Nasterea Mantuitorului – Revista ARMONIA

Inca din copilarie am auzit numele Emanuel de mai multe ori. Mi-au trebuit ani intregi si mai ales o profunda experienta spirituala pentru a intelege o mica parte din taina acestui nume pe care l-am imprumutat din Sfintele Scripturi si l-am dat cu multa dragoste copiilor nostri.

Cine este insa Adevaratul Emanuel? Care este semnificatia existentei si a venirii Lui pe pamantul acesta?

Bineinteles ca deja cititorul meu a realizat ca este vorba despre Isus Christos – Mantuitorul nascut in ieslea umila din Betleem.

Dar de ce este numit si Emanuel?

Profetul Isaia in capitolul 7 cu versetul 14 vorbeste despre un Semn pe care Insusi Dumnezeu il va da casei lui David si noua tuturor: “De aceea Domnul insusi va va da un semn: Iata, fecioara va ramane insarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” Apoi in capitolul 9 ne vorbeste despre o vreme cand intunericul isi va peirde suprematia si “Poporul, care umbla in intuneric, vede o mare lumina; peste cei ce locuiau in tara umbrei mortii rasare o lumina” .

De ce se intampla toate acestea? Si tot profetul raspunde: “Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.” (cap 9:6).

Deci EMANUEL este ISUS CHRISTOS, dar cine este Isus Christos?

Un Copil ni s-a nascut – Isus Christos vorbeste despre Sine Insusi ca fiind Fiul Omului, cu alte cuvinte OM ca noi toti. Aici, cu mult timp inainte de a se intampla acest eveniment, profetul ne descopera natura umana a Mantuitorului. Ba mai mult in capitolul 7 ne descrie in mod clar de ce Christos este “Sfantul care se va naste” si nu cel nascut in pacat, de care vorbeste psalmistul David in Psalmul 51.

Emanuel este OM, dar nu un om pacatos si nascut in pacat, ci Sfantul lui Dumnezeu conceput intr-un mod spranatural si nascut intr-un mod unic – prin fecioara. El este “Samanta femeii” (si nu a barbatului) despre care se vorbeste imediat dupa caderea omului in Geneza 3:15. El este Cel care va zdrobi capul sarpelui cel vechi.

Emanuel trebuia sa fie om, insa nu unul care sa mosteneasca pacatul adamic, ci Cel care va fi cel de-al doilea Adam si prin care va intra lumina mantuirii in lume. El trebuia sa fie om, ca sa poata purta pacatele omenirii, insa trebuia sa fie Mielul de jertfa fara cusur fagaduit inca din vremuri stravechi pe cand Avraam isi ducea pe Muntele Moria pe fiul sau Isac ca sa fie jertfit. El trebuia sa fie om pentru a deveni “Cel intai nascut dintre mai multi frati” , pentru a putea sa ne inteleaga, pentru a fi Marele Preot care ne reprezinta si care mijloceste pentru noi.

Un Fiu ni s-a dat – Isus nu este doar un om sfant, ci profetul ni-l prezinta aici ca fiind Cel de aceeasi natura cu Dumnezeu, Cel despre care insusi Tatal spune mai tarziu: “Acesta este Fiul meu Preaiubit, de El sa ascultati”. Anselm de Canterbury in lucrarea sa “De ce a devenit Dumnezeu om” – vorbind despre taina rascumpararii omului spune despre faptul ca omul era dator lui Dumnezeu cu un pret pe care numai Dumnezeu il putea plati.

Era nevoie ca Emanuel sa fie divin pentru ca El este Cel care a satisfacut pe deplin dreptatea divina care pedepseste pacatul prin moarte. Emanuel, Cel fara pacat a fost facut pacat pentru noi, pentru ca noi sa fim facuti fara vina prin credinta in El. Era nevoie ca El sa fie divin si mai mult decat atat de aceeasi natura cu Dumnezeu, adica Dumnezeu – pentru ca prima porunca din Lege afirma clar ca ne este interzis a ne inchina la alti dumnezei. Era nevoie ca El sa fie Dumnezeu, pentru ca numai Dumnezeu putea concepe si implini un asemenea plan pentru salvarea omului din pacat.

Imi cer iertare cititorului daca l-am apasat in aceste cateva randuri cu concepte poate straine de gandirea domniei sale, insa acesta este motivul pentru care am afirmat de la inceput ca mi-au trebuit ani de zile si o profunda experienta spirituala pentru a intelege putin din seriozitatea si adancimea acestor adevaruri.

Doar prin umila lumina a acestor cateva adevaruri sfinte realizez ce mult inseamna pentru Dumnezeu sa spuna ca EL ESTE CU NOI.

Cu atat mai mult pretuiesc acest nume al Mantuitorului si sarbatoresc in ziua de astazi nu craciunul, ci Intruparea lui Dumnezeu, care datorita dragostei Sale “extravagante” (cum spunea cineva) a alcatuit acest minunat plan de salvare si L-a trimis pe Unicul Sau Fiu, pentru ca noi sa ne bucuram de aceasta realitate a prezentei lui depline in viata noastra.

Ce taina adanca…dragostea lui Dumnezeu… dorinta lui de a fi cu noi… cautarea pe care a inceput-o inca din Gradina Edenului, cand a intrebat pe omul cazut: “Unde esti?”

Inca odata marturisesc ca nu inteleg decat foarte putin din aceasta taina, insa ma bucur pe deplin de consecintele implinirii ei in viata mea.

Nadejdea mea este ca si tu dragul meu cititor sa te bucuri impreuna cu mine de EMANUEL.

Cele mai agitate perioade din an, si cele mai pline de semnificatii sunt sarbatoarea Craciunului, si sarbatoarea Pastelui si asta desigur, o stim toti oamenii. Dar, si cele mai propice perioade din an in care cel rau nu doarme, sunt tot in jurul celor doua sarbatori. Avem dovada vie chiar printre cei crestini evanghelici, care manati de forta nevazuta(in plasa caruia e usor sa cazi) au iarasi o motivatie de discutie cu totul alta decat bucuria Nasterii Mantuitorului. Se considera a fii prea devreme o astfel de abordare onomastica asa ca, isi mai acorda timp fiecare interesa(n)t sa despice firul in 7 despre cine si ce se mai strajuieste. Nu voi intelege niciodata de ce oamenii se asteapta ca unele Tembleme sa nu “cocleasca” sa nu “oxideze”. Omul este supus greselilor. Debaptizarea unora sau altora nu este si nu trebuie sa fie un motiv de mare neliniste, un motiv de dezbatere intensa si aprinsa asupra “modului de predicare” sau de tinere a unei ore de rugaciune( ba, chiar). Ma surprinde si ma intristeaza sa vad atata inversunare in a face demonstratie si reclama asupra greselilor, asupra modeleleor de: ”asa Nu” . Oricine ar fi si orice ar fi un om, ramane TOT… un om. Nimic din ceea ce este acum nu este NOU. Toate sunt vechi. Iar in final, Pamantul cu TOT ce este pe el va arde. Unde este Bucuria si unde este Pacea pe care o dau Credinta, Nadejdea si Dragostea ? Risipe de teorii au fost si vor mai fii. Dar unde este raspandirea vestii si unde este Steaua ? Putin mai incolo…acum, avem timp pentru alte dezbateri. De ce? Fiindca atunci cand vom muri, sa fim impacati cu gandul ca ne-am expus bine Punctul de vedere, ca ne-am facut bine auzita vocea, ca am luat decizia corecta, ca nu am lasat la voia intamplarii caderea unora si altora si ca nu ne-am lasat dusi in ratacire de nistre idioti de strajeri care mai si atipesc la usa mormantului unde a fost trupul, iar cand vine Ingerul pur si simplu cad, se prabusesc speriat, infricosati. Daca vocea si atitudinea celor intelepti dintre adorabili au fost/sunt in prim plan, atunci Cuvantul Domnului va propasi. Fals. Cand vom muri nu vom fi intrebati cate dezbateri am facut, cat de bine ne-am impus teoriile, cat de mult am combatut… cred ca Fiul Omului va cauta Credinta din oameni. A dezbate un subiect cu atata inversunare, il face pe cel rau sa se bucure fiindca vede in oameni temerea din spatele portilor unde se dezbate, si unde subiectele sunt atent aranjate pe capitole. Biserica adevarata ar trebui sa dea dovada de Liniste sufleteasca, de Pace, de Bucurie de cantec. Pot veni oricate erezii pot veni oricate incercari. Ei trec peste toate, si isi concentreaza atentia si credinta in jurul persoanei Mantuitorului Hristos. Vorbesc despre El, il slavesc pe El, si NU se tem de niciun val. Vor fi ramanand putin din acestia dar vor fi Adevarati si ei vor pleca din Betleem catre Marea cea (a)mare la pescuit pe un alt drum departe de ochii lui Irod. Nu invatatilor li s-a aratat ingerul in campia intinsa in care oile pasunau spund celor ce erau acolo :” nu va temeti !” ci, celor mici si slabi, celor ce stiau doar putintica carte. Acelora le-a fost dat sa propovaduiasca in jurul lor, si sa se inchine intaia data pruncului, si iata ca lumea nu i-a uitat nici pana in ziua de azi. ESTE o stea pe cer si pana in Betleemul din Iudeea, inca e cale de mers. Pe drumul pietruit, greoi si stramt, putini, tot mai putini, mai pot pasi din vreme spre ai duce darul inimii, Pruncului Isus.