AFGANISTAN – UN CETATEAN ROMÂN A FOST UCIS ÎNTR-UN ATAC ASUPRA BIROURILOR ONU DIN MAZAR-I-SHARIF

Atacul de vineri, 1 aprilie, împotriva birourilor ONU din localitatea afgana Mazar-I-Sharif (nordul Afganistanului) s-a soldat cu 7 morti, printre care si un cetatean român. A fost cel mai sângeros atac comis împotriva ONU în Afganistan din 2001, transmite AFP care citeaza un purtator de cuvânt al Natiunilor Unite.

Potrivit Agerpres, Farhan Haq, purtator de cuvânt al ONU, a avansat acest bilant vineri, de la sediul organizatiei din New York. Conform reprezentantului ONU, acesta este si cel mai sângeros atac comis împotriva organizatiei de la cel produs în 2007, la Alger, soldat cu 17 morti din rândul personalului organizatiei. Cel mai sângeros atac împotriva unor birouri ONU s-a produs la Bagdad la 19 august 2003 si s-a soldat cu moartea a 23 de persoane, printre care si emisarul ONU în Irak, Sergio Vieira di Mello. Reprezentantul ONU a precizat ca în urma atacului de la Mazar-I-Sharif si-au pierdut viata trei functionari straini ai ONU si patru garzi nepaleze.

Potrivit MAE, cetateanul român care a fost victima a atacului de vineri dupa-amiaza de la Biroul regional ONU din Mazar-I-Sharif, fiind decapitat de atacatori, se numea Filaret Motco si era functionar international al ONU. MAE a primit în o notificare oficiala de la Departamentul de Operatiuni pentru Mentinerea Pacii al ONU. Cetateanul român lucra în Afganistan de aproximativ doi ani, înainte sa detina aceasta functie neavând o cariera diplomatica în România.

Motco Filaret era expert în relatii si organizatii internationale si a mai participat la misiuni în cadrul Centrului Operational ONU din Kandahar, misiunile OSCE de teren din Tadjikistan, în Federatia Rusa, regiunea Caucazul de Nord-Cecenia si în Kârgâstan, a precizat oficialul MAE. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat cu toata fermitatea, printr-un comunicat difuzat vineri seara, actele de violenta si cruzime savârsite asupra membrilor biroului ONU din Mazar-i-Sherif: „Nu poate exista justificare pentru astfel de acte deplorabile”, se arata în comunicatul MAE. Oficialitatile române si-au exprimat regretul profund pentru pierderile de vieti omenesti si au transmis întreaga compasiune familiilor celor care si-au pierdut viata în acest tragic atentat. MAE si-a exprimat solidaritatea cu membrii misiunii ONU în Afganistan.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a caracterizat acest atac drept „atroce si las”.
Atta Mohammad Nour, guvernatorul provinciei Balkh, a carui capitala este Mazar-i-Sharif, a fost primul care a avansat bilantul de sapte morti, el însa sustinea ca cinci dintre acestia sunt garzi nepaleze si doi ar fi europeni.

Incidentul a fost declansat de cinci manifestanti, care protestau împotriva gestului recent al pastorului american Terry Jones, de a arde o copie a Coranului. Manifestantii islamisti care au atacat vineri, 1 aprilie, birourile ONU din Afganistan, au solicitat guvernului afgan sa „rupa toate legaturile diplomatice cu SUA daca nu sunt de acord cu gestul pastorului care a dat foc Coranului”. Conform guvernatorului afgan, sapte oameni au fost ucisi, iar alti 20 au fost raniti,. Ceilalti doi functionari ONU ucisi în atac sunt de origine norvegiana si respectiv suedeza.

Presedintele Traian Basescu a transmis, sâmbata, 2 aprilie, un mesaj de condoleante pentru decesul cetateanului român, expertul international Filaret Motco, ca urmare a atacului asupra biroului Organizatiei Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, Afganistan. „Am primit cu durere vestea încetarii din viata a cetateanului român Filaret Motco, functionar international în cadrul biroului ONU (UNAMA) din nordul Afganistanului, ca urmare a atacului comis asupra biroului Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif la data de 1 aprilie. Doresc sa prezint, în nume personal si în numele poporului român, sincere condoleante familiei îndoliate. În acelasi timp, exprim solidaritatea poporului român fata de celelalte state ai caror cetateni au cazut victime acestei tragedii si reiterez pozitia ferma a României de condamnare a actelor inumane generate de intoleranta si extremism”, se mentioneaza în mesajul presedintelui.

Seful statului afirma ca sunt inacceptabile atacurile împotriva personalului ONU si solicita autoritatilor afgane sa ia toate masurile necesare. “Atacurile împotriva personalului ONU – care lucreaza în sprijinul poporului afgan si al pacii – sunt inacceptabile. Solicitam autoritatilor afgane sa ia toate masurile necesare pentru ca autorii acestor crime oribile sa fie adusi în fata justitiei si condamnati pentru faptele lor”, a adaugat presedintele Basescu.

„Suntem afectati de aceasta stire”, a declarat pentru AFP pastorul Terry Jones, rugat sa comenteze atacul asupra birourilor ONU de la Mazar-i-Sharif. “Noi nu suntem în niciun fel responsabili”, a mai adaugat pastorul care acuza “elementele radicale islamiste care cauta o scuza pentru a-si justifica violenta”.

La 20 martie pastorul, care conduce o mica organizatie crestina denumita “Dove World Outreach Center” din Gainesville, Statele Unite, a dat foc unui exemplar din Coran. Acest pastor a provocat vii controverse în legatura cu acest gest înca din septembrie 2010 când a anuntat ca are de gând sa dea foc Coranului. El a renuntat atunci la acest gest în urma multiplelor apeluri ce i-au fost adresate de sefi de stat dar si de suveranul pontif, Papa Benedict al XVI-lea.
———————————————
Surse: AGERPRES, AFP, Mondo News

Simona BOTEZAN
Washington DC, SUA
2 aprilie 2011

„Anul Romaniei” la Kennesaw State University

Interviu cu prof. Darina Lepadatu si prof. Ana-Maria Croicu, Kennesaw State University

realizat de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Romania, cu tot ce are ea mai bun, mai frumos, si mai divers, reprezinta tematica principala a sirului de evenimente academice si culturale ce se vor desfasura pe parcursul anului universitar 2010-2011 in cadrul Universitatii de Stat din Kennesaw, Georgia, sub genericul „Year of Romania”. Evenimentele sunt menite sa capteze interesul tuturor celor care si-au pastrat identitatea romaneasca, de la conferinte si prelegeri academice, pana la evenimente culturale, expozitii de arta sau spectacolele de muzica si dans ale artistilor romani. Meritul principal in organizarea acestor manifestari cultural/academice care promoveaza Romania apartine unui inimos grup de profesori romani care isi desfasoara activitatea la Kennesaw State University, si pe care ii felicit inca o data pentru eforturile depuse in in acest scop. Multumesc doamnelor profesoare Darina Lepadatu si Ana-Maria Croicu care au raspuns cu multa amabilitate invitatiei mele de a ne relata mai multe despre acest important eveniment.

Mara Circiu: Cum s-a nascut proiectul „Year of Romania”? Cine sunt cei implicati in acest proiect?

Darina Lepadatu: Kennesaw State University, plasata in nord-vestul Atlantei, este a doua universitate, ca marime, in Georgia si este supranumita universitatea internationala a Georgiei, datorita vitalitatii programelor ei internationale. In fiecare an, KSU alege cate o tara, care este analizata dintr-o multitudine de perspective, in asa fel incat studentii sa aiba o perspectiva globala bogata si sa nu adopte stereotipuri culturale despre diferite popoare (de exemplu ca Romania este tara lui Dracula). Suntem deosebit de incantati ca anul academic 2010-2011 este dedicat Romaniei. Programul include conferinte saptamanale pe teme academice (cultura si civilizatie, istorie, literatura, societate, politica, economie), precum si expozitii de arta, spectacole de dans, demonstratii sportive si chiar degustare de mancare romaneasca. Acest proiect este rezultatul unei munci de echipa, care-i include pe Dan Paracka, director de programe internationale, precum si pe profesorii romani de la KSU: Darina Lepadatu (sociologie), Ana-Maria Croicu (matematica), Anda Gadidov (matematica), Daniela Tapu (chimie) si Eliza Guvir Markley (managementul conflictului international). Anul Romaniei este foarte important pentru KSU si datorita colaborarii de succes dintre programul de Executive MBA de la KSU si ASEBUSS in Bucuresti.

Mara Circiu: Privind retrospectiv, cum au fost primite de catre studenti si marele public evenimentele de acest gen ale altor tari? De ce sunt importante astfel de evenimente?

Darina Lepadatu: Viziunea universitatii noastre este de a-i educa si pregati pe studentii nostri sa faca fata unei lumi angajate pe drumul globalizarii. Dorim ca ei sa dezvolte competente multiculturale pe care sa le poata folosi la locul de munca (daca lucreaza pentru companii multinationale), in societate si chiar si in viata personala. Succesul acestor evenimente culturale depinde foarte mult de creativitatea si energia organizatorilor. Cu riscul de a ne lauda singuri, pot spune ca niciunul dintre programele anterioare (Kenia, Coreea de Sud, Turcia) nu a avut succesul Anului Romaniei. Asta se datoreaza, poate, si mandriei noastre nationale. Noi, profesorii romani, am fost foarte activi in a promova o imagine foarte pozitiva a Romaniei, care sa trezeasca interesul studentilor si al colegilor nostri americani. De exemplu, deschiderea oficiala a Anului Romaniei, in data de 13 octombrie 2010, un eveniment extraordinar organizat de prof. Ana-Maria Croicu, a avut o audienta foarte mare, evenimentul inregistrand o prezenta de aproape 400 de persoane care s-au delectat privind dansuri romanesti din toate zonele tarii, demonstratii de gimnastica si degustare de mancare traditionala romaneasca. In fiecare zi ma intalnesc cu studenti si profesori, in campus, care imi amintesc cat de bune sunt sarmalele romanesti!

Mara Circiu: Programul divers al „Year of Romania” include conferinte, prelegeri, spectacole, precum si numeroase accente legate de minoritatile existente in Romania. Care au fost criteriile de selectie in elaborarea programului?

Darina Lepadatu: In primul rand, trebuie sa marturisesc ca alcatuirea programului a fost destul de dificila, pentru ca niciodata nu se va putea ajunge la un consens in alegerea a ceea ce este reprezentativ pentru o cultura. De exemplu, ce consideram reprezentativ pentru muzica americana? Muzica country, jazz sau pop? Si noi, ca organizatori, am fost in acelasi impas, din moment ce cultura romaneasca nu este reprezentata numai de Constantin Brancusi, Gheorghe Zamfir si Mihai Eminescu. Am adoptat un procedeu foarte democratic, prin care am incercat ca aproape fiecare disciplina academica sa fie reprezentata si apoi ne-am consultat cu fiecare facultate in parte, sa vedem cum se pot potrivi in curriculum aceste conferinte sau prezentari, pentru a fi folositoare studentilor.

Mara Circiu: Primul eveniment artistic a debutat prin spectacolul oferit de formatia Mahala Rai Banda (MRB). Am avut placerea de a fi fost acolo si am putut observa in direct entuziasmul celor prezenti… Care au fost impresiile exprimate de studentii KSU?

Darina Lepadatu: Intr-adevar, KSU a fost prima gazda a formatiei Mahala Rai Banda, in primul lor tur in SUA. Muzica tiganeasca are o reputatie destul de proasta in Romania, dar MRB este o formatie de elita de muzica pop balcanica, o formatie distinsa cu nenumarate premii internationale. Spre surprinderea mea, specialistii americani de muzica de la KSU erau foarte bine informati despre aceasta formatie putin cunoscuta in Romania, dar foarte bine apreciata peste hotare. Spectacolul a avut un succes urias; muzica electrizanta a ridicat, practic, spectatorii in picioare, care au si dansat cu foc si pasiune. Conform afirmatiei directiunii teatrului in care a avut loc concertul, acest lucru nu s-a mai intamplat vreodata in istoria respectivei institutii. Studentii pareau absolut fascinati de muzica. Toti colegii si studentii au fost foarte placut surprinsi de calitatea muzicii si de intreaga experienta oferita de MRB. Cei mai entuziasti s-au inscris deja in excursia de studii pe care o organizez impreuna cu colega mea, Anda Gadidov, vara viitoare, in Romania. Altii mi-au scris emailuri entuziaste, de genul: „I love everything Romanian!!!” Trebuie sa le multumim inca o data celor din formatia Mahala Rai Banda, pentru ca au lasat o impresie de neuitat despre Romania.

Mara Circiu: In ce mod ati dori sa se defineasca perceptia despre Romania in urma programului „Year of Romania”?

Darina Lepadatu: Asta este o intrebare foarte grea. Viziunea noastra a fost sa cream o imagine mult mai complexa a Romaniei decat cea de tara lui Dracula, a copiilor strazii si a cainilor vagabonzi. In acelasi timp, experienta americana ne-a invatat ca trebuie sa prezentam si o imagine foarte realista a Romaniei, nu una cosmetizata gen „eterna si fascinanta Romanie”. Progresul american se bazeaza si pe analiza lucida a lucrurilor care merg si care nu merg intr-o societate. De aceea, programul Anul Romaniei acopera si succesele noastre in domeniul gimnasticii, dar si problemele prin care trec anumite minoritati in tara noastra, si crimele comunismului sau ale holocaustului romanesc, dar si perioada de crestere economica din ultimii 20 de ani, creativitatea intelectualilor romani care au ajuns mari inventatori sau castigatori ai premiului Nobel, ca si complexitatea evolutiei sistemului politic romanesc. Nu in ultimul rand, consideratiile de natura financiara au fost la fel de importante in planificarea prelegerilor din Anul Romaniei. In situatia in care ne-am putut baza numai pe fondurile oferite de KSU, a trebuit sa ne limitam la invitati din SUA si Canada. Programul reflecta contributiile unora dintre cei mai activi si cunoscuti intelectuali romani care predau la universitati nord-americane, dar si ale catorva academicieni romani din tara, care au proiecte de colaborare cu KSU.

Mara Circiu: Un cuvant de incheiere si o invitatie adresata cititorilor…

Darina Lepadatu: La deschiderea oficiala a Anului Romaniei, fostul ambasador SUA la Bucuresti, James Rosapepe, in prezent senator de Maryland, a folosit urmatoarele cuvinte: „Acesta este nu numai Anul Romaniei, ci si Anul lui Kennesaw State University”. Domnul Rosapepe dorea, prin aceasta, sa aplaude o universitate care acorda atata importanta intelegerii multiculturale si educarii studentilor intru aprecierea culturilor mai putin cunoscute de catre americani. Eu si colegele mele suntem absolut incantate ca lucram pentru o asemenea universitate progresista si pentru ca reusim sa ne simtim aici ca acasa, nu numai cand avem Anul Romaniei.
In incheiere, in numele colegilor si studentilor nostri si al intregii universitati, vrem sa multumim sincer in primul rand Institutului de Initiative Globale al KSU, pentru sponsorizarea Anului Romaniei, Ambasadei Romaniei din Washington DC, domnului Darius Gazinschi, consul onorific al Romaniei in Atlanta, Institutului Cultural Roman din New York si comunitatii romanesti din zona Atlantei, care ne-au acordat tot sprijinul ca organizarea acestui eveniment sa fie la inaltime.

Ana-Maria Croicu: Am fost profund impresionata de spiritul mobilizator al romanilor ce locuiesc in zona Metro Atlanta, care ne-au sprijinit in actiunea noastra si multe dintre elementele de logistica ale acestui eveniment au fost rezolvate datorita faptului ca romanii au reusit sa dea „mana cu mana” si sa arate „Ca-n aste mani mai curge un sange de roman”. Multumirile noastre se indreapta acum spre toti cei ce au fost prezenti si si-au adus aportul, intr-o forma sau alta, la reusita acestui eveniment: membrii ansamblurilor de dansuri populare „Transilvania”, „Mostenitorii”, „Calusarii”, „Traditii romanesti”, preotul paroh Chesarie Bertea de la Biserica Ortodoxa „Sfintii Constantin si Elena” din Lilburn, Georgia, domnul Valentin Serban (pentru traditionale si gustoasele mancaruri romanesti), solistei de muzica populara Mariana Balan, doamnei Daniela Silivas-Harper, campioana olimpica la gimnastica, tinerei gimnaste Denisa Gligor-Silion, doamnei Geta Stanescu (pentru decorurile minunate), romancelor saritoare care au donat tavi intregi de prajituri romanesti „de casa”. Impreuna, am demonstrat ca natia romana nu se dezminte si ca romanul „la nevoie se cunoaste”!

Mara Circiu: Draga Darina si Ana-Maria, va multumim pentru acest frumos eveniment si ne mandrim cu voi. Impreuna, am adus o particica din Romania in atentia celor in mijlocul carora traim, si am reusit din nou sa punem Romania nu doar pe harta, ci si in inima si suflet!

Nicolae Moldoveanu – A Saintly Hymn Writer Went to be with His Lord

Almost three years have passed since the Romanian Evangelical composer Nicolae Moldoveanu went to be with the Lord and I still feel like it is breaking news. His songs are so present within our worship that it is hard to imagine he is no longer with us.
The titles “composer” and “saint”, do not go together very well nowadays. However, this is precisely what I have been reading about and hearing on Romanian internet blogs, Christian radio and TV stations, ever since July 12, 2007. On that date, 85-year-old Nicolae Moldoveanu, prolific hymn writer, died in Sibiu, Romania. For more than 62 years, God enhanced our faith through his music, lyric and especially his uncompromised Christian testimony during Romania’s dark communist era of forty-five years.

Named “the Bach of Romania” (1), Moldoveanu wrote more than 6,000 songs, with 361 of them written while being persecuted for the faith in prison. Although while he was alive he rarely ventured out of his city, or even his personal residence for that matter, he was so present in the lives of at least one million Romanians that, “we could not believe he could ever die”, said M. Cruceru, VP of Emanuel University, Oradea.(2)

Born on February 3, 1922 to a very poor family, this extraordinary man lost his father by the age of three and a half and his only opportunity for education involved enlisting in the military program called the “Army’s Children” at the age of twelve. These destitute children lived in garrisons with soldiers, but due to his love for music, Moldveanu was enrolled in the military’s brass ensemble. There, a conductor recognized his talents and helped him develop his musical ability. Later, he would write, “I am now seeing God’s hand in everything that has happened in my life, good or bad”.

When he would come home for short vacations, Moldoveanu would accompany his mother to a newly-founded church belonging to “The Lord’s Army”, a reforming arm of the Greco-Orthodox Church that emphasized the need for repentance and of being born-again. Shortly, Moldoveanu met his Savior and also fell in love with the Lord’s Army’s musical tradition, putting its words and music to paper and publishing them, as well as his own original music, in “Village’s Light”, The Lord’s Army’s publication. Music also likely saved his life during World War II, as his ensemble was stationed far from the war-ravaged front lines. Still young, Moldoveanu wrote very mature music and spiritually-deep lyrics during this time of conflict. In order to buy his first Bible, he sold half of his bread ration and his entire milk ration for an entire month; he would eventually keep this very same Bible until his death. During this and the short post-war period of freedom, before the communist regime’s ascent to power, Moldoveanu was able to publish hundreds of songs. (3)

In 1948, the Communists declared the Lord’s Army illegal and threw its leaders in prison. Nicolae continued to worship in secret and in 1959, after refusing to stop attending Christian gatherings and writing songs, he was arrested and sentenced to 12 years in prison for “conspiring to overthrow the communist regime”, in spite of his right hand’s infirmity due to an accident. Still, he praised the Lord and in return God “gave” him the optimistic song: Clear Skies. On the day of his arrest, Moldoveanu was able to whisper to his wife. “Lena, look at the skies”. It was “the only thing we could share while separated”, he later said. The comment was to prove prophetic as after months spent in an underground section of the prison, Moldoveanu was finally allowed above ground. The new cell he had been moved to had a broken window, and although it was a bitterly-cold day, at least he could share the same sky as his wife.

In prison, he met Traian Dorz, a prolific Christian poet from Lord’s Army, and many well-known Christian brothers, including Tortured for Christ’s author and The Voice of the Martyr’s founder Richard Wurmbrand. Moldoveanu and Wurmbrand praised each other for their testimonies during persecution. Both considered it an honor and a grace to suffer for the Lord. “Moldoveanu was one of the two greatest saints I have met in my 15 years of prison”, Wurmbrand said in a sermon. “He came smiling from the torture room. His approach was that of a lamb. While I was protesting the guards’ abuses against others or me, he never protested” continued R.W. (4)

Amnestied five years later, though still under the secret police’s surveillance, he continued to meet with his small church house whenever possible. Warrant-less home searches, abuses and threats continued for decades, but Moldoveanu always thanked the Lord for them, and also prayed for persecutors. In a time when the communist regime kept a tight grip on any publication, even owing a typewriter could put you in prison for a couple of years. However, the spread of his songs could not be stopped. Memorized, copied by hand, and later recorded, Moldoveanu’s songs were used by the Lord to nurture our faith for more than six decades. Because of the surveillance, poverty, and poor health, he could not work or travel too far. But he was visited daily by Christians from all of Romania who were welcome in the small apartment he was renting. And a visit to him was quite an experience! In a country of religious divisions, Moldoveanu mended all fences and never asked visitors for anything other than their first names. He was even aware that some “Christians” might be police agents, but “they needed to hear the good news too”!

There was one exception to his presence though: after waking up, for at least two hours, he used to sing songs of praise to the Lord, alone and without any audience. Most of the songs he would write were granted to him during this intimate time. After that, he shared freely with anybody what God “gave” him, whether a song or a meditation. Even in more recent years, when recording artists sold CDs or DVDs with recordings and performances that included his songs, he never asked for copyright royalties. On the contrary, he encouraged musicians to arrange his songs for choirs or orchestras as he always looked upon his hymns as “God’s copyright”.

At times, his lyrics move one to feel spiritual immaturity; “This is a curse”, said Jan Staneschi, former Bucharest Baptist Seminary Principal, when he heard the song Break my Will, Even with Heavy Blows. “It is not a curse”, Moldoveanu would reply. “It is my commitment to God’s will, as was the Virgin Mary’s”, recounted him, at a ’99 symposium, as saying and adding: “and His will is good and perfect” (Rom. 12:2). (5)

It has been God’s infinite wisdom to choose a hymn writer and not a preacher to enhance our faith. In a country where translated Evangelicals’ music was considered a means to westernize Romanians, Moldoveanu’s folk style met no resistance. Although many of his songs are more sophisticated and require elevated vocal capability, most of Moldoveanu’s songs came naturally for Christians, whether alone or in church, and they went directly to our souls. It is my prayer that these humble words would bring some well-deserved recognition to this miracle of God, Nicolae Moldoveanu. “May the Lord be praised”, was the Lord’s Army’s old greeting. And the answer was, “For Ever and Ever, Amen”.

www.desculti.wordpress.com

Dorin Radu, domn100@hotmail.com
Dan Cure, Consultant
Warren, Michigan, August 2007

(1) Doina Catana, Director – Ioan Vidu National College of Arts, Timisoara – remarks on a special presentation of Moldoveanu in “Viata Spirituala”, a weekly series on Romanian public television, broadcast on July 22, 2007
(2). Marius Cruceru’s blog: “lapatratosu” , July 12, 2007
(3). All biographic details come from “Hope’s Hostages”, “Strigatul de la miezul Noptii” Book House, November 2002, Arad, Romania (A book, printed in Romanian, and dedicated to Christians who spent years in communist prisons for their faith).
(4). Richard Wurmbrand, Audio Recordings of Sermons 1987- 1996
(5).Moldoveanu Symposium, 1999 Maranatha Baptist Church, Arad, Romania, Video Recordings.

„Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat” – Interviu cu Amalia Cimpean, din Arizona, interpreta de muzica crestina

Amalia Mihaela Cimpean, interpreta de muzica crestina, a ajuns in Arizona in iarna lui 2005, cand sarbatoarea Craciunului batea la usa. La scurt timp, mai precis pe 22 Ianuarie 2006, aceasta se casatoreste cu Calin R. Cimpean, la biserica penticostala Happy Valley. Lansarea primului album de muzica, “Fii cu mine pas cu pas”, al interpretei Amalia Cimpean, se datoreaza intr-o mare masura, ajutorului acordat de sotul ei, Calin, despre care solista spune ca este o binecuvantare de la Dumnezeu. Incurajarea si sprijinului lui au sustinut-o pe  Amalia in pregatirea si editarea albumului. Amalia si Calin au doi fii, Andrew Joseph (3 ani) si Nathaniel (10 luni), pentru care isi doresc in primul rand, sa ramana langa Dumnezeu si sa Ii slujeasca. Amalia Mihaela Cimpean s-a nascut pe 29 octombire 1985, la Valenii de Munte, Prahova. Interpreta provine dintr-o familie numeroasa si spune ca parintii au fost cei care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca ea si cei cinci frati si surori pe care ii are, sa ajunga sa isi vada visele devenite realitate. Ei si-au incurajat, si-au spirijinit financiar copii, chiar daca lucrul acesta a insemnat sacrificii serioase. Amalia locuieste in prezent in Surprise, Arizona si afirma despre sine ca este, pe langa interpreta de muzica crestina, studenta si full-time mama.

“Fii cu mine Pas cu Pas”
– Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru muzica crestina?
– Dorinta de a canta s-a nascut in inima mea la varsta de 5 ani. Pot spune ca mama mea si matusa mea, Any Mehedinti, sunt cele ce au descoperit talantul meu. Ele au fost cele care m-au invatat prima mea cantare – „Biblia ma-nvata” – si de atunci incolo am laudat mereu pe Domnul prin cantare.
-Este “Fii cu mine Pas cu Pas” primul tau album muzical?
– Da, “Fii cu mine Pas cu Pas” este debutul meu muzical.
– Stiu ca anul trecut ai fost in vizita in Romania, ocazie cu care ai si lansat “Fii cu mine pas cu pas”. Cum s-a nascut acest album?
– Dorinta de a lansa un album cu muzica crestina s-a nascut in inima mea dupa ce eu si surorile mele am inceput sa cantam in duet in biserica, in urma cu zece ani. Totusi, acum doi ani, in urma rugaciunilor si la indemnul si incurajarea sotului, parintilor, fratilor si surorilor crestine din multe biserici de aici si din Romania, si nu in ultimul rand, la incurajarea prietenei mele, Romelia Radu, interpreta de muzica crestina, am inceput colaborarea cu Vali Mocanu. El este compozitor de muzica crestina si organist al unor formatii si interpreti ca Ruben Filote, Romelia Radu, grupul Saron, grupul Eliezer si chiar grupul Speranta, anumite melodii.
Un vis indeplinit
– Te rugam sa ne spui in cateva cuvinte ce inseamna pentru tine “Fii cu mine pas cu pas”?
– Pentru mine, albumul „Fii cu mine pas cu pas” este un vis indeplinit, o dorinta indeplinita pe care Dumnezeu a pus-o in inima mea de multi ani. Prin acest album am vrut si vreau sa aduc oamenii mai aproape de Dumnezeu, sa le ating inimile, sa ii incurajez, sa ii imbarbatez si sa le aduc aminte ca sus in cer avem un Tata care ne iubeste si ne-asteapta.
– Cine sunt colaboratorii tai la albumul “Fii cu mine pas cu pas?”
– Colaboratorii albumului ‘’Fii cu mine pas cu pas’’ sunt Vali Mocanu (compozitor si organist), Calin Cimpean (interpret voci aditionale), Samuel Buduleanu (interpret voci aditionale), Ema Mocanu (interpreta voci aditionale), Studio Targoviste (mixaj si procesare) si Studio Speranta (timbru si multiplicare).
– De ce acest titlu?
– Am ales titlul « Fii cu mine pas cu pas », pentru ca doresc ca Dumnezeu sa fie cu mine in orice clipa a vietii mele pe acest pamant. In acelasi timp, pot spune ca piesa numarul cinci, « Fii cu mine pas cu pas », are o insemnatate aparte pentru mine si de aceea i-am ales titlul ca sa caracterizeze albumul meu.
O muzica inaltatoare

– Cum ai defini stilul care caracterizeaza primul tau album de muzica crestina?
– Am dorit ca acest album sa cuprinda cat mai multe categorii de oameni, de aceea stilul de muzica prezentat este divers. Nu pot defini un stil anume.
– Ai si compozitii proprii? (muzica, text)
– Prefer a fi mai mult interpret decat compozitor, de aceea pe albumul meu muzical am introdus doar o singura melodie compusa de mine, muzica si versuri – Deschide-ti inima.
– De ce ai ales muzica crestina si nu un alt gen muzical?
– Nu mi-as imagina vreodata ca as putea canta un altfel de gen muzical decat cel crestin. Dumnezeu m-a inzestrat cu acest talant si vreau sa-l pun in negot pentru lucrarea Lui.

– Prin ce se deosebeste muzica crestina de celelalte genuri muzicale?
– Pentru mine, muzica crestina este muzica ce imi sensibilizeaza inima si ma aduce mai aproape de Dumnezeu. Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat. Muzica crestina este o muzica inaltatoare care incurajeza descurajatii si le da speranta celor pierduti.
Un mesaj special
– Canti si in engleza? Intentionezi sa scoti pe viitor si un album in engleza?
– Obisnuiesc sa cant si in engleza, dar prefer sunetele muzicii romanesti pentru ca nu o aud la orice pas si in acelasi timp imi aduce aminte de patria mama, Romania. In legatura cu a doua intrebare, raspunsul meu este da, as dori pe viitor sa public un album in care sa introduc cateva piese in limba engleza, pe langa cele in limba romana.
– Ce simti atunci cand interpretezi o melodie crestina?
– Am o bucurie enorma cand stiu ca pot sa  laud numele Domnului prin vocea pe care El mi-a daruit-o.
– Care este mesajul pe care il transmiti celor care te asculta?
– Fiecare melodie pe care am ales-o pe album are un mesaj special si este indreptata spre toate categoriile de oameni (tineri, varstnici, mantuiti, nemantuiti, descurajati, incercati, asteptatori ai venirii Domnului, doritori de umplerea cu Duhul Sfant, etc).
O impletire de genuri muzicale

– Cum ai defini muzica crestina contemporana?
– Muzica crestina contemporana este o impletire de genuri muzicale care aduce inovatii repertorului crestin muzical in fecare zi.
– Cine sunt cantaretii tai de muzica crestina preferati, atat romani cat si americani?
– Pot spune ca am multi cantareti crestini preferati, dintre acestia amintesc grupul Speranta, grupul Ierusalim, Ramona si Catalin Lup, Simina si Gabriela, Marius Livanu (cantareti romani), Selah, Third day, Mathew West, Michael W. Smith, Jaci Velasquez (cantareti americani) si multi altii.
Bachelor in Business Adminstration
– In prezent, impreuna cu sotul tau, esti studenta in ultimul an in programul de Bachelor la Universitatea din Phoenix, specializarea Business Administration – tu, Business Management – sotul tau. Anul acesta in septembrie iti vei lua licenta in “Business Administration” tu, „Business Management”, sotul?
– Da, anul acesta in septembrie voi lua diploma de Bachelor in Business Adminstration eu, iar sotul in Business Management”.
– Ce intentionezi sa faci dupa terminarea studiilor? Ai in perspectiva un anumit job sau vrei sa-ti deschizi un business? Dar sotul tau?
– Dupa terminarea studiilor, am in perspectiva dorinta de a incepe a lucra ca si Academic Councelor la Universitatea din Phoenix. In acelasi timp, doresc sa continui studiile de master in Business Administration. Oricum,  eu astept sa mai creasca cei mici, ei fiind mai importanti decat profesia mea.
– Pe de alta parte, Calin insa, dupa terminarea studiilor, are in vedere pozitia de Postal Inspector, in prezent lucrand ca si supervisor la United States Postal Service (USPS).
„Arizona, un fel de Californie”
– Ce anume gasesti atractiv aici in Arizona?
– Cred ca pentru noi, romanii, cel mai atractiv lucru pe care il gasim in acest stat este clima superba din timpul iernii si al primaverii. Arizona este asezata strategic, daca dorim zapada, mergem la Flagstaff (3 ore de noi), iar daca dorim „Marea Neagra”, mergem la ocean, in California (5 ore de noi). Pe deasupra, in ultimii ani, s-au facut atat de multe constructii si s-au plantat atat de multi palmieri, ca nici nu iti mai dai seama ca locuiesti in desert. Arizona a devenit un fel de Californie mai uscata…
– Tii legatura cu comunitatea romana din Surprise? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– In general, tinem legatura cu romanii din Surprise, Arizona, dar si din celelate zone ale Phoenix-ului. Obisnuim sa ne bucuram impreuna la seri de rugaciuni romanii punandu-si casele la dispozitie pentru a avea partasie cu cei din neamul lor. In acelasi timp, ne bucuram impreuna la bisericile din zona Phoenix-ului si uneori la un lunch dupa programul de dimineata. Poate, pe viitor, vom organiza evanghelizari si concerte in oraselul Surprise, pentru ca si ceilati romani ce nu Il cunosc pe Dumnezeu sa isi predea viata in mana Lui.
– Cat de usor ai reusit sa te adaptezi la cultura americana?
– La inceput mi-a fost foarte greu sa ma adaptez, dar Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sotul meu care m-a ajutat foarte mult la aceasta. Si in acelasi timp Ii multumesc Lui, ca a ingaduit ca parintii mei si cea mai mica surioara sa participe la nunta mea si sa stea aici, timp de trei luni. Si nu in ultimul rand, multumesc Domnului ca m-a ajutat sa invat limba engelza inca din clasele primare. In acest fel, tranzitia a fost mai usoara.
„Imi place gastronomia”
– Am inteles ca iti place sa calatoresti. Ce state ai vizitat si care dintre ele ti-a placut cel mai mult?
– Da, imi place sa calatoresc. Statele pe care le-am vizitat sunt California, Texas si Portland. Pot spune ca toate mi-au placut, fiecare au ceva deosebit. In California mi-au placut oceanul si numeroasele activitati pe care le poti face acolo, in Texas mi-au placut constructia caselor moderne si istoria acestui stat, iar in Portland m-au incantat clima din perioada de vara si tendinta acestui stat de a semana foarte mult cu relieful Romaniei.
– Cum iti petreci timpul liber?
– Momentan, scoala si copilasii imi ocupa tot timpul. Totusi, in putinul meu timp liber ma bucur sa am oportunitatea de a ma implica intr-unul din grupurile de inchinare de la biserica Happy Valley.
– Ce hobby-uri ai?
– Pe langa hobby-ul de a canta si de a calatori, imi place gastronomia.
– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?
– Mesajul meu pentru cititori este sa priveasca in jurul lor, la natura, la flori si chiar la fiinta lor si sa creada ca avem un Dumnezeu mare, care tine in mana Lui ziua si noaptea, pamantul si cerul, viata ta si viata mea. El doreste sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa Il slavim pe El cu darurile pe care ni le-a dat.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

La Fundatia „Paul Polidor” din Bucuresti: Serata Elisabeta Iosif si Elena Armenescu

Paul Polidor
Bucuresti, 5 martie 2010

La Centrul International Scoala de Muzica si Arte Plastice Nr.4 – Bucuresti de Interferente Culturale al Fundatiei „Paul Polidor” a avut loc miercuri, 3 martie 2010, orele 18.00, Serata ELISABETA IOSIF si ELENA ARMENESCU. Manifestare desfasurata în cadrul Clubului de Lectura si Arte „Paul Polidor” si organizata de catre fundatia omonima în colaborare cu Liga Scriitorilor din România – Filiala Bucuresti, serata cu numarul 9 s-a deschis cu o lectura din scrierile semnate Elisabeta Iosif si Elena Armenescu, atât din aria prozei, cât si din cea a poeziei. Textele în lectura autoarelor, reprezentând o selectie bine aleasa din propriile scrieri, au încântat asistenta prin farmec si colorit imagistic, prin dezinvoltura metaforelor si robustetea constructiei literare, dar si prin respiratii interioare, cu suflu tainic, metafizic, impregnat de efuziuni muzicale si lirism… Despre aceste aspecte si destinul omului de condei în societatea româneasca de azi a vorbit criticul literar Cristian Neagu.
În partea a doua a seratei, pentru contributii deosebite la promovarea programelor fundatiei, scriitorilor Elisabeta Iosif si Elena Armenescu li s-a conferit titlul de membru al Academiei de Interferente Internationale „Paul Polidor”. Astfel, Elisabeta Iosif si Elena Armenescu se alatura unor prestigiosi oameni de cultura, care au devenit (antum sau post-mortem) membri ai Academiei de Interferente Internationale „Paul Polidor”, între care amintim: poetul Traian T. Cosovei; criticul muzical Florin-Silviu Ursulescu; regretatul scriitor si promotor cultural Artur Silvestri; poetul Mihail Sinelnikov (Federatia Rusa); poeta Paula Romanescu; scriitoarea Crina Bocsan-Decusara; regretatul poet slovac Ondrej Stefanko; actorul Eugen Cristea (Societar de Onoare al Teatrului National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti); poeta Victoria Milescu; artistul plastic Ashraf Heybatov (Germania) s.a.
Serata s-a încheiat cu doua momente artistice în onoarea scriitorilor Elisabeta Iosif si Elena Armenescu.
Primul moment a fost o surpriza: un dans imaginat (pe „Italian Polka” de Serghei Rachmaninov) de grupul de copii „Poli d’or” (Bianca Dumitrache, Zaheda Bahbouh si Mariam Ashkar) de la Gradinita 234 „Zori de zi” din sectorul 2 al Capitalei (conducator artistic: Simona Polidor).
A urmat recitalul de muzica culta al elevilor-artisti din centrul fundatiei „Paul Polidor” Scoala de Muzica si Arte Plastice Nr.4-Bucuresti (director: prof. Hortensia Orcula, amfitrion al seratelor alaturi de Paul Polidor).
Repertoriul clarinetistului Eduard Ignat, acompaniat la pian de catre prof.Ileana Georgescu, a inclus:
Demnitz – Studiu melodic nr.1;
J.A.Hasse – Boureé;
W.A.Mozart – „Dans german”.
Acompaniat de catre prof.Irina Barbu, clarinetistul Cristian Eftimie a propus auditoriului:
Demnitz – Studiu melodic nr.5;
W.A.Mozart – „Divertisment”;
E.W.Ferari – Romanta.
Conducatorul artistic al partii de muzica culta a fost muzicianul Stefan Mihailescu, profesionist care a imprimat un tonus sensibil interpretarilor în dificila zona de exprimare a suflatorilor.
Serata ELISABETA IOSIF si ELENA ARMENESCU „glasuieste”, de fapt, despre o urgenta spirituala a neamului românesc: aceea de a ne recunoaste propriile valori într-o lume cu repere îndoielnice si înselatoare, de a conferi forta axiologica si perenitate actului de emisie culturala într-o tara batjocorita de kitch-uri manelizante, de a cauta lumina în Dumnezeu si în fortele României profunde, zilnic strivite sub cizma indiferentei…

DESPRE KAMO – NUMAI DE BLUES & JAZZ

by Doru IONESCU

Stiam ca e bolnav, dar eram convins ca va duce boala pe picioare; cuvantul de ordine in ce-l priveste a fost NEOBOSIT! De altfel, il filmasem la Garana in vara, a cantat (ba a si organizat) pana in noiembrie… Stirea m-a luat total pe nepregatite. Mai mult decat ce s-a putut vedea aseara la JURNAL CULTURAL… va putea fi urmarit intr-un portret al lui Kamo duminica 24 ian 2010, ora 17, pe spatiul emisiunii REMIX… dar tot o selectie sumara din materialul bogat pe care l-am filmat cu muzicianul, de la primul interviu PHOENIX (martie 2002) pana la Garana 2009. Pana atunci cateva scurte extrase…

„Primul meu grup a fost la liceul german Lenau, unde exista o brigada de agitatie care trebuia acompaniata. Eram la tobe, a venit si Covaci, apoi s-au adaugat Florin „Moni” Bordeianu, Adrian Pavlovici, Claudiu Rotaru si Ioan „Pilu” Stefanovici. Ne numeam SFINTII, de la serialul cu Roger Moore, dar dupa ce am avut ceva de furca cu autoritatile (comunismul era ateu, nu?) ne-am schimbat numele în PHOENIX, la ideea lui Claudiu. Erau primii ani ’60, lumea era înnebunita de sunetul chitarelor electrice. Am ajuns în atentia orasului, cântam pe la serile de dans ale studentilor, unde veneau toti tinerii timisoreni… Am cântat la cantina MV, pâna nu s-a mai putut din cauza aglomeratiei, apoi la Constructorul devenit Lola, cu toata lumea venind dupa noi…

(…)

Prima recunoastere oficiala a venit de la Iasi. Lui Cornel Chiriac – care era seful comisiei – i-a placut, el era deschis, era mereu cu ochii pe ce era mai nou, pe avangarda; am luat marele premiu, iar la o saptamâna ne-a adus în Bucuresti, sa cântam la RadioTeleviziune. Sunam occidental, asta era însusirea noastra, asa ceva nu se mai vazuse pe posturile nationale, la ore de mare audienta. Imediat au pus ochii pe noi si niste impresari italieni, speram sa ne duca la casa de discuri unde era si Celentano. (mama lui Nicu, dna Tamara, vorbea de un fabricant de instrumente muzicale din Italia – n.m.) Ca timisoreni, fuseseram favorizati de aceasta conectare cu Vestul. Apoi, Moni primea muzica din Statele Unite. Eu eram prieten cu celebrul Drâmba, campion mondial la floreta, care mi-aducea dupa fiecare deplasare câte un disc. Tin minte primele doua single-uri BEATLES, luate de pe la Tokio, care au facut înconjurul orasului pâna abia se mai auzeau cu toate pârâiturile capatate de la uzura…

(…)

De fapt, toata generatia de tineri, de intelectuali din noul val se uita spre Occident, spre lumea artistica de-acolo. În particular, eram influentati de Tinerii Furiosi, un curent al anilor ’60, înainte de Hippie (care nu ne-a schimbat mai mult decât sub aspectul îmbracamintii). Era o vreme când la noi aparusera tot felul de carti si toate acele filme – «Blow up», «Z», «Ziua când vin pestii», «Viata sportiva» – care aveau în prim plan tineri deloc cuminti, furiosi, protestatari, destul de duri; de-acolo ne revendicam. Nebunul… e inspirat din piesa BEATLES – «Fool On The Hill», directia melodiei e una precisa – despre Ceausescu era vorba – dar nu si-au dat seama… Textierii erau din gasca noastra, aveau acelasi mod de viata cu al nostru, nu scriau la comanda ci în spiritul gastii.

(…)

Eram inconstienti, faceam totul din placere, nu ne pasa de bani. Altii de-afara, ajunsi în tara lor la nivelul PHOENIX-ului în România, sunt oameni bogati azi. Dintre fostii mei colegi nici unul nu s-a realizat pe partea asta, de la mine si pâna la membrii celei de-a doua formule. Cu compozitorii de curte era altceva, ei erau difuzati toata ziua cu muzica lor usoara. La noi nu era cazul, era un adevarat curaj sa dai pe post PHOENIX. Pentru primul nostru disc cu «Hei tramvai», vândut în peste jumatate de milion de bucati, am luat fiecare 600 de lei, cât un salariu mediu de-atunci. Nu fac un caz din asta, asa a fost istoria, nu? Dar i-am fentat cu textele, cu «Canarul»…

Pentru mine, dupa plecarea lui Moni, PHOENIX si-a încheiat activitatea. Nici nu m-ar fi interesat directia etno, care a fost un pact nescris cu Ceausescu, la întoarcerea din China. Pe de alta parte, un motiv serios de despartire a fost si faptul ca Nicu îmi tot striga sa cânt mai tare, în timp ce eu îi ceream sa cânte el mai încet, sa ne auzim unul pe altul; eu voiam sa aud totul…

(…)

Eu as face distinctie clara, pentru ca noi am cântat o muzica în limbaj international si sunt mândru de asta. Noi am creat aceasta formatie; nu sunt laudaros în general, dar asta-i adevarul, si numele tot noi l-am dat, a fost de notorietate internationala. Apoi a fost generatia cu etno, ce-i drept de mai mare succes, cu acele texte foarte bune.”

GRAMOFON în pliantul festivalului CLUB A din 1981: “Formatia reprezinta azi vârful unei vieti muzicale timisorene care, chiar daca nu are intensitatea de alta data, a reprezentat mult pentru jazzul si rockul românesc. Grupul s-a remarcat la festivalurile de la Sibiu, evolutia din ’77 – cu “Muzica sferelor” – reprezentând o prezenta de fusion-jazz, cu inspiratii WEATHER REPORT de cea mai înalta calitate. Dupa despartirea de flautistul si saxofonistul Liviu Butoi – autorul unor piese de succes prezentate la Sibiu în 1978 – “Serial”, “Între nori”, “Gramofon” -, grupul în componenta Doru Apreotesei, Bela Kamocsa, Mihai Farcas, Tiberiu Ladner se prezinta la actualul spectacol-concurs cu “Uvertura” (Apreotesei), “Urme de pasi pe lut” (Farcas), “Urme de pasi pe omat” (Kamocsa), “Urme de pasi pe infinit” (Apreotesei).”

Doru IONESCU
Fragmente din cartea “Timpul chitarelor electrice”
ed. Humanitas, 2006

* Bela KAMOCSA alias KAMO (asa cum îl alintau prietenii) nascut la Oradea la 2 decembrie 1944. Chitarist de faima. A fost unul ditre fondatorii celebrei trupe „Poenix”. A cântat cu cei mai renumiti cântareti de jazz români, precum Johnny Raducanu, Mircea Tiberian sau Anca Parghel. În 2007 a primit titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei. Ne-a parasit joi 14 ianuarie 2010.

George ROCA
Redactia ROM VIP

UN MOMENT FERICIT PENTRU NOI, ROMANII: ANGELA GHEORGHIU LA KENNEDY CENTER

by Carmen BARBU
17 ianuarie 2010

Recent, în prezenta cuplului prezidential Barack si Michelle Obama, Kennedy Center din Washington a sarbatorit-o pe Grace Bumbry. Figura emblematica a operei, cea mai cunoscuta diva americana de culoare a fost omagiata pentru performantele sale artistice de exceptie.

„Kennedy Center Honors” a fost evenimentul care a marcat 32 de ani de existenta a Centrului Kennedy din Washington DC si de istorie în promovarea si celebrarea performantelor artistice de exceptie.  Aceasta editie a fost dedicata celebrarii a cinci personalitati de renume mondial: actorul Robert De Niro, cântaretul de jazz Dave Brubeck, actorul-regizor Mel Brooks, solista de opera Grace Bumbry si rocker-ul Bruce Springsteen.

Un moment magic s-a creat prin prezenta pe scena a Angelei Gheorghiu. Soprana de origine româna, solista a Operei Metropolitan din New York, a fost invitata de Grace Bumbry. Angela Gheorghiu a interpretat aria „Vissi d’Arte” din opera Tosca, aria favorita a sarbatoritei. Aparitia ei, vocea exceptionala, interpretarea remarcabila a sensibilizat pâna la lacrimi publicul de la Kennedy Center.

Prezenta Angelei Gheorghiu la un asemenea eveniment, într-o companie extrem de selecta, ne onoreaza. Interpretarea de exceptie a sopranei noastre aduce un plus substantial la imaginea României în Statele Unite ale Americii si în perceptia americanilor fata de valorile noastre artistice.

Despre Angela Gheorghiu, „The Washington Post” si „The Wall Street Journal” scriu ca este o „femeie perfecta – frumoasa, talentata si inteligenta. Dumnezeu i-a daruit o sensibilitate aparte, talent si o voce de înger…”

Parafrazandu-l pe John F. Kennedy, imi permit sa scriu, „Astept cu nerabdare o Românie in care sa nu ne fie frica de gratie si frumusete!”.

BISERICA EVANGHELICA ROMANA “SPERANTA” DIN CHARLEROI – BELGIA – IN SARBATOARE

belgiaAu venit cu totii cu bucurie, cu cantec, cu multumire si lauda sfanta ; si fac asa in fiecare duminica seara, ca fratii romani din Charleroi s-au constituit de multi ani intr-o adunare crestina in scopul inchinarii, a partasiei fratesti si a cunoasterii lui Isus Hristos si tainelor Imparatiei Lui. In acelasi lacas de inchinare de pe Rue Beau Mont nr. 216, cod 6030 proprietate a Bisericii Evanghelice Belgiene, unde cei aproximativ 50 de membri si apartinatori se inchina de fiecare data ne-am intalnit si in dupamasa zilei de 22 nov 2009 pentru a celebra una din cele mai mari si frumoase serbari crestine de peste an : SARBATOAREA MULTUMIRII – SERBAREA ROADELOR.

Ghirlande de fructe frumos parguite si purtatoare de arome ceresti au impodobit altarul pentru inchinare, iar rugaciunea, cantarea si marturia Evangheliei au imbalsamat si inaltat inimile tuturor celor prezenti. Invitatilor speciali cu acest prilej de mare bucurie : Constantin Barbu, de loc din Prelipca-Suceava, care activeaza pe plan national in cadrul Misiunii crestine ALEGE VIATA si Mihai Daniel, tanar pastor penticostal din Satu Mare li s-au adaugat si cativa oaspeti din Biserica Romana ELIM Bruxelles, intre ei fratele Stefan Coman aducand o graitoare marturie despre modul in care Israelul dupa trup praznuieste si astazi : se bucura, se inchina si canta Domnului cu prilejul acestei sarbatori, dar si despre modul cum Sfantul lui Israel lucreaza in viata si in familia lui. Fratele Dragos Croitoru – diacon in Biserica Romana ELIM Bxl, in calitate de organizator al acestui eveniment si responsabil al adunarii din Charleroi formata din crestini dupa Evanghelie, baptisti si penticostali ne-a indemnat pe toti participantii sa ne exprimam liber si deplin bucuria, marturia, cantarea. Principalele mesaje au fost despre « Siguranta Mantuirii » rostit de fr Barbu C. si despre « Ce sa-I aducem lui Dumnezeu ? », gandul fratelui Daniel M. In timpul serviciului divin – si faptul a devenit obisnuinta – s-a oficiat si actul binecuvantarii a doi copii. La noi dupa sase saptamani de la naste-re conform unei randuieli din Vechiul Testament, Cartea Numeri 6. 22, nou nascutii sunt prezentati la casa de rugaciune si slujitorii bisericesti rostesc o binecuvantare si fac o rugaciune pentru ei, pentru parintii lor, pentru binecuvantarea intregii familii. Botezul, actul ce se savarseste in imprejurari similare in bisericile traditionale, la noi se administreaza numai persoanelor mature in baza propriei solicitari si a marturiei personale. Exista si cazuri – si cel petrecut aici a fost unul – in care din motive intemeiate copiii sunt ’’adusi la binecuvantare’’ pe cand au deja cativa anisori. Sa le dea harul Sau si sa-i ocroteasca toata viata lor si mantuire pentru vecie. Dar acest ’’act de cult’’ a decurs repede si intr-o atmosfera plina de evlavie dupa care a continuat cantarea, inchinarea, predicarea. Mai varstnici sau mai tineri, parinti si copii, oaspeti sau localnici, am avut cu totii clipe binecuvantate de bucurie, de partasie, de inaltare sufleteasca.

A rasunat cantarea sfanta, ne-am exprimat recunostinta catre Cel care ne da hrana si imbracaminte si adapost si ne pazeste si ocroteste in toate caile si umblarile noastre, Domnul si Mantuitorul nostru care ne iubeste si ne cheama mereu la o curata si pasnica vietuire, la o sfanta pregatire pentru Imparatia care va sa vie. La incheierea serviciului divin, a timpului de inchinare sfanta, in sala alaturata ne asteptau bunatati rare pregatite neaos romaneste de harnice gospodine din cele mai binecuvantate roade ale pamantului. Aceste agape numite de inaintasii nostri ’mese de dragoste’ sunt excelente prilejuri de a aprofunda vechile prietenii, de a lega altele noi, de a afla vesti de la dragii nostri din departari si nu in ultimul rand de a relua si poate exemplifica proaspatul mesaj al Evangheliei, de fapt punctul de interes central al sfintelor slujbe religioase in toate bisericile evanghelice-protestante-neoprotestante. Fara pretentia de a fi in stare sa reproducem fidel conversatiile din timpul savurarii bucatelor maiestru pregatite va prezentam cu totul fugitiv si doua-trei schimburi de ‘perle’ la care am tras cu urechea : – Voi aveti aici in sanctuar o fidela si distinsa cruce… Ce rol are ea la inchinare ? – Simbolul arhicunoscut si deplin acceptat al crestinismului… a venit raspunsul prompt, limpede, binevoitor. In ce priveste inchinarea niciuna din cele trei confesiuni care ne unim in rugaciune si “adoration” nu a-vem dubii, ne inchinam Parintelui ceresc in DUH si in ADEVAR. (Evanghelia dupa Ioan 4. 23-24) -Si acest principiu este valabil si pentru fratii evanghelici belgieni cei care sunt proprietarii locasului de inchinare si care decid in ce priveste amenajarea sanctuarului, tarnosirea altarului… a mai adaugat o voce cu accent de sarmale aburinde(!). Sau alt exemplu: – La niste gospodari si familii bine indestulati cum sunteti voi, pe langa aceste bunatati si acesti struguri ’nazdravani’, sau din ei, se scoate si se serveste si licoarea bine cunoscuta, ce aici bine vedem ca lipseste… Mi-am luat indrazeala de a continua acest dialog, deloc «ghiurghiliu»: – S-ar putea ca nu toate confesiunile evanghelice parte a acestei adunari sa fie atat de restrictive cu ’’licoarea bahica’’ precum noi penticostalii, care nu bem vin nici alte bauturi tari in nici o imprejurare, dar fara indoiala ca niciunul din membrii acestei adunari crestine, ale carei regulamente le cunosc si nici din Biserica ELIM Bxl care incurajea-za si ajuta lucrarea sfanta de aici, nu practica si nu tolereaza imbuibarea cu mancare si mai ales cu bautura, adica : ospetiile idolatre, chefurile, betiile. A se vedea in acest sens Cuvantul Domnului din Deut. 29 ; 19 ’’Nimeni dupa ce a auzitt cuvintele acestui legamant incheiat cu juramant sa nu se laude in inima lui : ‘Voi avea pace chiar daca as urma dupa pornirile inimii mele si chiar daca as adauga betia la sete !’’ Apoi ma intorc iarasi spre noul meu prieten Barbul C, moldovean sfatos, caruia ii fac urmatoarea observatie putin cam ‘arde-l’-eneasca(!) : – Sa fie oare o caracteristica a confesiunii dumneavoastra sau o perceptie putin gresita a mea, rezerva prietenilor nostri comuni Petrica U si Cornel H in comunicare si partasie frateasca ? – Nu, nu-i stiu deloc retinuti in dialoguri cu fratii, indiferent de nuanta confesionala si chiar o sa le transmit alaturi de sincerele dv. urari de sanatate, pace si har, o sa le transmit si aceasta observatie… – Iar eu va multumesc la modul serios si astept raspunsul dumnealor pe pagina mea de netlog, ca-i stiu bine, is oameni cu multa carte : http://ro.netlog.com/groups/finici- Fratii de la Elim, unde oricare dintre romanii imprastiati prin lume pot afla vesti despre noi, ne pot cunoaste crezul, lupta, izbanzile. Acelasi lucru si pe : www.bruxellesmission.org si pe www.elim-bruxelles.org si www.elim-bruxelles.be. In plus pe aceste doua ultime site-uri puteti urmari in direct transmisia serviciilor divine in fiecare duminica si apoi selectiuni inregistrate. ……………………………………….

Iata, scumpi si stimati prieteni, un episod fericit din trairea si inchinarea noastra in tara atat de primitoare pentru fratii romani – Belgia – tara plina de roadele neinchipuit de imbelsugate ale toamnei pentru care mereu multumim Domnului nostru bun si iubitor si-L rugam : Asculta, Doamne, rugaciunile ce in aceasta sfanta zi de praznic s-au adus pe altarul Tau… Doamne, mantuieste poporul belgian si pe toti romanii care vremelnic ne-am gasit adapost pe aceste meleaguri primitoare… BINECUVANTEAZA DOAMNE BELGIA, BINECUVANTEAZA ROMANIA… SI PE TOTI CEI CARE IN ORICARE ALT LOC CHEAMA NUMELE TAU !

– Ganduri exprimate de Camelia F., Lenuta D., Oana A., Mariana D., Tabita D., Veronica A., Emilia C… Adunate laolalta de Zaharia Bonte, reporterul de serviciu.

Bucurestiul este gata de Sabatoare!

Madalina Corina Diaconu
Washington D.C., SUA

pom500.000 de luminite au fost aprinse sambata, 4 Decembrie 2009, imbracand Bucurestiul in mantia sclipitoare de Sarbatoare! Primaria Bucurestiului a marcat acest eveniment si prin organizarea unor concerte sutinute de Regimentul 30 Garda “Mihai Viteazul”, urmat de Allegretto, Andra & Razvan Gogan, Attitude si Dance for life, Magic Art , Taraful de la Curtea Domneasca, Corul Elefterie, Corul Dominus, Vasile Seicaru,  Delia si Directia 5. Focuri de artificii deasupra parcului Cismigiu au incununat ziua de saarbatoare! Batrinul parc va continua, pe toata perioada sartatorilor, sa-si primeasca vizitatorii la Targul de Craciun, intimpinandu-i pe copii cu sania lui Mos Craciun, “Fabrica de Ingeri” si targul “Cred in Mos Craciun” pana la data de 23 Decembrie, unde scenograful Dragos Buhagiar a realizat un decor cu personaje de basm, invitandu-i pe cei mici in tainele povestilor din fata sobei. Vor fi surprize si pentru cei de varste mai mari, Elena Gheroghe si Nico, incantandu-i pe acestia cu performante muzicale de pe scenele ad hoc ale parcului.
Parcul Herastrau se alatura programelor speciale de sarbatori prin oferirea de concerte de colinde si muzica populara, aducindu-i ca invitati speciali pe Vlad Mirita insotit de solisti ai Operei Romane, Mandinga si Sistem. Spectacolele sunt organizate de Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare.
Parcul Kiseleff nu s-a lasat mai prejos si a devenit: “Capitala Bucuriei”, scena unor numeroase targuri de cadouri, antichitati si produse culinare, precum si o serie de concerte cu muzica pe toate gusturile, animatie si magie pentru cei mici. Pana la data de 24 decembrie, parcul de la sosea va incanta Bucurestenii de la mic la mare, cu bucuria intampinarii sarbatorilor de iarna. Evenimentele sunt organizate de Primaria Sectorului 1, impreuna cu Asociatia de Turism si Ecologie Carpatia. (detalii program, la http://capitalabucuriei.ro/)
Piata Universitatii se alatura mantiei de sarbatoare cu un pom de iarna de peste 17 metri inaltime, iar alte Targuri de Sarbatori pot fi intalnite la Sala Dalles (“Targul cadourilor de Craciun”, pana la data de 24 Decembrie), Librarie Carturaresti (“Micul targ de cadouri destepte”, pana la data de 31 Decembrie), Sala palatului („Festivalul darurilor de Craciun”, pana la data de 23 Decembrie), Palatul Copiiilor („Tara Lu’ Mos Craciun”, pana la data de 20 Decembrie), City Mall („Impreuna de Craciun”, pana la data de 23 Decembrie).
Nu ne ramime decat sa luam o foaie de hartie si sa ne pregatim lista pentru Mos Craciun!

"Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat acest talent, dar si pentru ca mi-a dat puterea de a munci si de a reusi in cariera mea"

INTERVIU CU POLINA MANOILA

realizat de Rodica Elena Lupu

Polina ManoilaDupa ce a cutreierat pamantul si i-a admirat minunatiile, POLINA MANOILA tot mai crede ca cel mai frumos dar pe care i l-a facut Divinitatea este locul natal, cu neasemuitele lui campii, pasari si izvoare  Tismana, Gorj, unde binecunoscuta interpreta de muzica populara a vazut lumina zilei la 4 noiembrie 1945. Amintirea ropotelor de aplauze din salile de spectacole ale lumii nu fac cat amintirea plugului tras de boi cu care inca se mai ara in anii copilariei ei. Aceste preferinte sunt semne ale bunei-cuviinte, semne care tradeaza un caracter ales si o sensibilitate deosebita  cultivate de parintii care au stiut sa-si educe frumos cei sase copii (dintre care, acum, mai traiesc doar patru). Unul din frati este operator de imagine si, la fel cu Polina, s-a stabilit in Bucuresti. Sora si celalalt frate au ramas in Gorj. Aproape toti din familia artistei au avut voce  mama, bunica, sora, care a si cantat o scurta perioada de timp, si toti fratii.
Polina Manoila si-a descoperit talentul inca din scoala primara. Familia, mai ales mama, dar si toate prietenele din sat au incurajat-o sa cante. Continue reading “"Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat acest talent, dar si pentru ca mi-a dat puterea de a munci si de a reusi in cariera mea"”

Elvis is "alive" in Malaysia…through 18 Impersonators

by Teodora S. Cotrau
Kuala Lumpur, Malaysia

TEOThe King of Rock’n’Roll walked away from this world 32 years ago. But it should not be a wonder if I tell you that in fact, he walked across a bridge, and not “away”. He reached the other side, people’s heart, the biggest stage that was ever built, where he still lives and he still sings.

This explains why on August 16, 2009, 18 Elvis Impersonators kept the crowd on toes for ten hours, exactly in the capital of Malaysia, Kuala Lumpur. The enthusiasm and joy just couldn’t be refrained between walls. OL’ Skool, the Club where the event took place, was too small to gather the amount of people who were unveiling so much energy and happiness. Wherever you were turning your head to, you could meet a smile, even on people’s face that were just passing by…And the source of these fireworks of emotions was without doubt Elvis’s heart. Weren’t these two: energy and happiness the King’s trademark?

“It was a marathon. I wanted to break my own record and this time I launched the event with 18 Impersonators. I’ve started with 14 participants on 2006. The competition was not meant to be strict. It was more a fun party. We gave space for participants to improve themselves”, shares Calvin Guneratne, the owner of OL’ Skool, who planned the whole show.

The King was God’s sent

Elvis Celebration Marathon 2009 was a marathon indeed, a marathon of smiles, enthusiasm, joy, dance, songs, all carrying Elvis’s touch and why not? At the end, all who took part felt themselves Kings, for a day. The event went to that extend that if you really craved for the King’s food, you could easily have a bite from his favorite peanut – butter banana sandwich that was on sale. “This year, the show was covered charge. I was quite worried. Two or three competitors were organizing the same thing in town, celebrating Elvis’s death Anniversary, but eventually all fans were out for me” Calvin added.

The good response from the public should not be a surprise. The OL’ Skool Club doors opened on August 2005, at one single knock of Elvis’s heart that Calvin didn’t miss it. He heard that knock in an instant when he was just seven years old. He was playing in the room, when his mother called him to show him something that came on newspapers, the news about Elvis’s death. “I remember that I was looking at the newspaper and then back at my mother’s face. I just couldn’t understand the tears in her eyes at that time. But something inside me was stirred up. Elvis got under my skin. He was my inspiration to pick up music by myself, playing different instruments, especially keyboards. And I do all this by ear. In this way, the sounds come from the mind and heart” confesses Calvin.

And the little boy grew up with Elvis’ touch in his heart. Later on he understood the tears in his mother’s eyes, so well. Those delicate drops, human emotions display were the stepping-stones for his dream. “I opened the club especially for Elvis. And I am so proud that I got stuck with old music and I had the chance to open doors to a place where all these sounds of 50’s, 60’s to 80’s to be set free. Nowadays, the crowd educates the DJ’s and the bands play the same songs without turning ears to past. Music became a chaos. And I wanted to change this and the music scene to become the other way around. I just love Elvis. The way he was kneading sounds playing gospel, rock, and blues was magnificent. He was God’s sent. This is my strong belief”, admits Calvin, who owes another two clubs in town, (including the biggest Indian Disco in South East Asia), and is planning to open another one, on November this year.

And it’s amazing how during the show, I discover his belief on all impersonators’ lips. “He is God’s miracle. I think when you serve God as worship leader as I do, I believe that I’m tithing my talent…” opines Alex Wong, 33 years old, one of the participants. His faith drew him to success. On 2002, he won the First Prize to Graceland at Elvis Impersonators Competition organized across Malaysia. “I remember like it was yesterday, the day when I call the radio station who organized the show at that time to register myself. But before doing this, I prayed. I just wanted to give a try. God’s response was such an amazing surprise. Despite the amount of impersonators willing to take part into the competition, I was the first one on the line and eventually the first on stage”…added Alex.

Elvis’s way of communication made the difference

Elvis, the best-selling solo artists in the history of music, selling over one billion records worldwide, owed his success and immortality in people’s heart to one special thing, called “Love”. But it was music, his unique way to channel “Love” to people that made the whole world to vibrate with emotions. People just couldn’t help, but falling in love with him, as one of his songs says…”It’s a genius. My decision to be Elvis’s Impersonator leaned on his special way to communicate and connect to people. It was <<emotion to deliver>> all about. I feel so great when I am on stage, because I can do what he could do, delivering emotions and the connection with people is a magic moment” states Frankie Fong. The King was more than an icon and there are so many cases to prove that. He effectively gave a helping hand to people in need even after he passed away.

“I’ve been Elvis Impersonators since I was 14. This is how I’ve been earning my living. He helped me to get a job and even to get my second wife, I’m not kidding, I was hospitalized for some days and somebody spread the news in the hospital that I look and sound like Elvis. This is how I got her attention. She was part of the medical staff.  And another thing… Elvis makes me feel and look so young. There is one reason for this, when I’m on stage, worries just disappear….” shares Ezanee Sultan.

Many Elvis Impersonators competition took place around the world, in one place or another. But the event in Malaysia was one of a kind. The King’s heart approached the public in such a diverse ways. It was not all relied on blending different styles of music that he was famous for. This time Elvis’s touch was displayed through three different nationalities that live in this country and different generations. The audience was just mesmerized to see the Chinese, Indian and Malay Elvis, all equipped with the King’s glittering costumes…The oldest competitor, Eskandar Eyaw was 64 years old.

Among participants, a great presence on stage was the special guest, Alfred Ho. He lost his sight many years ago, but his touch on strings, his voice holding so many emotions set long applauses free in the audience.

The event is over, but it still lingers in so many people’s heart, it’s the engine that makes Calvin’s dreams to go on…The good news is that next year he is planning to organize another Elvis Impersonators Marathon but on a higher level. It will take place in a five star hotel, where the public will be spoiled with a sit down dinner and even a unique moment…He hopes to have the opportunity to be in touch straight with Graceland during the show, organizing a video-conference…and made the connection with Elvis’ land possible…

It’s amazing how and you could see with your own eyes, the connection between a mother’s eyes and her child, recalled The King’s heart and touched so many people’s lives around the world, no matter how far their country is from Graceland…..

"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric

luckyLucky Marinescu apartine unei generatii de artisti ce a ramas ca un reper pentru teatrul liric romanesc. Calitatile vocale excelente, talentul, pregatirea temeinica, dar si fizicul agreabil au ajutat-o pe aceasta sa ajunga foarte repede, o stea pe firmamentul muzicii noastre usoare. Oamenii se obisnuisera cu vocea ei si o ascultau de fiecare data, cu aceeasi placere. Devenise pentru foarte multi, artista preferata si facea o impresie buna asupra publicului.

Lucky Marinescu s-a nascut pe 12 iulie 1934, la Cahul, in Republica Moldova. Este absolventa a Conservatorului Gheorghe Dima, din Cluj. De altfel, toata copilaria si tineretea ei prind forma si se deruleaza, in acest oras. De primii ani de viata, pe artista o leaga amintiri de neuitat. Ii placeau patinajul, echitatia, dansul, dar mai ales, isi dorea inca de pe atunci, sa devina vedeta. Nu o data, aceasta isi improviza din te miri ce, un microfon si ii incanta pe toti cu vocea ei. Cei care au sprijinit-o, au inteles-o si au ajutat-o pe Lucky Marinescu sa isi vada visul cu ochii, au fost bunicii si parintii, care nu au precupetit nimic pentru ca intr-o zi, copilul lor drag sa isi implineasca nazuintele. In prezent, Lucky Marinescu locuieste in Bucuresti. Are un fiu, Laurentiu, care a mostenit pasiunea pentru muzica a mamei sale. Continue reading “"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric”

In memoriam Ioana Dumitriu, Phoenix Symphony Orchestra ii dedica fostei violoniste romance, trei concerte

In dimineata zilei de vineri, 17 iulie, in Phoenix, Arizona, soarele nu a mai rasarit pentru violonista Ioana Dumitriu. Dupa o lupta cu cancerul care a durat 18 luni, aceasta a trecut in nefiinta, la ora 3:50AM, la Sherman House Hospice. I-au fost alaturi in ultimele clipe de viata, membri familei si cativa prieteni apropiati. Ioana Dumitriu a parasit Arizona, Phoenix Symphony Orchestra, unde era membra de aproximativ trei decenii, dar si pe cei dragi, plecand spre o alta lume.

La inceputul anului trecut, Ioana Dumitriu este diagnosticata cu cancer metastatic. Boala debuteaza, insa in 2001, cand in urma unei mamografii, violonista afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei, iar verdictul medicilor este nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Fire optimista, aceasta nu se lasa intimidata de suferinta si de aceea, in 2008, refuza chimoterapia. Mai mult, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament. O data pe saptamana, merge in Mexic, pentru a urma terapii alternative. Are incredere in viitor si din acest moment, nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi.

Ioana Dumitriu, in persoana careia am pierdut o prietena, nu a abandonat nici o clipa, speranta. Am cunoscut-o pe violonista romanca la un concert al orchestrei “Phoenix Symphony“. I-am propus atunci, un interviu si ne-am intalnit apoi, la restaurantul Mimi’s Cafe, din Glendale. Aici mi-a depanat istoria vietii ei. Fara a fi urmarita de obsesia bolii, a zambit, a ras, a vorbit intr-un ton pozitiv, timp de trei ore, cat am stat cu ea la taifas. Marturisesc ca ma asteptam sa aud clasica poveste de succes, despre un om cu o evolutie normala, intr-o ascensiune programata inca din copilarie. Am fost surprins sa descopar ca lucrurile erau diferite, ca se dezvoltase in conditii neobisnuite. Nascuta pe 20 iunie 1950, intr-o familie saraca din Darmanesti, Ioana Dumitriu cunoaste neajunsurile materiale de la o varsta frageda. Cand implineste sase ani este adoptata de o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti. In paralel cu scoala normala, frecventeaza si scoala elementara de muzica, unde studiaza vioara. Unei copilarii nefericite i se adauga traumele din timpul adolescentei. Odata ce afla cine ii sunt parintii naturali, le face o vizita. Contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum, o determina sa se gandeasca la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul. Se apuca serios de studiu. Dupa multa munca, in 1973, Ioana Dumitriu este proaspat absolventa a Conservatorului de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care il cunoaste in timpul studentiei, in 1969. impreuna, au trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988). in 1979, Dan isi indeplineste visul si reuseste sa paraseasca Romania, pentru Statele Unite. Sotia si fiica il urmeaza in 1980. in 1981, avand deja un masterat in vioara, Ioana Dumitriu se angajeaza la Phoenix Symphony Orchestra. in 1986, membri familiei Dumitriu primesc cetatenia americana.

Ioana Dumitriu va ramane la Phoenix Symphony Orchestra pana in ianuarie anul acesta. Printre pasiunile ei se numarau gatitul, counseling-ul, tricotatul si ingrijirea celor doua animale de companie ? o catelusa, Lala si Noah Bird. Dupa momentul interviului, am revazut-o pe Ioana Dumitriu la o intrunire romaneasca crestin-culturala, in Surprise. De asemenea, am mai discutat cu ea, din cand in cand, la telefon. La fel de prietenoasa cum o stiam, ma invita de fiecare data, la concerte.

Din nefericire, cancerul a curmat acest destin frumos implinit. Ioanei Dumitriu ii supravietuiesc sotul, Dan, membru la aceeasi Phoenix Symphony Orchestra, cei trei copii si singurul nepot, Zion Noah Henderson. Serviciul divin de inmormantare va avea loc vineri, 24 iulie 2009, ora 1:00pm, la Desert Hills Mortuary, 6500 E. Bell Rd., Scottsdale, AZ.