Tag: Mircea cel Batran

GOLANUL SI „DEMOCRATIA”

On By nelursIn HistoryLeave a comment

…Atâta risipa de energie nationala, în aceste zile, care preced referendumul din 29 iulie 2012…atâta frasuiala si cotonogeli pe sub masa, de sa juri ca va începe un razboi civil, în România cea de tot pasnica!

Si de ce toate astea? Pentru ca, se zice, rituos si stupid: „trebuie sa respectam regulile democratice”…!!!

…Pai, daca democratia este doar un „joc cu reguli” (…dar ce-ar fi sa ne ocupam, în scurtul ragaz al vietuirii noastre, pe acest Pamânt, nu de JOCURI, ci de TREBURILE CELE SERIOASE SI ETERNE, daca tot a vrut soarta noastra sa fim OAMENI –  …iar nu JAVRE SI COTOI?!)?!), si, totusi (sau: mai cu seama!), consuma tot ce are mai bun, din punct de vedere energetic, un popor! –  ÎNSEAMNA CA ESTE O FORMA DE ORGANIZARE SOCIALA EXTREM DE DEFICITARA SI CHIAR SINUCIGASA/AUTO-GENOCIDICA!

Cum, adica? Sa desfasori steagurile unui adevarat razboi national, pentru a alunga o javra ordinara, pripasita într-o casoaie anodina, numita „palatul Cotroceni”?! Noi socotim ca un picior în dos, dat acestui derbedeu ordinar si jalnic – este/ar fi arhisuficient, pentru a rezolva problema conducerii României!

…Cum, din pricina unui derbedeu, a unui golan de doi lei gramada, sa tulburam viata si linistea unui popor de cca 20 de milioane?! Este nefiresc si absurd!

„L-au ales 5 milioane de români!” Ceeee?! Cum adica: votul asa-zis „democratic” face ca 5 milioane de golani, de tigani „cu fulgi în bot” (vorbesc de membrii infractionali ai acestei etnii, nu generalizez! – …si, în definitiv, astfel de „tigani” sunt si multi, MULT PREA MULTI! – dintre „românii” de azi!!!), de betivi si analfabeti, sa decida cine conduce o tara si un popor – si, mai ales, un Neam, din care s-au nascut un Boirebista si Decebal, un Stefan cel Mare si Mircea cel Batrân, un Mihai Viteazul, un Horea si Crisan si un Tudor din Vladimiri, un Balcescu si un Cuza, un Eminescu, Cosbuc, Goga ori Blaga, un Grigore Moisil si Traian Vuia, un Enescu, Teslea, Octavian Paler etc.?! VOTUL LUI MOISIL, EMINESCU ORI HENRI COANDA SI EMIL CIORAN ORI OCTAVIAN PALER…etc. –  SA FIE EGAL CU AL UNUI GOLAN, TÂMPIT SAU BETIV NOTORIU…dar aparati, si tâmpitul, în tâmpenia lui, si betivul ori golanul, în betia si golania lor, de un…”JOC”?! JOCUL DEMOCRATIC!

PTIU!!! Faina treaba!

Suntem sanatosi la cap, oare, oameni buni?! Nu cred…mai ales cei ce se pun chiar „chezasi” pentru aceasta aiureala grotesca!!!

…E cazul ca lumea sa reflecteze la aceste aspecte funambulesti si hidoase, chiar cu iz macabru, care obliga cca 20 de milioane de oameni (printre care exista medici asemeni Vindecatorului/Taumaturgului Hristic, ingineri geniali, profesori si preoti cu cea mai înalta misiune terestra, aceea de a creste si îngriji samânta trupului si Duhului Uman…meseriasi împatimiti de mestesugul lor, ba chiar si magistrati luminati!) – …si, toti, o, Doamne, TOTI! –  sa se prefaca seriosi, chiar gravi ca niste mumii, când se pregatesc sa dea afara din ograda tarii un golan murdar, un gainar spurcat, un derbedeu gretos.

Nu se poate continua asa – mai ales ca, daca vom continua asa, toti smecherii lumii (ca nu duce lipsa lumea, mai ales „UE-lita” – FALSA SI UCIGASA „EUROPEANA ELITA”!!!) ne vor „încaleca”, sclaviza si aneantiza – PENTRU CA LUAM ÎN SERIOS O PROSTIE ABSURDA.- anume croita pentru tari/popoare stra-vechi, pasnice si visatoare, cum este a noastra/al nostru!!!
E cazul sa ne grabim a ne cauta si gasi, precum a facut-o Titu Maiorescu, în veacul al XIX-lea, în conditii la fel de vitrege si de maxima urgenta morala, precum cele de astazi – ELITELE DE DUH ALE NEAMULUI ROMÂNESC!!!

…E timpul sa cream, daca nu un REGIM TEOCRATIC (în contra caruia Masoneria este grozav de aprig pornita!), macar O CONDUCERE NOOCRATICA! Macar O REPUBLICA PARLAMENTARA AUTENTICA!

Nu trebuie sa ne dam înapoi de la nimic care sa ne fereasca, pe viitor, de a ne pune, toti, în situatia de culme a ridicolului: sa mobilizam 20 de milioane de oameni onorabili (majoritatea…!), pentru a scapa de UN SINGUR derbedeu, de UN SINGUR golan smecher, care-si râde de noi! Sa nu ne mai amarâm, gândindu-ne ca râsul lui de tâmpit aiurit este „alimentat” de alde…”Merkaloaia” si nen’tu Barosso, care stiu despre România cât stim noi despre planeta Saturn! Si le pasa de ea cât atâta! – …afara de jaful/jefuirea ei ginghis-hanic/a!

…Personal, ne-am supune si unei DICTATURI PARLAMENTARE! Pentru ca ignorantii nu stiu ca sensul originar al cuvântului „dictatura” este foarte aproape de câmpul semantic al „Mântuirii/Salvarii din Pericol de Moarte” (si „agricultorul” Cincinnatus a fost dictator[
]!) – si orice dictatura, în rostul ei vechi, dura doar cât dura primejdia de moarte, pentru „polis”-ul/Cetate!

Evident, cei ce se tem, cica, de „dictatura”, se tem, de fapt, de „tiranie”! Da, aici ar avea perfecta dreptate: nu se poate îngadui unui dement sa-si joace „tropotica” asa-zisei „democratii” de mucava, pe spinarea si întru distrugerea unui Neam prea putin (ori prea lent!) reactiv, întru vitalitatea sa biologica si de Duh!

…Pâna una-alta, pâna ne descoperim si le punem în rânduiala (si sub lege!) ELITELE VIITOARE (cele îndelung si întelept alese si spre folosul cel obstesc rânduite, de catre vechile elite… – …acum, atât de discrete si dispersate, DAR NU INEXISTENTE, cum ar vrea dusmanii nostri sa credem!!!!), sa ne facem vânt, cu nadejde în Dumnezeu, pentru a-l pricopsi pe golanul pripasit (prin vointa falselor elite si, mai ales, prin TIRANIA STUPIDA A MAJORITATII!) CU UN SUT SANATOS, DREPT ÎN DOS!!! Sa se dea de-a berbeleaca, pâna dincolo de hotarele Gradinii Maicii Domnului, el si toata familia lui (biologica si i-morala) de golani si derbedei – pâna la Judecata de Apoi!

…Mars, javrelor jegoase si leproase! Aici este Imperiul Celest al Tarabostes-ilor, al Celor cu ALBE CUSME, tuguiate/suite pâna în nori!!!

…Dupa ce faceti aceasta curatenie – aveti grija, confratii mei VALAHI, Paznici ai Sfintei GRADINI, sa nu mai rostogoliti alte spurcaciuni, spre poalele Kogaionului Sfânt, ale Muntelui Ascuns în propria-i CURATIE DE DUH!!

prof. dr. Adrian Botez

———————————-
Note:
1 „(…)Totodata schemele de gândire si de comportament s-au polarizat în jurul principalului model colectiv, îmbratisat de cetateni. în acest model colectiv sau ideal uman s-au condensat, s-au decantat reprezentarile esentiale, schemele de gândire, valorile. În timpul Republicii, acest model colectiv a fost întrupat de CINCINNATUS, consul si dictator  (republican,adica magistrat unic si extraordinar, desemnat numai pentru o perioada de sase luni), în secolul al V-lea î.e.n. Cei care au venit sa-l înstiinteze ca a fost desemnat dictator, pentru a salva Roma dintr-ograva criza militara, L-AU GASIT TRUDIND LA PLUGUL LUI SI LUCRÂNDU-SI SINGUR OGORUL (s.n.). Cincinnatus si-a sters sudoarea, care îi cadea pe ochi, si si-a îmbracat toga praetexta, vesmântul magistratilor (LIV., 3,26, 7-l2; EUTROP., 1,17). Prin urmare, Cincinnatus era închipuit ca un brav militar si un destoinic general, barbat modest, pasionat de osteneala pe propriul sau pamânt. EL ASOCIA, ÎN PERSOANA SA, CELE MAI ÎNALTE VIRTUTI SI DEMNITATI CU MUNCA MODESTA, ÎNSA FOARTE UTILA, PE OGORUL SAU. DE ASEMENEA EL,REPREZENTA UN EXEMPLU VIU DE DISCIPLINA. DESI PATRICIAN, DATORITA JOCULUI SOLIDARITATILOR CIVICE, DE DIFERITE OBÂRSII, CINCINNATUS A DEVENIT SI IDEALUL UMAN AL PLEBEI ROMANE (…)” – cf. Eugen Cizek, Istoria literaturii latine, vol. I, Societatea “Adevarul” S.A., 1994, p. 31.

VREMEA ORGOLIILOR

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Orgoliul se afla în noi ca o forta a raului.

– Victor Hugo

De multe ori se identifica orgoliul cu mândria si este bine de separat acesti doi termeni. Orgoliul este definit conform Dictionarului: „Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine însusi, despre valoarea si importanta sa sociala; îngâmfare, vanitate, suficienta, trufie.”Între orgoliu si mândrie este uneori greu de stabilit granita si totusi ele difera, orgoliul fiind un defect, iar mândria putând fi o calitate

Orgolios este cel ce se încapatâneaza sa aiba dreptate, doreste sa obtina puterea, se crede om performant, se lauda sau cerseste laude, este egocentric, egoist si fara credinta în Dumnezeu. Orgoliosul e cel care se cunoaste cel mai putin pe sine si îi place compania oamenilor care îl flateaza.Nu suporta sa fie contrazis. E atât de plin de el, încât orice tentativa de a-l lamuri într-o problema, va fi sortita esecului. Cunoaste sau nu cunoaste, el crede ca stie totul, raspunsul lui va fi întotdeauna: „Stiu!”.

Omul orgolios nu poate si nici nu merita a fi iubit. Între el si ceilalti se creeaza o distanta, el vrând sa ramâna credincios imaginii false pe care si-a creat-o singur despre sine. O energie a raului din sufletul sau îi dirijeaza pasii.

Orgoliul este o abatere a planului mental, a intelectului. Ia naste din egoism si teama de inferioritate. Individul ajunge sa urasca sau sa invidieze. Orgoliul atrage dupa sine ipocrizia, vanitatea, setea de putere si alte stari malefice. „Eu sunt mai bun decât tine. El nu e atât de evoluat ca mine!”. Aceste gânduri se nasc în cel stapânit de orgoliu.În spatele orgoliului se ascunde întotdeauna teama de a nu fi acceptat, iubit, de a fi respins, judecat, criticat, teama de a nu fi la înaltimea pe care o asteapta altii de la el, în fine, teama de a pierde.

Orgoliosul nu stie cine este cu adevarat, el este doar ceea ce se crede ca este, de aceea cu greu va accepta sa se schimbe vreodata. El nu stie sa fie recunoscator si nici sa ceara iertare daca a gresit. Orgoliul este numit „mândrie desarta” în Biblie, întrucât orgoliosii devin, în final, cei mai nefericiti oameni. Gândul îmi fuge la talentatul pictor Salvador Dali, orgolios si imprevizibil, cum ajunsese sa se plimbe pe strazile New York-lui cu un clopotel, pe care îl folosea pentru a atrage atentia asupra sa; gândul ca ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca saracia si smerenia. Se mai spune ca atunci când acorda interviuri, vorbea despre sine la persoana a treia, folosind formularea „divinul Dalí” sau pur si simplu „divinul”.

Orgoliosul se recunoaste dupa felul în care vrea, în orice împrejurare, sa aiba dreptate si sa le arate celor din jur ca ei, de fapt, gresesc. Vrea sa dea impresia ca numai el poate fi singurul detinator al adevarului, singurul câstigator.

Se spune ca orgoliul este cea mai mare nenorocire a umanitatii. El a stat si sta la originea marilor tulburari din viata sociala, a rivalitatii, urii si ranchiunei manifestate fata de altii; a dus la conflicte sociale, razboaie, datorita placerii, ambitiei pentru putere.

Orgoliul a însotit omenirea. Marile civilizatii, marile imperii nu au fost scutite de nasterea unor oameni orgoliosi care le-au condus destinele.

Ce se întâmpla când se întâlnesc doi oameni orgoliosi? Îsi ascut sabiile si se pregatesc de lupta, fiindca orgoliul presupune putere. „Puterea nu corupe, dar ticalosii daca ajungîntr-un post de conducere, corup puterea”, spunea Seneca la vremea sa. Petre Tutea constatase ca „Politicul este legat de setea de putere”. Si ce este mai grav, oamenii orgoliosi sunt si încapatânati si odata porniti spre lupta, greu, aproape imposibil sa renunte. Lupta poate începe si un proverb românesc spune: „Când doi se bat, al treilea câstiga!”

Orgoliul nu poate fi confundat cu mândria care este un sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de bucurie, chiar de demnitate, de încredere în calitatile proprii. Omul mândru îsi cunoaste limitele, tine seama de bunul simt si se fereste a degenera în trufie sau orgoliu.Mândria, da, este o calitate! Sa constientizezi justa ta valoare, sa o porti cu modestie moderata: nici prea mândru, dar nici umil! Mândria te poate proteja de a nu fi calcat în picioare de oamenii obraznici. Si, Doamne, cât de multi sunt!

Oamenii au cu ce se mândri: Patria, limba, casa, copiii si munca pe care o fac. Progresul unei societati se realizeaza iubind toate acestea. Omul mândru este posesorul unei energii pe care o constientizeaza si pe care o poate folosi în scop lucrativ, benefic. Multe exemple de mândrie putem da! Petre Tutea si-a declarat dragostea pentru poporul sau cu urmatoarele cuvinte: „În grandoarea istorica a Poporului Român eu sânt o rotita invizibila. Dar sunt!”„Limba româna este patria mea” a afirmat cu mândrie poetul Nichita Stanescu; „Pentru mine, România nu e doar o tara. E un destin” – Octavian Paler; „Prefer sa mor în mocirla într-o Românie Mare decât sa mor în paradisul unei Românii mici” – Maresalul Ion Antonescu.

Exemplu de mândrie de patrie si de modestie ne-a redat Eminescu în „Scrisoarea a III-a”: voievodul român Mircea cel Batrân – personajul real al acestei creatii – este mândru nu pentru ca este voievod, ci pentru ca este domnitorul Tarii Românesti. El da dovada de modestie, dupa cum descrie poetul: „un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port”. Desi stia ca Baiazid a venit cu intentia de a-i cotropi tara, domnitorul i se adreseaza cuviincios, dupa datina strabuna, dovedind ospitalitate si modestie, acestea fiind însusirile de seama ale poporului român: „Orice gând ai împarate, si oricum vei fi sosit,/ Cât suntem înca pe pace eu îti zic: bine-ai venit!” Când este vorba însa de închinarea tarii, el respinge cu demnitate pretentiile sultanului (demnitate însemnând a fi consecvent în ceea ce crezi) replicându-i: „Despre partea închinarii, însa, Doamne, sa ne ierti…” Jignirilor aduse de Baiazid le raspunde tot cu demnitate si cu mândrie: „De-un mosneag, da, împarate, caci mosneagul ce-l privesti/ Nu e om de rând, el este domnul Tarii Românesti.” Sentimentele de mândrie si de dragoste fata de patrie, mai exprima în versurile: „Eu? Îmi apar saracia si nevoile si neamul…/Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, râul, ramul/ Mi-e prieten numai mie/ iara tie dusman este/ Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste./N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid/ Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid! ”

Pe fruntea oamenilor care nu-si cunosclimitele –orgoliosii -, nu poate fi scris cuvântul „modestie”. Numai omul modest si întelept cugeta mult si înfaptuieste lucruri bune.

 Vavila Popovici, Raleigh, Carolina de Nord

.

 

LIRICA DEDICATA LUI EMINESCU

On By nelursIn poetryLeave a comment

ITI RASFOIESC POSTULATELE…

Zilnic sorbeai din apa lui Hristos
si te revendicai din alte propozitii
cind pe drumul fara de folos
pandea dreapta clipa a mortii.

Pe-un sange sfant calcai pe drum murdar
purtand in spate cruci imaginare
sperand ca pronia cereasca ne da har
cand rautatea altora ne doare.

Iti rasfoiesc postulatele grave
hamesit de-ntelepciune si de raze
cum sunetul tot urca in octave
si intelepciunea se-aseaza-n fraze.

EMINESCU

Eminescu, cetatea limbii romane
cu toate turnurile Carpatilor
modelate de balade
in care isi au adapost
Decebalus per Scorilo, Mircea cel Batran,
toti barbatii inmuguriti pe acest pamant.

Eminescu planeta luminoasa
in jurul caruia graviteaza astrele cuvintelor
laminate de intelepciunea poporului
scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.

Eminescu cetate cu toate puntile lasate
sa intre armata indragostitilor
cu pletele argintate de stele
si bratele pline cu roadele cimpiilor
intinse in inima noastra.

Eminescu pasi de aur ce se aud trecand
din istorie in limba noastra
si luand forma cuvintelor
ce ne leaga
precum iubirea, precum aerul
de acest pamant dulce
ca limba romana
precum Eminescu.

CA AERUL SI SEVA, EMINESCU

Ii aud pasii trecand dinspre lumina
Si fosnetul stelelor in parul Lui,
Cand plopii fara sot il asteapta sa vina
La fereastra cu dorul aprins in gutui.

Coborand dinspre Carpati, il aud uneori
Cu fruntea impodobita de ganduri
Pe carari de argint si flori
De tei presarate randuri, randuri.

Ii aud glasul venind dinspre trecut
Dulce ca mierea cuvintelor strabune,
Cand este versul soapta de inceput
Si luna vibreaza iubirea pe strune.

Doinesc tulnice pe poteci de munte,
Spre Ipotesti prelungind chemarea
Asternuta peste veacuri punte
Pe care sa vina odata cu zarea.

Din poeme se desprinde, spre el venim,
Ca aerul si seva ce-n arbori suie,
In fiecare dintre noi il regasim
Cioplit in inimi vesnica statuie.

EMINESCU, STARE DE GRATIE

Bucura-te lumina cu dantela de stele
Pentru fereastra deschisa a zilelor mele,
Bucura-te vita de vie cu mustul decantat in radacini
Inflorind zarea in frunze mai sus pe tulpini.

Bucura-te perdea ce tremura atinca de o raza de luna
Vibrand acorduri pe-o singura struna,
Bucura-te plop ce-ti intinzi umbra pana la mine
Potolindu-mi arsita cu seve din cofele pline.

Bucura-te piatra de calcaiul Lui atinsa
Aripa peste poteca spre mine-ntinsa,
Bucura-te statuie din parc neclintita sub ploi
Cand se coace vremea iubirii in noi.

Bucura-te scara cu trepte venind din adancuri spre zori
Unde isi au cuiburi imperecheatii cocori,
Bucura-te timp pentru clip ace se imparte
Cand trece EMINESCU prin ploi mai departe.

Al.Florin TENE
Cluj-Napoca
14 ianuarie 2011

ZIUA DOBROGEI

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Tinutul dintre Dunare si mare a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Despre locutorii lui,  cunoscutul „parinte al istoriei” Herodot a facut afirmatia ca erau „cei mai viteji si mai drepti  dintre traci”(1) chiar in conditiile in care au fost infranti totusi de oastea lui Darius I, imparatul persan, care in 514 i Hr a trecut peste aceste meleaguri.

In timpul marii colonizari grecesti din secolele VIII-VI i Hr, la tarmul Pontului Euxin au fost intemeiate emporiile: Histria, Tomis si Callatis, ale caror ruine se vad si astazi. Marele rege dac Burebista, creatorul primului stat dac ce reprezenta o forta politica si militara in epoca, „primul si cel mai mare dintre regii din Tracia”(2),  a stapanit aceste teritorii dupa cucerirea lor in anul  55 i Hr.

Dobrogea a fost primul teritoriu din spatiul carpato-danubiano-pontic integrat in lumea romana, intai prin foedusul din 72-71 i Hr incheiat cu cetatile grecesti de reprezentantii Romei, care le transforma astfel in aliati, apoi prin cucerire efectiva si integrare in provincia romana Moesia in anul 46 d Hr.(3) Crestinismul a patruns in acest spatiu prin intermediul misionarilor si mai ales pe cale apostolica prin prezenta Sfantului Apostol Andrei, cel care a locuit, se pare, in vestita pestera din sudul Dobrogei.(4)

Etnogeneza romaneasca a cunoscut si aici doua etape, cea a formatiunilor prestale, amintite de Ana Comnena(5) in Alexiada, opera sa, numind conducatorii locali Tatos, Satza si Seslav, ori mentionate de  inscriptiile care ii amintesc pe jupan Dimitrie si jupan Gheorghe, precum si o a doua etapa, a statului feudal propriu zis, Tara Cavarnei, statul lui Balica despotul, a lui Dobrotici, apoi Ivanco.

Mircea cel Batran se pare ca a alungat vremelic pericolul turcesc devenind „singur stapanitor pana la Marea cea Mare”(6), la sfarsitul domniei lui (1418) sau a urmasului sau Dan al II lea(1420), Dobrogea devenind parte componenta a Imperiului Otoman, integrata pasalacului Rumelia, pastrata sub administratie turceasca timp de patru secole si jumatate. Razboiul de Independenta (1877-1878) a fost prilejul recuperarii Dobrogei prin jerta de sange a ostasilor romani pe campul de lupta. La finele razboiului, conform prevederilor Tratatului de Pace de la Berlin s-a hotarat reintegrarea Dobrogei in Romania.

23 noiembrie 1878 reprezinta ziua intrarii oficiale a autoritatilor civile si militare romane in orasul Constanta, dupa ce la 14 noiembrie Carol I emisese doua documente fundamentale si anume „Proclamatia catre dobrogeni“, respectiv „Inalt Ordin de Zi catre Armata“, prin care se arata ca „Dobrogea de astazi, vechea posesiune a lui Mircea cel Batrin, face parte din Romania”.

Numita in zilele nostre, din ordinul prefectului Danut Culetu, „Ziua Recunostintei Constantenilor”(7), Ziua Dobrogei merita sa fie sarbatorita in fiecare an ca data importanta in devenirea noastra ca natiune moderna.

De fapt, ziua de 14 noiembrie ar trebui marcata ca zi a Dobrogei, dupa spusele bine cunoscutului istoric conf.univ.dr. Stoica Lascu, presedintele Filialei Constanta a Societatii de Stiinte Istorice din Romania, cel care intr-un articol din ziarul „Telegraf” preciza: „14 Noiembrie 1878 este una din orele astrale ale Romaniei, fara de existenta careia cu greu ne-am putea imagina evolutia moderna si contemporana, independenta si prospera a tarii noastre. Este ceea ce putem numi Ziua Dobrogei”.(8)

„Ziua Dobrogei” se datoreaza cu precadere vizitei lui Carol I la Constanta si a faptului ca „Proclamatia Domnitorului Romaniei catre dobrogeni”, datata 14 noiembrie 1878, era o afirmare, era o asigurare si era un indemn: „Locuitori de orice nationalitate si religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Batran – de astazi face parte din Romania. Voi de acum atarnati de un Stat unde nu vointa arbitrara, ci numai legea dezbatuta si incuviintata de natiune hotaraste si ocarmuieste. Cele mai sfinte si mai scumpe bunuri ale omenirii: viata, onoarea si proprietatea sunt puse sub scutul unei Constitutii pe care ne-o ravnesc multe tari straine. Religiunea voastra, familia voastra, pragul casei voastre vor fi aparate de legile noastre si nimeni nu le va putea lovi, fara a-si primi legitima pedeapsa…  Armata romana, care intra in Dobrogea, nu are alta chemare decat a mentine ordinea si, model de disciplina, de a ocroti pasnica voastra vietuire. Salutati dar cu iubire drapelul roman, care va fi pentru voi drapelul libertatii. drapelul dreptatii si al pacii. In curand provincia voastra, pe cale constitutionala, va primi o organizatiune definitiva. care va tine seama de trebuintele si moravurile voastre, care va aseza pe temelii statornice pozitia voastra cetateneasca.   Iubiti tara la a carei soarta este lipita de acum si soarta voastra”.(9)
——————————-
(1) Adrian Radulescu, Ion Bitoleanu, Istoria romanilor dintre Dunare si Mare, Editura Stiin?ifica si Enciclopedica ,Bucuresti, 1979, p 50
(2) Idem, p 73
(3) Ibidem, p 77
(4) http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-pestera-sfantului-apostol-andrei-67904.html
(5) http://www.fordham.edu/halsall/basis/AnnaComnena-Alexiad.html
(6) Istoria Romaniei in date,( coordonator Horia C Matei), Mica intreprindere editorial- poligrafica „Crai nou”, Chisinau, 1992, p 234
(7) http://www.telegrafonline.ro/1195682400/articol/40867/prefectul_culetu_si_modelul_american.html
(8)  http://www.telegrafonline.ro/pdf/1be744933c7293bcd05d5d94d4979113.pdf
(9) http://moldova.go.ro/pagini/istorie/undobrogei.htm

—————-
Prof. Gigi STANCIU
Constanta
Noiembrie 2010