Trei ciobani,/ un deal si-o vale,/ soare gaben – un dovleac,/
turma s-a oprit la umbra/
pe-o costisa, sub copac.”
(Pictura naiva)

Ai zice ca George Roca umbla la sensibilitatea cuvintelor, reinventînd nu metafora, ci culoarea, cu o dezinvoltura ce vine din delicatetea si sensibilitatea sufletului sau poetic. Poezia asta trebuie citita sub un alt unghi, dincolo de suprafata poemelor intentionat calma, pentru ca sunt mai peste tot câteva niveluri de lectura. Dar sa nu facem afirmatii gratuite: „Acolo,/ pe insula fericirii noastre/ este vesnic primavara.”

Simplitatea este desavîrsita, emotionînd prin mestesugul cu care poetul George Roca îsi identifica arta poetica, „Acolo” devenind „numai acolo”, absolutizînd mesajul. Si, desigur, „primavara” se identifica în absolut cu tineretea vesnica a spiritului, a poeziei în cele din urma.

Uite alta gama, plina de muzicalitate: „S-a nascut din stropi de ploaie/ Ce cadeau pe-un vârf de munte/ Apa ce tâsnea navalnic/ Din fisuri mari sau marunte.” Stropii de ploaie cadeau „pe-un vîrf de munte”, asemenea cuvintelor ce „cad” din vîrful creionului.

Încet, cu rabdare, litera dupa litera, imaginile se contureaza din propriul lor interior metaforic, la suprafata tîsnind poezia delicata si vie: „În inima ta,/ am descoperit un buchet de flori/ care,/ din când în când,/ dar destul de des,/ îl daruiesti prietenilor dragi/ pentru a-i face fericiti./ Acestia, la rândul lor,/ te rasplatesc cu o mângâiere/ pe/ fruntea ta de poet.// Se creeaza astfel/ o armonie divina/ care te face sa sari/ mai usor peste/ gaurile negre ale Universului.”

Eu nu sunt critic, ca sa disec poezia si sa-i descopar suprafetele, asa ca ma multumesc – neavând uneltele necesare unei analize detaliate – sa descopar frumusetea desavîrsita si, la George Roca, am avut ce sa gasesc. Iata cîteva metafore: „vazut-ai fluturi mândri/ zburdând în dans erotic/ sau un apus de soare ce se-îneca în noapte?”
Si: „într-o zi te-ai însurat cu ploaia”.

Sau „Ars poetica” a lui George Roca: „Pe sânii-ti proaspeti de fecioara/ Am pus doi crini, sub brat zorele,/ Pe pântece inimi din frezii/ Însagetate cu lalele./ Mai jos întins-am o garoafa/ Iar pe genunchi, pusu-ti-am roze,/ La glezne albe flori de nufar,/ si între degete, mimoze!/ Pe alba perna pus-am cale/ Si mândre flori de paradis…/ Pareai o zâna minunata/ Parca venita dintr-un vis./ Asa impodobita-n flori,/ Esti cea mai splendida mireasa/ Privindu-te eu te ador/ Iubito, dulcea mea craiasa!”
George ROCA este un poet adevarat !
________________________

Ion LILA
13 aprilie 2011
Franta