Tag: lumina

HRISTOS A ÎNVIAT!

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

    Adrian Botez

 

PRIMAVARA CRÂNCENA

muguri din ramuri cata sa strapunga
precum pruncestii dinti – din cerul de gingii
…crâncena primavara da s-ascunda
‘n piezisu-i rânjet – haita: ierni târzii…!

i-e frica si Lui Hrist sa ne ajunga
i-i groaza de-orice dâmb coltos din noi:
în inimi ni s-a-nchis orisice strunga
tortùri nepomenite-am atâtat în sloi!

caldura ori nadejde nu-s de unde
sa iasa-n joc de primaveri si îngeri:
înca nu-i Rastignire – si Tu sângeri

paduri de cruci ne-nabusa – imunde!
…vântul NEMILEI e asa salbatic
ca stinge-n pasari duhul de jaratic…!
***

RUGACIUNE DE PASTI

numai Tu – Hriste – mai poti avea stiinta
pe un’ sa scoti camasa Mântuirii!
e viscolita primavara firii:
de peste tot – piroane rup fiinta!

…lacrima a-nghetat la porti de Crima
în culmi de mânastiri mai bate clopot
Gòlgote  s-au cladit în loc de rima
crinii s-au frânt – sub zbor de ciori în ropot!

frate-al durerii si al neputintei
nu ne lasa-n sleirea ne-caintei!
Hristoase-nsângerat si-nsingurat

smulge din Cruce Focul Tau curat
si napusteste-Te-n plin geamat necurmat:
incendiaza-n lume – NOU OLAT!
***

MINUNEA LUI

Te rastignesc – mereu – zarafii lumii –
copacii nu-ndraznesc sa dea în floare:
degeaba ne trimiti îngerul boare –
viscolul Crimei a-nghetat colunii!

Hristoase – pune palma Ta strapunsa
în locul inimii ce-am dat-o amanet:
sângele ranii-Ti picura-va-ncet
si va-nchega o stea ceresc ascunsa!

Print al Luminii – Împarat de Raiuri
trimite moartea peste Crima noastra –
si vei vedea cum dintre mii de vaiuri
se va aprinde Culmea cea Maiastra:

Podet de Stele – peste mari de valuri!
si Stâlp de Îngeri – peste nori de scris!
pacatul ne-a-mbatat – dar nu ucis!

totul va învia – la Sfinte Maluri!
…tot ce se clatina în aiurare
înstapâni-vei: Iubire si-Ndurare!
***

“LECTIILE” LUI HRISTOS DE PE CRUCE, PASTELE – SI ADEVARUL NEAMULUI ROMÂNESC

On By nelursIn EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

 

 

…Duhovnicul meu din tinerete (Dumnezeu sa-i ierte si odihneasca sufletul! – caci, de mult, a pornit-o spre Cerurile Luminii!) mi-a grait, mereu, dupa fiece împartasire din Trupul si Sângele Lui Hristos-Mântuitorul Lumii: “Sa tii minte, fiule, ca Pastele, pentru noi, ortodocsii, este cea mai luminata sarbatoare!”

…Si, pentru ca mie, atunci, mai multa placere îmi facea Craciunul cel cu daruri surprinzatoare, întru bucurie – mi-a explicat: “Pastele nu e mâncare si bautura, ci Pastele este Minunea Învierii, a Mântuirii Duhului nostru!” Înca nu aparusera (în acei ani departati…), cum au aparut azi, prin magazinele “burdusite” de marfa scumpa si proasta – iepurasii de ciocolata si reclamele licarind turbate, mai sa-ti scoata ochii…

…Mai târziu, intrând prin mânastiri, multi dintre preasfintitii calugari mi-au explicat ca Pastele nu ar trebui sa însemneze nici masacrul apocaliptic al mieilor…1

…Tot batrânul meu duhovnic de tinerete mi-a lamurit si cele sapte “lectii” de pe Cruce, ale Lui Hristos, pentru umanitatea cosmic-divina:

1-întâi: “Parinte, iarta-i, ca nu stiu ce fac!” (Luca, 23/34) – era (si ramâne!) semnalul pentru cei care coboara în comoditatea de Duh a ascultarii (oarbe!) a unor comenzi cezarice, fara sa-si exercite Libertatea Discernamântului, pe care Dumnezeu i-a dat-o, înca din Rai, Omului/Întâiului Adam…;

2-apoi: “Iisus, vazând pe mama Sa si pe ucenicul pe care îl iubea (n.mea: pe Ioan, adus, cam în sila, de Maria Cea Pururea Fecioara si de Maria din Magdala – pentru ca, stiind latineste, se putea întelege cu legionarii romani, care pazeau, pe Golgota, cele trei cruci…si sa puna o vorba buna, ca femeile sa se poata apropia de Rastignit!) – stând acolo, a zis mamei Sale: <<Femeie, iata fiul tau!>> Apoi, a zis ucenicului: <<Iata mama ta!>>” (Ioan, 19/26-27); prin Sfântul Apostol Ioan, noi TOTI am devenit fiii, întru Duh, ai Mamei Cosmice…si, deci, fratii Sai, ai Lui Hristos!

3-“Dupa aceasta, Iisus stiind ca toate s-au savârsit, ca sa se plineasca Scriptura, a zis: <<Mi-e sete!>> Si era acolo un vas plin cu otet. Iara ostasii umplând un burete cu otet si puindu-l într-o varga de isop, l-a dus la gura Lui”. Ca unul care stiu, dupa operatie, cât de “taietor” de sete este otetul (cu care mi se tamponau buzele), am înteles bine ca sarmanii pagâni nu fusesera sadici, cum se mai interpreteaza, pe ici, pe colo, si azi… – … ci chiar milosi, în felul lor grosolan, rudimentar…Dar nu pricepusera ceea ce, peste ani, Vasile Voiculescu al nostru, în poemul În Gradina Ghetsimani, a talmacit ca fiind setea de sufletele noastre, pe care voia sa le preia ÎN TOTALITATE, astfel luând asupra Sa si TOATE pacatele omenirii (de aceea, la Mânastirea Zamfira, Nicolae Grigorescu picteaza, pe un perete, un Hristos Alb/Luminat-tot-anul, iar pe alt perete, un Hristos-Negru/Întunecat-tot-anul!), pentru a le mântui pe TOATE!

…“Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa…
Dar nu voia s-atinga infama bautura” – …de fapt, Iisus-omul refuza, pe când Hristos-Dumnezeu îsi împlinea, “cu asupra de masura”, Misiunea Cosmic-Soteriologica!

4-…lui Dismas, Tâlharul (de fapt, zelotul lui Barabas!)-de-Dreapta, care (SINGURUL DIN UNIVERS!) îi recunoaste DUMNEZEIREA PURA, deci cu efecte SOTERIOLOGICE CLARE (pocaindu-se, din strafundul durerii si, deci, al INIMII sale! – si-l mustra pe Hestas, Tâlharul-din-Stânga: “Nu te temi tu de Dumnezeu, ca în aceeasi osânda esti? Dar noi dupa dreptate suntem osânditi, caci primim cele cuvenite dupa faptele noastre, iar ACESTA nimic nu a facut!” – Luca, 23/40-41…în acele clipe în care, si Hristosul, si ticalosul pocait, se chinuiau SUPREM, în ceasul mortii – iar apostolii, afara de Ioan, se ascundeau pe sub pamânt, precum sobolanii!): “Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru împaratia Ta!” (Luca, 23/42) – Mântuitorul Hristos îi zice, cu ultimele puteri: “Adevarul îti graiesc: astazi vei fi cu mine în rai!” (Luca, 24/43).

Va dati seam ce lectie adânca a dat Hristosul, în aceste momente cumplite? “Orice vei fi facut în viata asta trecatoare (n.mea: în timpul încercarii, pe care-l numim “istoric”!), daca te pocaiesti, fie si cu bratele faptei/faptuirii blocate, fie si cu picioarele actiunii strapunse – DAR CU LIMBA TRADUCÂND SUFLETUL, SMERIT DIN RADACINI! – …Dumnezeu este atât de incredibil iubitor de fapturile sale, de Capodopera Zilei a Sasea, în primul rând, încât STERGE TOT ÎNTUNERICUL DIN FIINTA TA, pentru El si întru El suferitoare, pâna la zdrentuirea ultima a trupului cu care ai împlinit, cândva (n.mea: într-un timp pe care El îl “uita”, pentru a-ti “uita” pacatele istoricei tale fiinte de rele îndemnuri, de la Satana venite!), pacatul…SI TE RESTAUREAZA/INSTAUREAZA ÎNTRU ADEVARATUL TAU SALAS- RAIUL!”

5-Urmau acele enigmatice vorbe, pe care le mentioneaza Marcu (15/34): “<<Eloi, Eloi, lamma sabachtani?>> Adica: <<Dumnezeul/Stapânul meu, Dumnezeul/Stapânul meu, pentru ce m-ai lasat/parasit?>>”

Cât de controversate au ramas, pâna în zilele noastre, aceste vorbe, de o nemaipomenita vehementa a durerii hristice! Iata cum le talmaceste, un crestin-scriitor, de azi : „Foarte simplu, noi stim ca Dumnezeu este sfânt si ca El uraste pacatul. Chiar uraste pacatul, mai mult decât noi ne putem imagina. In acele momente, pe cruce, Isus duce povara tuturor pacatelor noastre. Va dati seama ca El avea pe umerii lui miliarde de miliarde de miliarde…. de pacate?

Am putea spune, în ghilimele, ca, în acele momente, Isus a fost “cel mai pacatos om din istorie”, pentru ca avea pe umeri Sai, pacatele mele si ale tale si ale TUTUROR oamenilor. Putea un Dumnezeu sfânt sa fie lânga un pacatos?

Asta ar putea explica de ce Dumnezeu l-a parasit, dar de ce a strigat si a permis si celorlalti sa afle asta?

Toata viata Lui, a trait alaturi de Tatal. De când s-a nascut în iesle, pâna ce a ajuns sus pe cruce, Isus a fost mereu în prezenta Tatalui. Noi nu ne putem imagina ce gol imens a simtit El pe cruce, în acele clipe, pe lânga durerea insuportabila, pricinuita de biciuire si rastignire. Astfel, prin faptul ca El a strigat, în auzul tuturor, avem înca o pilda, prin care putem vedea cât de mult uraste Dumnezeu pacatul.

In concluzie, Isus a spus aceste cuvinte, pentru ca realmente era parasit de Dumnezeu si pentru ca noi sa întelegem, o data pentru totdeauna, cât de mult uraste Dumnezeu pacatul. Nu exista pacat mai mic, sau pacat mai mare, exista pacat si atât. Mai mult decat atât, aceasta afirmatie ne arata dragostea imensa pe care Dumnezeu ne-o poarta. El a îngaduit ca Fiul Sau sa poarte pacatele noastre, sa moara în chinuri, pentru a le spala chiar cu sângele Sau, totul ca noi sa putem sa ne împacam cu Dumnezeu” – cf. dumnezeuestedragoste.blogspot.comAti facut clic pe +1 în mod public. Anulati, art. “Eli, Eli, lama sabachtani?”, din 24 Feb 2009 – si ce fel de comentarii se fac, pe forum: “Explicatia aceasta pur si simplu este fantezista. Acele cuvinte dovedesc cât se poate de clar ZDRUNCINAREA CREDINTEI LUI IISUS”, dar si: “Cea mai puternica fraza spusa de Iisus, pentru oamenii deznadajduiti…”

…Ce grea se dovedeste, precum vedeti, Doctrina Sfintei Treimi! Se uita ca Tatal, Fiul si Sfântul Duh… “una sunt”!!!

…Iata cum mi-a talmacit duhovnicul meu de tinerete, atunci, cu zeci de ani în urma, aceste vorbe, strigate în aramaica2 (pentru a se adresa, astfel, TUTUROR TIMPURILOR UMANITATII!), de Mântuitorul Hristos: “Fiule, tu stii ca Tatal, Fiul si Sfântul Duh sunt cele trei ipostazuri ale Lui Dumnezeu. Deci, Tatal nu putea sa-si paraseasca Fiul, pentru ca…PE SINE S-AR FI PARASIT! – ceea ce, cum singur îti dai seama, este absurd! Atunci, Dumnezeu este absurd…sau omul este absurd? Vei zice, si bine vei face, ca omul este absurd. Atunci, ne întrebam, din moment ce TOATE cele sapte lectii ale Mântuitorului, pe Sfânta Cruce a Mântuirii, sunt lectii pentru om, iar nu pentru…Dumnezeu: cui se adreseaza Hristos – cu aceste vorbe ale înstrainarii Sfintei Treimi… – se adreseaza omului, sau se adreseaza Lui Dumnezeu? Fireste, zic eu, ca Hristos se adreseaza omului – pentru ca Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul nu se puteau parasi, unul pe altul, pentru simplul motiv ca erau ACELASI DUMNEZEU! Si atunci, care este mesajul Lui Hristos-Dumnezeu (UNA cu Tatal si cu Sfântul Duh!), catre om? Pai, eu zic ca ar fi acesta: <<Omule, te cunosc, întru toata adâncimea si diversitatea pacatelor tale, cunosc, deci, ispitirile Satanei, cât de departe de Dumnezeu te duc. Dar, tocmai pentru ca Eu, Hristos, Dumnezeu-Cel-Întrupat, ti-am cunoscut chiar mai îndeaproape decât tine, pacatele si ispitirile tale, Eu te înteleg, ÎTI ÎNTELEG ABSURDUL: ajungi cu nebunia pacatului tau sa te departezi de Dumnezeu, atât de mult, încât fie te simti parasit si de neîntors pe Calea cea Dreapta, fie chiar te dedai pacatului lui Iuda Iscarioteanul – deznadajduirea! Eu îti spun, si nu de oriunde, ci chiar din Vârful Fiintarii Lumii, de pe Golgota, de pe Crucea înfipta, cu capatul de jos, în teasta Întâiului Adam: Dumnezeu nu pretinde de la tine imposibilul, niciodata! Dumnezeu îsi întelege si-si iubeste Creatia, oricât de mult ai striga tu împotriva acestei iubiri si ai contesta-o si te-ai teme ca nu exista! Omenire-a-Omului, stiu ca Satana te va îndemna, si de acum încolo, ca si pâna acum, la multe si grele pacate – DAR DUMNEZEU STIE CA NU ESTE POSIBILA CALIREA DUHULUI UMANO-DIVIN, DECÂT PRIN ÎNFRUNTAREA PACATELOR/DEMONILOR, DAR SI SLABICIUNILOR OMENESTI, DIN EXPRESIA PACATELOR! Daca tu vei savârsi TOATE pacatele Lumii, pâna si pe cel al RESPINGERII CREATORULUI TAU! – …dar nu vei starui, înversunat, pâna la capat, în aceasta gretoasa nebunie a pacatului <<îndepartarii>>, spre care te impinge Satana, ci, ÎN ULTIMA CLIPA, te vei întoarce, cu fata plina de lumina nadajduirii si cu sufletul umilit si prabusit de rusinea pacatului, Dumnezeu te va ierta! – tot asa cum l-a iertat si pe criminalul Dismas, care, în ultima lui clipa de luciditate, M-a recunoscut si s-a luminat de Nadejdea Ultima, cea în Dumnezeirea Mea…da, l-am iertat DEPLIN, FIRESC! – CA PE PROPRIUL MEU COPIL/CREATIE/CREATURA: Eu-Fiul, dimpreuna cu Eu-Tatal, dimpreuna cu Eu-Sfântul Duh…care UNA SUNTEM!!! >>”.

…Mi s-a parut a fi cea mai de bun-simt si cea mai pilduitoare si mai umano-dumnezeiasca interpretare a (aparent!) “crâncenelor” (sau…”puternicelor”!) vorbe ale lui Hristos, dupa care Acesta,

6-…pentru a da, pâna la capat, Modelul pentru Omul/Faptura Umano-Divina a Zilei-a-Sasea, a rostit, cu împacare si nesfârsita blândete, vorbele “predarii”, ultime si deplin-triumfale, catre Dumnezeu (marcând, astfel, înfrângerea definitiva a Satanei-Marele Iluzionist al Crimei Deznadajduirii!): “Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul/îmi încredintez duhul Meu!”

7-Iar ultima vorba/”lectie” hristica, de pe Cruce: “Savârsitu-s-a!” (Ioan, 19/30) este, prin Taina ei Cosmic-Încifrata, de-a dreptul zguduitoare: “Mi-am împlinit misiunea de a descatusa Duhul Umano-Divin! Din acest moment, va începe, majestuos si la nivelul întregului univers al Fiintei Umano-Divine (trecute, prezente si viitoare), Procesul Mântuirii! NESTAVILIT, FARA OPRIRE, PÂNA LA TRONUL JUDECATII DE APOI!”

…Pâna si scepticii “oameni de stiinta”-fizicieni – marturisesc ca au vazut, în jurul pamântului, acea aura/”halou” de Lumina Dumnezeiasca, urmare a tâsnirii Apei din Rana Inimii Hristice (sângele s-a pogorât peste “teasta” Primului Adam!) – prin care, peste timpuri si vreri meschin-umane (expresii ale degenerarii spirituale umane, pervertite, partial, de “frecventarea coltului/<<clubului>> cu ispite”, al Satanei!), se împlineste destinul Fapturii UMANO-DIVINE: MÂNTUIREA!!!

…Deci, în definitiv, ce este PASTELE? Este vesnica reamintire, catre om (din partea Lui Dumnezeu!), a Învierii. Cu Duh si Trup, deopotriva (pentru ca si Trupul va fi judecat, la Supremul Tron Cosmic, pentru cât s-a supus si cât s-a împotrivit poruncilor Duhului Curateniei – si cât a pastrat si cât n-a pastrat, prin faptuire externa, Puritatea de Duh, Puritatea Cea Dinlauntrul Omului, acolo unde vine, pe neasteptate, MIRELE-HRISTOS!). Si ce înseamna Lumina Minunata a Învierii? Trebuie sa aflam, ori macar “sa pipaim” aceasta Taina Dumnezeiasca – pentru a nu ne prabusi, azi, în vremurile Beznelor celor mai dese si al Dansului Satanei, peste Lume – în prapastia DEZNADAJDUIRII, NEPASARII EGOISTE SI EGOTISTE…A LEHAMITEI VINOVATE, PRIN PASIVITATE (complice!) FATA DE CEL RAU!!!

…Pentru a nu ne pierde omenia din noi si pentru a nu ne rataci de SUPRA-FIINTA NOASTRA NATIONALA – de popor si de NEAM!!! Caci, la Tronul Judecatii din Urma si Desavârsite: “…iata o multime mare de oameni, pe care nimeni n-ar fi putut-o numara, din toate semintiile si neamurile, si din toate popoarele si limbile (s.mea) – multime care statea înaintea tronului si înaintea Mielului, în haine albe si cu ramuri de finic în mâinile lor. Acestia strigau cu glas mare si ziceau: <<Mântuirea este a Dumnezeului nostru care sade pe tron si a Mielului!>>” (Apocalipsa, 7/9). Iata cum se zice CLAR ca SEMINTIILE si NEAMURILE si POPOARELE si LIMBILE sunt entitati dumnezeiesti (iar nu inventii de-ale…”turbatilor de nationalisti!”) – oricât s-ar da peste cap sa demonstreze contrariul toate…”UNIUNILE” masonice – si, mai ales, peste toate stradaniile masonilor lumii, de a amesteca, într-un spurcat Babilon, toate neamurile si a strica, satanic, toate limbile (cu exceptia celei maghiaro-udemeriste, poate…). Priviti cum …nu mai avem la ce si pe cine privi, la fotbal, unde la formatia C.F. R.-Cluj, într-o vreme, NU MAI EXISTA UN SINGUR ROMÂN, “DE SAMÂNTA”, MACAR… – nu mai zic de “alde” F.C. Barcelona, Bayern-München, Olympique Marseille, Chelsea Londra, Arsenal Londra etc. etc. (exceptie nu fac decât bravele echipe ale BASCILOR!!! – …frati traci, de-ai nostri, dar mult mai întelepti si stabili decât noi, întru Divina Traditie!!!). Si uitati-va cum corcesc rasele si semintiile, “fratii” ucigasi ai Franc-Masoneriei…si vor sa stearga toate hotarele dintre minti, religii (“ecumenismul” peste fire, cu de-a sila, în forme …“poruncite de la centru”!) si dintre neamuri si semintii…

“VADE RETRO, SATANAS!!!”

…Frumos si adânc graieste (cum niciun teolog crestin n-a facut-o si, din pacate, nici nu se straduieste a o mai face, azi!), despre ÎNVIERE, Parintele Dumitru Staniloae: “Învierea Domnului este evenimentul fara pereche, în istoria lumii. Importanta ei întrece absolut tot ce se întâmpla si se poate întâmpla în univers. (…) Creatia da posibilitatea istoriei, Învierea o arata ca insuficienta, ca stadiu ce trebuie sa dispara si sa fie înlocuit cu forma cea perfecta si definitiva a existentei. Învierea arata istoria ca un provizorat, în tensiune spre eschatology. În Înviere se manifesta nemultumirea Lui Dumnezeu cu istoria. O nemultumire de care suntem, si noi, patrunsi. Daca Învierea ar fi fost un fapt istoric, încadrat perfect în cauza si efectul ei, în istorie, atunci ea nu ne-ar arata ceva peste istorie, ci ne-ar confirma existenta istorica drept existenta ultima. Numai prin faptul ca Învierea atrage cu forta metaistorica, ceva din istorie – în alta orbita de existenta! – arata spre un viitor altfel decât istoric. Învierea are un lucru cu istoria, dar nu pentru a o confirma, ca singura realitate – CI PENTRU A O JUDECA, A O ARATA ÎN CRIZA DE CARE SUFERA SI PENTRU A SE MILOSTIVI DE EA! (…)

Prin Înviere, El scoate lumea din starea bolnava în care s-a rostogolit, înaltând-o la o stare a carei bogatie, plenitudine si fericire nici nu ne-o putem închipui, asa cum nu-si poate închipui omul mereu bolnav starea de perfecta sanatate. Daca prin pacat s-a introdus în viata, de la Dumnezeu, boala radical – prin Înviere, aceasta boala este eliminata. E de crezut ca, fara caderea în pacat, n-ar fi intervenit Învierea, asa cum, peste tot, n-ar fi avut loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu.

În Iisus Hristos, viata cea noua, eshatologica, e realizata. El este începatura pentru toti care cred în Învierea Lui, pentru întregul univers, care, actualmente, boleste. Viata cea noua nu este numai promisiune, ci este realizata, prezenta. Noi traim mai departe în istorie, dar cu ochii credintei si ai nadajduirii spre El, spre viata cea adevarata, deplina, ultima si fara de moarte.

Când zicem, cu credinta: <<Hristos a înviat!>> – afirmam implicit: <<NOI TOTI AM ÎNVIAT!>>” – cf. D. Staniloae, Ortodoxie si românism, Sfintele Pasti, 1937 – tiparita La Sibiu, în 1939 – pp. 268-274.

…Bine-bine, eu, noi… – ca fiinte, am aflat câte ceva din Vesnica Taina a Învierii. Dar SUPRA-FIINTA noastra, Neamul/natiune?

…Deci, cum se produce Învierea, pentru Supra-Fiinta noastra – NEAMUL/NATIUNEA? Se produce la fel ca si pentru fiinta, numai ca este un eveniment fara margini de maret, întrevazându-l (prin SUPRA-FIINTA noastra!) pe însusi Adam-Cel-Mântuit, din Rai!

“(…)Este diversificarea omenirii în natiuni un pacat, sau o urmare a pacatului? Ar fi de ajuns sa respingem aceasta presupunere, cu simpla provocare la legea universala a treptatei diversificari a faunei si a florei. Legea aceasta nu e plauzibil sa fie contrara Voii Lui Dumnezeu, mai ales ca diversificarile acestea manifesta, cele mai adeseaori o înnobilare a trunchiului de baza, nu o decadere a lui (s.mea). Dar raspunsul se poate da si altfel: pacatul sau raul e de alt ordin decât unitatea sau diversitatea. El înseamna stâlcire, desfigurarea a lucrului dat, a existentei produse de alte puteri. Este specificul national o stâlcire a umanului, o decadere din fiinta omeneasca? Ar fi, când acest specific national s-ar prezenta ca un ceva vicios, meschin, fara înaltimi ti puritati de simtire si de gând. Cine nu stie, însa, ca nimic josnic nu se afla în felul specific cum percepe si reactioneaza în lume membrul unei anumite natiuni? In simtirea doinei românesti si în hora noastra nu cred ca e ceva pacatos, sau daca e si asa ceva, aceasta nu e caracter national, ci omenesc. Natiunea în faza pacatului are manifestari pacatoase (n.mea: de aceea, eu fac deosebirea între Neam, pe de o parte – care este expresia metafizica a Supra-Fiintei umano-divine, în eternitatea Revelatiei Dumnezeiesti, deci înafara pacatului! – …si natiune-popor, care sunt expresia istorica, deci pacatoasa, a Supra-Fiintei umano-divine!), pentru ca natura omeneasca, în general, cu toate diversificarile în care se înfatiseaza, este pacatoasa. Scoaterea oamenilor din starea pacatoasa nu se face prin anularea calitatilor nationale, ci prin îndreptarea naturii omenesti, în general. Daca ar fi ceva pacatos în însusi specificul national, atunci nu s-ar mai putea face deosebire între buni si rai în cadrul unei natiuni, caci toti ar fi rai (o logica perfecta! – A SE LUA AMINTE, DE CATRE…”UNIONISTII” MASONI!!!).

Chestiunea îmi pare atât de evidenta, încât socotesc de prisos sa mai insist.

Se pune problema, greu de descurcat, a raportului între national si uman. Nationalul nu întuneca umanul, nu-l extermina? Iar daca umanul ramane, nu cumva e nationalul o simpla iluzie, ceva de suprafata, pe care sa-l poti lepada în oricare moment voiesti?

E de remarcat, întâi, canu exista om anational. Nici Adam, macar, n-a fost anational – ci a vorbit o limba, a avut o anumita mentalitate, o anumita constructie psihica si trupeasca. Un om pur, necolorat din punct de vedere national, fara determinamentele nationale – ESTE O ABSTRACTIE (n.mea: iata la ce vor cei de la “uniuni” sa realizeze din noi: niste …ABSTRACTII, niste “zombie”, pe care le/îi înrolezi cu mult mai lesne, în “armata” de sclavi mondiali – decât pe niste fiinte umano-divine, determinate, ca personalitati, de Însusi Dumnezeu!). Asa cum nu poate exista un mar fara determinamentele unui anumit soi, asa cum nu poate exista un om fara determinamente individuale.(…) Un român, când simte mila fata de un ungur, în mila lui e tot român; sentimentul de fratie umana care simte ca-l leaga de un ungur, e un sentiment colorat româneste, nu e anational.(…)” – cf. Bucovina profunda online, Parintele D. Staniloae, art. Scurta interpretare teologica a natiunii, Sfintele Pasti, 1934.

“(…)Natiunile sunt, dupa cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu PE TOATE LE VREA! În fiecare arata o nuanta din spiritualitatea Sa nesfârsita. Le vom suprima noi, vrând sa rectificam opera si cugetarea eterna a Lui Dumnezeu? SA NU FIE! Mai degraba vom tine la existenta fiecarei natiuni, protestând când una vrea sa oprime sau sa suprime pe alta si propovaduind armonia lor, caci armonie deplina este si în lumea ideilor dumnezeiesti (…) În cadrul Ortodoxiei pot exista popoare cu preocupari, însusiri, cu politica, arta si cugetare originale. Ortodoxia este RITMUL, este MASURA, nu este melodia vietii însesi. Si câte melodii nu pot exista, pe aceeasi masura? ” – cf. Parintele D. Staniloae, Ortodoxie si românism, Sibiu, 1939, p. 32.

…Deci, cu inima plina de lumina, îti marturisesc (de fapt, dar egal: RE-AMINTESC!) Cereasca Minune, CERESCUL ADEVAR – Tie, Neam al Românilor:

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVARAT A ÎNVIAT!

…VEI ÎNVIA SI TU, MIRACULOS NEAM AL ROMÂNILOR – CU TOTI SFINTII SI MARTIRII SI VOIEVOZII SI “CRAISORII” TAI… – …CÂT DE CURÂND VA BINEVOI DUMNEZEUL MÂNTUIRII!!!

…FACETI SA TACA RAZBOAIELE SI CRIMELE VOASTRE (cele de pe dinlauntru, precum si cele de pe dinafara) – SI, HAIDETI (începând cu ACEST Paste!!!) SA ASCULTAM MAGNIFICA ARMONIE DUMNEZEIEASCA (…dinafara de partide „manelisto-tamburinice”, de interese grotesco-burlesti – lacomii dovedind lacomii si pofte animalice, de fiare ale beznelor…, dinafara de gasti si tâlhari nepocaiti, de tot soiul…!) – SI SA FIE (în sfârsit!), DUPA VORBA LUI HRISTOS: “PRECUM ÎN CER, ASA SI PRE PAMÂNT”!!!

…”– SA FIE PASTI ÎN FIECARE ZI!” – cum întelept graieste Parintele Constantin Sturzu…!!! (cf. oradereligie.wordpress.comAti facut clic pe +1 în mod public. Anulati, ziarul Lumina de duminica, din 30 Mai 2008).

 

1– Trebuie sa spunem însa, de la început, ca, si la sat, si la oras, Biserica de Zid (institutionala), iar nu Biserica lui Hristos – perpetueaza, în mod ciudat (si deloc spre cinstea ei!), pe lânga traditiile autentice, închinate Pastelui-Învierii – si traditii false, traditii care nu tin nici macar de pagânismul tracic! Pastele n-are, nici în clin si mâneca, ceva cu mâncarea si bautura!!! Pastele este, exclusiv, bucurie spirituala!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numarul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundati pe Hristos cu abatorul!, ca macelarirea mieilor, de Paste, este o crima oribila, un pacat strigator la cer si, totodata, unul contra Sfântului Duh (pacat de care “pastorii turmei”-clerul, daca nu neaparat stimulator, macar un complice asiduu! – va avea de dat seama, din greu, pe cealalta lume!!!) – pacat prin care Hristos este rastignit, de lacomia pântecelui nostru – practic, la infinit! Si demonstram ca obiceiul pagân al “sacrificarii” (de fapt, MACELARIRII!!!) mielului, de Pastele-Pesahul evreiesc, precum si cel, tot atât de pagân, al “sacrificarii” (de fapt, MACELARIRII!!!) porcilor, de Craciun (când se naste Mântuitorul Lumii!!!) – tin de cu totul alte zone de spiritualitate, decât de cea crestin-româneasca, si trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:

a-porcii, de Craciun, sunt masacrati, ca “restanta” a pagânilor greci si romani (saturnaliile…), care se închinau, astfel, lui Chronos-Saturn, iar

b-mieii masacrati de Paste sunt “restanta” a primitivilor evrei, închinatori lui Yahweh-Adonai cel veterotestamentar – dar si “restanta” de la pagânismul grecesc! Leviticul ebraic mentioneaza, pentru sarbatoarea Ispasirii, sacrificiul unuia din doi tapi de jertfa – în urma operatiei de MAGIE SIMPATETICA: tapul ispasitor, tinut la usa Tabernacolului, era atins de toti membrii comunitatii, apoi, fie înjunghiat, fie alungat în desert, fie aruncat într-o prapastie. Dar, într-o prima faza a mozaismului, tapul ispasitor (înlocuit, în timp,cu mielul!!!) era JERTFA CATRE DEMONUL AZAZEL (DEMONUL DESERTULUI!! – cf. Leviticul, 16, 5-10. Aceeasi mentiune, privind infernalitatea sacrificiului sângeros – de data aceasta, strict al mielului – e facuta si în legatura cu sarbatorile dionysiace, ale grecilor: “Ei (închinatorii lui Dionysos) aruncau, în hau, un miel, pentru a-l domoli pe Pylaochos, paznicul portilor infernale” (cf. Séchan Louis si Pierre Leveque, LES GRANDES DIVINITÉS DE LA GRÈCE, Paris, 1966).

Ierarhii vechi ai Bisericii Crestine, mult mai atenti la autenticitatea crestin-religioasa decât cei de azi, mult mai silitori în a calma furia “restantelor” pagâne din mentalul popular, si mult mai putin dispusi a ceda DEMAGOGIEI BURTII POPORULUI (îndemnând si aratând, ferm, spre Spirit-Duh!!!), exasperati de rezultatele strict culinare si de macel, ale identificarii lui Hristos cu mielul – AU INTERZIS, ÎN ANUL 692, LA CONCILIUL DE LA CONSTANTINOPOL, CA ARTA CRESTINA SA-L MAI REPREZINTE PE HRISTOS CU CHIP DE MIEL, SAU ÎNCONJURAT DE SOARE SI LUNA, CI DOAR CU ASPECT OMENESC!!!…Dar de atunci au trecut cam multi ani, si oamenii Bisericii (deh, oameni si ei…) au cazut la pace, se pare, cu demonii Pântecelui…Si astfel, macelul oribil al mieilor continua, într-o veselie tembela si terifiant-criminala – sporind astronomic pacatele noastre, în loc sa ne apropie, prin Paste, de Mântuire… – cf. revistacontraatac.wordpress.com – nr. 20.

2–Limba aramaica este o limba aproape moarta, vorbita în special în Antichitate. Câteva capitole din cartile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) si Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) si un cuvânt din Geneza (31:47) sunt scrise în aramaica si nu în vechea ebraica, ca de altfel si Gamara, o parte din Talmud. Aramaica se înrudeste cu ebraica asa cum spaniola se aseamana cu portugheza. Diferentele dintre aramaica si ebraica sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele doua sunt privite ca doua limbi distinct – cf. Wikipedia.

 

 

ISUS ÎN CELULĂ

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist si ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
si-L făcea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sarit de sub pătura sură :
– De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
si mi-a facut semn ca să tac. Continue reading “ISUS ÎN CELULĂ” →

ZORII DIMINEȚII…

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

 Rodica Botan

Dimineata din nou…devreme. De îmbracat, m-am îmbracat corect…adica pantofii în piciorul care trebuie, jacheta încheiata bine – împerechind nasturii cu butonierele potrivite. Am închis si poarta si…la drum. Incerc sa-mi tin ochii deschisi – mamă, mamă ce efort…Bag mâna în straiță si scot un măr. Am auzit ca merele sînt mai bune decât cafeaua ca sa te țină treaz. Că mesteci…si muști…si iară mesteci. De fapt am mai citit si ca efortul pe care-l depui sa manânci un măr consuma caloriile pe care le primesti mâncându-l. Mai trebuie sa gasesti merele potrivite…ca majoritatea au gust de …iarba; sînt culese prea devreme ca sa reziste la transport, iar prin magazii si nu ajung să se coacă. Ok…am gândit destul despre mere…ăsta din care mușc e bun… Continue reading “ZORII DIMINEȚII…” →

Pe piatra aspră a vietii

On By nelursIn Credinta, Educatie, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

Nicolae Moldoveanu

 

Pe piatra aspră a vietii sa lasi o dâră fină,

Din aurul virtutii, din sfânta lui lumină.

        Tu ești chemat, tu ești chemat

                                                                                Să fii creștin cu-adevărat!


Și-n mâna ce-ti loveste a vietii tale floare,

Sa lasi parfumul dulce, ca dar spre- nviorare. Continue reading “Pe piatra aspră a vietii” →

Lumina sau întunerecul

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

George Danciu

Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine. (Ioan, 6.43-45)

Ce ne atrage mai mult?

Dumnezeu, ca și Tata si Creator al omului, are o mare responsabilitate – plină de o sfântă și îndreptățită autoritate -, de care, fără nici o îndoială, se achită de ea cu prisosință.

Odată, un om cucernic al lui Dumnezeu din zilele noastre, retrăgându-se pentru un timp de meditație și rugăciune, în părtășie cu Cuvântul și cu Dumnezeu (prin Duhul Sfânt), a ridicat o întrebare Continue reading “Lumina sau întunerecul” →

Ce ne atrage mai mult

On By nelursIn CultureLeave a comment

LUMINA SAU ÎNTUNERECUL?


George Danciu

Isus le-a raspuns: „Nu cârtiti între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis; si Eu îl voi învia în ziua de apoi.

În Proroci este scris: „Toti vor fi învatati de Dumnezeu.” Asa ca oricine a ascultat pe Tatal si a primit învatatura Lui vine la Mine. (Ioan, 6.43-45)


Dumnezeu, ca si Tata si Creator al omului are o mare responsabilitate – plina de o sfânta si îndreptatita autoritate -, de care, fara nici o îndoiala, se achita de ea cu prisosinta.

Odata, un om cucernic al lui Dumnezeu din zilelor noastre, retragându-se pentru un timp de meditatie si rugaciune, în partasie cu Cuvântul si cu Dumnezeu (prin Duhul Sfânt), a ridicat o întrebare înteleapta.

– Ce ai vrea Doamne sa cunosc despre Tine, mai întâi si mai întâi?

Dumnezeu nu a întârziat cu raspunsul de care omul nostru era foarte interesat.

– Sa cunosti cât de mult te iubesc!

Am auzit ca, pe vremuri, acum aproape un secol, cum se mai întâmpla, o masina FORD a ramas defecta. Întâmplarea de care vorbesc a fost una cu totul speciala. De masina cu  motorul mort la un moment dat s-a apropiat un om din multime. Si, dupa o sumara informare, i-a zis care e defectiunea si ce trebuie sa faca. Omul, plin de sine, n-a vrut sa primeasca sfatul, pe motiv ca va sti el ce trebuie sa faca, doar e masina sa, si o cunoaste mai bine cum functioneaza, cum poate el, un domn nepriceput, sa-l ajute?

Acel om, respins, nu era altul decât Henry Ford (1863 – 1947) creatorul acelei masini la care trudise zile si nopti, multi ani, la conceperea ei!

În zilele noastre, ca întotdeauna de altfel, omul considera ca el stie mai bine decât oricine, în orice caz decât persoana cu care sta de vorba. Si întreaba si bate la usai  la care nici nu ar avea cum sa afle raspunsul.

Ati vazut titlul unui articol cum ca Steve Jobs ar mai fi putut sa traiasca daca se lasa pe mâna medicilor si nu se bizuia pe tratamente naturiste. E greu de crezut ca unul care e considerat nespus de destept si plin de resurse sa nu umble pe calea potrivita si sa-si caute de sanatate. Punctul cel mai important e sfârsitul (unui lucru), decât nasterea sau o anumita parte a vietii.

Sunt multi care merg sa afle ajutorul de care au nevoie la ghicitori, vrajitoari (doar fiindca au pierdut cca 450.000 $ s-a aflat cât a pierdut Oana Zavoranu) unde platesc si sume fantastice.

Însa, consilierea eficienta (desi pare sa nu ne coste nimic, decât a fi smerit, ceea ce nu e tocmai usor), o face doar Cel care are si capacitatea necesara.

Metaforic vorbind, Henry Ford al omului e Cel ce l-a creat, nimeni altul decât Dumnezeu!

Nimeni nu poate ca El sa te repare si sa te restaureze din starea degradanta în care poate ai ajuns. De fapt numai Dumnezeu ne poate restaura (renaste din starea de oameni morti în pacat si imoralitate).

Dar, spre regretul nostru, al oamenilor, am vazut si vedem de ce suntem atrasi. Încotro ne îndreptam pasii dupa ajutor. Dezastrul pentru Mircea Geoana a fost ca l-a cautat pe SOV (Sorin Ovidiu Vântu), un escroc uns cu multe alifii, tocmai când era la rascruce si avea nevoie de un plus de lumina… A intrat într-o capcana din care nu a mai iesit niciodata. A fost atras de puterea malefica a lui SOV, de omul care nu semneaza nimic, de omul care nu-si asuma nici o responsabilitate pentru matrapalzâcurile pe care le-a tesut ani de zile.

Mass media vorbind si urmarind Eclipsa din 2001, la TV, au invitat niste ghicitoare, rude ale mamei Omida, tiganci fara carte, avându-l în acelasi timp, în studio, ca invitat, pe profesorul teolog Constantin Galeriu, o somitate în domeniul sau.

Cine credeti ca a avut mai mult timp de emisie? Ati ghicit, – nu cel îndreptatit sa vorbeasca, nu celebrul om de cultura, deprins a spune natural si corect Mântuitorul Isus -, ci niste fiinte de conditie îndoielnica, care storc bani pentru înselaciuni si minciuni sfruntate. Aceste persoane dubioase, ajutate de mass media, fac reclama pentru magia alba, vezi Doamne … benefica, nu pentru magia neagra, demonica, desi amândoua vin de la Diavol – care este tatal minciunii.

De cine sunt atras?

De cultura, de stiinta, de realitatea obiectiva?

Sau sunt atras de lumea malefica a celui viclean si rau care nu cauta decât sa însele, sa fure si sa junghie pe cine apuca!

Ati remarcat ce e scris mai sus, ca motto? Isus a spus „Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal-Dumnezeu”.

Daca nu suntem atrasi de Dumnezeu, nu-L cautam pe Domnul Isus. Pe de alta parte „Nimeni nu merge la Tatal decât prin Fiul Isus”.

Sa recunoastem: pe om îl atrage pacatul, desfânarea. E în firea lui sa nu fie ascultator, sa fie un razvratit. Si, atunci, dezastrul e sigur. Apostolul Pavel a zis: Nimic bun nu locuieste în mine, în firea mea pamânteasca. Dar, de acest pacat de moarte, nu te poate scapa decât nasterea lui Isus în inima noastra care sa ne renasca la o viata noua, dupa noua samânta!

Cineva a spus aceste memorabile cuvinte care mi se potrivesc si mie:

Oh, Dumnezeule, nu Te iubesc,

nici nu doresc sa Te iubesc,

dar vreau sa doresc sa Te iubesc!

Nu poti fi atras de cineva pe care nu-l cunosti. Sa citim Biblia în care Dumnezeu e ilustrat cât se poate de bine ca noi sa-L cunoastem si asa îl vom putea iubi cu sinceritate si din toata inima.

Cerurile, întreaga natura si creatie, pe care o vedem cât de minunata si cât de mareata e, vorbeste despre bunatatea Creatorului nostru, care pentru ca ne iubeste, a facut si face tot ce e necesar si benefic pentru coroana creatiunii Sale, omul!

Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan, 3.16)

***

Evanghelia Ioan, 3.16-21

16 Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. 17 Dumnezeu, în adevar, n-a trimis pe Fiul Sau în lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mântuita prin El. 18 Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. 19 Si judecata aceasta sta în faptul ca, odata venita Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru ca faptele lor erau rele. 20 Caci oricine face raul uraste lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele. 21 Dar cine lucreaza dupa adevar vine la lumina, pentru ca sa i se arate faptele, fiindca sunt facute în Dumnezeu.”


Poticnitul…

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

PRICINA DE POTICNIRE

Petru Lascau

http://lascaupetru.wordpress.com/


Atunci ucenicii Lui s-au apropiat si I-au zis: „Stii ca fariseii au gasit pricina de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit? ”                                                                                                                                                          Evanghelia dupa Matei 15:12

Fariseul se poticneste. Des. Cât mai des. În orice. În oricine. Poticnitul, este stilul lui de viata. Fire sensibila si fragila se poticneste usor.

Ce este poticnitul? A te împiedica de ceva. Mergeai bine – mercy, si când colo ai dat cu piciorul în ceva care îti taia calea. Era sa cazi. Cât pe-aci. Figurativ, fariseul se împiedica în ideile altuia. În ale lui Isus. Era cât pe-aci sa cada de la credinta, saracul. Norocul lui ca n-a cazut. A ramas în ratacirile lui. Vechi. De când lumea.

În ce se poticnisera aceste fete bisericesti? În cuvintele Domnului, care-i avertizau pe ascultatori ca „nu ceea ce intra în gura, spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om” (Matei 15:11).

Poticnitul se împiedica de adevar, pentru ca el crede în minciuna sa. El crede inversul. De fiecare data. De fapt, fariseul este uitat pe invers. El crede ca ceea ce manânca el poate sa-i spurce trupul. De aceea are o lista cu o dieta stricta. Stie ceea ce este curat si ceea ce este spurcat. A mâncat toata viata kosher. De aceea, îi dispretuieste pe aceia care manânca orice si oricum. Ei sunt spurcati. Nu trebuie sa ai nici o legatura cu ei. Nu poti sta la masa cu ei.

În timp ce Poticnitul îsi pazeste gura sa nu guste din nimic ce este spurcat, nu da nici o ceapa degerata pe ceea ce-i iese din gura. Si vomita cu nemiluita peste toata lumea invectivele, acuzatiile false, bârfele si hulele lui. Nu scapa nimeni.

Poticnitul este cu ochii pe tine si pe religia ta. „Pentru ce calca ucenicii Tai datina batrânilor? Caci nu-si spala mâinile când manânca” (Matei 15:2). El nu se îngrijeste doar de curatenia bucatelor pe care le manânca el, ci se uita în farfuria ta. Nu se îngrijeste doar de curatenia mânilor sale ci se uita daca te-ai spalat tu. Se poarta ca un politai religios. Talibanul. Sa nu cumva sa diluiezi religia sa concentrata. Concentrata în eul sau.

Pentru ca el „tine credinta asa cum a primit-o”, Poticnitul îti tine libertatea credintei tale sub colimatorul pretentiilor lui. Pare cu atât mai pe calea cea îngusta, cu cât îti îngreuneaza tie mersul. Când nu te conformezi are cuvinte grele de acuzare la adresa ta.

Poticnitul se spurca pe sine nu doar cu acuatii la adresa religie tale, dar îsi ocaraste parintii si familia, tot la fel. Striga la fel de tare si la sotie ca la adunarile generale din biserica. Este la fel de caustic cu copiii sai ca si cu membri comitetului bisericii. Datina sa este mai importanta ca oamenii. Indiferent cine sunt acestia. Chiar parintii lui. Dar el manânca kosher.

Poticnitul se împiedica în cuvintele care desconspira duplicitatea vietii sale. Gaseste pricina de poticnire în adevarul care îl poate elibera. Se ciocneste periculos de esente în alergarea sa dupa forme. Dar, el se tine tare. Nu va cadea de la credinta sa! N-o va schimba-o nici pe adevar. Va ramâne infelxibil. Beton.

Este usor de recunoscut. Poticnitul te vorbeste de rau, dar te spala pe picioare la Cina Domnului. Te denigreaza dar tine zile de post. Te batjocoreste, dar se spala de dinti dupa aceea. Îti scrie scrisori anonime pline de venin, dar vine la rugaciune împreuna cu tine. Te uraste de moarte dar te saluta cu „Pacea Domnului!”

Cei ce se poticnesc, se poticnessc pentru ca umbla în întuneric.

Sfatul Domnului, este simplu: „Lasati-i!” Trebuie sa fugi din calea lor. Sa n-ai de-a face cu ei. Sa nu te lasi calauzit de ei. Calauzele acestea oarbe te vor duce cu ei în groapa.

De la fereastra mea de sus, l-am urmarit ani buni pe Poticnit. Se poticneste mereu. În orice si în oricine. În tot ce nu este dupa placul si datina sa. Ceea ce ma mira ca dupa atâta poticneala este mereu în picioare. Uneori am impresia ca este un fel de pisica sau un Hopa Mitica. Se tot poticneste si nu cade de fel. Datinile si religia sa strâmba îi slujesc de cârje. Ramâne mereu în picioare cu toate ca se poticneste la tot pasul. M-am tot caznit sa aflu misterul acestui echilibru de circusist. Banuiesc acum ca Poticnitul n-are unde sa mai cada. E un cazut pe dinauntru. E la pamânt. Echilibrul cel mai sigur este la sol. Sau în pamânt. Mortii nu-si pierd echilibrul niciodata.

Preluat:  http://lascaupetru.wordpress.com/

MA-NTREABA STRAMOSII

On By nelursIn Culture, poetryLeave a comment

Adrian Botez

 

 MA-NTREABA STRAMOSII

 

ma-ntreaba stramosii daca-i mai cunosc

ma-ntreaba din icoane – sângerând!

mai stau – falosi – în butce si-n parfum de mosc

si capetele lor cazura – coborând…

 

poporul martirilor ma-urmeaza

oricare clopote ating în viata:

ei sunt vârtutea care ma-narmeaza

si fruntea-n mir de foc mi-e mai semeata!

 

altarele din munti îmi sunt deschise

Hristos întâmpina – de-acum – credinta mea:

sunt marturisitor – si ranile sunt scrise

 

pisanie-mi fu viata – slova grea:

ard catre ei – cu fiecare ger

si ma sfintesc prin ei – din cer în cer!

***

 

ÎNCEPUT DE SEPTEMBRIE

 

un înger îmi toarna sa beau: e un înger!

de ce sa nu-mi toarne – când lumea-i nebuna?

sa beau si sa uit – nu vreau sa mai sânger

sa beau si sa trec spre lumina cea buna…

 

e seara târzie – si greieri scânteie

din cântecul lor patimas ori tihnit:

aici – pe pamântul nebunilor lumii

o lume-pereche Hristosu-a zidit!

 

…si florile-n umbra danseaza învoalte

descântecul razei se cerne-n vedenii

cei vii si cei sfinti blând tânjesc spre departe

 

în hora ma duc si în dor si spre genii

…neguri regine se-nchina si-s foarte

atente: la frunzele vii – la frunzele moarte…

***

 

SERI ÎN CETATE

 

în seri prelinse – tainic – din havuzuri

tragici nebuni – înfrânti – gesticuleaza

ar vrea sa-si smulga corbii din obraza:

în loc – s-aseze îngerii – taluzuri!

 

parfum de lumânari si ceri varsate

îmbie orbii din paduri sa plânga…

cine mai vrea turniruri în Cetate

sa-nfiga lancea-n visul cel de lânga!

 

…nebuni si orbi – razboinici si domnite

veniti la Sarbatoarea Nimicirii:

noaptea – arzând în strugurii din vite

 

aduce jertfa Mortii si Uimirii!

…Craiul danseaza-n ritmul desfrânarii

Regina Ciuma – un vals mut – uitarii…

***

 

SIHASTRIA VORONETULUI

 

unde stelele-si coboara – lin – lumina din Cuvânt

între munti – paduri si vânt

atingând pamânt c-un gând:

îngere de colilie

rasarit-a sihastrie!

 

cât o iesle – cât un prunc

cât pe vale – cât pe runc

sta-ntre apele ceresti – rugaciuni dumnezeiesti

luminând pustia:

sihastria

 

papadie – primavara

cu urgia se masoara

dintre ierni razbate-n vara –

lacrimi – zâmbet de fecioara

slavind zarii maiestria:

sihastria

 

miez de noapte ce rodeste

când Hristos spre ea priveste:

nu sufla prea tare – Doamne

n-o clinti nici dintre toamne –

vei învârteji-o-n vânt

si pe-o pala de lumina

iar în raiuri o sa vina!

vis de floare de sulfina

sfios arde vesnicia –

sihastria

 

e atât amar pe lume –

o – Iisuse împarate!

doar nadejdea sihastriei

doar icoana Sân’ Mariei

dulce rugaciune-n strune

zaboveste de pacate!

*

Dumnezeul de lumina – preotilor stâncii mute

printre cetine le tese

fir de patrafir:

dinspre-amiaza catre munte

întristând poieni de aer

se cladesc altar si frunte

cetelor de îngeri

 

ce-ti ramâne – suflet singur?

sa culegi lanul de frângeri

sa te rogi

sa sângeri

*

ars de stele – scris de fluturi

ma desprind din luturi

si spre Tine vin – Iisuse

de gând sa ma scuturi!

***

 

VALEA PUTNEI

 

calugari brazi – cu rantii lungi

sirag – tacuti se furiseaza

spre catedrala dintre stele

 

calugari brazi – cu rantii negre

astern urechea peste munti

pândind un dangat în desert

la catedrala din adâncuri

la staretia pietrei arse

 

calugari brazi – scandând în vânt

o rugaciune a vâltorii

îsi smulg din sân un legamânt –

si dintr-odata pe pamânt

se-aprind luminile de glorii!

*

corbu-si cauta focul în vatra padurii: cra-cra

nu-l urmari pe corb – când o apuca

fâlfâind fierbinte – spre cuib: în mijlocul întunericului

te va-ncinge vapai

*

la poarta raiului – de-o parte si alta

strajuiesc doi brazi – cu barbile-atârnând

printre ei – departe – un cal – pascând

blajin – lumina

***

 

POIANA

 

a împietrit lumina – sub vraja dumnezee:

un fluture – pe pajisti – a scris o odisee

***

 

BRADULUI

 

nu te vreau în casa – bradule – împodobit de

mâini vestede

 

stai între vânturi – cu bratele cruce

si pe bratele tale – piroane

aprinse – stelele

*

 

LA CATEDRALA ARSA MUNTE

 

la catedrala arsa munte talangile sunt clopot

argintul si tamâia apei se tot petrec în sopot

slujesc vecernia barbosii cu patrafir de cetini –

un boier greier dascaleste cum timpul sa-l încetini

 

aici se savârseste taina vadirii nuntii sfinte

când ursi arata-ntelepciune în jocuri si vesminte

iar lupii veghii se înclina în calea viu-minunii

când Soare-si pleaca-adânc genunchiul în fata Fetei Lunii

 

veniti voi pasari ale strunei din slavile meree

sa curga alta vlaga-a firii în ape si-n idee

veniti maririi sa-i fiti martori când Dumnezeu slujeste

odajdiile de luceferi arzând împarateste…

*

muntii s-au smerit din vârfuri – martori dupa o minune

sub cadelnita din soare – codrii stau în rugaciune

jur prejur ies dintre raze si miresele poiene

si descânta-n aer basmul cu Ilene Cosânzene

 

vis de vânt – ceresc Cuvântul se rasfata în miresme

trecând gânduri peste chipul curgatoarelor aghesme

dintre tufe de macese – Pan buhosul se iteste

murmurând cu desfatare vorba care îl orbeste

 

cât va tine vraja asta? – când sortirea de fantasme

ne va-ntuneca Edenul si Frumosii Feti din basme?

stau ostirile de cetini pregatite de-nfruntare

pogorâti – arhangheli-codri se-mbrac în strafulgerare:

piei Satan! – smaraldu-ti cade la un semn si o-ncruntare…

***

 

INSTANTANEE

 

îsi da drumul soarele – din vârf de cetini – tot mai

repede – din creanga în creanga – de-a rostogolul – pâna în

ochii mei si-ai apelor: rusinat – se da dupa munti

ca o fiara luminata

peste fire – sfioasa

*

ard rasini în catuia de noapte a brazilor

e o vreme – o-nlesnire spre tainita cerului

corbi orbi se rotesc spre salbaticul cuib din

misterul înalt

un ou a cazut si s-a spart: cerul s-a-ncleiat de

astri – dar Dumnezeu a suflat peste cenusile

albe – si noua trepte de cer au tresaltat

senin cristal – înghetat-au tarie

*

în fiece brad se înalta castelul de duhuri

spaime – extaze strapung armura de cetini

din piatra-n piatra – din ramura-n

ramura – serpuieste – zguduind cu lumina

galaxia minunii

*

deasupra mea – îndelunga binecuvântare a

batrânului brad: încep sa-ntrevad freamatul tainic

al fratiilor astrilor

întâi însa nu uit sa fur – cu palma din zbor

maramele albe-ale fecioarelor – tresaltând de

înspumate spaime – strapungând pretutindeni lumina: fiicele

de apa-ale muntelui

*

pe foaia alba-a mestecenilor – pasarea

vazduhului – în zbor bine stilat – scrie

batrâna legenda a lumii

*

coboara cirezile din munte – de la Fântâna Tineretii:

între coarne – pe frunte – fiece bour

poarta povara stelei de zeu

*

din tihna mareata de cetini

se isca-o vestire a firii:

prin aer – prin apa si vânturi

încinse-n cutremur pamânturi

stârnesc vremea greu-asfintirii

 

în hori de priveghi si mânie

s-au prins tainic duh si stihie:

vibrând ca un preot blestemul

îi strâng lumii-n tainite semnul

dezleg razbunarii îndemnul

spre-o lume ce nu va sa fie

 

ce-i strâmb si raznit de pe osii

beteagul de rost – prag spre bezne

si-si vrea prabusiri spre mai lesne

acum – prin sentinta padurii

îsi scurge otravile gurii

în rug noitor al fapturii

în dans si arginturi de glezne

***

 

INITIERE

drumu-n munte cine-l stie

la el îngeri or sa vie

si-i vor sta la cap faclie

 

drumu-n munte cine-l suie

dezlega-va-n cer catuie

auzi-va aleluie

 

cine-n pisc nu se opreste

spada sub picioare-i creste

de lumini se-ntuneceste

 

nici în cer nu-l mai vesteste

totu-n urma-i se cumpleste

dar paseste el regeste

*

au coborât ostile brazilor – cu soarele pe umeri

si-au ajuns – de partea astlalta – la poale:

ma privesc – încoifatii si barbosii

pe mine din poiana – senini

drept în ochi

 

au umplut vai – au ascuns (sub mantii si-armuri – verzi si de aur)

ale nelinistii râpi – si-au luat cu ei

– zavozi si cai de argint – pâraiele

alamuri ale marsului lor catre mine – cel acum judecat în poiana

“-de ce crezi c-am venit – atâta zare si cai – pâna la tine

omule?” – si-a zuruit spre mine

un staroste-al luptei cu muntii

fumurii – conurile – medalii

îndelungi

“-nu stiu – maritilor voievozi” – ma sfiesc – vazând plecate

spre mine – atâtea cruci de catedrale

“-am brazdat atâtea ceruri pâna la tine – sa-ti

amintim cine esti” – a sopotit vânturi line si cetini – raspunsul

“-oare nu stiu eu cine sunt?” – m-am mirat în surdina

“-nu stii – nu stii!” – au împuns spre mine mustrare – zboruri de umbre si

pasari

“-bine – sa zicem – atunci cine voi fi fiind – lamuriti

lucrul acesta cu mine” – ma-nvoii

cu oarecare necaz

“-rânduit ai fost ochiul

slavirii sa fii – trâmbita de

vestire: Întoarcerea

din razboiul coclaurilor uitarii – Întoarcerea

noastra – dimpreuna cu stele – pâraie

ceruri si munti – în împaratia maririi – s-o afli

biruitor sa le-o spui tuturor” – plutira

maret catre mine silabele ritmice – precum

oceanul cel verde-al Cuvântului

“-trâmbita privirii – glorie Facerii Dumnezeiesti

Buna Vestire – Evanghelistul Muntilor

asta fii – si ramâi…” – vuira – din spatele soarelui – îngerii – umbre

sfioase-ale brazilor – pe pamânt

si lumea se facu zâmbet: un greier se scarpina

cu spatele de aer – încuviintând

*

frate bradule – doborâtule

nemilosii te-au prabusit din falnica-ti tinerete

 

voinicule – fala povestilor poienii

sângele din vine ti s-a scurs – si-a luat-o

pe urma pâraielor umbroase – tresaltând

spre asfintit

 

a mai ramas spuza puterii tale arse

peste care cadelniteaza rasinile

tâmpla jos – lânga tine – o pun – frate

sa ma-ncununi cu raza

ultimelor tale soapte – cetina legamânt

*

peste vrajbe si urgii

fierbând negre si pustii

dinspre poale spre mijloc

biruie în flacari Crist

vârf de brad – cruce de foc

blând si trist

 

si la nunta mortii lui

vin stârnite si haihui

pasarile vâlvatai

de pe vai

 

lasa tainite de cuib

si cu raze se îmbuib

pâna suna toaca-n cer

si le-ngheata-n cununii

stele vii

*

scrobit banut – ametist trifoi

lânceda galbenea – paienjenis de constelatii: traista

ciobanului

soacra mare – patlagina – spin galant – crai lunatic

conte salbatic

lumânarica – scântei

punte de cruci – feriga – încotro duci

si ce vrei?

*

te uiti prin cetini – spre soare

ca-ntr-o fântâna-a comorii

*

câta bunatate are copacul si-n toata ma-nvaluieste – când

stau – adânc – la umbra lui – precum în uterul lumii

cuminte

 

pe deasupra nasterii mele

nevazut – doar înalt vuitor

trece – imperial – vulturul

cascadele vremii se sparg înafara-mi

în valuri de cetini – în

valuri de valuri:

eu sunt corabia – eu sunt refuzul

prorei – de a parasi tarmul

de a spinteca placenta timpului

***

 

VINA OBSCURA

 

schilodita lume

schilodit popor

vina ta începe

de la vânt si nor

 

de ti-e rau în luna

de ti-e bine-n soare

vin pe urma-ti îngeri

umbra sa-ti masoare

 

pasarea nu-ti cânta

soarta-ti sângereaza:

nu stie nici sfinxul

care parte-i treaza

 

inorog din luna

salamandra-n soare

ascultati din lacrimi

cum se scurge sare

***

 

PEISAJ

 

crucea turlei bradului binecuvânteaza

întinsa peste sângele cerului

glas de pasare cade-n farâme

muntii s-au spalat pe ochii orbi: tot

nu vad – nimic

afara de rai

*

zeii din brazi au iesit pe pajiste – sa se

soreasca si sa ofteze – de dorul

tacerilor – pline de miez –

de-altadata

 

câte-o caruta – trosnind din încheieturi

trece pe lânga plaurii brazilor : carutasul îi vede – si zice

catre tovarasul sau de pe loitre:”lasa-i – saracii

vai de capul lor – mai au putin

si…”

 

dar pasarile – care toata ziua au strâns

cu ciocurile – raze de soare – acum

spre seara – astern – printre crengi

împaratesc culcus – tesut cu fir de

paianjen – Luminatilor

 

carutele trec – toate – pierzându-se în

propriul praf : pe jos

ramâne un con – dizident al padurii

 

cu zgomot sec – cad si altii

în cuibul ierbii

***

 

AMURG

 

brazii – catarati pe vârfurile picioarelor – disperati de-atâta

verticala – sunt gata sa cada cu

nasul în soare: dictatura

fastidioasa a

oblicului

 

ma doare spinarea de aceasta nefireasca

încordare a copacilor – prea

demonstrativi

 

în definitiv – lumina e o femeie la

îndemâna tuturor: nu stiu de ce ne-am

frânge amurg – pentru ea

 

uite – spre exemplu – cum se întinde

ea – lumina – prin iarba – precum continutul

vomat vinovat – al

Potirului

*

calea laptelui se însira

seara – în praful spre

sat

 

umbra apelor se-asterne

peste strabuni

desertul vadeste

smintitii pauni

*

încurcat în strune – lirele brazilor

vântul adoarme amurg : nu înainte de a transmite

furis – cutitul de raza – sfântului înaltat

doar cu-aureola – peste piscuri

*

crima împotriva vântului: lipsa de

tacere smerita

trasneste-i – Doamne – pe guresii

desertului – iar nu pe – umili – muncitorii

soarelui – apelor – pamântului – adânc

rastignitului

***

 

TERTINE

 

vânt de soare – brazi de roua

pasari egiptene – doua

slujesc la Potir

 

din poienele viclene

doldora de Cosânzene

cade-un fir de mir

***

 

PASTEL

 

peste coastele si suferintele dulci ale

pamântului verde(gânditoare vaioage – severe

ponoare) – trec obosite carute

 

trec si se-odihnesc – turma cuminte

clipe – în fata mustrarii din deal:

sihastria

 

apoi îsi urmeaza – smerite – blestemul

de praf si

galben zadar

***

 

CLASICA

 

în poiana dintre brazi – si-a parasit

la apus – Helios

caii: gratioase

vise – pascând

valuri de verde

***

 

LA FOC DE RASINI DE BRAD

 

la foc de rasini de brad

unde ploi de stele cad

sed în tronuri de stejar

domnii vechi cu trup de jar

 

voievozii în armuri

lati în spete – la par suri

voievozi cu chivara

si la suflet lamura

 

stau roata la masa mortii

strajuind padurea sortii

pajuri se rotesc coroana

oastea brazilor e-n zvoana

 

stau batrânii sfinti – se-ncrunta

de ce vad în lumea scurta…

 

pregatesc junghiuri de fulger

aranesc furtuni de spulber

prigonind demonii-n spume –

sa-nceapa o noua lume

 

magi de stele rotitori

mândri stapâni rugatori

frângeti rau-n dumicati

si pe corbi cuminecati

 

cerurile luminati

pe vicleni sa nu-i iertati

faceti dreapta judecata

sa vedem soarele-odata

*

sfinti arzând – hristosi jertfiti

tara-i Crucea – voi – parinti:

nu m-alungati de pe Cruce

lasati moartea sa ma culce…

 

decât viata în genunchi

mai bine tintit pe trunchi!

decât rob la miselie

carnea mi-o zdrobesc de vie!

 

daca nu ma-ngaduiti

voi – fierbinti între fierbinti –

voi cladi Golgota mea

pe-orisicare colt de stea

 

nu sunt print în piei de porc –

între diavoli nu ma-ntorc!

***

 

 

VILLON ÎNAINTE DE A ADORMI CU TÂRFELE SI CU ÎNGERII

 

ferchesa domnita – sloboda la gura

ai pornit turnirul dintr-un zvon de zgura

se bat cavalerii – fara de masura

pentru boiu-ti oaches – si sparta-ti centura

 

dezmatati calugari – împanati cu bârfe

poloboace pline cu lipici la târfe

va vomati pomana de la verzii printi

muscati craci de iepe cu-antrenatii dinti

 

sa va ierte dracul – Domnul e la mine

învata sa cânte pe strunele line

hai târâs – jigodii – se pravale focul:

cât credeati ca rabda Domnul sa-mi luati locul?

 

Doamne-al meu Hristoase – în vin iarasi sângeri

stau s-adorm – în poala îmi picura plângeri:

lacrimi prearegale – din harfe de îngeri

dar si roua târfei – simtind sfinte-atingeri

 

ev de rugaciune – de sfinti si de ciuma

gâlgâit de sânge si de vin cu spuma

Fecioara minunii arde pe altare

Sarpele lincheste pocal si-ostiare

 

ev bizar – fantastic – nu ma lua în seama:

Poet – storc cuvântul pâna iese zeama

hoinarind – în dansuri – din crama în crama

saruta-ma – târfo – sa plâng fara teama…

***

 

 

 

 

VILLON – LA DESPARTIRE

 

printre posirci si târfe – scapai câte un vers:

deci – fericit sa fie cel care l-a cules!

golan ori print – s-asculte cum curge Seina-n rime :

de mine toti sa uite – sunt doar o voce-n mers –

calic pierdut în stele si-n vuiet de multime

 

c-am gaurit un pântec? c-am odraslit prin hanuri?

c-am chiotit în noapte – în toiul de chiolhanuri?

nu uite nimeni schimbul ce l-am facut sub streang:

“Hristoase – -ti dau viata – dar nu-mi da nici un rang

afara de stiutul : Secerator de Lanuri

 

decât sa cânt în moarte si – trist – sa plâng de viata

decât sa fiu bufonul milogilor din piata –

lui Charon îi dau nastur – în loc de gologan…

platescu-ti – Sfinte – clipa – cu pretul pe un an

Hristoase – bate palma: Poetul e Paiata!”

 

si-asa mi-a luat viata – s-o faca joc la îngeri

nimeni – de-atunci – în lume nu-mi mai însira plângeri

cuviincios în zdrente – dau numai dintr-un stih

nu mai îmbat pe fufe – si nu mai joc zarif

decât în agonie – când scriu pe fila frângeri

 

cam asta – lume buna – am vrut sa amintesc

pentru când crugul lunii de tot am sa-l smintesc –

e drum de seara ‘nalta – si focuri de calif

acopar rana coastei : pe drumul pamântesc

o pana mai pluteste – pesemne e de grif

 

e sânge-n zorii zilei – o luati de la-nceput:

eu nu-nsotesc pe nimeni – vad doar ce n-am vazut

v-am spus ce meritarati si numai ce am vrut

când rima am gasit-o – dispar – necunoscut…

vedeti-va de viata – n-ascultati de-un pierdut

***

 

ULTIMUL CÂNTEC AL LUI VILLON

 

Sarac precum Villon – ramân tot gures

Împart cu darnicie – zdravan – coate

În carnavalul crud – si luat de iures

Ma iau la harta cu-mparati si gloate

 

Pe-al mortii streang îl onorez cu tifle

Si-aduc în pieti o noua terezie

Pe care sa masor iubiri – nu chifle

Sa-i dibuiesc pe popi de erezie

 

Nu veti scapa în veci de veci de mine

Sub zdrentele enorme – SPADA scapar

Cu care VORBA v-o retez spre BINE –

Burta v-o-ntep – de RAU ca sa va apar

 

Din han în han – hoinar – v-arat minunea

Ce-a fost cândva la Cana Galileii:

Posirca o prefac în sângerare

Sub testul broastei – asmutesc toti leii

 

Va par la toti nebun si hahalera

Dar nu vedeti hârjoana mea cu moartea:

Când toti tradeaza – eu sunt cel ce spera

Când toti va-ncaierati – îmi darui partea

 

Si daca peste ani – un oarecine

Gasi-va-mi hârca si va vrea s-o-nfrunte

Eu – dezgropatul din atâtea vine

Sterge-i-voi lui gând rau si fapte crunte

 

Caci versul meu e muzica la îngeri

Si ce-a fost rana – e acum lumina

Adus-am rost în rai cu-a mele frângeri

Caci si Hristos pe stihul meu suspina

 

Când se framânta la liman sa traga

Pe rasfiratu-ADAM din lumea-ntreaga

***

 

LICORNUL

 

Licornul blând

Coboara sfânt

Dintre paduri

De dumnezei

 

E tot flamând

De duh si cânt

Si trece rar

Pe la smarald

 

Licorn tacut

Coboara scut

Peste virginul

Print din tei

 

E tot amurg

Walkirii curg

Spre câmpuri pline

De eroi

 

Sub cornul dalb

Nebun hidalg

Scutura pomi:

Cad dulcinei

 

Licorn din luna

Arme suna:

Iubiri – razboi

Suie în mit

 

Îngenuncheati

Frati cruciati:

Ati fost alesi

Paznici la Graal

 

Arhangheli grei

Sunteti tustrei

Chemati la cer:

E-ospat de zei

 

Licorn de paza

Ia în vaza

Pe cei ce-ajung

Prin rastigniri

La Sfântul Duh

***

 

IOSIF DE-ARIMATEEA

 

Veghind smerit si singur sub spintecarea Crucii

Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs

Si în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns

Ca-ntr-un mormânt la care vin sa se-nchine cucii

 

L-am tras de sub osânda – L-am îmbracat în taina

Si pentru ochii lumii – zabranic I-am dat haina:

Nimeni nu stie însa – Iosif de-Arimateea

Ca-i paznic încercarii de-a sângera Ideea

***

 

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Va rugam semnati!

Mai avem nevoie de inca 500 de adeziuni

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

 (update septembrie 2011)

Buna dimineata! Au trecut 6 saptamâni de la ultimul apel pe care l-am facut pentru semnarea Declaratiei de la Timisoara. Atunci ajunsesem la 6.600 de semnaturi.

 Va multumim pentru semnaturile care ni le-ati dat de atunci incoace. Tocmai am trecut de 7.000. Dar maratonul timisorean nu s-a incheiat. Dar nici mult nu mai avem. Tinta campaniei de semnaturi este sa ajungem la cel putin 7.500 de semnaturi. Avem convingerea ca se poate. Cu ajutorul d-voastra.

 Mai avem nevoie de inca 500 de adeziuni. Va rugam deci sa continuati sa ne sprijiniti si sa semnati Declaratia si sa o dati la altii sa o semneze si ei.

Reamintim ca suntem singura tara din lume, in afara spatiului anglo-saxon, care a emis o Declaratie a constiintei crestine. Suntem mândri de asta si mai ales de d-stra, de toti cei care ati semnat si continuati sa sprijiniti eforturile noastre de a obtine cât mai multe semnaturi.

  Ce Rost Are Aceasta Declaratie?

Cind am lansat Declaratia in august anul trecut, unii ne-ati intrebat, ce rost are aceasta petitie sau declaratie? De ce sa tot dam semnaturi? Petitiile si declaratiile isi au rostul lor si in multe cazuri isi ating scopul. O spunem din experienta. In 2006 ne-ati dat 650..000 de semnaturi pentru inscrierea in Constitutia Romaniei a casatoriei naturale barbat-femeie. Inca nu ne-am atins scopul, dar perseveram. Semnaturile voastre au ajuns in Guvernul si Parlamentul tarii. In 2009 legile tarii au fost revizuite si casatoria crestina a fost inserata in noul cod civil. Nu ne oprim insa aici. Se discuta tot mai mult despre revizuirea Constitutiei Romaniei. Vom face tot ce ne va fi in putinta ca definitia casatoriei si a familiei naturale sa fie inscrisa si in Constitutie asa cum a facut-o Ungaria in aprilie si asa cum Constitutia Moldovei deja prevede.

 Un alt exemplu pozitiv sunt semnaturile care ni le-ati dat in 2008 si pe care le-am inregistrat in Consiliul Europei. In vara lui 2008 am colectat peste 10.000 de semnaturi online plus 5.000 de semnaturi manuale pe care dupa aceea le-am inaintat Consiliului Europei afirmindu-ne opozitia fata de incercarile Consiliului Europei de a extinde casatoriile intre persoane de acelasi sex in toate tarile membre ale Consiliului Europei. Actiunea noastra a avut succes. Semnaturile noastre au fost folosite de catre unii delegati in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pentru a pleda impotriva unor rezolutii care cauta extinderea drepturilor homosexualilor. Rezolutia, adoptata dupa aceea in primavara lui 2009, nu a afirmat un drept la casatorii unisex, nici la adoptiile copiilor, si a afirmat libertatea religioasa. Multumim inca o data tuturor care ne-ati dat semnaturi in 2006 si 2008. Dupa cum vedeti nu le luam doar sa ne aflam in treaba ci pentru a va promova valorile si interesele.

 Ce vom face cu adeziunile la Declaratia de la Timisoara?

Dumnezeu are un plan si cu ele. Noi doar trebuie sa avem credinta. Recent au inceput dezbateri preliminare in UE privind declararea anului 2014 ca An al Familiilor in Uniunea Europeana. AFR se pregateste pentru dezbaterile care vor avea loc si va vom face auzita vocea. Documentele preliminare care privesc acest eveniment difuzeaza ideea ca exista mai multe feluri de familii, inclusiv familii intre persoane de acelasi sex, concubinaj, si alte structuri paralele sociale necrestine si daunatoarea societatii.. AFR pregateste o position paper (adica un document declarativ) pe care la vremea potrivita il vom inregistra in forurile europene afirmind pozitiile nosatre si ale fiecarui semnatar ca exista doar o singura familie si forma de casatorie, aceea dintre un barbat si o femeie. Deci, cu cit obtinem mai multe semnaturi, cu atit mai bine.

Dar in alte tari?

 Petitii similare au dat rezultate similare si in alte tari. Ultimul exemplu concret este al crestinilor australieni. In iulie 2010 au lansat Declaratia de la Canberra, si ea o declaratie a constiintei crestine, menita sa promoveze viata si casatoria crestina. Am scris deja ca in vara acestui an guvernul australian a initiat consultari nationale privind posibilitatea legalizarii casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Declaratia de la Canberra a fost documentul in jurul caruia crestinii australieni s-au raliat si mobilizat pentru pastrarea si protejarea familiei traditionale. Pe 24 august parlamentarii australieni au respins eforturile de legalizare a casatoriilor homosexuale. Doar 31 din 150 de parlamentari s-au pronuntat in favoarea lor. Va recomandam comentariul alaturat care reliefeaza rolul crestinilor australieni in acest efort: http://www.abc.net.au/unleashed/2870676.html

 De-a lungul istoriei petitiile si declaratiile au avut si ele un rol crucial in declansarea revolutiilor morale. Aceasta este teza de baza a cartii publicate in 2010 de filozoful american Kwame Anthony Appiah, profesor la Princeton University, si intitulata The Honor Code – How Moral Revolutions Happen (“Codul de onoare – cum se produc revolutiile morale?”). (Recomandam o recenzie a cartii http://www.nytimes.com/2010/10/24/books/review/Haidt-t.html) Unul din cazurile studiate de el este abolirea sclaviei si a comertului in sclavi la inceputul secolului XIX. Miscarea abolitionista a fost declansata de un crestin care si-a pus in practica constiinta crestina, William Wilberforce. Colegii si prietenii lui au calatorit prin Marea Britanie de-a lungul si de-a latul luind semnaturi si petitii. In doar citeva luni in 1787 Manchester a dat 11.000 de semnaturi, un numar enorm, considerind ca pe atunci femeile inca nu aveau drept de vot si ca orasul avea doar 50.000 de locuitori. In anii 1790 intre 300..000 si 400.000 de britanici au boicotat produsele fabricate din munca sclavilor. Revolta britanicilor impotriva sclaviei a fost motivata de sentimente crestine. Mai mult de 20% dintre barbatii britanici de peste 15 ani au semnat petitia de abolire a sclaviei. Raportat la populatia SUA de astazi, asta ar reprezenta mai mult de 23 de milioane de semnaturi!! Semnaturile au fost inaintate autoritatilor britanice si comertul in sclavi a luat sfarsit.

CUM SE SEMNEAZA DECLARATIA?

 Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor.

 Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

 Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

CUM CRESTEM SEMNATURILE IMPREUNA?

 Cum putem creste impreuna numarul de semnaturi? Nu implica mare lucru sau investitie de timp. Doar câteva actiuni simple care iau doar citeva minute. In consecinta:

 1. Cei care inca nu ati semnat Declaratia sunteti invitati inca o data sa o semnati.

 2. Trimiteti linkul Declaratiei sau mesajul acesta la toate persoanele din baza dvs. de adrese electronice pentru a fi semnata. Daca deja ati facut-o va rugam sa o faceti inca o data, sau chiar periodic, eventual saptamânal, pentru câteva luni.

 3. Postati Declaratia si linkul ei pe siturile dvs. electronice, biserici, parohii, grupuri de discutii, etc.

 4. Promovati-o in scoli, la clasele de stiinte sociale sau religie.

 5. Cei care sunteti inscrisi pe situri de socializare (facebook, hi5, netlog…) sunteti rugati sa postati periodic informatii despre Declaratia de la Timisoara si linkul, cu indemnul de a fi semnata.

 6. Parinti – aveti copii care sunt ei inscrisi pe diferite site-uri electronice. Mergeti la ei, cand sunt la calculator, si cereti-le sa dea un mesaj in retea solicitand semnarea Declaratiei – sau scrieti-l dvs. si trimiteti-l de pe contul lor.

TEXTUL DECLARATIEI DE LA TIMISOARA

 Redactata de Alianta Familiilor din Romania cu prilejul conferintei anuale AFR tinuta la Centrul Areopagus din Timisoara pe 20 martie 2010 si deschisa publicului spre semnare

 Preambul

 Societatea umana a trecut, in epoca moderna, prin schimbari majore in plan politic, social, cultural si economic. Aceste transformari, care au cunoscut un ritm accelerat in secolul XX si care continua in secolul XXI, au condus societatea umana spre mai bine. Viata comunitatilor si a indivizilor a fost in general imbunatatita. Au fost eliminate, in multe parti ale lumii, nedreptati si inechitati profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale si prin salturi calitative ale vietii.

 In acelasi timp insa, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care submineaza valori fundamentale ale societatii umane. Secularismul agresiv, tendinte radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-crestine sunt o realitate manifesta. Societatea romaneasca nu a ramas izolata de aceste evolutii. Iesita dintr-o lunga perioada totalitara, Romania si locuitorii sai inca lupta pentru re-gasirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din tesatura sa intima. Din aceasta identitate comuna face parte, la loc de frunte, credinta crestina, impartasita de un procent covarsitor dintre cetatenii Romaniei, intretesuta in ethosul nostru national si care influenteaza manifestarile sociale, culturale si politice ale romanilor, fiind reperul la care ne raportam ca la un standard comun, atemporal si absolut.

 Totusi, in contextul transformarilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potentialul pentru un conflict incipient intre valorile moralei crestine si “noile valori” seculare, in esenta anti-crestine, promovate la nivel international, in special in cadrul Uniunii Europene. Putem constata ca acest conflict este deja manifest in unele state membre ale UE. Asistam, in ultima vreme, la tot mai multe cazuri in care crestinii sunt adusi in fata Justitiei ca invinuiti datorita credintei lor, suferind o forma de pedeapsa pentru ca valorile lor crestine exprimate incalca noi legi sau noi “drepturi ale omului”, in marea lor majoritate iluzorii, contrare ratiunii si binelui autentic al omului. Aceasta evolutie nefericita creeaza o presiune asupra crestinilor, pentru a-si cenzura sau chiar abandona credinta si valorile, pentru a nu se face pasibili de incalcarea unor norme ale statului sau vietii publice. Nu putini crestini vad in aceasta situatie o intoarcere la perioadele istorice in care crestinii erau prigoniti pentru credinta lor.

 Avand in vedere cele de mai sus, subsemnatii, crestini care urmam invatatura Sfintei Scripturi, a Sfintilor Apostoli ai Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos si a celor ce le-au urmat lor si care ne-au invatat calea lasand deoparte disputele teologice, marturisim valorile crestine comune insuflate de Sfantul Duh si afirmam cu tarie cele ce urmeaza:

a. Iisus Hristos este acelasi, ieri si azi si in veci (Evrei 13:8). Credinta crestina pe care o marturisim este deasupra transformarilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.

 b. Aceasta credinta ne determina viata si actiunile de zi cu zi, in tot locul si in tot ceasul. Ea nu poate fi tinuta ascunsa; nu putem fi crestini numai acasa sau doar la biserica.

 c. Potrivit Sfintei Scripturi, intelegem sa ne facem datoria de cetateni si sa dam Cezarului – conducerii legitime a Statului – ceea ce se cuvine si sa ne supunem autoritatilor si legilor, in masura in care acestea nu contravin constiintei si valorilor noastre crestine.

 d. Familia intemeiata pe casatoria intre un barbat si o femeie este o institutie fundamentala a societatii, creata de Dumnezeu si expresie a complementaritatii naturale dintre barbat si femeie, a dragostei si respectului reciproce.

 e. In calitate de parinti crestini, avem fata de copiii nostri datoria sa ii crestem si sa-i educam in spiritul ascultarii de Dumnezeu. Suntem ingrijorati de manifestarile imorale, permise sau chiar promovate in numele drepturilor omului si al unei tolerante fara discernamant.

f. Drepturile parintilor sunt drepturi fundamentale, intre ele primordial fiind dreptul de a dispune de educatia civica, morala si religioasa a copiilor lor.

 g. Fiecare copil are dreptul sa fie nascut si crescut intr-o familie care se constituie dintr-un barbat si o femeie.

 h. Dreptul la viata, incepand cu momentul conceperii si pana la moartea naturala, este un drept fundamental al tuturor fiintelor umane

  i. Libertatea religioasa si libertatea de constiinta sunt drepturi fundamentale si istorice.

 j. Demnitatea umana este intrinseca fiecarei fiinte umane, creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si este deasupra oricarei autoritati lumesti.

 k. In participarea noastra la viata cetatii si viata politica, sprijinim si conlucram cu acei factori care adera la valorile in care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie sa ii reprezinte pe cei ce-l voteaza si sa afirme valorile lor.

 In incheiere, chemam Statul Roman si reprezentantii sai sa respecte si sa reflecte, in formularea legilor si politicilor publice, valorile si traditiile sociale si culturale, de inspiratie crestina, ale poporului roman, pentru a nu se ajunge la conflicte – de constiinta sau manifeste – intre cetatean si autoritatea din care izvorasc aceste legi.

Va rugam:  Semnati: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

 Rugaminte: Va rugam postati si publicati peste tot apelul nostru privind semnarea Declaratiei de la Timisoara, inclusiv linkul petitiei.

CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE IN ALTE TARI: pentru românii din California

 Reinnoim apelul care l-am facut cu o luna in urma cind v-am informat ca in iulie guvernatorul Californiei a semnat o lege care impune predarea in scolile publice din California a unui curs despre homosexualitate, in speta, “contributia” homosexualilor la civilizatia mondiala.

 Crestinii californieni vad acest curs ca unul deghizat sa indoctrineze adolescentii si copiii in homosexualitate. Suntem de acord. Au lansat un referend de abrogare a legii. Pina pe 7 octombrie trebuie sa obtina si sa inregistreze la autoritati 775.000 de semnaturi valabile pentru ca initiativa sa fie pusa la vot in toamna acestui an. Detalii despre acest proiect pot fi aflate aici: http://www.pacificjustice.org/news/%E2%80%9Cgay-history%E2%80%9D-law-halted-referendum-drive Rugam pe toti romanii si bisericile romane din California sa se implice. Tabelele de semnaturi pot fi descarcate aici: http://stopsb48.com/get-involved/sign-the-petition/ Va rugam sa le tipariti si sa le dati prin biserici sa fie semnate. Important: semnaturile trebuie date in conformitate cu prevederile legal mentionate in petitie. In caz contrar vor fi anulate.

  VRETI SA FITI INFORMATI?

 Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

 FACETI-NE CUNOSCUTI!

 Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

Exista Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

 

 Exista Dumnezeu

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,

un lut de sine însusi framântat.

Ci ne-a zidit o Forta creatoare,

o-ntelepciune fara de hotare.

Exista Dumnezeu cu-adevarat!

 

Nu, nu suntem jivine-ntunecate,

gonite de un bici ne’nduplecat.

Ci noi avem un duh si-o libertate

Si-o inima ce pentru ceruri bate.

Exista Dumnezeu cu-adevarat!

 

N-ar fi simtit în veci de veci tarâna

Surâsul unui crin imaculat,

de n-ar fi-ntins Atotstapânul mâna

sa umple-n noi de simtamânt fântâna.

Exista Dumnezeu cu-adevarat!

 

Avem cu noi Scriptura ca dovada,

avem minuni si semne ne’ncetat.

Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada

sa stea în fata Lui pe baricada!

Exista Dumnezeu cu-adevarat!

 

Nu-i calea noastra vesnic însorita,

nu-i viata totdeauna un palat.

Dar o traim, caci merita traita,

când, peste lumea asta marginita,

Exista Dumnezeu cu-adevarat!

 

Nu, nu suntem neant! Ce fericire!

Supremul adevar S-a revelat.

Isus e-n noi, lumina si iubire.

Iar moartea e un zbor spre nemurire.

Exista Dumnezeu! Ce minunat!

 

(“Exista Dumnezeu”, de Costache Ioanid)

TIMPUL DEZAMAGIRII SI VREMEA FALSELOR CONSPIRATII DE ALCOV…

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Magalena ALBU

 

 

 

[pullquote]“Oare nu-s un mânjit, un ratat, un îmbatrânit în concesii si cedari, în nerusinate mânii, în suparari grotesti, în zvâcniri de invidie, de mândrie sângerânda, de pofte mereu treze, satisfacute dar niciodata maret si deplin (…)?” Nicolae Steinhardt[/pullquote]

 

 

 

 

 

 

Traiesc un timp personal al dezamagirii. De multi, de toate, dar si de mine însami. Un timp din care încerc sa ma ridic cu greu si care ma absoarbe, parca, cu o aviditate nestavilita înlauntrul sau plin de echivoc exact ca într-o grota umpluta pâna la refuz cu întuneric si cu moarte. Un timp placid care ma roade pe interior, destructurându-mi violent sensurile fundamentale ale propriei mele fiinte, un timp în care zadarnicia îsi arata coltii ascutiti din toate partile, o vreme a insecuritatii ce macina cu dusmanie întretinuta orice urma de suflet omenesc. Si, daca e sa ne aruncam curajos în bratele unei viziuni psihopanteiste, am putea spune ca sunt distruse, cu aceeasi nevroza curenta, si toate celelalte urme existente în natura de suflet vegetal, animal sau al obiectelor ce traiesc pasnic dimpreuna cu noi. Un timp al haosului construit constient – de cei care câstiga de pe urma lui, evident -, unde minciuna este rege, iar dominatia raului si a despuierii Omului de sinele lui personal îsi fac simtite prezenta la tot pasul în jur. Un timp pe care îl simt cum se pravaleste zilnic cu toata greutatea-i insuportabila peste mine, taindu-mi de atâtea ori respiratia si accesul la speranta.

Vad si mai abitir acum chipuri de monstri vii (si marturisesc cu sinceritate faptul ca îmi este din ce în ce mai greu a le privi licarul colorat al ochiului lor pervers si duplicitar) – masti hidoase ale întotdeauna Celuilalt, faciesuri demonice plesnind în mii de bucati orice bucata de oglinda, ce le-ar gazdui pentru o secunda pamânteana geometria carnii neînsfacate înca de viermii putrefactiei nemiloase -, care mi-au traversat în lung si în lat viata, si ma întreb, retoric desigur, daca rostul lor în economia unei existente umane, este unul de suprafata sau unul de profunzime, profetic chiar. Îmi trec prin fata ochilor o multitudine de contururi umane inestetice, goale de continut si îmi dau seama câta prapastie a putut sa caste în mentalul lumesc paradigma sigmundfreudiana, care a transformat Omul-fiinta în omul-animal – o ireversibilitate sufocanta si ancorata vadit în mrejele unei continuitati completamente nefiresti de asta data, care ma determina sa îmi doresc cu din ce în ce mai mare ardoare nasterea momentului când animalul din esenta actuala a omenirii îsi va rage definitiv obstescul sfârsit pentru a iesi, astfel, la Lumina, dintr-un prizonierat absurd si tragic, de sorginte satanica, particula divina OM – Omul real, Omul pur, neatins în fibra sa launtrica de ramasitele ideologice nesemnificative ale unor sisteme de gândire putrede ce au traversat în timp spatiul ratiunii greu încercate a umanitatii creatoare.

Idolatrie oarba construita pentru pseudozeitati de moment inventate cu ajutorul instrumentului diabolic numit imagine, prostitutie îndracita ridicata la rang de religie mondiala, credinte sfarâmate în bucati de sarje si sarje de precepte subrede încarcate pâna la sufocare cu seva actului pragmatic generat cu intentie de detasamentele umane ale manipularii în masa, temple satanice unde se cumpara si se vinde în cantitati uriase patologica vanitate a fiintei umane (si ma refer aici, evident, doar la fiinta umana, caci restul entitatilor create de Dumnezeu nu cunosc un astfel de sentiment bolnav, care nu naste nimic altceva decât moartea de sine a individului, aducându-l în starea de a nu se mai trai pe el însusi cu adevarat si ramânând înfipt în chingile unei „aureole” de falsa superioritate, ce îl domina total pâna la ultimul atom al materiei sale), asa-zise „crize” decretate la nivelul întregii umanitati de catre anumiti presedinti si analisti ai groazei, ce nu fac altceva decât sa lungeasca si sa lateasca si mai mult conceptul de saracie a lumii spre a o înmormânta definitiv (în numele sporirii galopante a numarului de locuitori terestri si al noii ordini mondiale) – iata portretul extrem de sumar, dar cumplit de sinistru si exact a ceea ce se poate numi azi, la începutul celui de-al treilea mileniu postcristic, realitatea deformata, contrafacuta sau hiperrealitatea plasmuita în laborator de catre sclavii anticristici ai banului erijati în autointitulate „elite conducatoare” ale frâielor planetare.

Alcatuind cu maiestrie sirul de axiome teoretice ale comunicarii într-o lume împinsa catre robotizare si îndepartata de la a se mai comunica sincer pe sine însasi în mediul sau actional, teoreticienii dibaci ai manipulatiilor de tot felul genereaza cu insistenta un construct eteroclit, la fundamentul caruia sta Cuvântul ca purtator de act pragmatic nimicitor. „Cuvântul vizeaza persuasiunea”, ne spun Maurice Mouillaud si Jean-François Tétu, el fiind aidoma unei entitati fixe, ce „nu se deplaseaza”, ci „face corp comun cu locurile, timpurile si institutiile”. Si ne sunt cunoscute îndeajuns de bine coordonatele discutabile ale timpului actual, locatia terestra care ne îngaduie existential de atâta amar de vreme între granitele ei limitate si nenumaratele institutii de o „sobrietate” aparenta doar, mimata foarte bine, în spatele usilor carora se ascund însa „misterele elitistilor” de carton trilateral (înveliti în mirosul teancurilor proaspete sau nu de bancnote cu valoare, dar si în propria-le micime sufleteasca si autosuficienta, ca sa nu spun prostie), încarcate de pretentia absurda, de altfel, de a trasa linia destinica a acestei umanitati.

Mereu s-a întâmplat asa. Falsele conspiratii de alcov au dat frisoane multora dintre locuitorii planetei Pamânt în lungul drum al istoriei omenirii catre clipa de fata, toate acestea având drept temelie ideea ca matca sui-generis a lumii a fost vazuta întotdeauna ca un soi de sat global imens (Marshall McLuhan), care trebuie sa aiba neaparat în frunte o „multime cu scoarta obrazului fina” de asa-zisi stapâni autointitulati, o adunatura de insi, de fapt, cu un mai mult decât evident rol de calai psihopati, care nu au stiut sa faca decât un singur lucru: sa-si impuna la nivel global un set de reguli personale absurde (bazate doar pe interese pecuniare si-atât), din ecuatia carora Dumnezeu – încadrat la categoria concepte – lipseste, bineînteles, cu desavârsire, macelarind nejustificat si fara discernamânt tot ceea ce le sta în cale cu o mentalitate dominata de o singura tinta, anume aceea de a câstiga suprematia economica si politica asupra celorlalti – „barbari” sau moderni – si de a constitui o entitate extrem de fragila, suprastatala, numita simplu imperiu (sfarâmate, de altfel, toate aceste entitati neomogene, una dupa alta, ca niste castele firave de nisip, la scurta vreme de la întemeierea lor, pe întreg parcursul istoric, din motive mult prea lesne de înteles). Le-as propune spre meditatie acestor pseudoratiuni umane vulgare, subtiri, îmbâcsite de ura si de neomenesc un scurt pasaj scris de parintele Nicolae Steinhardt în ianuarie 1960, un patrunzator portret de interior al fiecarui trecator prin spatiul acesta teluric, dar încarcat pâna la refuz cu iz contemporan diavolesc, si anume: „Oare nu-s un mânjit, un ratat, un îmbatrânit în concesii si cedari, în nerusinate mânii, în suparari grotesti, în zvâcniri de invidie, de mândrie sângerânda, de pofte mereu treze, satisfacute dar niciodata maret si deplin, mereu ciuntite, nu-i locul meu firesc printre murdarii, printer caldicei, haznaua asta odihnitoare a renuntarii si supunerii, a confirmarii adevarului adevarat nu-i ea capatul logic al unor lungi purulente?”

Spuneam la început ca ma aflu într-un timp personal al dezamagirii. As vrea sa nuantez putin si sa spun ca vad cu claritate cum, în miezul sau launtric – acoperit din plin prin manevre obscure cu perdele de iluzii colorate, care discrediteaza si îngroapa totdeodata fiinta umana îndelung tulburata azi -, anotimp dupa anotimp si generatie dupa generatie se pravalesc neputincioase (fara sa aiba libertatea deplina de a dezvolta vreun protest neregizat si necontrolat totalmente) într-un timp al demonilor dezlantuiti, un ghem de draci aflati într-o înlantuire sistemica, ce înghit hulpavi orice si oricât (fiindca, dupa cum îl cita Nicolae Steinhardt pe Denis de Rougemont în „Jurnalul fericirii” sale, spre exemplu, „Daca sexualitatea ar putea ramâne pura, adica pur animalica, întocmai ca celelalte functiuni ale corpului”, niciodata „dracul nu s-ar preocupa de ea”). Un timp în care secundele impalpabile fizic se rostogolesc într-o dinamica cruda si terifianta, anuntând un sfârsit iminent…

În afara de Dumnezeu, nimeni, din pacate, nu mai poate salva Omenirea acum, caci „Dumnezeu fiind infinit, caile prin care ne apropiem de El sunt asemeni infinite, si deosebirea lor nu-i cu putinta fiindca tine de insolubila problema a relatiilor dintre n corpuri.”, scria acelasi monah de la Rohia, Nicolae Steinhardt, în toamna anului 1965. Cu Dumnezeu lipsind din cadrul nostru ontologic comun, „gratie” lucrarii machiavelice a timpului actual, Omul a devenit, iata, un simplu actor social usor de manevrat prin varii mijloace persuasive, traind cu stigmatul resemnarii stantat pe chipu-i spelb într-o lume unde minciuna, în toata goliciunea ei hidoasa si atotprezenta, tabloidizata, este, din pacate, repet, regele încoronat al noii ordini mondiale contemporane – o alta carcera, putem spune, a sufletului acestei lumi a Pamântului si a Creatorului ei, un alt experiment cumplit al diavolului slut cu chip de fiinta umana inferioara (de tip elitisto-trilateral), asa precum au fost nenumarate altele asemenea lui în trecut, peste care viforul violentei din retorta interioara a monstrilor mecanici ai zilei de azi nu va împrastia nimic altceva decât moarte.

 

 

C.V. DE CIOBAN AL CERULUI

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez

 

 

LIEDUL METAMORFOZELOR

 

ar fi fost bine sa ploua-ntreaga noapte

sa ma înec în florile de rod:

asa – doar voi privi de pe înaltul pod

cum faclele se sting – discret – în soapte

 

cumplitul lied ma urmareste-n stele

orbesc privind la sarpele uitarii:

de-atâtea-ncolaciri se rup ostroave

oprindu-l pe Ulysse-n gura marii

 

e cântul bolii zborului de flutur

e cântecul semintei prinsa-n brazda:

din fâlfâiri – târâs fara de gazda

 

din moartea zânei – florile se scutur…

…mareea mortii unduie-n coroane:

rasare luna – cap punând la zvoane

***

 

CÂNTÂND ÎN VIE

 

licare si flacare – în ploile noptii

flecareli de trubaduri – îngeri din adoptii!

latra câini în subpamânt – huhuie comori

e un timp ca sa traiesti – zorii-s ca sa mori…

 

nu veniti cu nunti prin munti – calareti de spaima

vi-l stiu tropotul sasiu si a voastra faima:

mai bine scaldati în vin miezul cel de noapte

sa pluteasca-n el – cu lin – stele tot mai coapte

 

si un greierel din vii puna-n struna visul

s-o convinga pe „cumatra” – prima oara-n ere

ca nu-i asudat de munci – ELCRIN – paradisul

 

si ca lenea din lumini da oricui putere!

…tresarii din cântu-mi beat – un butuc cu coarde:

Hrist se ghemuie-mi în palmi – ori piron ma arde?

***

 

ARHANGHELUL DIN STUPCA

lui Ciprian Porumbescu

tragi cu arcusul peste astri – -nduiosat

vioara muntilor vibreaza – -n mii de brazi

de-atâta patima si suferinti de dor

se-aprind si ard biserici – TRICOLOR!

 

vremea-a-nsirat pe struna-i zvârcolita

sufletul românimii-ngenunchiate

Hrist leapada lacrima nezbicita

învie-n sori coroanele-astrucate…

 

arhanghelul din Stupca aiureaza

miezuri de noapte se descânta-amiaza

iar zânele din flori îsi scutur roua

 

si-a cântec se deschide-o lume – Noua!

…e-atâta jefuire – de sfânt si de frumos

încât toti îngerii s-au prins în hora – jos!

***

 

C.V. DE CIOBAN AL CERULUI

 

sunt cioban si urmas de

ciobani – de cei cu ghioaga vârtoasa – iar nu

agricultor – cu pamântul pâna la

buric – cântarindu-i anotimpurile

rasturnarii – darii peste

cap – precum

Arhimede

 

turme – colosi de piatra – port

rastignit în bocetul hartii

lumii de dincolo – pe toti îi port – în armoniile

harfei mele – ascunse în

straita mea – luând între

trei degete si semanând – din ea – pe drum (precum un

copil sarman – care nu se vrea ratacit – ci de zei aflat – si

cu iscusinta de

fulger si pace – mascat) – samânta de bun si strabun – de mos si

stramos:

întunericul cald al

rugaciunilor catre Zalmoxe – si stelele fierbinti ale

revelatiei piscului

 

pe unde trec turmele – se fac

lumini de rani si râuri – si

muscatoare precum Lupii Sacri – discursuri de

cascade: am venit – aici la

voi – sa v-aduc – în fiece zi – Craciunul si

Pastele – samânta

învaluita în nuntile cerului de ne-nduplecata

piatra – si

samânta gretos putrezita – dar

falnic trezita – în

Noua Poarta de

Arbore – Primenita Vesnic

Axa a Lumii

 

…noi – cântaretii de soi – cântaretii de

nor – de vultur – de

soare si luna – de

regina nebuna – vis de

matraguna – pe Rastignirea Viorii ne

plecam – unduind – pletele – precum – pe Crucea din Priveghiul Muntelui – se pleaca si curg (cu urechea tragând

pururi – înspre misterele

Firii-Ngropate – Ascunse) – se pleaca si curg – se pleaca si curg – …curg Sfintele

Apele…Pururi

Înviatele

 

…si – colindând într-un ropot de

Cânt – Drumul

Focului – vestim

princiari: noi nu cersim decât

de la El – vorbele – dar

în mijlocul vorbelor – maseaua timpului se

sfarâma – cu pocnet sec – de

vraja destramata…

 

…si – printre buzele haului beznei – îsi taie

cu fosnet de matase – Cale de Foc (spre limpezirea Sufletului

Lumii – dar si spre

luminarea ori lamurirea popoarelor – oprite – lovite

cu sete – tocmai în

gura de rai) – taisul de oglinda al

Spadei Adevarului: „astazi s-a nascut

Hristos”… – si deci

ne nastem din Sfada si Spada – cumplit

biruitori asupra

Mortii – care nu-si mai afla

Prada

 

…si nimic nu mai este de scris – de

acum – în

letopisetul vechi al

Privirii Extatice…

***