"TARGUL VINTAGE & HANDMADE DE CRACIUN"

On December 15, 2010 By nelursIn NewsLeave a comment

Echipa “MADAME VINTAGE” implineste 1 AN de Targuri Vintage & handmade si va multumeste tuturor acelora ce au fost si sunt aproape.
Pentru a sarbatori impreuna, va invita alaturi de echipa de la Club “Zod!ar” si agentia “fel.de.fel” sa ne bucuram de o noua editie a “TARGULUI VINTAGE & HANDMADE DE CRACIUN” 18 – 19 decembrie 2010, orele 11 – 18, club “Zod!ar” (fostul Cinema “Popular”) Galati. Fiecare dintre artistele noastre va vor pregati daruri-surpriza, cei ce vor intra primii la targ vor primi suveniruri, veti fi incantati sa vedeti accesorii, bijuterii si obiecte vintage, accesorii handmade create special cu tema Craciunului, minunate decoratiuni de brad, de impodobirea casei si a meselor de Craciun si Revelion, carti vechi, felicitari, poeme de iarna, dar si produse contempoane si indiene la cele mai mici preturi.

Ca de fiecare data va fi prezent un make-up artist ce va face demonstratii de machiaj pentru serile speciale de sarbatori si nu numai. Pentru doritori, se pot realiza la comanda daruri, bijuterii, accesorii, impletituri de iarna, prajituri si multe altele. Colaboratorul si prietenul nostru Cristian NASTASE – fotograf profesionist va fi din nou prezent si va realiza pentru Dumneavoastra cele mai frumoase portrete si fotografii de targ.

Din program:

In ziua de sambata 18.12, ora 14.00, in deschidere vom pregati un spectacol special de colinde.

Veti fi colindati de artistii: Catalin CRISTESCU si Daniel BUSILA ce au pregatit: “Zori de ziua”, “Deschide usa, crestine”, “Linu-i lin”, “Afara ninge linistit” si multe altele.

Duminica 19.12 la ora 15.00 pregatim un alt program-surpriza: recital extraordinar de dans in interpretarea cunoscutului Ansamblu “Tinere talente” de la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati si coregrafa Andreea IGNAT – veti putea viziona in avanpremiera momente inedite ce vor face parte din spectacolul “CRACIUN DE VIS” organizat de Casa de Cultura a Sindicatelor Galati” & Teatrul Dramatic “Fani Tardini” in data de 22 decembrie, ora 17 pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”.

Targul nostru de Craciun va asteapta cu mic – cu mare sa va bucurati de clinchetul de clopotei si atmosfera special creata in Club “Zod!ar”, de muzica buna si un ceai fierbinte cu miros de scortisoara.

Echipa “Madame Vintage” alcatuita din Constance VINTILA – artist decorator si Angela BACIU – scriitor/promotor cultural va ureaza tuturor

“LA MULTI ANI!” si va asteapta si la urmatoarele noastre editii.

Darul de Mos Craciun

On December 11, 2010 By nelursIn poetryLeave a comment

Mai avem un dar de impartit,
De Craciun, sub bradul verde, pana
Mosul va sa vina, negresit:
Doar un dar trudit – Limba Romana –

Multe daruri se vor fi-nvechit –
Aur de au fost, sunt azi, tarana,
Unul singur ne-a invesnicit
Seara de Ajun – Limba Romana –

Am tot dat din el, si cer, si schit –
Si belsug, si inima din mana,
Si alean, la cei ce ne-au ranit –
Darul negrait – Limba Romana –

Vin pe Lumea noastra Mos Craciuni –
Multe dau, si multe fac, cu vana –
Si mereu ne spun cat sunt de buni –
Noi atat avem: Limba Romana –

Cum nu stim sa inmultim talanti,
Datoria dragostei, batrana,
Celor ce ne iau si vieti, si sfanti,
Cu dobanda, dam: Limba Romana –

Tara, cat e de departe-n veac,
Cat ni-e dor de lacrima-i de lana,
De Ajun, e mar, si e colac,
Hora, si colind – Limba Romana –

Si oricat avem de pribegit,
Prin straini, cu dragoste pagana,
Mai avem o tara de iubit,
Mai avem Parinti – Limba Romana –

10 decembrie 2010
Jianu Liviu-Florian

Darul iubirii…

On December 2, 2010 By nelursIn FamilyLeave a comment

Vin Sarbatorile…vin!
Cel mai mult imi place dintotdeauna Ajunul Craciunului. E normal…atunci vine Mosul…cu daruri si intreaga familie e acasa.
Era seara cand mama ne spunea “povestea”. Da, ii pot spune la singular, caci, ca o contabila ce se respecta, mama stia o singura poveste. Ce schimba de la an la an erau doar animalutele: cand erau ursi albi, albi, albi…cand iepurasi albi, albi, albi.
Povestea incepea asa:
“Intr-o zi de vara, Ionel si Marioara, copiii padurarului, adunau surcele prin padure, cu o trasurica. La un moment dat, auzira niste plansete… S-au indreptat inspre acolo…Intr-o scorbura, gasira doi ursuleti albi, albi, albi. Mama lor, ursoaica, fusese impuscata de braconieri…si ei erau singuri si mici.
Copiii luara ursuletii, si, cu acordul tatalui lor, ii adapostira intr-o anexa a locuintei. Ii hranira, la inceput, cu lapte…apoi, cu paine si graunte. Ursuletii erau cuminti si jucausi. Cresteau repede, vazand cu ochii. In toamna, in zilele insorite, asa, de joaca, Ionel si Marioara ii inhamau la trasurica si alergau veseli. Deja ii mutasera in grajd. Erau mari. Chiar puteau sa aduca o trasurica plina de lemne, ca sa-si ajute si ei prietenii, oameni.
Dar, veni iarna geroasa. Ca sa nu iesa de atatea ori din casa, copiii se planificara cand e unul si cand e altul de serviciu la hranit ursii. Intr-o seara cu viscol, usa grajdului nu mai rezista si se deschise larg, invinsa de urgia de afara.
Dimineata, cand veni Ionel sa le dea de mancare…ursii nu mai erau. Zadarnic i-au strigat, i-au chemat…viscolul le acoperise si urmele. Copiii si-au petrecut Sarbatorile inlacrimati. Oricate daruri le-a adus Mos Craciun, niciunul nu egala bucuria de a fi impreuna cu „copiii lor” (caci asa ii alintau Ionel si Marioara pe ursuleti…cu toate ca se facusera si ei niste ursi adevarati…tot „copiii”erau).
Timpul nu sta…se ivi din nou soarele. Aparura primii ghiocei…apoi brandusele. Ionel si Marioara isi incepura si ei „munca”lor: sa adune, pentru foc, vreascuri, cu trasurica.
Intr-una din zile, Marioara avu ideea sa caute scorbura in care gasisera in urma cu un an ursuletii. Surpriza! Acolo dormeau linistiti alti doi ursuleti albi, albi, albi. Copiii se apropiara sfiosi. Ii mangaiara, se jucara putin cu ei. Doar cand au vrut sa-i scoata din scorbura, au auzit in spatele lor, un marait cunoscut. Era ursoaica pe care ei o crescura. Se bucurau de revedere, dar s-au si speriat de maraitul ei. Atunci aparu si ursul. El intotdeauna a fost mai bland. Se strecura intre ursoica si Marioara si ii atinse acesteia bratul, ca si cum o indemna sa lase jos povara.
“Lasa jos ursuletul!” zise Ionel. Marioara aseza cu grija in scorbura mica vietate pufoasa, care se intinse rasfatata. Abia atunci, ursoaica cea mare se cobori in patru labe si se gudura ca un catel pe langa Marioara, lingandu-i mana care odata o hranise.
“E si ea mama!” intelesese acum Marioara si o saruta pe ursoica inlacrimata. „Prostuto, ai crezut ca-ti luam puii?”
“Taci, nu o mai pacali, sopti aspru Ionel, ca voiai sa-i iei…ca sa te joci! Pentru tine, sunt jucarii…pentru ea, sunt copiii ei!”
…lumina ochilor ei, asa cum sunteti voi, pentru mine, adauga intotdeauna mama si ne saruta pe frunte. Asta era momentul pe care il asteptam in fiecare an. Era cel mai frumos dar…mai frumos decat orice ne putea aduce Mos Craciun.
Timisoara, 02.12.2010 Corina-Lucia Costea

Dinspre Betleem spre Mare

On November 29, 2010 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Cele mai agitate perioade din an, si cele mai pline de semnificatii sunt sarbatoarea Craciunului, si sarbatoarea Pastelui si asta desigur, o stim toti oamenii. Dar, si cele mai propice perioade din an in care cel rau nu doarme, sunt tot in jurul celor doua sarbatori. Avem dovada vie chiar printre cei crestini evanghelici, care manati de forta nevazuta(in plasa caruia e usor sa cazi) au iarasi o motivatie de discutie cu totul alta decat bucuria Nasterii Mantuitorului. Se considera a fii prea devreme o astfel de abordare onomastica asa ca, isi mai acorda timp fiecare interesa(n)t sa despice firul in 7 despre cine si ce se mai strajuieste. Nu voi intelege niciodata de ce oamenii se asteapta ca unele Tembleme sa nu “cocleasca” sa nu “oxideze”. Omul este supus greselilor. Debaptizarea unora sau altora nu este si nu trebuie sa fie un motiv de mare neliniste, un motiv de dezbatere intensa si aprinsa asupra “modului de predicare” sau de tinere a unei ore de rugaciune( ba, chiar). Ma surprinde si ma intristeaza sa vad atata inversunare in a face demonstratie si reclama asupra greselilor, asupra modeleleor de: ”asa Nu” . Oricine ar fi si orice ar fi un om, ramane TOT… un om. Nimic din ceea ce este acum nu este NOU. Toate sunt vechi. Iar in final, Pamantul cu TOT ce este pe el va arde. Unde este Bucuria si unde este Pacea pe care o dau Credinta, Nadejdea si Dragostea ? Risipe de teorii au fost si vor mai fii. Dar unde este raspandirea vestii si unde este Steaua ? Putin mai incolo…acum, avem timp pentru alte dezbateri. De ce? Fiindca atunci cand vom muri, sa fim impacati cu gandul ca ne-am expus bine Punctul de vedere, ca ne-am facut bine auzita vocea, ca am luat decizia corecta, ca nu am lasat la voia intamplarii caderea unora si altora si ca nu ne-am lasat dusi in ratacire de nistre idioti de strajeri care mai si atipesc la usa mormantului unde a fost trupul, iar cand vine Ingerul pur si simplu cad, se prabusesc speriat, infricosati. Daca vocea si atitudinea celor intelepti dintre adorabili au fost/sunt in prim plan, atunci Cuvantul Domnului va propasi. Fals. Cand vom muri nu vom fi intrebati cate dezbateri am facut, cat de bine ne-am impus teoriile, cat de mult am combatut… cred ca Fiul Omului va cauta Credinta din oameni. A dezbate un subiect cu atata inversunare, il face pe cel rau sa se bucure fiindca vede in oameni temerea din spatele portilor unde se dezbate, si unde subiectele sunt atent aranjate pe capitole. Biserica adevarata ar trebui sa dea dovada de Liniste sufleteasca, de Pace, de Bucurie de cantec. Pot veni oricate erezii pot veni oricate incercari. Ei trec peste toate, si isi concentreaza atentia si credinta in jurul persoanei Mantuitorului Hristos. Vorbesc despre El, il slavesc pe El, si NU se tem de niciun val. Vor fi ramanand putin din acestia dar vor fi Adevarati si ei vor pleca din Betleem catre Marea cea (a)mare la pescuit pe un alt drum departe de ochii lui Irod. Nu invatatilor li s-a aratat ingerul in campia intinsa in care oile pasunau spund celor ce erau acolo :” nu va temeti !” ci, celor mici si slabi, celor ce stiau doar putintica carte. Acelora le-a fost dat sa propovaduiasca in jurul lor, si sa se inchine intaia data pruncului, si iata ca lumea nu i-a uitat nici pana in ziua de azi. ESTE o stea pe cer si pana in Betleemul din Iudeea, inca e cale de mers. Pe drumul pietruit, greoi si stramt, putini, tot mai putini, mai pot pasi din vreme spre ai duce darul inimii, Pruncului Isus.

Liliana Corbu
http://liapoem.wordpress.com

Targul de Craciun din Belgia

On November 22, 2010 By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Targul organizat de Craciun in Liege isi aprinde luminile, integrandu-se in familia pietelor europene de Craciun de douazeci si patru de ani.
Este nu numai cel mai mare sat al Craciunului din Belgia, dar si cel mai vechi. Pastrand cu fidelitate traditia germanica a targurilor de Craciun, cel din Liege reaprinde in inima orasului vraja sarbatorilor de iarna. De-a lungul acestor ani, evenimentul si-a format un obicei si atrage peste un milion si jumatate de oameni, numarul vizitatorilor straini fiind in permanenta crestere.

Incepand cu editia din 2010, satucul face parte dintr-un proiect special de iluminat, pentru a spori magia sarbatorilor si puterea lor de a seduce. Pentru prima data, 55 de globuri luminoase vor fi agatate in copacii din Piata din Liege, care vor fi acoperiti si cu zapada artificiala, iar pomul de Craciun va fi imbracat in 10.000 de leduri de putere mica. Gardurile amenajate vor servi drept suport expozitiilor din piata.

Aviz colectionarilor! De Craciun, targul va inaugura un oficiu postal si un timbru special al satucului. Biroul postal va functiona cu scopul de a expedia zi de zi felicitarile celor care vor participa la targ. Felicitarile vizitatorilor vor purta o stampila speciala si un timbru reprezentativ. De asemenea, o noutate a targului o va constitui cana satucului, care va purta imaginea sarbatorii, este dedicata fiecarei persoane pentru vinul fiert de la cabane sau ca un obiect de colectie printre suvenire.

Adevarate opere de arta sunt globurile de Craciun realizate de maesterii artizani autentici. Acestea sunt facute din sticla si pictate de mana, infatisand personaje din folclorul local. Colectia globurilor din targ este in crestere pentru impodobirea bradutilor din acest an.
Doua terase vor permite clientilor sa se bucure de diversele specialitati in timp ce pot admira panorama satucului si a cladirilor istorice care il inconjoara. „Saloon du Village” ne propune o ambianta din sudul Statelor Unite ale Americii- “Route 66” cu o atmosfera muzicala adecvata si un meniu pe masura, precum chili con carne sau spare ribs, in timp ce „Saumon Ivre” vine cu produse de mare – somon, stridii, fructe de mare, care ii vor incanta regeste si pe cei mai fini gurmanzi.

In Piata va fi ridicata o partie inalta de 10 metri pentru cei pasionati de sanius.
Deschiderea targului de Craciun va avea loc vineri, 26 noiembie si va functiona pana pe 30 decembrie, iar pe 27 noiembrie 2010 va avea loc inaugurarea acestuia in prezenta autoritatilor. Un spectacol muzical va fi sustinut de cantareata Marka si a unei mini-formatii.
Sursa: http://www.villagedenoel.be

ORIGINEA CUVÂNTULUI CRACIUN SI SEMNIFICATIA ORIGINARA A SARBATORILOR DE CRACIUN

On January 16, 2010 By nelursIn Bible, History, RomaniaLeave a comment

by George Liviu Teleoaca
liviuteleoaca@yahoo.com

Cu putin înainte de Sfintele Sarbatori ale Craciunului, câteva lucrari publicate în presa româneasca din tara si din afara tarii au repus în discutie vechimea precrestina a acestei mari sarbatori crestine. În revista AGERO (www.agero-stuttgart.de) doamna Dr. Valerica Draica semneaza articolul Prezenta Divinitatii în colindele românesti, doamna Camelia Tripon ne propune anumite explicatii sub titlul In asteptarea lui Mos Craciun, iar doamna Julia Maria Cristea (Christea) într-un mai amplu studiu de istorie si etnografie, intitulat Sarbatorile Craciunului descopera si ne descopera ca la germanici si la scandinavi sarbatoarea de la sfârsitul lunii decembrie fusese un prilej de cinstire a marelui zeu Odhin, desi pornise de la ideea ca radacinile adânci ale sarbatorii se afla în Cultul soarelui.
În revista FORMULA AS Nr. 748, doamna Aurora Petan, ca buna cunoscatoare a ceea ce s-a mai putut salva din placutele de plumb de la Sinaia, prezinta în premiera absoluta o asemenea placuta în care Sacrificiul dacic al porcului bine atestat pentru sfârsitul neoliticului, este consacrat învierii zeului. Urmând firul dovezilor pe care le scoate la lumina, si doamna Aurora Petan regaseste, la originea sarbatorii, existenta unei mari divinitati despre care arata ca „oamenii acelor vremi credeau intr-o divinitate a învierii si a vietii de dincolo care guverna ritmul vietii lor pamântene.”, desi nu ezita sa vehiculeze, alaturi de celelalte autoare, aceasta idee a zeificarii soarelui aparuta mult mai târziu prin erodarea credintei originare, idee conform careia soarele era invocat pentru a se întrema ca un nou nascut odata cu cresterea zilei.
Prin teoretizarea acestei forme de sarbatorire, târzie sub aspect mitic, cunoscuta sub denumirea de Sol Invictus, care pune accentul pe renasterea puterii solare, nu s-a ajuns si nici nu se putea ajunge la o întelegere corecta a sarbatorii, din moment ce Craciunul fusese celebrat si la solstitiul de vara, adica atunci când puterea soarelui începe sa scada, asa cum arata mai ales domnul Mihai Vinereanu în manuscrisul dictionarului sau etimologic (netiparit, de mai multi ani, din lipsa de fonduri). Dar chiar si în lipsa acestei importante informatii, doamna Aurora Petan, ca specialist de marca în lingvistica, stabileste cu fermitate ca denumirea sarbatorii Craciun este straveche, „iar cei care se caznesc sa-i gaseasca o origine latina uita ca aceasta sarbatoare este prea veche si prea importanta pentru a fi numita cu un cuvânt luat dupa venirea romanilor.”, realitate bine sustinuta si de faptul constatat de aceeasi remarcabila cercetatoare ca 75% dintre colinde sunt de origine precrestina, în care se aduc laude Craciunului si lui Dumnezeu fara a se face referire si la Fiul.
Preluam din articolul doamnei Dr. Valerica Draica o asemenea colinda precrestina, convingatoare si prin maiestria cu care este sugerata omniprezenta lui Dumnezeu în cer si pe pamânt, acolo unde colindatorii traiesc intens sentimentul ca sunt trimisi Sai nemijlociti.

„Iesiti, iesiti, boieri mari

Colindam Doamne, colinda

De vedeti pe Dumnezeu,

Cum coboara de frumos,

Cu-n hojmânt pâna-n pamânt,

Da de larg jur pre pamânt.

Scris în pieptul Domnului,

Scris-e raza soarelui.

Iar în dosul soarelui

Scrisa-i luna si lumnina,

Dar în brazii umerei

Scris-îsi doi luceferei,

Mai în jos pe mânecile

Scrise-s stele maruntele,

Dar în poala Domnului

Scris îsi juni colindatori.”

În legatura cu un posibil cult solar, important este faptul ca versurile acestui colind indica în mod explicit ca Soarele si Luna nu sunt zeitati ci componente ale creatiei pe care Marele Dumnezeu Atoatecreatorul le tine la piept, asa dupa cum se vede si pe placuta de plumb din figura alaturata în care astrul zilei si astrul noptii nu reprezinta decât ornamente pentru Marea Zeitate care poarta mitra. De aici si convingerea ca stravechile sarbatori precrestine ale Craciunului, desi aveau loc la solstitiile de vara sau de iarna, ele nu au pornit de la un presupus cult al soarelui, ci chiar de la proslavirea Marelui Dumnezeu, asa dupa se întâmpla si în cazul lui Odhin la germanici.
Pentru a consolida aceasta convingere Victor Kernbach arata ca „De un cult solar în miturile folclorice ale românilor nu se poate vorbi”, pentru ca în acelasi DICTIONAR DE MITOLOGIE GENERALA sa faca referire la un document ecleziastic din secolul XVII care condamna la românii din Transilvania persistenta stravechilor colinde pagâne (precrestine) consacrate Craciunului. Aceeasi origine precrestina a Craciunului este bine pusa în evidenta si de domnul Mihai Vinereanu, care utilizând legitatile lingvisticii comparate ajunge la concluzia ca „sarbatoarea Craciunului are radacini vechi indo-europene, întâlnita într-o forma sau alta la mai multe popoare indo-europene, fiind în esenta o celebrare la solstitiu, iar denumirea însasi a Craciunului este de origine traco-daca, preluata apoi de celelalte popoare din Europa Centrala si de Rasarit.”
În acest caz special, al cuvântului Craciun, domnul Mihai Vinereanu trece dincolo de caracterul strict tehnicist al palierului indoeuropean si, la unison cu doamna A. Petan, preconizeaza originea traco-daca a denumirii, care în cele din urma poate fi dedusa, tocmai datorita faptului ca denumirea de Craciun este bine reprezentata nu numai în unul ci în trei domenii lingvistice majore: în teonimie, în hidronimie, dar si în antroponimie. Aflata cu totul în afara unui proces de contaminare, imposibil în cazul teonimelor, existenta denumirii de Craciun în cele trei domenii lingvistice nu poate fi explicata altfel decât pornind de la unul si acelasi cuvânt arhetipal care supus în cele trei domenii lingvistice unor transformari fonetice similare, dar autonome a produs o aceeasi forma „Craciun” si pentru teonim, si pentru hidronime si pentru antroponime.
Având în vedere postulatul lui Ernst Cassirer care a aratat ca aceleasi procese mentale genereaza forma cuvintelor atât în domeniul teonimelor cât si în celelalte domenii lingvistice, se poate accepta ca hidronimele de vecinatate Valc(hid)?Avrig?Vârghis?Hârghis?Cârtis(oara) din bazinul Oltului reflecta acele etape care, în toate cele trei domenii lingvistice, au condus la radacina Carc-Crac pornind de la marele arhetip valac sau valc. În ceea ce ne priveste, concludent este faptul ca alaturi de râul Cârtisoara exista comuna Cârta, denumire care face legatura directa cu denumirea de Cartun asa cum rostesc megleno-români cuvântul Craciun. În acelasi bazin hidrografic exista alaturi de râul Hârghis si râul Hârta care sustine odata în plus forma Cârta, În bazinul alaturat al Muresului, dar în aceeasi zona comuna dinspre izvoare exista si râurile Craca, Crac sau Cracului care împreuna cu râurile Cricau, Curciu si Craciuneasca exemplifica modul în care sintagma teonimica arhetipala Vilac-Vilac devenita ulterior Valac-Valac a generat în cele din urma teonimul Craciun.
Remarcabil este faptul ca si mitologia ofera puncte de sprijin pentru lantul acestor transformari fonetice asa dupa cum am aratat în eseul intitulat Stindardul dacic sau heraldica Stramosului Vârcolac – Întemeietorul publicat si în revista AGERO. Reluând fragmentul respectiv se constata ca radacina mitonimica Herc (din Vârc), bine ilustrata de nume ca Baba Hârca sau Hercule, conduce la radacina Karc, care sustine formarea numelui de Craciun.
Resfintite de religia crestina prin praznuirea la 25 decembrie a Nasterii Fiului, Cel întrupat nu pentru a strica ci pentru a plini prin jertfa Legea si proorocii (Matei 5, 16-17), Sarbatorile Craciunului au proslavit de-a lungul a mii de ani numai pe Dumnezeul arhetipal, pe Mosul-Stramosul Vilah-Vilah sau Valac-Valac numit de laici si Vârcolac. Dar pentru Dumnezeu Tatal Atoatefauritorul ca Existenta fara de început, momentul aniversar nu putea fi decât de natura cosmica, asa încât a fost praznuit ca Ziditor al Universului în ipostasul sau de creator al luminatorilor lumii, soarele si luna (Facerea 1, 14-18), mai ales la solstitiul de iarna (uneori si la solstitiul de vara) atunci când soarele se reîntoarce (renaste) în emisfera boreala si lumina creste, eveniment cosmic natural, usor de observat si usor de prognozat pentru oricine.
Simbolismul busteanului arzând toata noaptea, al rotilor de foc sau al colacului special, numit Craciun, evoca în mod evident soarele ca furnizor de energie pentru viata de pe pamânt, dar ofrandele si întregul ritual erau consacrate Dumnezeului Transcendental, adica Celui care crease totul, inclusiv, soarele. Faptul ca Fiul Sau se întrupeaza în chip minunat în apropiere de ziua Tatalui, tot asa dupa cum în aceeasi luna (Tisri) s-au nascut patriarhii din tata în fiu Avraam, Isac si Iacov, reprezinta marele motiv de bucurie pentru acel moment în care dumnezeirea ni s-a revelat plenar în Treime. Iar daca omul este cel care se desavârseste, aceste coincidente înceteaza de a mai fi sincretisme sau suprapuneri, considerându-le minuni care consolideaza relatia reala om-Dumnezeu. Ca popor consacrat slujirii acestei relatii, purtând adânc genetic, în subconstient, începuturile edenice ale revelatiei divine, dar si nadejdea mântuirii promise de la cadere (Facerea 3.15), vlahii de sub curcubeul tricolor al primului mare legamânt (Facerea 9,12-17) sunt cei care la Craciun preamaresc atât pe Tatal prin colindele de sorginte precrestina cât si miracolul nasterii Fiului Sau prin colindele cu continut cristic.
Ca sarbatoare primordiala precrestina devenita crestina în momentul întruparii Logosului Crestin, Craciunul îsi conserva semnificatia originara, dar si originea denumirii sale în succesiunea radacinilor Vârc?Hârc?Cârc pornind de la Vârcolac, a carui etimon arhetipal Vilah-Vilah, în mod evident precrestin, sustine în plan lingvistic si denumirile Craciunului din ceha si slovaca, adica pe cele de Vanoci si, respectiv, Vianoci, ca si pe cea din germana Weihnacht, dar si cuvântul ucrainian Visciun pentru numele lupului mutant.
Tot pe baza aceluiasi arhetip teonimic Vilah-Vilah poate fi explicat si numele vâscului numit de G.J. Frazer Creanga de Aur. Mereu verde si cu remarcabile proprietati terapeutice, vâscul a patruns în recuzita obiceiurilor de Craciun, motiv pentru care i s-a si atribuit o denumire asociata sarbatorii urmând succesiunea Vilk?vik?visk?vâsc.
Pastrând mereu semnificatia originara a sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah, prin lantul fonetic Volk?Vârc?Hârc?Karc,Crac limba româna a mai creat si expresivul concept de Mos Craciun cu sensul de Craciun Întemeietorul de mostenire. Ca înca o dovada ca Sarbatorile Craciunului fusesera de la început consacrate Dumnezeului numit initial Vilah-Vilah [a carui esenta teologica este cuprinsa în întelesul tetragramei sacre YHWH] Cel care a dat si iar a dat oamenilor spre mostenire pamântul cu toate bunatatile si cerul cu soarele si luna (Facere 1,27-31;9,1-3), cehii si letonii desemneaza luna decembrie ca luna în care este praznuit Marele Vilak-Vilak, motiv pentru care o si denumesc Vilk Menesis, gresit denumita astazi luna lupului datorita omonimiei.
În amintirea faptului ca sarbatorirea solstitiului de iarna a fost instituita pe acest pamânt românesc, limba latina denumeste solstitiul ca moment cosmic prin cuvântul dacic bruma, tot asa dupa cum limba Vedelor denumeste solstitiul de iarna si ceremoniile aferente lui prin cuvântul d?ksa, pregatirile care se fac pentru întâmpinarea ceremoniilor religioase prin cuvântul d?ksa, iar procesiunea prin cuvântul valaka.
Aici vom mai arata ca maiestos si oferind conditii excelente pentru vâscul ce creste în simbioza cu el, stejarul ca arbore sacru consacrat aceluiasi Unic Dumnezeu înca din perioada druidica precrestina, poarta în celtica si în latina denumiri care confirma lantul etimologic indicat mai sus. Astfel lucus, us (a se citi Vulcus) înseamna padure sacra, Hercynia silva înseamna padure de stejari în limba celta, iar quercus, us înseamna stejar, cuvânt de la care deriva în italiana quercino sinonim cu vischio pentru întelesul de vâsc.
Ca termeni extremi ai lantului etimologic Vâlc-Vârc-Herc-Karc,Crac exista în latina cuvintele viscum,i – vâsc si cracca, ae – boabe de vâsc, tandem semantic care nu putea sa apara întâmplator. Ca act de vointa a marilor preoti, acest tandem conserva sub forma enigmistica faptul ca sarbatoarea, dar si cuvântul Craciun îsi regasesc originea în sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac. Celelalte cuvinte referitoare la vâsc care provin de la radacina mel ca în limbile slave sau de la radacina mistel ca în limbile germana si engleza se afla în corespondenta cu mitonimele Melqart, Meilichios si Melchisedec ca semn al legaturii lor prin alt lant fonetic cu aceeasi magnifica sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac.
Inclusiv ca dovada ca sarbatorile de la solstitiul de iarna, numite ale Craciunului, durau mai multe zile, românii, mai ales cei din Transilvania, au pastrat pâna nu demult pentru noaptea Anului Nou datina profetirii norocului de peste an numita Vergelat sau Vergel, denumiri care prin intermediul verigii Vârcolac evoca înca odata arhetipul teonimic Valac-Valac ca origine a Sarbatorilor Craciunului si a numelui de Craciun.
Lasând la o parte imaginile sale comerciale de astazi, vom arata ca Mos Craciun a fost imaginat ca personaj tainic înca din perioada de început a sarbatorii precrestine din moment ce în colinde îi se recunosc drepturi de judecator stând alaturi de Dumnezeu si de Ion-Sânt-Ion reprezentat pe placuta de plumb din figura sub forma lui Ianus Bifrons „socotit principiul initial al tuturor lucrurilor” si având aceasta dubla fata ca expresie grafica pentru dublul cuvânt Vilah-Vilah al sintagmei teonimice arhetipale, care de asemenea poate fi considerata principiul initial al tuturor lucrurilor. Interesant este faptul ca Cel judecat de dumnezeirea care îsi reuneste diferitele sale ipostasuri este chiar Sivo-Ilio, Vasileo-Ilio, nume care evoca aceeasi sintagma arhetipala, dar sub alte doua forme.
Aceeasi imagine tainica transpare si din unele denumiri enumerate de doamna Julia Maria Cristea (Christea) pentru Mos Craciun. Dintre ele atrag atentia cele de Baba Chaghaloo din Afganistan, Gaghant Baba din Armenia, Kal?d? Senelis din Lituania, sau Dyado Koleda din Bulgaria care împreuna cu numele românesc de calindau si cu cele celtice de chalendal, chalendaou, calignaou, calnos (M. Vinereanu) atribuite busteanului care se aprinde în noaptea de sarbatoare, alcatuiesc un grup de cuvinte a caror forma provine tot de la sintagma teonimica arhetipala.

În încheiere vom arata ca prin coroborarea obiceiurilor si elementelor de vocabular specifice Sarbatorilor Craciunului cu caracterul special al hidronimelor din Transilvania, s-a putut dovedi ca arhaicul cuvânt traco-dac Craciun îsi are originea în sintagma teonimica arhetipala Valac-Valac, numele primordial al lui Dumnezeu celebrat ca Unic Ziditor al Universului mai ales la solstitiul de iarna. Odata cu întruparea Logosului Divin tot în aceasta perioada, Craciunul devine si sarbatoarea crestina a Nasterii Mântuitorului. Desi, de mii de ani, Sarbatorile Craciunului au avut loc, asa cum au loc si astazi la momentul solstitiului de iarna, ele nu pot fi puse în legatura cu un presupus cult al soarelui din moment ce de la bun început au reprezentat marele praznic anual al acelui monoteism funciar numit Urmonotheismus, tocmai fiindca s-a aflat la originea societatilor civilizate, asa dupa cum au demonstrat Wilhelm Schmidt si scoala sa vieneza.

CRACIUNUL COPIILOR

On December 25, 2009 By nelursIn Children, Christian Perspective, Europe, Family, History, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

Am ajuns la scoala. Aveam sapte ani. Invatatoarea mea, neuitata doamna Ana, s-a gandit sa organizeze la sfarsitul primului trimestru, inaintea vacantei de iarna, o serbare.
Ne-a spus sa pregatim fiecare cate o poezioara, pe care sa o spunem in fata lui Mos Gerila cum i se spunea pe atunci, invitat si el la sindrofie. Acasa i-am comunicat mamei indicatiile invatatoarei, iar ea, incantata de idee, a inteles sa ma ajute. A luat volumul de “Poezii” al lui Octavian Goga, unul dintre autorii ei favoriti – pentru ca va spun sincer, nu aveam multe carti in casa, aveam doar ceea ce ne placea fiecaruia – si a ales poezia “Craciunul copiilor”. Pe indelete, intelegand cu mintea si cu inima fiecare vers al poeziei, am invatat-o si, tinand-o minte, intram cu gandul in odaile ceresti ale mosului. A venit si ziua serbarii. Imbracata frumos, ca o mica doamna, cu rochita de catifea visinie, cu guler alb brodat, – pe care mama nu uita sa ne-o cumpere si mie si Ninei in fiecare an de Craciun, cu ghetutele lustruite si curate – pentru ca mama ne mai cumpara si sosoni albi ca sa le aparam de noroi – am intrat impreuna cu mama in sala de
clasa. In coltul de langa catedra aparuse un brad impodobit cu hartie creponata de toate culorile si cu smocuri mici de vata pe ramuri, imitand zapada. Sub brad erau asezate cutii frumos ambalate, in interiorul carora parintii si invatatoarea pusesera cadouri pentru fiecare copil. Serbarea era pe punctul sa inceapa. Pana sa iau loc in banca, am vazut-o deja pe una dintre colegele mele – care in clasele unu-opt, la sfarsitul anului scolar, cand luam premiu, era chemata inaintea mea, chiar daca aveam aceeasi medie, instalata pe podiumul catedrei si recita, vorbind in felul ei afectat, fiindca pronunta toate vocalele deschis, cumva aproape ca pe “a”: “Mos Gerila, toti imi spun /Ca esti darnic si esti bun/ Eu iti spun…”. Ca prin vis am auzit parca numele meu si am simtit cum mama ma impingea usor sa ma ridic. Ajunsa inaintea micii adunari, cu ochii stralucitori de lacrimi care stateau sa tasneasca din cauza emotiei, m-am concentrat un moment si am spus rar: “CRACIUNUL COPIILOR”, DE OCTAVIAN GOGA. Dupa o scurta pauza, asa cum m-a invatat mama, am continuat ca una ce stia ceva: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi, cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?/Iata cum: va spune badea…”. Dar nu a putut “badea” sa explice cum se face ca mosul le stie pe toate, pentru ca invatatoarea, ingrozita de ce auzea, m-a intrerupt. Octavian Goga era unul dintre poetii interzisi de autoritatea comunista si in perioada aceea de epurari si arestari absurde era suficient sa vorbesti despre el, pentru a fi retinut de securitate; a recita din opera lui era curata erezie si daca poezia exprima iubirea pentru Mos Craciun, ei bine, asta intrecea orice masura. Mos Craciun trebuia uitat, se nascuse Mos Gerila. Asa se face ca pe vremea aceea, unii impodobeau bradul numai de Anul Nou sau il impodobeau de Craciun, dar aprindeau lumanarile sa fie vazut la ferestre numai de Anul Nou. Asadar, Mos Craciun trebuia uitat. In consecinta, doamna m-a luat de dupa umeri, m-a condus inapoi in banca si mi-a spus ca ma roaga sa ma gandesc la alta poezie. M-am asezat nedumerita. Vedeam cum parintii celorlalti copii se intorc spre mine si-mi zambesc cu simpatie. Mama imi tinea manuta intre palmele ei moi si calde, linistindu-ma. Dupa cateva minute, invatatoarea m-a chemat din nou, sa recit poezia la care presupunea ea ca m-am gandit intre timp. Dar eu am inceput hotarata: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?” Invatatoarea m-a oprit din nou. S-a apropiat de mine si mi-a soptit: “Daca te rog eu frumos, vrei sa spui o alta poezie?”. Eleva ascultatoare altminteri, i-am raspuns imperturbabil: “Nu”. Desi ma cunostea doar de cateva luni, invatatoarea a inteles ca nu trebuia sa mai insiste. S-a indreptat catre usa, a deschis-o prudent, a aruncat o privire in coridorul intunecat si, pazind clasa, pregatita sa opreasca actul artistic de s-ar fi ivit vreun musafir nepoftit, mi s-a adresat: “Spune, draga, ce poezie vrei tu.” Si eu am spus-o cu suflet si emotie, si nu m-am incurcat deloc, ba chiar am tras cu ochiul la sfarsit, intregind portretul mosului: “Si de-acolo stie Mosul, /Ca-i siret el, lucru mare”. Din cauza stanjenelii create de primele incercari esuate, toti cei de fata, copii si parinti, m-au ascultat cu mare atentie. Si versurile pline de credinta spuse cu patos si inima de un copil care nu cunostea spaima de comunisti i-au impresionat si i-au bucurat pentru ca de fapt, dadeau glas si simtirii unora dintre ei. Spun unora, pentru ca la cateva zile, am avut in casa o mica perchezitie. Pe Goga si nici alte carti de suflet pe care mama le pastra in loc numai de ea stiut, nu le-au gasit oamenii legii si am scapat din nou, basma curata. Copilul care a ramas neclintit in decizia lui de a povesti celorlalti despre Mos Craciun, atunci cand nimeni nu indraznea nici sa-i pronunte numele, a dat celor mari, fara sa stie, o lectie de rezistenta si demnitate. A aratat ca bunul-simt si puritatea sunt arme care dau putere celor ce se tem de dusmani vremelnici. A spus raspicat, curajos si fara teama ce gandea si simtea, mangaiat pe crestet de aripa sfanta a ingerului din poezia lui Goga. Iar ingerul, daca e sa dam crezare poetului, sigur i-a povestit Mosului ce copil si ce purtare a intalnit el in clasa I, in Ajunul Craciunului, din anul…. “si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa va-nspaimant, cum venira se facura…”. Parca asa spunea maria sa, Eminescu.

Rodica-Elena Lupu
www.phoenixmission.org

Isus Hristos – Singura si adevarata implinire a vietii noastre

On December 25, 2009 By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, YouthLeave a comment

“O lupta-i viata”, spunea George Cosbuc. Dar din pacate, pentru multi este o lupta pentru succes, afirmare, pozitie, o lupta care oboseste si pana la urma, doboara. Dorul de a urca scari de pozitii sociale, de a fi recunoscuti de semeni ne da ghes de multe ori si ne trezim pur si simplu, aruncati in valtoarea unei batalii. Batalia cu noi insine si cu cei din jur. Dorinta de a depasi sau de a ne autodepasi, de a arata ce putem ca si indivizi este un mare “off” pentru multi dintre noi.
Copiii cresc cu lozinca: “Trebuie sa fii cel mai bun! Trebuie sa fii om de success!” Si incepe lupta. Adolescentii isi tes vise marete si lupta pentru a le materializa. Oamenii maturi sunt intr-o continua lupta de a excela. Cei trecuti prin viata, daca nu au realizat mare lucru, lupta cu frustrarea ca nu sunt “cineva”.
Viata este o competitie, as putea spune. Ne uitam in gradina vecinului sa vedem daca intamplator, capra mai rezista, acum, cand situatia economica este deplorabila. Ne incoltesc cu rautate seminte de invidie, daca vecinul n-a falimentat.
Fiindca se apropie marea sarbatoare a nasterii Domnului, ma gandesc mult la cum Domnul Isus a… coborat. A lasat slava cereasca si a coborat smerit printre noi. A venit intr-un mod atat de smerit! S-a nascut intr-o iesle, nici macar intr-o casa de oameni obisnuiti, ci intr-un grajd. Ce umilinta!
A mancat la masa cu vamesii si oamenii rosi de pacate. “S-a dezbracat de Sine”, spune Cuvantul Domnului. “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).
A coborat atat de mult, incat a acceptat moartea pentru salvarea omenirii. “Si inca moarte de cruce”.
Privindu-I coborarea de dragul meu, nu pot sa nu privesc in interiorul meu, nu pot sa nu ma intreb: cat de mult ma las transformata de acest adevar? Oare traiesc smerenia sau doar vorbesc despre ea? Smerenia este o lectie de adevarata inaltare.
Nu e gresit sa dorim sa urcam, dar SA URCAM SPRE HRISTOS! Nu e gresit sa dorim mai mult de la noi, dar sa dorim sa fim mai sfinti! Nu e un pacat sa ne propunem idealuri inalte, dar sa o facem in sfera spirituala! Fiindca toate celelalte trec, fiindca scarile pe care le urcam in societate ne duc la mandrie, si mandria este pasul dinaintea caderii.
Nu as vrea sa intelegeti ca acest eseu este o pledoarie pentru coborare, nu, este unul care indeamna la a urca trepte in relatia cu Domnul si in relatia cu semenii. Dar acest lucru nu se poate realiza decat prin coborarea de pe soclurile regesti pe care ni le-am faurit, soclurile pe care “eul” nostru domneste.
Daca vrem sa gustam dulceata comunicarii cu Domnul, trebuie sa ne asemanam tot mai mult cu El, si El este sfant. În umblarea Lui pe acest pamant a fost smerit. Chiar si acum, desi este incununat de slava, faptul ca El sta la usi incuiate si bate, mi se pare un fel de… umilinta!… El, Domnul Universului, bate la usile ferecate de pacat ale inimilor noastre: “Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.” (Apocalipsa 3: 20)…. Pentru ca El vrea ca nimeni sa nu piara, “ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:16)… Pentru ca El S-a dat pe Sine pentru toti si a oferit o mantuire deplina, dar de care nu pot sa beneficieze decat cei care cred, cei care Îl accepta pe Isus ca Domn si Mantuitor personal.
Daca pana acum ati stat departe de Domnul, azi este timpul cu smerenie sa Îi deschideti usa inimii , sa fiti o iesle in care Isus sa Se nasca! Este cea mai de valoare inchinare pe care puteti sa I-o aduceti Domnului, acum, de sarbatoarea nasterii Sale!
Haideti ca la aceasta aniversare a Domnului sa venim cu umilinta in fata Sa, a Celui care cunoaste cele mai tainice sentimente si stari ale noastre si sa Îl rugam sa ne curateasca sufletul de orice intinare, pentru ca acolo sa se nasca, sa creasca si sa domneasca Domnul Domnilor si Regele Regilor!

Adina Sas-Simoniak – Chicago, Illinois
www.orizontcrestin.org

Dar de Craciun

On December 25, 2009 By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, literature, poetryLeave a comment

Motto: Paharul placerii

“Daca ti-ar intinde cineva o cupa de aur cu cel mai bun vin din lume si ti-ar spune: bea, insa vezi ca pe fund se afla un scorpion, ai bea oare?
In orice pahar al placerii pamantesti se afla pe fund un scorpion. Si, din nefericire, aceste pahare fiind atat de mici, scorpionul este totdeauna prea aproape de buze.” ( Sfantul Nicolae Velimirovici )

In fiecare cupa de placere,

Pandeste-un sarpe, buzele ce-l sorb –

De-aceea, insetat de-atata miere,

Ii gust veninul, si il pipai, orb –

Si imbatat de pofte efemere,

As vrea nicicand, paharu-i sa ating –

Dar gust de ieri, si astazi, gust imi cere,

Si prinde dulce-n plasa-i de paing –

De-aceea, de Craciun, Iti cer, da-mi mila,

Sa pot sa rabd placeri ce m-au sedus,

Si impartind din Taina Ta, umila,

Sa beau otet din Cupa Ta, Iisus!