“Domnule Președinte, Excelența Voastră, nu-mi dau seama ce căutați în Malta tocmai cînd țara este în fierbere. Am dubii că summit-ul acesta, programat la sfîrșit de săptămînă și într-un loc exotic, poate fi o adevărată reuniune de lucru. În cel mai bun caz, e un fel de team building între liderii europeni, un fel de întîlnire la un pișcot și o șampanie. Dar să lăsăm această curiozitate a mea și să spun precis ce am să vă reproșez. Continue reading “DOMNULE IOHANNIS, eu nu sînt un “român de-al dumneavoastră””
Tag: Liviu Antonesei
Liviu Antonesei refuză o invitaţie la Cotroceni
Mesaj pentru Klaus Iohannis
Scriitorul și publicistul Liviu Antonesei a prezentat marţi după-amiază, pe pagina sa de Facebook, finalul discuției pe care a avut-o cu consilierul prezidențial Andrei Muraru, pe tema participării la o recepție organizată la Palatul Cotroceni, cu participarea președintelui României, Klaus Iohannis, scrie site-ul romaniacurata.ro.
Liviu Antonesei, care și-a asumat în mod public, în toamna anului trecut, susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis, prezintă astfel cele mai importante motive (pe care le puteți citi mai jos) care l-au făcut să decline invitația pe care, inițial, o acceptase. Continue reading “Liviu Antonesei refuză o invitaţie la Cotroceni”
PRIMUL NUMAR AL NEWSLETTER-ULUI „ROMÂNIA NOASTRA”
Cristi DUMITRACHE
.
Dragi colegi scriitori si jurnalisti,
Parerile noastre despre ceea ce se întâmpla în România au început sa prinda contur. S-a coagulat un proiect jurnalistic, pe care îl începem acum, cu pasiune si dedicatie. Primul numar al newsletter-ului bilunar „România Noastra”, editat de revista „Pagini Românesti în Noua Zeelanda” a aparut. În acest prim numar si-au exprimat opiniile 14 jurnalisti din România, Noua Zeelanda, Spania, Statele Unite ale Americii, Italia si Franta. Toate aceste opinii pot fi preluate de publicatiile din întreaga lume, cu citarea sursei. De asemenea, toti jurnalistii doritori îsi pot trimite parerile la adresa noastra de email: romanianpages@yahoo.co.nz.
Opiniile noastre vor aparea în câteva medii de informare consacrate: la TVR International, Radio România Actualitati, Romanian Global News, dar si în revistele de diaspora care participa la proiect. Reamintim ca acest proiect nu este o asociatie, ca nu exista nici o cotizatie, este realizat voluntar si respecta dreptul la opinie al fiecarui jurnalist implicat.
Tema de deschidere a fost urmatoarea: „Cum credeti ca poate fi salvata România? Clasa politica româneasca este compromisa total. Rând pe rând, au sfârtecat ciolanul puterii toate partidele politice, s-au mânjit cu mierea tarii toti ursii pofticiosi, au furat, fura si vor continua sa fure cu abnegatie, împreuna cu rudele, prietenii, amicii, toti cei care formeaza aceasta clica, despre care omul de rând, românul caruia i s-a furat tara spune ca sunt «toti o apa si-un pamânt». Ce se poate face, în opinia dvs, pentru a reintra în normalitate? Pe cine ne bazam pentru a scoate România la liman, cine poate salva o tara ce merge în jos?”
Iata în continuare si câteva spicuiri din raspunsurile date în acest prim numar, atasat acestui mesaj:
GRIGORE L CULIAN, editor fondator New York Magazine:
„Cred ca România mai poate fi salvata doar de votarea si aplicarea Legii Lustratiei, care sa nu permita accesul fostilor si actualilor profitori ai regimului comunist la functiile publice. Cât despre clasa politica româneasca, mare lucru nu se mai poate face, fiindca nu mai are cine sa scoata România din groapa în care se afla. Cei care mai puteau face câte ceva au emigrat, iar acordul cu Fondul Monetar International va îngropa definitiv România!”
ION MIHAI, redactor Televiziunea Romana:
„Atâta vreme cât la alegerile din 2008 prezenta la vot a fost de 39%, de ce ne miram de clasa politica? Nu ei sunt de vina, ci noi! Cei care nu au mers la vot acum comenteaza si sunt nemultumiti. Trebuie ca fiecare sa mearga la vot pentru a arata ca îi pasa de ceea ce se întâmpla în tara sa. Fiecare trebuie sa faca un efort de a se informa, de a stabili cine l-ar putea reprezenta si sa ia o decizie: cu cine voteaza! E un efort pe care trebuie sa-l facem o data la patru ani. Dar numai asa vom avea o clasa politica mai buna.”
ADRIAN IRVIN ROZEI, senior editor PRNZ Franta:
„România nu se va «salva» decât daca se va salva întreaga lume occidentala! Suntem toti în aceeasi barca! Daca Europa se va îneca, vom pieri si noi! As zice chiar ca, din anumite puncte de vedere, România are un avantaj: are 3 milioane de expatriati care, nu numai ca trimit bani si sustin economia, dar, cum au facut spaniolii sau portughezii în anii ‘60-’80, impun criterii democratice si un mod de viata modern, pe care l-au învatat în Occident. Nu e simplu, sunt de acord! Dar sper ca vor reusi!”
GABRIELA CALUTIU SONNENBERG, editor PRNZ Spania:
„Ca la curele de slabire: nu pierderea în greutate e problema, ci mentinerea ei dupa aceea. Probabil ca numai în mod punitiv se poate impune respectarea legilor pe termen lung. Dar cine sa impuna asta? Armata? Politia? Nu exista o institutie serioasa de încredere care sa controleze. Trebuie mai mult de una, altfel se revine la statul autoritar cu putere centralizata. Ramân la parerea mea: trebuie copiat un model viabil din afara si, mai presus de toate, sa fie respectat de toata lumea. E o dilema grea. Nu vad iesire. Câta dreptate avea Einstein când zicea ca o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gândire care a generat-o.”
GEORGE PETROVAI, editor PRNZ România:
„Cum politica româneasca postdecembrista face tot mai mult dovada unui cartel al faradelegilor îndreptate împotriva tarii si poporului (jaful sistematic, murdarirea valorilor nationale, deprecierea prestigiului international al României prin punerea ei la cheremul ciocoilor interni si externi), se impune constituirea unei forte nationale cu rol de contrapondere. Iar aceasta forta, actualmente jucata pe degete de oribilii facatori ai politicii romanesti, nu poate sa vina decât din partea societatii civile: organizatii neguvernamentale, presa independenta, cetateanul preocupat de prezentul si viitorul tarii. Doar ea, calauzita fara gres de instinctul general uman al aspiratiei legitime spre libertate, echitate si prosperitate, precum si de instinctul national al afirmarii României pe arena internationala, va izbuti sa taie din înfumurarea potentatilor si va impune schimbarea Constitutiei în sensul normalizarii.”
ANDI RADIU, editor Gazeta Româneasca Italia:
„Goana dupa parvenire, îndepartarea de cultura si o foarte mica constiinta fata de obligatii sunt doar câteva dintre motivele situatiei create. Conceptul de toleranta s-a îndreptat catre coruptie, hotie si manelism, iar pe scara de valori nu mai au întâietate adevaratii intelectuali, sportivii sau artistii de valoare. Dam vina pe un anume balcanism, în loc sa dam vina pe noi însine, pe modul nostru de a gândi si de a reactiona. Noi, cei care locuim în afara tarii ne-am convins ca «balcanismul» nu mai functioneaza odata ce ai iesit dintre granitele României. Ca adevaratele valori sunt recunoscute fara a fi pus pe tapet faptul ca fac parte dintr-o tara sau rasa anume. Tocmai de aceea, afirm cu hotarâre ca politicienii ar trebui îndrumati, daca nu chiar fortati sa aiba o anumita atitudine.”
PUCU ROSU CONSTANTIN, redactor radio, Planet FM, Auckland:
„Ma-ntreaba editorul revistei «Pagini Românesti în Noua Zeelanda» cum poate fi salvata România? Simplu! Un presedinte nu jucator ci arbitru între partidele de la putere si cele din opozitie! Un presedinte (daca se poate) profesor universitar! Bine ar fi sa fie un istoric, bun cunoscator al nazuintelor de veacuri ale Romanului: independenta si neatârnare! Sa fie neînregimentat politic si sa nu aiba simpatii de nici o «
Un prim-ministru tânar, din generatia celor între 30 si 35 de ani, tehnocrat, fara de partid, fara de rude sus-puse, fara sa fie santajabil. Un Parlament cu deputati si senatori alesi Nu dupa sumele de bani depuse la partidul din care fac parte pentru a a ajunge la «ciolan»! Ci alesi de noi, de cetatenii tarii, dupa dovezi certe ca ne vor apara drepturile si vor munci pentru a ne asigura o viata demna si umana. O justitie care sa aplice Constitutia, sa apere Cetateanul, sa pedepseasca Vinovatul, sa nu fie coruptibila si aservita puterii!”
STEFAN DORU DANCUS, director si scriitor Grupul Media Singur:
„Singura sansa a României actuale este schimbarea generatiilor. Învatamântul românesc, lasat de izbeliste de toate guvernele si mai ales, parasit de oamenii capabili pe care-i avea, nu mai este în masura sa asigure o continuitate valorica asa cum pot scolile din strainatate. De aici si imposibilitatea de-a misca amortitele roti ale evolutiei poporului.”
LIVIU ANTONESEI, jurnalist si scriitor Timpul, Adevarul, Liternet:
„Daca as vrea sa fiu foarte exact, as spune ca nu exista solutie de salvare. Însa aceasta atitudine, desi ar fi exacta, ar fi si cea mai usor de adoptat, cea mai comoda, cea mai lesnicioasa. Daca nu exista solutie, stam linistiti, nu avem nimic de facut! Privind, prin urmare, lucrurile cu o oarece atentie, ne dam seama ca, desi nicidecum legata de actuala clasa politica, o solutie s-ar putea întrezari, renasterea societatii civile, care sa puna presiune pe clasa politica, indiferent care factiune a ei ar fi la guvernare.”
***
Dragi colegi jurnalisti, va multumim pentru participarea la acest prim numar si va invitam, în numar cât mai mare, sa dam raspuns la urmatoarea întrebare fundamentala privind România:
Este utila Legea Lustratiei si daca este, de ce abia acum, la 22 de ani de la momentul zero?
Asteptam raspunsurile dumneavoastra, ale tuturor celor interesati sa participe la acest proiect, la adresa de email a revistei „Pagini Românesti în Noua Zeelanda”: romanianpages@yahoo.co.nz.
Cu multumiri si gânduri bune din Auckland
Cristi DUMITRACHE
Editor PRNZ
PAGINI ROMÂNESTI ÎN NOUA ZEELANDA
ROMANIAN PAGES ÎN NEW ZEALAND
Auckland, New Zealand
romanianpages@yahoo.co.nz
paginiromanesti@xtra.co.nz
INTERVIU CU LIVIU ANTONESEI
Reporter: Cristina PETRESCU
[pullquote]
„Daca un poem nu-mi iese din prima, nici nu mai iese vreodata” (Liviu Antonesei)
[/pullquote]
Acest interviu va aparea în limba engleza într-un numar special al revistei electronice al masteratului de traductologie de la Universitatea din Bucuresti, care îmi va fi dedicat. Multumesc doamnelor Lidia Vianu, coordonatoarea masterului, si Cristina Petrescu, realizatoarea integrala a numarului din revista, ca s-au gîndit la mine, la scrisul meu, crezînd ca acesta i-ar putea interesa si pe eventualii cititori de limba engleza. Cred ca dna Petrescu a izbutit sa ma traga de limba cu multa abilitate, ceea ce m-a facut sa spun lucruri pe care nu le-am mai spus, nici scris. Din acest motiv public aici (http://antonesei.timpul.ro) versiunea în limba româna a interviului, multumindu-i autoarea pentru permisiune de a-l prelua în acest spatiu al cyberuniversului. (L.A.)
—————————————–
Cristina PETRESCU: Cine credeti ca v-a influentat în mod deosebit în opera literara (scriitori sau nu)? Fata de poetii care v-au influentat, va simtiti ca un coleg, un continuator al unui stil? Cît de mult conteaza originalitatea?
Liviu ANTONESEI: Înainte de a fi scriitor, eu am fost mereu un iubitor de literatura si un cititor care a devorat cam tot ce i-a picat în mâna. Desigur, cu vârsta au aparut si niste criterii de selectie si niste preferinte stabile. As putea spune, în prima instanta, ca toata aceasta uriasa acumulare culturala m-a influentat în scrisul meu. De buna seama ca, în timp, unele influente, legate de pasiuni, se vor fi desprins ca mai importante decît altele. De când i-am cunoscut – si cu unii întâlnirea a fost foarte timpurie –, autori precum Dostoievski, Kafka, Borges, Henry Miller, o multime de autori nord si sud-americani, au ramas în inima mea si în mintea mea.
Adolescent fiind, am citit cam toata poezia moderna franceza în original si pe cea romantica si moderna de limba germana în diverse traduceri. În fapt, cred ca stiu cam toata poezia moderna, pe cele amintite mai înainte însa mai bine. În ce priveste poezia ca atare, am fost legat de-a lungul vietii de câtiva autori, pe care îi socotesc esentiali în formarea oricarui poet din zilele noastre – Baudelaire, Mallarmé, Rimbaud, T. S. Eliot, Rilke, Trakl, Benn, René Char, Eugenio Montale, probabil si altii. Am facut exercitii dupa Mallarmé aproape sase ani, i-am tradus toate poeziile, în proza, dupa cum procedase el cu cele ale lui Poe, pastrez si acum cu sfintenie editia de Opere complete din Pléiade…
Sigur, n-am pastrat din exercitiile mele de tinerete decît vreo sapte poeme, pe care le-am socotit „originale” pentru a fi pastrate si publicate, dar, fara îndoiala, o anumita înclinatie spre sugestie, în locul numirii directe, va fi ramas legata de mine. Dupa irepetabilul Stephane, am fost foarte atras de Char, din care am tradus foarte mult în anii optzeci si am si publicat mai multe grupaje. Între altele, când am ajuns prima oara la Paris, în toamna lui 1990, mi-am cumparat toate volumele de poezie ale lui Char pe care le-am gasit – cam pe toate! –, plus volumul din Cahiers de l` Herne care îi era dedicat.
Originalitatea? Nu stiu ce sa spun, cred însa ca dupa miile de ani de cultura prin care a trecut umanitatea, aceasta este, mai degraba, una „de sinteza” si e legata mai mult de viziunea proprie pe care reuseste – sau nu! – un autor sa si-o formeze si, în al doilea rând, de anumite caracteristici stilistice, de fapt, de modul în care îi iese o ars combinatoria cu accente personale dintr-un „material” la dispozitia oricui.
Cristina PETRESCU: Ati spus despre cel putin un poem ca l-ati scris foarte rapid, într-o stare febrila (Urlu. Despartirea de lume. Un testament. — în „Poemul care mi-a salvat viata”, http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/poemul-care-mi-a-salvat-viata-34271.html). Cît dureaza în general sa scrieti un poem cap-coada? Care este modul dumneavoastra de lucru? (modificati poeziile pe masura ce le scrieti, la sfîrsit, deloc…?)
Liviu ANTONESEI: Daca un poem nu-mi iese „din prima”, nici nu mai iese vreodata! În fapt, pâna ajunge sa fie scris pe hârtie, un poem de-al meu, sau macar primele sale linii, se scriu în cap. Deosebit de alte genuri pe care le practic, întotdeauna, am scris, mai întâi, poeziile de mâna. În rest, am scris direct la masina de scris, din clasa a X-a, iar din 2000, la computer. Când poezia trece „pe curat”, dactilograma sau spatiul virtual, poate suferi unele mici modificari – înlocuirea unor cuvinte, evitarea repetitiilor – când nu sunt cautate – etc. De obicei, mai degraba, tai decât adaug unei poezii în cursul acestor operatiuni de stilizare. Am mai spus asta – ca si Goethe, eu sunt un poet ocazional, doar ca am avut parte de mult mai putine ocazii! Ce vreau sa spun? Ca nu scriu premeditat poezii, ci doar când „ma apuca”. Pot trece ani în care nu scriu nici o poezie, apoi, sa „ma apuce” si sa scriu un ciclu în cîteva zile. Pâna acum doi ani, când „m-a apucat” în Creta, nu mai scrisesem poezii de prin 2000. Am scris vreo 15 acum doi ani, altele cam tot atâtea vara trecuta si, daca am noroc, scriu si vara asta si ma trezesc cu o placheta…
Cristina PETRESCU: Aratati vreodata poeziile „neterminate” altcuiva?
Liviu ANTONESEI: Nu, niciodata. Am un fel de pudicitate instinctiva în aceasta privinta. N-as putea arata cuiva un fel avorton. De altfel, nici poeziile terminate nu ajung prea repede în fata altcuiva, le las la verificare o bucata de timp, care, uneori, poate însemna si ani.
Cristina PETRESCU: Cât din personalitatea unui poet trece în opera?
Liviu ANTONESEI: Nu stiu! Uneori, am senzatia ca întreaga personalitate se muta acolo, alteori, dimpotriva, parca simt un fel de separare. Se poate sa fie adevarate ambele impresii, în sensul ca, atunci când efectiv scrii, te muti cumva cu „haine si bagaje” acolo, în locul scrierii…
Cristina PETRESCU: În ce masura ati creat un eu poetic distinct de dumneavoastra din realitate? Cum priviti faptul ca cititorii le pot confunda pe cele doua?
Liviu ANTONESEI: În mod premeditat, desi sânt (si) un autor premeditat, nu doar unul spontan, deci în mod premeditat, nu am produs vreau eu liric, poetic, dar nu ma îndoiesc ca acesta trebuie sa existe undeva în strafundurile fiintei mele. Cred ca unele din cele mai mari placeri ale lecturii, chiar si la cititorii experimentati, cum sânt si eu, provine tocmai din aceasta confuzie. În cazul meu, nici nu ar fi o confuzie gresita, de vreme ce consider întreaga opera literara nu doar realista, ci de-a dreptul autobiografica. De buna seama ca operez cu un concept de realitate extins, nu clasic, includ acolo nu doar fapte si evenimente, nu doar amintiri, ci si produsele imaginatiei, fantasmele mele, reveriile s. a.m. d.
Cristina PETRESCU: Sunteti cunoscut nu doar ca scriitor, ci si ca jurnalist. Scrieti despre realitatea imediata: în domeniul universitar, politic etc. Va vedeti ca un hibrid între artist si reprezentant al societatii civile? Ce sunteti în primul rând? Ce rol are un scriitor, chiar un poet, în cotidian si în „mizeria” politica?
Liviu ANTONESEI: Când ma prezint cuiva, spun „Liviu Antonesei”, daca percep vreo mica nedumerire, adaug si „scriitor”, deci asta ma socotesc în primul rînd. Însa scriitorul acesta „locuieste” si el într-un om, iar omul cu pricina poate fi afectat, ca oricare altul, de contextul în care vietuieste, de politica tâmpita de care are parte, de ororile de tot felul. Avantajul ca esti si scriitor este acela ca te poti exprima, ca poti evacua traumele provocate de lumea din jur scriindu-le. E o eliberare, jur! Mai mare decît injuria orala sau anecdota. Pe deasupra, fara a te iluziona ca schimbi lumi, cu siguranta ca, în publicul virtual infinit, gasesti macar câteva persoane care percep mesajul tau. As putea fi chiar si mai terre-à-terre, vorbind despre rolul „alimentar” al acestor productii – faptul ca scriu articole platite sau ca cutreier tara si lume ca sa tin conferinte – dincolo de placerea calatoriilor si a faptului ca stau de vorba cu oameni adesea necunoscuti –, ma ajuta sa uit ca genialul guvern Boc mi-a taiat acum vreun an o jumatate din veniturile de profesor!
Cristina PETRESCU: Cînd un poet publica o carte se expune criticilor, parerilor avizate sau nu, de care se poate distanta sau le poate accepta. Cînd publicati pe blog reactia publicului este imediata. Cum e sa fiti judecat de un „divan ad-hoc”?
Liviu ANTONESEI: Îmi place asta, e un feed back imediat foarte util, indiferent daca e vorba despre laude sau critici. E bine sa cunosti publicul caruia te adresezi, nu ca sa-ti schimbi stilul sau viziune, Doamne fereste!, ci ca sa stii la ce te poti astepta din partea acestuia. Nu de putine ori, aceste întâlniri teoretic fulgurante, au lasat urme mai adînci, mi-am facut câtiva prieteni în acest fel, am descoperit câteva talente literare, pe care le-am ajutat sa iasa în lume. A fost o perioada de cîteva luni, în plina campanie electorala, în 2009, în care pe blogul pe care îs tineam pe VoxPublica, am publicat numai literatura, poezie, proza, chiar eseu, si am avut o audienta si un numar de comentarii pe care nu stiu daca le-am avut la publicarea comentariilor politice. Atunci, mi-am dat seama ca exista un public potential urias pentru literatura, dar mai trebuie sa-l si cauti, nu sa-l astepti în „turnul de fildes”, ca pe vremuri…
Cristina PETRESCU: Cînd scrieti poezie, va despovarati sufletul de ea, sau creatia se înfiripa atunci, pe loc, sau… ?
Liviu ANTONESEI: Nu stiu altii cum sînt… dar, în cazul meu, scrierea unei poezii seamana cumva cu o nastere. Trebuie sa ma eliberez de ea la timpul potrivit ca sa nu moara.
Cristina PETRESCU: Ce poeti/scriitori contemporani va plac? În ce masura considerati ca semanati sau, din contra, va deosebiti? Va simtiti ca facând parte dintr-o „generatie”?
Liviu ANTONESEI: Eu sunt un fel de singuratec cordial si n-am vrut sa fac parte din vreo generatie, m-am si opus unei asemenea includeri înca de la începutul anilor optzeci, cînd a început sa se vorbeasca despre generatia în care, pâna la urma, tot am fost inclus, în ciuda opozitiei mele! Cred ca, în aceasta generatie, sunt câtiva exceptionali, de care ma simt apropiat, în ciuda diferentelor firesti de arte poetice dintre noi. Ma gândesc, în primul rând, la Mariana Marin, Ion Muresan, Marta Petreu, Alexandru Musina, Ion Zubascu, Mircea Cartarescu…
Cristina PETRESCU: Pentru cine scrieti?
Liviu ANTONESEI: În primul rînd, pentru mine, desigur, pentru ca n-as putea trai fara sa citesc si sa scriu. În al doilea rînd, pentru un cerc, nu foarte mare, de cititori vechi si fideli. În al treilea, pentru oricine este dispus sa-si consume timpul citindu-ma.
Cristina PETRESCU: Daca ar fi sa aleg, cred ca pentru mine cel mai admirabil aspect în poezia dvs. au fost imaginile tactile. Multe din poeme par create din atingeri („matase”, „ceara moale”, „fierbinte”, „sub palme”, „catifea”…). Cît de importante sunt acestea pentru dumneavoastra?
Liviu ANTONESEI: Desi uneori mi se remarca inteligenta, cred ca sunt, în primul rând, o fiinta extrem de senzitiva. Cred de altfel ca nu doar tactilitatea este exploatata în poezia mea, ci si toate celelalte simturi deopotriva. Daca tactilitatea sare în ochi, este foarte posibil ca lucrurile sa stea asa, cred ca e din pricina ca nu sunt doar o fiinta senzitiva, ci si una foarte deschisa senzualitatii. Va trece asta cu vârsta? Nu cred, pentru ca este ceva structural. În schimb, cu vârsta, risti ca o asemenea structura sa te ajute sa te faci de râs!
Cristina PETRESCU: Am remarcat numeroase imagini religioase, biblice. Care este semnificatia lor pentru dumneavoastra? Va considerati un exponent al culturii europene (de origine crestina)?
Liviu ANTONESEI: Eu am fost învatat sa scriu si sa citesc de bunica mea, pe când aveam vreo cinci ani, care utiliza în acest scop Biblia, unde avea interes ideologic, ca sa spun asa, si ziarul PCR, Scînteia, unde, în titluri, literele erau scrise foarte mare. As putea spune ca prima carte citita, desi fragmentar, a fost Biblia, ceea ce ar putea explica acest aparat de citate si aluzii de natura biblica din literatura pe care o scriu, aparat folosit fara vreo intentie de prozeletism. Ma socot, desigur, un autor european, dar as spune de traditie iudeo-crestina, pentru ca religia noastra a crescut din credinta unei mici secte iudaice de la începutul primului mileniu. Dar un autor european neînchis în propria paradigma culturala, asa ca s-a putut lasa, în oarecare masura, marcat si de iudaism si de buddhismul tibetan. Cred ca plictisitor sa ramâi închis în propria ta casa, oricât de mare, de labirintica si de colorata ar fi aceasta.
Cristina PETRESCU: În „ciclul” «O poveste» se face simtita o fragilitate, delicatete. V-as întreba poate despre vulnerabilitatea poetului prin actul acesta de a scrie, în fond public, si în ce masura metaforele ascund sau sunt revelatoare. Însa ma declar multumita si daca îmi spuneti ce poveste v-a placut la vârsta la care înca le citeati.
Liviu ANTONESEI: Eu cred ca metaforele ascund si dezvaluie în acelasi timp! Daca vrei ca secretul sa ramâna secret, spune-l cu toata sinceritatea, chiar daca îmbracat în haine fastuoase. Daca vrei ca scrisoarea sa nu fie gasita, pune-o cât mai la vedere. La vârsta când citeam primele povesti, pentru ca mai citesc si acum, chiar redactez un ciclu de povesti exceptional în perioada aceasta, apartinând unui autor originar din Basarabia, însa domiciliat în Luxembourg, deci la vârsta cu pricina, m-am fixat pe Ivan Turbinca, amuzantul basm de origine ruseasca, cu mare circulatie la mine, în Moldova, exceptional stilizat de Creanga. Mai crescând, au început sa-mi placa si alte basme de Creanga, pentru adulti, precum Povestea povestilor si Povestea lui Ionica cel prost…
Revista ARMONIA - Saltmin Media 