Tag: Marin Preda

ARTISTUL – SI…: ”INFERNUL SUNT (mereu…) CEILALTI”!

On By nelursIn CultureLeave a comment

…De la Zoil încoace  (…ba, probabil, si în pesterile de la Altamira, va fi existând vreun „pesterit” fara har si „iute la pizma”, care i-a dat cu bâta-n cap…Artistului Autentic, celui care, visator, abia trezit din somnul neguros si fara…blana pe el, zugravea cai salbatici si mamuti, pe peretii „igrasiosi” ai pesterii, uitând pâna si sa-si pazeasca spatele…), au existat, exista si vor exista indivizi lipsiti de talent, care-s nervoso-invidioso-veninosi, pe cei carora (…li se pare lor, pentru ca adevarul e altul: pe Artist nu-l mai ia nimeni în seama, demult…decât, eventual, ca sa-l aresteze, când calca dincolo de zebra, sau când huiduie Guvernul…) li se ofera prea multa atentie si…”zgâiala”, din partea…publicului („pesterit” sau…”despesterit”!). …Daca Arta, Literatura – s-ar masura în „câte suruburi pe ora face, la strung, Cutare”…macar ar exista „argumentul”, „partea fier–oasa” (vorba lui Marin Preda!), pe masa! Dar asa…fara masa si fara „parte”…: Harul (pentru ca vine de la Dumnezeu, iar nu de la… benzinarie!) nu se numara si nu se cântareste, cu cântar omenesc: doar îngerii, peste veac, vor da seama Lui Dumnezeu, despre cât de buni sau rai au devenit oamenii, citind (sau, mai probabil, …necitind!) scrierile lui Cutare…! …Poate ca, azi, sa mai fie si altceva: inversându-se scara valorilor de Duh, exista doua posibilitati: 1-ori, un neavenit, oportunist din cale-afara, enerveaza pâna la…inervare, pe cei care-i stiu…”biografia” si „geografia”-traseul prin/pe care a ajuns, din ober-chelner sau macelar-sef, prin „datul din coate” si „facutul din pleoapa”, din buzunar si din…TIR! – „mare scula cu bascula”, Orfeul din Curtea Blocului… …Ce-i drept, daca ar exista mai multa atitudine crestineasca, cel cu Har ar lasa sa cearna timpul si Duhul Lui Dumnezeu, din sufletul de oameni si din lume…si s-ar vedea, peste o mie-doua de ani, ce s-a ales, de „înfigaret” …Dar, cum omul nu traieste cu mileniul, ci (cel mult!) cu deceniul, eu zic ca asanarea (cât mai rapida si ferma!) a „spatiului de Duh”, dintr-o tara/dintr-un Neam, de „ciocoii condeiului” – trebuie sa se faca energic si fara prea multe fasoane si temenele! Din pacate, la acest capitol, criticii (nu doar în România!) sunt extrem de deficitari, ramânând datori vânduti, „publicului” cititor…! 2-…Sau, invers: neavenitul, vazând ca trece timpul si el, înca, nu i-a batut la puncte pe Shakespeare, Goethe si Eminescu, laolalta! – se burzuluieste, mai frate! Pai, cum adica! El da bani cu împrumut (sau…nu!) pe la sefii de filiale USR, da de baut „confratilor” (fie ca n-a intrat, înca, în vreo liga sau uniune, fie ca a intrat deja, dar vrea si „Premiul Cel Mai Tare Din Parcare”!) …face „galagia de cuviinta”! …Si, de obicei, daca este suficient de OBRAZNIC (iar sefii USR suficient de corupti si slabi de înger – …si SUNT! – , sau au facut prostia sa tot amâne înscrierea în PDL, precum a facut descurcareata „lichea literoasa”! – …în asa hal ajunsi, încât sa se uite, sefii cu pricina, cu teama, la orice politai, pe lânga care trec…) – respectivul „paturica” al Culturii Românesti…”manânca praznicul”! …Ar mai fi înca o varianta…a treia! Unii scriitori se mai dau si…”loviti” – sperând ca, autovictimizându-se, le va creste „cota la bursa Valorii”…si li se va da mai multa…”tâta”, decât celor discreti!!! Nicio speranta… – …dar, iarasi, mult, mult prea mult penibil! …Vorba ceea: „Mult penibil, putina Arta!”   …Dar, în privinta raspunsului la întrebarile noastre, diurne si nocturne, privind cauza…”dihoniilor profesional-artistice” , sunt si destule …”imponderabile”… Se zice (eu n-am fost de fata!) despre un scriitor român, bine cunoscut mie (vorbesc de morti, asa ca nu dau nume!) – ca, atunci când a intrat în casa unui confrate proaspat „trecut la cele vesnice” (si care, pâna atunci, tare îl mai „încurcase”, prin celebritate…”superioara”!) si a vazut, pe o masuta, fotografia raposatului (si concurentului!) întru Parnas… – ar fi rupt fotografia „concurentei”, vorbind cu imaginea (tot mai micsorata, prin îmbucatatelire…) a celui „dus la îngeri”: „Gata! De azi, EU îs primul!”

…Nu degeaba zic multi filosofi ca spita umana se trage, integral, din Cain („samânta Cain”, îi zice Eminescu!) – …iar eu adaug, de multe ori, exasperat de zarva infernala din lumea „orfeilor”, ca Scriitorul Contemporan (Artistul, în genere) are ascendenta nu în maimuta, nu în Adam Protogonos…ci pe undeva, prin Borneo…printre canibali…! Adrian Botez

Poeseu/ Jurnale nocturne

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

 

Ce este „starea poieion”?

 

Se dedica Tatianei Scurtu Munteanu

 

Curios ca despre Poet au scris mai frumos, mai magulitor si uneori chiar exaltat mistic, nu poetii, ci filosofii, sau eseistii, ori prozatorii. În tinerete am citit acel jurnal al lui Cesare Pavese, „ Meseria de a trai”, un jurnal acut autobiografic, al suferintelor lui dar si ale erosului reprimat de handicapul impotentei. Marturisirile sale par ale unui poet ce se rateaza în patosul jurnalistic, al prozei confesive, necrutatoare siesi, scrieri cu valoare de document psihologic implicit, de studiu psihanalitic, pare-se marcat nu atât de Gustav

Jung,cât de Freud. Anticipând astfel de definitii, reîntelegi de fapt ca Poezia este un.. fenomen al Naturii, un fenomen mereu misterios al naturiiumane, în rezonanta cu cosmosul, cu energiile invizibile, ubicue, receptate si perpetuate cumva religiosus, veneratoare ( de la Venera,Venus,Virgo, Fecioara,Eros and Erato. Da, si famenul!) si cultivate în civilizatii,…cu impulsiunea originara, oraculara, a divinatiilor si magicienilor din ilo tempore, a mantrelor antice… Iata câteva definiri ale Poetului (Poeziei) :

 

Socrate ( 469- 399) :

„ Poetul este parinte si calauzitor al nostru întru întelepciune ( inteligenta, cunoastere, n.) …ceva usor, înaripat si sacru”…

Déjà vu…Deja cazut cu totul în desuetitudine, ca si sfintii detirnati în…aprocrifism.

Unul dintr-altul, sacerdoti ai barbarilor, fizicieni si astronomi ai prezentului..Psihologi ai “ omului devenitor” , imitându-si zeul ( pluralitatea! ).

 

În volumul antologic de imediat dupa moartea romancierului român Marin Preda, din imediatul orizont contemporan noua, retin cu admiratie cele scrise de el despre Poezie- Poet, admirabil, tulburator si… mitic… (L-am cunoscut personal cu prilejul rar al editarii mele la „ Cartea Româneasca”, ( Aur heraldic si ?ara poemului meu) si stiu multe despre ceea ce arde în spatele operei lui, ceea ce de fapt determina astfel de enunturi axiomatice, în cel de mai jos, cu patosul ( patimirea) unei Fiinte istorice ( Vulcanescu) -a unei natiuni în care cunoasterea este, stigmatic- mioritic, una …oraculara- mioriticia si manoleica; (Preda credea fanatic în zodii): „ O tara care nu stie sa-si apere poetii, va fi învinsa sau va supravietui lamentabil la coada altor natiuni, fiindca poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri si-l face nepieritor…” ( Iata o admirabila samânta a crestinismului, a Sinelui ca Hristos). ( Evident, Preda nuanteaza acest „ sânge” ( seva, asadar vegetalul – caci suntem în interregn) -de substrat al ceea ce as numi „ memorie freatica”, rezerva izvorâtoare izbucuri si cascade ale existentei într-o anume paideuma( v. Leo Frobenius)- …Sunt sigur de faptul ca Preda se referea indirect – contestatar, prin enuntul repros, la cenzura activistica, politieneasca, sintezista- a politicului asupra omului- care- scrie, omului care scrie ca supreme orgoliu, dar si ca imperative al fiintei de a comunica- empatic-a omului poetic, omului ce exprima de fapt Sufletul în Stare de Libertate ( desi pare-se libertatea e oarba, ca si justitia, nu? !- , sub verbul zborului, al “profetismului”, ( cunosti ce a fost, deduci ce va fi, cyclic…) -al sacralitatii …) . Viata si moartea lui au fost „semnificative” si, vai, profetice, pentru ceea ce urma sa vina, dupa 1989… Preda a fost victima nu doar a cenzurii, cât a Starii poetice din Fiinta sa… paranoia de grup, de boema, cea ritualica, cea a “ ucenicilor” ce se gelozeau între ei spre a-l adula pe “ maestru”, pe guru…Cam tot asa, însa si mai dramatic, a fost si Nichita, ca sa nu mai vorbim de Paunescu…Am întrebat undeva: opera îsi devora creatorul” ?

In extenso, pe filiera balcanica, a “ crailor de curte veche” ( carte veche !) -ca dealtfel, majoritatea scriitorilor români…Rivalitatile de tip Karp- Eminescu, Blaga- Beniuc, Preda- Barbu…si monstri sacri, resurecti în tromba, imitatori ai modelelor ( Calinescu, Lovinescu) ..Ce exotism sinistru, funerar, ce mari bolnavi de sine, contaminând totul !

Teroarea de a îsi stii valoarea vs. Nerecunoasterea ei de catre Contemporani…

 

Despre conceptul de terror mentis…

 

 

Motto: daca exista nebuni, exista si nerai?

 

Teroarea( ca stare subterana, a subconstientului colectiv, recte a ID-ului în criza identitatii- ca oglinda neagra, stihiala,- labirinthic…) nu vine, ci revine din trecutul deja mort, este umbra inefabila a memoriei colective, este stihialul memoriei. Este istoria neconsolatilor de pierderi, înfrântilor, aratatilor si a persoanelor non-grata, a ventrilocilor, a frustratilor, a dementilor grafomaniaci, etc.- o teroare ce “ctitoreste” din

ruinele socio- schismei, mausolee cazemate, este teroarea care conspira, disimulata,

deghizându-se în cameleonismul societatilor….Spaimose a trompetelor cu surdina sau stridente – ale noilor apocalipse… Lumea e îndoctrinata, dogmatizata, manipulata dupa cum o stiu expertii tehno- cratiilor si ai Banului, dinamitarzii ideologiilor, smintitii paranoiei, genialoizii si mascaricii Puterilor ( ierarhiilor).

Enuntul dilematic al lui Andre Malraux, „ secolul XXI va fi religios, sau nu va fi

deloc”… este în coada de peste: religios nu pare a fi, asadar va fi …terorist ?

În acest mileniu îndepartat siesi, constrictiv ca perceptii ( v. rezonanta Schuman) – în deriva spre… Rosu, exaltarea mistica, delir al suprafetei Textului, nu are taria

originara, luminica, telepathosul primordialelor manthre sau divinatiilor incantatorii,sus-evocate- taumaturgice, nici nu mai contin macar psalmismul, MISIONARISMUL de tip sectarist, sau cel extremist, sau sutrismul de mai târziu, acum explozic pornografic…

Functia magica a Verbului, a legii cântate, Dainei protodacice ( „ bunica” Doinelor )…, a decazut în subordinea labrinthica a ratiunii reci, substelare, a sublunarului… Psihedelismul si curenteloe de tip undergraund, mitul- codul pesterii lui Platon ( v. Heidegger) – sunt doar accesorii cu functie de toxine care dezinhiba, însa apartin onirismului si bâlbei care, etimologic, aici, vine de la Babilon?„ enunturi- oraculare” a emanatiilor de sulf din Delfi…O, si mai ales preotesele ce se prostitueaza cersind Incubul în hlamida de mersie, cu coarne si falus satiabil! Sacerdotii barbarilor de altadata, savantii, cercetatorii de acum, sunt doar intuitivi terorizati de aceeasi dilema, a transcenderii, a neo- alchimismului si de fapt robot-ismului care-l prefigureaza pe Neo- Mensch-ul cyborgic, recuperatorul, omul electronic, modificabil .. îngrosându-si vocea ca un ventriloc clonat, prin hubloul gropii micului ecran… Si deodata, absurdul : vedem prin ochiul- spion al lui Dumnezeu, Hubble, cel putin 4oo de miliared de galaxii…

„Cenusie, scumpe prieten, e teoria întreaga iar verde –al vietii arbore auriu” ( Goethe, Faust) „Horridas nostras mentis purga tenebras” Purifica întunecimile datatoare de fiori ale mintii noastre „…si amarnic/ ne smulge inima o Putere/caci tot ceea

ce este ceresc/ cere jertfe”- Hoelderlin ( perioada “ nebuniei romantice).

 

Eugen Evu

PAMFLET: REPAGINARI CU HAZ GROTESC

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Motto: Primim din America

“Arzi, deci existi!Ce vîlvatai
ce rug superb sînt anii tai!
Daca-ai muri si iar te-ai naste
În acest semn te voi cunoaste:
Trecut prin flacari, pur, subtire,
Si mistuit în omenire”.
Nina Cassian, trans-nonagenara


O pagina din „epopeea zgîmbaiana”* Hazul si grotescul – sau Titi zis Zombi* Chestia aia… revolutie…*! „striviti partidele”! Zgîmbau de Hunedoara, sau noua heraldica a corbilor de semanaturi…

Realizarile 1990-2011, ale artistului plastic de care facem vesela si necum trista vorbire aniversara, asa cum au aparut în raposata revista Memoria, a fie iertatului Banu Radulescu, fost pacient pe rotile la Geoagiu Bai. Prietenii stiu de ce.

Anno Domini 1990. Un tânar agitat foarte, revolutionar cu banderola în decembrie, acum plin de verva revolutiei justitiare, cocotat pe wc-urile stadionului „Corvinul”, cu o pancarta, la vizita electorala a lui Ion Ilici-Iliescu si Dan Iosif, Constantin Zgîmbau scapa de furia aplaudacilor fanati ai „Eliberatorului”. Îi public în ziarul „Renasterea Hunedoarei” un atac la adresa orfelinatului din Baia de Cris, unde C.Z. îl acuza pe director ca ar fi fost abuzat în anii internarii lui acolo, (el fiind nu orfan, ci abandonat de familia saraca, cu numerosi copii, originara din Moldova. Îi public si un drept la replica directorului. Înainte de a pleca la facultate, C.Z. initiaza campanii de distribuire a ajutoarelor venite din occident (Franta, Olanda, Germania), pentru orfanii din judet, cu un activism iesit din comun si apoi se manifesta protestatar. La facultate, devine lider sindical al studentilor si erou al unor actiuni protestatare, soldate cu acte de violenta în urma carora Zgîmbau este amendat (amenda i-o plateste Ion Cristoiu, care avea un subiect suculent astfel), dar apoi, acuzat de agresiune, Zgîmbau este detinut în penitenciarul Bîrcea. Va sustine ca adevaratul motiv ar fi unul politic…

Coment redactional 2011: Curioase sunt câteva detalii din estimp.

1. Zgîmbau nu s-a aliat cu dl ex. fost presedinte de onoare al revolutionarilor hunedoreni (oras martir, cu sapte împuscati în dec. 1989) – Iv Martinovici, nici cu primul senator emanat din zona, dl. prof Dinis Ion, fost prof. de marxism, nici cu taranistii lui Coposu, pe listele carora eroul C.Z. a candidat initial, ci abia mai târziu, cu pedelistii lui Stolojan-Pogea, sub cerul portocaliu al Hunedoarei.

Revenind lapidar la story-ul comemorativ: întemnitat la Bârcea, Titi acuza politia (fosta militie) de nedreptate, remember excelente versisaje de CARICATURA, a la maniere de Goya în perioada CAPRIICIILOR, dar el fiind si subiect frecvent al presei în alegerile locale si parlamentare, caricaturizând-o prin expozitii ulterioare, si devenind subiectul preferat al ziarelor si tv. locale. Un amic, big jurnalist post-revo’, bine a zis: „Pai mai, Gelule, daca nu ar fi Titi, noi ce am avea sa scriem la ziar?”

Este sustinut de p.d. iar fiind sustinut de Ghe. Pogea, primarul ales N. Schiau îl va salariza ca functionar principal al primariei Hunedoara, calitate în care C .Z. va dirija tot ce misca în domeniul artei si culturii, etc. La alegerile din 2007, candideaza pt functia de primar, dar nu obtine decât cca. 15 voturi… etc… Epopeea zgîmbaiana culmineaza cu „spectacolul” care, peste ani, va semana cu cel al secuiului Barna, recent (2011), al spânzurarii simbolice în piata, a unei papusi din cârpe numite Avram Iancu. Zgîmbau, însa, a oferit un spectacol cum spune el „hazos si grotesc”, datorita pierderii alegeri locale de dl primar Schiau, (pdl) în favoarea, în favoarea lui Ovidiu Hada (pnl): în fata primariei, a înscenat un absolut ionescian teatru-ambulant, în care a intrat îmbracat în zeghe, pe platforma unui camion de pompe funebre, strigând lozinci, eshibând scene în care îsi auto-înscena executia da catre calai mascati, a la maniere medievale, etc. Apoi a stat câteva zile în „ recuzita” de rigoare, la usa primariei… Neluat în seama, el a intrat cu lanturi la picioare în cladire, astfel determinându-l pe primara sa îl evacueze cu jandarmeria… Astfel a luat sfârsit episodul ix al unui lung serial, de 20 de ani, din tele-novela-epopee (cum preferati), a dlui Titi care în anii 1990, clama curentul revolutionar în arta, îmbracat în sumanul lui Zelea, „Zombart”, adica, explica el, de la Zombi africani, sau daca vreti strigoii din mitologie.

Cu toate fatetele ei, epopeea lui Titi este într-adevar, o alegorie grotesc- hazoasa, a ultimilor 20 de ani, din fosta cetate a otelului, Hunedoara. Iar acum, dl profesor de desen Constantin Zgîmbau, stabilindu-se pe dealul Ghelariului, pare a fi atins întelepciunea, dedicându-se catedrei, si valorificându-si, se aude ca e un as al proiectelor si al facerii banilor prin arta, talentul autentic, pe care personal îl consider nu atât rodul scolii, cât al frustrarilor din copilarie si resimtite cu surdina, probabil pâna în adâncile batrâneti…
———————————————————————-
P.S. Draga Titi Zombartistule, ca fost editor al acelui saptamânal numit „Renasterea Hunedoarei”, care avea deviza crestina „Daca dragoste nu e, nimic nu e” (via Marin Preda), dupa 20 de ani parafrazez: „Daca adevar nu e, mai nimic nu e!”

***
Nota:
Constantin Zgâmbau face greva foamei, dupa ce a înfundat si puscaria pentru modul extravagant de a se certa cu puterea. Artistul hunedorean este înca în greva foamei si spune ca nu va renunta nici în ruptul capului pâna când comisia de disciplina nu se va întruni sa analizeze plângerea formulata de primarul Ovidiu Hada. Acesta din urma a declarat ca o parte din membrii comisiei au demisionat si ca aceasta va fi formata când se vor gasi oamenii necesari. „Când va exista o comisie ea se va întruni. Voi propune ca domnul Zgâmbau sa fie expertizat psihic la Bucuresti si îmi pare rau ca legea nu îmi permite sa îl arestez”, a declarat edilul sef Hada. Zgâmbau povesteste ca a început campania de proteste înca din 1990” de la chestia aia care-i zice revolutie”. „De atunci ma aflu în opozitie cu toate puterile, pe care am reusit sa le irit nu mult, ci foarte mult, motiv pentru care eram vânat. Cu toate acestea, orice protest al meu s-a bazat pe spectacolul vietii. Protestele mele îmbina hazul, dar si grotescul, totul fara violenta” a declarat Zgâmbau. Dar seria lunga de proteste la care a participat Zgâmbau a sfârsit de doua ori în închisoare, odata la Jilava si odata la Bârcea Mare.

Eugen EVU
Hunedoara
Aprilie 2011

Caruta cu vise pe drumul stelelor

On By nelursIn literatureLeave a comment

Avand obarsii in Balsul haiducilor olteni, Marin Trasca scrie precum respira, precum ii curge prin vene, departe de casa, sangele de roman. „Boala” scrisului a fost ursita inca de la nastere, de catre vreddnicele moase ale poporului roman, care l-au scaldat in busuioc, dandu-i puterea slovei. In copilarie prin joaca, amestecand literele forma cuvinte prin care adresa spunea celorlalti ceea ce simtea. Astazi impartaseste sentimentele in vers, intregii lumi. Este mesagerul, pe coarda sensibila a inimii, a frumusetilor ancestrale oltenesti, a apei nemuritoare, a vantului hoinar, a lunii singuratice, a soarelui stralucitor, a pribeagului plecat departe de tara natala, care isi colinda pamantul sfant in rime.
Debutul in poezie l-a avut in anul 1988 la celebra revista „Tribuna”, sub auspiciile Cenaclului literar „Ritmuri” de la Deva, pastorit de Valeriu Bargau. De atunci, a adunat, in zeci de publicati, tot pe atatea poeziii care vibreaza peste timp alaturea cu sufletul geaman al romanului.
Odata cu primii pasi ai libertatii Marin Trasca a imbratisat munca de ziarist, lucrand la mai toate ziarele din Olt, in acelasi timp avand o colaborare si cu Radio Oltenia din Craiova. Editorialele presarate in paginile ziarelor, gandurile usor stilizate ale lumii, construirea civilizatiei post-decembriste, sunt cuprinse in volumul  „Singur printre ziaristi”, care a vazut lumina tiparului in anul 2002 la Editura Pro Humanitas. Instantanee, flashuri, lumini, cautari, raspunsuri, semne de intrebare puse de jurnalistul profesionist, oglindite prin lupa scriitorului care croseteaza metafore. Desi traieste in Spania, nu a uitat de tara, de romanism, prin intermediul saptamanalului „Noi in Spania!” promovand arta, frumusetea, clipa de binecuvantare.
In „Caruta cu vise” sunt trairile, iubirile, dorintele, implinirile si aspiratiile ultimilor 20 de ani, care reliefeaza zbuciumul poetului deasupra caruia pluteste …singuratatea, acea stare care, atunci cand se aseaza in ungherul sufletului, te raporteaza la dorul dupa ulitele satului copilariei, unde  „mama s-a culcat cu Luna-n ochi” si se trezeste odata cu mangaierea razelor de soare, stamparata de doina dulce, atunci cand “ulita ningea cu amintiri”. Este greu departe de tara, este greu sa porti nestamparatele amintiri, este greu sa nu fi cu ai tai in momentele importante. „Avand   nevoie de lumina/ aprinse  un  Luceafar/ sa-l aiba de sarbatori”, ca o mangaiere a inimii pe care lacata strainatatii n-o mai poate stapani. Atunci cand zalele se rup salta de bucurie versul, poetul fiind in transa creatiei: “ Sunt un  cobai/ Al paginilor nescrise,/ Carora li se fura/ Nisipul din clepsidra”. Timpul incremeneste spre nemurire, limbile ceasului se opresc, iar cartea devine stapana meleagului celest.
Daca ar fi sa raspund la intrebarea poetului  “Cate lacrimi ar incapea intr-o caruta/ Cu sare?”, as spune ca tot atatea cata bucurie incape in versul neprihanit de durerea neimplinirii, tot atatea cata vapaie emana Lumina Lumii prin darul si harul ce s-au pogorat asupra lui Marin Trasca.
A fi poet este , fara doar si poate, ochiul care soarbe profunzimea ideii adaptand-o in timp si spatiu. Reflexia gandirii separa farama de ostilitate si puzderie de imagini se deruleaza in mintea artistului. Uneori, scandalizat de duplicitatea firii umane sau de zgomotul unui ras ironic, isi incruciseaza mainile cu un vag sentiment al pierderii, al goliciunii: “Imaginea lui/ Cu genunchii indoiti/ Si mainile/ In patru ganduri,/ Ar trebui sa fie asezata/ La poarta fiecarui Rai”. Apreciezi valoarea deosebita a omului ce imortalizeaza imaginea ideii in cateva cuvinte insirate cu dibacie in randuri suprapuse: “Puterea cuvantului mai poate despica lumea,/ Doar cand este spus in doi peri./ Poetul scrie ce nu vede,/ Dar este!”. Spre nemurire…
” Nimeni nu mai are timp/ Nici macar sa fie!” pare sa spuna ultimul vers dintr-un poem, inainte ca tu sa-ti dai seama ca mintea va deschide ochiului tau imaginea vie a cuvintelor. Poetul, descatusat parca de orice constrangeri, se dedica libertatii si magiei cuvantului. Marturiseste in poezie sentimentul durerii sau al frustrarii intemnitat cu buna stiinta de zbuciumul unui suflet insetat.
Poezia este o gradina botanica cu o splendoare stranie. Soaptele ei iti gadila sufletul sibilinic ca cantecul de sirena. Iti da senzatia ca plutesti pe valurile adevarului ce produce o stare de nostalgie extraordinar de placuta:” Daca mai canta si cucul,/ Am certitudinea ca/ Adevarul imi apartine”. Strafundurile sufletului se incarca de energie si parca inima iti bate in cadentele ceasului cu cuc, sau ale pasarii de acolo de la acasa.
Pendularea intre cer si pamant a spiritului poetic, atitudinea de razvratire si orgoliu sau de adancire in sine, este cautarea de innoire a ceea ce ne inconjoara: “Rezolva aceste legi, / Doamne,/ Apoi da comanda lumii sa ma nasca!” sau: „Dorul de a redeveni Om/ Mai tine pamantul pe umeri”..
Aflat in cautarea “rostului poetic”, alege calea dialogului: un timp al Prezentei, al instituirii, constituirii si reconstituirii expunerii, adecvat unui plan care vizeaza un scop conturat pe masura asigurarii intre tepusele celor mai potrivite intrebari pe care poate sa si le puna Fiinta: “Sa nu impiedic lumea la mers,/ Pana si somnul il am ghemuit”. Poetul aluneca in lumea conexiunilor (din cele existente, in cele posibile) pentru a gasi un model, o paradigma operationala a fiintei, capabila de o schema ontologic-topologica: “In lumea noastra stramta,/ Cea fara de spatiu,/ Iubirea nu se mai iubeste”.
Nasterea operei e o relatie mediata de Poet – subiectul, conceptul unei actiuni si morfologii divine: lui i se reveleaza, el gaseste “ferestre” si “pe calea astfel luminata” aglutineaza cuvintele rigide si elastice, pina izbuteste sa le aduca la un maximum de “imitare” a precuvintelor, a vibratiei lor proprii”. Ca si in cazul muzicii, aici trebuie sa cante golul, tacerea dintre cuvinte, ca si culorile pe o panza, cuvintele trebuie sa inceteze de a mai fi identic cu sine, incepand sa fie.
Pe drumul dorului singuratatea vine, asa ca atunci “Cand nu are cine sa-ti dea”buna ziua”,/ Nu te bucura”, pentru ca departarea de cuibul natal, in cautarea idealului are si un revers al medaliei: „ Libertate,/ Ce dor mi-a fost de tine!/ Vorbesc,/ Dar simt ca nu ma aud!”. Intr-o vreme in care „ Iuda ne plange de mila”, in care destinul strainului este:  „ de-a colinda prin lume fara sat,/ rostul de a plange/ la rasaritul soarelui/ si de a visa/ la scapatatul lui”!, poetul trece puntea pentru a numara statuile “Azvarlite in haos/ De neintelegearea mostenita/ La Facerea Lumii”, in cautarea salcamului care ”mai poarta pe umeri/ Povara unei lumi pierduta-ntr-un colind/ Al colacilor/ Aburiti de ochii mamei/ In diminetile de Ajun”.
Citind cartea veti auzi „tropote de cai inhamati/ La o caruta cu vise”.
Cu credinta din ce in ce mai puternica in Divinul Creator, cel care a facut Cerul, Pamantul, Apele si…Cuvantul. Care era de la El si El era Cuvantul…

Menut Maximinian

De sarbatori

pentru ca toate sunt asa cum sunt,
omul
trebui sa-si faca de lucru
cu timpul prezent la timpul trecut,

trase dupa el Carul Mare,
il inlocui pe cel Mic,
iar Closca o puse sa scoata pui
in palma unei femei.

avand nevoie de lumina
aprinse un Luceafar
sa-l aiba de Sarbatori.

Marin Trasca

DECRET DIVIN- cuvantul si pildele lui Isus

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

divineIsus i-a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. – Ioan 14.6


Caci este un singur Dumnezeu, si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Christos, care S-a dat pe Sine insusi, ca pret de rascumparare pentru toti– 1 Timotei 2.5

 

Ziarul Romania Libera sub titlul “Sfanta Maria, convocata la prezidentiale“, prezinta faptul deja arhicunoscut, cum politicienii au profitat, ca de fiecare data, de evenimentul religios din 15 august ca sa adune capital electoral pentru alegerile prezidentiale.

Primul a sosit la manastire premierul Emil Boc. […], El s-a inchinat la Icoana Facatoare de Minuni a Fecioarei Maria, pe care a sarutat-o . […], Pelerinii de la Nicula nu au fost foarte impresionati de gestul politicienilor de a merge pe jos. “Daca veneau cu familia, nu cu colegii de partid, ii credeam”, a spus un barbat.”. Manastirea Nicula este cel mai important centru de pelerinaj din aceasta regiune. Cel mai cunoscut este pelerinajul anual care are loc la fiecare 15 august. Oamenii vin sa se inchine in fata unei icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus, despre care pelerinii cred ca ar fi facatoare de minuni, pictata de preotul Luca din Iclod.

De altfel, si presa de duminica, 16 August 2009, si emisiunile informative TV, ne informeaza ca presedintele Traian Basescu si sotia sa s-au inchinat la moastele Sfantului Andrei si la moastele Sfantului Pantelimon aduse la lacasul de cult de Arhiepiscopul Tomisului, la Manastirea din Prislop. Slujba religioasa de la Manastirea Prislop fusese oficiata de un sobor de preoti si de Episcopul Maramuresului si Satmarului, IPS Iustinian, dar si de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

PUNCTE DE VEDERE
In clasa I-a sau in anii de gradinita, cei mai multi dintre noi am fost invatati cum sa scriem. Imitand. Dupa cum eram indrumati. Cand mana mea nu facea cifra sau litera cum trebuia, invatatoarea imi lua mana in care tineam creionul si-mi conducea mana si creionul in formarea corecta a ceea ce trebuia scris. Continue reading “DECRET DIVIN- cuvantul si pildele lui Isus” →