DE FLORII, MAI CURATI, MAI LUMINOSI SI MAI BUNI…

On April 23, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

Pâna mai ieri sub plapumi de zapada, natura amortita-si astepta trezirea, la fel ca noi, de altfel; secatuiti de iarna si de frig, poate bolnavi, de rautate ori de trufie stapâniti sau pur si simplu împovarati de gânduri si probleme, iata-ne-acum – la mijloc de Prier – cum ascultam nestingheriti suspinul verde-al ierbii în dor de papadie si-n adieri de vânt, sub dezmierdarea dulce-a ploii de flori albe de cires… Vedem, traim, simtim cum totul se trezeste din nou la viata iar noi ne straduim sa reînviem în sufletele noastre dorinta de-a trai frumos, de-a ne-nchina smeriti în fata Celui ce ne-a învatat sa fim mai buni si mai curati, mai îngaduitori, mai întelepti, mai generosi – în prag de Sfinte Sarbatori Pascale.

Floriile, zi binecuvântata ce reprezinta pentru crestinatate celebrarea intrarii Domnului nostru Isus Hristos în Ierusalim, prilej de înaltare si bucurie sufleteasca. Sarbatoare a vegetatiei, a reînnoirii, a trezirii, simbol al biruintei asupra mortii prin învierea lui Lazar de catre Mântuitor în sâmbata numita de-atunci „Sâmbata lui Lazar”, Floriile înseamna mult mai mult decât ramuri de salcie si maslin pentru Biserica Crestina; praznic împaratesc, sarbatorit an de an cu o saptamâna înaintea Sfintelor Pasti, semn al prea-plinului biruintei prevesteste Pastele, netezeste carari între oameni dezvaluindu-le bunatatea si darnicia si înnoindu-le sufletele.

Sâmbata dinaintea Floriilor, la slujba de dimineata, în toate bisericile ortodoxe se sfintesc ramuri de salcie sau mâtisori simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor, cu ramuri de finic si maslin, în semn de recunostinta si admiratie pentru minunile savârsite. În ziua de Florii, crestinii pleaca de la biserica purtând în mâini aceste ramuri pe care le duc acasa, ating cu ele copiii pentru a creste frumosi si buni sau le aseaza la porti, la icoane, la grinda casei, pe morminte sau într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodarie si considerate ca având puteri vindicative. Alteori, crengutele de salcie sfintite se planteaza undeva în gradina. Se spune ca ele vindeca animalele bolnave sau aduc o recolta mai bogata. Cele puse la icoana se pastreaza tot anul si se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa si familia.

Bogatia sufleteasca a poporului român, credinta si iubirea de oameni, de viata, de adevar deopotriva – au nascut de-alungul veacurilor obiceiuri si traditii deosebite, care vin sa întareasca spiritul si crezul crestinilor de Florii – ziua consacrata curatimii, reînnoirii, bunatatii si darniciei. Fiecare zona se distinge prin traditii si obiceiuri deosebite care fac din aceasta sarbatoare un imens izvor de bucurie si înaltare spirituala.

Sâmbata dinaintea Floriilor când se face comemorarea mortilor poarta numele si de Mosii de Florii sau Lazarul; se obisnuieste ca femeile sa faca placinte si sa le dea de pomana. La sate femeile nu torc ( mai bine spus “nu torceau”,pentru ca, din pacate nimeni sau aproape nimeni nu mai stie sa tina fusul în mâna si sa toarca…) pentru ca sa nu revina pe pamânt sa se îmbaieze, mortii care asteapta la poarta Raiului.

O seama de obiceiuri pagâne sunt cunoscute de sarbatoarea Floriilor. Pe vremuri, la sate, la miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc împreuna cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la înmormântarea unei fete mari; cu aceasta apa se spalau pe cap în ziua de Florii, apoi o aruncau la radacina unui pom fructifer ca sa le creasca parul frumos si bogat. În alte regiuni, dimpotriva, nu se obisnuieste sa se spele pe cap de frica sa nu le albeasca parul precum pomilor înfloriti.Tot la sate se spune ca daca aprinzi mâtisori în casa si afumi cu ei când este furtuna, caminul este ferit de fulgere. Mai exista înca în unele sate obiceiul ca de Florii sa se colinde, iar plata pentru colindatori consta în oua albe, nefierte.

De Florii femeile primenesc locuinta, lasând soarele sa patrunda în interiorul ei si scotând lucrurile de pret la soare; fetele de maritat îsi cheama ursitul scotându-si zestrea sub mângâierea razelor de soare iar în Ardeal, acestea fac descântece pentru dragoste în noaptea de Florii. Multe dintre traditii au si o baza practica: Floriile deschid Saptamâna Mare, când fiecare crestin se pregateste cu trupul si spiritul curat sa întâmpine Învierea Domnului; primenirea casei, înnoirea lucrurilor. Duminica seara de Florii începe Saptamâna Patimilor si pregatirea fiecaruia dintre noi pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine într-o comunitate crestina.

Nimic din aceste traditii nu ar fi daca spiritual românesc n-ar fi existat dintotdeauna… Sa ne bucuram de frumusetea acestei zile si sa ne înaltam sufletele acolo Sus, în armonie perfecta cu natura înflorita si plina de vigoare, în dorinta de curatime, seninatate si pregatire desavârsita pentru întâmpinarea Învierii asa cum se cuvine din partea unui crestin adevarat. Sarbatoarea Floriilor este un prilej sa ne bucuram cu totii, sa fim mai curati, mai luminosi si mult, mult mai buni!

Georgeta RESTEMAN
Sacuieu, Cluj
aprilie 2011

PRIVIND VIATA CU OCHI DE COPIL

On April 23, 2011 By nelursIn OpinionsLeave a comment

Rememorez cu putere clipele când copil fiind obisnuiam sa cutreier la întâmplare strazile orasului în care m-am nascut. Eram fascinat de noutatea lucrurilor ce mi se ofereau la fiecare pas. Perspectivele inedite si unghiurile neasteptate ale cartierului în care locuiam ma determinau sa caut o astfel de experienta. Nu de putine ori ma rataceam în labirintul de strazi si alei înguste, pentru ca în final sa disting din nou un drum cunoscut.

Uneori, pentru a nu relua experienta panicii celui ce se simte ratacit, îmi notam pe o bucata de hârtie numele strazilor si îmi întocmeam o mica schita a locului, astfel încât sa evit unele situatii neplacute. Cel mai dificil era sa tin piept animalelor ce vagabondau pe trotuare sau gastilor de cartier, formate din copiii la fel ca mine, dar care te agresau imediat ce nu le îndeplineai cerinta de a plati dreptul de trecere.

Cu bune sau rele, vârsta copilariei a trecut mai repede decât mi-as fi dorit, iar maturizarea precoce adusa de feluritele evenimente din viata mea a lasat în urma una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii. Astfel, nu pot sa uit senzatia de mirare în fata necunoscutului pe care o experimentam în fata oricarui lucru nou si uimirea ca un anumit lucru exista sau este posibil. Toate aceste trairi am continuat sa le simt cu putere de-a lungul vietii, dar niciodata ca atunci.

Revad cu privirea mintii cladirile vechi de câteva secole din centrul orasului si strazile pavate cu piatra cubica datând din perioade de multe apuse. Este ca si cum ieri am fost pe acolo, desi au trecut peste patruzeci de primaveri. Nu pot sa nu fiu nostalgic privind timpul care a trecut, dar care a lasat urme adânci în mine, în fiinta mea. As vrea uneori sa fac sa renasca acea perioada, sa traiesc din nou mirarea în fata unei lumi coplesitoare, precum si credinta ca întotdeauna Cineva, chiar nevazut, intervine în favoarea mea, îmi vorbeste si ma ia de mâna pentru a merge mai departe.

Când suntem mici comunicam usor aproape cu orice lucru. Obiectele din jur ni se par însufletite, animate de o viata tainica pe care numai noi stim sa o privim. Adultii sunt insensibili la astfel de detalii. Viata i-a batucit si au pierdut facultati pretioase în genul celei de a se bucura pentru o noua zi sau de a tresalta interior la vederea copacilor înfloriti si a cerului nespus de albastru. Inocenta pe care oamenii maturi au avut-o si-a pierdut albul imaculat, capatând o culoare tot mai cenusie.

Într-o societate care treptat, dar sigur, îti ucide sufletul prin o mie si una de reguli, imaginea copilului începe sa paleasca, sa se estompeze si în cele din urma sa dispara. Adolescentul va mai pastra pentru o vreme amprenta copilariei, dar în scurt timp asa zisa maturitate îl va împietri sub forma unei anumite masti, pe care o va purta tot mai ferm pâna la sfârsitul zilelor.

Dar a ramâne în atmosfera copilariei, a avea în continuare prospetimea simturilor în fata unei realitati aflate în continua miscare, reprezinta o performanta la care putini oameni ajung. Fiindca aici este o taina mare, si anume ca în adâncul sufletului ramânem pâna la capat copii. Undeva, acea bucurie a începutului de viata ramâne vie, însa ascunsa sub straturi groase de „steril” prafuit, ce ne îmbatrânesc si ne curma în cele din urma puterea de a mai trai, de a mai fi viu.

Puterea de a fi copil, de a renaste în ciuda vicisitudinilor vietii, reprezinta un lucru necesar pentru a putea intui sensul existentei, al rostului nostru pe acest pamânt. Ei bine, o mare bucurie am avut-o, atunci când eram copil, sa întâlnesc o persoana a carei inocenta a ramas aceeasi de-a lungul existentei terestre.

La început am simtit-o asemenea unui fior launtric ce îmi zicea prin idei si gânduri lamurite, as putea spune chiar din primele momente ale constiintei mele, ca nu ma va lasa singur vreodata. Mai târziu, aceasta persoana m-a însotit când ma jucam cu diferitele obiecte din jur si a stat lânga mine în zilele când febra ma determina sa vad deformat toate lucrurile. Ulterior, l-am redescoperit când ma plimbam pe strazile si aleile nenumarate din cartierul în care locuiam.

Si mare mi-a fost surpriza sa descopar involuntar acea persoana prezenta, dar invizibila pentru ochiul de adult, pe un chip, pe o idee, care m-a urmarit întreaga viata. De fapt era vorba de mai mult decât doar de o imagine, ci de o realitate a rastignirii de catre cei mari a Celui care a ramas mereu cu inocenta si bucuria de copil în fata marelui mister al universului.

Daca adultii ar ramâne cu inima plina de sensibilitate a unui copil, atunci multe dintre problemele cu care se confrunta ar disparea subit. Încremenirea în suficienta acelui „stiu eu mai bine” aduce dupa sine invariabil crucificarea lui Dumnezeu în interiorul tau, distrugerea a ceea ce este imaculat si de valoare.

Prin afectiuni gresit orientate, printr-o viata dezordonata si ambitii lipsite de masura, ajungem sa ne vindem puterea de a trai, acea capacitate de a da nume si sens realitatii în mijlocul careia evoluam într-un fel sau altul. Devenind mai putin divini, devenim de fapt mai putin umani, pâna când monstruozitatea devine o regula, iar aberatia un principiu.

Undeva, am crezut ca putem sa ne vindem puritatea simtamintelor pentru ca asa face toata lumea. Am crezut ca apostolul Iuda, ca putem controla acest proces al vinderii si cumpararii, fara sa realizam ca vom ceda pe nimic ceea ce este de cea mai mare valoare si anume frumusetea sufletului.

Alteori, am cedat de frica, asemenea lui Petru, dorind sa ne scapam „pielea”, fara a realiza nedreptatea cumplita pe care ne-o provocam atunci când acceptam doctrina compromisului. Sau poate, am fugit fara sa mai schitam un alt gest, când Maestrul era dat afara din viata noastra prin ateismul celor ce ne înconjurau si ne convingeau demagogic asupra faptului ca este mai bine asa.

Dar El nu are cum sa ramâna singur, ci doar noi ne-am însingurat. Când fugim de El, fugim practic de adevarata noastra identitate. Când Îl lasam singur, de fapt noi ajungem sa fim singuri într-un spatiu lipsit de viata, într-o existenta amorfa si lipsita de sens. El nu pierde nimic, însa noi pierdem totul.

De aceea, când privesti amintirea sacrificiului Sau de fapt te uiti în viitor la ceea ce va fi cu tine, daca nu revii la inocenta de copil pe care ai avut-o dar ai lasat-o prada uitarii. Cel care uita copilul din el va deveni în scurt timp un adult lipsit de viata. Este ca si cum trunchiul de copac si-ar uita radacina care îl tine. Sau ca lacul ale carei izvoare au secat.

Dar exista speranta. Niciodata ea nu dispare cu totul. Sa încercam prin urmare sa ne întoarcem cu o inima de copil la Cel care ne-a purtat cu bunatate si iubire de-a lungul întregii vieti si sa reluam legatura cu Acela caruia îi datoram totul. Sa nu uitam acest lucru niciodata si sa redevenim copii în simtire, purtând inocenta bucuriei în suflet.

„Ucenicii s-au apropiat de Isus si L-au întrebat: “Cine este mai mare în Împaratia cerurilor?” Isus a chemat la El un copilas, l-a pus în mijlocul lor si le-a zis: “Adevarat va spun ca, daca nu va veti întoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra în Împaratia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilas va fi cel mai mare în Împaratia cerurilor.”

Octavian LUPU
18 aprilie 2011
Bucuresti

Pastele, Pastele Domnului!

On April 23, 2011 By nelursIn Memories, TraditionLeave a comment

Vor fi primele Paste fara tatal meu. Asta doare. Daca de multe ori în copilaria mea omul acesta era absent de la mai toate evenimentele…ca “lucra în agricultura si, vezi tu, aici programul e zi-lumina”, de Paste era mereu prezent. De când era asezat Isus în mormânt, asista la toate deniile, dar mai ales la Înviere. Era pe vremea comunistilor, dar nu s-a sfiit vreodata sa ne duca de mâna si sa ne închine la icoane sau la mormântul Domnului. Tinea întotdeauna sa fim miruite si sa primim paste. Avea, ca în copilaria lui, de când veneam de acasa, oua rosii în buzunar, ca sa ciocnim dupa ce era gata slujba. Niciodata n-am mâncat un ou mai gustos ca acela care înconjurase cu noi biserica, de trei ori.
Mama, când traia, ne astepta acasa. Îi dadeam si ei paste si mâncam, atunci, noaptea, din toate bunatatile pregatite: drob de miel, friptura cu salata verde, prajitura, must (când am fost copii) sau un pahar de vin (când am fost mai mari). Cu adevarat Pastele a fost mereu cea mai frumoasa sarbatoare a familiei mele. Niciodata de Paste nu s-au certat! Era armistitiu general.
Când eram mai mica, desi eram fata, voiam si eu sa bat toaca, dar n-apucam de baietii mai mari. Placerea asta “mi-o rezolva” taica-meu, întotdeauna. “ E, acuma, fiti si voi întelegatori 2-3 minute. Are un ritm bun, o sa vedeti!” zicea tata si-mi facea cu ochiul. Era cel mai frumos dar…libertatea de a-mi împlini un vis, oricât de neînsemnat ar fi parut el pentru altii.
Parintii mei n-au fost bogati, un inginer si o contabila, în pensie de boala, cu doi copii de scoala, fara alt ajutor, fara bunici acasa…dar nici nu pot zice ca ne-au refuzat marile dorinte. Am învatat, în timp, ca “nu se poate”…si asta era.
Vacantele mele începeau cu “o zi la lucru”. Pentru ca mereu dupa vacanta urma o compunere de genul “ Cum mi-am petrecut vacanta” si noi nu plecam nici la bunici, ca n-aveam, nici în tabere, ca nu ne permiteam decât vara, în vacanta de iarna si de primavara, tata ma lua o zi la el la SMA (Statiunea pentru Mecanizarea Agriculturii). Mama ma pregatea „ca de excursie”: cu echipament sportiv (sa pot alerga în voie, sa ma pot catara), cu gentuta cu sandviciuri, pentru gustare (desi abia asteptam sa mâncam, cu toti oamenii, la cantina). De fiecare data tata ma dadea în grija cuiva, ca sa-si poata face treaba…ba la fetele de la birouri (acolo nu-mi placea, ca ma puneau sa scriu sau sa colorez, ca la scoala… unele-mi dadeau chiar teme…de mate sau vreo compunere…libera sau cu cuvinte date), ba la atelierele de reparatii (acolo ma distram copios…ca era un nene care-l imita pe tata si mai zicea câteodata, ca sa-i sperie pe cei lenesi: „mai, tu vrei sa-ti lasi copiii flamânzi luna asta, nenorocitule? Iar stai? Când termini cositoarea?” …si ala se facea ca lucreaza, batând la întâmplare cu clestele în tabla. „Nu asa suna metalul cositoarei, smecheru lu peste! Pe cine fraieresti tu, mai?”. Toti râdeau. Avea tata un auz “tehnic”, ca stia, dupa zgomotele unei masinarii, sa spuna “diagnosticul”, cu toate cotele pieselor defecte, ca nici magazionierul nu le gasea asa de repede pe rafturi. Uneori îl suna pe tata sa-l întrebe unde e nu stiu care piesa, la el în magazie. Mereu ziceam ca si-a ratat menirea de spion. Avea o memorie vizuala fantastica. Sora mea îl mosteneste. Cu o singura alunecare a privirii pe o suprafata, si dupa 6 luni a putut spune exact ce cifre au fost notate pe o margine de calendar din biroul nu stiu cui.
O mare pasiune o avea tatal meu pentru ceea ce s-ar numi „studiul comparativ al religiilor”. Nu facea acest lucru stiintific, ci empiric, din discutiile cu oameni de diverse confesiuni, pentru satisfacerea propriei curiozitati si nevoi de dumnezeire. Lecturile lui erau canalizate clar pe doua directii: tot ce tinea de profesia lui si tot ce tinea de mântuirea sufletului. “Respect literatura, am citit si eu multe nerozii la viata mea…pierdere de timp si ratacire de la calea mântuirii”, zicea tata, fara a fi o clipa habotnic. „De ce sa-ti prigonesti sufletul în fantasme si suferinte ori visari, care nu-s ale tale, când te poti bucura în Adevar, în Hristos?”
“Daca universul tau s-a îngustat într-atâta, nu înghesui fetele într-o albie strâmta! Lasa-le sa zboare, sa viseze, sa fie libere!” sarea mama, reamintindu-ne mereu bancul despre ingineri…care au ochi inteligenti, dar nu se pot exprima.
Divergentele lor îmi sfâsie si acum inima. Mama s-a stins strângând pumnii, pâna i-au intrat unghiile de jumatate în podul palmei. Tata a murit zâmbind. Ce o fi fost oare în mintea lor? Dar în sufletul lor?
Isuse drag, azi, când esti cu ei în mormânt, mângâie-le neputintele si dorurile, ca un parinte si ca un fiu. Iarta-i pentru tot ce-au gresit ca niste oameni în aceasta lume plina de primejdii! Cred în învierea Ta si astept ceasul în care ne vom bucura din nou, toti, împreuna cu Tine!
Fa-ma, Doamne, vrednica de jertfa Ta!

Corina-Lucia Costea
Timisoara, 23.04.2011

PRIVIND FLORIILE (POEME)

On April 23, 2011 By nelursIn literature, poetryLeave a comment

LASATI COPIII SA SURÂDA A FLOARE! Iubind Cuvântul, cuvintele mi-s muze, lumina lor balsam, mir si cântare. Doamne, lasa-ma în aceasta ruga de floare! Alunga-mi din par frunzele vestejite! E atâta primavara în bulbul de floare, ca rodul lui da binecuvântare si pace. In cuibul Nadejdii, Credinta e Floarea românului, ce nu-si scutura niciodata petalele, ci numai mireasma. Cu zavoare de crin. ferestrele inimii îmi sunt închise… Ce Floare mi le va deschide? Cine mi-a luat mugurii Copilariei si-a pus în loc rasad de abanos? Lasati Copiii sa creasca prin flori! Lasatii sa puna rasad cu mânutele lor de petale! Lasatii sa-nmiresmeze tarâna, ca pâinea scoasa din tast! Lasati Copiii sa surâda a floare! AS VREA Sufletul Copilariei, sa creasca ca un Copac cu flori… Sa-l altoiasca albinele cu credinta lor… Din fructele adolescentei sa dea tuturor… Din crengile mature sa-mpleteasca cosuri de flori… Trunchiul secular, miresme de carti sa rodeasca… BINECUVÂNTARE DE CRIN Floarea… Între cer si pamânt, Pamântu-i e pâine si Ceru-i este vin. Din iia florilor Inima lui Hristos e tesuta de mânute de prunci… Lumina… Floare de taina. În candela ei, arde copilaria noastra. Mireasma florii e o chemare. Sau o amintire dintru-nceput? Atât de aproape îmi sunt Florile… Le simt rasuflarea. În Tainele lor ma descopar pe mine. Gândurile albe mi se aprind din polenul lor… Lumina florilor ma filtreaza, ca pe o Camase de mire, pe care se arunca sortii lui Christ. Sa fie o binecuvântare de crin? MILA FLORILOR Florile, primesc lumina de la îngeri… Mladiindu-ne bucuria, o zamislesc în noi . Ne cheama din noi, dorul de Dorul nemarginirii. Cor de albine, plâng idilele lor, zugravite pe aripi-curcubee. Fluturasii, pierd din soare ascunzându-se în mila florilor. Gheorghe Constantin NISTOROIU Florii 2011

ACEL FLUTURAS DE NOAPTE

On April 23, 2011 By nelursIn literature, poetryLeave a comment

S-a invârtit in jurul unei lumânari,
crezând ca-i Soarele.
Era fericit si nu stia ca totu-i minciuna.
Spre ziua, lumânarea s-a stins
si fluturasul a adormit.

Când Soarele a rasarit in zori
“Acel fluturas de noapte”
avea aripile arse si sufletul zdrobit…
O raza timida l-a îmbratisat,
Soarele i-a dat aripi noi.

Fluturasul priveste lumânarea,
apoi raza de soare…
Raza e blânda, duioasa…

„Stiu, tu nu esti Soarele!”,
si lacrimi îi scalda privirile,
multe lacrimi, lacrimi de fericire.

“Acel fluturas de noapte” plânge…
pentru el a rasarit un Soare nou –
Soarele adevarului.

Cârdei V. Mariana

SEMIOTICA CHAKRELOR

On April 19, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Semiotica chakrelor sau un recurs la lumea ca text

„ Ca sa pot muri…/
pe mine, mie însumi reda-ma!
Mihai Eminescu

Ah, ca norul de grauri cumva gândit
La prada în marele cires verbe oarbe
Când dimineata tipenia daimonului
A uitat vama deschisa!
Ce stii tu prin aflare si ce prin reminiscenta
Telepaticei, divine foame de Unu?
*
Vino, tradeaza-ma a nu suferi când cadea-va
Catapeteasma diagnozei onirice.
Impregnat de sângele acelei lumini murdare
Pansamentul nirvanic si delirul psihologilor
s-a întors în cetatile pluralului elohim
contrafacere si diversiune în opera care îsi
devora ce spulbera-n treime cunoasterea!
Înca ritmic în entropia Azurului.
*
Broderii ale mortii batrâne
Acolo, pe tarmuri, unde capul poetului
Se rostogoleste ca amfora în
extazul de fameni al zeitelor.
Gânduri desculte,o, cum zburdam prunc odata
Pe pajistile însufletirii primordiei,
?i gustam din sarut muscatura
Sporind ce se pierde. Ca iezii inocenti
În urmele de lup inversând fuga spaimelor
Diafragma ce ucide concret în abstractia
Horelor.
*
Fie primit acest delir controlat
În estetica lor, cu durerea- fantoma a
Inumanului ascuns în ceea ce ochiul orb vede.
*
Pe tarmul memoriei, rostogolindu-se, amfora
Craniul golit de vuit, sublunarul chivot
Al poetului.
*
Nu ceea ce cautam, ci unde cautam.
Razletiti în dogme, razbunati a trai moartea altora?
*
Cel apolinic Gemelarul îl gelozeste
Pe celalalt, asuprit de esente? Sa îl poarte
Ca stigma în ego, pe cel astfel iertat?
*
Suficienti sinei lor trogloditii, puerilii si vampele.
Doisprezecimea fractalica a revelatiei tale,
Niels Bohr- precum infima spirala
A melcului lacrima sidefie a Constelatiei.
Vino, sa uiti, a se naste din logos strapuns
De sine gravida feminitatea – ciorchine de irisi!
*
Silogisme rebele, prin mandale si avatari.
Sentinte, alegorii ale divinei solitudini
Câta vreme sacrificiul e legea si reciproc
Energiile se perinda energofage.
Cu moartea pre moarte cântând.
*
Rasune înzeirea atot- nascatoare
De clone ! În hibrisul ontic
si-n cele ce râd a-nvata
Cum sa moara.
Deo-prudenta orgasmului
Ca epifanie: ca sa ne redea noua însine?

Poeme într-un vers

În urma de urs, diafana brândusa.
*
Zvâcnet de sfârc erogen- aisorul.
*
Cuib de pene si sânge, sub vultur.
*
Luminatia sa, Mama Noapte.
*
Stele care cad de nimeni culese.
*
Fructe putrezind, vântul prada.
*
Pe omatul mormintelor, iezii de lapte.
*
Inteligenta nauca a macilor, în insomnia grâului.
*
Aud trosnind electronii sub pielea ta dalba.
*
Clitoris, zeita ascunsa, gheara de înger cazut.
*
Diavolul îl iei prin surprindere. Îngera,
prin tandru viol.
*
Orice împreunare e un viol.
*
Textul este noetic si poetic hermafrodit.
*
Proto- materia a ramas fecioara lumii.
*
Eroarea face revelatia ca splendoare.
*
Jocul animalelor este initiere a uciderii.
*
Instinctul de vânatoare are origine angelica.
*
Ajunge un bat de chibrit sa distruga Eonul.
*
Am nins pe imprudenta înfloririi tale. Iarta-ma!
*
Sânii mei inutili, continuând evolutia?
*
Am uitat ca sa suporti despartirea.
*
Venirea în lume este deja plecarea.
*
Utopia sperantei, iata religia milei.
*
Mila e sâmbure spart prin iubire.
*
Când oracolul tace, e semn de-nviere?
*
Cumva moartea pe sine se moare. Cântând?
*
Am facut salturi peste tiparele somnului.
*
Am levitat sub vulturi, sub clopote.
*
Am mintit, ca sa ascund adevarul bolnav.
*
Am redus la suportabil, tristetea gigantului.
*
Am învatat prin dezvatare.
*
Mi-am râs plânsul.
*
Între Sine si Ego- un razboi care naste.
*
Au cazut acei îngeri, ca sa înalte umanul.
*
Pe umerii pereche, grota- labirint suspendat.
*
Îl lobul temporal,chivotul.
*
În aorta, Graalul. Si între coapse?
*
Poemul ratat, ca simulacru ce vindeca?
*
Lumea e un poem într-un vers.
*
Eseul, anagrama unei mandale.
*
Irisul dublu ca un grafem, semnatura zeului.
*
Când nu voi mai sti despre mine, nu plânge.
*
Când vei auzi ca am murit, nu îi crede.
*
Lasa-te de vânt sarutata: ca umbra.
*
Fara cuvinte, aici, suntem Unul.
*
Cea învinsa, este cea care primeste pruncul.
*
De neuitat mormintele de alge pe tarm. Ale cui?
*
Memoria oceanului refuzând înnecatii…
*
Rasune în text tiparele divinului, Amin!

Eugen EVU
Hunedoara
12 Aprilie 2011

PASTE 2011…

On April 18, 2011 By nelursIn OpinionsLeave a comment

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor, ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!
…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… – lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE: „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului – si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi, e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români), pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul . Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

MARELE CANION

On April 16, 2011 By nelursIn USALeave a comment

Muntele Everest, Sahara, Amazonul, Marele Canion… sunt standarde prin care se masoara imensele minunatii ale Pamântului. Ca sa înconjori canionul fluviului Colorado, trebuie sa parcurgi 446 kilometri de dantelarie geografica. Din fiecare vârf de „dantela”, ai o imagine spectaculara. Nu trebuie sa fii arheolog ca sa-ti dai seama despre imensitatea timpului. Mama Natura aici te învata, mai bine decât toate cartile, despre formarea planetei. Distanta dintre pereti variaza între 800 metri si 29 kilometri. Ca sa coboare pâna la adâncimea de 1,6 kilometri, râul Colorado a carat în aval în medie de 400.000 tone de roca si pamânt, pe zi, dezvelind vreo 2.000.000.000 ani de istorie terestra. Ar fi necesare 80.000 de camioane de 5 tone pentru a echivala munca zilnica a apei. Dar odata sosit la imensele prapastii toate aceste cifre nu mai valoreaza nimic.Deodata solida coaja a Pamântului s-a dus si realitatea se deschide sub picioarele tale.
Prapastii deasupra altor prapastii. Straturile de roca si pamânt se vad colorate; taiate pe vertical, asemenea unor prajituri. Unele roci care s-au împotrivit eroziunilor, au ramas izolate pe prapastii ca niste magnifice catedrale dedicate zeilor, Juno, Apollo, Jupiter si Venus. Blocuri masive stau pe prapastii, gata, gata sa se rastoarne si totusi… nu cad!

Un mic grup de conquistadori spanioli, condusi de Don Garcia Lopez de Cardenas, în cautarea oraselor de aur, trecând prin Desertul Pictat (Painted Desert), calauziti de indienii Hopi si ajunsi aici, au încercat patru zile (fara success) sa ajunga la apa argintie. Acum, potecile de coborâre sunt putine dar amenajate cât de cât. Drumul e lung si abrupt. Nu e doar o plimbare de dupa amiaza. Îti trebuie o zi buna de drum, mâncare si mai ales…apa. În timpul verii din cauza transpiratiei intense, drumetul pierde pâna la doi litri de apa pe ora…

Straturile colorate de roci tari si ascutite, sunt expuse vederii, ca rezultat al milioanelor de ani de alunecari de teren. Cu cât cobori mai jos, tot mai uscat si mai cald e aerul. Pinii „Ponderosa”, lasa loc pinilor rasuciti si jnepenilor, apoi tufisurilor de desert. La un moment dat simti orizontul închizându-se deasupra-ti. Poti coborî si calare pe catâri care se „închiriaza” de dimineata si pleaca în grup de vreo douazeci, pe poteca strâmta, deseori taiata în peretele de piatra, pâna jos la apa râului Colorado, pe care am vazut-o întotdeauna… colorata (adica tulbure). Caravana catârilor se întoarce sus, seara.

Se mai poate vizita si cu helicopterul de 7-8 persoane, care costa 50 de dolari pe jumatate de ora. Dar cea mai usoara cale pentru a ajunge la fundul canionului, este sa calatoresti cu o canoe, pe forta care în mare parte este responsabila pentru aceasta adânca „rana”, în coaja pamântului: Rio Colorado.

Indienii Paiute credeau ca Dumnezeul-Tawotas a taiat acest canion, ca un drum vesel spre eternitate. El a umplut cararea cu ape zgomotoase ca lumea sa nu poata scapa de vârtejurile acestei vieti, pentru placerea celeilalte. Indienii Hualapai,când au sosit aici au zis ca raul a fost scurgerea de la Marele Deluviu,care acoperise pamântul. Canionul ar fi început când un erou numit Packithaawi, a taiat adânc cu cutitul în scoarta pamântului ca sa se scurga apa.

Cei din tribul Havasupai (oamenii apei verzi-albastrui), ai caror descendenti mai traiesc si azi aici (vre-o 300), deasemenea cred ca raul a fost scurgerea de la Potop. Referitor la indieni, vreau sa mentionez ca europenii, la sosirea lor pe acest continent, i-au împuscat pe acestia ca pe potârnichi, pâna aproape de exterminare, apoi s-au gândit sa-i crute pe ultimii ramasi… pentru a-i avea ca atractie turistica!!! În prezent numarul lor în Statele Unite se estimeaza ca fid doar de 800.000 (incluzând si pe eschimosi). Au fost bagati în asa zisele „rezervatii”, prentre care statul Arizona o are pe cea mai mare ca suprafata. Au fost amplasati în… piatra seaca. Totusi aceste rezervatii au o oarecare autonomie. Daca pleaca din rezervatie, pierd indemnizatia de la guvernul federal (care oricum nu e suficienta). Au acolo politia si scolile lor – sa zicem asa – dar limba în care se învata e tot engleza. Limba lor si-o mai pastreaza în familie, precum macedonienii în Balcani.

Marele Canion fiind unul din importantele puncte turistice ale globului, este bine amenajat pentru vizitatori: hoteluri, restaurante, magazine, buticuri cu suveniruri… în care predomina arta diferitelor triburi. Vin aici anual, circa doua milioane si jumatate de turisti. Între acestia predomina japonezii, care vin organizat. De cum coboara din autocare, începe clicaitul aparatelor lor de fotografiat. Dar auzi aici toate limbile pamântului. Spre deosebire de locurile turistice europene, aici e aproape imposibil sa gasesti reviste illustrate în alta limba. Chiar si pe ilustrate scrie doar în engleza…

Se sustine ca la formarea Marelui Canion pe lânga Rio Colorado au mai contribuit si zapezile, înghetul, vântul, dar mai ales miscarile tectonice, care au umflat podisul pâna la altitudinea de 2.793m si l-au crapat. Prin aceasta despicatura de platou, si-a croit Rio Colorado, drum spre Pacific. Podisul Kaibab are roci relativ noi, adica doar de 225 milioane de ani! Dar cine oare poate masura imensitatea timpului!? Arheologii în halatele lor albe din laboratoare? Nu sunt oare si ei oameni? Chiar daca au ochelarii pe nas, niste microscoape si… diplome universitare ! Atunci sa fie cei cu Biblia? ?i mai greu de crezut. Noi suntem prea marunti, ca sa aflam de unde vine lumea asta si pâna unde merge.

În 1540, o expeditie de-a lui Coronado Francisco de Vasquez, sosind aici a notat în jurnal cuvintele care au ramas de pomina: „AM SOSIT LA CAP?TUL P?MÂNTULUI !”. Pentru ca din cauza ploii sau a cetii n-au vazut malul celelalt, ci numai prapastia de sub ei. Iarna, malul nordic e închis traficului din cauza zapezii. Ca sa cobori pe anumite poteci în Canion si sa urci pe malul celalalt, îti trebuie vre-o doua zile. Datorita diferentei de temperatura între vara si iarna, plantelor si salbaticiunilor li se cere o adaptare drastica. ?i totusi dupa topirea zapezii, prin padure ies diferite gingasii colorate. Padurea e compusa aproape în întregime din conifere. Copacii cam piperniciti, rasuciti de uscaciunea verii sau a frigului iernii. Unii au forme de-a dreptul bizare. Interesant aici ca cerbii si caprioarele, vin la turisti si le iau mâncarea din mâna. Tot asa de prietenoase si obisnuite cu publicul sunt si veveritele. De câte ori ma duc acolo, iau nuci sau alune pentru ele.

Deasupra acestor prapastii, planeaza maiestuos niste corbi mari care-si au cuiburile prin crapaturile stâncilor si pe care omul nici nu le poate vedea, daramite sa ajunga acolo. Iepuri, vulpi,coioti, pisici salbatice, leul de munte (puma) si binenteles serpi… sunt la ei acasa. Întâlnim si multe specii de zburatoare, între care o pasare albastra cu mot, careia statunitii (americanii. Sic!) îi zic „blue jay”, fiind raspândita dealtfel în tot nordul continentului. O parte din animalele de aici pleaca din zona pe timp de iarna iar cele ce ramân, gasesc cu greu mâncare;adaptându-se la conditiile aspre.

Cea mai ieftina camera de hotel costa 115 dolari. Dar de aici din Phoenix, capitala Arizonei, se poate ajunge în patru ceasuri la Marele Canion al fluviului Colorado. De obicei ne întoarcem în aceiasi zi. Pâna aici vine si trenul de la Williams – un orasel la 60 mile înspre sud. Când am venit pentru prima data aici în 1981, între traversele caii ferate crescusera pini mari, iar cladirea garii, construita din lemn masiv, era abandonata. În ultimul deceniu însa s-a repus în functiune, pentru placerea turistilor de a calatori cu trenul de epoca tras de o locomotiva cu aburi.

Pacat ca la noi în România, multe linii de cai ferate, în special cele înguste au fost desfiintate, precum „Mocanita” pe linia Turda-Abrud,sau trenul electric Arad-Pâncota-Radna care se pare ca era cel mai vechi tren electric din Europa.

Ioan NICOARA
Phoenix, Arizona SUA
Aprilie 2011

Pret pe dispret

On April 14, 2011 By nelursIn EssaysLeave a comment

,,Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta (…), iar pe aproapele tau, iubeste-l ca pe tine însuti’’- este îndemnul biblic asupra caruia gânditorii omenirii si-au plecat fruntea, au zabovit, au cugetat, si-au pus întrebari. Raspunsul? Greu de dat! Uneori chiar riscant, din considerente ce pot merge de la contextul social-istoric (pe vremea Inchizitiei, ehe!), pâna la starea omului, constient de sine, într-o lume ca reprezentare (evident, exprimata la nivelul limbajului).
Putini sunt cei care au îndraznit, în timp, sa spuna ceva de substanta (distantati mai ales de dogme), în legatura cu citatul de mai sus! Enumerarea lor nu îsi are rostul! Printre ei însa, si Jean Jacques Rousseau, filozof francez de origine geneveza (nascut 28 iunie 1712 – decedat 2 iulie 1778). El se încumeta sa proclame ca neputinta a omului expresia ,,iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti’’, din considerente specifice:
1. conservatorism (ce tine de structura mentala),
2. instinctul de conservare, locul în care natura umana subiectiva, universal manifesta, îsi spune cuvântul.
Versetul biblic citat, la care s-au adaugat framântarile din veacuri, nu ne-au dat nici noua pace, nu ne-au lasat sa vegetam, mai pe româneste, nu ne-au lasat sa mergem cu capul între umeri, si surzi, si muti, la balmajelile contemporanilor, etalate, zice-se, doar spre binele omului. As! Povesti si nici macar atât, câta vreme, la baza contructiei lor (a povestilor), sta si stiinta de-a le scrie si de a le spune (chestiune ce tine de minte si limbaj, ca sa nu mai amintesc de maretia omului care, dupa noi, ar consta tocmai în puterea de a povesti si a ne lasa povestiti).
Revenind, nu ascundem faptul ca, cel putin la nivel rational, ne situam undeva alaturi de Rousseau. Emotional însa, a-ti iubi aproapele (în sensul biblic) a capatat (în sensul larg si nobil al cuvântului) o alta conotatie: „iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti” în forma sa manifesta echivaleaza cu ,,pretuieste-ti aproapele, ca pe tine însuti!” Ca în pretuire, contextual, picura din noi si dragostea de lume, si iubirea pentru aproapele nostru, este o alta chestiune ce vine sa completeze, ba, mai mult, sa dea forta cuvântului ,,pretuire’’. Altfel spus, daca nu avem puterea sfintilor mergatori prin lume, putem fi asemenea lor, ca doar pretuirea sta la îndemâna oricui, mai ales atunci când nu suntem plesniti de cine mai stie ce tip de mitocanie (la noi un fel de patologie cu iz nationl, daca ne gândim la versiunea cu capra vecinului careia i s-a dat, spre îndestulare, frunza si falusul carpatin (simboluri, spre cunoasterea noastra în lume). Nu de alta, dar cica am fi popor potent, chiar si numai cu verdeturi sau muraturi, daca alaturi lor sta fie si numai oala cu vin! Aiurea! Se vede de la o posta cum tremuram ca piftia la iesirea din asternut, si cum confuzia staruie în noi pâna spre seara, când suntem din nou la pamânt. Apropo de asta: am sa propun Parlamentului României reintroducerea articolului 402 [daca nu ma însel, cel care interzicea consumul de alcool mai devreme de orele 10 si în timpul programului], macar pentru institutiile de cultura, spre a mai struni creatia ce curge, dupa câte se pare vesnic cu falusuri!). Daca mai adaugam miscarea din buric si manelizarea la nivel national, imaginea e completa.
În consecinta, de aici, din mitocanie, si diferenta. Pretuiesti însa pe cine?
Pentru a clarifica, oarecum, orizontul deja creionat, trebuie sa amintesc faptul ca, nu putem pretui la întâmplare, chiar daca, de exemplu, postmodernismul îti da voie (ce-i drept, doar cu partea aceea a lui de trei parale, adica cu aia ce sta sub sintagma ,,cine a pus cacat pe cleanta?”. Sa mai spun ca sub umbrela expresiei si izul emanat, sta rangul de mare creator? Nu, o las pentru alta data!
Ori aici e aici! În chestiunea cu pretuirea, sta, un fel de premergere, povestea cu întelegerea, concept complicat si nu la îndemâna oricui balmajeste sub starea halucinant-acustico-vizuala, urmare a vreunei intoxicatii cu posirca vânduta de nea cutare ce pune pret pe dispret la a sa bodega în care…
Norocul nostru cu cei care au facut din stiinta si stiinta de carte, profesie! Greu îi mai suporta, astazi, tot felul de al de fute-vânt, dar, pâna una, alta, daca vrem sa fim în rândul lumii, nu avem încotro! În acest sens, amintesc spusa lui Priddy, R. C., profesor la Universitatea din Oslo, Norvegia:
„Nu putem exclude din cadrul întelegerii nici explicatia cauzala, nici rationamentul logic, nici interpretarea teoretica si nici calitatile umane, precum sensibilitatea, respectul, identificarea compatimitoare sau aprecierea calitativa. Pe scurt, întelegerea autentica nu exclude niciodata astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personala, etica si respectul pentru ceilalti. Diversele forme de activitate mentala – gândire, memorie, analogie, interpretare, ratiune, intuitie, precum si alte operatii sau resurse nenumite – ne permit sa descoperim conexiuni si relatii între posibilele obiecte ale intereselor noastre’’. Întelegere, în zilele noastre, vizeaza ansamblul, iar natura sa de tip holistic vine odata cu procesul globalizarii. (…),,Principiul întelegerii si al metastiintei este de a descoperi unitatea în diversitate. Ipoteza principala este ca, asa cum fiinta umana este în esenta la fel peste tot în lume, la fel este si facultatea esential umana a întelegerii” (Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html)”
Asta pe de o parte! Pe de alta parte, gradul de întelegere, dar si calitatea ei tine de inteligenta noastra. Simplificând, într-o analiza practica a întelegerii, trebuie avut în vedere ca fiecare dintre noi vorbim cel putin o limba. Daca am defini inteligenta umana ca fiind descrisa de rationalmentul creativ obtinut prin adunarea diverselor informatii (vechi si noi), pe baza carora pot fi obtinute noi concluzii, am observa ca limbajul uman este una dintre dovezile inteligentei si, evident, a superioritatii umane. Chiar daca argumentul anterior este relativ firav, el permite, totusi, câteva concluzii
a) cuvintele noastre fac dovada gândurilor noastre, iar sunetele care dau gravitatea lor arata cât de inteligenti suntem;
b) s-ar putea demonstra ca, fara comunicarea lingvistica, nu ar mai fi literatura, poezie, stiinta, pe scurt, acumulare de cunostinte teoretice si practice (poezie în sensul demn al cuvântului, si nu aceea de forma: ,,scârta, pârta,/ taca, paca/ mulge vaca/, foaie verde laba gâstii,/latra mâta-n pom/…),;
c) nimic nu poate stabili mai bine inteligenta si superioritatea noastra, decât existenta comunicarii verbale. (Dupa Descartes, ,,chiar si nebunii care spun lucruri nebunesti, dau dovada de o forma de inteligenta pe care nici un alt animal nu o are” – R. Gherghinescu, Anotimpurile empatiei, Editura Atos, Bucuresti, 2001, p. 30).
În alta ordine de idei, mai amintim ca:
1. Întelegerea reprezinta semnul distinctiv al gândirii care nu poate fi conceputa în afara sesizarii si corelarii atributelor esentiale ale obiectelor si fenomenelor, a faptelor în general. Ea este trasatura esentiala si permanenta a gândirii umane (exceptând cazurile patologice sau de rea credinta), fara de care nici celelalte activitati ale gândirii (conceptualizarea, sistematizarea, axiologizarea, creatia etc.) nu ar fi posibile, chiar daca, de exemplu, gestaltistii o cantoneaza între un act brusc, spontan, de ,,prindere” a unei relatii sau situatii, si o iluminare instantanee, intervenita în procesul rezolvarii anumitor probleme.
2. Din perspectiva lui I. P. Pavlov, întelegerea ar fi o “închidere brusca de circuit”, închidere care, în opinia sa, reprezinta utilizarea vechilor cunostinte (cunoasterea acumulata, stocata, care este de fapt cunoasterea teoretica), în vederea deprinderii unor noi notiuni, momentul întelegerii fiind echivalent cu încadrarea noilor cunostinte în cele vechi.
3. Tucicov, în anii `70, defineste întelegerea ca ,,o activitate de patrundere si de relevare a relatiilor dintre obiectele si fenomenele realitatii’’ (A. Tucicov-Bogdan, Psihologie generala si psihologie sociala, vol. II, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973, p. 9.)
4. Daca întelepciunii noastre ( în masura în care nu am facut umbra pamântului degeaba), suntem în stare sa adaugam întelepciunea altora, puterea noastra de a întelege, tinde spre forma sa manifesta, iar pretuirea este atrasa, direct, fara efort, de catre repere.
(…) A fi în stare sa recunosti întelepciunea în altii, ne aminteste acelasi autor, R. C. Priddy, si sa ai calitatea de a putea învata de la o astfel de persoana nu este un lucru obisnuit, nici pentru oamenii de rând, nici pentru cei educati formal. Traditia secolelor sustine ca un întelept apare în calea oricui cel putin o data în viata, dar rar el este vazut si ascultat. Calea spre adevar este presarata cu certitudini abandonate. Nivelul puritatii morale, claritatii mentale, veridicitatii intelectuale si stabilitatii emotionale decide adevarul pe care ne putem baza. Când orizontul se largeste, valurile se astâmpara si furtunile dispar, mai multe aspecte ale adevarului ne vin la îndemâna” (R. C. Priddy, Conversations with Bhagavan Sir Sathya Sai Baba, Dr. John Hislop, 1984, p. 43.)

5. Despre întelegere, s-au scris carti. Adunate, probabil ar forma bibiloteci, însa noi, în scurtul demers, nu putem tinde spre un rotund fara a mai adauga macar faptul ca întelegere fara constiinta este aproape un non sens.
(…) ceea ce este corect sau gresit ne este cunoscut doar prin constiinta. Ceea ce este corect, uneori se face simtit de o certitudine interioara, astfel încât avem convingerea ca stim fara a avea îndoieli. “Cunostinta… este Spiritul Suprem omniprezent, Singura Realitate dominanta. Din ea, vine Constiinta, care este vocea adevarului din interior” (N. Kasturi, ,,What is Truth?”, în Indian Journal Sanathana Sarathi, January, 1987, p. 35).
Ca sa încheiem, daca alaturi spuselor anteriore, adaugam trairea empatica (despre care o sa vorbim cu alt prilej), daca reusim re-cunoasterea aproapelui prin ratarea specificitatii acestuia (prin a da la o parte ceea ce îi este specific), pretuirea lui, a aproapelui, este tot una cu pretuirea de noi însine.
În cazul în care însa ratam tot ce am spus anterior, ratati suntem. În acest caz, si noi si pretuirea aproapelui nu depaseste pretul pe dispret în bodega lui nea cutare…
Craiova, Nicolae Balasa

„ROAGA-TE AICI SI ACUM!” – UN PASTOR AMERICAN OFERA SERVICII DE ÎNCHINARE PE MARGINEA SOSELEI

On April 14, 2011 By nelursIn USALeave a comment

De multe ori ne-am gândit ca pentru a ne ruga si închina lui Dumnezeu este necesar sa mergem la o anumita biserica sau într-un anumit loc unde se desfasoara servicii divine de închinare. Nimic mai fals! De curând am avut ocazia sa citesc despre un mod inedit de a oferi oamenilor ocazia de a se ruga lui Dumnezeu. Este vorba despre un pastor, pe nume Roger Couillard, din Surprise, Arizona, care s-a gândit sa vina în întâmpinarea omului grabit si lipsit de timp în a mai cauta pe Dumnezeu. Mai precis, Roger Couillard si-a demarat lucrarea de pastorire a sufletelor prin a plasa o pancarta pe care scrie „Te poti ruga aici si acum!” pe masina sa parcata în fiecare zi de luni, marti si vineri între orele 10:00 – 13:30 la marginea drumului în vecinatatea unei intersectii principale din localitatea El Mirage.

Am putea spune ca acest pastor a ales o modalitate neasteptata de a-si pierde timpul pe marginea soselei. Dar lucrurile nu stau asa, fiindca întrebat despre rezultatele pe care le-a obtinut, el a declarat: „Multe persoane sunt doritoare sa se opreasca sa se roage, deoarece au diferite nevoi urgente, iar bisericile nu sunt totdeauna deschise pentru a-i primi.” Cel mai adesea persoanele interesate de rugaciune doresc sa obtina calauzire pentru probleme legate de locul de munca, familie sau diferite chestiuni de ordin spiritual la care nu gasesc raspuns.

Pastorul Couillard a ales acest mijloc de a a-si ajuta semenii tocmai fiindca exista o multime de cazuri urgente, care nu necesita amânare. De aceea, celor doritori el le ofera câte o brosura intitulata „Care este identitatea mea în Isus Hristos”, ce cuprinde si informatii de contact pentru cei ce doresc sa-l contacteze pe pastor si în alte ocazii.

Citind aceasta relatare si urmarind materialul video atasat, m-am gândit cum ar fi ca un preot sau un pastor din România sa încerce o astfel de metoda. Poate nimeni nu i-ar da atentie. Poate ar fi considerat un excentric sau o persoana cu „probleme”, fiindca asa este specificul nostru în a evalua acele lucruri pe care nu le cunoastem si ni se par bizare.

Oricum, chiar si în Statele Unite o astfel de abordare a fost cu totul inedita, fiindca în loc sa mai stea sa astepte ca oamenii sa vina în casa de rugaciune, acest slujitor bisericesc a ales sa iasa în întâmpinarea celor ce au nevoie, acolo unde acestia se gasesc. Nu citim în Evanghelii ca Domnul Hristos mergea prin toate cetatile si satele din Galilea, Iudeea si Samaria, vorbind cu toti cei interesati? Sau ca El discuta cu oricine era doritor indiferent de locul unde s-ar fi aflat?

Fântâna de la marginea cetatii nu era un loc nepotrivit, rascrucea de drumuri nu era lasata la o parte, piata publica nu era neglijata, astfel ca în orice loc posibil Domnul Hristos cauta sa vina în ajutorul oamenilor acolo unde se aflau ei. Prea mult s-a batut moneda pe o religie care îi strânge pe credinciosi în casele de rugaciune, în timp ce ogorul lumii zace în paragina si neglijat de toti asa-zisii lucratori.

Fenomenul diminuarii frecventarii bisericilor si adunarilor va deveni tot mai accentuat, indiferent ca ne place acest lucru sau nu. Modelul de închinare se schimba de la o epoca la alta, însa cine este dispus sa tina cont de acest lucru?

De ce sa ne fie teama sa spargem tiparele ce nu mai functioneaza? De ce sa ramânem închistati în scheme care nu mai sunt de actualitate?

Închinarea la colt de strada nu este ceva nou, fiind un lucru cunoscut în vechime. Folosirea Internet-ului pentru a-i conduce pe oameni la Dumnezeu nu ar trebui sa ne socheze, fiindca avem un contact mai profund decât într-o adunare publica în care individul devine doar un obiect topit în multime.

Vanitatea omeneasca se hraneste cu tot ce este senzational si are o nuanta de popularitate, dar când este vorba de a face o lucrare cu un suflet de fiecare data, mai toti „lucratorii platiti” se dau la o parte. Prin urmare, as dori ca exemplul lui Roger Couillard sa fie urmat si de altii dintre cei care apartin breslei „pastorilor de suflete”. Cu siguranta ca atunci religia ar deveni mult mai practica si mai apropiata de nevoile reale ale oamenilor, fiindca adevarata sfintenie are nevoie doar de persoane care sunt capabile sa aduca puritatea Cuvântului în viata de zi cu zi. Felicitari pastorului Roger Couillard si fie ca exemplul sau sa ne dea de gândit!

Octavian LUPU
14 aprilie 2011
Bucuresti

Sursa: http://www.yourwestvalley.com/topstory/article_62e6369a-6521-11e0-87a6-001cc4c002e0.html

CONFERINTA AFR –IMPRESII SI NOUTATI

On April 13, 2011 By nelursIn FamilyLeave a comment

Conferinta anuala AFR s-a desfasurat anul acesta la Cluj pe 9 aprilie. A fost un succes. AFR ia in serios conferintele pe care le organizeaza, atit la nivel regional cit si la nivel national. Toate ne sunt la fel de importante, fara deosebire de locul unde se tin si de numarul participantilor. Scopul lor este informarea publicului privind pericolele, unele dintre ele institutionalizate, care privesc familia si valorile, cunoasterea noastra reciproca, si discutarea metodelor pe care fiecare dintre noi le putem folosi si eforturile pe care le putem face impreuna pentru apararea si promovarea valorilor. Cautam sa organizam conferintele noastre imbinind aspectul informativ cu cel pragmatic. De aceea invitam la conferintele noastre personalitati impozante atit din Romania cit si din alte tari care au experienta in promovarea si apararea valorilor. In acest sens, conferinta din anul acesta nu a fost o exceptie si a beneficiat de vorbitori cu prestigiu, atit din Romania cit si din strainatate.

Nu avem cuvinte suficiente sa multumim tuturor celor care s-au implicat cu abnegatie in transformarea conferintei noastre intr-un real succes. Multumim in primul rind participantilor la conferinta. De-a lungul conferintei au participat aproximativ 100 de persoane. Au venit din Cluj dar si din toata tara. De la Arad, Timisoara, Oradea, Baia Mare, Tirgu Mures, Bucuresti, Bistrita. Unii au fost in trecere prin Cluj si s-au oprit pentru o vreme sa audieze conferinta, sa ne cunoasca, sa ne incurajeze si sa ne spuna cit de mult ne apreciaza, atit actiunile cit si eforturile pentru informarea familiilor romane despre pericolele care le pericliteaza. Iar altii ati venit in grupuri, cel mai numeros fiind cel de la Baia Mare care au venit in grup de 10. Multe aprecieri! Citiva participanti au fost si romani de peste hotare (Chicago).

Multumim deasemenea gazdelor. Gazdele au dat dovada de o ospitalitate rara si recomandam aula catedralei oricarui grup sau organizatii care doreste sa organizeze conferinte la Cluj. Au fost la inaltime. In plus, membrii AFR care au organizat conferinta au fost si ei la inaltime. Nu s-au plins de dificultati, nici nu au dat inapoi. Cuvintele “nu se poate” nu au fost rostite de nici unul ditre ei. Mentionam aici cu multa apreciere pe Leonard Farauanu (AFR Cluj), parintele Emil Ember (AFR Baia Mare), Adrian Iov (AFR Arad), Niculina Ciuperca (AFR Bucuresti), Bogdan Mateciuc (Director Executiv AFR), Petre Costea (Presedinte AFR), Florin Vasiloni (AFR Caransebes), Danile Tut (AFR Timisoara), etc.

Multumim deasemenea conferentiarilor. Toti au fost la inaltime. D-l Titus Corlatean (senator PSD) a vorbit cu pasiune despre importanta Scripturii in educarea copiilor intr-un spirit de respect si apreciere fata de valori, citind diverse pasaje din Cartea Proverbelor/Pildelor. Ne-a informat deasemenea ca sotia dinsului are pozitii pro-viata si ca a participat, impreuna cu dinsul, la marsul pro-viata organizat de Pro-Vita Bucuresti pe 26 martie. D-l Pavel Horj (Deputat PNL) a tinut o prelegere despre bioetica si valorile crestine. A fost o prezentare foarte buna, d-l deputat dind dovada de o cunostinta aprofundata asupra subiectului. Intreaga audienta a fost bine informata asupra subiectului. D-l Adrian Papahagi (Fundatia Crestin-Democrata PDL) a vorbit cu pasiune si elocventa despre importanta valorilor in politica romaneasca si a pledat ca valorile crestine sa fie reflectate in legislatia tarii. A mentionat si proiecte legislative curente dar nepotrivite care, afirma dinsul, nu se cuvine sa fie initiate sau promovate intr-o tara crestina, si mai ales de un partid politic care se considera a fi de dreapta. D-l Bogdan Mateciuc a identificat mai multe organizatii neguvernamentale din Romania care se profileaza pe promovarea antivalorilor si modul in care actioneaza in acest scop cu fonduri primite din partea Uniunii Europene.

AFR a acordat d-lui Titus Corlatean un mic semn de apreciere, o carte despre diplomatie si relatii internationale (Joshua Ramo, The Age of the Unthinkable, 2009), avind in vedere pozitia dinsului ca Presedinte al Comisiei de Afaceri Externe a Senatului Romaniei. AFR deasemenea a transmis, prin intermediul d-lui Adrian Papahagi, un mesaj de apreciere fata de d-l Teodor Baconshi, Ministrul de Externe al Romaniei si fondator al Fundatiei Crestin Democrate din Romania. In toamna anului 2010 d-l Baconschi a publicat o carte “Crestinism si Democratie” in care prevede ca un imperativ indispensabil pentru viitorul Romaniei promovarea valorilor crestine in viata politica a tarii. Suntem de acord. Recomandam tuturor cartea dinsului.

Multumim deasemenea preotilor si pastorilor care au vorbit, preotul Todea, preotul Matei Boila (din partea Forumului Civic Roman) si pastorul Rei Abrudan. Preotul Matei Boila a prezentat un subiect cu un titlul foarte interesant si captivant – “Casatoria: Contract sau Taina?” Iar d-l Abrudan a discutat subiectul “Menirea Casatoriei,” punctind ideea ca inainte de a demola o structura, in cazul nostru casatoria si familia, trebuie gindit de ce structura a fost creata in primul rind si cu ce scop. A vorbit deasemena d-l profesor Juhas Tamas, profesor la Institutul Reformat din Cluj, sintetizind ideea, bine argumentata, ca atit maghiarii cit si romanii au avut in comun, de-a lungul istoriei, un aspect social foarte important – familia, importanta si rolul ei in formarea si dezvoltarea natiunilor. D-l Tamas a punctat deasemenea idea, foarte interesanta, ca doar familia poate asigura supravietuirea noastra in societatea post-moderna.

Cuvinte speciale de apreciere trebuia facute fata de musafirii nostri internationali. Am fost privilegiati sa avem trei oaspeti internationali. Primul oaspete care a conferentiat a fost europarlamentara Anna Zaborska (Slovacia). Am apreciat la dinsa seriozitatea cu care a pledat cauza familiei crestine ca si fundament esential in viitorul Uniunii Europene si necesitatea mentinerii familiei naturale in rezolutiile si directivele unionale. Dupa masa a vorbit d-l avocat Sam Webster din partea lui Christian Institute (Institutul Crestin) din Marea Britanie. Vreme de 45 de minute a captivat audienta cu o prezentare clara, concisa, si foarte bine pregatita despre modul in care tribunalele engleze submineaza valorile crestine si libertatea religioasa in avantajul “drepturilor” homosexualilor britanici. Iar ultima prezentare a fost facuta, prin modalitate video, de catre Pat Fagan, Sr. Research Fellow la institutul Family Research Council din Washington, DC. Subiectul dinsului a fost extinderea la nivel mondial a unei ideologii sexuale seculare care nu doar ca submineaza si ia in deridere, intentionat, castitatea si relatiile monogame, dar deja are un efect dezastruos in societatile unde e promovata cu asentimentul autoritatilor. Titlul prezentarii lui a fost “Christian Chastity vs. Sex in the City,” lung de 45 de minute. Adaugam in plus ca oaspetii straini au participat la conferinta de la inceput pina la sfirsit, dind dovada de multa atentie, interes, si rabdare. Am fost mult impresionati de aspectul acesta.

Mentiuni speciale trebuie adresate d-lui Ionut Bruma (voluntar AFR Bucuresti si membru al Asociatiei Arsenie Boca) care a subtitrat materialul video al d-lui Pat Fagan. La asta l-a ajutat si d-l Bogdan Mateciuc. In puls, d-l Bruma a facut o mica prezentare pe tema “De ce sunt voluntar AFR”? care a captivat interesul participantilor. D-l Bogdan Mateciuc trebuie mentionat inca o data pentru ca a tradus impecabil prezentarea d-lui Sam Webster din engleza in romana, la fel ca parintele Emil Ember care a tradus, la fel de impecabil, prezentarea d-nei Anna Zaborska din franceza in romana.

Finalul conferintei a consistat din prezentari scurte de pina la 5 minute din partea persoanelor care au participat la conferinta. S-au inscris la cuvint si au vorbit cu multa pasiune si intelepciune d-na Natalia Muresan (Baia Mare), Niculina Ciuperca, Cornelia Mateciuc, Miorita Sateanu (Presedinta Uniunii Femeilor din Bihor), Maria Dunca Moisin (medic, Bucuresti), Marius Crisan (Cluj), Costel Batranu (Bucuresti), Mihai Titean (Chicago).

Pe linga vorbitori, prezenti la conferinta noastra au fost si alte personalitati impozante ale luptei pentru valori din Romania, printre ei d-l Bogdan Stanciu, Presedintele Pro-Vita Bucuresti; d-l Corneliu Szekely-Hategan, presedintele miscarii Saptamina Casatoriei in Romania; si d-na Maria Neagu, editoarea publicatiei online Viata Cultelor. Din partea mass media am remarcat interesul deosebit aratat de catre Radio Maria si redactorul ei sef, d-l Claudiu Ardelean.

Poze de la Conferinta pot fi vazute aici: http://dl.transfer.ro/AFR-transfer_RO-11apr-8bf11f.rar

Daca ne-a scapat din vedere vreun amanunt sau detaliu important despre conferinta, ne cerem scuze, suntem singuri responsabili pentru asta, si ne asumam raspunderea. Eventualele lacune, insa, nu au fost intentionate.

Din Partea Participantilor:

Din partea participantilor am primit multe mesaje de apreciere dinter care publicam unul.

Buna seara: Sper ca ati avut o calatorie linistita si ca ati ajuns cu bine acasa. Imi dau seama ca a fost un efort mare pentru dumneavoastra si pentru cei care v-au sprijinit in realizarea acestei intilniri, dar va asigur ca a meritat din plin tot ceea ce ati facut. Fiecare conferentiar a transmis cite un mesaj valoros si amintesc doar citeva: criza spirituala si sociala, cu rasturnarea de valori pe care o traim, poate fi depasita prin actiunea fiecaruia de a se opune faradelegii; subminarea libertatii religioase devine tot mai evidenta si de aceea nevoia de modele crestine in societate este imperioasa (fiecare poate sa devina model pentru copiii lui, pentru elevii lui, pentru vecinii lui, pentru colegii lui, traind si rostind in mod natural si liber valorile crestine); importanta casatoriei sacramentale si implicatiile casatoriei contractuale; speranta intr-un tineret care ar putea sa devina conservator, ca reactie la adresa acelor parinti care si-au ignorat rolul de a transmite copiilor adevaratele valori ale vietii si sensul adevaratei libertati. Mesajul transmis prin documentarul “Christian Chastity vs.Sex in the City” l-as recomanda sa-l descopere si cei care nu l-au ascultat. Toate cele bune, va doresc. MDM (Bucuresti)

PREZENTARI

Am primit multe mesaje din partea d-tra in care ne cereti sa publicam prezentarile care s-au facut in candrul conferintei la Cluj. Publicam astazi, in intregime, prelegerea avocatului Sam Webster din Marea Britanie, intitulata: “Faith, family and freedom” (“Credinta, familia si libertatea”)

I am very grateful to have been asked to address this conference and appreciate your warm welcome. This is my first visit to Romania, a country which has been shaped by Christian values and teaching. Whilst I do not claim to have any extensive knowledge of Romanian history, I appreciate that this is a country which is enjoying freedoms which have been re-engaged relatively recently. Religious freedom is at the foundation of a free and open society. But we cannot take our religious freedom for granted. If you read or listen to global news you will surely be aware of an active atheistic assault on religious liberty.

There are some people in positions of authority and influence who would gladly silence Christians. They use smooth-sounding arguments about ‘equality’, but often this is just a pretext for dismantling the structures of the traditional family and taking away those corresponding liberties which allow us to live our lives in accordance with our Christian beliefs. This is a battleground in which The Christian Institute is currently engaged in the United Kingdom.

The Christian Institute, founded in 1989, is a research and campaigning organisation based in the North of England. We are an evangelical organisation seeking to equip Christians to engage in the public square. We provide comment to the media, assist politicians in Parliament and run major court cases. Our work focuses on the fundamental issues of the sanctity of life, the sanctity of marriage and religious liberty. Our website: http://www.christian.org.uk has now become one of the leading Christian news sources in the UK, receiving over 107,000 visits every month. As Christians, we expect government to provide a framework for individual citizens and families to flourish, to fulfill their responsibilities and to ensure that the preconditions for liberty are protected. That has certainly been the traditional UK model of law.

Constitutionally, the United Kingdom is a Christian country and we have an established church. Our Queen, making laws in parliament, is the highest source of law. She is required by her coronation oaths to uphold the Christian faith and the law of God as revealed in the Bible. Every day, business in parliament still starts with Christian prayers and the teaching of Christianity still pre-dominates in religious education in state schools. Within this constitutional framework, the traditional family has enjoyed autonomy, but also privilege, as that is what the state has promoted, whether through education provision, public policy or the tax system.

Sadly, however, over recent years we have seen a systematic attempt in parliament to dismantle this traditional framework. As the model of the traditional family has been deconstructed and then reconstructed, religious liberty has been undermined. At times, some changes have gone hand in hand with judicial activism, involving the European Court of Human Rights, to which the UK (just like Romania) is bound through being signatories to the European Convention on Human Rights. The European Convention and its court in Strasbourg have undoubtedly brought freedom and liberty to many people across many countries. However, the Convention has not always sat comfortably with the traditional notions of “rights” in the UK. English law has traditionally been cautious of defining or codifying rights because it risks effectively limiting rights. Instead, the UK has pursued a notion of “residual rights”. In other words, we are free to do anything that the law does not expressly prohibit. And, of course, until relatively recently, many prohibitions centred on the various alternatives to the traditional family.

The European Convention, however, sets out prescriptive principles of rights which, in my view, can be interpreted widely. You will know that the Convention is held out to be a “living instrument”, open to reinterpretation and development in the light of changing public morality. For example, in one recent case involving a homosexual couple in Austria, the Strasbourg court held that there is no right under the Convention to same sex marriage. However, we should note its reasoning. According to the court, there is no right to same sex marriage because there is not yet a European consensus for it and so it still falls to be regulated by the laws of individual states. However, it is important to note that the court accepted that the right to marriage enshrined in Article 12 of the Convention could include same sex marriage. Clearly, the Court is paving the way for future decisions.

“The margin of appreciation” is a concept which recognises that where there is no European wide agreement on an issue the European Court of Human Rights should not intervene. This can be helpful. It was certainly helpful in the recent Lautsi v Italy case (the so called Italian crucifix case in which Romania along side 10 other countries intervened). However, it is a concept which can ultimately be trumped by changing views of morality. The broad principles of the Convention permit judicial activism and this judicial activism can too easily create a conflict of rights. This conflict of rights in the courts is especially seen where changing notions of the family conflict with traditional religious beliefs. And so, the right to a family life in Article 8 of the Convention has developed to protect homosexual rights, often in opposition to the right to manifest religious belief as held in Article 9.

In recent years, this model has been reflected – in fact sometimes taken further – in the laws passed by the UK Parliament and the decisions of UK courts. As Parliament has acted in the name of equality to dismantle the traditional family, orthodox Christian beliefs have been trumped by laws which enforce the new morality and model of the family. We are now seeing the courts in the UK implement the new moral framework rather than the old Christian order.

So, what steps have been taken in the past ten years to undermine the family in the UK? 2001: The age of consent for homosexual acts was reduced from 18 to 16. 2002: Homosexual adoption was legalised. 2003: A law banning public authorities and schools from promoting homosexuality was repealed. Also in 2003 Parliament implemented the European Framework Directive by enacting new laws granting rights in employment, including the right not to be discriminated against on the ground of sexual orientation (similar rights were also granted at the same time not to be discriminated against on the ground of religion or belief). Then, in 2004, legislation was enacted to create ‘civil partnerships’, granting all the legal rights and privileges of marriage to homosexual couples. In 2004, the Gender Recognition Act was also brought in, allowing a man to become a woman “for all purposes” in law. He could then legally marry another man, because in law the couple would be of opposite sexes. In 2006 a new Equality Act was enacted outlawing discrimination on the grounds of religion or belief and sexual orientation in the provision of goods, facilities and services. In 2008 a new Human Fertilization and Embryology Act permitted same-sex couples the right to conceive children together using sperm and eggs from donors, and for both of the same-sex couple to be the legal parents of the child on the birth certificate. Currently the UK government is consulting on whether to legislate for full same sex marriage in the UK.

The Christian Institute has done a lot of work in Parliament and the media to oppose these laws and to build into them some crucial safeguards to protect religious liberty. Chiefly, within the narrow confines of internal church life there are exemptions from various equality laws which protect the rights of churches and religious bodies. Such exemptions seek to build into legislation a balance between Articles 8 and 9 of the European Convention. However, in the wider public sphere, new laws which promote homosexuality are redefining the family in society and are restricting religious liberty for Christians who disagree. The best way to illustrate this is to explain three recent cases, two of which I have been involved in personally.

The first case funded by The Christian Institute involves Lillian Ladele. She is a committed Christian and she lives in London. Until a few years ago Lillian was a council registrar as such, Lillian’s job involved registering births, deaths and marriages. After the UK’s Civil Partnership Act was passed in 2004, Lillian politely asked to be excused from carrying out civil partnerships because of her Christian beliefs. To be excused from carrying out this one service would have been a practical solution to the moral conflict she, as a Christian, would have faced had she had to perform civil partnership services. In fact she worked in a large team of other registrars which included many others who were willing and able to conduct same-sex unions. However, rather than agree to this, her employer, the local council, disciplined her. As a result, Lillian was forced out of her job.

With our help, Lillian brought a legal case against her employer for religious discrimination. Although she won in the lower court, she later lost her case in England’s Court of Appeal. In December 2009, the Court of Appeal, sitting in London, held that the council could justify forcing Lillian to perform civil partnership services, so as to enable the council to comply with its own Diversity and Equality policy which committed the council not to discriminate on the ground of sexual orientation. Bizarrely, it made no difference to the court that no homosexual couple had ever, or would ever, be denied a civil partnership had Lillian been excused from carrying out this particular service. The head of the civil courts in England and Wales said in his judgment that the law against discriminating on the ground of sexual orientation in the provision of goods and services: “takes precedence over any right which a person would otherwise have by virtue of his or her religious belief or faith, to practice discrimination on the ground of sexual orientation.”

It is clear from this case that what started out as a permissive move – new liberal laws to permit same-sex couples to enter civil unions – has turned into a coercive law, requiring submission by all, including religious believers, to its agenda of redefining marriage and the family. Although religious discrimination laws were brought in at the same time as sexual orientation discrimination laws, it is clear that where the two are in conflict, the courts require sexual orientation rights to trump religious rights. This reasoning is now being applied in other cases. For example, a Christian couple who faced difficulties in their application to become foster carers because of their views on homosexual conduct, have just lost a case against their local council.

Here are Eunice and Owen Johns, who have been supported by another Christian legal team in the UK. As Christians, they believe that sexual relations other than those within marriage between one man and one woman are morally wrong. Mr and Mrs Johns applied to their local council to become foster parents, looking after children who are under the care of the local council. However, the Johns were told by social workers at their local council that they would have difficulty in being approved for fostering in the light of their views.

During the application process, the Johns were asked questions about how their beliefs on homosexuality might affect their behaviour as foster carers. In response, the Johns said that they could not tell a child that a homosexual lifestyle was right. As a result, their application was unsuccessful. Following this Mr and Mrs Johns brought an action in the High Court in London challenging the council’s approach. In the judgment handed down in February, two High Court judges ruled that: “the attitudes of potential foster carers to sexuality are relevant when considering an application for approval”. “The local authority is entitled to explore the extent to which prospective foster carers’ beliefs may affect their behaviour, their treatment of a child being fostered by them”. Much of the court’s reasoning was based on the Lillian Ladele registrar case which I have just mentioned. It is clear that the courts are entrenching a position where rights pertaining to sexual orientation take precedence over rights pertaining to freedom of religion.

The government funded Equality and Human Rights Commission intervened in the Johns’ case, arguing that views disapproving of same-sex relationships and lifestyles have a harmful impact on the well-being of children and young people. In fact the Commission talked about the risk of children being “infected” with views disapproving of homosexual conduct, almost as if such views are a disease to be eradicated. It is becoming apparent that the state is now calling evil good and good evil. The institutionalisation of new family structures inevitably impacts upon the rights of those who disagree.

In Cornwall, in the south west of Britain, I have been defending a Christian couple who run a small seven room hotel. As Christians, Mr and Mrs Bull seek to run their small hotel on Christian principles. They make no secret of their Christian faith. In the reception area is a huge sign stating that “Jesus Christ is Lord”. They also have a high view of marriage. Their booking form states that that they only permit married couples to book double bedded rooms. In September 2008 a homosexual couple, in a civil partnership, booked a room in the hotel but failed to disclose this to Mrs Bull. When the couple arrived at the hotel, they were politely informed that it was the policy of the hotel only to allow married couples to have double room accommodation.

The homosexual couple subsequently sued Mr and Mrs Bull under the UK’s Equality Act. Mr and Mrs Bull denied discriminating on the ground of sexual orientation. Rather, their policy was based on sexual conduct outside marriage. Indeed, Mr and Mrs Bull had consistently applied their policy to heterosexual unmarried couples for over 26 years. Again, the court was faced with needing to balance conflicting rights. In its judgment in January this year, the judge said: “I am … acutely aware of the importance of this case to both sides and the deeply held views on both sides. Both can legitimately claim the right (Article 8) to have their private and family life (and in the case of the defendants their home) respected. The claimants [i.e. the homosexual couple] are a family in the eyes of the law just as much as are the married defendants. Both are entitled not to be discriminated against (article 14) and the defendants have the right (article 9) to manifest their religion or beliefs.”

However, when all was said and done, the court held that Mr and Mrs Bull had unlawfully discriminated against the homosexual couple on the ground of sexual orientation. The key to the court’s decision was that the law treats married couples and civil partners as having the same rights. If Mr and Mrs Bull accepted married couples, it followed that they were discriminating on the ground of sexual orientation by refusing a double room to a homosexual couple in a civil partnership.

Encouragingly, even two well known pro homosexual commentators criticised the decision. One, a former senior politician who supports gay rights, warned against the dangers of creating a “secular theocracy”. And, a well known academic (who is also a practising homosexual and an atheist) criticised the judgment in strident terms. This decision has been a wake up call to many Christians in the United Kingdom about just how far the homosexual agenda is redefining the family and marginalising the rights of Christians who disagree. In so doing, the courts are overturning the Christian basis for our laws. This significance was certainly not lost on the judge who decided Mr and Mrs Bulls case. In fact he started his judgment by referring to the fact that the Royal Courts of Justice in London (the Appeal Court for England and Wales [SLIDE]) has three statues on the façade of the building, namely statues of Moses, King Solomon and Jesus Christ: “Moses, to whom the 10 commandments and the law was given; King Solomon who exercised unparalleled wisdom as a judge-king; and, of course, a statue of our Lord himself. The judge noted that: “A great deal has changed since Moses, King Solomon and Jesus Christ walked upon this earth. Those Judaeo-Christian principles, standards and beliefs which were accepted as normal in times past are no longer so accepted.” “The standards and principles governing our behaviour which were unquestioningly accepted in one generation may not be so accepted in the next. In our parliamentary democracy it is for parliament to frame laws which reflect these changes in attitude or which give a lead to such changes. Whatever may have been the position in past centuries it is no longer the case that our laws must, or should, automatically reflect the Judaeo- Christian position.”

That is where the United Kingdom and many other nations now find themselves. The ‘equality’ agenda is having a broad and deepening impact on Christians throughout the UK. It is redefining the family. This trend is reflected in two of the main political campaigns in which we are currently engaged.

Firstly, we are committed to fight the slide to a redefinition of marriage to include full same-sex marriage. Secondly, we are seeking to stop the growing attempts to sexualise children through the teaching of ‘sex education’ in state schools, as our opponents seek to normalise the rejection of the traditional family by starting with the youngest in society. Everything I have described relates to a country which is a strong and stable democracy, which has had no significant political upheaval since our ‘Glorious Revolution’ of 1688. It is also a country which has had a very strong Christian heritage which has nurtured its political and legal development. Yet, what we have seen in recent years is nothing short of a cultural revolution in which legal rights have been refined, the family has been reconstructed and the Christian faith has become marginalised. In many respects it has been an unconventional revolution – incremental steps and democratic in origin – but a revolution no less significant in terms of its consequences.

VESTI BUNE!
Materialul publicat saptamina trecuta, “Vesti Bune!” a suscitat un numar mare de reactii din partea d-tra. Publicam doua.

Doamne-ajuta! (asa se saluta oamenii buni – ori cei care se straduiesc sa fie buni – in Moldova) Va multumesc din toata inima pentru ca mentineti o corespondenta care incalzeste inima familiei mele, care numara patru copii, de 19 – 24 de ani. La randu-ne, impartasim informatiile acestea altor cunostinte cu frica si dragoste de Dumnezeu. Sunt profesoara de latina si, vremelnic, conduc, in Pascani (unde s-a nascut M. Sadoveanu, in urma cu peste 130 de ani) Casa de Cultura. Daca veti avea vreodata intentia sa organizati conferinte, expozitii, intalniri in Moldova (Moldova aceasta, saraca si bogata!), va rog, nu ocoliti orasul nostru! Post cu folos, timp de mantuire, M.P.

Dumnezeu sa va binecuvinteze si El sa fie slavit pentru aceste vesti bune. Sa stiti ca la marsul contra avortului in Madrid au participat multi romani. Anul trecut a fost scris si un articol in ziarul Romanul despre acest lucru.Va felicit pentru ceea ce faceti si Domnul sa fie cu voi acolo si cu noi aici si cu toti cei ce se incred in El. Cu dragoste in Cristos, Monica.
MAMA SUROGAT – DECE SPUNEM NU!

D-l Mihail Neamtu, a publicat pe blogul sau un comentariu pe care ni l-a impartasit ca reactie la materialul ce l-am publicat acum 2 saptamini privind proiectul legislativ de mama surogat in Romania. Redam citeva paragrafe, urmind ca articolul in intregime sa poata fi citit de cei interesati in linkul alaturat: http://www.contributors.ro/cultura/nimic-despre-cultura-vie%C8%9Bii-bioetica-si-mo%C8%9Biunile-pdl/

Dreapta post-comunista se confrunta cu un paradox: tace chitic atunci când vine vorba de chestiunea demnitatii umane si abandoneaza cu nonsalanta orice initiativa venita dinauntrul miscarii pro-vita. Desi multe la numar (PDL, UDMR, PC sau PNL), partidele care ar trebui sa promoveze ideile liberalismului clasic, ale crestin-democratiei sau ale conservatorismului evita sa transeze dilema bioeticii contemporane: cum poate fi salvata viata pruncului nenascut fara a încalca demnitatea femeii?

În România, exista milioane de aderenti la mesajul pro-vita. Un sondaj recent arata ca 42% din concetatenii nostri considera avortul drept „o crima”. Nu stim daca aceasta parte din populatia tarii este activa sau pasiva electoral. Cert este ca reprezentantii unui corp politic matur si responsabil nu-i poate ignora. Fireste, retorica discursului pro-vita e mult mai greu de ambalat în România decât în Statele Unite. Câti dintre noi au uitat oare anii dictaturii în care autoritatile comuniste tinteau explozia procentelor demografice?

Cercetatori ai perioadei totalitare au aratat (cel mai recent în volumul intitulat Politica pronatalista a regimului Ceausescu. Vol. 1: O perspectiva comparativa, Ed. Polirom, 2010 si coordonat de Corina Palasan, Luciana Jinga si Florin Soare) metodele abuzive de control biopolitic al corpului feminin. Nu respectul pentru demnitatea copilului, nici grija pentru copilul nenascut, ci abordarea cantitativ-utilitarista a chestiunii maternitatii Si delirul de grandoare al lui Nicolae Ceausescu se aflau în spatele politicilor PCR din România anilor 1966-1989. Lipsit de orice tenta propagandistica, filmul „4,3,2” de Cristian Mungiu a scos la iveala dimensiunea sordida a natalismului totalitar.

Frazarea atitudinii pro-life trebuie sa plece, asadar, de la respectul libertatii de constiinta a fiecarui cetatean. Persuasiunea – un exercitiu fundamental în orice angajament politic – are drept scop redirectionarea alegerii catre respectul pentru viata umana, de la stadiul conceptiei pâna la moartea naturala. Cultura pro-vita deplânge faptul ca, în plina criza demografica, societatea româneasca a ajuns sa banalizeze avortul. Dupa 1989, numarul chiuretajelor voluntare a depasit cifra de 15 milioane. Relatarile din presa ori informatiile obtinute colocvial arata ca, pentru o fata de 17 ani, este mult mai greu sa cumpere un pachet de tigari decât sa recurga la întreruperea sarcinii. Nici vorba de acord al parintilor, co-implicare a sotului sau a partenerului, consultarea psihologica sau contact cu organizatiile pro-life (care doresc sa sustina material si sufleteste orice mama-purtatoare de sarcina). Revolutia sexuala precoce (prin care înteleg tentatia promiscuitatii, decuplarea sexualitatii de eros si afectivitate, prelungirea psihologiei adolescentine si, mai ales, degrevarea responsabilitatii paterne) conduce la situatii tragice: la Constanta, bunaoara, o tânara de 15 ani a decedat în urma unui chiuretaj angajat în absenta oricarei consultari cu rudele sau prietenii. O idila traverseaza rapid socul hemoragic si sfârseste la cimitir. Parinti devastati, familii îndoliate, colegi sub stare de soc – totul pentru ca nimic, sub raport legislativ, sa se schimbe.

Evident, nu toate cazurile ajung în aceasta situatie limita, regretata de toti participantii la „actul medical”. Oricât de eufemistic am prezenta tabloul general, situatia este dramatica. Într-un tulburator reportaj jurnalistic, Dan Gheorghe de la România libera arata cum si de ce „numarul întreruperilor de sarcina care au avut loc între 1958 si 2008 este mai mare decât populatia actuala a României”.

Cu o medie de trei avorturi pentru fiecare femeie, agenda pro-life n-ar trebui sa fie una periferica. Adaugati la criza natalitatii si perspectiva îmbatrânirii populatiei. Desenata cu penita sociologilor, imaginea României din 2050 arata deprimant: spor natural negativ, datorii fiscale masive si o populatie cu multi seniori. În total, 16 milioane de locuitori. Dimensiunile socante ale acestei contractii demografice depasesc cu mult amenintarile unui razboi extern sau pericolul unei catastrofe naturale. Chiar daca Statul liberal modern este miop metafizic, decidentii nu pot ramâne orbi în fata riscurile sistemice reprezentate de propagarea si generalizarea actualului stil de viata.

Te-ai fi asteptat ca doctrinarii dreptei, mai putin progresisti decât ideologii stângii, sa scoata la iveala acest subiect. Redactarea unor motiuni interne este momentul privilegiat pentru reflectia sistematica asupra valorilor si asupra principiilor unui Partid. Desi consistente la capitolul politici sociale sau economice, toate motiunile prezentate de membrii marcanti ai PDL tabuizeaza subiectul avort.

Nu se astepta nimeni, fireste, la o pozitie similara Vaticanului. Ti-ai fi putut îns imagina un discurs favorabil recunoasterii demnitatii vietii înca de la stadiul embrionar. Ar fi o utopie sa ceri politicienilor români sa-i semene parintelui Nicolae Tanase de la Valea Plopului, ori sa stârnesti campioanele feminismului la un concurs filantropic în compania maicii Tereza de Calcutta. E drept ca nici spatiul academic din România nu se lauda cu bioeticieni de patrundere, precum filozoful Leon Kass sau teologul Tristram Engelhardt Jr. Totusi, respectul acordat valorilor traditiei crestine si grija pentru viitorul natiunii române ar fi impus o reflectie staruitoare asupra demnitatii persoanei (mult mai ferm angajata de popularii germani). Vor sparge oare tacerea vocile identificate distinct cu doctrina crestin-democrata?

ANUNT PENTRU ROMANII DIN ITALIA
Vineri, 15 aprilie, de la ora 09.30 la ora 13.00, la sediul Grupului Abele din Corso Trapani n. 91 in Torino, va avea loc un seminar dedicat modelului de familie romana intitulat “Parinti si copii: familie, educatie si intercultura”, transmite Romanian Global News, care citeaza Primaria din Torino. Vor interveni: Cristina Govor (mediator intercultural) – Familie in/migrate din Romania; Ioana Antoniu (profesor de limba romana LCCR) – Italia – Romania: sisteme scolare fata in fata; Cosmin Ghircoias (psiholog) – Integrarea in societatea italiana – punctul de vedere psihologic. Seminarul are loc in cadrul unui ciclu de intalniri ale proiectului “Parinti si copii” reunite sub titlul “Experiente de convietuire: o calatorie printre familiile romane, marocane, peruane, albaneze si chineze la Torino”. Seminariile sunt gratuite, insa este obligatorie inscrierea. Mai multe informatii se pot obtine de la Progetto “Genitori&Figli” del Gruppo Abele Tel. 011 3841083, fax 011 3841091, genitoriefigli@gruppoabele.org Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

DECLARATIA DE LA TIMISOARA
Continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia de la Timisoara pentru a fi semnata de familiile d-tre, colegii, vecinii, rudeniile. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Cum se Semneaza Declaratia?: Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

AFR VA SOLICITA DOI LA SUTA
Va rugam directionati 2% din impozitele d-tre catre AFR completind fisierul alaturat. Sunt pentru o cauza buna si banii sunt folositi pentru scopuri de care beneficiaza intreaga tara. Procedura este simpla: http://www.alianta-familiilor.ro/doilasuta.html. Aceasta procedura nu inseamna ca veti plati ceva in plus sau ca veti plati ceva ce n-ar trebui sa platiti. Suma indreptata catre AFR provine din impozite deja retinute de Stat.

VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania
http://www.alianta-familiilor.ro

VERDICT

On April 12, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Cu cat sunt mai aproape de infern
Cu lenea, lacomia si minciuna,
Cu-atat imi par ca sunt si cel mai demn
Sa port, cu fala, lumii-ntregi, cununa!

Pun insasi suferintei mele, pret –
Un sfesnic de argint, sau o icoana –
Cu cat astept mai mult, cu-atat inghet
Ca premiu, Doamne, nu ti-am luat din rana –

Ma prind adanc in panze de paing –
Ma urmaresc capcane vechi, si teste –
In bine, chiar, pacatele ma ning –
In vina-mi, chiar si curatia, lest e –

Nici-un verdict nu mi-e, de-a pururi, dat –
Instanta tutelara e in mine –
Atat de vinovat, imaculat –
Si-atat de rau, in cel mai darnic bine –

12 aprilie 2011

Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian

BELGIA – BUTOIUL CU PULBERE AL EUROPEI?

On April 11, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Ziua de duminica 20 februarie am petrecut-o cu niste prieteni, am vorbit despre multe, inclusiv despre Belgia; stare, perspective, griji, avantaje… Zilele urmatoare am fost putin mai atent la opinii si reactii pe marginea subiectului adus în discutie, asa ca acest episod va fi dedicat reactiilor si parerilor ce am receptionat. Nu doar românii, ci si automobilele Dacia sunt tot mai prezente în Belgia. Se vinde bine Dacia Duster aici!

Adi A este un barbat cu putin peste 30 de ani. A venit prima data în Belgia din dulcea Bucovina pe când era flacaiandru, prin 1994 si apoi a mai batut de câteva ori «cararile Europei» prin Polonia, prin Slovacia, Austria si, nu mai stiu pe unde. Astazi este la casa lui – sot împlinit, tata fericit, gospodar neîntrecut. Locuieste în zona flamanda, dar cu toata familia vorbesc franceza si n-ai zice ca nu-i neamt sau nu stiu care alta „semintie aleasa” dupa ordinea ce domneste la casa lor. Iar dupa belsugul din ea… zici ca este, fara îndoiala, mostenitor – deja intrat în drepturi – al fagaduintelor sfinte. Îl stiu de peste 10 ani, dar ne-am apropiat mult cu prilejul pelerinajului de anul trecut în Tara Sfânta; cu el si cu sotia lui, asa ca tare am tinut sa le aflu opiniile:

Exista dupa parerea lor cam 400-500 de firme belgiene, ai caror proprietari si administratori sunt români veniti aici în ultimii ani. Sigur peste 50 din acestea sunt ale unor persoane care sunt membri sau frecventeaza Biserica Româna Elim Bruxelles. Deschiderea unei firme sau asocierea într-o firma este si ramâne deocamdata una din posibilitatile pe care cei doritori le au la îndemâna pentru a-si legifera sederea în Belgia. Spre deosebire de multi altii, fratele A si sora M, sotia lui, nu sunt cu gândul mereu acasa; pentru ei acasa este aici, detin cetatenie belgiana din 2003. Cred ei ca românii truditori pe pamânt belgian au o demnitate mai aparte: putin pretentiosi în ce priveste confortul si dotarea cu echipamente sofisticate, muncitorii români si-au câstigat în Belgia un bine meritat prestigiu prin curaj, calitate si inventivitate în tot ce fac.

Firmele de constructii ale românilor de aici sunt bine cotate si aducatoare de beneficii de ambele parti, taxele platite catre Statul Belgian au greutate. Nu are o parere prea buna despre cei care si-au inclus si numele în sigla firmei, mai ales ca numele lui este axiomatic ; firma daca da faliment – ca asta este un fel contragreutate pe grapa – apoi sa nu-mi fie târât si numele în noroi, zâmbeste Adi cu subânteles. Altfel nu vrea sa ne spuna câte ceva si despre românii de aici cu firme falimentare, macar ca n-ar fi prea multi…

Nu exista în casa lor o preocupare anume pentru riscul spargerii Belgiei, nici pentru dezlegerea itelor conflictului dintre flamanzi si valoni ; mai degraba sunt interesati si doritori sa participe la proiecte bisericesti. Ar dori ca Biserica româna din Capitala Europei sa tina pasul cu standardul social de viata al membrilor ei: un centru de recreere dotat cu tabara pentru elevi, terenuri de sport, sala de conferinte si cursuri teologice, sala de cult si câteva apartamente pentru oaspeti, situat într-o zona linistita înafara aglomeratiei urbane ar fi un proiect pe care l-ar saluta, ba chiar li se pare ca daca am fi avut o conducere cu viziune mai clara, mai larga si orientata înspre nevoile oamenilor pe toate planurile, acesta s-ar fi putut afla în derulare.

Despre numarul real al românilor traitori acum în Belgia nu risca sa se pronunte, dar cifra de o suta de mii li se pare reala, cu precizarea ca în ritmul prezent ea se poate dubla în cel mult doi ani. Doamne ocroteste-i pe români!

Am tinut sa aflu si opinia lor despre prima parte a documentarului «Belgia-butoiul…». Raspunsul a fost simplu, direct, încurajator: Adevar bine spus, important de stiut, ati vorbit parca si în locul nostru, fiti binecuvântat!

Scurta cuvântare a pastorului Raymond Vandepute din seara aceleasi zile la Biserica Româna Elim, unde adunarea generala de sfârsit de an nu s-a putut tine din prea slaba participare, a fost parca sora geamana cu textul ce cu o zi înainte l-am scris. Un belgian flamand si un român belgian uniti în acelasi gând, preocupati de acelasi obiectiv, nu degeaba a facut fratele Daniel B supozitia ca as fi scris textul dupa cuvântare… Nu, nu l-am scris dupa, ci înainte. Din cuvântarea pastorului autohton care i-a asezat adânc în inima sa pe români, ca de altfel si pe alti credinciosi straini din Belgia, voi retine doar doua aspecte:

– Spre deosebire de alti gânditori, pastorul nostru traieste cu teama ca, sub ochii lui, Belgia se va afunda tot mai mult în pacatul neascultarii de Dumnezeu, în necredinta si îmbuibare, stari care induc fara îndoiala vrajba, dezmembrarea, lipsa unitatii si a întelegerii. Îsi leaga sperantele mai mult de strainii din Belgia care prin rugaciunea lor si prin fapta lor nu vor lasa sa se stinga flacara credintei, care ardea odinioara pe aceste meleaguri. Îmi doresc mult sa pot pune în tipar macar cele doua întrevederi cu dânsul, absolut edificatoare.

– Recent a demarat o actiune de post si rugaciune pentru tara, s-a adresat catre zeci de pastori evanghelici, iar cei care au raspuns primii au fost cei straini : brazilieni, portughezi, congolezi… Se întreaba abatut: oare românii nu sunt informati, ori sunt nepasatori, adica inconstienti, nici macar de valabilitatea textului biblic din Ieremia pentru diaspora iudaica… Sau cel din 2 Timotei 2. 1-3 «Va îndemn dar, înainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, Pentru împarati si pentru toti cei ce sunt înaltati în dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea. Lucrul acesta este bun si bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru…» si altele? Cert este ca si de data aceasta, ca de multe alte dati fruntasii nostri au lipsit de la astfel de actiuni…

– Legatura pe care dumnealui a facut-o între familie si patrie, între relatiile dintre parinti si copii cu cele dintre populatia unei tari si conducatorii ei mi s-a parut absolut reala si binevenita. Priviti cu atentie referinta citata din Scripturi si trageti si dumneavoastra concluziile cuvenite :

«El va întoarce inima parintilor spre copii si inima copiilor spre parintii lor, ca nu cumva la venirea Mea sa lovesc tara cu blestem. » – citat din Vechiul Testament, Maleahi 4. 6
A doua zi stirile alarmante ne-au coplesit: alerta cu bomba la Tribunalul din Charleroi, plic cu pudra alba (antrax) la posta din Tournai, busculada cu evadare la închisoarea din Namur… Pâna seara s-au linistit si/ori dezmintit toate. Dar sa fie oare numai linistea dinaintea furtunei? Ca pastorul nostru chiar nu glumeste.

Monica A împreuna cu sotul ei, amândoi absolventi de conservator, sunt în Belgia de peste 4 ani cu cei doi copii. Dupa ce a lucrat o vreme la menaj face acum cursuri intensive de limba franceza si limba flamanda. Sotul ei lucreaza în continuare pe santierele de constructii, dar au proiecte îndraznete. Se apropie de 40 de ani si nu pot sa nu le urez succes ; ba chiar sa ma rog pentru nazuinta lor de a vedea o scoala româneasca de muzica aici în Capitala Europei. Iata ce zice Monica :

„Lumea vorbeste despre separarea Belgiei, dar curentul pro-belgian ia amploare. Zeci de mii de oameni participa la manifestatiile pentru unificarea tarii – în fapt lupta împotriva dezmembrarii (n.r.) – si la tot mai multe ferestre ale locuintelor este arborat tricolorul rosu-galben-negru.

„Touche pas à mon pays – Raak niet mijn land!” („Nu te atinge de tara mea!”), este deviza ce poate fi vazuta pe tot mai multe autocolante si tricouri. ” «De mult nu am mai citit un text pâna la capat si nu l-am gasit atât de ancorat în realitate, atât de bine motivat ; astept sa citesc si episodul urmator, sunteti chiar bun cunoscator al tarii si prieten al poporului ei. Asa se cuvine, bravo române!» – îmi marturiseste doamna Camelia B.

Chemat de curând în slujba, pastorul D are pareri mai alambicate despre criza politica din Belgia, asa cum si eu aveam asteptari mai înalte de la dumnealui : La cele patru guverne regionale care exista, îmi spune fratele pastor, nici nu ar mai trebui un guvern federal. De retinut ca multi din prietenii mei români au stiinta si pareri mai aparte despre politica belgiana, precum cea de fata. Totusi cei mai multi nu au nici o parere, nici o cunostinta.

Parlamentul Belgian este doar unul, cel federal, compus din doua camere; nu exista unul valon si unul flamand cum au sustinut unii, iar guvern propriu are fiecare regiune; Flandra, Valonia si Bruxelles – capitala ; mai putin regiunea germanofona, care numara circa 70 de mii de locuitori, adica, aproximativ populatia unui orasel. Totusi ca un simbol al democratiei europene si respect pentru marele vecin din sud – Germania – vorbitorii de limba germana din preajma orasului Liége au obtinut pentru limba lor statutul de a treia limba oficiala în Belgia. Doar atât. Autonomia locala exista în Belgia, dar este limitata si face acum obiectul nesfârsitelor negocieri între flamanzi si restul mâncatorilor de cartofi prajiti.

La ce ar mai trebui guvern federal, când treburile curente si economia merg mai bine fara de el ?, se întreaba retoric domnul pastor româno-belgian ! Poate ar fi mai necesar sa alcatuiasca un guvern pentru populatia musulmana… ca aici în Belgia, ea este mai numeroasa si cu mai multe probleme… a continuat interlocutorul meu.

Am stat de vorba si cu niste cetateni flamanzi mai moderati :

„Nu ma pasioneaza politica si nu am ambitii de vreun fel, dar Barth Wawier are dreptate, numai ca nu este acum momentul potrivit pentru despartire’’ – ne spune domnul Kuhn, un batrânel iesit de curând la pensie. A lucrat la Uzinele Ford si este un foarte bun vorbitor de limba franceza si un sustinator moderat al cauzei flamande.

În schimb Alexander, caruia i-am renovat partial casa, îsi rupe limba ca mai toti flamanzii, când si-o învârte în graiul latin ; o face însa cu multa ambitie. Dornic sa vorbeasca mult si multe în franceza a facut progrese enorme în a vorbi limba lui Moliére în cele trei saptamâni cât ne-a fost gazda. Se zice ca multe lucruri le învatam mai usor de la cei care nu le stiu, ori le stiu foarte precar…

Dupa parerea lui despartirea flamanzilor de valoni nu are vreo miza ; e bine si împreuna, ar fi bine si separat, dar un lucru ramâne : flamanzii au totdeauna dreptate (cred ca din cauza imperfectiunii limbii n-a precizat «…si atunci când n-au »! – n.a.) si ei nu fac niciodata compromisuri. Ei gândesc simplu, eficient, rational. Simpatic si prietenos, domnul Alexander, cred sa fie tipul de flamand obisnuit si asemeni lui, cei aproape 6 milioane de flamanzi belgieni se vor multumi doar cu unele reforme ceva mai radicale ale politicilor fiscale belgiene, între care legea refinantarii este nodul gordian care trebuie taiat : De ce sa plateasca statul federal ajutoare sociale si sa asigure tot felul de facilitati celor care nu muncesc, celor care aleg sa se stabileasca în Belgia, desi asta nu este patria lor ? De ce sa poarte flamanzii în cârca lor pe cei lenesi si betivi si smecheri ?! Cum sa acorzi cetatenie belgiana cuiva care nici macar limba tarii nu se sinchiseste sa învete? Aceasta este, de fapt, întrebarea la care nici ultimul mediator, domnul Waterbeek, presedintele executiv al celui mai moderat partid flamand nu gaseste raspunsul cel mai potrivit si de toti acceptat, solutia care sa scoata Belgia de astazi din impas, desi se vorbeste mereu de progrese…

Ultima duminica am petrecut-o iarasi în Biserica Româna ELIM din Bruxelles, unde ne-am rugat si pentru pacea în Belgia si pentru binecuvântare în România si pentru liniste sociala si vremuri mai bune în lume. La iesire câtiva crestini au tinut sa-mi multumeasca pentru articolul despre Belgia, despre pulbere, despre butoi si pulberea din el… Între ei pastorul baptist Nicolae R, ale carui vorbe le-am retinut spre stiinta tuturor « Sunt interesat în mare masura de politica ; de cea europeana, de cea româneasca si bineînteles belgiana, asa ca ma întreb ce s-ar întâmpla si cum ar arata ziarele si jurnalele de stiri europene daca România ar traversa o criza politica de asemenea amplitudine ? În fapt Belgia se înscrie în trendul european: Tara Bascilor, Irlanda de Nord, Nordul Italiei, toate butoaie cu pulbere… Situatia, desi aparent calma, este grava, ati facut bine sa atrageti atentia: îmi pare rau ca nu le am cu scrisul sa va pot ajuta, dar va apreciez straduinta si viziunea’’.

Multumesc, domnule pastor, ma bizuiesc si pe rugaciunile dumneavoastra si ale Bisericii baptiste române Betel Bruxelles. Dar despre Bruxelles-ul European în episodul urmator, acum mai adaug un ecou sosit din tara, tocmai de la Mangalia, unde un brav pescar si iubitor de carte si de natura, pensionar, îmi scrie «Interesanta stire asta despre Belgia, nu stiu cum se face ca nici în jurnalele radio-televiziunii, nici prin ziare, nicaieri n-am bagat de seama sa fi suflat cineva o vorba… Ai vrea sa revii dumneata cu noutatile ce se deruleaza?»

Sa traiesti, neica, sa traiti dragi români – cu pace si în belsug ! Noi aici avem cam de toate si din toate câte putin, Domnul Sfântul binevoieste sa ne poarte de grija prin al vietii val.Voi reveni cu voia Lui.
—————————————
Foto: Instantaneu din Biserica Româna Elim Bruxelles în timpul serviciului divin de duminica dimineata. Aici se aduna de regula peste o mie de credinciosi la închinare, iar la adunarea generala recenta a fost confirmata propunearea conducerii de a nu mai primi noi membri. Hotarârea ni se pare corecta si acoperitoare având în vedere ca în Belgia la început de an 2011 exista cam 30 de adunari ale fratilor români din confesiunile evanghelice. Cine ne spune câte biserici ortodoxe sa fie? Pâna acuma am stiinta de cinci. (n.a.)

Zaharia BONTE
Sombreffe, Belgia
20 martie 2011