Tag: jurnalist

Jurnalist la NYT din 1976, concediat – Ne mint ziarele?

On By GeorgeIn Uncategorized1 Comment

Ziarele nu ne mint, dar … ne mint. Asta este opinia unuia dintre cei mai influenți jurnaliști contemporani recent concediați de New York Times.

Jurnalist concediat

Jurnalismul anului 2021 este radical diferit de jurnalismul anului 1971. Citim zilnic zeci de titluri de articole din care selectam câteva pe care le citim, dându-ne seama că de multe ori titlul spune una și conținutul alta. Că titlul spune o minciună, iar conținutul dă o explicație selectivă. Continue reading “Jurnalist la NYT din 1976, concediat – Ne mint ziarele?” →

Advertisement

RECOMANDARE – Pentru a trai bine în prezent, trebuie sa te împaci cu trecutul!

On By GeorgeIn Articol, Life and Health, literature, Uncategorized1 Comment

article_375981_1Este aprecierea psihologului Ilie Marinescu (foto 1), în urma lecturării unui volum despre viața românilor în exil. Inspirat de cartea scrisă de Octavian Curpaș (foto 2) – „Exilul românesc de secol XX – Un alt fel de paşoptişti români în Franţa, Canada şi Statele Unite” – Ilie Marinescu a făcut o „psihanaliză” a celor citite, dacă ne este permis să ne exprimăm astfel:

„Iată o carte pe care lecturând-o și trecând narațiunile prin ochiul psihologului, pot afirma că trecutul nu există; doar prezentul există, deoarece persoana extrage din memoria sa ceea ce a înregistrat, reținut, interpretat – din evenimentele petrecute ieri. Există o diferență importantă între trecut, între situațiile în ansamblul lor, descrise din interior de fiecare dintre protagoniștii acestei cărți, chiar în acel moment și evenimentele traumatizante și lecțiile de viață, sentimentele sau modelele pe care le reținem mai târziu. Continue reading “RECOMANDARE – Pentru a trai bine în prezent, trebuie sa te împaci cu trecutul!” →

PREMIILE PORTUGHEZE

On By nelursIn CultureLeave a comment

GEORGE ROCA prezinta:

PREMIILE PORTUGHEZE RECOMPENSEAZA PROIECTE DE COOPERARE INTERNATIONALA

Lisabona – Madrid – Bucuresti:

La sfârsitul lunii iunie a.c., a avut loc, la Lisabona, decernarea Premiilor de caracter cultural si artistic MAC 2011, oferite anual de Miscarea de Arta Contemporana din Portugalia, si care marcheaza cea de a 17-a aniversare a acestei prestigioase institutii.

Instituite pentru prima oara în anul 1997, premiile MAC au ca obiectiv dinamizarea relatiilor dintre diversi agenti si practici artistice si spatiile asociate lor, atât cele fizice, galerii, institutii cât si cele apartinând mediilor de comunicare, presa scrisa sau televiziune, din mai multe tari.

 Jurnalistul român Fabianni Belemuski, director al Revistei Niram Art din Madrid, a primit Trofeul pentru Presa Scrisa, în numele întregii echipe editoriale, alaturi de fondatorul revistei, pictorul Romeo Niram. Trofeul pentru Promovare Culturala i-a revenit Agentiei Defeses Fine Arts, înfiintata de Eva Defeses, care reprezinta în spatiul iberic mai multe institutii, reviste si artisti plastici români.

 Miscarea de Arta Contemporana a oferit Trofee, Premii si Medalii la numerosi jurnalisti si artisti plastici din Portugalia si Spania, printre care cunoscutul pictor armean Onik Sahakian, maestrul portughez Hilario Teixeira Lopes, jurnalistul de la televiziunea portugheza TVI Joao Paulo Sacadura, scriitorul spaniol Héctor Martínez Sanz, directorul revistei Madrid en Marco, etc.

 Promotorul cultural spaniol António Calderón de Jesús, cunoscut pentru proiectele sale de cooperare culturala româno-spaniola, a fost distins cu Medalia de Recunoastere Internationala. Directorul-fondator al Miscarii de Arta Contemporana, Alvaro Lobato de Faria, i-a înmânat personal distinctia. Calderón de Jesús este fondatorul galeriei Artejescal din Madrid care reprezinta mai multi artisti plastici români si un promotor activ al culturii române. Ultimul sau proiect este seria de filme documentare despre arta din România, pentru care fost intervievati în jur de 1000 de artisti si au fost editate peste nouazeci de DVD-uri care prezinta artisti, ateliere, expozitii din Iasi, Botosani, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Slatina, Dolj, Corabia, Caracal, Bals, Cetate, Craiova, Rosiorii de Vede, Alexandria, Timisoara, Bucuresti, Ploiesti, Targu Jiu, Pitesti si multe alte sate si orase mai mici din toata România.

 Antonio Calderón de Jesús lucreaza, în prezent, la un proiect mai extins care uneste arta din România cu cea din Spania si Portugalia. Se doreste promovarea artistilor români, portughezi si spanioli într-un centru de documentare a artei contemporane din toata lumea, cu obiectivul de a le face cunoscute operele. In acelasi timp, Calderón de Jesús definitiveaza deschiderea a noi spatii expunere la Madrid, care sa faciliteze schimbul de expozitii ale artistilor din România si Portugalia, în colaborare cu institutii internationale.

GR

„CÂND PE SUS SI CÂND PE JOS”

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Gheorghe A.M. CIOBANU


REGASIREA INSTRAINARII si PERIPLU PE BICICLETA de  MIHAI STRIBU

 

 

„Dar nu-ntr-una si… frumos’’. O alta zicala populara, care se potriveste de minune si la spatiul istorico-existential, generat de ultimele doua aparitii editoriale ale scriitorului Mihai Stirbu: „Regasirea înstrainarii” volumul I si „Periplu pe bicicleta”.

Autorul are o experienta îndelungata în arta condeiului, mânuind-o pe aceasta înca de pe când era si student si elev. Pixul în doua culori si bicicleta pe doua roti, îi sunt pe mai departe ca o a doua Patrie a sa.

 

Ramânând si noi pe coordonata timp, vom zabovi, la început la cea dintâi. O dezvoltare postuma a unor notari dureroase, retinute în fuga vietii de catre tatal autorului. Un moment tragic uman si absurd istoric, amândoua fiind, parca, un destin repetabil, tocmai apartenent unui neam a carei sorginte se pierde în urma, spre radacina geto-dacica a poporului nostru. Un „Va ordon’’ continuu, când „Pe aici nu treceti’’, când „Ce-i cu voi, afara” si tot asa de la un veac la altul, fara sa stii cui e de spus: „Stai” si cui un „Hai’’ pornit de la Focsani.

Desi deloc germanici, spre-a repeta Walkiric doar „Jawohl”!, eroul nostru – tatal, se strecoara din linistea serala a „unei ultime nopti de dragoste pentru viata” spre-a fi pe undeva, pe unde-i bezna celei „dintâi nopti belicoase, coplesita de lehamite”. Cronica dureroasa a începutului de la origini ca un crud razboi, amplificata în aceste pagini, nu motiveaza sau prefigureaza, nici „da’’-uri si nici „nu”-uri, nici „Ave” si nici „Vae”, ci doar surprinde cu un ocular neutru, ce se petrece, azi din nou, cu „Sapientia” lui Homo. Deocamdata „autorii” ne pregatesc pentru „eroisme’’, deoarece acel „putergai din Danemarca” nu mai poate fiinta.

De la „senile”’ sa trecem pe „roti” la bicicleta zilelor noastre, careia autorul i se daruieste cu pasiune. E un mijloc de locomotie, ce foloseste o a ceeasi energie nativa ca pe timpul „Razboiului cu Troia” si nu pe aceasta din import, prin „Cernobâl” sau „toluen-nitro”.

Acum, la orizont, orizontul, iar sub bolta cereasca ozonul. Sunt notari spontane din drumetiile autorului, nu în conditii de confort ci doar pendulari. Pentru autor, „bicicleta’’ simpla îi este în viata ca o „sora’’ cu care împarte si restul de pâine si oboseala lui „nu opri” ca si bucuria, uneori postuma, de a se gasi, nu pe o „pseudo-terra’’, ci într-o matura suta la suta.

Volumul cuprinde, eterogen, trei „popasuri” editoriale: un poem, alteori amar, adus celor doua „cercuri alaturate si sincrone” constituind „galaxia bicicletei”, apoi „primi pasi’’ ca evadari adolescentine, spre obiective, turistice sau „foto” prin împrejurimi si în ultima plecare, manevra superlativa, buna pentru o Olimpiada, „zborul biciclistic’’ al sau, pe „pârtia” Transfagarasanului, la care admiram nu ca l-a „atacat”, ci, mai ales e faptul ca a coborât dincolo, nu cu un Aro sau Volskwagen, ci cu un fluturas fragil, cu aripioare din filet. Parcurgerea acestui „zid chinezesc” carpat ramâne pentru oricine si oricare, un act temerar, o performanta. Si autorul Stirbu a fost un „suisgeneris’’ olimpic temerar.

Doua volume cu doi temerari, ce au luptat si au înfruntat din plin, o inertie cosmico-terestra care, ori e sublima ori e demonism, confirma si prin pana autorului de-acum, ca totul misuna pe lume, nu pentru faptul ca orice se misca, ci ca miscarea duce spre altceva”.

Gheorghe A.M. CIOBANU

iunie 2011

—————————————————–

STIRBU Mihai, scriitor, jurnalist, cineast, inginer, profesor. Nascut la 15 aprilie 1957, în localitatea Cârligi, judetul Bacau. Membru al Ligii Scriitorilor din România, Filala Iasi – Moldova. Absolvent al Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” Iasi (Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi Iasi) 1977-1982. Secretar de redactie si fotoreporter la revista ,,Opinia studenteasca”. Profesor la Liceul „Roman-Voda’” din orasul Roman 1983-1987. A coordonat activitatea unui fotocineclub, obtinând trei premii întâi la nivel judetean. Premiul Editurii Panteon la Concursul National I. Creanga Iasi, 1985.

 

Carti publicate:

Povestea nemuritorului (Piatra Neamt, 1995, Editura Panteon);

Comoara verii (Iasi, 1998, Editura Junimea);

Regasirea înstrainarii (Iasi, 2010, Editura PIM);

Periplu pe bicicleta (Editura PIM, 2010).

 

George Sbarcea – compozitor, jurnalist si…agent secret

On By nelursIn Persecution3 Comments

Omul pe care am ratat sa-l cunosc,
George Sbarcea – compozitor, jurnalist si…agent secret (I)

A fost un jurnalist incisiv si incomod, dar de mare succes in epoca. A realizat interviuri cu Mussolini si Hitler, fapt care i-a adus notorietate si atentia presei internationale. A fost insa si un compozitor de mare succes national si international. Nemuritoare raman peste timp, celebrele melodii ”Ionel, Ionelule”, ”De ce ai plecat?”, ”Un tangou de adio”, etc. In spiritul acelei epoci, un caracter puternic ca George Sbarcea – pe deasupra si fiu de colonel al armatei romane – nu putea sa nu fie si patriot. Asa ca, ”putin” spionaj in favoarea Biroului II al armatei regale, au dat un plus de ”culoare” vietii maestrului. Dar si de tumult. A fost arestat de cateva ori. Prima data de contrainformatiile maghiare, in timp ce incerca sa intre in Clujul ocupat, iar mai tarziu, de Siguranta statului, apoi de Securitatea romana.     

De vorba cu rudele din Cluj si din Sibiu ale maestrului Sbarcea
Intamplarea a facut ca, in urma cu mai bine de 30 de ani, sa fiu la un pas de a-l cunoaste pe George Sbarcea. Eram prieten cu o stranepoata a domniei sale, din Toplita Romana, locul unde ilustrul maestru isi petrecea o parte din concedii, acelasi loc in care mi-am petrecut si eu cativa ani din copilarie si adolescenta. La vremea aceea, stiam insa foarte putine despre acest om plurivalent, care a excelat in mai multe domenii si care, in opinia mea – si nu sunt catusi de putin patetic – a fost atins de aripa geniului. Marturisesc insa, ca la vremea aceea nu maestrul era obiectul interesului meu…ci stranepoata maestrului. Dupa aproape 30 de ani de la acel moment, participand la ”Zilele Miron Cristea”, la Toplita Romana, am fost din nou la un pas de a-l cunoaste pe maestru. Doar cateva zile, intre plecarea mea din oras si sosirea domniei sale in Toplita, ne-au despartit. Viata maestrului Sbarcea – un adevarat roman, inca nescris –  ma intriga insa din ce in ce mai mult, pe masura ce incepusem sa cunosc mai multe amanunte referitoarela la personalitatea, viata si opera sa. Dar nu suficiente. In decembrie 2004, am realizat pentru cotidianul Zi de Zi, un material despre compozitorul George Sbarcea si promovarea tangoului argentinian pe meleagurile romanesti. Am reusit atunci sa stau de vorba cu sora sa, doamna Margareta Stoica din Sibiu si cu nepotul sau, Petre Sbarcea, prof. univ. la Cluj. M-au asigurat ca intalnirea este posibila, ba chiar maestrul se va bucura, insa pe moment, fiind usor bolnav, o vom amana pentru anul urmator. Din pacate insa…”omul propune, iar Dumnezeu dispune.” Pe 27 iulie 2005, maestrul George Sbarcea a plecat la cele vesnice. Cu putin timp in urma, implinise 91 de ani. Un an mai tarziu – extraordinara coincidenta! – tot la 91 de ani impliniti, pleca la cele vesnice, prietenul sau de-o viata, cantaretul Gica Petrescu. Cu siguranta ca George Sbarcea a dus cu el multe amintiri si multe taine care ar fi meritat probabil consemnate. Au ramas insa arhivele Securitatii si…zelul unui cercetator, Vasile Valentin, gratie caruia am putut reconstitui o parte importanta din viata maestrului. Cu umor amar, am putea spune ca cel putin in cazul maestrului Sbarcea, dintr-un anume punct de vedere, arhivele Securitatii s-au dovedit a fi utile.           

”Rebelul” George Sbarcea …si compozitiile sale
Fiul medicului Constantin Sbarcea, colonel in rezerva al armatei romane, George Sbarcea s-a nascut pe data de 23 martie 1914, la Toplita Romana. La 9 ani a ramas orfan de tata alaturi de inca doi frati si o sora. Studiile le-a inceput Toplita, le-a continuat la Reghin si le-a incununat cu o diploma in drept, la Cluj. Nu s-a simtit catusi de putin atras de domeniul juridic, cochetand insa cu muzica si dovedind in acest domeniu certe abilitati componistice, dar si calitati de pianist de mare perspectiva. Fire romantica, dar si rebela, George Sbarcea si-a alcatuit o orchestra cu care, in tinerete, canta in localurile din Cluj, Satu-Mare, Sibiu, Timisoara…A fost picatura care a umplut paharul. Mama, dar si familia sa nu agreau ideea ca un tanar de perspectiva, cu studii juridice finalizate, sa fie ”muzicant” care canta in localuri. Pe deasupra era si nepot de Patriarh (Miron Cristea – n.a.). George Sbarcea perseverase in gesturile sale de fronda fata de familie. Primele nemultumiri ale familiei au fost generate de casatoria sa. Abia implinise 21 de ani cand s-a casatorit, iar sotia, Ana Bodo, fiica unui croitor, era maghiara. Intr-o epoca marcata de puternice resentimente intre romani si maghiari, casatoria respectiva parea mai degraba o sfidare a unor canoane familiale nescrise. Acolo unde a existat si exista dragoste, barierele etnice sau de alta natura, rareori conteaza. Drept urmare, Sbarcea nu a tinut seama de canoane. Era preocupat de muzica in cel mai inalt grad, iar succesul nu a intarziat sa apara. George Sbarcea, alias Claude Romano, a imbinat in creatia sa tangoul cu tematica romantei. Tangoul, romanta si alte forme dansante, au prins la public pentru ca s-au nascut din sentimente adevarate. George Sbarcea, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Eli Roman, Ionel Fernic si altii au fost compozitori de nivel european care prin creatia lor si-au pus amprenta artistica definitiv, asupra unei epoci. Cristian Vasile, Viorica Vrioni, Jean Moscopol, Titi Botez, Dorel Livianu, Gica Petrescu…erau cantaretii care faceau vanzari colosale cu discurile lor. La vremea aceea, muzica romaneasca era cautata si in strainatate. Cei amintiti anterior, au plecat de mult timp la cele vesnice, dar creatiile si interpretarile lor au ramas in arhivele radio…si in memoria unora dintre noi, fiind ascultate si azi cu nostalgie. Auzindu-le, parfumul discret al unei epoci apuse, ti se insinueaza treptat in suflet. Totul pe ritmul inconfundabilului tango.

George Sbarcea, jurnalist…si frontierist arestat la Cluj
Inteligenta nativa, spirit cautator si plurivalent, George Sbarcea avea un verb percutant si caustic. Concomitent cu cronicile muzicale pe care le scria in cel mai ales stil, indeosebi intre anii 1940-1944, publica insa si articole cu caracter literar, dar si articole politice antisovietice. Iar ziare precum ”Rampa”, ”Porunca vremii”, ”Viata”, ”Neamul romanesc” sau ”Curentul”, se intreceau sa-l publice. Era deja cunoscut, mai ales – e drept – pentru muzica sa, dar era un nume care dadea bine pe pagina intai a oricarui ziar. Iar gloriei de compozitor i se adauga acum si cea de jurnalist, fapt care nu-i displacea tanarului Sbarcea a carui stea urca pe firmamentul muzicii romanesti, concomitent cu gloria jurnalistica. Dictatul de laViena, din 1940, l-a determinat sa-si mute familia la Bucuresti. La Cluj, va ramane insa mama sa, care a refuzat sa se mute. Ajuns in Capitala Regatului roman, George Sbarcea a fost incadrat la Ministerul Propagandei, Sectia Secretariat, cu misiunea de a tine legatura telefonic cu redactiile ziarelor, dar la scurt timp a fost cooptat in Directia Presei Straine. Cunostea mai multe limbi straine, iar sarcina sa era aceea de a intra in legatura cu ziaristii straini acreditati in Romania. Nu era numai o munca de reprezentare, trebuie sa recunoastem. Sarcina sa era in primul rand una de informare, iar ziaristii, se dovedesc in foarte multe ocazii niste surse de informare de mana intai. Alteori insa, tot cu ajutorul lor – mai mult sau mai putin deliberat – se pot „orchestra” si campanii de dezinformare foarte bine tintite. Cert este faptul ca tanarul Sbarcea isi facea munca foarte bine, de vreme ce pleca mult in strainatate, ocazie cu care a si realizat interviurile cu Mussolini, iar ulterior cu Hitler. In iunie 1944, mama sa, ramasa la Cluj, a fost grav ranita intr-un bombardament, iar tanarul George Sbarcea nu a mai asteaptat aprobarea organelor maghiare de frontiera pentru a trece granita, aprobare pe care dealtfel o ceruse. S-a deghizat in mecanic de locomotiva si a trecut frontiera clandestin…..

Arestat…si apoi schimbat pe dealul Feleacului
La scurt timp dupa ce, deghizat in mecanic de locomotiva a traversat frontiera impusa prin Diktatul de la Viena, George Sbarcea a fost arestat de organele maghiare de contraspionaj. Dupa 10 zile petrecute intr-o inchisoare din Cluj, a fost innapoiat romanilor, pe dealul Feleacului, la schimb cu un maghiar, ofiter de informatii, deconspirat si arestat pe teritoriul Romaniei. Interventia partii romane pe langa partea maghiara, s-a facut la nivel inalt, cel mai probabil la sugestia Biroului II din Marele Stat Major al armatei romane, cu care Sbarcea deja colabora, fiind probabil recrutat de organele de informatii romanesti, la momentul in care incepuse sa lucreze la Directia Presei Straine. De vreme ce se intervenise pentru Sbarcea, este evident faptul ca el, prin pozitia, dar si prin prestatia sa, avea o valoare deosebita ca sursa. Se misca intr-o alta lume, avea un farmec personal aparte, era cunoscut si stia sa se faca placut, dar in aceeasi masura util, si dispunea totodata de capacitatea de a se insinua discret intr-un mediu din care se puteau obtine informatii importante si valoroase. De la Biroul II, a fost detasat, tot cu sarcini informative, la Centrul de Control Militar nr. 3 din Cluj, fiind in legatura locotenent-colonelului Ion Almajan. In acelasi timp insa, in 1946, a intrat in atentia Sigurantei romane pentru legaturile pe care le intretinea cu consulul englez la Cluj, James Hartley. Avusese sarcina de la Biroul II sa-l contacteze pe consul sau facuse acest lucru din proprie initiativa? Este greu de spus, dar in schimb este cert faptul ca Siguranta romana nu cunostea activitatea informativa a lui Sbarcea in favoarea Biroului II al armatei, intrucat acesta din urma nu avea interesul de a-si deconspira agentii si cu atat mai putin misiunile. Pe de alta parte, atunci, la fel ca si acum, exista si o oarecare concurenta intre serviciile de informatii.     

”Criminalul de razboi” George Sbarcea, arestat si la Petelea-Mures
Dupa 23 august 1944, George Sbarcea, a colaborat sporadic, dar sub pseudonim, la ziarul ”Drapelul”. Era din ce in ce mai preocupat de viitor si mai ales cel al familiei sale. Prin sentinta numarul 5 din 1946, Sbarcea a fost condamnat pentru crime de razboi, la 15 ani detentie grea. I se imputa faptul ca facuse jurnalism la ”Curentul” lui Pamfil seicaru, ca scrisese articole antisovietice, dar mai ales ca el colaborase cu organele informative ale regimului Antonescu. S-a ascuns un timp la Petelea, in judetul Mures, localitate unde avea niste rude, dar cateva luni mai tarziu, in 1947, a fost arestat in urma unui denunt.  In cursul aceluiasi an 1947, a fost achitat si eliberat, dar la foarte scurt timp, a fost din nou arestat. Cateva saptamani mai tarziu – in mod cu totul inexplicabil – a fost insa din nou pus in libertate. Pe parcursul anilor urmatori, George Sbarcea a fost in permanenta hartuit de organele represive ale statului comunist. In ianuarie si decembrie 1949, dar si in vara anului 1959, Securitatea romana l-a anchetat dovedind un interes deosebit pentru activitatea depusa de el pe linie de informatii, dar mai ales de legaturile sale cu fostul consul Hartley.

”Duios”, sursele ”Toni” si ”stefanescu”, il turnau….
Cu ordinul MAI, nr. 113/357271 din 9 iunie 1952, Directia Generala a Securitatii Statului i-a deschis lui George Sbarcea dosar de urmarire informativa pentru a documenta ”activitatea si legaturile sale” cu ”elementele dusmanoasa.” Pe data de 22 iunie 1952, dosarul a fost insa inchis, dar asta nu a insemnat ca George Sbarcea a scapat de „ochiul vigilent” al organelor represive romane. Dimpotriva, cativa ani mai tarziu i se vor deschide alte dosare fara insa a se putea defini in mod clar, obiectul vinovatiei sale. In 1968, dupa 24 de ani de interdictie, a primit insa acceptul autoritatilor romane de a participa la diverse festivaluri si reuniuni cu caracter international. In 1979, cand una dintre cele doua fiice ale sale era cu el, in Austria, aceasta a profitat de ocazia ivita si a ramas la Viena. S-a intors in tara fara ea, iar acest fapt, ulterior, i-a fost deseori imputat. Mult mai tarziu, si cea de-a doua fiica va reusi sa plece si apoi sa ramana in strainatate. Plecarea celor doua fiice si ramanerea lor in strainatate, ii va cauza o mare suparare, acestui fapt adaugandu-i-se ulterior si moartea sotiei sale. S-a recasatorit, iar acest fapt ii va aduce reprosuri dure din partea celor doua fete care au refuzat sa mai comunice cu el. In intervalul de timp 1966-1979, George Sbarcea a facut obiectul interesului Securitatii romane, dar la modul cat se poate de discret. Sursele ”Toni” si ”stefanescu”, plasate in imediata sa apropiere, se vor dovedi deosebit de active in acest sens. Maestrul a continuat sa munceasca, munca devenindu-i un fel de refugiu spiritual, fiind insa profund si definitiv marcat de regretul de a nu-si mai fi vazut vreodata fiicele.     

Nicolae BALINT

PROFIL DE PERSONALITATE CREATOARE – GEORGE ROCA

On By nelursIn Inspirational, Life and Health, literature, poetryLeave a comment

by Carmen CATUNESCU

Ce este George Roca? Un român plecat in Australia, dar care n-a uitat ce este si de unde a pornit…

Cum este George Roca? Un individ vulcanic, imprevizibil, jovial, simpatic, superprietenos. Are dezinvoltura unui actor american, îndrazneala unui ziarist englez, alura unui suedez, olandez ori norvegian, privirea albastra tintind la mari departari, de parca ar apartine popoarelor nordice, încapatânarea unui dac, profilul unui roman. E volubil, degajat, plin de personalitate. Si are  foarte, foarte, foarte multi prieteni. Fiind gata oricând sa capteze altii, si altii, si altii. Fara sa fie dezamagit de cei care îl dezamagesc, plictisit fata de cei care îl plictisesc, arogant fata de cei care insista. Gasindu-le motivatii, atunci când ele nu exista, întelegându-i, când acestia fac gesturi de neînteles, acceptând putin, chiar daca merita totul. Este si ramâne un bun crestin, împacat cu Dumnezeu, cu sine si cu semenii.

Cine este George Roca? Jurnalistul neobosit, entuziast, gata oricând s-o ia de la capat, sa trimita noi si noi articole, sa comenteze, sa dialogheze, sa socializeze. Filolog de formatie, el manifesta pasiunea pentru jurnalism, corespondând în atâtea si atâtea reviste, ziare, publicatii on-line, fiind redactor-sef ori simplu, prelucrând materiale, luând interviuri, remarcându-se, evidentiindu-se, stralucind fara a epata, a exagera, afisa orgolii desarte. Numai daca vom enumera o parte din periodicele la care a colaborat (nenumarate!) ori a participat efectiv la realizarea lor facând parte din colegiul de redactie: „Arcada” (Bucuresti); „Unu” (Oradea); „Provincia Corvina” (Hunedoara); „Familia Româna” (Oradea-Baia Mare); „Agero” (Stuttgart); „Românul Australian” (Melbourne); „Jurnal Olimpic”, „Spirit românesc” si „Viata Parohiala” (Sydney); „Romanian VIP” (Dallas), „Miorita” (Sacramento) etc., ne vom întreba când a avut, are, va avea timp sa le cuprinda pe toate… Este genul de jurnalist care asediaza revistele cu materialele sale si ale prietenilor sai literati pe care îi reprezinta, dar nu la modul agresiv (paradox!!!), ci pasionat-întelegator. Afirm aceasta în ideea ca s-ar vaita unii sau altii de tumultul, ori cascada, ori avalansa de materiale realizate de simpaticul om de litere si promotor cultural. Ca ar agasa cu acest extraordinar (pe cât de simplu) fapt pe vreunul din confratii sai… Poate are o sinceritate brutala si e nemultumit uneori în frustrarile ce le acumuleaza în confruntarile cu colegii, dar nu e genul de agresiv, care doreste sa se impuna cu orice pret… El spune lucrurilor pe nume si se retrage elegant, lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit la o persoana… Spre deosebire de alti confrati care se infiltreaza, care insinueaza, facând parada modestiei, declarând ca nu vor nimic, nu cer o iota, obtinând în final totul si vrând si mai mult. El este decent si transparent. Nu are nevoie de nici o concesie. De nici o interventie speciala.

Cine este George Roca? Artistul profund (cu studiile aferente), cu calitati actoricesti, dar si de regizor, si de scenarist, proteic, plin de posibilitati, poznas, gata oricând sa interpreteze un rol, sa-si valorifice pasiunile, înclinatia spre ludic… De altfel, a jucat pe scena câtiva ani buni, având chiar si un rol de compozitie într-un film. El e artistul pasionat si de alte arte, cum ar fi cea fotografica, design-ul – grafica digitala, calitati pe care le valorifica în revistele sale sau unde colaboreaza. Imaginatie, fantezie debordanta, simt al culorii, al luminii – iata câteva trasaturi definitorii. El se dovedeste neobosit si în acest domeniu.

Cine este George Roca? Poetul grav, gânditor, sentimental, pierdut în reverie. Poezia sa e o evadare, un refugiu. Lipsita de fior liric, ea impresioneaza prin detaliul semnificativ, prin amanuntul nud, învalmaseala de fapte, câstigând prospetimea trairilor, veridicitatea senzatiilor, verosimilitatea starilor interioare. Fiecare vers împartaseste o mare seninatate, luminozitate, multumire sufleteasca, aceea de a exista, de a respira, de a simti palpitul vietii. Temperamental, coleric, poetul sufera de sentimentalism si când afirm acest lucru nu ma gândesc la întelesul peiorativ, ci la o impetuozitate a sentimentelor, la un entuziasm captivant, la o aglomerare de stari, perceptii si simtaminte.

Acesta este cel care poarta numele de George Roca.