Tag: Franta

PAMFLET: REPAGINARI CU HAZ GROTESC

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Motto: Primim din America

“Arzi, deci existi!Ce vîlvatai
ce rug superb sînt anii tai!
Daca-ai muri si iar te-ai naste
În acest semn te voi cunoaste:
Trecut prin flacari, pur, subtire,
Si mistuit în omenire”.
Nina Cassian, trans-nonagenara


O pagina din „epopeea zgîmbaiana”* Hazul si grotescul – sau Titi zis Zombi* Chestia aia… revolutie…*! „striviti partidele”! Zgîmbau de Hunedoara, sau noua heraldica a corbilor de semanaturi…

Realizarile 1990-2011, ale artistului plastic de care facem vesela si necum trista vorbire aniversara, asa cum au aparut în raposata revista Memoria, a fie iertatului Banu Radulescu, fost pacient pe rotile la Geoagiu Bai. Prietenii stiu de ce.

Anno Domini 1990. Un tânar agitat foarte, revolutionar cu banderola în decembrie, acum plin de verva revolutiei justitiare, cocotat pe wc-urile stadionului „Corvinul”, cu o pancarta, la vizita electorala a lui Ion Ilici-Iliescu si Dan Iosif, Constantin Zgîmbau scapa de furia aplaudacilor fanati ai „Eliberatorului”. Îi public în ziarul „Renasterea Hunedoarei” un atac la adresa orfelinatului din Baia de Cris, unde C.Z. îl acuza pe director ca ar fi fost abuzat în anii internarii lui acolo, (el fiind nu orfan, ci abandonat de familia saraca, cu numerosi copii, originara din Moldova. Îi public si un drept la replica directorului. Înainte de a pleca la facultate, C.Z. initiaza campanii de distribuire a ajutoarelor venite din occident (Franta, Olanda, Germania), pentru orfanii din judet, cu un activism iesit din comun si apoi se manifesta protestatar. La facultate, devine lider sindical al studentilor si erou al unor actiuni protestatare, soldate cu acte de violenta în urma carora Zgîmbau este amendat (amenda i-o plateste Ion Cristoiu, care avea un subiect suculent astfel), dar apoi, acuzat de agresiune, Zgîmbau este detinut în penitenciarul Bîrcea. Va sustine ca adevaratul motiv ar fi unul politic…

Coment redactional 2011: Curioase sunt câteva detalii din estimp.

1. Zgîmbau nu s-a aliat cu dl ex. fost presedinte de onoare al revolutionarilor hunedoreni (oras martir, cu sapte împuscati în dec. 1989) – Iv Martinovici, nici cu primul senator emanat din zona, dl. prof Dinis Ion, fost prof. de marxism, nici cu taranistii lui Coposu, pe listele carora eroul C.Z. a candidat initial, ci abia mai târziu, cu pedelistii lui Stolojan-Pogea, sub cerul portocaliu al Hunedoarei.

Revenind lapidar la story-ul comemorativ: întemnitat la Bârcea, Titi acuza politia (fosta militie) de nedreptate, remember excelente versisaje de CARICATURA, a la maniere de Goya în perioada CAPRIICIILOR, dar el fiind si subiect frecvent al presei în alegerile locale si parlamentare, caricaturizând-o prin expozitii ulterioare, si devenind subiectul preferat al ziarelor si tv. locale. Un amic, big jurnalist post-revo’, bine a zis: „Pai mai, Gelule, daca nu ar fi Titi, noi ce am avea sa scriem la ziar?”

Este sustinut de p.d. iar fiind sustinut de Ghe. Pogea, primarul ales N. Schiau îl va salariza ca functionar principal al primariei Hunedoara, calitate în care C .Z. va dirija tot ce misca în domeniul artei si culturii, etc. La alegerile din 2007, candideaza pt functia de primar, dar nu obtine decât cca. 15 voturi… etc… Epopeea zgîmbaiana culmineaza cu „spectacolul” care, peste ani, va semana cu cel al secuiului Barna, recent (2011), al spânzurarii simbolice în piata, a unei papusi din cârpe numite Avram Iancu. Zgîmbau, însa, a oferit un spectacol cum spune el „hazos si grotesc”, datorita pierderii alegeri locale de dl primar Schiau, (pdl) în favoarea, în favoarea lui Ovidiu Hada (pnl): în fata primariei, a înscenat un absolut ionescian teatru-ambulant, în care a intrat îmbracat în zeghe, pe platforma unui camion de pompe funebre, strigând lozinci, eshibând scene în care îsi auto-înscena executia da catre calai mascati, a la maniere medievale, etc. Apoi a stat câteva zile în „ recuzita” de rigoare, la usa primariei… Neluat în seama, el a intrat cu lanturi la picioare în cladire, astfel determinându-l pe primara sa îl evacueze cu jandarmeria… Astfel a luat sfârsit episodul ix al unui lung serial, de 20 de ani, din tele-novela-epopee (cum preferati), a dlui Titi care în anii 1990, clama curentul revolutionar în arta, îmbracat în sumanul lui Zelea, „Zombart”, adica, explica el, de la Zombi africani, sau daca vreti strigoii din mitologie.

Cu toate fatetele ei, epopeea lui Titi este într-adevar, o alegorie grotesc- hazoasa, a ultimilor 20 de ani, din fosta cetate a otelului, Hunedoara. Iar acum, dl profesor de desen Constantin Zgîmbau, stabilindu-se pe dealul Ghelariului, pare a fi atins întelepciunea, dedicându-se catedrei, si valorificându-si, se aude ca e un as al proiectelor si al facerii banilor prin arta, talentul autentic, pe care personal îl consider nu atât rodul scolii, cât al frustrarilor din copilarie si resimtite cu surdina, probabil pâna în adâncile batrâneti…
———————————————————————-
P.S. Draga Titi Zombartistule, ca fost editor al acelui saptamânal numit „Renasterea Hunedoarei”, care avea deviza crestina „Daca dragoste nu e, nimic nu e” (via Marin Preda), dupa 20 de ani parafrazez: „Daca adevar nu e, mai nimic nu e!”

***
Nota:
Constantin Zgâmbau face greva foamei, dupa ce a înfundat si puscaria pentru modul extravagant de a se certa cu puterea. Artistul hunedorean este înca în greva foamei si spune ca nu va renunta nici în ruptul capului pâna când comisia de disciplina nu se va întruni sa analizeze plângerea formulata de primarul Ovidiu Hada. Acesta din urma a declarat ca o parte din membrii comisiei au demisionat si ca aceasta va fi formata când se vor gasi oamenii necesari. „Când va exista o comisie ea se va întruni. Voi propune ca domnul Zgâmbau sa fie expertizat psihic la Bucuresti si îmi pare rau ca legea nu îmi permite sa îl arestez”, a declarat edilul sef Hada. Zgâmbau povesteste ca a început campania de proteste înca din 1990” de la chestia aia care-i zice revolutie”. „De atunci ma aflu în opozitie cu toate puterile, pe care am reusit sa le irit nu mult, ci foarte mult, motiv pentru care eram vânat. Cu toate acestea, orice protest al meu s-a bazat pe spectacolul vietii. Protestele mele îmbina hazul, dar si grotescul, totul fara violenta” a declarat Zgâmbau. Dar seria lunga de proteste la care a participat Zgâmbau a sfârsit de doua ori în închisoare, odata la Jilava si odata la Bârcea Mare.

Eugen EVU
Hunedoara
Aprilie 2011

BREBAN – COLABORATOR AL SECURITATII?

On By nelursIn HistoryLeave a comment

„Alte popoare au sfinti, grecii au întelepti.
S-a spus, pe drept cuvânt, ca un popor
nu se caracterizeaza atât prin oamenii mari
pe care îi are, ci mai mult prin felul în care
îi recunoaste si îi stimeaza pe acestia.”
Friedrich Nietzsche

Autorul „Buneivestiri”, Nicolae Breban, nascut la Baia Mare, în data de 1 februarie 1934, este fiul preotului greco-catolic, Vasile Breban, închis sub unguri. Bunicul sau, Nicolae Breban, protopop în comuna Cicârlau, a înaltat o catedrala, gratie eforturilor d-sale luând fiinta, dupa cum se stie, câteva scoli în Ardeal. Breban debuteaza târziu, purtând mai bine de un deceniu, stigmatul de „dusman al poporului”, purtând „steaua galbena” a individului – în perceptia cerberilor regimului comunist – cu o provenienta „suspecta”. Aceeasi problema, legata de „originile nesanatoase”, o au, de altfel, si alti colegi de generatie ai d-sale – generatie numita de criticii literari, saizecista, una dintre cele mai stralucite, date culturii române în perioada postbelica – Nichita Stanescu, nepot de general alb-gardist: Cereaciukin, Matei Calinescu, fiu de burghezi si intelectuali din perioada interbelica, Cezar Baltag, fiu de preot basarabean.

Breban debuteaza târziu, la 31 de ani, stralucit, în 1965, cu romanul „Francisca”, prezentat de Matei Calinescu. Publica, apoi, imediat, „În absenta stapânilor” (1966), având o incredibila ascensiune, un urcus destinal fulminant, dupa ce dictatorul se opune fatis invadarii Cehoslovaciei lui Alexander Dub?ek – Uniunea Sovietica si aliatii din Pactul de la Varsovia, cu exceptia României, dupa cum se stie, invadeaza Cehoslovacia – moment istoric crucial care da fiinta fenomenului de eliberare politica numit „Primavara de la Praga”. Anul 1968, de buna seama, a schimbat, apropo, lumea, „chiar daca va convine sau nu”, sustine deputatul european Daniel Cohn-Bendit. 1968 a schimbat în esente inclusiv România, dupa marasmul proletcultist iscându-se o boare de liberalizare, care a stârnit simpatia, ba chiar admiratia a nu putini intelectuali români fata de Ceausescu. În acel context, Breban cunoaste – cu vorbele marelui critic Eugen Negrici – „o glorie de neegalat”. Astfel, dupa primele doua romane, în 1968 – an declarat de critica de specialitate drept an al romanului! – vede lumina tiparului „Animale bolnave”. În acel context istoric de liberalizare, la Congresul al X-lea al PCR, din 6-12 august 1969, tânarul Breban este ales membru supleant al Comitetului Central. În 1971, are loc premiera filmului artistic „Printre colinele verzi” (scenariul si regia de Nicolae Breban), o ecranizare a romanului „Animale bolnave”.

„Filmul nu este agreat de catre oficialitatile comuniste – noteaza Laura Pavel în nota biobliografica inserata la începutul volumului Breban 70 (Editura Ideea Europeana, 2004) – fiind inclus însa în selectia oficiala a Festivalului International de la Cannes. Prezent la Paris, cu acest prilej, Nicolae Breban este socat de Tezele din Iulie, prin care Ceausescu va declansa, dupa model maoist, revolutia culturala. Dezavuând public politica regimului din România, prin interviuri acordate presei occidentale, scriitorul îsi anunta, în semn de protest, demisia din functia de redactor-sef al României literare”. În jurnalul sau, intitulat „Un român la Paris”, Dumitru Tepeneag – singurul cetatean român (dupa Regele Mihai I), caruia i s-a retras cetatenia prin decret prezidential – nota, referitor la acea radicala ruptura brebaniana cu sistemul ceausist, urmatoarele: „22 septembrie 1971. În sfârsit, Le Monde a publicat si articolul despre Breban: «Craignant un retour au dogmatisme, le rédacteur en chef de la revue La Roumanie littéraire donne sa démission» (…) 23 septembrie 1971. Stirea despre demisia lui Breban a fost reluata de mai multe ziare franceze, engleze, germane. Breban se simte foarte mândru”.

În data de 16 februarie 1971, în România, „are loc sedinta comuna a comitetului organizatiei de partid si a biroului Uniunii Scriitorilor, în care este incriminat faptul ca Breban „si-a prelungit sederea în strainatate, fara sa aiba dezlegare la plecarea din tara decât pentru o perioada limitata” si, cititi cu atentie! „se propune excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii, precum si excluderea sa din rândurile membrilor supleanti ai CC al PCR si din rândurile membrilor PCR. În aceeasi zi, în sedinta de lucru a CC al PCR, propunerile confratilor sunt însusite si supuse spre aprobarea plenarei Comitetului Central.” (s.n.) Întors în tara în luna aprilie, dupa o calatorie prelungita în Franta si R.F. Germania, refuzând însa sa se autoexileze, scriitorul devenise indezirabil pentru autoritatile comuniste. (s.n.) Este marginalizat, supravegheat si împiedicat sa mai calatoreasca în strainatate pâna în 1975, desi obtinuse deja si cetatenia germana. Înfruntând aceste conditii potrivnice, el se consacra, în exclusivitate, scrisului, fiind, dupa marturisirea sa, «singurul meu raspuns posibil, firesc, desi paradoxal pentru unii»”.

Breban intra, asadar, în marginalitate sociala. Publica o data la câtiva ani câte un roman, luptând cu organismele cenzurii comuniste. Una dintre cele mai acerbe lupte cu cenzura romancierul o duce pentru publicarea uneia dintre capodoperele sale, „Bunavestire”, refuzate de editurile „Cartea Românesca” si „Eminescu”. Este anchetat de securitate. În acel context, al anchetelor la securitate, îl cunoaste si pe generalul de securitate Nicolae Plesita. Romanul „Bunavestire” vede, totusi, lumina tiparului în 1977 la Editura Junimea din Iasi si este atacat virulent în plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977, atac preluat fara crâcnire de întreaga presa de partid si cea literara din tara.

Având cetatenie germana si, respectiv, pasaport german – Mama romancierului, Olga Constanta Esthera Böhmler-Breban, vine dintr-o familie de nemti emigrati din Alsacia – Breban calatoreste în strainatate, stabilindu-se, într-un târziu, la Paris, si continuând, maniacal, sa scrie si sa publice în tara, la prestigioase Case de Edituri din strainatate, inclusiv trei romane la prestigioasa editura pariziana Flammarion. Revolutia din 1989 îl readuce din exil acasa, în România, unde domnul Andrei Plesu, în primavara anului 1990, îl invita sa preia revista „Contemporanul”, înfiintata la 1881 si editata, la ora actuala, de Trustul Contemporanul. Da. Autorul „Buneivestiri” se întoarce definitiv în România, tara în care Nicolae Breban s-a nascut si a creat o opera romanesca de prim rang, devenind unul dintre cei mai mari scriitori români. Unul dintre cei mai atacati scriitori români. Unul dintre cei mai izolati scriitori români. Unul dintre cei mai calomniati scriitori români.

Breban scrie si publica ritmic: romane, eseu, poezie, traduceri, teatru. Este iubit si denigrat în egala masura. Este aplaudat, calomniat… Este invidiat si adulat în egala masura pentru uriasa-i forta creatoare de nestavilit, pentru forta de a fi el însusi, de a fi liber, unic, vulcanic, intempestiv, covârsitor de viu, pentru forta-i de a fi un soi de pegas nabadaios si genial, un cal de cursa lunga, imposibil de îmblânzit de nici una dintre dictaturi, inclusiv de cea postdecembrista, „de catifea”, dupa cum i s-a spus nu o data. Vocatia lui nu este, n-a fost niciodata, vorbind în limbajul lui Napoleon, politica; Vocatia d-sale este, previzibil pâna la monotonie, Romanul. Romanul polifonic, clasic, romanul ca o constructie enorma, asa cum l-au vazut, l-au visat uriasii: Dostoievski, Tolstoi, Proust, Musil.

…La circa o luna dupa ce romancierul împlineste 77 ani, la circa 35 de ani scursi de la publicarea, în 1977, a romanului „Bunavestire”, în anul de gratie 2011, în Postul Sfintelor Sarbatori Pascale, aflam, cu surprindere, ca, brrrr, surse din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) sustin faptul ca „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Aflam din aceeasi sursa (ca si când ai citi un raport al securitatii, si nu rezultatele unei investigatii, nu-i asa?) ca „Directia de investigatie a constatat ca Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati, au declarat, miercuri, surse din CNSAS” si ca „Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati a scriitorului Nicolae Breban”. Nu exista, asadar, o decizie a Curtii de Apel. Exista o constatare a Directiei de investigatie, conform careia „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Constatarea abuziva, grosolana, calomnioasa este preluata de întreaga presa nationala; si nu numai de cea nationala. Curios, lucrurile – în conditiile dictaturii cu papion instaurate de câtiva ani în tara – se întâmpla întrucâtva ca în 1977, când romanul „Bunavestire” a fost, spuneam, atacat virulent în plenara CC al PCR din 28-29 iunie 1977. (Vezi, în aceasta ordine de idei, un dosar ce contine un fragment din atacul brutal la adresa romanului si a autorului, proferat în Plenara CC al PCR de catre Titus Popovici, în „Bunavestire”, Editia a IV-a, cu un argument al autorului, prefata, tabel cronologic si note de Laura Pavel, Editura Paralela 45, 2002). Iar acel atac virulent a fost preluat – într-un salbatic regim dictatorial – de întreaga presa de partid din tara. „Alte masti, aceeasi piesa,/ Alte guri, aceeasi gama,/ Amagit atât de-adese/ Nu spera si nu ai teama.”

Breban – colaborator al securitatii?

Da, am pus un semn de întrebare, absolut firesc în acest caz, desi cunosc, de buna seama raspunsul. Îl cunosc, de altfel, si nu putini jurnalisti, scriitori (de pilda, Cristian Teodorescu si Emil Hurezeanu, zelosii calomniatori ai romancierului, nu-i asa?), colegi ai domnului acad. Nicolae Breban. Cu toate acestea… majoritatea a preluat stirea abuziva, grosolana. Stirea calomnioasa a fost multiplicata cu o viteza, hélas, abracadabranta, cu o iuteala de vis, cu un spirit organizatoric formidabil, de necrezut când vorbim de iubita noastra, sarmana noastra, primitiva noastra România; ma gândesc… asa, visator, ca în cazul în care acea viteza, acea miraculoasa energie, graba de a macula cu orice pret un mare romancier, acea harnicie de a raspândi o calomnie incredibila ar fi fost folosite în sens constructiv, sa zicem, la constructia autostrazilor în România, tara noastra s-ar fi acoperit mirabil, peste noapte, de o retea de autostrazi mi-nu-na-te, care, din punct de vedere calitativ, ar fi batut soselele germane, zau! Nu putine dintre ziare, asadar, cotidiane, editii on line, agentii de stiri, au preluat, ca material „ilustrativ”, cum ar veni, stenograma unor convorbiri purtate de romancierul Breban cu generalul de securitate Plesita, convorbiri reproduse trunchiat. Asa „se cuvine”: sa reproduci informatiile trunchiat – inclusiv, culmea!, succinta bio-bibliografie; când nu-ti convine, se bricoleaza, se ajusteaza, iar la nevoie: se da cu toporul, se da cu barda, amputându-se o buna parte din biografia unui individ incomod, nu conteaza cine este el, ce anume a facut în viata, nu conteaza ca îi faci rau; în conditiile enormei crize morale care clatina la radacini societatea româneasca, nu mai conteaza absolut nimic: poti sa spui ce vrei, cui vrei, despre oricine vrei, oriunde, oricând, oricum!!! – important e sa omiti tot ceea ce este strident într-un cadru dat, prestabilit, tot ce nu este „pe linie” GDS-sista, „pe linie” CNSAS-isita, sa smulgi din context, dupa cum îti convine, imprimând, nu-i asa?, unghiul din care „trebuie” citit un text, interpretata o stire conform „ultimelor indicatii de partid”, da? Si din ce motive, ma rog frumos?

Eugen Simion: „Niciodata nu se spune, nu s-a vorbit, de pilda, ce reprezinta grupul GDS în lumea literara de astazi. Este pentru prima data când vad si eu un scriitor ca vorbeste, scrie cinstit despre toate aceste lucruri: ce este cu emigratia româneasca, cu exilul românesc si asa mai departe. Toata lumea are un fel de complex: sa nu zica asta, sa nu se supere – daca se supara cineva care e foarte puternic, îl taie de pe toate listele – si asa mai departe. Ceea ce se întâmpla, s-a întâmplat.”

Aura Christi: „De 20 de ani, domnule profesor, suntem taiati de pe toate listele… E o informatie aceasta si nimic altceva.”

Eugen Simion: Va mirati ca nu am fost de douazeci de ani în aceasta lume? Nu am fost, pentru ca am fost marginalizati! Foarte dur si fara prea multe comentarii…”

Am reprodus adineaori un fragment din conferinta organizata de revista „Contemporanul” în noiembrie 2009 pe marginea volumului-eveniment „Tradarea criticii”, scris de Nicolae Breban si aparut la Editura Ideea Europeana. „Tradarea criticii” – o carte incomoda, scortoasa, în care Breban aseaza fata în fata doua realitati: cea dejisto-stalinista si cea postdecembrista, asemanatoare si în urmatorul punct: modul în care sunt tratate personalitatile majore ale culturii române, acestea fiind marginalizate, dupa cum sustineam si alte dati, denigrate, un rol important în aceasta ordine de idei revenindu-le Grupului de Dialog Social – un grup transformat în secta culturala ultraexclusivista – si CNSAS-ului.

Tradarea… este, asadar, repet, o carte incomoda, crispanta, provocatoare; un opus socant pentru unele spirite, un volum polemic, care va deranja, în continuare, nu putine spirite. (Ca si „Aventurierii politicii românesti”. „O istorie dramatica a prezentului” – un opus brebanian incendiar, publicat de curând în format digital de Editura CorectBooks, apoi, în format clasic, de Editura Muzeului National al Literaturii Române.) deranjeaza si va deranja cu atât mai mult, cu cât patetismul brebanian, de sorginte elina, este de o luciditate greu de contestat, atentie, daca spiritul nu-ti este corupt. Tradarea criticii este o carte scrisa de un romancier important, care în trecut a fost membru supleant în CC, dar dupa Tezele din Iulie ’71, spuneam, Breban si-a dat demisia, la Paris, în Le Monde, si s-a întors în tara, devenind unul dintre cei mai importanti disidenti din Estul Europei.

O parte din ilustrii domniei sale colegi – e vorba, nota bene, de nume greu de trecut cu vederea: Manolescu, Adamesteanu, Doina Uricaru, bunaoara; dar exista si altele, din pacate pentru ei – se opresc, referindu-se la acest segment din cariera brebaniana pâna la acest dar, calomniindu-l astfel pe unul dintre cei mai mari romancieri români; o jumatate de adevar este egal calomnie.

Marginalitatea în care a trait si a scris – fara a avea vreun venit – autorul „Buneivestiri” sub Ceausescu, calomnia, zvonistica denigratoare – o industrie inventata, pusa la punct, perfectata si folosita ca instrument de propaganda atât de organele represive de sub dictatura, cât si de actualul GDS, pardon, CNSAS, nu-i asa? – iata, în chip extrem de straniu, explicabil însa, continua si dupa ’89. O alta carte careia i-am dedicat – în „Contemporanul” – o dezbatere în toamna anului 2008 este Iluziile literaturii române, semnata de domnul profesor Eugen Negrici, si aceasta incomoda, scortoasa, stralucita. Cred cu fermitate ca aceste doua carti, spuneam la acea conferinta de acum circa doi ani, vor da o directie în literatura româna; sunt, ambele, o provocare pentru spiritul critic, si nu numai. Reprezinta un dus rece pentru critica româna, dar nu mai putin pentru societatea de azi, cu conditia sa aiba parte de o receptare adecvata, de o analiza critica lucida, pertinenta – ceea ce, sa recunoastem înca o data, ne lipseste. Si e un lucru de o gravitate extrema acesta.

Nu exista, de buna seama, spuneam, o decizie a Curtii de Apel în acest caz. Spun de buna seama, fiindca CNSAS a devenit, da, previzibil. Scenariul este, da, ras-cunoscut. La fel, au fost „linsati” public, la fel au fost supusi oprobriului general Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru si alti scriitori, opera carora face parte din patrimoniul spiritual al României. Nicolae Breban nu a fost invitat la CNSAS, pentru a i se comunica decizia, pentru a i se solicita opinia, pentru a-i oferi, Doamne fereste, prilejul sa-si sustina nevinovatia; la ce bun? Prezumtia nevinovatiei sa mai existe oare în România? La ce bun? De vreme ce decizia este luata, verdictul este dat din start, iar stirea este preluata din surse – fara nici un fel de semn întrebare – de întreaga presa; preluata, multiplicata fara drept de apel decât cu câteva exceptii, nu rareori, timide… La mijloc este, dupa cum se vorbeste, decizia atotputernicului „partid” GDS, CNSAS – scuzati, pardon, era sa le confund, nu-i asa?

CNSAS nu avea nici un motiv sa faca publice dosarele securistilor imediat dupa 1989, cum s-a procedat în nu putine tari vecine abia iesite din culoarul atroce al dictaturii, nu-i asa? În consecinta, sunt linsate victimele, în vreme ce calaii triumfa. Din ce motive sa faci publice dosarele angajatilor securitatii imediat dupa Revolutia din 89, când poti sa scoti de la dosar câte o fila atunci când cineva devine „prea curios” sau din cale afara de curajos sau, mai stii?, începe abrupt sa creasca în sondaje, ca Mona Musca, de pilda, ori are un prestigiu si o Opera, ca Breban, care încurca nu putina lume prin spiritu-i radical si care, fereasca-te Bunul Dumnezeu, se atinge de „sfânta sfintelor”: Grupul de Dialog Social, nu-i asa? Nu sunt acestea decât niste întrebari; nimic mai mult, dar, nota bene, nici mai putin. O întrebare bine formulata, nu rareori, însa, îsi contine raspunsul; sau… gresesc?

În seara zilei de 6 aprilie 2011, când internetul, ziarele, agentiile de stiri au fost invadate de acest bine regizat „linsaj public” al unuia dintre cei mai importanti romancieri români, l-am sunat pe Mircea Dinescu, ex-poetul erijat, spre ghinionul lui sarmanul, în „procuror al natiunii”. Volubilul Mircea Dinescu a fost cam… monosilabic, da, cu subsemnata la telefon, ba mai mult decât atât: s-a cam bâlbâit de câteva ori, principalul argument adus în favoarea colaborarii cu securitatea a autorului „Animalelor bolnave” fiind, tineti-va bine… „Ce sa fac, daca Nicolae a stat la taclale cu Plesita?”.

Am mai aflat de la Mircea Dinescu ca nu e obligatoriu sa ai un angajament semnat cu securitatea, ca sa fii acuzat de colaborare cu organele securitatii. Sa înteleg ca, în limbajul dâmbovitean vorbind, merge si asa, va trece si asa acuza de colaborator al securitatii în „cazul Breban”, da? Tot atunci, în timpul aceleiasi convorbiri, ex-poetul Dinescu mi-a adus la cunostinta ca Breban poate – ca sa vezi!, i se da, totusi, o sansa nesperata – sa… se apere, ca si când ar fi uitat cine este Breban, ca si când n-ar fi stiut cine este Breban sau ca si când n-ar fi avut chef sa-si aduca aminte cine anume este Nicolae Breban.

Breban nu se va apara, de buna seama. Maramuresanul Breban va lovi în plin, atacând…, nu, nu CNSAS-ul – un organism cel putin straniu, care bântuie societatea româneasca postdecembrista ca o fantoma, nu-i asa? Breban va ataca „fabricatorii”, „facatorii de dosare”, membrii de vârf ai CNSAS, între care, pare-se, figureaza inclusiv dl Dinescu. (Apropo, ma întreb ce surprize am putea avea daca am consulta stenogramele netrunchiate ale modului dlui Dinescu de „a sta la taclale” cu generali de securitate, cu dictatorul sau cu securistii implantati la USR, pe vremuri… Cine urmeaza pe listele CNSAS dintre cei care au „stat la taclale” cu agenti trimisi de securitatea ceausista, cu generali, colonei, grabiti sa ancheteze fiecare scriitor, medic, inginer, fiecare intellectual de vârf, revenit din strainatate în România socialista, pe vremuri, sub dictatura? Cine urmeaza, asadar? Liiceanu? Dinescu? Plesu? Patapievici? Sau, poate, subsemnata? Si eu, apropo, am fost anchetata de securitate.)

Breban va apara cei câtiva mari scriitori, denigrati, calomniati ignobil de acest tot mai dubios CNSAS, care s-a discreditat complet, devenind tot mai penibil, tot mai fara… Dumnezeu. E limpede ca CNSAS duce o politica antinationala, atacând valorile care fac parte din patrimoniul spiritual al acestei tari. E suficient sa ne referim, iar si iar, la nume ca Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Caraion.

CNSAS-ului nu-i va ramâne – prin „junii” sai calomniatori, prin recentii denigratori ai romancierului Breban, prin functionarii bine platiti din bani publici de altfel, prin „junii facatori” de dosare, care vor fi atacati în instanta, de asta data, nominal pentru calomnie si pentru un grosolan abuz în serviciu – decât un lucru „de nimic”: sa-l linseze la propriu pe Breban în Piata Universitatii, sa-i împroaste la propriu cu noroi statuia sau, de ce nu?, sa-l arda pe rug – ca în Evul Mediu, sau ca în alte vremuri, da – odata cu cartile Mariei Sale, Autorul, adunate din bibliotecile lumii, nu-i asa?

Breban nu are de pierdut nimic. Absolut nimic. Domnia Sa si-a facut datoria: s-a exprimat, urmându-si orbeste, maniacal, Vocatia. Teama mi-e însa ca daca va reusi CNSAS-ul, spuneam, sa-l arda pe autor, laolalta cu toate cartile scrise de d-sa, tomuri lânga alte tomuri, peste treizeci si cinci de titluri, pastrate în bibliotecile lumii, va ramâne un gol în literatura româna, gresesc? Un gol greu de neglijat pentru biata literatura româna majora, cu modernitatea-i amputata, schilodita, trunchiata.

Aura CHRISTI
ideeaeuropeana.blogspot.com
7 aprilie 2011

A FI SAU A NU FI RROM

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Se tot agita unii sa se revina la numele de tigan, titulatura care ar înlocui actuala denumire oficiala de rrom acordata etniei tiganesti. Cica, s-ar confunda românul cu rromul si apelându-se din nou la traditionala denumire de tigan, România ar scapa de aceasta stigma pentru totdeauna. Eu unul sunt neutru la toata aceasta tevatura vis-à-vis de tigania aceasta si îmi permit sa fiu putin cârcotas si sa va prezint niste statistici care s-ar putea sa va îngrijoreze putin.

Mi-e indiferent daca tiganusului nostru, venit din India medievala via Imperiul Otoman, i se zice rom(rrom) sau tiganus, deoarece indiferent de eticheta, fie ea de rom (rrom) sau de tiganus, mentalitatea lui va ramâne neschimbata iar perceptia occidentului vis-à-vis de România tot aceeasi va ramâne. Nu am sa intru în detalii tehnice amanuntite în încercarea de a fi pro sau contra termenului de „rrom” pentru ca pererile sunt împartite si adevarul probabil e undeva la mijloc… totusi am sa va prezint câteva amanunte interesante.

Unii sustin ca „rrom” este un cuvânt vechi al limbii rromani, folosit dintotdeauna pentru desemnarea apartenentei etnice a rromilor. Cica vine de la imigrantii indieni provenind din diverse grupuri etnice, care s-au amestecat si au realizat casatorii mixte în Persia, formându-se ca popor acolo si pornind apoi spre Europa.

„John Sampson gaseste originea triburilor rome în nord-vestul Indiei determinând dupa cercetarea idiomului ca stramosi apropiati ai limbii romani (tiganeasca), limbile singhaleza, marathi, sindhi, punjabi, dardica si pahari de vest (dialecte hinduse vorbite de bastinasi). De asemenea graiul romilor contine amprente exacte ale limbii sanscrite, fiind identificate peste 500 de cuvinte a caror origine indica poate fi usor de recunoscut. Conform dovezilor lingvistice, proto-romii au trait în zona centrala a Indiei.

A existat o migratie initiala catre nord-vestul subcontinentului indian, urmata de migratia în afara Indiei.[19]” Altii sutin ca Etimologia cuvântului nu este clara: „o teorie spune ca numele de „tigani” („zingari”, „tsigans”, „Zigeuner”, „cigani”, „cikani” în alte limbi) provine din grecescul „athinganoi”, (tradus: „a nu se atinge”), numele unei secte din Bizant care practica izolationismul, cu care tiganii (rromii) au fost confundati [16]; o alta teorie spune ca numele vine de la cuvântul persan „ciganch” („lautar”„dansator”), de la cuvântul persan asinkan („fierarie”) sau de la un cuvânt cuman care ar însemna „sarac, lipsit de mijloace” [17] (sursa wikipedia).

Eu însa vreau altceva sa subliniez. Conform unor studii de specialiate, viitorul românasului si implicit al României nu arata prea pe roze. În anul 2050 se estimeaza ca populatia României va ajunge în jur de 15 milioane, în prezent fiind în jur de 21 de milioane de capete. ?i acum „cireasa de pe tort”… conform statisticilor o românca da nastere în medie la 1.3 copii, în timp ce o tigancusa produce în medie 3.1 copii. Asadar, exista o sumbra dar reala posibilitate ca rromul sa-si merite denumirea de rrom, deoarece ar putea deveni majoritar daca se continua acest trend în care natalitatea tiganilor depaseste de trei ori pe cea a românilor. Precum în Franta locuiesc francezi, în Spania sunt spanioli, în Italia sunt italieni, în Germania sunt germani, asa si în România sunt romi (rromi)… în concluzie romul se afla în tara lui si nu vad de ce am schimba denumirea cu cea de tigani… pentru ca daca am face-o, în 50 de ani România ar fi trebui sa se numeasca Tigania (si spun asta fara nicio tenta de rasisim, ci ca o posibilitate data de statistici), deoarece va fi locuita în mare parte de tigani… asa ca las ca-i bine ca se numesc romi, astfel ne pastram si noi identitatea nationala si numele de ROMÂNIA!! C-asa-i în România! O tiganeala care nu se mai termina…

Viorel VINTILA
http://vioryny.blogspot.com/
California, SUA

Dependenti de mediu

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

Motto: “De ce cantariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati castigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-Ma dar, si veti manca ce este bun, si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase.”-Isaia 55.2
“Veti afla adevarul si adevarul va face liberi”-Ioan 8.32
GANDUL din 22 august 2009, aduce din nou sub lupa dependenta multora de calculator si internet. Inca din titlu aflam ca e nevoie de un TRATAMENT. Dar trebuie sa platesti ca sa te vindeci de computer 14.500 $.

computer-addictionPrima institutie de reabilitare a dependentilor de internet se va deschide in curand intr-un parc de cinci hectare, la doar cativa km de campusul Microsoft.Responsabilul institutiei de reabilitare a dependentei legate de mediul online spun ca misiunea centrului este aceea de a-i reconecta la realitate pe tinerii care petrec multe ore pe zi in fata calculatorului. Tratamentul se desfasoara timp de sase saptamani, iar care pacientii sunt tinuti departe de jocurile video si sunt supusi unor programe de relaxare prin sport in aer liber. Tot aici se incearca obisnuirea pacientilor cu un stil de viata sanatos. De asemenea, dependentii de internet mai beneficiaza de consiliere profesionala si psihologica. Taxa de 14.500 $ pentru tratamentul oferit de clinica nu este suportata de asigurarea de sanatate.
Supraponderalii si deprimatii sunt dependenti de internet
In momentul de fata nu se cunosc tratamente specifice pentru dependenta de internet, pentru ca si cunostintele medicale in domeniu sunt extrem de limitate. Saptamana aceasta, cel mai recent studiu dedicat adultilor dependenti de internet a incercat sa identifice care sunt afectiunile dependentilor de internet. Cele mai multe persoane care sufera de dependenta de mediul virtual par a fi supraponderalii si deprimatii. Autorii studiului au recunoscut ca sunt incapabili sa dovedeasca un veritabil raport de cauzalitate intre jocurile video si comportamentul de care dau dovada majoritatea dependentilor de internet.
In Olanda si Belgia, dependenta de internet este tratata din 2006 in institutii specializate, iar in Franta exista un centru de reabilitare a dependentilor de jocuri video si internet, infiintat la sfarsitul anului trecut in orasul Nantes, din vestul Frantei. Acest gen de dependenta “este o problema de sanatate publica prea putin luata in considerare in prezent”, explica reprezentantul centrului de la Nantes Cristelle Andress la inaugurarea institutiei.
Peste 10 milionane de adolescenti chinezi, fani ai computerului
Centrele de reabilitare a dependentilor de internet din China au fost luate in vizor de autoritati si de presa din intreaga lume dupa ce au avut loc mai multe abuzuri asupra unor tineri, care s-au soldat cu decesul unui adolescent si spitalizarea unui copil de 14 ani. Adolescentul a fost adus in stare grava la spital dupa ce a fost batut intr-o tabara de reabilitare a dependentilor de internet din sud-est-ul Chinei, in incercarea de a-l dezvata de obiceiul navigarii online, informa, miercuri, AFP, citand China Daily. Incidentul a avut loc la doar cateva saptamani dupa ce un alt adolescent a fost ucis in bataie intr-o tabara de acelasi gen din sudul tarii.
Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Asociatia de internet a tinerilor chinezi, peste 10 din 100 de milioane de adolescenti chinezi sunt dependenti de internet, iar in toata tara sunt aproximativ 400 de centre de reabilitare pentru acest gen de “afectiune”. Luna trecuta, ministrul Sanatatii din China a interzis folosirea electrosocurilor in tratamentul dependentei de internet.
Expertii medicali chinezi au pledat pentru adoptarea unor legi si reglementari specifice, care sa supervizeze activitatea taberelor unde parinti isi trimit copiii pentru a-i tine departe de computere si de internet.

OMUL intotdeauna a umblat dupa ce e in voga (vogue).

Omul alearga dupa ceva care prezinta un interes deosebit, adesea de moment, starnit sau animat de un personaj, de un lucru aflat la moda sau cu faima. De pilda, perioada anilor ’70 se caracteriza si prin pantaloni “trapez”, largi, care atingeau praful de pe jos cu ei, iar parul se purta lung (vorbim de barbati). Acum, cand te uiti la filmele cu Bruce Lee din acea vreme. personajele iti par de epoca, cum si sunt de fapt! Au fost vremuri cand la moda erau “favoritii” (barba lasata special sa creasca de o parte si de alta a fetei). Si, in timp, multe alte obiceiuri erau la moda. Dar, cum se zice, moda vine si pleaca.
Omului intotdeauna i-a placut sa-si ia modele. Cele pe care le-a dorit el. Neimpuse. A cautat sa imite pe cei cu faima. Foarte multi i-au avut ca idoli si i-au imitat pe Elvis Presley sau Michael Jackson. Ori acesti oameni nu sunt tocmai modele de urmat. Si gasim la tot pasul exemple nepotrivite.

ACUM e moda cu internetul. Necazul e ca creeaza dependenta si afectiuni omului care absoarbe ore in sir, in fata calculatorului, informatii care nu satura setae sufletului uman. Dimpotriva, il agita, il nelinisteste, il creeaza stari depressive si de nemultumire. Unii, cultivand un anumit gen de muzica pop, rock sau metalica, ajung sa fie dependenti de aceasta si ajung sa calce pe urmele inaintasilor lor. Care nu de putine ori nu au sfarsit bine. Asa a aparut si genul de cultura EMO, un trend care adesea promoveaza hipersensibilitatea. Pentru cei emo, “cunosca?tori” citeaza scena D.C. hardcore/punk – si mai specific formatia Rites of Spring – ca fondatorii Emo, dar nu neaparat e asa.

Cert este ca daca introduce combustibil in rezervorul masinii, motorul porneste si autovehiculul de poate duce unde ai de mers. Daca te alimentezi cu muzica rock sau metalica vei putea ajunge, Doamne fereste, unde au ajuns si cei care au generat-o. Sunt cunoscute cazurile acestora de sinucideri la varste timpurii sau in tragedii neasteptate.

In Evanghelia sa, apostolul Ioan, spune:
“Pe cand vorbea Isus astfel, multi au crezut in El. Si a zis Iudeilor, care crezusera in El: Daca ramaneti in cuvantul Meu, sunteti in adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face liberi. Ei I-au raspuns: Noi suntem samanta lui Avraam, si n-am fost niciodata robii nimanui; cum zici Tu: Veti fi liberi! Adevarat, adevarat, va spun, le-a raspuns Isus, ca, oricine traieste in pacat, este rob al pacatului. Si robul nu ramane pururea in casa; fiul insa ramane pururea. Deci, daca Fiul va face liberi, veti fi cu adevarat liberi.”– Ioan 8.30-36
Omul e rob pacatului. Nu poate fi eliberat decat de Domnul Isus Cristos. Numai El, Adevarul, ne poate elibera din minciuna si pacatul acestei vieti in care ne-am nascut, prin pacatul primordial al lui Adam si Eva. Isus Cristos poate sa ne creeze din nou, sa ne dea o nastere noua, fara pacat, prin credinta in El, prin Duhul Sfant.

Domnul Isus i-a spus lui Nicodim: “Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti din nou.”:

“Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el. Drept raspuns, Isus i-a zis: Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. Nicodim I-a zis: Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale, si sa se nasca? Isus i-a raspuns: Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti din nou. Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul. Nicodim I-a zis: Cum se poate face asa ceva? . Isus I-a raspuns: Tu esti invatatorul lui Israel, si nu pricepi aceste lucruri? Adevarat, adevarat iti spun, ca noi vorbim ce stim, si marturisim ce am vazut; si voi nu primiti marturia noastra. Daca v-am vorbit despre lucruri pamantesti si nu credeti, cum veti crede cand va voi vorbi despre lucrurile ceresti? Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce S-a pogorat din cer, adica Fiul omului, care este in cer. Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. . Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El. Oricine crede in El, nu este judecat; dar cine nu crede, a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”– Ioan 3.1-18

DAR SA VEDEM ce mai aflam din Biblie, pentru a putea fi liberi.
Cuvantul e vesnic. “dar Cuvantul Domnului ramane in veac.” (1 Petru 1.25). Isus Cristos e acelasi ieri si az si in veci! (Evrei 13.8).
SA OBSERVAM ca omul nu e numai ceea ce se vede: trup, carne. El este si suflet si duh.

“Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi. Nu stingeti Duhul. Nu dispretuiti prorociile. Ci cercetati toate lucrurile, si pastrati ce este bun. Feriti-va de orice se pare rau.
Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin; si: duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru, sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”– 1 Tesaloniceni 5.18-23

Omul deseori mananca ceea ce nu satura. Si ajunge obez, in trup. Insa, in tarile subdezvoltate, omul e de cele mai multe ori subnutrit, slab, cu un trup distorsionat.
Dar, ceea ce e mult mai grav, omul isi hraneste si sufletul cu surrogate. Cu surogate foarte periculoase care pot ucide sufletul, si, in cele din urma, acestea il ucid.
De aceea, cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza, intreband:

“De ce cantariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati castigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-Ma dar, si veti manca ce este bun, si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase.”-Isaia 55.2

Trebuie sa hranim si sufletul.
Trebuie sa fim conectati la sursa vietii, la Duhul Sfant, la Dumnezeu. Pentru suflet, pentru o stare spirituala sanatoasa trebuie sa ne hranim sufletul citind Cuvantul lui Dumnezeu si metitand si cautand sa traim dupa invatatura primita in suflet.

“Isus i-a raspuns: Este scris: Omul nu va trai numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu.”– Luca 4.4
Nici un cuvant al lui Dumnezeu nu este lipsit de putere (Luca 1.37).
Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator. (Evrei 4.12).
Slova omoara, dar Duhul da viata (2 Corint.3.6).
“Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh si viata.” Ioan 6.63

Presa de azi www.hotnews.ro scrie ca “Sinuciderile in randul muncitorilor americani au crescut cu 28% in 2008. Criza economica si convulsiile de pe piata imobiliara au afectat cel mai tare moralul muncitorilor americani, arata statisticile guvernamentale ale Biroul de Statistica a Muncii (BLS), potrivit AFP. 251 de persoane s-au sinucis la locul de munca in 2008 fata de 196 de persoane in 2007. “Este cel mai mare numar inregistrat vreodata de la elaborarea acestor statistici”, spune BLS. Peste 30.000 de oameni se sinucid in fiecare an in Statele Unite ale Americii, sinuciderea fiind cea de-a doua cauza de deces in randul barbatilor intre 25-34 de ani.”

Blaise Pascal (1623 – 1662), mathematician, filozof si crestin, spunea ca sufletul omului are un gol de forma Duhului Sfant. Omul, este flamand si tanjeste dupa Dumnezeu, dupa Duhul Sfant. Acel gol din suflet nu poate fi umplut cu altceva.

Nimic fara Dumnezeu. Nihil sine Deo. Aceasta dorinta, buna, este afisata de multi oameni mari. Pe monezile de 250 Lei din 1941 sub regale Mihai I, este gravat pe muchie NIHIL SINE DEO, iar cele sub Carol al II-lea au gravat, MUNCA CREDINTA REGE NATIUNE.

DACA omul nu-si hraneste sufletul cu hrana necesara din Cuvant, daca nu are o relatie cu Dumnezeu, atunci este neimplinit, in stare depresiva.

CE VREI SA-TI FAC?
“Pe cand Se apropia Isus de Ierihon, un orb sedea langa drum si cersea. Cand a auzit norodul trecand, a intrebat ce este. I-au spus: Trece Isus din Nazaret. Si el a strigat: Isuse, Fiul lui David, ai mila de mine! Cei ce mergeau inainte, il certau sa taca; dar el tipa si mai tare: Fiul lui David, ai mila de mine! Isus S-a oprit, si a poruncit sa-l aduca la El; si, dupa ce s-a apropiat, l-a intrebat: Ce vrei sa-ti fac? Doamne, a raspuns el, sa-mi capat vederea. Si Isus i-a zis: Capata-ti vederea. Credinta ta te-a mantuit. Numaidecat, orbul si-a capatat vederea, si a mers dupa Isus, slavind pe Dumnezeu. Tot norodul, cand a vazut cele intamplate, a dat lauda lui Dumnezeu.”– Luca 18. 35-43

Omul, sufletul lui, tanjeste dupa implinire. Cererea sa, rugamintea sa trebuie sa ajunga la Dumnezeu.
Cuvantul Sfant spune ca oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit (salvat). Nu ai vrea si dumneta, omule drag, care alergi prin aceasta viata, sa-L chemi in ajutor, sa intre in viata ta, sa ti-o implineasca si a-i da sens? Nu ai vrea sa-L chemi pe Domnul Isus? El a venit in lume ca oamenii sa aiba viata si s-o aiba din belsug. Cand striga o inima nenorocita (neimplinita) Domnul aude si-l scapa din orice primejdie. Sa venim la El cu credinta deplina, numai El ne poate ajuta si rezolva orice problema a sufletului nostru (Ioan 10, Evrei 4.12-16).

E BINE SA STIM CA SOLUTIA la numeroasele noastre probleme o gasim in cuvantul din TESTAMENT-ul Creatorului nostru.

“Voi toti cei insetati, veniti la ape, chiar si cel ce n-are bani! Veniti si cumparati bucate, veniti si cumparati vin si lapte, fara bani si fara plata! De ce cantariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati castigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-Ma dar, si veti manca ce este bun, si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase. Luati aminte, si veniti la Mine, ascultati, si sufletul vostru va trai: caci Eu voi incheia cu voi un legamant vesnic, ca sa intaresc indurarile Mele fata de David. Iata, l-am pus martor pe langa popoare, cap si stapanitor al popoarelor. Intr-adevar, vei chema neamuri, pe care nu le cunosti, si popoare care nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tau, pentru Sfantul lui Israel, care te proslaveste. Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi; chemati-L, cata vreme este aproape. Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseste iertand. Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre. Caci dupa cum ploaia si zapada se pogoara din ceruri, si nu se mai intorc inapoi, ci uda pamantul si-l fac sa rodeasca si sa odrasleasca, pentru ca sa dea samanta semanatorului si paine celui ce mananca, tot asa si Cuvantul Meu, care iese din gura Mea, nu se intoarce la Mine fara rod, ci va face voia Mea si va implini planurile Mele. Da, veti iesi cu bucurie, si veti fi calauziti in pace. Muntii si dealurile vor rasuna de veselie inaintea voastra, si toti copacii din campie vor bate din palme. In locul spinului se va inalta chiparosul, in locul maracinilor va creste mirtul. Si lucrul acesta va fi o slava pentru Domnul, un semn vesnic, nepieritor.”– Isaia 55

CUIELE-video

GLORIE LUI DUMNEZEU PRIN DOMNUL ISUS CRISTOS!

O ROMANCA DIN TIMISOARA TRATEAZA INIMI IN FRANTA – INTERVIU CU LAURA POP, MEDIC CARDIOLOG LA SPITALUL LAUTEUR, WISSEMBOURG

On By nelursIn Europe, Interview, News, Romania, Youth1 Comment

LauraPopLaura Pop, medic cardiolog, vorbeste cu dragoste despre profesia ei, din care si-a facut un adevarat crez. Pentru ca si-a propus inca din copilarie sa urmeze medicina, Laura Pop a muncit dintotdeauna, cu seriozitate si dedicatie pentru a-si implini visul. In prezent, aceasta este medic titular la Serviciul de Cardiologie din cadrul spitalului regional de la Lauteur -Wissembourg din Franta.

Laura Pop s-a nascut la intai de cuptor 1974, in Craiova. Desi a incoltit in pamant oltenesc, a inflorit in Banat, in orasul de pe Bega, Timisoara. Dupa ce promoveaza cu succes examenul de admitere la Facultatea de Medicina Victor Babes, din urbea natala, Laura se simte atrasa, in primii ani de studentie, de obstretica. Pe parcurs insa, isi descopera pasiunea pentru cardiologie si decide sa se specializeze in acest domeniu. Laura Pop isi ia licenta in 1988, iar in 2005, paraseste Romania, pentru Franta. In prezent, ea locuieste alaturi de fiul ei, in varsta de 12 ani, in orasul Wissembourg.

– Te-am ruga sa ne spui cand te-ai stabilit in Franta si in ce imprejurari?
– In urma cu patru ani, rezidenta de cardiologie fiind, mi-am depus CV-ul in mai multe centre universitare din Franta, nu foarte sigura ca as dori sa plec. La doar cateva zile, am primit raspunsul ca eram asteptata in Serviciul de Chirurgie Cardiaca Toulouse, pentru a incepe activitatea in urmatoarele zece zile. In timpul ramas, mi-am facut valiza in graba, am tras o fuga Timisoara-Bucuresti si retur, pentru a obtine o viza de student de la Ambasada Frantei si mi-am cumparat un bilet de autocar pentru destinatia dorita. In 2005, Romania nu era in CE, fapt pentru care angajarea mea in spitalul universitar era in calitate de FFI ( facand functia de intern), in cadrul AFS. Aceste abreviatiuni mi-au fost relativ straine la depunera actelor, dar am avut o incredere oarba ca erau poarta spre o alta lume.
Dupa sase luni petrecute in sudul Frantei, m-am mutat la Strasbourg, unde am lucrat timp de un an in Serviciul de Cardiologie. Inceputul a fost greu, si fiecare emigrant poate confirma, adaptarea la alt sistem, comunicarea, rezolvarea actelor, dorul de casa;… a fost dificil, dar cu incredere in Dumnezeu am fost intotdeauna sigura c-am ales calea cea buna. La plecare, baietelul meu a ramas in grija parintilor mei. Ca mama, mi-a fost cel mai greu, insa cand esti tanar si motivat, lucrurile se intampla repede.
Odata cu integrarea Romaniei in Comunitatea Europeana si confirmarea mea ca medic specialist, lucrurile au luat alt curs. Apreciata pentru eforturile depuse si confirmata Practicien Hospitalier, in urma examenului national de la Paris, din acest an, am fost titularizata in spitalul regional de la Lauteur -Wissembourg, unde lucrez de doi ani, in Serviciul de Cardiologie.

– Care au fost gandurile, visele, aspiratiile cu care ai venit in Franta, din punct de vedere profesional?
– Mi-am dorit sa pot deveni cat mai repede independenta profesional. Mirajul strainatatii si dorinta de a vedea cum se petrec lucrurile in ograda vecinilor, m-au determinat sa plec. Dar nu m-am gandit niciodata, la mai mult de o experienta. Am avut posibilitatea in Romania, la Timisoara, sa lucrez intr-un institut de cardiologie de rang european, cu medici extrem de pregatiti si competitivi, insa sistemul medical romanesc este bolnav, iar saracia creeaza monstri. M-am gandit ca in absenta mea, lucrurile se vor schimba in bine, dar n-a fost sa fie asa, fapt pentru care si planurile mele s-au schimbat pe parcurs si am decis ca nu-i momentul sa ma mai intorc.

– Cum a evoluat cariera ta aici?
– Multumitor, cu efort, dar munca mi-a fost rasplatita.

– Ce iti place si ce iti displace cel mai mult in munca ta?
– Ca si cardiolog, lucrez cu inima oamenilor si cand spun asta, ma refer la un tot unitar cord-suflet, inclusiv la sentimente, trairi, emotii. Este fascinant si nu cred ca exista ceva similar. Cand faci lucrurile cu pasiune, nu stiu ce ar putea sa-ti displaca, eventual ca nu reusesti sa faci mai mult si mai bine.

– Care sunt cele mai riscante si mai obositoare aspecte in activitatea ta profesionala?
– Boala implica riscuri. Lucrand cu vieti omenesti, nu-ti poti permite riscuri majore; fiecare decizie trebuie sa fie cea corecta, iar balanta risc-beneficiu trebuie sa incline intotdeauna in favoarea celui din urma. Meseria de medic trebuie s-o faci cu daruire, fara sa calculezi energia depusa sau timpul petrecut pentru binele aproapelui tau, motiv pentru care se ajunge la stari de surmenaj si oboseala. Personal, imi pare rau cand situatia este evident pierduta si trebuie sa accept sfarsitul, sa accept ca moartea face parte din ciclul de viata al omului.

– Ce impedimente ai intalnit in aceasta profesie?
– Sistemul medical romanesc nu este pregatit sa primeasa tineri formati in strainatate.

– La ce manifestari internationale in domeniu ai participat?
– La numeroase conferinte si congrese legate de specialitatea de cardiologie, evident.

– Cine sunt cei pe care ii admiri in profesia ta?
– Imi admir profesorii ce m-au instruit, colegii si intreg personalul medical – si cand spun asta, ma refer inclusiv, la infirmierele si asistentele medicale cu care lucrez si am lucrat. Ii admir pentru devotamentul si daruirea lor.

– Esti membra a vreunei organizatii internationale de specialitate?
– Sunt membru al Societatilor Franceze si Europene de Cardiologie si ecocardiografie.

– Cum crezi ca va evolua acest domeniu in urmatorii zece ani?
– In ultimii ani, tehnicile de imagerie, precum si cele invazive s-au dezvolat foarte mult si trend-ul exista inca; se vor pune la punct tehnicile de transplant celular si cordul artificial complet.

– In ce oras locuiesti acum si de cand?
– Eu si fiul meu suntem stabiliti la Wissembourg, oras situat pe frontiera de nord-est a Alsaciei, amplasat strategic pentru nevoia noastra de deplasare – la 150 km de Frankfurt, 125 km de Stutgart si 70 km de Strasboug.

– Prin ce se remarca acest oras, are ceva special?
– Craciunul in aceasta regiune este o poveste de basm. Imi place de asemenea, aceasta zona pentru ca este extrem de verde si frumoasa. Oraselul este renumit pentru muscatele ce impodobesc geamurile. Istoria tumultoasa a Alsaciei si a Lorenei a creat aici, un amalgam de culturi si obiceiuri, ce imbina rigurozitatea germana cu spiritul boem francez. Dialectul zonei este alsaciana, germana vorbita de francezi.
La Ligne Maginot, cel mai impresionant sistem fortificant din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, este atractia turistica a zonei. Acesta traverseaza Alsacia de la nord la sud, pe o lungime de 200 km.

– Care sunt planurile de viitor?
– Sa plantez pomi si flori in curtea casei mele. Dar mai intai, sa-mi cumpar casa.

– Cat de frecvent vizitezi Romania? Cand ai fost ultima data in tara si cu ce impresii ai plecat de acolo?
– In general, de trei ori pe an imi vizitez parintii, iar ultima data, am fost in vacanta de Pasti. Sarbatorile religioase petrecute in tara muma sunt incomparabile. Romania este foarte frumoasa, dar pacat ca nu stim s-o aratam lumii. Care strain are curajul sa o viziteze, daca nu exista autostrazi? Dupa 20 de ani de la Revolutia inceputa la Timisora, as fi dorit sa vad altceva, o tara cu adevarat prospera.

– Tii legatura cu comunitatea romana din orasul unde locuiesti? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– Da. Membrii acestei comunitati sunt medici tineri, suntem colegi la spital. Comunitatea romana locala este mica si recent infintata, cu aspiratii si preocupari comune.

– Care este filosofia ta de viata? Cine este modelul tau in viata?
– Sa fiu impacata cu mine insami in tot ceea ce fac. Nu am un model clar, am incercat sa invat de la fiecare cate ceva.

– Ce recomandare le-ai face celor care doresc sa urmeze o cariera asemanatoare?
– Satisfactiile merita efortul. Deci, sa incerce.

– Cum obisnuiesti sa iti petreci timpul liber?
– Timpul liber il petrec in general, cu fiul meu si in activitati sportive.

– Ce hobby-uri ai?
– Sa calatoresc si sa pictez.