Dr. TRAIAN STOICOIU, chirurgul preferat al pacientilor din Calgary, Canada, la mijlocul secolului XX

Traian Stoicoiu este unul dintre intelectualii români care au avut curajul sa paraseasca România dupa instaurarea comunismului si sa se remarce într-o societate libera, în care scara valorilor era respectata. Medic chirurg de exceptie, cu înca doua specializari în palmares – cardiologie si radiologie –, ajunge unul dintre cei mai renumiti medici din Canada, fiind cunoscut drept cel mai bun specialist în chirurgie din Calgary-ul acelor vremuri.
   Dumitru Sinu l-a cunoscut la Cluj, pe când se antrena cu sârg la suta de metri: „Nu exista ca tu sa nu-i bati pe toti! Ai picior iute, de caprioara” – îi spunea Stoicoiu, tânarul medic de-atunci, fost fotbalist de performanta de odinioara, cu care nea Mitica se intersecta deseori pe terenul de sport. Medic chirurg si, în acelasi timp, asistent universitar la Facultatea de Medicina clujeana, în putinul timp liber ce-l avea la dispozitie, Traian Stoicoiu se relaxa facând sport. Dumitru Sinu participase la mai multe competitii si doar o singura data iesise pe locul doi, în rest, era numai primul. De-aici sa i se fi tras, oare, lui nea Mitica agilitatea cu care a fugit din România în toamna lui 1948? Se prea poate! Complexele antrenamente care-au urmat în competitia cu viata de refugiat, de-abia atunci începeau…
    Desi aveau preocupari diferite, prietenia lui Dumitru Sinu cu doctorul Stoicoiu a fost una speciala. Astazi, la mai bine de 12 ani de la trecerea la cele vesnice a lui Traian Stoicoiu, nea Mitica ma pofteste la ora aducerilor aminte si îmi povesteste despre omul, profesionistul dar mai ales despre prietenul Traian Stoicoiu.
      Chirurg la Cluj, pribeag în Occident
    Traian Stoicoiu s-a nascut la Caracal, judetul Romanati la 18 martie 1907, într-o familie de intelectuali. Bunicul sau fusese judecator la Tribunalul judetului Romanati, iar parintii, cadre didactice.
    La zece zile de la nasterea lui Traian, Matei si Maria Stoicoiu, parintii sai, pleaca din Caracal, fiind repartizati la scoala din Vladimir – în sud-estul Gorjului, la 50 de kilometri de Târgu Jiu, unde la 1780 se nastea Tudor Vladimirescu. Astazi localitatea îi poarta numele. De la Vladimir, tânara familie de dascali se muta însa din nou, stabilindu-se la Copacioasa, satul natal al lui Matei Stoicoiu, mai aproape de Târgu Jiu. În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, se refugiaza în Moldova, de unde revin la Copacioasa, în 1918.
    Trei baieti si doua fete adusesera bucurie în familiei Stoicoiu: Nicolae, Traian si Virgil (care, rând pe rând, vor parasi România, urmându-si destinele spre lumea libera) si fetele, Zoe si Iuliana.
    Nea Mitica îi cunoaste pe Traian si pe Nicolae. Nicolae Stoicoiu era inginer chimist, fost coleg de facultate cu doamna Sonia Bunescu si cu Traian Nitescu – doi cunoscuti si prieteni ai sai. Nicolae si sotia lui, Marioara, îi sunt, o perioada, oaspeti în California. Doctorul Stoicoiu, la care Nicolae, fratele sau, venise în vizita, fiind foarte ocupat si implicat în munca de chirurg, ce nu era tocmai usoara, îl roaga pe Mitica Sinu sa se ocupe de ei si îi duce la Long Beach, unde locuia vechiul sau prieten. Dupa cum am aratat în capitolul despre inginerul Stoicoiu, acesta ramâne mai mult timp pe pamântul american, dar spre sfârsitul vietii se întoarce în România.
    Pe Virgil Stoicoiu, avocat de profesie, nea Mitica îl întâlneste la Paris, dar nu-l cunoaste prea bine. I-l prezentase Traian, de la care aflase ca era pasionat de politica.
    Traian Stoicoiu a absolvit facultatea de medicina în 1935 si începând cu anul 1937, face parte din corpul profesoral al facultatii, ca asistent universitar. Tânarul cadru universitar, care fusese si fotbalist de performanta, independent si sigur pe sine, dar cu idealurile spulberate de orânduirea ce tocmai se instalase ca o volbura peste lanul sau de vise, apartine unei generatii pentru care verbul a fugi (din România) devenise o obsesie…
    Clujul acelor vremuri tulburi nu facea nota discordanta fata de alte centre universitare din tara, devenite teatre de desfasurare a actiunilor miscarii legionare si rezistentei anticomuniste. Cei mai înversunati dintre studenti si intelectuali aderau la doctrina legionara, altii, simpatizau doar, fara a se implica direct, la fel ca Traian Stoicoiu. Începând cu mijlocul lunii mai 1948, comunistii au început vânatoarea, si, fara exceptie, au arestat masiv legionari get-beget si simpatizanti ai acestora, ceea ce i-a determinat pe multi sa paraseasca tara.
    Tânarul medic avea o educatie aleasa, remarcându-se întotdeauna prin distinctie si respect pentru cei din jur, iubindu-si profesia si dedicându-se acesteia. Traia în Ardealul macinat de animozitati ce se manifestau între români si etnicii maghiari, induse de însasi situatia din tara – o Românie lovita de ciuma rosie si framântata de miscarile de rezistenta anticomunista.
    Satul de situatia incerta din România, în clocotul miscarii anticomuniste si când pericolul arestarilor în rândul celor care nu agreau regimul era iminent, doctorul Stoicoiu renunta la statutul de medic chirurg si paraseste tara, ajutat de faimosul fotbalist de origine maghiara, Iuliu Bodola.
    Iuliu Bodola a fost unul dintre cei mai mari fotbalisti pe care i-a avut România. Nascut la Brasov la 26 februarie 1912, debuteaza în orasul natal, la Brasovia Brasov, apoi va juca la C.A. Oradea, Venus Bucuresti, Ferar Cluj si, în final, la MTK Budapesta. Are 48 de selectii în echipa nationala a României, pentru care înscrie 30 de goluri si 13 în echipa similara a Ungariei. Participa cu echipa României la Campionatele Mondiale din 1934 si 1938. Fostul sau coechipier de la Venus Bucuresti, regretatul Ilie Savu îl caracteriza astfel: …facea ravagii printre adversari, având un sut necrutator si lovind mingea la fel de bine cu ambele picioare.
    Are în palmares 112 goluri marcate în prima divizie româneasca si alte 85 de goluri în prima liga ungara.
    Traian Stoicoiu o avusese pacienta pe matusa lui Bodola. Cum nu era nationalist si nu se alinia curentului antimaghiar al vremii, între el si Bodola se nascuse o relatie de prietenie care-i va folosi ulterior, la plecarea din tara. Bodola juca din anul 1946 la MTK Budapesta. Aflând intentia tânarului medic, se ofera sa-l ajute si, la 18 august 1948, Traian Stoicoiu trece granita maghiara, în masina personala a fotbalistului. Traverseaza Ungaria si de aici ajung în Austria, de unde medicul român va pleca apoi spre Franta, via Germania. Dupa mai bine de un an, este prins la granita germano-franceza, unde face zece zile de puscarie, dar reuseste sa ajunga la Paris, în luna octombrie 1949.
    Urmeaza o perioada de cautari, de emotii si examene pentru echivalarea studiilor, timp în care lucreaza ca asistent medical la un spital dintr-un orasel din apropierea Parisului. În momentul obtinerii dreptului de libera practica, profeseaza ca medic, în acelasi spital, iar în martie 1951 paraseste Franta si pleaca în Canada, oprindu-se pentru început în Quebec.
                 Cu trei specializari în medicina 
    Ajuns în provincia canadiana Quebec, dupa aproape trei ani de la plecarea din tara, Traian Stoicoiu va lucra la un spital din Montreal. Perioada de sedere în capitala provinciei este una destul de agitata. De-aici, doctorul Stoicoiu începe colaborarea la radiourile diasporei si are interventii la Radio Europa Libera. Nu poate profesa chirurgia, pentru ca în Quebec exista un articol de lege, conform caruia medicii chirurgi nu aveau dreptul sa opereze, decât dupa cinci ani de la stabilirea în Quebec.
   Traian Stoicoiu nu sta pe gânduri si se muta la Calgary, unde se stabilise inginerul Traian Nitescu, prietenul sau din studentie, o reala personalitate în domeniul prelucrarii si comercializarii produselor petroliere, presedinte la Petrofina, una dintre cele mai prestigioase companii de profil din lume.
    Traian Nitescu parasise România într-un mod inedit: trecuse Dunarea înot în Iugoslavia, împreuna cu sotia sa, care nestiind sa înoate, traverseaza apele fluviului ajutata de un cauciuc si de sotul sau, înotator desavârsit. Nea Mitica Sinu auzise de aventura lui Nitescu în lagar la Kovacica, unde inginerul român era cunoscut ca fiind un intelectual de mare clasa, cu un curaj de admirat. Nu-l vazuse însa niciodata, pâna în Canada. Aici îl viziteaza de multe ori împreuna cu doctorul Stoicoiu. Traian Nitescu îl simpatiza si, de câte ori îl invita pe Traian la el, nu uita sa-i spuna: Dar adu-l si pe Mitica cu tine!, pentru ca era o prezenta agreabila.
   Pâna lucrurile intra în normalitate, Traian Stoicoiu locuieste pentru o perioada de sase luni la inginerul Nitescu. În acest interval, muncind intens, reuseste sa învete bine limba engleza si îsi sustine examenele de echivalare a studiilor. Avea si înclinatie spre învatarea limbilor straine, pentru ca vorbea fluent si franceza, germana, italiana si maghiara.
    Urmeaza o perioada parafata prin rezultate exceptionale care fac din doctorul român un nume stralucit pe firmamentul medicinei canadiene. Cele trei specializari în medicina, calitatile sale profesionale, sustinute de un caracter puternic, sanatos, îl propulseaza în elita medicala din Calgary si, într-un timp relativ scurt, devine cel mai solicitat chirurg din zona: nu-i placea sa se laude, ci sa actioneze – îmi marturisea de curând într-o convorbire telefonica, Gregory, baiatul domnului Stoicoiu – stiind sa explice foarte bine lucrurile, atât la clinica, cât si acasa. A fost un exceptional profesionist, un permanent exemplu de corectitudine si moralitate, dar si un profesor desavârsit în familie.
    Era preferatul pacientilor proveniti din tarile europene – sârbi, unguri, rusi, cehi, slovaci si desigur, români – iar daca doreai cumva o recomandare catre un medic bun, cu siguranta ca ai fi fost îndrumat spre Traian Stoicoiu.
    Daruirea sa profesionala era completata de imensa dragoste de semeni, fiind un om plin de compasiune si un generos fara margini. Tatal meu nu a fost unul care avea nevoie sa atraga atentia asupra sa, a fost mai degraba tacut, confident, un adevarat turn de tarie – îmi scria zilele trecute Rodica Stoicoiu, fiica chirurgului – nu cred ca l-am auzit vreodata lamentându-se, dimpotriva, el putea sa împrumute din taria sa si altora si sa se îngrijeasca de problemele lor.
Tot timpul liber l-a dedicat familiei
    Traian Stoicoiu se casatoreste cu Helen, asistenta medicala la spitalul la care lucra – irlandeza de origine, nascuta în Quebec City –, o femeie tare cumsecade, de care nea Mitica Sinu îsi aminteste cu placere si care-i daruieste sotului sau doi copii minunati – Gregory si Rodica.
    „Când mergeam la ei în vizita, la Calgary, stateam aproape toata noaptea la povesti cu Traian. Cu Helen vorbeam mult despre irlandezi, despre suferintele si despre tara lor. Aflasem cum scolile le-au fost distruse si cum au fost nevoiti sa plece la studii în alte parti ale lumii, si cum limba irlandeza era interzisa în vremea aceea, inclusiv în Canada. Helen era foarte simpatica – marturiseste nea Mitica – iar irlandezii sunt cei mai formidabili oameni pe care i-am întâlnit în exil: muncitori, corecti, prietenosi”.
Irlandeza este o limba straveche, de origine celtica, facând parte din grupa insulara a asa-numitelor limbi Q-celtice (goidelice), alaturi de limba scotiana si limba manx. Este cunoscuta si sub numele de limba gaelica, dar acest termen este incorect si nu este precis. Astazi are statut de limba oficiala în Irlanda, dar majoritatea populatiei vorbeste limba engleza, ca urmare a interdictiei acestei limbi, în vremurile de framântari si razboaie dinaintea câstigarii independentei tarii, în anul 1937. Emigrantii irlandezi din acele timpuri au dus odata cu ei în exil traditiile si cultura tarii lor. Pe alocuri, în Statele Unite, Canada si Australia, se mai întâlnesc vorbitori de limba irlandeza autentica, dar în toate aceste tari utilizarea limbii irlandeze este în declin, în favoarea limbii engleze.
   Copiii lui Traian Stoicoiu urmeaza îndeaproape exemplul parintelui lor. Educatia primita în familie, sub supravegherea atenta a mamei, mereu în preajma lor, dar si prin dragostea si învatamintele primite, în putinul timp liber pe care doctorul îl avea la dispozitie si îl petrecea în exclusivitate în familie, sunt astazi oameni realizati, împliniti, educati în spiritul respectului fata de munca si mai ales fata de oameni, facând cinste numelui Stoicoiu.
Istoria hocheiului: un proiect de anvergura cu Greg Stoicoiu si premierul Canadei Stephen Joseph Harper
   În 1960 se naste primul copil al familiei Stoicoiu, Gregory. Îsi face studiile în orasul natal, la Calgary si se orienteaza spre arte, obtinând Bachelor of Arts in drawing and painting – licenta în arta desenului si picturii. A studiat si este preocupat de istorie. Istoria este una din pasiunile sale, dar nu singura.
    Gregory îsi aduce aminte cum, în timpul liber, tatal lor îi ducea în mijlocul naturii, la padure si la pescuit. Vânatoarea nu-i placea, pentru ca iubea tot ce este viu si, prin natura profesiei, el lupta pentru a salva vieti omenesti. Detesta politica, dar iubea sportul: fusese sportiv de performanta, îi placea sa-l practice si o facea doar ocazional, când îi permitea programul. Probabil asa s-a nascut pasiunea lui Gregory pentru sport.
    Astazi cele doua mari pasiuni ale sale se regasesc într-o preocupare deosebita: face parte din departamentul de cercetare, într-un proiect de mare anvergura: o carte despre istoria hocheiului, în care este foarte implicat însusi actualul premier al Canadei, Stephen Joseph Harper. Lucreaza de sapte ani la aceasta carte si Greg mi-a marturisit ca are schita cartii asupra lui, oriunde se duce: I’m a hockey guy – mi-a spus Greg în finalul discutiei.
    Cuvintele lui vin ca o confirmare a faptului ca pasiunea pentru sport, în special pentru hochei, este evidenta si sustinuta prin implicarea si daruirea de care da dovada în proiectul amintit. Va fi o surpriza deosebita pentru canadieni, unde hocheiul a devenit un sport popular – mai ales dupa 1870, când un grup de studenti ai universitatii din Montreal introduc primele reguli cu privire la pucul de joc si la numarul de jucatori. Pe de alta parte, implicarea directa a premierului Harper în scrierea cartii, cu siguranta ca va creste cota ei valorica si interesul cititorilor canadieni si ai iubitorilor acestui sport din Canada si din toata lumea.
   Stephen Joseph Harper, nascut la 30 aprilie 1959, actualul premier al Canadei este liderul Partidului Conservador, devenind prim-ministru în fruntea unui guvern minoritar, în urma alegerilor federale din 2006. Este primul premier din partea Partidului Conservator recent constituit prin fuziunea partidelor Conservator Progresist si a Aliantei Canadiene. Este membru al Parlamentului canadian înca din anul 1993, când devine deputat de Calgary-vest, ocupând aceasta functie pâna în 1997. Fiind unul dintre membrii fondatori ai Partidului Reformei, este primul parlamentar care s-a alaturat Coalitiei Nationale a Cetatenilor. În 2002, reuseste sa reintre în structurile Parlamentului Canadei, ca lider al Aliantei Canadiene, succesoarea Partidului Reformei, si reprezinta zona Calgary sud-vest. În 2003, ajunge la un acord cu liderul Partidului Conservator Progresist, Peter McKay, si cele doua partide fuzioneaza, formând Partidul Conservator. Este primul lider non-interimar, ales în martie 2004, în fruntea acestei grupari politice. La alegerile federale din octombrie 2008, Partidul Conservator al lui Harper câstiga cu o minoritate vizibila, câstigând 143 de locuri din 308, în Camera Comunelor. Dar, în martie 2011, al patruzecilea Parlament canadian este dizolvat, ca urmare a votului de neîncredere din partea partidelor de opozitie. La 2 mai 2011, în urma alegerilor federale, partidul lui Harper câstiga majoritatea, cu 166 de scaune parlamentare, si se instaleaza un guvern majoritar format din conservatori.
    Din biografia îndraznetului premier reiese faptul ca are o legatura strânsa cu comunitatea din Calgary, careia îi apartine si fiul doctorului Stoicoiu, Gregory, apropiat ca vârsta cu premierul. Stephen Joseph Harper s-a nascut si a studiat la Toronto, unde a absolvit liceul si a intrat apoi la Universitatea Toronto, dar dupa doua luni a renuntat si s-a mutat la Edmonton, Alberta. Aici a lucrat pentru început în sala de e-mail a companiei Imperial Oil, ca apoi sa avanseze si sa lucreze în resortul sisteme informatice din cadrul companiei. Reia studiile postliceale la Universitatea Calgary, obtinând licenta în economie. Tot în cadrul acestei universitati, dar ceva mai târziu, va obtine si titlul de master în economie, în 1993. Legaturile lui Stephen Harper cu Universitatea Calgary sunt foarte puternice, drept care se întoarce adesea aici si participa la conferinte si evenimente academice. Este cel mai recent prim-ministru, care, dupa Joe Clark, fost premier în perioada 1979-1980, nu are studii juridice.
    Împatimit iubitor al hocheiului pe gheata, înca din copilarie este fan al echipei Toronto Maple Leafs. În prezent lucreaza la aceasta carte – de care mi-a vorbit si Gregory Stoicoiu –, despre istoria hocheiului si, ocazional, scrie diverse articole pe aceasta tema. La Campionatul Mondial de Hochei pe Gheata pentru Juniori din 2007, Haper a aparut pe reteaua de televiziune TSN, în cadrul emisiunii ce transmitea în direct finala Canada-Rusia. Cu aceasta ocazie, a intervenit cu comentarii si a fost intervievat asupra pasiunii sale pentru acest sport, si a preocuparii speciale pentru scrierea istoriei hocheiului, lucru care necesita însa multe ore suplimentare de munca. Dar, când pasiunea exista cu adevarat, se gaseste si timpul necesar si calea prin care poti sa gusti satisfactia împlinirii.
    Revenind la Gregory Stoicoiu, as adauga, ca o opinie personala, ca prin faptul ca lucreaza alaturi de premierul Stephen Harper la elaborarea unei carti despre istoria hocheiului, rezida un caracter deosebit al acestuia, marcat prin seriozitate, pricepere si dedicare. Are cui sa-i semene: Gregory a avut un model excelent în persoana tatalui sau, despre care, spre finalul conversatiei noastre, îmi zicea: He was a tremendous person. He was my best friend – a fost un om exceptional, a fost cel mai bun prieten al meu.
    Dar nici sora lui, Rodica, nu este mai prejos. Se bucura de cele mai înalte titluri academice în domeniul teologiei.
Rodica Stoicoiu – Doctor în teologie, profesor universitar în Maryland, USA
    Al doilea copil al lui Traian si Helen Stoicoiu este Rodica. Ea vine pe lume la doi ani dupa fratele sau Greg, în anul 1962. Locuieste în Maryland, Statele Unite. Este profesor de teologie la „Mount St. Mary’s University”, din orasul Emmitsburg.
    Cu masteratul luat la „University of Notre Dame” si doctoratul la „The Catholic University of America”, autoare a cartii „Genesis, Evolution and the Search for a Reasoned Faith”, în prezent, preda, într-un spectru larg, cursuri de Istoria Bisericii, Teologie Fundamentala si Sacramente. Este implicata atât în latura academica, cât si în cea pastorala, fiind si director de liturghie la parohia „St. Agnes” (este specializata în „Teologia liturghiei”). Aria cercetarilor sale cuprinde dialogul ortodox-catolic, teologia trinitariana si istoria bisericii primare. În prezent, Rodica Stoicoiu se concentreaza si asupra altor articole din domeniul teologic, de care se va folosi în editarea viitoarelor sale carti.
   Printre alte lucruri pe care mi le-a povestit despre tatal sau, Rodica Stoicoiu îsi aduce aminte cum, la înmormântarea lui, au luat cuvântul câtiva dintre participantii la funeralii, cunoscuti, prieteni sau fosti pacienti, adresând ultimul lor omagiu celui plecat în eternitate, într-un cadru marcat de sobrietate si respect. Au fost reliefate omenia, generozitatea si robustetea lui morala si mai ales faptul ca neîntrecutul chirurg a ajutat pe toata lumea: unora le-a gasit de lucru, altora, le-a împrumutat sau le-a daruit bani, fara a astepta sa-i fie restituiti, cum, pentru o parte dintre ei, a girat la banci, pentru a-si cumpara case. Toti au vorbit despre un om, despre un prieten, despre un profesionist care a trait o viata de generozitate tacita… 
     Singurul prieten pe care-l am este Mitica Sinu
    Pe Traian Stoicoiu si Mitica Sinu îi lega o prietenie frumoasa si veche, înca din tinerete, când alergau pe aceeasi pista… Doctorul Stoicoiu, fostul fotbalist care-l încuraja pe Mitica „sa lupte pentru suta de metri si sa devina campion, câstigase competitia cu profesia, ajunsese un medic de marca în Canada, avea o familie frumoasa si multi prieteni dragi în jur.
    Nea Mitica s-a întrecut pe sine, a învins capcanele exilului, a ignorat greutatile, s-a împlinit în plan familial, avea propriul sau hotel si o duzina de prieteni de calitate.
    Analizati în profunzime, cei doi au avut dintotdeauna cel putin o trasatura de caracter comuna: dragostea de oameni, care alaturi de generozitate, compasiune si demnitate, constituie principalele linii directoare ce marcheaza vietile lor. Dupa trecerea granitelor României, traseele urmate de cei doi prieteni sunt diferite, însa drumurile lor se intersecteaza – prima data la Paris, si apoi, în Canada.
   Timpul petrecut la Montreal a fost scurt, însa dupa stabilirea doctorului Stoicoiu la Calgary, Dumitru Sinu îl vizita destul de des. Tragea la casa familiei Stoicoiu si petreceau ore întregi povestind si depanând amintiri.
    Nea Mitica ramânea de multe ori fara niciun ban, era un împatimit jucator la bursa… Atunci îl suna pe Traian, dându-i de înteles ca situatia lui financiara nu era din cele mai bune si încercând sa-i spuna, pe ocolite, ca are nevoie de bani. Stoicoiu însa i-o reteza scurt: Spune de cât ai nevoie – 2.000, 3.000? – si-i oferea ajutorul. Traian Stoicoiu îl întelegea si-l ajuta, pentru ca tinea foarte mult la el si, în plus, avea si de unde.
    Se întâmplase ca Traian Stoicoiu sa fie prezent la o cina, alaturi de câteva familii de români. Comunitatea româneasca era destul de unita si românii nostri obisnuiau sa petreaca împreuna cu diverse ocazii. Vreo doi dintre cei prezenti au facut imprudenta sa-l bârfeasca pe nea Mitica… Atât i-a trebuit doctorului Stoicoiu: s-a ridicat imediat de la masa, si-a luat palaria si paltonul si a plecat spunându-le doar atât: Acum puteti vorbi de Mitica, dar în prezenta mea, nu!
    „Eu am aflat de acest incident de-abia peste câtiva ani. Nici n-am apucat sa-i multumesc, pentru ca Traian nu mai era…” – îsi aminteste Mitica Sinu.
   Români bogati din Calgary
    Doctorul Stoicoiu era unul dintre cei mai de vaza români din Calgary, în perioada aceea, alaturi de presedintele companiei Petrofina, inginerul Nitescu, nume marcant al petrochimiei mondiale si un recunoscut inventator.
    Dar vârfurile în materie de avere erau Printul Sutu, Negroponte si un moldovean, Mike Porojne.
    „Printul Sutu detinea în zona terenuri întinse si ferme renumite – îsi aminteste Mitica Sinu. Când treceai cu trenul prin acea zona, se anunta: Acum trecem prin domeniul Printului Sutu!”
    Foarte bogat era si un alt român din Calgary, Mike Porojne. Facuse bani multi, pentru ca madame Porojne avea un unchi care lucra la primarie. Cunoscând proiectele care erau în obiectivul administratiei locale, acest unchi sfatuieste familia Porojne sa cumpere terenuri în zonele de interes, unde urma sa se investeasca masiv si sa se construiasca edificii de interes guvernamental. Cum pretul de rascumparare a terenurilor sau imobilelor din zonele tinta, era mai mare decât pretul pietei, cei despagubiti câstigau în plus. Având informatia de la sursa, Porojne câstiga sume considerabile, pe care apoi le reinvesteste în tot felul de afaceri profitabile. „A ajuns sa detina un hotel pe care l-a vândut mai târziu cu opt milioane de dolari – îsi aminteste nea Mitica – dar nu s-a jenat sa-mi spuna: Mitica, în viata mea, eu n-am citit o carte”…
   Fiica lui Mike Porojne era casatorita cu baiatul unui preot din România. Mare comunist, popa! Când mergea în vizita, în tara, bogatasul canadian de origine româna era primit cu mare pompa, fiind invitat la receptii alaturi de oficialitatile locale, si bucurându-se de o atentie deosebita. Când revenea în Canada, fireste, nu avea ce vorbi de rau de comunisti, lui îi mersese bine în tara! Doctorul Stoicoiu purta adesea discutii contradictorii cu Porojne si nu ezita sa-i spuna despre comunism ca este cel mai diabolic sistem din câte-au fost vreodata si ca el, Porojne, habar nu are cine sunt comunistii…
    Comunistii si regimul lor draconic îl determinasera pe Traian Stoicoiu sa paraseasca România. A trait mai bine de o jumatate de veac departe de tara, printre straini, si nu s-a mai întors vreodata acasa… Poate ca ar fi facut-o daca s-ar mai fi întâlnit o data cu Brâncusi, asa, ca în anii tineretii, în parcul orasului Târgu Jiu…
     Doctorul Traian Stoicoiu si Brâncusi
    Oltean din Copacioasa Gorjului, cu tatal judecator, ani buni în slujba dreptatii la Tribunalul Judetean Romanati, Matei Stoicoiu, se întoarce în tinuturile natale imediat dupa nasterea fiului sau, Traian, cunoscutul chirurg de mai târziu, din Calgary.
    Nu se cunosc date certe despre ascensiunea profesionala a lui Matei Stoicoiu, stiu însa de la nepotul sau, Gregory, ca a fost un dascal renumit al Gorjului si el, si sotia sa, si ca la un moment dat a ajuns director de scoala. Am mai aflat de la Grgory ca se cunostea bine cu Constantin Brâncusi. Ca au fost sau nu colegi de scoala, asa cum au aparut unele informatii în presa româneasca, în anii trecuti, nu am aflat, însa ca relatia dintre cei doi era apropiata stiu din sursa directa si sigura. Matei Stoicoiu si Brâncusi au discutat mult pe marginea monumentelor sculptate de maestru, în timpul întâlnirilor lor.
    Gregory mi-a mai relatat ca si tatal sau a avut onoarea sa stea de vorba cu Brâncusi. Era student la Cluj pe vremea aceea si venise acasa, ocazie cu care, Matei Stoicoiu l-a prezentat ilustrului sculptor. Ceea ce Gregory mai stia de la tatal sau este faptul ca, în timpul întâlnirii cu Brâncusi, în parcul de la Târgu Jiu, Traian Stoicoiu aflase mai multe detalii despre renumitele monumente brâncusiene. Nu putea sa-mi precizeze daca Brâncusi le-a denumit Masa tacerii sau Masa apostolilor neamului, nici daca inegalabila Coloana a infinitului ar fi fost de fapt Coloana sacrificiului infinit, sau Poarta sarutului ar fi purtat denumirea de Monumentul întregirii neamului. Dar sigur este faptul ca aceste memorabile opere brâncusiene au fost comandate si executate în memoria eroilor neamului.
    Prin 1950, dupa ce a ajuns în Franta, Traian Stoicoiu a avut bucuria sa-l întâlneasca din nou pe Brâncusi, de data aceasta la Paris.
    Constantin Brâncusi a fost si va ramâne un simbol pentru sculptura româneasca, unic în felul lui, iar adevarul despre operele lui nu-l va sti nimeni, niciodata, decât autorul, si acest adevar s-a aflat doar în gândirea artistica si creativa a ilustrului sculptor.
    Traian Stoicoiu s-a stins din viata în anul 1999… Despre morti sa vorbim numai de bine! – spune o vorba veche româneasca –, dar nu acesta este motivul pentru care am prezentat în termeni elogiosii personalitatea lui Traian Stoicoiu. Ma gândeam la acea generatie de aur – as numi-o eu, fara sa exagerez –, care, ajungând în lumea libera, a dovedit inteligenta, ambitie, seriozitate, respect fata de munca, fata de sine si de semeni, lasând în urma lor realizari profesionale de exceptie si mândria ca au apartinut poporului român.

Octavian Curpas

PRESEDINTI SI INTELECTUALI MOLDO-VALAHI

Rectorul Universitatii din Cluj-Napoca, prof. dr. Andrei Marga, constata esecul statului, presedintelui si al intelectualilor cu prilejul decernarii titlului de doctor h.c. la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. (Anexa) Dezorientarea si duplicitatea, dezastrele au la moldo-valahi traditie.  De aceea, pentru a intelege mesajul prof. Marga si a precedesorilor sai, sa vedem, care-i menirea intelectualilor, de ce presedintii, intelectualii moldo-valahi sunt condamnati la o cultura de anonimat si care sunt perspectivele dupa aderarea la normele si valorile europene.

La origine intelectualii, singurii care stiau sa scrie si citeasca, aveau rolul de a transmite vointa Faraonului, Imparatului, Regelui, a celui de Sus, poporului. Adica era un emitator puternic si o multime de difuzoare, de intelectuali, care transmiteau mai departe vointa Stapanului terestru sau/si celestru. Nici nu se punea problema ca ei sa aibe un mesaj propriu. Intelectualii erau simple unelte.

In Sfantul Imperiu Roman intelectuali erau preoti ai Papei sau administratori ai Imparatului, pana cand principii germanii ies din Biserca Sf. Petru si se retrag  in temple si case de rugaciuni. De atunci protestantii refuza mesajul Romei, au distrus Sf. Imperiul si facut posibila Revolutia Franceza, care nu a acceptat nici pe Papa, nici pe Dumnezeu, numai pe zeita Ratiunii. Astfel apar intelectualii  liberi, atei, masoni etc., care ne transmit, comenteaza mesajele Ratiunii, Stiintei, Democratiei, Progresului. Aceasta credinta, religie tehnico-stiintifica, este la ora actuala dominanta si are inca mare viitor. De ea se folosesc si intelectualii ortodocsii pentru a eluda imperativul refacerii unitatii crestine si al legitima pe Presedinte ca european, democratic, liberal si alte etichete de conjunctura.

Programului de emancipare nationala si sociala este formulat de Scoala Ardelena, de intelectuali formati la Roma, de Biserica Unita greco-catolica. Incercarea moldo-valahilor de a trage spuza pe turta lor, de a fi ei initiatorii si model de urmat, e fals si nu poate decat esua, dupa cum ne demostreaza Eliade, Watson si Marga. De netagaduit este insa si faptul ca Biserca Unita, dupa episcopul Bob, a acceptat linia maghiara, n-a trecut Carpatii si a fost lichidata apoi in Lagarul ortodoxo-comunist, dupa Cortina de Fier. Ideea Unirii este a Scolii Ardelene, fapta este a moldo-valahilor. Asta creeaza confuzie.

Roma i-a ajutat mereu pe romani, la Unirea lui Mihai Viteazul 1600, Unirea cu Roma 1700, Unirea lui Cuza 1859, Marea Unire 1918, Unirea cu UE 2007, dar de fiecare data fortele potrivnice greco-pravoslavnice, maghiare, masone sunt mai puternice si incercarea de emancipare nationala esuiaza iar conducatorii si intelectualii moldo-valahi sunt condamnati la duplicitate si lasitate. Pe de o parte comandamentului greco-pravoslavnic ii obliga sa refuze idea Scoalii Ardeleane, pe de alta parte ei vor sa fie acceptati ca sarea pamantului si pe deasupra sunt obligati sa satisfaca si toate mofturile apusene, tot catalogul asa zis politic corect, dictat de credinta tehnico-stiintifica si relativitatea adevarului.

Mai mult decat atata, spre deosebire de intelectualii din vest, care de o mie de ani sunt ai Papei, Imparatului, Nobililor, Oraselor, Proletarilor etc. moldo-valahi nu au cunoscut o evolutie similara. Ei au un singur far calauzitor, semnul lui Dumnezeu pe pamant: Fanarul, Voda, Domnul, Regele, Secretarul General PCR, Presedintele. Intelectualii sunt purtatori lor de cuvant si sunt candamnati ca si  Stapani lor a o cultura de anonimat. Capul plecat, sabia nu-l taie!

In acest context este clar ca nu intelectualii sunt cauza, ci simptomul bolii cronice de care sufera presedintii moldo-valahi. Pestele de la cap se impute. Pe de o parte ei refuza unirea cu Roma, Scola Ardelena, pana a o rastalmacii in contrarul ei. Din catolica e facuta in manualele de scoala, masonica, iluminista. Pe de alta parte mimetismul lor pro-vestic este vizibil si neconvingator atata timp cat Biserica Unita este periferizata si ei se folosesc in comunicarea cu apusul de paleative – curente culturale occidentale, masoni, maghiari, evrei – in speranta ca se va accepta un Presedinte ortodox moldo-valah duplicitar acompaniat la tambal de o intelectualitate dupa chipul si asemanarea sa.

Un element nou in lipsa de comunicare dintre est si vest, in ceatza asta dintre moldo-valahi si Europa, este libertatea de expresie si relativitatea adevarului, surogate ale credintei tehnico-stiintifice ale omului modern ateu, dar obedient Zeitei Ratiunii. Acuma cu liberatea de expresie, intelectualul a devenit si emitator, desigur unul mult mai slab dacat al vechiului Stapan laic sau religios, si comunicator. In numele cui vorbeste el? Al umanitatii? Inainte de a gasi un raspuns plauzibil constatam o inflatia de informatii, care se transforma in gunoi informational. Iar dupa ce s-a proclamat relativitatea adevarului, ca singura forma politic corecta a discursului public, a urmat imediat dictatura relativitatii adevarului. Politic corect este o politie intelectuala aproape secreta, care veghiaza ca cei neconform cu ipocrizia la moda sa fie sanctionati si lichidati.

Ateismul comunist si idealurile Revolutiei Franceze nu pot inlocui insa lipsa de comuniune dintre ortodocsi si Roma, cum s-a incercat quasi rational in timpul dictaturii de dezvoltare ortodo-comunista si ecumenismului Razboiului Rece, pana la Revolutia de Craciun din anul 1989. Cu toate astea, plus falimentul irevocabil greco-ordodox din Europa, presedintii si intelectualii moldo-valahi continua inca linia veche de aproape un secol, care a produs atata nenorociri si este deja evident pentru toata lumea, ca duce intr-o fundatura.

In ciuda tuturora, vizita la Bucuresti in anul 1999 a papei Ioan Paul II, care a dechis larg portile Europei tuturor romanilor, si mai ales cea mult asteptata a papei Benedict XVI in Romania, poate schimba paradigmele moldo-valahe. Pentru ca tot asa cum la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia participantii vroiau crearea unui stat national unitar, o mare dioceza a Romei si in felul acesta depasirea statutului de tolerati in Europa, aceiasi speranta o au in continuare ardelenii si banatenii, milioanele de romani din Uniunea Europeana. Cat timp mai pot ramane presedinti si intelectuali moldo-valahi surzi si orbi la interesul national si european?

Prof. Dr. Viorel ROMAN
Consilier academic la Universitatea din Bremen