INFRACTORUL DUMNEZEU


 

De o zi începe, Hrist patimitor,

Viata Ta de simplu, mare infractor,

 

Vinovat de toate câte se întâmpla,

Vinovat ca lumea Ti se zbate-n tâmpla,

 

Vinovat de cruce, ca tamaduiesti

Fara nicio plata – vinovat ca esti,

 

Vinovat ca Fiul Domnului Îti spui,

Ca sa iei asupra-Ti relele oricui,

 

Vinovat de pilde, si de rugaciuni,

Ca-mpotriva legii faci mereu minuni,

 

Vinovat de-un bine, dat celui ce cere,

Sanatate, hrana, mila, înviere –

 

Vinovat chiar fara a avea de stire

De iertare fara margini, si iubire –

 

Vinovat ca înca, n-ai nici pat, nici casa,

Si ca stai cu vamesi, si cu slugi, la masa –

 

Vinovat ca înca, dai învatatura

Împotriva celei ce împarte ura –

 

Demn atunci de lanturi, chinuri, si bataie,

Demn de sângerare-n putrezite paie,

 

 

Demn ca toata lumea, înca, sa Îl spurce,

Si nedemn de toate – sugrumat pe cruce!

 

Astfel, frate draga, de-ai sa patimesti,

Din înalte foarte ratiuni lumesti –

 

Astfel, fara vina, slab întru putere,

De cârpesti o lume, care, totusi, piere –

 

Si recunostinta, chin primesti, si moarte,

Dumnezeu, cu tine, înca, le împarte…

 

 18 aprilie 2011

( saptamâna patimilor, ziua întâi )

din volumul LUMEA DE AUR, de Jianu Liviu-Florian

O tragedie româneasca

Procentul mare al celor cazuti la BAC si  modul lor de manifestare, ascund o adevarata tragedie umana

55 % –  Cazuti la BAC

 

 

[pullquote]

Cuvintele sunt ca si banii, acelea sunt bune si folositoare care au trecere, care sunt de folos in comunicarea dintre oameni.” (parafrazarea unui celebru citat din Simion Stefanarhiepiscop; in 1648, la Alba Iulia, traduce si tipareste  Noul Testament)

[/pullquote]

Inainte de 1989, cum spune un vers al lui Nichita Stanescu, ce a fost intr-adevar nu se stie, dar examenul de bacalaureat nu ne lua prin surprindere.

Elevii  si atunci aveau emotii foarte mari,  insa stiau la ce sa se astepte, pentru ei rezultatele nu constituiau adevarate surprize, nici vorba de tragedii colective. Cei care munceau in mod sustinut reuseau sa aiba o buna pregatire teoretica care, desigur, avea si ea lacunele ei fara discutie.

Si atunci, trecerea pragului era foarte dificila pentru oricine nu era pregatit, cum neplacut era momentul si pentru cei pregatiti, cum marturiseste insusi Mircea Eliade in Romanul adolescentului miop. Momentul consista intr-un adevarat „examen” de maturitate.

Insa,  vedem ca acum, in acesti ani de democratie,ca jumatate din candidati nu reusesc sa treaca pragul de maturitate si adeseori, nereusita unora, se transforma in adevarate tragedii personale.

De ce? Nu sunt maturizati in mod corespunzator, anii nu sedimenteaza in mintea si in inima adolescentilor informatiile necesare formarii unor caractere stabile, puternice si bine conturate si pregatite pentru viata. Anii au trecut fara sa le aduca cresterea si consolidarea necesara.

Care sunt cauzele imediate?

1. lipsa religiei crestine in scoli (ca norma morala, biblica)

2. promovarea pornografiei, imoralitatii si homosexualitatii pe toate caile

3. promovarea unor dogme si a unor programe scolare care nu dau rezultatele scontate , pozitive (?)

4. indisciplina cultivata si promovata pe toate treptele societatii

5. atitudinea de neascultare a elevilor, fata de dascali (educatori, pedagogi, parinti)

6. promovarea prin filme, internet si mass-media: a agresivitatii, a horoscopului, a ocultismului (Harry Potter, fiind un exemplu recent si pe scara larga promovat, ori, in acest sens, cu toti prefera sa fie orbi, iar rezultatele negative se vad la tot pasul etc)

Adolescentii nu sunt motivati pentru o pregatire scolara cât mai buna.

Intreaga atmosfera din societatea româneasca nu este propice procesului de invatare.

Se stie ca sportivii de performanta, dar si si adolescentii, studenti si elevi, olimpicii de la diferitele obiecte de invatamânt se straduiesc foarte mult pentru a avea o forma de vârf la ora concursului, asta dupa ce au invatat cât mai mult si s-au infrânat de la multe placeri trecatoare.

(Daca am lua-o ca exmplu pe Nadia Comaneci, care curând implineste 50 de ani, vedem ca ea a dus o mare lupta sa ajunga in frunte, sa se realizeze, sa treaca cu brio examenul de maturitate. Si l-a trecut! Si, in acesti ani, culege roadele muncii ei exemplare din anii adolescentei când s-a pregatit pentru viata de maturitate si a evadat din obscuritatea oferita …)

La fel, pentru ora BAC-ului, adolescentii trebuie sa invete si sa fie invatati cu mult inainte, ca va veni ziua bilantului, ca trebuie ca acea zi sa-i gaseasca pregatiti fizic, moral si intelectual. Nu se pot baza decât pe ei insisi. E un EXAMEN de maturitate. Atunci vor vedea nu doar ei, ci toti ceilalti daca sunt … maturi!

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu – obisnuit sa-si cântareasca bine vorbele si sa foloseasca cu masura exacta cuvintele -, boala de care care sufera societatea noastra românesca a diagnosticat-o printr-un cuvânt: mitomania.

 

Ce cuvânt ai folosi in a diagnostica societatea?

Gradul redus de promovare a BAC-ului nu tine numai de clasa politica, ci de modelele promovate de societatea româneasca în tranzitie, unde câstigatorii au fost “câteva cohorte de mitomani“.

“Sa nu credem ca trecerea BAC-ului depinde numai de clasa politica, pentru ca facem o eroare de fond. Trecerea BAC-ului tine de foarte multe lucruri, de modelele pe care societatea româneasca le-a promovat. Copiii astia de la cine sa învete? Am scos în fata numai câteva cohorte de mitomani care nu au avut nici macar bunul simt sa admita ca au câstigat bani dintr-o întâmplare a tranzitiei”, a declarat Isarescu, la conferinta “Cei mai mari jucatori din economie“, avand ca generic tema “Lectiile crizei pentru urmatoarea perioada de crestere economica”, organizata de Ziarul Financiar si PwC România.

Guvernatorul a redirectionat corect tema de discutie, inspre: “cât de greu se pot câstiga banii adevarati”, sugerând ca modelele ar trebui constituite din oameni care au reusit sa faca averi în mod cinstit.

“De unde sa învete copiii astia? Au învatat cum sa mai fraudeze cu telefonul”, a mai spus Mugur Isarescu.

Cuvântul mitoman, putin uzitat in vorbirea cotidiana, are ca sinonime cuvinte cunoscute, care condamna ca imorali pe posesorii unor astfel de caractere:mincinos, inselator, amagitor, fals, contrafacut, ipocrit, neautentic…

 

Folosind doar un cuvânt sau  stabilind doar o singura cauza, sa dam cât mai bine raspunsul la urmatoarea intrebare:

Care ar fi cauza imbolnavirii grave a societatii romanesti?

Care e de fapt tragedia?

Ce-i putea opri gestul fatal tânarului de la Liceul din Arad care, cazut la BAC, s-a sinucis?  Nici macar nu a deschis laptopul daruit de tatal sau pentru a-i mai diminua suferinta momentului, perceput de el ca tragic, al picarii la examenul de maturitate.

Care?

Biserica ortodoxa si  preotul (care tin locul lui Dumnezeu pe pamânt), majoritari in Romania,  nu-si fac slujba si datoria incredintata si asumata?

 

Blaise Pascal spune, ce spune Biblia: “In om e un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfaânt al lui Dumnezeu.” Omul- oricare ar fi el – este neimplinit si neajutorat fara Duhul Sfânt, fara Dumnezeu.

Ori, daca am trece sa facem o ancheta, am vedea cât de departati de Dumnezeu sunt adolescentii.

Numai Dumnezeu poate da pacea si mângâierea de care are nevoie in inima sa adolescentul, mai ales atunci când trece printr-o incercare atât de grea cum e aceea sa nu treaca BAC-ul. Dintr-odata tânarul nu mai are perspectiva de viitor, se simte atât de gol si pustiit! Se simte singur…!

Nu demult mass-media a transmis cazul unor gemene, care, cu ani buni in urma, la examenul de licenta, una l-a luat, alta nu. TV a depistat ca tinerele s-au inchis in ele insele si, practic in casa lor, de lânga Dej (Cluj), si nu au mai fost vazute deloc de vecini ani de zile. Tragedia lor, e in mintea lor si in inima lor. Nu pot fi consolate decât de o forta mai mare decât tragedia imaginata si perceputa de ele. Ori la Dumnezeu totul e cu putinta. Nimic nu e prea greu pentru El.

Dar cine sa le aduca pe tinere in Mâna Lui salvatoare? Cine?

Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 20)

Nu este de ajuns doar sa stii cum sa treci peste esecuri, ci trebuie sa ai o mentalitate de invingator. A fi invingator inseamna sa transformi toate provocarile sau examenele vietii in trepte ale dezvoltarii personalitatii si ale caracterului.

[pullquote]

Tu, dar, copilul meu, întareste-te în harul care este în Hristos Isus. (…) Sufera împreuna cu mine, ca un bun ostas al lui Hristos. Niciun ostas nu se încurca cu treburile vietii, daca vrea sa placa celui ce l-a înscris la oaste. Si cine lupta la jocuri nu este încununat, daca nu s-a luptat dupa rânduieli. Plugarul trebuie sa munceasca înainte ca sa strânga roadele. Întelege ce-ti spun; Domnul îti va da pricepere în toate lucrurile. (…) Fereste-te de vorbariile goale si lumesti; caci cei ce le tin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Si cuvântul lor va roade ca cangrena. (…) Totusi temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui”; si: „Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege!” (… Fugi de poftele tineretii si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, împreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata. Si robul Domnului nu trebuie sa se certe; ci sa fie blând cu toti, în stare sa învete pe toti, plin de îngaduinta rabdatoare, sa îndrepte cu blândete pe potrivnici, în nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta, ca sa ajunga la cunostinta adevarului; si, venindu-si în fire, sa se desprinda din cursa diavolului, de care au fost prinsi ca sa-i faca voia. „ (2 Timotei 2.1-26)

[/pullquote]

 

Prin definitie, victoria implica lupta, iar lupta implica pregatire, antrenament.

Apostolul Pavel, scriindu-i tanarului sau colaborator Timotei ii spune:

Lupta-te lupta cea buna a credintei…

Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat…

De fapt Pavel il avertizeaza despre provocarile vietii, ba chiar il incurajeaza sa le intampine cu o mentalitate de invingator (incercat inseamna „testat si gasit bun” – promovat)

Dar cum se realizeaza aceasta?

Tot apostolul Pavel spune: Fugi” ... “Urmarestesi foloseste mai multe imagini ale vietii cotidiene care implica, efort, abstinenta, disciplina,corectitudine, etc. El isi  ilustreaza ideile prin oameni cu obiceiuri normale-firesti: soldatul, fermierul, sportivul,  toti acestia au o viziune clara asupra vietii si tintei pentru care depun efortul.

Fugi de ceea ce nu-ti este folositor, dimpotriva, iti este distrugator.

Urmareste lucrurile care iti zidesc-construiesc un caracter bun, puternic, pentru o viata de invingator, cu Dumnezeu.

Dar tinerii nostri n-au aflat ca Domnul bate la usa inimii lor, nu-i recunosc glasul, deoarece s-au lasat amagiti de atâtea alte oferte venite pe toate caile, si tocmai oferta de pace si mângâiere care o face Dumnezeu nu i-a ajuns inca la inima.

Scoala si Biserica nu i-au adus la cunostinta cu toata seriozitatea care e rolul lui Dumnezeu, nu numai in Creatie, dar ca El e si sustinatorul tuturor lucrurilor si solutia la problemele majore ale vietii.

Ori, BAC-ul e una din problemele importante prin care trece aproape fiecare om.

Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise în ea! (Apocalipsa, 1.3)

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori! Ci îsi gaseste placerea în Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! El este ca un pom sadit lânga un izvor de apa, care îsi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce începe, duce la bun sfârsit. (Psalmul 1. 1-3)

 

O RUGACIUNE POTRIVITA:

 

 

Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Încearca-ma si cunoaste-mi gândurile! Vezi daca sunt pe o cale rea, si du-ma pe calea vesniciei! (Psalm, 139.23-24)

 

 

Ce model de sofer suntem pentru copii?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si  tineri.

[pullquote]

…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

[/pullquote]

I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vârste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.

 

II. Tiparul Divin – din paginile Sfintei Scripturi

Se stie ca micutii imita ceea ce vad la parintii lor, cum vorbesc si ce fac.

Sa vedem in acest sens, câteva porunci ale Tatalui Ceresc pentru copiii Sai:

(1) „…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

(2) Sa stii dar în ziua aceasta si pune-ti în inima ca numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer si jos pe pamânt, si ca nu este alt Dumnezeu afara de El. Pazeste dar legile si poruncile Lui, pe care ti le dau azi, ca sa fii fericit, tu si copiii tai dupa tine, si sa ai zile multe în tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau pe vecie.” (Deut., 6.39-40)

(3) Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai în inima ta. Sa le întiparesti în mintea copiilor tai si sa vorbesti de ele când vei fi acasa, când vei pleca în calatorie, când te vei culca si când te vei scula. Sa le legi ca un semn de aducere aminte la mâini si sa-ti fie ca niste fruntare între ochi. Sa le scrii pe usorii casei tale si pe portile tale. „(Deut., 6.5-9)

(4) Isus (…) le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatal facând; si tot ce face Tatal face si Fiul întocmai. Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face (. ..) „De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu, dar: „Arata-ne pe Tatal”? ” (Ioan 5.19- 20; 14.9)

(5) „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.” (Matei, 11.27-30)

(6) „Nu va înselati preaiubitii mei frati: orice ni se da bun si orice dar desavârsit este de sus, coborându-se de la Tatal luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare. El, de bunavoia Lui, ne-a nascut prin Cuvântul adevarului, ca sa fim un fel de pârga a fapturilor Lui.” (Iacov, 1.16-18)

Tatal din Ceruri este modelul pentru fiul Isus Hristos.

[pullquote]

croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce schioapata sa nu se abata din cale, ci mai degraba sa fie vindecat.” (Epistola catre Evrei, 12.13)

[/pullquote]

Domnul Isus este modelul pentru toti crestinii.

Apostolul Pavel ii indemna pe corinteni sa-i urmeze pilda: „Calcati pe urmele mele, întrucât si eu calc pe urmele lui Hristos. „ (1 Corinteni, 11.1)

Pricepem asadar ca trebuie sa-L avem in inima si in gândurile noastre pe Dumnezeu si invatatura Sa?

Psalmistul spune:”Strâng cuvântul Tau în inima mea, ca sa nu pacatuiesc împotriva Ta!” (119.11)

[pullquote]

Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, îmbracati-va cu o inima plina de îndurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelunga rabdare. Îngaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se plânga de altul, iertati-va unul pe altul. Dar mai presus de toate acestea, îmbracati-va cu dragostea, care este legatura desavârsirii. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapâneasca în inimile voastre, si fiti recunoscatori. Cuvântul lui Hristos sa locuiasca din belsug în voi în toata întelepciunea. Învatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cântari de lauda si cu cântari duhovnicesti, cântând lui Dumnezeu cu multumire în inima voastra. Si orice faceti, cu cuvântul sau cu fapta, sa faceti totul în Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.” (Coloseni, 3.12-17)

[/pullquote]

Iar apostolul Pavel gândeste si vorbeste conectat la o ascultare perfecta de Dumnezeu:

Noi rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Hristos. „ (2 Corinteni, 10.5)

 

CONCLUZII:

Fara a urma invatatura Tatalui, care ne-a fost adusa si exemplificata perfect de Fiul Sau, Isus Hristos, care L-a ascultat pe Tatal si i-a urmat cu fidelitate invatatura si pretentiile Tatalui, nu avem nici o sansa in a croi acele carari drepte si bune de urmat pentru copiii nostri.

Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia.” (Coloseni, 4.6)

Tiparul – matricea comportamentului nostru – trebuie sa fie in concordanta cu pretentiile si standardul Lui Dumnezeu. Atunci, si numai atunci, procentele din sondajele facute copiilor nostri vor tinde catre 90 -100%- in ceea ce este demn de urmat, caci Dumnezeu este Cel care da si vointa si infaptuirea.

A Lui sa fie toata Slava, toata Lauda si tot Creditul, acum si in eternitate! Aleluia! Amin.

 

 

 


Cum conduc eu ?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si tineri.


…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)


I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vâvarste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.
Continue reading “Cum conduc eu ?”

Despre Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie

Despre Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie – ca structura catehetic-euharistica, sfintitoare, apologetica si marturisitoare

 

Drd. Stelian Gombos

 

Abstract

The Liturgy is a “sanctifying eucharistic-catechetical structure” in which we are educated towards salvation in a thanksgiving atmosphere and sanctified through word and communion with the Body and Blood of the Lord. The Liturgy is the paradigm of the unity between the word and the sacrament, the sacrament by means of which the divine gift is being shared and Christ Himself unifies with the faithful confirming and strengthening the word, which is transformed from a message about Christ into a real participation to His divine life. On the hole, the Holy Liturgy is catechesis and thanksgiving. In the first part, during the Liturgy of catechumens the catechetical aspect is prevalent while during the Liturgy of the faithful the prevalent aspect is the eucharistic one. The Eucharistic structure of the main service in which the Church is fulfilling himself emphasizes the importance of thanksgiving. During The Holy Liturgy the catechesis and the prayer are wedded together having as their climax the communion with the very Embodied Truth. All the acts and the prayers of the Liturgy are trying to reveal the mystery of the salvation and to help us know, in Holy Spirit and in communion, “the only true God and Jesus Christ” (John 17, 3) towards eternal life.

1. Introducere

Biserica este viata cea adevarata în comuniune cu izvorul vietii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o prin pacat si pe care Iisus Hristos ne-o daruieste în Duhul Sfânt, este prezenta în aceasta lume a Împaratiei lui Dumnezeu. Cultul divin, ansamblul slujbelor Bisericii, reprezinta intrarea noastra în aceasta Împaratie, împartasirea concreta în Duhul Sfânt de viata cea noua în Iisus Hristos, de dreptatea, pacea si bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizeaza Împaratia lui Dumnezeu (Romani 14, 17). Cultul divin este însasi viata Bisericii iar centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, numita de Sfântul Dionisie Areopagitul Taina Tainelor deoarece ea încununeaza tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe si uneste cel mai deplin pe fiecare credincios si pe toti în Dumnezeul cel Unul si infinit în iubire desavârsind comuniunea cu Dumnezeu1.

Întemeiata de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taina (Mt. 26, 26-28; Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 19-20, I Cor. 11, 22-25), Sfânta Liturghie a evoluat în decursul secolelor de la simplitatea originara la bogatia de azi, pastrând elementele esentiale prezente înca de la început. Ea poate fi descrisa ca o „structura catehetic-euharistica si sfintitoare”2 în care suntem educati spre mântuire într-o atmosfera de multumire si sfintiti atât prin cuvânt cât si prin împartasirea cu Trupul si Sângele Domnului. În Sfânta Liturghie cuvântul se uneste cu Taina conducându-ne de la cunoasterea intelectuala, rationala, a adevarurilor de credinta la cunoasterea lor duhovniceasca, prin experienta, la cunoasterea mântuitoare a lui Dumnezeu (Ioan 17, 3).

2. Despre Cuvânt si Taina

Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie este alcatuita dintr-o parte pregatitoare, Proscomidia, savârsita în taina de catre preot în altar, si doua parti ale Liturghiei propriu-zise, slujita de catre clerici împreuna cu credinciosii: Liturghia Cuvântului sau a catehumenilor si Liturghia Euharistica sau a credinciosilor. Liturghia Cuvântului si Liturghia Euharistica au o structura paralela si sunt indisolubil legate. Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu convoaca, vorbeste, Se istoriseste si, în cele din urma, Se ofera pe Sine ca hrana3. La Liturghia Cuvântului, în timpul careia în centrul Sfintei Mese se afla Sfânta Evanghelie, Dumnezeu Cuvântul ne vorbeste si ni se împartaseste prin cuvânt: citirile din Sfânta Scriptura, predica, rugaciunea si cântarea caci „cel ce asculta cuvântul Meu si crede în cel ce m-a trimis pe Mine are viata vesnica” (Ioan 5, 24) iar „cuvintele Mele duh sunt si viata” (Ioan 6, 23). La Liturghia Euharistica în centrul Sfintei Mese se afla Potirul euharistic descoperindu-ne sensul principal al acesteia si anume prefacerea pâinii si vinului în Trupul si Sângele Domnului prin pogorârea Duhului Sfânt invocat în rugaciunea preotului si a credinciosilor si împartasirea cu acestea, adica cu Însusi Dumnezeu Cuvântul întrupat, caci „Cuvântul S-a facut trup” (Ioan 1, 14) si „daca nu veti mânca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viata în voi” (Ioan 6, 53).

La Sfânta Liturghie Iisus Hristos comunica viata Sa dumnezeiasca si înfaptuieste legatura cu noi prin cuvânt si trup. Liturghia Cuvântului se împlineste în Liturghia Euharistica, cele doua parti ale Sfintei Liturghii realizând numai împreuna întâlnirea deplina cu Iisus Hristos cel Înviat si intrarea Bisericii în Împaratia lui Dumnezeu. Cuvântul si Taina (lucrarea sacramentala a Bisericii) sunt inseparabile, formând împreuna un mediu unic si unitar de comuniune între Dumnezeu si om, o partasie reciproca între viata dumnezeiasca si viata omeneasca4. Prin cuvânt Dumnezeu vorbeste omului, îl învata tainele mântuirii si îl cheama la credinta: „credinta este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10, 17). Însusi Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat pentru a darui oamenilor cuvintele vietii vesnice (Ioan 6, 23) si a le descoperi caile mântuirii. Dar auzirea si primirea cuvântului nu este suficienta pentru mântuirea noastra. „Moartea si învierea Mântuitorului devin moartea si învierea noastra nu doar pentru ca noi aflam despre ele prin cuvânt, ci mai ales pentru ca ele se imprima dinamic în noi prin Sfintele Taine în general, mai ales prin Botez si Euharistie”5. Taina, lucrarea sacramentala a Bisericii prin care se împartaseste harul dumnezeiesc si Hristos Însusi se uneste cu cei ce cred, confirma si da putere cuvântului, transformându-l dintr-un mesaj despre Hristos într-o participare reala la viata Sa dumnezeiasca. „Cuvântul nu este purtator al harului egal cu Tainele. El pregateste si întareste Tainele, iar Tainele dau cuvântului eficienta si putere, îl fac vizibil sau lucrator în viata omului”6. Desi nu este egal cu Tainele, cuvântul este si el purtator de har. Harul dumnezeiesc se împartaseste atât prin cuvânt cât si prin Taina. Cuvântul cheama, trezeste, deschide usa inimii prin credinta, Tainele, îndeosebi dumnezeiasca Euharistie, fac sa intre Hristos în camara noastra sa cinam cu El7. Cuvântul nu premerge doar Tainei ci si însoteste savârsirea acesteia. El constituie forma Tainei si îi confera eficacitate, explica sensul Tainei chiar în momentul savârsirii acesteia si situeaza Taina în sfera credintei invitând la primirea ei cu credinta8. De aceea jertfa euharistica este numita, atât în anforaua Sfântului Ioan Gura de Aur cât si a Sfântului Vasile cel Mare, slujba cuvântatoare (?????? ??????)9, adica o slujba purtata, informata de catre cuvânt, limbaj, cântec, rugaciune10.

Pe de alta parte, Taina da putere cuvântului care îsi gaseste expresia cea mai deplina în context sacramental. Fie ca este facut prezent prin lecturile biblice sau predica, prin marturisirea de credinta sau rugaciune, prin psalmi sau imnuri liturgice, cuvântul este comunicat, exprimat si primit în actul eclezial al slujirii si în primul rând în Sfânta Liturghie. În cadrul slujbelor Bisericii cuvântul îsi asuma o valoare sacramentala: ritualul tainic este cadrul în care cuvântul se exprima în modul cel mai elocvent si cel mai puternic. Acest lucru este adevarat numai pentru ca în Taina Cuvântul lui Dumnezeu Însusi este prezent ca Daruitor si Daruit, El este si savârsitorul jertfei euharistice si Jertfa euharistica11. Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, este paradigma unitatii între cuvânt si Taina12. Liturghia catehumenilor are în centru cuvântul, împartasirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt. Liturghia credinciosilor are în centru Taina, împartasirea cu Cuvântul facut trup. Cele doua parti ale Sfintei Liturghii sunt indisolubil legate, Liturghia catehumenilor pregatind si împlinindu-se în Liturghia credinciosilor. Unitatea între cuvânt si Taina este fundamentala si revelata în Iisus Hristos Care este, în acelasi timp, Cuvânt si Taina: „Fiul lui Dumnezeu întrupându-Se ni S-a descoperit noua ca Cuvântul personal al lui Dumnezeu si Taina plenara a mântuirii”13. El nu ne-a vorbit doar ci ne-a si daruit Trupul Sau spre hrana. Trupul Mântuitorului este purtator de energie dumnezeiasca mai mult decât cuvântul Sau. Necesitatea de a comunica prin Taine energia din însusi Trupul Sau de viata facator este impusa de faptul ca avem si noi un trup. Numai Trupul transfigurat al Domnului prin energia dumnezeiasca poate sa transfigureze si trupul nostru din muritor în nemuritor14. Dar Taina singura nu realizeaza întâlnirea deplina cu Iisus Hristos ci numai împreuna cu cuvântul lui Dumnezeu. Prin ascultarea si împlinirea cuvântului ne pregatim mereu pentru primirea Tainei si întelegem tot mai mult continutul ei inepuizabil, iar prin Taina Euharistiei primim, în mod sacramental, tainic, însasi realitatile dumnezeiesti semnificate, anuntate si descoperite prin cuvânt. În acelasi timp, cuvântul lui Dumnezeu catre noi, ca chemare la comuniune, naste cuvântul nostru catre El, rugaciunea de lauda, multumire si cerere, care ne uneste duhovniceste cu Iisus Hristos si cu întreaga Sfânta Treime15.

Liturghia Cuvântului premerge si se împlineste în Liturghia Euharistica pentru ca cuvântul pregateste primirea Tainei. „Daca n-am dobândit simturi noi, daca sufletul si trupul nostru nu s-au sfintit prin Taina Pocaintei, a Botezului si daca n-a premers curatirea si hranirea prin Cuvânt – «sunteti curati pentru cuvântul pe care vi l-am spus» (In. 15,3) si «nu numai cu pâine va trai omul ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu» (Mt. 4,4), Biserica nu da pe Cuvântul si Adevarul Întrupat ca pâine si vin sfintit”16. Drumul lui Luca si Cleopa spre Emaus dupa Învierea Mântuitorului (Luca 24, 13-32), este paradigma Sfintei Liturghii si a unitatii între cuvânt si Taina. Iisus se alatura celor doi ucenici si mai întâi le tâlcuieste „toate Scripturile cele despre El” (v. 27). Desi nu Îl recunosc, ucenicii primesc harul dumnezeiesc prin cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos pentru ca, asa cum marturisesc mai târziu, simteau ca „ardea inima în ei când le vorbea pe cale si le tâlcuia Scripturile” (v. 32). Este tocmai Liturghia Cuvântului care îsi gaseste împlinirea în Liturghia Euharistica, adica în Cina de la Emaus când Iisus Hristos actualizeaza Cina cea de Taina repetând cele patru acte principale savârsite atunci si anume: „a luat” pâinea, „a binecuvântat”, „a frânt” si „le-a dat” (v. 30). Taina Euharistiei pecetluieste cuvântul împartasit pe cale, prin primirea Tainei ochii ucenicilor deschizându-se. Ei Îl recunosc astfel pe Iisus Hristos care se face nevazut dar ramâne prezent în ei prin cuminecare (v. 31). Întâlnirea lui Iisus Hristos Înviat cu Luca si Cleopa ne învata ca cuvântul, atâta timp cât nu se împlineste, nu culmineaza în împartasirea euharistica, desi este purtator de har, ramâne exterior fiintei profunde a omului17. La fiecare Sfânta Liturghie suntem chemati sa refacem duhovniceste drumul ucenicilor spre Emaus si sa primim viata dumnezeiasca prin cuvânt si Taina.

Sfânta Liturghie este o cateheza desavârsita pentru ca cuvântul împartasit atât în Liturghia Cuvântului cât si în Liturghia Euharistica, se împlineste în Taina. „Prin Taina noi devenim partasi Aceluia care vine si ramâne în noi în cuvânt. În Taina Iisus Hristos Cuvântul devine viata noastra”18. Primirea cuvintelor vietii vesnice este pecetluita asadar de unirea cu Dumnezeu Cuvântul facut trup. Liturghia Cuvântului are un caracter preponderent catehetic. În aceasta parte a Liturghiei cuvântul rasuna în Biserica în special prin lecturile biblice si predica. Dar cuvântul rasuna în continuare si în timpul Liturghiei Euharistice, împlinind si o functie catehetica, prin rostirea simbolului de credinta, prin anaforaua liturgica, prin celelalte rugaciuni, ecfonise si imne liturgice. Epicleza reprezinta momentul culminant în care cuvântul se uneste cu Taina: „Acum se savârseste Taina. Acum se uneste adânc Cuvântul cu Taina. Pâna acum a lucrat Cuvântul: – Cuvânt este Evanghelia, cuvânt dumnezeiesc. Cuvânt este predica, kerigma, cuvânt în numele lui Dumnezeu-Cuvântul. Cuvânt este rugaciunea. Cuvânt este Epicleza însasi, este Cuvântul care cheama Duhul Sfânt. Dar Taina, Sacramentul prin care Duhul Sfânt preface Darurile în Trupul si Sângele lui Iisus Hristos, aceasta este mai mult decât cuvântul, este act. Taina este plinirea Cuvântului, este «pliroma» cuvântului în iconomia mântuirii noastre. – «?i Cuvântul s-a facut trup…» prin Duhul Sfânt. Aceasta este Taina: plinatatea sfintirii si momentul suprem al dumnezeiestii Liturghii. – «Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastra» (I Tesaloniceni 4, 3)”19. În Sfânta Liturghie Cuvântul se uneste cu Taina spre sfintirea noastra20.

3. Despre cateheza si multumire

Sfântul Nicolae Cabasila, în tâlcuirea pe care o face Sfintei Liturghii21, arata ca savârsirea acesteia are ca obiect prefacerea darurilor de pâine si vin în Trupul si Sângele Domnului iar ca scop sfintirea credinciosilor. Sfintirea se împlineste prin împartasirea cu Sfintele Taine, ratiunea de a fi a întregii slujbe care este o înaltare continua spre acest moment suprem. Rugaciunile, cântarile, citirile din Sfânta Scriptura, toate rânduielile Liturghiei, sunt mijloace care ne pregatesc pentru sfintirea prin împartasire având însa si ele putere de a ne sfinti prin întâlnirea cu Dumnezeu pe care o mijlocesc si prin aspectul lor catehetic: ne întorc gândul catre Dumnezeu, ne învata bunatatea si iubirea Lui de oameni dar si dreptatea si judecata Lui sadind în sufletele noastre iubirea si frica de Dumnezeu si facându-ne mai zelosi întru pazirea poruncilor Sale.

Cateheza se împlineste în Euharistie luând în cea de a doua parte a Liturghiei forma de multumire si culminând în împartasirea cu Trupul si Sângele Domnului prin care ne sfintim. De aceea, pe buna dreptate, se poate spune ca Sfânta Liturghie este o „structura catehetic-euharistica si sfintitoare”22. Liturghia în ansamblul ei este cateheza si multumire, în ea suntem educati spre mântuire si sfintiti de Duhul Sfânt într-o atmosfera de multumire, în prima ei parte, Liturghia catehumenilor, predominând aspectul catehetic iar în cea de a doua, Liturghia credinciosilor, cel euharistic, multumitor. Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie este o cateheza desavârsita, tipul oricarei cateheze care nu trebuie doar sa transmita o credinta exacta ci sa introduca într-o credinta vie punându-ne într-o relatie directa, de comuniune, cu Dumnezeu si cu ceilalti membri ai Bisericii. Prin caracterul ei comunitar Sfânta Liturghie face sa fie traita intens taina comuniunii ecleziale si, prin aceasta, cea a Împaratiei lui Dumnezeu pe care o anunta si o anticipeaza. Analiza Liturghiei ne descopera cum aceasta „cu o arta desavârsita initiaza treptat, trezeste atentia, stimuleaza toate capacitatile mintii omenesti si o face sa se cutremure în fata Tainelor“23. Dar Sfânta Liturghie, ca de altfel întreg cultul ortodox nu se adreseaza numai mintii. Toate simturile trupesti sunt antrenate: vazului i se adreseaza icoanele si gesturile liturgice, auzului cântarea, rugaciunile si predica, mirosului tamâia, pipaitului toate lucrurile sfinte din locasul bisericii care sunt atinse cu evlavie, gustului Însusi Trupul si Sângele lui Iisus Hristos: „Gustati si vedeti ca bun este Domnul…” (Ps. 33,8). Întreaga fiinta a omului, mintea, inima si trupul, este atrasa în slavirea lui Dumnezeu, Liturghia conducându-ne la întâlnirea cu Dumnezeu si cunoasterea Lui.

Structura euharistica a slujbei esentiale prin care Biserica se împlineste scoate în evidenta importanta multumirii si ne învata sa fim multumitori (Col. 3,15; Evr. 12,18). În Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie cateheza se împlineste în multumire pentru ca multumirea este dovada cunoasterii lui Dumnezeu, a cunoasterii Lui existentiale care înseamna întâlnire, comuniune si unitate cu El. Multumirea este singurul raspuns deplin si real al omului la darurile lui Dumnezeu: creatia, rascumpararea si Împaratia24. În fata a tot ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi, a darurilor pe care le revarsa peste noi si, mai ales, a jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu prin care ne-a deschis portile raiului, nu putem fi decât multumitori. „Într-adevar suntem datori sa multumim, remarca Sfântul Chiril al Ierusalimului, pentru ca ne-a chemat la un har atât de mare desi eram nevrednici, pentru ca s-a împacat cu noi desi Îi eram vrajmasi (Romani 5, 10), pentru ca am fost învredniciti de înfierea Duhului (Romani 8, 15)”25. Sfântul Apostol Pavel arata ca omul restaurat în Iisus Hristos, omul cel nou care „se înnoieste, spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 15), este multumitor (Coloseni 3, 15). Faptul de a fi multumitor este plinatatea cunoasterii lui Dumnezeu caci cel ce L-a cunoscut pe Dumnezeu nu poate fi decât multumitor. Multumirea fata de Dumnezeu, care izvoraste din cunoasterea Lui, este trairea raiului, este starea celor care au fost facuti partasi Împaratiei lui Dumnezeu. Prin multumirea fata de Dumnezeu se restabileste si cunoasterea integrala a lumii, recunoasterea acesteia ca lume a lui Dumnezeu, ca darul iubirii Lui, ca chemarea de a cunoaste în toate pe Dumnezeu, de a fi în comuniune cu El prin toate26. Multumirea fiind împlinirea cunoasterii este si împlinirea libertatii celei adevarate pe care ne-o da cunoasterea adevarului: „?i veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi” (Ioan 8, 32). Cel care L-a cunoscut pe Dumnezeu acela îi multumeste, iar cel care îi multumeste lui Dumnezeu este liber. Multumirea este starea omului desavârsit care s-a îmbracat întru dragoste si în inima caruia stapâneste pacea lui Iisus Hristos (Coloseni 3, 14-15). De aceea Sfântul Pavel ne îndeamna ca „orice ati face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate sa le faceti în numele Domnului Iisus si prin El sa multumiti lui Dumnezeu-Tatal” (Coloseni 3, 17). Daca toate cele facute cu cuvântul sau cu lucrul trebuie sa le facem în numele Domnului Iisus Hristos si prin El sa multumim Tatalui (Coloseni 3, 17), cu atât mai mult Sfânta Liturghie, care este Taina Tainelor, centrul vietii Bisericii si al vietii crestinului, este savârsita în numele Domnului Iisus si este o multumire adusa Tatalui. De aceea Sfânta Liturghie este numita si Euharistie, termen care în limba greaca înseamna multumire. Aceasta multumire se împlineste mai ales în ce de a doua parte a Liturghiei, numita pentru aceasta Liturghia euharistica sau a credinciosilor, luând forma concreta a anaforalei (marea rugaciune prin care multumim Tatalui pentru creatie si mântuirea împlinita de Fiul si îi cerem sa trimita Duhul Sfânt pentru a preface Cinstitele Daruri în Trupul si Sângele Domnului) si a împartasirii cu Sfintele Taine. De aceea prin Dumnezeiasca Euharistie, în sens strict, se întelege Taina prefacerii pâinii si vinului în Trupul si Sângele Domnului si împartasirea cu acestea. „Prin multumire se împlineste sensul Sfintei Liturghii ca înaltare a Bisericii spre Prestolul (altarul) ceresc, ca Taina Împaratiei lui Dumnezeu. Spre aceasta înaltare este îndreptata si duce întreaga Liturghie”27. Îndemnul preotului, a protosului „Sa multumim Domnului!” rostit în încheierea dialogului preanaforal este invitatia facuta întregii adunari de a intra în inima Liturghiei, unindu-ne cu totii în multumire prin rostirea anaforalei si prin împartasirea cu Trupul si Sângele Domnului, este chemarea de a ne arata calitatea de membri ai Trupului lui Iisus Hristos, Biserica, renascuti prin har si îmbracati în omul cel nou, ajunsi la adevarata cunoastere si libertate în Iisus Hristos si în Duhul Sfânt.

4. Despre rugaciune si cateheza

Rugaciunea si cateheza sunt doua aspecte complementare ale actului liturgic în general si ale Sfintei Liturghii în special. Activitatea catehetica a Bisericii, înteleasa ca învatatura spre viata vesnica ce presupune transformarea omului pâna la „starea barbatului desavârsit, la masura vârstei deplinatatii lui Hristos” (Efeseni 4, 13), este strâns legata de cult si se împlineste în acesta. „Orice educatie religioasa crestina trebuie sa fie o educatie ce pleaca de la rugaciune, prin rugaciune la rugaciune”28. Rugaciunea este „culmea tuturor straduintelor ascetice, este centrul de la care toate celelalte faceri îsi trag puterea si întarirea”29. Prin rugaciune omul intra în legatura personala cu Dumnezeu, aflat în el prin harul Sau, se preda lucrarii mântuitoare a harului si se face de buna voie si întru cunostinta împreuna-lucrator cu acesta la mântuirea si îndumnezeirea sa în Iisus Hristos prin Duhul Sfânt. „Prin rugaciune raspundem chemarii lui Iisus Hristos, îl imploram, îl laudam si îi multumim pentru toate simtindu-L prezent în noi ca pe Tu care ne cheama si agraieste si nu ca pe un El de care ne vorbeste preotul“30. Numai în stare de rugaciune, de deschidere spre Dumnezeu, omul poate primi în suflet „cuvintele vietii acesteia” (Fapte 5,19). Cuvintele lui Iisus Hristos sunt cuvinte de Sus, apartin de sfera altor dimensiuni si de aceea pot fi întelese si însusite numai „pe calea unei rugaciuni îndelungate si cu plângere multa”31. Altfel ele vor ramâne pentru totdeauna neîntelese omului oricât ar fi el de instruit chiar si teologic. Rugaciunea, cultul Bisericii, are întotdeauna un sens catehetic. Rugaciunile „se adreseaza mintii si sunt elaborate teologic-dogmatic si soteriologic în asa fel încât efectul lor sa fie iluminarea sufletului cu întelepciunea divina si patrundere ca idei care se întiparesc în gândirea credinciosilor încât prezenta divina sa fie cu adevarat o prezenta harica, lucratoare în suflet unde se pregateste si se consolideaza, în mod experimental ceea ce Biserica numeste atât de frumos gândirea credincioasa”32. Rugaciunea Bisericii nu poarta doar doctrina crestina ci o pune în lucru prin asceza care o însoteste si prin Tainele care o actualizeaza.

În Sfânta Liturghie cateheza si rugaciunea se împletesc desavârsit având ca punct culminant împartasirea cu Însusi Adevarul întrupat. Toate actele si rugaciunile Liturghiei urmaresc sa ne descopere taina mântuirii si sa ne ajute sa-l cunoastem în Duhul Sfânt si în comuniune pe „Dumnezeul cel adevarat si pe Iisus Hristos” (In. 17,3) spre viata vesnica. Cu toate ca întreaga Sfânta Liturghie are un profund sens catehetic, în prima ei parte, Liturghia catehumenilor sau a Cuvântului, aspectul catehetic este în prim plan, în primul rând prin citirile din Apostol si Evanghelie si explicarea lor în predica. Dar fragmentele citite din Sfânta Scriptura nu sunt propuse doar ca simple teme de meditatie ci reprezinta întâlnirea directa, în rugaciune, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Citirea recitativa a Evangheliei si Apostolului ca si plasarea acestora în contextul cântarii Aliluia si a trisaghionului ne arata modul în care Cuvântul lui Dumnezeu ajunge în Biserica venind nu pur si simplu din trecut ca o carte si un canon fixat ci mai ales din realitatea eshatologica a Împaratiei lui Dumnezeu33. Înainte de fiecare citire întâistatatorul slujbei daruieste adunarii pacea lui Iisus Hristos rostind: „Pace tuturor!”. Aceasta este o rugaciune ca pacea lui Iisus Hristos sa se salasluiasca în sufletele celor prezenti pentru ca acestea sa devina ogor roditor pentru samânta cuvântului (Matei 13, 23). Înainte de citirea Evangheliei protosul rosteste o rugaciune care este o adevarata epicleza scripturistica în care cerem prefacerea tainica a Scripturii în Cuvântul lui Dumnezeu care se da ca hrana 34, iar credinciosii, atât înainte cât si dupa citirea Evangheliei, saluta cu bucurie prezenta lui Iisus Hristos, care vine sa ne învete si sa ni se împartaseasca prin cuvintele Sale, exclamând „Slava Tie Doamne, slava Tie!”.

Aspectul catehetic al Liturghiei catehumenilor nu se reduce la citirea si explicarea Scripturii, rugaciunile, ecfonisele, imnele, gesturile având o bogata încarcatura catehetica. Înca de la început, Binecuvântarea mare este o slavire, o laudare a Împaratiei Sfintei Treimi care ne învata ca scopul Sfintei Liturghii este intrarea în aceasta Împaratie, ca Împaratia este vesnica, este extinderea iubirii Sfintei Treimi la noi si ni s-a deschis prin crucea Fiului lui Dumnezeu. Ectenia mare, rugaciunea atotcuprinzatoare a Bisericii care îmbratiseaza întreaga lume, precum si ecteniile mici, care sunt o prescurtarea a acesteia, ne învata sa ne rugam constientizându-ne asupra importantei rugaciunii noastre. Ecfonisele acestor ectenii ne învata ca lui Dumnezeu în Treime i se cuvine „toata slava, cinstea si închinaciunea” deoarece a Lui este „stapânirea si (…) Împaratia si puterea si slava”. Slavindu-l, cinstindu-l, închinându-ne lui Dumnezeu nu facem decât sa-i dam ceea ce I se cuvine. Dar faptul ca a lui este „stapânirea si puterea si slava” trebuie sa ne umple de nadejde pentru ca „bun si iubitor de oameni” este Dumnezeul nostru. Antifoanele ne pregatesc pentru intrarea în Împaratia lui Dumnezeu învatându-ne starea în care trebuie sa participam la Sfânta Liturghie (Antifonul I), cine este Iisus Hristos Cel care ne-a deschis calea spre Împaratie si ne da puterea de a intra în ea (Antifonul al II-lea – Unule Nascut) si conditiile intrarii în Împaratia lui Dumnezeu (Antifonul al III-lea – Fericirile). Antifonul al II-lea, imnul Unule Nascut, „una dintre cele mai pline de învatatura alcatuiri care se spun la o slujba dumnezeiasca”35, este o adevarata marturisire de credinta în forma de rugaciune care exprima învatatura hristologica a Bisericii definita la primele cinci sinoade ecumenice. Sinteza a predicii de pe munte, Antifonul al III-lea – Fericirile reprezinta în acelasi timp o învatatura si o rugaciune pentru a le putea pune în practica. Cântându-le mereu la slujba ne este mai usor sa le retinem si sa le avem tot timpul în minte pentru a ne stradui sa le împlinim. Ritualul Intrarii mici care consta în purtarea Evangheliei de catre diacon sau preot prin mijlocul credinciosilor, intrarea prin usile împaratesti (simbol al usilor cerului) si asezarea ei pe Sfânta Masa (simbol al Împaratiei lui Dumnezeu) exprima întreaga lucrare mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu Care S-a întrupat si a venit în lume „ca sa lumineze pe tot omul care vine în lume”(Ioan 1, 9), a trecut prin mijlocul oamenilor pentru a Se face cunoscut si pentru a-L face cunoscut pe Tatal („Daca M-ati fi cunoscut pe Mine si pe Tatal Meu L-ati fi cunoscut” – Ioan 14, 7) si a-i conduce astfel în Împaratie36. Ridicarea Evangheliei si exclamatia „Întelepciune, drepti!” este o marturisire a prezentei lui Iisus Hristos si o atentionare asupra felului în care trebuie sa-L întâmpinam: cu sufletul deschis spre primirea Întelepciunii supreme si cu trupul drept, în stare de veghe. Cântarea „Veniti sa ne închinam si sa cadem la Hristos …” este un îndemn adresat tuturor de a se închina si cadea duhovniceste la Iisus Hristos, Cel prin care dobândim mântuirea. Trisaghionul, cântat înainte de citirile scripturistice, exprima uimirea sufletului în fata sfinteniei lui Dumnezeu pe care slujirea divina ne-o descopera fara sa ne-o explice. Dupa momentul central al Liturghiei catehumenilor reprezentat de citirile din Apostol si Evanghelie si predica, ectenia întreita, rugaciunea Bisericii pentru nevoile particulare ale omului, ne învata valoarea unica si irepetabila a fiecarei persoane si necesitatea de a ne ruga pentru ea. Ectenia mortilor, ca o prelungire a ecteniei întreite, este o cerere staruitoare ca mila lui Dumnezeu sa se reverse si asupra celor adormiti, învatându-ne responsabilitatea noastra fata de acestia. Ectenia catehumenilor, care încheie Liturghia catehumenilor, este expresia caracterului misionar al Bisericii învatându-ne ca chemarea de baza a Bisericii este de a se îndrepta spre lume cu scopul de a o întoarce spre Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Daca Liturghia catehumenilor are un sens predominant catehetic, Liturghia credinciosilor (euharistica) este o actualizare a Cinei celei de Taina având în centru prefacerea pâinii si vinului în Trupul si Sângele Domnului si împartasirea cu acestea. Dar catehizarea nu înceteaza. Principalele momente cu semnificatie catehetica sunt rostirea Crezului si a anaforalei liturgice. Crezul niceo-constantinopolitan, sinteza dogmelor credintei noastre, este rostit în contextul Sfintei Liturghii atât ca o marturisire de credinta cât si ca o proclamare a credintei, prilej pentru toti de a învata dreapta credinta. Anaforaua este rugaciunea centrala a slujbei prin care se aduce Sfânta Jertfa împlinindu-se obiectul Sfintei Liturghii si anume prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup si Sânge în scopul sfintirii credinciosilor37. În anafora rugaciunea ia forma multumirii adusa de catre Biserica lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, multumire care izvoraste din contemplarea tainei lui Dumnezeu si a iconomiei Sale mântuitoare. În vechime anaforaua era rostita cu voce tare, în auzul tuturor, fapt care face ca textul ei sa aiba un pronuntat caracter catehetic, fiind o adevarata marturisire de credinta ortodoxa exprimata sub forma de multumire. Prin citirea ei cu voce tare la fiecare Liturghie se sustinea cunostinta tuturor credinciosilor în cele ale credintei. Ei se rugau învatând dreapta credinta, învatând sa fie multumitori fata de Dumnezeu. Începând cu cele mai vechi anaforale cunoscute se poate stabili un paralelism riguros între acestea si simbolurile de credinta rostite la Botez38. Acest paralelism este valabil si în ceea ce priveste anaforalele Sfintilor Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare pe de o parte si crezul niceo-constantinopolitan pe de alta parte. Introducerea rostirii Simbolului de credinta în Liturghie si generalizarea practicii rostirii anaforalei în taina a facut ca functia pedagogica explicita a anaforalei sa fie transferata în mod spontan asupra simbolului de credinta39.

Însa functia catehetica a Liturghiei credinciosilor nu se reduce la simbolul de credinta si la anafora, toate celelalte rugaciuni si ritualuri având si un sens catehetic. Intrarea mare, care cuprinde o serie de ritualuri de pregatire duhovniceasca a slujitorilor si credinciosilor si de pregatire materiala a altarului si a darurilor pentru aducerea sfintei jertfe, este actul jertfelnic al Bisericii de a-I oferi lui Dumnezeu ofranda vietii noastre si, în acelasi timp, participare la jertfa lui Iisus Hristos. Imnul heruvimic ne pregateste pentru întreaga Sfânta Liturghie a credinciosilor atragându-ne atentia asupra privilegiului înfricosator de a participa la aceasta alaturi de puterile îngeresti si închipuind tainic pe heruvimi. Scopul acestei participari este primirea lui Iisus Hristos, Împaratul tuturor, prin împartasire, pentru a ne face vrednici de aceasta fiind nevoie sa lepadam toata grija lumeasca. Rugaciunile pentru credinciosi si rugaciunea din timpul Heruvicului ne învata ca la Sfânta Liturghie slujesc atât clericii cât si credinciosii, fiecare în rândul treptei sale, dar adevaratul savârsitor al slujbei este Iisus Hristos. Preotul, ca cel „îmbracat cu harul preotiei”, are o raspundere personala deosebita pentru plinatatea vietii bisericesti si, de aceea, trebuie sa caute sa se ridice la înaltimea slujirii sale pentru ca numai hirotonia nu îl face în mod automat un slujitor vrednic. Prin pomenirea diferitelor categorii de credinciosi, în timpul procesiunii cu Cinstitele Daruri, dobândim constiinta sobornicitatii Bisericii, rugându-ne ca toti sa primeasca darul vietii vesnice. Ectenia cererilor, dupa ce îndeamna poporul din biserica sa se asocieze rugaciunii punerii înainte a darurilor rostita de catre protos în altar, continua cu cererile pentru popor învatându-ne sa lepadam pacatul si sa cautam mai întâi pocainta pentru ca sa putem da un raspuns bun la înfricosatoarea judecata. Îndemnul diaconului „Sa ne iubim unii pe altii ca într-un gând sa marturisim!” si raspunsul „Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita” scoate în evidenta faptul ca iubirea dintre noi este premiza marturisirii credintei în Sfânta Treime si, chiar mai mult, însasi aceasta iubire este o marturisire de credinta în Sfânta Treime, structura supremei iubiri. Ritualurile de pregatire pentru împartasanie care urmeaza dupa anafora continua catehizarea. Ectenia „Pe toti sfintii pomenindu-i …” ne pune în fata exemplul sfintilor si ne învata ca toate cererile noastre trebuie sa se concentreze în a cere împartasirea Sfântului Duh care înseamna participare reala la viata dumnezeiasca40 ca rod al cuminecarii cu Trupul si Sângele Domnului si este conditia unirii noastre în Trupul lui Iisus Hristos, Biserica. Rugaciunea domneasca, Tatal nostru, este un moment culminant al pregatirii pentru împartasire si al întregii Sfinte Liturghii în care învatam, rugându-ne, ca suntem fii ai Tatalui ceresc si, ca urmare, frati între noi, ca trebiue sa facem voia lui Dumnezeu legea viatii noastre, ca iertarea pacatelor noastre de care avem atâta nevoie depinde de iertarea pe care noi o dam celor care ne gresesc si ca hrana cea adevarata, pâinea spre fiinta, este Sfânta Împartasanie. Exclamatia „Sfintele sfintilor!” ne atrage atentia ca cele sfinte, aica Trupul si Sângele Domnului, se cuvin numai sfintilor. Raspunsul: „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos …” arata ca numai Iisus Hristos este sfânt si izvor al sfinteniei iar noi îndraznim sa ne apropiem de acestea numai în virtutea poruncii lui Iisus Hristos si constienti de nevrednicia noastra.

Împartasirea clericilor si credinciosilor este împlinirea si ratiunea de a fi a întregii Liturghii. Cântarile si rugaciunile ne constientizeaza asupra importantei acesteia. „Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati” cântam în timpul împartasaniei iar cântarea de dupa aceasta, preluata din slujba Cincizecimii, ne arata roadele cuminecarii: „Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi închinându-ne …”. Ectenia ne învata ca marelui dar al Trupului si Sângelui Domnului trebuie sa-i raspundem cu multumire.

Rugaciunile finale ale Sfintei Liturghii ne îndeamna si ne învata sa iesim „cu pace” din biserica ducând pacea si darul lui Dumnezeu primite la Liturghie acasa si oriunde ne aflam. Sa continuam, cu alte cuvinte, Liturghia printr-o “Liturghie dupa Liturghie” slujind lui Dumnezeu si semenilor cu dragoste si daruire neîmputinate41.

5. Dumnezeiasca Euharistie – punctul culminant si ratiunea de a fi a Sfintei Liturghii

Asadar, Sfânta Liturghie este slujba esentiala în care Biserica se înalta în Împaratia lui Dumnezeu prefacând viata noastra în comuniune, din iubire, cu Sfânta Treime si între noi. Euharistia este punctul culminant si ratiunea de a fi a Sfintei Liturghii. Nicolae Cabasila îsi începe tâlcuirea Sfintei Liturghii cu afirmatia ca savârsirea acesteia are ca obiect prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup si sânge al Domnului în scopul sfintirii credinciosilor prin împartasirea cu acestea. Întreaga rânduiala a Liturghiei este o pregatire si un urcus continuu spre unirea euharistica cu Iisus Hristos. În sfânta Liturghie Domnul si Mântuitorul Iisus Hristos este prezent în mod real nu numai în jertfa euharistica ci, dupa cum remarca Parintele Staniloae, în multe moduri: în cuvintele Sfintei Scripturi citite în Biserica, în cuvântul de propovaduire al preotului, în rugaciunile rostite de preot, în cântarile credinciosilor. Sfânta Liturghie este un ansamblu unitar în care fiecare lucrare ne face partasi, într-o anumita masura, lui Hristos si ne pregateste pentru unirea deplina cu El prin împartasirea cu Trupul si Sângele Lui.

Referindu-ne la Sfânta Liturghie ca fiind împlinirea pregatirii pentru Dumnezeiasca Euharistie vom sustine ca Sfânta Liturghie împlineste pregatirea personala a fiecaruia si pregatirea comunitatii pentru Euharistie fiind ultima si cea mai importanta etapa a acestei pregatiri, o împreuna înaintare a Bisericii, calauzita de Iisus Hristos, spre recunoasterea si primirea Mirelui. Fiecare Sfânta Liturghie este astfel o actualizare a drumului spre Emaus (Luc. 24, 13-35) Iisus Hristos vine în mijlocul nostru si ni se daruieste mai întâi prin cuvintele Sale facând sa „arda inimile în noi” (Lc. 24, 32) si sa se nasca în noi credinta care sa ne ajute sa-L recunoastem si sa-L primim în Euharistie. Înaintarea în Liturghie spre momentul suprem al cuminecarii cu Trupul si Sângele Domnului presupune o schimbare launtrica treptata prin primirea hranei teologice, mâncarea si bautura Cuvântului. „De la metanoia (cainta) personala a fiecarui credincios si dobândirea „mintii lui Hristos” (I Cor. 2, 16) înaintam la homonoia (acelasi gând al) tuturor si la metamorfoza (transfigurarea) a toate (a trupului si a sufletului, a persoanei si a comunitatii) si la manifestarea în fiecare si în toti a tainei Cuvântului întrupat” .

6. Liturghia Cuvântului si Liturghia Euharistica în unitatea lor realizeaza unirea cu Hristos

Cu alte cuvinte, în afara Proscomidiei, care este o parte introductiva, Liturghia propriuzisa este formata din doua parti indisolubil legate si cu o structura paralela: Liturghia Cuvântului (catehumenilor) si Liturghia Euharistica (credinciosilor). Prima are în centru hrana teologica, împartasirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvintele Sale pe care le auzim în lecturile scripturistice si în predica. A doua are în centru împartasirea cu Dumnezeu Cuvântul întrupat adica cu însusi Trupul si Sângele Lui. Rugaciunile rostite de preot sau credinciosi în ambele parti ale Liturghiei sunt mijloace prin care intram în legatura cu Iisus Hristos si ne pregatim pentru împartasirea cu El. Liturghia Cuvântului pregateste si se împlineste în Liturghia Euharistica si amândoua, în unitatea lor, realizeaza întâlnirea si unirea cu iisus Hristos.

Pregatirea pentru intrarea în împaratie – Liturghia Cuvântului se deschide cu binecuvântarea mare care proclama scopul Sfintei Liturghii ca fiind intrarea în Împaratia Treimica a dragostei. Aceasta intrare se poate împlini numai prin împartasirea cu Fiul lui Dumnezeu întrupat care a biruit moartea prin cruce. Ectenia Mare este o rugaciune atotcuprinzatoare care îmbratiseaza întreaga lume chemându-ne sa lasam toata grija personala si sa ne identificam cu rugaciunea Bisericii, învatând ierarhia crestina a valorilor. Antifoanele ne pregatesc pentru intrarea în împaratie aratându-ne starea în care trebuie sa ne apropiem de Dumnezeu (antifonul I: „Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul”) marturisind credinta în Fiul lui Dumnezeu care ne-a deschis calea spre împaratie si ne daruieste puterea de a intra în ea (antifonul II: „Unule Nascut”). Antifonul III, Fericirile, ne pune în fata conditiile intrarii în împaratie. Intrarea Mica constând în purtarea Evangheliei, icoana Cuvântului lui Dumnezeu, prin mijlocul credinciosilor si intrarea prin usile împaratesti, care simbolizeaza usile cerului, în altar, imagine a Împaratiei lui Dumnezeu, aminteste întreaga lucrare a Fiului. Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat si a venit în lume „ca sa lumineze pe tot omul care vine în lume” (In. 1,9) si a trecut prin mijlocul oamenilor pentru a se face cunoscut si pentru a-L face cunoscut pe Tatal („Daca M-ati fi cunoscut pe Mine si pe Tatal Meu L-ati fi cunoscut” In. 14,7) si a-i conduce astfel, cu Sine, în împaratie .

 

7. Despre consumarea sacramentala, euharistica a Cuvântului

 

Cântarea trisaghionului, dupa cum o arata rugaciunea corespunzatoare, uneste îngerii si oamenii în slavirea lui Dumnezeu descoperindu-ne sfintenia lui Dumnezeu si pregatindu-ne pentru primirea Cuvântului Lui. Lecturile scripturistice plasate în contextul doxologic al trisaghionului arata „modul în care Cuvântul lui Dumnezeu ajunge în biserica venind nu pur si simplu din trecut, ca o carte sau un canon fixat ci, mai ales, din realitatea eshatologica a împaratiei”. Parintii Bisericii (Clement Alexandrinul, Origen, Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Grigore Teologul) subliniaza ca, în Liturghie, Cuvântul este consumat euharistic, ne împartasim de Dumnezeu prin cuvintele Sale. De aceea rugaciunea care precede Evanghelia este o adevarata epicleza pentru ca Duhul Sfânt sa faca prezent Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul Bisericii Sale. Locul firesc al predicii este în continuarea Evangheliei reprezentând primirea Evangheliei în unitatea Bisericii peste care odihneste Duhul Sfânt, o parte esentiala a Liturghiei Cuvântului.

Actualizarea Cinei celei de Taina – Liturghia Euharistica este o actualizare a Cinei celei de Taina si, implicit, a celor patru lucrari savârsite atunci de Iisus Hristos: „a luat” (pâinea), „a multumit si a binecuvântat”, „a frânt” si „a dat” (ucenicilor). Acestor patru lucrari le corespund patru parti ale Liturghiei: Intrarea Mare, anaforaua, frângerea, împartasirea. „A luat” – Intrarea mare este centrul ritualurilor preanaforale care au ca scop pregatirea materiala a altarului si a darurilor si pregatirea duhovniceasca a slujitorilor si a credinciosilor pentru aducerea jertfei duhovnicesti si împartasire. Imnul heruvic scoate foarte bine în evidenta acest lucru. El nu se refera strict la procesiune asa cum în mod gresit a fost înteles uneori prin analogie cu Liturghia darurilor mai înainte sfintite. Heruvicul este o introducere la întreaga actiune liturgica de la anafora la împartasanie. Îi învata pe credinciosi ca ei, care vor cânta cântarea întreit sfânta a heruvimilor (Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot …, din timpul anaforalei) trebuie sa lase toata grija lumeasca (Sus sa avem inimile) ca sa-L primeasca (upodexomai) pe Iisus Hristos în împartasanie. Sfântul Ignatie al Antiohiei arata ca în Biserica trebuie sa fie unire în credinta si dragoste. De aceea, înainte de înaltarea jertfei euharistice, aceasta unitate se traieste prin doua acte liturgice: sarutarea pacii si rostirea Crezului. Credem ca asa cum, în multe biserici, s-a revenit la practica rostirii în comun a Crezului, ar fi de dorit o revenire si la practica sarutarii pacii si între credinciosi (barbati cu barbati si femei cu femei) deoarece „sarutarea aceasta uneste sufletele unele cu altele si îndeparteaza din suflete orice vrajmasie”. „A multumit si a binecuvântat” – Anaforaua este o lunga rugaciune de multumire adresata lui Dumnezeu Tatal prin care se aduce jertfa euharistica. În vechime protosul adunarii euharistice o rostea cu voce tare, în auzul credinciosilor care se asociau numai la ecfonisul final prin raspunsul „Amin”. Termenul de anafora înseamna ridicare, înaltare, ofranda, jertfa. Anaforaua îsi are izvorul în rugaciunea de multumire si binecuvântare rostita de Mântuitorul în seara Cinei celei de Taina. În Biserica primara ierarhii aveau dreptul sa improvizeze textul anaforalei dându-i o redactare personala, respectând însa o anumita schema comuna tuturor liturghisitorilor în ceea ce priveste ideile exprimate. Cu timpul s-au impus anumite anaforale redactate de diferite personalitati ale Bisericii. În Biserica Ortodoxa s-au pastrat în uz anaforalele Sfintilor Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare. Având structura unei cuvântari, a unei istorisiri publice despre slava lui Dumnezeu si opera Lui, anaforaua este, mai ales în cazul Sfântului Vasile cel Mare, o adevarata sinteza a teologiei ortodoxe exprimata în forma doxologica. Ea are o structura trinitara, în cinstea Sfintei Treimi, putând identifica în cadrul ei trei parti în care se face referire speciala la lucrarea fiecarei Persoane treimice urmate de rugaciunea de mijlocire generala a Bisericii.

8. Despre Anaforaua liturgica – rugaciunea centrala a Sfintei Liturghii

În cursul anaforalei se aduce multumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, se face pomenirea lucrarii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, se înalta darurile de pâine si vin si se invoca Duhul Sfânt spre sfintirea acestora. Cuvântul se uneste astfel cu Taina, pâinea si vinul se prefac, prin Pogorârea Duhului Sfânt, în Trupul si Sângele Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Anaforaua scoate în evidenta faptul ca actualizarea lucrarii mântuitoare a lui Hristos se face prin savârsirea Sfintei Liturghii iar primirea roadelor acestei lucrari se face prin cuminecarea celor prezenti cu Sfintele Taine (scopul acestei slujbe): „Pentru ca sa fie celor ce se vor împartasi spre trezirea sufletului, spre iertare pacatelor, spre împartasirea cu Sfântul Tau Duh, spre plinirea împaratiei cerurilor, spre îndraznirea cea catre Tine iar nu spre judecata sau spre osânda” (anaforaua Sfântului Ioan Gura de Aur). Tot anaforaua ne descopera si sensul eclezial al împartasaniei care depaseste abordarea ei strict individualista: „Iar pe noi pe toti care ne împartasim dintr-o pâine si dintr-un potir sa ne unesti unul cu altul prin împartasirea aceluiasi Duh Sfânt” (anaforaua Sfântului Vasile cel Mare). Reiese clar astfel ca participarea la Liturghie se împlineste prin împartasirea cu Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Rostirea cu voce tare a anaforalei în Biserica primara era expresia împreunei-slujiri a clerului si poporului în Sfânta Liturghie. Sfântul Ioan Gura de Aur arata ca „tot poporul binecredincios, laolalta cu ceata preoteasca, în picioare si cu mâinile ridicate aduc înfricosatoarea Jertfa”. La Sfânta Liturghie nu pot fi spectatori pasivi. Credinciosii slujesc alaturi de cler si, pentru a sluji, este nevoie ca ei sa auda si sa înteleaga rugaciunile rostite de preot în numele lor. Începând cu sec. V-VI s-a raspândit tot mai mult obiceiul citirii în taina a anaforalei. Acest obicei nu s-a impus datorita unor motive care sa tina de esenta Liturghiei ci din dorinta de a câstiga timp printr-o rostire mai grabita a anaforalei atunci când Liturghia s-a lungit ca urmare a introducerii imnelor cântate de credinciosi. Nu exista nici o reglementare a autoritatii bisericesti care sa indice citirea în taina a anaforalei. Din contra, Împaratul Justinian prin Novella 137, cap. VI din 25 martie 565 interzice citirea în taina a anaforalei”. Dar masura sa nu a putut opri raspândirea acestui obicei. S-a ajuns astfel ca rânduiala Liturghiei sa ia înfatisarea „unui serviciu dublu: de o parte unul cu caracter tainic savârsit în tacere de catre liturghisitor în altar, iar altul exterior, perceptibil si executat de catre diacon si popor (strana, cântares, cor) în vazul si auzul tuturor. Faptul acesta a facut ca poporul sa ramâna din ce în ce mai strain si mai opac fata de partea ce revine preotului adica tocmai de ceea ce este esential si fundamental în actiunea Liturghiei”. În consecinta apar si explicari ale Liturghiei care absolutizeaza rolul clerului transformându-i pe credinciosi în simpli spectatori. Dezvoltarea în paralel a iconostasului si întelegerea gresita a acestuia ca un zid despartitor între cler si credinciosi care ascunde lucrarea clerului a facut ca uneori sa se ajunga la identificarea caracterului tainic al Liturghiei cu pastrarea secretului în ce priveste ceea ce preotii fac si rostesc. Dar aceasta întelegere vine în contradictie flagranta cu sensul profund al cultului crestin ortodox de împreuna-slujire a clerului si credinciosilor.

Paralela, comparati si raportarea facuta între iconostas si citirea în taina a rugaciunilor în sensul despartirii si ascunderii de credinciosi este gresita dovedind o neîntelegere a sensului iconostasului. Iconostasul nu ascunde ci descopera realitatea vesnica a împaratiei cerurilor, el nu desparte ci uneste Biserica pamânteasca cu cea cereasca pentru ca iconostasul nu este un perete despartitor ci un suport pentru icoane. Icoana învata, descopera si uneste de aceea iconostasul ofera toate posibilitatile unei participari depline si constiente în cel mai înalt grad la Sfânta Liturghie. „Deplinatatea liturgica consta în prezenta iconostasului si în a face rugaciunile euharistice accesibile poporului. Numai în acest chip cuvântul si icoana îsi vor dobândi deplinatatea întelesului lor”. Citirea în taina a rugaciunilor Liturghiei a afectat serios caracterul catehetic al Sfintei Liturghii. În lipsa unei explicaaii speciale Liturghia a devenit tot mai neînteleasa de popor, unitatea dintre Liturghie si Euharistie nu a mai este perceputa. „Credinciosii au ajuns sa nu mai priceapa rostul sacru, al Sfintei Liturghii si sa participe tot mai rar la savârsirea ei” .

În vremurile si timpurile noastre, omul (post)modern vrea sa înteleaga ceea ce face si de aceea, în ultimul timp, tot mai multi teologi subliniaza importanta revenirii la citirea cu voce tare a rugaciunilor Liturghiei si în primul rând a anaforalei care are un rol esential în pregatirea pentru împartasanie: ”A frânt – Dupa anaforaua liturgica urmeaza ultimele ritualuri pregatitoare pentru cuminecare: „Rugaciunea „Tatal nostru” în care credinciosii îsi marturisesc unitatea fra teasca, cer iertarea pacatelor si „pâinea cea spre fiinta” adica însusi Trupul Domnului nostru Iisus Hristos. Exclamatia „Sfintele sfintilor!” atrage atentia la cele sfinte adica Trupul si Sângele Domnului sunt numai pentru sfinti.

Raspunsul „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos” arata ca numai El este sfânt si izvor al sfinteniei dar „si noi suntem sfinti dar nu prin fire ci prin participare, prin nevointa si rugaciune” . Frângerea propriu-zisa a agnetului: …A dat” – Ultima parte a Liturghiei, împartasirea, este împlinirea si ratiunea de a fi a întregii slujbe care este o înaltare continua spre acest moment suprem. Unirea cu Hristos înseamna a vedea „lumina cea adevarata, a primi Duhul cel ceresc, a afla credinta cea adevarata”, este „culmea vederii, a luminii si a comuniunii cu Dumnezeu”. Acum putem cu adevarat sa iesim „cu pace” din biserica ducând pacea si darul lui Dumnezeu, primite la Liturghie, acasa si pretutindeni unde ne gasim.

9. Câteva concluzii si încheierea

Prin urmare, întreaga rânduiala a slujbei ne descopera faptul ca Sfânta Liturghie este împlinirea pregatirii pentru Dumnezeiasca Euharistie iar Sfânta Euharistie este pogeul, punctul culminant si ratiunea de a fi a Sfintei Liturghii. Cu alte cuvinte, Sfânta Liturghie este o lucrare comuna a întregii Biserici, o împreuna înaintare spre unirea cu Iisus Hristos. De aceea orice manifestare a evlaviei individuale care face abstractie de slujba (citirea unor rugaciuni, îngenunchieri etc.) sunt total nepotrivite. Împartasirea credinciosilor în afara sfintei Liturghii ori catehizarea lor în afara Bisericii sunt niste exceptii care nu se aplica decât în cazul bolnavilor. În restul cazurilor este o îndepartare de la sensul autentic al slujbei. Participarea la Sfânta Liturghie se încununeaza, se împlineste si se desavârseste prin Împartasire. O Liturghie la care nu se cumineca decât clericii îsi atinge doar în mica masura scopul. De aceea idealul spre care trebuie sa tindem este ca cei care participa la slujba, având pregatirea potrivita, sa se si împartaseasca.

Note bibliografice:

1 Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia Bisericeasca, III,I, în Opere Complete, trad., introducere si note de Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Editura Paidea, Bucuresti 1996, p. 78.

2 Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Galeriu, Marturisirea dreptei credin?e prin Sfânta Liturghie, în «Ortodoxia», nr. 1/1981, p. 34.

3 Paul Evdokimov, Rugaciunea în Biserica de Rasarit, trad. de Carmen Bolocan, ed. Polirom, Iasi, 1996, p. 155.

4 Pr. Prof. Univ. Dr. John Breck, Puterea cuvântului în Biserica dreptmaritoare, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1999, p. 9.

5 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Doctrina luterana despre justificare si câteva reflec?ii ortodoxe, în «Ortodoxia», nr. 4/1983, p. 507.

6 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Fiin?a Tainelor în cele trei confesiuni , în «Ortodoxia», nr. 1/1956, p. 33.

7 Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Galeriu, Preo?ia ca slujire a cuvântului, în «Ortodoxia», nr. 2/1979, p. 311.

8 Rene Bornert, Parole et Sacrement en perspective luthérienne et catholique, în «Irenikon», nr. 1/1972, p. 49.

9 expresie tradusa în ultimele edi?ii ale Liturghierului cu jertfa duhovniceasca

10 Pr. Prof. Univ. Dr. Boris Bobrinskoy, Împartasirea Sfântului Duh, trad. de Mariuca si Adrian Alexandrescu, EIBMBOR, Bucuresti, 1999, p.469; Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii, LI, trad., studiu introductiv si note de Pr. Prof. Dr. Ene Braniste în Scrieri, Bucuresti, 1989, p. 110.

11 Pr. Prof. Univ. Dr. John Breck, op. cit., p. 17.

12 Pr. Lect. Univ. Dr. Nicolae Dura, Propovaduirea cuvântului si Sfintele Taine. Valoarea lor în lucrarea de mântuire, EIBMBOR, Bucuresti, 1998, p. 230.

13 Rene Bornert, op. cit., p. 45.

14 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Fiin?a Tainelor …, p. 6.

15 Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ica, Modurile prezen?ei personale a lui Iisus Hristos si ale comuniunii cu El în Sfânta Liturghie si Spiritualitatea ortodoxa, în Persoana si comuniune. Prinos de cinstire Parintelui Profesor Academician Dumitru Staniloae la împlinirea vârstei de 90 de ani, Sibiu, 1993, p. 352.

16 Arhim. Vasilios, Intrarea în Împara?ie. Elemente de traire liturgica a tainei unita?ii în Biserica Ortodoxa, trad. de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica, Editura Deisis, Sibiu, 1996, p. 34.

17 Pr. Prof. Univ. Dr. Boris Bobrinskoy, op. cit., p.471.

18 Alexander Schmemann, Euharistia. Taina Împara?iei, trad. de Pr. Boris Raduleanu, Editura Anastasia, Bucuresti, 1993, p. 74.

19 Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Galeriu, Marturisirea …, p. 38.

20 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii, I, trad. cit., p. 27.

21 Ibidem, I, p. 27-28.

22 Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Galeriu, Marturisirea …, p. 34.

23 Paul Evdokimov, op. cit, p.158.

24 Pr. Prof. Univ. Dr. Alexander Schmemann, Pentru via?a lumii. Sacramentele si Ortodoxia, trad. de Pr. Prof. Univ. Dr. Aurel Jivi, Editura IBMBOR, Bucuresti, 2001, p. 42.

25 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza V mistagogica, 4, în Cateheze, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p. 360.

26 Alexander Schmemann, Euharistia, p. 181.

27 Ibidem, p. 205.

28 Diac. Prof. Univ. Dr. N. Balca, Importan?a catehetica a Sfintei Liturghii, în «Biserica Ortodoxa Româna», nr. 1-2/1958, p. 207.

29 Arhimandritul Sofronie, Despre temeiurile nevoin?ei ortodoxe, trad. de Ierom. Rafail, Alba Iulia, 1994, p. 28.

30 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloaie, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxa, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 92.

31 Arhimandritul Sofronie, Despre rugaciune, trad. de Pr. Prof. Teoctist Caia, Manastirea Lainici, 1998, p. 84.

32 Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Constantin Buzescu, Liturghia-centrul cultului ortodox, în «Ortodoxia», nr. 1/1981, p. 45.

33 Ioannis Zizioulas, Fiin?a eclesiala, trad. de Aurel Nae, Editura Bizantina, Bucuresti, 1996, p. 217, n. 70.

34Paul Evdokimov, op. cit., p. 174.

35 Parintele Arhimandrit Teofil Paraian , Lumini de gând, Editura Antim, Cluj, 1997, p. 198.

36 Viu este Dumnezeu. Catehism pentru familie, trad. de Aurel Brosteanu si Parintele Galeriu, Editura Harisma, Bucuresti, 1992, p. 363.

37 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii, I, trad. cit., p. 27.

38 A. Hamman, Du symbole de la foi à l’anaphore eucharistique, în Kyriakon. Festschrift Johannes Quasten, vol. II, Munster, 1970, p. 842.

39 J. Jungman, Missarum Sollemnia, vol. 2, Paris, 1952, p. 233-246.

40 Pr. Prof. Univ. Dr. Boris Bobrinskoy, op. cit., p. 284.

41 Episcop Serafim Joanta, Sfânta Liturghie, în Credin?a Ortodoxa si via?a crestina, Sibiu, 1992, p. 298.

 

 

 

Pit Popovici 3 Harul lui Dumnezeu

Amintiri din prezent. Indragostit de harul lui Dumnezeu.

–  PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

de George Danciu

Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toti oamenii, a fost aratat” (Tit, 2.11)

Si noi toti am primit din plinatatea Lui si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. (Ioan, 1.16-17)

Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-i da Duhul cu masura.” (Ioan, 3.34)

(Episodul 3, cel mai substantial al predicii fratelui Pit Popovici, daca e voia lui Dumnezeu, va aparea in … episodul 4)

Petru Popovici – este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca

A scris numeroase carti cu teme evanghelice. Toate isi trag seva din vasta experienta cu Domnul, intretinuta permanent prin citirea si predicarea Cuvântului lui Dumnezeu – Biblia, si a umblarii in dependenta de Domnul. Dar si din pastorirea unor biserici din România si America, pretutindeni umblând calauzit de Duhul Sfânt, dupa promisiunea Celui ce a zis: „Nu va las orfani…”

Nu va voi lasa orfani, Ma voi întoarce la voi. Peste putina vreme, lumea nu Ma va mai vedea, dar voi Ma veti vedea; pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai. În ziua aceea, veti cunoaste ca Eu sunt în Tatal Meu, ca voi sunteti în Mine si ca Eu sunt în voi. Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu îl voi iubi si Ma voi arata lui. (…) „Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el.(Ioan, 14. 18-23)

Biblia vorbeste de unul Enoh care a umblat cu Dumnezeu. Dar nu un ceas, nu o zi, nici doar un an, ci 300 de ani!

Dupa nasterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; si a nascut fii si fiice.Toate zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai vazut, pentru ca l-a luat Dumnezeu.”(Geneza, 5.22-24)

Pit Popovici a umblat 93 de ani cu Dumnezeu! De fapt din 1934, când l-a marturisit in apa boezului la vârsta de 16 ani, dupa calculele mele, ar fi vorba de 77 de ani! O viata de om sanatos, de-un timp de aproape 80 de ani in care a umblat cu Dumnezeu! 

In predica de Rusalii la Hickory, fratele Pit a marturisit ca a fost indemnat sa-si scrie memoriile. Apoi, a spus ca Dumnezeu a facut lucruri mari, printr-un vas slab, cum e dânsul, dar nu, nu va scrie o lucrare autobiografica care sa-L glorifice pe Dumnezeu, deoarece ar insemna cumva sa se inalte pe sine, ori asta nu se cade.

Asa cum zicea si apostolul Pavel, ca avea cu ce sa se laude, dar nu inaintea lui Dumnezeu, ca a lucrat mai mult decât toti ceilalti, insa a spus, ca de fapt nu el, ci harul lui Dumnezeu a lucrat prin el, si fratele nostru de care vorbim aici, a lucrat multisor, ani multi, dar nu el, ci harul venit de la Tatal, har peste har. Slavit sa fie Domnul!

Pit vede lumina zilei undeva in America anului 1918, in urma cu 93 de ani, dar impreuna cu parintii se stabileste pentru o vreme in România. Dupa câteva decenii de pastorire pe pamânt românesc, se reintoarce in U.S.A. unde va lucra in bisericile baptiste din Sacramento, Atlanta …

*** Continue reading “Pit Popovici 3 Harul lui Dumnezeu”

PIT POPOVICI – episodul 3

Amintiri din prezent. Indragostit de harul lui Dumnezeu.

 

–  PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

 

de George Danciu

 

 

Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toti oamenii, a fost aratat” (Tit, 2.11)

Si noi toti am primit din plinatatea Lui si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. (Ioan, 1.16-17)

Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-i da Duhul cu masura.” (Ioan, 3.34)

 

(Episodul 3, cel mai substantial al predicii fratelui Pit Popovici, daca e voia lui Dumnezeu, va aparea in … episodul 4)

 

 

Petru Popovici – este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca

 

A scris numeroase carti cu teme evanghelice. Toate isi trag seva din vasta experienta cu Domnul, intretinuta permanent prin citirea si predicarea Cuvântului lui Dumnezeu – Biblia, si a umblarii in dependenta de Domnul. Dar si din pastorirea unor biserici din România si America, pretutindeni umblând calauzit de Duhul Sfânt, dupa promisiunea Celui ce a zis: „Nu va las orfani…”

[pullquote]

Nu va voi lasa orfani, Ma voi întoarce la voi. Peste putina vreme, lumea nu Ma va mai vedea, dar voi Ma veti vedea; pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai. În ziua aceea, veti cunoaste ca Eu sunt în Tatal Meu, ca voi sunteti în Mine si ca Eu sunt în voi. Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu îl voi iubi si Ma voi arata lui. (…) „Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el.(Ioan, 14. 18-23)

[/pullquote]

Biblia vorbeste de unul Enoh care a umblat cu Dumnezeu. Dar nu un ceas, nu o zi, nici doar un an, ci 300 de ani!

Pit Popovici a umblat 93 de ani cu Dumnezeu! De fapt din 1934, când l-a marturisit in apa boezului la vârsta de 16 ani, dupa calculele mele, ar fi vorba de 77 de ani! O viata de om sanatos, de-un timp de aproape 80 de ani in care a umblat cu Dumnezeu!

[pullquote]

Dupa nasterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; si a nascut fii si fiice.Toate zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai vazut, pentru ca l-a luat Dumnezeu.”(Geneza, 5.22-24)

[/pullquote]

 

In predica de Rusalii la Hickory, fratele Pit a marturisit ca a fost indemnat sa-si scrie memoriile. Apoi, a spus ca Dumnezeu a facut lucruri mari, printr-un vas slab, cum e dânsul, dar nu, nu va scrie o lucrare autobiografica care sa-L glorifice pe Dumnezeu, deoarece ar insemna cumva sa se inalte pe sine, ori asta nu se cade.

Asa cum zicea si apostolul Pavel, ca avea cu ce sa se laude, dar nu inaintea lui Dumnezeu, ca a lucrat mai mult decât toti ceilalti, insa a spus, ca de fapt nu el, ci harul lui Dumnezeu a lucrat prin el, si fratele nostru de care vorbim aici, a lucrat multisor, ani multi, dar nu el, ci harul venit de la Tatal, har peste har. Slavit sa fie Domnul!

Pit vede lumina zilei undeva in America anului 1918, in urma cu 93 de ani, dar impreuna cu parintii se stabileste pentru o vreme in România. Dupa câteva decenii de pastorire pe pamânt românesc, se reintoarce in U.S.A. unde va lucra in bisericile baptiste din Sacramento, Atlanta …

 

***

Dupa câte stiu, in anii de maturitate de pâna in 1992, nu-mi amintesc sa fi citit Biblia sau o carte despre Cartea Creatorului nostru.

Dar in 1992 am citit pe nerasuflate Biblia. Apoi, prima carte importanta despre Biblie si Mântuire, a fost Biblia este totusi adevarata scrisa de Petru Popovici.

Nu stiam absolut nimic despre cel care a scris Biblia este totusi adevarata. Citind-o, am descoperit un autor, o minte ascutita, patrunzatoare. Nestiind despre cine e vorba, l-am banuit a fi un om de stiinta, un mare savant, reflectat de paginile amanuntit argumentate si, ceea ce era absolut nou pentru mine, in concordanta cu vocea Creatorului!

Când mi-a cazut in mâna a doua carte a lui Pit Popovici, Harul lui Dumnezeu, lucrare exceptionala, care-L prezinta pe Creatorul nostru prin harul Sau nespus de felurit si binefacator pentru omenire, prin binecuvântarile pe care le-a pregatit pentru om, prin Isus Cristos Domnul, am fost patruns in cele mai intime si ascunse zone ale fiintei si constiintei mele.

Era in vara anului 1992 si eram impreuna cu familia in vacanta la Marea Neagra, cazat intr-una din camerele unei vile din Eforie Sud, undeva dincolo de centrul orasului, mai departe, nu numai de briza marii, dar si de forfota multimii care se bucura in voie de apa sarata si tamaduitoare a Marii Negre.

Ore si zile in sir nu ma puteam dezlipi de aceasta carte, Harul lui Dumnezeu si de un Nou Testament cu Psalmii, in format mic, care, la sfârsitul lui,  continea si 15 teme explicative. Citeam si meditam si ma rugam. Citeam, când din Harul lui Dumnezeu , când din Noul testament, opera fundamentala care il inspirase si pe Pit Popovici in scrierea nepretuitei lucrari.

Si tot acest ritualnevazut al … nasterii din nou, a continuat ore la rând, toate zilele vacantei de vara. Sotia, nu mai stia ce sa creada! Gândea ea: „- A innebunit sotul, asta pare sa fie!

Sa mai atenuez din nedumerirea ei, definitiva, intr-o zi, am facut totusi o plimbare si o baie in apa marii, mai ales ca-mi placea apa si inotam cu usurinta.

***

Referitor la Harul lui Dumnezeu sa vedem acum doar  ce a scris fratele nostru in

 

CUVANT INAINTE

Un frate din România mi-a cerut printr-o scrisoare sa pregatesc pentru programele la radio un studiu despre har. Unii dintre predicatori evita sa vorbeasca despre har, scria el.

Am stat, am cugetat si mi-am dat seama ca are dreptate. Invatatura despre har e majora, e deosebit de importanta si totusi e asa de putin cunoscuta. Atunci m-am apucat de cercetarea Bibliei in aceasta privinta, am facut insemnari, am stabilit capitolele, am cautat in biblioteca mea, am mers pe la librarii, dar nu am gasit lucrari care sa trateze capitolele pe care le schitasem in planul meu de lucru. Aceasta m-a determinat la o cercetare mai amanuntita a Scripturii. Slava Domnului ea are un imbelsugat material pe care am cautat sa-l sistematizez spre a fi folositor fratilor si tuturor cititorilor.

Milioane de români nu cunosc nimic despre harul lui Dumnezeu. De aceea, am cautat inadins sa pun totul intr-o forma simpla, pentru ca fiecare sa poata intelege aceste adevaruri glorioase. Oamenii nu trebuie sa se uimeasca de frumusetea limbajului si al stilului, ci de valoarea si minunatia continutului. Harul e pentru toti. Si savantul cu cea mai aleasa cultura, si sarmanul analfabet, fiecare are nevoie de harul lui Dumnezeu. Nu cosul rupt in care ti se aduce un bulgare de aur are valoare, ci aurul din el. Tu ia aurul si imbogateste-te pentru un timp si eternitate. E din partea Stapânului meu. Ca rob al Lui, eu am cautat sa-mi implinesc indatorirea, oferindu-ti harul Sau.

Doresc ca citirea acestei carti despre har sa nu fie o pierdere de timp, ci sa ai un mare câstig pentru timp si eternitate. Eu m-am rugat pentru aceasta, roaga-te si tu.

Duhul Sfânt sa-ti dea lumina necesara ca sa devii partas al harului lui Dumnezeu. Petru Popovici, Elk Grove, 20 febr.1991

 

Pentru mine,  HARUL LUI DUMNEZEU a fost scris exact la timp. In 1992 am citit-o si L-am intâlnit pe Datatorul harului si am primit har dupa har!

GLORIE DOMNULUI!
***

In 12 liunie 2011, la Hickory-NC, am avut privilegiul si onoarea sa pot vorbi cu fratele nostru mai vârstnic, Pit Popovici.

Printre altele, i-am marturisit cât de mult apreciez aceasta minunata carte si cât de mult mi-a folosit mie Harul lui Dumnezeu. Am dat-o si altora, inspirat, cumparând mai multe exemplare.

– „Frate Pit, cartea Harul lui Dumnezeu ati scris-o cu mult har, de la un capat la altul, fara nici o scadere (si facusem cu mâna gestul pe orizontala, mângâind invizibil o suprafta aflata strict la acelasi nivel). Insa, fratele Pit a raspuns smerit:

Nu, frate, nu am scris-o eu! Asa am primit-o de la Dumnezeu.” Am ciulit ochii si urechile, la replica nonagenarului Pit.

 

http://www.scribd.com/doc/33325307/Harul-lui-Dumnezeu-Petru-Popovici

 

 

DIN SUFERINTA

 

de Adrian Botez

 

 

DIN SUFERINTA


din suferinta se forjeaza soartea

când chip de Om ia omul – plânge Gaia!

din trasnet se dezlantuie-n nori ploaia:

semintele se-nmoaie – si dau Cartea!

 

din rastignire naste Mântuirea

din sfâsieri de sân se schimba firea:

umpleti mansarda lumii – crud – cu geamat

si genii vor plodi-n al marii freamat!

 

nu râdeti de monahii-n rugaciune:

doar ei stiu taina lumii – si-o dureaza!

scotând din oase oarba spurcaciune

 

veti capata – din nou – trupul de raza!

…lepadati ceas – lepadati gând si vrere:

învatati de la pomi – din flori – putere!

***

 

ÎN CONTRA NEGUSTORILOR BURTOSI


cei bogati trebuie împuscati – „ca

niste câini turbati” (zice unul dintre cei

prabusiti pe brazdele

Galaxiei ) – atunci când se-apuca sa-ti

vânda – pe parale – vântul si

gândul – când îti vând – cu târâita – apa si

pamânt – si munte si râu si – cât de curând

pungi cu aer – ca sa nu horcai prea tare – sa-i

deranjezi – din digestia

lor grea – pe mahari – eventual sa încerci sa

respiri – …de parca ei le-ar fi facut – pe

toate astea – muntii si apele si aerul si

cerul – iar Dumnezeu – nenorocitul de

Dumnezeu – a ajuns un cersetor zdrentaros – pe la

portile îmbuibatilor astora – care vând cer si

pamânt – pe

marafeti – si-si alunga Creatorul – sa haladuie în

boscheti

 

toti negustorii burtosi sunt niste

banditi cu soclu – de care n-are cum sa-ti fie

mila – când te gândesti cum au scos ei

lumea lui Dumnezeu – la

solduri: doi bani

muntele de-acolo – aici noi – bortosii

suntem vulturii hoitari – râul asta – sa

zicem – un pol – ca – altfel

crapati de sete – si voi – saracanilor

amarastenilor – vreti si

soarele – sa va soriti – dupa ce ati iesit din

împutitura aia de fabrica de oase a

Selenarei Mame – în care fabrica

sobolanii nobili (nobili pentru ca-s straini de

Pamânt – si-s

banditi mai mari decât se

poate suporta si imagina) – v-au înghesuit – ca

pe sardelele – scamoase de

atâta macerare – ca

sa lopatati – înspre ei – din oasele

varare – transfigurare-n minune! – mormane de

aur – rece si

orb – pentru ei – ca un

vin tare

 

…”fie – un leu de

fiecare sorire a voastra – la

soarele meu – eu ma îndur de voi – treaca

de la mine – ca de la Dumnezeu!” – tuna si

ocaraste – nevoie mare – smecherul

cu aureola – în

buzunar

 

daca te-asezi la umbra Lui Dumnezeu – sub

Arborele Lumii – ori te culci în iarba din

Rai – te costa scump…scump

de tot…!” – te-ameninta – mai sa te-njure si

bata – cu ochii lui

albi – tinta la

picioarele tale – sfâsiate de tot colbul

drumului vietii – orbul cu

burta

 

pe malul asta – sa platesti taxa – daca

vrei sa te uiti – cum curg

apa si

zilele tale – daca vrei sa te uiti la

soare – la luna – la

padurile verzi de pe

pamânt – si la cele de foc – din

ceruri!” – îti urla banditul

sef – fost barbugiu de serviciu – acum

însa – ajuns

Patronul – de

maluri de apa – de moteluri din

piatra de Munte – catarate caracatiform pe

Munte – Patronul de

stele care n-au voie sa straluceasca – decât

la intensitatea platita de

prostii lumii – care s-au lasat încalecati – pe

nesimtite – de

smecherii lumii

 

cei bogati trebuie împuscati – „ca

niste câini turbati” (zice altul – cu mâinile

ciunge de truda

câineasca…): lasati mila pentru cei care

v-o cer – si

chiar sunt sfinti si nevinovati: spre

exemplu – chiar câinii turbati (nu mai comparati!) – care

n-au furat si

ucis – pentru a deveni

turbati – ci se chinuie-n spume sa

înoate la ceruri – de unde-i cheama – urgent

Atoatefacatorul – care nu le cere

nici pret – nici chirie – doar chinuita lor

viata – pentru a le da – în schimb – linistea din

astrala Lui zidarie

 

…bogatia – însa – este turbare

asumata cu

rânjet: trageti în

burtile rânjitoare – trageti de tot – pâna la

ultimul glonte – cel de pe teava

exasperarii – trageti cu toate hohotele voastre de

plâns – strânse – cu chin si sângerata

rabdare – ca roua privighetorilor – printre

bratele voastre – brate având

palme batucite de foc si

de vânt si de cer si

pamânt framântat – bratele apucaturii voastre

nebune – aceea ca – de mii de ani sa fie doar

umil muncitoare – strânse pe oase – de atâta

truda si de

nasteri de lumi – smerit si grijuliu tot învârtind

si-nfocând viata pamântului – ca pe

candela lumii – neîncetat

veghetoare

***

 

 

A TRECUT DUHUL SFÂNT…


a trecut Duhul Sfânt pe deasupra mea

azi – în camera – n-a plutit vorba rea

gândul era plecat – smerit – spre pamânt

flori de clopot – cântec de vis – suie pe vânt!

 

a trecut Duhul Sfânt prin vazduh – era

precum miruirea cu liniste – grea

vedenia Cerului – nu cu frângeri

ci rugaciune-aburinda de îngeri

 

a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine

de-am simtit – o, în sfârsit – ca e bine:

nu exista frica – nici moarte – sa stii

 

numai om Dumnezeu asteapta sa fii

…va trimite – la tine – alai cu faclii:

povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…

***

 

MENIRI SI DEZLEGARI


radiind precum îngerii

greoi – mirosind a

pamânt – copacii-si tin palmele

întunecat-verzi – încapatânat

netranslucide – peste

pântecul plin – de

rod tainic

 

toate crugurile de stele – trecând peste

grele – nocturne coroane – îi

binecuvânteaza si le

menesc – fructe mistice

precum fumuri si arome de jertfe

nepamântene

 

…numai pasarile vazduhului – povârnit de

presimtirea belsugului – si

copiii din uliti – trag cu ochiul

ciudosi – dar cu

ascunse nadejdi: poate

totusi – nu se va împlini

întrutotul – cereasca menire – ci va

fi – mai terestra – dezlegare fireasca – si la

ciugulire

***

 

MORTII SI VIII


oameni morti – alcatuiti din

bucati puturoase – zugravite cu

revarsate – groase puroaie – ale altor

morti – de mult

trecuti de

morga spitalului lumii

 

oameni morti – se dau drept vii

fluturându-si aroganta

flendurilor putrede: mâini

putrede – fraze

putrede – priviri napadite de

viermi albi

grasi

 

…din loc în loc – câte un

ratacit a minune – om care-si curata

trupul de

mâini putrede – de

fraze putrede – de fojgaiala grasa a

viermilor – din orbitele negre: dupa multa

cumplita truda – eroica

lupta cu fascinatia întoarcerii la gloria

comoditatii morgii – dupa insuportabil

mântuitoare – Ciuntirea

Vie – devine – fiecare Schilod

Viu – cât de

cât – un Mare Mutilat

Luminat : vorbeste

limpede – precum Tunetul – când

împrastie vulturii si

înfrateste – a sfat întelept

piscurile muntilor sfinti – ridica

o mâna de Trasnet – ca sa schimbe

hoiturile de cruguri – ale stelelor – cu

singura (translucida pâna la

Tronul Lui) – Calea Lactee – îl priveste – drept

în ochi – cinstit pâna la

Flacara Pârjolitoare – devotat întru

neostoitul în respiratie

Vifor – pe

singurul

Viu Netrecut

Niciodata – pe la Nicio Morga – Nemutilat

Cosmic Împarat – izvor al

Învierii Depline – fara parti – bucati ori

suspine

***

 

NESIGURANTA


am fost (asa tot cred si-acum) – cândva – copil

zâne mi-or fi menit – spuneau de-mparatii…

n-am înteles nimic – si uite la fitil:

acus se stinge-n bezna – nu-n sfinte staretii

 

pe sub copaci si umbre m-am fost întunecat

n-am îndraznit – zevzec – sub coaja îmbracat

sa fiu printu-nfrunzit de constelatii

…e-un lung amurg – sânge cu insolatii

 

sopteste maru-ispitei – fiorii s-au uscat

nu mai sunt bun decât sa-ndop oglinzi

ce zâne – ce copil: cocorii suferinzi

 

sub luna – sus – se zbat neregulat

strica – în cer – triunghi dupa triunghi

în rani mi se învârt piroane – sfântul junghi

 

mi-arata-n vârf inima de clestar

caut gândul – precaut – c-un degetar…

…fiece vers e-un rudiment lunar

***

 

 

NESCHIMBAREA SCHIMBARII


nu s-au schimbat din fosnet – ei – copacii

îmi bat în geam – sfiosi – tainice semne

eu sunt batrân – ei nu-s batrâni la-ndemne

sunt si ramân – umbrosi si blânzi – saracii

 

la fiecare ceas îsi muta umbra

cu fiecare ceas îi vad mai greu

nimeni nu-i mascarici – sa stie tumba:

voi învata-o de la mosul meu…

 

de trei ori sa te dai tu peste cap

din orb si chel – vei înfrunzi frumos

fat logofat – cu creanga-n galaxii

 

se vor ruga-nspre focul tau cei vii

si vor cânta chiar – culmea! – un irmos

iar zodiile o vor lua la trap

***

 

LINISTEA LUMII


e liniste pe crengile maririi

linisti de soi – ca-si uita si Gradina

solemnul cânt lunar al nemuririi

…mugure-ntârziat îsi plânge vina

 

e liniste pe crengile maririi

însusi Hristos viseaza într-o stea

târâsul si-l amâna solul firii

sarpelui întelept i-e limba grea

 

nu stiu de-i clipa sau e promisiune

nu stiu de-i rai sau doar o pauza-a vietii

duhul din mine uita de misiune

 

si-aplauda – în delir – pe cântaretii

îngerii – bolnavi de roua diminetii…

…nu-i cine si nu-i ce din rani s-adune

***

 

„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!”

de prof. dr. Adrian Botez

 

 

..În România lui Basescu, orice vrea Basescu – se face, orice nu vrea Basescu – nu se face… – …DAR, ORI DE SE FACE, ORI DE NU SE FACE, FACUTUL SI NEFACUTUL DUC TOT SPRE DISTRUGEREA, PROGRESIV-ACCELERATA, A ROMÂNIEI!

 

…Pluteste o vraja rea, asupra acestor tarâmuri, de la Dumnezeu binecuvântate, iar dupa/”apud” Basescu, blestemate – blestemate la împietrire si întunecare de moarte.

 

…Exista, în Neamul Românilor Zalmoxieni si Hristici, un Dans al Soarelui (si, implicit, întru Lumina Învierii si Mântuirii prin Hristos!), numit CIULEANDRA. Comanda Purificarii Chtoniene este: „DOUA FIRE, DOUA PAIE,/LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!”

BATAIA” este „piciorul functional-ritualistic” al DANSATORULUI SACRU/SFÂNT GHEORGHE, care, precum SULITA Sfântului Militar, va strapunge „balaurul” întunericul pamântului, eliberând, în mod egal, LUMINA si VIATA-FERTILITATEA. Credem a fi venit vremea sa reactualizam comanda acestui STRAVECHI cântec/dans purificator si eliberator spre/întru Lumina: „LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Iata ce spune un Raport C.I.A., din 1 octombrie 2010 – cf. www.romanialeaks.org, reluat în ziarul Tricolorul, nr 2076 – 29.01.2011: „Scaderea pensiilor militarilor poate duce la revolta întregii Armate Române

Sindicatul militariilor in rezerva si disponibilizati cheama la revolta

Situatia Poporului Român este dramatica, la limita supravietuirii. Orice scînteie poate sa aprinda incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scînteia. Cînd Armata cheama trimiterea clasei politice la puscarie, revolutia este la doi pasi.

Militarii cheama direct la solidaritate în vederea unei noi revolutii si pedepsirea presedintelui Basescu si a clicii de la Putere. Ofiterii disponibilizati reprezinta un pericol terminal si pot pune baza unei revolte a întregii Armate Române. Înca din anii ’90, în numele modernizarii Armatei, ceruta de alinierea la exigentele armatelor statelor NATO, au fost desfiintate mari unitati, unitati militare traditionale, categorii întregi de forte ale Armatei. Zeci de mii de ofiteri si subofiteri au fost disponibilizati. În paralel, prin decizii de natura „economica”, a fost trecuta la fier vechi o întreaga industrie militara, ca urmare au fost condamnate la foame alte mii, zeci de mii de specialisti de înalta clasa, împreuna cu familiile lor. În 1989, Armata avea 235.000 de militari activi: generali, ofiteri, subofiteri si militari în termen. În 2007, ajunsese la cca. 75.000 militari, iar pentru 2015 numarul acestora se va diminua la 65.000. Au disparut, deci, 170.000 de oameni, inclusiv ca urmare a profesionalizarii Armatei: în anul 1998: 36.500 ofiteri; la 31.12.2003: 14.252 ofiteri; la 31.12.2009: 11.250 ofiteri. Nici o alta institutie fundamentala a statului nu a mai cunoscut o asemenea dramatica transformare în anii de dupa decembrie 1989!

CIA: 80.000 DE REZERVISTI SÎNT O FORTA EXTRAORDINARA, CARE POATE SCHIMBA ECHILIBRUL POLITIC DIN ROMÂNIA. PREZENTA ACESTORA ALATURI DE POLITISTI ÎN MIJLOCUL MASSEI DE DEMONSTRANTI VA DUCE LA CADEREA REGIMULUI ACTUAL, CARE NU MAI ARE LEGITIMITATE SAU SPRIJIN POPULAR. SINGURA PROGNOZA SAU SINGURUL SCENARIU PENTRU ROMÂNIA ESTE O REVOLTA POPULARA

Tensiunea în Armata Româna este un grav motiv de îngrijorare pentru cancelariile vestice. O revolta în Balcani ar fi o lovitura pentru NATO. Nu demult, peste capul Departamentului de Stat, presedintele Obama a semnat un ordin secret catre CIA, numit „Stabilizarea României“, care trebuie citit invers. Politica de dezbinare a lui Basescu, în loc sa atenueze tensiunile în zona militara, le accentueaza. Prezenta militarilor în uniforma, chiar în rezerva, în mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite, va pune pecetea finala pentru acest regim”.

 

…Dar Armata (…care Armata? – …prin generalii ei reumatici si prea degraba sinucigasi, deveniti…mercenari: totusi, înainte de a se sinucide, ei/ofiterii superiori de Armata sunt, sau erau educati, în orice armata a lumii, sa-i UCIDA PE INVADATORI SI PE TRADATORI!!!) – a mârâit, a fâsâit din falcile-i grase…si s-a culcat, la loc…Sau, cel putin, asa ni se pare: poate ca nu avem noi suficiente informatii, din interiorul Ei eroic…! – si, deci, s-ar putea sa fie nevoie sa ne cerem scuze! Noi, cu toata bucuria, ni le cerem de pe-acum, daca discretia a fost singurul impediment, în calea înlaturarii Cârmuirii Tiranic-Criminale a României Contemporane!

…Se poate, însa, si altceva. Poate ca C.I.A. vrea sa-si „bage” (prin astfel de atâtari la rebeliune), tot mai adânc, „coada”, în România (de parca ar mai fi ramas loc de…”bagat” ceva, în România asta vulnerabilizata, din toate directiile!), cum o tot face C.I.A., din 22 decembrie 1989 încoace. Poate ca C.I.A. vrea sa-l stimuleze, prin oficina spionajului americano-englezo (MI6)-chinezesc (Serviciul de Informatii Computerizate-Wikileaks), pe Basescu, sa se supuna total si sa transforme, definitiv, România, în colonie americana.

Putin ne intereseaza, în contextul actual, când România este, deja, vânduta „cu bucata” ori „la pachet” (dupa caz si împrejurare), cui se scoala mai de dimineata (pâna si…Kazahstanului!). Nu infiltrarea si neutralizarea totala a Serviciilor Secrete Românesti, de catre cele straine (americano-maghiare si rusesti, în primul rând!), de 21 de ani încoace, ne îngrijoreaza (la ce ne-ar îngrijora, când faptu-i fapt si nu-l putem nega, nici contracara eficient?!), ci faptul ca TOTI GUVERNANTII ROMÂNI, DE 21 DE ANI ÎNCOACE, AU PERMIS ACEASTA PARALIZARE TOTALA A FORTEI DE REACTIE A ROMÂNIEI – FIE EA SI NUMAI MORALA!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Indiferent cum s-au numit partidele guvernatoare de Românie, ele au tradat si supus jafului si distrugerii sistematice, un stat care ar fi putut si ar fi avut dreptul istoric sa fie în fruntea Europei.

 

…Pe noi nu ne intereseaza ca Wikilieaks-ul spune: „Prezenta militarilor în uniforma, chiar în rezerva, în mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite, va pune pecetea finala pentru acest regim” – pentru ca, tot datorita Marelui Licurici (prin expresia lui cea mai agresiva si ticaloasa, N.A.T.O.), România nu mai are Armata! Mercenarii nu înseamna Armata Nationala: mercenarul o taie si pe maica-sa, pentru “un pumn de dolari” – sau…”pentru câtiva dolari în plus”! Noi ascultam vocile “sotto”, care scrâsnesc, fara …”ajutor american” – nu ca “ar fi bine” si ca “ar trebui”: de câteva saptamâni încoace, se aud scrâsnete care nu vorbesc nici de Opozitie (o jalnica fantasma, care numai ea se ia în seama pe sine…!), si nici nu mai stiu sa foloseasca modul conditional optativ, ci (DOAR!) prezentul indicativ: “TREBUIE sa-i nimicim pe nemernicii/banditii astia!” “NEMERNICII/BANDITII ASTIA” însemnând, deocamdata, doar Basescu si PDL-ul, dar, în viitor, e foarte posibil ca, daca nu-si baga coada Scaraotki de Washington (ceea ce, vorbind lucid, este o imposibilitate absoluta!) – sa se refere la orice partid tradator, pentru ca a guvernat România, împotriva interesului ei national, spre desfiintarea (geografica si morala) a României si a poporului românesc.

 

…Noi stim ca globalizantul secol XXI întoarce lumea în secolele XVII-XVIII: din nou, avem de-a face, în lume, cu Dictatura Negustorilor-Zarafilor (“iluministii/iluminatii” satanici), care vor sa desfiinteze orice granite, în calea comertului lor de tip sclavagist, cu pretul desfiintarii natiunilor si popoarelor – si sa desfiinteze orice credinta religioasa autentica (în special, crestinismul-ortodox, pentru ca are, prin natura sa, componenta nationalista), pentru a reinstaura, contra Lui Dumnezeu-Cel-ViuCultul Vitelului de Aur. Noi stim ca aceasta miscare globalista este sprijinita si chiar condusa de dusmanii, de 2000 de ani încoace, ai crestinismului Iubirii si Pacii/Armoniei Duhului Umano-Divin: poporul (ajuns extrem de heteroclit, în componenta sa, daca n-ar exista comanda de la “cei 100% rasa pura”, NAZISTII SIONISTI AI LOJEI “B’NAI B’RITH) al arogantei extreme (si al violentei genocidice-“terrocidice”), poporul urii si al razbunarii.

 

…Când Tiranul Pisistrate (560-527 a. Ch.) a vrut sa desfiinteze democratia atheniana, de tip Solon (640-560 a. Ch.) ori (mai târziu) tip Pericle (490-429 a. Ch.), i-a dezarmat pe athenieni, obligându-i sa-si lase armele, la poalele unui deal, Acropole: “Pe când trecea în revista oamenii înarmati, în curtea templului Doiscurilor, a încercat sa tina poporului o cuvântare, însa vorbi dinadins încet. Cum oamenii strigau ca nu-l aud, el i-a îmbiat sa se suie pe coasta Acropolei, ca sa-l auda mai bine. Si pe când el continua sa-si tina cuvântarea, oameniii pusi de el luara armele pe care ascultatorii le lasasera jos, le închisera în încaperile vecine cu Teseionul si, venind, dadura de stire, în ascuns, lui Pisistrate, de cele întâmplate. Acesta, dupa ce-si ispravi cuvântarea, spuse si cele întâmpate cu armele, adaugând ca poporul nu trebuie nici sa se mire, nici sa fie abatut, ci sa se duca, fiecare, sa-si vada de treburile lui, ca de ale statului va avea el grija, de toate!” (cf. Aristotel, Statul Athenian, Antet, p. 34).

FIECARE, SA-SI VADA DE TREBURILE LUI, CA DE ALE STATULUI VA AVEA EL GRIJA, DE TOATE!”

Scurt si cuprinzator! Si, macar, Pisistrate iubea Athena, si chiar a dus grija athenienilor…ma rog, în felul sau tiranic… – …nu ca Basescu, care îi URASTE, din fundul fierii lui, si pe români, si România!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Noi suntem primii care recunoastem ca Parlamentul Românei e groaznic de schilod, dar, fara Parlament (fara reprezentarea, fie si teoretica, a vointei poporului) nu poate exista democratie. Or, Tiranul Basescu, Premierul României (sic!), chiar daca nu l-a desfiintat “de jure”, l-a desfiintat “de facto” – SI-L URASTE (tot atât, fireste, cât îi uraste pe românii reprezentati, ca vai de lume, de Parlament – si România!!!! Asta, de când a fost suspendat, în 2007, de catre cei…322!!!

 

Toate legile de interes major national eludeaza Parlamentul si sunt…ASUMATE DE GUVERN, ADICA DE TIRANUL PLIN DE VENIN!

Dispret si ura fata de singura institutie care garanteaza (în soapta, e drept!) democratia, deci, dispret si ura fata de acest popor român, care a fost BUN, când Tiranul putea sa faca “baie” într-însul, adica sa-l prosteasca si sa-l manipuleze cum voia, care, acum, NU E BUN, pentru ca îi striga, chiar prin reprezentanti ai institutiilor de ordine si represiune, ale M.A.I. (…zeci de mii de oameni, cu lefurile taiate si aruncati în somaj si-n disperare!): “IESI AFARA,/JAVRA ORDINARA!”. Si, daca nu e “bun” de facut “baie” în el, “rade-l”! “RADE” POPORUL ROMÂN ÎNTREG, cum i-a “ras” pe toti cei ce au avut tupeul sa-l contrazica pe un golan ordinar, o puslama împutita, un mascarici penibil – ajuns, prin masiv sprijin extern si prin masiva tradare interna (numai asa au fost posibile “REVOLUTIILE PORTOCALII”, oriunde s-au desfasurat ele, din Ucraina în Kârgâstan!). Nu ne împuiati capul cu “fecioria” liberala: liberalii au fost complotisti cu “democratii” (“parasiti” de Neulander, pentru a fi preluati de…Braunovici!), împotriva interesului national, impunând un monstru si un infractor (raspunzând, astfel, cu o servilitate gretoasa, la comanda Marelui Licurici, care avea nevoie sa distruga “terorismul”, din care “terorism” sa tâsneasca… TOT PETROLUL TERREI!), la conducerea României. Nu ne referim, aici, la “Dosarul Flota”, pentru ca…nu detinem dosarul (decât în forme neoficiale!). Dar detinem dovezile (oficiale!) ale complicitatii lui Basescu, cu Iliescu, la mineriada din iunie 1990!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Nu ne intereseaza nici beneficiile sau…maleficiile “regionalizarii” administrativ-teritoriale (daca ar fi sa judecam în termeni excesiv simplificati, “regionalizarea” lui Basescu, din 2011, aduce, ca finalitate, cu “judetizarea” lui Ceausescu, din 1968: le ia ungurilor ”apa de la moara”- lichidând problema aberanta a “SZEKLERLAND/SZEKELYFÖLD/”TARA SECUILOR”, precum cealalta împartire administrativ-teritoriala lichidase REGIUNEA MURES-AUTONOMA MAGHIARA…! – dar las’, ca “jupânul” care l-a “fatat” pe europarlamentarul român Laszlo Tökes si Partidul Civic Maghiar, ambii “foc” de activi în dezintegrarea/aneantizarea României, va gasi el o forma de monstruoasa târguiala, ca sa-i împace pe unguri, iar el sa-si continue “Tiganiada” sa pustiitoare!!!) – ci faptul ca destinul românilor se decide, parca prin “pase” vrajitoresti, PE DEASUPRA CAPULUI ROMÂNILOR! Mereu si numai – “PE DEASUPRA”!!!

 

…E, deja, mult prea mult: pe 8 martie 2011, se puteau, deja, numara, 11 asumari ale Guvernului (citeste: ale lui Basescu!), asupra unor legi refuzate dezbaterii parlamentare, deci refuzate opiniei poporului român, trecute peste capul si vointa a 22 de milioane (sau câti vom mai fi ramas…) de români. IMPUSE CU FORTA: “VREI, NU VREI, BEA, GRIGORE,-AGHEAZMA!”

…”Birourile Camerelor au decis, luni, ca data la care guvernul îsi va asuma raspunderea în Parlament pe Codul Muncii sa fie 8 martie. Procedura e simpla: daca guvernul supravietuiesie unei motiuni de cenzura depusa ân termen de trei zile de la asumarea raspunderii, legea se considera adoptata. De zece ori s-a prezentat pâna acum Emil Boc în fa?a Parlamentului pentru a-?i asuma raspunderea pe pachete de legi. Codul Muncii va fi a 11-a lege organica adoptata astfel în ultimii doi ani” – cf. http://www.ziare.com.

 

…Da, a ajuns ca însesi problemele MUNCII din România – sa nu trebuiasca sa-i mai intereseze pe români, considerati, deja, sclavi de plantatii, robi la patroni! Pentru ca, desi s-a retras (LAS, MINCINOS SI TICALOS!) din actiunea eficient-social-nationala (lasându-i, fata în fata, fara protectie, sau sanse de mediere sociala, pe sclav si stapân!) – statul român a ramas cel mai mare patron…de fapt, cel mai nerusinat HOT DE DRUMUL MARE!!! Fura, “pe fata”, ca ultimul criminal, si de la copil, si de la batrân, si de la barbat, si de la femeie…si de la profesor ori medic, si de la politist ori de la ultimul functionar de stat… – …pâna-i va stinge, pe toti! – …atât de mare sunt ura fata de Tara si Neamul, deasupra carora “capitalele masonice”, Washington si Bruxelles/Strasbourg, l-au fost pus sa “troneze” – si setea vampirica, ale lui Basescu!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

…Basescu zicea, în 2007, ca, daca vor iesi, pe strazi, 5 milioane de români, se va retrage de la Presedintia României – altfel NU! Deci, aceasta afirmatie a lui (ca Presedinte de Stat, deh!), ne apara în fata consecintelor penale (ca azi, esti arestat, cu tambalau si “MASCATI” de carnaval sabatic, numai daca respiri pe nara neorientata spre Cotroceni sau spre DL!) ale urmatoarei afirmatii: românii, care, deocamdata, doar scrâsnesc: “TREBUIE sa-i nimicim pe banditii/nemernicii astia!” – sa si iasa în strada, TOTI, fara sa mai astepte Armata (daca va iesi si ea, foarte bine – dar nu Armata, subordonata N.A.T.O./S.U.A., trebuie sa mai decida, ca în 1989, soarta României.

SOARTA ROMÂNIEI S-O DECIDA, ÎN SFÂRSIT, ROMÂNII!!! SA TERMINAM CU “PUPATUL PAPUCULUI”, PE LA ÎMPARATII SATANICI AI LUMII!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

…Suntem poporul lui Zalmoxis si al Sfintilor Magi ai Kogaionului, al Lui Dumnezeu-Hristos (prin Sfântul Andrei, dar si prin Prezenta Directa si Efectiva a Duhului si Trupului Hristic, AICI, ÎN DACIA VALAHILOR!!! – dupa marturia însesi Columnei Traianice – cf. Vasile Lovinescu, O icoana crestina pe Columna Traiana), suntem urmasii demnilor si DUMNEZEIESTILOR ÎMPARATI din Neamul Sfânt al Asanestilor (Ionita I Kaloianes/CEL FRUMOS este recunoscut, ca împarat si Patriarh, pâna si de Papa Inocentiu al III-lea, pe 8 noiembrie 1204!), precum si ai Sfintilor si Martirilor Voievozi, Musatini si Basarabi…suntem urmasii Sfântului Eminescu! Duca-se dracului toti tradatorii si alogenii, care vor sa ne rastalmaceasca si înjoseasca Duhul, precum vor agentii straini de influenta, numiti spurcat (precum Patapievici) ori actionând spurcator: Manolescu, Liiceanu, Plesu etc.

Sa nu îndrazneasca toate liftele pagâne nu sa se atinga de noi, dar nici, vorba românului, “sa ne sufle în bors” macar!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Am rabdat nefiresc de mult.

Noi, românii, suntem un Neam atipic: daca francezii fac câte trei revolutii pe zi, cu rezultatul de…a se întoarce, mereu, la…”vârful cozii” (ba chiar mai rau: pierzându-si Dumnezeul, ca la 1789!), românii tac, privesc si par a se fi tâmpit de tot, de atâta îndelunga chibzuinta… – …când, ce sa vezi, o data la suta de ani, se ridica “mozacul” de român…si schimba cam tot ce trebuia schimbat: 1437-Bobâlna, îsi schimba limba de cult, 1514 – prin Gheorghe Doja, arata ca românii si secuii înarmati sunt/pot oricând deveni spaima imperiilor (din nou!), la fel si Grigorie Pintea Viteazul, pe la 1700…la fel si “craisorii” Horia, Closca ori Crisan, la 1784, “craisorul” Avram Iancu, la 1848-’49…apoi, Domnul Tudor, care, prin martiriul sau de la 1821, scapa Tarile române de hotia fanariota (din pacate, a urmat si nu s-a sfârsit, înca, cea…neo-fanariota!), “craisorul”/Capitanul Corneliu Zelea Codreanu, de la 1927 încoace, face lucrare sfânta, asupra Duhului Românesc (“Într-o natie de slugi el a introdus onoarea si într-o turmã fãrã vertebre – orgoliul” – cf. Emil Cioran) …si tot întru orientarea Neamului Românilor catre Demnitate i-a ridicat Ion Antonescu, pe ostasii-tarani curati ai României – …si tot pentru România Cea Sfânta, Mare si Dreapta a fost martirizat el, Maresalul – pe care istoria slugilor îl uita, dar pe care istoria autenticilor români îl numeste Ion Cel Mare – Ion Antonescu…asasinat la ordinele Moscovei, pe 1 iunie 1946, în Valea Piersicilor (cu contributia decisiva a neispravitului rege “neamt”, cu masiv sânge evreiesc, Mihai I de Hohenzolern-Siegmaringen…!).

…Trebuie sa sune ceasul, acum, în 2011, pentru o noua ridicare a poporului român, în necajita lui istorie, pe care n-o poate evita totdeauna. S-a ispravit cu… “chibzuitul”!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Puneti mâna pe arme, cum zice si îndemnul Profetului ANDREI MURESANU: “Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,/”Viata-n libertate, ori moarte!” striga toti”…!!!

 

…Noi, subsemnatul, marturisim ca, din moment ce guvernantii si asa-zisa “opozitie” nu vor sa stie nici de noi, poporul român, nici de legile pe care ei însisi le-au pritocit (multe, proaste! – dar, daca-mi ceri tu mie, care nu le-am facut, sa le respect – pai, cu atât mai vârtos sunt obligat eu sa-ti cer tie, CARE LE-AI FACUT, sa dai exemplu si sa le respecti PRIMUL, iar nu SA LE ÎNCALCI, CU DISPRET SUVERNO-TIRANIC, PRIMUL!!!) – marturisim si declaram ca nu ne mai supunem nici unui îndemn, nici unei legi “asumate” de Basescu-Guvernul!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

NESUPUNEREA CIVICA este singura alternativa pe care ne-a lasat-o aceasta sleahta de nelegiuiti si trântori si asasini (ce fac Daniel Funeriu, la MECTS si/sau Cseke Atilla, la Sanatate, se numeste GENOCID/ETNOCID!!!) care sunt, azi, în fruntea României, ca “scroafa în copac!”! Noi, subsemnatul, am fi fost primul caruia sa-i placa starea de armonie si demnitate nationala! Dar, când vezi ca vin niste Neica-Nimeni si te calca în picioare, tocmai pe tine, care respecti legea! – TOCMAI EI, CARE-O ÎNCALCA, GHIORLANESTE! – …ei bine, nu-ti mai ramâne decât sa devii “cetatean”, în fine, adica Paznic al Cetatii!… – si cu dorinta de a face rost de-o arma, cu care sa-i trasnesti “la mir” (în speranta ca pocnitura propriului dovleac o vor auzi…!), pentru ca vorba noastra, a niciunuia dintre membrii Marii Fratii a Neamului Român (22 de milioane…sau cam pe-acolo!) – nu ne mai este ascultata, în haosul creat de Satanele bolnave de logoree otravita, de minciuna “gonflata” si asurzitor chiuita, de narcisism si de superbie!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Trebuie, deci, nu doar sa iesim în strada, ci sa devenim chiar “milites”, oameni-luptatori, pentru a ne apara democratia, atâta câta am acceptat-o si câta o mai avem! Oricum, daca “ecumenismul national”, propus de Codreanu, înca nu este o stare posibila (din motive spirituale!) – “tiraniaNU TREBUIE SA SE ÎMPLINEASCA ÎNTRU DESAVÂRSIRE…din motive strict biologice, daca vreti: n-avem de gând sa murim la comanda unor tâlhari de drumul mare! – ci când ne-o hotarî Dumnezeu sorocul.

 

…Înca ceva: NE ESTE GREATA DE OPOZITIA POLITICA ROMÂNEASCA! Cum poti sa afirmi, precum Norica Nicolai si alti liberali, dar si pesedisti, desigur, ca “nu trebuie sa-i vânam pe cei ce-au guvernat înaintea noastra, când noi vom lua puterea în stat”?! Ba, din contra, nu esti decât un complice nenorocit al tradarii si jafului predecesorilor guvernanti…nu ai nicio credibilitate, ca nu vei actiona aidoma predecesorilor, daca nu-i pedepsesti, pe predecesori, nu ca prigoana, ci ca act de justitie NECESARA – pentru jaful, asasinatele si tradarile lor! Pentru ca sa te creada cineva “diferit” de monstrii dinaintea ta, trebuie sa le recunosti, legal si public, calitatea de monstri! Nu te punem, noi, subsemnatul, sa le tai capul – dar sa-i judeci si sa-i condamni la confiscarea averilor furate si obtinute din tradare de Tara si Neam – ESTE O OBLIGATIE MORALA!!! Prof. dr. Dan Brudascu, de la Cluj-Napoca, propunea expulzarea/surghiunirea, pe viata, a vinovatilor de nelegiuiri si tradari. Noi, subsemnatul, suntem de accord, dar cu o conditie: sa fie interzisa calcarea pamântului sfânt românesc DE TOT NEAMUL LOR, ÎN VECII VECILOR! “Ce naste din pisica, soareci manânca!” – si am vazut asta, clar, prin “educatia” amorala si întru ticalosie, a fetelor lui Basescu, a baiatului lui Prigoana etc. etc. etc.

 

…Iar daca ar încalca, sfidator (parintii ori urmasii), decizia crestina a expulzarii, subsemnatul propunem sa se renunte la orice clementa: LA MOARTE CU TRADATORII!!! FARA MILA FALSA SI IPOCRITA! SI SA LI SE SCRIE NUMELE PE UN STÂLP AL RUSINII, ÎN PIATA MARTIRILOR UNIVERSITATII…STÂLP CARE SA ÎNLOCUIASCA CRUCEA CRESTINA…! Adica, sa se aplice afurisenia (excomunicarea): un tradator de Tara Sfânta si de Neam Sfânt nu poate sa se numeasca “Fiu/Fiica al/a Lui Hristos”!

…Raspunsul, logic si de bun-simt, al lui Codreanu/”Capitanul” (care, în plin Parlament român, clamase, imperative: “CEREM introducerea pedepsei cu moartea, exclusiv pentru manipulatorii fraudulosi ai banului public”), la interpelarea profesorului de la Teologie, V.G. Ispir: “D-le Codreanu, d-ta te intitulezi crestin si purtator al ideei crestine.Iti aduc aminte – eu sunt profesor de teologie – ca sustinerea acestei idei este anti-crestina!” – a fost, si e bine de meditate asupra lui: “D-le profesor, dati-mi voie sa va spun: când este chestiunea sa aleg între moartea, disparitia tarii mele si aceea a tâlharului, eu prefer moartea tâlharului si sunt mai bun crestin, daca nu permit ca tâlharul sa-mi nenoroceasca tara si sa mi-o duca la pieire”.

 

…Cum subsemnatul nu este Capitanul si nu are, deci, în Duhul sau, lumina mihaelica a acestuia, AR ADAUGA, PE LISTA MOTIVELOR DE CONDAMNARE LA MOARTE – SI PROSTIA CRASA SI DISTRUCTIVA, PENTRU TARA SI NEAM! Spre exemplu, am cere pedeapsa cu moartea pentru dobitocii care afirma ca ar fi bine ca România sa fie condusa de…Uniunea Europeana! Dar de cine si de vointa cui va imaginati domniile voastre, australopitecilor, ca e condusa, ACUM, România?! Nu cumva Basescu-Braunovici si Mugur Isarescu, seful filialei Grupului Bilderberg, în România, o cârmuiesc pe aceasta (unul, vizibil, de 7 ani, altul, invizibil, dar teribil de…”simtibil”, de 21 de ani!), sunt la puterea la care sunt, NUMAI SI NUMAI PENTRU CA ÎMPLINESC, “ÎNTOCMAI SI LA TIMP”, PLANURILE IUDEO-MASONERIEI, numite, în varinata ei “sefesc-europeana” …Uniunea Europeana?!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Noi socotim ca România sufera, EGAL, din pricina Tradarii (de sus în jos) si a Prostiei (de jos în sus…dar, din plin, si…”vitavercea”!).

De aceea, si solicitam pedepse egale, si pentru una, si pentru cealalta: deci, si prostii sa fie expulzati, ”pe ruda, pe samânta”, si sa se duca la casa cui îi vrea si-i ocroteste…iar de vor calca interdictia de spurcare a pamântului sfânt românesc, sa fie executati! (…PRIN STRENGUIRE, CU FUNIE DE CÂNEPA, CA E MAI IEFTIN, IAR PROSTII – EXAGERAT DE MULTI!).

 

…Prin aceasta, cerem, implicit, ULTIMA SANSA PENTRU EDUCATIE! Numai un popor educat va capata discernamântul si demnitatea si vointa de reactiune, în fata acestor doua plagi uriase, ale României contemporane: TRADAREA SATANICA si PROSTIA CRONICA – IRESPONSABILA SI IMPOSTURALA!!!

 

…De-o fi una, de-o fi alta…: „LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

NOTA

 

1-„Asemenea horei, Ciuleandra se înscrie în suita riturilor dedicate soarelui, în faza sa solstitiala, fenomen cosmic sub semnul caruia se desfasoara ritualurile Calusarilor si Sânzienelor (Dragaica), ritualuri care, nu întâmplator, în calendarul crestin ortodox, corespund unor sarbatori importante: Rusaliile si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul. Se stie ca solstitiul de vara (21-22 iunie) marcheaza o perioada de vârf, sub toate aspectele, a naturii, inclusiv a naturii umane. În cadrul acestui reviriment natural, se remarca spectacolul exploziei florale a ciulinilor, ca un omagiu adus parca astmului zilei, în acord armonic cu vitalitatea femeii, personalizata în aparitia hieratica a Ciulendrei, extaziata în fata misterelor naturii si ai primilor fiori ai dragostei, gest concretizat în ritual si dans initiatic, cu ritm progresiv accelerat, unic în felul lui, specific sudului tarii noastre, Munteniei îndeosebi (acolo unde, de altfel, îl plaseaza si Liviu Rebreanu în romanul sau Ciuleandra). (…)În opinia noastra, Ciuleandra este un cuvânt compus din ciul de la ciulin si leandra (landra), care în terminologia populara are semnificatia de miscare dezordonata, la întâmplare, fara nici o noima. Asemanarea dintre miscarea dezordonata, aleatoare, „dupa cum bate vântul” a ciulinilor cu aceea a fetelor cuprinse de fiorul primei iubiri, în comunicarea lor cu natura, în faza de explozie maxima a acesteia, sub semnul solstitiului de vara, nu este fortata, întrucât ritualuri asemanatoare întâlnim si în cazul Sânzienelor (Dragaicelor). Indraznim sa credem ca Sânzienele sau Dragaicele reprezinta forme târzii ale mitului Ciuleandra, numele de Sânziene fiind de origine daco-romana, iar Dragaica s-a suprapus peste cel de Sânziene într-o perioada si mai târzie, respectiv aceea a influentei slave asupra vocabularului român.

În concluzie, mitul Ciuleandra este unul dintre cele mai vechi mituri închinate cultului solar, a carui arie de raspândire este spatiul est si sud-est european. Ciuleandra reproduce, în termeni expliciti, o stare cognitiva si motivational afectiva specifica fetelor virgine, de vârsta premaritala, având din acest punct de vedere, o puternica semnificatie initiatica, manifestata sub forma de rit si ritual dans si hora – , în decorul campestru, exploziv al vegetatiei, din care se detaseaza vitalitatea debordanta a ciulinilor, sub semnul solstitiului de vara” – cf. Ion BratuCIULEANDRA – O STRAMOASA ÎNDEPARTATA A DRAGAICEI, în revista Satul Natal, nr. 13.

Cu Doamne ajuta…

Cu „Doamne ajuta” sa-ti începi munca,

Ia creionul si scrie”, asa mi s-a spus

Si nu întreba de la cine-i porunca,

Oricum, precum toate, ea vine de Sus!

 

Si-atunci, când îti merge anapoda treaba,

Când norii se-aduna pe crestet de-a valma,

Degeaba te tângui si blestemi degeaba,

Nu te ridica din tine sudalma!

 

Azi bântuie o boala si printre statui,

Daca nu-i Dragoste în ceea ce faci,

Daca nu-i Dragoste în ceea ce spui,

Cu „Doamne ajuta” învata sa taci!

 

Nicolae Nicoara

6-7 Iunie 2011

CÂND DIAMANTELE SE FISUREAZA…

 

Adrian Botez, Cartea profetiilor, Editura „Rafet”, Râmnicu Sarat – 2010

 

RECENZIE:  de Constantin Stancu

 

Adrian Botez prezinta sensurile existentei în volumul de versuri Cartea profetiilor, acele sensuri care lumineaza fiinta, o înnobileaza si deschide noi perspective sufletului dornic de initiere.

Este un curaj spiritual ca în vremuri din urma, vremuri de cadere, sa marturisesti despre profetie, despre taina ei, despre perpendiculara pe gând, pentru a da forta gândului.

Poemele scriitorului vin dintr-o convingere profunda în valorile crestine, asimilate prin prisma personalitatii sale, modelate de suferinta proprie, de boala proprie, de luminarea care lumineaza pe oricine cauta matricea, esentele – dimensiunea Cristica.

Toate sunt dinamizate prin mijloace literare aparent clasice, atinse de formele moderne ale revoltei artistului, împinse la ultima limita: MANE, TEKEL, FARES („Numarat, cântarit, împartit”).

Zicerea aceasta de veghetor se structureaza unitar în patru parti: Cartea profetiilor, Cartea glasurilor, gesturilor si tacerii, Cartea descântecelor, Cartea apocalipsei. Este o structurare cu semnificatii, sunt patru Evanghelii canonice, fiinta de lânga divinitate are patru fete, lumea are patru dimensiuni, patru sunt directiile pamântene pentru a focaliza în directia verticala a credintei.

Profetia este despre cel nascut într-un timp precis, despre judecata, înger, zi-noapte, Hristos-Viata, flori sub cenusa, armonia divina, lucratoare.

Dinamica lumii vine din zicere, din gest, din marturisirea simbolica si una liniara, culminând în tacere ca marturie deplina a celui care zice luminos. Iar glasurile sunt glasurile apei, liliac cu gara pustie, om, moarte, arta, moartea si forma suprema a zicerii: tacerea, motiv preluat din Scriptura (Cartea Ezechiel), cu profunde trimiteri spre viitor.

Descântecul, ia locul psalmului în Tinutul Carpatic, e leganarea naturii, a muntilor, atingerea umbrei de brad, tristetea realitatii, prezenta Divina…

Ultima carte este cartea pedepsei, dar si descoperirea perfecta a lui Hristos, bazata pe stâlpii de rezistenta a creatiei: vointa, ordinea, iubirea, cântecul la margine de lume.

Mesajul de ansamblu a întregului volum este arborescent, trimitând la copacul vietii si al mortii, la copacul cunoasterii binelui si raului. Versul penduleaza între tandrete si imprecatie, aduna cuvinte luminoase si vorbe de lut, uneori de noroi, revolta artistului în fata caderii este reala, bucuriile simple umplu poemul, marile motive ale culturii române sau universale sunt prelucrate atent si necesar într-o profetie necesara. Din acest punct de vedere Adrian Botez îsi asuma riscul de a merge la limita, acolo unde poemul poate exploda în vocale sau consoane. Exista la acest poet energii pozitive, dar si unele negative, profetia nu este una comoda, scriitorul are menirea de a zice, de a tacea, de a marturisi cumva adevarul si frumosul, de a accepta judecata divina, ca ultima instanta, depasind instantele umane… Se pune o presiune extraordinara asupra celui care trebuie sa zica lumii taine. E vremea împartirilor, a cântaririi inimilor, a numararii celor dedicati… Dumnezeu este activ în poem si-n lume… O mâna, brusc, scrie pe inima ta verdictul din care nu poti iesi, sentinta-cerc din care nu poti evada, cuvinte venite din alta lume pentru lumea aceasta în petrecere, în fast si glorie mundana…

Simplu, poetul dedica acest volum familiei, celor de lânga el, persoanele din Edenul de totdeauna, este semnul întoarcerii la zicerea primara…

nimeni nu a mai vazut atâtea/punti de lumina – între/peticele întunericului lumii – nimeni/ nu a mai vazut atâta/speranta – între cei care deja/plecasera capul – pentru izbitura/finala/” – Despre cel nascut atunci, acolo…

Desi cartea se deschide profetiei, aceasta este concreta, vine prin om ca zicere divina.

Sunt puse în lumina necesitatea jertfei, carnea care doare, povara dureroasa, în acest drum pe pamânt doar Hristos, calauza…

Viziunea poetului se împleteste cu cea a profetului: „da va veni – curând – din nou/vremea – când vei privi – deodata – cu/toate cele patru/fete ale/ nasterii tale – în mistica/tara din nori – cum/numai Dumnezeu – acum/mai poate/” – Cu toate cele patru fete

Poemul este dens, simbolistica profunda, strabate istoria credintei si istoria lumii, vazatorul devine desavârsit, cum numai Hristos ESTE. Vederea aceasta în patru dimensiuni este de natura divina, poetul o prinde în cuvinte, atrage atentia asupra viziunii, e posibil ca omul sa vada pâna la urma, daca îsi asuma starea perfecta, în adevar…

În economia zilelor exista o saptamâna a patimilor care frânge ritmul vietii, una de sapte zile, atunci lumina atinge spinii cununii lui Isus, neînteles atunci, neînteles acum, dar lumea a fost armonizata prin El: „împlinit este miezul în meri/chiar înainte ca mugurii sa-si/astâmpere frica vadirii/” – Saptamâna patimilor

În lume exista lucruri desavârsite, floarea are o taina a albului desavârsit, învierea vine din izvoare, e o nunta mistica în nori, comoara armoniei divine se marturiseste în nunta, în fecioara…: „copaci Gradinii, rastigniti în floare,/împrumutatu-ti-au si mâini si sânge,/iar Învierea vine din izvoare –/dar nimenea de Tine nu s-atinge!/Maria a razbit printre zavoare:/în noaptea-sfânta-a Florii – nu mai plânge!” – Taina florii.

Este un glas al apei, apa curgatoare de la lume la lume…poetul scrie pentru creatie în ansamblu, e un scris cosmic, literele sunt îngeri…

Zicerea metafizica este prezentata în poemul Rezolvarea metafizicii, launtru care este taina, toti dau din umeri, nu înteleg, dar sunt intrigati de metafizica interioara a omului atins de har…

Si mereu, argumentele artistului sunt din natura, liliacul da masura. În aceste poeme se simte lirismul unui poet patruns de vers: „scaparând misterios – malitios/liliacul – cutie cu bijuterii/ acest animal purtând blana tuturor/constelatiilor primaverii – s-a suit/dintr-un singur salt/pe ramura/arcuita – a cerului/” – Liliac

Poemele au grafia moderna a celui care se revolta pe realitatea imediata, cuvinte fara litera mare, versul frânt, modelat de durerea nespusa, dar în prezenta numelui divin scris corect cu litera mare, aduce în mod clar la stilul vechilor profeti, care dadeau cinste Creatorului, iar în limba ebraica veche, se stie, existau cuvinte speciale, folosite doar pentru a marturisi pe Dumnezeu, era ceva tainic, devotiunea celui care scria era perfecta, smerita, o smerenie necesara, pentru ridicarea din noroiul vorbelor zilnice…

Sunt unele poeme care au versuri grele de plumb, putini scriitori au capacitatea de a întinde zicerea poetica pâna la limita, cuvintele par a nu avea doza de lirism necesara pentru a se aseza în structura poemului dupa rigoarea literara general acceptata.

voi ramâne ca un avorton azvârlit de/curva de ma-sa – abandonat la/containerul de gunoi –pâna la/Judecata de Apoi/…” – Recapitulare de statut. Acest exemplu ar putea intriga pe unii critici, sau lumea academica, dar, evident, Adrian Botez, pornind de la modul de a fi a unui profet, merge pâna la capat în volumul acesta, exemplele sunt preluate din Vechiul Testament, din scrierile proorocilor mari sau a proorocilor mici, influenta este penetranta, acolo imaginile sunt mult mai socante, pentru a se pune în lumina voia divina. De fapt, specific scrierilor profetice, este modul de a privi lucrurile, prin Ochii lui Dumnezeu si, atunci, se poate observa nivelul caderii, a pacatului care face ravagii în fiinta umana. Pentru poet, însa, este necesar a se reaseza pe viziunea crestina a Noului Testament, de a vedea lucrurile prin Ochii lui Hristos, iar Adrian Botez depune acest efort vizionar, trimitând mereu la Mântuitor, ca Salvator Universal. Dar, pâna la urma, totul este perfectibil…

Volumul merita un studiu mai atent, temele, motivele, zicerile si tacerile artistului sunt calculat puse în opera, chiar daca exista un dezechilibru al starilor în unele zone, instinctul de vazator al lui Adrian Botez nu-i da pace, este instinctul poemului încarnat…

Sunt legaturi de cuvinte care dau forta poemelor: catedrala nerostitului cântec, nu e pace: e prea multa departare, miros de zei la masa, streasina de suflet, miros de stea, buzele arzând de tacere, furtuni de pasari, cutremure de verde, e atâta bezna în gândul zilnic, matematica ordine a cântecului…

Vine vremea: MANE, TEKEL, FARES! Poetul nu pune pe nimeni sa i se închine, este fulger si devotat al Luminii de Spada, cade universul real care împiedica privire, apoi se deschide panorama, de dincolo de realitatea imediata…

Volumul se încheie cu preludii vechi, din lumea veche: „diamante se fisureaza – pe linia/melancoliei: e gata/ alunecarea luminii în/ scrâsnet/” –Preludii hiperboreene

Temele finale se dezvaluie: nunta, cavalerii eterni, moartea fara de nume moarte, profetul pierdut, speranta, eonii… Profetul îsi gaseste locul într-o lume fara de profeti, poemul l-a preschimbat, lumea este eonul…

Adrian Botez tine sa-si regizeze volumul înserând câteva opinii asupra scrisului sau, sa lase un scurt „Curriculum Vitae” , argumente pentru o cunoastere mai apropiata a scriitorului pierdut în profetii, regasit în poeme, echilibrat de spiritele iubirii.

Mircea Dinutz scrie: „Ambitios, profund, cu gust pentru textul cu anvergura carturareasca, Adrian Botez respira lejer în aerul tare al ideilor…”

Roxana Sorescu, cercetator stiintific principal I, Institutul de Istorie si Teorie Literara „George Calinescu” – Bucuresti; noteaza: „ În critica literara româneasca nu exista, deocamdata, lucruri de acest tip. Prin lucrarea SPIRIT SI LOGOS ÎN POEZIA EMINESCIANA, dl. Adrian Botez este un precursor. Pe drumul pe care înainteaza se vor buluci multe persoane, ce vor confunda bolboroseala extatica, cu foarte severele discipline, care sunt Mistica si Initierea…

Despre Spiritele Iubirii (Serafimii), Adrian Botez are revelatia: „peste iubirea de Dumnezeu – doar/misterul adânc: Dumnezeul Fetelor/Trei/”…

 

Note:

(1) Adrian Botez, Cartea profetiilor, Editura „Rafet”, Râmnicu Sarat – 2010

 

(31 mai 2011)

 

***

Sunt eu cu Dumnezeu?

El era la început cu Dumnezeu

Meditatie din Evanghelia dupa Ioan: Ioan 1.2

 

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

Sunt eu cu Dumnezeu?

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

Ti-amintesti de un timp special din trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie sau un barbat dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata?

Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste?

Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?

Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu.

Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!


Timpul meu cu Domnul

La început a fost Cuvântul …


Meditatie din Evanghelia dupa Ioan (Ioan, 1.1)

 

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com


 

Începutul zilei este foarte important. Vreau sa petrec timp cu Domnul la începutul zilei.


[pullquote]

La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza în întuneric, si întunericul n-a biruit-o.(Ioan, 1.1-5)

[/pullquote]


Timpul meu cu Domnul este un mare schimb „valutar“.

Departe de lume, ascunsa de privirea altora, eu schimb…

– oboseala mea cu Taria Lui

– neputinta mea cu Puterea Lui

– întunericul meu cu Lumina Lui

– problemele mele cu Solutiile Lui

– poverile mele cu Eliberarea Lui

– frustrarile mele cu Pacea Lui

– nelinistea mea cu Calmul Lui

– sperantele mele cu Promisiunile Lui

– durerile mele cu Balsamul Lui vindecator

– întrebarile mele cu Raspunsurile Lui

– confuziile mele cu Cunostinta Lui

– îndoielile mele cu Siguranta Lui

– slabiciunea mea cu Atotputernicia Lui

– imposibilul meu cu Posibilul Lui

– viata mea trecatoare cu Vesnicia Lui.

Inima mea tînjeste dupa un loc, departat de lume, un loc unde totul este în

siguranta, un loc în care sa ma simt iubita si apreciata asa cum sunt. Mi-am

gasit acel loc la picioarele Domnului.

Stau în liniste si pace pâna îmi vorbeste, pâna Îl aud cu mintea si cu inima.
Îti doresc ca timpul tau cu Domnul sa fie bucuria ta cea mai mare.