Tag: Mântuitor

Nedreptățirea lui Iuda

On By GeorgeIn Biblia, CredintaLeave a comment

IudaVânzătorul1. Perfecţiunea planului divin

Trăim cu convingerea că suntem aproape de Mântuitor, întrucât îi deplângem suferinţele îndurate şi întrucât îi condamnăm cu toată severitatea pe toţi aceia care, într-un fel sau altul, L-au supus la chinuri: preoţii Ana şi Caiafa, Iuda Iscarioteanul, procuratorul Ponţiu Pilat, Baraba, gloata îmbătată de ură fanatică, soldaţii care L-au batjocorit şi apoi şi-au împărţit hainele Lui.

Fireşte că sfera resentimentelor se lărgeşte nemăsurat de mult, atunci când în ea includem pe toţi persecutorii lui Iisus, în această categorie intrând atât fundamentaliştii iudaici, cât şi cea mai mare parte a poporului evreu, lesne de manevrat de către marii preoţi şi uneltele lor. După unii este de la sine înţeles că osânda noastră creştinească trebuie să fie aprigă şi definitivă, cam aşa ca cea a cruciaţilor, doar astfel ea putându-se constitui într-un apreciat indicator al fermităţii credinţei… Continue reading » Armonia Magazine USA

CÂND DIAMANTELE SE FISUREAZA…

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

 

Adrian Botez, Cartea profetiilor, Editura „Rafet”, Râmnicu Sarat – 2010

 

RECENZIE:  de Constantin Stancu

 

Adrian Botez prezinta sensurile existentei în volumul de versuri Cartea profetiilor, acele sensuri care lumineaza fiinta, o înnobileaza si deschide noi perspective sufletului dornic de initiere.

Este un curaj spiritual ca în vremuri din urma, vremuri de cadere, sa marturisesti despre profetie, despre taina ei, despre perpendiculara pe gând, pentru a da forta gândului.

Poemele scriitorului vin dintr-o convingere profunda în valorile crestine, asimilate prin prisma personalitatii sale, modelate de suferinta proprie, de boala proprie, de luminarea care lumineaza pe oricine cauta matricea, esentele – dimensiunea Cristica.

Toate sunt dinamizate prin mijloace literare aparent clasice, atinse de formele moderne ale revoltei artistului, împinse la ultima limita: MANE, TEKEL, FARES („Numarat, cântarit, împartit”).

Zicerea aceasta de veghetor se structureaza unitar în patru parti: Cartea profetiilor, Cartea glasurilor, gesturilor si tacerii, Cartea descântecelor, Cartea apocalipsei. Este o structurare cu semnificatii, sunt patru Evanghelii canonice, fiinta de lânga divinitate are patru fete, lumea are patru dimensiuni, patru sunt directiile pamântene pentru a focaliza în directia verticala a credintei.

Profetia este despre cel nascut într-un timp precis, despre judecata, înger, zi-noapte, Hristos-Viata, flori sub cenusa, armonia divina, lucratoare.

Dinamica lumii vine din zicere, din gest, din marturisirea simbolica si una liniara, culminând în tacere ca marturie deplina a celui care zice luminos. Iar glasurile sunt glasurile apei, liliac cu gara pustie, om, moarte, arta, moartea si forma suprema a zicerii: tacerea, motiv preluat din Scriptura (Cartea Ezechiel), cu profunde trimiteri spre viitor.

Descântecul, ia locul psalmului în Tinutul Carpatic, e leganarea naturii, a muntilor, atingerea umbrei de brad, tristetea realitatii, prezenta Divina…

Ultima carte este cartea pedepsei, dar si descoperirea perfecta a lui Hristos, bazata pe stâlpii de rezistenta a creatiei: vointa, ordinea, iubirea, cântecul la margine de lume.

Mesajul de ansamblu a întregului volum este arborescent, trimitând la copacul vietii si al mortii, la copacul cunoasterii binelui si raului. Versul penduleaza între tandrete si imprecatie, aduna cuvinte luminoase si vorbe de lut, uneori de noroi, revolta artistului în fata caderii este reala, bucuriile simple umplu poemul, marile motive ale culturii române sau universale sunt prelucrate atent si necesar într-o profetie necesara. Din acest punct de vedere Adrian Botez îsi asuma riscul de a merge la limita, acolo unde poemul poate exploda în vocale sau consoane. Exista la acest poet energii pozitive, dar si unele negative, profetia nu este una comoda, scriitorul are menirea de a zice, de a tacea, de a marturisi cumva adevarul si frumosul, de a accepta judecata divina, ca ultima instanta, depasind instantele umane… Se pune o presiune extraordinara asupra celui care trebuie sa zica lumii taine. E vremea împartirilor, a cântaririi inimilor, a numararii celor dedicati… Dumnezeu este activ în poem si-n lume… O mâna, brusc, scrie pe inima ta verdictul din care nu poti iesi, sentinta-cerc din care nu poti evada, cuvinte venite din alta lume pentru lumea aceasta în petrecere, în fast si glorie mundana…

Simplu, poetul dedica acest volum familiei, celor de lânga el, persoanele din Edenul de totdeauna, este semnul întoarcerii la zicerea primara…

„nimeni nu a mai vazut atâtea/punti de lumina – între/peticele întunericului lumii – nimeni/ nu a mai vazut atâta/speranta – între cei care deja/plecasera capul – pentru izbitura/finala/” – Despre cel nascut atunci, acolo…

Desi cartea se deschide profetiei, aceasta este concreta, vine prin om ca zicere divina.

Sunt puse în lumina necesitatea jertfei, carnea care doare, povara dureroasa, în acest drum pe pamânt doar Hristos, calauza…

Viziunea poetului se împleteste cu cea a profetului: „da va veni – curând – din nou/vremea – când vei privi – deodata – cu/toate cele patru/fete ale/ nasterii tale – în mistica/tara din nori – cum/numai Dumnezeu – acum/mai poate/” – Cu toate cele patru fete

Poemul este dens, simbolistica profunda, strabate istoria credintei si istoria lumii, vazatorul devine desavârsit, cum numai Hristos ESTE. Vederea aceasta în patru dimensiuni este de natura divina, poetul o prinde în cuvinte, atrage atentia asupra viziunii, e posibil ca omul sa vada pâna la urma, daca îsi asuma starea perfecta, în adevar…

În economia zilelor exista o saptamâna a patimilor care frânge ritmul vietii, una de sapte zile, atunci lumina atinge spinii cununii lui Isus, neînteles atunci, neînteles acum, dar lumea a fost armonizata prin El: „împlinit este miezul în meri/chiar înainte ca mugurii sa-si/astâmpere frica vadirii/” – Saptamâna patimilor

În lume exista lucruri desavârsite, floarea are o taina a albului desavârsit, învierea vine din izvoare, e o nunta mistica în nori, comoara armoniei divine se marturiseste în nunta, în fecioara…: „copaci Gradinii, rastigniti în floare,/împrumutatu-ti-au si mâini si sânge,/iar Învierea vine din izvoare –/dar nimenea de Tine nu s-atinge!/Maria a razbit printre zavoare:/în noaptea-sfânta-a Florii – nu mai plânge!” – Taina florii.

Este un glas al apei, apa curgatoare de la lume la lume…poetul scrie pentru creatie în ansamblu, e un scris cosmic, literele sunt îngeri…

Zicerea metafizica este prezentata în poemul Rezolvarea metafizicii, launtru care este taina, toti dau din umeri, nu înteleg, dar sunt intrigati de metafizica interioara a omului atins de har…

Si mereu, argumentele artistului sunt din natura, liliacul da masura. În aceste poeme se simte lirismul unui poet patruns de vers: „scaparând misterios – malitios/liliacul – cutie cu bijuterii/ acest animal purtând blana tuturor/constelatiilor primaverii – s-a suit/dintr-un singur salt/pe ramura/arcuita – a cerului/” – Liliac

Poemele au grafia moderna a celui care se revolta pe realitatea imediata, cuvinte fara litera mare, versul frânt, modelat de durerea nespusa, dar în prezenta numelui divin scris corect cu litera mare, aduce în mod clar la stilul vechilor profeti, care dadeau cinste Creatorului, iar în limba ebraica veche, se stie, existau cuvinte speciale, folosite doar pentru a marturisi pe Dumnezeu, era ceva tainic, devotiunea celui care scria era perfecta, smerita, o smerenie necesara, pentru ridicarea din noroiul vorbelor zilnice…

Sunt unele poeme care au versuri grele de plumb, putini scriitori au capacitatea de a întinde zicerea poetica pâna la limita, cuvintele par a nu avea doza de lirism necesara pentru a se aseza în structura poemului dupa rigoarea literara general acceptata.

„voi ramâne ca un avorton azvârlit de/curva de ma-sa – abandonat la/containerul de gunoi –pâna la/Judecata de Apoi/…” – Recapitulare de statut. Acest exemplu ar putea intriga pe unii critici, sau lumea academica, dar, evident, Adrian Botez, pornind de la modul de a fi a unui profet, merge pâna la capat în volumul acesta, exemplele sunt preluate din Vechiul Testament, din scrierile proorocilor mari sau a proorocilor mici, influenta este penetranta, acolo imaginile sunt mult mai socante, pentru a se pune în lumina voia divina. De fapt, specific scrierilor profetice, este modul de a privi lucrurile, prin Ochii lui Dumnezeu si, atunci, se poate observa nivelul caderii, a pacatului care face ravagii în fiinta umana. Pentru poet, însa, este necesar a se reaseza pe viziunea crestina a Noului Testament, de a vedea lucrurile prin Ochii lui Hristos, iar Adrian Botez depune acest efort vizionar, trimitând mereu la Mântuitor, ca Salvator Universal. Dar, pâna la urma, totul este perfectibil…

Volumul merita un studiu mai atent, temele, motivele, zicerile si tacerile artistului sunt calculat puse în opera, chiar daca exista un dezechilibru al starilor în unele zone, instinctul de vazator al lui Adrian Botez nu-i da pace, este instinctul poemului încarnat…

Sunt legaturi de cuvinte care dau forta poemelor: catedrala nerostitului cântec, nu e pace: e prea multa departare, miros de zei la masa, streasina de suflet, miros de stea, buzele arzând de tacere, furtuni de pasari, cutremure de verde, e atâta bezna în gândul zilnic, matematica ordine a cântecului…

Vine vremea: MANE, TEKEL, FARES! Poetul nu pune pe nimeni sa i se închine, este fulger si devotat al Luminii de Spada, cade universul real care împiedica privire, apoi se deschide panorama, de dincolo de realitatea imediata…

Volumul se încheie cu preludii vechi, din lumea veche: „diamante se fisureaza – pe linia/melancoliei: e gata/ alunecarea luminii în/ scrâsnet/” –Preludii hiperboreene

Temele finale se dezvaluie: nunta, cavalerii eterni, moartea fara de nume moarte, profetul pierdut, speranta, eonii… Profetul îsi gaseste locul într-o lume fara de profeti, poemul l-a preschimbat, lumea este eonul…

Adrian Botez tine sa-si regizeze volumul înserând câteva opinii asupra scrisului sau, sa lase un scurt „Curriculum Vitae” , argumente pentru o cunoastere mai apropiata a scriitorului pierdut în profetii, regasit în poeme, echilibrat de spiritele iubirii.

Mircea Dinutz scrie: „Ambitios, profund, cu gust pentru textul cu anvergura carturareasca, Adrian Botez respira lejer în aerul tare al ideilor…”

Roxana Sorescu, cercetator stiintific principal I, Institutul de Istorie si Teorie Literara „George Calinescu” – Bucuresti; noteaza: „ În critica literara româneasca nu exista, deocamdata, lucruri de acest tip. Prin lucrarea SPIRIT SI LOGOS ÎN POEZIA EMINESCIANA, dl. Adrian Botez este un precursor. Pe drumul pe care înainteaza se vor buluci multe persoane, ce vor confunda bolboroseala extatica, cu foarte severele discipline, care sunt Mistica si Initierea…”

Despre Spiritele Iubirii (Serafimii), Adrian Botez are revelatia: „peste iubirea de Dumnezeu – doar/misterul adânc: Dumnezeul Fetelor/Trei/”…

 

Note:

(1) Adrian Botez, Cartea profetiilor, Editura „Rafet”, Râmnicu Sarat – 2010

 

(31 mai 2011)

 

***

DE FLORII, MAI CURATI, MAI LUMINOSI SI MAI BUNI…

On By nelursIn literatureLeave a comment

Pâna mai ieri sub plapumi de zapada, natura amortita-si astepta trezirea, la fel ca noi, de altfel; secatuiti de iarna si de frig, poate bolnavi, de rautate ori de trufie stapâniti sau pur si simplu împovarati de gânduri si probleme, iata-ne-acum – la mijloc de Prier – cum ascultam nestingheriti suspinul verde-al ierbii în dor de papadie si-n adieri de vânt, sub dezmierdarea dulce-a ploii de flori albe de cires… Vedem, traim, simtim cum totul se trezeste din nou la viata iar noi ne straduim sa reînviem în sufletele noastre dorinta de-a trai frumos, de-a ne-nchina smeriti în fata Celui ce ne-a învatat sa fim mai buni si mai curati, mai îngaduitori, mai întelepti, mai generosi – în prag de Sfinte Sarbatori Pascale.

Floriile, zi binecuvântata ce reprezinta pentru crestinatate celebrarea intrarii Domnului nostru Isus Hristos în Ierusalim, prilej de înaltare si bucurie sufleteasca. Sarbatoare a vegetatiei, a reînnoirii, a trezirii, simbol al biruintei asupra mortii prin învierea lui Lazar de catre Mântuitor în sâmbata numita de-atunci „Sâmbata lui Lazar”, Floriile înseamna mult mai mult decât ramuri de salcie si maslin pentru Biserica Crestina; praznic împaratesc, sarbatorit an de an cu o saptamâna înaintea Sfintelor Pasti, semn al prea-plinului biruintei prevesteste Pastele, netezeste carari între oameni dezvaluindu-le bunatatea si darnicia si înnoindu-le sufletele.

Sâmbata dinaintea Floriilor, la slujba de dimineata, în toate bisericile ortodoxe se sfintesc ramuri de salcie sau mâtisori simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor, cu ramuri de finic si maslin, în semn de recunostinta si admiratie pentru minunile savârsite. În ziua de Florii, crestinii pleaca de la biserica purtând în mâini aceste ramuri pe care le duc acasa, ating cu ele copiii pentru a creste frumosi si buni sau le aseaza la porti, la icoane, la grinda casei, pe morminte sau într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodarie si considerate ca având puteri vindicative. Alteori, crengutele de salcie sfintite se planteaza undeva în gradina. Se spune ca ele vindeca animalele bolnave sau aduc o recolta mai bogata. Cele puse la icoana se pastreaza tot anul si se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa si familia.

Bogatia sufleteasca a poporului român, credinta si iubirea de oameni, de viata, de adevar deopotriva – au nascut de-alungul veacurilor obiceiuri si traditii deosebite, care vin sa întareasca spiritul si crezul crestinilor de Florii – ziua consacrata curatimii, reînnoirii, bunatatii si darniciei. Fiecare zona se distinge prin traditii si obiceiuri deosebite care fac din aceasta sarbatoare un imens izvor de bucurie si înaltare spirituala.

Sâmbata dinaintea Floriilor când se face comemorarea mortilor poarta numele si de Mosii de Florii sau Lazarul; se obisnuieste ca femeile sa faca placinte si sa le dea de pomana. La sate femeile nu torc ( mai bine spus “nu torceau”,pentru ca, din pacate nimeni sau aproape nimeni nu mai stie sa tina fusul în mâna si sa toarca…) pentru ca sa nu revina pe pamânt sa se îmbaieze, mortii care asteapta la poarta Raiului.

O seama de obiceiuri pagâne sunt cunoscute de sarbatoarea Floriilor. Pe vremuri, la sate, la miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc împreuna cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la înmormântarea unei fete mari; cu aceasta apa se spalau pe cap în ziua de Florii, apoi o aruncau la radacina unui pom fructifer ca sa le creasca parul frumos si bogat. În alte regiuni, dimpotriva, nu se obisnuieste sa se spele pe cap de frica sa nu le albeasca parul precum pomilor înfloriti.Tot la sate se spune ca daca aprinzi mâtisori în casa si afumi cu ei când este furtuna, caminul este ferit de fulgere. Mai exista înca în unele sate obiceiul ca de Florii sa se colinde, iar plata pentru colindatori consta în oua albe, nefierte.

De Florii femeile primenesc locuinta, lasând soarele sa patrunda în interiorul ei si scotând lucrurile de pret la soare; fetele de maritat îsi cheama ursitul scotându-si zestrea sub mângâierea razelor de soare iar în Ardeal, acestea fac descântece pentru dragoste în noaptea de Florii. Multe dintre traditii au si o baza practica: Floriile deschid Saptamâna Mare, când fiecare crestin se pregateste cu trupul si spiritul curat sa întâmpine Învierea Domnului; primenirea casei, înnoirea lucrurilor. Duminica seara de Florii începe Saptamâna Patimilor si pregatirea fiecaruia dintre noi pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine într-o comunitate crestina.

Nimic din aceste traditii nu ar fi daca spiritual românesc n-ar fi existat dintotdeauna… Sa ne bucuram de frumusetea acestei zile si sa ne înaltam sufletele acolo Sus, în armonie perfecta cu natura înflorita si plina de vigoare, în dorinta de curatime, seninatate si pregatire desavârsita pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine din partea unui crestin adevarat. Sarbatoarea Floriilor este un prilej sa ne bucuram cu totii, sa fim mai curati, mai luminosi si mult, mult mai buni!

Georgeta RESTEMAN
Sacuieu, Cluj
aprilie 2011

O privire in bisericile din Romania – AZI: Biserica Baptista din GOSTILA

On By nelursIn Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, MantuireLeave a comment

GOSTILA (sat atestat in 1553) este o localitate transilvana apartinand de comuna Poiana Blenchii din judetul Salaj. Comuna Poiana Blenchii este asezata la extremitatea rasariteana a judetului Salaj, la o distanta de 100 km de resedinta judetului, municipiul Zalau si la 25 km departare de municipiul Dej (ramificatia la dreapta din localitatea Gilgau) si tot la 25 km de orasul Târgu Lapus, fiind dispus intr-o poiana la confluenta mai multor vai, un loc pitoresc inconjurat de paduri de fag si stejar.
Satul Gostila se afla la cca 5 km de resedinta comuna, Poiana Blenchii, pe directia Est-Nord, in care traiesc oameni harnici si destoinici in cultivarea pamantului (cartoful), dar mai ales in cresterea animalelor (oi, vite, porci etc) si in cresterea pomilor fructiferi. De fapt in sat exista si o microferma moderna pentru cresterea vacilor.
Sunt binecuvantati cu edifii clasice , cum sunt: gradinita, scoala clase primare, biserici evanghelice (Baptista, Penticostala, Oastea Domnului) si desigur biserica Ortodoxa.

Primii crestini in satul Gostila se pare ca au fost in primele decenii ale sec. XX. Unii dintre primii crestini au fost Victor COSTE (n.1900) si fiul sau Octavian Coste (presbiter), ambii trecuti in vesnicia pregatita de Domnul lor. Un alt crestin a fost  Gavris Danciu, in casa caruia se tinea si adunarea crestinilor in perioada 1930-1941 (cand s-a ridicat cladirea bisericii baptiste) si, nu ultimul, SANDU COSTE responsabilul bisericii de azi.

Duminica, 27 decembrie 2009, crestinii baptisti din Gostila s-au adunat la Biserica ridicata in anul 1941 si renovata in 2009 pentru inchinare, rugaciune, cantare si predicarea Cuvantului Biblic. Totodata a avut loc si oficierea Cinei Domnului de catre pastorul Agustin MECEA (74 ani), pastor pensionar. Dumnealui a fost insotit de un grup de crestini din Dej.

Daca Lucian Blaga, plin de emfaza si spirit poetic creator, a zis retoric: „Dati-mi un trup, voi muntilor”, Creatorul lumii si al luminii zisese in sulul Cartii sfinte: „Iata-ma ca vin, vrau sa fac voia Ta, Dumnezeule” (Psalm 40).
„De aceea, cand intra in lume, El zice: Tu n-ai voit nici jertfa, nici prinos; ci Mi-ai pregatit un trup” (Evrei 10.5).

Isus a venit in lume bland si umil, s-a nascut intr-o iesle saracacioasa, nu intr-un palat, chiar daca era Fiu de Dumnezeu! El S-a supus voii lui Dumnezeu, a fost bland si smerit cu inima, plin de dragoste si compasiune pentru oameni. El spune cu afectiunea celui care doreste sa dea vindecare si viata celor care-L primesc si-L doresc: „Iata, Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” (Apocalipsa 3.20). El vrea sa fie DARUL supranatural pentru fiecare. Ingerul le spusese pastorilor de pe camp: „ Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul.” Vestea buna este pentru toti oamenii, pentru toti cei care vor sa-L primeasca intr-un mod supranatural. Un Dumnezeu supranatural, care a facut Cerul si Pamantul, care a zis „Sa fie lumina”! si a fost lumina, El care l-a creat pe om, in mod supranatural, iti va da DARUL vietii vesnice in mod supranatural, prin intruparea lui Isus in inima. In in ima celor care-si deschid inima, in inima celor care se tem, celor care asculta, celor care cred in promisiunile sfintului Sau cuvant. GLORIE DOMNULUI!

De-a lungul timpului la Gostila au tinut aprinsa flacara crestinismului baptist pastorii Lorincz Stefan, Manzat Ioan, Augustin Mecea si altii fara nume.
Constant, insa, aici au slujit, presbiterul Octavian Coste (plecat la Domnul de cca 4 ani) si pastorul Augustin Mecea.

In zilele de Cracin, de sarbatorire a Intruparii Fiului lui Dumnezeu in aceasta lume si in inimile celor care au credinta si asculta de glasul Celui viu, din eternitate in eternitate, colindele au rasunat in intreg satul si imprejurimi. Slava Domnului!

Miracolul Craciunului poate avea loc si-n inima ta!
Si, poate nu intamplator, Biserica din Gostila are un verset de salut pentru ceilalti: „Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12.14).

N-ai fost dator: