Declaratia de la Madrid

            ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
http://www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro

19 iulie 2012

DECLARATIA DE LA MADRID
Declaratiile sunt importante. Ele proclama, afirma, si promoveaza idei si pozitii valoroase. Reprezinta vocea si pozitiile unanime ale celor care le initiaza sau adopta. Exprima deziderate comune. Atrag atentia si sunt luate in seama, chiar daca ideile care le contin nu sunt deseori acceptate. Isi au rostul si reprezinta puncte de reper pentru indivizi, organizatii sau natiuni. Declaratia de Independenta a Americii, Declaratia Drepturilor Omului proclamata de Revolutia Franceza, si Declaratia Universala a Drepturilor Omului dovedesc acest lucru. Acestea sunt documente in jurul carora s-au raliat indivizi, natiuni si chiar o lume intreaga.

In zilele noastre declaratiile isi mentin aceasi importanta si viabilitate si in conflictul valorilor. Organizatiile care li se opun emit declaratii frecvente care promoveaza nonvalorile. Iar organizatiile care le promoveaza fac la fel. Dintre declaratiile profamilie internationale mai bine cunoscute sunt Declaratia de la Kuala Lumpur si Declaratia de la Doha. Declaratia de la Doha privind Familia a fost adoptata la 10 ani dupa ce  ONU a celebrat, in 1994, Anul International al Familiei. A fost adoptata, in unanimitate, pe 6 decembrie 2004 in Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, adica de reprezentantii statelor membre. Iar Declaratia de la Kuala Lumpur a fost adoptata cu citeva luni mai devreme, in octombri 2004. Spre deosebire de Declaratia de la Doha, cea de la Kuala Lumpur a fost adoptata de oficialitati de stat, academicieni, organizatii neguvernamentale, sociologi si alti demnitari intruniti intr-o conferinta axata pe importanta si relevanta familiei in societatea contemporana si necesitatea protejarii ei.

Astazi mentionam o alta declaratie, Declaratia de la Madrid, adoptata cu prilejul Congresului VI al Congresului International al Familiilor. Congresul a fost tinut la Madrid intre 25 si 27 mai si a intrunit 3.100 delegati reprezentind un numar record de organizatii profamilie si pro-vita. Au conferentiat peste 125 de lideri pro-familie, activisti, legiuitori, oameni de stiinta, si sociologi din 80 de tari.

Redam astazi traducerea romaneasca a Declaratiei, mentionind importanta si relevanta ei in contextul actual. In ultima generatie, academicienii, sociologii, politicienii, si “marile puteri” si-au dat mina si si-au unit eforturile pentru distrugerea celei mai vechi si vitale institutii sociale care a existat vreodata – familia. Publicatiile de specialitate, in special de sociologie si drept, au corupt notiunea de familie, au submit demnitatea si sanctitatea casatoriei, si au declarat-o irelevanta pentru societatea contemporana. Intelegi lucrul acesta doar citind copertile sau titlurile studiilor si cartilor care apar tot mai des privind familia. Unul care ne-a frapat recent este What Happens When Marriage Disappears? (“Ce se intimpla cinf familia dispare”?) publicat de Institute for American Values din New York. Consecintele pentru societate a destramarii familiei merg doar intr-o singura directie, din rau in si mai rau. Actualmente 41% din copiii nascuti in America se nasc in afara casatoriei, in comparatie cu 17% acum 30 de ani. Iar in ultimii ani doar 58% din liceenii care nu merg la facultate se mai casatoresc legal. Concubinajul devine regula de convietuire nu casatoria.

In acest context ostil familiei, cei 3.100 de delegati intruniti la Madrid si-au unit vocile sa-si exprime opozitia fata de aceste manifestari irationale. In 2014 Uniunea Europeana va celebra Anul International al Familiilor (la plural). AFR pregateste un document care va fi inregistrat in UE la vremea potrivita prin care intentioneaza sa isi exprime opozitia fata de asaltul occidentului asupra familei, eliminarea familiei naturale si creearea de familii artificiale. Experienta ultimilor ani arata ca atacurile impotriva familiei naturale barbat-femeie deja au un impact devastator asupra societatii: generatia tinara este tot mai putin interesata in casatorie, rata concubinajului creste vertiginos, un numar tot mai mare de copii se nasc in familii din care lipsesc tatii, responsabilitatea de parinte e in declin. Si lista efectelor negative continua,  culminind in declinul social la care toti suntem martori.

DECLARATIA DE LA MADRID IN ROMANESTE
Intruniti la Madrid, in aceasta zi de 27 mai 2012, noi delegatii la Congresul Mondial al Familiilor VI reafirmam adevarul ca “familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului”. (Articolul 16, Declaratia Universala a Drepturilor Omului) Impulsul familiei naturale este innascut in natura umana si se centralizeaza pe uniunea voluntara a unui barbat si a unei femei intr-un legamint de casatorie pe viata. Institutia casatoriei acorda in primul rind dragoste si bucurie cuplului si este deasemenea indreptata spre proceeare si cresterea copiilor. Uniunea conjugala deasemenea ofera sotilor siguranta in vremuri dificile, este fundamentul social care stabileste echilibru intre ordine si libertate, si leaga generatiile.

Iata insa, ca in vremea noastra, asalturile impotriva familiei naturale cresc in numar si intensitate. Ideologiile statismului, individualismului si revolutia sexuala ataca insasi esenta casatoriei si a familiei. Schimbarile recente legale si de politica publica au corupt intelesul si deminitatea casatoriei, au devalorizat rolul parintilor, au incurajat si facilitat divortul si procrearea in afara casatoriei, au creat confuzie privind identitatea sexuala, au promovat promiscuitatea, au creat conditii care faciliteaza abuzul copiilor, au izolat pe cei in varsta, au stimulat depopularea. In particular, aceste schimbari au fost acute in Europa in ultimele decenii, si, in mod specific, in Spania anilor 2004-2011, cind un guvern radical a facut eforturi sustinute sa submineze familia naturala.

Ca raspuns, Congresul Mondial al Familiilor VI sustine un set de principii pentru crearea unui mediu politic si cultural care e compatibil cu viata, libertatea si speranta pentru viitor:

*          Afirmam ca familia naturala, nu individual, este unitatea fundamentala a societatii.

*          Afirmam ca familia naturala este uniunea dintre un barbat si o femeie prin casatorie cu scopul de a impartasi dragoste si bucurie, procreare, asigurarea educatiei morale a copiilor, constituirea unei economii viabile, siguranta in vremuri dificile, si conectarea generatiilor.

*          Afirmam ca familia naturala reprezinta un aspect fix al ordinii create, si ca este innascuta in natura umana.

*          Afirmam ca familia naturala este sistemul familial cel mai ideal si optim. Admitem ca exista diverse moduri de convietuire, dar toate celelalte “forme de familie” nu sunt complete si sunt doar inventii artificiale ale statului.

*          Afirmam uniunea conjugala intre un barbat si o femeie ca formind unica legatura sexuala autentica, si singura propice procrearii responsabile si naturale.

*          Afirmam sanctitatea vietii de la conceptie pina la moartea naturala; ca fiecare noua fiinta umana conceputa detine drepturile la viata, nastere, dezvoltare, si sa traiasca intr-un camin cu parintii lui naturali uniti in casatorie. Avortul, eutanasia si alte forme de manipulare a fiintelor umane in starea lor embrionala constituie atacuri asupra vietii umane.

*          Afirmam ca familia naturala exista inaintea statului si ca guvernele legitime exista pentru a proteja si incuraja familia naturala.

*          Afirmam ca planeta este bogata in resurse. Colapsul familiei naturale si falimentul moral si politic, nu “suprapopularea”, sunt cauzele saraciei, a foametei si a distrugerii mediului.

*          Afirmam ca imbatrinirea populatiei si depopularea constituie adevaratul pericol demografic cu care se confrunta planeta in noul secol. Societatea are nevoie de mai multi, nu de mai putini, oameni.

*          Afirmam ca familia naturala este sursa principala a prosperitatii economice si sociale si pivotul principal pentru depasirea crizei economice mondiale de astazi.

*          Afirmam ca femeile si barbatii sunt egali in demnitate si drepturi umane innascute, dar diferiti in roluri. Cu toate ca rolurile uneori sunt determinate de aspecte dincolo de controlul individului (sau dictate de vocatia religioasa a individului), vocatia fiecarui baiat este sa devina sot si tata; si  vocatia fiecarei fete este sa devina sotie si mama. Cultura, politica si legile trebuie sa ia in considerare aceste diferente.

*          Afirmam ca complementaritatea dintre sexe este o sursa de putere. Barbatii si femeile dispun de profunde diferente biologice si psihologice. Dar cind sunt casatoriti, unitatea lor este mai puternica decit diferentele lor.

*          Afirmam dreptul parintilor de a-si educa copiii pentru binele lor fara imixtiunea statului.

*          Afirmam ca fiecare fiinta umana are dreptul la libertate religioasa si ca comunitatea politica trebuie sa respecte libertatea fiecaruia de a-si exprima propria credinta, sa o transmita copiilor, si sa-si creasca copiii in ea.

*          Afirmam idealul egalitatii intre barbat si femeie pentru o munca egala cu responsabilitati egale. Compensatia pentru munca, sistemul de taxe si planurile de asigurare sociala trebuie sa intareasca legaturile familiale.

*          Afirmam rolul necesar al proprietatii private in pamint, locuinte, si capital productiv ca fundament al bunastarii familiei si garantia democratiei. Intr-o societate dreapta si buna, e important ca toate familiile sa detina proprietati.

*          Afirmam ca solutiile de lunga durata a problemelor umane, inclusiv a crizei economice contemporane, izvorasc din familii si comunitatile mici. Solutiile nu pot fi impuse din exterior prin constringeri birocratice sau prin forta.

Resurse: Textul oficial, in engleza, al Declaratiei, poate fi cititi aici:  http://congresomundial.es/wcf-vi-madrid/the-madrid-declaration/

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Declaratiile sunt importante, asa cum afirmam mai sus. E important ca ele sa fie semnate de cit mai multi pentru a avea un efect cit mai mare. De aceea va rugam din nou sa semnati Declaratia de la Timisoara. Dorim sa ajungem la 10.000 de semnaturi pina la a doua aniversare a Declaratiei care va avea loc pe 21 august. Atunci se vor implini 2 ani de la lansarea ei cind a fost data si prima semnatura. Pe 24 iunie a fost data semnatura 9.000 si de atunci am trecut de 9.200. Deci mai avem nevoie de mai putin de 800 de semnaturi pentru a atinge numarul magic de 10.000. Va rugam deci, semnati! Declaratia proclama si promoveaza sanctitatea vietii, a casatoriei, si acorda un loc central si libertatii religioase. In alegerile parlamentare din noiembrie dorim sa informam candidatii ca peste 10.000 de cetateni ai tarii insista ca valorile lor si valorile crestine sa fie implementate in viata sociala si politica a Romaniei. Apreciem foarte mult fiecare semnatura data Declaratiei de la Timisoara.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

 
Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

FAMILIA ORTODOXA
Colegii de la Familia Ortodoxa ne informeaza ca au scos numarul 42 al revistei online Familia Ortodoxa. Va rugam intrati in acest link sa o cititi. http://www.familiaortodoxa.ro/2012/07/16/familia-ortodoxa-numarul-42/ Va invitam sa va si abonati. Este o revista exceptionala. Materialele si informatiile privind familia, valorile si contextul social in care ele se manifesta sunt numeroase. Familia Ortodoxa face un aport simnificativ la efortul comun de a informa familia romana privind pericolele cu care toti ne confruntam.

SEMNATI PETITIA DE SOLIDARITATE CU CRESTINII DIN NIGERIA!
Ultimele stiri din Nigeria sunt cit se poate de ingrijoratoare. Media internationala tocmai a anuntat ca recent 50 de crestini au fost arsi de vii in casa unui pastor in nordul Nigeriei. http://www.wnd.com/2012/07/50-christians-burned-to-death-in-pastors-home/?cat_orig=world

Astfel de stiri nu sunt izolate chiar daca par ireale si de necrezut. Parca nu ne mai aflam la inceputul Mileniului III. Cu trei saptamini in urma am anuntat o petitie de solidaritate cu crestinii din Nigeria. V-am rugat sa o semnati. De atunci s-au strins peste 800 de semnaturi la nivel european, dintre care mai mult de jumatate au fost date de d-tra. Ati dat curs rugamintii noastre sa o semnati si va multumim. Foarte mult. Felicitari! Indraznim sa va rugam sa continuati sa semnati petitia. Auzim sau citim des despre masacrele extremistilor islamici impotriva crestinilor din Nigeria. Mai in fiecare saptamina o biserica este bombardata, crestinii sunt atacati si masacrati in biserici, in locasurile de inchinaciune, sau in procesiunile religioase publice. Cum am mai amintit, miscat de aceste evenimente tragice, europarlamentarul italian crestin Mario Mauro, a lansat, pe 22 iunie, o petitie de solidaritate cu crestinii Nigeriei. Ne-a fost transmisa si noua si am fost invitati sa o promovam in Romania. Dragi crestini romani – va rugam semnati petitia cu miile. Se merita. Des ni se cere sa semnam petitii, dar unele au o prioritate si seriozitate mai mare ca altele. Asta este una dintre ele. Semnaturile se pot da foarte usor intrind pe linkul alaturat: http://www.gopetition.com/petitions/we-defend-the-christians-in-nigeria.html

DIN PARTEA DLUI MARIO MAURO: Saptamina trecuta marti am primit o nota de multumire si apreciere din partea dlui Mario Mauro pentru semnaturile care le-ati dat. Suntem mindri de dtra! Entuziasmul cu care ati semnat petitia i-a atras atentia. Ne alaturam si noi aprecierilor dinsului si va incurajam sa continuati sa semnati. Redam in original mesajul dlui Mauro:

A message for the Alliance of Romanian Families by Mario Mauro: My dear friends in Romania, I cannot begin to express to you the full extent of my gratitude for your support for my petition of solidarity with the Christians in Nigeria.  Your response has been truly overwhelming; Romania is well represented by all of your signatures, and those of you who have left comments demonstrate an untiring passion for human rights and religious liberties that is so important in these times. Any attack on human life is a grave violation of nature and the dignity of the human person.  The attacks we are seeing in Nigeria are all the more lamentable because they arise out of intolerance for religious differences – certain people have decided that those differences are more important than the dignity of the life and the choice of the individual.  We cannot simply watch in silence, because our silence merely condones these acts.  I am so grateful to all of you who have in any way supported this cause, especially those of you who have signed the petition.  Please continue to pass it on, as we must be ever persistent in our efforts. In humility and gratitude, Mario Mauro

ZI DE POST SI RUGACIUNE PENTRU ROMANIA
In ultima saptamina am primit zeci de mesaje din partea dtra si a altor organizatii care ne informeaza ca intentioneaza sa posteasca si sa se roage pentru Romania azi, 19 iulie, si mai departe pina dupa referendul din 29 iulie. Ne facem datoria sa va informam despre asta si va multumim pentru aceasta initiativa. Dumnezeu sa se indure da tara noastra! Din multele mesaje care le-am primit pe acest subiect ne-a cazut la inima acest paragraf care ne aminteste ca poate Romania se afla in situatia jalnica pe care o cunoastem cu totii si datorita faptului ca nu ne-am rugat destul pentru clasa politica a tarii: “Conducatorii pe care ii avem sunt de cea mai proasta calitate si datorita noua care nu ne-am rugat pt ei iertandu-i. Sa-i iertam sincer pe toti ca micsoram rautatea si sa putem merge cu bine mai departe. Da, sa ne rugam si sa tinem post pt ca Dumnezeu sa ne ierte (ca nu ne-am rugat pentru conducatorii nostri, sigur nu constient si sincer!), sa ne miluiesca si sa ne scape de cei intunecati (sau sa le lumineze sufletele si inimile). Iar la final sa nu uitam sa spunem: DAR FACA-SE VOIA TA, DOAMNE!!!) (Nicoleta C.)

Iar chiar inainte de inchiderea editiei am primit acest email: “Doamne ajuta! Cu durere fata de cele ce se petrec si cu nadejde in mila lui Dumnezeu raspundem si noi apelului dvs la post si rugaciune, cu gandul si la inaintasii nostrii, mai apropiati sau mai indepartati de noi in timp, care s-au jertfit pentru neamul nostru, martiri si marturisitori din temnitele comuniste, conducatori si voievozi de inalta tinuta….cu ale caror rugaciuni bunul Dumnezeu sa ne miluiasca si pe noi!” (Nicoleta F.)

VA INFORMAM – RENATE WEBER
De citiva ani scriem din cind in cind despre dna Renate Weber din Sibiu, europarlamentara. Afirmam ca este cea mai antivalori dintre toti europarlamentarii Romaniei. De multi ani promoveaza cu agresivitate avortul si dreptul homosexualilor, fiind o simpatizanta a lui International Planned Parenthood Federation (o organizatie mondiala care promoveaza avortul si controlul populatiei) si a lui International Lesbian and Gay Association (o organizatie cu sediul la Bruxelles care promoveaza homosexualitatea si drepturile homosexualilor). Este o europarlamentara nu doar necrestina ci si anticrestina. Saptamian aceasta ne-a parvenit un document oficial emis in mai 2010 de un grup de europarlamentarii, printre care si dna Renate Weber, care critica Agentia Europeana pentru Drepturi Fundamentale pentru ca a acceptat ca membra organizatia crestina din Viena, Observatory of Intolerance and Discrimination against Christians. Aceasta organizatie, condusa de colegii nostri din Viena, monitorizeaza incidente de intoleranta si discriminare impotriva crestinilor in Uniunea Europeana. Atacul impotriva colegilor din Viena este nejustificata si dovedeste intoleranta fata de noi toti, crestinii Europei. Ne exprimam din nou profunda ingrijorare ca un partid politic din Romania include in listele ei electorale o persoana care nu are nimic nici in clin nici in mineca cu Romania, crestinismul sau valorile noastre. In mai 2009 dna Weber a candidat pe listele PNL.

MULTUMIRI COLEGILOR DIN BULGARIA
Luna trecuta aproape 20 de ambasadori straini au emis o Declaratie Comuna in sprijinul marsului homosexual de la Bucuresti. Printre ei s-a aflat si ambasadorul Bulgariei la Bucuresti. La rugamintea noastra, colegii din Bulgaria au emis, saptamina aceasta, o nota de protest catre Ministerul de Externe al Bulgariei prin care condamna implicarea ambasadorului bulgar in mars.

FELICITARI ROMANIEI!
Felicitari echipei Romaniei (constituita din liceeni) care s-a clasat pe primul loc in Uniunea Europeana la Olimpiada de Matematica tinuta tocmai in Argentina! Suntem mindri de copiii nostri!

 
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

 
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania
http://www.alianta-familiilor.ro

PREMIILE NIRAM ART 2011

DEFESES FINE ARTS AGENCY prezinta:

 

DECERNAREA PREMIILOR NIRAM ART 2011

         „Cultura româna recapata locul

     care îi corespunde în Europa”

                      Michel Houellebecq

Premiile Niram Art 2011, desfasurate sâmbata seara la Madrid, au adus în atentia publicului spaniol mari personalitati ale culturii române.

Evenimentului a fost organizat de Editura si Revista Niram Art, în colaborare cu Universitatea Complutense si Centrul Cultural al Armatei Madrid si s-a desfasurat la Cazinoul Militar din capitala Spaniei. Emil Constantinescu, fostul presedinte al Romaniei a fost distins cu Marele Premiu Niram Art „Trofeul Ambroise Vollard”. In cadrul discursului sau, Emil Constantinescu a facut referire la intelectualii români si la aportul pe care l-au adus culturii universale.

Scriitorul francez Michel Houellebecq a fost distins cu Marele Premiu Niram Art „Trofeul Mihail Sebastian”. „Primul premiu pe care l-am primit ca scriitor purta numele poetul român Tristan Tzara. Este o bucurie pentru mine sa primesc acum un trofeu cu numele altui mare român. In seara aceasta, am cunoscut, la Madrid, o grupare de artisti si scriitori români de amploarea celei din Parisul interbelic. Ma bucur ca, dupa o lunga dictatura, cultura româna recapata locul care îi corespunde în Europa”, a afirmat Michel Houellebecq în fata publicului spaniol.

Fostul ministru al Culturii din Spania, poetul Cesar Antonio Molina a primit Marele Premiu „Trofeul Tristan Tzara”. Premiul a fost ridicat de scriitoarea, jurnalista si criticul literar, Mercerdes Monmany, sotia lui Cesar Antonio Molina. „Mari personalitati ale culturii universale sunt originare din România. Emil Cioran, Mihail Sebastian, Mircea Eliade si Constantin Brâncusi sunt doar câtiva dintre românii care au creat opere de o inestimabila valoare si fata de care simt o profunda admiratie”, a afirmat Mercedes Monmany.   

Premiul Niram Art pentru Literatura a fost acordat scriitorului român Stefan Mitroi, Premiul Niram Art pentru Poezie autorului Eran Eisen din Israel, iar scriitorul spaniol Diego Vadillo Lopez a fost distins cu Premiul pentru Manuscris, pentru romanul „La cumparaturi în Tzara”, al carui personaj principal este poetul român Tristan Tzara. În cadrul galei de decernare a Premiilor Niram Art 2011, au avut loc cinci lansari de carte.

Anul acesta, premiul pentru Arte Plastice a fost înlocuit cu un omagiu adus vietii si operei pictorului Baruch Elron (1934 – 2006). In timpul galei, a fost lansata cartea Baruch Elron, a scriitorului spaniol Hector Martinez Sanz. Artistul, nascut în România, a plecat în Israel în anul 1963. Multe dintre operele sale au ramas în România, sub semnatura Barbu Teodorescu. Baruch Elron este unul dintre cei mai cunoscuti pictori din Israel. „Sotul meu a facut studiile la Bucuresti si perioada petrecuta în România a fost importanta în formarea sa. A colaborat cu multe publicatii si institutii din România si, dupa revolutie, s-a întors cu placere în tara în care s-a nascut”, a declarat Lydia Elron, sotia artistului. 

Seara s-a încheiat cu un concert de pian. Moderatorul evenimentului a fost Fabianni Belemuski, directorul Revistei Niram Art. Trofeul Niram Art este o creatie a artistului plastic Bogdan Ater.

DEFESES FINE ARTS AGENCY

Madrid, Spania

Duminica, 18 decembrie 2011

CÂND GOLANUL E SEF

GOLANUL-„SEF” AL NOSTRU SI … GOLANII LOR !

  – pamflet –

…Vineri, 12 august 2011, când era gata sa intre în „trabantelul” lui umil, de cca. 100 de milioane de euro, Traian Basescu a vazut câtiva muncitori, si nu l-a rabdat inimioara sa nu “le-o zica” – în stilul lui inconfundabil, de “maidanez”, dar fraza sa având acelasi “mesaj”, precum al lui Hitler si/sau al tuturor masonilor lumii (care au ajuns la concluzia ca numarul optim al POPULATIEI TERESTRE contemporane ar trebui sa fie cam…240-260 de milioane!!!): “Bai, sunteti prea multi!” (Adica: “O sa va extermin eu, cumva…cât de curând!PREA MULTE SPITALE, PREA MULTE SCOLI, PREA MULTI ZIARISTI CARE NU MA LINGUSESC…SI ÎNCA MAI SUNT INTELECTUALI CARE NU S-AU VÂNDUT PE…”O SAVARINA!” etc. etc. etc. !!!).

Un muncitor i-a strigat lui Basescu Traian, cu un amestec de exasperare si sarcasm: “Sa traiti bine!”. Iar replica nu a întârziat. “Si voi!”, le-a spus Basescu. (Adicatelea: “Ma doare în cot de voi – crapati, daca nu stiti si nici nu învatati sa furati, ca mine si ai mei!)

O femeie i-a replicat: “N-am trait bine!” – moment în care presedintele a plusat în ironie. “Traim dupa cum muncim! (…) Ma, daca gasim un român care sa nu se plânga, e mare lucru! Vedeti voi unde e somaj 20% cum e…”, le-a strigat presedintele, aproape intrat în masina prezidentiala.

Apoi, pentru tara, bulibasa Basescu a avut, în presa, urmatorul mesaj:

Bugetarilor pot sa le transmit un singur lucru: CA SUNT PREA MULTI (s. mea), avem 1,2 milioane de bugetari, si trebuie redus numarul bugetarilor. Trebuie sa reducem cheltuielile de functionare a statului daca vrem sa fim un stat viabil care sa nu înghita resursele pe care le produce economia româneasca. (…) Deci am facut timp de 20 de ani politica de a consuma orice resursa produce statul. Nu se poate continua asa, iar criza datoriilor ne arata CA NICIUN STAT NU MAI POATE TRAI PE DATORIE, ci din ce produce” – cf. www.mediafax.ro

Mai, GOLANULE, FARA LEGE SI FARA NICIO CREDINTA (ca presedinte de tara n-ai cum fi numit!):

1-în primul rând, cine a facut toate datoriile României, la Bancile Camatarilor Lumii, daca nu tu?!

2-În al doilea rând: nu muncitorii sunt prea multi, în România, ci curvele si hotii si incompetentii si impostorii tai, “cu staif”! Si, în definitiv, primul care este “în plus”, ESTI TOCMAI TU, GOLANE! Altceva decât sa distrugi si sa tradezi România, n-ai “realizat”, ca “munca”, pâna acum (sunt 7 ani de “impostura prezidentiala!!!) – asa ca, fa bine si “simplifica peisajul”, cât, înca, nu esti otânjit…sau împuscat, la Târgoviste, ori aiurea…

Tu, GOLANULE-SEF, tu si numai tu – esti “somerul nostru de lux” (pe care nu ni-l mai permitem!!!) – “somer de lux” si sfruntat “brigand de stat”, care ne costi viata Poporului Român si a Tarii Românilor!!! Tu, Aratare a Iadului!

Din punctul meu de vedere, parazitii si impostorii, ca tine si ca majoritatea familiei tale de satra – nici n-ar avea dreptul la vreun “mormânt de amintire”!!! Acest popor român (cu obârsii SFINTE!!!) TREBUIE sa uite cel mai penibil moment al istoriei sale: pe 6 decembrie 2009, si-a ales, pentru a doua oara, “democratic” si hipnotic, drept Conducator si Calauza – pe CALAUL si BRIGANDUL-SEF al Neamului Românesc!!!

Este o contra-performanta mondiala, demna de orice “Guiness Book” al POPOARELOR!!!

Ciulini si scaieti sa creasca pe pieptul tau si din inima ta de matraguna – tu, “nemernic national”, care ai facut pustiu si mlastina, în sufletele si în satele si în târgurile si în orasele României! – …tu, Greu al Pamântului Românesc, de hidosenia pacatelor caruia urla spre Ceruri, întreaga glie româneasca!

Nu numarul de bugetari trebuie redus, mai, Vârcolacule si Strigoiule Grotesc al Pustiului Beznei Satanice! – … ci trebuie redus (pâna la anulare totala!) numarul de “sinecuristi” si “filodormisti” si jefuitori de tara si iresponsabili si incompetenti si impostori, pusi în tot soiul de posturi, cu raspundere ametitoare!

Ce altceva decât sinecura, e “munca” ta de derbedeu national, de 7 ani încoace, de când, înafara de zavistie sociala si dezastru economic si tradare nationala, în beneficiul familiei tale si al “haidailor” tai “pedelei”, ALTCEVA NU STII SI NU FACI! – …dar esti platit, gras, tocmai DIN/DE LA BUGETUL BUGETARILOR SI NEBUGETARILOR ROMÂNIEI, ca sa stii si sa faci… – …nu mai zic de afacerile aiuritoare (ma întreb cât de legale…dar NU eu ar trebui sa ma întreb, ci Justitia Româna sa se autosesizeze… – …UNDE-I atât de mult clamata Justitie Româna?!), afaceri de la care ai “cota parte” substantiala, ca zeciuiala serdarilor, din partea tâlharilor de drumul mare, pe vremile fanariote?!

Ce altceva decât “sinecurista” e analfabeta de fiica-ta aia mai mica (nici cu “desteapta” mai mare a ta nu mi-e rusine, miliardara de…Paunesti-Vrancea!), pe care ti-ai trimis-o, ca sa ne umilesti deplin, “europarlamentara” la Strasbourg?!

Lasa ca nici cu ceilalti europarlamentari, de-ai nostri si de-ai “lor” (celorlalti masoni europeni!), nu mi-e rusine – numai daca amintim scandalul ADRIAN SEVERIN (nepotul lui Silviu Brucan/Saul Bruckner), cel care n-a fost singur la…”cazanul cu coruptie” european!

Ce altceva decât “sinecurist” e frate-tu, Mircea Basescu, cel care are palate, din afaceri, cica, cu “piei de closca” (lumea zice, însa, ca portul Constanta n-a fost controlat, la vama, tocmai pentru ca acolo este “inima” întregului trafic ilegal, din România – de la tigari, pâna la arme automate…!)?!

Si tu si ceilalti golani ai tai vreti, deci, sa ne exterminati pe noi, cei care muncim si care ne-am lasat toata energia si tot sângele, în pamântul tarii acesteia?! Nenorocitilor si vampirilor, nesatui în veci!

Chiar credeti ca nu veti da socoteala?! Chiar credeti ca, daca la Londra, Paris, Madrid, Athena etc. FOCULDREPTEI RAZBUNARI” arde, cu vapai tot mai înalte – n-o sa se aprinda România, ca e “crestin-ortodoxa”, deci… plina de prosti si neajutata de nimeni dinafara?! Pai, odios bulibasa, te informez ca nici asa teribil de crestina nu mai este România (daca tu crezi, precum Cioran, ca “crestinismul e religia sclavilor”…!) – si, chiar daca sunt (sau au devenit, în ultimii ani), ce-i drept, multi idioti si golani si manelisti, în România, dezlantuiti furibund, ca napaste cataclismice ale României (dezlantuire care se produce “dupa chipul si asemanarea ta!) – asta nu înseamna ca nu se poate întâmpla o întoarcere, cu 180 de grade, a istoriei, din pricina ca n-o respectam – si sa se iste un “neo-cheguevarism”, iscat de prapastia sociala enorma, dintre banditii extrem de bogati si oamenii cinstiti si din ce în ce mai saraci, care se sinucid (deocamdata! – pentru ca, în orice clipa, violenta se poate întoarce dinspre sine, spre ceilalti!), sau mor de foame!

Sa nu crezi ca, prin tertipurile tale de jigodie pârtâitoare, ai reusit sa-i alungi din România pe toti cei care muncesc cinstit, cu dintii strânsi… – … si care te urasc de moarte!

NU: ROMÂNIA ESTE TARA NOASTRA, IAR NU A TÂRFELOR TALE SI A BANDITILOR TAI – ROMÂNI SAU “ALOGENI”!

Nici morti nu vor pleca din aceasta Gradina a Maicii Domnului cei care au misiune AICI, iar nu aiurea!

De plecat tot VOI veti pleca – DAR NU ORICUM! Ti-o promit si v-o promitem! Ori veti fi condamnati la moarte, pentru TRADARE SI DISTRUGERE DE TARA, ori veti fi expulzati, fara dreptul ca vreunul din neamul vostru sa mai aiba învoirea de a mai calca, cu picioarele lui (pline de noroi îngrosat cu sânge nevinovat!), pamântul asta sfânt! Cum îi zice Miron Costin-logofatul, lui Duca-voda “cel batrân”: “PAMÂNTUL ACESTA ESTE FRAMÂNTAT CU SÂNGELE MOSILOR SI AL STRAMOSILOR NOSTRI!”

Voi, banditilor, vad bine ca nu veti pleca de bunavoie, si nici prin “alegeri democratice”! Vreti sa distrugeti democratia, prin frauda morala, materiala, electronica…prin manipularea prostilor si nesimtitilor tarii (care se puiesc tot mai mult, sub regimul tiraniei de stat si locale!). Da, voi chiar credeti ca ne veti învinge, iarasi si iarasi, pentru ca ne dispretuiti cumplit, din pricina lipsei de reactie nationala, la care ati adus un popor român, pe care l-ati saracit si prostit si cocosat – încât, în majoritatea lui (dramatica!), si-a pierdut orice urma de demnitate!

Dar, pentru Dumnezeul (al tau, Yahwe – sau al meu, Hristos!), în care tu nu crezi: în Cuba, pentru a cuceri Baracile Moncada din Santiago si baracile din Bayamo pe 26 iulie 1953 (preludiul violent al caderii tiranului FULGENCIO BATISTA) – nu au existat decât câteva zeci de revolutionari! Nu mai mult de 20 de persoane, din grupul initial de 82 de rebeli, au supravietuit atacului armatei cubaneze si s-au refugiat în muntii Sierra Maestra (condusi de Fidel Castro, Che Guevara, Raúl Castro si Camilo Cienfuegos), formând O GHERILA CARE I-A “TERMINAT” PE SOLDATII TIRANIEI BATISTIENE! Trupele neregulate slab înarmate, cunoscute sub numele de escopeteros, au hartuit trupele lui Batista, din dealurile si câmpiile provinciei Oriente. Mai putin de 200 de partizani se confruntau cu armata si politia cubaneza, care aveau un efectiv numeric de 30.000-40.000 de persoane – SI “CEI PUTINI, DAR DECISI”, CARE STIAU CE VOR! – AU ÎNVINS TIRANIA!

Iata ce spune istoria, pe care tu, cu “consumul bauturile tale alcoolice”, n-ai când s-o rasfoiesti:

Pe 31 decembrie 1958 a avut loc Batalia de la Santa Clara, într-o confuzie generalizata. Orasul Santa Clara a cazut în mâinile fortelor lui Che Guevara, Cienfuegos si RD (conduse de comandantii Rolando Cubela, (“El Mejicano”) Abrahantes si William Alexander Morgan). Vestea acestei înfrângeri a cauzat panica lui Batista, care a fugit în Republica Dominicana, câteva ore mai târziu, pe 1 ianuarie 1959. Comandantul William Alexander Morgan, conducatorul fortelor RD rebele, a continuat lupta si a capturat orasul Cienfuegos pe 1 si 2 ianuarie, în timp ce Batista parasea tara. Castro a aflat de fuga dictatorului în dimineata primei zile a noului an si a demarat imediat negocierile pentru preluarea orasului Santiago de Cuba. Pe 2 ianuarie, comandantul armatei din oras, colonelul Rubido, a ordonat soldatilor sai sa nu opuna rezistenta, iar Castro a ocupat orasul. Concomitent cu actiunile lui Castro, fortele lui Guevara si Cienfuegos au intrat în capitala Havana. În timpul marsului din Santa Clara spre capitala nu a fost întâmpinata rezistenta. Castro însusi a ajuns în Havana pe 8 ianuarie dupa un mars al victoriei”.

Spun toate aceste lucruri, legate de REVOLUTIA CUBANEZA, nu pentru ca nu mai pot eu de dragul cubanezilor si al comunismului – ci din câteva motive foarte pragmatice:

1-Propaganda masonilor “liberali” a încercat si încearca, pe toate caile, sa induca ideea ca nu exista decât comunism “pagubos” si comandat fie de la Moscova, fie de la Beijing. În cazul României, nici pâna azi nu s-a înteles ca Nicolae Ceausescu a “înfiintat” un “comunism” national (da, poate parea o contradictie în termeni si nici nu stiu daca a fost ceva bun sau rau, ceea ce-a fost… – n-avem vreme, acum, de discutat atâtea mii de aspecte!) – dar, macar, acest “comunism” autoritarist A CONSTRUIT România emergenta (nu discut aici despre tragediile României imergente, a Duhului!) – si nu a distrus-o economic, în primul rând – dar nici la nivel de politica externa!!! Or, azi, România este “bantustanul” Europei, spre care, toti, se uita cu rusine si jena…cât nu o fura de-o rup!!!

Revenind. Cuba are sistemul sanitar cel mai modern si mai performant DIN LUME! – iar de asta nu dau eu marturie, ci chiar americanul Michael Moore, în documentarul sau extraordinar: “SICKO”. Che Guevara a intrat în conflict deschis cu Moscova, acuzând-o ca dispretuieste tarile lumii a treia.

2-România, din tara “în curs de dezvoltare” (spre lumea a doua…), cum era pe timpul lui Ceausescu – a ajuns, azi, în lumea…a 14-a!!!

3-Legile economico-sociale spun ca, într-o tara cu prapastie economica uriasa, între bogati si saraci, procesul de trecere, de la comunism, spre asa-zisul “capitalism globalist” (de fapt, “mafiotism mondial”!) este REVERSIBIL!!!

4-Si, mai ales, pentru ca, daca as spune unor analfabeti si semi-analfabeti, precum Basescu si haita lui, despre întelepciunea si eroismul antic greco-roman (pentru ca, în cele ale stramosilor nostri traci, nu cred, azi, decât…initiatii!) – …spre exemplu, daca as pomeni numele de Solon, Pericles, Leonidas, Miltiades, Callimachus, Pheidippides, Horatius Cocles, Mucius Scaevola, Marcus Iunius Brutus, Decimus Iunius Brutus, Gaius Cassius Longinus, Marcus Antonius etc. – …n-ar pricepe nimeni (dintre “preaputernicii zilei”!), nimic!

Dar despre Cuba lui Fidel Castro si Che Guevara, vor fi auzit, sper: DECI, SA SE TEAMA! – pentru ca, spre a rasturna un guvernamânt tiranic, nu ai nevoie de armate chinezesti (se vorbea, în anii ’60, la radio, de “gasti criminale” anti-maoiste de câte…60 de milioane!) – CI DOAR DE CÂTEVA ZECI SAU SUTE DE OAMENI, HOTARÂTI DE EXASPERARE SI DE DORINTA DE LIBERTATE SI DEMNITATE, SA SALVEZE CE SE MAI POATE SALVA, DIN GHEARELE TRADATORILOR ROMÂNI SI ALE “NAVALITORILOR “ALOGENI!

Traian Basescu, spre exemplu, arde de nerabdare sa jefuiasca Rosia Montana de aur si argint (dar nu sopteste o vorba despre cele 300 de tone de URANIU si despre WOLFRAM ori GAZE NATURALE, pentru care “le curg balele”, atât americanilor si israelitilor, cât si rusilor!!!), ARZÂND SI OTRAVIND ROMÂNIA CU CIANURI (de se îngrozesc UNGURII din UDMR, ca va arde si se va prapadi Tisa “lor”! – …admir forta de reactiune a ungurilor!!!) … – …pentru ca vrea sa faca pe placul evreilor lui Max Rich & Comp.!!!

Stiu ca, alaturi de Golanul-Sef, cel fara LEGE si fara NICIO CREDINTA, exista, din pacate, miloane de golani, tot fara LEGE si fara NICIO CREDINTA… – români (cica!), sodom, si “alogeni” (altfel nici n-ar fi existat tragicul grotesc al lui 6 decembrie 2009!).

Si o lelita din satul Contesti i-a cerut premierului (?!) Boc (care facea, pe-acolo, o “vizita de lucru”…!): “Sa ne faceti DISCOTECA, mama, ca sa danseze si babele!!!” – iar când a fost întrebata de un reporter TV : “Dar canalizare aveti în sat, aveti cu ce va spala? De ce nu i-ati cerut lui Boc canalizare, pentru sat, în loc de discoteca?” – lelita i-a raspuns, încurcata, chipurile (asa, cam de forma…) : “Mi-o fost rusâni…!” Si de parerea lelitei, ca Boc trebuia sa le dea “discoteca”, înainte de canalizare, erau sute de sateni…care, fireste, NU SE MAI PUTEAU NUMI “TARANI”, CI DOAR NISTE PADUCHIOSI DE MAHALAGII!!!

Ptiu! Aceste dobitoace rapanoase si împutite au drept de vot! – si, deci, conform “democratiei” masonice, votul ei/lelitei cu “discoteca” este egal cu votul meu si cu al oricarui om cu capul între umeri, si nu doar pe post de burlan!

Spre deosebire de Cuba catolica, însa (unde, fireste, un rol important în ramânerea la putere a comunismului îl joaca chiar…C.I.A.!!!), noi, ROMÂNII, atâtia câti mai suntem treji si vii/reactionari întru VIATA si întru SFÂNTA DREPTATE (poate câteva mii, poate câteva milioane, pe care zarva publica îi tine ascunsi, în umilinta si smerenie si tacere…) – avem O FORTA DE VIFOR CUMPLIT, care ne situeaza deasupra cubanezilor si a tuturor celorlalte popoare vestice/”ale Amurgului”: avem, cu noi si în noi, DREAPTA CREDINTA, ORTODOXIA – care va izbucni din Duhul MUNTILOR, al APELOR si al CÂMPIILOR, când voi, golani nelegiuiti, nici cu gândul nu-ti gândi – …si, când va va fi mai bine, FORTA LEGII ORTODOXE A PAMÂNTULUI SFÂNT ROMÂNESC va va matura, precum talazul unui ocean, zbuciumat în turbare – …încât se va crede ca nici n-ati fost vreodata pe-aici, nici nu v-a calcat, pe-aici, vreodata, pasul vostru împutit! – … voi, ciume si lepre si plagi cumplite ale Lumii, cu care ne-a încercat Dumnezeu, pentru grele si încapatânate pacatele noastre!

HRISTOS ESTE CU NOI! – chiar atunci când pare ca cerul ne-a parasit, ca pamântul se surpa sub picioarele noastre si când pute a hoit de golan si a manea, peste tot!

***

E drept, însa, ca, daca privesti nemerniciile “golanilor lor”, adica dinafara României (Europa, SUA etc.) – nu ramâi mai putin scârbit!

În SUA, FETITE DE 3-4 ANI sunt prezentate, la TV si pe copertile revistelor, în “costume sexy” si în pozitii “EROTICO”-desucheate… – odioase!

Si nici în “Marea Democratie”/”Mama Democratiei” Lumii Terestre nu se autosesizeaza Justitia! (…si de ce ar face-o, ma rog – când, la Pentagon si la Casa Alba, exista planul de animalizare si de exterminare, “spre reducere”, a populatiei umane terestre?!).

La Madrid, Francmasoneria stârneste miscarile anarhiste si de stânga (a strâns vreo 5 mii de golani, aiuriti de marijuana!), împotriva vizitei Papei Benedict al XVI-lea!…pretinzând ca aceasta vizita ar costa…mai mult decât a reusit sa fure guvernul Zapatero, de sub “blânda si dreapta obladuire” a lui Juan Carlos de Bourbon, “verisorul” lui Mihai I “de România” (?!)…Urmarea “razmeritei fraieritilor”, confruntati cu “trupele de ordine” (care, ca peste tot în lume, se pregatesc pentru restrângerea asa-ziselor “drepturi ale omului” si, deci, pentru DICTATURA MONDIALA/”NOUA ORDINE MONDIALA”!!!): “8 morti si 11 raniti – cf. www.adevarul.es

Tot Francmasoneria “da în gât”, mereu, preoti romano-catolici “homosexuali”…!!! – scandal dupa scandal, ca sa-l lichideze, odata pentru totdeauna, si pe adversarul ei multisecular, Biserica Papala (mult slabita si teribil de infiltrata, de masoni, pâna la vârf…) !

Obama vrea sa se “rascoale” contra stapânului israelit al SUA, dar e mult prea târziu… – …si acesta (stapânul israelit!) “îi da peste bot” slugoiului american: “Într-un raspuns pe un ton dur la discursul presedintelui Statelor Unite, Benjamin Netanyahu a exclus, joi seara, “orice retragere în interiorul frontierelor din 1967“, adica cele dinainte ca Israelul sa ocupe Cisiordania, Fâsia Gaza si Ierusalimul de Est, prin Razboiul de sase zile, în iunie 1967.

Vizita lui Netanyahu la Washington începe rau. Cu toate acestea, el va fi primit de Casa Alba si va fi aplaudat în fata celor doua Camere ale Congresului si de catre delegatii AIPAC“, puternicul lobby proisraelian, subliniaza Yediot Aharonot. Premierul israelian urmeaza sa vorbeasca în fata AIPAC la 22 mai, dupa care se va adresa Congresului, la 24 mai.

Cotidianului Maariv îsi deschide, de asemnea, editia cu “confruntarea” Netanyahu/Obama, apreciind ca premierul “NU VA AVEA LINISTE, DE-ACUM, PÂNA NU VA ÎMPIEDICA REALEGEREA LUI OBAMA“, cu ajutorul sustinatorilor sai din Statele Unite” – cf. MEDIAFAX.ro

Marti, 23 august 2011: “Judecatorul Tribunalului din New York a decis marti retragerea acuzatiilor la adresa fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn, informeaza AFP.

În cursul sedintei de marti, judecatorul Michael Obus a decis renuntarea la cazul care îl viza pe Strauss-Kahn, dupa ce procurorii anuntasera oficial retragerea acuzatiilor, din cauza îndoielilor privind declaratiile cameristei.

Dupa anuntarea deciziei, fostul director FMI a parasit calm sala tribunalului.   

Decizia de marti pune capat unei actiuni judiciare care începuse pe 14 mai, atunci când Strauss-Kahn a fost arestat sub acuzatia ca ar fi agresat-o sexual pe o camerista de la Hotelul Sofitel din New York. Acuzatiile împotriva lui Strauss-Kahn se refereau la agresiune sexuala, tentativa de viol si sechestrare” –cf. TVR.ro

Adica, dupa ce l-ai balacarit în tot felul pe evreul asta maniaco-sexual, Dominique Strauss-Kahn, pentru a-l înlocui cu o evreica, Christine Lagarde (totul, numai înauntrul a ceea ce putem numi, fara teama de a gresi, “LA FAMIGLIA”! – când e vorba de Camataria Mondiala Evreiasca!) – dupa ce i-ai compromis total sansele, în cursa pentru “prezidentialele” Frantei…contra altui evreu (evreul maghiar si…betiv si curvar, mai sa-l confunzi cu Basescu “Traianul”! – Nicolas Sarkozy!) – …acum, îl scoti “alb-helge”, urinând peste orice forma, cât de primitiva, de Justitie!!!

Îti vine o greata cumplita, privind gasca asta globalist-mondialista a “momentului”! NUMAI în astfel de împrejurari si sustinut de astfel de golani internationali, a izbutit Traian Basescu sa se aleaga, din nou, ca presedinte al unei Tari Ortodoxe, precum este România! Si numai bazându-se pe gasca asta internationala infecta, “vrabia malai viseaza” – iar “pedeleii” lui Basescu sa fie, vesnic, la “tâta României”!

Hotilor si nemernicilor, care ati praduit si paraduit România (mai s-o stergeti de pe harta… – …dar nu-i vina voastra ca nu ati reusit, ci a ei, ca-i prea bogata si înzestrata, de la Dumnezeu!!!) – va voi zice si eu, precum Basescu-Golanul “SEF”: “BAI, SUNTETI PREA MULTI! – golani, impostori si hoti! A venit VREMEA BILANTULUI FINAL! Pregatiti-va SA DATI SAMA!

În mod normal, dupa cât au furat de mult si de multi, “în disperare”,! – ar trebui, la finalul actului de justitie (cu “pedeleii” acuzati si “golanul-sef” în boxe!) sa adoptam “metoda chinezeasca”: FAMILIILE SA LE CUMPERE GLONTUL CU CARE VOR FI ÎMPUSCATI/EXECUTATI!!!

prof. dr. Adrian Botez

PREMIILE PORTUGHEZE

GEORGE ROCA prezinta:

PREMIILE PORTUGHEZE RECOMPENSEAZA PROIECTE DE COOPERARE INTERNATIONALA

Lisabona – Madrid – Bucuresti:

La sfârsitul lunii iunie a.c., a avut loc, la Lisabona, decernarea Premiilor de caracter cultural si artistic MAC 2011, oferite anual de Miscarea de Arta Contemporana din Portugalia, si care marcheaza cea de a 17-a aniversare a acestei prestigioase institutii.

Instituite pentru prima oara în anul 1997, premiile MAC au ca obiectiv dinamizarea relatiilor dintre diversi agenti si practici artistice si spatiile asociate lor, atât cele fizice, galerii, institutii cât si cele apartinând mediilor de comunicare, presa scrisa sau televiziune, din mai multe tari.

 Jurnalistul român Fabianni Belemuski, director al Revistei Niram Art din Madrid, a primit Trofeul pentru Presa Scrisa, în numele întregii echipe editoriale, alaturi de fondatorul revistei, pictorul Romeo Niram. Trofeul pentru Promovare Culturala i-a revenit Agentiei Defeses Fine Arts, înfiintata de Eva Defeses, care reprezinta în spatiul iberic mai multe institutii, reviste si artisti plastici români.

 Miscarea de Arta Contemporana a oferit Trofee, Premii si Medalii la numerosi jurnalisti si artisti plastici din Portugalia si Spania, printre care cunoscutul pictor armean Onik Sahakian, maestrul portughez Hilario Teixeira Lopes, jurnalistul de la televiziunea portugheza TVI Joao Paulo Sacadura, scriitorul spaniol Héctor Martínez Sanz, directorul revistei Madrid en Marco, etc.

 Promotorul cultural spaniol António Calderón de Jesús, cunoscut pentru proiectele sale de cooperare culturala româno-spaniola, a fost distins cu Medalia de Recunoastere Internationala. Directorul-fondator al Miscarii de Arta Contemporana, Alvaro Lobato de Faria, i-a înmânat personal distinctia. Calderón de Jesús este fondatorul galeriei Artejescal din Madrid care reprezinta mai multi artisti plastici români si un promotor activ al culturii române. Ultimul sau proiect este seria de filme documentare despre arta din România, pentru care fost intervievati în jur de 1000 de artisti si au fost editate peste nouazeci de DVD-uri care prezinta artisti, ateliere, expozitii din Iasi, Botosani, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Slatina, Dolj, Corabia, Caracal, Bals, Cetate, Craiova, Rosiorii de Vede, Alexandria, Timisoara, Bucuresti, Ploiesti, Targu Jiu, Pitesti si multe alte sate si orase mai mici din toata România.

 Antonio Calderón de Jesús lucreaza, în prezent, la un proiect mai extins care uneste arta din România cu cea din Spania si Portugalia. Se doreste promovarea artistilor români, portughezi si spanioli într-un centru de documentare a artei contemporane din toata lumea, cu obiectivul de a le face cunoscute operele. In acelasi timp, Calderón de Jesús definitiveaza deschiderea a noi spatii expunere la Madrid, care sa faciliteze schimbul de expozitii ale artistilor din România si Portugalia, în colaborare cu institutii internationale.

GR

Valentin Popovici in Europa

Despre turneu si poezia “Radacinile”

 

 

Anuntam cu intarziere despre un eveniment deosebit de important:

Valentin Popovici – pastor al Bisericii Baptiste Române din Chicago – se afla intr-un:

 

 

 

Turneu European cu Fanfara- Soli Deo Gloria”


Itinerariul Grupului de Misiune: Roma-Florenta-Verona-Munich-Paris-Barcelona-Madrid

 

Perioada:19 Iunie – 3 Iulie

Vor fi vizitate Biserici Evaghelice  Române din Italia, Germania, Austria, Franta si Spania ( biserici baptiste si penticostale).

 

 

Radacinile

                  de Valentin Popovici

Spune-mi, Arbore, strabune, 
Cin' te tine ca minune, 
Ca nu poate nici un vânt 
Sa te culce la pamânt? 
Cum de stai în vijelie 
Cu atâta voinicie, 
Palmuit de vânt pagân 
Si batut de ger hapsân? 
De omat si greutate, 
Crengile ti-s aplecate, 
Ce te tine-asa viteaz 
Prin al iernilor necaz? 
Cum de stai tot în picioare, 
In vifornita cea mare. 
Chiar cu trunchiu-ncovoiat 
Si de crivat despuiat. 
Spune-mi, Arbore, strabune, 
Cin' te tine ca minune, 
Ca nu poate nici un vânt 
Sa te culce la pamânt?
- E o taina si-o povata, 
Ca sa-nveti si tu în viata:
Când vifornitele vin, 
Radacinile te tin!

 

MARA ATHANASIOS

de Dan CARAGEA

 

 

Atât cât memoria nu ma înseala, nu cunosc în istoria artelor vreun artist în a carui geneza sa nu se afle sâmburele zamislitor al unui alt artist, ca samânta de inspiratie si mugur estetic interior. Începutul oricarui creator este în parte epigonic, în parte gest al desprinderii de maestru. Nu putem fi înnoitori, fara sa trecem prin cazna „exercitiilor de admiratie”, iar cine crede altminteri, este orb sau se minte pe sine.

Universul ideatic al Marei Athanasios îsi are originea în „Umanografia” lui Romeo Niram. În chip asumat, doua din fotografiile sale sunt propuse ca verigi explicite de legatura cu opera pictorului. Dincolo de aceste „replici”, se deschide o lume în care misterul feminin, umbra accentuata, lenjeria, ascunderea chipului, intimitatea închisa în gestualitati efemere, negrul si rosul, instantaneul fotografic sunt elemente care ne permit reflectii comparative.

Sa privim însa mai cu atentie ceea ce, inevitabil, îi desparte. As spune ca, în mod hotarât, sexualitatea privirii. Corpul feminin a fost, în arte, o creatie a masculinitatii. În vremurile moderne, artistii care s-au apropiat de cea mai tulburatoare tema plastica (i-as zice arhitema) au avut de raspuns multor exigente culturale, estetice si psihologice deopotriva. Cum nu exista ingenuitate si nici naturalism în modernitate, artistul si-a premeditat ascunderea si dezvaluirea, seductia si limita pudorii, canonul si anticanonul, intimitatea si conventiile psihologice ale vremurilor.

Privirea femeii asupra corpului feminin (metafora perfecta a oglinzii) este recenta si, poate de aceea, ar merita sa staruim asupra ei. Mara Athanasios îsi alege doua modele (dintre care unul este automodel) care se topesc abil într-o viziune unica: corpul tânar, aproape adolescentin, cu pielea de culoarea grâului copt, expunând cu predilectie spatele, umerii, bratele, genunchii. Alteori, privim ghemuiri de „cumintenii ale pamântului”, în care trupul se aduna, fetal, înspre sine. Corpurile ei, adesea dinamice, se dezvaluie ca promisiune în afara spatiului instantaneului fotografic. Oare de ce ?

Cred ca avem de-a face aici cu evitarea deliberata a dezvaluirii de care timpul nostru abunda. Imaginarul colectiv se confrunta azi cu o proliferare a nudului, de la anorexicele corpuri care defileaza pe pasarelele de moda, la modelele care publiciteaza, într-un joc de tranzactii al seductiei, produse cosmetice si parfumuri, la cele siliconate, care satureaza media de la aparitii erotice pâna la pornografie. Mitul frumusetii feminine, ca tinta a dorintei masculine, este astazi dispers, deformat, anticanonic si profund sexualizat. De aceea, banuiesc ca mesajul expozitiei consta în respingerea acestui univers de transformare obiectuala, excitanta, a corpului. Mara Athanasios ne readuce blândetea privirii naturaliste, a armoniei juvenile, a sublimarii dorintei în placere estetica.

În pofida unor inerente stângacii tehnice, nu pot sa trec neobservata o alta calitatea fotografei: rezistenta la ispita contrafacerii electronice. Este important, macar la debut, ca un artist sa aiba curajul expunerii „sarace”, înainte poate de a-si croi, cu deplina limpezime, drumul.

Un drum pe care i-l doresc tenace, ambitios si creator, mereu atenta la marea „umbra” a picturii, cu care fotografia, ca nimeni alta, se masoara, constient sau inconstient, de mai bine de un veac încoace.

 

Dan Caragea

Madrid

mai 2011

Cronica de carte

Alexandru Petrescu, „Un ploiestean la Curtea Regelui Juan”

de Gabriela Calutiu Sonnenberg

[pullquote]

Fiecare e convins ca poate critica o carte, pentru simplul fapt ca a învatat sa scrie si sa citeasca (William Somerset Maugham).

[/pullquote]

 

Iau aminte la aceasta constatare si ma apropii cu bagare de seama de cartea jurnalistului român traitor in Spania, Alexandru Petrescu. Mi-am propus o simpla descriere a continutului ei, din punctul meu de vedere, strict personal, având grija sa nu ma avânt pe teritoriul criticii literare pretentioase. Din capul locului va anunt asadar ca veti citi aici doar constatarile mele.

Pare simplu, dar nu e deloc usor, pentru ca nu este un text omogen, ci o colectie de articole scrise în decursul unei perioade de timp destul de lungi. Desi tematica abordata este oarecum mereu aceeasi – viata românilor din Spania – varietatea abordarilor si evantaiul stilistic par a nu avea margini. Întâlnim în egala masura reportaje, interviuri, eseuri, epistole, scrisori deschise precum si evocari nostalgice. Unele merg mai aproape de suflet, altele trezesc mirarea sau chiar dorinta de a-l contrazice pe autor. Un lucru e cert: nu poti ramâne indiferent la ideile exprimate cu aplomb gazetaresc, din convingere.

Încep mai bine prin a spune ce nu este aceasta carte: nu este un roman care se citeste dintr-o rasuflare. Aproape 300 de pagini nu încap cu una cu doua într-o pauza de masa. Nici aspectele beletristice nu se claseaza pe primul loc printre prioritatile autorului. Limbajul este cel uzual, presarat cu expresii consacrate prin emisiuni sau reclame TV, sloganuri vechi si noi, refrene spumoase, dar care – de ce sa nu recunoastem? – puncteaza uneori textul cu accente vioaie, binevenite.

Indiferent de verdictul nostru final, ideea de a reuni într-o carte comentariile autorului pe marginea evenimentelor care au afectat comunitatea românilor din Spania, de la venirea sa încoace si pâna astazi, are cel putin un merit incontestabil: acela de a crea tabloul unei comunitati deloc usor de descris. Misiunea e îngreunata si de faptul ca nu doar românii sunt actualmente greu de definit si de localizat, ci si vremurile sunt complicate. Pe cât de diverse sunt motivele plecarii lor din tara (în special de natura economica, dar si politica, morala sau profesionala), pe atât de variate sunt si „prototipurile” de conationali cu care avem aici de-a face. Dezideratul identificarii si includerii lor într-un grup unic este utopic. Toti românii plecati – nu doar cei din Spania – sunt greu de privit ca o comunitate, fie ea si eterogena.

Revenind la textul cartii, pentru început facem cunostinta cu autorul. Nascut si format în Prahova si ulterior la Bucuresti, jurnalistul Alexandru Petrescu nu face un secret din orientarea sa politica pro-monarhista si din convingerile religioase crestine. Poate ca pe alocuri am simtit o strîngere de inima, citind pasaje în care idealul jurnalismului impartial este generos înlocuit printr-un stil gazetaresc patimas si partinitor. Însa, dupa depasirea primelor pagini, am deprins îndemânarea de a ignora subtila manipulare, probabil involuntara, concentrându-ma pe continutul pur, cu valente informative incontestabile. Mi-am spus ca opiniile sale proprii sunt doar o invitatie la adâncire, Domnia sa propunând doar una din multele viziuni posibile. Cititorul e liber sa-si cladeasca propria sa imagine. Important este volumul impresionant de informatie, colectat si imortalizat minutios, formând o cronica moderna, chiar daca …dupa Ureche. În fond, auzim si interpretam cu totii foarte diferit; gusturile si parerile ramân împartite.

N-am luat, asadar, în nume de rau încercarile de deviere de la subiect, ci am apreciat chiar franchetea si caracterul extrovertit al autorului, ca nota dominanta a întregii carti.

 

Primul capitol: Avatarurile Contelui. Titlul – o aluzie la forurile la care se doreste raportarea? Avem, pe de-o parte, avatarul, cuvânt la moda, care înaripeaza imaginatia tinerilor, dar nu numai a lor. Duce cu gândul la dedublarea persoanei noastre, odata ce parasim patria. Schimbarea „pielii”, cum s-ar zice. Pe de alta parte avem Contele, un personaj pitoresc cu care se identifica autorul – amator declarat al nobilimii si al caselor regale. Nimic de zis fata de simpatia pentru traditii, cu singurul amendament ca poate ar fi fost mai aproape de adevar situarea spatiala a posesiunilor nobilului autor undeva în Prahova, si nu în Transilvania – fie ea si cu y-grec – caci noi, ardelenii, nu l-am prea vazut pe acolo.

Dar, lasând la o parte titulatura, capitolul reda plastic imaginea copilariei generatiei noastre si a convulsiilor istorice pe care am avut ghinionul, dar si privilegiul sa le traim. Cum bine zice autorul în verva sa nostalgica, „suntem generatia „De-a Baba-Oarba”, blugi si bretoane, ultimii Soimi ai Patriei, Pionieri, Utecisti, cei care au prestat munca voluntara („patriotica”) pe câmpurile patriei, la inundatii, la struguri, pe santierele tineretului, atât la scoala, cât si la armata sau Universitate.”

Si unde suntem acum? „Am preferat sa fim capsunari decât corupti sau corupatori. Sa ne mintim ca suntem bine si sa trimitem banii în tara. Noi suntem cei care, când venim în vizita în România, le aratam tuturor poze pe care le-am facut cu masinile altora sau cu casele si piscinele celor la care mergem sa facem curat” – spune apoi autorul, alunecând în rolul de exponent al generatiei sale.

Matematic vorbind, capitolul întâi pune conditiile de existenta, enuntând problema în linii mari: noi suntem emigrantii; iata prin ce-am trecut si de ce am plecat. Se trece apoi la o analiza mai sofisticata a termenului de diaspora, luat la purecat sub toate fatetele, inclusiv lingvistic si istoric, duca cum bine zice chiar autorul, AB OVO, adica din negura vremii, la nevoie fie ea si latina. Dihotomie-trihotomie, ouale lui Adrian Nastase, politicieni de azi si de ieri, traditia formarii lor în exil, a lor sau al parintilor lor, studii la Moscova, români cu simpatii anarhiste în Spania lui Franco, Basarabia si tinuturile de dincolo de Prut, istorie care ne tine sub pantof, ofuri, tragism, destin. Enumerarea halucinanta se continua cu enigma înca nedezlegata a originii poporului român, latinizarea tracilor si ilirilor înaintea daco-dunarenilor. Apoi Gheorghe Gheorghiu Dej si Regele Mihai, si iarasi citate din latina.

Nu fara dreptate sunt mentionate problemele de comunicare ale politicienilor din România post decembrista, chiar daca indicatiile terapeutice recomandate ar trebui poate sa aiba la baza consultatia unui diagnostician specializat (autism infantil, sindrom Kanner, psihoza infantila si sindromul Asperger). Recunosc ca am consultat dictionarul pentru a trece nevatamata pe lânga termenii acestia, dar si altii, precum gnosologie sau triumvirat, mi-au dat de furca. Totusi, a meritat cititul mai departe, aflatând astfel motivele concrete pentru care românii din diaspora deplâng promisiunile desarte ale politicienilor, care îi momesc sa se întoarca în tara iar apoi, odata întorsi, îi lasa balta.

Fac o paranteza si remarc aici ca, pe lânga unele inadvertente care i e pot reprosa autorului, de doua lucruri e cert ca nu duce lipsa: nu e indiferent si nici …taciturn. Chiar daca are înclinatie spre … povestire, cum bine-i sta autointitulatului Conte, caci verbul contar înseamna în castiliana a povesti, a relata. Contabalanseaza prin angajament si curiozitate, mereu în cautare de subiecte, daca se poate cu un sâmbure acolo, macar un picut senzational.

Capitolul aranjat într-un crescendo apoteotic („Pentru românii care se vor întoarce acasa, în tara, unde sunt pensiile? Bunastarea?”) se încheie cu un citat în latina, prin cuvântul „nodus” (nod). Chiar ca e înnodata situatia! Complicata e si lectura pentru cititorul ocazional, insuficient de transparenta pentru profesionisti; demersul AB OVO are din punctul meu de vedere un singur merit, anume acela ca … este.

Nu-i de mirare ca ne bucura sa salutam usurati paragrafele urmatoare, în care autorul renunta la stilul fornaitor de prin note de subsoluri si revine la teme mai „pamântesti”, pe care le trateaza cu deja familiarul sau stil proaspat, colocvial. Expresii precum „ca pe vremea lui Ceausila Voda” descretesc fruntea.

Trecând din plan general în plan personal, este criticat demersul Ministerului Învatamîntului de nerecunoastere a studiilor la facultatea privata absolvita de autor. Atacul direct la adresa ministrei de resort si trimiterile la practicile luarii de mita competeaza tabloul unei societati putrede, imposibil de controlat, în care Institutiile de Stat nu-si fac datoria. Autorul da dovada de vaste cunostinte despre coruptie, dar pacatuieste prin generalizare. Ma întreb daca sunt singura care a învatat pâna la limita epuizarii pentru examenele de treapta si de admitere, doar pentru scrupulul de a nu da satisfactie sistemului perfid de luare de mita?! Critica la adresa taxelor exagerate pentru serviciile consulare de la Ambasada Româna din Madrid, comparativ cu tarifele ambasadelor altor tari se prelungeste prin critica la adresa institutiilor si firmelor mari (Blue Aur, Antena 1), care comanda servicii, dar „uita” sa le plateasca si se revarsa în critica la adresa organizarii defectuoase, acest pacat originar la români. Din critica în critica, se cauta rezolvarea si se sugereaza concedierea personalului. Si ce urmeaza apoi? Concret, cine si cum îi alege pe noii angajati? Dupa ce criterii si, cum alegem alegatorii? Ma rog, demersul pare neterminat, dar eu nu ma pricep la politica.

De pe acum ma bântuie gândul ca autorul nu e neaparat un om cu multi prieteni. Asa direct si bataios, de buna seama ca multi îl considera un spirit nelinistit, provocator. Aflu dealtfel din paginile cartii ca a interpretat în câteva pelicule roluri de vikingi, înfatisarea sa recomandându-l pentru un astfel de rol. „Sunt un luptator, un razboinic. Am forta lor în oase si în spirit. Nu ma las doborât. Pe vremuri, pe litoralul românesc, ma dadeam viking, ori danez, ori suedez, ori norveg.” Îl cred.

Cronicarul angajat revine la ceea ce numeste ironic „viata noastra capsunara” si interogheaza deschis politicienii români pentru lipsa de ajutor si promisiunile fara acoperire. „Care drepturi si care stânguri, Don Pedro? Când erati mai liberal, domnule Roman?” Gazetarul incita si agita, dar tot el constata în final inutilitatea efortului sau: „?tiu ca aceste rânduri nu vor servi la nimic. Ca voi avea probleme ca si dumneata, cititorule, când la ghiseu ti se raspunde cu indiferenta. Sau când suni la Informatii si nu-ti raspunde nimeni…”

Se deruleaza încet, pas cu pas, evenimentele din sânul comunitatii românilor spanioli:

– înfintarea Centrului Hispano-Rumano de lânga Madrid: bani spanioli, bine investiti;

– comentarii pe marginea esecului mediatic al emisiunii “Hola, soy rumano!”, care se dorea o reabilitare a imaginii deformate despre români în strainatate: bani românesti, inutil risipiti;

– tenorul Costel Busuioc, ascensiune rapida în Spania, urmata de pierdere „subita” de memorie, fanii fiind clasificati de el acum drept „prosti” agasanti care-l deranjeaza: risipa, de timp.

 

Al doilea capitol, Oameni pe care i-am cunoscut face o trecere în revista a unor personalitati românesti din diaspora spaniola, oameni mai mult sau mai putin renumiti, români cu care ne mândrim. Sunt conturate portetele unor valori incontestabile, precum recent decedatul profesionist de televiziune Valeriu Lazarov, scriitorul Grigore Vieru, artistul Mihai Petre, pictorul Romeo Niram sau chiar sculptorul în lemn Mircea Magiaru. Ultimul, supranumit „sculptor în lemn de abanos” nu pentru ca materia prima ar fi neagra, ci pentru ca el însusi apartine etniei tiganesti, remarca mucalit: „Pâna acum, lumea ma stia ca sunt mexican, ca îmi era rusine sa spun ca sunt român, sa nu va fac de râs, ca eu sunt de fapt tigan si asa o sa mor: tigan, tzigionen sau gitano… gitan… hitan”.

Urmeaza Adrian MacLiman, ziarist spaniol de origine româna, purtator de cuvânt al Comitetului Olimpic International, care l-a intervievat pe Osama Bin Laden; Domnica Radulescu, autoare americana de origine româna, care a câstigat, recent, premiul statului Virginia pentru cel mai bun roman de fictiune; Irina Onea, exploratoare în colturile cele mai îndepartate ale lumii; Cornel Tabacaru, respectat om de afaceri român cu cetatenie canadiana, cu o avere estimata la aproape 40 de milioane de euro sau Radu Sebastian, fost fotbalist, actualmente student la celebra Universitate Complutense din Madrid, care a reusit sa ia bacalaureatul în limba spaniola cu nota maxima, dupa ce a studiat într-un timp record de sase luni materiile în limba lui Cervantes, desi nu o învatase înainte.

Finalul capitolului este rezervat câtorva interprete vestite de folclor românesc (Maria Ciobanu, Irina Loghin) si se încheie cu constatarea – fara comentarii – ca vremea „folcloricilor nostri visatori, sentimentali, care cînta pentru doua perechi de adidasi” pare a se încheia acum, când starurile de manele înregistreaza încasari record, inclusiv si mai ales la turneele din Spania. ”Ma doare sa stiu ca românii îi platesc pe tigani cu 10.000-15.000 de euro sa le cânte manele” (citat Irina Loghin).

Chiar daca si aici se mai strecoara note critice si întepaturi („Unde sunt cei care, la TVR, când a revenit Valeriu prima data în tara, dupa ’89, se gudurau pe lânga el?”), capitolul secund se citeste usor, trezeste simpatie pentru caracterele ireprosabile de români bine situati din diaspora si respect pentru realizarile lor.

Al treilea capitol, Eseu si yeseu, se joaca putin cu cuvintele, înglobând britanicul aprobator „yes” în ceea ce, din nou, se conjuga la persoana I, singular: autorul, personajul nostru central. Inventarul românilor raspânditi prin întreaga lume este impresionant: milioane si sute de mii, din Banatul românesc, prin Serbia, Germania, Spania fireste, Norvegia, Canada, si America, practic peste tot. Si nu putini. Comun au un singur lucru: toti viseaza pe limba lor. Visele lor nu sunt subtitrate doar în româna. „Eu visez. Mult. Tu visezi din Italia. El viseaza din S.U.A. Visam. Români visând prin lume din Spania”, spune autorul.

Accentul cade pe natura visurilor românilor de pretutindeni si pe experienta de pâna acum, anume a lipsei de realism, a imposibilitatii ducerii la îndeplinire a viselor lor. În opinia autorului, vina revine îndeosebi politicienilor. Face aici o analiza pe marginea termenului de mogul, cu sensul de persoana foarte importanta, cu puteri discretionare. Personal sunt mai degraba adepta teoriei „norocul si-l face fiecare cu mâna lui”, dar e prima data când vad cifre clare despre românii raspânditi în lume, drept pentru care m-am gândit ca poate nu strica sa le reproduc aici.

Iata ce armata de visatori români avem în lumea asta:
Statele Unite ale Americii – 862.526, Ucraina – 409.608 (inclusiv moldoveni), Germania – 73.365 sau poate 200.000, Canada – 192.170, Rusia 177.638 (inclusiv moldoveni), Serbia – 74.630 (inclusiv „vlahi”), Austria – 29.044, Grecia – 25.375, Kazahstan – 20.000, Regatul Unit – 19.096, Australia – 18.320, Franta – 18.000, Ungaria – 14.781, Suedia – 12.748, Portugalia – 10.818. Sa fim cu bagare de seama, însa! În România înca se viseaza…”

Se succed apoi articole pe teme diverse, unele cu iz nostalgic: ”Ma uit la pozele tineretii mele de parca m-am detasat de acest pamânt, de acest trecut secol. Da! Asa numeam noi fotografiile: poze. Si erau digitale doar pentru ca le faceam cu degetul, apasând pe butonul Smena sau al vreunui Zenit.” Sau amintiri din vremea când multi foloseau drept argumente bâte si rangi, plus o dorinta pe care o vor exprima sintetic într-o formula ce va face cariera, poate chiar istorie: “Moarte intelectualilor!”. Se tineau discursuri împotriva partidelor care doreau sa opreasca ascensiunea politica a Frontului: “Jos cu fiii de chiaburi si legionari!”, “Nu vrem ca cei care au stat la caldura, în strainatate, sa vina acum si sa ne dea lectii”, „Ei n-au mâncat salam cu soia”, „Nu ne vindem tara”, „Noi muncim, nu gândim”…

Altele cu continut critic: „Cred ca asta se întâmpla si în zoo-ul nostru politic. În locul unor democrati, oameni civilizati, persoane integre avem, la fel ca în Gaza, magari vopsiti în diverse culori politice… dar – culmea! – toate au la baza cromatic nu alb-negrul, ci mult rosu comunist. Magari vopsiti în dungi, pe post de zebra”.

Concluzia autorului: „Suntem liberi, dar legati înca de piatra istoriei, iar comunismul tot ne ficateste clipa de clipa. Prometenienii din 1989 au adus focul dreptatii si adevarului pe mesele noastre. Prometeu înlantuit.”

Despre primele încercari de organizare a românilor din Spania: „Conglobatia” FADERE  se vrea o federatie a românilor din Europa si SUA (…) Ce s-a nascut acolo a fost o (F)aderare în masa fara transparenta, ce se va repercuta în noi printr-o sete insatiabila de a deveni mici dictatori.”

Înfiintarea bibliotecii românesti din Spania denota dragoste de carte si mai ales de românism, pe care autorul spera s-o faca publica acum, „pentru a sublinia faptul ca mai sunt si flori printre straturile de balarii si pogoanele de indiferenta ale românilor ce au napadit parca organizat viata noastra.”

Amuzante sunt si descrierile întâlnirilor românilor la o „coslada”, termen folosit pentru Centrul Hispano Român de lânga Madrid, care fac trecerea spre capitolul al IV-lea,

Români cuceriti de catre români.

Eseul de început „Despre convenientul de a fi strain” trezeste amintiri duioase: „Când eram copil, toata lumea ma întreba: “Ce vrei sa fii când te vei face mare?”. Le raspundeam ca vreau sa fiu… strain!… Îmi amintesc faptul ca în acea perioada a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mecanicul de la CFR, s-a cazat la noi în casa o familie de cehi. Probabil venisera prin vreun program turistic fratesc. Si muncitoresc. Dar ei erau altfel de fratesti si muncitoresti comunisti. Aveau un autoturism Wartburg 311. (..) Cutia cu lapte praf ce ne-au dat-o cadou am folosit-o câtiva ani la rând drept cutie de zahar sau de faina, iar mai apoi pe post de pusculita. Iar eu, în poleiala de ciocolata pastrata de la cehi, pe care am lins-o vreo luna fata cu toti copiii de pe maidanul din cartier, tot mereu puneam o ciocolata autohtona si ma dadeam mare în fata lor.”

În replica, românul emigrat, în loc sa se „molipseasca” de farmecul strainatatii, este descalificat din start de compatrioti, pe motiv ca s-ar sustrage consumului de … salam cu soia. Pentru ilustare, autorul recurge la citate din români care au reusit prin alte parti:

În România, lumea nu prea ma place. Poate ca exista unii carora le plac cartile mele, dar eu, ca persoana, nu le sunt foarte simpatica”, declara proaspat laureata cu Nobelul pentru Literatura, scriitoarea Herta Müller.

Sau ziaristul Adrian MacLiman recunoaste ca de multe ori nu se recomanda ca fiind român, ci scotian. „Nu pentru ca mi-ar fi rusine, dar exista riscul ca expunerile mele sa nu se bucure de credibilitate. Înainte de 1989 era altceva; ca român în exil erai considerat un erou”.
Alexandru Petrescu completeaza în cuvintele sale: „Când în presa on-line din România apare un articol despre un român din diaspora, oricare ar fi natura sa, va rog sa cititi în rubrica de comentarii si sa observati aciditatea lor, cât de usor sunt împroscati cu noroi si cât de minimalizate sunt eforturilor lor, cât de murdara este denigrarea lor.”
La fel, putini stiu ca pictorul Romeo Niram – de fapt Marin – singurul artist contemporan ale carui tablouri vor fi expuse la Palatul Regal de la Madrid alaturi de operele lui Goya, El Greco si Velazquez, este român.

Se succed opinii despre revolutie, despre mineriade, despre diferentele de concept privind socialismul, euro-comunismul, dreapta, si de conceptie – privind românii care, odata ajunsi afara devin, în opinia celor care ramân în tara, orice mai putin decât români. Apelul autorului vine la timp: „Haideti sa fim ceea ce meritam sa fim! ?i sa fim înainte de toate români, sa fim artisti români, europeni si cetateni ai planetei, cu bun simt.”

Este salutata apoi vizita în Spania a Patriarhului României, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, dar se taxeaza aspru birocratii care organizeaza vizita în asa fel încât sa nu ajunga la el rugamintile credinciosilor.

Urmeaza enumerarea unor organizatii si persoane particulare care contribuie masiv la o mai buna desfasurare a activitatilor românilor din Spania: Organizatia de Femei „A Flor de Piel”, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiesti, care a obtinut Marele Premiu al românilor din Spania, scriitorii Arthur Silvestri si Grigore Vieru, omagiati în Spania cu ocazia întâlnirii de Sfântul Valentin, Cristi Mungiu si Alberto Sole Buset, care au câstigat Premiile Goya, numerosii donatori de carti pentru biblioteca româneasca din cadrul Universitatii „Spiru Haret” din Spania. Autorul nu uita sa critice autoritatile din România care, somate sa contribuie la dotarea bibliotecii, s-au rezumat sa dirijeze corespondenta într-un cerc vicios, de la un departament la altul, declinând raspunderea. Singurul politician care s-a implicat a fost deputatul diasporei, William Brânza, ploiestean. Alta realizare este înfiintarea Muzeului „Ion Stratan” (poet ploiestean), în cadrul bibliotecii Universitatii „Spiru Haret” din Madrid. Transpare aici, firesc, mândria de prahovean a autorului. De ce oare s-a supranumit Conde de Transilvanya si nu de Plo-y-esti?

Tema „Cât câstiga scriitorii români?” este si ea abordata, chiar daca doar marginal, stiut fiind dealtfel ca scriitorii nu sunt bine platiti nicaieri în lume, nu doar în România. Dar orisicât, vorba românului!

Reportajul de la Festivalul International de Folclor „Villa del Mora” – Editia a XIX-a face sa ne tresalte inima la citirea pasajului dedicat Ansamblului Folcloric din Spania „Românasul”: „Mai toti spectatorii, indiferent de nationalitate, bateau ritmurile românesti cu pantofii. Nu poti sa ramâi indiferent la un asemenea spectacol. A fost într-adevar o prestatie foarte valoroasa si… spectaculoasa!”.

Alte file de cronica (continuare):

– peste 4000 de persoane au participat la slujba de Pasti organizata în Coslada. Miscator discursul primarului spaniol al localitatii, subliniind ca „locuitorii români au dreptul de a se simti cetateni cu drepturi depline în Coslada, fapt care reprezinta temelia si impulsul pentru dezvoltarea viitoare a orasului nostru. Coslada a fost un exemplu de integrare, nu doar din Comunidad de Madrid, ci din întreaga Spanie”;

– România la târgul Integra pentru imigranti, o prestatie, din pacate nu tocmai reusita, o „expozitie de varza murata si salam”, citat din carte;

– noua varianta lingvistica de romaniol-rumañol, utilizata tot mai des în Regatul Spaniei. „Spaniolii agreeaza sonoritatea limbii române. Nu putini sunt cei care învata câteva cuvinte pentru a putea da, cu umor, o replica. Romaniol – Rumañol.”

 

Capitolul al V-lea, Reportaje relaxate, descrie evenimente si manifestari spaniole, privite prin ochii autorului român, prezent la fata locului. Aventuri la alergarea taurina din San Fermin, batalia cu rosii din localitatea Buñol, din zona Valencia si alte minunatii cu colorit local largesc orizontul, conturând tabloul incitant în care se integreaza de pe acum si românii, ca minoritate conlocuitoare.

Spaniolii nu înteleg ca, pâna la urma, românii pot sa se adapteze oricarei situatii, ca suntem niste cameleoni ai „regnului” uman”, remarca autorul. Alina, croitoreasa de costume de matador, de fapt învatatoare din România, s-a adaptat rapid, desi nu tinuse acul si ata în mâna înainte de a pleca din tara. Românii îsi ofera forta de munca pretinzând ca „fac orice”, si chiar sunt priceputi la toate. „Orice”, e bine platita meseria asta.

Ingenioasele sunt si definitiile ad-hoc inventate de autor: o cerveza muy fria, un fel de bere cu promoroaca, sau verbul „a lidia”, care desemneaza în spaniola dansul toredaorului cu taurul, un cuvânt care va intra cu siguranta în vocabularul limbii române.

Se succed apoi numeroase portete de români din Spania, unii cu meserii si nume ciudate, precum vrajitoarea Nigerica si asistentul ei, Jetonel; altii cu destine tragice, precum Catalin Craciun, bodyguard de discoteca, ucis în confruntarea dintre doua clanuri mafiote. Si ne trezim pe nesimtite ca am luat deja primul contact cu ilegalitatea. Politia Nationala Spaniola estimeaza ca, începând cu perioada Sarbatorilor de  “Navidad” (Craciun), pâna în 6 ianuarie, de ziua Regilor Magi, Regatul estei invadat de peste 5000 de cersetori proveniti din România.Trecerea spre zona obscura a muncilor dubioase, pe care multi români sunt nevoiti sa le preteze în Spania, se face în capitolul urmator.

Capitolul al VI-lea, Paella cu bulz ciobanesc, cuprinde reportaje despre unii din românii din Spania, cu tente ironice la adresa subculturii de cartier. Iata un fragment din „decalogul” fantezist imaginat de autor:

Românii nu fura din casele spaniolilor si nici nu sparg case. Ei doar intra sa vada cum se comporta tencuiala peste noapte, ca doar ei au renovat casa acum o saptamâna. Deci sa se schimbe prin ziare termenul de “spargator” cu cel de “controlor nocturn”.

Sa se înceapa redenumirea de strazi în localitatile unde românii sunt majoritari (Îmi permit câteva exemple: Guta, Mihaela Minune, Edy Talent etc). ?i fara numere. Este suficient sa raspunzi “Eu stau pe Mihaela Minune!”. Si noi, românii, cum ne cunoastem, gasim imediat casa.”

În opinia autorului, nimeni dintre politicienii români nu doreste întoarcerea acasa a românilor. Ar însemna pentru România înca doua milioane de someri si tot atâtea probleme. Dar Spania a însemnat o scoala de viata, transformând gloata noastra si educând-o în a fi mai receptiva si mai toleranta. „Românii au învatat sa poarte castile de protectie pe teasta, sa se spele pe mâini când patronul îi duce la restaurant în pauza de masa si sa fumeze si un „puro” (tigara de foi) în stil mic burghez.”

Convietuirea rodeste de ambele parti. La o ferma de pere din regiunea Navarra, lucratoarele românce au conditii de cazare mai bune decât în „casutele” de la Costinesti iar spaniolii au învatat sa le cânte chiar si melodii în româna, cum ar fi <<Drumurile noastre>> si manele”.

Iata o situatie paradoxala: în timp ce spaniolii se duc în Franta sa munceasca pe o perioada de 35-40 zile, câte 10-12 ore pe zi, pentru o suma de 2500-3200 euro, românii accepta sa lucreze în locul lor, chiar pe proprietatile celor ce pleaca. Conditiile oferite de francezi muncitorilor spanioli sunt net superioare celor oferite românilor din taberele ridicate la marginea locului de munca din Spania.

Dar româncele detin si o pondere majora prin bordelurile „alegale” (nici legal, nici ilegal). „Unele dintre noi cer la receptie sa ne puna muzica de manele, ca sa fim mai inspirate”, remarca o românca „angajata”. „Franzeluta”, o românca star porno are ambitii înalte si tinteste spre marile ecrane. O alta românca sustine showuri erotice bine platite în penitenciarul în care sunt încarcerati celebrii tarhetsti (falsificatorii de carduri bancare) si temutii pesti.

Ma minunez în taina de numarul mare de persoane din „zona gri”pe care a reusit sa le intervievieze autorul. Subiectele picante, informatiile detaliate despre prestatii si tarife diferentiate sunt poate socante pentru spiritele sensibile, dar nu putem contesta faptul ca aduc un aport vadit la crearea imaginii de ansamblu a comunitatii românilor din Spania, în toata vastitatea ei. Cu adevarat, avem de-a face cu o cronica a vremurilor noastre, chiar daca pe alocuri ne-am fi dorit-o poate mai blânda, mai ponderata.

Un spaniol naiv si nelamurit se întreaba de ce oficialii români resping manelele, în timp ce spaniolii cultiva arta tiganilor lor (flamenco). La urma urmei si tangoul sau capoeira braziliana, tot din arta strazii sau dezvoltat. „?i spaniolilor le place muzica asta ritmata, chiar daca nu înteleg textul melodiei. Cred ca daca la Eurovision ati trimite manelisti, sigur ar câstiga concursul.”

Reversul medaliei este ca oficialitatile spaniole, satule de lipsa de civilizatie a câte unui grup de tigani români care terorizeaza cartiere întregi, se straduesc fara succes sa scape acum de ei. “Problemele sunt iscate de tiganii care, dupa amiezele, când ne facem siesta, pun muzica turca la maxim (manele), scot pe ferestre boxele, îsi fac necesitatile pe strazi si chiar sex”, declara Juan Calvo, “el patriarca” (bulibasa tiganilor spanioli). „Avem un proiect cu primaria, prin care le aratam noilor veniti cum trebuie sa traiasca civilizat într-o tara ca Spania. Nu ne întelegem bine cu ei pentru ca nu vorbesc “cahlo”, ca noi. Este foarte dificil sa comunici cu ei, si am început sa învatam noi româneste mai repede”, continua Juan Calvo.

Finalul în coada de peste lasa loc pentru continuare. De pe acum devine evident ca suntem îndreptatiti sa ne asteptam la mai mult, evolutia românilor din Spania fiind abia la început.

Ultimele pagini sunt rezervate unei selectii de fotografii alb-negru din colectia privata a autorului. Majoritatea redau imagini din trecut, din anii copilariei si vârsta scolara în România sfârsitului de secol XX.

Un lucru e sigur, indiferent de directia în care va evolua comunitatea românilor din Spania, putem conta pe reportajele pline de verva ale jurnalistului Alexandru Petrescu, recunoscut si premiat pentru activitatea sa de gazetar în Spania. Ingenioasele sale gaselnite verbale ne vor amuza sau întrista, întrebarile sale insistente vor sâcâi poate pe alocuri, dar cu siguranta nu-l vom putea trece cu vederea, pentru ca, asa se pare, nu se da batut cu una cu doua. Perseverenta si dârzenia îi prisosesc, fara tagada.

Nu-mi ramâne decât sa-i urez succes în continuare, sa ne vedem si sa ne citim, sper eu, cu bine. Cum zic spaniolii: ¡Nos vemos!

¡Nos leemos! – as adauga eu.

 

Benisssa

 

 

INTERVIU CU FILOZOFUL MADRILEN HÉCTOR MARTINEZ SANZ

 

George ROCA: Domnule Martinez Sanz, ne-am cunoscut la Madrid, în septembrie 2009, la Espacio Niram, locul unde mi-am lansat cartea „Evadare din spatiul virtual”. Atunci, am avut împreuna nu numai câteva discutii personale despre crearea unor punti de legatura româno-spaniole dar si un dialog intercultural cu ocazia întâlnirii mele cu jurnalistii. Am aflat… ca erati prezent acolo pentru ca iubiti românii si cultura româna! Am mai aflat ca sunteti filozof de profesie, un scriitor pasionat, un poet talentat, un jurnalist pasionat si desigur, un recunoscut om de cultura madrilen. V-as ruga sa ma ajutati sa va creez mic portret academic. Ma refer la studii, scrieri, orientari, afinitati si viziuni de viitor?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Da, îmi aduc aminte foarte bine de prima noastra întâlnire, de acum doi ani. Pentru mine, a fost o placere sa va cunosc si, mai mult, sa citesc si mai apoi sa prezint la Madrid „Evadare din spatiul virtual”, datorita, pe de-o parte traducerilor care mi-au parvenit, si, pe de alta, prin versiunile spaniole pe care eu însumi le-am încercat. La drept vorbind, cartea dumneavoastra de poezie are un loc preferat în cadrul sectiunii de literatura româna din biblioteca personala, alaturi de volumul „De vorba cu stelele”, si de multe alte carti care au ajuns la mine, scrise de autori de limba româna, tradusi în limba spaniola ca de exemplu Varujan Vosganian, Ion Vianu sau Constantin T. Ciubotaru – acesta din urma tradus si publicat de Editura Niram Art.

 

Daca am vreun viciu despre care as putea sa vorbesc, acesta ar fi cartile. Chiar daca am o problema destul de mare, caci încep sa nu mai am destule rafturi pentru a le pastra, nu ma pot abtine sa cumpar înca o carte care mi-a atras atentia. La toate acestea, trebuie sa mai adaug si faptul ca, asa cum ati mentionat dvs, pe lânga postura de cititor, ma mai gasesc si în cea de scriitor, adica mai si creez carti care maresc si ele biblioteca. Daca stau sa ma gândesc, a avea atâtea carti pare o nebunie vrednica de Don Quijote. De altfel, multi dintre autorii pe care îi citesc se aseamana cavalerilor ratacitori în lupta cu morile de vânt.

 

Am început sa scriu de foarte tânar, din timpul scolii, însa nu cu vreun interes artistic. Îmi placea sa fac rime, asocieri de cuvinte, în timp ce colegii mei desenau, dormeau sau se uitau… pe fereastra. Era felul meu „de a nu fi prezent” la ora de educatie plastica, deoarece niciodata nu am reusit sa desenez ceva. Datorita acestor lucruri, am învatat metrica, ritmul, rima, strofele, am început sa fiu atent la poeziile autorilor pe care îi studiam si era foarte usor pentru mine sa îi comentez, stilistic si formal, sa captez temele, metaforele, simbolurile… daca este sa recunosc adevarul, în ceea ce priveste literatura, am fost autodidact. Apoi, la cursul superior, aveam ora de filozofie, a carei continut, care astazi mi se pare bazic, ma fascina, mai ales când am înteles ca filozofia nu servea pentru absolut nimic… si exact aici se gasea adevarata ei importanta, într-un fel atât de similar artei si poeziei. Ma încânta sa descopar aceste lumi ca „modalitati de pierdere a timpului”, dar dintr-un impuls estetic, oprindu-mi dorinta de a formula noi întrebari. Am ramas foarte surprins sa gasesc ceva ce nu se valora prin utilitatea lui, sau ca masura pentru alte lucruri, ci, pur si simplu, prin sine însusi. Astazi, când elevii ma întreaba de ce trebuie sa studieze filozofia sau literatura daca nu servesc pentru nimic, ma înfior. Exact din acest motiv am decis sa studiez la Universitatea Complutense din Madrid, în cadrul Facultatii de Filozofie, unde literatura, limba si filozofia se uneau din nou, deoarece cursurile erau situate în aceeasi cladire cu cele ale Facultatii de Filologie. Poate ca acolo m-am îmbolnavit de „bibliofilie”.

 

Daca nu ma însel, existau într-o singura cladire trei biblioteci si, mai mult decât în cea de filozofie, eu îmi petreceam timpul în biblioteca Facultatii de Filologie. Când oboseam citindu-i pe Kant sau pe Heidegger, ceea ce era ceva destul de normal, aveam mereu la dispozitie vreo opera literara care sa ma relaxeze, fie roman, fie poezie. Am citit mult si am descoperit autori necunoscuti pâna atunci, printre care Eminescu sau Ionesco, si, prin programa mea de studii l-am studiat pe Mircea Eliade.

 

În timpul studentiei, a murit tatal meu, în 2003, si a trebuit sa muncesc, de la „ajutor” la firmele de mutat mobila, la chelner, vânzator ambulant sau de depozit, pâna când am reusit sa-mi termin studiile si sa ma dedic învatamântului. În perioada aceasta, am descoperit ca timpul este relativ, ca ziua nu are doar 24 de ore, deoarece reuseam sa studiez, sa muncesc, sa scriu si sa citesc. Chiar de pe atunci, au început sa capete forma paginile volumului „Comentarii despre Unamuno”, prima carte de eseuri pe care am publicat-o, în 2006, la Editura Antigona.

 

În ceea ce priveste poezia, prefer sa public poeme mai degraba în reviste, dar am colaborat si la volumul colectiv de poezie intitulat „Cu versuri”, împreuna cu un grup de prieteni de la facultate. În cei trei ani care au urmat, pâna la întâlnirea noastra din 2009, m-am dedicat atât muncii de profesor, cât si scrisului – în masura timpului liber, cititului – tot ce puteam întâlni, publicatului în diverse reviste, frecventarii conferintelor si dezbaterilor literare care se desfasurau facultate sau la Societatea Cervantina din Madrid. Am înfiintat site-ul „Portrete Literare: Pagini de literatura”, unde unesc critica literara cu materiale educative despre autori si operele lor.

 

Parea ca ma aflam într-un punct mort, când într-o buna zi, printr-o coincidenta, am fost invitat sa prezint o carte la Espacio Niram din Madrid. Pâna în acel moment, nu cunosteam localul. Sa intru si sa ramân a fost singura optiune posibila. În fata mea, s-a deschis o întreaga lume pe care sa o cunosc: Romeo Niram, Bogdan Ater, Fabianni Belemuski, Horia Barna, Lara Gala, Antonio Calderón de Jesús, Lorenzo Mijares, Tudor Serbanescu, Diego Vadillo López… M-am simtit imediat în atmosfera mea, spiritul meu exalta. În Espacio Niram, nimic nu este imposibil! Filozofia, arta, literatura se uneau din nou si, de data aceasta, puteam sa le leg pe toate cu fateta mea de profesor: sa pot prezenta si comenta o carte, o expozitie de pictura, de fotografie, sa organizez recitaluri de poezie sau introduceri la concerte… Espacio Niram mi s-a înfatisat ca lumea mea personala, ceva ce nu stiam ca îmi lipsea pâna când nu am pasit înauntru. Dovada este „Pentagonul”, volumul de eseuri publicat în 2010, la Editura Niram Art, care a fost premiat cu „Trofeul Amicus Romaniae” al Institutului Cultural Român din Madrid.

 

Espacio Niram este aproape ca o insula separata de restul lumii, cu locuitori proprii, locul care a însemnat adevaratul impuls al acestui volum de eseuri, dar si al romanului „Mihai si Veronica”, câstigator al Concursului de Manuscris initiat de Editura Niram Art si care va ajunge la public anul acesta. Împreuna, am înfiintat chiar si o revista, al carui director sunt, Revista de Arta si Eseu „Madrid en Marco”.

 

Astfel, anii 2009 si 2010 au fost foarte agitati, într-un mod agreabil, ani în care am avut norocul sa cunosc persoane din toate partile lumii, din toate ramurile de cultura si de arta. Între ele ati fost dumneavoastra, domnule Roca. Si aici ma gasiti, facând toate aceste lucruri care nu servesc la nimic material, dar pentru care oameni din toate epocile au simtit o oarecare înclinatie spirituala.

 

George ROCA: Am ramas impresionat cât de multe lucruri cunoasteti despre România. Care a fost motivul pentru care v-ati apropiat de aceasta tara aflata la o distanta destul de mare de Spania? V-ati facut multi prieteni români la Madrid si nu numai! Cum va întelegeti cu acestia? Credeti ca cele doua tari se definesc prin culturi diferite?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Si câte mai am înca de cunoscut! Atunci când un om practica modestia socratica si este convins de acest lucru, de acel „tot ce stiu este ca nu stiu nimic”, este într-adevar incredibil la ce poti sa ajungi sa înveti si sa cunosti, datorita celorlalti. Pot sa spun ca am învatat mult de la românii pe care i-am cunoscut, nu doar despre tara lor, despre peisaje sau istorie, ci si despre viata cotidiana, despre obiceiuri si traditii, arta si cultura. Sa transmit mai departe ce am învatat este o datorie, cam în felul în care cântecele populare sunt transmise de-a lungul timpului, supravietuind din gura în gura, generatie dupa generatie. Faptul ca sunt spaniol, desi asta atrage atentia, este anecdotic. Este adevarat ca este vorba de doua tari aflate la mare distanta geografica, dar distantele geografice nu masoara distantele spiritului. Granitele politice si cele umane sunt diferite. În ceea ce priveste pe cele din urma, nu ne gasim la atâta distanta ca pe harta. Oricine l-a citit pe Cioran, stie acest lucru. Eu cred ca nu avem culturi atât de diferite, sau, cel putin, atitudini în fata vietii atât de diferite, lucru care se descopera daca faci efortul de a privi dincolo de suprafata. Altceva sunt conditiile de viata si circumstantele.

 

Motivele pentru care un spaniol priveste câtre România sunt foarte multe. Poate ca este vorba de autocritica unei persoane care, dintr-o data, îsi da seama de falsitatea etichetelor si decide sa aduca partea sa la recuperarea adevarului. Sau poate ca este vorba de cineva care gaseste o comoara ascunsa, desi se afla la vedere, si decide sa atraga atentia tuturor, sa nu o pastreze doar pentru sine. Dar, mergând mai departe, în afara de a ma apropia eu de România, intentia mea este sa iau de mâna România si sa o apropii de Spania. Trebuie sa fim constienti ca este vorba de doua miscari diferite, prima este sa te apropii tu de România, si a doua este sa inviti România catre tine. Trebuie sa tragi de ambele extremitati.

 

George ROCA: Devenind un „mare” prieten al românilor, ati început sa va orientati în scrierile dumneavoastra actuale si catre acesta cultura. Ati scris despre români nu numai în articole care au aparut în diferite reviste de limba spaniola ci si într-o carte. Cum a aparut acest volum numit „Pentagon” si ce reprezinta? Care este semnificatia denumii acestuia?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Putine persoane stiu asta, dar de fapt, „Pentagonul” are mai multe origini. Asa cum am mentionat înainte, una dintre consecintele evenimentelor organizate în Espacio Niram a fost faptul ca am recompilat date si reflexii pentru ceea ce, la început, erau doar niste articole sau cronici ale evenimentelor celebrate acolo. Dar, asa cum se întâmpla de multe ori, gândurile, ideile si evenimentele au început sa se lege într-un fel natural, si ceea ce trebuia sa fie articol de critica sau o cronica se amplifica în notele mele… care mai apoi a început sa ia forma de eseuri, cu multe puncte în comun, si în final, transformându-se într-o carte bine unita.

 

Cu aceasta idee înca în faza de gestatie în interiorul meu, îmi amintesc ca i-am spus în treacat lui Romeo Niram despre posibilitatea de a uni într-o carte aceste note. El, asa cum este Romeo Niram, un barbat plin de imaginatie, de initiativa si de energie, pe lânga faptul ca este un extraordinar artist plastic, mi-a propus, sau m-a provocat – înca nu îmi dau bine seama – ceva mai consistent si mai solid: sa nu fie doar o singura carte, ci 10, despre artisti, scriitori, filozofi si alte nume de relevanta ale culturii europene. Imaginati-va situatia: eu, care veneam cu ideea a 5 nume într-o carte, sa ma trezesc dintr-o data înaintea acelei monumentale propuneri. Mi-am amintit de Michelangelo si de Capela Sixtina, dar mi-am revenit si m-am lasat sedus de aceasta idee, doarece cred în angajamentul total fata de proiectele de mari dimensiuni.

 

Astfel, conversând împreuna despre acest proiect, am prefigurat ceva mai amplu decât ne imaginasem la început. Primul volum urma sa fie „Pentagonul”, despre care eu, în acel moment, nu ma gândisem nici macar la vreun titlu, aveam doar câteva schite în cap, pe care mai apoi le-am concretizat în scrieri despre Brâncusi, Cioran, Tzara, Ionesco si Eliade. „Pentagonul” urma sa ocupe locul central în aceasta colectie, al cincilea, cu cinci nume. Seria completa de carti este conceputa ca o geometrie a omenescului, o „Humanometrie”, si fiecare carte se va intitula în acest sens, prin figuri geometrice, în functie de numarul de nume cuprinse înauntrul cartii, ceea ce nu înseamna ca daca o carte va avea mai multe sau mai putine nume va fi mai importanta ca altele.

 

În cazul „Pentagonului”, titlul mai are si o semnificatie simbolica puternica, este figura care rezulta din unirea a 5 vârfuri echidistante, care formeaza 5 unghiuri sau puncte de vedere. În acelasi timp, cuvântul „Pentagon” se asociaza cu puterea mondiala americana, iar în cazul nostru, ceea ce generam este putere culturala. Sincer fiind, sunt constient ca acest proiect îmi va lua mult din timp, dar acest lucru nu ma îngrijoreaza deoarece timpul este singurul lucru pe care îl am de cheltuit în viata aceasta.

 

Pe de alta parte, este adevarat ca „Trofeul Amicus Romaniae” pentru Pentagon a fost un adevarat stimul pentru continuarea acestei linii de articole si texte despre cultura româna, alaturi de celelalte lecturi si studii ale mele. Ca sa va dau câteva exemple: am cunoscut splendida opera a lui Benjamin Fondane, arta pictoritei Medi Weschler Dinu, fotografia Andreei Mogos, critica Elenei Abrudan, operele artistice ale lui Lucian Muntean, Dan Tolgy, sau poeziile dumneavoastra, George Roca, sau ale Rodicai Elena Lupu. M-am implicat si mai mult, este evident, când am fost considerat „oficial” prieten al României. Un prieten nu este un simplu cunoscut, pe care îl vezi pe strada din când în când. O prietenie presupune o relatie mai strânsa, apropiata si intima.

 

George ROCA: Am înteles ca cele cinci portrete românesti puse sub lupa si descrise în lucrarea dumneavoastra „Pentagon” aduc un omagiu culturii române. Ce v-a determinat sa le alegeti chiar pe acestea? Va întreb, deoarece cultura româna este mult mai vasta si este destul de greu sa-i alegi pe cei mai buni… Care au fost criteriile de selectionare?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Sa faci o alegere este întotdeauna dificil, când exista atât de multi din care sa alegi si trebuie sa accepti faptul ca oricare ar fi alegerea, cineva va ramâne nedreptatit. Evident, orice criteriu este pâna la urma subiectiv. Mai degraba ne-am gândit sa reprezentam filozofia, literatura si arta prin personalitati de o proiectie internationala clara. În acest fel, s-a ajuns la numele personalitatilor alese pentru evenimentele din Espacio Niram, despre care eu urma sa scriu câteva note. Numele lui Tristan Tzara, al lui Eugène Ionesco apar în orice manual de literatura universala. Constantin Brâncusi este mentionat în mod obligatoriu în cultura generala a artei. Mircea Eliade, gândirea si investigatiile sale sunt de o amploare care transcende pâna si limitele timpului. Iar Cioran este, pur si simplu, unic, si importanta sa, atât în Franta cât si în Spania a devenit surprinzator de mare.

 

Pe de alta parte, cunosteam bine, datorita afinitatilor mele literare, filozofice si artistice creatiile fiecaruia în parte. Totusi, întotdeauna voi regreta, asa cum scriu si în „Cuvântul Inainte” al „Pentagonului”, ca nu am putut sa-l includ si pe Nicolae Grigorescu, Dinu Lipatti, George Enescu, despre care am realizat evenimente la Espacio Niram, sau pe Lucian Blaga, Tonitza sau Nicolae Iorga. Fara nici o îndoiala, primele decade ale secolului al XX-lea în România, asa-numita epoca de aur, reprezinta o serie de nume de prima importanta în stiinta, arta, litere. Mai mult, în ciuda perioadei comuniste care a urmat, regasim nume sonore ca Sorescu, Preda sau Manolescu. Din punctul de vedere al filozofiei, multi vor regreta lipsa din „Pentagon” a lui Constantin Noica.

 

În ceea ce îl priveste pe Eminescu, oricât de straniu ar suna, aveam mari îndoieli. Nu pentru ca nu l-as fi considerat suficient de important, ci pentru ca îmi era teama ca Eminescu i-ar eclipsa pe toti ceilalti. M-am gândit la mai multe posibilitati. În tot acest timp, în care lucram la „Pentagon”, am scris câteva articole despre marele poet, în care îl relationam cu romanticii spanioli sau cu modernismul lui Ruben Dario. Cu o alta ocazie, am descoperit „Romancero Español” a lui Eminescu si i-am dedicat un întreg articol. Am participat la o reprezentare scenica a mai multor poeme ale sale, printre care si faimosul „Luceafar”, la invitatia Universtitatii Complutense din Madrid. Pâna la urma, solutia a venit într-un mod neasteptat. Editura Niram Art a organizat un concurs intitulat „Premiu pentru manuscris, Eminescu vazut de spanioli”. „Evrika”, ar fi strigat Arhimede, Eminescu merita o carte doar pentru el, dar nu de eseu, ci ceva mai literar, mai liric, mai conectat în cultura europeana. Astfel, s-a nascut romanul „Mihai si Veronica”, l-am prezentat la concurs si a fost desemnat câstigator. Cel putin, am reusit sa îl salvez pe Eminescu de la nedreptatea de a nu-l fi inclus în „Pentagon” si sper ca romanul sa ajunga anul acesta la cititori.

 

George ROCA: Care a fost impactul pe care l-a avut cartea dumneavoastra la cititorii de limba spaniola? Au înteles mesajul, au ajuns sa cunoasca, sa priceapa si sa aprecieze mai bine cultura româna?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Publicul spaniol a primit foarte bine „Pentagonul”. Îmi aduc aminte ca erau multi care se mirau ca Cioran si Ionesco nu erau francezi, ca Eliade era român, sau ca Tzara, evreu, se nascuse în România. La Brâncusi, nu au fost probleme asemanatoare. Vorbesc de persoane care îi citisera pe cei metionati mai sus, le cunosteau opera, dar nu si viata. Îmi dau seama ca de multe ori, în zilele de azi mai ales, originea româneasca se ascunde din cauza unui complex datorat publicitatii proaste. Acest lucru este o drama reala pentru români, deoarece este o renuntare la radacini si, în plus, nu combate prejudecatile care exista si sunt aplicate la modul general. La anumite persoane, bineînteles. În mod clar, o carte ca „Pentagonul” schimba perspectiva cititorului spaniol. Cei cu care am vorbit mi-au spus ca au fost impresionati sa descopere ca aceste personalitati de care auzisera sau pe care chiar le studiasera… erau români! Cartea a servit ca o forma de a lua contact cu un nou punct de vedere, unul necunoscut, reunind într-un mod natural România cu arta, cultura si gândirea europeana si spaniola. Într-adevar, cel mai mare impact l-a cauzat partea dedicata lui Cioran si Spaniei. Este lucrul pe care l-au mentionat cel mai mult cititorii spanioli cu care am vorbit, împreuna cu poemul „Pietre”, pe care i l-am dedicat lui Brâncusi, la sfârsitul primului capitol.

 

George ROCA: Doamne fereste, nu caut sa pun întrebari tendentioase sau cu încuietoare dar dupa câte stiu… datorita asa-zisei „cortine de fier” tezaurul cultural al multor tari din Europa de Est a mai ramas înca, intentionat poate (sic!), ascuns dupa aceasta. Credeti ca, scoasa la iveala, cultura acestor tari va putea sa se alinieze la cea a tarilor cu traditie, sau va ramâne un fel de „elefant albinoid”, neînteleasa decât în parte, prezentând doar curiozitate sau reprezentând un fenomen de natura exotica?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Pare greu de gândit, dar, desi cortina de fier a cazut, aceasta mai mai exista în unele constiintele culturale, atât din România cât si din afara ei. Chiar expresia „tarile din Est” sau alegerea cuvintelor „persoana din Est” pentru a desemna un român, perpetueaza conservarea unei frontiere, astazi sub forma unei linii imaginare care separa, nu doar tari, nu doar lumi, ci chiar universuri distincte. Aceste lumi sunt aici, dar înca nu s-au instalat în constiinta europeana ca si cum ar apartine ei. „Pentagonul” exploreaza aceasta tema. Astazi, cultura acestor tari are acel aer exotic si de legenda pe care l-au avut în Antichitate, Orientul sau Noua Lume, ca si cum ne-am afla într-o era „culturala” a descoperirilor. Bunul meu prieten, António Calderón de Jesús, fondatorul Galeriei Artejescal, este unul dintre exploratori… nu geografici, ci culturali, a acestei lumi noi, artistice si culturale si lucreaza la un proiect extraordinar despre arta contemporana româneasca. De la dânsul am aflat multe taine despre aceasta tara minunata.

 

Pe de alta parte, traducerile în limba spaniola a unor carti provenite dintr-o astfel de lume exotica, aduc noi opere la cititor care la început le priveste ca pe ceva misterios… fapt care le face si mai atragatoare datorita magiei pe care o creeaza necunoscutul. În Occident, daca spui Transilvania, raspunsul va fi Dracula. Prin Dracula nu se întelege acelasi lucru ca în România! În timp ce voi va gânditi la Ordinul Dragonului, restul Europei se gândeste la lilieci si vampiri. Asta deoarece în România, Dracula este un personaj istoric iar în Europa doar un produs al fictiunii, fapt care determina dubla valorizare a figurii lui Vlad ?epes. Dar, toate acestea la un loc, dau culturii române un aer de legenda, de mit si de mister, cu o forta de atractie foarte mare. Nu este ceva rau, sunt sigur de asta, atâta timp cât nu devine o imagine permanenta care sa falsifice realitatea si sa termine prin a o înlocui. Ciudateniile care atrag atentia nu mai sunt ciudatenii daca ajung sa fie cunoscute în totalitate.

 

George ROCA: În Spania s-au stabilit în ultimii 20 de anii peste un milion de români. Dupa câte am înteles nu exista animozitati intre cele doua grupari etnice. Unde o fi secretul acestei armonii?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Secretul este ca… nu exista nici un secret! Aproape toti strainii care au ajuns în Spania împart cu noi acelasi spirit deschis si liber. Întotdeauna exista neciopliti, fara îndoiala, carora le place sa faca parada din ignoranta lor, dar, în general, spaniolul accepta cu draga inima pe oricine. Se spune ca acest accept se datoreaza faptului ca si noi am fost un popor de emigranti. Altii sustin ca, de-a lungul istoriei sale, în ciuda Reconchistei si a expulzarii evreilor, Spania a fost un teritoriu multicultural si multietnic. Aici au coabitat popoare foarte diferite, fara violenta. Ma refer la populatie, la viata cotidiana a strazii. Spania a fost zona de trecere, strategica, între continente si tari. Am auzit si pareri care spun ca gratie faptului ca am fost mari descoperitori geografici nu ne este frica de ceea ce este diferit. În mod sigur, spanioli exista raspânditi prin toata lumea, în locurile cele mai neobisnuite. Toate acestea justifica mai degraba o curiozitate decât teama sau respingere. De cum l-am cunoscut începem imediat sa-l întrebam pe cel strain de unde vine, ce se manânca în tara lui, cum se poate ajunge acolo si mai ales, care este cea mai buna perioada a anului pentru o vizita turistica. Acest lucru este adevarat si între noi, spaniolii. Aici, în Madrid, unde locuiesc, este foarte greu sa gasesti madrileni autentici, „puri” cum spunem noi, deoarece toata lumea a venit la Madrid din provincie. Eu si familia mea – care are radacini vechi în Madrid de mai multe generatii – suntem o specie ciudata si aproape în stare de extinctie.

 

Ospitalitatea si generozitatea sunt embleme ale Spaniei si, conform opiniilor a multora dintre prietenii mei straini, veselia, zâmbetul, încrederea, apropierea, îmbratisarile si sarutul sunt semne distinctive ale felului nostru de a fi. Mai ales, felul calduros cu care salutam pâna si pe cel pe care tocmai l-am cunoscut, fara a da nici o importanta originii sale. Aceasta caldura spaniola, în Berlin, Paris sau Londra, locuri pe care le-am vizitat, este rezervata numai pentru familie, prieteni, în mod exclusiv pentru relatiile cele mai intime si personale. Entuziasmul spaniol ajunge sa fie chiar o problema, pentru ca celalalt nu întelege ce tip de relatie dorim de la el si la început se arata foarte rezervat si este chiar confuz. Umorul nostru negru si fara rezerve, chiar vulgar câteodata, este destul de greu de înteles. Îmi aduc aminte ca o prietena germana mi-a spus o data ca, atunci când fac o gluma, nu stie daca trebuie sa râda sau sa se simta ofensata si sa ma mustre. Aici se întelege ca noi nu suntem chiar atât de europeni sau ne gasim exact pe linia de frontiera a „europenitatii”.

 

Referindu-ma la imigratia româna în mod particular, nu stiu daca este vorba de o atitudine în fata vietii sau de modul de a o întelege. Stiu ca exista o armonie si o conexiune aproape implicita pe care nici un eveniment izolat nu o poate rupe. Românii sunt cunoscuti în Spania pentru rapida lor adaptare la limba si obiceiurile noastre, atât la cele bune cât si la cele rele, adica la numeroasele si faimoasele noastre „mici vicii”.

 

George ROCA: Cartea dumneavoastra „Pentagon” a aparut la editura Niram Art din Madrid. Ati avut o lansare cu oaspeti de vaza, atât spanioli cât si români. Relatati-mi câte ceva despre acest eveniment la care au participat personalitati cuturale si politice din Spania si România? Puteti sa mentionati si câteva nume?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Lansarea a avut loc în Salonul de Festivitati al Centrului Cultural al Armatei, cunoscut si sub denumirea de Casino Militar. Este o cladire frumoasa si centrala, inaugurata în anii 1916-1917, cu o arhitectura modernista, în faimosul bulevard Gran Via din Madrid. Când am fost anuntat ca lansarea va avea loc acolo, am ramas fara aer… cu toate ca nu eram la prima mea lansare de carte! Si mai mult, sala a fost plina ochi de public. Acela a fost momentul în care am înteles ca „Pentagonul” avea o importanta mai mare decât i-o dadeam eu. În sala erau multe persoane pe care nu le cunosteam, dar care ma salutau si ma felicitau, chiar daca nu se lansase cartea înca! Mai erau câteva minute pâna la lansare. Exista o mare expectativa, si, prin ce am aflat apoi, cartea nu a dezamagit pe nimeni. Din contra, chiar si astazi, în acest interviu, de pilda, ocupa locul central.

 

Printre persoanele prezente s-au aflat scriitori si intelectuali de seama precum: Fernando Sánchez Dragó, César Antonio Molina – fostul ministru al Culturii în Spania, marele maestru Onik Sahakian, deputatul William Brînza – care a transmis un mesaj personal din partea primului-ministru al României, Emil Boc, generalul-sef al Reales Tercios – Manuel Fuentes Cabrera, Excelenta Sa, doamna ambasador Maria Ligor, generalul Juan Rodríguez Hernández, presedintele Centrului Cultural al Armatei, proprietari a mai multe edituri din Madrid… si bineînteles membrii Editurii Niram Art. Au mai participat: domnul Horia Barna, pe atunci director al ICR Madrid, si, în cazul „Pentagonului”, editor… dar si prieten, dl. Miguel Ángel Galan Segovia, locotenent-colonel Reales Tercios si director al Editurii Niram Art, Bogdan Ater, autor al imaginii care ilustreaza coperta, sau pe Romeo Niram, care a avut generozitatea de a prefata cartea… Adevarul este ca am simtit sprijinul tuturor si, de aceea, aceasta carte apartine, câte putin, fiecaruia dintre ei. Fara ei, „Pentagonul” ar fi fost doar un caiet de notite.

 

George ROCA: V-as ruga sa enumarati câteva din cartile pe care le-ati publicat pâna în prezent. Stiu ca sunteti un fanatic al scrisului, fiind autorul a numeroase articole filozofice, eseuri, critica de arta, cronici literare…

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Faptul ca nu ma opresc din scris, fie vorba despre critica, articol, cronica, eseu sau poem, mi-a fost spus în multe ocazii. Totusi, nu am avut niciodata impresia ca scriu foarte mult, dar, daca stau sa ma gândesc, adunând articole si prefete de carti publicate în reviste ca „Niram Art”, „Azay Art Magazine”, „A Parte Rei”, „Libreconfiguracion”, „Retrato Literario”, chiar si în revista „Madrid en Marco”, sunt mai mult de 150. În ceea ce priveste cartile, mi-ai aparut pâna în prezent: romanul „Mihai si Veronica”, cartile de eseu „Pentagonul”, „Comentarii despre Unamuno”, cartile de poezie „Conversos, antologie a unei poezii viitoare” si „Antologie digitala”, pe lânga poeziile publicate în diverse reviste literare… La acestea, ar trebui adaugat angajamentul pentru „Humanometrie” si o seama de alte proiecte deja scrise dar înca nefinisate, ca si diverse traduceri din franceza, italiana, portugheza sau engleza, fara a fi vorba de o traducere profesionala. Este oare prea mult? Cred ca daca nu îmi ia din somn si din timpul dedicat evenimentelor la care trebuie sa particip, nu este prea mult. Altfel ar sta lucrurile daca ar trebui sa nu dorm sau sa nu manânc… ca sa scriu! Nu ajung pâna aici, ba din contra, citesc mai mult decât scriu, si acesta este un semn bun.

 

George ROCA: Dupa câte stiu în ultimul timp ati primit mai multe premii, printre care un premiu în Portugalia si doua premii românesti la Madrid. Care a fost motivatia acestora si cine vi le-a oferit?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Da, un total de patru premii: „Amicus Romaniae”, oferit de ICR Madrid pentru întreaga-mi activitate pe care am dedicat-o culturii române si pentru „Pentagon”, „Premiul MAC 2010 Critica”, al Miscarii de Arta Contemporana din Portugalia pentru articolele mele de critica plastica publicate în diverse reviste, „Premiul pentru Manuscris al Concursului Eminescu” vazut de spanioli, dotat cu 6000 de Euro, al editurii „Niram Art” pentru romanul „Mihai si Veronica”, la cea de a doua editie a „Premiilor Niram Art”, si ultimul, foarte recent, trofeul primit în cadrul „Galei Celebritatilor Româno-Spaniole”, Spania 2010. Sunt cam multe, recunosc, si ma coplesesc. Premiile sunt întotdeauna bine venite si sunt profund recunoscator pentru ele, dar… chiar daca nu le-as fi primit as fi continuat acelasi drum. Spun asta deoarece sunt multi care scriu doar ca sa primeasca vreun premiu. Eu prefer ca premiul sa ma ia prin surprindere, fara sa îl caut, deoarece este un plus adaugat muncii tale pe care nu îl decizi tu. Juriul si institutiile sunt cei care decid daca meriti sau nu. Singurul lucru care e al tau, cu sau fara premiu, este sa îti faci munca ta cât de bine poti. Daca pe deasupra, vine un premiu, ceva în plus, este extraordinar. În schimb, sa lucrezi pentru a obtine acest lucru, sau, mai rau, sa crezi ca îl meriti si sa îl ceri, te poate face sa nu te îngrijesti cum trebuie de munca ta si corupe responsabilitatile tale. Pentru mine nu este nimic mai important decât ceea ce depinde de mine si se poate face cu mâinile mele.

 

Fara nici un fel de îndoiala, premiile sunt o onoare, o recunoastere a muncii tale, si nu doar pentru ca îti este înmânat cu mare fast, în fata unui public numeros si a camerelor de televiziune, dar mai ales pentru ca au existat înainte de aceasta ceremonie persoane care s-au gândit la tine, au studiat activitatea ta, au recunoscut ca valoros ceea ce ai facut tu si au facut publica decizia lor. Nu primesti aplauze, ci generozitate, ceva care nu se poate masura si te umple de fericire. Si cu atât mai mult cu cât esti premiat alaturi de nume atât de importante ca Fernando Savater, Onik Sahakian, Julio Iglesias, Varujan Vosganian…

 

George ROCA: Am aflat ca ati fost numit directorul Departamentului de Critica, din cadrul „Institutului Brâncusi” din Madrid. Ce reprezinta acest institut, cine îl patroneaza si care sunt obiectivele sale de activitate?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: În „Institutul Brâncusi”, eu ocup un mic spatiu… daca ne gândim la tot ce reprezinta el. Este vorba de o viziune multidisciplinara si internationala despre arta si cultura în general. Între obiectivele sale se gaseste nu numai crearea unei platforme de expansiune a artei si artistilor celor mai cunoscuti, în colaborare cu mai multe institutii, organisme si spatii culturale si artistice, sau de usa deschisa catre persoanele anonime care sunt adevarate comoare ascunse, prin expozitii, lansari, prezentari, dar îsi propune sa fie si o sursa de creatie. Nu este suficient doar sa transmiti, pentru ca esentialul, daca vorbim despre arta, este sa creezi. Este vorba de un institut privat, sustinut financiar prin fondurile mai multor firme spaniole, cu adânci preocupari culturale, între ele, mai multe galerii de arta, doua edituri si o firma de bijuterii.

 

George ROCA: Sunteti director si fondator al revistei „Madrid en Marco”. Ce reprezinta si ce însemna aceasta revista pentru dumneavoastra?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Am înfiintat revista de arta si eseu „Madrid en Marco” împreuna cu Romeo Niram, dar, asa cum am relatat mai înainte, dupa lansare gestionarea ei a ramas în mâinile mele. Revista reuneste cronici, critica, interviuri si stiri din întreaga lume culturala, cu aplecare speciala asupra literaturii si a artelor plastice. Promoveaza diverse evenimente ca de exemplu expozitii de arta, recitaluri de poezie, prezentari si lansari de carte, întâlniri cu autori, spectacole de arta scenica, pe lânga sprijinul pe care îl oferim, chiar în ceea ce priveste, câteodata, si organizarea.

 

Am colaborat ca organizatori de evenimente cu Universitatea Complutense din Madrid, Espacio Niram, galeria „Nicole Blanco”, revista „Niram Art” si alte reviste spaniole, „Centro Pro-Arte”, „ICR Madrid”, Ambasada României la Madrid, Garda „Reales Tercios” din Spania, galeria „Arttime”, editura „Niram Art”, „Casa Serbiei în Spania”, galeria „Artejescal”, „Teatrul de Hemofictiune” din Barcelona, cu diverse cercuri de poezie, radio „Prodiaspora International”, si, prin mai multe cicluri de video-conferinte cu Muzeul de Arta din Craiova si Centrul Cultural „Eugene Ionesco” din Slatina.

 

Filozofia din spatele revistei este de a oferi un fel de rama culturii din Madrid si dinspre Madrid. Adica, nu se centreaza doar pe evenimente din capitala spaniola ci depaseste frontierele si include în paginile sale artisti, institutii, organizatii din întreaga lume, si ofera acoperire mediatica atât artelor plastice si culturii care se formeaza în zilele noastre dar si numelor deja recunoscute pe plan international.

 

George ROCA: Credeti în gruparea artistica si literara creata în jurul pictorului Romeo Niram? Aceasta grupare, pe care eu am numit-o „Gruparea Niram” – s-au gasit din pacate câtiva care au încercat sa o conteste – cu toate ca ea este vie, este foarte activa pe plan cultural si traieste prin spiritul celor care se considera ca fac parte din ea, oameni de arta, scriitori, jurnalisti… Eu, unul, ma simt foarte apropiat, si mândru chiar, ca pot sa colaborez cu cei care o constituie neoficial (deocamdata! Sic!)!

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Exista o grupare, este adevarat. Dar „grupare” poate însemna si o adunare de persoane care asteapta autobuzul într-o statie. Daca expresia „Gruparea Niram” ar însemna o grupare artistica sau culturala, am avea dificultati, deoarece, desi este vorba de scriitori, artisti, jurnalisti…nu exista un unic stil comun, nici motive sau tematici care sa uneasca diferitele manifestari ale posibililor membri. Exista, în schimb, drumuri diferite care se intersecteaza si care au directii diferite.

 

Espacio Niram este ca o intersectie de drumuri, pe unde trece multa lume, unii ramân, altii se opresc pentru ceva timp si altii dispar repede si trecerea lor ramâne neobservata. Ca grupare, este flexibila si dinamica. De aceea, dadeam exemplul statiei de autobuz, unde la fiecare ora, sunt alte persoane, cele ocazionale si cele obisnuite, desi vorbim de aceeasi statie si acelasi autobuz. Câteodata suntem… eu si Fabianni Belemuski, cei care organizam un eveniment, alta data, Romeo Niram si Bogdan Ater, dar asta nu înseamna ca în alte ocazii sa nu poata sa fie Romeo si cu mine sau cu Fabianni, Bogdan, Tudor Serbanescu, sau cu Lara Gala, Antonio Calderón de Jesús, Elena Zamyslova, Tales Jaloretto, Diego Vadillo Lopez sau Dan Caragea.

 

Mai degraba se aseamana cu un salon de bal, unde, dansând, schimbam perechea în ritmul muzicii care se schimba si ea, chiar daca, din afara parem a dansa o hora. Romeo Niram, asa cum mi-a spus de nenumarate ori, se simte unul printre ceilalti. Trebuie sa recunosc, în schimb, ca eu niciodata nu as îndrazni sa ma consider la înaltimea lui. De aceea, sunt numai urechi – eu, care sunt cunoscut pentru cât de mult vorbesc – fiind atent la propunerile si sfaturile lui, atât în ceea ce priveste cultura cât si când jucam sah.

 

Oricum, în ceea ce ma priveste, ma uneste mai mult prietenia, în sensul pe care l-am mentionat mai înainte, ceea ce presupune o mai mare implicare din partea mea cu cei pe care îi numesc prieteni. Exista un sprijin mutual, bazat pe prietenie si respect reciproc. Se spune ca singur nu poti face nimic, cu prieteni poti face totul!

 

George ROCA: Ce proiecte de viitor pregatiti?

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Cele mai clare proiecte, pe termen lung, sunt „Humanometria” si sa ajut la consolidarea „Institutului Brâncusi”, aici la Madrid. Pe de alta parte, recent, am devenit editor în Spania al cartii de poeme a Mariei Teodora Miclea, „Si îngerii plâng”, editie bilingva, ilustrata si îmbunatatita. Colaborez deasemenea la promovarea cartii „Gomez de la Serna era trotskist”, al lui Diego Vadillo Lopez, carte careia i-am scris prefata si care va aparea în primavara aceasta, la editura Niram Art. Cam asta ar fi pentru astazi. Mâine mai vedem ce va fi…

 

George ROCA: V-as ruga sa trasmiteti câteva cuvinte cititorilor români de pretutindeni.

 

Héctor MARTINEZ SANZ: Daca îmi permiteti, as vrea sa dau un sfat: sa se gândeasca la faptul ca viitorul nu este înca scris si ca trecutul nu trebuie sa îi conditioneze, ci, asa cum zicea Antonio Machado: „calatorule,/ exista doar urmele tale,/ drumul si nimic mai mult,/ calatorule,/ nu exista drumul,/ drumul se face mergând, (…) calatorule,/ nu exista nici un drum,/ ci doar stele în mare/”. Între timp, îi astept aici, la Espacio Niram, daca doresc… sa ciocneasca un pahar cu mine.

George ROCA: Chiar daca ma aflu la mii de kilometri de Madrid, de Espacio Niram si de dumneavoastra… unul dintre ei voi încerca sa fi si eu… Pâna atunci, ca semn de prietenie, vreau sa citez un dicton latin care vi se potriveste: „Hectora quis nosset, si felix Troia fuiset?”* care în româneste s-ar putea traduce „Cine l-ar fi stiut pe Hector, daca Troia ar fi fost fericita?”, sau mai bine zis… „Cine l-ar fi cunoscut pe Hector, daca românii ar fi fost fericiti la ei acasa?”. Hector Martinez Sanz… Amicus Romaniae, va multumesc în numele compatriotilor mei aflati pe pamântul spaniol.

—————————————————————–

* Publius Ovidius Naso, TRISTELE (IV, 3, 75)

 

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Madrid

5 mai 2011

Prima editie a „Galei Internationale a Celebritatilor – Spania, 2010”, realizata la MADRID

Prima editie a „Galei Internationale a Celebritatilor – Spania, 2010”, va fi realizata la Madrid, in Salonul de Festivitatii al Facultatii de Jurnalism, Universitatea Complutense din Madrid, pe data de 3 decembrie, ora 19:30. In cadrul evenimentului, vor fi premiate personalitati romane si spaniole, care au contribuit la dezvoltarea relatiei dintre cele doua tari, in special prin implicare socio-culturala, popularitate, activitate academica, jurnalistica si economica.

Prima editie a galei va sarbatori ZIUA NATIONALA a ROMANIEI in SPANIA. O nota aparte a Galei Celebritatilor Romano-Spaniole o reprezinta importanta acordata domeniului literar si artistic, organizatorii subliniind astfel necesitatea promovarii culturii romane in Spania pentru o mai buna cunoastere a spatiului cultural romanesc de catre spanioli si o accentuare a spiritului de identitate romaneasca, pentru romanii din Spania. Limba romana, prin multiplele sale forme de exprimare, de la poezie, la filosofie, la traduceri literare, jurnalism si teatru este principalul omagiat al acestei Gale a Celebritatilor Romano-Spaniole.
GALA CELEBRITATILOR ROMANO-SPANIOLE  va fi realizata de Professional Celebrity, TVR International si Universitatea Complutense din Madrid, cu sprijinul Departamentului Romanilor de Pretutindeni – Guvernul Romaniei, al companiei Blue Air si Sport Art.

Presedintele Juriului Galei este Octavian Bellu, iar Vicepresedinte, Cristian Topescu.  Totodata, Gala va fi prezentata de Cristian Topescu si Prof. Mihaela Serban, realizatoarea acestui format de televiziune si va difuzata de TVRi.

Invitatul de onoare al galei, care va primi Premiul de Excelenta, este Alteta Sa Regala Leandro Alfonso de Borbón Ruiz, fiul regelui Alfonso XIII al Spaniei si unchiul regelui Don Juan Carlos II.

Alaturi de domnia sa, vor fi premiate atat personalitati romanesti stabilite in SPANIA, cat si personalitati spaniole care au legatura cu ROMANIA: Generalul Manuel Fuentes Cabrera – Presedintele garzii „Reales Tercios de Spania” care a sprijinit o serie de proiecte culturale bilaterale, cantaretul de renume mondial Julio Iglesias, scriitorul Fernando Savater  – cel mai cunoscut filosof spaniol contemporan, eseist, romancier si dramaturg, caruia ii apartine meritul de a-l introduce primul pe Emil Cioran publicului spaniol, Iker Casillas – cel mai bun portar din lume, Miguel Angel Gálan Segovia – colonel in garda „Reales Tercios”, directorul editurii Niram Art, José  Antonio Jiménez de las Heras – vicedecanul Facultatii de Jurnalism, Universitatea Complutense, Joaquín Garrigós Bueno – cel mai cunoscut traducator de literatura romana, scriitorul Héctor Martínez Sanz, promotorul cultural Antonio Calderón de Jesús, directorul companiei de teatru “Hemoficción” Lorenzo Mijares, Miguel Fonda Stefanescu – presedintele fondator al Fedrom, celebra trupa Il Divo si multi altii.

Printre personalitatile romanesti care vor fi premiate in Spania se vor numara Ambasadorul Romaniei in Regatul Spaniei – Maria Ligor, Romeo Niram – artist plastic al Casei Regale, Nicu Covaci – fondatorul trupei Phoenix, Gheorghe Hagi, Doina Melinte, indragitul interpret Costel Busuioc, Mirco Maschio – Ambasador al Pacii pentru Romania, pentru dezvoltarea relatiilor de afaceri intre Romania si Spania, oamenii de cultura Dan Caragea, Horia Barna – personalitate reprezentativa a culturii romane in Spania, fostul director al ICR Madrid, Bogdan Ater – artist plastic, Fabianni Belemuski – scriitor si jurnalist, director al revistei “Niram Art”, Catalina Iliescu Gheorghiu – directoarea Centrului Cultural al Universitatii Alicante, Emil Pop – Campion European de Kick-Boxing, Gica Craioveanu, etc. Un premiu special, post-mortem, va fi acordat lui Valeriu Lazarov.

Gala va fi deschisa de un concert de pian sustinut de pianistul roman Alexandru Belemuski.

Proiectul CELEBRITATILE ANULUI a avut succes in fiecare an si a reusit sa aduca in atentia publicului peste 700 de personalitati din toate domeniile, devenind astfel „Cea mai iubita gala din ROMANIA”, dupa cum a declarat marele realizator si producator de televiziune, Valeriu Lazarov, cunoscut in Italia  si Spania pentru munca de realizator si producator pentru cele mai importante televiziuni.

Criteriile de evaluare a premiatilor galei, alesi dintre mai multi nominalizati, au avut in vedere popularitatea acestora in randul societatilor romane si spaniole, valoarea, recunoasterea, implicarea socio-culturala, realizarile profesionale in Spania si Romania.

CELEBRITATILE ANULUI vor fi distinse cu trofee, care vor fi acordate pe baza votului juriului, fiind alese personalitati reprezentative din domenii cat mai variate, precum: literatura, afaceri, sport, administratie, televiziune, arta, jurnalism, justitie, muzica, presa romaneasca si spaniola, promovare culturala.

Realizarea acestei gale reprezinta o incununare a eforturilor depuse de echipa de realizare si a comisiei de celebritati de a aduce in atentia publicului romani celebri, dar si oameni de succes din Spania care au legatura profesionala cu Romania.

Prof. MIHAELA SERBAN – realizator, moderator tv

Prezentarea volumului bilingv al scriitoarei Rodica Elena Lupu la Espacio Niram din Madrid

Sambata, 30 Octombrie 2010, la orele 21.30, va avea loc in Espacio Niram din Madrid, prezentarea cartii “Cat mai e vreme” de Rodica Elena Lupu. Evenimentul va cuprinde o discutie cu cititorii si o sesiune de semnare de autografe.

Rodica Elena Lupu a publicat peste 30 de volume de proza si poezie, precum si eseuri si povestiri in reviste din Romania si din strainatate. De asemenea, este membru de onoare al unor asociatii interculturale din Nürnberg si Quebec si membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte din Oradea.

 Evenimentul va fi transmis in direct de Radio Diaspora International din Statele Unite si este organizat de de Kasandra Kalmann-Nasaudean, redactor Radio Diaspora.

Este cel de al doilea eveniment transmis in direct din Espacio Niram de Radio Diaspora International, care a celebrat astfel  aniversarea primului an de viata al Spatiului  cultural si artistic Niram, infiintat de artistul plastic roman stabilit in Spania, Romeo Niram.

La intalnirea culturala de sambata se asteapta participarea a numerosi jurnalisti si scriitori spanioli si romani, volumul “Cat mai e vreme”  fiind o editie bilingva, romana-spaniola.

http://eventosespacioniram.espacioniram.com/2010/10/presentacion-del-libro-de-rodica-elena-lupu/

http://defesesfinearts.com/2010/10/presentacion-del-libro-rodica-lupu/