Interviu cu Doru Levi Ilioi, candidat pentru Senat, Colegiul Uninominal 2, Diaspora

“Îmi propun sa fiu o punte de legatura între românii de valoare de pretutindeni”

Realizat de Octavian Curpas

 

– Care considerati ca trebuie sa fie implicarea Diasporei românesti în promovarea unei imagini pozitive a României la nivel international? Cum ar fi posibil ca Diaspora sa faca lobby pentru a ajuta ca România sa nu mai fie perceputa ca o tara aflata la periferia civilizatiei?

– Când vorbim de Diaspora Româna, vorbim de fiecare individ în parte care a decis sa traiasca în afara teritoriului tarii. Fiecare român de succes din afara tarii este un succes pentru toti românii si pentru România. În momentul în care, ca român implicat în viata sociala a tarii de adoptie, dai dovada de onestitate si integritate, faci automat o imagine buna tarii de origine. Românii din SUA sunt în general oameni muncitori, care au venit aici îndeobste cu familiile, au trecut printr-o ambasada si s-au apucat de munca în mod cinstit. Nu exista o alta tara în lume în care ca român, sa fii vazut atât de bine ca în SUA. Ceea ce lipseste românilor de aici este doar sa se constituie în organizatii, societati sau asociatii românesti, pentru a actiona împreuna la initierea unor proiecte pentru imaginea României. Consider ca în timp, fiecare comunitate de români sau în fiecare stat sau metropola în care sunt mai mult de 20.000 de români ar trebui sa beneficieze de o biblioteca menita sa ajute nu doar la pastrarea limbii si culturii românesti, dar care sa ofere informatii cu privire la cultura si civilizatia tarii noastre. Vorbesc de carti si reviste în limba româna.

Cum credeti ca trebuie sa fie organizata Diaspora româneasca pentru a putea cuprinde românii aflati în afara granitelor tarii? Ce criterii ati avea în vedere si ce structuri de organizare considerati ca ar fi necesar a fi definite atât pe linie culturala, cât si administrativa?

– În primul rând consider ca românii din afara granitelor României ar trebui sa sustina mai mult presa scrisa din diaspora. Ziarele românesti din SUA au un aport substantial în mentinerea legaturii între membrii comunitatilor românesti. De exemplu, daca anumite subiecte despre diverse comunitati din SUA par banale pentru jurnalistii din România, membrii diasporei românesti vor sa stie unii despre altii, vor sa afle despre conationali de-ai nostri care traiesc în alte state, tari ale lumii. Apoi, tot prin intermediul presei, românii din diaspora afla despre modul în care sunt organizati românii în alte state. Spre exemplu, la Chicago exista mai multe organizatii românesti care functioneaza bine si care ar putea constitui un reper pentru alte comunitati. În curând voi avea o întrevedere cu reprezentanti ai unor institutii românesti din statul Illinois.

– Din acest punct de vedere, considerati ca punerea la punct a unui sistem de evidenta a Diasporei ar fi necesar? Fiindca traim în era informaticii, existenta unui astfel de sistem accesibil la nivel global credeti ca ar fi posibil sa fie definit sub egida unei structuri de organizare cu puncte de prezenta aflate în diferitele zone cu existenta româneasca semnificativa?

– În general, românii sunt cam rezervati când este vorba de a oferi informatii despre ei, având în vedere sistemul din care au venit, dar trebuie sa întelegem ca o evidenta de date este necesara pentru diaspora româna, pentru ca fiecare român sa poata fi la curent cu viata din România. Pe lânga consulatele din zona si pe lânga ambasada româna din Washington D.C. cred ca este necesar ca reprezentantul colegiului (deputat sau senator) sa aiba informatii despre cât mai multi români din diaspora, pentru a le cunoaste opiniile, doleantele si nevoile.

– Care credeti ca ar trebui sa fie rolul Ministerului Afacerilor Externe în a folosi reteaua de ambasade si consulate dispuse pe tot mapamondul, pentru a sustine dezvoltarea realizarii unei organizatii care sa cuprinda în evidentele sale pe românii din Diaspora si care sa permita derularea de proiecte menite sa promoveze unitatea culturala si comunitara a românilor de pretutindeni?

– Cred ca MAE si consulatele ar trebui sa fie mult mai angajate în colaborarea cu românii din diaspora. As propune ca MAE sa faca peridoc un sondaj printre românii din SUA, pentru a afla care este parerea acestora despre serviciile consulare, de care servicii sunt multumiti, care ar necesita îmbunatatiri si ce carente au aceste institutii sau care sunt nevoile românilor de aici, la care consulatele nu fac fata sau nu presteaza serviciile în timp util.

– Care ar fi rolul Institutului Cultural Român în promovarea unitatii culturale a românilor din toate colturile lumii? Cum ar trebui sa se faca selectia celor care lucreaza în aceasta institutie si cine ar trebui sa îi aleaga pe cei care îl conduc? Credeti ca Institutul Cultural Român ar putea fi util în integrarea culturala si sociala a românilor plecati în strainatate? Ce actiuni specifice ar trebui sa întreprinda si ce anume ar trebui sa evite?

– Institutul Cultural Român are filiale în aproximativ 20 de orase mari din afara României.  Menirea acestei institutii este de a promova cultura româneasca în afara granitelor tarii prin promovarea artei si literaturii românesti de calitate (filme, muzica, teatru, pictura, sculptura, literatura). Sigur ca ICR ar trebuie sa aiba în vedere nu numai promovarea artei si literaturii din tara, aducând diferiti scriitori, artisti si formatii care sa ne faca cu adevarat cinste, ci sa aiba evidenta artistilor, scriitorilor, oamenilor de stiinta, filosofilor si teologilor români din toate tarile care s-au evidentiat prin lucrari, sa tina legatura cu ei, sa le organizeze expozitii de arta (pictura, sculptura), vizionari de filme si spectacole de teatru (daca este cazul), sa organizeze seri de lectura pentru scriitori si poeti, în care acestia sa-si poata face cunoscute scrierile. Eventual, sa-i aduca în România, pentru a fi prezentati direct românilor din tara. Cu alte cuvinte, o promovare în ambele sensuri. În conducerea ICR ar trebui sa fie oameni din diferite tari, cu preponderenta din SUA, fiindca sediul este la New York. În acest mod va fi promovata cultura actuala a românilor din diferite tari. ICR ar trebui sa aiba si o revista proprie în care sa publice articole de valoare si sa fie un mijloc de înstiintare a diferitele activitati programate. Ea poate fi o revista on-line. ICR trebuie sa aiba ca prim scop promovarea valorilor românilor de pretutindeni;  cultura româneasca sa penetreze cultura altor tari. Dar, penetrarea literaturii de exemplu, nu se va putea face fara traducerea lucrarilor românesti. ?i pentru scriitorii români din SUA trebuie gasiti traducatori care sa fie platiti de catre ICR. Sa se traduca mult este foarte important, doar astfel va fi cunoscuta literatura noastra. Scriitorul, omul politic Ion Heliade Radulescu spunea la vremea sa (secolul 19): „Scrieti baieti, orice, numai scrieti!”. Astazi îndemnul pentru noi ar fi: „Traduceti!” Sa se termine cu propunerile celor de la Bucuresti, care si-au promovat „oamenii lor”. Cred ca trebuie lucrat la un proiect în acest sens, la care sa participe forte culturale, adica intelectuali de marca si care au si lucrari. ICR ar trebui sa tina legatura cu Bibliotecile si librariile mari din SUA, pentru a fi achizitionate de catre biblioteci, cartile autorilor români din Statele Unite si a fi primite spre vânzare cartile în librarii. Dar cel mai util lucru ar fi deschiderea unei librarii de carte româneasca la New York, unde sa fie primite spre vânzare, cartile scriitorilor români din toate tarile.

– Daca considerati ca ar fi necesara realizarea unei structuri organizatorice a Diasporei, mai precis cum ati vedea definite elementele sale structurale la nivel local, regional si global? Credeti ca un model de corporatie ar fi util de urmat cu filiale regionale, nationale si locale, precum si cu un centru de coordonare? Unde ar trebui sa fie plasat un astfel de sediu central si cum s-ar finanta o astfel  de organizatie? Ce nume ar putea sa aiba si cum s-ar putea obtine statutul de membru?

– Este greu sa vorbim despre o „corporatie” sau despre o structura organizatorica centralizata a diasporei, pentru ca odata plecat din România si ajuns cetatean al altei tari, te implici în viata comunitatii românesti din diaspora doar daca doresti. Nici o organizatie româneasca nu are nici o jurisdictie asupra ta, afara de faptul daca te înrolezi de buna voie într-o astfel de organizatie. Actualmente exista multe asociatii, organizatii, aliante etc. ale românilor din America de Nord. Nu putem însa sa punem pe vreuna deasupra celorlalte, chiar daca ar fi condusa din România (ceea ce nu cred ca ar fi indicat). Orice român din strainatate poate sa deschida o asociatie pe care sa o numeasca „Asociatia românilor de pe tot globul” si el sa se autonumeasca presedinte. El însa nu devine automat „presedintele românilor de pe întreg mapamondul”. Din punct de vedere al semnificatiei, putem spune ca orice român de pe glob poate sa se înscrie în asociatia respectiva, iar fondatorul acelei asociatii este presedintele celor care sunt înscrisi în acea asociatie. Astfel de organizatii trebuie însa încurajate, mai ales la nivel local. E greu sa tii legatura cu românii din întreaga lume, e mult mai usor sa întemeiezi organizatii solide ale românilor dintr-un anumit stat sau oras.

Ce modalitati întrevedeti pentru promovarea valorilor culturale românesti la nivel international? Ce credeti despre promovare prin media electronica a valorilor românesti? Considerati ca revistele si atelierele de creatie literar-artistica din media electronica ar putea juca un rol si ar putea fi cumva coordonate si încurajate în promovarea unei imagini pozitive a României în lume, precum si în mentinerea constiintei de apartenenta la spatiul românesc?

– În mod categoric presa electronica joaca un rol determinant în promovarea culturii românesti la nivel international. As propune însa ca materialele jurnalistice care prezinta cultura româneasca sa fie publicate si în limbile de circulatie internationala: engleza, franceza, germana si spaniola. Cred ca sunteti de acord ca limba româna are o circulatie mai restrânsa si publicând articole doar în limba româna, în acest mod nu promovam cultura româneasca la nivel international. E laudabil faptul ca unele ziare românesti din SUA si Canada publica articole si în limbile engleza si franceza.

Ce resurse de finantare întrevedeti pentru sustinerea unei organizatii mondiale a diasporei românesti, precum si pentru proiectele culturale si sociale pe care ar trebui sa le initieze sau chiar sa le sustina? Cum ar fi necesar sa se implice statul român în sustinerea unui astfel de organism? Ar fi bine sau nu sa se afle sub controlul institutiilor publice din România sau un statut neguvernamental ar fi mai potrivit?

– În general, cel care te plateste, acela te si controleaza. Cu totii cred ca suntem „sick and tired” de coruptia care exista în momentul de fata în România. De aceea, un statut neguvernamental ar fi mai potrivit. Pe de alta parte, când spunem „organizatie mondiala” suna pompos, este greu sa te ridici la înaltimea titulaturii. Îmi propun sa creez punti de legatura între comunitatile românesti: daca un sistem functioneaza bine într-un oras, ideea sa fie împartasita membrilor altor comunitati din alte state, care o pot prelua într-un mod chiar îmbunatatit.

– Cum s-ar putea armoniza actiunile din diaspora româneasca cu cele desfasurate de catre diferitele institutii culturale din România? Cum ar putea fi promovate în strainatate produsele culturale de valoare realizate în România si reciproc, cum ar putea fi promovate pe piata româneasca produsele culturale din Diaspora?

– Colaborarea dintre mass-media româna din tara si cea din strainatate este indispensabila pentru promovarea valorilor românesti de ambele parti. Într-o oarecare masura, cred ca aceasta colaborare deja exista. Îmi propun sa ma implic direct în organizarea unor evenimente culturale atât în România, cât si în SUA. De exemplu, lansarea unei carti. Exista la ora actuala scriitori români în SUA care sunt mai putin cunoscuti în România, dar si invers. Îmi propun sa fiu o punte de legatura între românii de valoare de pretutindeni.

– Considerati ca ar fi utila introducerea votului prin corespondenta sau prin Internet? În momentul de fata se pot realiza tranzactii bancare sigure prin Internet, astfel ca o initiativa de votare online credeti ca ar fi utila?

– Da, gasesc ca fi unul util votul prin corespondenta, dar cel prin internet ar fi cea mai mare revolutie în istoria votului. Din moment ce se asigura fiecarui român numarul de CNP, aceasta persoana va trebui sa aiba posibilitatea sa-si faca privat si un PIN (cod secret); ar fi cel mai sigur vot exprimat vreodata. Nu cred ca pot exista fraude. Daca avem capacitatea de a anticipa viitorul, ne putem da seama cu usurinta ca oricum se va ajunge acolo. Totul este o chestiune de timp. Cu cât se implementeaza mai repede, cu atât mai bine. Implementarea votului pe Internet ar economisi miliarde de dolari.

– Cum s-ar putea implica o organizatie mondiala a românilor de pretutindeni, la modul concret, pentru protejarea drepturilor în diferitele tari de „adoptie”? Cum s-ar putea realiza o unitate sociala si politica a românilor pentru a nu fi dezavantajati în tarile în care ei locuiesc? Ce s-ar putea face în mod concret pentru stimularea spiritului comunitar între români?

– Este foarte importanta unitatea românilor din tarile în care ei se afla. Trecutul negru pe care l-a cunoscut prima generatie de emigranti i-a cam facut sa fuga unii de altii si sa se desparta, într-un fel. A doua generatie, noi care nu am cunoscut acele timpuri, nu avem de ce sa fugim unii de altii, noi vedem sau ar trebui sa vedem, în fiecare un ajutor si un prieten. Prin unitatea noastra vom împiedica discriminarea anumitor tari fata de români, pe care-i considera a le fi inferiori. Prin unitate ne putem ridica pe o treapta mai înalta, ne vom putea implica în politica altor tari, vom putea vota schimbari majore, în special acele legi care privesc emigrantii.

– Cum credeti ca s-ar putea integra contributiile la asigurarile sociale si de pensie realizate în România si în strainatate, astfel încât sa se evite dubla retinere de fonduri? Ce masuri legislative ar trebui sa fie initiate în Parlamentul României si ce demersuri ar fi necesar sa fie realizate la nivelul Comisiei Europene, Parlamentului European sau al guvernelor în care se afla comunitati de români?

– Eu cred ca cel mai usor ar fi ca pensionarilor care locuiesc în tarile straine si primesc pensiile din România sa nu li se mai retina contributia pentru asigurarile de sanatate în România. Un pensionar român are dreptul la medicamente compensate sau gratuite care se platesc din acel fond, ori de îndata ce el nu mai locuieste în tara, el nu mai beneficiaza de acele drepturi si i se retine ilegal acea contributie la asigurarile de sanatate. Va trebui vazut si cum se poate face aceasta asigurare a tuturor pensionarilor aici, în tara, statul în care au emigrat.

– Ce initiative legislative ar trebui sa fie initiate în interesul românilor din Diaspora si cum credeti ca ar putea fi sustinute pentru a deveni acte normative care sa ofere raspunsuri concrete la problemele semnalate de catre comunitatea româneasca din strainatate?

– În primul rând, ma fascineaza revolutia votului electronic, unde ar disparea frauda.
Românii care se întorc acasa din Diaspora si vor sa deschida o afacere angajând cel putin unul sau doi români legal din tara, sa fie scutiti câtiva ani de taxe. Românii care se întorc în România sa aiba dreptul sa duca o masina din strainatate fara sa plateasca taxa auto (pe primul vehicul), dar sa ramâna pe numele lor. Românii care se întorc în tara definitiv, nu temporar, sa aiba o prima de stat pentru localizare si începutul restabilirii. Orarul consulatelor sa fie mai flexibil; sa fie suplimentate orele de lucru cu publicul; sa se deschida noi consulate permanente în orasele cu peste 30.000 de români.

În final, cum considerati ca veti putea contribui personal si oficial la dezvoltarea unui climat de unitate si buna întelegere dintre românii din Colegiul 2?

– Întrucât am lucrat încontinuu cu publicul român, cunosc bine moravurile lor, îmi place sa ma implic personal si chiar de multe ori sa ma cobor la nivelul celui mai simplu om pentru a-l asculta si întelege. Voi pune suflet în tot ceea ce voi face si voi lucra cu toata capacitatea la unitatea poporului român.

Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

EMINESCU

Institutul Cultural Român din New York prezinta spectacolul:

 

EMINESCU”

 

 

Recital extraordinar

ION CARAMITRU

 

cu participarea clarinetistului AURELIAN-OCTAV POPA

 

Un spectacol inedit, incluzând selectiuni din manuscrisele de poezie, proza si filosofie ale marelui poet. în colaborare cu:

 

Queens Library, NY

JOI, 23 iunie, 6:30pm | Queens, NY

Queens Library at Sunnyside

43-06 Greenpoint Ave., Long Island City (7 train to 46th St.)

 

VINERI, 24 iunie, 7pm | Manhattan, NY

Institutul Cultural Român din New York – Auditorium

200 East 38th St.

 

Ambasada României la Washington, DC

SÂMBATA, 25 iunie, 6:30 pm | Washington, DC

Bell Multicultural High School – The Gwendolyn and Morris Cafritz Theatre

3101 16th St. NW

 

Consulatul General Onorific al României si Biserica Sfânta Treime din Philadelphia, PA

DUMINICA, 26 iunie, 2pm | Philadelphia, PA

Biserica Sfânta Treime – Sala de festivitati

3rd St. & Brown St.

 

Spectacol în limba româna.

Intrarea este libera, în limita locurilor disponibile.

***

ION CARAMITRU

Unul dintre cei mai cunoscuti actori de teatru si film si regizori român, Ion Caramitru este actualmente directorul Teatrului National din Bucuresti si, din 1990, presedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER). Personalitate politica a României post-decembriste, Ion Caramitru a condus Ministerul Culturii între anii 1996-2000. Pe lânga bogata activitate de regizor de teatru, musical si opera, Ion Caramitru a fost protagonistul a numeroase productii teatrale regizate de Liviu Ciulei, Andrei ?erban, Silviu Purcarete, Sanda Manu, Catalina Buzoianu, Alexandru Tocilescu sau Sica Alexandrescu. Ca actor de film, a semnat aparitii în peste 30 de filme românesti si internationale, printre care: „Padurea spânzuratilor” (1964), „Între oglinzi paralele” (1978), „Luchian” (1981), „Mission: Impossible” (1996), „Amen” (2002). Ion Caramitru a fost distins, printre altele, cu titlul de „Officer of the Order of the British Empire” si „Chevalier des Arts et des Lettres” oferit de Ministerul Culturii din Franta.

 

AURELIAN-OCTAV POPA

Clarinetist, compozitor si dirijor român de prestigiu, Aurelian-Octav Popa este din 1962 solist-instrumentist al Filarmonicii „George Enescu“, fiind în paralel si dirijor al Filarmoniicii din Constanta, al propriei orchestre de camera: „Quodlibet Musicum”, dar si al ansamblului de suflatori al orchestrei sale de suflet – Filarmonica „George Enescu”. A obtinut numeroase premii la concursuri internationale, începând cu Premiul I la „Primavara de la Praga” în 1959, ce a marcat primul premiu la un concurs international obtinut de un instrumentist român. A cântat sub bagheta unor compozitori si dirijori de talie internationala, unul din cele mai speciale evenimente fiind prima auditie a Concertului de Copland în România avându-l ca dirijor pe însusi marele compozitor american. Promotor în România a numerosi compozitori ai secolului al XX-lea, Aurelian-Octav Popa a avut un rol important în interpretarea concertelor compozitorilor români Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, ?tefan Niculescu, Dan Dediu, Octavian Nemescu, Violeta Dinescu si foarte multi altii. A efectuat numeroase turnee, ca solist si dirijor, cu Filarmonica „Marea Neagra“ din Constanta, Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Radio sau Orchestra din Cannes. Discurile lansate la Londra, Munchen, Paris au primit distinctii de exceptie.

 

***

Acesta este un spectacol inedit, care include selectiuni din manuscrisele de poezie, proza si filosofie ale marelui poet. Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui lada cu care umbla pe unde se muta si în care îsi ducea caietele si notatiile lui, si care acum, în sfârsit, au fost tiparite prin sistem digital, facsimilate de catre Academia Româna. Marturisesc ca am avut o participare fundamentala la acest proces, pe durata mandatului meu la Ministerul Culturii” (Ion Caramitru)

 

Stilul contributiei mele muzicale în acest spectacol imaginat de Ion Caramitru este de sorginte simfonica si este ca o fereastra catre poezie. Nu este o ilustratie ci un discurs aparte. Artele sunt orgolioase, nu se aseamana, dar se pot intâlni daca ajung la acel nivel superior al bucuriei împartasite.” (Aurelian-Octav Popa)

 

DINCOLO DE OCEAN, CUVINTELE DE ACASA ÎNSETEAZA

Într-o lume în care internetul ia locul tipariturilor, a investi în lumea cartilor nu pare o idee geniala. Dar accesul la cartile românesti, la atâtea mii de kilometri departare de tara natala, ar putea sa însemne o punte de legatura între românii din America si ceea ce au lasat în urma, acel personal si inconfundabil „acasa” cu tot ce înseamna el pentru fiecare emigrant – copilarie, familie, cultura.

Multi copiii ai românilor din America, nascuti sau veniti la vârste fragede pe pamântul fagaduintei, pierd contactul cu România si nu mai stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Copiii din România care au început scoala în Statele Unite, dar care pentru ca nu au carti românesti, nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna. În America, ei îsi doresc sa învete istoria si geografia României.

Cine nu a avut, macar o data, nostalgia dupa-amiezilor petrecute în fosnetul unor pagini de carte, în orasul în care ne-am nascut, am trait sau am învatat? Sa oferim si copiilor nostri aceasta sansa. La aceste lucruri ne-am gândit în 2008, atunci când am hotarât sa aducem carti românesti pe Pamântul Fagaduintei. În anul 2008, agentia de presa Mondo News a initiat campania „Carti pentru românii din America”. În cadrul acestui proiect, românii din tara erau invitati sa doneze carti pentru înfiintarea unei biblioteci românesti în SUA.

Copiii români nascuti în America, sau veniti aici la vârste fragede, vorbesc limba româna dupa ureche, pentru ca o aud vorbita în casa si la televizor (daca familia are programe românesti la TV). Problema cea mare este ca ei nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna daca n-au facut scoala deloc în România, pentru ca nu sunt familiari cu alfabetul si pronuntia româneasca a diferitelor sunete. Ei învata din start alfabetul si pronuntia engleza si petrec foarte mult timp în care vorbesc, scriu si citesc în engleza. Chiar si cei care au facut 2-3 clase primare în tara, dupa 8-10 ani în America, au dificultati la citit si scris în limba materna si vorbesc limba româna cu un pronuntat accent englezesc.

Cu toata bunavointa, parintii nu pot face prea multe pentru copiii lor, mai ales ca unii parinti nu au talente si pregatire pedagogica. Copiii din America stau foarte mult la scoala, câte 7 sau 8 ore/zi (de la ora 8,00 AM pana la 3,00 sau 4,00 PM), iar cei care au sub 12 ani nu au voie sa stea singuri acasa sau pe strada si ca urmare, daca parintii lucreaza, ei petrec înca 2 -3 ore/zi la un Day Care dupa orele de scoala sau cu un baby sitter, care le vorbeste în engleza. Temele pentru acasa le mai ocupa 1-3 ore/zi, iar pentru cele 2-3 teste saptamânale, copiii au de învatat pâna la ore târzii în noapte. Ca urmare, timpul acestor copii este extrem de limitat. În cursul saptamânii, copiii de scoala nu au timp nici sa se joace. Ei pot citi si învata în limba româna doar în weekend, la scoala duminicala de la biserica româneasca (daca ea exista în zona, la o distanta rezonabila fata de casa, adica sub 100 km). De asemenea, putine biserici au spatiu suficient si profesori pentru a organiza o scoala de duminica. Uneori, seara târziu sau la sfârsit de saptamâna, copiii ar avea timp pentru citit, daca ar avea carti din ce sa citeasca.

Parintii lucreaza adesea zi lumina sau ajung târziu acasa din cauza blocajelor din trafic si a distantelor foarte mari pe care le au de parcurs. Majoritatea se trezesc zilnic la 3,00 – 4,00 AM ca sa mearga la munca si se întorc acasa seara la 7,00 – 8,00 PM. În aceste conditii e destul de greu sa-i mobilizezi pentru “lectia de limba româna” sau sa convingi copilul, la ora 9,00 PM, sa mai faca un efort sa citeasca ceva despre România.

Cred ca fiecare familie de români din SUA are acasa cel putin 10 carti în limba materna, carate în geamantane la sosirea din România si de câte ori fac vizite în tara la rude. Dar vizitele în tara se fac destul de rar, sunt familii care n-au fost deloc în România în ultimii 10-15 ani; companiile aeriene accepta bagaje tot mai mici, asa ca posibilitatile de împrospatare a bibliotecii personale în limba materna sunt limitate. Copiii se plictisesc sa tot reciteasca aceleasi carti românesti si atunci prefera sa citeasca o carte noua în engleza, sa se joace pe computer sau sa stea la TV.

O biblioteca le-ar da acces acestor copii la o colectivitate 100% româneasca, la carti românesti diverse, o ocupatie placuta si utila, în timpul în care parintii lor merg la slujba de duminica într-o biserica româneasca. Aceasta a fost ideea donatiilor si a bibliotecilor românesti din SUA. Copiii nostri merg des la biblioteca, în timpul programului de la scoala. Noi putem folosi aceasta obisnuinta deprinsa în sistemul de învatamânt american, daca avem ce sa le dam de citit în limba româna.

Multumesc tuturor celor care au decis sa ne ajute donând carti pentru copiii românilor din America. Emil Cioran spunea: „Noi nu ne-am nascut într-o tara, ne-am nascut într-o limba”. Din pacate, au trecut mai bine de doi ani si proiectul nostru nu a avut finalitate.
M-am gândit atunci la identitatea colectiva a comunitatilor de români care traiesc în afara tarii, peste ocean. Câte modalitati posibile cunoasteti pentru a-i ajuta si încuraja învatarea limbii române? Spun aceasta, nu doar datorita importantei sale culturale si spirituale, ci si datorita valentei practice, aceea de a cunoaste o limba „în plus”. Dialogul poate aduce idei si îndemnuri constructive pentru toti cei care traiesc în afara tarii. Noi ne-am gândit la o biblioteca, dar poate ca exista variante mai bune. Eu cred ca un rol strategic îl joaca mediile de comunicare, fie publicatii, fie posturi de radio si televiziune, care au rolul de a informa, dar si de “a forma”. Nu mai putin semnificativ este apelul adresat românilor din tara pentru a sprijini moral diaspora. Centrele Culturale Românesti din strainatate, cred ca ar trebui sa încurajeze coeziunea sociala între români, dar si între români si societatea gazda, în acelasi timp punând în relief cultura fiecarui popor ca si factor de integrare si de „îmbogatire” reciproca.

Am vorbit si cu români care locuiesc în alte tari. Problema pastrarii limbii materne exista peste tot. Parerea unui lingvist flamand: „Cel mai important este ca parintii sa se adreseze copiilor în limba materna, chiar si în cazul în care ambii parinti vorbesc aceeasi limba. În felul acesta comunicarea cu cei mici se poate realiza la capacitate maxima. Indiferent cât am vorbi de bine o limba straina, starea de spirit si sentimentele ni le putem exprima cel mai bine în limba materna. Cunosc si cazuri de parinti români care vorbesc olandeza sau franceza acasa cu copiii, însa din nefericire olandeza sau franceza lor este atât de proasta încât la un moment dat si copiii încep sa vorbeasca în acelasi mod. Mereu dau exemplul unei prietene românce din Belgia, casatorita cu un japonez. Cam asa este la ei: mama le vorbeste copiilor în româna, tata le vorbeste japoneza, parintii între ei vorbesc engleza, iar copiii învata la o scoala de limba franceza. Acum copilasii au 8 si respectiv 5 ani. Dupa 3 ani de vorbit în acest stil, ghiciti ce vorbeau copilasii – le stiu pe toate, mai putin engleza, pe care doar o înteleg, nu pot sa o vorbeasca înca”.

Sunt foarte multe aspecte si situatii specifice familiilor mixte. Ideea de baza a proiectului nostru a fost pastrarea limbii române, indiferent de situatie. Studii de specialitate arata ca acei copii care în primii ani de viata (aproximativ 8 ani, numiti perioada critica) sunt expusi la 2 sau 3 limbi diferite, vor procesa sunetele si vocabularul limbilor respective în aceeasi zona a creierului, ceea ce va face ca acesti copii sa vorbeasca cele 2-3 limbi fara accent si influente de la una la alta. În plus, ei vor putea vorbi într-o limba cu mama, în alta cu tatal (daca este cazul) sau pot „comuta” de la una la alta fara probleme. La nastere, fiecare dintre noi este capabil “teoretic” sa auda si sa reproduca sunete din orice limba, dar pierde aceasta capacitate pe masura ce foloseste doar sunetele unei limbi, limba materna. Cu cât un individ foloseste mai mult limba materna, cu atât aceasta preia în posesie toata aria din creier, care teoretic este destinata învatarii mai multor limbi, simultan.

Un individ care începe sa învete o limba straina la maturitate, va procesa informatiile (vocabular, scriere, citit) într-o alta regiune a creierului decât limba materna si va avea dificultati în a „auzi” si reproduce sunete din limba respectiva. Asa ca este normal ca noi, adultii, sa vorbim limbi straine cu accent, iar copiii nostri fara. Este anormal sa nu profitam de capacitatea fantastica pe care o au copiii mici în a acumula informatii si implicit, capacitatea lor de a învata limba materna si mai multe limbi straine în acelasi timp. Din acest motiv, insist pe efortul pe care trebuie sa-l depuna parintii din diaspora si organizatiile românesti din tara si din strainatate, pentru a ajuta copiii sa învete si sa pastreze zestrea culturala si limba româna ca limba materna.

Bibliotecile americane din SUA sunt impresionante. Organizeaza multe activitati pentru copii, spectacole, vizionari de filme sau scenete bazate pe romane celebre. Au o baza de date computerizata foarte bine pusa la punct si accesibila publicului – practic, poti sa cauti în biblioteca orice ce ai nevoie si sa prelucrezi informatia la fata locului. Poti sa scanezi, sa copiezi carti sau pasaje, sa trimiti informatiile prin e-mail etc. Au foarte multe carti pe DVD sau CD si au carti pentru învatarea limbilor straine, pe care le iei din biblioteca în format scris plus suportul audio si CD-ul sau DVD-ul pentru PC-ul de acasa. Chiar si bibliotecile din orasele mici sunt la cele mai înalte standarde, au dotari de ultima ora si arata ca si bibliotecile universitare de la noi. În bibliotecile americane sunt cafenele literare foarte dragute, la fel si în librarii. În celebrele lor librarii Barnes&Noble functioneaza cafenele si ceainarii, dar exista si locuri de joaca pentru copii. Este o ambianta placuta, deosebita.

Din nefericire nu exista biblioteci românesti în SUA (sau nu stiu eu sa existe vreuna). Nu exista interes din partea autoritatilor române, a Institutului Cultural Român, iar ca initiativa privata este foarte greu sa deschizi o biblioteca. Ar fi nevoie de carti, pentru ca multi copii ai românilor din SUA nu stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Multi nici nu mai vorbesc limba materna, mai ales daca s-au nascut aici. Ar fi bine sa stie si cei din tara de ce „uita” românii din diaspora limba materna. Bietii copii nici macar nu au de unde si din ce carti sa o învete. Eu am avut o tentativa în 2008, dar am renuntat. Costurile erau imense, desi cartile urmau sa fie colectate din România gratuit, printr-o campanie a trustului de presa „Mondo News” (pentru care eram colaborator extern) si „Jurnalul National”. Din pacate, totul s-a oprit la stadiul de proiect: „Doneaza o carte pentru copiii din America”, fiindca nu am gasit sponsori pentru a acoperi cheltuielile cu transportul cartilor în SUA, închirierea si întretinerea unui spatiu destinat bibliotecii, nici pentru plata unui salariu de bibliotecar s.a.m.d.

Singurele locuri în care se fac eforturi reale pentru pastrarea limbii materne sunt bisericile. Pe lânga bisericile românesti din SUA, acolo unde exista spatiu (sali anexe, sali sociale), functioneaza scoli de duminica. Practic, în timpul slujbei de duminica, preoteasa si câteva mamici cu daruri pedagogice aduna copiii românilor prezenti la slujba si se straduiesc sa-i învete câte ceva despre limba româna, putina literatura, gramatica, istoria si geografia României. E destul de greu daca n-ai nici macar abecedare sau alte manuale scolare românesti.

Cineva din Montreal, Canada, a reusit performanta de a deschide o librarie, în care vinde exclusiv carti românesti. Este o mare realizare pentru continentul American, dar si asa accesul la cartile românesti ramâne dificil. Daca locuiesti la mii de mile distanta si nu poti sa mergi la librarie personal, libraria are nevoie de o logistica impresionanta – un site actualizat la zi; un sistem sigur si eficient de plati online; un sistem de livrare a cartilor prin posta pentru întreg teritoriul SUA si Canada, deci este destul de complicat si costisitor.

Am întâlnit un român la Detroit, anul trecut, care avea în jur de 50 de ani, nu vorbea deloc româneste si n-a fost niciodata în România. S-a prezentat în engleza si mi-a spus cu mândrie ca este român pentru ca mama lui a fost românca, emigranta în SUA. Cu toate astea, nu stia o boaba româneste! E si normal, într-o familie mixta, daca nici macar carti n-a avut sa învete sa citeasca; abia daca întelegea câte ceva din ce mai vorbeam noi româneste, dar, de vorbit… absolut nimic!

Mai stiu asemenea oameni. Am scris odata despre o fata, care a fost adoptata, la vârsta de 9 ani, dintr-un orfelinat din România, de o familie americana. Traind ani de zile rupta total de România, a uitat aproape complet limba româna. Acum s-a maritat cu un român si reînvata limba româna, dar deocamdata vorbeste mai bine în engleza decât în limba materna.

Am întâlnit un domn, în vârsta de 70 de ani, la Ambasada României din Washington în 2010, cu ocazia vizitei ministrului de externe Teodor Baconschi în SUA. La acea întalnire erau prezenti cetateni americani de origine româna. Domnul a cerut permisiunea sa ni se adreseze în limba engleza, pentru ca locuind de 50 de ani în SUA, dintre care 30 de ani fara posibilitatea de se întoarce în tara, i-ar veni mai usor sa se exprime în engleza. A fost o situatie paradoxala, desi cei prezenti vorbeau si limba engleza.

Am citit o lunga polemica pe site-ul unei biserici protestante românesti din SUA. Tinerii cereau sa se oficieze slujbele în limba engleza. A cui este vina? De ce exista români în strainatate, carora le este mai simplu sa se exprime în limba tarii adoptive decât în limba materna? Exista solutii? Bibliotecile si librariile românesti în diaspora ar putea deveni o solutie.

Simona BOTEZAN
Washington DC
15 aprilie 2011