Seminar despre iubire (5)

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Sfântul apostol Pavel

  1. Puterea caracterului stă în iubire. – Simion Mehedinți
  2. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.  – Sfântul apostol Pavel
  3. Toate lucrurile lucrează împreună spe binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.  – Sfântul apostol Pavel
  4. Nici un alt sentiment nu-l face pe om să-si schimbe opiniile ca iubirea; căci noile păreri sunt de cele mai multe ori noi emotii. Ele nu sunt rezultatul gandirii, ci al pasiunii. –  Somerset Maugham
  5. Dragostea nu este doar un zambet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit si apoi vindecat de altul. –  Octavian Paler
  6. Iubesti pentru că iubesti. Nu există ratiune pentru a iubi. – Antoine de Saint-Exupery
  7.  Din iubire a fost creat Universul, iubirea îl miscă, îl ţine legat şi îi asigură echilibrul atât de necesar. –  Vavila Popovici Continue reading “Seminar despre iubire (5)”

Seminar despre gândire și caracter

.

 Meditații

de

George Danciu

  .

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Ieremia, 29

  • Cel dintâi gând i-a aparținut lui Dumnezeu.
  • Omul se hrănește cu gânduri.
  • Sufletul, în ultimă instanță, e umbra fidelă a caracterului.
  • Credința în Jertfa lui Isus Hristos, depusă pe Crucea de pe Dealul Căpățânii, îți poate schimba caracterul și destinația veșniciei. Continue reading “Seminar despre gândire și caracter”

CE ALEGEM PENTRU VIATA NOASTRA?

Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa se termine doar la moarte.”     Albert Einstein

Existam si dorim sa cunoastem iubirea, fiindca din iubire ne-am nascut si cu ea vrem sa plecam din aceasta lume. Iubirea ne face sa discernem intre bine si rau, binele fiind starea naturala a firii noastre, iar raul – starea pe care o dobândim ori de câte ori neglijam binele. Existam si dorim sa cunoastem bunatatea sufletelor, fiindca numai ea ne poate face sa traim in armonie. Se vorbeste despre bolile noastre ca fiind un rau care s-ar datora faptului ca nu stim sa traim in armonie cu legile divine, pe care multi dintre noi nu le cunosc, altii le ignora, cea mai importanta fiind legea iubirii, apoi celelalte: legea adaptarii, a acceptarii, a cumpatarii, a moralitatii, a recunostintei etc.
Dar cunoasterea necesita invatatura, simtire si intelegere. Invatatura intensa duce la inzestrarea mintii, deschide aripile cunoasterii, precum pasarea-si deschide aripile pentru a cuprinde vazduhul, iar libertatea gândirii si a exprimarii a tot ceea ce simtim ne poate duce la intelegere. Ne putem astfel elibera si de teama din sufletele noastre, fiindca nimic nu a inspaimântat si nu inspaimânta mai mult pe oameni decât ceea ce ei nu inteleg.
Invatatura despre noi si despre lumea in care traim este averea pentru care merita sa te straduiesti a o obtine si care nu-ti poate fi furata; din moment ce ai dobândit-o, ea iti apartine si cu ea poti face viata ta mai frumoasa, dar si lumea mai frumoasa, intrucât frumusetea unui intreg este suma frumusetilor partilor care il compun.

Lumea noastra este conceputa matematic. Probabil Dumnezeu asa a vazut ca poate fi construita aceasta lume, bazata pe niste reguli matematice si dezvoltata cu frumuseti ale imaginatiei ce tin de domeniul artistic. O geometrie secreta sta la baza a tot ce intâlnim in natura, in orice floare, frunza, piatra etc. Filosofi ai stiintei au spus ca „ Limba in care este scrisa marea carte a Naturii este matematica, iar literele ei sunt curbele, figurile, triunghiurile”. Materia, lucrurile sunt insa mai putin importante ca ideile: „Un om poate muri, natiunile pot creste sau se pot prabusi, dar o idee traieste pentru eternitate”, spunea Albert Einstein. Patrunderea in sfera ideilor a facut-o filosofia, cu scopul de a cunoaste adevarul.
Primele reflexii filosofice asupra lumii au izvorât din intrebari si mirari, filosofia insemnând iubire de intelepciune, iar intelepciunea – locul de intâlnire si cumpanire a tuturor virtutilor. Marile intrebari ale filosofiei au fost: De unde venim si unde mergem, dar si valentele intelectuale si spirituale ale omului au interesat, in limitele in care se putea gândi la vremea aceea.
Primele incercari de interpretare filosofica a lumii le gasim in Iliada si Odiseea lui Homer. Apoi s-a trecut de la poem la filosofia propriu-zisa. Grecii contemplau cerul, natura, nu numai ca un gest meditativ, dar si ca o necesitate a cunoasterii, a gasirii solutiilor pentru problemele cetatii si in acest mod s-a produs miracolul! Intervalul de timp in care putem vorbi pregnant de filosofia greaca este secolul VI i H. si secolul V d. H.

Fac o digresiune amintind de o excursie facuta in Grecia. In grupul nostru era si un matematician. Vazându-i pe greci cum isi deschid pravalioarele de dimineata, cum se aseaza tacuti in fata lor pe câte un scaunel, tragând din trabuc, cu privirile pierdute undeva in departare, de multe ori spre linistita Mare Egee, profesorul a avut o revelatie: „Acum inteleg de ce aici a fost leaganul filosofiei!
Filosofia greaca a fost cel mai important curent filosofic aparut in Europa, din el evoluând filosofia romana, filosofia araba, persana, filosofia renasterii si iluminismului, asternând drumul catre modernitate. Interesul era formarea omului ca entitate superioara, idealul fiind perfectionarea fizica, intelectuala si artistica. Initierea pentru atingerea idealului fericirii se realiza in trepte, in cicluri. Educatia cetateanului continua si dincolo de vârsta scolii, prin intermediul institutiilor democratiei. Grecii au introdus pentru prima data in istoria civilizatiei, marile dezbateri asupra existentei noastre, a sistemelor de valori, sisteme valabile si in vremurile noastre, precum  adevarul, fericirea, justitia, frumusetea, iubirea, bunatatea, armonia, legea, statul ca organizare perfectibila, egalitatea intre cetateni, respectul proprietatii si al individului. Ideile de patrie si patriotism  s-au nascut tot in Antichitatea greaca.

Punctând câteva idei ale unor gânditori greci, amintesc de filosoful grec Empedocle (490 – 430 i. H.) care a considerat principiul primordial al lumii fiind inteligibilitatea ei; el vorbea despre principiile care pun in miscare elementele vietii: Philia (iubirea) si Neikos (ura). Socrate (469 – 399 i. H.) spunea ca „Nimeni nu face rau de buna voie, cu intentie, ci numai fiindca nu se cunoaste pe sine si nu stie ce vrea, caci a sti ce vrei, inseamna a cunoaste binele si a cauta sa-l realizezi.[…] Ignoranta este mama raului si a pacatului.” Platon (428-348 i. H.) era adeptul demiurgului care asigura o metamorfoza cosmica ordonata, fiind si garantul iesirii din haos si crearii  unui echilibru universal. Pornind de la faptul ca lumea are o structura, a dedus ca ea este inteligibila si aceasta structura este opera de arta creata de un Dumnezeu matematician. El vorbea de iubirea divina, factor creator si unificator in cosmos si in viata terestra, de frumosul in sine si binele in sine, reflexii ale frumusetii si bunatatii dumnezeiesti, de armonia lumii si dreptatea universala. Vorbea despre libertatea umana, considerând ca fiinta individuala se constientizeaza ca agent al Binelui, având scopul de a-si ghida actiunile inspre prosperitatea obtinuta prin atingerea inteligibilului. Intrebat daca omul prin cugetare simte mai bine realitatea, Platon a raspuns: „Atunci gândeste mai bine, când nu-l stinghereste nimic, nici auzul, nici vazul, nici o durere, nici vreo placere, când sufletul ramâne singur – singurel, când lasa in pace trupul, si, pe cât se poate, nu-l ia tovaras, nu s-atinge de el…Iata numai atunci simte realitatea!” Aristotel (384-322 i. H.) a pornit de la cauza prima a universului pe care a numit-o „ miscatorul nemiscat” – fiinta divina creatoare, intrucât concepe lumea prin intermediul gândirii, singurul proces care nu presupune deplasarea. El a vorbit despre spiritul uman care se naste ca o tabula rasa si in care se imprima experienta câstigata, despre existenta unui intelect pasiv si a unuia activ (intellectus agens) nemuritor si vesnic, „partea pe care o avem comuna cu zeii”. Dupa el trei lucruri trebuie evitate in domeniul moral: rautatea, lipsa de retinere si primitivitatea animalica.

Mai târziu, fizicianul dar si filosoful francez Blaise Pascal (1623-1662) concludea: „Este mai important sa ajungi la o desavârsire morala, decât sa ajungi la rezultate in stiintele exterioare”. Conteaza mai mult, spunea el, sa fii om onest, decât sa fii „geometru”. Pascal mai admitea cunostinta intuitiva a inimii: „Le coeur a ses raisons que la raison ne connait pas”. Iata un adevar atât de mare intuit, adevar care sta la baza Religiei crestine. Inima este sursa tuturor emotiilor noastre, din ea plecând iubirea, ca un fascicul de raze luminoase.
Biblia ne invata ca „Dumnezeu este iubire…” si ,,Dumnezeu este milostiv si plin de indurare, indelung rabdator si plin de bunatate ” (Psalm 145.8), este sursa bunatatii, izvorul ei, iar ideea plinatatii, ni se spune, trimite la absolutizare si astfel spunem ca in Dumnezeu se afla bunatatea absoluta care ajunge la noi prin Duhul Sfânt. Parintele Dumitru Staniloae definea: „Persoana divina care face transparent pe Dumnezeu prin putere si lumina mai presus de fire pe de o parte, si prin sensibilitatea sufletului care le sesizeaza pe de alta parte, este Sfântul Duh.” In cartea intitulata „Neagoe Basarab Principe Isihast”, Arhimandrit dr. Iuvenalie Ionascu vorbeste despre faptul ca Neagoe amintea adesea parabola albinei si a fagurelui, albina fiind Duhul Sfânt si fagurele – sufletul omului. Subliniaza verosimilitatea „fumului” de a fi cel care indeparteaza albina de fagure.

Bunatatea care ajunge la noi, este dispozitia de a face bine, un sentiment care innobileaza fiinta si alunga rautatea, nelasându-i loc in sufletele noastre. Ea se manifesta prin dragoste, blândete, rabdare, iertare, mila, dreptate, pace si cu cât cunoastem mai mult si ne cunoastem, cu atât mai mult ne vom insusi aceste manifestari. Bunatatea duce la armonie, incarca „fagurele” cu miere. In Epistola pentru Coloseni a Apostolului Pavel gasim scris: „Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, imbracati-va cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu indelunga-rabdare”.
Si totusi, astazi comportamentul oamenilor de cele mai multe ori din ignoranta, coboara spre trivialitate, sufletele sunt stapânire de orgoliu, de rautate, de ura, de dezbinare si aceste sentimente se pot amplifica si pot duce la adevarate dezastre. Oamenii sunt incrâncenati, dornici de razbunare, vor sa raneasca suflete sau chiar sa ucida. Spiritele ne sunt urâtite prin intunecare. „Fumul” le intuneca!

Ce alegem pentru viata noastra? Vrem sa fim buni, sa traim in armonie, sau vrem sa fim rai, razbunatori, sa traim in discordie? Alegem spiritul benefic sau spiritul malefic – distrugator? Alegerea este a noastra, caci, dupa ce ne-a inzestrat cu facultati mentale, Dumnezeu ne-a dat si liberul arbitru.
Inchei amintind un fapt real: La un curs de filozofie a unui colegiu, studentul Albert Einstein i-a raspuns profesorului: „Raul nu exista, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intâmpla când din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu exista caldura sau ca intunericul care apare când nu exista lumina.

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

OGLINZI REZONANTE

Gandirea prin suflet, in sus, intru spirit, este oglinda invizibila si rezonanta.
Intai, fereastra spre interior, apoi oglinda diafana, spre cer.
*
Ai observat ? Usa batrana se reinchide singura..
*
Coaja e mai sfanta decat miezul. Prin aceea ca a ars a se coace.
*
Sa primim poezia astfel: ca pe o muzica venind din spatiu, ci nu cea strigata, acea muzica pe care esuezi prin a o asculta dar a nu o mai auzi.. Poezia ca divinatie.

Scriu, reinvat ceea ce nervurile frunzei contin, tiparnita padurii Mame, cea dezmierdata de Eminescu drept Mama, dulce mama: O, mama, dulce mama, din negura de vremi/ prin freamatul de frunze, la tine, tu ma chemi”…
*
Oare geniul omului actual, este unul entropic, decadent, prin aceea ca omul actual, progresand tehnic, este pe contrasensul devenirii din definitia de pe munte a lui Jehova ?
Este deci exponentul Geniului Pustiu ? Nu cumva Eminescu sugera un geniu al pustiului, sau, cum iluminatul poet transilvan, Ioan Alexandru, scria in „ Vamile pustiei”? Or romanii cei vechi, ci nu batrani, cum splendid definea Calinescu, romanii genomului, paideumei, Primordiei proto- dacice …, par a se fi ascuns ( intru ocrotire  in inefabil, in imponderabil, matriceal adica…?) in Mithos ? Calinescu, pe care unii l-au numit „ divinul critic”…,isi recitat propria-i poezie, pe care o consider cel putin o eroare, ciudat numita „ Eu sunt grec „! Grecii, care patrundeau prin Poarta Marii Negre, in sus, spre sanctuarele lui Za- Molxes ( sau Zal- MOSES -( Mosul Zeu, Tatal zeilor, sau – de ce nu ? Moise al Nostru..) au uzurpat ( camuflat, disimulat) – de fapt, ceva esential…, au cucerit altfel, prin „ viclenia greceasca” ( vezi Xerses al persilor….lui Zoroastru ( Zarathustra), Iranienii ! – ( Ahura Mazda, Ahriman, s.c.l.) – …o fi fost Calinescu ( fiul lui Calin,…file din poveste, eventual din greaca veche, de la Kallos, adica Frumos( Calin) latinizat vulgar …), o fi fost domnia sa adeneic un pic grec, numai ca descendentii ramificati ai celor Dintai…nu au devenit …cu totii, …greci ! Si cum am mai scris, coruptia intelesului grecesc al exclamatiei admirative Ti kallo ! ( Ce frumos !) in auzul temator al chtonicilor din sudul Romaniei…fanariotizate, anume in intelesul de …TICALOS ! Auzul acelora, intr-adevar, poate fi o perceptie a „ barbariei”, un barbarism lexical ? Altfel spus, o demonizare a conceptului Frumos, in sensul …ticalos, viclean,…” Timeo Danaos et dona ferente”, altfel spus, ne temem de greci chiar si cand ( ne) fac daruri…Sus, la Sarmizegetussa Regala, la sanctuarul- calculator astronomic, mai degraba druidic (!), sau de tip Stonehenge, mai abitir de tip Carnack !, adolescent fiind, am gasit in ruina hambarelor di situl arheologic cercetat pe-atunci de Daicoviciu,…grau carbonizat, de peste 2000 de ani !
Am pastrat o vreme intr-o eprubeta grauntele ( de la etimonul GRAU!, n) si imi pare rau ca le-am daruit cuiva, nu mai tin mine…Acel grau depozitat pentru practicile lui Deceneu, ale Marii Preotimi dacice, intru Zamolxe, fost elev al lui Pitagora !, in Egipt, ..
Stim sigur ca proto- dacii si dacii nu cultivau nici graul, nici porumbul…Meiul sau alte cereale, mai primitive…, erau pita lor. Porumbul, deci mamaliga, aveau a fi aduse mult mai tarziu, din patria sa, America de Sud de azi. Graul carbonizat probabil in urma unui asediu romanic, era adus de comerciantii greci, de la Egiptul de ei cucerit, iar in schimb, dacii plateau cu aur, miere, rasini scumpe, probabil carne ovina, etc.

Marfurile erau aduse de  comerciantii greci ! Deducem silogistic, ca  si …stilul de zidire, numit impropriu „ murrus dacicus”? Dar dacii – sunt sigur- copii ai Naturii Mame, stiau a construi inspirati de Munti;  ei au zidarit  adaugand ca  element al structurii de sustinere grinzile din lemn, principalul material abundent in Dacia Mare; protodacii erau aidoma Popoarelor Soarelui din America de Sud…aveau cultul Soarelui, pe care jertfeau, vezi soarele  de Andezit…Candva, cu un cutit de obsidian, Marele Preot sacrifica uman, ( ca aztecii, incasii, toltecii…)  iar ritualul a fost imblanzit, trecandu-se la sacrificiul simbolic, al unui porumbel, sau poate al unui miel…mioritic …Pastoritul lor nu era de tip desertic, al Pustiei din Orientul evreilor,…ci era unul muntenesc…Comportamentul muntenesc, asadar, al Marelui Suflet Dacic, era unul arhaici si la extrema celui de tip desertic…Mielul biblic nu este Mielul – Miorul arhaic proto- dacic ! Dacii mureau razand, crezand in Nemurirea Sufletului, poate in reincarnare,…iar sincretismul este tulburator: Pastorul biblic nu este decat unul al altei dimensiuni geo- spirituale, mitologice, fata cu Pastorul Mioritic, daca reintelegem, Marele Preot, cu a sa turma- popor !
*
A medita daca la romanii neolatini, numele de DOMN nu vine de la DAIMON, necum de la DEMON, zeu cazut…Ca si nelinistitorul titlu asumat din vechime de catre Domn, cel de IO, asadar cognomenul sacru, al Ego-ului investit, sacralizat.. consacrat !?
*
Sunt ( suntem?, ca Memorie ancestrala, in toate timpurile care „ au fost”, deci vor mai fi, prin aceea ca spatiul- timp este ciclic, repetabil, circular..Este spiralic: cel mai antic semn al omului, cum vedem in ceramica veche si pe tablite…Este aceeasi spirala din sistemul planetar, din galaxii, dar si din cochilia melcului, ori din vrejul unor plante…
*
Epopeea, divinatia…Eposul, epica, povestea, naratia memoriei lumii…Epistemiologie.
Rostul originar, al mantelor, al divinatiilor, dar si al dainelor dacilor si, ciudat lucru, al nordicilor de la Marea Baltica, letonii,estonii.. Dainele ( cu invocatia sacralizanta Aina- Daina…( amintind cumva de …ADONAI!, n)  erau rostite ritualic, cu scop de invatare, memorare, erau legi, adica invataturi ce se repetau pentru a fi memorate, erau LEGI, adica rudimente ale celor Dintai, din care descinde  RE- LIGARE, RE-LIGIA, Refacerea Legaturii cu divinitatea. Laicizate, ele sunt azi forme corupte – anume doinele romanilor: de nastere, de moarte, de jale, de nunta, de bucurie, etc. Sunt ale starilor esentiale ale omului care transcende.
*
Ceea ce numim decadenta este impulsul primordial al Naturii „ oarbe „, un proces entropic. Artele merg pe acest drum invers,…ele cresc si apoi decad, cumva resorbite de misterul devenirii, inclusiv se autodistrug, intru reinnoire ciclica a Inteligentei Naturii.
Comportamentul creativ din Arte, este  esential un gest religios, este raportarea noastra la Cer.
*
Trezoreia padurii, codrului…Tiparnita cea mare este fractalica, se auto-multiplica, inmugirind, ramificandu-se, apoi desfrunzindu-se….Iar in caderea frunzelor, moartea padurii este una cu incetinitorul, este imagine holografica, a Misterului perpetuu… Geniul poetic exprima ceea ce natura fara darul- harul cuvantului ( vorbirii) – ar vrea sa ne spuna: ceea ce tace piatra si iarba,   vietatile toate,…cea ce tac semintele ( si ceea ce zeul rabda in ele !) …
Geniul este receptacul  rezonant, melodios, al „ celor ce nu cuvanta”…Geniul nu poate fi PUSTIU, ci doar unui de predicat in Munte, mai aproape de Cer.
*
Inspirata poezie a lui Ioan Alexandru, a luminei line- lin- lumini, este tipic divinatorie, antica, este descantec de leac, este imblanzitor si in acest sens, Orfic rit exprimat in modernitate…Taumaturgic, vindecator pentru Psyche…
*
Imagini voalate, visele, sau poezia delirantilor…Memoria  lumii, gravida de Sacru. Duh pogorat intru inaltare, Paraclet, la extrema gemelarului mitologic, Proclet…
*
Actul scrierii sinelui, ci nu cel al trans- scrierii mecanice, ale efemerului legiuitor, este un act imitatio Dei …Mimesis sacrum. Este al Verbului  ( A FI !) ,care, prin adjectiv, fertilizeaza substantivul si isi asuma atributul divinatoriu, taumaturgic…
*
Suntem sincronici, rezonanti si nemarginire a lui Cogito…Uneori suntem si armonios- sintonici, adica inspirati. Atunci avem extazul clipe de a fi ca Eternitate.
*
Hedonismul, ca etapa de depasit a Erosului intru a sublima in starea orgasmica a Vietii comunicate, transmise, perpetuate…Eros si Erato, ci nu Eros si Psyche. Eros si Thanatos, dar sa nu ne fie frica, sa nu ne mai fie frica !
*
Omul a fost creat gol, adica in Goliciunea paradiziaca…Apoi a fost inventiv a se proteja, imbracand blana animalelor surori…Alegoria frunzei Evei, este mai degraba o tandrete a pudorii scribului…Oare poate fi numita – considerata goliciunea Operei Primordiale, o perversitate? Mai degraba e „pervers” substitutul , invelisul, al necesitatii supravietuirii fizice.
Actul impreunarii perechii este al Goliciunii paradiziace, intimitatea fiind a jumatatilor ce se reintregesc o clipa, SFERIC, un El si o Ea, care doar in doi redevin UNUL. Un dual care redevine Unul spre a se naste al treilea, adica Fiul… Tot astfel, la gnostici, si Sofia, asadar Inteligenta divina, relevata apoi in crestinism ca Fiul – Figlio,  Teandra, Triada, Treimea… Inteligenta cosmica- emanatia divina ubicua, asadar „ lumina nevazuta” care pulseaza ( fractalic !)  in Viu.
*
Va trebui sa reintelegem sintagma „ chip si asemanare”…Deviantele, defectele interpretarii pot fi doar ale traducerilor.
*
Vechii zei pedepseau omul, indiferent ca pretextul era cel al ne- emanciparii Umanului, ori al temerii lor de a nu fi …egalati, cum scrie in Geneza…( Stricaciunea oamenilor)…
E clar ca in ecuatia liberului arbitru, programului Creatorului in genomul uman, s-a perpetuat cumva irepresibil cunoasterea luciferica…Cred ca Dumnezeu iubeste opera lui vie si in legea acelui liber arbitru, iubitoare de Specie, ci nu de individ …Un Dumnezeu iubitor si care se sacrifica in propria-i opera, spre a o invia. Aici este samburele, esenta.
*
Carturarii actuali nu trebuie sa mai fie demonizati simplist, ei tind a se contopi prin revelatie, fuzionand sub-constiinta ( profanul) a cu  constiinta ( constientizarea, revelation,  cu sacrul imuabil.
*
Ion Creanga a fost preot si s-a raspopit. In tandem cu Eminescu, cel ce scrie ca el nu crede nici in Jehova, nici in Budha…,scepticul prefigurandu-l pe Emil Cioran…,povestitor innascut, hedonist-taranesc, hatru, ne incanta prin stil, prin alegoric, prin parabole, prin Pacala si Tandala ( apropos, e uimitor ca Tandala este, din sursa Nietszche…, personaj „ intrus in spatiul moldovenesc mai ales,…al Evreului Ratacitor, ( vezi Ion Pribeagu…), prototipul evreiesc fiind TZINDALA…!
Ion Creanga este genial in multe, din el descind oarecum Sadoveanu sau Fanus Neagu… Daca parabola cuibului de pupaza- papagalul romanesc,- este cea a materialului din care splendida pasare il construieste ( cacatul omenesc), prefer sugestia de alt sens, a unui cuib de randunica…Pasare considerata in satele bunilor mei ardeleni, una sacra; e pacat de moarte sa strici cuibul ei din tina si saliva, de sub streasina; este semn benefic ca randunica ( precum si barza) , cuibareste temporar in arealul casei tale, ori a locatiei tale.
*
Cuibul randunicii este ceva formidabil, genial: din lut consolidat cu saliva ei, garnisit cu penele de pe burta ei. In copilarie randunicile roiau in jurul nostru…Apoi au fost alungate de dioxidul de carbon…Au proliferat in schimb …ciorile de semanaturi, pradalnice prolifice si…simbolice…Descendente ale heraldicului Corb cu inel de Aur al Corvinilor massonici…Cum am spus, totul este ceea ce semnifica a fi.
Precum in metatext, asa si in…text.
*
Uneori a intrezari este mai clar decat a vedea. Sa luam prin surprindere si avem sansa unei revelatii.
*
Nu inteleg ce am vrut sa zic scriind „ zeita din ochiul stang”..
*
Cred ca de sine – constiinta, este instinctul primordial din uman. Un program, asadar.

Eugen Evu