„Visele nu ma costa nimic si uneori, ele sunt atat de frumoase…!!!!”, obisnuieste sa spuna scriitoarea Elena Buica, autoarea volumelor “Crampeie de viata”, “Gand purtat de dor”, “Prin sita vremii”, “Oglindiri”. Nascuta in ianuarie 1933, in comuna Tiganesti, judetul Teleorman, Elena Buica marturiseste ca in viata, le datoreaza totul parintilor sai care i-au insuflat dragostea pentru carte, pentru cultura, pentru arta, dar si pentru perseverenta in munca, pentru autodepasire si pentru valori morale superioare. De altfel, acesta a fost si unul din motivele ce au contribuit la decizia ei de a studia la Facultatea de Limba si literatura romana din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, pe care o absolva in 1965. Ca profesor de limba si literatura romana, Elena Buica a avut intotdeauna dragoste de copii si a incercat sa fie un model de referinta pentru elevii sai. In 1998, scriitoarea paraseste Romania si isi urmeaza fiica si pe sotul acesteia, stabilti din 1993 in Canada. In prezent, Elena Buica locuieste la Toronto, oras pe care l-a ales nu doar pentru ca i se parea mai aproape de visul american, ci si pentru ca este situat pe aceeasi paralela cu meleagurile unde ea insasi a vazut lumina zilei. Cand a luat hotararea stramutarii, scriitoarea a stiut ca va plati un pret, insa in opinia sa, este important sa inveti sa lasi evenimentele sa curga, sa te avanti in valtoarea viitorului si sa scrii o noua pagina in cartea vietii.

“Scriu din dragoste de oameni”

– Cine este Buni?
– Va raspund cu un fragment din proza scurta “Despre scrierile mele”:
“Cine sunt eu? Cu zestrea primita de la parinti, de la oamenii din mijlocul carora m-am inaltat, de la dascali si carti, cu ce am adaugat eu in dorinta de a-mi contura personalitatea, am vrut sa fiu un om in inima caruia sa cante viorile, sa straluceasca florile in culori proaspete, sa rasune trilurile pasarilor, sa fie lumina, caldura si bunatate, sa fie cerul senin in care sa pluteasca ingerul pacii si al dragostei”. Din tot ce am vrut, poate ca s-a implinit cate ceva, asa mi-ar place.

– Ce rol are scrisul in viata lui Buni?
– Cautand mereu un loc pentru a aseza spiritul in matca lui fireasca, am descoperit scrisul, care a devenit bunastarea mea sufleteasca, timpul si spatiul in care calatoresc gandurile mele. Scrisul imi ofera o lume deosebit de interesanta pentru care mi se cere capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective. Este lupta de a scoate la lumina intelesuri tainice, este terenul pe care lupt sa ridic cat mai sus maretia sufletului. Scriu din dragoste de oameni care are in ea o poezie de o rara frumusete si o sete care ma tine departe de cinismul vietii. Scrisul mi-a reconturat orizonturi, mi-a anulat limite impuse, mi-a creat noi drumuri de viata. Dar reusita in scris se plateste in fel si chip si nu de putine ori propriile-mi slabiciuni imi rad sub nas, insomniile imi zvarcolesc patul, indoielile imi tulbura linistea.
Dar in esenta, scrisul este o stare de frumusete a sufletului, un exercitiu spiritual in care adesea uit de toate si chiar de mine. A devenit modul meu de a exista.

„Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context”

– Va rugam sa ne vorbiti despre debutul dvs. literar.
– Dupa pensionare am trecut prin mai multe fagasuri – cel mai insemnat a fost rolul de bunica – si apoi m-am asezat in cel al scrisului, la varsta de 70 de ani. Noul meu drum de viata a avut doi piloni. Cel dintai a fost domnul Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto – care mi-a deschis calea scrierilor, oferindu-mi o rubrica permanenta la aceasta publicatie. Cel de al doilea pilon a fost mult regretatul om de aleasa cultura Dr. Artur Silvestri, care a facut mai cunoscute scrierile mele prin imperiul mediatic „Intermundus Media” creat de domnia sa. Acestor personalitati le aduc prinosul meu de recunostinta.

– Despre ce va place sa scrieti? Care sunt principalele teme abordate de dvs.?
– Sunt teme diverse precum este si viata si sunt multe si foarte diferite trairile revarsate in scrierile mele. Cu fiecare scriere am sorbit pe rand cate un strop de lumina. In cativa ani de scriere, pana acum sunt sapte, am trait arderea mai multor etape de viata ce pareau ca nu incap in acest rastimp. Scrierile mele sunt oglindiri si reflectii, cautari si talmaciri de intelesuri. Ma cufund intr-o lume de ganduri si umblu prin amintirile mele in varful picioarelor, ca intr-o catedrala a sufletului. Sunt scrieri care cuprind bucurii inaltatoare sau tristeti tulburatoare, sperante inaripate sau zboruri frante, satisfactiile si durerile adaptarii intr-o lume foarte diferita de cea in care am trait aproape o viata de om, trairi si amintiri din propria-mi viata, dar si ale celor cu care s-a intersectat viata mea. Sunt preocupata sa las spatiu intre randuri pe unde sa se furiseze gandurile cititorilor cu care sa port un dialog intim. Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context.

„Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta”

– De ce ati optat pentru proza scurta, ce anume v-a determinat sa alegeti proza scurta ?
– Scriu proza scurta pentru ca mi se pare ca oamenii nu mai au timpul si ragazul necesar sa citeasca romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se intretaie si se unesc in finalul celui de al treilea volum. Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta, daca se poate din biblioteca de buzunar, sa poata citi, eventual, si in mijloacele de locomotie, cu subiecte din viata lor si care isi pastreaza savoarea autenticitatii. Putini sunt cei care mai privesc literatura ca pe un act vital si edificator.

– Sunteti o calatoare impatimita ?
– Va raspund cu un DA atotcuprinzator.

– In ce masura literatura dvs. de calatorie combina prezentarile documentare si descriptive ale locurilor pe care le-ati vizitat cu digresiuni filozofice sau subiecte de actualitate ?
– Se vede ca sunteti un reporter bine instruit. Asa de bine ati surprins esenta scrierilor mele de calatorie, incat intrebarea, contine in ea si raspunsul – in buna masura.
Ce as mai avea de adaugat !? Tarziu am simtit lasata in urma admiratia pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, amintire care s-a strecurat pe furis in intentiile mele, dar lasandu-mi spatiile libere in care sa imprim propria-mi pecete.

“E greu de definit cum se scrie acum”

– Una din marturisirile dvs. literare este urmatoarea: “Cuvintele au in spatele lor alte cuvinte, cu alte intelesuri si chiar dacã ajungi si la acelea, au si ele in spate lor alte cuvinte, cu alte intelesuri. Dar din toate, mãcar un licãr de-ar rãmane, ca sã lumineze peste timp un crampei din viata care a fost si asa cum m-am strãduit s-o fixez in cuvinte.” Intre volumele ce va poarta semnatura, exista licarul unui titlu preferat? Care este acesta si de ce?
– Imi iubesc cartile ca pe copiii mei, patru la numar: “Crampeie de viata” (2005), “Gand purtat de dor” (2006), “Prin sita vremii”(2007) , “Oglindiri” (2009). In toate am pus “fasii de suflet” atunci cand le-am dat viata. Dar “Gand purtat de dor”, monografia sentimentala a comunei in care am scos tipatul dintai, acel moment unic al ivirii mele pe pamant, darul vietii venit din Ceruri, Tiganesti-Teleorman, mi-e mai aproape de suflet, mai drag, ca insasi copilaria. Aceasta carte, ca si multe alte scrieri ale mele, exprima liantul dintre memoria anilor petrecuti in Tiganesti si viata de acum atat de indepartata ca timp si ca spatiu. Aflandu-ma la mii de kilometri distanta, sufletul meu nu s-a sudat cu locurile unde ma aflu acum, frumoase, dar nu sunt rupte din mine si isi cauta mereu drumul unde simte el ca este “acasa”. Scriind, la varsta de acum, am retrait inocenta copilariei cu miscatoare amintiri necuprins de frumoase si trairi profunde ca insasi intelepciunea senectutii, caci numai prin intelepciune te intorci la anii copilariei. Port in mine comorile sufletelor oamenilor din Tiganesti, un dar revarsat in mine de bunul Dumnezeu. Scriind despre ei, m-am straduit sa ii fac mandri pe tiganestenii mei, traitori pe stravechi meleaguri pline de traditii si frumuseti.

– “Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de pretuire al strãmosilor nostri, fie cate o palã de romantism, chiar dacã astãzi se scrie dupã alte rosturi”, afirmati la un moment dat. Care sunt rosturile dupa care se scrie astazi si ce recomandare ati dori sa le faceti celor ce se afla la inceput de drum in ale scrisului?
– E greu de definit cum se scrie acum. Nici critica literara nu a reusit o definitie. Nu exista un curent literar anume.
Tinerilor in ale scrisului le-as dori ca din operele lor sa razbata puterea biruitoare a faptei si a sentimentului nobil. Le doresc sa nu osteneasca in truda de a gasi unicitatea ideilor, a faptelor pe care sa le inalte pe piedestalul scrierilor, scrisul lor sa aiba culoare, sa aiba vibratie, sa aiba viata.

“Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”

– Cine sunt poetii si scriitorii romantici pe care ii admirati cel mai mult?
– Am avut pasiuni pentru multi scriitori si nu numai romantici. Au staruit in mine autori diferiti, in diferite etape de viata, dar m-am intors mereu la Eminescu, “Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”, cum il numea Arghezi. Ii cant sau recit poeziile cu aceeasi caldura tainica si proaspata ca in tinerete.

– La ce publicatii colaborati?
– Am publicat la mai multe ziare si reviste: la “Observatorul”, “Faptu`divers”, ziar saptamanal, Toronto; “Alternativa on-line” Toronto; “Mesagerul” din Hamilton-Canada, in calitate de redactor sef literar; la “Starpress International on-line”, colaborator permanent, “Oglinda literara”. Am publicat si ocazional la multe alte reviste, precum “Prier” din Republica Moldova, orasul Stefan-cel-Mare. Un loc deosebit il ocupa publicatiile la revistele on-line “Intermundus Media”, initiat de remarcabilul om de cultura Artur Silvestri. Sunt colaborator permanent al publicatiei on-line “Cetatea lui Bucur’ – Bucuresti. Mai recent public si in “Phoenix Magazine” din Arizona, in Germania la “Agero” sau Australia “Romanian Vip”.

“Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti”

– Vorbind despre volumul “Prin sita vremii” ( 2007), Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto, spunea: “Scrierile acestea sunt o picatura vie de cultura romaneasca in lumea canadiana.” Va rugam sa ne vorbiti despre contributia dvs. la promovarea culturii romanesti si despre premiile primite, ca recunoastere a meritelor dvs. in acest sens.
– Tot ce scriu isi are radacina in cultura noastra romaneasca. Romanilor mei le port romanitatea prin lumea intreaga, descriu intamplari in armonie cu viata lor in frumosul si dulcele lor graiu. Am scris despre frumusetile cuprinse in operele scriitorilor clasici, dar si contemporani.
Am primit doua premii din partea revistei „Observatorul” din Toronto, unul in decembrie, 2005, PREMIUL SPECIAL pentru TALENT, PERSEVERENT? si PROMOVAREA LITERATURII ROMANE si altul in ianuarie 2007, pentru PROMOVAREA TRADITIILOR ROMANESTI.

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea romana din Toronto?
– In romanii aflati pe aceste meleaguri sunt trairi ale dorului de tara si de respect pentru istoria si valorile neamului nostru mai aprinse decat ale multor frati de-ai nostri care se gasesc intre granitele tarii. In strainatate oamenii traiesc cu un dor de tara in care s-au nascut, dor pe care nu-l pot intelege decat cei ce se afla ca noi.
Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti.
Ii admir pentru harnicia lor si pentru ca tin sus steagul demnitatii tarii noastre.

« Dor de primavara romaneasca »

– Ce va place si ce nu va place in Canada?
– Blanda si buna Canada ne-a oferit o viata traita in normalitate. Aici am intalnit democratie, liniste si respect pentru legi, oameni cu zambet pe buze care iti transmit calmul si bucuria clipelor existentiale. Traim aici o viata frumoasa, cu recompense si bucurii, dar frumusetea vietii nu se obtine lesne, include eforturi, timp, dezamagiri, raniri, dureri, pierderi. Viata nu ofera nimanui o existenta asa cum si-o doreste si pentru toate bucuriile se plateste un pret. Nicio societate nu e perfecta si la randul nostru si noi suntem imperfecti. Dar tot in tot, avem motive temeinice sa-i aducem multumiri acestei tari care ne-a adoptat fara sa faca diferente intre fiii ei.
Nu-mi place durata prea mare a iernilor canadiene si cea prea scurta a primaverilor. De aceea, in fiecare an mi se face un dor nebun de primavara romaneasca.

– Cum este sa iti fie « Dor de primavara romaneasca » ?
– Chiar daca am 77 de ani, tot asa cum am spus in proza scurta inchinata primaverii, din care dau citatul de incheiere:
“… cum sa nu imi fie dor de acea primavara romaneasca ce trezea in mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastampar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cant cu gura mare asa cum canta Tudor Gheorghe “Au innebunit salcamii/ De atita primavara/… Au innebunit salcamii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate cate-am spus mai sus si de inca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti in acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins in vraja primaverii!

– Cand ati fost ultima data Romania?
– Aproape in fiecare vara merg in Romania fiindca este neostoit in mine cantul doinei dorului de duca. Ma duc sa-mi vad plaiurie natale si oamenii cu toata zestrea lor primita de la Cel de Sus.

“M-am nascut cu duhul plecarilor”

– La ce lucrati in prezent si ce planuri de viitor aveti?

– Scriu ca si pana acum proza scurta si impresii din calatorie pe care intentionez sa le adun intr-un volum intitulat « Luminisuri ». Sunt scrieri care imi lumineaza viata si in care ma straduiesc sa strecor picuri de lumina si caldura sufleteasca pentru cei care se vor apleca asupra randurilor semnate de mine.

– Cum va petreceti timpul liber?
– Scriind, citind, ascultand muzica clasica si populara romaneasca, ajutand in gospodarie si vara, mergand in calatorii.

– Ce hobby-uri aveti?
– Calatoriile. Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor.

– In final, v-as ruga sa le adresati un mesaj cititorilor nostri.
– Tot ce scriu este pornit din dragoste pentru oameni, Lor ma adresez, celor de acum, dar si celor care vor citi dupa ce eu voi trece Vamile Vazduhului. Ii am in fata si dialoghez in gand cu ei, mai ales cu cei care au inscris pe agenda zilnica fapta frumoasa si gandul curat. Vor fi si din aceia care nu gusta scrierile mele, dar eu le transmit si lor dragostea mea si un zambet impletit cu intelegere pentru diversitatea umana.
Daca sunt sau nu frumoase scrierile mele, asta mai depinde si de cel care le citeste. Se spune ca frumusetea se afla in ochii celui care priveste.