„Trebuie sa suferi, pentru a pricepe moartea înainte.”
Michelangelo
Fecioara Maria tine în brate
trupul fiului sau, dupa crucificare
si parca-i aud plânsul…
Marmura celor doua trupuri straluceste,
o lumina coboara din ceruri,
alta vine din interiorul materiei,
învaluind sufletele chinuite:
Unul plecat spre ceruri,
altul ramas pe pamânt…
Clipa prezenta pare ombilical legata
de cea din trecut!
Strâng pumnii de parca-as strânge
durerea clipei;
ca pe un ghem o stâng,
îl despletesc apoi si-ncep sa-nteleg
tristetea muta de pe chipul Fecioarei.
Cu puterea gândului masor
durerea profunda a mamei,
la pierderea vietii Fiului mult iubit
si ma tulbura geniul lui Michelangelo,
explozia lui de spiritualitate, de idee,
transformând materia,
dându-i, din întreg sufletul lui,
forma de gratie, de stare divina,
dainuitoare peste veacuri,
marturie a celor întâmplate…
Stiu, „Statuia nu transcende lumea!”
Si totusi, cât de aproape îmi pare acum,
statuia de icoana!
“you have to suffer, to better understand death beforehand.”
MichelangeloI separate myself of time,
I become dumbfounded in the face of the statue…
Virgin Mary holds in her arms
the body of her son, after crucifixion
and I feel like I can hear
the stifled cry of the mother.
Behind me, a visitor shouts:
“The statue doesn’t transcend the world!”
The marble of the two bodies shines
my soul hugs
the face of Virgin Mary…
A light descends from the skies
another coming from inside the material,
enveloping the clothes of the tortured souls:
Another left toward the skies,
another left on the earth…
And the present moment becomes umbilically tied
to the one from the past…
I tightly hold the hand of the quiet moment
like a ball of yarn I hold it,
I unravel it and then I understand
the sacrifice, the mute sadness
on the face of the Virgin Mary;
With the power of thought I measure
the profound pain of a mother
of the loss of her one and only Son…
and the genius of Michelangelo disturbs me,
his explosion of spirituality, of idea
transforming matter,
giving it, from his whole soul,
graciousness, divine state
lasting ages,
evidence of what happened…
Oh, how close I feel now, the statue of an icon!
Inca din copilarie am auzit numele Emanuel de mai multe ori. Mi-au trebuit ani intregi si mai ales o profunda experienta spirituala pentru a intelege o mica parte din taina acestui nume pe care l-am imprumutat din Sfintele Scripturi si l-am dat cu multa dragoste copiilor nostri.
Cine este insa Adevaratul Emanuel? Care este semnificatia existentei si a venirii Lui pe pamantul acesta?
Bineinteles ca deja cititorul meu a realizat ca este vorba despre Isus Christos – Mantuitorul nascut in ieslea umila din Betleem.
Dar de ce este numit si Emanuel?
Profetul Isaia in capitolul 7 cu versetul 14 vorbeste despre un Semn pe care Insusi Dumnezeu il va da casei lui David si noua tuturor: “De aceea Domnul insusi va va da un semn: Iata, fecioara va ramane insarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” Apoi in capitolul 9 ne vorbeste despre o vreme cand intunericul isi va peirde suprematia si “Poporul, care umbla in intuneric, vede o mare lumina; peste cei ce locuiau in tara umbrei mortii rasare o lumina” .
De ce se intampla toate acestea? Si tot profetul raspunde: “Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.” (cap 9:6).
Deci EMANUEL este ISUS CHRISTOS, dar cine este Isus Christos?
Un Copil ni s-a nascut – Isus Christos vorbeste despre Sine Insusi ca fiind Fiul Omului, cu alte cuvinte OM ca noi toti. Aici, cu mult timp inainte de a se intampla acest eveniment, profetul ne descopera natura umana a Mantuitorului. Ba mai mult in capitolul 7 ne descrie in mod clar de ce Christos este “Sfantul care se va naste” si nu cel nascut in pacat, de care vorbeste psalmistul David in Psalmul 51.
Emanuel este OM, dar nu un om pacatos si nascut in pacat, ci Sfantul lui Dumnezeu conceput intr-un mod spranatural si nascut intr-un mod unic – prin fecioara. El este “Samanta femeii” (si nu a barbatului) despre care se vorbeste imediat dupa caderea omului in Geneza 3:15. El este Cel care va zdrobi capul sarpelui cel vechi.
Emanuel trebuia sa fie om, insa nu unul care sa mosteneasca pacatul adamic, ci Cel care va fi cel de-al doilea Adam si prin care va intra lumina mantuirii in lume. El trebuia sa fie om, ca sa poata purta pacatele omenirii, insa trebuia sa fie Mielul de jertfa fara cusur fagaduit inca din vremuri stravechi pe cand Avraam isi ducea pe Muntele Moria pe fiul sau Isac ca sa fie jertfit. El trebuia sa fie om pentru a deveni “Cel intai nascut dintre mai multi frati” , pentru a putea sa ne inteleaga, pentru a fi Marele Preot care ne reprezinta si care mijloceste pentru noi.
Un Fiu ni s-a dat – Isus nu este doar un om sfant, ci profetul ni-l prezinta aici ca fiind Cel de aceeasi natura cu Dumnezeu, Cel despre care insusi Tatal spune mai tarziu: “Acesta este Fiul meu Preaiubit, de El sa ascultati”. Anselm de Canterbury in lucrarea sa “De ce a devenit Dumnezeu om” – vorbind despre taina rascumpararii omului spune despre faptul ca omul era dator lui Dumnezeu cu un pret pe care numai Dumnezeu il putea plati.
Era nevoie ca Emanuel sa fie divin pentru ca El este Cel care a satisfacut pe deplin dreptatea divina care pedepseste pacatul prin moarte. Emanuel, Cel fara pacat a fost facut pacat pentru noi, pentru ca noi sa fim facuti fara vina prin credinta in El. Era nevoie ca El sa fie divin si mai mult decat atat de aceeasi natura cu Dumnezeu, adica Dumnezeu – pentru ca prima porunca din Lege afirma clar ca ne este interzis a ne inchina la alti dumnezei. Era nevoie ca El sa fie Dumnezeu, pentru ca numai Dumnezeu putea concepe si implini un asemenea plan pentru salvarea omului din pacat.
Imi cer iertare cititorului daca l-am apasat in aceste cateva randuri cu concepte poate straine de gandirea domniei sale, insa acesta este motivul pentru care am afirmat de la inceput ca mi-au trebuit ani de zile si o profunda experienta spirituala pentru a intelege putin din seriozitatea si adancimea acestor adevaruri.
Doar prin umila lumina a acestor cateva adevaruri sfinte realizez ce mult inseamna pentru Dumnezeu sa spuna ca EL ESTE CU NOI.
Cu atat mai mult pretuiesc acest nume al Mantuitorului si sarbatoresc in ziua de astazi nu craciunul, ci Intruparea lui Dumnezeu, care datorita dragostei Sale “extravagante” (cum spunea cineva) a alcatuit acest minunat plan de salvare si L-a trimis pe Unicul Sau Fiu, pentru ca noi sa ne bucuram de aceasta realitate a prezentei lui depline in viata noastra.
Ce taina adanca…dragostea lui Dumnezeu… dorinta lui de a fi cu noi… cautarea pe care a inceput-o inca din Gradina Edenului, cand a intrebat pe omul cazut: “Unde esti?”
Inca odata marturisesc ca nu inteleg decat foarte putin din aceasta taina, insa ma bucur pe deplin de consecintele implinirii ei in viata mea.
Nadejdea mea este ca si tu dragul meu cititor sa te bucuri impreuna cu mine de EMANUEL.
(1.) MOMENTUL EVENIMENTULUI îmi oferă prilejul de-a gândi specific
Ieri fusesem la o înmormântare. O bună cunoștință, un om remarcabil, trecuse din starea bine-cunoscută de om într-un trup, animat de suflet și dorințe, într-o stare țeapănă, fără suflare, când sufletul plecase … acasă la Cel care l-a dat, iar trupu-i inert fusese așezat în pământul din care fusese plămădit într-un mod tainic de meșterul Creator.
Sfânta Scriptură ne informeaza simplu, introducându-ne direct in Creatie: “La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamântul. Pamântul era pustiu si gol; peste fata adâncului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: Sa fie lumina! Si a fost lumina.” …. “ Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbăteasca și parte femeiască i-a facut. “ [Numai că de-un timp se tot aud mii și zeci de mii de voci care, spun ei, că nu sunt (ei) ceea ce se vede, ci pe dos, sau nici una din aceste stări, ba fără gen, ba niscaiva … animale!]
Apostolul Ioan își incepe si el Evanghelia sa scriind : «La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. In El era viata, si viata era lumina oamenilor.»
Apostolul Pavel foloseste simbolul botezului, care reprezinta ingroparea omului vechi, păcătos, si învierea … spirituală, odată cu iesirea din apă, a omului nou, impreuna cu Cristos. E lucrarea supranaturală pe care o face Dumnezeu pentru omul care are credință și crede în Jertfa lui Isus de la Cruce și Biblia:
“Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua – Romani 6.4, Toti care ati fost botezati pentru Hristos, v-ati imbracat cu Hristos. –Galateni 3.27 “
Parafrazând, la pensionarea mea, celebram moartea si ingroparea omului care a fost cu trup si suflet slujbas al Companiei CFR Marfa, revizor regional, si, de asemeni, învierea celui care este deja, un Pensionar Obișnuit. (George Danciu).
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată!
Iov gândind la planeta Pamânt, inspirat supranatural, zice: “Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului?” După cum se știe, Pământul e spânzurat … pe nimic. Iar apostolul Pavel vorbind despre Biserica lui Dumnezeu (formată din crestini), spune: “Fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos.»
Apostolii Petru si Ioan, intr-o cuvântarea adresată contemporanilor (Faptele apostolilor cap 4) le vorbeste in acelasi fel: “Aceasta este piatra cea neluată in seamă de catre voi, zidarii, care a ajuns in capul unghiului; si intru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, in care trebuie să ne mântuim noi.”.
Mai marii preoti ai aceleiasi zile, dimpotrivă au o altă părere, dar Petru si Ioan ramân pe poziție:
“Și după ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai învețe pe oameni in Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru si Ioan le-au zis: Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultam mai mult de voi decât de Dumnezeu ...»
Dar Cuvântul lui Dumnezeu are mare acoperire și implinire în timp – fără de timp- si in spațiu, fără de sfârsit!
Clipa pensionării, prilej de a aduce mulțumiri:
MULTUMESC acum tuturor, celor mai de aproape, colegilor, dar și celor mai de departe, colaboratori într-un fel sau altul, oameni interesanți cu care mi-am intersectat munca, pentru frumoasa si rodnica colaborare de care m-am bucurat datorita îngăduinței si bunătății domniilor voastre.
Mulțumesc șefilor mei care mi-au arătat multă înțelegere, excelente îndrumări și iubirea lor ca o o dimineață însorită!
Multumesc familieiCFR MARFA CLUJ care a fost o scenă nu totdeauna confortabilă, dar in care fiecare dintre d-voastra si-a jucat excelent rolul, întinzând o mâna și un gând plin de iubire, să-mi pot împlini rolul potrivit partiturii aduse si descifrate cu măiestrie de inegalabilul nostru director (regizor) de scenă, directorul Sucusalei de Cluj.
Nu va mira deci pe nimeni că aduc vii multumiri, in mod special, cu multă emoție si căldură, cu multă prețuire, cu sinceritate, celui care a fost pe tot parcursul, un monument de abilitate, competență și bunătate, Domnului Director al Formatiei “Sucursala CFR MARFA Cluj”, onorabilul domn – Vasile PETRULEA!
Dumnealui ne-a condus cu deosebita pricepere, cu discreție și măiestrie, cu mână forte, după împrejurări, punând in practică spusele sfântului Augustin: “Iubește și fă tot ce vrei!” Adica, pe înțelesul tuturor, Trăiește și muncește în armonie și în pace cu ceilalti ! Făcându-ți cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu, să nu aduci nici un prejudiciu celorlalți.
Multumesc, înainte de final, sotiei mele, care m-a ajutat permanent, mi-a tolerat multele imperfectiuni si m-a inconjurat cu multa dragoste si înțelegere!
DAR ÎN FAPT toate multumirile mele se cuvin a fi aduse Mărețului si Bunului Dumnezeu, creatorul si sustinatorul nostru si al tuturor lucrurilor ! Amin!
(2.) Moment poetic-
Citesc o celebră poezie (prea puțin parafrazată), al celui mai celebru poet român
Odă(in nanometru’ credinței)
Nu credeam să-nvăț a muri vreodata; Cu spiritul vesnic tânar, înfășurat în filosofii, Ochii mei ‘nălțam visători la steaua Divinității.
Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce… Și cât de adânc m-afundase voluptatea morții Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca hercul inveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări… Mai pot să re-nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix ?!
Piara-mi din ochi tristețile din cale, Vino iar în sân, credință divină; Ca sa pot muri linișitit, pe mine Mie redă-mă, ca eu să fiu Tu !
[“Am fost răstignit impreuna cu Cristos, și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieste in mine. Si viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine însusi pentru mine“. – Galateni 2.20 ]
(3.) Cuvinte de laudațio
(3.1) DIPLOMA, oferita prin grija colegilor si a superiorilor mei, prin mâna celor care au semnat in dreptul functiei de Director, având in fundal un Tren care ne-a purtat fara intrerupere pe drumul de fier al vietii, pe care s-au inserat câteva cuvinte standard de pretuire reciproca, m-a onorat mai mult decât se poate crede ca ar putea insemna ceva oarecum tipizat caruia-i atribui in sfârsit un nume. Multumesc din inima!
Aceasta sarbatoare a fost posibila prin râvna pe care a manifestat-o constant primul meu sef, Dumitru Hara, căruia-i sunt foarte îndatorat.
Apoi, multumirile mi se indreaptă către doamna director Luminița Popa (numită de doar câteva zile), care si-a dat acordul să ne putem manifesta în voie, în timpul și spațiul adecvat. Îi multumesc pentru franchețea prezentei sale, asa cum ne obisnuise a fi, un personaj aparte printre noi ceilalti CFR-iști.
Insă, piatra unghiulară, de rezistență a ceea ce a fost și este CFR Marfă Cluj, se identific cu personalitaatea domnului Director Vasile Petrulea, care ne-a strâns pe toti in jurul său, cum o facuse cu atâtea alte prilejuri, dând consistență si sens lucrurilor si locurilor comune, rouă binefacatoare venită din cer.
DOMNIA SA ne-a coplesit de-a dreptul prin consistenta cadourilor, inepuizante suveniruri pentru lungul drum al zilei catre noapte.
– o felicitare si CD cu melodii Sfânta-i sara de Craciun cu Stefan Hrusca
– imagini si informatii pe CD CLUJ NAPOCA –Municipiu cu vocatie europeana
– colectie de 4 CD cuprinzând 80 de ani de muzica in 80 de melodii, sub genericul, Cele mai frumoase melodii românesti difuzate vreodata la radio.
– o Agenda carnet pentru a nota florile gândului, asa cum ne indeamna N.Iorga, pentru a nu se pierde pentru totdeauna…
– SIMBOLUL PIERDUT Secretele romanului– o carte emblematica de descifrare a secretelor unui celebru roman a lui Dan Brown, „Simbolul Pierdut”, celebru odata cu scrierea romanului politist de fictiune Codul lui Da Vinci, importanta carte in domeniu scrierilor pline de mister istoric si religios, pe prima sa pagina mâna priceputa cu scrisul inteligent si inconfundabil, dl director V.P. însereaza cu generozitate următoarele scumpe cuvinte:
„Cu toată dragostea, prietenia și multumirile mele unui distins coleg și prieten 16.XI.2010” Vasile Petrulea
(3.2) MESAJUL scris al sefului și prietenului meu, Cornel Neagota, a jalonat cu precizie nu numai prima si cea de a doua intâlnire, peste ani, dintre noi, dar face si o bună în prag de despărțire… “un om care preferă să vorbească de literatură sau filosofie, care citește romane și mai puțin schemele electrice ale locomotivelor, cu abilități în folosirea cuvintelor (stare care l-a molipsit pentru scris)…”, m-a mișcat profund pentru o bună mărturie privitoare la modesta-mi trecere prin viața sa.
(3.3) MESAJUL FELICITĂRII, unor scumpi colegi, citită de sărbătorit în fața tuturor:
« Colaboratorului și prietenului nostru- Gheorghe Danciu, Un capitol din viața dvs. se încheie acum. Un altul nou va începe în curând. Astazi e prima zi a restului vietii dvs., in care vă dorim ca Pensia să fie o perioadă specială petrecută alaturi de familie, nepoți si prieteni.
Să fiți sănătos si să vă bucurați de fiecare zi din viață! Cu drag, Colegii Serviciului Resurse Umane– Nicoleta, Mariana, Cristi, Florica, Ramona.»
(3.4) DIVIZIA TEHNICA, prin doamna sefă de divizie, Mariana Tat, insotita nu numai de serviciile din subordine, dar si de doamna Contabilă Șefă, Mariana Galoș, asa cum cu totii ne strânseram inimile lângă si animați de directorul nostru, a prezentat o felicitare de grup. Colectivul de doamne harnice si pricepute, impodobite cu doi sau trei barbati, alcatuiesc un buchet de mare forță, care au dat intotdeauna greutate realizarilor noastre. Ma gândesc totodată si la cei nementionati aici, deloc anonimi, modesti la locul lor de munca, unii cu functii importante. Dintre urările scrise retinem aici invitația caldă si nostalgică: “ Vă mai așteptam pe la serviciu (cei care vom mai fi, dacă ne veți mai găsi….)”
„Trebuie sa suferi, pentru a pricepe moartea înainte.”
Revista ARMONIA - Saltmin Media 