Tag: eternitate

MIC TRATAT DE POMANA

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Jianu liviu-Florian

 

 

 

Cea mai mare problema cu cersetorii, este ca nu iti cer doar o data. Este suficient sa le dai o singura data, ca nu mai scapi. Esti abonat la danie. Este suficient sa ti se inmoaie odata inima, de jegul, imbracamintea rufoasa, fata palida si rugatoare, a unui cersetor specializat, ca esti inregistrat imediat in baza lui de date, fotografiat, profil, fata,  amprentat, si luat in evidenta, pentru pomana, in eternitate.

Cat esti tanar, puternic, si toata lumea iti sta la picioare, nu are prea mare importanta. Ii dai un covrig, odata, sau in fiecare zi, si traiesti o viata, cu satisfactia ca ai pus bazele unui bine divin incomensurabil.

Dar cand incep sa te cam lase puterile, cand lupti cu fiecare pas, sa mai pui unul, inainte, si cand de atata efort, ramai si fara suflu, si fara glas, si se tine dupa tine, cu “pravoslavnicul” “da-mi si mie…”, un cersetor tanar, cu ulei hidraulic in vine, chiar daca se preface bolnav, ori pe moarte, zau ca iti vine, ca mie, sa nu ii dai nimic, cum nu ii da, poate, nici popa, saracul, la gandul de cata putere zace pe lumea asta, se preface a fi neajutorata si umila, si iti scoate limba in gand, dupa ce ti-a furat din buzunar,  pana si mila.

Zic unii ca banutul dat unui cersetor deschide portile raiului intreprinzatorului care investeste in danie. Cat eram tanar, eram perfect de acord cu aceasta zicere. Cand ma tarasc in fiecare zi, ca sa imi pot agonisi cele ale traiului, si cantaresc de 10 ori pomana, cui, si de ce, si cat, sa dau, banutul acela, dat unui tanar in putere, chiar daca pare copil,  care cerseste, imi ramane in mana ca o piatra de moara. Si il  las pe masa din fata altarului.

Il ia preotul? Bine. Il fura tanarul intrat dupa mine in biserica? Si asta e bine. Il ia cel caruia ii prisoseste, sau cel care isi bate joc de el? Bine si asta.

Dar sa se stie: eu l-am pus in palma lui Dumnezeu.

 

 

2 iunie 2011

 

Promisiunea celui mai mare miracol

On By nelursIn Christian Perspective, Inspirational, MiraclesLeave a comment

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 38)

“Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7: 46)

Aproape întotdeauna Isus si-a surprins ascultatorii prin afirmatiile Sale extraordinare si nemaipomenite. El venea cu o noua învatatura coborâta din Cer de la Dumnezeu- Creatorul universului, o învatatura de dincolo de timp – atemporala – din vesnicie, si care e mai presus de judecata umana.

Se stie, nu numai ca se zice, dar asa si e- Adevarul îl supara pe om, desi normal ar fi sa nu-l supere, deoarece adevarul îl ajuta sa se îndrepte în directia buna.

Intr-o imprejurare, Isus a spus: “Veti afla adevarul si adevarul va face liberi.”

Numai adevarul ne poate elibera de orice superstitie, de orice minciuna si de multe alte lucruri asemanatoare. Când ai acces intelectual la informatiile exacte si complete dintr-un domeniu cum ar fi astronomia, pentru exemplificare, atunci vei li liber de toate dogmele existente care aduc atingere intr-un fel sau altul domeniului de care vorbim, care altfel iti pot incorseta si altera cugetul si gândirea.

In fapt, Isus le spunea intotdeauna adevarul. E drept, adesea le vorbea folosind comparatia si parabola sau alte metode eficiente.
Oamenilor le vorbea despre Dumnezeu Tatal si le marturisea despre El Insusi. Le spunea ca pentru a ajunge cineva in Imparatia Cerurilor, acel om, trebuie sa se nasca din nou, trebuie sa devina o creatie noua. Ce e vechi, e carne, e doar fire veche neputincioasa. Ei trebuie sa renasca din Dumnezeu, trebuie sa moara omul vechi si pacatos si sa fie o creatie noua. In oameni, asadar, trebuie sa lucreze Duhul Sfânt pentru a fi schimbati în oameni duhovnicesti. Trebuie ca Isus sa traiasca în inima lor, ei trebuie sa fie altoiti cu Christos, singurul nascut din Tatal.

Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata.

Daca pâna acum am adus roade ale firii pamantesti (preacurvia, curvia, necuratia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, mâniile, neîntelegerile, dezbinarile, pizmele, uciderile, betile, îmbuibarile), de-acum, primindu-L pe Isus in inima noastra, va trebui si putem sa aducem roadele neprihanirii (dragostea, bucuria, rabdarea, bunatatea, pacea, facerea de bine, blândetea, credinciosia, înfrânarea poftelor).

“În ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare si a strigat:

„ Daca inseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 37-38)

“Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevarat Prorocul.” Alti ziceau: „Acesta este Christosul.” Si altii ziceau: „Cum, din Galileea are sa vina Christosul? Nu zice Scriptura ca Christosul are sa vina din samânta lui David si din satul Betleem, unde era David?” S-a facut deci dezbinare în norod din pricina Lui. Unii din ei voiau sa-L prinda; dar nimeni n-a pus mâna pe El. Aprozii s-au întors deci la preotii cei mai de seama si la farisei. Si acestia le-au zis: „De ce nu L-ati adus?” Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7)

Aprozii sunt oamenii care au avut ocazia sa auda pe marii oratori ai vremii lor. Ei puteau sa-si dea cu parerea, ca experti in domeniu si ei au zis, la unison: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.”

Intelegem ce au simtit in inima lor preotii si carturarii vremii? Pizma si ura! Multimea mergea dupa Isus, tot mai multi credeau in El, iar monopolul detinut de preotime se clatina de-a binelea! Se simteau in pericolul de-a ajunge sa-si piarda reputatia si câstigul.

Poporului i se facea o oferta de catre Insusi Fiul lui Dumnezeu, cu aceste cuvinte:

“Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”

Iar apostolul Pavel, la randul sau, vorbeste la fel:

“Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însusi ca pret de rascumparare pentru toti;”

Cu alte cuvinte, Isus le spunea tuturor:

Daca veniti la Mine, daca credeti in Mine, atunci si din inima voastra vor curge aceleasi cuvinte datatoare de viata. Ba mai mult, veti avea viata vesnica.

Intr-una din cartile sale, scriitorul si evanghelistul Ravi Zacharias – care la origine e indian, insa se stabileste cu familia mai intai in Canada, iar apoi in USA -, povesteste ca, mult timp dupa trecerea in vesnicie a bunicii lui, in India, a cautat sa-i vada mormantul. Dupa ce a curatat bine vegetatia care acoperea binisor locul, a iesit la iveala o placa pe care scria “Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.” – un cuvant adevarat spus de Isus. (Ioan 14.19).

Bunica lui Ravi, pe vremea cand era epidemie de holera, impreuna cu multi altii, din cauza acelei molime, a fost nevoita sa stea izolata intr-o scoala timp de doua saptamani. Printre cei retinuti se afla si un misionar care le-a marturisit vestea buna a evangheliei. Ea a primit Cuvantul, L-a crezut pe Isus Hristos ca spune adevarul, si, ca o marturie postuma, a lasat aceste putine cuvinte pe placa de mormant: “Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.”

***

Vino la apa vietii

Vino la apa vietii
Slab, ostenit si-nsetat!
Vino, ca nu în zadar vii,
Si tu poti fi azi iertat!

R: Vino acum, nu amâna,
Viata de veci în Isus vei afla!
El este Apa vietii,
Vino, nu întârzia!

Spre-acest izvor te îndreapta
Plin de credinta, grabind,
Orice pacat ti se iarta,
Mila si harul primind.

Vin’ la izvorul acesta,
Vei fi deplin înnoit.
Vezi, izvoraste viata:
Bea si vei fi fericit.

O carte despre lumea nevazuta a teatrului romanesc

On By nelursIn InspirationalLeave a comment

Mihaela Dordea, „Ratacind printre soapte si trandafiri galbeni”, Editura Anamarol, 2010, 294 p.

A scrie o carte despre oamenii scenei teatrale reprezinta o provocare si in acelasi timp, o maniera, o metoda de a vedea dincolo de scena, de a privi la semenii nostri care creeaza, pun in scena si dau viata personajelor. Cu siguranta ca nu este simplu sa fii actor, sa imbraci cu fiecare ocazie un alt caracter, un alt mod de a fi, insa privind la acesti oameni – actorii – poti intelege cat de complexa este viata, cat de multe sunt posibilitatile pe care realitatea ni le ofera. Avem ocazia astfel, sa ne intelegem pe noi insine, sa ne exploram posibilitatile, gandurile si dorintele.

„Orice si oricum ai face, viata te traieste”

Din acest punct de vedere, cartea „Ratacind printre soapte si trandafiri galbeni” ne ofera o incursiune in lumea de dincolo de scena, in chiar viata actorilor, a acestor persoane de exceptie ce reusesc sa materializeze intr-un limbaj sensibil si intr-o executie de exceptie, ceea ce au gandit marii dramaturgi, ce ne-au lasat piese de teatru fara moarte. Odata cu volumul Mihaelei Dordea, avem de-a face cu o calatorie in universul spiritului uman, ce-si depaseste conditia materiala pentru a se avanta spre zarile nesfarsite ale visarii, imaginatiei si dorintei de a intruchipa nemurirea.

Astfel, actorul Eusebiu Stefanescu marturisea intr-un interviu acordat autoarei: „Ma fascineaza partea vie a lumii, acest miracol care este viata, cu partile ei de lumini si umbre. Acea tensiune, lupta cu viata, care pana la urma este o forma de a te consuma cu folos, pentru ca orice si oricum ai face, viata te traieste. Ea, viata, ne traieste pe noi si nicidecum invers.”

„La o prima vedere, un material despre actori pare simplu de realizat”

Pentru a nu ramane in necunostinta de cauza asupra efortului pe care il reprezinta alcatuirea unei carti cu si despre actori, autoarea ne marturiseste: „La o prima vedere, un material despre actori pare simplu de realizat. Pui cateva intrebari, faci o statistica a rolurilor interpretate, mai nou ar trebui sa dai si o stire de senzatie (a se citi scandal) si cam atat. Unii considera asta o chestie de mare profunzime. A, da, la redactare baga cateva cuvinte grele, din acelea cu multe consoane, pe care nu le intelege nimeni, nici macar cel care le-a folosit, si gata faima! Adevarul e ca astfel de articole nu sunt citite de nimeni. Poate, doar la vreun examen, unde examinatorul se face ca intelege ca sa nu para prost.”

Dan Puric – „Esentialitatea sensibilitatii si sensibilizarii prin propria sensibilitate”

Autoarea ne ofera si ocazia de a lua contact cu gandirea profunda a actorului si regizorului Dan Puric, fapt care da o nota speciala intregii carti, asa cum putem citi in continuare: „Dan Puric stabileste, de la bun inceput, identitatea sa cu lumea si cu el insusi, printr-o cunoastere absoluta. Anticipeaza, as spune, esentialitatea sensibilitatii si sensibilizarii prin propria sensibilitate, surprinzand, in acelasi timp, prin structura rationala a ideilor create chiar de substanta artistica pura, esenta rara, din care este alcatuit. Adevarata cunoastere in arta este aceea a unei realitati de natura spirituala, iar artistul total, care este Dan Puric, transmite tuturor aceasta revelatie incercata de el insusi, prin ceea ce face in lumina reflectoarelor. Publicul soarbe aceasta seva din cupa pe care o primeste cu calda generozitate din mana artistului, devenind una cu el, transformand secunda in eternitate.”

Stefan Iordache – „Acea intensitate sincera, curata, a pasiunii”

Mesajul central al cartii reiese cu usurinta din parcurgerea impresiilor pline de substanta pe care diferiti maestri ai scenei teatrale romanesti le transmit si astfel, putem enumera o galerie impresionanta: Andrei Duban, Mihai Fotino, Eusebiu Stefanescu, Ion Lucian, Mircea Albulescu, George Ivascu, Radu Gabriel, Mihai Mereuta, Florin Zamfirescu, Magda Catone, Beatrice Bleont, George Motoi, Gelu Colceag si nu in ultimul rand, Stefan Iordache.

Vorbind despre acest titan al scenei romanesti, care a fost Stefan Iordache, autoarea spunea: „Am simtit intotdeauna ca exista in el, dincolo de privirea lui, cand timpul nu mai are insemnatate, acea intensitate sincera, curata, a pasiunii pe care conventiile obisnuintei o tot ascund, incercand sa ne faca sa uitam ca de fapt fiecare secunda de comunicare isi are magia ei, imensitatea ei. Ochii lui par uneori sa vada infinitul, alteori o lumina jucausa, strengareasca as spune, rasare cu un zambet ironic, vesel, senin.”

„Ati atins vreodata zidurile unui teatru?”

Ineditul acestei colectii de interviuri se concretizeaza ca un element de valoare ce recomanda prezenta carte oricarui cititor, oferindu-i ocazia de a fi partas gandurilor, impresiilor pe care actorii romani le transmit, ca o invitatie de a gusta iarasi si iarasi din profunzimea artei dramatice.

„Am adunat aici soapte mai noi si soapte mai vechi. Am adunat aici ganduri si imagini si am incercat sa adun in causul palmelor adieri de suflet. Eu am atins zidurile teatrului. Eu am aflat multe dintre tainele soaptelor lor. Am vibrat cu ele si marturisesc ca nu ma mai pot departa de fantastica lor atractie. Pentru ca aici este iubire. Multa … Si trandafiri galbeni. Ati atins vreodata zidurile unui teatru?”

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona