Daniel Ganea – Revista ARMONIA

Daniel Ganea, un clujean plecat în SUA în urma cu 20 de ani, care a jucat alaturi de faimoasa Miley Cyrus, a vorbit pentru ZIUA de CLUJ despre cum a ajuns la Hollywood, ce îl leaga si acum de Cluj si ce trebuie sa stie românii care se viseaza în SUA.
Actorul Daniel Ganea spune ca amintirile copilariei si tineretii l-au influentat foarte mult si îl leaga mereu de Cluj, oras care i se pare “vibrant, frumos. În general, oamenii din România sunt destul de realisti si directi, foarte diferiti de occidentali”.
Cum ati ajuns sa jucati în Hannah Montana? Cum este Miley Cyrus?
Recent am lucrat la mai multe reclame si în cinci filme la Hollywood, dupa care am fost contactat de catre directorul de casting din Los Angeles, de la It’s a Laugh Production Studio, si mi-a spus ca voi juca în episodul 4 din serialul Hannah Montana. Rolul meu era al unui fotograf care o urmareste. A fost experienta placuta. Este o fata superba si foarte prietenoasa, mai ales în spatele camerei de luat vederi. I-am întâlnit si pe tatal ei, Billy Ray Cyrus, si pe bunica ei: e o familie superba.
Cum ati decis sa va alegeti aceasta profesie?
Îmi placeau înca din copilarie teatrul si filmele. Am început în anii ‘90 sa fac actorie si modeling, iar la scurt timp am plecat în SUA definitiv. M-am casatorit cu Anita, tot din Cluj, si apoi am început o afacere. Începutul si adaptarea mi-au fost foarte grele. În 2004 m-am mutat de la Washington în Arizona, am vândut compania si am pornit alta, doar cu servicii de limuzine. Prin 2007 aduceam de la aeroport un regizor de film care m-a întrebat daca mi-ar placea sa joc în filme. I-am zis ca e visul meu, dar viata m-a dus în alta directie. Mi-a dat cartea lui de vizita si a zis zâmbind ca “niciodata nu e prea târziu”. Parca m-a trezit dintr-un somn adânc. Am încercat de atunci sa îmi gasesc destinul, sa studiez, sa fac antrenamente si tot ce se cere pentru industria productiei de filme profesioniste. În 2009 am participat în filmele Maneater si Middle Men. Am lucrat, astfel, cu George Gallo, Giovanni Ribisi, Luke Wilson, Kelsey Grammer, Terry Crews, Sarah Chalke si James Caan. Am semnat un contract cu o mare agentie de pe coasta de vest a SUA si lucrez ca model si actor.
Cum ati decis sa plecati din România?
Nu apucasem sa fac multe prin Cluj, deoarece parasisem Clujul la doar 20 de ani. Am plecat sa îmi împlinesc visul. Iubesc foarte mult Clujul si tara si simt ca ma leaga ceva acolo, care nu se poate uita niciodata, oriunde as fi.
Ce v-a impresionat mai mult dupa ce ati ajuns în SUA?
Am fost socat de tot cea ce vedeam în jurul meu . Tin minte ca am început la Los Angeles sa numar benzile auto: sase si sase, din sensuri opuse amândoua, erau 12 benzi, încolacite una peste alta. Am fost uluit de blocurile zgârie-nori de la New York si Los Angeles, de Oceanul Pacific si de magazinele imense. Mi-a placut cultura si americanii mereu zâmbitori si veseli.
Cum vi se pare ca s-a schimbat România de când ati plecat?
Mult. Sunt noutati si în cultura, au aparut constructii noi, afaceri de tot felul, asta e o foarte mare propasire. Încurajarea afacerilor, cât de micute ar fi ele, este cea mai puternica arma a economiei si aceasta a fost politica adoptata si de SUA. Urmarim la TVR muzica si filmele. Sotiei îi place mult muzica populara. Mie îmi plac mult filmele vechi, cu Puiu Calinescu, Dem Radulescu, Florin Piersic, Amza Pellea, Jean Constantin, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani si altii. Ma uit si acum cu drag la filmele românesti cu care am crescut.
Este bine ca românii sa plece din tara?
Am vazut oameni bucurosi ca au plecat, dar si oameni suparati, care si-au risipit tot ce au avut. Este bine sa ai pe cineva stabilit deja acolo. Daca ai trecut de greutatile începutului înseamna ca ti-ai gasit locul. America este înca tara tuturor posibilitatilor, dar nu e pentru toti. Ai de luptat cu singuratatea si cu dorul, dureaza ani de zile pâna sa îti vezi familia din nou. Am vazut multe familii despartite si dezamagite, divortate din cauza aceasta. Este bine sa îti faci calculele de acasa înainte de emigrare si sa cumpanesti daca merita sa faci acest pas.
Cum este vazuta România în rândul cunoscutilor dumneavoastra?
România are locuri frumoase si oameni curajosi care au rasturnat comunismul si au oferit poporului o alta deschidere spre lume. Nu exista actor, regizor, producator în Hollywood sa nu stie de Nadia Comaneci. Sau de Vlad Tepes. Sunt oameni care au marcat cu faptele lor un popor, care i-au conferit o eticheta aparte, recunoscuta de întreaga lume.
V-ati mai întoarce în tara?
Împreuna cu sotia ne gândim mereu la locul natal, la rudenii, prieteni. Ne place foarte mult sa mergem în vizita, dar sa ne întoarcem definitiv nu cred ca am dori.

Florentina Tatar
Ziua de Cluj
26 aprilie 2011

by Daniel Ganea – Surprise, Arizona
http://www.phoenixmission.org

In vara anului 2002, inca mai eram proprietarul unei firme de transport interstate. Intr-o noapte, conduceam un tir mare, pe 18 roti, incarcat la maximum (in jur de 80.000 pounds), pe ruta California, cu destinatia Boston, Massachussets. In cabina, alaturi de mine, se afla sotia. O luasem cu mine, in plimbare, in acea cursa. Aveam viteza legala, de 75 mile pe ora din zona aceea . Inainte de Cheyenne Wyoming am fost implicat intr-un mare accident. Eram incarcat la maxim 80,000 pounds . Cum se intimpla foarte des in unele zone , in jurul orei doua noaptea instantaneu un cerb mare de padure mi-a taiat calea, ne avind prea multe sanse, s-a sfirsit cu rasturnarea truck-ului.
Chiar si acum, dupa atatia ani, sotia inca mai spune ca aude vuietul rotilor si parca vede tragedia accidentului si camionul, cazut intr-o parte. Atunci, a fost momentul cand am trecut pe langa moarte. Echipamentul pe care il transportam s-a facut praf. Pastrez si acum, pozele facute de politie, la locul accidentului, ca pe o marturie de la ce ne-a salvat Dumnezeu. Si eu si sotia eram grav raniti. Eu aveam mana dreapta sfartecata la cot, numai pielea atarna, iar sotia era plina de rani pe tot corpul. Insa rana cea mai periculoasa o avea la cap. Amandoi siroiam de sange, iar sotia nu se mai putea misca. Sa iesim afara, parea imposibil, trebuia sa fi sarit din cabina, insa la cat eram de raniti, ni se parea prea mare inaltimea de la care ar fi trebuit sa o pornim. In plus, cine sa ne fi scos de acolo, atata timp cat nimeni nu se apropia de camion, de frica unui incendiu sau a unei explozii? Cabina era deja plina de fum si de gaze. I-am strigat sotiei ca ar fi bine sa ne grabim sa iesim, pana cand nu ia foc camionul. “Du-te acasa, la copii”, mi-a soptit ea, “pentru ca eu nu mai pot sa ma misc. Aici voi muri.” In clipele acelea, mi-am dorit pentru prima data in viata, din toata inima, sa parasesc aceasta lume. “Adu-ti aminte”, i-am spus sotiei, “ca atunci cand ne-am casatorit, ti-am jurat dragoste si ti-am promis ca nu te voi parasi niciodata. De aceea, daca Dumnezeu vrea sa murim aici, vom muri amandoi. Parintii nostri ne vor creste copiii, iar Dumnezeu le va purta de grija.” Insa in acele clipe grele, mi-au revenit in minte, cuvintele din scriptura pe care pastorului Nelu Veres, le repeta in nenumarate rinduri. “Ridica-te, incinge-ti coapsele si porneste inainte, caci Dumnezeu este cu tine. Nu te teme de nimic!” Atunci, am prins curaj si am actionat. Am luat tot ce am gasit la indemana si folosindu-ma de mana sanatoasa, am inceput sa izbesc usa, care a cedat, in cele din urma. Imi amintesc ca am luat-o pe sotie pe umar, si am sarit din camionul avariat. Am asezat-o apoi, pe iarba, cat mai departe de masina. Au fost clipe extrem de tensionate, pentru ca ea nu mai era prezenta si nu ii mai simteam pulsul. Si atunci, am strigat cat am putut de tare – “Doamne Dumnezeule, nu imi pasa de nimic din tot ce mi-ai luat , dar Te rog, nu mi-o lua pe ea. Iti promit ca voi spune oricui, oriunde m-as afla, ca Tu existi.” In momentele acelea grele de necaz , sotia, ca printr-o minune, a deschis ochii. A mai durat o ora pana cand a sosit ambulanta, sa ne duca la spital. In tot acest timp, am tinut-o in permanenta, de vorba. Ofiterul de politie locala, care a venit sa constate accidentul, m-a intrebat cine ne-a scos din cabina. Dupa parerea lui, meritau un premiu cei care reusisera sa ne salveze de la o moarte sigura. I-am raspuns ca nu s-a oferit nimeni sa ne dea o mana de ajutor, am iesit singuri din cabina, asa cum am putut. La inceput, i-a fost greu sa ma creada. Mi-a marturisit ca are ani buni de experienta in politia rutiera si nu a intalnit niciodata un caz in care victimele sa se elibereze singure. I-am spus ca ii dau dreptate, insa nu trebuie sa uitam ca exista Unul nevazut, care ne poate scapa din cele mai neasteptate si mai dificile situatii, si acesta este Dumnezeu. A fost de acord cu mine. Acelasi lucru l-am declarat in rapoartele intocmite de politie si la stirile locale. Printr-o minune a lui Dumnezeu, sotia mea si cu mine suntem si astazi, in viata si sanatosi si Ii multumim Lui pentru aceasta.