Cel mai mare provider din domeniul educatiei media din lume, deschide cea mai moderna facultate în Bucuresti!

Comunicat de presa

4 aprilie 2011: Institutul SAE a anuntat ca de azi îsi continua planul de extindere a retelei deja impresionante de campusuri universitare si în România, cu orasul Bucuresti, care în curând se va alatura celor 57 de orase cheie în care Institutul SAE opereaza în prezent, incluzând Londra, New York, Berlin, Munchen, Paris, Milan, Istanbul, Madrid, Atena, Sidnei, Dubai,Los Angeles si Singapore.

Deschiderea SAE Bucuresti va îmbogatii experienta impresionanta a  celor  35 de ani în industria educatiei internationale media cu acoperire în 26 de tari, pozitionând Bucurestiul ca si centru regional pentru renumita educatie digitala si new media în domeniile Audio Engineering, Film making, Multimedia & Web development, Games Design and Develoment, Digital Journalism si 3D Digital Animation.

Noul campus va dispune de cele mai moderne echipamente si facilitati, un curriculum contemporan si practic de predare si lectori experimentati ai industriei în domeniu, care intentioneaza sa ofere studentilor din România si vecinatati un standard la nivel mondial în domeniul creativitatii media.

SAE îsi propune sa ofere ceritificate, diplome, masterate si doctorate (doctoratele vor fi acreditate de Universitatea Middlesex din Londra) încrucisând patru sisteme de curs prin intermediul carora scoala va functiona la capacitate maxima.

Romy Hawatt – Senior Executive al grupului SAE a declarat: “ Lumea educatiei media se micsoreaza si se extinde în acelasi timp. Se micsoreaza prin felul în care distantele geografice se restrâng si se extinde prin virtutea numarului vast al tintelor demografice si geografice, audientei si teritoriilor care acum pot fi atinse într-o secunda.

Va fi astfel de neconceput ca cineva sa subestimeze efectul profund pe care noua revolutie a educatiei media îl are si va continua sa-l aibe în infiltrarea adânca si extinsa în comunitati locale si globale la orice nivel”.

Hawatt a mai adaugat: “România, cu populatia sa tânara si talentata, trebuie sa faca un pas înainte, hotarâror, în studiul si aprofundarea limbajului educatiei media, sa inteleaga cum sa conecteze audienta prin intelegerea sinergiilor existente între diferitele nivele de piata si segmente, sa finiseze în mod rafinat aptitudinile din continutul creativ si sa-si ceara dreptul asupra  bucatii lor din aceasta imensa prajitura de media si comunicare, nu numai pe plan local, dar si international”.

Lansarea oficiala a SAE România are loc în timpul festivalului Musikmesse 2011 din Frankfurt, Germania, care se desfasoara în perioada 6 – 9 aprilie, iar deschiderea oficiala este programata pentru toamna 2011, pentru a coincide cu începerea anului universitar.

“A existat o incredibila crestere în industria multimedia în aceasta regiune, iar cerintele de cursuri de înalta calitate în domeniul educatiei  media, ca cele pe care le ofera SAE, sunt clar în ascensiune. Suntem entuziasmati sa aducem Institutul SAE în Romania pentru prima data si asteptam cu nerabdare sa-i primim pe noii nostrii studenti”, a adugat Mircea Kiraly, General Manager SAE Bucuresti si Senior Executive, Full Production S.R.L.

Despre Institutul SAE

Institutul SAE este cea mai mare instiutie de învatamânt superior particulara din lume în domeniul Audio Production, Film Production, Interactive Animation si Applied Multimedia, oferind cursuri practice de specializare cât si programe de cursuri academice în 56 de scoli în 25 de tari.

Institutul SAE a fost înfiintat ca si “Scoala de Inginerie Audio” (SAE) în octombrie 1976 de catre inginerul/producator Tom Misner, care a dezvoltat primul curiculum de practica si teorie combinata în domeniul ingineriei de sunet din lume.

Sistemul unic de învatamânt al SAE ramâne singurul de acest fel în lume si s-a dezvoltat permanent oferind programe în diferite domenii, cum ar fi cel de filmmaking, multimedia si alte domenii ale creativitatii media.

Pentru mai multe informatii:
Office: 021 202 3227
Mircea Kiraly 0741 106 618
Madalina Diaconu 0737 508 316
Bucharest@sae.edu
http://bucharest.sae.edu/en-gb/home/

GUYLAND – IMATURITATEA PERSISTENTA A TINERILOR DE ASTAZI

Guyland. Ce o fi insemnind cuvintul acesta? Nu poate fi tradus exact in romaneste, dar denota un fenomen sociologic tot mai prevalent la barbatii tineri de astazi – persistenta lor imaturitate. Inabilitatea sau lipsa de interes de a se maturiza, de a intemeia o familie, de a deveni tati si soti maturi. Asupra acestui subiect va informam si comentam astazi.
Ca expresie definitorie a acestui grup, “Guyland” a intrat in vocabularul sociologic gratie unei carti de peste 300 de pagini publicate in 2008 pe aceasta tema si cu acelasi titlu: Guyland – The Perilous World Where Boys Become Men (“Guyland – Zona periculoasa unde baietii devin barbati”). Autorul cartii este Michael Kimmel, sociolog si profesor de sociologie la State University of New York at Stony Brook.Vreme de multi ani Kimmel a fost preocupat de aparenta inabilitate a barbatilor moderni de a confrunta diferite provocari ale vietii moderne, in special schimbarile sociale din ultimele citeva generatii privind viata de familie si relationarea. Titlurile cartilor pe care le-a publicat vorbesc de la sine: Manhood in America (Barbatia in America); Men Confront Pornography (Barbatii Confrunta Pornografia); The History of Men (Istoria Barbatilor); si Men’s Lives (Vietile Barbatilor). Iar subtitulul cartii Guyland continua aceasi tema – in epoca moderna transformarea baietilor in barbati, spune Kimmel, a devenit o afacere “periculoasa.”
 
Un fenomen international
 
Fenomenul “guyland,” insa, nu e unul tipic doar societatii americane ci unul international. In Marea Britanie si Australia e cunoscut ca “laddism” (de la cuvintul “lad” adica “tinerel, flacau, baietandru”), in Italia ca “bamboccioni sau mammoni,” iar in Franta ca “Tanguys,” dupa numele filmului francez de acum citiva ani care descrie fenomenul. Mai sunt numiti si “mamma’s boys,” adica baieti care nu se pot inca dezlipi de mamele lor sau de caminul parintesc. In Italia fenomenul acesta pare sa fie cel mai acut, estimindu-se ca jumatate dintre tinerii barbati italieni intre 25 si 34 de ani inca locuiesc cu parintii lor, fiind incapabili de a-si intemeia propria familie. Pe scut, toti acesti tineri dau dovada de dificultati cronice in tranzitia de la adolescenta la stadiul adult de viata.
 
Kimmel a fost determinat sa scrie Guyland in urma multor conversatii  avute de-a lungul anilor cu peste 400 de tineri care l-au alarmat datorita nivelului lor ridicat de imaturitate. Este deci nevoie, spune el, ca societatea sa poarte o conversatie asupra acestui fenomen si despre tinerii care aparent nu se pot maturiza, despre modul lor de viata si mai ales despre impactul pe care ei il au asupra prezentului, dar mai ales, al viitorului societatii.
Despre ce virsta e vorba? Tineri barbati in anii studentiei si pina la 10 ani dupa absolvire. Unii dintre ei insa au nevoie de si mai mult timp pentru a se maturiza. In SUA este vorba de tinerii intre 16 si 26 de ani, adica 22 de milioane de tineri sau 15% din intreaga populatie masculina a Americii.
 
Cum Era Altadata?
 
In alte vremuri acesti tineri dezorientati care astazi parasesc bancile universitatii ar fi fost sirguinciosi sa-si intemeieze o familie imediat dupa absolvirea facultatii, o afacere, sa-si gaseasca un loc de munca, sa devina liber profesionisti, sa-si gaseasca un rost in viata si un loc de prestigiu in societate. In alte cuvinte, sa devina viitorul societatii, liderii de miine, oameni de incredere, respectabili si respectati de semenii lor. Studiile sociologice americane insa reflecta o schimbare radicala in doar ultimele doua generatii. In 1960 77% dintre femeile si 65% dintre barbatii americani sub 30 de ani deja isi dobindisera un rost in viata: au parasit caminul parintesc, si-au terminat educatia, au inceput sa munceasca, s-au casatorit ori au devenit parinti. Pina in 2000 insa aceste procentaje au scazut la 46% pentru femei si la 31% la barbati. In 2000 20% din toti tinerii americani in virsta de 25 de ani inca locuiau cu parintii lor.
 
Cum e astazi?
 
Astazi insa lucrurile stau total diferit. Prinsi intre adolescenta si maturitate ca intr-o menghina, acesti tineri nu se grabesc sa se maturizeze. Viitorul nu-i intereseaza. Vor sa opreasca timpul sa savureze la nesfirsit viata fara griji din universitate. La carte nu sunt buni. Ajung in universitate pentru ca asa e la moda sau pentru ca ii imping parintii din spate. Trec prin holurile si aulele universitatilor ca pestele prin apa fara ca mai nimic sa se prinda de ei. Dispretuiesc studentii sirguinciosi si le dau porecle jignitoare. Dupa ce absolvesc universitatea sar de la un loc de munca la altul. Fara scop, fara intentia de a prinde radacini niciunde. Ca norii dusi de vint spre o destinatie nedefinita. Fara ambitii profesionale. Petrec mai mult timp jucinduse jocuri copilaresti la computer decit sa fie seriosi la locul de munca. Serile, noptile si weekendurile le petrec in baruri, joaca biliard, beau, fumeaza, inventeaza sau isi spun bancuri, dispretuiesc pe cei care lucreaza din greu, si sunt flegmatici. La ziua de miine nu se gindesc. Nici la semenii lor. Le place sportul si isi cheltuiesc energia si banii participind la evenimente sportive. Cistiga bani putini pe careinsa ii cheltuiesc aiurea. Putinii dintre ei care se gindesc la viitor viseaza ambitii grandioase dar nu fac nici planuri nici pasii necesari pentru a le realiza. Constituie un grup compact, un fel de “haita” in care nu intra decit cei care gindesc si se comporta ca ei. Se duc pe strada in grupuri, ca si lupii in haite, pentru ca le lipseste confidenta de sine sau autostima. Liceul e gata la 18 ani, facultatea la 22, dar stilul de viata imatur al acestor ani persista vreme de inca multi ani. Copilaria si adolescenta persista cu incapatinare in anii 20 ai vietii, iar pentru altii chiar si in anii 30. Isi prelungesc adolescenta la infinit. Cu greu incep sa iasa din “guyland” abia spre sfirsitul anilor 20 ai vietii. Sufera de “abulia,” adica o inabilitate cronica de a lua decizii. Nu pot naviga tranzitia spre o varsta matura. Li se pare ca au timp nelimitat pentru a se maturiza. Viata contidiana le este caracterizata de alcool, relatii sexuale multiple, si distractii.
Relatiile lor cu sexul feminin sunt complexe. Toti umbla dupa fete. Fetele sunt in centrul atentiei lor dar nu in centrul vietii lor. Ele exista doar pentru satisfacerea impulsului intim, pentru o noapte, o saptamina sau o luna. Relatiile serioase nu ii intereseaza. Dispretuiesc fidelitatea iar monogamia le este un concept necunoscut. Se lauda mereu si mereu cu aventurile si escapadele nocturne. Pe care insa le exagereaza si despre care mint. De ce? Pentru a parea mai “barbati” decit sunt. Pentru ca doresc sa fie validati de restul grupului ca “barbati.” Nu inteleg necesitatea familiei sau a casatoriei, sau implinirea personala prin relatii stabile si copii. Nu au capacitatea de a fi loiali, nici prietenelor, nici locului de munca, nici unui scop de viata. Singura loialitate cunoscuta lor este fata de tovarasii lor cu care traiesc in “guyland.” “Guyland” le este familia, fericirea, si implinirea vietii. Nu pricep de ce tinerele cer, pe buna dreptate, responsabilitate, fidelitate si respect, adica exact virtutile care nu se practica in Guyland. Unii dintre ei pretind pritenelor lor sa arate frumos, la fel de bine ca vedetele de cinema. Dar sa nu cumva sa caute sa-i trezeazca din somnolenta anilor traiti in guyland. Le cer sa-si modeleze trupurile sa fie in permanenta sexy, super-modele. Iar daca doresc sa fie si ele “admise” in “guyland” trebuie sa adopte acelasi stil de viata si vocabular vulgar. Sociologii numesc aceasta transformare “guyification.”
 
Cum se explica acest fenomen?
 
Care e explicatia acestui fenomen? Kimmel afirma ca “guyland” este un fenomen inevitabil al societatii de consum. Economia moderna s-a transformat din una de productie in una de consum. Suntem incurajati sa consumam, sa cheltuim, si sa ne simtim bine facindu-le pe amindoua. Intr-o astfel de societate, spune Kimmel, “men experience their masculinity less as providers and protectors, and more as consumers” (“barbatii isi exprima masculinitatea mai putin ca si protectori sau furnizori pentru familiile lor, si mai mult ca si consumatori.”) (Pagina 17)
 
Exista Vreun Remediu?
 
Care e remediul, intreaba Kimmel? In primul rind parintii trebuie sa ramina implicati in procesul de maturizare al baietilor lor pina cind se maturizeaza deplin. Majoritatea parintilor cred ca o data cu intrarea baietilor lor la facultate si-au incheiat obligatia de a le directiona mai departe cursul vietii. Gresala, spune Kimmel. In pustiul “guyland,” spune el, tinerii au cea mai mare nevoie de parintii lor. Este inca perioada formativa a caracterului lor. Societatea le da tinerilor libertatea mult dorita la 18 ani, printre altele libertatea de a folosi alcool, de a fuma, de a intretine relatii de intimitate. Libertati care insa intra in viata lor abrupt la 18 ani dar pe care nu stiu cum sa le foloseasca. Libertatea fara responsabilitate insa formeaza o combinatie volatila. Tocmai aici au parintii un cuvint de spus. Daca societatea le da tinerilor “libertati” la 18 ani, parintii trebuie sa le impuna responsabilitatile corespunzatoare. Si nu numai tatii, ci si mamele.
La rindul ei, si societatea are un rol important de indeplinit in tranzitia cu succes a tinerilor de la adolescenta la maturitate. Cum? Afirmind moralitatea, standardele morale si incurajindu-i sa abandoneze obiceiurile copilaresti. In plus, barbatii adulti trebuie sa fie un model pentru cei tineri. Societatea nu poate supravietui fara ei. Barbatii insa nu se nasc si nici nu se formeaza peste noapte ci sunt rezultatul unui proces care se cere a fi supravegheat. In alte cuvinte, barbatia nu se mosteneste. Se invata.
 
GUYLAND IN ROMANIA?

Se poate vorbi despre un fenomen “guyland” chiar si in Romania? Poate da sau poate nu. Ne-a atras insa atentia artiocul alaturat publicat pe 7 septembrie 2010 in ziarul Adevarul si intitulat “Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi?” E un articol bun si vi-l recomandam. Din motive de spatiu l-am scurtat, dar poate fi citit in intregime aici: http://www.adevarul.ro//societate/viata/Ce_se_intampla_cu_tinerii_din_ziua_de_azi_0_330567440.html
 
Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi?
La varsta la care societatea i-ar vedea intemeindu-si familii, multi dintre tinerii de azi depind inca financiar de parintii lor si experimenteaza ceea ce specialistii numesc “adolescenta prelungita”.
Din ce in ce mai multi tineri trecuti de 20 de ani se intorc in casa parinteasca, pentru ca nu pot sau nu vor sa-si asume responsabilitati. Se intampla peste tot in lume. (…) Astfel, potrivit unei analize realizate de “New York Times”, o treime dintre tinerii americani si canadieni cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani isi schimba caminul in fiecare an, iar 40% din ei se muta cel putin o data inapoi, in casa parinteasca. Totodata, in intervalul de varsta 20-30, tinerii isi schimba jobul, in medie, de sapte ori, fiind mult mai instabili decat la oricare alta varsta. Mai mult, doua treimi dintre ei locuiesc o vreme cu un partener fara a se casatori, intrucat casatoria nu reprezinta pentru ei o prioritate la aceasta varsta.Astfel, daca in anii ’70 femeile din generatia “baby boom” se casatoreau, in medie, la 21 de ani, acum, tinerele se marita pe la 26 de ani. La fel se intampla si in cazul barbatilor: in anii ’70, varsta medie la care se casatoreau era de 23, in timp ce astazi insuratoarea devine “normala” la 28 de ani. Avem de-a face cu un decalaj de cinci ani intr-un interval putin mai mare de o generatie. Sociologii numesc acest fenomen “schimbarea orarului de maturizare”, fenomen ce atinge o buna parte dintre culturile lumii si ce consta in indeplinirea tot mai tarzie a celor cinci criterii specifice maturizarii: finalizarea studiilor, parasirea casei parintesti, independenta financiara, casatoria si statutul de parinte. Potrivit datelor oficiale din Statele Unite ale Americii si a celor publicate de autoritatile canadiene, mai putin de jumatate dintre tinerii care aveau deja 30 de ani in anul 2000 indeplineau toate cele cinci criterii stabilite de sociologi, in timp ce, in anii ’70, criteriile erau realizate de acelasi procent de tineri care aveau insa 25 de ani.
 
Maturizare cu termen-limita
 
Astazi, tinerii iau in serios macar cateva dintre aceste criterii, daca nu pe toate, in apropierea varstei de 30 de ani. Psihologul Jeffrey Jensen Arnett, de la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts, SUA, sustine ca pana la 30 de ani, tinerii experimenteaza un “sens al posibilitatilor”, adica exploreaza propria identitate ceva mai profund decat o faceau in perioda propriu-zisa a adolescentei lor. Abia cand se apropie de varsta de 30 de ani, orizontul lor se ingusteaza, astfel incat incep sa se gandeasca serios la angajamentele pe care le au de facut, intrucat pentru ei aceasta varsta coincide cu un “termen-limita” al adolescentei prelungite.
 
Neintelegerile asupra statutului
 
In Occident, “adolescenta prelungita” a nascut dezbateri aprinse intre sociologi si psihologi. Si asta pentru ca implicatiile acestui fenomen se rasfrang asupra serviciilor sociale, asa cum s-a intamplat in urma cu un secol, cand s-a descoperit ca adolescenta este o etapa din viata oricarui om, iar institutiile de invatamant, cele medicale, dar si legile au fost schimbate in asa fel incat nevoile celor cu varste cuprinse intre 12 si 18 ani sa fie protejate. Astfel au aparut ciclurile secundare in scoli, dar si legile potrivit carora intre 14 si 18 ani, desi inca minori, adolescentii sunt suficient de maturi sa-si aleaga tutorele legal, in cazul in care parintii lor mor. Neintelegerile asupra statutului tinerilor reies si din regulile de zi cu zi. Astfel, la 18 ani, tinerii au voie sa voteze, dar in unele state din America, orfanii parasesc caminele abia la varsta de 21 de ani. Mai mult, baietii sunt chemati in armata la 18 ani, dar nu au voie sa consume alcool pana la 21 de ani. Tot in America, permisul de conducere este acordat incepand cu varsta de 16 ani, insa companiile de inchirieri auto percep comisioane celor care nu au implinit 25 de ani. De aceea, psihologii si sociologii straini se intreaba daca tinerii de azi ar trebui sa se bucure mai mult timp de beneficiile acordate adolescentilor de catre institutiile statelor, pentru a evita reintoarcerea in caminul parintesc pe considerente financiare.
 
Adolescenta si “curba deznadejdii”
 
Adolescenta ca si concept a fost descoperita in 1904, odata cu publicarea studiului “Adolescenta”, de catre G. Stanley Hall, psiholog si primul presedinte al Asociatiei americane de psihologie. Hall a atribuit aceasta etapa schimbarilor sociale ce intervin odata cu implinirea varstei de 20 de ani. Fiind totodata primul presedinte al Universitatii Clark, unde preda acum psihologul Arnett, Hall a descris adolescenta ca acea perioada de “furtuna si stres” in care tulburarile emotionale se imbina cu starile de intristare si de rebeliune. Potrivit lui, “curba deznadejdii” incepe la varsta de 11 ani, creste la cote maxime in jurul varstei de 15 ani si scade simtitor pana la varsta de 23 de ani. Incepand cu 1990, Arnett a inceput sa suspecteze ca un fenomen asemanator se instaleaza in jurul varstei de 20 de ani, la tinerii de atunci. Fenomenul persista si acum.
 
Maturizare in trei etape
 
Potrivit psihologului Erik Erikson, adultii trec prin trei stadii de-a lungul vietii lor. Astfel, “maturitatea tanara” incepe la 20 de ani si se termina la 45, moment in care incepe “maturitatea mijocie”, ce se sfarseste la 65 de ani. Peste aceasta varsta, oamenii experimenteaza “maturitatea tarzie”.
 
Ce ii tine pe tineri in casa parinteasca
 
Nevoia unei educatii solide care sa permita supravietuirea intr-o economie bazata pe informatie este doar unul dintre factorii ce au condus la aparitia fenomenului de “adolescenta prelungita”, sustine psihologul american Jeffrey Jensen Arnett. Totodata, el arata ca la aparitia acestui fenomen au contribuit si alte aspecte ce tin de schimbarile culturale.
Consimtamantul general asupra raporturilor sexuale inaintea casatoriei – situatie ce reduce presiunea resimtita de tineri pentru a se casatori -, concubinajul si metodele de contraceptie, precum si accesul femeilor la tehnologii moderne pentru a ramane insarcinate in afara perioadei fertile, in asa fel incat sa-si poata vedea linistite de cariere, toate aceste aspecte inlesnesc amanarea procesului de maturizare, arata Arnett.
 
Adulti si nu prea
 
Totodata, intr-un studiu realizat de psihologul american in randul a 550 de tineri din invatamantul superior din Columbia, New Orleans, Los Angeles si San Francisco, Arnett a constatat ca studentii erau extrem de preocupati de propria persoana, nesiguri in privinta viitorului si, totodata, mult mai optimisti decat orice alta categorie de varsta analizata. Potrivit psihologului, toate aceste concluzii arata ca tinerii de 20 de ani experimenteaza un “sens al posibilitatilor”, intrucat niciunul dintre participanti nu si-a putut imagina ca viitorul i-ar putea aduce un job istovitor, un divort urat sau niste copii care-l vor trata cu dispret sau il vor dezamagi. Totusi, Arnett a observat ca majoritatea se confrunta in acelasi timp cu sentimente de nesiguranta, tristete, frustrare, dar si cu impresia ca nu inteleg foarte bine regulile jocului.
 
Ce se intampla in creierul lor
 
 
Astfel, peste 60% din ei au marturisit ca se simt si adulti, si “nu chiar adulti”. De altfel, aceasta stare duala reflecta si ceea ce se intampla cu creierul lor, care este “deopotriva matur si nu prea”. Neurologii au descoperit recent, in urma unui studiu sponsorizat de Institutul National de Sanatate Mintala din SUA, realizat pe un esantion de 5.000 de persoane, ca dezvoltarea creierului continua pana in jurul varstei de 25 de ani, cand acesta atinge, de regula, stadiul de maturitate. Totusi, aceasta maturizare nu intervine in mod automat, ci depinde de conexiunile dintre sinapse folosite de fiecare. Astfel, creierul functioneaza dupa principiul “foloseste sau pierzi”, intrucat sinapsele neutilizate se inchid si se formeaza conexiuni doar intre cele utilizate. Acest proces se intensifica in perioada copilariei si in cea a adolescentei, dar si dupa implinirea varstei de 20 de ani, cand celulele creierului se inmultesc.
Totodata, blocajul tinerilor intre adolescenta si maturitate este generat uneori si de parinti. De cei supranumiti de psihologi “parinti elicopter”, care “survoleaza” zona problemelor cu care se confrunta copiii lor chiar si dupa ce acestia cresc indeajuns de mult incat sa-si poarte singuri de grija.”Parintii ar putea regreta ca s-au grabit sa se casatoreasca sau sa-si construiasca o cariera si spera ca macar copiii lor sa beneficieze de mai multe oportunitati decat ei. Sau si-ar putea dori o relatie mai stransa cu copiii lor, atunci cand acestia se hotarasc sa plece de acasa”, explica Robin Marantz Henig, jurnalist la “The New York Times” ce anume ii tine sau ii readuce pe tineri in casa parinteasca.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

EDUCATIA ACASA (HOMESCHOOLING) IN ROMANIA: DA SAU NU?

Interventia pe care AFR a facut-o acum o saptamina la CEDO in sprijinul drepturilor parentale, in special acela de a-si educa copiii acasa, a atras atentie. Atit in Romania cit si in media crestina internationala http://www.lifesitenews.com/news/pro-family-group-puts-pressure-on-european-court-over-notorious-homeschooli/ Ca atare gasim potrivit sa discutam astazi despre homeschooling (adica aducatia la domiciliu) in Romania.
AFR sprijina dreptul parintilor de a-si educa copiii acasa. Acest drept face parte, afirmam noi, din manunchiul de drepturi fundamentale pe care parintii trebuie sa il aibe in relatia cu copiii lor. Notiunea de homeschooling, insa, este destul de noua la romani si ca atare mai putin inteleasa. In Romania deja exista o miscare in favoarea educatiei la domiciliu. La nivel european, insa, situatia e mai complexa si oscileaza intre doua extreme. In Marea Britanie, unde mai mult de 100.000 de copii sunt educati acasa, se poate vorbi despre un drept autentic al parintilor de a-si educa copiii acasa. Pe de alta parte, anul trecut Suedia a adoptat cele mai draconice legi din Europa impotriva educatiei la domiciliu, interzicind-o in toate circumstantele cu exceptia celor „extraordinare.” Iar in Germania unii parinti care au incercat sa-si educe copiii acasa au fost arestati. De fapt, anul trecut, Statele Unite au acordat azil politic unei astfel de familii.
In afara Europei, SUA si Canada sunt tarile cu cei mai multi copii educati acasa. Recent au fost emise statistici in SUA dupa care la ora actuala peste 2 milioane de scolari americani, sau 4% din toti elevii de varsta scolara, sunt educati acasa. In Canada numarul este cu mult mai modest, in jur de 70.00, dar in crestere. Acum 30 de ani doar 20.000 de copii americani erau educati acasa. http://www.christianpost.com/article/20110106/homeschooling-community-grows-beyond-2-million/
Cui se datoreaza cresterea aceasta vertiginoasa a numarului copiilor americani educati acasa? Motivele sunt multiple si pragmatice. Multe din scolile publice americane sunt infesatate de droguri, imoralitate, relatii sexuale ilicite, propaganda homosexuala, pornografie, pedofili, invatatori homosexuali, violenta, bullying, sau presiunea de grup (peer pressure) care rezulta in comportamente vicioase, etc. Parintii preocupati de educarea morala a copiilor lor, in special cei crestini, isi educa copiii acasa intr-un mediu alternativ, moral, departe de droguri si imoralitate. Care sunt rezultatele? Extraordinare. Fara exceptie toate studiile facute pe acest subiect indica ca scolarii educati acasa sunt mai bine pregatiti si dotati academic decit cei educati in scolile publice. Un exemplu remarcabil sunt copiii educati acasa in Canada. Ani la rind echipele de dezbateri (debate teams) britanice, formate la Oxford, au detinut titlul mondial la dezbateri. In ultimii ani, insa, an dupa an titlul mondial a fost cucerit de elevi canadieni educati acasa. Iar in SUA s-a format o universitate speciala pentru copiii educati acasa, prestigiosul Patrick Henry College din Virginia. Absolventii acestei universitati sunt mult cautati ca stagiari sau angajati (staffers) in cercurile parlamentare conservatoare din Washington.
Va prezentam 3 comentarii pe marginea subiectului de astazi. Primul e din partea AFR si a fost pregatit de catre d-l Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR. Celelalte doua constituie o dezbatere pe aceasi tema publicata de HotNews pe 13 septembrie 2009 si care a avut loc intre doi protagonisti, d-l Stefan Vlaston, argumentind impotriva educatiei la domiciliu, si d-l Mircea Platon, argumentind pentru. Din motive de spatiu redam doar citeva paragrafe din argumentele fiecarui expert, iar aici puteti citi ambele articole in intregime. http://think.hotnews.ro/mai-are-valoare-scoala-romaneasca-scoala-de-stat-vs-homeschooling.html

Educatia la domiciliu (homeschooling)
Un material realizat de Alianta Familiilor din Romania (Bogdan Mateciuc)
In Romania, legea prevede ca obligatoriu si gratuit invatamantul de 11 clase (patru ani de invatamant primar, cinci ani de gimnaziu si doi ani de liceu). Ca si alte domenii, cum ar fi cel al sanatatii, Statul social porneste de la dorinta de a-i ajuta pe cetateni, de a veni in intampinarea lor punandu-le la dispozitie servicii si facilitati care, undeva pe parcurs, au devenit obligatorii. Educatia, ca si asigurarile sociale (pensie si sanatate), nu le mai sunt oferite acelor cetateni care, in lipsa de alternativa, ar dori sa apeleze la serviciile Statului, ci le sunt impuse pe considerentul ca Statul administreaza si presteaza cel mai bine aceste servicii.
In realitate insa, atat in domeniul educational, cat si in cel medical, se pot vedea marile probleme cu care se confrunta sistemul gestionat de Stat si servit cu titlu obligatoriu cetatenilor. Pe de-o parte, serviciile de sanatate sunt ineficiente, de o calitate indoielnica, corodate de coruptie si spaga. Prin sistemul asigurarilor obligatorii de sanatate, cetatenii sunt fortati sa cumpere aceste servicii proaste, desi astazi exista disponibile servicii private de sanatate. Pe de alta parte, sistemul de invatamant, mostenitor in mare masura al sistemului comunist in care se punea accent pe cantitate, nu pe calitate, a devenit dupa lovitura de stat din 1989 tot mai rupt de realitatile socio-economice ale tarii si ale mapamondului. Invatamantul romanesc actual produce, in cel mai bun caz, olimpici ale caror merite de pe bancile scolii nu influenteaza in nici un fel performantele economice ale companiilor romanesti dupa absolvire. Statele cele mai dezvoltate ale lumii nu au sisteme de invatamant cu atat de multi elevi olimpici, dar au specialisti capabili sa sustina cu cunostintele lor economia nationala – privata sau de stat. Invatamantul romanesc nu este in masura sa produca specialistii si profesionistii care sa asigure dezvoltarea economica a tarii. Volumul de informatii predate in scoala este foarte mare si reprezinta o povara pentru copii. Directorii scolilor, in intelegere cu unele edituri scolare, le impun invatatorilor si profesorilor sa foloseasca anumite manuale. Acei elevi sau studenti care, ajutati din alte directii – eventual de familie – reusesc sa asimileze cu discernamant acele informatii si cunostinte utile din uriasul bagaj informational de tip balast promovat de invatamantul de stat, parasesc tara indreptandu-se spre alte orizonturi unde considera ei ca au sanse mai mari sa aplice acele cunostinte invatare. Noua Lege a invatamantului promovata in anul 2010 nu a adus o reforma substantiala in domeniu, ci a implementat doar unele schimbari de suprafata.
Expresia „educatia la domiciliu” a aparut pentru prima data in Dreptul roman in anul 2003, in Legea Invatamantului, dar se refera la educarea acasa a copiilor care se nu se pot deplasa. In alte state insa, expresia defineste acea educatie pe care parintii o asigura copiilor lor acasa, prin ei insisi sau prin terti. Conceptul a aparut in secolul XIX in Statele Unite, unde astazi reprezinta o forma legala de educare a copiilor. Aproximativ doua milioane de copii sunt educati acasa in SUA. In Europa, sistemul este legal in Austria, Franta, Irlanda, Slovenia si Marea Britanie.
Atitudinea statelor fata de educatia la domiciliu variaza. Statele cu o atitudine mai liberala le recunosc parintilor dreptul de a dispune de educatia copiilor si de a alege forma considerata de ei potrivita. In cazul educatiei la domiciliu, manualele scolare greoaie sunt inlocuite cu lectii practice si vizite pe teren (la muzee). La final, dupa un numar de ani in care au fost educati acasa, copiii merg si sustin aceleasi examene la institutiile superioare de invatamant, ca si elevii proveniti din scolile de state. Filosofia este una practica: conteaza ce cunostinte ai, nu de unde le ai.
Acest sistem are niste avantaje certe. Ca parinte, cunosti cel mai bine inclinatiile copilului si ritmul in care invata el. Predarea fata in fata permite intrarea in profunzime, acolo unde este nevoie. In acelasi timp, avand in vedere manifestarile periculoase din ultima vreme din scolile romanesti, educarea acasa a copiilor pare o alternativa mult mai sigura.
Statele cu o atitudine mai „sociala” nu doar ca nu le recunosc parintilor dreptul de a-si educa la domiciliu copiii, dar au si o legislatie in baza careia parintii sunt trasi la raspundere pentru aceasta „infractiune”. Mentionam aici doar exemplul Suediei[1] si al Germaniei[2]. Desigur, autoritatile din aceste state au propria explicatie atunci cand interzic educatia la domiciliu, explicatie care este rezonabila intr-o masura limitata. Ele pretind ca, interzicand educarea copiilor la domiciliu, in cadrul familiei, previn astfel formarea unor persoane inadaptate social sau cu comportamente antisociale, care ulterior pot crea probleme societatii si Statului prin atitudinile extremiste sau segregationiste pe care le-au dobandit in cadrul educatii la domiciliu. Acest rationament nu este neaparat corect pentru ca nici sistemul educational de stat nu este in masura sa asigure integrarea sociala a elevilor ca cetateni ai tarii.
Pentru acei parinti ce doresc sa-si educa copiii la domiciliu, pozitia Statului de a-i obliga sa-si trimita copiii la scoala de stat este un abuz. Statul isi aroga dreptul de a le educa copiii nu dupa valorile pe care le impartasesc parintii, ci dupa setul de valori creat de Stat, valori care nu intarzie sa vina in conflict cu valorile din familie, odata ce copilul incepe sa se miste intre educatia si valorile de acasa si educatia si valorile de la scoala. Pentru a fi mai specifici asupra acestui conflict, mentionam doar Educatia pentru sanatate (unde copiii afla despre perversiunile sexuale), Biologia (unde copiilor li se spune ca omul a evoluat din maimuta) si Educatia civica (unde copiii invata despre o morala si o etica artificiale si discutabile, care nu izvorasc din morala crestina, ci din spiritul trecator al epocii).
In Romania, conceptul de educatie la domiciliu ramane cvasi-necunoscut. Exista o asociatie care are ca obiect de activitate promovarea educatiei la domiciliu, insa progresele realizate sunt foarte reduse. Singura initiativa legislativa in acest domeniu, ramasa fara rezultate, a apartinut deputatei Carmen Axenie (PD-L) in cursul anului 2010. Potrivit declaratiilor ei, „homeschooling-ul este formula care lipseste din lege… Este necesara legiferarea pentru a avea o reforma reala. Trebuie stimulat pluralismul educational prin sustinerea invatamantului particular, confesional, a alternativelor educati¬ona¬le.” Doamna Axenie a luat decizia de a promova acest concept dupa ce a aflat ca o familie crestina dintr-un sat refuza sa-si mai trimita copilului la scoala cu autobuzul pentru ca in statia de autobuz sunt expuse reviste pornografice.
In afara de motivatia religioasa, unii parinti ar opta sa-si educe acasa copiii din cauza calitatii proasta a invatamantului de stat si din dorinta de a-si feri copiii de influenta unei educatii puternic ideologizate si de mediul violent prezent in multe scoli publice.
In incheiere, va prezentam cateva date din Statele Unite, tara de origine a educatiei la domiciliu.
O cercetare realizata in 2009 a aratat ca acei copii educati acasa au obtinut scoruri cu 34%-39% mai mari decat elevii din scolile publice la testele de cunostinte. Ei frecventeaza bibliotecile mai des, au mai multe activitati de socializare, folosesc computerul mai mult, se uita la TV mai rar, 71% merg la universitate, fata de 69% dintre absolventii din scolile publice, performantele sunt mai putin influentate de venitul parintilor si de educatia acestora, iar rezultatele la teste sunt la fel de bune in statele cu control ridicat din partea autoritatilor ca si in cele cu cerinte minime. Nu in ultimul rand, costul educatiei la domiciliu este de zece ori mai mic pentru un elev decat intr-o scoala publica (550 de dolari pe an, fata de peste 5.300 de dolari).

DIN NOU DESPRE SCOALA ACASA –DEZBATEREA HOTNEWS (13-9-2010)
http://think.hotnews.ro/mai-are-valoare-scoala-romaneasca-scoala-de-stat-vs-homeschooling.html

Contra –  de Stefan Vlaston, profesor, presedintele Asociatiei Profesionale pentru Educatie si Cercetare – Edu Cer
Discutia aceasta este veche si pasionala. Cel mai vehement studiu contra educatiei de stat este Impotriva socialismului educational, scris de Murray N. Rothbard. Autorul argumenteaza ca invatamantul public gratuit este un mijloc utilizat de guvernanti pentru a indoctrina si modela tineretul unei natiuni in directia dictata de interesele pe care acestia le slujesc.
Care este, totusi, rolul statului?
Statul este  responsabil in fata cetatenilor de legalitatea, calitatea sau cel putin nenocivitatea bunurilor si serviciilor aflate in piata la un moment dat. De exemplu a serviciilor medicale si farmaceutice. Cu serviciile de educatie si formare profesionala  este mai simplu, ca din lipsa de educatie nu se moare. Statul mai este responsabil de o egalizare, pe cat posibila, a sanselor, a echitatii accesului la educatie, a solidaritatii sociale. Faptul ca anumiti copii s-au nascut si traiesc in familii sarace nu este vina lor, fara interventia statului ar trebui sa refaca destinul parintilor, adica sa traiasca si ei in saracie si ignoranta. Solidaritatea sociala ii ajuta sa depaseasca aceasta conditie.
Prin instrumentele pe care le are la indemana, statul inlocuieste (sau ar trebui sa inlocuiasca) parintii, in alegerea traseelor educationale ale copiilor. In functie nu de dorinte, de sperante si iluzii desarte ci de inclinatiile, talentele, potentialele copiilor, cerintele pietei muncii, adesea ignorate de parintii cu mai putina educatie. Statul certifica studiile, prin examene de absolvire. Sau da dreptul institutiilor de invatamant private acreditate sa le certifice. Fara diplome de absolvire, care sa confirme obtinerea unor competente specifice programelor de studii urmate, este greu de vazut cum se pot continua studiile la un nivel superior, respectiv intrarea in piata muncii.
Experienta invatamantului superior privat.
Profitand de explozia cererii de diplome universitare dupa 1990, invatamantul superior privat a devenit o afacere profitabila, indiferent la rezultatele activitatii, profitand de naivitatea tinerilor, de lipsa de control din partea organismelor de stat, de complicitatea parlamentarilor, ministrilor si  decidentilor, direct interesati prin bani si influenta in transformarea universitatilor private  in “fabrici de diplome” si de bani. Fenomene negative, de genul universitatii Spiru Haret au distrus increderea publicului in invatamantul superior privat, mai ales de cand diplomele emise de aceasta universitate, la programele de studii neacreditate, nu sunt recunoscute in piata muncii.
Invatamantul prescolar privat
Gradinitele private au avut si au un nesperat succes, banii mai multi provenind din taxe si controlul nemijlocit, aproape zilnic, al parintilor au  condus la o prestatie multumitoare. Lucrand adesea cu un numar mic de copii, rezolvand criza de spatii pentru invatamantul prescolar din sistemul de stat, oferind solutii pentru parintii ocupati toata ziua la slujbe grele dar bine platite, invatamantul prescolar privat reprezinta o poveste de succes in plina dezvoltare. Inclusiv prin oferta de “after school” pentru elevii din invatamantul primar sau gimnazial.
Ce s-ar intampla in situatia in care educatia ar deveni un sistem in intregime privat?
(a) Fara un control institutional, din partea statului sau poate a unor agentii independente, fara competitia generatoare de calitate, interesele materiale ale furnizorilor ar predomina si ar transforma tot invatamantul in ceeace este acum cel superior: o fabrica de diplome. (b) Este posibil sa nu functioneze solidaritatea sociala, astfel incat copii proveniti din familii sarace sa nu poata depasi conditia sociala a parintilor lor. (c) Parintii fara prea multa educatie ar fi tentati, in multe cazuri, sa nu-si trimita copiii la scoala, condamnandu-i la munca de supravietuire in sanul familiei, in special in mediul rural. (d) Un curriculum national, instrumentat si controlat de stat, daca ar urma modelele europene de succes, ar fi mai eficace, obligand scolile sa-si upgradeze resursele umane si materiale pentru a face fata obiectivelor scolare europene. Suntem in situatia de a arde etapele, nu ne permitem sa evoluam liniar, pentru ca n-am ajunge niciodata din urma statele cu un invatamant si economie performante.
Concluzii
Statul are obligatia de a supraveghea in continuare, cu mai multa fermitate, sistemele de educatie si formare, sa protejeze cetatenii de actiuni nocive, precum cele intamplate la Universitatea Spiru Haret, sa autorizeze, acrediteze si sa controleze  unitatile furnizoare de astfel de servicii. Util ar fi ca evaluarea periodica a calitatii sa fie de terta parte, realizata de agentii independente, pentru a micsora tentatia statului, ca furnizor principal de servicii educationale, sa inchida ochii si sa ascunda gunoiul sub pres, cand e vorba de prestatia propriilor unitati. Gestionarea de catre societatea civila a acestor agentii si evaluatori independenti ar fi binevenita, ca o garantie a corectitudinii, profesionalismului si credibilitatii.
Totusi, invatamantul superior si o parte din invatamantul preuniversitar, cel de foarte buna calitate, ar putea fi concesionate sau privatizate cu avantaje evidente. Alaturi de finantarea de la stat, prin vouchere educationale sau prin alte mijloace, invatamantul superior ar beneficia de o piata libera nedistorsionata de diferenta de finantare, s-ar instaura competitia generatoare de calitate, totul sub un control al agentiilor de stat si private de evaluare a calitatii, autohtone sau europene, inscrise in EQAR, Registrul European al Agentiilor de Evaluare a Calitatii in Educatie. Elevii si studentii performanti, dar lipsiti de resurse materiale ar urma sa beneficieze de burse sociale, care sa le asigure taxele si intretinerea completa pe parcursul scolaritatii, conditionat de promovarea cu note mari a examenelor sau obtinerea de credite. S-ar elibera astfel importante resurse pentru asigurarea unui invatamant obligatoriu de buna calitate.
O dezbatere publica pe aceste teme trebuie inceputa si continuata, 20 de ani de invatamant care ne trimite la coada clasamentelor internationale fiind deja prea multi.
PRO:de Mircea Platon, scriitor, istoric
Dupa 1989, in loc sa recladim un sistem de invatamant clasic, al carui scop ar fi educarea elevilor in spiritul a ceea ce are mai bun traditia culturala romaneasca si universala, s-a trecut la un invatamant alternativ, facultativ, futurist si vag. Scoala de acasa e o alternativa la “alternativa” care, dupa 1989, a transformat sistemul de invatamant romanesc intr-o centrifuga furnizoare de vata de zahar pe bat. Scoala de acasa e o forma de rezistenta si de protest impotriva unui sistem de educatie care nu isi mai indeplineste menirea.
In conditiile existentei unui invatamant normal, bazat pe un curriculum si pe metode pedagogice clasice, pe gramatica, logica, retorica, istorie universala, limbi clasice, asa cum era scoala in Romania anului 1947, scoala de acasa nu si-ar avea rostul decat in cazul unor comunitati etnice, religioase sau ideologice inchise, care ar dori in acest fel sa-si perpetueze identitatea. Dar acolo unde scoala promoveaza continuu, deliberat sau involuntar, prin programa sau prin atmosfera din scoala, analfabetismul si imoralitatea, atunci scoala de acasa devine un mod legitim al majoritatii de a protesta impotriva caderilor sistemului educational public si de a asigura transmiterea acelor valori care ajuta la perpetuarea unei natiuni de oameni integri. Scoala de acasa e deci o forma de protest si un remediu. Ea nu poate inlocui sistemul de invatamant public, dar, ca forma de invatamant privat, poate ajuta copiii sa scape urmarilor nefaste ale unui sistem de invatamant public nociv din punct de vedere intelectual si moral. Scoala de acasa nu e un mod de a dezerta de la batalia pentru un sistem de invatamant public sanatos. Din contra, scoala de acasa e un mod de a rupe cercul vicios care sustine invatamantul public de proasta calitate.
Scoala de acasa e redescoperirea invatamantului la scara umana, un refuz al modului in care sunt “procesati”, pe banda rulanta, elevii de azi. Scoala de acasa nu creaza consumatori si nici rotite ale sistemului, ci oameni care pot sta pe propriile picioare, educati sa fie liberi si responsabili. Scoala de acasa nu submineaza insidios relatia dintre parinti si copiii in folosul profesorului-agent de indoctrinare (comunista, neoliberala, politic corecta etc.). Ceea ce nu inseamna ca scoala de acasa consta intr-o mama, fanatica religios, facand intr-o debara exercitii de aritmetica cu patru copii desculti.
De regula, scoala de acasa, in S.U.A. si in Europa de Vest, presupune efortul concertat al mai multor familii care se grupeaza pentru a-si educa impreuna copiii, mai ales cei din clasele I-VIII. In acest fel, copilului nu ii lipseste socializarea. Dar aceasta socializare se face organic, in comunitatea centrata pe familia exinsa, intr-un mediu ocrotitor, fara droguri, sex si violenta. Copilul, si parintii, descopera astfel virtutile comunitatii, ale vecinatatii, lucru important intr-o lume altminteri dominata de solidaritati mecanice, nu organice, de mobilitate motivata economic (te duci unde gasesti de lucru) care distruge familii si comunitati.
Anchetele si studiile efectuate in Occident arata ca scoala de acasa e practicata de parinti de cele mai diverse optiuni politice si identitati etnice si religioase: de la evrei sau atei la musulmani si crestini, de la ecologisti la baptisti, de la stanga anarhista la dreapta traditionalista. Copiii educati acasa obtin de regula rezultate cu 15-30 la suta mai bune la examene decat copiii educati in scolile publice. Materiile, obiectivele asumate si examenele sunt aceleasi. Difera insa calitatea programei si unghiul de abordare. Daca parintii nu se pricep la anumite materii, pot angaja preparatori, mai ales in cazul in care se grupeaza mai multe familii. Statul ofera reduceri de impozite familiilor care isi educa acasa copiii. Scoala de acasa e un mod de a redeveni responsabili in privinta educatiei copiilor nostri. Cred deci ca ar trebui tratat cu toata seriozitatea si legalizat ca forma de invatamant nu alternativ, ci de rezistenta.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Scoala si Gradinita „Romano-Finlandeza” din Bucuresti si-au deschis portile pentru a-si primi invataceii

Sambata, 30 octombrie 2010, a avut loc ceremonia de deschidere a Scolii si Gradinitei „Romano-Finlandeze” din Bucuresti, unitate de invatamant preuniversitar particular. Printre cei prezenti la eveniment si care au adresat un mesaj de felicitare cu aceasta ocazie, se numara Irmeli Mustonen, Ambasador al Finlandei in Romania, Ramona Manescu, Europarlamentar ALDE, Presedinte al Consiliului de Conducere al Scolii si Gradinitei „Romano-Finlandeze”, Crin Antonescu, Presedintele PNL, Senator PNL, Mircea Diaconu, Senator PNL, Adina Valean, Europarlamentar ALDE, Hannu Takkula, Europarlamentar ALDE, Membru al Consiliului de Conducere al Scolii si Gradinitei „Romano-Finlandeze”.

„Educatie de calitate pentru toti”

Infiintate in cadrul Asociatiei „Centrul Crestin Bucuresti”,  al carui presedinte este Dr. Ioan Ceuta, Scoala si Gradinita „Romano-Finlandeza” au in dotare sala de sport, sala de mese, bucatarie, laborator multimedia, cabinet psihologic, cabinet medical, biblioteca si amfiteatru.

Avand ca moto: „Educatie de calitate pentru toti”, in aceasta institutie de invatamint se pune accentul pe relatia stransa parinte-copil-profesor si se incurajeaza abordarea personalizata, in functie de aptitudinile si potentialul fiecarui copil. In acest sens, Scoala si Gradinita „Romano-Finlandeza” asigura un curriculum adaptat nevoilor copilului, expunere la diverse culturi europene si orientare spre performanta.

Educatie de tip incluziv

Cu o echipa de profesori bine pregatia si dinamica (fiecare cadru didactic a urmat un stagiu de pregatire in Finlanda), elevii si prescolarii de la aceasta unitate de invatamant beneficiaza de avantajele unei educatii de tip incluziv. Pe langa after school si o oferta variata de programe extracurriculare (limba engleza, limba franceza, informatica, etc.),  aici exista o preocupare permanenta pentru stimularea creativitatii copiilor prin arta, sport, balet si muzica.

Proiectul „De la Gradinita la Liceu”

Creand un cadru in care sa nu se tina cont de considerentele sociale, fizice sau religioase, Scoala si Gradinita „Romano-Finlandeza” reprezinta un inceput pentru ceea ce va insemna reforma educatiei in Romania. Fondatorul Scolii si Gradinitei „Romano-Finlandeze” este Dr. Ioan Ceuta, iar manager de proiect, Alina Cristiana Carja.

Pentru mai multe detalii privind proiectul Scolii si Gradinitei „Romano-Finlandeze” (De la Gradinita la liceu), vizitati pagina de Internet http://www.scoalafinlandeza.ro

Corina Diamanta Lupu

Puncte de Vedere

Postati ferm si definitiv pe terenul familiar lor, unii oameni privesc lumea numai din perspectiva personala, limitata, locala, sau partizana, ignorand voit, ori dispretuind orice alte puncte de vedere. Putini sunt cei cu adevarat ignoranti cu privire la existenta altor unghiuri din care lumea poate fi privita. Ridicolul pozitiei lor consta in faptul ca se cred cocotati tocmai pe piscul muntelui, de unde privesc semet la semenii lor din vale. Dac-ar fi cu adevarat elevati pe creasta muntelui, pretentia lor ar putea fi legitima. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Blocaje insesizabile (de ei) se interpun intre ei si lume, precum copacii proverbiali, impiedicandu-i sa vada intreaga padure a realitatii in care-si duc existenta.
Iti va fi greu, daca nu imposibil, sa dialoghezi cu un om apartinand unei atari categorii. Nu va accepta argumente, nu se va lasa clintit din convingeri, nu va fi dispus a face un singur pas de apropiere. El nu stie ce-i compromisul. Convingerile lui, imbracate doar in straie de alb si negru, niciodata in nuante intermediare, sunt croite la comanda. I se potrivesc perfect si nu se simte confortabil decat in ele . Isi apara cu indarjire parerile, pe care nu le percepe ca “personale”, ci ca postulari emise de la inaltimea pozitiei lui de necontestat. Dubiul nu-i tulbura somnul si indoiala nu locuieste pe strada lui.
Incremenit pe soclul pozitiei auto-asumate, se izoleaza inevitabil de aproapele lui, auto-condamnat la singuratate si individualism, incapabil a comunica. Chiar si in familie el troneaza dictatorial de la inaltimea morala a unui pretins caracter fara pata.
Adevarul nu este relativ si binele nu-i personal . Fiind universal si absolut, adevarul poate fi acceptat, ignorat, sau respins (la modul personal). Nici un om nu dispune de adevarul intreg; nu-l cunoaste in stare pura. Minereul adevarului contine inca urme de reziduuri rezultate din educatie, prejudecati, cultura, traditii, etc, si-i supus unui proces continuu de rafinare.
Adevarul n-are tata, nici mama, ori nepoti si ne trateaza pe toti cu impartialitate. Nu tot asa, insa, ne raportam noi la adevar. Ceva, in natura noastra alterata de mandrie, ne convinge mai totdeauna ca am detine monopolul asupra lui. Adevarul nu origineaza in noi si nu-si va afla salas decat in mintea care-l cauta si accepta cu lepadare de sine. Adevarul si eroarea se exclud reciproc si nu pot coexista in mod pasnic, ca vecini.
Adevarul despre lumea inconjuratoare ne sta la indemana (progresiv) prin observare, cercetare si experienta. Cu privire la divinitate si la noi insine, adevarul nu este disponibil decat prin revelatie ?i este menit sa ne ?ocheze, sa ne trezeasca la realitate. Adevarul revelat ne zugraveste chipul real privit din perspectiva divina, zdruncinand din temelii convingeri, pareri, evaluari personale si puncte de vedere.
Iata ce i se intampla profetului Isaia cu ocazia revela?iei aratate lui, “Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!” Cu adevarat o revelatie socanta, cu potenta de a schimba intreaga perspectiva a unui om si, in consecinta, viata si loialitatile sale.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Angela Merkel

By Andrei Marga
Despre liderii principali ai lumii actuale, sunt in circulatie multe clisee, rezultate din amestecul de simplificari si manipulari si din tot ceea ce compune imaginile in societatea mediatica de astazi.

Cancelarul federal german este, in schimb, inconjurat de mai putina cunoastere. Imprejurarea se datoreaza, intre altele, stilului economicos in cuvinte de a face politica al Angelei Merkel (unii cetateni germani au si acuzat la un moment dat “Sprachlosigkeit”, oarecum putina exprimare), discretiei persoanei insesi si, neindoielnic, retinerii in a se particulariza cu stridenta pe scena politica.

Personal, ca presedinte al PNTCD, in 2001, am intalnit-o pe cea care tocmai ii succedase lui Helmut Kohl la conducerea CDU. Ulterior, am admirat priceperea cu care prima femeie devenita cancelar in Germania a condus coalitia CDU-SPD si a evitat intrarea celei mai puternice economii europene in criza financiara care a marcat multe tari. Nu de mult, la summitul NATO de la Bucuresti, Angela Merkel a dat tonul si, impreuna cu Vladimir Putin, a focalizat atentia opiniei internationale.

Dupa realegerea Angelei Merkel, pentru un al doilea mandat de cancelar al Germaniei, in 2009, interesul pentru profilul ei de politician a sporit. Formula “cea mai puternica femeie din lume”, lansata in SUA de Forbes, a capatat circulatie. Ne putem imagina insa o doamna relativ tanara, naturala in gesturi, mereu de o eleganta controlata si atenta cu ceilalti, drept succesoare a lui Margaret Thatcher? Si totusi, Angela Merkel este altceva: un om politic care schimba felul de a face politica consacrat in deceniile postbelice. Vreau sa argumentez aceasta idee apeland la fapte istorice si la carti recente, consacrate cancelarei federale a Germaniei actuale: Gerd Langguth, Angela Merkel, DTV, München, 2005; Dirk Kurbjuweit, Angela Merkel. Die Kanzlerin für alle?, Carl Hanser Verlag, München, 2009; Margaret Heckel, So regiert die Kanzlerin. Eine Reportage, Piper, München, 2009; Robin Mishra (Hg.), Angela Merkel Macht Worte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder Verlag, Freiburg im Breisgau, 2010.

Asadar, cum este in fapt Angela Merkel?

In 2005, Angela Merkel castiga alegerile parlamentare din Germania in competitie cu Gerhard Schröder, care tocmai lansase programul de reforma economica ce prevedea reducerea costurilor fortei de munca (se stie, mereu foarte scumpa in Germania). Electoratul german il lasa sa piarda pe cel care si-a asumat raspunderea acelei schimbari. Imprejurarea ca l-a concurat pe cancelarul federal in functiune nu a impiedicat-o pe Angela Merkel, castigatoare a alegerilor de acum cinci ani, sa-l omagieze pe antecesorul ei in cuvinte elocvente: “Vreau sa-i multumesc personal cancelarului federal Schröder pentru ca a deschis, in mod curajos si hotarat, cu Agenda 2010, o poarta, o poarta a reformelor, si pentru ca a promovat Agenda impotriva piedicilor. Cu aceasta el si-a facut un merit fata de tara noastra. Nu in cele din urma vreau sa-i multumesc in numele tuturor germanilor” (Robin Mishra, op cit. pp. 27-28.). si aici avem o proba a civismului profund si a orientarii reformatoare temeinice a Angelei Merkel.

Noua presedinta a CDU a castigat alegerile din 2005 la mica distanta de rivalul traditional, SPD, si putea, formal, sa formeze un guvern. Angela Merkel a luat in seama, cu perspicacitate, nu avantajele imediate pentru partid, ci situatia Germaniei si si-a asumat sa conduca coalitia crestin-democrata – social-democrata care, stim bine, a ferit Germania de efectele grave ale crizei financiare si economice. Interesul public a prevalat fata de egoismul de partid, iar Angela Merkel a ilustrat aceasta prevalenta. Ea a chemat cele doua partide, cu inflexibila onestitate si franchete, sa intre pe drumul nou al unei cooperari in interesul germanilor, caci “o mare coalitie a doua partide populare diferite deschide posibilitatea cu totul neasteptata de a ne intreba ce putem face impreuna” (Ibidem p. 24).

Angela Merkel a amintit formula “Sa facem mai multa democratie! (Mehr Demokratie wagen!)”, prin care Willy Brandt s-a aliat altadata cu Kurt Georg Kissinger, pe care a socotit-o adecvata momentului de odinioara.

Ea a adaugat formula ce-i sintetizeaza viziunea: “Sa extindem libertatea! (Mehr Freiheit wagen!)”. In discursul inaugural din 2005, cancelara federala a Germaniei spunea: “guvernul pe care-l conduc ofera intregului Bundestag german o cooperare corecta si plina de incredere. Oferim tuturor grupurilor societatii noastre – economie, sindicate, biserici, comunitati religioase, stiinta, cultura – o cooperare corecta si plina de incredere, caci noi suntem convinsi ca merita sa lucram pentru Germania. Merita, caci aici sunt patria noastra si viitorul nostru” (Ibidem, p. 50). Iar aceste cuvinte nu au ramas declaratii de ocazie, ci au fost, invariabil, linia de conduita a cancelarei germane.

Angela Merkel a venit pe scena politicii federale germane din cercetarea stiintifica a fostei Germanii de rasarit. Traseul de cercetator stiintific intr-o unitate a Academiei de la Berlin a lasat, oare, urme in felul de a gandi si de a proceda al viitoarei cancelare federale? Raspunsul cu totul exact este anevoios, caci inclinatii personale puteau, in aceeasi masura, influenta acest fel de a proceda. Oricum, o reportera a surprins cu destula precizie imprejurarea ca “cei mai apropiati colaboratori ai lui Merkel sunt structurati cu totul precum ea. Cerebrali, orientati spre analize obiective, realisti, pragmatici – si extraordinar de tacuti si loiali” (Margaret Heckel, op. cit. p. 14). Calitatea inalta a abordarii caracterizeaza astfel acest fel de a gandi si de a proceda. Felul insusi de a proceda s-a confirmat in cateva randuri, in deciziile pe care Angela Merkel a fost chemata sa le ia. Acelasi reportaj evoca ceea ce s-a petrecut in dupa-amiaza zilei de 10 octombrie 2010, cand sistemul financiar mondial se afla in fata pericolului prabusirii, iar cancelara federala a Germaniei, impreuna cu ministrul de Finante de atunci, au luat decizia istorica: interventia guvernamentala cu 480 de miliarde de euro pentru sprijinirea bancilor. Cateva ore mai tarziu, presedintele SUA avea sa anunte interventia guvernului american cu 700 de miliarde de dolari in favoarea bancilor. Ideea celebrului “Konjunkturpaket” avea sa faca epoca. Angela Merkel a transformat, cu pricepere, clarviziune si curaj, clipa vecina unei prabusiri financiare a lumii civilizate intr-un succes. “Economia mondiala – spunea ea in acel moment – traieste in aceste saptamani cea mai grava criza din ultimii douazeci de ani ai ultimului secol. In ultima saptamana, pietele hotaratoare ale sistemului nostru economic, pietele monetare, au devenit, practic, incapabile de functionare” (Robin Mishra, op. cit. p.51). Concluzia pe care Angela Merkel a tras-o a ramas, de asemenea, de importanta istorica: “Avem de-a face cu excese ale pietelor. Sarcina statului intr-o economie de piata sociala este controlul. Statul este pazitorul ordinii” (Ibidem, p. 54). Iar cine cunoaste evolutia ulterioara a dezbaterilor internationale despre criza financiara izbucnita in 2008 stie ca tocmai aceasta concluzie s-a confirmat si asumat.

Stim astazi prea bine ca nu exista alternativa functionala la economia de piata. Mai stim ca acea “political correctness”, care face sa nu se discute ceea ce este de facut cu economia de piata, nu da rezultate. Angela Merkel a avut realismul si curajul sa discute pe fata, sa-si asume initiativa unei interventii a statului pentru a salva economia de piata si sa spuna raspicat: “Avem de pus piatra de temelie pentru o noua structurare a pietei financiare. Cu aceasta, vrem sa apara o noua incredere: incredere intre banci, incredere in economie, incredere a cetatenilor…”(Ibidem, p.52). In situatia istorica in care printre politicienii epocii noastre mai sunt tentatii ale “statului invadant”, precum si aspiratii ale “satului minimal” sau “debil”, Angela Merkel a pasit indraznet in “tara noua (Neuland)” a “statului ca pazitor al ordinii (der Staat ist Hüter der Ordnung)”. Cancelara Federala a aparat in maniera cea mai convingatoare, printre liderii politici ai timpului nostru, coresponsabilitatea politicianului pentru ceea ce se petrece in societate. Intr-o epoca in care raspunderea politicienilor dispare in spatele procedurilor sau in dosul pretextelor, in care, altfel spus, indiferenta reprezentantilor publici creste, Angela Merkel a spus cat se poate de limpede: “imi asum explicit coresponsabilitatea politicii pentru constiinta din comunitate in ceea ce priveste normele, ideile si atitudinile. Efortul etic este o problema de supravietuire a statului modern” (Ibidem, p. 108). La randul ei, cancelara federala a Germaniei a aratat, pe drept – la distanta de indiferentismul care se creeaza aproape inevitabil prin postularea neinterventiei viziunilor in treburile statului – ca “politica nu da rezultate fara un fundament care se afla dincolo de treburile curente”. Ea a dat glas convingerii profunde ca “crestinismul nu este nepolitic si a determinat hotarator radacinile Europei” (Ibidem, p. 108). Intre implicarea bisericilor in politica curenta si sterila abstinenta politica, Angela Merkel reprezinta, cu intelegere si cu rectitudine morala, o concepere a politicii impreuna cu fundamente care vin din marea traditie iudeo-crestina a Europei. Ea a argumentat cat se poate de limpede ca “din imaginea crestina a omului nu se lasa derivate indicatii concrete de actiune in toate problemele politice ale zilei pentru partide si parlamente. Vointa decizionala si credinta – sunt doua lumi diferite. Stim, insa, de asemenea: imagina crestina a omului nu este vreo formula abstracta, politic fara obligatii; ea este mai mult decat atat. Ea ofera orientare si linie de conduita” (pp. 109-110).

Angela Merkel a subliniat raspicat cat de importanta a fost accentuarea, de catre Papa Benedict al XVI-lea, in enciclica Caritas in Veritate (2009), a faptului ca “primul capital care este de protejat si de folosit este omul, persoana in intregul ei” (Ibidem, p. 115). In linia consacrata a crestin-democratiei germane, cancelara federala a Germaniei a pus mereu accentul, in deciziile pe care le-a luat, pe acea “educatie (Bildung)” care a facut gloria scolilor germane. Ea a reformulat intr-un mod clarvazator deviza lui Ludwig Erhard, care-si propunea “Bunastare pentru toti!”, in forma “Educatie pentru toti!”, argumentand ca “bunastare pentru toti inseamna astazi si maine educatie pentru toti” (Ibidem, p. 87). Ea a aratat cu deplina limpezime ca “puterea libertatii, tara ideilor, raspunderea in lume – acestea au facut Germania puternica… si o fac si astazi” (Ibidem, p.149). Cancelara federala a Germaniei a aratat, chiar in dezbaterile asupra bugetului: “stim ca creativitatea oamenilor este cea mai importanta forta productiva pe care o avem. De aceea, domeniul educatiei se afla in centrul investitiilor: pentru acesta se pun la depozitie doua treimi din investitiile activate, impreuna, de federatie si de catre landuri” (Ibidem, p. 60). Politica germana a educatiei este astazi, din nou, ca urmare a acestei optici a guvernului federal, una dintre cele mai inovative in zilele noastre.

Multe partide si tari isi cauta astazi directia. Angela Merkel a argumentat mereu in favoarea mijlocului, a centrului (die Mitte) politic. “Aici, in centru, suntem noi – si numai noi. Centrul este uman. De aceea, centrul este locul nostru. CDU a aparat, de la intemeierea sa, mereu, mijlocul politic” (Ibidem, p. 135). Valorile libertate, solidaritate, dreptate sunt cele care conduc politica de centru – o politica ce trebuie sa ramana continuu deschisa spre innoire si, inainte de orice, capabila sa sesizeze intregul” (Ibidem, p. 138). Cancelara federala a afirmat convingator: “Eu cred ca in Germania economia sociala de piata este un bun fir calauzitor… Principiile economiei sociale de piata sunt foarte simple si, de asemenea, deplin univoce. Statul este pazitorul ordinii, economice si sociale. Statul are functie clara. Competitia este necesara. Ea are nevoie de masura si de raspundere sociala” (Ibidem, p. 67). In discutiile contemporane despre rolul statului, Angela Merkel a adus, cu siguranta, un suflu proaspat.

Angajamentul paneuropean al Germaniei postbelice a aflat in Angela Merkel o reprezentare lucida si convingatoare. Ea a aratat foarte limpede ca “daca Europa noastra va fi de succes, aceasta nu este inca stabilit astazi. Dar este datoria noastra sa luptam pentru aceasta; aceasta este pentru mine neindoielnic” (Ibidem, p.179). La distanta de fatalismele si de oportunismele vremii noastre, cancelara federala a Germaniei a argumentat ca “globalizarea nu este ceva de felul unui destin. Nu, noi avem sansa si avem datoria de a lua sub control globalizarea. In acest sens trebuie sa punem in miscare fortele noastre politice. Numai asa modelul nostru de economie si societate europeana se va sustine si in timpurile globalizarii” (Ibidem, p. 178). In reflectiile asupra Europei unite, Angela Merkel a dat impulsuri fecunde. Astazi, sub numele Angelei Merkel se aduna interventii energice de importanta cruciala pentru orientarile Germaniei, ale Uniunii Europene si ale lumii de astazi. Sintagmele ce-i rezuma vederile – “Fara libertate nu este nimic”, “Libertate in raspundere”, “Educatie pentru toti”, “stiinta autentica nu poate fi separata de etica”, “Trebuie sa devenim mai luptatori”, “Germania poate mai mult”, “Acolo unde suntem noi, este centrul”, … “Sa inaintam in deschidere”, “Sa nu aplicam sabloane in privinta fostei RDG”, “Sa recunoastem singularitatea Holocaustului”, “Germania nu va lasa niciodata singur Israelul”, “Europa este unica” si altele – aceste sintagme, asadar, sunt graitoare prin ele insele si i-au procurat prestigiu. Actualul cancelar german, Angela Merkel, marcheaza, prin deciziile si actiunile ei, in mod benefic istoria germanilor de astazi si a devenit reper pentru actiune in Europa si in lume. Sub multe aspecte, asa cum am aratat, ea a schimbat felul de a se face politica. O monografie recenta observa, pe buna dreptate, ca “Angela Merkel a tinut in viata Marea Coalitie. Dedicarea ei, felul ei de a concepe politica totala ca moderatie totala au fost, poate, indispensabile ca aceasta alianta sa dureze patru ani, iar stabilitatea este valoare in sine in democratia germana” (Dirk Kurbjuweit, op. cit. p.155). S-ar putea ca Angela Merkel sa fi inaugurat “modelul politicii ce vine”: cel al politicii marilor coalitii in slujba unor valori comune, lamurite si respectate cu onestitate de politicieni competenti si cu simt al raspunderii pentru comunitate.

http://www.clipa.com

PASTILA SAPTAMÂNII (9) – MULTUMESC

by Zoltan Terner

Pentru tot ce mi se întâmpla bun, ma simt dator sa spun cuiva: multumesc!

Câte unii îmi spun: Nu mai multumi ! Dar eu nu pot. E ceva neîmplinit în ce mi se întâmpla bun daca nu multumesc.

Când am început sa vorbesc, printre primele cuvinte pe care am fost învatat sa le rostesc, acesta a fost: „Multumesc”. Mama m-a învatat ca de fiecare data, când primesc ceva în dar, chiar si un cuvânt bun sau o privire calda, sa spun: Multumesc! Acest cuvânt mi-a intrat în adâncul-adâncului fiintei si nu ma mai pot „dezbara” de el. Si nici nu vreau.

Prietenul meu israelian a cam râs de mine, când, dupa ce soferul de autobus mi-a dat biletul de calatorie, i-am spus: Multumesc! Iar acesta mi-a si raspuns.

Casieritei de la supermarket, când îmi da restul si bonuletul, cum sa nu-i spun multumesc? Dar uneori ea mi-o ia înainte. Si-atunci îi spun: Eu multumesc.
Celui care ma pofteste sa intru în lift înaintea lui, cum sa nu-i spun „Multumesc”?

Spunând „multumesc”, ma simt bine cu mine însumi, ca si cum mi-as fi spus si mie „multumesc, ca ai spus multumesc”.

Se gaseste mereu câte unul care ma întreaba nedumerit/ironic: de ce tot multumesti? Nu îi raspund. Desi stiu de ce. Si îi multumesc (în gând) aceluia pentru întrebare. Asa cum multumesc multor altora pentru unele întrebari si pentru raspunsurile lor la întrebarile mele.

Asa cum multumesc cuvintelor ca nu ma parasesc si ca ma ajuta.
Asa cum multumesc pâinii ca e atât de buna cu mine.
Asa cum multumesc fiintelor dragi pentru ca mi-au devenit dragi.
Asa cum multumesc adânc întâmplarii care mi te-a adus în cale, iubito.
Asa cum multumesc clipei aceleia care ne-a cununat pe viata.
Asa cum multumesc luminii ca nu ma ocoleste si lupilor ca ma ocolesc.

Multumesc si iar Multumesc. Scriu cu majuscula acest cuvânt, pentru ca zace în el ceva sacru, misterios si hieratic si teribil de frumos. În acest cuvânt si în gândul care îl însoteste. Pentru ca, am uitat sa spun un lucru esential-esential: daca e rostit fara gândul corespunzator, gândit în plenitudine, acest cuvânt nu valoreaza întreaga lui valoare.

Sunt atât de bolnav de acest cuvânt ca Multumesc în stire si-n nestire, în stânga si în dreapta. Multumesc câinelui când vine la mine si îmi linge mâna. Multumesc calului ca ma încalzeste cu grumazul lui stralucitor si puternic. Multumesc pisicii ca sta lânga mine ghemuita si toarce în tihna, cafelei îi multumesc pentru ca este aromata si dulce, florilor ca îmi bucura simturile cu culorile si miresmele lor uluitoare, mamei ca ma ocroteste de acolo de sus unde se afla, multumesc lacrimilor ca îmi umplu ochii. Ce trist as fi sa nu mai am lacrimi! Ce orfan m-as simti sa nu mai am mama nicaieri. Ce pierdut m-as simti sa nu mai am pe nimeni si nimic carora sa le spun „Multumesc”.

Când cel drag se întâmpla sa sada tacând lânga mine, îi multumesc din suflet ca este aici, cu mine, ca respira acelas aer ca si mine, ca exista în aceeasi lume cu mine, în acelas timp de viata si în acelas spatiu fizic si sufletesc.

Prietenilor dragi aflati departe/aproape, le multumesc ca ma cauta si ma au cu ei si în ei.

Multumesc bucuriei ca a poposit la mine. Multumesc cuiva, nu stiu bine cui, pentru întâmplarea atât de buna, de miraculoasa, de a fi primit viata. Fireste, trebuie sa multumesc mamei, dar nu e destul, Darul e mult prea covârsitor. E incomensurabil.

Viata! Multumescul meu nu este destul de mare pentru asta.

De aceea trebuie sa-L am si sa-l avem aproape, pe El, pe Dumnezeu. Ca sa am, ca sa avem cui multumi, Cuiva mai presus de oameni. Nu e un motiv destul de puternic pentru ca El sa existe? Dar mai sunt si multe alte motive.

Zâmbiti? Am batut câmpii? Am repetat banalitati? Am însirat prea multe cuvinte? E adevarat. Nu stiu ce-mi veni. Poate gândul ca toate lucrurile acestea carora trebuie sa le zicem „Multumesc” sunt atât de mari si de încapatoare încât nu le pot umple nici toate cuvintele lumii, ale oamenilor si ale timpurilor.

Oricum, îti multumesc fireste si dumitale, stimate cititorule, si nu în ultimul rând, pentru ca ai avut rabdarea si bunatatea sa te opresti din drumul vietii, si ti-ai rupt din timpul trairii ca sa citesti aceste nevrednice si simplute rânduri. E un dar de pret pe care mi l-ai facut. Cum as putea sa nu-ti multumesc? Poate ca, în marea mea vanitate, chiar de-aceea scriu, ca cineva sa aiba pentru ce sa-mi multumeasca.

Poate îsi va aduce aminte de mine si când eu nu voi mai fi iar el va fi si pentru asta nu pot sa nu-i spun „Multumesc” înca de-acum.

Nu, nu pot si nici nu vreau, în ruptul capului, sa ma vindec de aceasta boala copilareasca, naiva si caraghioasa, de a zice la tot pasul „Multumesc”.

TURMA, FIARA SI TELEVIZORUL

by Adrian Botez

Noi am mai afirmat ca, în planul globalizant al Guvernului Mondial, televizorului si Internetului le sunt rezervate locuri de frunte, în ce priveste efectul de tâmpire a omenirii. Acest Guvern care urmareste, prin calitatea de „turma”, sa-si asigure SCLAVII – iar prin aspectul de „fiara”, sa-si asigure LIPSA DE CONSTIENTIZARE / RESPONSABILITATE A NECESITATII LUPTEI ÎMPOTRIVA STAPÂNILOR ÎNJOSITORI – impotenta întru solidaritatea luptei pentru eliberarea de Stapânii Înjositori Spiritual si Exploatatori Tiranici – si, deci, potentarea unei lupte oarbe, între „fiare”, pentru ca razvratitii sa se distruga între ei! Fara sa implice, deci, eforturi deosebite, din partea Guvernului Mondial al Tiranilor!

Nu trebuie sa fii mare pedagog ori savant, pentru a observa cum multimi de elevi nu mai frecventeaza scoala, „uitati” în fata celor doua ecrane fluorescente, devoratoare de personalitate: ecranul TV si ecranul Internetului. Si cum aceleasi multimi au pretentii social-economice, cu totul disproportionate, fata de performantele lor reale…iar nesatisfacerea pretentiilor lor activeaza un potential de violenta, DE URA ori de aroganta, dublata de insolenta si totala lipsa de respect si bun-simt social, extrem de îngrijorator…! Si scoala de stat cultiva, asiduu, LIPSA DE EDUCATIE!!! (….si dispretul total fata de comorile inestimabile de spiritualitate luminoasa, eliberatoare întru Duh, si de filosofie educationala ale Bisericii Ortodoxe…!!!). Orice dascal vrea, azi, sa faca EDUCATIE, în scoala de stat (unde domneste, cica, „elevul rege”…) – este sanctionat extrem de grav, de catre sistemul actual de învatamânt, de un formalism si cu un potential de ipocrizie tot mai mari si mai periculoase!

Nu trebuie sa fii mare filosof, ca sa bagi de seama:
1-cum lumea aluneca, tragic, dar pe nesimtite, spre virtualitate: observati, va rog, cu câta nesimtire si foame de „altceva”, trateaza „televizionistul” ecranul fluorescent – în cautarea, perpetua, de „ferocitate/acutizare a senzatiei, crescuta (DA, SPRE PURA SENZATIE-SENZATIONAL!), a evenimentului! Tot ce-i „acolo” trebuie doar sa-l distreze, „omul” (?!) nu mai e capabil sa discearna între industria de „entertainment” si dezastrele reale ale oamenilor reali, de pe o planeta REALA!!! Noi am vazut cu ochii nostri câta plictiseala si dezamagire stârneau, în telespectatori, cifrele de morti, CARE NU MAI CRESTEAU!!! – în urma cutremurului devastator, cumplit, din Haiti!!! Crimele REALE, nu mai sunt distinse de cele din filmele politiste…!!! Iata cum vor Guvernantii Lumii sa transforme populatia Terrei într-o masa de animale/FIARE însetate de senzatie, de vederea sângelui…„distractiv” (care scoate „mecanismul” dez-umanizat, „Terminator”-ul, din toropeala plictiselii…pentru ca automatismele tot mai demonice ale specializarii, din procesul muncii, duc spre o feroce, inumana stare de plictis, de lipsa totala de reactie, fata de tot ceea ce nu „sare” din peisaj!!! – „SENZATIONAL!!! SI-A RUPT GÂTUL!” – este tocmai ceea ce s-a petrecut si se petrece la OTV: va invitam sa va amintiti de cazul „Adrian si Romanita Iovan” – în care publicul dadea dreptate ucigasului Adrian Iovan…(„apropitarul”, deh…fata de prezumatul…”amant calic”…si …„coate goale/mate fripte”) – pentru ca, la vreo luna, sa urmeze un alt caz, la care „turma”/FIARA a reactionat la fel, aparând „sacrosancta proprietate” – câta blasfemiere, în aceasta formulare, aparent „legala”!!! – a unui Dinu Paturica, ce l-a împuscat pe un cetatean, aflat în PROPRIA-I MASINA, pentru ca „a îndraznit” sa se duca la/spre iazul parvenitului ucigas…!); amintiti-va ca la OTV se pun pariuri (telefonice/SMS-uri…cu mari câstiguri ale firmelor!) pe…crime, pe asasini si pe morti! Si, va rugam, nu uitati ca OTV-ul a devenit MODEL PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE – SI A DEVENIT…TELEVIZIUNEA PREZIDENTIALO-MANELISTA!!! ;

2-cum scade puterea de concentrare umana ( e drept, mai ales la copii, care sunt „carnea de tun”, pentru „viitorul de aur” al Masoneriei…), treptat, odata cu lunile si anii de vizionare a ecranului televizorului si Internetului. În lipsa paginii de carte, mate si fixe, care te obliga la „fixarea” atentiei si la re-luarea/MEDITAREA lecturii mesajelor, pentru re-considerarea, spre aprofundare, a informatiei, omul devine înmarmuritor de superficial si aiuritor de autosuficient. O masa spirituala… ”gelatinoasa”! De aici, si ivirea acestei noi generatii de tineri, caracterizata prin iresponsabilitate („turma”, spre…FIARA!): si, în definitiv, nici nu poti cere sa fie responsabil, cuiva care nu mai e în stare sa fixeze si reia mesajele din mediul înconjurator, pentru procesare si aprofundare a informatiei, cât, mai ales, pentru a ajunge la starea de simpatetism, de „ a se pune în pielea altuia”… – si, ulterior, de a re-actiona, de a lua atitudine, de a SOLUTIONA SPRE BINE SI ADEVAR!!!!

Dar, iata ce spun specialistii, dând si explicatii si conturând „peisaje” asupra fenomenelor fiziologice, determinate de vizionarea televizorului, de catre copil: „Copilul, în fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea gândirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman le ofera, în general. Stimulii vizuali si auditivi perceputi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale (…). De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care îi bruscheaza si le seduc atentia, atunci când sunt pusi în fata realitatii (diferite activitati zilnice care nu socheaza în nici un fel) nu îsi mai pot concentra atentia pentru a finaliza activitatea respectiva în care sunt angrenati. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, având forma unui spectacol: asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste” (cf. institutor: Televizorul, calculatorul – privite ca factor nociv asupra dezvoltarii intelectuale a copilului – de Vît Cristina Adriana, G.P.N. CIONESTI- ALBAC).

Tot ceea ce se poate face este prezervarea (prin orice metode … ortodoxe!) a esentei umane din…om! Cu riscul de a fi tratati drept…”anacronici”…!

NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA, PRIN BASME POVESTITE DE NOI, COPIILOR NOSTRI – SA NE CAUTAM IDENTITATEA NOASTRA AUTENTICA, DIVINA…ORIGINEA NOASTRA PARADISIACA… – SI SA LE-O DARUIM SI COPIILOR NOSTRI!!! Traditia este însusi „rezervorul nostru de identitate umano-divina”! De exemplu, în cazul copiilor, sunt necesare povestile SPUSE, pentru ca numai astfel se dezvolta imaginatia copilului, îl obliga sa se initieze în GÂNDIRE SI ÎN MORALITATE (ÎN TOATE BASMELE POPULARE, ÎNVINGE CEL BUN, GENEROS…FAPTURA UMANO-DIVINA!), SI ÎNTRU CUVÂNT, CA ÎNFIINTATOR AL LUMII: „… Copiii care au petrecut mai mult timp în perioada prescolara ascultând povesti se pare ca vor fi mai buni la scoala mai târziu, si asta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gândirea si imaginatia. Televiziunea din acest punct frâneaza dezvoltarea gândirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii si nu cuvântul; televiziunea nu dezvolta abilitatile si strategiile verbale, ci mai degraba le reprima, acesta fiind motivul pentru care televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tânarul crescut în fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur în viata. Tiranic cu propriii parinti, îndraznet pâna la obraznicie cu cei mai mari decât el, ca si cum i s-ar cuveni totul, îsi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate; neexersându-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati – nu si-a dezvoltata ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci când în viata va vrea cu tot dinadinsul sa îsi asume o responsabilitate, din punct de vedere mintal, va întâmpina mari dificultati. Crescut într-o camera de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice acela mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce într-o situatie oarecare. Tânarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine însusi este, practic, lipsit de orizontul de întelegere pe care oricare copil de la tara sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate ca face pe „durul”, aratându-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa îsi controleze comportamentul si sa îsi înfrâneze dorintele. Învatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte pe nimeni, mai cu seama de parinti sau cadre didactice, tânarul plamadit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran, mai nou „membrii familiei lui” în lipsa parintilor si a fratilor care de cele mai multe ori au cu totul alte preocupari considerate mai „importante” (idem).

…Da, „durul”, ca FIARA, nu trebuie transfigurat în element de „turma” bleaga, ci adus la DEMNITATEA UMANO-DIVINA!!! La autentica maretie umano-divina.

…Da, povestile TRADITIEI UMANO-DIVINE, sunt necesare unei educatii autentice, iar nu asa-zisele „desene animate” – care, chiar în cazuri aparent inofensive, contin mesaje subliminale extrem de nocive! Iata ce spuneam, anul trecut, într-un studiu despre „celebrul” (putini stiu, azi: de ce atât de celebru…?!) Walt Disney: „Parintii va trebui sa le spuna copiilor lor si sa le si demonstreze (cu argumente luate din cercetarile unor oameni care doresc ca Binele Dumnezeiesc sa se instaureze în viitorul omenirii, iar nu Guvernul Mondial Mancurtizant al Satanei Ucigase a Trufiei si Nepasarii Criminale – Guvern al celor putini si demonizati/luciferizati, care vor sa-i zdrobeasca spiritual/transforme în sclavi mentali, pe cei multi si neatinsi de Marea Prihana A Superbiei Satanei!), cu binisorul, dar si cu o fermitate a insistentei blânde, unde sta ascuns „cel viclean”…! În cazul de fata, „cel viclean” sta, îmbracând forme extrem de perverse, chiar în „lucrarea” satanica a Companiilor Walt Disney si în productiile Caselor de Filme Walt Disney!

(…)Dar cine era CU ADEVARAT, acest “campion al moralei”!?
“Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanta din Palm Springs obisnuia sa joace golf împreuna cu Ed Sullivan si Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Daca Disney era atât de nepatat si bine intentionat, cum de avea astfel de prieteni apropiati?
Alt prieten apropiat al sau era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt si proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI si ambii erau implicati în abuzuri facute asupra „sclavilor” controlati mental. Walt a sustinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urma i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan si prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au sustinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultistii faimosi care au sustinut industria Disney pe parcursul timpului se numara: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra si familia Clinton. Uriasul parc de distractii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toti presedintii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împaratul Akihito al Japoniei, toti regii „iluminati” ai Danemarcei si ai Belgiei, cel de-al treilea presedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, sahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoastere de la multe organizatii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonica B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comert i-a daruit în anul 1936 premiul anual „Tânar remarcabil”; institutiile Yale si Harvard i-au dat medalii de onoare. Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensa asupra oricui insinua macar ca Walt Disney nu ar fi arhetipul perfectiunii binevoitoare si al moralitatii ideale,” declara Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.
(…)…Ce urmarea, de fapt, “lucrarea” sa? Ce se ascunde, în spatele aparentelor “serafice” a imaginilor filmelor walt-disney-ene si în spatele “onorabilitatii” creatorului lor?

“<<În spatele fatadei placute a lui Disney se gasesc productii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostitutie, controlul mintii precum si atragerea mai multor generatii de oameni catre practicile de vrajitorie>>, sustine Fritz Springmeier, în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru si vrajitoria asa cum au facut-o fratii Disney. Film dupa film, acestea au fost aduse în atentia publicului sub masca asa-zisei distractii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrajitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovari facute vreodata vrajitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultisti care a introdus în lume multa oroare oculta prin cartile si scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney si a fost vocea lui Ratigan din „Marele soricel detectiv”.

În ce priveste filmele pentru adulti, la un moment dat Disney a ramas dator sindicatelor. Pentru a putea plati datoria, a început în secret sa produca o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirma ca directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde productia de filme pentru adulti apartinând lui Disney”.

…Doar atât? O, NU! SATANA ESTE MULT MAI SEDUCATOR SI MAI CUMPLIT, MAI “HARNIC CRIMINAL, MAI CUMPLIT “INVENTIV”, ÎN “OPERA” LUI , PRIN CARE SPERA SA NE CÂSTIGE (PRIN DIZOLVAREA-RENEGAREA DUMNEZEIRII DIN ELE…) DUHURILE!!!

“Pare greu de crezut ca desenele animate cu care cresc copiii nostri abunda de mesaje sexuale subliminale? Va oferim câteva astfel de exemple, pentru a va convinge singuri. Internetul abunda de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirena”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloana de la dreapta la stânga) prezinta un organ sexual masculin în erectie.

Chiar si preotul care oficiaza o nunta în desenul animat intra la un moment dat în erectie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirena „Kiss the girl…” se afla un grup Jamaican care pronunta cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoana care priveste.

În filmul Alladin, daca rulati încet filmul el spune foarte repede ca sa nu se înteleaga „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenti, dezbracati-va”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Fata de povestea originala, Disney „a uitat” sa precizeze ca personajul principal se converteste la crestinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” contine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” si „lie” (lie înseamna a minti). Daca priviti filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveste cu labele în pamânt: În mijlocul particulelor de praf care se ridica, pe mijlocul ecranului, se formeaza cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi gasite si în „Frumoasa si bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pura demonologie. Ideea principala a serialului este aceea ca o rasa de demoni protejeaza New York City. Unul dintre personaje se numeste Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima productie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cartii „Crescând Homosexual”, purtatorul de cuvânt al Disney îi invita pe toti adolescentii de sex masculin sa exploreze „frumoasa lume a homosexualitatii”.

În ziua de azi, Disney promoveaza întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali sa îi portretizeze pe Mickey Mouse si Donald Duck ca iubiti homosexuali, iar pe Minnie Mouse si Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sanatate de care beneficiaza angajatii homosexuali ai companiei care „traiesc” împreuna. Aceasta politica nu se aplica însa si cuplurilor heterosexuale. Presedintele Disney, Michael Eisner a declarat ca circa 40% din cei 63.000 de angajati ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care detine 60% din actiunile Disney, si-a parasit sotia si s-a casatorit cu un barbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida”(cf. Adrian Botez, Copilaria copiilor nostri este cumplit amenintata!- în Napocanews, 16 iulie 2009 etc.).

…Iata si discutia (cu argumentele de specialitate ale doamnei Vît Cristina) despre aspectele înjositor-instinctuale, pe care televiziunea le cultiva, întru triumful Turmei, dar si cu Semnele Fiarei – vizate nu doar de Guvernul Mondial, ci si de unealta sa ideologic-antispirituala, Miscarea Internationalista NEW AGE: aspectului “erotic”. “… Nu sunt deloc nesemnificative transformarile în structura si functionarea cortexului produse de educatia sexuala pe care televiziunea, ca amplificator al tendintelor mediului cultural contemporan, o face copiilor si tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviatiile produse în comportamentul sexual se rasfrâng cu putere în functionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocuparilor individului, cultivarea emotiilor intense sunt factori care submineaza o atitudine reflexiva privind existenta si posibilitatea copilului de a-si largi orizontul experientei.

Învatarea si procesele mentale în general sunt influentate semnificativ de televizor, prin vatamarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Aceasta afectiune a ariilor prefrontale se rasfrânge cu putere în comportament, în gândire si în întregul mod de viata al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de a lungul copilariei. Tinerii acestia sunt incapabili sa se concentreze cu atenti pe o perioada mai lunga si sa se motiveze în urmarirea unei actiuni pâna la finalizarea ei. Nu pot sa îsi planifice si sa îsi organizeze programul de viata, sunt delasatori si neglijenti, irascibili si hiperactivi, nu îsi pot controla emotiile si pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie, agresivitate sau chiar pulsiunii sexuale. Prin inhibarea comunicarii intra si interemisferice, vizionarea TV pasivizeaza procesele intelectuale, reactiile si comportamentul indivizilor, punând în pericol dezvoltarea inteligentei.

O asemenea preocupare maladiva în ceea ce priveste erosul micsoreaza capacitatea de concentrare si motivatia implicarii în alte activitati, îl pasivizeaza pe individ si, de asemenea, îi slabeste controlul comportamentului si al emotiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizeaza dobândirea placerii. Prin toate acestea este afectata functionarea si, practic, dezvoltarea normala a ariilor prefrontale. Legatura care exista între o functionare corecta a cortexului prefrontal si comportamentul sexual se vede si din faptul ca vatamarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.

Totodata, ideologia mediatica îl învata pe copil sa se încreada în el însusi, în parerile, în senzatiile si dorintele lui individualiste si egoiste, care sunt în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subîntelege desigur, ca numai instanta care se exprima prin televizor este autorizata, prin persuasiunea mesajelor TV., sa primeasca încrederea noastra deplina, caci aceasta exprima glasul celor care-l „iubesc” pe om, îi „apara” drepturile si libertatile de toti cei care ar atenta la acestea (parinti, bunici , preoti sau prieteni). În realitate copilul este învatat sa spuna „nu” la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viata sa si sa se încreada în aceia care au interes sa-i manipuleze gândurile, sa-i exploateze potentialul de consumator.”

Este evident ca Programul Guvernului Mondial urmareste de-spiritualizarea omului (sau, deocamdata, a celui mai fragil dintre oameni, cel care va forma societatea terestra de mâine: COPILUL!), rapirea lui din sfera spiritual-religioasa si operatiunea diversionista, cu efecte anti-spirituale, ba chiar demonice, extrem de grave. Practic, prin televiziune, asistam la aplicarea unor procedee de magie neagra implicita, daca luam în seama finalitatea ultima a actiunii televizionistice: OBTINEREA TURMEI/FIAREI! Individul rupt de realitate devine bestia egosta, ba chiar … autistul perfect!

„… În privinta aspectului religios, educatia pe care o formeaza televiziunea în timp este una liberala (în sens nihilist) si sincretica. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinta în extraterestri, în puteri si fenomene supranaturale. De la credintele orientale pâna la crestinism, de la mistica rasariteana pâna la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune. Ceea ce cultiva televiziunea este o credinta sincretista, bazata pe o pseudocultura religioasa – curiozitati, senzational sau chiar sarlatanii. Orizontul de cultura si perceptie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic.

Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasiva, deschisa sugestiilor televizualului si influentelor venite din subconstient. Este o minte care cauta cu aviditate placerea, care simte ca traieste plenar mai cu seama sau exclusiv pe parcursul experientelor evazioniste (în imaginar).

…Nu suntem sectanti neo-protestanti, dar suntem obligati moral fata de semenii nostri sociali, iar apartenenta noastra la societatea umano-divina (în plus, avem si obligatii pedagogice si de parinti!) ne obliga la observatiile de mai sus. Nu negam ca se mai strecoara, în programele TV, si filme istorice cu încarcatura educativ-identitara…si filme artistice de buna calitate…poate si 1-2 documentare non-darwiniste (…acest aspect îl nominalizam mai mult ca prezumtie, decât ca realitate…!). Dar aceasta, adica aparitia, aleatorie, a unor aspecte cvasi-benefice si potential constructive, printre „scândurile” esafodajului „ghilotinei”, apar (din pacate…) …poate din greseala, poate ca parte a strategiei diversioniste, de „drogare”-intoxicare/fascinare, spre înselare – a publicului televizionistic: „Pai cum, ia uite, cum, nu dam noi tinerilor lucruri bune?! Uite-uite!”- ACEASTA ESTE EXCEPTIA, IAR NU REGULA! Noi stim cât de ipocrite sunt „atentionarile” televizionistice: „interzis copiilor sub 12…sub 18 ani…” – pentru ca realitatea societatii demente de azi, societate a goanei, fara scop si fara masura, catre neant si pierderea firii… – îi prigoneste pe parinti, întru „religia banului”, sau, macar, întru truda pentru asigurarea „zilei de mâine”, într-o societate-jungla…

C.N.A.-ul urmareste si amendeaza câte un post TV sau câte pe un producator sau realizator de emisiune TV din motive politice, SI NICIDECUM DIN MOTIVE SPIRITUALIST-EDUCATIONALE! Or, obligatia morala a televiziunii, oricât de „comercializata” ar fi ea, ar trebui sa nu fie aceea de a ne „face cunostinta” cu extraterestrii, cu magia din Stapânul inelelor…nici sa promoveze erotismul ca instinctualitate înjositoare, nici sa predice, explicit sau implicit, „surzenia” egoismului si egotismului…ci AR TREBUI SA FIE ACEEA DE A PASTRA, BA CHIAR ÎMBOGATI, ESENTA UMANO-DIVINA DIN OM, IAR NU DE A DISTRUGE-O SI A-L OBLIGA PE INDIVID SA SE ÎNCHINE „ZEULUI BAN”/MAMONEI!!!

…Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, televiziunile mai au multe decenii (poate si secole!) de evoluat…Caci evolutia lor (…uneltelor…) tine de evolutia umanitatii…or, în acest început de nou mileniu, Guvernul Mondial este „stresat”, pentru ca a cam întârziat cu…DE-CONSTRUCTIA DUHULUI UMAN… – si ar fi în stare de orice ticalosie ori promisiune mârsava, numai sa asigure, cât mai repede si pentru cât mai multa vreme, Instaurarea Domniei Satanei…Dar, fireste, Satana nefiind decât tot o creatura, Domnia lui nu va fi vesnica… – sfârsitul ei/Domniei Celei Negre îl vor vedea, probabil, generatii urmatoare! Pâna atunci, însa, dragi parinti de copii, daca nu puteti sa-i ajutati, efectiv, pe copiii vostri, pentru a discerne între Bine si Rau, calauzindu-i spre Bine – atunci, mai stingeti-le televizorul… – SI PUNETIL-LE ÎN MÂINI CARTILE „MATE” ALE CLASICILOR, BLÂNZI SI CONSTRUCTIVI, AI LITERATURII ROMÂNESTI SI UNIVERSALE: cartile bune de meditat ale unor Creanga, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir…ori ale unor Andersen, Perrault, Dickens, Hector Malot…Ca doar nu-s „prea destepti” copiii vostri (…cum spun/repeta unii parinti tembeli, cu admiratie infinita, despre odraslele lor…!), CI MULT PREA PUSTII/PUSTIITI DE DUH!!!

…Si, prin aceste carti spiritualizante (prin normalizarea/reglarea „atmosferei” spirituale…cu totul de-reglate, din lumea contemporana!!), tot va fi un câstig, pentru voi si copiii vostri…pâna va veti lamuri voi, parintii de copii, cum e cu goana nebuna dupa banii… „anti-crizei”…si cu cât mai sfânta este grija pentru educatia DIRECTA, de la parinte la copil, a odraslelor voastre…: ”CEI SAPTE ANI DE-ACASA!” Da, în niciun caz, nu trebuie sa lasati aceasta SFÂNTA EDUCATIE, pe „mâna”…televiziunii si Internetului! – adica, sa lasati oaia, pe/în …laba lupului! Caci, de pe „laba” lupului, nu iese decât…pielea copiilor vostri, asasinati spiritual… – ca turme azvârlite, de voi însiva, conditiei de victima…Sau, dupa „modelul vampiresco-vârcolacesc” – copiilor vostri li se va inocula …”luposenia”! Adica, apucaturile de lup, de fiara, urmând autodistrugerea!
…Dumnezeu sa fie cu toti oamenii, si, în primul rând, cu copiii de parinti si cu parintii de copii!!! Nu uitati, oameni-parinti, ca Hristos s-a rastignit ca sa-i scape de Satan-Distrugatorul si pe copiii vostri! Si voi, ce faceti?! Îi lasati prada, pe propriii vostri copii, Satanei, Mortii, Distrugerii?!

…E drept, numai Mila Nesfârsita a Lui Dumnezeu ne va scapa din aceasta Vale a Ispitelor prin FANTASMARE, prin NON-DISCERNERE, tembela si aroganta, egoist-narcisiaca, prin punerea în miscare a întregului arsenal al …”Marelui Iluzionist”-SATANA! Dar si noi trebuie sa ne aratam omenia din noi (suprem dar al Lui!), prin constientizarea Mântuitorului, de catre noi…a Ranilor Sale Sfinte, pentru noi!

“Scriu din dragoste de oameni” – Interviu cu prozatoarea Elena Buica

ElenaBuica2„Visele nu ma costa nimic si uneori, ele sunt atat de frumoase…!!!!”, obisnuieste sa spuna scriitoarea Elena Buica, autoarea volumelor “Crampeie de viata”, “Gand purtat de dor”, “Prin sita vremii”, “Oglindiri”. Nascuta in ianuarie 1933, in comuna Tiganesti, judetul Teleorman, Elena Buica marturiseste ca in viata, le datoreaza totul parintilor sai care i-au insuflat dragostea pentru carte, pentru cultura, pentru arta, dar si pentru perseverenta in munca, pentru autodepasire si pentru valori morale superioare. De altfel, acesta a fost si unul din motivele ce au contribuit la decizia ei de a studia la Facultatea de Limba si literatura romana din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, pe care o absolva in 1965. Ca profesor de limba si literatura romana, Elena Buica a avut intotdeauna dragoste de copii si a incercat sa fie un model de referinta pentru elevii sai. In 1998, scriitoarea paraseste Romania si isi urmeaza fiica si pe sotul acesteia, stabilti din 1993 in Canada. In prezent, Elena Buica locuieste la Toronto, oras pe care l-a ales nu doar pentru ca i se parea mai aproape de visul american, ci si pentru ca este situat pe aceeasi paralela cu meleagurile unde ea insasi a vazut lumina zilei. Cand a luat hotararea stramutarii, scriitoarea a stiut ca va plati un pret, insa in opinia sa, este important sa inveti sa lasi evenimentele sa curga, sa te avanti in valtoarea viitorului si sa scrii o noua pagina in cartea vietii.

“Scriu din dragoste de oameni”

– Cine este Buni?
– Va raspund cu un fragment din proza scurta “Despre scrierile mele”:
“Cine sunt eu? Cu zestrea primita de la parinti, de la oamenii din mijlocul carora m-am inaltat, de la dascali si carti, cu ce am adaugat eu in dorinta de a-mi contura personalitatea, am vrut sa fiu un om in inima caruia sa cante viorile, sa straluceasca florile in culori proaspete, sa rasune trilurile pasarilor, sa fie lumina, caldura si bunatate, sa fie cerul senin in care sa pluteasca ingerul pacii si al dragostei”. Din tot ce am vrut, poate ca s-a implinit cate ceva, asa mi-ar place.

– Ce rol are scrisul in viata lui Buni?
– Cautand mereu un loc pentru a aseza spiritul in matca lui fireasca, am descoperit scrisul, care a devenit bunastarea mea sufleteasca, timpul si spatiul in care calatoresc gandurile mele. Scrisul imi ofera o lume deosebit de interesanta pentru care mi se cere capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective. Este lupta de a scoate la lumina intelesuri tainice, este terenul pe care lupt sa ridic cat mai sus maretia sufletului. Scriu din dragoste de oameni care are in ea o poezie de o rara frumusete si o sete care ma tine departe de cinismul vietii. Scrisul mi-a reconturat orizonturi, mi-a anulat limite impuse, mi-a creat noi drumuri de viata. Dar reusita in scris se plateste in fel si chip si nu de putine ori propriile-mi slabiciuni imi rad sub nas, insomniile imi zvarcolesc patul, indoielile imi tulbura linistea.
Dar in esenta, scrisul este o stare de frumusete a sufletului, un exercitiu spiritual in care adesea uit de toate si chiar de mine. A devenit modul meu de a exista.

„Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context”

– Va rugam sa ne vorbiti despre debutul dvs. literar.
– Dupa pensionare am trecut prin mai multe fagasuri – cel mai insemnat a fost rolul de bunica – si apoi m-am asezat in cel al scrisului, la varsta de 70 de ani. Noul meu drum de viata a avut doi piloni. Cel dintai a fost domnul Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto – care mi-a deschis calea scrierilor, oferindu-mi o rubrica permanenta la aceasta publicatie. Cel de al doilea pilon a fost mult regretatul om de aleasa cultura Dr. Artur Silvestri, care a facut mai cunoscute scrierile mele prin imperiul mediatic „Intermundus Media” creat de domnia sa. Acestor personalitati le aduc prinosul meu de recunostinta.

– Despre ce va place sa scrieti? Care sunt principalele teme abordate de dvs.?
– Sunt teme diverse precum este si viata si sunt multe si foarte diferite trairile revarsate in scrierile mele. Cu fiecare scriere am sorbit pe rand cate un strop de lumina. In cativa ani de scriere, pana acum sunt sapte, am trait arderea mai multor etape de viata ce pareau ca nu incap in acest rastimp. Scrierile mele sunt oglindiri si reflectii, cautari si talmaciri de intelesuri. Ma cufund intr-o lume de ganduri si umblu prin amintirile mele in varful picioarelor, ca intr-o catedrala a sufletului. Sunt scrieri care cuprind bucurii inaltatoare sau tristeti tulburatoare, sperante inaripate sau zboruri frante, satisfactiile si durerile adaptarii intr-o lume foarte diferita de cea in care am trait aproape o viata de om, trairi si amintiri din propria-mi viata, dar si ale celor cu care s-a intersectat viata mea. Sunt preocupata sa las spatiu intre randuri pe unde sa se furiseze gandurile cititorilor cu care sa port un dialog intim. Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context.

„Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta”

– De ce ati optat pentru proza scurta, ce anume v-a determinat sa alegeti proza scurta ?
– Scriu proza scurta pentru ca mi se pare ca oamenii nu mai au timpul si ragazul necesar sa citeasca romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se intretaie si se unesc in finalul celui de al treilea volum. Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta, daca se poate din biblioteca de buzunar, sa poata citi, eventual, si in mijloacele de locomotie, cu subiecte din viata lor si care isi pastreaza savoarea autenticitatii. Putini sunt cei care mai privesc literatura ca pe un act vital si edificator.

– Sunteti o calatoare impatimita ?
– Va raspund cu un DA atotcuprinzator.

– In ce masura literatura dvs. de calatorie combina prezentarile documentare si descriptive ale locurilor pe care le-ati vizitat cu digresiuni filozofice sau subiecte de actualitate ?
– Se vede ca sunteti un reporter bine instruit. Asa de bine ati surprins esenta scrierilor mele de calatorie, incat intrebarea, contine in ea si raspunsul – in buna masura.
Ce as mai avea de adaugat !? Tarziu am simtit lasata in urma admiratia pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, amintire care s-a strecurat pe furis in intentiile mele, dar lasandu-mi spatiile libere in care sa imprim propria-mi pecete.

“E greu de definit cum se scrie acum”

– Una din marturisirile dvs. literare este urmatoarea: “Cuvintele au in spatele lor alte cuvinte, cu alte intelesuri si chiar dacã ajungi si la acelea, au si ele in spate lor alte cuvinte, cu alte intelesuri. Dar din toate, mãcar un licãr de-ar rãmane, ca sã lumineze peste timp un crampei din viata care a fost si asa cum m-am strãduit s-o fixez in cuvinte.” Intre volumele ce va poarta semnatura, exista licarul unui titlu preferat? Care este acesta si de ce?
– Imi iubesc cartile ca pe copiii mei, patru la numar: “Crampeie de viata” (2005), “Gand purtat de dor” (2006), “Prin sita vremii”(2007) , “Oglindiri” (2009). In toate am pus “fasii de suflet” atunci cand le-am dat viata. Dar “Gand purtat de dor”, monografia sentimentala a comunei in care am scos tipatul dintai, acel moment unic al ivirii mele pe pamant, darul vietii venit din Ceruri, Tiganesti-Teleorman, mi-e mai aproape de suflet, mai drag, ca insasi copilaria. Aceasta carte, ca si multe alte scrieri ale mele, exprima liantul dintre memoria anilor petrecuti in Tiganesti si viata de acum atat de indepartata ca timp si ca spatiu. Aflandu-ma la mii de kilometri distanta, sufletul meu nu s-a sudat cu locurile unde ma aflu acum, frumoase, dar nu sunt rupte din mine si isi cauta mereu drumul unde simte el ca este “acasa”. Scriind, la varsta de acum, am retrait inocenta copilariei cu miscatoare amintiri necuprins de frumoase si trairi profunde ca insasi intelepciunea senectutii, caci numai prin intelepciune te intorci la anii copilariei. Port in mine comorile sufletelor oamenilor din Tiganesti, un dar revarsat in mine de bunul Dumnezeu. Scriind despre ei, m-am straduit sa ii fac mandri pe tiganestenii mei, traitori pe stravechi meleaguri pline de traditii si frumuseti.

– “Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de pretuire al strãmosilor nostri, fie cate o palã de romantism, chiar dacã astãzi se scrie dupã alte rosturi”, afirmati la un moment dat. Care sunt rosturile dupa care se scrie astazi si ce recomandare ati dori sa le faceti celor ce se afla la inceput de drum in ale scrisului?
– E greu de definit cum se scrie acum. Nici critica literara nu a reusit o definitie. Nu exista un curent literar anume.
Tinerilor in ale scrisului le-as dori ca din operele lor sa razbata puterea biruitoare a faptei si a sentimentului nobil. Le doresc sa nu osteneasca in truda de a gasi unicitatea ideilor, a faptelor pe care sa le inalte pe piedestalul scrierilor, scrisul lor sa aiba culoare, sa aiba vibratie, sa aiba viata.

“Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”

– Cine sunt poetii si scriitorii romantici pe care ii admirati cel mai mult?
– Am avut pasiuni pentru multi scriitori si nu numai romantici. Au staruit in mine autori diferiti, in diferite etape de viata, dar m-am intors mereu la Eminescu, “Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”, cum il numea Arghezi. Ii cant sau recit poeziile cu aceeasi caldura tainica si proaspata ca in tinerete.

– La ce publicatii colaborati?
– Am publicat la mai multe ziare si reviste: la “Observatorul”, “Faptu`divers”, ziar saptamanal, Toronto; “Alternativa on-line” Toronto; “Mesagerul” din Hamilton-Canada, in calitate de redactor sef literar; la “Starpress International on-line”, colaborator permanent, “Oglinda literara”. Am publicat si ocazional la multe alte reviste, precum “Prier” din Republica Moldova, orasul Stefan-cel-Mare. Un loc deosebit il ocupa publicatiile la revistele on-line “Intermundus Media”, initiat de remarcabilul om de cultura Artur Silvestri. Sunt colaborator permanent al publicatiei on-line “Cetatea lui Bucur’ – Bucuresti. Mai recent public si in “Phoenix Magazine” din Arizona, in Germania la “Agero” sau Australia “Romanian Vip”.

“Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti”

– Vorbind despre volumul “Prin sita vremii” ( 2007), Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto, spunea: “Scrierile acestea sunt o picatura vie de cultura romaneasca in lumea canadiana.” Va rugam sa ne vorbiti despre contributia dvs. la promovarea culturii romanesti si despre premiile primite, ca recunoastere a meritelor dvs. in acest sens.
– Tot ce scriu isi are radacina in cultura noastra romaneasca. Romanilor mei le port romanitatea prin lumea intreaga, descriu intamplari in armonie cu viata lor in frumosul si dulcele lor graiu. Am scris despre frumusetile cuprinse in operele scriitorilor clasici, dar si contemporani.
Am primit doua premii din partea revistei „Observatorul” din Toronto, unul in decembrie, 2005, PREMIUL SPECIAL pentru TALENT, PERSEVERENT? si PROMOVAREA LITERATURII ROMANE si altul in ianuarie 2007, pentru PROMOVAREA TRADITIILOR ROMANESTI.

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea romana din Toronto?
– In romanii aflati pe aceste meleaguri sunt trairi ale dorului de tara si de respect pentru istoria si valorile neamului nostru mai aprinse decat ale multor frati de-ai nostri care se gasesc intre granitele tarii. In strainatate oamenii traiesc cu un dor de tara in care s-au nascut, dor pe care nu-l pot intelege decat cei ce se afla ca noi.
Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti.
Ii admir pentru harnicia lor si pentru ca tin sus steagul demnitatii tarii noastre.

« Dor de primavara romaneasca »

– Ce va place si ce nu va place in Canada?
– Blanda si buna Canada ne-a oferit o viata traita in normalitate. Aici am intalnit democratie, liniste si respect pentru legi, oameni cu zambet pe buze care iti transmit calmul si bucuria clipelor existentiale. Traim aici o viata frumoasa, cu recompense si bucurii, dar frumusetea vietii nu se obtine lesne, include eforturi, timp, dezamagiri, raniri, dureri, pierderi. Viata nu ofera nimanui o existenta asa cum si-o doreste si pentru toate bucuriile se plateste un pret. Nicio societate nu e perfecta si la randul nostru si noi suntem imperfecti. Dar tot in tot, avem motive temeinice sa-i aducem multumiri acestei tari care ne-a adoptat fara sa faca diferente intre fiii ei.
Nu-mi place durata prea mare a iernilor canadiene si cea prea scurta a primaverilor. De aceea, in fiecare an mi se face un dor nebun de primavara romaneasca.

– Cum este sa iti fie « Dor de primavara romaneasca » ?
– Chiar daca am 77 de ani, tot asa cum am spus in proza scurta inchinata primaverii, din care dau citatul de incheiere:
“… cum sa nu imi fie dor de acea primavara romaneasca ce trezea in mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastampar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cant cu gura mare asa cum canta Tudor Gheorghe “Au innebunit salcamii/ De atita primavara/… Au innebunit salcamii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate cate-am spus mai sus si de inca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti in acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins in vraja primaverii!

– Cand ati fost ultima data Romania?
– Aproape in fiecare vara merg in Romania fiindca este neostoit in mine cantul doinei dorului de duca. Ma duc sa-mi vad plaiurie natale si oamenii cu toata zestrea lor primita de la Cel de Sus.

“M-am nascut cu duhul plecarilor”

– La ce lucrati in prezent si ce planuri de viitor aveti?

– Scriu ca si pana acum proza scurta si impresii din calatorie pe care intentionez sa le adun intr-un volum intitulat « Luminisuri ». Sunt scrieri care imi lumineaza viata si in care ma straduiesc sa strecor picuri de lumina si caldura sufleteasca pentru cei care se vor apleca asupra randurilor semnate de mine.

– Cum va petreceti timpul liber?
– Scriind, citind, ascultand muzica clasica si populara romaneasca, ajutand in gospodarie si vara, mergand in calatorii.

– Ce hobby-uri aveti?
– Calatoriile. Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor.

– In final, v-as ruga sa le adresati un mesaj cititorilor nostri.
– Tot ce scriu este pornit din dragoste pentru oameni, Lor ma adresez, celor de acum, dar si celor care vor citi dupa ce eu voi trece Vamile Vazduhului. Ii am in fata si dialoghez in gand cu ei, mai ales cu cei care au inscris pe agenda zilnica fapta frumoasa si gandul curat. Vor fi si din aceia care nu gusta scrierile mele, dar eu le transmit si lor dragostea mea si un zambet impletit cu intelegere pentru diversitatea umana.
Daca sunt sau nu frumoase scrierile mele, asta mai depinde si de cel care le citeste. Se spune ca frumusetea se afla in ochii celui care priveste.

Constiinta lucrului bine facut. Interviu cu Rodica Danciu, director la Scoala "Avram Iancu" din Dej, judetul Cluj

scoala-avram-iancu-dejRODICA DANCIU,  directoare   la   SCOALA „AVRAM IANCU”  din DEJ, judetul CLUJ, s-a lasat condusa de un gând al lui Nicolae IORGA

Nu spune niciodata “nu se poate”, ci incepe cu “sa vedem“. Gând  pe care l-a tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.

Acest principiu l-a aplicat totdeauna, oriunde s-a aflat. Fie atunci cand a predat la catedra    geografia,   fie ca director.

A indrumat  generatii de elevi cu personalitati diferite, avand mereu in minte si in suflet principiul lucrului bine facut. Pentru ea, satisfactiile au venit in mod firesc, dar nu usor, in timp, ca o rasplata pentru munca, dragostea si seriozitatea cu care a stiut sa isi desfasoare activitatea de educator sau director.

Performanta scolara a discipolilor ei inseamna pentru Rodica Danciu o si mai mare implinire. Nu putini sunt cei care au optat pentru  geografie, ca  obiect de examen la bacalaureat, iar altii au ales geografia pentru  viitorul lor in pregatirea universitara.
Scoala condusa de ea a prosperat atat pe linia performantei elevilor la diferitele olimpiade, dar mai ales printr-o pregatire omogena, de foarte buna calitate a majoritatii lor. Scoala „Avram Iancu” Dej, straluceste nu numai de curatenie si de  o atmosfera prielnica practicarii unui invatamant sanatos, dar si prin implinirea aspiratiilor dascalilor  la catedra. Pentru ei, nimic nu e mai inaltator decat sa vada ca munca si  daruirea  lor a dat rezultate excelente.

Rodica Danciu s-a nascut pe 10 februarie 1951 in Cotusca, in judetul Botosani. Isi aduce aminte cu mare placere de primele clase la care invatatoare i-a fost sora mamei, tanti Tincuta. Dupa absolvirea cursurilor preuniversitare in Botosani, Liceul „Mihai Eminescu”, dorea sa faca Medicina, dar mama a îndrumat-o spre Geografie, absolvind Institutul din Suceava în 1973.

Îmbratiseaza cariera pedagogica. Dupa ce a profesat în satul Podriga (Botosani) sau Tarlisua (Bistrita-Nasaud), satul unde s-a nascut Liviu Rebreanu, primeste postul de profesor titular la scoala „Mihai Eminescu” din  Dej si la Scoala „Avram Iancu”-Dej.
Rodica Danciu locuieste in prezent in Dej,  este casatorita, are o fiica, Adina, si patru nepoti (doua fete si doi baieti gemeni) si, impreuna cu ginerele, Nelu, traiesc in  Hickory-NC, din 2004.

Cum si de ce ati ales învatamântul pentru manifestarea personalitatii dvs. si câstigarea pâinii cea de toate zilele?
– Doream sa fac medicina, dar viata grea de atunci, a facut ca mama sa ma determine sa scurtez perioada de pregatire universitara si sa optez pentru geografie.  Am simtit ca mi se potriveste si ca poate fi o alternativa viabila. Iubesc mult natura, drumetiile si calatoriile, trebuia sa stiu  totul in amanunt, dar si sa impartasesc cu ceilalti ceea ce stiu, ceea ce vad, ceea ce iubesc.  Asa se face ca pasul de a fi profesoara a venit de la sine. Nu cred ca as fi putut lucra într-un birou.  Nu suport stereotipia, simt nevoia sa ies mereu din cotidianul anost,  cum altfel decât inconjurata de copii!  Imi place si stiu sa iau decizii. Nu trec indiferenta pe unde merg. Observ, constat si vad ce trebuie facut. Cu elevii am avut întotdeauna o relatie buna, calda. Am facut impreuna numeroase excursii în care ne-am cunoscut mai bine tara si pe noi insine…

Cum ati ajuns pentru prima data directoare de scoala?
– Dupa 1989, s-a introdus pentru un timp regula  ca directorul sa fie ales de colectivul de profesori-invatatori.  Nu aspiram la asa ceva, dar colegii m-au ales. Am avut, laînceput, emotii mari. Ma întrebam,  cum voi putea sa ma achit cu bine de sarcini într-o scoala care era si infiintata de curând?  Scoala generala nr. 5 Dej, cu oameni noi, profesori si elevi, circa 45 de dascali si peste 700 elevi. Dar am luat-o pas cu pas.
Pricipiul care m-a calauzit a fost dupa o vorba a lui Nicolae  Iorga, botosanean ca si mine: Nu spune niciodata “nu se poate”, ci începe cu “sa vedem“. Acest gând l-am tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.  Acest principiu l-am aplicat totdeaunat. Când am predat la catedra   geografia,   dar  si in cei  16 ani de ani de directorat.

Dar director la Scoala  „Avram Iancu” cum ati devenit?
Banuiesc ca asta s-a întâmplat  deoarece   activitatea mea de director era bine cunoscuta la Inspectoratul Judetean Cluj, iar postul mi s-a propus ca o alternativa normala.  Scoala „Avram Iancu” urma sa treaca prin schimbari de innoire. Asa se face ca trebuia sa vina si un nou manager. Aici activeaza peste  65 de cadre, didactice si nedidactice, si invata 850 elevi. Iar noua etapa a impus sustinerea unui  concurs  de ocupare a postului, atât in 2002, cât  si  in 2006, odata la patru ani.

Cum arata o zi obisnuita la scoala?
La ora 7.30 sunt în scoala. Imi deschid “agenda” în care am trecute probemele în curs de rezolvare si de perspectiva. Îmi fixez obiectivele si sarcinile pentru  ziua respectiva. Stabilesc prioritatile si intâlnirile  pe care urmeaza sa le am.  Ma consult cu directorul adjunct Dana Herineanu în organizarea, coordonarea si controlul activitatilor din scoala. Dau dispozitiile necesare (directorului adjunct si serviciilor, secretariat, contabilitate  etc., dar si urmaresc sau îndrum aplicarea acestora.  La baza sta  planul manageral al scolii  care se intocmeste la inceputul fiecarui an. Insa apar si multe situatii  neprevazute, intâlniri cu parintii pentru diverse probleme, problemele elevilor  indisciplinati, probleme medicale ale profesorilor-elevilor,  intâlniri cu reprezentanti din Comunitatea locala (primaria, politia,  biserica etc.) si altele. Exista si cazuri când trebuie  sa particip la diferite  activitati din cadrul  Primariei, aniversari locale, deplasari la  Inspectoratul scolar.  Fiecare zi e unica. Se incheie dupa ora 16.00. Dar ai si satisfactia lucrului bine facut.

Ce realizari deosebite aveti?
De la preluarea conducerii acestei scoli gândul meu a fost ca trebuie sa-i schimb imaginea. Fiind o scoala construita in  1964 am trecut imediat la executarea de  proiecte de modernizare. Am realizat  si obtinut aprobarea multor proiecte  pentru înlocuirea  usilor si ferestrelor, modernizarea  sistemului deîncalzire prin dotarea cu o centrala proprie cu functionare pe gaz metan, acestea fiind realizate prin accesarea de fonduri europene. Scoala este zugravita  frumos la interior-exterior si a devenit prezentabila!  Am realizat si  modernizarea  mobilierului cu sprijinul unor organizatii nonguvernamentale, din lipsa fondurilor de la minister.

Pe de alta parte, am gasit solutii de dotare cu material didactic,  materiale pentru laboratoarele de chimie, fizica, biologie. Dotarea  cabinetelor de   geografie , istorie si  de  logopedie (care deserveste toate scolile si gradinitele din oras).

Pe  linie de invatamnat am cautat sa pun in valoare capacitatea profesionala a fiecarui cadru didactic. Le-am creat cadrul necesar si i-am stimulat,  pe diverse cai,  pentru a da randamentul optim. Elevii nostri au obtinut premii la olimpiade si concursuri locale, judetene si nationale.

Ce activitate metodico-stiintifica aveti?
La nivelul scolii, judetului si la nivel national am participat la activitati diverse in cadrul comisiei metodice a profesorilor de geografie din Dej (pe care o conduc), a cercului pedagogic, realizand lucrari de specialitate prezentate la nivel de municipiu in sesiunile de comunicari. Am participat la conferinte organizate de societatea de geografie din Romania cu diverse lucrari. Am publicat lucrari stiintifice de specialitate in Revista Terra in Studia Universitatis Babes Bolyai Ca exemplu de lucrare, mentionez «  Procese geodinamice in Bazinul Vaii Ilisua ».

Va  rugam sa ne vorbiti despre colaborarea cu colectivul didactic din scoala.
Colaborarea este foarte buna. Se bazeaza pe valori si principii morale binecunoscute, pe respect reciproc, pe accentul pus pe deontologia profesionala. Caut intotdeauna sa pun in valoare capacitatea si personalitatea celuilalt. Stiu ca este loc de mai bine.De aceea, initiativele colegilor sunt bine venite daca acestea duc la obtinerea performantelor scolare. Ca urmare,  elevul are numai de castigat, si, totodata, noi ceilalti.

Ce proiecte de parteneriat ati avut ?
Scoala nostra este parte la numeroase proiecte. Proiectele sunt grupate pe cinci mari teme: [1] Democratia-idealul tuturor (cu 12 proiecte); [2] Sanatatea pentru toti (cu 2 proiecte); [3] Mediul curat- premisa pentru sanatate (cu 4 proiecte); [4] Unitate in diversitate (cu 9 proiecte); [5] Arta pentru frumos (cu 3 proiecte).

Ce finalitate au avut?
Majoritatea au avut finalizare si rezultate.  Scoala si-a consolidat prestigiul bun. A crescut totodata nivelul civic al elevilor si profesorilor.

Mentionati cazul uni proiect?
As mentiona proiectul european „e-Twinning Painea in Europa” care a avut ca scop  dezvoltarea spiritului inovator si antreprenorial al elevilor din scoala noastra si o scoala din Slovacia. Finalitatea s-a concretizat intr-un targ de paine in 23 mai 2009 care a scos in evidenta, cu prisosinta,  obiectivele mentionate.

Va  rugam sa ne dati  o definitie a educatiei.
– Educatia cuprinde un ansamblu de masuri didactice aplicate sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor , avand ca scop buna crestere si pregatire in vederea unui  comportament adecvat in societate.
Educatorii,  avem aceasta dificila responsabilitate, de a forma educatia tinerilor pentru a putea  intra in activitatea sociala.

Ce recomandare ati dori sa le faceti tinerilor care doresc sa aleaga o cariera in invatamant?
Sa iubeasca materia pe care o preda, sa se instruiasca permanent si  sa aiba o mare dragoste fata de copii.

Cum va petreci timpul liber? Ce hobby-uri aveti?
Imi place sa fiu activa. Dorm putin. Ma trezesc devreme. Beau o cafea si incep sa fac cate ceva. Dar, cum am spus, imi plac excursiile.  In tara si afara. De curand am fost la Viena, Praga si Bratislava. Si am avut ce vedea, varietatea formelor geografice traversate, orasele pline de istorie si cibilizatie. Toate acestea  “vorbesc”  daca stii sa asculti!

Ce ganduri aveti pentru viitor?
Intrucat numai un an ma desparte de …. pensie, nepotii mei  sunt “viitorul” meu. Ei ma umplu de bucurie. Prezentul si viitorul meu sunt ei.  Nu ma vad fara ei!  E posibil ca unul din ei sa-mi calce pe urme, sa urmeze cariera de profesor.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
Sa citeasca site-ul dumneavoastra, acest interviu, dar nu numai. Sa ne aducem aminte de inaintasii nostri si sa urmam exemplul lor. Constantin Brancusi spunea undeva ca: “Lucrurile nu sunt greu de facut, greu este sa te pui in starea de-a le face”.

Ce trebuie sa stii daca vrei sa alegi o cariera in invatamant. Interviu cu Carmen Margan, profesor la Scoala Nr. 2 din Lugoj, judetul Timis

Octavian Curpas

În meseria de dascal, fiecare zi este o provocare. Astfel defineste Carmen Margan, profesor titular cu gradul I, de franceza si engleza, la Scoala Nr. 2 din Lugoj, judetul Timis, munca cu copiii. Pasionata de profesia sa, aceasta decide în 2004, ca a sosit timpul sa se apuce de cercetare, în domeniul didacticii limbii franceze. Trei ani mai tarziu, Carmen Margan primeste Diploma de excelenta din partea Inspectoratului Scolar al Judetului Timis.

Nascuta pe 11 decembrie 1960 la Faget, în judetul Timis, Carmen Margan este licentiata a Facultatii de Filologie de la Universitatea din Timisoara. În prezent, Carmen Margan locuieste la Lugoj. Este casatorita si mama a doi copii.

“La chanson en classe de francais langue etrangere” si “Le francais dans le monde” sunt o altfel de carte de vizita a lui Carmen Margan. Am dori sa ni le prezinti pe scurt.

– Sunt articole de didactica a limbii franceze pe care le public în tara si strainatate. « Le francais dans le monde » este una dintre cele mai importante reviste a profesorilor de limba franceza din lumea întreaga editata la Paris, iar faptul ca mi-au publicat un scenariu didactic este pentru mine o mare onoare si o recunoastere a activitatii mele de cercetare în domeniul didacticii.

Esti membru în colectivul de redactie al mai multor publicatii. Despre ce publicatii este vorba?

Împreuna cu elevii din scoala redactam în fiecare an revista scolii, « 2 în general ». Eu ma ocup de pagina numita « Cultura si civilizatie ». De asemenea, am facut parte din colectivul de redactie al mai multor publicatii ce au constituit produse finale ale proiectelor ce se desfasoara în scoala noastra : brosura ”Stories”, în cadrul proiectului Comenius 1, brosura – „Step into…The Roman Empire”, revista „Stelutele Europei”, „Dictionar multilingv ilustrat”, „Discover European Food” – carte de bucate, „Teatru Forum Gest Stop!”–ghid pentru cadre didactice.

În perioada 2006-2008 ai fost colaborator la Proiectul de granturi “Teatru-forum Gest Stop”. În ce a constat “Teatru-forum Gest Stop”?

Teatru-forum sau teatrul opresatilor este o tehnica de teatru interactiva. Elaborata de catre regizorul de teatru Augusto Boal în Brazilia, aceasta tehnica teatrala îsi propune sa transforme “monologul” pieselor traditionale de teatru într-un “dialog” între audienta si scena. In timp ce unii oameni fac teatru, spune Boal, noi toti suntem teatru. Publicul care asista la un scenariu oprimant este invitat sa reactioneze , sa propuna solutii si sa le aplice pe scena. Piesa se reia, se joaca din nou, tinandu-se cont de propunerile publicului. Temele tratate în spectacolele de teatru opresatilor sunt dintre cele mai diverse: rasism, SIDA, droguri, violenta, alcool, emotii, etc.

Te rugam sa ne vorbesti despre colaborarea pe care ai început-o în anul 2000 la proiectele „Comenius”.

Ma bucur ca mi-ati pus aceasta întrebare. Se vorbeste mult dar se stie putin despre aceste proiecte deosebit de eficiente în domeniul educational. Scoala noastra a participat la cinci astfel de proiecte, începand cu anul 2000. Pe scurt, o scoala europeana elaboreaza un proiect în domeniul educatiei, pe care îl desfasoara în colaborare cu alte scoli europene care doresc sa participe la proiectul respectiv. Practic, este vorba despre activitati comune desfasurate cu elevii ( cam o activitate pe luna) , stabilite de comun acord în cadrul meeting-urilor de proiect ce au loc de doua ori pe an, într-una din scolile participante la proiect. Fiecare proiect cuprinde o sectiune de realizare de produse finale legate de tema proiectului respectiv: brosuri, ghiduri turistice, dictionare, reviste scolare, jocuri, prezentari Power Point. Toate aceste produse sunt realizate de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice. Informatiile circula pe Internet, sunt adunate si constituie baza de date pentru produsele finale.

Cum ai descrie proiectele Brancusi si Grigorescu-Vuia? Cum au demarat? Cine au fost cei care au participat la realizarea lor?

Proiectul „Famous People” este unul dintre produsele finale ale proiectului Comenius „ Let’s discover Europe using new technologies” ( 2006-2009). Fiecare tara participanta ( Italia, Franta, Malta, Polonia, Spania, Letonia, Romania, Portugalia) a pregatit un astfel de proiect. Elevii scolii noastre ( cei care au dorit) au pregatit prezentari în programul Power Point. Au fost trei sectiuni: „Scriitori romani renumiti”, „ Pictori si sculptori romani”, „ Oameni de stiinta romani”.

Ce este Asociatia Lugoj-Orleans?

Sub aceasta titulatura, Asociatia Lugoj-Orleans a functionat între anii 2000-2007. Incepand cu anul 2009, se numeste Asociatia francofila Lugoj. În prezent, Asociatia francofila Lugoj are în vedere, în principal, activitati de promovare a limbii franceze în randul institutiilor de învatamant primar. Concret, este vorba despre implementarea unui program de initere în cunoasterea limbii franceze desfasurat în gradinitele din Lugoj, de catre voluntari din randurile elevilor de liceu sau ale profesorilor de limba franceza .

Ce planuri de viitor ai?

Intentionez sa redactez o carte de didactica a limbii franceze, unde sa adun toate articolele si lucrarile mele de pana acum. De asemenea, am de gand sa deschid un birou de traduceri.

Ce recomandare ai dori sa le faci tinerilor care doresc sa aleaga o cariera în învatamant?

Este o meserie care poate oferi multe satisfactii. Împlinirile sunt mai degraba, spirituale decat materiale. Deci, daca iubiti copiii si va simtiti fericiti printre ei, merita sa intrati în lumea lor.

Ce hobby-uri ai?

Cânt la ghitara din când în când, mult mai rar decât în adolescenta. Joc tenis de câmp (vara), ping-pong si badminton în familie , dar si cu elevii. Nu prea ratez nicio ocazie sa calatoresc în tara sau în strainatate. Citesc mult , prefer biografii si reviste de actualitate (“Paris Match”). Iubesc nespus teatrul, sunt prezenta la mai toate spectacolele ce au loc pe scela teatrului din Lugoj ( si nu sunt putine). Iubesc mult si dansul (dansez prin casa când simt nevoia).

Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?

Sa citeasca revista dumneavoastra, în special acest interviu… Cred ca am reusit printre rânduri, sa ofer o minireteta a fericirii.