc efortul de a fi primita in USR, numai ca stiu foarte bine ca exista o atmosfera complicata in acest sens, daca nu chiar o retinere fata de literatura religioasa a confesiunilor netraditionale din Romania. Un alt motiv al retinerii este presiunea multora de a intra in USR pentru „avantajul” de primi un procent la pensie, din fondul fostei Uniuni; numai ca sunt preferati doar cei care au cotizat ani multi la fostul Fond Literar. Poate astea nu sunt relevante, insa pentru mine, sunt, deoarece fac parte din viata mea (literara). Ligia va confirma calitatile de scriitoare, indiferent de incercarile vietii ei, traumatizante, ca a multor romani.

Eugen Evu, academician, membru al USR din Romania.
*Articol aparut in Revista Agero si in Romanian Vip

ORIGINEA CUVÂNTULUI CRACIUN SI SEMNIFICATIA ORIGINARA A SARBATORILOR DE CRACIUN

On January 16, 2010 By nelursIn Bible, History, RomaniaLeave a comment

by George Liviu Teleoaca
liviuteleoaca@yahoo.com

Cu putin înainte de Sfintele Sarbatori ale Craciunului, câteva lucrari publicate în presa româneasca din tara si din afara tarii au repus în discutie vechimea precrestina a acestei mari sarbatori crestine. În revista AGERO (www.agero-stuttgart.de) doamna Dr. Valerica Draica semneaza articolul Prezenta Divinitatii în colindele românesti, doamna Camelia Tripon ne propune anumite explicatii sub titlul In asteptarea lui Mos Craciun, iar doamna Julia Maria Cristea (Christea) într-un mai amplu studiu de istorie si etnografie, intitulat Sarbatorile Craciunului descopera si ne descopera ca la germanici si la scandinavi sarbatoarea de la sfârsitul lunii decembrie fusese un prilej de cinstire a marelui zeu Odhin, desi pornise de la ideea ca radacinile adânci ale sarbatorii se afla în Cultul soarelui.
În revista FORMULA AS Nr. 748, doamna Aurora Petan, ca buna cunoscatoare a ceea ce s-a mai putut salva din placutele de plumb de la Sinaia, prezinta în premiera absoluta o asemenea placuta în care Sacrificiul dacic al porcului bine atestat pentru sfârsitul neoliticului, este consacrat învierii zeului. Urmând firul dovezilor pe care le scoate la lumina, si doamna Aurora Petan regaseste, la originea sarbatorii, existenta unei mari divinitati despre care arata ca „oamenii acelor vremi credeau intr-o divinitate a învierii si a vietii de dincolo care guverna ritmul vietii lor pamântene.”, desi nu ezita sa vehiculeze, alaturi de celelalte autoare, aceasta idee a zeificarii soarelui aparuta mult mai târziu prin erodarea credintei originare, idee conform careia soarele era invocat pentru a se întrema ca un nou nascut odata cu cresterea zilei.
Prin teoretizarea acestei forme de sarbatorire, târzie sub aspect mitic, cunoscuta sub denumirea de Sol Invictus, care pune accentul pe renasterea puterii solare, nu s-a ajuns si nici nu se putea ajunge la o întelegere corecta a sarbatorii, din moment ce Craciunul fusese celebrat si la solstitiul de vara, adica atunci când puterea soarelui începe sa scada, asa cum arata mai ales domnul Mihai Vinereanu în manuscrisul dictionarului sau etimologic (netiparit, de mai multi ani, din lipsa de fonduri). Dar chiar si în lipsa acestei importante informatii, doamna Aurora Petan, ca specialist de marca în lingvistica, stabileste cu fermitate ca denumirea sarbatorii Craciun este straveche, „iar cei care se caznesc sa-i gaseasca o origine latina uita ca aceasta sarbatoare este prea veche si prea importanta pentru a fi numita cu un cuvânt luat dupa venirea romanilor.”, realitate bine sustinuta si de faptul constatat de aceeasi remarcabila cercetatoare ca 75% dintre colinde sunt de origine precrestina, în care se aduc laude Craciunului si lui Dumnezeu fara a se face referire si la Fiul.
Preluam din articolul doamnei Dr. Valerica Draica o asemenea colinda precrestina, convingatoare si prin maiestria cu care este sugerata omniprezenta lui Dumnezeu în cer si pe pamânt, acolo unde colindatorii traiesc intens sentimentul ca sunt trimisi Sai nemijlociti.

„Iesiti, iesiti, boieri mari

Colindam Doamne, colinda

De vedeti pe Dumnezeu,

Cum coboara de frumos,

Cu-n hojmânt pâna-n pamânt,

Da de larg jur pre pamânt.

Scris în pieptul Domnului,

Scris-e raza soarelui.

Iar în dosul soarelui

Scrisa-i luna si lumnina,

Dar în brazii umerei

Scris-îsi doi luceferei,

Mai în jos pe mânecile

Scrise-s stele maruntele,

Dar în poala Domnului

Scris îsi juni colindatori.”

În legatura cu un posibil cult solar, important este faptul ca versurile acestui colind indica în mod explicit ca Soarele si Luna nu sunt zeitati ci componente ale creatiei pe care Marele Dumnezeu Atoatecreatorul le tine la piept, asa dupa cum se vede si pe placuta de plumb din figura alaturata în care astrul zilei si astrul noptii nu reprezinta decât ornamente pentru Marea Zeitate care poarta mitra. De aici si convingerea ca stravechile sarbatori precrestine ale Craciunului, desi aveau loc la solstitiile de vara sau de iarna, ele nu au pornit de la un presupus cult al soarelui, ci chiar de la proslavirea Marelui Dumnezeu, asa dupa se întâmpla si în cazul lui Odhin la germanici.
Pentru a consolida aceasta convingere Victor Kernbach arata ca „De un cult solar în miturile folclorice ale românilor nu se poate vorbi”, pentru ca în acelasi DICTIONAR DE MITOLOGIE GENERALA sa faca referire la un document ecleziastic din secolul XVII care condamna la românii din Transilvania persistenta stravechilor colinde pagâne (precrestine) consacrate Craciunului. Aceeasi origine precrestina a Craciunului este bine pusa în evidenta si de domnul Mihai Vinereanu, care utilizând legitatile lingvisticii comparate ajunge la concluzia ca „sarbatoarea Craciunului are radacini vechi indo-europene, întâlnita într-o forma sau alta la mai multe popoare indo-europene, fiind în esenta o celebrare la solstitiu, iar denumirea însasi a Craciunului este de origine traco-daca, preluata apoi de celelalte popoare din Europa Centrala si de Rasarit.”
În acest caz special, al cuvântului Craciun, domnul Mihai Vinereanu trece dincolo de caracterul strict tehnicist al palierului indoeuropean si, la unison cu doamna A. Petan, preconizeaza originea traco-daca a denumirii, care în cele din urma poate fi dedusa, tocmai datorita faptului ca denumirea de Craciun este bine reprezentata nu numai în unul ci în trei domenii lingvistice majore: în teonimie, în hidronimie, dar si în antroponimie. Aflata cu totul în afara unui proces de contaminare, imposibil în cazul teonimelor, existenta denumirii de Craciun în cele trei domenii lingvistice nu poate fi explicata altfel decât pornind de la unul si acelasi cuvânt arhetipal care supus în cele trei domenii lingvistice unor transformari fonetice similare, dar autonome a produs o aceeasi forma „Craciun” si pentru teonim, si pentru hidronime si pentru antroponime.
Având în vedere postulatul lui Ernst Cassirer care a aratat ca aceleasi procese mentale genereaza forma cuvintelor atât în domeniul teonimelor cât si în celelalte domenii lingvistice, se poate accepta ca hidronimele de vecinatate Valc(hid)?Avrig?Vârghis?Hârghis?Cârtis(oara) din bazinul Oltului reflecta acele etape care, în toate cele trei domenii lingvistice, au condus la radacina Carc-Crac pornind de la marele arhetip valac sau valc. În ceea ce ne priveste, concludent este faptul ca alaturi de râul Cârtisoara exista comuna Cârta, denumire care face legatura directa cu denumirea de Cartun asa cum rostesc megleno-români cuvântul Craciun. În acelasi bazin hidrografic exista alaturi de râul Hârghis si râul Hârta care sustine odata în plus forma Cârta, În bazinul alaturat al Muresului, dar în aceeasi zona comuna dinspre izvoare exista si râurile Craca, Crac sau Cracului care împreuna cu râurile Cricau, Curciu si Craciuneasca exemplifica modul în care sintagma teonimica arhetipala Vilac-Vilac devenita ulterior Valac-Valac a generat în cele din urma teonimul Craciun.
Remarcabil este faptul ca si mitologia ofera puncte de sprijin pentru lantul acestor transformari fonetice asa dupa cum am aratat în eseul intitulat Stindardul dacic sau heraldica Stramosului Vârcolac – Întemeietorul publicat si în revista AGERO. Reluând fragmentul respectiv se constata ca radacina mitonimica Herc (din Vârc), bine ilustrata de nume ca Baba Hârca sau Hercule, conduce la radacina Karc, care sustine formarea numelui de Craciun.
Resfintite de religia crestina prin praznuirea la 25 decembrie a Nasterii Fiului, Cel întrupat nu pentru a strica ci pentru a plini prin jertfa Legea si proorocii (Matei 5, 16-17), Sarbatorile Craciunului au proslavit de-a lungul a mii de ani numai pe Dumnezeul arhetipal, pe Mosul-Stramosul Vilah-Vilah sau Valac-Valac numit de laici si Vârcolac. Dar pentru Dumnezeu Tatal Atoatefauritorul ca Existenta fara de început, momentul aniversar nu putea fi decât de natura cosmica, asa încât a fost praznuit ca Ziditor al Universului în ipostasul sau de creator al luminatorilor lumii, soarele si luna (Facerea 1, 14-18), mai ales la solstitiul de iarna (uneori si la solstitiul de vara) atunci când soarele se reîntoarce (renaste) în emisfera boreala si lumina creste, eveniment cosmic natural, usor de observat si usor de prognozat pentru oricine.
Simbolismul busteanului arzând toata noaptea, al rotilor de foc sau al colacului special, numit Craciun, evoca în mod evident soarele ca furnizor de energie pentru viata de pe pamânt, dar ofrandele si întregul ritual erau consacrate Dumnezeului Transcendental, adica Celui care crease totul, inclusiv, soarele. Faptul ca Fiul Sau se întrupeaza în chip minunat în apropiere de ziua Tatalui, tot asa dupa cum în aceeasi luna (Tisri) s-au nascut patriarhii din tata în fiu Avraam, Isac si Iacov, reprezinta marele motiv de bucurie pentru acel moment în care dumnezeirea ni s-a revelat plenar în Treime. Iar daca omul este cel care se desavârseste, aceste coincidente înceteaza de a mai fi sincretisme sau suprapuneri, considerându-le minuni care consolideaza relatia reala om-Dumnezeu. Ca popor consacrat slujirii acestei relatii, purtând adânc genetic, în subconstient, începuturile edenice ale revelatiei divine, dar si nadejdea mântuirii promise de la cadere (Facerea 3.15), vlahii de sub curcubeul tricolor al primului mare legamânt (Facerea 9,12-17) sunt cei care la Craciun preamaresc atât pe Tatal prin colindele de sorginte precrestina cât si miracolul nasterii Fiului Sau prin colindele cu continut cristic.
Ca sarbatoare primordiala precrestina devenita crestina în momentul întruparii Logosului Crestin, Craciunul îsi conserva semnificatia originara, dar si originea denumirii sale în succesiunea radacinilor Vârc?Hârc?Cârc pornind de la Vârcolac, a carui etimon arhetipal Vilah-Vilah, în mod evident precrestin, sustine în plan lingvistic si denumirile Craciunului din ceha si slovaca, adica pe cele de Vanoci si, respectiv, Vianoci, ca si pe cea din germana Weihnacht, dar si cuvântul ucrainian Visciun pentru numele lupului mutant.
Tot pe baza aceluiasi arhetip teonimic Vilah-Vilah poate fi explicat si numele vâscului numit de G.J. Frazer Creanga de Aur. Mereu verde si cu remarcabile proprietati terapeutice, vâscul a patruns în recuzita obiceiurilor de Craciun, motiv pentru care i s-a si atribuit o denumire asociata sarbatorii urmând succesiunea Vilk?vik?visk?vâsc.
Pastrând mereu semnificatia originara a sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah, prin lantul fonetic Volk?Vârc?Hârc?Karc,Crac limba româna a mai creat si expresivul concept de Mos Craciun cu sensul de Craciun Întemeietorul de mostenire. Ca înca o dovada ca Sarbatorile Craciunului fusesera de la început consacrate Dumnezeului numit initial Vilah-Vilah [a carui esenta teologica este cuprinsa în întelesul tetragramei sacre YHWH] Cel care a dat si iar a dat oamenilor spre mostenire pamântul cu toate bunatatile si cerul cu soarele si luna (Facere 1,27-31;9,1-3), cehii si letonii desemneaza luna decembrie ca luna în care este praznuit Marele Vilak-Vilak, motiv pentru care o si denumesc Vilk Menesis, gresit denumita astazi luna lupului datorita omonimiei.
În amintirea faptului ca sarbatorirea solstitiului de iarna a fost instituita pe acest pamânt românesc, limba latina denumeste solstitiul ca moment cosmic prin cuvântul dacic bruma, tot asa dupa cum limba Vedelor denumeste solstitiul de iarna si ceremoniile aferente lui prin cuvântul d?ksa, pregatirile care se fac pentru întâmpinarea ceremoniilor religioase prin cuvântul d?ksa, iar procesiunea prin cuvântul valaka.
Aici vom mai arata ca maiestos si oferind conditii excelente pentru vâscul ce creste în simbioza cu el, stejarul ca arbore sacru consacrat aceluiasi Unic Dumnezeu înca din perioada druidica precrestina, poarta în celtica si în latina denumiri care confirma lantul etimologic indicat mai sus. Astfel lucus, us (a se citi Vulcus) înseamna padure sacra, Hercynia silva înseamna padure de stejari în limba celta, iar quercus, us înseamna stejar, cuvânt de la care deriva în italiana quercino sinonim cu vischio pentru întelesul de vâsc.
Ca termeni extremi ai lantului etimologic Vâlc-Vârc-Herc-Karc,Crac exista în latina cuvintele viscum,i – vâsc si cracca, ae – boabe de vâsc, tandem semantic care nu putea sa apara întâmplator. Ca act de vointa a marilor preoti, acest tandem conserva sub forma enigmistica faptul ca sarbatoarea, dar si cuvântul Craciun îsi regasesc originea în sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac. Celelalte cuvinte referitoare la vâsc care provin de la radacina mel ca în limbile slave sau de la radacina mistel ca în limbile germana si engleza se afla în corespondenta cu mitonimele Melqart, Meilichios si Melchisedec ca semn al legaturii lor prin alt lant fonetic cu aceeasi magnifica sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac.
Inclusiv ca dovada ca sarbatorile de la solstitiul de iarna, numite ale Craciunului, durau mai multe zile, românii, mai ales cei din Transilvania, au pastrat pâna nu demult pentru noaptea Anului Nou datina profetirii norocului de peste an numita Vergelat sau Vergel, denumiri care prin intermediul verigii Vârcolac evoca înca odata arhetipul teonimic Valac-Valac ca origine a Sarbatorilor Craciunului si a numelui de Craciun.
Lasând la o parte imaginile sale comerciale de astazi, vom arata ca Mos Craciun a fost imaginat ca personaj tainic înca din perioada de început a sarbatorii precrestine din moment ce în colinde îi se recunosc drepturi de judecator stând alaturi de Dumnezeu si de Ion-Sânt-Ion reprezentat pe placuta de plumb din figura sub forma lui Ianus Bifrons „socotit principiul initial al tuturor lucrurilor” si având aceasta dubla fata ca expresie grafica pentru dublul cuvânt Vilah-Vilah al sintagmei teonimice arhetipale, care de asemenea poate fi considerata principiul initial al tuturor lucrurilor. Interesant este faptul ca Cel judecat de dumnezeirea care îsi reuneste diferitele sale ipostasuri este chiar Sivo-Ilio, Vasileo-Ilio, nume care evoca aceeasi sintagma arhetipala, dar sub alte doua forme.
Aceeasi imagine tainica transpare si din unele denumiri enumerate de doamna Julia Maria Cristea (Christea) pentru Mos Craciun. Dintre ele atrag atentia cele de Baba Chaghaloo din Afganistan, Gaghant Baba din Armenia, Kal?d? Senelis din Lituania, sau Dyado Koleda din Bulgaria care împreuna cu numele românesc de calindau si cu cele celtice de chalendal, chalendaou, calignaou, calnos (M. Vinereanu) atribuite busteanului care se aprinde în noaptea de sarbatoare, alcatuiesc un grup de cuvinte a caror forma provine tot de la sintagma teonimica arhetipala.

În încheiere vom arata ca prin coroborarea obiceiurilor si elementelor de vocabular specifice Sarbatorilor Craciunului cu caracterul special al hidronimelor din Transilvania, s-a putut dovedi ca arhaicul cuvânt traco-dac Craciun îsi are originea în sintagma teonimica arhetipala Valac-Valac, numele primordial al lui Dumnezeu celebrat ca Unic Ziditor al Universului mai ales la solstitiul de iarna. Odata cu întruparea Logosului Divin tot în aceasta perioada, Craciunul devine si sarbatoarea crestina a Nasterii Mântuitorului. Desi, de mii de ani, Sarbatorile Craciunului au avut loc, asa cum au loc si astazi la momentul solstitiului de iarna, ele nu pot fi puse în legatura cu un presupus cult al soarelui din moment ce de la bun început au reprezentat marele praznic anual al acelui monoteism funciar numit Urmonotheismus, tocmai fiindca s-a aflat la originea societatilor civilizate, asa dupa cum au demonstrat Wilhelm Schmidt si scoala sa vieneza.