Eugen Evu: Tremurul infra – seismic al Fiindului în lirica Vavilei Popovici

     

„Să știi să plângi de bucurie/ când îți iese fericirea în cale/  doar și numai pentru câteva clipe./ Să știi să plângi/ când fericirea-ți este pierdută,/când inima și mintea aleargă năucite/  pe căi neștiute./ Râs-plânsul lumii să-l prețuiești/ și lacrimile-ți vor naște poeme.”

Astfel se deschide noua carte de versuri a Vavilei Popovici, cu un enunţ – explicit ars poetica, ce nu  lasă echivoc asupra ţintei moraliste clasice a scrierii d-sale eseistice şi epice. Apelul la sintagma populară “râsu-plânsu”, este cheia viziunii mito-logice – antinomia condiţiei existenţiale, a plânsului ( din basmul lui Ispirescu, de a “ nu se naşte”,) şi a râsului – geamăn, sau dacă vreţi a mitului gemelarilor – fraţi , Fârtatul şi Nefârtatul. ( Dioscurii din mitologia arhaică românească, Lazăr Şăineanu). Întreaga carte este astfel un modern “ Înşir’ te mărgărite”, discursul fiind unul explicit – afirmativ – povăţuitor, în manieră adaptată paradigme neo – sacerdotale, ca să zic aşa. Continue reading “Eugen Evu: Tremurul infra – seismic al Fiindului în lirica Vavilei Popovici”