CÂMPENI

campeniAvem o țară unde au stăpânit odată/ Vitejii daci, bărbați nemuritori./ Și unde stau de veacuri laolaltă/ Izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări.” 

Radu Demetrescu Gyr

La Câmpeni, în Transilvania, localitate atestată documentar din secolul al XVI-lea, aflată în județul Alba, la 77 de kilometri distanță de reședința de județ – Alba Iulia, am ajuns împreună cu părinții. Aveam pe atunci vreo trei anișori. Eram trupește și sufletește precum o salcie, un copil sensibil căruia nu-i lipsea însă curajul, curiozitatea pătrunderii în locuri și taine. Unii copii erau mai rigizi, mai egali în acțiunile lor, mai puțin oscilanți, mai reci. Eu, priveam și reacționam sub impulsul inimii mele de copil, primeam mesaje din exterior sub forma unor unde care îmi atingeau intens simţurile. Continue reading “CÂMPENI”