Nicholas Buda
Intr-un cadru, mai degraba intim decat festiv, la Cenaclul „Mihai Eminescu” din New York a avut loc, vinerea trecuta (22 octombrie, 2010), un eveniment de suflet: sarbatorirea zilei de nastere a criticului si istoricului literar M.N.Rusu. Revenit anul acesta, dupa o perioada de absenta destul de lunga, in cercul literar de la cenaclu, M.N.Rusu a demonstrat, totusi, ca nu si-a intrerupt munca sa de pasionat cercetator al istoriei literare romanesti, ci a continuat-o – cu acordul tacit al conjucturii sociale – in atelierul sau de restaurare istorica de acasa. Prieten foarte apropiat al poetului Nichita Stanescu, coleg de breasla al marilor jurnalisti dar si al marilor boemi, martor al evolu?iei literaturii din Romania timp aproape jumatate de veac, impatimit cercetator al documentelor de arhiva si deopotriva colectionar, criticul M.N.Rusu a impus de la inceput prin talent jurnalistic, profesionalism si dedica?ie. A devenit un nume care catalizeaza acum literatura romana, de la New York, pe o noua dimensiune.
Intalnirea de vineri seara a avut o emotionalitate aparte, binestiindu-se ca M.N.Rusu a mai adaugat un an la nobila sa varsta! Ignorand vremurile mai putin bune la care a fost partas dealungul vietii, si in virtutea inertiei sale de boem, M.N.Rusu nu isi arata anii pe fata-i mereu luminoasa, nici durerile launtrice ale dezamagirilor, pentru ca asa cum spunea prietenul sau, prof. Aurel Sasu (de la Cluj), „criticul nu imbatraneste, din moment ce cartile nu au varsta…”(„M.N.Rusu – 60 sau Calea si viata” de Aurel Sasu, in capitolul „Literatura Diasporei Nord Americane”, din volumul Lumina Lina, an X, nr. 3, iulie-septembrie, New York, 2005). Surprins in acest amor etern cu intimitatea slovei, M.N.Rusu uita notiunea timpului, orbitand intr-un spatiu istoric foarte sensibil, unde numai un initiat poate sa supravietuiasca. ?i tocmai acest context al supravietuirii sale, reflectat in ignoranta zilei, l-a facut, pentru multi dintre cei care credeau ca-l cunosc, sa fie un mare neinteles.
Momentul aniversar, la care am luat si eu parte, din dorinta sincera de a-mi arata gratitudinea fata de rolul pe care M.N.Rusu l-a avut in viata mea de activitate literara – lansandu-mi, la New York, primele doua carti – a fost si unul revelator. Descinderea in istoria amintirilor legate de personalitatea lui M.N.Rusu a fost inceputa de catre poetul Theodor Damian, care a dat tonul unei atmosfere de nostalgie, de pe vremea cand l-a cunoscut pe critic, pe care l-a numit nasul meu literar: „M.N.Rusu, in cariera lui indelungata si bogata, a format multe generatii de scriitori, i-a nasit pe acestia cum m-a nasit si pe mine, publicandu-ma in «Almanahul Coresi», pe care il edita la Brasov. As dori sa impartasesc o amintire despre felul in care l-am cunoscut pe M.N.Rusu, prin unchiul meu de la Brasov, nenea Ionel (Ionel Georgescu) care a fost seful librariei «?tefan O. Iosif» (din Brasov n.n.), de pe strada 7 noiembrie. Cred ca acum i s-a schimbat numele… Ionel Georgescu a fost, de asemenea, scriitor dar blocat de regimul in care a trait, nefiind publicat niciodata, cartile lui fiind ingropate in edituri. Deci unchiul meu care era din Brasov si M.N.Rusu care era la Brasov erau priteni vechi, facand lansari de carte impreuna. Astfel am ajuns eu pe mana lui M.N.Rusu! inceputul prieteniei mele cu acesta a fost un… negot – eu aduceam carte de la Dorohoi si ei imi procurau benzina de la Bucuresti! Era in perioada acelei saracii, cand benzina nu se gasea de loc… Asa am inceput sa ne vizitam si sa ne legam prietenia. M.N.Rusu este – si cred ca mai trebuie sa o dovedim – un critic de mare valoare! Este un om de inteligenta ascutita, un bataios dar si un mofturos, asa cum il stim, dar este al nostru. Ne este drag pentru ca, iata, crestem impreuna! Poetul Theodor Damian si-a incheiat cuvantul sau recitand trei poezii, dedicate lui M.N.Rusu: „Urmele mele clocotind”, „Guten Abend” si „Locul unde incepe slujba de seara”.
A vorbit apoi venerabilul pictor iconograf, Garabet Salgian care a ridicat tonul nostalgic al discutiilor, in registrul unei sobrietati caracteristice-i, marturisind ca M.N.Rusu are o intrumentatie critica si in teritoriul artelor plastice, mai ales al iconografiei. Poeta Valentina Ciaprazi a continuat, intr-o tonalitate perfecta, cu un elogios cuvant adresat personalitatii lui M.N.Rusu, pe care aceasta l-a numit „un carturar desavarsit” si caruia i-a dedicat o poezie. Ziarista Mariana Terra (de la ziarul „Romanian Journal”), a deschis cutia pandorei amintirilor din anii studentiei, cand a auzit pentru prima data de M.N.Rusu, pe atunci student in anul terminal. Aceasta a citit si o serie de epigrame dedicate sarbatoritului. Nuanta atmosferei de seara, de la intalnirea literara de vineri, a fost usor schimbata de interventia scriitorului Mircea Sandulescu, printr-o incercare a acestuia de a vorbi despre M.N.Rusu, evitand in mod special constructia apelativelor, dorind sa sublinieze ca se poate vorbi despre o persoana, chiar daca nu ai beneficiat de nici o favoare din partea acesteia: „eu vreau sa trec dincolo de lista aceasta a inventarului… mi-a facut, m-a vazut, m-a dres, m-a ajutat… toate sunt bune, dar sunt un inventar al unor lucruri de care ai beneficiat. Deci un om este bun in masura in care ti-a facut tie bine?! Eu merg mai departe de acest invetar… si desi mie pesonal nu mi-a facut nici un bine, tin sa-i multumesc pentru ca exista si face tot ceea ce face. La fel ca si mine, el a trecut prin servicii (in America n.n.) care sunt la antipodul literaturii. Daca ar fi sa definim un om prin ceea ce nu este, iata ce as spune despre M.N.Rusu – nu este mandru, chiar daca i-a inca zece premii va ramane la fel, nu este un inchipuit… nu este un tradator, nu i-a vorbit niciodata de rau pe cei cu care s-a asociat cultural si de care, la un moment dat, s-a despartit. Deci nu are rautate… Acesta este M.N.Rusu: capacitatea de a pastra fundamentulul! La multi ani”!
Urarile au continuat prin scurta alocutiune a poetului Liviu Georgescu, care printe altele spunea: „il cunosc pe M.N.Rusu de vreo doisprezece ani… atunci dansul a spus «eu sunt critic literar», iar eu am zis «eu scriu poezii» si astfel am devenit prieteni. M.N.Rusu este un spirit enciclopedic foarte bine informat, un intuitiv foarte exigent, iar cuvantul dansului de ordine valorica este metafizica… o matefizica religioasa, esentiala, de fond, nu de suprafata. Dansul a scris foarte mult in Romania la ziarele la care a lucrat… si a avut un volum numit „Utopica”, aparut in 1969, dar s-a oprit la acesta. Ar trebui sa isi publice articolele, pentru ca timpul nu e pierdut, mai poate face inca o carte din acestea! ii doresc fericire multa si viata indelungata, cu multi si fericiti ani”!
A mai vorbit Grigore Culian, directorul ziarului „New York Magazin”, care a tinut sa-si prezinte in mod public, respectul si admiratia – pur profesionale – fata de M.N.Rusu: „stiti ca eu nu sunt adeptul osanalelor, acesta nefacand parte din arsenalul meu de exprimare, de aceea am sa spun doar cateva lucruri pentru ca intr-adevar il apreciez pe M.N.Rusu. Atunci cand am inceput munca mea de ziarist, acum cincisprezece ani, el a fost alaturi de mine in redactie, unde a muncit o perioada impreuna…am invatat foarte multe de la el. Lucrurile acestea trebuiesc recunoscute… pe de alta parte, sunt un om care isi apreciaza semenii, in functie de ceea ce produc, luand in valoare calitatile si nu defectele acestora. Mircea este unul dintre cei care a produs foarte mult la viata lui, prin activitatea sa literara si istorica… de aceea nu pot decat sa-l felicit si sa-i urez un calduros «La multi ani»”!
Spre finalul serii a luat cuvantul si M.N.Rusu. Afisand un zambet larg de boem si ascunzandu-si cu grija emotia unui astfel de moment festiv, criticul a spus: „va multumesc, in primul rand, pentru ca m-ati onorat cu prezenta… intalnirea din aceasta seara este extraordinara datorita dumneavoastra, nu datorita mie. M-am gandit sa o iau si eu pe partea anecdotica despre ceea ce inseamna sa ajungi la o anumita varsta. Pot sa vorbesc din propria mea experienta, despre un fapt care dovedeste prezenta unui element de predestinitate in individualitatea unei persoane si individualitatea unei natiuni. Individul face parte din natiune, iar natiunea da identitate individului. Merg inapoi in istorie: am fost botezat de un preot moldovean, cu barba alba… am aflat mai tarziu ca se numea Neculai Hodoraba…, din Dorohoi. Dar acest preot era prieten intim al lui George Enescu, despre care a si publicat o monografie prin anul 1926. Mama mea, desi era o intelectuala… nu cunostea acest amanunt despre preotul Codoraba. Aceasta este prima intalnire astrala a copilului care eram atunci, cu religia. A doua intalnire astrala, simbolica, se produce atunci cand parintii mei cheama fotograful care ma fotografiaza intr-un lighean spalandu-ma, fireste gol, dar numai eu apaream si ligheanul… insa sub acesta se afla ziarul «Universul». A treia intalnire astrala… a fost la taierea motului, cand de pe o tava in care erau mai multe obiecte, eu am luat in mana creionul! Ce inseamna aceasta, daca nu o predestinare… Nu sunt numai simboluri intamplatoare, care te urmaresc toata viata. Cu un preot m-am intalnit si mi-a marcat destinul, iata, in presa am lucrat la cele mai importante ziare ale perioadei respective («Luceafarul», «Viata Studenteasca», «Amfiteatru» si «Saptamana»)… I-am cunoscut pe cei care abia iesisera, in anul 1964, din inchisoare, pe marii carturari cum ar fi Noica, Streinu, Cioculescu, Pandrea… intalniri absolut directe, de la care am invatat anumite lucruri, in contextul in care daca te intalneai cu ei apareai in notele informative, care sunt publicate acum, dar doar cu numele, atat. Cum apare si numele lui Mircea Sandulescu in notele informative din dosarul lui Dorin Tudoran – un lucru extrem de important… Trebuie sa stiti ca eu sunt, in primul rand, un gazetar, un ziarist. Opera mea nu este cea scrisa ci cea care va fi dupa moarte… Daca vreti o opera interioara, care sa-ti satisfaca si sa-ti bucure viata in continuare, sa te poti uita in oglinda linistit, ca nu ai pacatuit. Experienta de viata de pana acum mi-a demonstrat ca eu sunt modelat de toate personalitatile, mari sau mici, cu care m-am intalnit in viata si care mi-au acordat prietenie…”
Printre cei veniti sa-l felicite pe M.N.Rusu i-am remarcat pe Constantin Virgil Negoita (profesor emeritus la CUNY), scriitorul Ion Burcin, poetul George Nanau, epigramistul Constantin Aronescu, John Predescu (de la „Romanian Journal”), Valeriu Moldoveanu si altii. Cu toti acestia impreuna, am ridicat paharul de sampanie in cinstea celui sarbatorit, dorindu-i ani multi de acum inainte, cu sanatate, fericire si noroc.
Tag: literatura
Un extraterestru la Galbiorii de Aude!
In urma cu vreo cateva minisecunde cosmice, masurate cam in decenii pe Pamant, l-am insotit pe tata intr-o deplasare prin planetele cu viata.
Stiati ca si copiii extraterestri sunt neascultatori?
Parintii m-au lasat sa ma joc pe langa racheta, spunandu-mi ca daca vreau sa fac pasi, sa-mi iau costumul de protectie.
Afara era frumos, cald, mi s-a spus ca acest anotimp se numeste aici primavara. Eram langa o catime de apa, numita lac, auzeam o vietate, am facut conexiunea cu enciclopedia acestui pamant, mi s-a spus ca e brotac, canta printre fire de trestie, ce chestie, am vazut mai multi fluturi colorati , as fi vrut sa fie …o mie, alte lighioane ciripeau pe sus, din apa cred ca le aplauda sau poate certa cu orac-rac batraciene saltarete. Am zarit apoi venind de dupa niste alte plante cultivate, aha, porumb se numeau, niste patrupede behaind sub un strat gros de lana, altele, cu blana si cornite , aha, iezi le zice, fugeau dupa mamele lor zise caprite. M-am tras indarat sa nu care cumva sa ma intepe cu materia cornoasa iesita din cap, dar deodata m-am simtit inconjurat de 3-4 patrupede care probabil ca radeau cu ham-ham fiindca-mi aratau toti dintii. Pentru prima data firele mele de par de pe cap s-au ridicat in sus si am avut clar sentimentul ciudat pe care detectorul l-a numit frica!
Eram un pui de om cu mainile goale, in costum de plaja. In urma acestei multimi de capete si picioare am zarit un trepied, fiinta cu trei picioare, cu o cupola de lana pe cap, care striga ceva si alerga spre mine. S-a oprit, a aruncat un picior, care era de lemn, patrupedele care-mi aratatu caninii si-au lasat paratraznetele cozilor in jos si s-au asezat pe fundurile personale, tot maraind.
-Boule, nu puteai da cu pietre-n ei? Vrei sa te am pe constiinta?
Detectorul meu imi traducea: “Te-a mustrat cu numele unui dobitoc considerat idiot, patrupedele astea fac parte din clasa canina, ele nu rad, ci musca, sunt carnivore.
Dar constat ca bipedul, desi om ca si noi, nitel mai rasarit ca mine, foloseste un neologism de care habar n-are!
– Hello! Dar tu nu stii ce-i aia constiinta!
– La ce-mi foloseste ? Ca nici bunicul, nici tata n-au stiut, si ei tot ciobani au fost! Ce cati aici?
Iar am pus aparatul meu in functie. Imi dadea cuvantul “cati-cate”, adica femeninul de la catele, forma prescurtata si la sens conotativ “Tata, dama care barfeste” Apoi a venit alta explicatie “Forma prescurtata de la verbul a cauta”. Voiam “sa ma dau mare”, stiam mai multe , puteam destule, asa ca:
– Ce-ai dori pentru cand vei fi mare?
– Nitica minte, ca sa ajung pres la cap.
Am simtit ca ma cauta ai mei. Nu voiam sa ma fac de ras.
– Treb’sa plec, o sa te mai vizitez, da sa stii ca mintea are perioada de gestatie macar doua decenii.
– De ce gee ? a intrebat omuletul, dar eu m-am dezintegrat, nu inainte de a-i planta in cerebelul mic doua cipuri prin care sa capete acele trasaturi necesare functiei dorite.
Le-am spus la ai mei ce am patit, s-au distrat !
L-au scanat apoi pe ciobanel, vorbea cu alti 2-3 copii de varsta lui. Unul se plangea ca-i mort de obosit, vine de la porumbiada. Altul, ca el a fost mai fericit: Cartofiada s-a amanat, dar trebuie sa dea o tura in jurul lacului, maine-i Daciada, el trebuie sa concureze la atletism.
– Pe mine, a spus Gula-ciobanelul, fiindca n-a gasit la ce obiect sa marg la olimpiada, tovul dirig m-a propus pentru olimpiada de mincinosi.
– Concurs de minciuni?
-A, nu. Ceva cu politica lor de societate multilateral dezvoltata…
-Mama, …cum adica pres de cap? Covor?
– CAP, scris cu majuscule, adica inseamna Cooperativa Agricola de Productie. Pres e forma prescurtata de la presedinte.
*
Dupa trei decenii am trecut iar prin aceste locuri. Mi-am amintit de rasul canin, i-am povestit sotiei mele si…am constatat ca uitasem sa activez unul dintre cele doua cipuri din capul fostului pusti. Facuse o scoala tehnica pentru utilaje agricole, era consilier la primarie, ricica mana si lua bani, dar ma striga in noptile cu luna si ma ocara ca nu l-am ajutat sa fie ce si-a dorit. Sotia mea nu intelegea cum un asemenea individ care vorbea cursiv, si asta fiindca parte din cipul meu functionase, dar picase prima data bacalaureatul, era aerian cam in toate, se voia leader…
A trebuit sa-i explic situatia speciala a populatiei din aceasta parte de lume.
-Pai aci scrie ca este in UE, cu toate celelalte tari europene…
-Teoretic. In realitate tarisoara asta este un experiment pentru celelalte, prin care sa se constate daca o pot transforma intr-un fel de republica bananiera, fara industrie, fara agricultura, fara cultura, mai clar piata de desfacere pentru celelalte tari avansate, iar locuitorii, forta ieftina de munca…
-Nu inteleg. Au parlament, au constitutie, guvern, legi.
-Teoretic le au pe toate, practic… ioc. Hai s-o luam de la anul unu dupa Hristos.
– Alta data. Vreau sa inteleg realitatea de acum!
– Bine. Voi incerca. A fost o felie de pamant data cu creionul pe harta, ca prada de razboi rusilor si asa a ajuns parte din Lagarul Socialist. In celelalte tari, luate tot asa cu japca, desprinderea s-a facut pasnic, , oamenii i-au poftit pe comunisti sa plece. Aici? Cu varsare de sange, cu trupe de mercenari, zisi teroristi au reusit sa-l dea jos pe dictator si sa-l impuste in zi de mare sarbatoare crestina. Apoi au desfiintat , mai corect au pulverizat industria, agricultura, cultura , au privatizat tot ce era de stors, normal ca asta au facut-o cei care conduceau vechiul regim, fostii membri si executantii in uniforme, dar care acum voiau sa conduca si ei. Asa au ajuns la peste 20 de partide politice, asa s-a facut ca cei care au latrat mai mult pentru Marele Conducator si Marea Mama-Eroina neamului, acum s-au dat drept dizidenti mascati, asa se face ca unul ca acel cioban, pe nume Gula sa ajunga leader de formatiune politica, de fapt om pe care cei prea patati puteau sa-l manuiasca.
Din aceasta ciorofleca politica, sus au ajuns cei care au avut cu ce-i momi pe cei naivi si saraci. Acum, draga mea, te rog ajuta-ma sa-mi tin promisiunea.
– Nu-l pot face presedinte fara studii superioare.
– Asi? Pai de ce suntem noi extraterestri ?! Maine-l duc la liceul din Bolovanesti si-i dau diploma de liceu.Trei milioane. Luni infiintez la Galbenii de Auzi Centru universitar cu facultati de Agricultura, Juridica si Stiinte Economice. Gula al meu se va transfera de la Facultatea Rapele, din Ardeal, pe care o voi infiinta tot maine, prin “transfer” cu doi ani vechime, vedem noi de unde si la anul Gula va fi licentiat in Stiinte juridice.
– Cu alte cuvinte o sa avem la o localitate de 15.000 de locuitori Centru Universitar Galbeni, prescurtat CUG?!
Cei doi au izvbucnit instantaneu in ras. In limba galactica Cug este numele pentru locul pe unde omul isi elimina dejectiile.
– Si la anul ce-o sa mai fie?
Gula al nostru-si va turna in efigie diploma de licentiat, o va pune in locul stemei, dar femeia de serviciu, din mila crestineasca ii va atrage atentia s-o ia de acolo ca rad si cu fundul si..acasa la nevasata (Caci Gula era maritat) n-a putut pune diploma in biroul lui, asa ca preocupat, cum sttii de OZN si-a facut din grajd un birou personal, unde si-a putut pune si admira diploma.
– Si peste 2-3 ani?
– Draga nevasta, inteleg, esti curioasa, promit sa revin …
CONSTANTIN T.CIUBOTARU
Despre sufletul omenesc si vicisitudinile vietii
By Octavian Curpas
Surprise, Arizona
„Cele sapte pacate cardinale”, Cristian Barbosu, Arad, Carmel Print, 2010, 291 p.
Se poate constata in ultima vreme, o crestere a interesului pentru aplicarea Cuvantului lui Dumnezeu, Biblia, la problemele concrete ale vietii de zi cu zi. Putem spune ca intr-un fel sau altul, exista nevoia unei redefiniri a religiei, in mod deosebit prin realizarea unei apropieri semnificative de problemele cu care ne confruntam si la care avem nevoie de o rezolvare autentica. Nu intamplator, numeroase carti de psihoterapie crestina au fost editate si in limba romana, incercand sa formeze sau chiar sa educe gustul cititorilor in ceea ce priveste aceasta abordare oarecum neconventionala in studierea Sfintelor Scripturi.
Cartea „Cele sapte pacate cardinale”, scrisa de pastorul Cristian Barbosu, ne calauzeste in lumea fascinanta a intelegerii mecanismelor de natura sufleteasca ce stau la baza diferitelor devieri de comportament si de caracter, descrise simbolic prin notiunea de cele sapte pacate: mandria, mania, imbuibarea, lacomia, pofta, invidia, apatia.
Cristian Barbosu, teolog cu vocatie de scriitor
Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a nascut la Arad si a urmat trei scoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.
Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta si impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numara cartile si muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, etc.
Idolii inimii
Clasificarea celor sapte pacate are o istorie mai lunga, ce dateaza din vremea Evului Mediu, fiind intr-o mare masura legata de teologia romano-catolica a vremii. De-a lungul timpului, aceasta suma de sapte pacate a fost preluata si de alte curente religioase, dar si de arta, in speta de literatura si film. Este un lucru deosebit faptul ca autorul aduce si in Romania, intr-o versiune moderna, notiunea celor sapte pacate.
„In istoria bisericii, s-au identificat sapte pacate cardinale sau pacate de radacina, stari spirituale ce genereaza o multime de alte pacate in viata unui om. Aceste pacate rup relatii, inseala, inlantuie si mint, distrugand vieti si destine. Multi nu le baga in seama, dand vina pe temperament, obiceiuri, trecut, circumstante – ele fiind insa idoli ai inimii, probleme spirituale adanci, cu multe implicatii si consecinte grave.”
Intrebari si discutii pentru grupa mica
Imbinand cu talent experienta pastorala cu aceea de pedagog si psiholog crestin, autorul reuseste sa trateze intr-un mod original si axat pe studiul biblic, aceste sapte pacate, schitand si eventualele remedii ce se pot aplica. Noutatea acestei carti consta in faptul ca in loc sa se rezume doar la o expunere a celor sapte pacate fundamentale, Cristian Barbosu ne pune in fata si diferite chestionare de evaluare, ceea ce o transforma practic, acest volum intr-un manual, bazat pe intrebari si discutii.
In acelasi timp, inserarea unor studii de caz alaturi de prezentarea diferitelor invataturi biblice genereaza o atmosfera de prospetime care atrage pe cititor si fixeaza foarte bine notiunile ce sunt expuse.
„Puneti-va centurile de siguranta, fiindca astazi vom trece printr-o zona de turbulenta maxima, intram pe teritoriul unui pacat care probabil face cele mai multe ravagii printre tineri, dar nu numai. Fiecare trece pe aici, de cel putin de cateva ori in viata. Unii ajungem raniti, altii zdrobiti, putini sunt victoriosi, dar multi cazuti, chiar omorati de acest pacat teribil de puternic, de salbatic, universal: pofta.”
„Cele sapte pacate cardinale”, o carte vie si atractiva
Avand certe calitati de povestitor, Cristian Barbosu reuseste sa capteze atentia si sa o mentina de-a lungul intregii carti, cu o adresabilitate maxima in randul potentialului public cititor. Din acest punct de vedere, putem spune ca nu avem de-a face cu o carte scolastica si nici cu limbajul de lemn religios, ci cu o carte vie, plina de dinamism, atractiva, pe care daca incepi sa o citesti, cu greu o vei mai lasa din mana pana nu o parcurgi in intregime.
Dincolo de a da sfaturi „moralizatoare” sau de a genera o atmosfera de predica, discursul autorului se imbraca in tonalitati asemanatoare momentelor in care ai sta de vorba cu cel mai bun prieten al tau. Aceasta calitate deosebita a lui Cristian Barbosu de a se apropia cu intelegere si dragoste de cei pentru care lucreaza in calitate de pastor, se transfera si asupra relatiei dintre el si potentialul cititor.
Iubirea nu este o stare, ci o actiune
„Nu poti spune Il iubesc pe Dumnezeu, daca nu faci nimic sa-ti demonstrezi iubirea. Iubirea, biblic vorbind, nu este o stare, ci o actiune. Cand stii ca exista un pacat de care trebuie sa te eliberezi si stii ca acel pacat Il raneste pe Dumnezeul pe care tu il iubesti, ce faci? Ce iubesti tu de fapt? Pe cine iubesti? Pacatul sau pe Dumnezeu?”
Prin astfel de cuvinte, autorul ne conduce catre un punct de decizie in care sa abandonam aceste sapte pacate, precum si ceea ce decurge din ele, avand drept fundament iubirea pe care ar trebui sa o dovedim fata de Dumnezeu. Astfel, „Cele sapte pacate cardinale” se constituie ca o pledoarie convingatoare pentru transformarea interioara pe care Dumnezeu doreste sa o realizeze prin intermediul Cuvantului Sau. Am putea spune ca autorul, coborand de la inaltimea amvonului, vine in intampinarea fiecarui om dispus sa asculte, sa priveasca, sa creada si sa actioneze in directia eliberarii de sub jugul unor pacate care altfel l-ar distruge atat pe el, cat si pe cei din jurul sau.
Rezidente de creatie la Institutul Cultural Roman de la Paris
By Madalina Corina Diaconu
Profesionistii romani din diferite domenii umaniste pot beneficia de rezidente de pana la doua luni la Institutul Cultural Roman de la Paris. Programul, realizat cu sprijinul Ambasadei Romaniei in Franta, ofera rezidente de o luna sau doua (in functie de natura proiectului) la ICR Paris, insotite de burse de 1 500 Euro/o luna sau 2 500 Euro/doua luni. Pe durata rezidentei, bursierii au posibilitatea de a se consacra exclusiv unei activitati de conceptie/creatie si productie, de a stabili legaturi in mediile culturale si profesionale specific din Franta si de a contribui la crearea unui fond de proiecte pe care ICR Paris il va promova.
Termenul limita de depunere a dosarului pentru perioada ianuarie – iunie 2011 este 1 noiembrie 2010. Bursierii au obligatia de a produce, la sfarsitul perioadei de rezidenta, un proiect remis conducerii ICR Paris. Creatiile produse in cursul acestei rezidente vor purta mentiunea „Realizat cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Paris“ si logo-ul institutului, in orice actiune publica.
Conditii de participare la programul de rezidenta:
– cetatenia romana sau cetatenia Republicii Moldova
– cunoasterea limbii romane ;
– cunoasterea limbii franceze si/sau engleze
– prezentarea unui pre-proiect intr-unul, sau mai multe, din domeniile : arte plastice (pictura, sculptura, grafica, design, fotografie, instalatii) ; arhitectura; literatura; critica literara si critica de arta; jurnalism; film; teatru; muzica; management cultural; muzeologie; patrimoniu.
Mai multe informatii:
INTRE REAL SI IMAGINAR
Fiicei mele, Maria Parascheva
Am pus telefonul la ureche pentru a treia oara. „Asculta-ma, te rog. As vrea sa iti trimit un cadou pentru ziua ta. Ce ti-ai dori?” Un numar complex de imagini mi-a facut asteptarea mai riguroasa spre infinit. Daca i reprezenta radacina patrata a numarului -1, atunci o mai vazusem, in imaginar, de un numar determinat de ori, poate in vis, poate in fata fotografiilor, amintindu-mi.
Eram antrenata de cateva luni in activitatea literara a grupului artistic din regiunea Parramatta si, fara sa realizez, saptamana dupa saptamana, incetul cu incetul, distanta dintre noi determina cresterea fortei de gravitatie, desi, practic vorbind, nimeni nu aducea in discutie partea reala, atractia terestra, ci, mai serios, valoarea scrisa a existentei australiene contemporane. Cine ar fi crezut ca o simpla vizita la biblioteca centrala va crea punctul de inflexiune a curbei timpului, va schimba sensul concavitatii?
Asteptam, fara sa ma grabesc, un semn de la celalalt capat al firului, vocea care sa traverseze oceanele. „Pot sa imi doresc orice?” „Incearca.” Iterativa discutia noastra, nu prea parea sa isi doreasca ceva anume, sau oricum, nu se asteptase la intrebarea mea. „Stai sa inchid televizorul.” Evident, avea nevoie de liniste pentru a se concentra. stiam ce va face exact, cat de departe este de telefon, cum va intinde mana spre telecomanda, ce va ramane pe ecran, cat de repede se va intoarce. Apoi cum isi ridica ochelarii si fasaitul receptorului pana la ureche. „Asa, sa vedem…”
Este adevarat, eram impresionata de onestitatea cu care fusesem primita in grup. Nu intelegeam decat in parte mentalitatea australiana, cu atat mai mult cu cat ceream explicatii in plus atunci cand era vorba de diferente culturale, de limba locala sau de tendinte literare. si totusi… ceva gasisem acolo din moment ce ma simteam „acasa”. Mai tarziu mi-am dat seama de reflectarea literaturii in spatiu absolut si de norocul pe care il avusesem. E greu sa descopar o formula, e foarte greu sa descopar un numar complex, e aproape imposibil sa descopar un fractal. Ce sanse as fi avut sa ma intorc la literatura inainte ca lumea sa se distruga, inainte ca sa nu mai am ce spune? Toata chestiunea trebuia privita absolut, din punctul de vedere al luminii, relativitatea fiind punctul slab al teoriilor mentale. si daca aveam incredere in soarta, de ce n-as fi avut incredere in semne? Trebuia numai sa fiu atenta.
„Cred ca mi-as dori ceva greu de obtinut si te-ai putea speria.” Sa ma sperii? De cand un cadou poate provoca teama, sau, mai mult, teama ei de a nu ma speria? Ceva se intampla in Emisfera Nordica, si cum nu foloseam in aceasta discutie messenger-ul, imi era destul de greu sa inteleg prin privire. Aveam nevoie, intr-adevar, sa o vad. „Vrei sa deschid internetul?”
De concurs am aflat ceva mai tarziu, dupa cateva luni de la primele intalniri la care am participat. si m-am gandit ca, o data in plus, imaginarul avea sa isi largeasca cuantumul si sa participe in viata mea intr-o proportie covarsitoare. Oricum, dezvoltandu-mi abilitatile in conditii de suprafata (parasisem liniaritatea), aveam sa descopar o noua dimensiune argumentabila. De ce nu? Sa ma intorc inca o data la mine, la ceea ce intelesesem ca pot accepta, o noua incercare intelectuala dupa o perioada de liniste, intr-o tara straina.
Am deschis amandoua pagina de Yahoo! si mi-am amintit brusc cat de usor imi spusese adevarul si ma rugase, dupa cea de a doua operatie: „Mami, a fost bine, dar pe a treia nu o mai facem, nu-i asa?” Blandetea copiilor e covarsitoare si ne simtim cumva in mitoc, din moment ce am cauzat problema, a priori. Ar trebui sa gasim solutia inaintea lor, sa ii super protejam si sa scapam de regrete. Dar realul are o alta valoare si pronuntarea ei, verdictul, isi are intelesurile mai adanc. „Acum spune-mi, te rog, ce iti doresti de ziua ta?”
Cred ca momentul in care s-a hotarat sa raspunda a precedat imaginea transmisa de satelit, deoarece, in prima fanta de timp, nu i-am putut deslusi cuvintele. Cu siguranta, stiam ca ma voi face de ras in fata copilului meu, cu atat mai dramatic cu cat nici nu puteam recupera prea repede pierderea. Sufeream deznadejdea si neputinta, asteptand indurarea gandurilor ei. Poate nu va fi un cadou prea scump… Poate va intelege cat de mult as fi vrut sa fim impreuna.
Fie ce-o fi! Incercam sa raman cat de mult legata de real, sa recunosc departarea geografica si sa ascult dorinta fiicei mele: „Mami, as vrea sa castigi un premiu pentru mine!” De facto, cred ca Dumnezeu are o preferinta speciala pentru copii. Aceasta este, de jure, singura explicatie a premiului ce mi-a fost acordat.
Mihaela Cristescu
IN LUPTA CU TIMPUL
*CETATEA LUI BUCUR*, literatura, arte, carte
Se stie ca, omul nu se poate desavarsi singur prin propriile puteri. Iar scriitorul isi contureaza personalitatea nu numai prin educatie si talent, ci si prin prezenta sa intr-un mediu prielnic. Poate ca la acest lucru ar trebui sa contribuie si o revista de cultura. De literatura. Sa creeze un climat, sa asigure o anumita durata creatoare a literaturii unei perioade, fiindca Timpul e mereu *dusmanul vigilent si funest*, cum il numea Baudelaire.
De la acest deziderat a pornit si ideea constituirii revistei *CETATEA lui BUCUR*, acum , in acest octombrie, 2010, numarand douazeci de aparitii. Colectivul redactional si-a propus de la inceput sa-i promoveze pe tinerii scriitori, debutanti sau nu. In numarul din aceasta luna e in prim-plan o colaboratoare a revistei, studenta Laura Lucia Mihalca , poeta si pictorita deopotriva, prezentata intr-o cronica de Elisabeta Iosif . Debutul il fac poetii Ioana Mihaela Fraiu si Laurentiu Lacomchin. Nu lipsesc recenziile, cronicile de carte semnate de Cristina stefan, Cristian Neagu, Melania Cuc, Cezarina Adamescu, Adrian Botez, Elena Buica. In acest numar de Octombrie ne-am propus sa va transpunem in atmosfera anotimpului prin poemele de toamna, semnate de Elisabeta Iosif, Valentina Becart, Valeriu Cercel, Cristina stefan, Ana Urma, Melania Cuc, Ionela Dobre. Iar proza poarta semnaturile Anei-Maria Balas si Ioanei Stuparu. Nu lipsesc eseurile, reportajele, insemnarile, portretele si un autoportret, jurnalele de scriitor, rubricile Reviste culturale prietene , Carti noi, Evenimentele lunii dar si informatii despre antologiile revistei Singur, despre Concursul Literar National Cetatea lui Bucur, Proiectul Ligii Scriitorilor Romani pentru audio – book.
Va invitam sa cititi revista de Literatura, Arte, Carte *Cetatea lui Bucur*. Ne-am propus si ne-am dorit sa ne adresam cititorilor romani de pe pretutindeni. Deocamdata, sa-i ascultam sfatul poetului si filozofului Lucian Blaga: * In cele din urma nici o viziune nu e definitiva – si privirile omului sunt un patrafir sub care lucrurile totdeauna vor mai avea o taina de spovedit*.
Elisabeta IOSIF
Octombrie, 2010
Comitetul international de nominalizare pentru: OCTAVIAN CURPAS (Writer, Phoenix-Arizona, U.S.A.) la titlul de MEMBRU al: THE ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”/ Bucharest-Romania
THE FOUNDATION „PAUL POLIDOR” – BUCHAREST, ROMANIA
THE ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”
EMIS ASTAZI, 13 OCTOMBRIE 2010 – BUCURESTI, ROMANIA
1. Paul Polidor (Romania) – presedintele fundatiei si al academiei omonime,
Master in: „Romania in relatiile internationale”;
2. Simona Polidor (Romania) – consilierul gen. al fundatiei, membru al Acad. „Polidor”;
3. Mahir Garayev (Azerbadjan), presedintele Societatii de Prietenie dintre Azerbaidjan si Romania, membru al Academiei „Polidor”;
4. Paula Romanescu (Romania), presedintele Sectiei de Studii Literare si Traduceri in cadrul Ligii de Cooperare Culturala si Stiintifica Romania-Franta, membru al Academiei „Polidor”;
5. Mihail Sinelnikov (Federatia Rusa), personalitate a liricii mondiale contemporane, membru al Academiei „Polidor”;
6. Traian T.Cosovei (Romania) – personalitate a literaturii romane contemporane, membru al Academiei „Polidor”;
7.George Roca (Australia) – scriitor, membru al Academiei „Polidor”;
8. Eugen Cristea (Romania) – Societar de Onoare al Teatrului National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti, vedeta mass-media, membru al Academiei „Polidor”;
9.Mihai Cojocaru (Belgia) – antrenor de fotbal, membru al Academiei „Polidor”;
10.Ioan Iacob, „Las Vegas Romanian Journal”-S.U.A., membru al Acad. „Polidor”;
11.Florin-Silviu Ursulescu (Romania)-critic muzical, membru al Academiei „Polidor”;
12.Ion Olteteanu (Romania), muzician, membru al Academiei „Polidor”;
13.Ashraf Geybatov (Germania) / artist plastic de importanta mondiala, membru al Asociatiei Internationale a Artistilor UNESCO, Artist Emerit al Azerbaigeanului cu expozitii la O.N.U., UNESCO, VATICAN, membru al Acad.”Paul Polidor”
Nota*: The Academy of International Interferences „Paul Polidor” a fost infiintata in cadrul Fundatiei „Paul Polidor” la 19 august 2004; Primul membru al Academiei „Paul Polidor” a fost (la 12 octombrie 2004) Presedintele Republicii Azerbaigean, Excelenta Sa, domnul Ilham Aliev.
Nota**: De regula, pentru personalitatile in viata, acordarea DIPLOMEI-TITLU se va face in cadrul unei manifestari de interferente culturale in prezenta nominalizatului (in functie de regulamentul academiei, in Romania sau in strainatate).
Presedinte,
Paul Polidor
SCRIITOAREA MIHAELA CRISTESCU PREMIATA DE SOCIETATEA LITERARA «NEW WRITERS’ GROUP» DIN SYDNEY
Sambata, 8 octombrie 2010, la „Connect Studios” din Paramatta – al doilea centru comercial al orasului Sydney – in prezenta unui public numeros, a avut loc decernarea „Premiilor pentru literatura 2010” a „New Writers’ Group”. Premiul trei a fost acordat scriitoarei de origine romana Mihaela Cristescu pentru lucrari scrise in limba engleza.
New Writers’ Group este o societatea literara de prestigiu din Sydney, care are ca scop promovarea literaturii australiene contemporane. Majoritatea membrilor sunt consacrati domeniul scrisului si au publicat lucrari in diferite reviste literare, pagini de internet sau carti.
Revista „ZineWest” – organizatorul evenimentului
Pentru concurs au fost selectionate 30 de lucrari. Membrii juriului a fost compus din personalitati literare proeminente ale „New Writers Group” (www.nwg-inc.com). Premiile au fost inmanate de Fiona Wright, editor al revistei „Heat” si al publicatiilor „Giramondo Books” si de Sue Crowford, editor al revistei „ZineWest” (organizatorul principal al evenimentului). Toate lucrarile selectionate pentru concurs au fost publicate intr-un volum avand titlul „ZineWest 10 – Proza, memorii, poezie si arta”.
Au fost prezenti la eveniment diferite personalitati australiene, scriitori, artisti plastici, graficieni, jurnalisti, politicieni, cercetatori in domneniul literar si lingvistic de la University of Western Australia si iubitori de literatura. In cuvantul de deschidere, doamna Julie Owens, membra a Parlametului Federal al Australiei, a subliniat importanta evenimentului, valoarea lucrarilor selectionate si a autorilor premiati.
Proaspat stabilita in Australia, Mihaela Cristescu s-a alaturat acestui grup de scriitori talentati reusind sa se faca remarcata inca de la primele scrieri si castigand aprecierile acestora. Datorita calitatilor sale de organizator si coordonator literar a fost alesa recent ca secretar al „New Writers’ Group”.
Cateva date
Mihaela Cristescu, profesor, scriitor, poet, traducator. Nascuta la Bucuresti in 9 ianuarie 1970. A inceput sa scrie si sa publice inca din primele clase de liceu. Prima revista: „Cocostarcul Vesel”. Din dorinta tatalui ei a urmat Politehnica, dar fiind atrasa de literatura a facut in continuare Facultatea de Limbi si Literaturi Straine de la Universitatea „Spiru Haret”. In 2006 si-a luat masteratul cu o teza care scoate in evidenta anumite aspecte ale Analizei Discursului Politic in mod comparativ, pentru lideri politici din Romania si Statele Unite ale Americii. Devenind cadru didactic, functioneaza pentru doi ani ca profesor la Liceul „Sfantul Pantelimon”, apoi la Academia de Studii Economice din Bucuresti. A fost traducator autorizat de Ministerul Justitiei din Romania. In anul 2005 publica volumul de poezie intitulat ”Noduri”. Paraseste Romania, in urma cu un an (21 august 2009) stabilindu-se la Sydney, in Australia. Ajunsa la Antipozi, incearca sa se integreze in viata literara a acestui oras in special cu scrieri in limba engleza, devenind membra a NWG (New Writers Group). A participat la concursul organizat de aceasta societate cu serie de sapte poezii scurte intitulate Sacred (Sacred cuprinde titlurile: In Illo Tempore, Cipher, Hierophany, Ab Initio, Axis Mundi, Conjugal, Imago Mundi – concepte folosite de Mircea Eliade in lucrarile sale).
George ROCA
14 octombrie 2010
Sydney
APARITIE EDITORIALA DE EXCEPTIE, SUB SEMNATURA LUI DUMITRU CERNA: „POETII 2”
By Nicholas Buda
New York, USA
La editura Casa Cartii de Stiinta din Cluj Napoca a aparut, de curând, al doilea volum din seria „Poetii” a lui Dumitru Cerna. Asteptat cu un vadit interes, de catre cititorii iubitori de literatura si criticii literari deopotriva, volumul „Poetii 2” este o veritabila antologie a prieteniei, „o carte iradianta sentimetal, cu arhitectura fastuoasa a unui moment consacrat poeziei zi poetilor” (Petru Poanta), in paginile careia Dumitru Cerna ne demonstreaza un admirabil exercitiu al generozitatii, dar si al iubirii. Portetele sale, consacrate unui numar considerabil de poeti, in marea lor majoritate clujeni, sau poeti care au avut si au o legatura de suflet cu orasul de pe Somes – orasul adoptiv al lui Dumitru Cerna – sunt facute cu exigenta celui care a patruns tainele poeziei, ajungand la esenta acesteia. De aici si dragostea, uneori neconditionata, pe care Cerna o are fata de poeti si poezie!
„Sunt portrete facute cu simt al observatiei foarte acut, cu dragoste, cu afectiune, cu simpatie, cu empatie chiar” (Adrian Popescu). Coloristica variata a acestora, având ca si numitor comun o iluminuozitate intensa a cuvintelor, are darul de a transpune imaginile poetilor intr-o iconografie a celebrarii fastuoase. „Sunt portrete din cuvinte fosforescente” (Petru Poanta), care proiectate pe fundalul social al poeziei de la Cluj Napoca, devind adevarate pictograme ale unui trecut literar care inca traieste in prezent, dar nu oricum, ci atins de penelul estetizant, cu adevarat magic, al lui Dumitru Cerna. „O frumoasa selectie de bijuterii” (Maria Vaida), „portrete pentru eternitate” (Monica Grosu), in care autorul „cauta partile frumoase si partile bune din fiecare poet” (Ion Muresan), volumul „Poetii 2” imortalizeaza parti ale istoriei literare romanesti, care ar trebui sa ne fie, mai adesea, langa suflet.
REGAL DE POEZIE BALCANICA LA BRAILA
Sfarsitul lunii Septembrie(24-25) a adus la Braila asa cum dealtfel ne-a obisnuit in ultimii 4 ani o boare placuta si valoroasa de poezie balcanica, anul acesta fiind randul poeziei albaneze. Manifestarea s-a vrut si a si reusit sa fie un colaj de poezie si interactiune culturala romano-albaneza. Amfitrionii care au prezidat intalnirea au fost: scriitorul Nicolae Marasanu, critical literar Vasile Spiridon, presedintele USR-filiala Galati-Braila Corneliu Antoniu si gazda propriuzisa dir. Bibliotecii Panait Istrati Dragos Adrian Neagu iar partea albaneza a fost reprezentata de Ministrul Consilier la amabasada Albaniei Luan Topciu.
Festivalul s-a deschis cu prezentarea invitatilor din Albania reprezentati de : Emir Nika – Director la Ministerul Culturii din Albania, Sami Pirraj – Directorul Bibliotecii din Priscina, Bardbyl Londo precum si a celor din Romania poetii; Ileana Malancioiu, Rodian Dragoi, Valentin Talpalaru, Adrian a lui Gheorghe, Victoria Milescu, Adrian Munteanu, Constantin Gherghinoiu, Sanda Panait, Angela Baciu, prozatorului Vasile Datcu si a criticilor literari Vasile Spiridon si Voinescu.
Ministrul Luan Topciu a invitat audienta la o calatorie abstracta in lumea culturala albaneza cu accente pe momentele de apropiere ale celor doua literaturi.
Pe parcursul celor doua zile ale manifestarilor la Braila, Romania si Albania s-au transformat in doi plamani care au alimentat inima poeziei, recitaluri poetice ale invitatilor albanezi si roamani au facut ca in foaierul Casei Tineretului sa rasune muzicalitatea sunetelor poetice inalte.
Poezia a dovedit inca o data ca este un liant pentru prieteniile de calitate multe din personalitatile prezente legand prietenii literare care speram sa se intinda peste timp. Festivalul a fost colorat in ce-a de-a doua zi de formatia Serenada al Asocia?iei Liga Albanezilor din România care a prezentat un program de muzica albaneza.
S-au prezentat Caietele Balcanica, ale invitatilor festivaluluii si s-au dezbatut teme si probleme care insotesc cultura literara ale ambelor tari, poeta Victora Milescu lansand ultimul vloum de poeme. Atmosfera pe cat de placuta pea tat de prieteneasca a fost plina de valoare spirituala confirmarea venind si de la prezenta uneia din Doamnele Poeziei Romanesti poeta Ileana Malancioiu si a mesajului transmis de marele prozator brailean Fanus Neagu care tintuit de probleme de sanatate n-a putut onora invbitatia dar a tinut sa fie in festival chiar prin absenta transmitand iubirea si respectful domniei sale intregii asistente.
Prezenta personalitatilor a fost salutata cu respect prin inmanarea unor diplome de participare tuturor invitatilor.
Premiile Festivalului Balcamnica urmatoarele:
– pentru traduceri:
“Premiul Balcanica pentru traduceri”, a fost obtinut de braileanul Marius Dobrescu (România) si Baki Ymeri (Albania).
– pentru poezie:
“Premiul Balcanica pentru poezie”, a fost obtinut de poetul Adrian Alui Gheorghe (România) si Bardbyl Londo (Albania).
– pentru intreaga activitate:
“Premiul Balcanica pentru întreaga activitate”, a fost obtinut de poeta Ileana Malancioiu.
Pana la editia urmatoare sparam se pare invitata va fi Poezia Greaca, salutam intentia si eforturile gazdelor!
Sanda Panait
Ciocarlia in rasarit
M-am dus spre rasaritul de soare si m-am intors cu el pe
umeri si cu urma razelor sale pe chip.
Aud in departare cantand cocosii dand glas diminetii, anuntand
venirea ei, anuntand rasaritul de soare si cate un latrat de caine
taie dimineata. Simt cum satul se trezeste din clipa in clipa prin
cantecul divin al ciocarliilor ce anunta rasaritul de soare si cate
un latrat de caine anunta… simt cum satul se trezeste din clipa
in clipa prin catecul divin al cocosilor, ce anunta rasaritul de
soare, cantec ce are cuprins in esenta sa acest trei ce duce
spre eternitate, spre inaltare, spre rasaritul de soare. Ciocarlia
si-a inceput trilurile inante de rasaritul soarelui, ca o ruga parca
adusa luminii si caldurii lui, ca o dorinta de a se inalta spre
lumina lui, spre caldura lui in plina vara, spre discul sau de foc.
Canta ciocarlia simfonia eternitatii naturii si a rasaritului
de soare si a inaltarii spre soare, e cantecul divin in cautarea
divinului, in cautarea dumnezeirii, in cautatrea lui Iisus.
Floarea soarelui, ii simt parfumul sau dumnezeiesc in dimineata
cu rasarit de soare. E totul umed si cald, un cald racoros.
Tacerea miresmei florii soarelui si cantecul ciocarliei
simfonizeaza rasaritului de soare. Rasarita e indreaptata cu
fata spre soare iar ruga ei rasaritului de soare. E parfumul ei
dumnezeiesc impletit cu trilurile ciocarliei si cu urma pasilor lui
Iisus ce pluteste deasupra si cu cautarea mea a razelor
rasaritului de soare.
Numai o data cu rasaritul de soare ciocarlia se inalta
spre cer. Merg spre sararitul de soare, merg spre rasaritul de
soare, si printre trilurile ciocarliei si spre drumul de tara auzind
in departare un cantec de cocos ca o avertizare parca a
rasaritului de soare. Sorb mireasma florii soarelui, mireasma
florii soarelui si as fi vrut sa nu am acum in urechi zgomotul
infernal si satanic de autobuz.
Toate petele norilor sunt date deoaprte, sunt fugarite
parca din fata soarelui facand loc, drum aparitiei divine a
soarelui si parintele Natanael trece prin fanaturi spre toaca ce
suna in jur, e toaca naturii, e cantecul meu poate ce
simfonizeaza cu cantecul naturii inchinat rasaritului de soare si
lui Dumnezeu. Nu sunt inca sus pe deal, dar astept parca ivirea
zorilor soarelui sa patrunda in toata fiinta mea si aceasta
mireasma zeiasca a florii soarelui indreptata cu petalele ei
galbene spre razele de soare si spre soarele ce va rasari.
Ah, Dumnezeule, se vede lumina, se vede portiunea de
foc printre nori, a rasarit soarele inante de a ajunge pe lac. A
birut lumina, e ca aparitia ta, Dumnezeule in negura mintii mele
de om muritor.
Privesc razele soarelui cum se revarsa deasupra norilor
si printre nori spre noi. Ciocarlia a primit si ea binecuvantarea
luminii. Ciocarlia se inalta sus, sus pana la cer spre soare si-mi
duce parca tacerea iubirii mele spre soare, spre Dumnezeu.
Razele soarelui, mireasma naturii, cantecul naturii si
iubirea mea sunt ca o explozie simfonica inaltata lui Dumnezeu.
VICTORITA DUTU
Punti nevazute: monografie de suflet a satului Garbesti
Argument
Satul natal este inceputul lumii, este primul univers
Motto:
„Satul natal este inceputul lumii,
este primul univers.“
E locul unde s-au topit razele de soare, in primul zambet din ochii
mamei. Satul natal e izvorul vietii, pentru ca aici au inceput toate, pentru
noi. Aici sunt cararile copilariei, pe unde cutreieram padurile, in cautarea
fragilor dulci-acrisori si a buretilor insirati precum cele mai frumoase margele.
Aici ne rostogoleam in iarba cu flori din poienita sau ne imbatam cu
mireasma toporasilor si a lacrimioarelor, intinse in cel mai pretios covor.
Aici regasim, in clipele de duioasa amintire, toate nazbatiile si bucuriile
vietii de copil, figurile luminoase ale batranilor si ale femeilor gospodine si
frumoase, ale barbatilor vrednici si de isprava. Aici regasim, peste ani, traditiile
si obiceiurile, muzica si horele, care nicaieri nu sunt mai frumoase.
Aici ne reamintim de mirosul carnatilor si al slaninii afumate, al scrijelelor
si al perjelor uscate in loznita, al mamaligii aburinde, taiate cu ata, al placintelor
„poale-n brau“, al painii scoase din vatra cuptorului, al sarmalelor
bine fierte in oala de lut, al laptelui sanatos, cu caimac gros…
Aici si acum putem spune fara tagada: „Cred ca vesnicia s-a nascut
la sat…“
Fie ca aceste nestemate sa dainuie peste vremuri, spre a ne regasi, pe
noi insine, in clipele in care ni se va parea ca ne-am pierdut radacinile…
Autoarele
Cuvant inainte
Chemarea satului
Veniti voi, fii ai satului, in Garbestiul nostru drag!
Nicaieri nu-s locuri mai frumoase, mai calde si oameni mai curati,
mai plini de viata, mai scumpi. Veniti aici, in sanul familiei
noastre, sa depanam impreuna amintiri din copilarie! Veniti de aprindeti
o lumanare si varsati o lacrima pe mormintele acelora care
s-au stins! Veniti sa va inchinati in biserica satului si sa va plecati cu
respect si piosenie in fata scolii!
Sa ne amintim, impreuna, de povetele preotului Gheorghe
Stoica, vesnic ramas in memoria noastra ca un pogorator din slavi, sa-i
privim pe dascalii din cer, prin ochiul nevazut al mintii, si sa-i asemuim
cu niste icoane izvoratoare de mir: Aurica Horobet, Eugen
Stoica, stefan Dorofte, Vasile Popovici, Ene Diaconu, care, cu rabdare,
ne-au ajutat sa deslusim slovele cartii si sensurile vietii!
Va cheama privighetoarea
Padurii din Cetate.
Femeia cu sarcina
De lemne in spate,
intr-o mana tine
Oala cu fragi,
Asteptandu-va,
Ca o sfanta vaduva
Pe voi, cei plecati,
Pe cei dragi.
Va cheama susurul
Apei din Veja,
Cuptorul cu paine,
Ulcica de lut;
Cosul, lucindu-si mlaja,
E gata umplut,
Cu strugurii
Ca inima copti,
Pregatiti pentru must.
Aici, totul are alt gust!
Nazdravan pulsand,
Va cheama Roibu
inhamat la plug,
Caci in ogor a crescut
Cam mult rug.
Va cheama fanul,
Proaspat cosit,
Cu mireasma lui
De neinlocuit.
Eu nu mai pot…
Veniti cu mine
si scarmanati
Cuvintele-mi duioase,
si firul, si firea
Trezesc amintirea…
Va cheama, cheama
Noptile de iarna,
Ghergheful si stativele
Stranse-n camara,
Cea vartelnita
Aruncata in salita.
Veniti acasa,
Baiat si fetita!
La impletit
si crosetat
Cu iglita…
Va cheama
Ulita copilariei
si casa frumoasa,
Stare a poeziei!
Veniti acasa,
Veniti…
(G. T.)
Verticalitate si adevar
Dr. Dan BRUDASCU
O carte mai veche a cunoscutului ziarist Viorel Cacoveanu, intitulata Istoria risipita , peste care am dat curand cu totul intamplator, a constituit pentru mine nu numai surpriza de a descoperi pasiunea autorului pentru abordarea unor subiecte istorice, de cele mai multe ori delicate si controversate, ci si de a ne gasi in fata unui intelectual patriot, care nu poate ramane indiferent fata de evenimente, situatii sau intamplari care aduc atingere demnitatii nationale si, nu in ultimul rand, identitatii noastre ca popor.
Viorel Cacoveanu nu numai ca este deplin stapan pe instrumentele scrisului, ci vadeste si o benefica deschidere spre tot ceea ce priveste tara si poporul sau. De o maniera aproape ludica, cartea lui incepe cu un capitol intitulat Facerea dupa Biblie, al carui prim subcapitol poarta un titlu socant: La inceput a fost pacatul!. Acesta continua apoi cu o serie de consideratii legate de plaiurile stramosesti, abordand, din aceasta perspectiva, chiar daca nu intotdeauna cu citarea propriu-zisa a surselor comentate, diverse teorii legate de acest spatiu. Apoi, chiar daca-i lipsesc uneori specializarile istoricului de profesie, Viorel Cacoveanu ne vorbeste despre daci si romani, apoi despre caracterul popoarelor, precizand ca „popoarele slabe si credibile, lase si lingusitoare, au fost doar decoruri in istorie, chiar daca, uneori, au avut vulcanice rabufniri de orgoliu, incercand sa se opuna, sa arate ca exista si ca inseamna ceva”. (p. 21)
Pentru Viorel Cacoveanu, perioada cuprinsa intre secolele XIII-XVIII din istoria poporului roman echivaleaza cu inceputul unui somn de moarte, incercand sa explice absenta romanilor din cronicele si documentele istorice ale vremii. Odata cu cel de-al doilea capitol, intitulat Inaintasi si intemeitori, Cacoveanu intra efectiv in substanta propriu-zisa a istoriei nationale, recurgand, nu numai la date si tratate de istorie, ci si la valorificarea, cu inteligenta intelectualului rafinat, a literarurii populare, traditiilor si obiceiurilor acestui popor, graitoare prin ele insele despre vechimea si complexitatea fenomenului romanesc. Din acest incitant capitol, am retinut in mod deosebit textul cu titlul: Tradarea e o traditie?, care porneste din cele mai vechi timpuri si pana la rasunatoarea tradare a generalului Pacepa. Despre acesta din urma, Viorel Cacoveanu, cu riscul de a-si atrage din nou criticile mincinoase ale cavalerilor neadevarului, afirma: „Pacepa nu l-a tradat pe Ceausescu ca om, ci ca sef al statului si al armatei”. (p. 37)
In opinia lui Viorel Cacoveanu, odata cu secolul luminilor a inceput renasterea poporului roman, problematica abordata in capitolul cu acelasi titlu al cartii. In texte succinte, bine scrise, Cacoveanu face trimiteri la anul revolutiei de la 1848, vorbeste cu convingeri despre spiritul european a lui Avram Iancu, il numeste pe Al. I. Cuza drept ctitorul Romaniei, scoate in evidenta legatura dintre tradare si jug cu trimitere la cele intamplate dupa tradarea dictatorului si venirea la conducerea Romaniei a unui somer etc. Apoi, acorda un spatiu mai amplu Unirii celei Mari, care reprezinta, in opinia autorului, momentul de afirmare al Romaniei in spatiul european.
Cel de-al patrulea capitol este consacrat Istoriei… nesincere, care-i prilejuieste lui Cacoveanu apropierea in timp de evenimentele petrecute pe meleagurile romanesti dupa cel de-al doilea razboi mondial. El incearca sa descifreze si sa inteleaga contradictiile fundamentale ale Romaniei, desi, in opinia noastra, nu credem ca autorul e multumit si convins ca a patruns pana in cel mai tainic ungher al acestei spinoase teme. Cu argumente irefutabile, el isi continua excursul abordand ocupatia terorista a URSS, apoi dezvaluie, in subcapitolul Vulpea din Carpati, numeroasele crime savarsite de o serie de lideri cocotati in fruntea noului regim dupa 1945. Lista acestei secaturi este lunga si, as adauga eu, poate fi continuata cu numele unora dintre urmasii lor aflati in continuare in functii din institutiile statului post-decembriste.
Viorel Cacoveanu face o incercare de a prezenta, dintr-o perspectiva mai obiectiva si mai realista activitatea si rolul jucat de Gheorghe Gheorghiu Dej in prima parte a existentei regimului comunist in tara noastra. Influentele pe care le ofera, in acest scop, nu reusesc sa-l exonereze pe Dej de multe din abuzurile si atrocitatile in timpul domniei sale. Tot un fel de incercare de a-l prezenta dintr-o alta perspectiva pe liderul din Scornicesti intreprinde Cacoveanu in subcapitolul cu acelasi titlu. Apoi, el subliniaza rolul nefast al Elenei, cu referire directa la activitatea dezastruoasa pe plan politic si national pe care a avut-o acest odios personaj pentru ca, asa cum spune autorul: „Nici unul din marile servicii secrete ale lumii – CIA, KGB, Mosad – nu-i puteau face atata rau, nu-l puteau compromite si distruge, asa cum a facut-o Elena”. (p. 79)
In continuare, Viorel Cacoveanu adasta asupra perioadei 1968-1989 si vorbeste despre o comedie vitriolanta cu trimitere la personaje si evenimente pe care le-a cunoscut din perioada de dinainte de 1989. Lista este lunga, dar alcatuita riguros, cu actiuni si fapte de mare gravitate si responsabilitate prin implicatiile nefaste pe care le-au avut asupra destinului acestui popor.
Capitolul cinci al cartii sale este unul extrem de amar pentru autor, care-si revarsa aici multele si justificatele lui nemultumiri fata de cele intamplate in Romania dupa 1989. Dupa ce vorbeste despre suferinta ca destin, Cacoveanu considera anul 1989 o mare si ultima ratare pentru destinul poporului roman. Apoi, el subliniaza implicarea directa a URSS si SUA in ceea ce unii mai numesc astazi Revolutia Romaniei, pentru ca apoi sa evidentieze primele roade ale acestei lovituri de stat. Autorul afirma, cu numeroase argumente credibile, ca UDMR este o forta politica ostila Romaniei. Acelasi curaj il dovedeste si atunci cand numeste CDR drept cacealmaua democrata din Romania. Cacoveanu ne ofera apoi cateva mostre dintr-o democratie din import si ne atrage atentia asupra erorilor politice extrem de grave la inceput de mileniu. Rand pe rand, el vorbeste despre furt si escrocherie, sanctionarea milogilor din viata politica romaneasca, se revolta impotriva prizonierilor dosarelor si pune sub lupa sa critica coruptia puterii judecatoresti din aceasta tara. In opinia sa, de situatia dramatica in care se afla astazi Romania se face vinovat insusi electoratul, intrucat in oglinda directa a acestuia sunt alesii acestuia de la diverse nivele. La fel de interesante si incitante sunt si textele despre lupta de clasa, urmasii lui Molotov s.a.
Ultimul capitol al cartii este, dupa parerea noastra, si cel mai acid si, chiar, vitriolant intrucat el este consacrat culturii… inculturii. Viorel Cacoveanu nu ramane indiferent fata de dispretuirea valorilor nationale, se preocupa de felul cum scriu marii gazetari, afirma ca nu exista o literatura de sertar, pretinsa a fi fost scrisa de asa-zisa intelectualitate de elita post-decembrista. Apoi vorbeste de opera literara ca afacere si scrie un text dur la adresa culturii… inculturii, luand atitudine si fata de cele intamplate la Uniunea Scriitorilor. Chiar daca nu o spune raspicat, autorul se revolta impotriva atitudinii institutiilor teatrale fata de piesa romaneasca si dramaturgii autohtoni . Apoi, cu intelegere, vorbeste despre destinul potrivnic a lui Petru Dumitriu si pune la stalpul infamiei gastile literaturii (cu sustinerea criticii) post-decembriste. Nu in ultimul rand, se revolta fata de practicile rusinoase ale unor asa-zisi critici literari si atitudinile acestora de cultivare si promovare a non-valorii .
Si restul textelor cartii pe care o prezentam sunt scrise in aceeasi cheie critica, autorul dovedindu-se neimpacat fata de cele ce se petrec, ilogic si nefiresc, in viata si cu viata romanilor. Un acerb atac lanseaza Cacoveanu, in textul intitulat Intelectualii si politica, fiind necrutator fata de toti acei intelectuali romani, care, de-a lungul anilor, indiferent de regimul politic, au cochetat si profitat de pe urma relatiilor cu si sustinerii din partea celor aflati la putere.
Capitolul final al cartii, intitulat Epilog evidentiaza o parte dintre sentimentele si trairile unui autor vertical , deci incomod, si pune la stalpul infamiei atitudini si practici care subliniaza abuzuri, ilegalitati si infinite mizerii legate de numele unor lideri politici actuali. Cartea se incheie cu o marturisire cu numeroase accente pesimiste si de neincredere, impuse de degringolada care, in cazul istoriei romane, este de departe de a se fi incheiat.
Istoria risipita a lui Viorel Cacoveanu este o carte document, care probeaza convingator ca n-au disparut complet intelectualii verticali si demni din aceasta tara, intelectuali a caror singura si nobila preocupare ramane rostirea adevarului despre trecutul si prezentul acestei tari.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 
