de Dr. Cristina OPREA

Pe data de 16 martie s-au implinit 54 de ani de când a plecat dintre noi parintele sculpturii moderne. Din anul 1957, anul trecerii, lucrarile sale sunt prezente în expozitii omagiale, s-au organizat diferite simpozioane si conferinte atât în tara cât si în strainatate despre opera sa. S-au scris numeroase carti si s-au regizat filme.

Fascinat de cunoastere

Fara a dori sa se încadreze unui curent sau altul, a acceptat teoriile vechii arte populare românesti, ducând chiar o viata în spiritul taranului român, sanatoasa, asezata si plina de întelepciune. Atelierul sau ilustra cel mai bine existenta sa.

Multi care i-au trecut pragul au ramas impresionati de atmosfera româneasca degajata. Arta pentru el avea rol de vindecare a sufletului, de a produce bucurie, de a echilibra publicul privitor. A cautat toata viata Absolutul, marturii sunt propriile creatii. A încercat sa se elibereze de tot ceea ce l-ar fi dus pe un drum gresit si tinând cont de fluxul vietii, si-a construit o metoda de a comunica, în stilul sau, cu Universul. A redat în propria creatie nu fiinta ci forta spirituala a acesteia, prin puterea sa de observatie, contribuind la evolutia artei.

Fascinat de redarea esentei, a încercat sa se transpuna pe sine în creatii, pentru a le face sa ,,vorbeasca” despre Univers. Propriile lucrari sunt niste chei, iar noi, urmasii lui, le putem folosi pentru deschiderea altor porti de cunoastere. Forma, pentru a fi mai bine înteleasa trebuie sa fie simpla, simplitatea având o mare semnificatie în opera sa, pentru ca aceasta duce spre esenta. El pleaca de la figurativ si ajunge la nonfigurativ, de fapt la granita dintre cele doua.

De ce a fost atras de formele arhetipale?

Pentru ca acolo a gasit ceeea ce cauta – simplitate, reducere la esenta, stilizare, inocenta, nevinovatie, emotie. A învatat de la mesterii artei primitive cum sa ajunga la esenta unui lucru, cum sa stilizeze, cum sa reprezinte o idee. A gasit izvorul si a adus un lucru nou în sculptura moderna, a suprimat golurile, pentru a reda luminii un teritoriu mult mai amplu. Întreaga sa opera se caracterizeaza prin expresivitate si esenta.

Opera sa este o confesiune

Cea mai impresionanta modalitate de a omagia sacrificiul poporului român este monumentul de la Târgu-Jiu din care fac parte ,,Masa Tacerii”, „Poarta Sarutului” si „Coloana Infinitului”, închinat eroilor din 1916, ce au murit în lupta de pe malul Jiului. Întreg ansamblul a fost comandat de catre doamna Arethia Tatarascu si sculptat în piatra de Banpotoc între anii 1937-1938.

„Masa Tacerii” este rotunda, în jurul ei artistul a asezat douasprezece scaune rotunde, ce au forma unor clepsidre. De la aceasta masa porneste o alee, numita ,,Aleea Scaunelor” ce trece pe sub „Poarta Sarutului”. Cel de-al treilea element al ansamblului este „Coloana Infinitului”.

Asa cum ne-a demonstrat în tot ceea ce a creat, artistul a fost preocupat de simbol. Acest ansamblu are si el semnificatia lui, pentru ca nu întâmplator a fost ales spatiul, în care a fost amplasat. În apropierea „Mesei Tacerii” se afla râul Jiu. Dupa cum se stie apa simbolizeaza viata. Masa cu cele douasprezece scaune poate ilustra timpul (ceasul cu douasprezece ore sau anul cu douasprezece luni), sau poate fi masa apostolilor, sau poate semnifica chiar familia. Din sânul acestei familii omul se ridica si pleaca, mergând pe drumul vietii – calea ce leaga masa de poarta – ajunge singur în fata portii – a pragului sau existential, unde îsi întâlneste jumatatea. De aici pleaca însotit de jumatatea sa, pe drumul vietii în doi si dupa ce parcurge aceasta cale existentiala, se trezeste singur în fata „Coloanei fara sfârsit”. Aici pe aceasta scara, sufletul sau încearca sa se apropie de Dumnezeu. Aceste lucruri le-am gândit în momentul în care am aprofundat studiul acestui ansamblu.

Toate elementele decorative folosite au fost percepute, ca elemente preluate din arta populara româneasca. Daca ar fi sa privim din punct de vedere etnografic, „Masa” ar reprezenta masa taraneasca traditionala de forma rotunda, cu scaunele de aceeasi forma, pe care taranca românca rasturna mamaliga si în jurul careia se aduna întreaga familie, pentru a se sfatui în vederea rezolvarii problemelor existetiale. „Poarta” ar semnifica locul pe unde se trece spre un nou început, având deasupra lada de zestre omniprezenta în casele traditionale, acolo unde se nasteau fete, iar „Coloana” – stâlp traditional gorjenesc, stâlp funerar, întâlnit în cimitirele din Gorj, în vârful careia mesterii sculptau si asezau o pasare, simbolul sufletului celui decedat.

„Aleea Scaunelor” poarta numele de la cele douasprezece scaune (cu forma tabliilor patrate) ce o marginesc, pe care artistul le-a grupat în patru ansambluri de catre trei scaune fiecare. Ele pot simboliza anul cu cele patru anotimpuri sau cele douasprezece luni ale lui.

De-a lungul timpului opera sa a primit diverse interpretari. Ceea ce confera o certitudine este faptul ca sculptorul Constantin Brâncusi a ales anumite teme arhetipale, le-a adus în contemporaneitate, filtrându-le si transpunându-le în propria viziune.

Craiova

mai 2011