BĂTRÂN OVIDIU

străin – barbar şi

singur – exilat dintre limbile-nţelese cu

mine : un ovidiu al

lumii – fără pace – fără veşti – cu

lacrimi secate

am decăzut dintr-o împărăţie – căreia

numele i-am uitat – şi

adresa

în această limpezime alburie – incertă

între gheţuri sloită – nu

sunt demult: ieri

culegeam flori de foc – şi

făceam salturi mortale – în divine

alcooluri Continue reading “Adrian Botez: “Bătrân Ovidiu” și alte poeme” →