de George SAFIR

 

N-ATI VAZUT CUMVA O TARA?

Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o tara?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afara;
Azi am venit si-o caut cu ardoare,
Dar n-o gasesc si-n suflet rau ma doare.

O caut peste tot, am fost si-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lasate,
Înspre paduri, potecile uitate
M-au ratacit într-un pustiu de cioate.

Acasa poarta nu e zavorâta,
Caci mama tot mai iese si se uita;
Atâta dor i-a mai ramas pe lume,
Feciorii sa-i mai strige iar pe nume.

Mosneagul iese-n cale si-o întreaba:
„Vine? La anul, cred! Acu-i la treaba,
La noi în tara-i multa saracie…
Stiu ei – ca de-or veni, la ce sa vie?!”

Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o tara
Cântata de poeti odinioara,
Cu ochi de cer si plina de verdeata?
Am fost si-am cautat-o si la piata.

Acolo nu era, de buna seama,
Ca prea o înjurau români de mama;
Harbuzul, patrunjelul, biata pruna,
Erau culese parca… de pe Luna!

Chiar, voi nu ati vazut pe jos o tara,
Calcata în picioare si murdara?
Ce-aveti cu ea? Nimica nu va cere,
Eu o declar singura mea avere!

MI-E DOR, MAMA!

Mi-e dor, mama, sa ma saruti pe frunte;
Sa-mi spui, cum stii doar tu, lucruri marunte;
Mi-e dor de ochii tai senini, albastri,
De vorba ta blajina de sihastri.

Mi-e dor sa m-astepti seara la portita;
Eu sa mai vin fluierând pe ulita.
Mi-e dor sa-ti mai fac un nod la naframa,
Sa te mai vad trebaluind, of, mama!

Mi-e dor sa mai merg cu tata la coasa,
Prin iarba, descult, când roua se lasa,
Sa mai adorm pe-o capita de fân,
Cu greieri, la scripca, arcusul sa-ngân.

Mi-e dor sa-mi mai fie iarasi foame,
Sa ma catar printre crengi dupa poame
Si sa ma-ndop cu cirese amare,
Cu mamaliga ascunsa-n ziare.

Sa hoinaresc toata ziua pe dealuri,
La prânz sa m-arunc în iaz, printre valuri,
În amurg sa ma retrag înspre maluri,
Obosit, sa ma culc pe idealuri.

Mi-e dor sa-ti mai trimit câte-o scrisoare,
Macar asa… la câte-o sarbatoare;
Sa te întreb: „acum ce te mai doare,
Maicuta mea, cea sfânta nascatoare?”

Te-anunt ca voi veni de Paste-acasa.
Sa te gatesti, ca vreau sa fii frumoasa
Si vezi de taie gâsca cea mai grasa!
Caci vreau de Pasti sa stam cu toti la masa.

M-A TREZIT TATA

m-a trezit tata
tocmai visam
o pajiste înverzita
eu alergam dupa fluturi

sa mergem la coasa

mi-am tras pantalonii scurti
si am plecat amândoi
fara sa scoatem o vorba
cu noaptea în cap
nespalati si desculti
din când în când
ma opream
sa-mi scot spinul
ce nu-si gasea loc
decât
la mine în talpa

„hai mai iute, ma îndemna tata
acusi rasare soarele!”
si eu fugeam schiopatând dupa el

iarba se culca pe spate
ca niste soldati secerati de gloante
trezind greierii din somn

în urma noastra rasareau brazde
ca niste morminte

soarele a uscat totul
coasa nu mai taia

roua înmuiase iarba
ca o lacrima
o inima de piatra…

TRECUT-AU ANI, N-OR SA MAI TREACA!

Trecut-au ani si-or sa mai treaca
Pe-acest pamânt de osânditi.
Un om se naste, altul pleaca
Si cât traim suntem grabiti.

Azi te-ai nascut si n-ai rabdare,
Parintii vrei ca sa-i întreci.
Cum ziua este trecatoare,
La fel prin viata ai sa treci.

Matur o sa te vezi deodata,
Ghicindu-ti soarta în ghioc.
Si-ai sa blestemi ca niciodata,
În viata, n-ai avut noroc.

Cât timp speranta licareste
Si ‘nalti privirea catre cer,
În tine, gingas, glasuieste
Copilul, ca un mesager.

Din vise mari, înaripate,
Ai sa te-alegi c-un gust amar
Si tot te amagesti ca poate
Mai rupi o zi din calendar.

Trecut-au ani, n-or sa mai treaca!
Batrân la vorba si la mers,
Izvoarele îndata seaca
De-amu vei fi un… fapt divers!

VOI MURI AZI, POATE MÂINE?

Voi muri azi, poate mâine?
Ma-ntreb adesea când asist
La un concert de clopot trist;
Cât ne zbatem pentru-o pâine…

Multa lume-ndoliata
Asculta-acelasi vechi prohod
Si parca mi se pune-un nod
În rasina tamâiata…

Vei trece suflete un pod,
În groapa, trupul o sa-l lasi;
Prin tintirim, tacutii pasi,
Încheie-al vietii episod.

De-acum treci în amintire,
De parca nici nu ai fost viu;
Te-asteapta sfântul interviu
Si-un etern de… pomenire.

Lacrimi, daca vor mai curge,
De-atâta dor se vor usca;
La moartea mea se vor brusca
Hulpavi, bautori de sânge…

Tânar îs si sunt în vâna,
Dar când popa glasuieste:
„Doamne sfinte, miluieste!”
În pumn strâng niste tarâna…

ÎN LUME TOATE SUNT DESARTE

ai fost o nota muzicala
un do de sus sau poate-un la
deschis-ai un concert de gala
dar l-ai închis c-un…  tralala

ai fost pe scena primadona
si glasul tau suia divin
chiar înflorise-o anemona
când ai plecat cu bratul plin

în posturi te visam madona
îngenuncheam în rugaciuni
dar oja ta cu acetona
îmi aprindea sub talpi taciuni

când mai citesc azi câte-o carte
îmi fura ochii un verset
în lume toate sunt desarte
dar orice zi e un reset

si-atunci când viata n-are miez
încearca sa te relaxezi
c-un mars de melc în fa diez
ca tot ce-ai strâns îndata pierzi

NU PLEC!

Nu plec, nu scapi asa usor de mine
Chiar de m-alungi si ma împingi pe scara!
Eu sunt mai credincios decât un câine,
Nici lantul nu l-as roade-n frig afara.

Sa-mi dai, de-ti amintesti, un colt de pâine;
Pe geam poti sa-l arunci, far-o privire
Si, bucuros, stiind ca-i de la tine,
Nu-mi va pasa de-a mortii otravire.

Sa nu-mi dai apa, nicio picatura!
Caci cerul s-o-ndura, macar, o noapte,
Sa-mi stinga-n ploaie-a buzelor arsura
Ori arsita din trup, când vântul bate.

De n-oi primi nimic, din toate cele,
Tu leaga-ma pe rug si-aprinde focul!
În fumul albastrui sa urc spre stele,
Sa-i caut vesniciei noastre – locul.

Bacau,  2011