IARNA IN FLORIDA

Pentru ca am vazut de cateva ori cum arata Florida – tinutul cu nume crescut din petalele florilor – in anotimpul de maxima inflorire a naturii si a spiritului de organizare turistica, am vrut sa stim cum arata schimbarea la fata din timpul iernii.  Asa ca am facut o vacanta in anotimpul hibernal, de Sarbatori, in apropiere de parcul Disney World cea mai  populara atractie turistica a Floridei, locul pe unde, cu cativa ani mai inainte, ne rupsesem picioarele de atata alergatura. Si acum  a fost o vacanta frumoasa, chiar daca ”iarna nu-i ca vara“, mai ales ca  nu am avut de suportat neplacerile caldurii si umiditatii din timpul verii.
Florida  nu putea sa fie altfel pentru noi. Aceasta zona a pamantului sarutata de soare in mai toate zilele anului,  atat de frumoasa si atat de intersanata, cu un turism bine organizat, a dat prilejul unei  adevarate explozii de localitati si  constructii noi care au atras  numeroase familii, multe  din Canada si a devenit in scurt timp una din cele mai frecventate destinatii de vacanta  ale americanilor, canadienilor si ale multor turisti de pretutindeni, chiar si in vremea de iarna.
Iti starneste admiratia cand te gandesti ca tot ce s-a construit  a luat fiinta doar de-a lungul secolului 20. Aici totul este nou, chiar si dupa standardele societatii americane, societate de altfel tanara la randul ei, iar turismul functioneaza ca pe roate proaspat unse. E un fapt cunoscut ca americanii stiu sa faca bani, dar este tot atat de adevarat ca pe banii primiti, ei stiu si pot sa iti ofere substantial, incat sa iti creeze starea de bine si sa te declari multumit.
Ne-am incumetat sa petrecem o vacanta in timpul iernii  stiind ca nici in acest anotimp nu ii pier toate frumusetile, dar si dupa felul cum se retrag aici multi seniorii canadieni, refugiindu-se de frigul lungilor  ierni  canadiene.
Frumusetea exuberanta a zilelor de vara acum era inlocuita partial cu cea a bogatiei decorului ornamental care se intrecea pe sine in stralucirea multicolora a luminilor revarsate pe cladiri si gradini, pe oglinzile apelor ce impanzesc terenul si in tot locul unde putea fi agatat un fir de lumina. Pe teme si forme diferite, decorurile si luminile formau un univers spiritual omogen deosebit. Ne lasam furati de magia luminilor, traiaiam o stare de sarbatoare, eram incantati ca puteam vedea cum petrec sarbatorile oamenii din alte parti ale lumii si incercam sa deslusim modul lor de a intelege si a-si trai viata. Si totusi…respiram si aerul prea imbibat de izul afacerilor comerciale, iar registrul starilor sufletesti il traiam altfel decat cel in care am crescut si care azi ne creaza starea inalta, linistita, curata, fericita ca pe vremea copilariei petrecuta in locul-icoana numit cu emotie “acasa”. Bucuria acestor zile pe care o traiam acum se impletea cu amintirea altei vacante asemanatoare petrecuta in Andaluzia Spaniei acum 5 ani, dar si cu retrairile indepartatelor vremuri ale copilariei de care nu ne putem desprinde niciodata. Aici era cu totul o alta lume, e adevarat, frumoasa si interesanta, dar care nu facea parte din fiinta noastra si astfel amintundu-ne ca asa cum este ea ticluita, este o lume imperfecta, chiar daca este cea mai buna dintre toate lumile posibile.
Incantatoare a fost si vremea, fiindca aici a imbracat hainele celor patru anotimpuri intr-o singura zi. Dimineata ne intampina un soare stralucitor cu lumina datatoare de fiori plini de viata, incat ne trezeam cantand si saltand de bucurie venita tiptil nu stiu de pe unde. Ne venea sa ne credem mai frumosi, mai tineri, mai generosi, gata sa dam din prinosul de bunatate numai sa fi fost cine sa-l primeasca si completam tabloul primaverii cu amintirea pastrata in urechi a cantecelor pasaretului chemandu-si perechea. La amiaza era o vara mai domoala. Ca sa nu pierdem “anotimpul” de cateva ore ne-am dus la plaja si ne-am aruncat in bazinul de afara cu apa incalzita. Ne-am rasfatat in nisip si in razele soarelui acum calde, dar prea repede trecatoare.

La plaja in Ajunul Craciunului

Ne-am facut fotografii, fiindca nu e de ici de colo amintirea scaldelor pe malul apelor in anotimpul numit “scurta vara din timpul iernii”. Seara gustam din anotimpul toamnelor tarzii, cu natura adormita. Noaptea, temperatura ne incerca pielea ca o iarna blanda, dar tot cu “naravul” stiut.
Atmosfera linistitoare, o eleganta masina inchiriata, eleganta si confortul apartamentului nostru in care ne-am simtit ca acasa, caci, pe buna dreptate, apartamentul, prin sistemul time-share, era proprietatea noastra pe timpul sederii  acolo, jocurile de minigolf si alte distractii au contribuit ca buna noastra dispozitie sa fie deplina.

Satisfactii deosebite ne-au oferit si vizitele imprejurimilor. In localitatea St. Petersburg am petrecut o zi intreaga atrasi de frumusetea orasului cu aer patriarhal asezat pe malul apelor Golfului Mexic si mandrindu-se ca adaposteste colectia tablourilor lui Salvador Dali, aflata acum intr-o cladire devenita neincapatoare si gata de mutare peste cateva zile intr-o noua si moderna cladire, de trei ori mai incapatoare.
Vechiul muzeu SALVADOR DALI.

I-am dat mai multe tarcoale acestei constructii facuta pe masura artei pe care o adaposteste.

Noul DALI se deschide in ianuarie 11, 2011.

In fata tablourilor am ascultat iarasi uimitoarea poveste a acestei importante colectii, un omagiu, nu doar pentru Dali, dar si pentru familia Morses, care a pus baza acestei colectii. Am scotocit iarasi ideile din tablourile lui Dali, acest artist mereu tanar care in mod repetat s-a reinventat pe sine. Am revazut acele aspecte dense si complexe, cu unghiuri diferite, cu peisajele deformate, ambigui, cu obiectele care curg, sau nelalocul lor, cu formele amenintatoare sau contrastele puternice ale tablourile lui. Ne provocau obsesiile si ciudateniile si ne punea pe ganduri perpetua dorinta de schimbare in confruntarea sa cu aceasta lume. Tipic adolescentin… Asa se explica de ce, revenind la acest muzeu dupa catva ani, tablourile aveau inca multe de spus din bogatia de intelesuri ramasa ca o promisiune pentru mereu “data viitoare”.
In aceasta vacanta, nu noutatile au avut precadere in atractia si satisfactia noastra, ci bucuria redescoperirii si reevaluarii celor vazute in alte dati. Cand te afli la primul contact cu lumea in care ai intrat, traiesti noutatea care te intampina, incerci sa o intuiesti, sa o cuprinzi cu toate simturile, sa o cantaresti, sa-i gasesti un loc in scara valorilor, sa-ti intiparesti ce crezi ca trebuie sa ramana in zestrea memoriei pe viata. Ca si tablourile lui Dali, tablourile de viata care se succedau inaintea ochilor nostri aveau ceva mereu de redescoperit, de contemplat, de pus in alti termeni, de privit din alt unghi. Revenind dupa un timp, imaginile iti par o carte deschisa pe care ai citit-o, dar acum a venit timpul sa observi nuante sau amanunte relevante, sa reevaluezi, sa redescoperi, sa gusti mai pe indelete ce ai ingurgitat inainte la repezeala, sa verifici ce ti-a mai ramas din inregistrarile memoriei afective. “De asta iti amintesti?” era intrebarea cea mai frecventa a acestor zile.
Chiar si drumurile de sosire si plecare au fost intr-un fel o reconstituire. Alergand prin aeroporturi de la un terminal la altul, ne-am lasat furati de frumusetea constructiilor si de buna functionare a serviciilor. Cu 15 ani in urma, primele impresii despre uriasele aeroporturi americane mi-au starnit multa admiratie. Acum, optica era alta. Datorita internetului, am putut sa vad aeroporturi noi in Dubai, China, Japonia si aiurea prin lume, cladiri sau chiar orase construite pe apa, sub apa, in plin desert devenit un rai de frumusete, vapor urias, cat un oras de mare si cate alte minunatii… Pentru acestea s-au folosit tehnici de ultima generatie, s-au investit cutremuratoare sume de bani, facand sa stapaneasca un lux exorbitant, iar serviciile sa se ridice la cea mai inalta clasa posibila. Aeroporturile americane care formasera obiectul deplinei mele admiratii nu cu mult timp inainte, acum palisera. Functionau bine si acum, dar mi se pareau prafuite, modeste si la mare distanta de cele construite recent acolo unde s-au adunat cele mai mari bogatii ale lumii, iar  tennica moderna ne-a creat sentimentul de uluire.
In final, ne-am adunat si noi gandurile, am facut ordine in sentimente si ne-am pregatit de plecare acasa. Ca si in celelalte vacante petrecute in Florida, la plecare am simtit ca s-a cuibarit in noi niste vibratii de frumusete  proprie care  incercau sa ne smulga promisiunea de a reveni. Seductia lor era atat de vie, incat  am simtit ca nu vom putea  rezistenta.
In Toronto  ne-a intampinat albul zapezii prin care intrezaream inocenta copilariei si ne-a indulcit regretul ca am parasit frumusetile Floridei. Poate din cauza ca m-am nascut in toiul iernii, oricat de frumos ar fi in Florida sau in alte locuri pamantene, nu mi-ar place sa lipseasca iarna cu puritatea zapezii din peisajul vietii mele.

Elena Buica

O altfel de iarna

Flori de gheata pe geamuri
si lacrimi de stele pe cer
naprasnicul ger cu turturi la stresini
destine durute pierdute-n eter
suflete-aproape-mpietrite
sporadice gemete surde
si focuri mocnind, amortite
in inimi de linisti flamande
ierni ravasite de viscol
tristeti stand la cozi de iubire
sperante-atarnate-n temutul oracol
pribege cete de fulgi izvodind fericire
 
Imagini tacute dormind sub zapezi
ce-ascund atatea nespuse dureri
dezgolite de vanturi, trecute amiezi
isi scutura clipe in crunte taceri…
 
Inunda-te-n alb suflete-al meu
lasa-ti tristetea si lupii alunga
credinta-ntareste-ti, deschis fii mereu
cu fulgii danseaza-n lumina fecunda
te roaga in taina, spre Ceruri zambeste
imbraca-ti in pace iubirea flamanda
si fii linistit, Dumnezeu te iubeste!

Georgeta Resteman

MIROASE A VESNICIE

Sufletului
Ii plac tot felul
De mirodenii.
Busuiocul, insa,
E preferatul lui.
Miroase a vesnicie.

VARTEJ SOPTITOR TIMPULUI

Cobor in mine,
Iau de mana
Lumea cuvintelor
Si incerc sa fiu
Vartej soptitor
Timpului.

INSEMN

Insemn clipa aceasta
Cu lacrima mea
Si simt
Ce dureroasa ramane
Amintirea…

DE PLICTISEALA

Ma misc intre ceva si ceva,
Eu, punct perpendicular
Pe axa lumii.
Beau in fiecare noapte
Cate o stea
Si-mi innod aripile
Cu ganduri.

CADEREA SPRE NICIUNDE

Cadeam mereu
Intre jos si sus.
Incepusem sa ametesc
De atata cadere
Spre niciunde.
Vesnicia imi transpirase
In palme.

DINCOLO DE NOI

Dincolo de uitare,
E neliniste.
Dincolo de durere,
E boala.
Dincolo de boala,
E fiinta.
Dincolo de noi,
Suntem noi

CUVANT ROTIT

M-am ascuns
In umbra unei idei.
Nimic mai frumos
Ca acest joc !
Sunt un cuvant
Care se roteste.
Nimic mai bun
Decat zborul
Cuvantului !

ARIPI DE ROUA
Botul umed al diminetii
Rumega viata.
Ingerii s-au trezit
Cu aripi de roua.
Cu ochiul beat
Eu decojesc clipa

SEMN

Ingenunchezi
In iarba cuvintelor
Si genunchii
Iti prind radacini.
In clipa urmatoare
Devii semn.

TABLOU DE IARNA

E primavara-n iarna, vezi prea bine
Ce rai domnesc e in gradin’-afar!
Au inflorit, in ram, margaritar,
Toti merii mei, au florile ciorchine.

Miroase-a flori de gheata pe asfalt !
Maret tablou in casa mintii mele !
Si vor ramane pururea eterne
Aceste clipe cu pridvor inalt.

Nici mana unui pictor n-o s-astearna
Pe panz-acest décor mirific, pur !
E-atata frumusete imprejur
Incat as vrea sa fie pururi, iarna !

A CAZUT UN INGER

S-a pierdut un inger pe strada !
L-am vazut adineauri, in port.
Are parul alb, ca de vata,
Si ochi mari, albastri de tot !

S-a pierdut un inger pe strada !
A cazut din cer, nu stiu cand.
Are mersul zburdalnic, de parca
Pare-a fi adiere de vant !

Si-are-un trup de magnolie roz,
Iar obrajii, de purpura vie.
Ma opresc langa el si visez
Ca-i al meu, de acum, pe vecie.

A cazut un inger pe strada !
A cazut din cer, nu stiu cand.
Toti plopii se opresc sa il vada,
C-are ochii de flacari arzand.

Daca intrebi in vis pe Stapanul,
Unde sunt ingerii Lui,
O sa-ti spuna ca nu este unul,
Iar acela e cel ce-l vazui !

Si-am sa-l duc la mine acasa,
Sa-l pastrez ca pe-o boare de crin !
Si-o sa fie un inger – mireasa !
O minune cu zambet senin !

MAI INFLORESC SALCAMII ?

E mult de-atunci, tin minte ca ploua.
Iti admiram, timida, haina alba.
Acolo-n parc, doar frunza fremata
Si ma uimea mereu o floare dalba.

Erau mai multi pe banca, sub salcam,
Plangea statuia si curgea izvorul.
De man-am alergat pe-un tainic drum,
Mi-ai alungat din inima-ntreg dorul.

Si din trifoi, cand am cules norocul,
Tu mi-ai zambit, si-am inteles ca noi
Mereu vom tine-alaturea intreg jocul
Iubirii noastre: frunza de trifoi.

De-atunci e mult si nu te-am mai vazut.
Salcamul a-nceput sa-si pice frunza.
Stau seara trista, in pridvor, si-ascult
Paianjenul cum isi mai tese panza.

Si nu te vad, azi pasul ti-e mai rar.
Indiferent mi-arunci un zambet fals.
Ma consolezi doar cu un gand amar,
Cu glasul stins ma mai inviti la vals.

Nu-ti mai e mana calda, ca atunci
Si par sa-ti fiu, din ce in ce straina.
Urmele noastre de prin vai si lunci
In fata mea, cu greu se mai inclina.

Nu-mi mai arati pe cer nici Carul Mare
Si nici romanta mea n-o mai asculti.
Privirile de azi nu-s ale tale,
Ca sunt mai reci ca neaua de pe munti.

Cand ne urzeam, atunci, placute vise,
Senina luna ne veghea zambind,
Dar azi e trista, razele-i sunt stinse
Si ochiul ei nu e la fel de sfant.

Azi, toamna-ncepe, vantul sufla iar.
Miroase, simt, a struguri copti in vie.
Stau singura pe un oblon de car
Si ma gandesc la noi, la ce-o sa fie.

E mult de-atunci, azi treci nepasator
Si ochii ti-i ascunzi de ochii lumii.
In umbra amintirilor cobor
Si ma intreb  „Mai infloresc salcamii ?“

POVESTE CU INGERI

I-atat de-nalt pridvorul in care plang copacii,
Caci ingerii coboara direct in poala lui.
Alaturi, in gradina, se-mpodobesc iar macii
Pentru-o printesa-a noptii, cu ochii mari,
caprui.

I-atat de-nalta clipa ce ne primi voioasa,
Caci visele stau roiuri pe scaunele ei.
Ma tulbura povestea asa de frumoasa
A codrilor inalti si-a florilor de tei.

Beatrice Silvia Sorescu

Speranta si viscol

Cu fulgi viscolind prin zapezi inrosite
In noaptea de iarna, departe de lume
Mi-ascund fata-n palme, taceri ’nabusite
Sub neaua cladita-n salbatice dune
 
Se zbat sa rasara-n cuvinte plapande
Isi cauta rostul in stihuri pribege
De viscol ranite si doruri flamande
Ne’ntelesul voind din zapezi sa dezlege.
 
Ma biciuie fulgi inghetati intre stele
Din albul lor pur ma inund cu iubire
Cu dragoste-adun nazuintele mele
In coruri de ingeri, ravnind fericire.
 
Cand vine Craciunul si bradul straluce
Colindu-mi se naste pasind prin troiene
Mai sting ne’mpliniri si esecuri caduce
Si-adun nestemate de suflet… perene.
 
Se-aprind lumanari din cenusi ravasite
Lumina-mi inunda cu dragoste pura
O viata pierduta-n visari ne’mplinite
Si-i da stralucire, topind orice zgura
 
Ramasa-ntre muguri de cetina verde
Iar pruncul din mine zambeste vibrand
Cu inima plina de Tine mai crede
In floarea din suflet si-n albul din gand.
 
Bacau, 9 decembrie 2010
Georgeta Resteman

Inchisoarea florilor

By Georgeta Resteman

Sunt triste, cu petalele-amortite

De-atata nea se-apleaca spre pamant

Cand gerul le va dobori, strivite

Vor strange doruri intr-un legamant.

Incarcerate sub zapezi si gheturi

Se sting incet, topindu-se tacute

Si pier apoi ca aburul din ceturi

Sau lacrima destinelor durute.

In inchisoarea rece, sub zapezi

Asteapta-n taina sevele sa-nvie

Cu razele de soare din amiezi

Sa-mbrace Universu-n armonie.

Sunt suflete-nghetate de tristeti

Printre zabrele emanand iubire

Perdele de lumina-n dimineti

Stindarde vestitoare de-mplinire.

Din puritatea fulgilor se-adapa

Isi umplu cu sperante calimara

Vor inflori si vor canta la harpa

Cand o sa vina iarasi primavara.

 Sibiu, 3 decembrie 2010

Dupa Credinta Vine Fapta

Un grup de tineri credinciosi petrecusera revelionul impreuna si acum se indreptau spre casele lor. Era dimineata devreme si un ger aspru intampina prima zi a anului. Deodata le aparu in cale un om intins pe pamant, cu pieptul si burta dezgolite, lipit de gheata care acoperea strada. Apropiindu-se, si-au dat seama ca era un tanar, de varsta lor. Bolborosea cuvinte abia auzite, ca pentru sine insusi. Tinerii crestini l-au ridicat de jos si, cu mare greutate, l-au induplecat sa intre cu ei in holul unui bloc din apropiere, unde s-a incalzit putin stand cu spatele rezemat de calorifer. Era si baut, dupa cum se cuvenea unui barbat tanar in noaptea de revelion, lucru care stanjenea si mai mult comunicarea cu el. Curand au aflat ce era mai important din istoria lui; singur-singurel pe lume, dezamagit si satul de viata, tanarul voia sa moara. Se intinsese pe gheata, abandonat racelii, asteptand sa se imbolnaveasca si sa scape de toate necazurile.
Una din fete si-a dezbracat “alain-delon”-ul si l-a pus pe umerii celui pescuit din intunericul acestei lumi, in noaptea cea mai plina de sperante a anului.
– “N-am sa racesc, locuiesc la doi pasi de aici”, spunea ea, “in doua minute sunt acasa”. A incercat sa explice tanarului esuat pe marea de gheata a iernii romanesti, ca avea sa fie asteptat in aceeasi zi, seara, la biserica din cartier, unde urma sa inapoieze haina imprumutata. Dandu-si seama ca avea putine sanse de a se face inteleasa, ori ca tanarul sa retina adresa bisericii, a incercat o alta metoda; a scris pe o hartiuta adresa bisericii si cum se putea ajunge acolo, apoi a strecurat hartia in buzunarul hainei, insistand ca tanarul mahmur sa retina doar atat; sa caute in buzunar mesajul lasat de ea. Altceva nemaifiind de facut, l-au lasat in holul blocului, grabindu-se fiecare spre casa lui, cu gandul sa puna laolalta macar doua-trei ore de somn, inainte de a se pregati de plecare spre biserica, la primul serviciu din anul pe care tocmai il intampinasera.
Gest necugetat din partea tinerei fete crestine, vom fi tentati sa gandim! Daca ar fi s-o si spunem cu gura, poate ca am zice doar “riscant”. Sa imbraci cu haina ta pe un betiv necunoscut, cules de pe drumuri si sa mai si astepti sa ti-o aduca inapoi! Inteleg, sa imprumuti o haina ca aceea, care costa pe vremea respectiva salariul pe cateva luni de zile, unui prieten, sau unui cunoscut de incredere, de la care esti convins ca o primesti inapoi. Dar unui strain cu mintea incetosata de bautura?…
Interes pentru aproapele cazut intre talhari? Credinta naiva, de copil? Incercare de a trai practic cele citite in Scripturi? Cum am putea califica aceasta fapta in adevarata ei luminaa Poate chiar asa, simplu, ca pe o fapta a credintei.
Ne vine sa credem sau nu, dar in seara aceleiasi zile, tanarul cules de pe drum a fost prezent la intalnire cu binefacatorii lui. Trezit din mahmureala, a venit sa inapoieze haina imprumutata. Pentru el intalnirea a fost marcata la inceput de multa stanjeneala, aflandu-se dintr-odata intr-un mediu nefamiliar lui, unde nu stia nici cum sa se poarte, nici ce sa spuna si, pe deasupra, imbracat cam pestrit. Dar exuberanta si caldura cu care tinerii crestinii il inconjurau au topit repede gheata dintre ei. Anul nou inceput cu stangul, in disperare si dezgust pentru viata, lua o turnura nevisata pentru el prin intalnirea cu cativa tineri credinciosi, aflati in dragostea dintai, dornici a implini literal cuvintele Domnului, asa cum numai tinerii sunt dispusi s-o faca, fideli atat in cuvinte cat si in fapte. In seara primei zile din an, el venea, fara sa stie, la intalnire cu Cel ce se identifica pe Sine cu facatorii de asemenea fapte.
Iar tanara crestina, care si-a pus haina pe umerii necunoscutului inghetat de gerul iernii, cum odinioara Ilie si-a aruncat mantaua peste Elisei, era aceeasi fata credincioasa, a carei rugaciune scurta castiga o mare batalie prin credinta, situatie descrisa in articolul precedent. Prin credinta ea se adresa Domnului ei in rugaciune, iar prin fapte vorbea, la fel de convingator, semenilor.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

ZAPADA NIMANUI

by Dona TUDOR
Bucuresti

Foto: Nicolae Nicoara-Horia

Încalzirea globala s-a poticnit. Ninge. Iarna ne-a adus aminte ca e unul dintre cele patru anotimpuri.

Plângeam cu teama ca ne dispar anotimpurile. Si totusi, ele, anotimpurile, nu ne-au uitat. Anotimpurile vin. Au rostul lor. Noi uitam de ele. Mereu ne iau prin surprindere. Si când ploua. Si când ninge. Si când nu ploua. Si când nu ninge. Nu mai stim sa traim cu anotimpuri. Parca nu mai stim sa traim nici în anotimpuri. Uitam ca e un rost în toate.

Iarna ar trebui sa fie o bucurie. Zapada e o lunga aducere aminte a copilariei. Sub pamântul acoperit cu straturi de nea argintie, fierb seve din templuri vegetale. Se plamadeste explozia de culoare a anotimpurilor ce stau la rând sa vina.

Rascolitoare e asteptarea înfratirii grâului sub zapada. Scânteieri magice pregatesc galaxii de flori si miresme. Clipa fermecata a roadelor vine de sub zapada de sidef a iernii. Fulgii de nea ne tulbura si ne îngenuncheaza.

Astazi, frica face calea întoarsa, când privim cu teama la zapada. Ce gânganii ne-au gaurit pânzele de borangic cu visele iernii? Limba clopoteilor de la capastru a ramas încremenita. Sania biciuita de dorul calator e suspendata într-un alt timp. Nu mai suntem pârguiti de dragoste când ninge? Noaptea se albeste sub vifornita. Adormim cu spaima stirilor despre noi valuri de zapada. Ziua nu mai stam chibzuind cu tâmpla lipita de fereastra cu flori de gheta. Tehnica avertizarii moderne ne-a pus culorile în coduri de comunicare. Timpul se masoara si cu fulgii de nea.

De ce privesc guvernantii zapada livizi? De ce li se înmoaie putinta, ca untura în tigaia încinsa, atunci când ninge? Privirea lor e ca biletul razuit, de la loz în plic, pe care scrie necâstigator. Necazul sta în mintea multora pe care îi avem în capul trebii si pe care nu vrem s-o vedem ca e scamosata. Sau plina cu câlti. Prin lipsa noastra de reactie, la bâlciul la care suntem spectatori, devenim, încet, încet, complici. Privitori nedesteptati desi, ni se cânta, în fiecare dimineata, imnul desteptarii.

Când ninge, peste Gradina lui Dumnezeu, se întind aripile îngerilor. Iarna trebuie iubita. Si gospodarita. Nu e vreme de împins la pribagie. De ce sa ne punem samânta de bocete în suflete când cel mai întelept e sa ne facem vara sanie si iarna caruta?! E multa somnolenta si lenevie. Nici maimutica politicii nu mai sare în sfori. Opozitia e amortita. Puterea da din coada si scoate fumigene. Si unii, si altii viseaza, în toiul iernii, la vitelul de lapte.

Cine a stat ca o momâie sub troienile zapezii, va sta la fel si sub petalele corcodusului.

Nu s-ar putea organiza un teledon si pentru zapada?