INVARIABILUL LEGII SI AUTORITATEA DIVINA

On January 13, 2010 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Europe, History, Inspirational, Romania, TheologyLeave a comment

Prof. Dr. Adrian BOTEZ

6 Ianuarie 2010

Deocamdata, Justitia nu face decât gesturi de concesie trufasa (dar, si acestea, extrem de zgârcite!) , de condescendenta aroganta, fata de Religie. Juramântul conducatorilor sociali pe Biblie(nici macar pe crucifix) si prezenta crucii în sala de judecata – ar fi singurele câstiguri ale Religiei, dupa ateismul comunist. Dar aceasta-i prea putin, atingând un nivel spiritual superficial. Suntem înca extrem de departe de o recunoastre cinstita si deschisa a planarii permanente a DIVINULUI, asupra Balantei Justitiei umane. Un ocean de neîntelegere mai este de parcurs, pâna când se va recunoaste ca actul justitiei trebuie supus normei divine si finalitatii divine – iar legile sa reflecte, clar biblic – INVARIANTUL LEGII DIVINE dublu revelata (veterotestamentar si neotestamentar – complementar!).

Caci, din momentul în care legea nu mai provine din Legea Invarianta Divina, ca varianta adaptata social si spatio-temporal, la o anumita societate, a unei anumite epoci istorice si dintr-un anumit spatiu spiritual(întelegem prin Lege Invarianta Divina – fie invariabilul Sacral-SINAI, Legile mozaico-iudaice, revolute, ale Vechiului Testament – fie Invariantul-HRISTOS – Fericirile din Predica de pe Munte) – legea nu mai are valabilitate de lege, ci este un text oarecare, fara autoritate reala. Autoritatea eroica, de care vorbea G. Vico, era consecinta tot a apelului la autoritatea divina: bratul care crea spatii pentru popoare era subordonat hotarârii Bratului Divin, constiinta ctitorului de state si natiuni era “turnata” în Potirul Constiintei si Vointei Divine(a se vedea mitologia întemeierii, la toate neamurile-natiuni). Nu acelasi lucru se poate spune despre autoritatea uman-comuna, a ultimelor veacuri.

Autoritatea ori este divina sau delegata de catre divinitate – ori nu e deloc. (A se vedea crimele bestiale ale Revolutiei Franceze-1789: Dumnezeu n-a delegat “poporul francez” sa ucida si sa comita regicid – ci, cum s-a dovedit ulterior, Revolutia Franceza, ca orice revolutie umana – a fost rezultatul unei conspiratii din partea unei minoritati luciferizate. De aceea, ea ramâne, ca si razboaiele mondiale ale secolului XX, un obiect de studiu pentru medicii patologi – si un motiv de serioasa reflectie pentru Biserica). Legislatorul trebuie sa accepte ca autoritatea sa-i fie delegata pentru a se împartasi din lumina divina a ORDONARII. Deci, autoritatea divina sa fie delegata catre Legislatorul terestru, care reveleaza(nu opacizeaza, nu ascunde – cum face azi – trâmbitând fals “umanismul” legilor – adica impostura si arbitrariul) Legea Divina – cândva, cea proclamata, pentru sânge (adresata MEMORIEI si FIZICULUI), pe Muntele Sinai – astazi, cea proclamata, DIRECT PENTRU SPIRIT, pe Muntele Maslinilor.

HRISTOS-LEGISLATORUL

Dumnezeu-Tatal, prin aspectul sau filial (Dumnezeu-Hristos) , devine cel mai mare legislator al tuturor timpurilor pamântesti (concomitent cu cele ceresti). Trebuie sa se înteleaga foarte clar ca legislatia umana terestra a început în Legislatia divina si trebuie sa se-ntoarca, logic (chiar daca sub forme diversificate), în esenta legislativa din care a pornit. Tocmai aceasta cale de întoarcere la obârsia divina a legislatiei terestre si premizele ei le înfatiseaza Hristos-Dumnezeu , prin predicile si parabolele de la Templul din Ierusalim si, în primul rând, prin Fericirile expuse la Predica de pe Munte(Matei, cap. 5,6,7), ca si lamuririle catre apostoli, la Cina cea de Taina (Ioan, cap.14,15,16,17). El spune, foarte clar, ca, prin toate legislatiile istoriei, prin toate orânduielile si orânduirile umanitatii – nu se face altceva decât împlinirea, discreta, progresiva si secreta (mistica, ascunsa ochilor ne-spirituali) a MARII LEGI, Unicei Legi; Obârsia preaputernica a tuturor legilor ce vor fi fost vreodata pe fata Pamântului: (Matei, 5,18)”Caci adevarat zic voua : Înainte de a trece cerul si pamântul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pâna ce se vor face toate.” Deci împlinirea Legii prin legi se va face desavârsit si absolut integral, prin însasi trecerea-istorie (“mentalitatea”…), continuu evolutiv-spirituala, a mediului uman-terestru – atât în forma-emergenta(iota=semnul literei de început al lui Iahve-Dumnezeu), cât si în continutul-imergenta(cirta=semnul literei de mijloc).

Cine afirma ca legea crestina e prea îngaduitoare, sau, chiar, ca n-are sanctiuni, ci doar îngaduinte – amarnic se însala si nu are habar despre crestinism. Da, ne sunt dezvaluite, prin noua Lege, a lui Hristos, limitele cele mai departate, spre desfiintarea limitei spirituale, catre Dumnezeu – daca ne supunem desavârsit Legii: acestea sunt Fericirile – dar starea de FERICIT se traduce prin DESAVÂRSIT MORAL-SPIRITUAL, desavârsit virtuos, desavârsit supus Legii – pâna la renuntarea completa la egotism si egoism, deschiderea definitiv generoasa, autosacrificiala, catre “ceilalti”, catre Iubire – care Iubire, adusa în parametrii cristici, echivaleaza cu desavârsirea paradisiaca a lui Dumnezeu (prin Adam-Omul reordonat spiritual, rearmonizat legislativ, perfect conformat Legii – adica eliberat deplin de anomia satanica). Dar acesta este scopul cel mai înalt, pe care bietele legi omenesti nici nu-l întrevad, prin formularile lor ambigui si din greu gâfâite, îngaimate, bâlbâite. Legile umane, însa, dca vor sa mai existe(ca autoritate efectiva) în istoria evolutiv-terestra, trebuie “sa traga cu urechea”, cât mai atent, tocmai la scopul legislativ cristic.

Nimic din legile umane nu are, deocamdata, prevazuta finalitatea legislativa suprema, dreptul legislativ formulat în Fericiri – dar tocmai acesta este motivul pentru care legile umane nu sunt ascultate decât cu o jumatate de ureche, si în sila: ele nu sunt în stare sa zareasca, sa exprime ce zaresc (daca zaresc) – anume, obiectivul legislativ cristic, care este transfigurarea fiintei umane, dintr-una anonima, aflata în permanenta stare de zavistie cu sine si cu mediul sau social – într-una perfect împacata-armonizata cu sine si cu mediul sau socio-natural(caci întregul COSMOS este “societatea” Omului!). O foarte palida imagine a Cetatii Legislative a lui Dumnezeuii, o vedem în unele mânastiri crestine, unde ascultarea legislativ-divina (alaturi de voturile saraciei si castitatii – care au tot o natura legislativa, dar mai înalta si mai greu de înteles pentru oamenii de rând: desfiintarea totala a egotismului, prin saracie trupeasca-sociala, desfiintarea semintei metafizice de vrajba, sexualitatea – care a despartit si învrajbit Omul cu Dumnezeu si, astfel, pe om cu sine însusi, orice cu orice, opunând totul istoric, autodistructiv si perisabil – TOTULUI CERESC ETERN-DESAVÂRSIT) – este atât de aspra, cât nu si-a închipuit niciodata vreun legislator ca vreo lege ar putea avea vreo astfel de teribila consecinta.

1.Dar, daca rasplata-finalitate a efortului spiritual-legislativ este desavârsita, doar printr-o ascultare desavârsita, a unei Legi (aparent supraumane – dar care priveste, în mod direct, doar FIINTAREA UMANA, si nimic altcevaiii) – ei bine, pedeapsa pentru neintegrarea Omului în Lege si, mai cu seama, a celor chemati sa reprezinte Legea si sa-I calauzeasca pe oameni spre Lege, dar care-si încalca sistematic misiunea juridico-umano-divina(PREOTII-JURISTI AI TEMPLULUI) este marcata prin exclamatia prevestitoare de prabusire apocaliptica:”Vai voua!”iv: -“Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca închideti oamenilor împaratia cerurilor, caci voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati!(…) Nebuni si orbi, ce e mai mare? Aurul, sau biserica, care sfinteste aurul?(…) Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca dati zeciuiala din minta, din marar si din chimen, si nesocotiti cele mai de sama ale legii: dreptatea, mila si credinta. Acestea trebuie sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati!(…).Drept aceea, însiva marturisiti de voi, ca sunteti fiii celor ce au ucis pe proroci. Si împliniti si voi masura parintilor vostri. Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osânda gheenei? De aceea, iata Eu trimet la voi proroci, întelepti si carturari, si pe unii din ei îi veti ucide, si-i veti rastigni – si pe altii din ei îi veti bate în sinagogile voastre si-i veti alunga din cetate – ca sa vina asupra voastra tot sângele drept, care s-a varsat pe pamânt, de la sângele lui Abel celui drept pâna la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis între biserica si altar. Adevarul va graiesc: toate acestea vor veni peste voi! (…) Iata vi se lasa casa voastra pustie, caci va spun: de acum, nu Ma veti mai vedea pâna nu veti striga: binecuvântat fie Cel ce vine întru numele Domnului!” Sanctiunea suprema a frivolitatii fata de Lege si Misiune a Legii: dez-identitatea si atoate-învinuirea, urmate de orbirea fata de lumina – pâna la descatusarea CONSTIENTA, ABISALA – a constiintei raului din Sine.

Cei care sunt chemati sa dezvaluie, în om, prin educatie si credinta, Legea sadita de Dumnezeu – si încalca, sfidator si iresponsabil, menirea – sunt supusi imprecatiei cristice pe pamânt – dar Legea nu e de pe Pamânt. De aceea, acest “vai voua!” este vizionar: legislatorii si juristii, care se fac ca nu vad Legea, si scot legi supte din deget, pentru confortul lor personal – vor primi suprema pedeapsa: DES-FIINTAREA (scoaterea înafara planului divin al Fiintei). Legislatorul si juristul care nu e vizionar , ci bucher si tipicar, speculând meschin, rau-voitor – îsi auto-suprima fiinta, se sinucide spiritual. Caci vesnica osânda a Gheenei este Focul ce arde toate matritele gresite ale Facerii – sterge din planul ontologic pe cei care nu s-au supus comandamentului Legii: “casa voastra[planul existentei terestre si cosmice] vi se lasa pustie.” Si nu-L vor mai vedea (n.n.: adica, nu se vor mai putea vedea-identifica, macar formal – în/cu Matrita Fiintei-Hristos) pâna când nu vor recunoaste, dincolo de legile chitibusaresti-egotiste – pe Dumnezeu-Legea:”De acum nu Ma veti mai vedea, pâna când nu veti zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”.

CIVILIZATIA CRESTINA – CIVILIZATIE LEGISLATIVA

Multa lume (juristi si nejuristi) are o parere complet falsa despre lege si crestinism, crezând a identifica, chiar, o incompatibilitate între cele doua notiuni.v De fapt, adevarul consta exact în formularea inversaa a judecatii: cine nu vede ca numai prin crestinism, legile capata valoarea de Lege – acela habar nu are ce-i Legea, acela nu vorbeste, de fapt, despre Lege – ci despre ce vrea el, adica, despre nimic.

Este tot atât de absurd sa afirmi ca religia crestina n-are de-a face cu legislatia, precum este de absurd sa afirmi ca legislatia nu are de-a face cu morala, sau ca morala nu are de-a face cu religia.

În definitiv, ce scop are Legea? Are scop în sine? Nu poate, caci e pentru oameni – iar nu un text pentru un text( “arta pentru arta”…). Dar oamenii, sunt în sine? Nu, pentru ca nu sunt propria creatie – ci creatii ale lui Dumnezeu, cu finalitate de la Dumnezeu. Sunt legi pentru Dumnezeu? Dumnezeu este Legea, deci n-are nevoie de legi. Atunci, pentru ce sunt legile? Pentru oameni care vor sa ajunga la Lege – adica la Dumnezeu.

Cât despre faptul ca legea nu are de-a face cu Morala – aceasta este o afirmatie pe care numai infractorii pot s-o admita, fara mustrare de cuget. La fel, ca Morala n-ar avea de-a face cu Religia. Adica, de ce sa te comporti bine, daca nimeni nu vegheaza asupra Binelui, si nici nu stii ce-i acela Bine? Dar daca admiti ca Binele exista si ca este Cineva care vegheaza la împlinirea lui – te vei supune legilor Binelui. Arbitrat-Supravegheat. Altfel , în ruptura Moralei de Religie si a moralei religioase de Lege apar radacinile ANOMIEI. Ale crimei generalizate, trecând drept “bine public”…

Juridica trebuie sa contina si Pedagogia. Si invers. Omul daca nu e învatat sa învete legea – si daca nu-i este stimulata întelegerea scopului final al legii – devine fie terorizat de lege, fie indiferent fata de lege. Iar prin teroare si indiferenta n-a functionat lunga vreme nici o societate umana – ci societatile bazate pe lipsa de ratiune si implicare rationala a cetatenilor în treburile Cetatii – s-au sinucis, au disparut din istorie. Omului trebuie sa i se explice, în amanunt, cu multa rabdare, la vârsta când plamada lui umana este maleabila si permeabila – cine este el si cum sa actioneze si de ce sa actioneze, într-un fel si nu în altul. Pedagogia juridica trebuie facuta chiar de la 2-4 ani, când apar primele scântei de întelegere – pentru ca fixarea strategiei juridice si a finalitatii ei sa aiba loc la vârsta deplinei întelegeri, a deplinei formari a capacitatilor rationale, emotionale, atitudinale, spirituale: adolescenta. Numai un om educat spre înalta si cât mai deplina întelegere a întregului sistem juridic, social si cosmic, va avea posibilitatea sa actioneze ca un om adevarat, sa-i formeze, la rândul lui, prin convingere rationala(dar si intuitiva) pe alti oameni(tovarasi, copiii lui, chiar pe parintii lui neinstruiti) – si doar astfel poate sa se-nchege si sa reziste o societate umana sanatoasa – autentic umana, prin spiritualitate evoluata.

Accidentele istorice nu sunt de neglijat, nici de dispretuit – dar nu ele dicteaza marele mers al istoriei umanitatii. Trebuie acordata asistenta sociala materiala, dar si morala, întelegere si respect pentru efortul lor uman, tuturor celor care nu pot tine pasul cu cerintele ritmului evolutiv al spiritului uman terestru – dar trebuie stimulate si respectate, în primul rând, elitele, vârfurile societatii, CALAUZELE, cei care mentin constant , fara sincope prea mari, ritmul evolutiei spiritului terestru. Apostolatul trebuie sa fie misiunea nu doar a dascalilor de scoala, ci si a juristilor, întorsi în scoli, redeveniti dascali (caci, în Noul Ev Mediu, prezumat de N.Berdiaev, functiile sacerdotala, educationala si juridica trebuie cumulate de acelasi om – omul vremii noi, vreme despre care Malraux spunea:”Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”).Ca azi a cazut unul, din disperare, ca mâine vor suferi multi si vor cârti – trebuie sa le acordam întreaga noastra compasiune – iar pe cei ce traiesc, fizic si spiritual – sa-i înconjuram cu blândete si, asemeni lui Hristos, sa-i sfatuim, sa-i însotim câtiva pasi, sa le explicam cu întelepciune, cu spirit de autosacrificiu si cu rabdare îngereasca: “Iaca Eu va trimet ca pe niste oi în mijlocul lupilor: fiti deci întelepi ca serpii si blânzi ca porumbeii”(Matei, 10, 16). Sa-i mustram pe cei prea(si nejustificat) lenesi, sa-i izolam, partial sau total, pe cei care fac totul cu rea-credinta constienta si refuza orice sfat bunvi – sa-i îndepartam de societatea umana, pentru a n-o contamina cu raul lor (dar în izolare, sa le încercam, neobosit, puterile sufletului, sa trezim în ei, fie si întârziat, germenii salvarii – viziunii umano-divine: preotii si pedagogii sa intre cât mai des, în clasa de elevi cât si-n închisoare, într-un ritm sustinut, pentru a forta usile întunericului). Dar, evident, grija principala sa fie pentru sustinerea ritmului general al UMANITATII: aceasta este misiunea legilor si legislatorilor – sa nu-si ia ochii de pe Lege – STEAUA ETERN CALAUZITOARE. Caci vor exista mereu cetati-oameni care-L vor refuza pe Hristos-Legea Luminii, Legea Omului-Cosmos – si nu avem dreptul sa ramânem la aceste cetati, sa ne contaminam de raul lor încapatânat – ci avem datoria sa mergem spre cetatile-oameni care accepta Legea Luminii, Legea Omului-Cosmos.

Spun unii:”Legile sa nu urmeze crestinismul, caci pedepsele vor fi prea mici, sau nu vor fi deloc.”. Crestinismul autentic nu pedepseste cu ghilotina, scaunul electric, nici cu parul. Dar viziunea noastra despre sistemul de pedepse este gresita.

Noi reactionam precum pagânii sau primitivii veterotestamentari, fara gând si inima, ci doar cu instinctul primar si cu pumnul, cu violenta fizica: “dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Exista, însa, o reactie spirituala, de autopedepsire, extrem de severa, decât care mai îngrozitoare nici nu exista pe fata pamântului si în istorie: este pedeapsa de tip crestin, cu efect nu de mutilare, schilodire, lichidare fizicavii – ci de transfigurare spirituala, repunere, a celui ce era doar umbra de om – în rangul deplin si adevarat de OM. Aceasta pedeapsa cumplita este pedeapsa pozitiva, specifica doar crestinismului, adica NOII LEGI, care, chiar daca înca nu e instituita si nu se întrezareste macar posibilitatea instituirii ei generale – asa va fi, peste tot pamântul. Abia atunci, legile vor fi Lege, si se va vedea limpede ca toate sistemele legislative, purcese din morala divina, se îndreapta catre finalitatea omului virtuosviii: “ci sa fie cuvântul vostru: ce e da, da si ce e nu, nu; iar ce este mai mult decât atâta, e de la cel rau” – si :”Eu însa va zic: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc, si va rugati pentru cei ce va nedreptatesc si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru, Care este în ceruri; caci El porunceste soarelui Sau sa rasara si peste cei rai, si peste cei buni, si da ploaie si peste cei drepti, si peste cei nedrepti (…). Deci fiti desavârsiti precum este desavârsit Tatal vostru cel ceresc”ix.

Problema “obrazului întors catre noua palma” a facut sa curga râuri de cerneala. Consideram ca avem dreptul sa ne spunem parerea si noi, împotriva celor care afirma ca “crestinul are mentalitate de sclav” (l-am citat pe Emil Cioran…): este cea mai mare stupizenie, câta vreme Hristos vrea sa-l readuca pe Om în ipostaza de FRATE DIVIN. Or, Dumnezeu este ATOTSTAPÂNITOR, deci nimanui supus – cu atât mai putin sclav cuiva.

Deci, palmele despre care vorbeste Hristos nu le înduri pe orizontala existentiala, adica, de la om la om. Ci pe verticala recunoasterii permanente a raportarii om-Dumnezeu. Palma prima, pe obraz, este expresia pedepsei lui Dumnezeu, prin mâna unui trimis-om. Dar trimisul-om tot om ramâne, si deci puterea lui de pedepsire în numele lui Dumnezeu este redusa si restrânsa de catre chiar limitele conditiei sale umane. Deci, pentru ca eu ma recunosc mult mai vinovat, în fata lui Dumnezeu, decât poate un om sa-mi arate ca sunt vinovat, întorc si celalalt obraz, pe care ar trebui sa mi se “completeze” pedeapsa, de la limita umana a pedepsitorului-trimis divin – pâna la deplina pedepsire divina, conforma cu imensul meu pacat catre Dumnezeu. Din acest moment, cel care ne-a palmuit va realiza ca nu poate el sa ne loveasca, atât cât ar trebui, prin justitie divina-nonumana, sa ne loveasca. Atunci, abia, îsi va da seama de limitele lui, de faptul ca nu e decât supusul (robul) catre Dumnezeu-Legea (si Sanctiunea). Deci, NEPUTINTA lui de a ne lovi îl va re-întoarce între limitele sale umane. Daca se va cai sau nu, daca va lovi iar, sau nu – aceasta nu se poate garanta omeneste – dar, deja, suntem iesiti de sub “jurisdictia” umana a oricarei lovituri deplin-divine. Dar:

a- lui i s-a facut demonstratia ca e neputincios, fie si în asa-zisa “dreptate”, “violenta punitiva”( când, de fapt, nu e decât vointa Domnului, prin mâna lui, atât cât poate mâna si forta mâniei sale de om);

b-lovitorul, neputincios de a lovi mai mult decât a lovit, ramâne de rusine: îsi va da seama ca e un biet om, si-atât; din acest moment, îsi va pune problema ca – lovitura fiind a lui, nu a lui Dumnezeu – s-ar putea ca pedeapsa lui Dumnezeu, pentru impostura lui de a se considera cu drept de pedepsire, de parca ar fi fost Dumnezeu – va fi pedepsita de Dumnezeu(si numai Dumnezeu stie cât de grea va fi pedeapsa divina, lovitoare pentru SUPERBIE…);

c-cel lovit nu are de pierdut nimic, ci câstiga constienta cât mai acuta, deplina, a vinovatiei fata de Dumnezeu, si va sti (va fi gata) sa astepte O COMPLETARE (oricând) la lovitura – ceea ce, oricum, este o mângâiere spirituala: lovit deja fiind, de catre inconstientul impostor, stie ca lovitura lui Dumnezeu, pentru pacatele sale, va fi mai mica decât o merita , pâna în momentul lovirii umane (mai mica exact cu lovitura trimisa de Dumnezeu prin impostor, lovitura prin care pacatul partial al lovitului este adaugat pacatelor, pâna atunci nerecunoscute, ale lovitorului). Este, pentru lovit, prefigurarea MARTIRIULUI, în numele lui Dumnezeu – începutul studiului legislatiei punitive a lui Dumnezeu. Dar si semnul-sansa a viitoarei mântuiri. De la aceasta “palma” încolo ar trebui, pentru adevaratul crestin, sa urmeze revelatia Împaratiei lui Dumnezeu ! Asa ca, aceia dintre noi care se revolta împotriva “palmei”(si a primei, si a prezumatei…) – ar trebui sa ceara ei, cât mai degraba, si de la oricine, semnul loviturii-prefigurare a mântuirii, al milei divine, semnul ca “Dumnezeu nu te-a uitat”…

Cine mai tine cont, în zilele de azi, ale legislatiei laice – ca ar putea fi trimis în judecata Focului Vesnic, al retopirii “matritelor fiintiale” – “doar” pentru insultarea “fratelui”(oricare semen): “netrebnicule, nebunule”? – când toti suntem calcatori de Lege, deci”netrebnici-nebuni”…

Cine ar accepta azi, în legislatia laica (Doamne, ce-i mai place omului s-o faca pe Dumnezeu, pedepsind, în stânga si-n dreapta, cu mintea lui de om…), sa se autoexileze , definitiv si irevocabil, de propriii copii – daca acestia L-ar nega pe Dumnezeu-Obârsia a Toate, singura garantie a Binelui?x Cine ar accepta azi, în legislatia laica, atât de “severa”(?…) – sa-si taie mâna sau sa-si scoata ochiul, pentru o “simpla” minciuna, tradare? Doar tradarea e relativa, nu?… La fel – Adevarul: mereu, în societatea laica avem “puncte de vedere” – adica pretexte de a (ne) minti cu nerusinare. Fii pregatit, în orice clipa a vietii tale, sa fii torturat inimaginabil si sa mori pentru Dumnezeu!Adica, pentru revelarea SINELEUI TAU REAL-DIVIN.

“Hotarât lucru, legislatia crestina este mult prea severa – si nedemocratica!” – vor spune, acum, aflati, oarecum, în cunostinta de cauza, cei care ziceau, pâna acum , ca-i legislatie prea blânda si ca orice crestin are mentalitate de sclav. Da, este severa, pentru ca Dumnezeu are pretentii mari de la om(daca vrea omul sa fie Fratele lui Dumnezeu…) – dar si rasplati pe masura: Dumnezeu îl vrea pe om FERICIT – fericit cu adevarat, adica asemeni Lui. Dar aceasta înseamna: PERFECT CURAT-CURATAT DE REZIDUURI NON-PARADISIACE (adica, potrivnice Luminii Lumii)…

Nedemocratica? Dumnezeu nu stie decât despre o singura categorie umana – de fapt, despre un singur om: ADAM (sa-l întoarca de unde a purces, plângându-si greseala – în Rai-Paradis). Iar discriminarea”nedemocratica” ar începe de la doi…

Greu, teribil de greu, dar si teribil de maret si nemasurat nobil lucru este sa fii crestin. Fratele lui Hristos-Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu. Prima si singura conditie: respecta Legea Armoniei(cu tine, cu ceilalti, cu lumea). Lege pe care Hristos(cel mai teribil Legislator!fara alt scop decât Dreptatea: “Fericiti cei ce flamânzesc si înseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura!”xi o numeste atât de frumos: IUBIRE.

Legea îl transfigureaza pe om în Dumnezeu. Respecta dumnezeieste Legea! – porunceste Juristul Suprem-Hristos. Altfel, pedeapsa ta va fi esentiala si eterna! Vei pierde(sau amâna indefinit) Mântuirea, adica starea de iesire de sub Timp-Eveniment-Moarte!
*

Jugul Legii lui Dumnezeu este usor sau teribil de greu, dupa gradul de încredere (în Reperul si Scopul Suprem), de credinta si de supunere fata de Lege: cine s-a obisnuit cu ceva, zi de zi si clipa de clipa(oricât ar fi de cumplit, aparent – acel “ceva”) – va constata ca e usor si firesc. De aceea, educatia întru Lege trebuie facuta de mic copil – dezvoltata si explicitata în adolescenta – pentru ca omul matur sa fie Omul Legii, tot asa cum este Omul Respiratiei sau al Bataii Inimii. “Caci jugul meu este bun si sarcina mea usoara”xii.

TÂNARUL EDUCAT SI DUMNEZEU

Când tânarul va simti boarea divina în sala de clasa, se va lasa modelat de catre “delegatul” lui Dumnezeu, pâna când el însusi va afirma ca NUMAI viata întru armonie cu oamenii , cu Legea, cu Dumnezeu este viata reala. Asa cum bine zicea Pytagora, tânarul nu trebuie înselatprin intruziunea, pe canalul dintre substanta divina si sufletul tânarului, a intereselor meschine ale educatorului/legislatorului. Confiscarea(grosolana si brutala) a caii dinspre Dumnezeu spre sufletul tânarului va duce la grave tulburari spirituale , ale actualei si viitoarei societati umane, care va fi lipsita de harul transfigurarii, singurul factor care poate revela teleologia cosmica si sociala.

Cine-l va întelege pe Dumnezeu, patrunzând în “mintea” lui Dumnezeu, în intentiile Sale sublime – acela va fi subiectul ideal pentru educatie. Cine nu, va reprezenta un rebut educational si, consecutiv, un potential pericol de destabilizare sociala, prin faptul ca el însusi nu e stabilizat spiritual – si, deci, se constituie în focarul epidemiei non-armoniei – epidemia anomica. Epidemie care , deja, “cutremura pamântul sub picioarele noastre”, cum spune un gânditor – el întelegând prin aceasta ca, în curând, Dumnezeu nici nu va mai tine cont de alegerea noastra, si se va revela în toata maretia lui legislativa. Dar pentru ca noi nu suntem pregatiti sa ne supunem Legii si Legislatorului Suprem – vom fi înspaimântati de moarte, în loc sa-i aducem slava si sa ne transfiguram de bucuria supremei revelatii.

Deci, de retinut: Dreptul nu e doar o stiinta – ci o cale potentiala de a-l întâlni pe Dumnezeu. O cale pe care poate fi initiat mult mai usor omul tânar – daca constiinta responsabilitatii duble(fata de Dumnezeu si fata de chipul sau oglindit – omul) ar fi trezita în educatorii momentului I si momentului II pedagogic. Cu o conditie: legile sa nu uite de Lege.

ÎN LOC DE CONCLUZII FINALE: REPLIEREA SOCIALA SI CENZURA MORAL-DIVINA A TÂNARULUI

În trecut, mai ales în lumea satului, autoritatea divina era dublata de autoritatea sociala a obstei, în chip, deseori, armonios – si, în mod sigur, totdeauna flositor, pentru pastrarea moralei: “gura lumii”, “gura satului” – o adevarata si bine formata(si informata) opinie publica – autoritatea obstei.

Egoismul, individualismul, însingurarea moderna, pustiirea sau urbanizarea satelor (mai ales ca mentalitate) – au distrus autoritatea obstei. A ramas autoritatea divina – prin “delegare educationala”.

Cum trebuie vazuta ea? În zeci, sute de cazuri – discutând cu elevii, cu tinerii – ne-am dat seama ca autoritatea divina, daca e constientizata si dublata de stimulul religios al familiei(evlavia, morala crestina) – împiedica savârsirea de lucruri neplacute, si chiar de lucruri periculoase, nocive în cel mai înalt grad – din punct de vedere social. Tânarul trebuie învatat sa aiba un preot-duhovnic stabil, în care sa aiba deplina încredere. Si atunci, cenzura moral-divina va veni pe doua cai, diminuând sau chiar suprimând pornirile rele ale firii tânarului, sau obiceiurile, deprinderile sale proaste:

a-sentimentul veghii, permanente, deasupra sa, a ochiului divin neadormit si mustrator (în cazul neadaptarii sau încetei adaptari la morala crestina);
b- controlul periodic(ca la medic) al sufletului: pregatirea periodica pentru întâlnirea cu confesorul-duhovnicul – o întâlnire de maxima si severa sinceritate.

Astfel, treptat, credinta si încrederea re-conformeaza spiritul, rectifica, slefuiesc spiritul si inhiba pornirile pernicioase ale firii. Acesta este, în definitiv, OMUL NOU de care vorbeste Hristos, omul renascut spiritual – nu acela al comunismului ateu, nici acela al liberalismului libertin si anomic. Pur si simplu, HOMO RELIGIOSUS REDIVIVUS, despre care face vorbire Mircea Eliadexiii. Omul religios regasit-renascut, si pus între parametri de eficienta spirituala – care va deveni corectitudine si omenie sociala. Din dezvaluirile tinerilor, aflati fie în plina terapie religioasa, fie dupa terapia religioasa (într-un moment de relaxare luminoasa, evlavioasa, recunoscatoare) s-a putut vedea cum atât mici carente psihice si deprinderi rele, nu foarte vinovate în sine(cochetaria celei care pierdea ziua la oglinda, mizeria fiziologica a celui care se masturba sau se scobea între degetele de la picioare etc.) – cât si mari deficiente psiho-fiziologice(porniri homosexuale, cauzate de grave disfunctii, deficiente fiziologice, din pricini congenitale etc. – sau nestapânirea nervilor, neascultarea de nici o autoritate exterioara etc.) – prin concentrarea atât sub Ochiul lui Dumnezeu, cât si sub cuvântul de folos al duhovnicului – fie au fost autoreprimate, fie tinute în frâu, stapânite mental, volitiv, pentru a nu face rau celor din jur, si nici siesi sa nu-si mareasca raul, pâna la scârba de sine si la sentimentul culpabilitatii , hiperbolizat pâna la dorinta de autoeliminare. Împacarea cu sine, redobândirea respectului de sine si a cumpenei interioare, re-armonizarea interioara – este ceva de nepretuit. Si doar sentimentul religios autentic(nu superstitia sau bigotismul!!) rezolva aceste probleme .

ABIA OMUL RELIGIOS POATE FI, ORICÂND, O FOARTE BUNA FIINTA JURIDICA – DACA SE FACE EDUCATIA JURIDICA DE RIGOARE. Este mai putin valabil inversul afirmatiei. De multe ori, juristi merituosi, pierzând busola spirituala, au clacat moral si profesional.

***

RESTABILIREA CREDIBILITATII TINERILOR. “BATRÂNETEA” SI “TINERETEA” – CATEGORII PSIHO-SOCIALE

Fortele spirituale tinere :

a-daca vor fi educate în directia generozitatii spirituale, a orizontului spiritual deschis si liber spre “sus” – iar nu al unui pozitivism meschin si fosilizat în automatismele de “animal de prada”, strict orizontalizat(sub zodia “economicului”);

b- daca vor fi convinse sa accepte cunoasterea si aprofundarea Legii-Norma (în semnificatiile ei adânci, vitale) si a sistemului general de functiune sociala – în mod sigur, vor gasi solutii nu numai noi, ci si mai fiabile si viabile, multiple si cu grad de solutionare mai înalt. Se vor angaja într-o autentica spirala a reformei sociale si morale ( nu în simulacre reformiste) – asa cum s-a întâmplat în toate momentele critice ale istoriei omenirii : tinerii minoriti au deblocat Biserica Occidentala, scotând-o din criza de credibilitate , care a produs, pe cale de consecinta, tirania religioasa a sistemului inchizitorial ; tinerii artisti , savanti si exploratori – au deblocat Evul Mediu (care alunecase în manierism factice) – spre Renastere; tinerii masoni ai veacului 18 au deblocat sistemul social feudal ( încrâncenat în forme golite de divin, în absolutismul despotic, cu pretentii de drept divin, arogant si distructiv de avânturi creative), spre democratie (care, la începutul ei, parea reala…) – si tot tinerii au achiesat primii si la idealurile anului (est si central-european) 1989, doar ca, peste tot în Centrul si Estul Europei, a existat o capcana, gen “Piata Universitatii”-Bucuresti 1990 – revelata mai degraba sau mai târziu, cu amaraciune. Fortele tinere nu trebuie macinate, pervertite si exasperate – ci folosite în mod loial, vizionar, curat – determinate, printr-o educatie prealabila, de înalta si sustinuta tinuta spirituala, sa se “înjuge” singure, cu entuziasmul specific vârstei, la operatia denumita “ameliorare sociala”. Numai asa se pot ele purifica si lumina, constant, de Idealul Umanitatii – fara a se întepeni în starea psiho-spirituala, numita “batrânete”, ci pastrând, chiar în vârsta senectutii, flexibilitatea si generozitatea extrema, atât de vie, a starii spirituale de “tineret”. Caci, dupa cum credem a se vedea, nu exista un real conflict al generatiilor, decât atunci când cei vârstnici se încapatâneaza sa semnifice “cei batrâni”-îmbatrâniti – si sa-si aroge drepturi pe care nu le au, în virtutea unor “virtuti”deloc onorabile: îsi apropriaza , fara sa si merite, din punct de vedere medical, toate anchilozele psiho-spirituale posibile – lucru care duce, inexorabil, la atitudini egoiste si tiranice. “Batrânetea” si “Tineretea” se dovedesc a fi, în cele din urma, dar, de fapt, în primul rând – categorii psiho-spirituale si grade de atitudine volitiva ( în cazul celor ce vor sa arate si sa fie “batrâni”, este si complacerea de a arata si a fi astfel – iar despre “tinerii” cu prejudecata ca ei trebuie sa fie cu totul altceva decât generatia anterioara, iar daca nu sunt, se autoblocheaza moral-spiritual, se poate spune, la fel, ca se complac într-o atitudine categorisita, doar, drept “tânara” – hyppies, rockers, rappers, punkers etc. – dar, în realitate, “îmbatrânita”prematur, fara finalitatea , nelinistea creatoare si forta de a fi si însemna“tinerete” autentica). “Le lipseste educatia” – spunem. Dar chiar li se da educatie adecvata, într-un mediu social adecvat (???) si de catre factori adecvati(fie si ca atitudine si nivel spiritual) si de buna-credinta? O educatie care sa stimuleze, în ei, generozitatea si energiile constructive, specifice (în mod normal…) vârstei tinere?…

Noi nu credem asta – si, tocmai de aceea, optam pentru/propunem, cu mult discernamânt, o varianta noua (si, în acelasi timp, veche…) de societate, în care sa nu mai existe pacalici si pacalitori, si nici obiditi si obiditori: SOCIETATEA TEOCRATICA, în sensul propus de Nikolai Berdiaev, în lucrarea sa – Un Nou Ev Mediu: o societate în care CREDINTA CRESTINA (autentica si ferventa…!!!) sa fie forta spirituala motrice – în care Biserica sa fie Institutie Divino-Umana, nu cu misiune neaparat de supraveghere a nivelului de spiritualitate al mediului social – nu atât institutie cu misiune corectiva, cât preventiva, pentru evitarea nu doar a catastrofelor spirituale, cum sunt cele prin care trecem azi, de s-au zapacit de tot pâna si sacedotii lui Hristos-Mântuitorul… – ci, în special, pentru alinarea durerilor spirituale din mediul social, pentru catalizarea si cultivarea fortelor spirituale nucleice, ascunse în om/umanitate – pentru adeverirea, întarirea si Revelarea Starii de REALA con-fraternitate, dintre oameni: TEOCRATIA propusa de noi NU trebuie sa fie o noua societate totalitara, si nici sa nu utilizeze constrângerea, brutala sau discreta (tot siluire a libertatii divino-umane ar fi, sub orice forma s-ar exercita brutalitatea/constrângerea non-spiritualizanta!) – sa nu aiba scopuri DELOC lumesti, ci exclusiv, obsesiv, tinând de Revelarea Lui Hristos… – sa nu se nimereasca, Doamne fereste, din nou, cum a fost în zona papala a secolelor Vechiului Ev Mediu – Inchizitia, sau orice alt fel de „politie bisericeasca”…Nu, nicidecum! Ci sa fie Zona Terestra si Zona Divina (totodata! – întâlnite!!! – prin Lucrarea Cea Mai Înalta a HARULUI Dumnezeiesc!), zona de REVELATIE, la nivel de individ, dar, mai cu seama, de SUPRAINDIVIDUALITATE / NEAM. În felul acesta, doar, Biserica va fi iar ceea ce a vrut si vrea Hristos: Mireasa Lui Hristos, Sfânta Unealta de Mântuire/Re-armonizare întru Duh a Omului/Umanitatii, ANTICAMERA PARADISULUI.

Dar, pentru o astfel de societate noua, si totusi veche, originara, daca ne gândim ca ea a fost întâia propunere a Lui Hristos – preotii trebuie sa înceteze definitiv de a se considera un soi de functionari – SI SA RE-DEVINA JERTFELNICI ÎNTRU MISIUNE SFÂNTA/COSMICA/SUPRAISTORICA!!!

Si aceasta, pentru ca istoria sa aiba finalul prorocit de acelasi mare filosof al Ortodoxiei, Nikolai Berdiaev – re-contopirea istoriei pamântesti cu istoria celesta (cf. Sensul istoriei, Polirom, Iasi, 1996, pp. 195-197) – deci, sa reluam si sa completam, ca pe un memento, ceea ce deja am citat din geniul rus al Ortodoxiei: „În viitor va avea loc o lupta fara precedent între bine si rau, între Dumnezeu si diavol, între lumina si întuneric. Sensul istoriei consta în deschiderea acestor principii opuse, în lupta lor si în conflictul tragic al acestor principii (…) Am început cu prologul celest al istoriei, pentru a trece la istoria pamânteasca, iar de la aceasta istorie pamânteasca trebuie sa trecem iarasi la istoria celesta.Numai în acest caz istoria are un sens pozitiv: daca se încheie. Întreaga metafizica a istoriei (…) conduce la constiinta sfârsitului inevitabil al istoriei. Daca istoria ar fi un proces nesfârsit, o infinitate rea, ea n-ar avea nici un sens. Tragedia timpului ar fi de nerezolvat, iar sarcina istoriei – irealizabila, pentru ca, în interiorul timpului istoric, aceasta nici nu se poate înfaptui. Destinul omului, aflat la baza istoriei, presupune un scop supraistoric, un proces suoraistoric, o solutionare supraistorica a destinului istoriei într-un alt timp, vesnic. Istoria pamânteasca trebuie sa se contopeasca din nou cu istoria celesta, trebuie sa dispara granitele care separa lumea aceasta de lumea cealata, la fel cum nu au existat aceste granite în trecutul îndepartat, în zorii vietii universale. (…).În acest mod simbolic se vorbeste în Apocalipsa. Se rupe legatura timpurilor, cercul închis al realitatii înceteaza sa mai existe. În realitatea lumii se revarsa energiile unor alte trepte ale realitatii, istoria timpului nostru se sfârseste si tocmai de aceea capata sens. O zi din viata noastra individuala este absurda luata în sine, viata noastra capata sens doar prin alaturarea tuturor zilelor ei.

(…) În limitele istoriei, este irezolvabil si conflictul tragic al destinului individual, cu destinul întregii umanitati. De aceea, istoria trebuie sa se încheie. Lumea trebuie sa intre într-o realitate superioara, într-un timp integral, în care sa se rezolve problema destinului individual uman, iar conflictul tragic al acesti destin individual cu destinul universaltrebuie sa-si gaseasca o solutie. Istoria este, înainte de toate, destin – si trebuie sa fie înteleasa ca destin, ca soarta tragica. Soarta tragica trebuie sa aiba, ca în orice tragedie, un act final, care rezolva totul. În tragedie, catharsis-ul este inevitabil. Istoria nu are o evolutie infinita în timpul nostru, nu are firescul fenomenelor naturale, tocmai pentru ca istoria este destin. Aceasta este ultima concluzie a metafizicei istoriei. Destinul uman, pe care trebuie sa-l urmarim prin toate perioadele istoriei, nu se poate solutiona în limitele istoriei. Metafizica istoriei ne învata ca ceea ce este irezolvabil în limitele istoriei, se rezolva dincolo de limitele ei. Acesta si este cel mai important argument în favoarea faptului ca istoria nu este fara sens, ca are un rost superior. Daca ar avea numai un sens pamântesc imanent, tocmai în acest caz ar fi absurda, fara sens, pentru ca atunci toate dificultatile fundamentale, legate de natura timpului ar fi irezolvabile, sau toate rezolvarile ar fi fictive, aparente si neadevarate. O astfel de metafizica a istoriei, relativ pesimista, rupe mreaja iluziilor legate de divizarea viitorului si rastoarna ideea de progres, dar întareste speranta si nazuinta în solutionarea suferintei istoriei din perspectiva eternitatii, din perspectiva realitatii vesnice. Iar aceasta metafizica pesimista a istoriei este mai optimista, în sensul ultim si cel mai profund al cuvântului, decât optimista conceptie despre progres, conceptie sumbra si aducatoare de moarte pentru tot ce este viu. Trebuie sa aiba loc o anumita mutatie launtrica, dupa care istoria universala nu se va mai înfatisa în perspectiva fluxului distrugator al timpului, atuncata parca înafara din adâncul spiritului, ci în perspectiva eternitatii, a istoriei celeste. Istoria universala se va întoarce în adâncime, ca un moment din vesnicul moment al Spiritului”.

CUVÂNTUL VALAH – CIFRU AL LOGOSULUI UNIVERSAL

On January 13, 2010 By nelursIn Inspirational, RomaniaLeave a comment

by George Liviu TELEOACA
Bucuresti

Cuvântul Valah trebuie considerat cifru al logosului universal întrucât reprezinta arhetipul graiului uman articulat, asa cum l-a definit E. Cassirer în eseul Mit si Limbaj (vezi revista „Secolul XX”, 1988 Nr. 1-2-3, p.235), conform caruia arhetipul reprezinta atât originea cât si ratiunile care au generat marea majoritate a cuvintelor fundamentale ale graiului uman articulat.

Pe de alta parte în viziunea filozofului si matematicianului Leibniz, faptele de limba care au avut loc la origini pot fi ilustrate si prin cuvinte actuale, asa încât prezentam seriile de mai jos pentru a evidentia faptul ca numeroase toponime românesti de vecinatate se înrudesc sub aspect lingvistic, prin forme fonetice succesive începând mereu de la unul si acelasi cuvânt arhetipal – Valac, ceea ce îl si impune atentiei noastre

Valcau – Balc – Barcau – Porc – Marca – Margau,
Alac –Lac (dar care este culme si nu lac)
Vlahita – Vulke – Ulcani – Lucani (Lupeni) – Pauleni
Bulga(reni) – Becle(an)
Vulcan – Lupeni – Uricani
Vulcana-Bai – Vâlcanesti – Balcesti – Paulesti – Lipanesti
Valchid – Calva (si alte trei hidronime Colbu = Colvu) – Albac
Coves – Covasna – Covasnita
Bârghis – Richis – Ighis
Avrig – Givra
Vârghis – Arcus – Racos – Acos omonim cu Agas, Acâs si ogas
Vârghis – Hârghis – Cârtis(oara) – Creata – Craca – Cracu – Crac(i)un – Craciuneasca – Craciuna

Aici trebuie remarcata, în mod obligatoriu, coincidenta dintre hidronimele Craciun si teonimul Craciun, zis Mos Craciun, fapt care nu poate fi explicat prin transfer de nume, ci prin aceea ca unul si acelasi arhetip Valac a generat prin aceleasi forme succesive pe de o parte toponimele, iar pe de alta parte teonimele, unele dintre ele devenite teonime eterne asa dupa cum sugereaza urmatoarele exemple:

Walhala
Walkirii
Vulcanus
Valak-Hilyah atestat de Rig-Veda cu 4000 de ani în urma,
aflat în corelatie cu al-Ilah astazi Allah, iar pe de alta parte cu YHWH
Volkodlak exprimat de hieroglifa (fonograma) Lupul Dacic
folosita ca insemn pentru rangul preotesc de Vladica si
implicit ca semn heraldic pentru Dacia.
Volkolak
Wilkolak
Vârcolac
Vurvolak
Werwulf
Beerwolf
Garwalf
Versipelis
În temeiul universalei si binecunoscutei treceri V—M mai includem aici
Zeus Meilichios mai târziu Zeus Lykaios
Melqart, identificat cu Hercule,
Mars

Remarcat pe cale empirica pentru ca este termenul de început al seriilor de toponime si mitonime pe care le-a generat, cuvântul Valah se motiveaza ca arhetip prin legatura sa directa cu apelativul avlake, apelativ prin care armânii definesc de multe milenii pâna astazi apa curgatoare.

Metaforizat dupa cele minimum zece întelesuri ale conceptului de râu, cuvântul, arhetipal avlake a generat noi si noi cuvinte pentru graiul uman articulat, prin derivate individualizate fonetic, urmând gramatica universala a limbilor ale carei principii sunt ilustrate prin anumite structuri lingvistice concretizate sub forma unor toponime de vecinatate din România.

Pentru lingvisti ca si pentru nelingvisti, cuvântul este metafora, si s-a si nascut ca metafora. Primordiala onomatopee – adica a face ca … – este din punct de vedere stilistic tot o metafora.

Referitor la vechimea si importanta metaforei, Lucian Blaga a aratat cu mult înainte ca: „Metafora s-a ivit în clipa când s-a declarat în lume, ca un miraculos incendiu, acea structura si acel mod de existenta numite împreuna om, si se va ivi necurmat atâta timp cât omul va continua sa arda, … omul este animalul metaforizant.” (Trilogia culturii, pag. 366-367). Ulterior Prof. Univ. Dr. ?tefan Avadanei consolideaza ideea ca metafora a aparut odata cu cu omul pe baza unei bibliografii exhaustive prin lucrarea de de mare importanta intitulata La început a fost metafora.

Interpretata din perspectiva arhetipului avlake, pus în evidenta de toponimia Vetrei Românesti, dupa ce omenirea l-a cautat cu înfrigurare, dar fara succes, doua milenii si jumatate, structura graiului uman confirma simultan toate anticiparile teoretice care s-au facut pâna acum cu privire la limba primordiala, cele mai importante dovedindu-se a fi anticiparile unor mari gânditori printre care Platon, Abulafia, Cassirer, Chomsky, Blaga.

Asa dar, fiindca pastram în limba toponimelor noastre gramatica universala a limbilor, detinem implicit, conform criteriului formulat de Umberto Eco, si pârghiile ontologice pentru adoptarea limbii unice în Europa, iar prin teonimele lumii, care au aceeasi origine cu toponimele, bazele înfaptuirii reale a ecumenismului.

Cu sau fara avizul celor ramasi la dogma sterilizanta a lui Saussure, gestionam vatra sacra a Traditiei Primordiale, ceea ce ne obliga sa afirmam si sa interpretam faptele de limba descoperite, edificatoare chiar si pentru cei care din varii motive ne acuza, pe nedrept, de orgolii protocroniste. Aici trebuie sa reamintim ca noutatea perspectivei la care ne conduce o descoperire nu se eticheteaza si nici nu se abordeaza votând în mod subiectiv pro sau contra, ci obiectiv, punând în discutie justetea premizelor si dezvoltarea logica prin care s-a ajuns la ineditul concluziilor. Daca nimic nu poate fi contestat cu privire la premize si la rationamente, concluziile se accepta fara rezerve ori cât de surprinzatoare ar parea la prima vedere.

În cazul dezvoltarii de fata, consideram incontestabila marea vechime a toponimelor de pe valea Dunarii ( de vârsta neolitica si preneolitica – Georgiev) ca si faptul ca seriile toponimelor de vecinatate pun în evidenta arhetipul avlake. Incontestabil este si faptul ca prin metaforizare si numai prin metaforizare se pot defini noi si noi cuvinte. De asemenea, incontestabil este faptul ca prin metaforizarea conceptului de râu, denumit pâna astazi de armâni avlake, au aparut cuvintele fundamentale ale lumii urmând gramatici generative eternizate prin anumite toponime românesti de vecinatate. De aici, incontestabila si concluzia ca originea graiului uman articulat s-a pastrat vie si nealterata în vatra multimilenara a vlahilor, acolo unde în spiritul vital al Traditiei Primordiale continua sa se dezvolte neîntrerupt cea mai matura, cea mai bogata si exacta limba a Europei, limba româna.

Neasteptata doar pentru cei carora le lipsesc notiunile elementare de geografia resurselor naturale, de arheologie sau de antropologie, originea valahica a limbilor se cere însusita si valorificata fara rezerve, cu atât mai mult cu cât aceasta origine valahica satisface integral si simultan toate anticiparile privind originea graiului uman articulat.

Fiindca Umberto Eco, pornit Pe urmele limbii perfecte în cultura europeana, cauta gramatica universala a graiului uman articulat, ca pe o conditie ontologica în desemnarea limbii perfecte, iar noi detinem aceasta gramatica universala mai ales sub forma unor toponime de vecinatatea din Ardeal, trebuie sa întelegem ca a sosit timpul sa ne punem în slujba Europei Unite.

Prin misiunea pe care trebuie sa ne-o asumam poate ca a sosit acel timp pentru Schimbarea la fata a României.

Ziua Nationala a Romaniei, sarbatorita cu emotie in Phoenix Arizona

On December 19, 2009 By nelursIn History, News, RomaniaLeave a comment

by Gabriela Petcu

Duminica, 29 noiembrie 2009, in Phoenix, Arizona, a avut loc in premiera un spectacol intitulat “Ziua Romaniei la Phoenix”. La acesta sarbatoare au participat peste 200 de conationali. Evenimentul a fost organizat de revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si de Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu si a avut loc intr-o sala de receptie a hotelului “La Quinta” situat la intersectia strazii Greenway Rd cu Expresul I-17.

In jurul orei 13:45 (1:45 pm) pe un fundal sonor cu celebra Balada a lui Ciprian Porumbescu, invitatii au sosit rand pe rand, ocupandu-si locurile in sala.

In deschidere, dl Corneliu Nicolaescu, fost ofiter in armata romana, a tinut o alocutiune in care a prezentat contextul istoric al Marii Uniri de la 1918, urmat de un moment solemn in care toti cei prezenti au intonat imnul Romaniei “Desteapta-te romane”. Apoi, Grupul muzical “Roua” a cantat “Clopotul reantregirii”. Programul a continuat cu un fragment din romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, interpretat cu maiestrie de Mihaela Reed.

La acest spectacol dedicat zilei nationale a Romaniei, au participat mai multi lideri ai bisericilor romanesti din metrolopa Phoenix printre care: parintele Vasile Parau preot paroh la biserica “Sfanta Paraschiva”, dl Doru Levi Ilioi pastor al bisericii “Emanuel”, Ionel Borcea – pastorul bisericii “Philadelphia”, Dorel Micula si George Botea – pastori asistenti la biserica “Elim”. Salutara a fost prezenta pastorului John Todor din Quartzsite (Arizona) care a calatorit peste 2 ore cu masina sa ajunga la acest eveniment impreuna cu sotia si fetita lor intre cele doua slujbe (de dimineata si seara) de la biserica.
John Todor este singurul roman din oraselul Quartzsite din Arizona, este casatorit cu Mythyl Grace, originara din Filipine, amandoi fiind parintii unei fetite de doi ani, care s-a obisnuit deja sa auda vorbindu-se in casa in limba romana, filipineza si engleza. Acesta, este pastorul bisericii americane “First Baptist Church” din localitate.
Liderii bisericilor romanesti din Arizona, au luat cuvantul rand pe rand, intercalandu-se cu alte momente din program. Domnul Dorel Micula, s-a remarcat prin cuvantarea despe identitatea noastra ca cetateni americani de nationalitate romana. Face o buna remarca afirmand ca uneori ne consideram americani (pt ca majoritatea suntem aici de multi ani, altii de decenii), alteori ne consideram pur si simplu, romani. Cel mai bine se observa cine suntem, la competitiile sportive internationale. Cand la o competitie sportiva este un american, toti dorim ca el sa castige. Insa, daca se intampla ca in final sa ramana un american si un roman, atunci, noi sustinem romanul (in o asemenea situatie se vede mai bine ce suntem).

Atmosfera a fost intretinuta si de cantaretul de muzica populara Vasile Tantas (din Surprise, AZ) care a interpretat mai multe piese muzicale printre care “Arizona, Arizona”, “Oameni buni din neamul meu”, “Nici n-am trecut granita”, “Am si prieteni si dusmani”, “Eu si varul Ion” etc.

Melodiile au fost intercalate cu cateva recitaluri printre care “Reaprindeti candela” de Grigore Vieru interpretata de Mihaela Reed, Simona Lucescu a recitat poemul “Din strainatate” de Mihai Eminescu si poezia “1 Decembrie” de Gabriela Petcu a fost recitata de Ligia Simon. Au existat si momentele vesele cu piese remarcabile precum “Proces verbal” si “Sarutmana Coana Mare” de Tudor Musatescu redate cu talent de Corneliu Nicoalescu.

Pe parcursul spectacolului, grupul “Roua” sustinut de o mare parte din audienta, a revigorat atmosfera in mod deosbit prin melodiile “Treceti Batalioane Romane, Carpatii”, “Basarabie Frumoasa” si “Traiasca duhul lui Iancu”.

Programul evenimentului a fost prezentat cu profesionalism, talent si daruire de catre jurnalistul Octavian Curpas, deschizand astfel drumul spre inimile celor prezenti la sarbatoarea dedicata Romaniei, un motiv in plus de regasire si traire a bucuriei de a fi romani.

In urma acestui eveniment, multi dintre participanti inca sub impresia placuta lasata de sarbatoare, au avut cuvinte de apreciere si multumire. Iata o astfel de scrisoare venita din partea lui Gheorghe Manea din Scottsdale, Arizona:

“Invitatia de a participa la o intalnire cu romanii din Arizona ne-a bucurat prin faptul ca am avut prilejul sa traim un moment de adanc patriotism fata de tara in care ne-am nascut si am trait o perioada a vietii noastre.
Sarbatorirea Zilei Nationale ne-a facut sa ne reamintim diferitele etape istorice prin care a trecut poporul nostru pentru pastrarea identitatii nationale.
Un domn (Corneliu Nicolaescu) care cu emotie ne-a facut sa rememoram eforturile eroice ale natiei noastre pentru a fi unita si puternica in pofida vicisitudinilor vremii de atunci, a trezit in fiinta noastra acel sentiment patriotic ca oriunde vom fi pe acest pamint, ceva din fiinta noastra a ramas si va trai in vechea vatra stramoseasca.
Adunarea a fost condusa cu multa caldura si spontaneitate de artizanul atator intruniri, Octavian Curpas, care a stiut sa imbine momentul solemn cu poezie genuina recitata de cativa invitati cu vocatie de artisti.
Cantecele sustinute de solistul ardelean (Vasile Tantas) si a formatiei “Roua” a inveselit audienta si imnul patriei noastre a rasunat grandios in hotelul “La Quinta” din Phoenix iar fiorul “Desteapta-te romane” ne-a facut sa credem pentru moment ca suntem acasa. Gazdele au fost foarte ospitaliere punand la dispozitie mici gustari si cafea pentru toti. Schimbul de dialoguri cu cei pe care i-am cunoscut ne-a bucurat mult si pentru un moment noi toti, parca eram o Romanie mica in acest frumos stat Arizona.
Asteptam ca astfel de evenimente sa se mai intample si noi de aici, sa trimitem un gand bun celor care au ramas sa infunte dificilele probleme prin care trece in momentul de fata, Romania.”
O alta participanta la aceasta sarbatoare, Ramona Pavlovici, impresionata de intalnire, scrie revistei:
“Atat eu cat si familia mea, am fost total miscati si emotionati ca putem sarbatori Ziua Nationala a Romaniei chiar si in Vestul Salbatic. Am avut un sentiment placut, imbinat cu speranta ca toti romanii, fara deosebire de varsta, religie, etc…se vor uni sub un singur Dumnezeu si un singur steag national.

Desfasurarea programului a reprezentat un inceput promitator pentru felul in care romanii din Arizona si-au exprimat dragostea pentru patria mama si pentru cei de-acasa. Desigur ca multe aspecte se pot perfectiona in viitor si nu ma indoiesc de un si mai mare succes in 2010.

Sper din tot sufletul ca aceasta traditie initiata de dumneavoastra in acest an, sa continuie si sa dainuie atata timp cat curge sange de roman pe aceste meleaguri. Cred ca un mare aport la sucesul acestui eveniment in viitor il va avea atragerea a cat mai multor copii care sa promoveze valorile si cultura noastra romaneasca. In aceeasi ordine de idei as adauga o alta sugestie, si anume organizarea unui alt eveniment in Ianuarie, prin care sa comemoram creatia si contributia Eminesciana in literatura romana.”

Cu siguranta, si in anul 2010, revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu, vor organiza alte spectacole, alte minunate intalniri prilejuite de diverse ocazii. Si toate aceste evenimente, vor fi minunate, asa cum a fost cel prezentat iar de fiecare data, elemente noi vor intregi reusitele.

Bucurestiul la Aniversare: 550 de ani de atestare documentara

On October 25, 2009 By nelursIn Europe, History, News, RomaniaLeave a comment

by Madalina Corina Diaconu
Washington D.C.

S-au implinit 550 de ani de atestare documentara a Bucurestiului! Domnitorul Vlad Tepes a fost primul care a mentionat Bucurestiul intr-un document semnat la data de 20 septembrie 1459, dedicat unor mici feudali.Timp de o saptamina, zi de zi, seara de seara, bucurestenii au petrecut si au mers la spectacole de teatru, concerte in aer liber si defilari. Zilele Bucurestiului au debutat pe data de 12 septembrie, cu o parada a costumelor de epoca pe bulevardul Unirii, cu un Carnaval al Copiilor in parcul Herastrau, cu fanfara si bataile cu flori de “la sosea” si cu numeroase expozitii dedicate acestei aniversari.

Seara zilei de 12 septembrie a fost incununata in Piata Constitutiei, cu un spectacol care a aratat, in termeni metaforici, geneza Bucurestiului. Evenimentul a fost organizat de ARCUB.

Muzeul Literaturii Romane a gazduit o expozitie de pictura si grafica, Galeria Municipiului Bucuresti a prezentat o expozitie de pictura, decoratiuni interioare si arta fotografica, Muzeul Taranului Roman a adapostit Gala Filmului – Bucurestiul Interzis, Muzeul Municipiului Bucuresti a organizat in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, simpozionul cu tema “550 de ani de la atestarea documentara a orasului Bucuresti”, iar la data de 18 septembrie a lansat colita filatelica aniversars „Bucuresti 550”. Expozitia “Ctitorii ale domnitorilor romani in Cetatea de Scaun a Bucurestilor” a fost amenajata in Pasajul Universitatii, Biblioteca Metropolitana a gazduit simpozionul international “Cartea – Romania – Europa”, iar Sala de Marmura de la Cercul Militar a pregatit o expozitie de tablouri cu licitatie.

ATRCN a pregatit o prezentare de moda realizata de creatori romani, care a avut loc la Teatrul de vara din Herastrau, pe 15 septembrie. Holul Primariei Municipiului Bucuresti, in perioada 15-20 septembrie, a fost gazda expozitiei de pictura Vitalie Butescu. Arcul de Triumf a fost deschis vizitatorilor intre 18 si 20 septembrie cu expozitia “Legiunea Romana din Italia in timpul primului Razboi Mondial”.

In noaptea dintre 19 si 20 septembrie, “Noaptea alba a Bucurestilor”, 12 muzee si institutii au avut portile deschise pina la orele 3 dimineata: Muzeul George Enescu, Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul de Geologie, Muzeul National de Istorie, Muzeul Literaturii Romane, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul de Arta Vasile Grigore, Muzeul Hartilor Vechi, Muzeul National de Arta Contemporana, Palatul Curtea Veche, Observatorul Astronomic, Muzeul Militar National.
Teatrele bucurestene au pus in scena spectacole gratuite in zilele de 19 si 20 septembrie:
Teatrul Bulandra – Richard al III-lea se interzice
Teatrul Bulandra –A douasprezecea noapte
Teatrul Nottara – Doi pe o banca
Teatrul ODEON – Pyram si Thisbe
Teatrul Mic + Se joaca pe gaura cheii
Teatrul de Comedie –Domnisoara Iulia
Teatrul de Comedie – Sunt un orb, Poker
Teatrul Tandarica –Cenusareasa, Pacala
Teatrul Ion Creanga–Palaa cu surprize
Teatrul evreiesc de stat –Care de as cu valet
Teatrul C. Tanase–Nimic despre papagali

Teatrul Excelsior –Vacanta vesela
Teatrul Metropolis –Zaruri si carti
Teatrul Masca – Gardienii se intorc, Prostia omeneasca
Opera Comica pentru Copii –Balul Ispavnicesei.
Toata saptamina, 12-20 septembrie, Centrul Istoric al Bucurestiului a fost din nou in prim plan, ca inima a manifestarilor culturale. A debutaa cu festivalul organizatiilor non-profit “ONG Fest” si cu tirgul de arta, urmate pe Strada Carada de spectacole Art Show, Comedy Show, Cutia Istoriei, de mini recitaluri ale unor solisti romani, organizate cu ajutorul Fundatiei Culturale ARTEX, in colaborare cu Scoala de Arta a Municipiului Bucuresti.
Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare al Municipiului Bucuresti a organizat zilnic in aceasta perioada, in Piata Constitutiei, un Tirg de Mesteri Populari, prezentind astfel obiceiurile populare romanesti si imagini de alta data.

Asociatia Tinerilor din Romania pentru Cultura si Normalitate s-au alaturat Zilelor Bucurestiului cu un program cultural, finantat din fonduri proprii. Ulita Traditiei si Mestesugului, Fanfara Studentilor de la Conservator in Parcul Herastrau, Next Generation Pop Simphony (Vlad Mirita, Acapella, Nico, Sistem, Alex, Smiley, Elena Gheorghe, Orchestra simfonica, dirijor Daniel Jinga), Spectacol de dansuri de societate, Spectacol Nicolae Voiculet (Folktronica) la Teatrul de vara Herastrau.

Alte programele artistice au fost organizate de CCVTC in Piata Constitutiei: Seara Romaneasca si Spectacol de minoritati (turco-tatari, rromi, germani, rusi si lipoveni italieni, polonezi, aromani si germani)
Regia Autonoma de Transport Bucuresti, care a implinita frumoasa virsta de 100 de ani de existenta, a organizat pe 19 septembrie, incepind cu ora 10:00, Caravana Timpului: o parada de la tramvaiele cu cai la cele mai noi tramvaie produse la RATB-URAC.

Pentru iubitorii de jazz, ARCUB a prezentat pe 19 septembrie in Piata George Enescu, un concert “Florin Niculescu cvintet”, iar Soprana Angela Gheorghiu si cunoscutul tenor Vlad Mirita au sustinut la rindul lor, in aceeasi seara, un concert de inalta tinuta artistica, pe scena din Piata Constitutiei, manifestare realizata de Institutul pentru Dezvoltare Durabila.

O saptamina care s-a vrut intr-adevar aniversara si prin care organizatorii si participantii s-au intrecut pe ei insisi. La multi ani Bucuresti!

De Ziua Holocaustului in Romania, 9 octombrie 2009

On October 7, 2009 By nelursIn History, Inspirational, PersecutionLeave a comment

by Lucretia Berzintu
Israel, 7 octombrie 2009

Numai un om bolnav psihic poate sa nege existenta Holocaustului. Inafara de milioane de documente doveditoare, exista inca supravietuitori care vorbesc, ale caror marturii nu pot fi anihilate.

Doamna Mizzi Locker (muzician), originara din Romania, este supravietuitoare a lagarului mortii de la Mihailovka, de dincolo de Transnistria, din Transbug (Ucraina). Am cunoscut-o in Israel si mi-a marturisit multe din tragediile de atunci, fara ca rana din suflet sa se vindece… Este mentionata si in cartea – jurnal, ”Groapa este in livada de visini”, scrisa de pictorul Arnold Dagani, care, impreuna cu sotia sa Anisoara, au fost deportati in acelasi lagar.

Este un privilegiu pentru mine, de a avea onoarea sa cunosc indeaproape un supravietuitor al Holocaustului romanesc, si astfel, voi duce mai departe adevarul despre acele grozavii.

Sotii Bernhard si Mizzi Locker, impreuna cu multi alti evrei, au fost deportati din Cernauti in ziua de 14 iunie 1942. Deportari se faceau in zilele de 7, 14 si 21 ale lunii. Ei au fost transportati cu trenul de animale pana in localitatea Ladajin, pe malul de vest al raului Bug, in ghetou. Dupa circa o luna de zile, i-au trecut raul Bug cu bacul si apoi au fost transportati in camioane pana in lagarul mortii de la Mihailovka, care era sub administratie germana. Acolo au lucrat la construirea unei sosele si la cariera de piatra. Barbatii scoteau piatra din cariera iar femeile trebuiau sa incarce, fiecare, cate 21 de carute cu piatra pe zi.

Continue reading “De Ziua Holocaustului in Romania, 9 octombrie 2009” →

MANUSCRISELE DE LA MAREA MOARTA 2000 DE ANI IN DESERTUL IUDEII, SASE LUNI IN RALEIGH

On July 2, 2009 By nelursIn Bible, History, Inspirational, MediaLeave a comment

by Vavila Popovici

Manuscrisele de la Marea Moarta este o expozitie care spune o poveste dincolo de lume, dincolo de timp si dincolo de imaginatia noastra, experienta cea mai remarcabila a descoperirii arheologice din secolului 20 – manuscrisele cele mai vechi supravietuitoare ale bibliei ebraice, cunoscute crestinilor ca Vechiul Testament”, asa îsi începe prezentarea, Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord, orasul Raleigh.

Astazi, calendaristic, este o zi de iarna, ultima zi în care este deschisa aceasta expozitie la Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord. Aici, în sud-estul Americii, soarele se rasfata pe cer, trimitând fâsii de argint care se frâng în bataia unui vânt puternic. Pamântul îsi schimba haina, ornând-o cu frunze ce se învalatucesc când ordonat, când dezordonat, confirmând ciudate geometrii spatiale. Aspect de toamna târzie, grabita sa-si pregateasca perne calde din frunze ruginii…

Muzeul este amplasat în Dawn Town (centrul orasului), între Capitoliu si cladirea Legislaturii, la întâlnirea strazilor Jones si Salisbury din Raleigh, capitala acestui stat. Colectia muzeului se focalizeaza pe Zoologia, Geologia si Paleontologia sud-estului Statelor Unite. Exista aici mai mult de 95% din colectiile cercetate, peste un milion de vertebrate, nevertebrate, roci, minerale si specimene de fosile din Carolina de Nord si sud-estul Americii. Mai sunt pesti si reptile, pasari si mamifere, o multime de plante exotice, de marimi foarte mari. Am vizitat acest muzeu cu câtiva ani în urma, la invitatia nepoatei mele, care la acea vreme era eleva la liceu (High School) si am fost impresionata de smaraldele existente, de la gemuri fine, mici, pâna la adevarate „regate” ale Carolinei, aur si argint, pietre, cristale, multe dintre ele cristale perfecte, gratioase prin forma lor geometrica si coloritul divers. Schelete imense atârnate de tavanul cladirii sau expuse pe podea, rânjeau parca în fata trupurilor noastre mici, aratându-ne forta lor de odinioara. Ochii nostri se deschideau avizi, fermecati, coplesiti de atâta bogatie a exponatelor. M-a impresionat atunci si marimea acestui muzeu, amplasat pe trei etaje.

Acum, la sugestia nepoatei mele dragi, mergem sa vizitam o expozitie interesanta, care a fost gazduita aici, pentru perioada 28 iunie – 28 decembrie 2008. Expozitia se intituleaza “Manuscrisele de la Marea Moarta”. Aceste manuscrise au fost descoperite între 1947 si 1956 în mai multe grote de lânga Khirbet Qumran si dateaza din perioada 250 î.Hr. – 70 d.Hr.

Intram în impozanta cladire, cumparam bilete. 35$ este costul celor doua bilete, unul pentru o studenta si altul pentru o pensionara. O data cu accesul în expozitie, ni se înmâneaza câte un Headphone. Trecem snurul aparatului în jurul gâtului si îl deschidem, reglam volumul; invitatia este facuta!

Trecem printr-o grota în care sunt expuse câteva vase de lut. Iesim si ne aflam în prima sala a expozitiei. Ascultam prezentarea facuta telefonic. În total sunt 11 sali, cu fotografii, grafice, explicatii detaliate, mostre de manuscrise, totul foarte interesant.

Marea Moarta fiind situata în Orientul Mijlociu, între Israel si Iordania are o suprafata de circa 1000 Kmp (76 km lungime si 16 km latime) si o adâncime de 396 m. Este de fapt un lac interior fara iesire la mare, singurul râu care o alimenteaza fiind râul Iordan. Ea se situeaza cu 400 m sub nivelul oceanului planetar si are cea mai sarata apa din lume. Din aceasta cauza pestii nu pot trai în ea. Legendele spun ca pe fundul acestei mari s-ar afla ruinele oraselor Sodoma si Gomora. Denumirea de Marea Moarta i-a fost data de catre geograful grec Pausanias care a cercetat-o pentru prima data si care a trait în secolul II CE, în timpul domniei împaratului roman Marcus Aurelius, considerat ca unul dintre cei mai importanti filosofi stoici. De mentionat ca aici se foloseste CE (Common Era) = Era Crestina si BCE ( Before Common Era) = Înaintea Erei Crestine. Noi notam: î.H. si d.H.(înainte si dupa Hristos).

Descoperirea primelor manuscrise în desertul Iudeii a fost întâmplatoare. În primavara anului 1947 beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile în regiunea Qurman. Un tânar beduin cautând o capra ratacita de restul turmei, a descoperit într-una din multele pesteri raspândite în zona, niste suluri din piele scrise în ebraica si care mai târziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani. De la descoperirea lor de catre pastorii beduini, manuscrisele au trecut de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzactie comerciala. Dar, o data cu gasirea acestor manuscrise, ele au încaput pe mâna unor oameni instruiti si astfel a început seria întrebarilor: Când au fost folosite prima oara pesterile din regiune? Cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qurman? Exista o legatura între manuscrise si ruinele din aceasta regiune? Si multe alte întrebari. Pentru a raspunde acestor întrebari, desigur era si este necesara o cercetare amanuntita.

În anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise, au fost cercetate în jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mâna omului; multe dintre acestea s-au dovedit a fi goale. Numai în circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta, iar în alte 11 pesteri din regiune s-au gasit depozite de manuscrise de valoare. În total au fost descoperite în jur de 40 000 fragmente reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise în piei tabacite, papirusuri si tablite de cupru în ebraica si aramaica, texte cuprinzând o perioada de un mileniu ( secolul al III-lea î.Hr. – secolul al VII-lea d. Hr.).

Qumran erau niste ruine pe care lumea nu le-a luat în seama, pâna când s-au descoperit manuscrisele din pestera de acolo. Abia atunci specialistii s-au apropiat de aceste ruine si s-au facut sapaturile care au dovedit ca ele sunt de o foarte mare valoare, ca sunt vechi de peste 2000 de ani.

Dupa cum explica unii teologi, Qumran a fost o comunitate a unei miscari care a aparut prin anii 160 – 142 î. Hr., o ramura din cei asa numiti „hasidim”, adica „piosi” Din acesti „hasidim” se trag pe de-o parte fariseii foarte cunoscuti din Evanghelii, oameni care respectau Legea lui Moise, iar pe de alta parte se trag „esenienii”, care însa erau constituiti în comunitati separate, cu un caracter aparte. Pe vremea Mântuitorului erau destul de multi în ?ara Sfânta. Despre existenta esenienilor se vorbeste ca despre o a treia filozofie dupa cea a fariseilor si a saducheilor, deci erau orientari religioase diferite. Esenienii au aparut în sec. II î. Hr., constituindu-se ca o grupare aparte, ca o comunitate – remarca toti specialistii – eminamente sacerdotala, ei considerând necesara restaurarea preotiei si cultului în puritatea lui initiala. Pliniu cel Batrân spunea: „Niste solitari, tot ce poate fi mai extraordinar pe lume; ei traiesc fara femei, fara dragoste , fara bani. Palmierii sunt singurii lor tovarasi “. E clar deci, datorita acestei localizari pe care o face Pliniu, ca el are în vedere o comunitate de esenieni si anume, comunitatea de la Qumran. Ni se explica ca i se spune Qumran, pentru ca asa îi spun arabii, deci este o denumire posterioara epocii în care ei au trait, de aceea nu se vorbeste în documentele vechi de Qumran, aceasta fiind denumirea actuala a locului.

Vedem fotografii cu sapaturile facute, macheta regiunii în care s-au facut sapaturile si multe alte documente interesante, explicative. Pentru ca tot mai multi oameni sa aiba acces la misterioasele documente si, în acelasi timp, pentru a se evita ca fragilele pergamente sa fie deteriorate prin expunerea la caldura si lumina, o echipa de cercetatori de la Universitatea Haifa si de la Kings College din Londra au fotografiat fiecare bucata de manuscris atât color, cât si în infrarosu, iar reproducerile au fost puse la dispozitia publicului, în aceasta expozitie.

Cele sapte manuscrise din prima pestera, achizitionate in final de staretul Atanasie si de profesorul Sukenik, sunt însa printre cele mai importante. Scrierile contin cea mai completa copie a cartii lui Isaia, texte de rugaciuni, interpretari biblice, fragmente de poezii, texte de întelepciune, dar si o lista a tuturor locurilor funerare unde erau ascunse obiectele sacre si profane ce alcatuiau tezaurul Templului de la Ierusalim înainte de a fi distrus de catre romani în anul 70 d.Hr.

La studierea manuscriselor descoperite în desertul Iudeii au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetatori ai artei antice etc.

Acum, se cunoaste aceasta descoperire, lumea a auzit de scrierile ebraice stravechi ce au fost gasite în pesterile de lânga Marea Moarta, fiind impresionata de aceste descoperiri ale savantilor si presupunând ca acestea ar proveni din comunitatea în care “Ioan Botezatorul a predat, iar Iisus a învatat”. Ideea este ca textele ilustreaza o perioada îndelungata, pierduta, a crestinatatii, când a existat o secta ce a crezut într?un martir “Învatator al Dreptatii”, ce va reaparea, în cele din urma, credinciosilor.

Pâna acum însa, foarte putini oameni au avut sansa de a citi manuscrisele, din simplul motiv ca nici o traducere completa a lor nu a fost pâna în prezent accesibila omului obisnuit. În 2005 a aparut însa o carte cu manuscrise, pentru a satisface aceasta necesitate. Cartea ofera interpretari inteligibile ale principalelor manuscrise din pesterile de la Marea Moarta, dar nu se angreneaza în nici un fel de teorie particulara, ci permite manuscriselor sa se exprime si sa fie o marturie a celor existente în acea perioada. Scopul cartii a fost cel de a traduce o parte din manuscrisele descoperite la Qumran, acele texte care sunt suficient de bine conservate, astfel încât pot fi întelese. Recomandarile se încheie cu urmatoarea fraza: „Pentru cei care vor citi cu întelegere aceste manuscrise, acestea vor avea o valoare nepretuita prin faptul ca transmit mesajul religios al unor oameni care au renuntat la lume si au fost capabili sa-l afle pe Dumnezeu în pustie, pur si simplu pentru ca au preferat simplitatea în locul traiului îndestulat.”

Ne-a impresionat rugaciunea din manuscrise (Manualul de disciplina), citit, în completare, pe internet:

Binecuvântat fii Tu, Tata Ceresc/ Care m-ai condus/ Catre izvoarele datatoare de viata ale gradinii vesnice./ Arborele vietii îsi îndreapta/ Ramurile sale nemuritoare/ Catre cerul infinit/ Si radacinile sale se întind adânc/ În apele adânci din Oceanul vietii./ Si Tu, Tata/ Protejezi frunzele sale./ Îngerii Tai de zi si de noapte/ Si flacari ale luminii Tale/ Vegheaza asupra Creatiei Tale./ Recunostinta mea e mare, o, Tata Ceresc,/ Caci Tu mi-ai ridicat spiritul pâna la sferele binecuvântate/ Si mi-ai deschis inima catre minunile de aici./ Din profunzimile pamântului,/ Tu mi-ai calauzit pasii/ Catre prezenta Ta eterna./ Tu mi-ai purificat corpul/ Pentru ca eu sa ma alatur Îngerilor Pamântesti,/ Si spiritul meu/ Sa-si gaseasca locul/ Alaturi de Îngerii Ceresti./ Tu ai dat eternitatea omului/ Pentru ca în zori si în asfintit/ Cântecul sau sa venereze minunile Tale./ Zi dupa zi/ Într-un elan de recunostinta,/ Voi cânta opera Ta;/ Dimineata, când se lumineaza/ Si seara, când se lasa întunericul;/ Anotimp dupa anotimp/ De-a lungul întregii mele vieti/ Si pâna la sfârsitul timpurilor.

Ni se spune ca dintre documentele scrise pe pergament si pe papirus numai câteva sunt bucati mari. Cele mai multe (circa 900 de documente) sunt farâmitate în 15.000 de fragmente. Acum, la sfârsitul vizitei acestei expozitii, am înteles de ce necesita mult timp pentru cercetare, întelegere, ordonare, transcriere si pastrare.

Iar noi oamenii suntem foarte complicati în interiorul nostru, caci suntem facuti dupa matricea cerurilor si purtam în noi o parte a divinitatii. Pâna vom cunoaste întru totul adevarul, ne vom razboi cu mintea si întelegerea noastra, aici pe pamânt. Cunoasterea si calauzirea spre adevar ne este si ne va fi revelata de Duhul Sfânt. Sa ne bucuram asadar, de orice descoperire, de orice adaos cunoasterii noastre.

Parasim cladirea Muzeului cu trupurile înfiorate si gândurile ametite. Mergem la brat, schimbam pareri… Si vântul îsi înteteste bataia, si frunzele se rostogolesc pe asfalt, si copacii saraciti, flamânzi, îsi întind ramurile tremuratoare spre noi. Ne grabim. Ne grabim sa ajungem acasa.

Un jurnalist roman nu mai vrea ca frica si tacerea sa faca victime in randul generatiilor de maine. Interviu cu Eduard Ovidiu Ohanesian

On July 2, 2009 By nelursIn Europe, Interview, News, RomaniaLeave a comment

Interviu realizat de Lucretia Berzintu
Israel, 2009.

Primavara anului 2005. Celebra rapire din Irak, cand trei jurnalisti romani sunt luati ostatici si amenintati cu moartea. Unul dintre ei este Eduard Ovidiu Ohanesian. O situatie limita. Momente de maxima tensiune. Se vehiculeaza nume si se fabrica scenarii, fara a se oferi, insa raspunsuri. Totul are un iz tenebros. Lacrimi, durere, revolta. Pana la un moment cand pe neasteptate, situatia se schimba. Asa se face ca un eveniment ce s-ar fi putut incheia tragic are un deznodamant fericit. Ziaristii sunt eliberati si se intorc acasa. Se incearca sa se afle adevarul. Prea multe nelamuriri iscate tocmai din dorinta de a lamuri lucrurile. Se cer informatii, se cauta date, se fac conexiuni, se demareaza o ancheta. Un caz standard, initiat si instrumentat de serviciile secrete de la Bucuresti? Terorism si nimic altceva? Actiuni mafiote pe langa toate celelalte? Intrebarile inca persista. La patru ani de la aceste intamplari, jurnalistul Eduard Ovidiu Ohanesian continua sa faca dezvaluiri. Daca “Amintiri din portbagaj” vorbea doar despre evenimentul de la Bagdad din 2005, mai nou, “Puterea din umbra. Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” este un document actualizat, ce ne duce in zona unui sistem ticalosit, demascand modul cum functioneaza in momentul de fata justitia, politica, presa si afacerile in Romania. Pentru ca generatiile ce vin dupa noi au dreptul sa stie adevarul. Din simplul motiv ca cei ce vor urma nu trebuie sa mai fie manipulati si mintiti de niste regimuri totalitare care se doresc democratice. Si nu in ultimul rand, pentru ca asa cum afirma chiar Eduard Ovidiu Ohanesian, nimic nu este intamplator.

– Sa incepem cu inceputul. Dintre cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak, numai tu ai pornit o ancheta, bineinteles, pe cont propriu. Doar pe tine te intereseaza sa descoperi adevarul?

– Se pare ca numai eu sunt interesat de adevarul din dosar. Restul e cancan.

– Ce contine “Raportul Ohanesian”?

– Raportul Ohanesian contine tot ceea ce nu contine Raportul Tismaneanu. Adica majoritatea ofiterilor de Securitate care conduc din umbra Romania si astazi. Cei care ne-au vandut trecutul, prezentul si viitorul. Biografii, documente, politicieni sub acoperire, operatii speciale, tradare, toate intr-un amestec jurnalistic bine documentat. Pe langa acestia, am trecut multi alti spioni rusi, americani, israelieni, japonezi, arabi cu care ofiterii romani sub acoperire conlucreaza, uneori, la ilegalitati.

– Unde ai depus acest document si ce reactii a declansat?

– Initial, am vrut publicarea raportului in presa. Nu s-a putut. L-am depus la ambasadele aliatilor si partenerilor nostri euro-atlantici. Sa vada si ei cui dau pe mana informatii Strict Secret de Importanta Deosebita NATO. De parca n-ar sti. Oficial nu am primit nici o reactie. Apoi, le-am trimis tuturor jurnalistilor importanti din tara si unora din strainatate. Putini au publicat in ziare, multi pe bloguri.

– Ce spune Serviciul de Informatii Secrete despre Eduard Ovidiu Ohanesian, de cand cu un asemenea raport?

– Au fost prompti. Mi-au depus un denunt penal care s-a pierdut in neant, iar in 13 aprilie 2007, m-au infierat proletar drept dusman al poporului pe siteul SIE. Puteti verifica la comunicate. Derbedeii Romaniei de la conducerea SIE (cea reala) lucreaza si astazi dupa principiul: “Dai in mine, dai in fabrici si uzine.”

– Ce aduce in plus volumul “Puterea din umbra. Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” fata de “Raportul Ohanesian”?

– Multe. “Puterea din umbra” este un document actualizat care cuprinde in premiera scrisorile si parereile ofiterilor din sistem despre SISTEMUL TICALOSIT, despre “tepele din Piata Victoriei”si despre cei care conduc Romania. Tot ceea ce s-a chinuit SIE sa afle in patru ani de cand ma fileaza, monitorizeaza, cenzureaza, de cand imi ameninta si intimideaza sefii, prietenii si colegii.

– Dar fata de “Amintiri din portbagaj”?

– “Puterea din umbra” nu se ocupa numai de Rapirea din Irak. Puterea din Umbra dezvaluie pas cu pas operatiuni speciale, ofiteri sub acoperire, proceduri mostenite de la vechea Securitate, modul cum functioneaza in momentul de fata justitia, politica, presa si afacerile in Romania. Prima carte este dedicata evenimentului din 2005, petrecut la Bagdad.

– In “Ochiul si Timpanul -de la AB 13″afirmi ca este greu sa indepartezi securistii ramasi in pozitii cheie. Dar nu imposibil.? Ai vrea sa le dezvalui cititorilor nostri in avanpremiera, cate ceva despre personajele de care te ocupi in acest capitol si sa le spui cum a devenit imposibilul posibil in unele cazuri?

– Este prea mult de povestit. Cazul generalului Dumitru Zamfir zis Titel, pastrat pana anul acesta la conducerea SRI este de notorietate. Omul vine din vechea Securitate de la Directia R, serviciul AB13. Noutatea ar fi ca Securitatea de azi a preluat presa si a falimentat-o. Pana si ziarele de provincie sunt pline de ofiteri sub acoperire, informatori sau colaboratori. In acelasi capitol este tratat cazul ofiterului SRI cu nume de cod Mugur de Fluier care injura jurnalistii gorjeni inca din 2004 si intoxica opinia publica la comanda. Astazi, nu se mai ascunde, in acelasi ziar scrie cu numele sau real. Patronul ziarului respectiv s-a intins in alte afaceri cu ofiteri sub acoperire, care i-au promis bunastare, bani, calatorii si “fetite” de lux. O vreme a functionat. Azi este dator vandut. Il paste falimentul si face compromisuri murdare santajand oameni politici in stanga si in dreapta.

– “Ofiterii erau obisnuiti inca din scoala sa lucreze cu nume conspirate. Nu-si faceau fotografii si nu ieseau in oras impreuna. In mare parte, spionii erau solitari, in esenta si solidari in munca. La Branesti, cursantii nu se cunosteau decat dupa porecle sau nume conspirative.

Ce ne poti spune in plus fata de extrasul anterior mentionat din capitolul “Un sistem numit Securitate”, despre procedurile aplicate pentru a actiona sub nume conspirative?

– Imi cereti prea mult. Va pot da o noutate. Ion Mihai Pacepa nu este nici pe departe vinovat de tradarea retelei externe romanesti. In functia de conducere pe care o avea la Directia de Informatii Externe, generalul nu avea acces la fantomele noastre din strainatate (ofiterii acoperiti de la Brigada Speciala U Fantome), mai ales ca acestia nu aveau dosarele in arhiva DIE din cadrul Centrului de Informatica si Documentare al Securitatii. De acestia nu stiau decat doi oameni, iar dosarele lor erau bine inchise in seifurile din strada Putul cu Plopi. Acestia nu au fost predati niciodata vestului, asa cum s-a speculat in presa. Le-am dat niste dinozauri din anii ’70-’80, printre care si un cunoscut oligarh de presa. Acesta a primit imediat interdictie de intrare in Germania, s-a speriat si si-a luat cetenie israeliana.

– In acest volum demasti cardasii, un “sistem ticalosit”, abuzuri si chiar inalta tradare. Ce alte elemente califica “Puterea din umbra” drept o carte document?

– In primul rand, documentele in facsimil, unele scoase de la Strict Secret. Apoi, documentele oficiale ale MAE si ale Guvernului Romaniei, declaratiile ofiterilor in fata instantei, fotografii, marturii, interviuri luate cadrelor de conducere din contraspionaj, articole de presa. Exista si filme realizate de serviciile secrete, dar acestea nu pot fi puse in paginile cartii.

– “Cartea de fata nu va intra niciodata in competite pentru opere literare nu si-ar avea nici rostul si nici autorul nu si-a propus asa ceva – , dar se constituie in inca un semnal pregnant a ceea ce si eu sustin de atata amar de vreme: Dupa 1989, romanii nu au avut parte decat de tranzitia de la R.S.R. la… R.S.R. Adica, de la Republica Socialista Romania la… Republica Securista Romania. Restul e doar bla-bla politic” – spune Doru Braia, in prefata la “Puterea din umbra”. Ai pus deci, un diagnostic, ai scos la lumina perfidia si minciuna care caracterizeaza o anumita “lume” din tara noastra. Ce mai urmeaza acum?

– O noua carte. Povestea celei mai mari investitii externe romanesti ? participarea la CIM Krivoi Rog Ucraina, lasata de autoritati prada jefutorilor neamului. De data aceasta, voi reveni cu amanunte picante despre politicienii nostri si obiceiurile lor, dar si despre microcosmosul creat de o hotarare aiuristica data de KGB in fostul CAER la numai cateva luni de la accidentul de la Cernobal. Dar mai ales, cum se leaga toate acestea de evenimentele zilelor noastre: de exemplu, arestarea afaceristului Gigi Becali cu mascati, surle si trambite.

– In ce masura se adreseaza cartea ta si nedumeririlor generatiilor ce vor urma?

– Cineva trebuie sa le spuna celor ce vor urma ca nu pot trai in minciuna, ca nu pot fi manipulati si mintiti cum au fost parintii si bunicii nostri de niste regimuri totalitare care se doresc democratice. Nu am facut o Revolutie sa invatam din nou ce inseamna frica si tacerea. Ei trebuie sa stie ca istoria adevarata se scrie in birourile serviciilor secrete si ca au dreptul sa o cunoasca asa cum este, indiferent de consecinte. Ca exista jurnalisti care n-au facut compromisuri, nu au facut meseria asta numai pentru banii oligarhilor, ca nu au pactizat cu puterea, ca acestia au scos la iveala mizeria si tradarea politicienilor sub acoperire.

– Ar trebui sa mentionam ca “Puterea din umbra” include un “Dictionar informativ simplificat” sau “Nota ofiterului”. Cat timp a durat documentarea pentru acest volum?

– Trei ani, patru ani, cine mai stie. Importante sunt sursele si acuratetea lor. Eu am avut noroc de surse bune, pe care niciodata nu le-am tradat. Oameni care au lucrat in contrainformatii sau contraspionaj, dezamagiti de ticalosia conducatorilor democrati, ofiteri, jurnalisti, oameni de afaceri, politicieni.

– Se pare ca esti foarte bine documentat cu privire la serviciile secrete, inclusiv cele internationale. De cand exista la tine interesul pentru aceste lucruri, de dinainte sau de dupa rapire?

– Am explicat si in carte. Putin inainte de rapire, cand am preluat domeniul serviciilor secrete de la un coleg plecat in SUA, am hotarat sa ma implic in problema. Am facut-o cu toata seriozitatea, desi este extrem de greu sa cerni informatiile in domeniul serviciilor secrete. Exista actiuni de intoxicare, vendete ieftine de care trebuie sa te feresti, iar institutiile statului sunt surde si mute. Nu coopereaza cand vine vorba despre secrete sau ma rog, afaceri murdare clasificate.

– Ca sa punem punctul pe “i”, am citit intr-un ziar despre posibila ta colaborare cu serviciile secrete, de fapt, unele publicatii chiar au avansat ideea ca ai fi agent secret. Ce a alimentat o asemenea supozitie?

– Acuratetea informatiilor oferite si reactia nepotrivita a Serviciului de Informatii Externe. Nu uitati ca in 2006, eu am dat publicitatii CD-ul cu informatii confidentiale din baza militara din Kandahar Afganistan. Am zguduit atunci serios Cotroceniul, serviciile de informatii romanesti si aliate, dovedind cat de slabe sunt la nivel informatic (IT). Ce au facut autoritatile ? Au arestat colegii jurnalisti din Vrancea.

In timpul rapirii, serviciile au intoxicat opinia publica din Romania prin astfel de “idei” trambitate de slugile lor din presa centrala, pentru ca stiau ca rapitorii arabi ii executa primii pe ofiteri, oricare ar fi acestia. Am trecut prin clipe grele atunci.

– Vine “Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” ca o confirmare a unor astfel de presupuneri?

– Nu. Mi-ar fi placut sa lucrez ca ofiter de informatii. Este o meserie frumoasa si onorabila ca dealtfel, toate celelalte. Subtitlul trebuie sa induca cititorului faptul ca aceasta carte este doar un mic graunte din ceea ce inseamna serviciile de informatii si activitatea acestora. Si ca exista posibilitatea ca autorul sa mai greseasca din cand in cand, datorita gradului inalt de secretizare al informatiilor cu care lucreaza.

– Am inteles ca ai anumite nemultumiri cu privire la prestatia trupelor americane in Irak.
Nu crezi ca informatiile referitoare la minusurile armatei americane sunt doar disensiuni provocate de catre cei din tabara adversa pentru a denigra (de exemplu, se speculeaza un caz izolat de “indisciplina”, care apoi este generalizat)?

– Speculatii ieftine. Eu sunt nemultumit ca militarii nostri sunt trimisi sa lupte impotriva fostilor prieteni din lumea araba, pe care i-am alimentat cu armament de toate tipurile inainte de ’89 si dupa. Cu alte cuvinte, ai nostri mor sub tirul armelor produse in Romania.

– Daca ai fi pus in situatia de a decide cui vrei sa aloci o mai mare incredere, americanilor sau irakienilor, pentru cine ai opta?

– Nu raspund la intrebari de chestionar. Oamenii, indiferent de natie sau rasa nu pot fi obiectul unor generalizari simpliste.

– Asistam la fenomene economice si schimbari politice. Crezi ca sunt simple intamplari, evenimente ce fac parte din ordinea fireasca a lucrurilor sau rezultatul de netagaduit al unor forte ce conduc lumea din umbra, cum ar fi masoneria, de exemplu?

– Nimic nu este intamplator. Eu nu cred in operatiuni sau forte conspirative la nivel planetar. Dar va dau un exemplu: trecand peste toate neajunsurile crizei actuale, a observat cineva ca cel mai important efect a fost scaderea pretului barilului de petrol de trei ori ? Si de aici, restul efectelor la toate nivelurile.

– Cine conduce pana la urma, Romania?

– Cititi cartea “Puterea din umbra” si poate veti intelege.