…Filosoful, eseistul si criticul literar tecucean IONEL NECULA s-a decis (dupa multe framantari interioare, dar amanata fiindu-i lucrarea si de tulburi potrivnicii ale vremilor si de intamplari neprevazute, din partea oamenilor) sa scrie o istorie a literaturii vrancenesti…
Dar, precum spune nefericitul boier Miron Costin despre colegul sau mai batran, Grigore Ureche: „Laud osardiia raposatului Urechie vornicul, carile au facut de dragostea tarai letopisetul sau (…).Ori ca n-au avut carti, ori ca i-au fost? destul a scrie de mai scurte vacuri, destul de dansul si atata, cat? poate sa zica fiéstecine ca numai lui de aceasta tara i-au fost? mila, sa nu ramaie intr? intunerecul nestiintei” – tot asa voi zice, si eu, despre amicul meu IONEL NECULA: „Laud osardiia in aceasta viata traitorului carturar Ionel Necula, carile au facut de dragostea tinuturilor vrancenesti letopisetul sau (…).Ori ca n-au avut carti, ori ca i-au fost? destul a scrie de mai scurte lucruri si vremi, destul de dansul si atata, cat? poate sa zica fiestecine ca mai numai lui de aceasta Tara a Vrancei i-au fost? mila, sa nu ramaie carturarii ei intr? intunerecul nestiintei Tarii Romanilor…!”
…Sau, mai „pre” limba moderna: vazand bunul si blandul si eruditul critic tecucean ca vrancenii nu prea „sar” sa-l ajute (macar cu bunavointa si cu date biobibliografice!), neputand, deci, intocmi o ISTORIE a literaturii vrancene, in sensul cronologic si stiintific-acribios – s-a multumit si limitat sa faca…”electivitatea” amicala, asupra unei literaturi provinciale… A rezultat, astfel, cum singur marturiseste, „o culegere” (de oameni, de recenzii – „recenzii” in sensul cel mai larg, in care pana si o viata de om poate si trebuie recenzata, de o instanta mistica sau inca umana… –  …recenzii despre carti si despre vieti de oameni care au scris…ba chiar discursuri de tip „remember”/necrolog, in fata gropii deschise spre Ceruri, pentru un confrate-scriitor vrancean sau altul…). Si cu senin suflet prietenesc a facut-o, si cu memoria (prin excelenta, selectiva…!), mai mult decat cu documentul! – …incat a rezultat „o istorie literara a sentimentelor” lui IONEL NECULA, fata de scriitorii Vrancei contemporane lui. O istorie a vietii autorului, intersectata, aleatoriu sau nu, cu scriitori vranceni…Deci, se intelege de la sine ca nici din punct de vedere axiologic, al valorii scriitoricesti (modulare sau comparative) a celor luati in seama  – nu s-a facut o selectie stiintifica…unii (putini, e drept!) dintre cei cuprinsi in cartea sa fiind, mai curand, aspirationali spre „scriitoriceala” (poate, cativa, chiar veleitari…grafomani!), altii, doar cu „aere” de scriitori…si asta, pentru ca  USR-ul, cica, i-a „confirmat”…! USR-ul nu mai confirma, cam de multisor, valori estetice…dar lor, sarmanii, cine sa le comunice acest Adevar…à la Polichinelle?!
Iata propria marturisire, cu valoare si de „mea culpa” (nu e necesar, pentru un atat de sincer si cald prieten al Vrancei! – ci iti multumim, IONEL NECULA, cu stinghereala: in definitiv, nu s-a aflat niciun vrancean, care sa tenteze o cat de sumara istorie literara a judetului Galati…pentru o cat de firava „reciprocitate de inima”!), a autorului, din Prefata: „N-as zice ca mi-am propus intentionat sa ma imprietenesc cu scriitorii din Vrancea, dar alcatuirea localitatilor noastre (intre Focsani si Tecuci distenta este de doar 30 km) ne-a adus, vrand-nevrand, in gratii reciproce si-n parteneriat sporitor (…) Evenimentele culturale ne gaseau impreuna, schimband intre noi carti si idei (…) Am considerat ca adunarea intre doua coperti a acestor pozitionari reprezinta un crampei din istoria mai noua a devenirii si instructurarii culturii vrancene. (…) Sigur ca nu va fi o carte perfecta si completa, ca va avea multe scapari, ca vor fi aparut si carti necunoscute de noi si care-au ramas neconsemnate publicistic. Lucrul perfect se realizeaza greu si, de regula, nu e la indemana muritorilor. Oricum, noi n-avem aceasta pretentie, iar carentele acestei culegeri ni le asumam cu raspundere si cu dorinta sincera de a le indrepta ulterior cu loialitate si buna credinta”).
…A rezultat, de fapt, mai curand o carte de amintiri si alcatuita pe baza mai vechilor sale recenzii, asupra scriitorilor vizati de cartea sa de acum. Si, ca sa nu fie cu suparare, la „asezare” si ierarhizare…i-a aranjat pe scriitorii de care-si aminteste – ALFABETIC!: Constantin Amariutei, Ionel Bandrabur, Adrian Botez, Camelia Ciobotaru, Constanta Cornila, Adrian Cosmin Cocioaba, Valeriu D. Cotea, Ion Croitoru, G.G. Constandache, Mircea Dinutz, Victor Frunza, Constantin Ghinita, Ion Miheci, Gheorghe Mocanu, Marin Moscu, Costica Neagu, Gheorghe Neagu, Aurel Neculai, Stefania Oproescu, Ion Panait, Virgil Panait, George Patrascanu, Dumitru Pricop, Florin Paraschiv, Ionica Sava, Liviu Ioan Stoiciu, Puiu Siru, Paul Spirescu, Culita Ion Usurelu, Janine Vadislav, Mariana Vicki Vartosu…

…Ceea ce a tentat mai mult decat „recenzarea” cartilor si vietilor receptate sentimental – si anume, tipologizarea scriitorilor vranceni – nu i-a reusit, dintr-un motiv destul de vag explicat, ramas in starea initiala, de interogatie: „Este scriitorul vrancean alergic la incadrari tipologice, se teme cumva de vreo anonimizare in cadrul curentului adoptat, sau in cadrul manierei imbratisate? Este tendinta cultivarii dreptului la diferenta si a propriei individualitati atat de viguroasa incat sa descurajeze ideea de incadrare intr-o directie de sens, din cele multe ce se ipostaziaza in literatura contemporana? Nu cred intr-o asemenea explicatie. Cel ce se tine departe de miscarile literare en vogue risca sa ricoseze singur in matca unei directii literare de care nu are cunostinta (…) ajungand sa se considere crainic si faclier pe un drum deja batatorit” (cf. Prefata, p. 7).

…Evident ca nimeni care ar dori sa judece axiologic literatura vranceana, n-ar afla un punct de sprijin ferm, in vreo pagina a acestei carti mai curand despre prietenìi scriitoricesti (mai mult sau mai putin…), decat despre scriitorii vranceni, in intimitatea lor demiurgica. Dar, paradoxal, cartea lui IONEL NECULA place, la lectura: de ce, oare, cand…ea nu prea ajuta pe filolog, pe estetician, pe istoricul literar sintetizator de literatura romana…? Pentru ca e o carte „buna”, binefacatoare cititului – scrisa cu multa empathie umana (nu, neaparat, si estetica…), scrisa fara urma de ranchiuna ori venin, ci cu „inima buna”, cum zice romanul – cu o generozitate a amintirilor si a judecatilor, extrem de rar intalnita la „colegii/confratii” de breasla…
IONEL NECULA-tecuceanul CHIAR II IUBESTE PE VRANCENI!!!…si, implicit, pe scriitorii Vrancei. Mai „scriitori” sau… mai putin…
Un erudit, precum este IONEL NECULA, de data asta devenit, prioritar, „cronicar de sentimente” – isi „pune in palma” sufletul, sentimentele sale atat de senine, calde si sincere, fata de atatia scriitori de la „masa umbrelor”…putini dintre cei cuprinsi in aventura proustiana a memoriei involuntare, sentimentale, a lui IONEL NECULA, mai stau „in lumina”… „Intr-un timp scurt, spiritul vrancean a fost saracit de cateva nume providentiale si nu stiu cand se vor umple golurile ce s-au produs cu alte nume si cu alte dispozitii carturaresti, care sa duca mai departe lucrul bun si auroral, de-acolo de unde l-au intrerupt cei plecati. Un vant rau si neindurator a suflat peste spiritul vrancean si-a luat cu el spirite nevinovate si nepregatite pentru treceri rubiconice. Tuturor celor plecati le pastrez o pioasa amintire si le rezerv ca salas atriul drept al inimii mele” (cf. Postfata, p. 226).
E o carte care ea insasi, reprezinta un obiect infinit mai artistic, mai poetic in expresie      –  decat cartile multor…”artisti”-referenti/referiti, din ea…o carte atat de bland-nostalgica, incat, adesea, il cutremura pe cititor (mai ales la nivel de necrologuri…): „In urma noastra, n-a mai ramas decat Dumitru Pricop sa vegheze peste oras si peste spiritul vrancean, ca un faclier care a cioplit fara odihna la temelia verbului poetic si la inzdravenirea spiritului vrancean, din care s-a revendicat ca un adevarat print al marturisirii harice. Ramai cu bine, Mitica. Te lasam in voia soarelui ca sa-ti mangaie privirile, a ploilor ca sa-ti spele amandoi obrajii, a vantului, ca sa-ti „ventileze” pletele. Cata vreme vei fi acolo, pe soclu, vom sti ca Vrancea poate spera la un destin sedimentat din cremenea muntilor si din fervorile Vrancioaiei (…). A ramas soclul inalt, din inaltimea caruia strajuieste chipul de faur bronzat al poetului impacat cu toate” (cf. Singuratatea Poetului, p. 154).
Sau: „Constantin Ghinita avea vocatia prieteniei si o cultiva cu aceeasi dragoste cu care, banuim, Iisus isi alegea insotitorii. (…) N-a fost   nimeni care sa aiba nevoie de sfatul lui binevoitor si sa nu gaseasca toata intelegerea. Clocotea de bunatate, de spiritul  prieteniei si tanjea dupa prilejuri colocviale. (…) Noapte buna, Ticule, si Dumnezeu sa te tina prin apropierea lui” (cf.  Necrolog Constantin Ghinita, p. 68).
Nu lipsesc, din aceasta culegere de texte-recenzii, despre carti eterne, nici judecatile subtile, de ridicata valoare hermeneutica (dar aceste texte deja erau cunoscute, de noi, din reviste ale unor ani trecuti…si, deci, poarta, in mintea noastra amintitoare, o „patina”, care ne impiedica sa le inca adancim valoarea si gravitatea ideatica…): „Nu se poate spune ca poetul a renuntat la temele vechi si perene, care-au facut deliciul travaliului de altadata – erosul, bunaoara – , dar toata fenomenologia este transpusa intr-o altfel de partitura, a faptului consumat si irepetabil, care se substituie dispozitiei optionale. Privat de antonime, timpul viitor nu mai este antiteza trecutului, ci chiar trecutul cu toate patimile lui frante, consumate, epuizate” (cf. Poetul Ion Panait – un clasic in geaca si blugi, p. 116). Sau: „E un miracol aici, pentru ca muntele, pentru noi, a fost, deopotriva, cetate si catedrala, in care spiritul romanesc s-a zidit si s-a depozitat de vremi si de aluviuni alterante. Nu te poti considera decupat din peisajul muntos, fara sa-ti asumi ipostaza de coloana si de cariatida a boltii sub care s-au trudit stramosii, de la descalecare incoace. Numai omul de munte stie cat conteaza relatia fraternala si indiviza  cu taramul stancos, cat de binefacatoare, pentru om si istorie, poate fi asocierea lui cu taramul pe care-l masoara pasul” (cf. Dumitru Pricop – Poetul ca un munte de patimi, 135)
…Cum ziceam, o carte bazata pe „memorie electiva”…alege, selecteaza – nu totdeauna cu deplina dreptate…Subiectivismul acut este inerent unei astfel de infaptuiri, mai curand beletristice, decat hermeneutice. De ce (…s-ar intreba unul care nu stie definitiile lui Proust si ale invataceilor sai, date memoriei involuntare…) – de ce lipseste, din „sirag”… – spre exemplu, mult-prea-blandul si umilul, cat si prea modestul, si, deci, umilitul (de oameni si soarta), dar ctitor (…atat de delicat, in implinirea Misiunii sale de Duh!) al culturii vrancene postdecembriste, atat de talentatul Poet (AUTENTIC!) si scriitor (in genere), jurnalist de „mare meserie” –  CORNELIU FOTEA (am zis: „mult-prea-blandul” – deci, din aceeasi familie atitudinala si de suflet si fire cu autorul, cu IONEL NECULA!)?!
…Fireste, intrebarea de mai sus ramane sa zbarnaie in urechea „faptasului” Uitarii…
Sau, nu.
…Ceea ce-mi doresc este ca, dincolo de cartea acestui erudit si bun prieten (tecuceano-galatean…) al scriitorilor vranceni – sa apara ADEVARATA si…grava Carte de Hermeneutica – nepartinitoare (prin nicio prietenie, decat aceea a Adevarului Hermeneutic!), carte profund analitica, asupra trudei scrisului vrancenesc – carte ca rod, insa, al studiului acribios, din partea unui „senator de drept” al criticii vrancene profesioniste. Exista asa ceva si se poate!
…Chiar daca va fi infinit mai seaca, multora (sa dea Dumnezeu!) neplacuta…  ea, acea ravnita si inca asteptata CARTE va ajuta mult mai mult (decat incantatoarea lucrare „prieteneasca”, pe care-o tin, in aceste momente, in fata ochilor, pe birou!) la decantarea valorii spirituale autentice si la „plivirea” (..macar, daca nu chiar la…eradicarea!) imposturii scriitoricesti, care, azi, in toata Romania Artei Logos-ului (infeudata satrapismului axiologic al unui USR corupt!) sufoca, falsifica mai toate treptele axiologiei si batjocoreste demoniac mai toate incercarile de „rasarit auroral” si de impunere ale Artei (cu „A” mare), iar nu a tot felul de furnicare/viermuieli, insalubre, ba chiar letal-toxice! – a tot felul de „incuscriri” imorale si hade, efemer-morganatice si ludic-tranzactioniste!
…Deocamdata, iti multumim, cu plecaciune si recunostinta, pentru calda si atat de binevoitoarea ta PRIETENIE, fata de Tara Vrancei si fata de truditorii ei intru toate cele ale „condeiului”, draga IONEL NECULA!!!

                                                                            prof. dr. Adrian Botez