Despre intelectuali

Comunismul a creat acel odios sistem al securitatii în anul 1948, principalul instrument al represiunii împotriva poporului român.Modalitatile prin care s-a exercitat teroarea au fost multiple: arestari, anchete, torturi, condamnari, continuând cu teroarea psihologica – organizarea unei formidabile retele de informatori, colaboratori, punerea la punct a unui diabolic sistem de diversiune si dezinformare a maselor, amenintari, santaj si încheind cu presiunile facute asupra întregului aparat de stat, economic si administrativ. Au fost întemnitati, ucisi în închisori si lagare de munca sute de mii de detinuti politici, oameni de toate vârstele si de toate categoriile sociale si profesionale, printre care foarte multi intelectuali, asa-zisa „crema a intelectualitatii românesti”.

Au avut loc persecutii religioase, manifestate prin lichidarea fizica sau aruncarea în temnita a preotilor si credinciosilor, interzicerea unor culte, închiderea sau darâmarea lacasurilor de cult, precum si propaganda ateista, presiuni asupra clerului, infiltrarea în rândurile membrilor cultelor a unor agenti ai Securitatii.

Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1959 exprima atitudinea regimului comunist fata de intelectuali: „Trebuie sa luam intelectualitatea s-o educam, s-o ajutam sa-si revizuiasca cunostintele, pozitiile, s-o transformam cu încetul, cu rabdare. Iar cei care nu dovedesc atasament fata de noua societate, sa fie aspru pedepsiti.”Cine sunt cu manifestari dusmanoase trebuie adusi pe ring, boxati bine, facuti knock out si eliminati”.

Nicolae Ceausescu nu uita sa sublinieze în repetatele sale discursuri, ca intelectualii, studentii, functionarii erau „paturi ce traiesc din munca celorlalti”.

Revolutia Româna din 1989 a constat dintr-o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii care au dus la sfârsitul regimului comunist din tara noastra si la caderea lui Nicolae Ceausescu. România a fost singura tara din blocul estic care a trecut la democratie printr-o revolutieviolenta, în care conducatorii comunisti au fost executati. Tinerii din toate orasele tarii au iesit pe atunci în strada si au strigat „Libertate!”. Au fost mii de raniti si morti. Dupa revolutie, tinerii ramasi în viata pastrau speranta în sufletele lor. Abia iesiti din matca universitatilor, îsi cautau un drum drept, dar care era greu de gasit. În 1990 si 1991 au fost sase mineriade, cea din 13-15 iunie 1990 din Bucuresti fiind cea mai sângeroasa si mai brutala, când fortele de ordine, sustinute de mineri, au intervenit folosind violenta împotriva protestatarilor din Piata Universitatii si a populatiei civile. În acele zile ale mineriadelor, cei care li se pareau minerilor a fi intelectuali (dupa fizic sau îmbracaminte), au fost batuti în plina strada, unii amenintati chiar cu moartea. Mineriadele au facut ca tinerii sa-si vada umbrit viitorul si pe multi, aceste mineriade i-au „alungat” din tara. Înca o data, prin plecarea tinerilor, tara a pierdut din fortele sale si s-a facut loc parvenitilor de tot felul sa acceada la putere si sa ocupe functii în conducerea institutiilor. Putinii intelectuali ramasi au început sa se loveasca între ei, instigati de forte „malefice”. Si la aceasta data ne gasim în aceeasi situatie, intelectualii sunt centrifugati spre marginea societatii si provocati a se „duela” între ei; televiziunile aduc, de cele mai multe ori, în prim plan, oameni care nu fac cinste tarii – pseudo – intelectuali -, acestia manifestând o atitudine nonsalanta, lipsa de bun simt si decenta, folosind un vocabular vulgar, în numele libertatii de exprimare. În spatiul politic s-a întronat ura si razbunarea, mai nou otevizarea tulbura mintile poporului cu promisiuni mincinoase, provocând degringolada, amenintând ordinea pentru care mai lupta unii politicieni bine intentionati.

Faptic, în spitale medicii sunt batuti de catre pacienti, în scoli profesorii sunt batuti de elevi, în biserici se intra cu ranga, despre preoti, biserica si credinta se scriu articole defaimatoare; unii intelectuali sunt criticati, „scuipati”, din nou auzindu-se neroada lozinca de dupa revolutie: „Noi muncim, un gândim!”, lozinca preluata din comunism si fluturata în timpul mineriadelor! Cum adica? Orice munca include o gândire; nu poti executa o munca fara sa gândesti, fara sa-ti folosesti mintea. Doar nu suntem nici roboti si nici slugi ai instinctelor! Si, de asemenea, orice om care gândeste, poate trece la actiune, la materializarea gândirii sale. Deci, orice om normal gândeste si munceste.Cu cât se gândeste mai mult la ceva, cu atât mai puternica este emotia si creste probabilitatea ca gândul sa se materializeze. Este valabil pentru orice îndeletnicire, fie a unei persoane cu studii superioare de specialitate, fie a unui muncitor specializat. Apoi, fara a ne pune gândirea la contributie, cum vom reusi sa tinem pasul concurentei de la nivel european si international în toate domeniile? Cine va executa activitati de inovare si în ce mod? Intelectualii, prin chiar definitia termenului, sunt cei interesati de tot ce se poate adauga cunoasterii lor, abordeaza problemele totdeauna din perspective noi. În Dictionarul explicativ al limbii române intelectualul este definit ca Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza în domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.”.

Constantin Noica demonstreaza în „Jurnalul de idei”, ca „a gândi înseamna a spune ca asta nu e asta, iar actul de a spune ca asta nu e asta – argumentat desigur – spre deosebire de animal pentru care asta e asta, da gândirea si astfel începutul logicului”. Filozoful Nae Ionescu în „Cursuri de Metafizica” explica cuvântul „gândit”: atunci când cineva gândeste un lucru înseamna ca are un continut de constiinta; dar a gândi un lucru, nu înseamna ca el este si cunoscut: „Eu pot sa gândesc un lucru fara sa-l cunosc. A cunoaste un lucru înseamna ceva mai mult, înseamna întâi de a-l deosebi de tot ceea ce este altfel decât el, dar în acelasi timp înseamna a-l analiza si în ceea ce este el ca atare. Trebuie sa-i aplic cele doua operatiuni fundamentale carteziene: claritatea si distinctia.” Ca o concluzie, nu trebuie facuta confuzia între a gândi si a cunoaste, dar pentru ca ceva sa fie cunoscut, trebuie mai întâi gândit.

Prostimea, mahalagii (fiindca, Doamne, societatea este pestrita!), ies în fata si ponegresc si defaimeaza personalitatile culturale ale tarii, tot în numele asa zisei democratii. Oare se poate progresa în acest fel? Se pare ca se repeta greseala din comunism, se încearca distrugerea intelectualitatii românesti! Si pe atunci ca si acum, intelectualii, au fost si sunt considerati „dusmani ai poporului”. Vrem sa ne întoarcem în vremurile „de trista amintire” si sa înlocuim din nou oamenii de valoare cu pregatire si nivel ridicat de constiinta, cu oameni fara pregatire speciala si cultura? Eu una cred, (sigur ca parerea mea prea putin conteaza, vorba aceea: înainte nu puteai spune adevarul, acum îl poti spune, dar nu intereseaza pe nimeni!), ca oamenii de valoare ar trebui cautati, gasiti si respectati. Lor trebuie sa li se acorde încrederea maxima, fiindca nu degeaba au învatat ani de zile în scoli (cei care au facut-o din dragoste!), nu degeaba au muncit cu profesionalism si daruire în viata, nu degeaba au iubit oamenii cu care au venit în contact, nu degeaba au încercat sa aduca picul de umanism printre oameni vindecându-i de boli si scapându-i de moarte, instruindu-le copiii în scoli, scotând frumosul în evidenta prin diferite forme ale meseriilor, artei sau ale scrisului. De la cine sa cerem mai mult decât de la acesti oameni instruiti, daruiti umanitatii nu pentru a-si realiza un trai material excelent, ci pentru a excela în trairi sufletesti? Sunt convinsa ca atâta timp cât vor exista astfel de oameni cu daruire, responsabili pentru ceea ce se întâmpla în tara – pentru ca esti cu atât mai responsabil cu cât întelegi mai mult – se va putea realiza progresul.

Un teolog, doctor în stiinte, semna un articol despre intelectuali si fara a da o denumire termenului de intelectual, arata ce întelege el prin denumirea de intelectual, începând sa-i critice: „La ce sunt buni intelectualii? Evident ca la nimic… bun. Într-o societate pe care nu o pot influenta negativ (unicul lucru pe care s-ar pricepe sa-l faca), intelectualii sunt niste inutilitati costisitoare. De când s-a auto-inventat specia lor, nu au facut mai nimic util pentru societate”. Frumos dar oferit intelectualilor din partea unui intelectual, daca e vorba sa-l definim dupa studii si diplome, nu? Într-adevar, nu întotdeauna diplomele certifica intelectualul!

Rodica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti, într-un articol mai vechi, vorbind despre intelectualitate, dadea exemple de definitii ale intelectualului, din care am retinut: În Dictionarul Enciclopedic „Cartea româneasca” din 1931, I.A. Candrea defineste intelectualul ca „persoana care si-a cultivat mintea si se serveste numai de inteligenta spre a judeca lucrurile”; dictionarele frantuzesti definesc intelectualul ca „individ care se apleaca asupra activitatilor intelectuale, spirituale, indiferent de nivelul de pregatire institutionala, în practica vazându-se ca fiind o persoana implicata în viata culturala si politica”; dictionarele din engleza definesc intelectualul ca „o persoana cu un intelect dezvoltat”. Mai precizeaza ca în perioada comunista definitiile au fost înlocuite cu un sens marxist „în varianta pur administrativa intelectualitatea fiind o patura sociala iar intelectualul o persoana care a urmat studii superioare”. Adevarat, noi stim cum se obtineau diplomele de studii superioare în perioada comunista si cea post-comunista, când un absolvent de facultate nu stia uneori sa faca o cerere, nu stia sa scrie, sau sa se exprime corect româneste. Aceasta nu era si nici nu poate fi cu adevarat o intelectualitate, ci „un produs pe banda rulanta”, cum bine spunea cineva.

Scriitoarea Lucia McNeff, într-un articol „Despre luciditate si intelectualitate” precizeaza ca a fi intelectual nu are nimic comun cu a avea o diploma, o profesiune sau o specialitate, ci înseamna, înprimul rând, capacitatea unui individ de a fi lucid în ceea ce priveste esentialul, a ceea ce se întâmpla înjurul sau, de a fi liber în gândurile, ideile, valorile, actele sale. „Nu foamea si frigul ne va ucide, si nici frica sau lasitatea, ci prostia…” maispune dumneaei. Si Einstein era sigur de infinitatea prostiei omenesti: „Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia, dar despre univers nu sunt asa de sigur.”

În 2009 s-a mai auzit un glas spunând despre intelectuali: „Stiu ca termenii trebuie sa includa cultura, stiinta de carte, rafinament, generozitate, noblete înnascuta, umanism, umor, respect pentru valoare. Când te gândesti la oameni cu astfel de calitati, ti se pare si mai monstruoasa ura lumii românesti împotriva intelectualilor si… filozofilor, o ura cu atât mai accentuata cu cât acestia sunt din ce în ce mai putini”. O definitie frumoasa si un adevar trist!

Adevaratul intelectual trebuie sa fie un om echilibrat, tolerant, lipsit de orgoliu, cu principii clare si bine definite, în baza carora actioneaza, constient fiind de raspunderea pe care o are pentru viitorul tarii. Unii sunt de parere ca despre un om nu se poate spune ca este intelectual în timpul vietii lui, ci doar când si-a asumat datoria si misiunea de intelectual pâna la capat, deoarece timpurile în derularea lor au aratat, spre regretul nostru, ca unii intelectuali au avut pe parcursul vremurilor atitudini neasteptate, care au mers de la acomodarea „calduta”, pâna la pactizarea totala cu regimuri totalitare, atitudini care nu pot fi scuzate. O minte sclipitoare, spunea ca în viata trebuie sa stii când poti sa faci fata unor situatii si când este mai bine sa nu te implici. De aici se poate deduce motivatia tacerii altor intelectuali, în anumite perioade, în care lipsa aplombului, a implicarii a însemnat prudenta, pe care unii au numit-o, pe nedrept poate, lasitate; prudenta care însemna adevaratul curaj, pentru Euripide, marele dramaturg al Atenei.

În prezent, societatea trebuie sa le dea tinerilor intelectuali cecuri în alb, fiindca nu cred ca avem timp sa asteptam o viata! Numai intelectualii tineri, beneficiari ai calitatilor mai sus enumerate, cu energia si dragostea lor de tara, si tinând cont de întelepciunea oamenilor mai în vârsta, pot salva România.

Si nu orice fel de intelectual, ci intelectualul crestin care este prin excelenta un om pentru altii, intelectul sau fiind un dar dumnezeiesc, o binecuvântare divina a celui îndragostit de cunoastere, având menirea de a fi un „sacerdotum creationis” pentru realizareaarmoniei în jurul sau.

Nichifor Crainic (1889-1972), gânditor crestin-ortodox, tânar teolog fiind, simtise ca secolul XX se îndeparta de Evanghelie, ca asa-zisii „oameni de cultura” nu mai voiau sa auda de „viata intelectuala bisericeasca”. În 1913, Crainic afirma ca un intelectual crestin „nu trebuie sa scape niciodata prilejul de a pune fata în fata lucrurile cele vechi ale credintei cu cele noi ale civilizatiei, de a privi prin prisma religiunii toata complexitatea acestei civilizatii si de a scoate în relief cuvântul Evangheliei, clarificând astfel spiritele si introducând în viata moderna curentul viu si înviorator al credintei si moralei”.

Dumitru Staniloae (1903-1993) observase si el ca intelectualitatea româna s-a îndepartat de credinta poporului: „Trebuie sa sfârsim cu aceasta, trebuie sa avem o alta intelectualitate. Trebuie sa ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru”.

Ne aflam într-o perioada grea pentru tara si rolul, în primul rând al intelectualilor, este sa-si concentreze toate fortele pentru iesirea cu bine din aceasta perioada, sa se angajeze în politica, sa dea dovada de demnitate, de viziune clara, fiindca asa cum spunea, dupa câte îmi amintesc, Jean-Jacques Rousseau, destinul fiecarui om înseamna politica. Extrapolând, putem spune ca destinul fiecarui popor înseamna politica… buna sau gresita!

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

“LECTIILE” LUI HRISTOS DE PE CRUCE, PASTELE – SI ADEVARUL NEAMULUI ROMÂNESC

prof. dr. Adrian Botez

 

 

Duhovnicul meu din tinerete (Dumnezeu sa-i ierte si odihneasca sufletul! – caci, de mult, a pornit-o spre Cerurile Luminii!) mi-a grait, mereu, dupa fiece împartasire din Trupul si Sângele Lui Hristos-Mântuitorul Lumii: “Sa tii minte, fiule, ca Pastele, pentru noi, ortodocsii, este cea mai luminata sarbatoare!

Si, pentru ca mie, atunci, mai multa placere îmi facea Craciunul cel cu daruri surprinzatoare, întru bucurie – mi-a explicat: “Pastele nu e mâncare si bautura, ci Pastele este Minunea Învierii, a Mântuirii Duhului nostru!” Înca nu aparusera (în acei ani departati…), cum au aparut azi, prin magazinele “burdusite” de marfa scumpa si proasta – iepurasii de ciocolata si reclamele licarind turbate, mai sa-ti scoata ochii…

Mai târziu, intrând prin mânastiri, multi dintre preasfintitii calugari mi-au explicat ca Pastele nu ar trebui sa însemneze nici masacrul apocaliptic al mieilor…1

Tot batrânul meu duhovnic de tinerete mi-a lamurit si cele sapte “lectii” de pe Cruce, ale Lui Hristos, pentru umanitatea cosmic-divina:

1-întâi: “Parinte, iarta-i, ca nu stiu ce fac!” (Luca, 23/34) – era (si ramâne!) semnalul pentru cei care coboara în comoditatea de Duh a ascultarii (oarbe!) a unor comenzi cezarice, fara sa-si exercite Libertatea Discernamântului, pe care Dumnezeu i-a dat-o, înca din Rai, Omului/Întâiului Adam…;

2-apoi: “Iisus, vazând pe mama Sa si pe ucenicul pe care îl iubea (n.mea: pe Ioan, adus, cam în sila, de Maria Cea Pururea Fecioara si de Maria din Magdala – pentru ca, stiind latineste, se putea întelege cu legionarii romani, care pazeau, pe Golgota, cele trei cruci…si sa puna o vorba buna, ca femeile sa se poata apropia de Rastignit!) – stând acolo, a zis mamei Sale: <<Femeie, iata fiul tau!>> Apoi, a zis ucenicului: <<Iata mama ta!>>” (Ioan, 19/26-27); prin Sfântul Apostol Ioan, noi TOTI am devenit fiii, întru Duh, ai Mamei Cosmice…si, deci, fratii Sai, ai Lui Hristos!

3-“Dupa aceasta, Iisus stiind ca toate s-au savârsit, ca sa se plineasca Scriptura, a zis: <<Mi-e sete!>> Si era acolo un vas plin cu otet. Iara ostasii umplând un burete cu otet si puindu-l într-o varga de isop, l-a dus la gura Lui”. Ca unul care stiu, dupa operatie, cât de “taietor” de sete este otetul (cu care mi se tamponau buzele), am înteles bine ca sarmanii pagâni nu fusesera sadici, cum se mai interpreteaza, pe ici, pe colo, si azi… – … ci chiar milosi, în felul lor grosolan, rudimentar…Dar nu pricepusera ceea ce, peste ani, Vasile Voiculescu al nostru, în poemul În Gradina Ghetsimani, a talmacit ca fiind setea de sufletele noastre, pe care voia sa le preia ÎN TOTALITATE, astfel luând asupra Sa si TOATE pacatele omenirii (de aceea, la Mânastirea Zamfira, Nicolae Grigorescu picteaza, pe un perete, un Hristos Alb/Luminat-tot-anul, iar pe alt perete, un Hristos-Negru/Întunecat-tot-anul!), pentru a le mântui pe TOATE!

Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa…
Dar nu voia s-atinga infama bautura” –
…de fapt, Iisus-omul refuza, pe când Hristos-Dumnezeu îsi împlinea, “cu asupra de masura”, Misiunea Cosmic-Soteriologica!

4-…lui Dismas, Tâlharul (de fapt, zelotul lui Barabas!)-de-Dreapta, care (SINGURUL DIN UNIVERS!) îi recunoaste DUMNEZEIREA PURA, deci cu efecte SOTERIOLOGICE CLARE (pocaindu-se, din strafundul durerii si, deci, al INIMII sale! – si-l mustra pe Hestas, Tâlharul-din-Stânga: “Nu te temi tu de Dumnezeu, ca în aceeasi osânda esti? Dar noi dupa dreptate suntem osânditi, caci primim cele cuvenite dupa faptele noastre, iar ACESTA nimic nu a facut!” – Luca, 23/40-41…în acele clipe în care, si Hristosul, si ticalosul pocait, se chinuiau SUPREM, în ceasul mortii – iar apostolii, afara de Ioan, se ascundeau pe sub pamânt, precum sobolanii!): “Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru împaratia Ta!” (Luca, 23/42) – Mântuitorul Hristos îi zice, cu ultimele puteri: “Adevarul îti graiesc: astazi vei fi cu mine în rai!” (Luca, 24/43).

Va dati seam ce lectie adânca a dat Hristosul, în aceste momente cumplite? “Orice vei fi facut în viata asta trecatoare (n.mea: în timpul încercarii, pe care-l numim “istoric”!), daca te pocaiesti, fie si cu bratele faptei/faptuirii blocate, fie si cu picioarele actiunii strapunse – DAR CU LIMBA TRADUCÂND SUFLETUL, SMERIT DIN RADACINI! – …Dumnezeu este atât de incredibil iubitor de fapturile sale, de Capodopera Zilei a Sasea, în primul rând, încât STERGE TOT ÎNTUNERICUL DIN FIINTA TA, pentru El si întru El suferitoare, pâna la zdrentuirea ultima a trupului cu care ai împlinit, cândva (n.mea: într-un timp pe care El îl “uita”, pentru a-ti “uita” pacatele istoricei tale fiinte de rele îndemnuri, de la Satana venite!), pacatul…SI TE RESTAUREAZA/INSTAUREAZA ÎNTRU ADEVARATUL TAU SALAS- RAIUL!”

5-Urmau acele enigmatice vorbe, pe care le mentioneaza Marcu (15/34): “<<Eloi, Eloi, lamma sabachtani?>> Adica: <<Dumnezeul/Stapânul meu, Dumnezeul/Stapânul meu, pentru ce m-ai lasat/parasit?>>”

Cât de controversate au ramas, pâna în zilele noastre, aceste vorbe, de o nemaipomenita vehementa a durerii hristice! Iata cum le talmaceste, un crestin-scriitor, de azi : „Foarte simplu, noi stim ca Dumnezeu este sfânt si ca El uraste pacatul. Chiar uraste pacatul, mai mult decât noi ne putem imagina. In acele momente, pe cruce, Isus duce povara tuturor pacatelor noastre. Va dati seama ca El avea pe umerii lui miliarde de miliarde de miliarde…. de pacate?

Am putea spune, în ghilimele, ca, în acele momente, Isus a fost “cel mai pacatos om din istorie”, pentru ca avea pe umeri Sai, pacatele mele si ale tale si ale TUTUROR oamenilor. Putea un Dumnezeu sfânt sa fie lânga un pacatos?

Asta ar putea explica de ce Dumnezeu l-a parasit, dar de ce a strigat si a permis si celorlalti sa afle asta?

Toata viata Lui, a trait alaturi de Tatal. De când s-a nascut în iesle, pâna ce a ajuns sus pe cruce, Isus a fost mereu în prezenta Tatalui. Noi nu ne putem imagina ce gol imens a simtit El pe cruce, în acele clipe, pe lânga durerea insuportabila, pricinuita de biciuire si rastignire. Astfel, prin faptul ca El a strigat, în auzul tuturor, avem înca o pilda, prin care putem vedea cât de mult uraste Dumnezeu pacatul.

In concluzie, Isus a spus aceste cuvinte, pentru ca realmente era parasit de Dumnezeu si pentru ca noi sa întelegem, o data pentru totdeauna, cât de mult uraste Dumnezeu pacatul. Nu exista pacat mai mic, sau pacat mai mare, exista pacat si atât. Mai mult decat atât, aceasta afirmatie ne arata dragostea imensa pe care Dumnezeu ne-o poarta. El a îngaduit ca Fiul Sau sa poarte pacatele noastre, sa moara în chinuri, pentru a le spala chiar cu sângele Sau, totul ca noi sa putem sa ne împacam cu Dumnezeu” – cf. dumnezeuestedragoste.blogspot.comAti facut clic pe +1 în mod public. Anulati, art. “Eli, Eli, lama sabachtani?”, din 24 Feb 2009 – si ce fel de comentarii se fac, pe forum: “Explicatia aceasta pur si simplu este fantezista. Acele cuvinte dovedesc cât se poate de clar ZDRUNCINAREA CREDINTEI LUI IISUS”, dar si: “Cea mai puternica fraza spusa de Iisus, pentru oamenii deznadajduiti…”

Ce grea se dovedeste, precum vedeti, Doctrina Sfintei Treimi! Se uita ca Tatal, Fiul si Sfântul Duh… “una sunt”!!!

Iata cum mi-a talmacit duhovnicul meu de tinerete, atunci, cu zeci de ani în urma, aceste vorbe, strigate în aramaica2 (pentru a se adresa, astfel, TUTUROR TIMPURILOR UMANITATII!), de Mântuitorul Hristos: “Fiule, tu stii ca Tatal, Fiul si Sfântul Duh sunt cele trei ipostazuri ale Lui Dumnezeu. Deci, Tatal nu putea sa-si paraseasca Fiul, pentru ca…PE SINE S-AR FI PARASIT! – ceea ce, cum singur îti dai seama, este absurd! Atunci, Dumnezeu este absurd…sau omul este absurd? Vei zice, si bine vei face, ca omul este absurd. Atunci, ne întrebam, din moment ce TOATE cele sapte lectii ale Mântuitorului, pe Sfânta Cruce a Mântuirii, sunt lectii pentru om, iar nu pentru…Dumnezeu: cui se adreseaza Hristos – cu aceste vorbe ale înstrainarii Sfintei Treimi… – se adreseaza omului, sau se adreseaza Lui Dumnezeu? Fireste, zic eu, ca Hristos se adreseaza omului – pentru ca Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul nu se puteau parasi, unul pe altul, pentru simplul motiv ca erau ACELASI DUMNEZEU! Si atunci, care este mesajul Lui Hristos-Dumnezeu (UNA cu Tatal si cu Sfântul Duh!), catre om? Pai, eu zic ca ar fi acesta: <<Omule, te cunosc, întru toata adâncimea si diversitatea pacatelor tale, cunosc, deci, ispitirile Satanei, cât de departe de Dumnezeu te duc. Dar, tocmai pentru ca Eu, Hristos, Dumnezeu-Cel-Întrupat, ti-am cunoscut chiar mai îndeaproape decât tine, pacatele si ispitirile tale, Eu te înteleg, ÎTI ÎNTELEG ABSURDUL: ajungi cu nebunia pacatului tau sa te departezi de Dumnezeu, atât de mult, încât fie te simti parasit si de neîntors pe Calea cea Dreapta, fie chiar te dedai pacatului lui Iuda Iscarioteanul – deznadajduirea! Eu îti spun, si nu de oriunde, ci chiar din Vârful Fiintarii Lumii, de pe Golgota, de pe Crucea înfipta, cu capatul de jos, în teasta Întâiului Adam: Dumnezeu nu pretinde de la tine imposibilul, niciodata! Dumnezeu îsi întelege si-si iubeste Creatia, oricât de mult ai striga tu împotriva acestei iubiri si ai contesta-o si te-ai teme ca nu exista! Omenire-a-Omului, stiu ca Satana te va îndemna, si de acum încolo, ca si pâna acum, la multe si grele pacate – DAR DUMNEZEU STIE CA NU ESTE POSIBILA CALIREA DUHULUI UMANO-DIVIN, DECÂT PRIN ÎNFRUNTAREA PACATELOR/DEMONILOR, DAR SI SLABICIUNILOR OMENESTI, DIN EXPRESIA PACATELOR! Daca tu vei savârsi TOATE pacatele Lumii, pâna si pe cel al RESPINGERII CREATORULUI TAU! – …dar nu vei starui, înversunat, pâna la capat, în aceasta gretoasa nebunie a pacatului <<îndepartarii>>, spre care te impinge Satana, ci, ÎN ULTIMA CLIPA, te vei întoarce, cu fata plina de lumina nadajduirii si cu sufletul umilit si prabusit de rusinea pacatului, Dumnezeu te va ierta! – tot asa cum l-a iertat si pe criminalul Dismas, care, în ultima lui clipa de luciditate, M-a recunoscut si s-a luminat de Nadejdea Ultima, cea în Dumnezeirea Mea…da, l-am iertat DEPLIN, FIRESC! – CA PE PROPRIUL MEU COPIL/CREATIE/CREATURA: Eu-Fiul, dimpreuna cu Eu-Tatal, dimpreuna cu Eu-Sfântul Duh…care UNA SUNTEM!!! >>”.

Mi s-a parut a fi cea mai de bun-simt si cea mai pilduitoare si mai umano-dumnezeiasca interpretare a (aparent!) “crâncenelor” (sau…”puternicelor”!) vorbe ale lui Hristos, dupa care Acesta,

6-…pentru a da, pâna la capat, Modelul pentru Omul/Faptura Umano-Divina a Zilei-a-Sasea, a rostit, cu împacare si nesfârsita blândete, vorbele “predarii”, ultime si deplin-triumfale, catre Dumnezeu (marcând, astfel, înfrângerea definitiva a Satanei-Marele Iluzionist al Crimei Deznadajduirii!): “Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul/îmi încredintez duhul Meu!”

7-Iar ultima vorba/”lectie” hristica, de pe Cruce: “Savârsitu-s-a!” (Ioan, 19/30) este, prin Taina ei Cosmic-Încifrata, de-a dreptul zguduitoare: “Mi-am împlinit misiunea de a descatusa Duhul Umano-Divin! Din acest moment, va începe, majestuos si la nivelul întregului univers al Fiintei Umano-Divine (trecute, prezente si viitoare), Procesul Mântuirii! NESTAVILIT, FARA OPRIRE, PÂNA LA TRONUL JUDECATII DE APOI!”

Pâna si scepticii “oameni de stiinta”-fizicieni – marturisesc ca au vazut, în jurul pamântului, acea aura/”halou” de Lumina Dumnezeiasca, urmare a tâsnirii Apei din Rana Inimii Hristice (sângele s-a pogorât peste “teasta” Primului Adam!) – prin care, peste timpuri si vreri meschin-umane (expresii ale degenerarii spirituale umane, pervertite, partial, de “frecventarea coltului/<<clubului>> cu ispite”, al Satanei!), se împlineste destinul Fapturii UMANO-DIVINE: MÂNTUIREA!!!

Deci, în definitiv, ce este PASTELE? Este vesnica reamintire, catre om (din partea Lui Dumnezeu!), a Învierii. Cu Duh si Trup, deopotriva (pentru ca si Trupul va fi judecat, la Supremul Tron Cosmic, pentru cât s-a supus si cât s-a împotrivit poruncilor Duhului Curateniei – si cât a pastrat si cât n-a pastrat, prin faptuire externa, Puritatea de Duh, Puritatea Cea Dinlauntrul Omului, acolo unde vine, pe neasteptate, MIRELE-HRISTOS!). Si ce înseamna Lumina Minunata a Învierii? Trebuie sa aflam, ori macar “sa pipaim” aceasta Taina Dumnezeiasca – pentru a nu ne prabusi, azi, în vremurile Beznelor celor mai dese si al Dansului Satanei, peste Lume – în prapastia DEZNADAJDUIRII, NEPASARII EGOISTE SI EGOTISTE…A LEHAMITEI VINOVATE, PRIN PASIVITATE (complice!) FATA DE CEL RAU!!!

Pentru a nu ne pierde omenia din noi si pentru a nu ne rataci de SUPRA-FIINTA NOASTRA NATIONALA – de popor si de NEAM!!! Caci, la Tronul Judecatii din Urma si Desavârsite: “…iata o multime mare de oameni, pe care nimeni n-ar fi putut-o numara, din toate semintiile si neamurile, si din toate popoarele si limbile (s.mea) – multime care statea înaintea tronului si înaintea Mielului, în haine albe si cu ramuri de finic în mâinile lor. Acestia strigau cu glas mare si ziceau: <<Mântuirea este a Dumnezeului nostru care sade pe tron si a Mielului!>>” (Apocalipsa, 7/9). Iata cum se zice CLAR ca SEMINTIILE si NEAMURILE si POPOARELE si LIMBILE sunt entitati dumnezeiesti (iar nu inventii de-ale…”turbatilor de nationalisti!”) – oricât s-ar da peste cap sa demonstreze contrariul toate…”UNIUNILE” masonice – si, mai ales, peste toate stradaniile masonilor lumii, de a amesteca, într-un spurcat Babilon, toate neamurile si a strica, satanic, toate limbile (cu exceptia celei maghiaro-udemeriste, poate…). Priviti cum …nu mai avem la ce si pe cine privi, la fotbal, unde la formatia C.F. R.-Cluj, într-o vreme, NU MAI EXISTA UN SINGUR ROMÂN, “DE SAMÂNTA”, MACAR… – nu mai zic de “alde” F.C. Barcelona, Bayern-München, Olympique Marseille, Chelsea Londra, Arsenal Londra etc. etc. (exceptie nu fac decât bravele echipe ale BASCILOR!!! – …frati traci, de-ai nostri, dar mult mai întelepti si stabili decât noi, întru Divina Traditie!!!). Si uitati-va cum corcesc rasele si semintiile, “fratii” ucigasi ai Franc-Masoneriei…si vor sa stearga toate hotarele dintre minti, religii (“ecumenismul” peste fire, cu de-a sila, în forme …“poruncite de la centru”!) si dintre neamuri si semintii…

VADE RETRO, SATANAS!!!”

Frumos si adânc graieste (cum niciun teolog crestin n-a facut-o si, din pacate, nici nu se straduieste a o mai face, azi!), despre ÎNVIERE, Parintele Dumitru Staniloae: “Învierea Domnului este evenimentul fara pereche, în istoria lumii. Importanta ei întrece absolut tot ce se întâmpla si se poate întâmpla în univers. (…) Creatia da posibilitatea istoriei, Învierea o arata ca insuficienta, ca stadiu ce trebuie sa dispara si sa fie înlocuit cu forma cea perfecta si definitiva a existentei. Învierea arata istoria ca un provizorat, în tensiune spre eschatology. În Înviere se manifesta nemultumirea Lui Dumnezeu cu istoria. O nemultumire de care suntem, si noi, patrunsi. Daca Învierea ar fi fost un fapt istoric, încadrat perfect în cauza si efectul ei, în istorie, atunci ea nu ne-ar arata ceva peste istorie, ci ne-ar confirma existenta istorica drept existenta ultima. Numai prin faptul ca Învierea atrage cu forta metaistorica, ceva din istorie – în alta orbita de existenta! – arata spre un viitor altfel decât istoric. Învierea are un lucru cu istoria, dar nu pentru a o confirma, ca singura realitate – CI PENTRU A O JUDECA, A O ARATA ÎN CRIZA DE CARE SUFERA SI PENTRU A SE MILOSTIVI DE EA! (…)

Prin Înviere, El scoate lumea din starea bolnava în care s-a rostogolit, înaltând-o la o stare a carei bogatie, plenitudine si fericire nici nu ne-o putem închipui, asa cum nu-si poate închipui omul mereu bolnav starea de perfecta sanatate. Daca prin pacat s-a introdus în viata, de la Dumnezeu, boala radical – prin Înviere, aceasta boala este eliminata. E de crezut ca, fara caderea în pacat, n-ar fi intervenit Învierea, asa cum, peste tot, n-ar fi avut loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu.

În Iisus Hristos, viata cea noua, eshatologica, e realizata. El este începatura pentru toti care cred în Învierea Lui, pentru întregul univers, care, actualmente, boleste. Viata cea noua nu este numai promisiune, ci este realizata, prezenta. Noi traim mai departe în istorie, dar cu ochii credintei si ai nadajduirii spre El, spre viata cea adevarata, deplina, ultima si fara de moarte.

Când zicem, cu credinta: <<Hristos a înviat!>> – afirmam implicit: <<NOI TOTI AM ÎNVIAT!>>” – cf. D. Staniloae, Ortodoxie si românism, Sfintele Pasti, 1937 – tiparita La Sibiu, în 1939 – pp. 268-274.

Bine-bine, eu, noi… – ca fiinte, am aflat câte ceva din Vesnica Taina a Învierii. Dar SUPRA-FIINTA noastra, Neamul/natiune?

Deci, cum se produce Învierea, pentru Supra-Fiinta noastra – NEAMUL/NATIUNEA? Se produce la fel ca si pentru fiinta, numai ca este un eveniment fara margini de maret, întrevazându-l (prin SUPRA-FIINTA noastra!) pe însusi Adam-Cel-Mântuit, din Rai!

(…)Este diversificarea omenirii în natiuni un pacat, sau o urmare a pacatului? Ar fi de ajuns sa respingem aceasta presupunere, cu simpla provocare la legea universala a treptatei diversificari a faunei si a florei. Legea aceasta nu e plauzibil sa fie contrara Voii Lui Dumnezeu, mai ales ca diversificarile acestea manifesta, cele mai adeseaori o înnobilare a trunchiului de baza, nu o decadere a lui (s.mea). Dar raspunsul se poate da si altfel: pacatul sau raul e de alt ordin decât unitatea sau diversitatea. El înseamna stâlcire, desfigurarea a lucrului dat, a existentei produse de alte puteri. Este specificul national o stâlcire a umanului, o decadere din fiinta omeneasca? Ar fi, când acest specific national s-ar prezenta ca un ceva vicios, meschin, fara înaltimi ti puritati de simtire si de gând. Cine nu stie, însa, ca nimic josnic nu se afla în felul specific cum percepe si reactioneaza în lume membrul unei anumite natiuni? In simtirea doinei românesti si în hora noastra nu cred ca e ceva pacatos, sau daca e si asa ceva, aceasta nu e caracter national, ci omenesc. Natiunea în faza pacatului are manifestari pacatoase (n.mea: de aceea, eu fac deosebirea între Neam, pe de o parte – care este expresia metafizica a Supra-Fiintei umano-divine, în eternitatea Revelatiei Dumnezeiesti, deci înafara pacatului! – …si natiune-popor, care sunt expresia istorica, deci pacatoasa, a Supra-Fiintei umano-divine!), pentru ca natura omeneasca, în general, cu toate diversificarile în care se înfatiseaza, este pacatoasa. Scoaterea oamenilor din starea pacatoasa nu se face prin anularea calitatilor nationale, ci prin îndreptarea naturii omenesti, în general. Daca ar fi ceva pacatos în însusi specificul national, atunci nu s-ar mai putea face deosebire între buni si rai în cadrul unei natiuni, caci toti ar fi rai (o logica perfecta! – A SE LUA AMINTE, DE CATRE…”UNIONISTII” MASONI!!!).

Chestiunea îmi pare atât de evidenta, încât socotesc de prisos sa mai insist.

Se pune problema, greu de descurcat, a raportului între national si uman. Nationalul nu întuneca umanul, nu-l extermina? Iar daca umanul ramane, nu cumva e nationalul o simpla iluzie, ceva de suprafata, pe care sa-l poti lepada în oricare moment voiesti?

E de remarcat, întâi, canu exista om anational. Nici Adam, macar, n-a fost anational – ci a vorbit o limba, a avut o anumita mentalitate, o anumita constructie psihica si trupeasca. Un om pur, necolorat din punct de vedere national, fara determinamentele nationale – ESTE O ABSTRACTIE (n.mea: iata la ce vor cei de la “uniuni” sa realizeze din noi: niste …ABSTRACTII, niste “zombie”, pe care le/îi înrolezi cu mult mai lesne, în “armata” de sclavi mondiali – decât pe niste fiinte umano-divine, determinate, ca personalitati, de Însusi Dumnezeu!). Asa cum nu poate exista un mar fara determinamentele unui anumit soi, asa cum nu poate exista un om fara determinamente individuale.(…) Un român, când simte mila fata de un ungur, în mila lui e tot român; sentimentul de fratie umana care simte ca-l leaga de un ungur, e un sentiment colorat româneste, nu e anational.(…)” – cf. Bucovina profunda online, Parintele D. Staniloae, art. Scurta interpretare teologica a natiunii, Sfintele Pasti, 1934.

(…)Natiunile sunt, dupa cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu PE TOATE LE VREA! În fiecare arata o nuanta din spiritualitatea Sa nesfârsita. Le vom suprima noi, vrând sa rectificam opera si cugetarea eterna a Lui Dumnezeu? SA NU FIE! Mai degraba vom tine la existenta fiecarei natiuni, protestând când una vrea sa oprime sau sa suprime pe alta si propovaduind armonia lor, caci armonie deplina este si în lumea ideilor dumnezeiesti (…) În cadrul Ortodoxiei pot exista popoare cu preocupari, însusiri, cu politica, arta si cugetare originale. Ortodoxia este RITMUL, este MASURA, nu este melodia vietii însesi. Si câte melodii nu pot exista, pe aceeasi masura? ” – cf. Parintele D. Staniloae, Ortodoxie si românism, Sibiu, 1939, p. 32.

Deci, cu inima plina de lumina, îti marturisesc (de fapt, dar egal: RE-AMINTESC!) Cereasca Minune, CERESCUL ADEVAR – Tie, Neam al Românilor:

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVARAT A ÎNVIAT!

VEI ÎNVIA SI TU, MIRACULOS NEAM AL ROMÂNILOR – CU TOTI SFINTII SI MARTIRII SI VOIEVOZII SI “CRAISORII” TAI… – …CÂT DE CURÂND VA BINEVOI DUMNEZEUL MÂNTUIRII!!!

FACETI SA TACA RAZBOAIELE SI CRIMELE VOASTRE (cele de pe dinlauntru, precum si cele de pe dinafara) – SI, HAIDETI (începând cu ACEST Paste!!!) SA ASCULTAM MAGNIFICA ARMONIE DUMNEZEIEASCA (…dinafara de partide „manelisto-tamburinice”, de interese grotesco-burlesti – lacomii dovedind lacomii si pofte animalice, de fiare ale beznelor…, dinafara de gasti si tâlhari nepocaiti, de tot soiul…!) – SI SA FIE (în sfârsit!), DUPA VORBA LUI HRISTOS: “PRECUM ÎN CER, ASA SI PRE PAMÂNT”!!!

…”SA FIE PASTI ÎN FIECARE ZI!” – cum întelept graieste Parintele Constantin Sturzu…!!! (cf. oradereligie.wordpress.comAti facut clic pe +1 în mod public. Anulati, ziarul Lumina de duminica, din 30 Mai 2008).

 

1 Trebuie sa spunem însa, de la început, ca, si la sat, si la oras, Biserica de Zid (institutionala), iar nu Biserica lui Hristos – perpetueaza, în mod ciudat (si deloc spre cinstea ei!), pe lânga traditiile autentice, închinate Pastelui-Învierii – si traditii false, traditii care nu tin nici macar de pagânismul tracic! Pastele n-are, nici în clin si mâneca, ceva cu mâncarea si bautura!!! Pastele este, exclusiv, bucurie spirituala!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numarul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundati pe Hristos cu abatorul!, ca macelarirea mieilor, de Paste, este o crima oribila, un pacat strigator la cer si, totodata, unul contra Sfântului Duh (pacat de care “pastorii turmei”-clerul, daca nu neaparat stimulator, macar un complice asiduu! – va avea de dat seama, din greu, pe cealalta lume!!!) – pacat prin care Hristos este rastignit, de lacomia pântecelui nostru – practic, la infinit! Si demonstram ca obiceiul pagân al “sacrificarii” (de fapt, MACELARIRII!!!) mielului, de Pastele-Pesahul evreiesc, precum si cel, tot atât de pagân, al “sacrificarii” (de fapt, MACELARIRII!!!) porcilor, de Craciun (când se naste Mântuitorul Lumii!!!) – tin de cu totul alte zone de spiritualitate, decât de cea crestin-româneasca, si trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:

a-porcii, de Craciun, sunt masacrati, ca “restanta” a pagânilor greci si romani (saturnaliile…), care se închinau, astfel, lui Chronos-Saturn, iar

b-mieii masacrati de Paste sunt “restanta” a primitivilor evrei, închinatori lui Yahweh-Adonai cel veterotestamentar – dar si “restanta” de la pagânismul grecesc! Leviticul ebraic mentioneaza, pentru sarbatoarea Ispasirii, sacrificiul unuia din doi tapi de jertfa – în urma operatiei de MAGIE SIMPATETICA: tapul ispasitor, tinut la usa Tabernacolului, era atins de toti membrii comunitatii, apoi, fie înjunghiat, fie alungat în desert, fie aruncat într-o prapastie. Dar, într-o prima faza a mozaismului, tapul ispasitor (înlocuit, în timp,cu mielul!!!) era JERTFA CATRE DEMONUL AZAZEL (DEMONUL DESERTULUI!! – cf. Leviticul, 16, 5-10. Aceeasi mentiune, privind infernalitatea sacrificiului sângeros – de data aceasta, strict al mielului – e facuta si în legatura cu sarbatorile dionysiace, ale grecilor: “Ei (închinatorii lui Dionysos) aruncau, în hau, un miel, pentru a-l domoli pe Pylaochos, paznicul portilor infernale” (cf. Séchan Louis si Pierre Leveque, LES GRANDES DIVINITÉS DE LA GRÈCE, Paris, 1966).

Ierarhii vechi ai Bisericii Crestine, mult mai atenti la autenticitatea crestin-religioasa decât cei de azi, mult mai silitori în a calma furia “restantelor” pagâne din mentalul popular, si mult mai putin dispusi a ceda DEMAGOGIEI BURTII POPORULUI (îndemnând si aratând, ferm, spre Spirit-Duh!!!), exasperati de rezultatele strict culinare si de macel, ale identificarii lui Hristos cu mielul – AU INTERZIS, ÎN ANUL 692, LA CONCILIUL DE LA CONSTANTINOPOL, CA ARTA CRESTINA SA-L MAI REPREZINTE PE HRISTOS CU CHIP DE MIEL, SAU ÎNCONJURAT DE SOARE SI LUNA, CI DOAR CU ASPECT OMENESC!!!…Dar de atunci au trecut cam multi ani, si oamenii Bisericii (deh, oameni si ei…) au cazut la pace, se pare, cu demonii Pântecelui…Si astfel, macelul oribil al mieilor continua, într-o veselie tembela si terifiant-criminala – sporind astronomic pacatele noastre, în loc sa ne apropie, prin Paste, de Mântuire… – cf. revistacontraatac.wordpress.comnr. 20.

2Limba aramaica este o limba aproape moarta, vorbita în special în Antichitate. Câteva capitole din cartile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) si Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) si un cuvânt din Geneza (31:47) sunt scrise în aramaica si nu în vechea ebraica, ca de altfel si Gamara, o parte din Talmud. Aramaica se înrudeste cu ebraica asa cum spaniola se aseamana cu portugheza. Diferentele dintre aramaica si ebraica sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele doua sunt privite ca doua limbi distinct – cf. Wikipedia.

 

 

Magii – oameni în cautarea adevarului

George Danciu

(Din Cuvântul pastorului Nelu Urs, din 25 Decembrie 2011 – Seara, la Biserica din Hickory, NC)

Dupa ce S-a nascut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împaratului Irod, iata ca au venit niste magi din rasarit la Ierusalim si au întrebat: „Unde este Împaratul de curând nascut al iudeilor? Fiindca I-am vazut steaua în rasarit si am venit sa ne închinam Lui.”

                                               Evanghelia  MATEI, 2. 1-2

.

MAGII LA IERUSALIM


Întotdeauna au existat oameni de stiinta carora Dumnezeu le-a descoperit ceea ce cautau ei cu toata fiinta lor. Si, de fapt, asa i-a învatat Mântuitorul vorbind în Predica de pe Munte:

Cereti, si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti, si vi se va deschide. Caci oricine cere capata; cine cauta gaseste; si celui ce bate i se deschide. (Matei, 7.7-8).

Magii, ca oameni de stiinta, îsi facusera scop al vietii cunoasterea mersului astrelor si al Creatorului care pune totul în  miscare dupa voia Sa!

Unde este Împaratul de curând nascut al iudeilor? Fiindca I-am vazut steaua în rasarit si am venit sa ne închinam Lui.

Orice mare cercetator, în sfera sa de activitate, cautându-L pe Dumnezeu, îl va gasi.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si întinderea lor vesteste lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el. Si aceasta fara vorbe, fara cuvinte al caror sunet sa fie auzit: dar rasunetul lor strabate tot pamântul, si glasul lor merge pâna la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui. Si soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nunta, se arunca în drumul lui cu bucuria unui viteaz: rasare la un capat al cerurilor si îsi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui. Legea Domnului este desavârsita si învioreaza sufletul; marturia Domnului este adevarata si da întelepciune celui nestiutor”. Psalm, 19.1-7

Celebra formula a lui Einstein E=mc2, unde constanta, neschimbatoare, nedeterminata, face referire la … Dumnezeu, care e constant, neschimbator, Acelasi ieri, si azi si în veci,  si imposibil de determinat, de creatia Sa (omul).

Împaratul Irod, care era un edomit (descendent al lui Esau, nu al lui Iacov-Israel), statea pe scaunul lui David si, implicit, pe cel al lui Isus, abuziv, dar nu avea cunostintele istorice si astrologice necesare:

Când a auzit împaratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; si tot Ierusalimul s-a tulburat împreuna cu el. A adunat pe toti preotii cei mai de seama si pe carturarii norodului si a cautat sa afle de la ei unde trebuia sa Se nasca Hristosul. „În Betleemul din Iudeea”, i-au raspuns ei ...”

Irod s-a tulburat si odata cu el tot Ierusalimul.

Sa observam ca nici chiar oamenii de stiinta, magii, nu ajung prin cercetarile lor asidue decât pâna la paginile Scripturii – Scrierea Lui Dumnezeu (Biblia).

Preotii au gasit din Scripturi raspunsul unde trebuia sa se nasca Domnul Pacii, cum scrisesera prorocii Domnului.

Dar e greu de înteles, de neînteles cum preotii au stat pe loc, atunci, ca si mai târziu si nu s-au dus sa vada daca si cum se împlineste prorocia privind Nasterea Mântuitorului Lumii!

Magilor, steaua le-a aratat drumul, însa Cuvântul vine cu raspunsul exact. Stiinta ne aduce sa stim,  sa cunoastem ca exista un Creator, iar Biblia ni-l înfatiseaza pe Acest Creator.

Si astazi suntem destui farisei si carturari care sunt carturari cu directiile, cunosc în mare ce se întâmpla, dar nu i se închina lui Dumnezeu!

Aceasta e drama crestinismului din zilele de pe urma, când cunostinta va umple Pamântul, dar dragostea celor mai multi se va raci!

Preocuparea magilor ne ajuta sa întelegem ca numai Scripturile ne pot duce pâna la Hristos, iar celelalte carti, îndrumatoare, ne arata ca exista un Creator si, eventual, ne pot îndreapta în directia buna. Cu unele carti putem ajunge chiar foarte aproape, dar atât, nu ajungem la destinatia si scopul omului: Hristos în noi, nadejdea slavei!

Magii, dupa câte stim, n-au mai scris tratate de stiinta, carti de teologie, dar stim ce au facut cu adevarat: ei au ajuns înaintea Pruncului si I s-au închinat.

Ba mai mult, ei i-au adus si daruri; (s-or fi grabit cu zeciuiala care i se cuvine). Si magii nu erau evrei, ci dintre neamuri, dar Îl cautau pe Dumnezeu sa i se închine. Si sutasul Corneliu a fost îndrumat de unul care cunostea Scriptura, de apostolul Petru, care îl cunoastea si pe Domnul Isus (Fapte, 10).

Evreii, dar si mai marii lor preoti, cunoscatori ai Sfintului Cuvânt, se aflau doar la câteva mile si nu s-au deranjat sa vada în acele momente locul în care S-a nascut si pe Mântuitorul lor!

Evreii au dat raspunsul scriptural, dar se vede ca erau orbiti, asta pâna va intra numarul deplin al neamurilor, apoi harul se va lua de la neamuri si va trece la Evrei (Romani, 11.25-26).

Mare pacat de acei  oameni cu Scriptura în mâna si care nu i se închina lui Dumnezeu, îl ignora, Îl ofenseaza si nu se tem de El ca sa-i dea slava …

Sunt multi carturari cu directiile, stiu ce se întâmpla, la rece, dar nu se implica si nu i se închina, nu-L cunosc pe Regele Universului!

Psalmul 46 spune: Opriti-va! Si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu!

Si, meditând, sa ne hotarâm pe ce cale vrem sa apucam:

  • pe calea magilor?

  • pe calea mai marilor preoti?

  • Pe calea lui Irod?

Magii s-au aruncat cu fata la pamânt înaintea Împaratului sosit în lumea noastra si i s-au închinat! Ei nu i s-au închinat Mariei. Darurile au fost pentru rege. Ei au gasit sensul vietii, L-au gasit pe Cel care are Viata în Sine!

Si iata ca steaua pe care o vazusera în rasarit, mergea înaintea lor, pâna ce a venit si s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au vazut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamânt si I s-au închinat; apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri: aur, tamâie si smirna.”

Oameni cu un IQ ridicat, precum cei de la NASA, nu cauta Adevarata Stea sa i se închine, cu credinta; dimpotriva, au ajuns mai mult sa caute „dovezi” împotriva teologiei crestine!

Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit!

Sa venim cu o Rugaciune sincera înaintea Domnului Nevazut, ca El sa ne îndrepte pasii si gândurile spre adevarata cunostinta care sa ne duca la Închinare si mântuire! Amin.

***

Evanghelia dupa Matei, 2: 1-12

Dupa ce S-a nascut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împaratului Irod, iata ca au venit niste magi din rasarit la Ierusalim si au întrebat: „Unde este Împaratul de curând nascut al iudeilor? Fiindca I-am vazut steaua în rasarit si am venit sa ne închinam Lui.”

Când a auzit împaratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; si tot Ierusalimul s-a tulburat împreuna cu el. A adunat pe toti preotii cei mai de seama si pe carturarii norodului si a cautat sa afle de la ei unde trebuia sa Se nasca Hristosul. „În Betleemul din Iudeea”, i-au raspuns ei, „caci iata ce a fost scris prin prorocul: „Si tu, Betleeme, tara lui Iuda, nu esti nicidecum cea mai neînsemnata dintre capeteniile lui Iuda; caci din tine va iesi o Capetenie, care va fi Pastorul poporului Meu Israel.” Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi si a aflat întocmai de la ei vremea în care se aratase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem si le-a zis: „Duceti-va de cercetati cu de-amanuntul despre Prunc: si, când Îl veti gasi, dati-mi si mie de stire, ca sa vin si eu sa ma închin Lui.”

Dupa ce au ascultat pe împaratul, magii au plecat. Si iata ca steaua pe care o vazusera în rasarit, mergea înaintea lor, pâna ce a venit si s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au vazut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamânt si I s-au închinat; apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri: aur, tamâie si smirna. În urma, au fost înstiintati de Dumnezeu în vis sa nu mai dea pe la Irod, si s-au întors în tara lor pe un alt drum.

Intre adevar si legenda

Andrei CIOBANU

Nu de mult am  citit marturia preotului ortodox Nichita Ioan,  convertit la crestinismul autentic, evanghelic, care a profesat câteva decenii la Catedrala Ortodoxa nr.2 Cluj.

Puteti revedea cele scrise, incepând cu primul episod pus sub titlul “Trezirea constiintei in viata unui preot ortodox“, de unde veti putea intra si citi si celelalte episoade cu intreaga sa relatare.

Dar acum dorim sa deschidem o pagina despre pastorul luteran Richard Wurmbrand. La sondajul-concurs din 2006, poporul român l-a clasat intre primii ZECE MARI ROMANI, pe un remarcabil loc 5.

Asa se face ca, dupa cum reclama este sufletul comertului, si dorind cu tot dinadinsul sa atraga focul  sub oala lor, multe odrasle bisericesti ortodoxe cauta sa il mute in sfera “lor” de gândire, asa cum de-a lungul timpului atrag masele populare cu diverse minciuni sfruntate (icoane facatoare de minuni, moaste “sfinte’, si altele asemenea acestora, care fac cutare sau cutare lucru)!

Sincer vorbind, intr-adevar fac multe minuni pentru ortodoxie: atrag masele la biserici si manastiri, mult mai mult decat “muncesc” preotii si Cuvântul si Invatatura Scripturii!

Dar nu fac decât sa duca poporul in ratacire, acestea neavând nici o legatura cu mântuirea (iertarea) oamenilor sau cu vindecarea lor. 

Deci din aceasta cauza, vezi Doamne, de-acum celebrul Richard Wurmbrand,  in ultimele  zile dinaintea plecarii sale in vesnicie, in America, ar fi trecut la ortodoxie!

O minciuna, de-acum cat se poate de “normala”, ca si cele de care am amintit deja.

  Declicul constiintei unui alt preot ortodox, de mare tinuta intelectuala si notorietate, Dumitru Cornilescu, cunoscator si el ca si R.Wurmbrand, a mai multor limbi, si având darul talmacirii si al scrierii, s-a produs in urma traducerii in limba romana a Bibliei in perioada primului razboi mondial, când  se pocaieste de vechea viata (pe care o avea cât se poate de morala, dar nu si exempalara, nerecunoscând ca este pacatos). Fusese recomandat de carturarii ortodocsi ai vremii  si  la imboldul finantarii de  catre printesa Raluca Calimachi pentru traducerea Bibliei. Asa se face ca Biblia tradusa de el  si tiparita in Anglia primise si binecuvântarea Sfântului Sinod si al patriarhului din acea vreme.

Dar preotul ortodox Dumitru Cornilescu, in urma traducerii exceptionale a Bibliei in limba lui Eminescu, intr-un sat din apropierea orasului Botosani unde lucra intr-o mica si saracacioasa bisericuta ortodoxa, dupa absolvirea Facultatii de Teologie Ortodoxa,  a fost nascut din nou la o viata noua. In vederea promovarii noii Biblii, poate si ca o recunoastere a meritelor sale, incepe sa lucreze de-acum la Bucuresti la Biserica “Cuibul cu Barza” de lânga Cismigiu. Insa, ca om schimbat, la slujbele din Biserica vorbeste din Evanghelie (Sfanta Scriptura)  si lasa deoparte sfânta traditie ortodoxa. Ca urmare, incet-incet este dat afara deoarece a inceput sa lase canoanele ortodoxe (impuse de om) si sa tina canoanele biblice ale evangheliei (divine).

Dumitru Cornilescu, la presiunea colegilor preoti ortodocsi, a fost nevoit sa paraseasca Romania pentru totdeauna, aidoma  lui Caragiale, traind departe de poporul sau pe care l-a iubit atat de mult. (Vom scrie cu ajutorul Domnului un scurt articol depre viata sa, separat.)

Biblia Cornilescu, spun cunoscatorii, e una dintre cele 4 … 5 cele mai bune traduceri din intreaga lume si  din toate timpurile. Ea a avut privilegiul sa fie folosita de toate generatiile de neoprotestanti, in special de Baptisti, Crestini dupa evanghelie, Penticostali si o parte din Oastea Domnului (cei botezati la primirea credintei). Si probabil e folosita si de alte culte, sporadic, fiind, dupa cum am spus, o traducere de exceptie, din care s-au adapat o multime mare de urmasi ai Domnului Isus.

In articolele urmatoare vom vedea care a fost replica scrisa pentru cititorii romani de catre Michael Wurmbrand (fiul lui Richard Wurmbrand, care traieste in SUA) sau alte marturii ale contemporanilor care au trait langa el in utimii ani, dar si in ultimele sale zile dinaintea plecarii sale in vesnicie la Dumnezeu Tatal.

Idolii secolului XXI

Informarea si comunicarea computerizata

 

Computerul si smartfonul, idolii secolului 21

 

Ana Tatar-Andras

 

Studiind cu aplecare si folos  Biblia, cea mai importanta carte, Dumnezeu, prin tiparul Sau de gândire imprimat Sfintelor Scripturi,  ne dezvaluie care sunt  noii  idoli care pun stapânire pe om in  societatea actuala.

[pullquote]

Opriti-va si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu. Eu stapânesc peste neamuri, Eu stapânesc peste pamânt.”

BIBLIA, Psalm 46:10

[/pullquote]

 

 

Unii, deosebiti de puternici, vin pe calea noii paradigme tehnologice din comunicare (computer, internet, iPhone si alte telefoane inteligente, tehnologia multimedia s.a.). Sa nu ma întelegeti gresit, eu ma bucur de multitudinea cailor de informare aflate la indemâna noastra, de bogatia posibilitatilor diverse si rapide de comunicare, ceea ce este intr-adevar extraordinar. Totusi, aceste aparate au ajuns o cursa mult prea periculoasa pentru viata noastra, pentru viata de familie si pentru societate. Un iPhone poate fi un idol.

[pullquote]

Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele. Si Eu voi ruga pe Tatal, si El va va da un alt Mângâietor, care sa ramâna cu voi în veac; si anume Duhul adevarului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Îl cunoasteti, caci ramâne cu voi si va fi în voi. Drept raspuns, Isus i-a zis: „Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el. (…) Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca în tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare. El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi.”

BIBLIA, Evanghelia dupa Ioan, cap.14.15-16;23 si cap.16.12-14

[/pullquote]

Cum se intâmpla asta?

Dumnezeu L-a creat pe om sa fie in partasie cu El Insusi (prin Duhul Sfânt si rugaciune), intr-o relatie permanenta, zi si noapte, evident când suntem treji si nu avem alte preocupari care sa impiedice aceasta relatie.

Apoi, suntem creati sa fim in comunicare unii cu altii, in mod direct, verbal, iar ca o exceptie sa folosim metodele moderne care, neasteptat, au luat tot mai mult locul traditiilor sanatoase de comunicare.

 

Ori, petrecând timp indelungat pe computer, acasa si la serviciu, si, mai nou, având in mâna (nici doar in buzunar sau geanta) un aparat de ultima generatie, un iPhone, nici nu mai avem când sa intretinem acele conversatii care sa transmita limbajul (logosul) si caldura corpului nostru!

 

Ce sa mai spunem de tragedia care are loc in familiile crestine?

Crestinatatea isi are izvorul si puterea de traire in relatia credinciosilor cu Dumnezeu, dar se desavârseste prin realizarea relatiilor de comunicare si traire unii cu altii, in cât mai buna armonie.

 

Familiile crestine de astazi se gasesc în mare criza în ceea ce priveste comunicarea (sot-sotie, parinti-copii-bunici). Aceasta idolatrie, dependenta si acceptare a acestor aparate informatizate inaintea relatiilor de familie, îi izoleaza si-i indeparteaza pe membii familiei care nu de putine ori si locuiesc sub acelasi acoperis. Au încetat conversatiile din familie la micul dejun sau la cina. Parintii dintr-o camera scriu mesaje pe telefon copiilor din alta camera. Baietii se joaca pe internet si fetele pe Facebook.

Am ajuns sa renuntam la multe in viata, dar nu renuntam la dependenta de informatica (carora le acordam un timp imortant si indelung, aproape permanent), urmarirea si filtrarea multor informatii din emisiunile media, de o gama vasta si mult diversificata, in plasa carora este cu neputinta sa nu cazi, in dauna iubirii si partasiei pe care trebuie s-o acordam familiei si societatii.

 

Ce pot face parintii?

Putem si trebuie sa incepem sa petrecem timp împreuna la masa discutând fara sa avem aparate elecronice cu noi? Acest lucru poate împiedica si alte apucaturi grave ca bautura si drogurile.

Trebuie sa fim responsabili  si sa incepem învatarea legilor lui Dumnezeu împreuna cu familia noastra (Deuteronom 6:1-8).

Sa ne grabim sa cumparam copilului ultima aparitie a unui telefon sau joc electronic? Daca avem mai multi copii, putem cumpara numai un joc si sa îi învatam sa fie generosi unii cu altii.

Planuim timp cu familia pentru citirea cartilor, pentru jocuri sau alte activitati?

Petrecem timp in natura bucurându-ne de creatia lui Dumnezeu?

Punem toate obiectele electronice din casa la vedere, nu ascunse prin dormitoarele copiilor, mai ales în timpul noptii? Copilul trebuie sa stie ca este dator sa dea socoteala de ceea ce face?

Facem reguli în ceea ce priveste timpul pe care copilul îl petrece pe telefon sau internet în fiecare zi?

Alegem pentru copil un timp special cu Tatal-Dumnezeu, când el va avea cea mai speciala legatura, cea mai importanta conectie prin citirea Cuvântului si prin rugaciune?

[pullquote]

Cât despre voi, ungerea pe care ati primit-o de la El ramâne în voi si n-aveti trebuinta sa va învete cineva; ci, dupa cum ungerea Lui va învata despre toate lucrurile si este adevarata, si nu este o minciuna, ramâneti în El, dupa cum v-a învatat ea.”

Intâia Epistola a Apostolului Ioan, 1 Ioan, 2.27

[/pullquote]

Cel mai important model în casa, în ceea ce priveste paradigma comunicarii-informarii vei fi tu (mama, tata, cel care e lider). Ceea ce nu vrei sa faca copilul tau sa nu faci nici tu. Pastreaza acelasi standard pe internet ca si în lumea reala. Daca esti casatorit nu te juca pe Facebook. Tine legatura cu sotul/sotia în lumea reala. Conectiile sanatoase sunt cele reale, bazate pe o conversatie si interactiune fata în fata.

 

Te rogi pentru familia ta, pentru relatiile tale, pentru conectiile tale, pentru casa ta si camerele copiilor tai?

Te rogi pentru protectia lui Dumnezeu peste casa ta când tu nu esti acasa?

Fie ca familia ta sa fie locul unde relatiile cresc si se dezvolta spre slava Domnului.

Atentie!

Oamenii investesc foarte mult în conectii cu altii: ei sunt pe internet sau iPhone mult timp, scriu si trimit mesaje, folosesc telefoanele indelung, dar o astfel de interactiune informatizata nu contribuie la dezvoltarea relatiilor bazate pe partasia crestina. Dimpotriva. Cuvântul partasie (koinonia, lb. greaca) înseamna împartasirea unei vieti noi în Cristos cu alti credinciosi prin rugaciune, dragoste, încurajare si unitate. Dumnezeu zideste bune conectii pentru copiii Lui prin poporul Lui din biserica, prin Cuvântul Lui si prin Duhul Sfânt.

Te rogi pentru biserica ta? Cum te rogi pentru zidirea ta sufleteasca?

Dumnezeu sa-ti dea o biserica unde sa traiesti ca într-o familie, dezvoltând relatii bazate pe partasia care aduce zidirea ta sufleteasca.

Deoarece petrecem mult timp pe internet:

Te rogi când te asezi pe scaun în fata computerului, te rogi pentru protectie pentru ochii tai, mâinile tale, gândurile tale, inima ta?

Te rogi pentru protectia lui Dumnezeu si control asupra timpului petrecut în lumea virtuala, lumea umbrelor, lumea imaginilor miscatoare si fara continut, lumea undelor, lumea imaginara, lumea ispitelor de tot felul ?

Sa fii conectat cu Dumnezeu în asa fel ca toate celelalte conectii sa se aseze la locul lor!

Dumnezeu ne-a dat Cuvântul, Logosul din Sfânta Scriptura-Biblia, care S-a Intrupat in Domnul Isus, nu imagini si alte inchipuiri periculoase care ne pot indeparta si ne pot denatura viata sanatoasa care doreste Dumnezeu s-a avem. Oare de ce? Pentru ca a stiut ce dezastru poate aduce imaginea. Indeosebi succedarea imaginilor virtuale.

Cât timp petreci în citirea Cuvântului scris in Evanghelie, cu familia si semenii – intr-o partasie sfânta – , în comparatie cu timpul petrecut pe telefon sau computer?

Fie Cuvântul Domnului mai pretios pentru tine decât imaginile lumii!

Aleluia! Amin.

anatatarandras.wordpress.com

MESAJUL INCEPE LA MINUTUL 51:00

Foametea – o suferinta la ordinea zilei

In publicatia CAPITAL de marti 12 iulie a.c. citim un titlu alarmant:

Noua Ordine Mondiala- Lumea ramane fara mancare.


[pullquote] Când voi închide cerul si nu va fi ploaie, când voi porunci lacustelor sa manânce tara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: daca poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea, si se va abate de la caile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta pacatul si-i voi tamadui tara.”

2 Cronici, 7.13-14 [/pullquote]

... zeci de mii de familii africane sunt în cautare disperata de hrana. Sute de mii de animale de ferma au murit din cauza secetei din Somalia, Etiopia si Kenya, care este cea mai mare din ultimii 60 de ani.

În fiecare zi, mii de oameni ajung în cea mai mare tabara de refugiati din lume, la Dadaab, în speranta ca vor fi acceptati, desi a fost construit pentru 90.000 de oameni, iar acum sunt deja 360.000 de persoane.

Mai mult, 30.000 de oameni stau în afara taberei, care înca nu au fost acceptati în tabara din lipsa de spatiu.

Cei de la Business Insider au realizat o lista cu 12 semne care arata ca lumea ramâne fara mâncare. Enumeram si câteva dintre ele:

1. Mai mult de 3 miliarde de oameni, aproximativ jumptate din populatia lumii, traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi.

2. În ultimii ani, pretul global al alimentelor a crescut cu 37%.

3. Preturile unor cereale “cheie” precum porumbul au explodat de-a dreptul: de exemplu, pretul grâului a crescut cu 77% într-un singur an, orezul cu 39%, iar zaharul cu 64%.

4. Conform FAO, pretul alimentelor va cunoaste o crestere de 240% fata de nivelul din 2004.

5. Se estimeaza ca 80% din populatia globului traieste în state unde diferenta de venit dintre bogati si saraci se adânceste.

6. Aproximativ un miliard de oameni se duc seara la culcare înfometati. În fiecare zi!

7. La fiecare 3,6 secunde cineva sfârseste de foame, trei sferturi fiind copii sub 5 ani.

Publicatia Capital, a tras un semnal de alarma, fapt pentru care le multumim.

Acum trebuie sa venim sa ne facem si noi, fiecare, partea noastra.

[pullquote]

Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împaratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii. Caci am fost flamând, si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati îmbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost în temnita, si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Îi vor raspunde: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând si Ti-am dat sa manânci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut? Când Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am îmbracat? Când Te-am vazut noi bolnav sau în temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împaratul le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.” Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si îngerilor lui! Caci am fost flamând, si nu Mi-ati dat sa manânc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati îmbracat; am fost bolnav si în temnita, si n-ati venit pe la Mine.” Atunci Îi vor raspunde si ei: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând, sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau în temnita, si nu Ti-am slujit?” Si El, drept raspuns, le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut.” Si acestia vor merge în pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge în viata vesnica.”

Matei 25, 31-46

[/pullquote]

Intrebari utile

Ce e de facut?

Sa facem doar statistici si sa stam nepasatori?

Ce fac mai marii lumii?

Ce le putem propune?

Dar MASS-MEDIA, ce mai asteapta?

Vorbim aici de marile Televiziuni, sau mai mici, care nu cred ca trebuie sa stea nepasatoare fata de nultimea de oameni aflata in suferinta!

Cred ca nimic nu e mai apasator, mai chinuitor si mai neuman decat sa-ti lasi aproapele sa moara de foame si sa nu-i intinzi o mana de ajutor.

TV-unile pot si trebuie sa initieze teledoane.

Sa vedem, ce ne invata Dumnezeu, ce pretentii are?

Vom privi doar in Noul Testament, deoarece populatia Romaniei este crestina peste 95%.

Sunt binecunoscute acele intamplari cand Domnul Isus Hristos a inmultit painile baietelului si a dat multimii sa manance. Atunci s-a folosit de putinul avut in mana unui copil. Acum se poate folosi de ce avem fiecare in mana (posesia) noastra. Sa cedam din „putinul” nostru, caci Dumnezeul il va inmulti dupa nevoi. Se vor satura toti si va mai si ramane acele cosuri pline cu faramituri, dovada belsugului, care vine ca o confirmare, presarata de binecuvantarea lui Dumnezeu in fata multimilor.

In Evanghelie gasim scris ca, intr-o imprejurare, Isus le-a spus ucenicilor Sai „Dati-le voi sa manance!”. El ne-a dat o pilda ca noi s-o urmam, ca si crestini, dar si ca oameni creati dupa chipul si asemanarea Sa! Doamne ajuta!

Implinirea Legii – Legii Duhului de viata – este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu, mai intai, si apoi, pe semenii nostri ca pe noi insine.

In Matei 25, unde ne vorbeste despre Judecata Viitoare, gasim in Cuvantul Mantuitorului Isus Cristos o invatatura care trebuie luata in seama. Sa-l imbracam pe cel gol si sa-i dam hrana celui flamand. Acum avem aceasta ocazie.

Pastorul cel Bun, Domnul Isus, a spus ca va fi o turma si un Pastor, dar ca acum mai are si alte oi care sunt intr-alt staul.

Sa dam hrana necesara tuturor oillor Marelui Pastor, pentru ca sa nu duca lipsa de nimic.

Eclesiastul (11.1) spune: Arunca-ti pâinea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi!

Si daca n-am cunoaste aceste indemnuri sfinte, si inima noastra si constiinta ne indeamna sa nu stam nepasatori cand altii sunt intr-o situatie atat de grava.

Sa ne indemnam unii pe altii la dragoste si la fapte bune, pentru semenii nostri care sunt acum in mare nevoie.

Altadata am fost noi, si am fost ajutati, caci Domnul Dumnezeu poarta de grija tuturor, si va rasplati fiecaruia dupa credinta si fapta lui…

Sa venim inaintea Domnului cu post, cu rugaciune, sa ne smerim si sa ne intoarcem fata spre El, de unde ne va veni iertarea, pacea si salvarea sufletului…!

Sa participam cu totii la teledoanele, care speram, ca nu vor intarzia prea mult, deoarece e o stare de extrema urgenta!

Glorie si slava, multumire si inchinare sa-i aducem din toata inima, acum si-n vesnicie, Domnului Dumnezeu!

Slavit Sa-i Fie Numele in Veci! Amin.


Sunt eu cu Dumnezeu?

El era la început cu Dumnezeu

Meditatie din Evanghelia dupa Ioan: Ioan 1.2

 

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

Sunt eu cu Dumnezeu?

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

Ti-amintesti de un timp special din trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie sau un barbat dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata?

Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste?

Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?

Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu.

Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!


Duminica floriilor

Bateti din palme toate popoarele! Înaltati lui Dumnezeu strigate de bucurie! (Psalm 47.1)

Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Ioan, 20.31)

 

Ne apropiem cu iutime de Duminica Floriilor – textul va fi vazut de multi doar dupa consumarea inca odata a maretului eveniment –, ultima duminica din saptamâna patimilor în care Mântuitorul Isus, Fiul lui Dumnezeu intrupat om, ca Miel de Jertfa fara cusur, – a coborât de la Dumnezeu Tatal din Cer si a venit ca sa aduca mângaiere popoarelor de pretutindeni si rascumpararea din starea de pacat si imoralitate, prin Jertfa Sa de pe Crucea ridicata intre Cer si Pamânt pe Dealul Capatânii –, omenirii intregi.

 

In multe zone ale lumii, primavara cu florile viu colorate, verdeata ierbii si a padurilor mult diversificate, iti incânta privirea prin splendoarea mirifica a naturii care se desfasoara sub ochii nostri desfatati.

 

Florile iti produc bucurie, te insenineaza, iti deschid inima si-ti incânta privirea.

Gradinile Botanice sunt locuri care te binedispun, te relaxeaza, te destind, te fortifica, te regenereaza.

Cu nostalgie imi amintesc de plimbarile periodice prin Gradina Botanica “Vasile Fati” din Jibou, asezamânt fondat în anul 1968 de catre profesorul Vasile Fati. Gradina devine din 1970 unitate ca baza didactica pentru învatamântul biologic si institutie de educatie pentru publicul vizitator în spiritul dragostei si respectului fata de natura. În perioada de pana la 1989, Gradina Botanica a functionat sub denumirea de “Statiune a Tinerilor Naturalisti”, iar din anul 1990 devine componenta principala a Centrului de Cercetari Biologice din orasul Jibou.

Gradina Botanica din Jibou, în suprafata de 25 ha, este situata în partea de Nord-Est a orasului, pe terasa a doua a râului Somes, valorificând în mod fericit vestigiile vechiului parc din preajma castelului medieval, fosta resedinta nobiliara a familiei Wesselényi.

Descrierea amanuntita a organizarii exceptionale a Gradinii Botanice din Jibou – arhitectura cladirilor care o compun, multitudinea plantelor organizata pe sectoare, fiecare sector grupand plantele dintr-un anumit punct de vedere, ornamental, fitogeografic, ecologic si genetic, sistematic, dendrologic, a complexului de sere, a plantelor medicinale etc –, poate fi gasita la adresa http://bilet.go.ro/fati04ro.htm.

 

Dar, ce vreau sa spun? Intregul Pamânt si-ntreaga natura improspatata, devenind asemenea unui covor multicolor si bine primitor pentru pasii si privirile Creatorului, iar copacii batând din palme striga, SLAVA!.

 

Bateti din palme toate popoarele! Înaltati lui Dumnezeu strigate de bucurie! (Psalm 47.1)

Glasul Domnului face pe cerboaice sa nasca; El despoaie padurile; în locasul Lui totul striga: „Slava!” (Psalm 29.9).

 

 

DUMINICA FLORIILOR-

Intrarea lui Isus in Ierusalim in ovatiile multimii

 

Isus e acum in ultima saptamâna dinaintea rastigniri glorioase. Are in spate multimea de semne si minuni pe care le-a facut in fata oamenilor si in oameni, demonstrând cu putere ca El e Fiul lui Dumnezeu, Mesia si Cristosul asteptat de poporul sfânt. Toate cele patru evanghelii marturisesc de dumnezeirea Sa. Matei il prezinta ca Rege, ca descendent al regelui David si, deci, mostenitor de drept al tronului. Marcu, insa, nu prezinta o genealogie, el prezentandu-L ca Robul Desavârsit al lui Dumnezeu “Caci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare pentru multi! – Marcu 10.45.

 

Aapostolul Pavel il prezinta cu mare precizie folosind o descriere plastica “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine însusi si a luat un chip de rob, facându-Se asemenea oamenilor.” (Filip. 2.6-7).

 

Evanghelia lui Ioan, il prezinta ca si Cuvantul intrupat, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu insusi venit pe pamant.

Isus, care facuse, dupa cum citim in Evanghelia lui Ioan, sapte semne care atesta cu putere ca El e Dumnezeul intrupat:

(1) Semnul transformarii apei in vin, la nunta din Cana – ( Ioan,2.9).

(2) Semnul vindecarii slujbasului imparatesc – (Ioan 4.46-54).

(3) Semnul vindecarii slabanogului de la scaldatoarea Betezda – (Ioan, 5.2-9).

(4) Semnul inmultirii painii si hranirii a peste 5.000 de oameni, cu cinci paini si doi pesti – (Ioan, 6.1-14).

(5) Semnul umblarii lui Isus pe Marea Galileii, pentru a-si ajuta ucenicii de primejdiile furtunii – (Ioan, 6.16-21).

(6) Semnul vindecarii omului orb din nastere – (Ioan, 9.1-7).

(7) Semnul invierii lui Lazar – (Ioan, 11.1-44).

 

Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Ioan, 20.31)

 

Analizand sumar textul de referinta (Marcu 11.1-11), parca-L vedem aievea pe Isus cum, blând si umil, calatoreste pe jos distante mari, suindu-se de la Ierihon, pe versantul de rasarit al Muntelui Maslinilor, in Betania si Betfaghe; de acolo drumul ocolea partea de sud a Muntelui Maslinilor, cobora in Valea lui Iosafat, traversa râul Chedron si urca, din nou, pâna la Ierusalim (“Cum este inconjurat Ierusalimul de muntii, asa inconjoara Domnul pe poporul”– Psalm 125.2).

 

Isus ofera fara echivoc semnul unanim recunoscut de catre evrei (si cunoscatorii VT), profetit de catre Isaia si Zaharia, intrarea lui Mesia in Ierusalim calare pe mânzul unei magarite. El implineste astfel un moment istoric unic, implineste intentionat o profetie care-l vizeaza direct, pe El, ca Mesia.

Acest semn il savarseste atunci deoarce timpul se precipita cu mare repeziciune, iar de-acum tacerea Sa devine de neconceput.

 

Prorocii V.T., Isaia, in capitolul 62, spune “Iata ce vesteste Domnul pâna la marginile pamântului: „Spuneti fiicei Sionului: „Iata, Mântuitorul tau vine; iata, plata este cu El, si rasplatirile merg înaintea Lui.” iar Zaharia in 9.9: “Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Împaratul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un mânz, pe mânzul unei magarite.“

 

Isus intra triumfator in Ierusalim in aclamatiile multimii care il primeste pe covorul hainelor lor, pe ramuri de palmier si flori, poporul il recunoaste in sfarsit (pentru moment) ca imparat al lor, care le-a adus multe binecuvantari (in cei trei ani cat Si-a prezentat invatatura Sa printre ei), care le-a adus vindecare si alinare. Isus intra calare pe un magarus, implinind profetia, dar si plin de smerenie si umilinta.

 

Osana Fiul lui David! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului.”

 

Osana, adica salveaza acum. Salveaza-ne de asupritorii imperiului roman. Isus era deci recunoscut ca Mesia, prin aceste aclamatii ale multimii! Aleluia!

 

Binecuvantata este imparatia care vine, Imparatia parintelui nostru David.”- arata limpede ca Isus era considerat Mesia. El este Cel Binecuvantat (Cel vorbit de bine), care vine prin autoritatea lui Iehova, ca sa implineasca voia Lui. Osana in cerurile preainalte! – adica lauda in cerurile preainalte, Lui. Sau, o chemare ca El sa salveze din cerurile preainalte.

 

Dar, inaintea acestei zile, Isus, pe cand “ Ei erau pe drum si se suiau la Ierusalim; si Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburati si mergeau îngroziti dupa El. Isus a luat iarasi la El pe cei doisprezece si a început sa le vorbeasca despre lucrurile care aveau sa I se întâmple. „Iata”, a zis El, „ne suim la Ierusalim si Fiul omului va fi dat în mâinile preotilor celor mai de seama si carturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte si-L vor da în mâinile Neamurilor,care îsi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa si-L vor omorî; dar, dupa trei zile, va învia.” (Marcu, 10.32-34)

Si patriarhul Moise, in Levitic 1.4 vorbeste despre jerfe, ca trebuie ca pacatosul “Sa-si puna mana pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, si va fi primit de Domnul, ca sa faca ispasire pt. El

Marele preot al vremii care L-a judecat si condamnat pe Isus, Caiafa, ca Mare preot, a prorocit ca e mai bine sa moara un om pentru tot poporul, desi nu stia cu adevarat ce zice.

Aceea care-L aclamau in duminica floriilor, peste doar cateva zile – prins si cercetat ca un tâlhar, desi nevinovat, chiar pur – in aceeasi saptamâna, strgau cu totii: Rastigneste-L! Rastigneste-L! Asta in urma sfatului batranilor, carturarilor si al Soborului si a judecarii cazului de catre Pilat.

“Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” (Ioan 1.29), il identifica Ioan Botezatorul. Povara care apasa pe noi, am apasat-o pe El, am aruncat asupra Lui toate neputintele si deficientele noastre, iar El, in schimb, ne-a dat neprihanirea si iertarea Lui!

Glorie Domnului Isus, Mielul fara cusur al lui Dumnezeu, trimis din Cer pentru omul pacatos!

 

Osana! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!

Aleluia! Amin!

Ce asteapta Isus sa vada la tine

“Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.” (Ioan, 5.24)

“Astfel, credina vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Christos.” (Romani, 10.17)

Care e  acel miracol dorit de  Dumnezeu pentru oameni ?

“Isus a plecat de acolo si S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers dupa El.  Când a venit ziua Sabatului, a început sa învete pe norod în sinagoga. Multi, când Îl auzeau, se mirau si ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de întelepciune este aceasta care I-a fost data? Si cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?  Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt surorile Lui aici între noi?” Si gaseau o pricina de poticnire în El. ” (Marcu, 6.1-3)

Marcu – contemporan cu Domnul Isus, un apropiat al apostolului Pavel,  varul apostolului Petru -, a cunoscut foarte bine lucrarea exceptionala si supranaturala pe care a facuta ISUS  in mijlocul  oamenilor. Mântuitorul Isus s-a interesat  de aproape si  in permanenta de cei aflati in nevoie. El i-a invatat pe ucenicii Sai despre Dumnezeu Tatal si le-a  marturisit cauza mareata pentru care a venit in lume: sa caute si sa mantuiasca pe cel ce este pierdut.

Pretutindeni pe unde umbla Isus, oamenii erau uimiti de invatatura si minunile pe care le facea El.  I se dusese peste tot vestea.  Aflasera ca El e acela care  vindeca bolile bolnavilor; e Acela  care a inmultit pâinea si pestii si a saturat multimea flamânda; e Acela care a prefacut apa in vin la nunta din Cana; e acela care  a curatit leprosii de boala aceea urâta si ingrozitoare; e acela care  a scos demonii din cei napastiti si a indreptat pe cei incovoiati; e acela care  si-a aratat mila si bunatatea fata de de cei oropsiti si aflati in nevoi, pâna acolo incât a inviat din morti copilul unei mame indurerate.

Când îl auzeau vorbind, se mirau de întelepciunea Lui,  “Care I-a fost data.”-cum spune Marcu, si ziceau:  “De unde are El aceste lucruri?“

Mai ziceau: “Si cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?  Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt surorile Lui aici între noi?” Si gaseau o pricina de poticnire în El.”

Cu totii simteau cumva ca Isus este un om aparte, special, deasupra tuturor, asa ceva era cu totul nemaipomenit. Si multimea il asculta cu placere. El nu vorbea ca altii, El vorbea cu putere. Cuvintele Lui aveau putere, erau duh si viata.  Totusi, oamenii, simpli sau invatati, carturari si preoti, gaseau o pricina de poticnire, nu atât in vorbele Lui, dar si in ele, cât in faptul ca il legau imediat de casa lui pamânteasca, de casa Mariei, de fratii si surorile Lui, si, il categoriseau cu dispret:  Nu este Acesta tâmplarul?  Adica, te cunoastem noi bine pe tine, esti unul dintre noi, cu ce esti tu mai grozav?  “Si gaseau o pricina de poticnire în El.”

Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispretuit decât în patria Lui, între rudele Lui si în casa Lui.”
(Marcu, 6.4)

Isus, putem spune ca generalizeaza tema, plecand de la cazul particular,  când El  era dispretuit intre ai Lui,  de cei din casa Mariei, dar si de consateni,  de neamul Sau, de evrei,  El este dispretuit de intreaga rasa umana, pe pamântul carora  a coborât din Cer, pentru a-i rascumpara  din intunerecul mortii si sa-i stramute in lumina dragostei vietii eterne. “N-a putut sa faca nicio minune acolo, ci doar Si-a pus mâinile peste câtiva bolnavi si i-a vindecat. Si Se mira de necredinta lor. Isus strabatea satele dimprejur si învata pe norod.” (Marcu, 6.5-6).

Noi, oamenii, zicem ca sunt minuni vindecarile miraculoase pe care le vedem pe paginile Bibliei, in Evanghelii, sau acelea care le intalnim in viata cunoscutilor, care purtand boli incurabile sunt insanatositi  prin bunatatea lui Dumnezeu si grija medicilor.

Dar, in ochii lui Isus, vedem ca nu la aceste minuni se refera El,  deoarece Marcu explica:  “Si-a pus mâinile peste câtiva bolnavi si i-a vindecat. Si Se mira de necredinta lor.”

Domnul Isus spune, cu alte cuvinte,  ca  El se  astepta sa vada o minune  în om,  în cel care  îi aude Cuvântul:   minunea … credintei!

Credinta e o minune. Credinta omului intra  în scena în prezenta a doi participanti: Isus (care vine cu oferta  marturisita în Sintele Scripturi), si ascultatorul, care poate a crede sau a nu crede.

Nu ai vrea si dta, scump cititor, sa asculti cuvantul lui Isus si sa-L crezi?

E O MINUNE
E-o minune când soarele apune,
Minune din vesnicii.
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El m-a iubit.

E-o minune si vara si iarna
Si cerul înstelat;
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El m-a salvat.

E-o minune întreaga-mi faptura,
Minune din vesnicii.
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El va veni.

Refren
Minunat e Domnul meu.
Mai minunat e El
Decât orice pe pamânt
Minunat e Domnul sfânt !

Ce nu mai invata copiii si tinerii de azi

“Nu ma departez de legile Tale, caci Tu ma înveti.

Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!

Prin poruncile Tale ma fac mai priceput, de aceea urasc orice cale a minciunii.

Cuvântul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea.”

(Psalmul 119, 102-105)

Nu se mai invata multe din lucrurile care altadata reprezenta norma in formarea educatiei tinerilor elevi. Din programa pedagogica scolara si chiar din familie nu lipsea invatatura despre Dumnezeu. Sfintele Scripturi si invatatura lor isi faceau in permanenta simtita prezenta.
In fiecare dimineata, omul nu deschidea bine ochii fara a-i multumi lui Dumnezeu pentru inca o zi daruita. Nu-si incepea lucrul fara a cere in rugaciune binecuvantarea Domnului Dumnezeu, iar copiii nu isi incepeau ziua de scoala fara rugaciune. Multi dintre ei, mai intai, faceau un mic popas in Biserica din sat sau din oras unde cautau apropierea de Dumnezeu care sa-i insoteasca, sa-i ocroteasca si sa le dea izbanda. Ora la clasa adesea incepea cu o rugaciune in care se aducea lauda lui Dumnezeu pentru sanatatea si prosperitatea de care se bucurau, solicitand totodata bunavointa Lui Dumnezeu in procesul de educare. Pe atunci functiona cu succes dictonul: Nimic fara Dumnezeu! In vremurile stravechi dictonul era utilizat in limba latina Nihil sine Deo. Si azi, e drept mult mai rar, mai vedem inca folosita aceasta zicere care, practic, e foarte importanta.

Dar odata intrata ciuma rosie si in Romania, treptat-treptat, oamenilor li s-au interzis aceste foarte bune obiceiuri si, in locul Bibliei, in scoli si in viata, s-a introdus invatatura despre teoria evolutionista a lui Darwin, care, din nefericire a inlocuit teoria creationista, ca Dumnezeu a creat omul. Cu timpul, multi au ajuns sa creada teoria evolutionista a omului, cum ca el ar fi evoluat din maimuta! Si azi sunt multi care mai cred aceasta ineptie. Nu s-a publicat la fel de des si faptul ca insusi Darwin s-a dezis cu timpul de cele spuse in teoria sa evolutionista.

Lenin, Marx si Engels si-au promovat din plin ideile materialiste de ingradire a constiintei umane folosindu-se de Darwin ca de o unealta ajutatoare foarte eficienta.

Latura pozitiva a studierii sistematice a acestei inselatoare teorii era aceea ca elevul avea ocazia sa invete foarte multe lucruri despre plante si animale. Acest exercitiu contribuia la largirea orizontului de cunoastere si de memorare, stare foarte utila in evolutia propriu-zisa a adolescentului. Dimpotriva, in zilele de-acum, aceasta stare de fapt este in mare suferinta din punctul de vedere al utilizarii capacitatii de memorare, care este antrenata mai putin acum, cand informatiile le gasim inmagazinate “pentru noi” pe suport electronic si la indemana noastra pe internet si pe telefonul mobil.

In Romania dinainte de epoca comunista, pe vremea cand ciuma rosie era inca inafara granitelor tarii, si nu se studia pragmatic Darwin, viata isi urma oarecum drumul ei firesc in care toate pareau a fi inca la locul lor. Respectul fata de parinti, respectul fata de dascali si fata de autoritati, respectul fata de biserica si invatatura acesteia, se manifesta inca in intreaga societate. Rusinea si morala crestina isi aveau inca locul lor in viata cotidiana, acasa sau la scoala, la munca campului sau in fabrici, la teatru sau la circ, peste tot, in fiecare segment al societatii, mai puteai gasi in om frica de Dumnezeu, dorinta de a nu-i fi potrivnic, de a nu-l ofensa. Pe atunci copilul putea memora in voie din Cuvantul Lui, lasat de Dumnezeu pentru om, in Biblie, ghidul si indreptarul in drumul spre vesnicia fara de sfarsit.

Apostolul Pavel, ca evreu, invatase cu marele filosof si ganditor al vremii sale Gamaliel. Fiind si cetatean roman, pe vremea crudului Nero, e de presupus ca-si insusise cultura imperiului, dupa cum, cunoscand limba greaca, putem crede ca cunostea si filosofia grecilor.

Aflat intr-una din calatoriile sale misionare, Pavel a ajuns la Atena, unde are ocazia de-a vorbi filosofilor prezenti in Areopag. In discursul sau, Pavel citeaza dintr-unul din poetii greci, spunand:

Caci în Dumnezeu avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul Lui…”

Dar sa vedem cum a inregistrat apostolul Luca momentul de care vorbim:

Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat în vorba cu el. Si unii ziceau: „Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, când l-au auzit ca vesteste pe Isus si învierea, ziceau: „Pare cavesteste niste dumnezei straini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag si au zis: „Putem sa stim care este aceasta învatatura noua pe care o vestesti tu? Fiindca tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, sa stim ce vrea sa zica aceasta.” Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului si a zis: „Barbati atenieni! În toate privintele va gasesc foarte religiosi. Caci, pe când strabateam cetatea voastra si ma uitam de aproape la lucrurile la care va închinati voi, am descoperit chiar si un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiti fara sa cunoasteti, aceea va vestesc eu. Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este în ea, este Domnul cerului si al pamântului si nu locuieste în temple facute de mâini. El nu este slujit de mâini omenesti, ca si când ar avea trebuinta de ceva, El, care da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile. El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamântului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bâjbâind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. Caci în El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul Lui…” Astfel, dar, fiindca suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie sa credem ca Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu mestesugirea si iscusinta omului. Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a rânduit o zi în care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a înviat din morti…” Când au auzit ei de învierea mortilor, unii îsi bateau joc, iar altii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta alta data.” Astfel, Pavel a iesit din mijlocul lor. Totusi unii au trecut de partea lui si au crezut; între acestia era Dionisie areopagitul, o femeie numita Damaris si altii împreuna cu ei.” (Faptele apostolilor, 17)

Simeon – omul cu scopul vietii împlinit

Doar cand ai gasit o cauza pentru care sa mori, ai un motiv pentru care sa traiesti.” (Albert Schweitzer)

Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul, 3.11)

El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis: – Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta.
” (Luca, 2.27-30)

Aceasta este adevarata bucurie in viata: sa fii folosit intr-un scop pe care tu îl admiti ca foarte important .” (Stephen Covey)

In inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.” (Blaise Pascal)

Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.” (Blaise Pascal)

Niciodata nu e prea târziu! – e o expresie care rezoneaza adesea in gândirea si vorbirea unora dintre noi. Dar, când iei mai bine seama la cele spuse, de contextul care le determina, nu oadata constati o judecata cu totul falsa. Daca ne referim, de exemplu, la o persoana trecuta bine de 60 de ani, nu poti zice –Niciodata nu e prea târziu! – atunci când vorbesti despre scolarizare sau despre a face o cariera profesionala!

Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume atunci când a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.
Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de CP.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul.
Capitanul a luat decizii foarte gresite. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-se stapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul mare a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile, trecuse demult pe lânga capitanul Smith, care, probabil, inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! pentru vasul gigant care-i fusese încredintat. Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

De aceea, e bine ca fiecare sa-si faca un plan al calatoriei sale prin aceasta lume, în viata care-i este harazita de Dumnezeu.
Cum calatoresc si unde doresc sa ajung? Ce scop am pentru viata mea? Ce sfârsit m-ar onora si m-ar satisface pe deplin?

Blaise Pascal – filosof si matematician de mare calibru –, în Cugetari, are idei-concluzii care i-au jalonat viata:

În inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.
Cât de goala si plina de mârsavii este inima omului!
Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea?

Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.”
Pâna nu iubim adevarul, nu-l putem cunoaste.
Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.

Dupa câte stiu eu, cel putin in limba româna – pâna la scrierea sfintelor scripturi –, nicaieri in alte scrieri nu se regasea folosirea cuvântului har.
Acest cuvânt este introdus de apostolul Ioan, in Evanghelia care-i poarta numele, vorbind despre Isus:

«Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. » (Ioan 1.14-17)

«Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus.» (Romani, 3.24)

Prin cuvântul de care vorbim, har, întelegem gratia divina acordata omului, bunavointa, preferinta, favoarea de care se bucura cineva. Prin Isus Cristos au coborât de sus, din Cer, o multime de haruri, har dupa har. Asa cum spune apostolul Pavel, in El sunt ascunse toate comorile stiintei si intelepciunii. Mântuirea si salvarea noastra este prin har si credinta. El a adus si El a faurit mântuirea omului, din starea de pacat a omului pacatos. Fara bani o primim, numai prin credinta, prin viata schimbata oferita celui care cugeta zi si noapte la legea Domnului!

Sa vedem care a fost scopul vietii lui Simeon, din Luca 2.25-32:

Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfânta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mângâierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis:
– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel.

Daca privim la cele câteva cuvinte care prind chintesenta vietii lui Simeon, Luca ne retine deîndata atentia, prin câteva verbe si însusiri prin care face o descriere foarte pertinenta si exacta lui Simeon. Acesta ducea o viata sfânta si era cu frica lui Dumnezeu si, in timp, apare ca efect o consecinta extraordinara, Duhul Sfânt era peste el.

Care era scopul vietii lui Simeon? El astepta mângâierea lui Israel, mângâierea promisa de Dumnezeu celor credinciosi.
Simeon cauta zi de zi sa-si implineasca scopul vietii: siguranta ca sufletul sau traieste vesnic, chiar daca el va muri.
Asa cum Ioan botezatorul, a cunoscu ca Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si Simeon, deoarece Duhul Sfant era peste el , a inteles ca rascumparea  si viata vesnica le obtine prin credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, asa cum cineva spusese odata “ Evrika!”, Simeon cu ochii ridicati spre Cer exclama plin de bucurie:

– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor.

Simeon nu s-a bazat deloc pe vorbe spuse cu mare usurinta: Niciodata nu e prea târziu!
El si-a urmarit in permanenta scopul ales, inarmându-se cu rabdare, ducând o viata sfânta si traind cu frica de Dumnezeu, si, calauzit de Duhul Sfânt, ochii lui au vazut mântuirea.

In Cuvântul lui Dumnezeu, citim “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii. (…) Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor. “ (Ep.Evrei, 3).
Astazi e ziua in care mai putem decide. Astazi mai este inca har ! Alege viata, ca sa traiesti. Alege-L pe Isus, caci el a spus : ” Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6).
Mâine nu stim ce va fi. Nu te lasa amagit de soapta duhului Celui Rau care zice Niciodata nu e prea târziu!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze, pe toti care ascultam glasul Lui, cu credinta si har !
Glorie Domnului !

Iubirea este vehiculul care ne duce în Cer.

Motto: “Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”-Ioan 3.16

Credinta este, dupa cum stim cu totii, vehiculul care îl va duce pe credincios in Cer.
Vorbim despre Credinta in faptul istoric ca Isus Cristos este invierea si viata.

Isus – Fiul lui Dumnezeu, nemarginit si necuprins–, s-a micit pe El insusi atât de mult incât sa incapa in pântecele Mariei si sa fie asezat intr-un mic staul din Betleemul din Iudeea, unde sa se poata inchina smerit atât cel sarac cât si cel bogat.
A lasat gloria Sa –,Fiinta Nemarginita si nespus de frumoasa, gazda palatului de aur pe care-l avea la Tatal in Cer –, si a poposit intr-un han, luând trup smerit de om, insa, e bine sa stim ca si-a pastrat originea divina de imparat al lumii. Magii si pastorii de pe câmp, calauziti de catre o stea, respectiv de catre ingeri, i-au adus daruri si i s-au inchinat.

« La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor… Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. » – Evanghelia Ioan, 1.1-18

Isus declara El insusi ca e un imparat, dar nu din lumea aceasta; ca El a venit ca sa marturiseasca despre adevar. A coborât din Cer sa ne aduca adevarul si sa ne prezinte cuvântul de iubire din inima si mintea lui Dumnezeu. « Eu Sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine »

“Atunci un Împarat tot esti!” I-a zis Pilat. “Da”, a raspuns Isus. “Eu sunt Împarat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit în lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18.37)

Ce era inca de la inceput, Cuvântul, care era cu Dumnezeu si era Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El, la timpul hotarât si profetit de Dumnezeu, S-a facut trup si a locuit printre noi.

El S-a daruit tuturor celor Cel primesc, adica celor ce cred in Numele Lui, pentru a primi viata vesnica. Le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Si, El, ne-a daruit har dupa har din plinatatea Lui.

Credinta in iubirea lui Dumnezeu e mijlocul prin care pot ajunge in Cer.

Cugetarile – inserate mai jos, izvorâte din condeiul unor celebri si apreciati gânditori – pot a ghida drumul si a intari credinta noastra in Dumnezeu.

Cercetatorul suedez Nills Jakobson, a avut lugubra idee de a cerceta o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabreele indicatoare ale cântarului sau ca, indiferent de sex sau de vârsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mortii. În conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat:
“Sufletul are o greutate de 21 de grame. » ( Nills Jakobson)

«Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost încredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavârseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el însusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke

“Iubirea înseamna a fi doi si a nu fi decât unul. Un barbat si o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Iugo

“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” – Apoatolul Pavel

“Iubirea este cea mai înalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decât el însusi, ca e una cu totul.”– Rabindranath Tagore

“Dumnezeu este iubire.” – Apostolul Ioan

“Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.” – Gabriel Garcia Marquez

« A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeasi directie. » – Antoine de Saint Exupery

“Iubirea este o stofa a naturii brodata de imaginatie.” – Voltarire

“A iubi înseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.” – Emil Cioran

“Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”– Apostolul Ioan

“Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare

“Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa iubesti… Restul depinde de ceilalti. » – Octavian Paler

« Când iubesti puternic, gasesti întotdeauna ceva nou în persoana iubita.” – Blaise Pascal

“Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” – Isus Cristos

“Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a se urca pâna la el.”– Michelangelo

Intruparea supranaturala a Fiului lui Dumnezeu

Explicatii sumare.Aplicatie.


Prin neascultarea Evei si a lui Adam, de porunca si pretentiile lui Dumnezeu, a intrat pacatul in lume si in toti oamenii.
Daca citim prima pagina a Scripturii, vedem ca la inceput Dumnezeu a facut cerul si pamântul. Apoi Dumnezeu a zis: “Sa fie lumina!”. Si a fost lumina. Cuvântul lui Dumnezeu are mare putere, ce zice se si face.
Asa a fost si cu intruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus, intruparea s-a infaptuit in mod supranatural, contrar legilor pamântesti, in fecioara Maria, la cuvântul rostit de Dumnezu, cu sute de ani mai inainte in cartea Isaia 7.14 [“De aceea Domnul insusi va va da un semn: Iata, fecioara va ramâne insarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)]” si Isaia 9.6 ( “ Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.”). In Maria, deoarece ea avea un caracter impecabil si traia in temere si ascultare de Dumnezeu. Pentru un Dumnezeu atotputernic, care a creat totul din nimic, prin cuvântul Sau, a fost cât se poate de normal sa aduca in lumea noastra pe Fiul Sau Iisus intr-o fecioara asa cum promisese.
Prin ascultarea desavârsita de Dumnezeu a celor doi protagonisti, Maria si Iisus, s-au creat premisele necesare mântuirii noastre din ghiarele pacatului si al mortii spirituale. Mai apoi, mântuirea si rascumpararea noastra din pacatul mostenit si comis nemijlocit de catre fiecare dintre noi, a fost desavârsita prin viata exemplara si pilduitoare a lui Iisus, si, concret, prin jertfa suprema adusa pe lemnul crucii, murind ca plata a pacatelor noastre, dar a a treia zi a inviat, ca Unul care avea viata in Sine, si pentru ca noi am fost socotiti neprihaniti, prin credinta in El (Romani 4.25).
Cum de avea Maria un caracter impecabil? Pentru ca , atât ca fiica, ca fecioara, ca logodnica, ca sotie si, apoi, ca mama, ea a fost intr-o relatie foarte buna cu semenii si cu ea insasi, dar, si vietuind cu reverenta, temere si adorare fata de Creatorul ei. Maria a ales sa se teama de Dumnezeu, a ales sa asculte de pretentiile lui Dumnezeu si sa-L iubeasca mai mult decât orice altceva. Asa se face ca in ea s-a intrupat pruncul Iisus.

Daca urmarim ce a consemnat Scriptura despre atitudinea Mariei, retinem:
a) cu privire la intruparea lui Iisus in fiinta sa: “ Maria a zis: Iata, roaba Domnului; faca-mi-se dupa cuvintele tale! Si ingerul a plecat de la ea.” (Luca 1.38)
b) la marturia depusa de pastorii care au primit de la ingeri informatii despre divinitatea pruncului Iisus: “Maria pastra toate cuvintele acelea, si se gândea la ele in inima ei.” (Luca 2.19)
b) la nunta din Cana, când au ramas nuntasii fara vin: “Mama lui a zis slugilor: Sa faceti orice va va zice Iisus”. (Ioan 2.5)

APLICATIE. Si noi putem urma pilda Mariei. Sa ne slefuim si noi un caracter ca al ei, cu o moralitate pretioasa inaintea lui Dumnezeu. Sa cautam sa avem o atitudine si o traire placuta inaintea lui Dumnezeu, sa-L iubim mai intâi pe El si acestea toate ne vor conduce in final la intruparea lui Iisus in viata noastra.
Iata ca miracolul Craciunului este o realitate supranaturala care se produce in inimile celor care il asculta pe Dumnezeu si au credinta in Dumnezeu, in implinirea promisiunilor Sale consemnate pentru oameni ca Testament in scriptura. Amin!