Corina Lupu: “Mama lui Whistler”, o șaradă?

Mama lui W“Mama lui Whistler”, o șaradă?

James Abbott McNeill Whistler și-a pictat mama. Celebra pânză a fost intitulată simplu, “Mama lui Whistler”. Ceea ce se știe mai puțin despre această pânză este că a apărut din întâmplare, întrucât artistul nu își propusese să își imortalizeze mama. Însă, pentru că manechinul pe care îl aștepta să îi pozeze nu a putut să îl onoreze cu prezența, pictorul a ales să nu renunțe la tablou, ci să folosească alt model. De aceea, a rugat-o pe pe Anna Whistler, cea care îl adusese pe lume, să îi ia locul femeii absente. Continue reading “Corina Lupu: “Mama lui Whistler”, o șaradă?”

Poezia Corinei Lupu

Octavian D. Curpas

Atunci când autenticitatea si prospetimea devin o emblema în rime

 

Poezia Corinei Lupu este ornamentala, linistita, expresiva. Poeta priveste cu interes constructiv viata, cu imaginile si experientele ei, astfel ca versurile seamana cu un mozaic. Cu o desfasurare de registre tematice si de exprimari cuminti, emotionate si emotionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversa si atragatoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage si stimuleaza imaginatia.

Corina Diamanta Lupu s-a nascut pe 7 aprilie 1967, la Bucuresti. În iulie 1989, îsi ia licenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar în octombrie acelasi an, se casatoreste cu Octavian Lupu. Dupa terminarea studiilor, aceasta este profesoara de limbra si literatura româna si apoi, traducator. Pasiunile sale ramân neschimbate, aceleasi ca si în anii studentiei. Autoarea este atrasa de arta în general, si în special de literatura, preferându-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie si Georges Simenon. În ceea ce priveste poezia, are o adevarata pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson si Ezra Pound, iar în pictura pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier si Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

Pe lânga arta, una dintre preocuparile de capatâi ale Corinei Lupu sunt lucrurile spirituale. Dragostea pentru Dumnezeu, studiul Bibliei si închinarea fac parte din viata ei obisnuita de credinta. Apartenenta la o biserica crestina îi aduce liniste si pace interioara si o sustine pe calea vietii. În afara de Cartea Cartilor, din lecturile Corinei Lupu fac parte scrierile unor autori crestini ca John Bunyan si Charles Spurgeon. De altfel, din literatura religioasa, aceasta a preluat în poeziile sale nota de verticalitate, standardul moral, exprimarea “cu suflet” a ideilor.

Literatura nu e în genere, o vocatie feminina, ci barbateasca“, spunea Eugen Lovinescu. Minusurile atribuite în general, literaturii feminine (considerata, lirica, subiectiva, imatura, etc.) nu se regasesc în poezia Corinei Lupu, care foloseste un stil cultivat, dar în acelasi timp lejer, degajat, dinamic. Apelând la unelte literare cum ar fi epitetul, comparatia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare, poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de pânze atent lucrate, de pictura în cuvinte, în culori vii, pastelate, însa în acelasi timp diafane. Versurile ei se remarca prin abilitatea de a surprinde în mod clar, fara ezitari si cu detalii pretioase, un anumit aspect din realitate. Corina Diamanta Lupu are puterea de a transfigura, de a declansa fara ostentatie, emotia generala, sintentizând imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trait. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilitati dispuse la comunicare, necenzurate, care o situeaza sub zodia originalitatii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede si ceea ce aude, întorcând totusi privirea asupra propriului continut sufletesc. Ea stie sa ne atraga atentia, cu tact, într-o demonstratie eleganta si convingatoare, asupra atributului „feminin“. Compozitia sa este autentica, uniliniara, fara alunecari de prisos si fara crispari morale, oferind ragazul trairilor launtrice lucide si pertinente. Fara sa se abata de la obiectivul initial – sa fii sincer la modul absolut, aceasta ne convinge ca dincolo de cuvinte, se afla un om viu, în permanenta miscare. Iar optiunea sa ramâne orientarea spre nuante filologice limpezi, cu semne, deprinderi si expresii caracteristice. Iata de ce, meritul poeziilor Corinei Lupu este acela al simplitatii si spontaneitatii unor rostiri elementare.

Autoarea dovedeste o fantezie inteligenta, alegând categorii limpezi în domeniul spiritului si având vocatia directitatii si gustul pentru propozitiile concise. Chiar daca nu ajunge la concepte, adica la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioara, întrucât poeta prefera scenariul clasic, însa într-o rescriere moderna. Formularea frazelor este, în versurile Corinei Lupu, nuantata si riguroasa, iar stilul este controlat, elegant, sobru, fara efuziuni retorice si clisee lenese. Caracterizându-se prin coerenta si expresivitate, analizele sale sunt atente, migaloase, de o logica impecabila. Lectura ne descopera o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxata, dezbarata de orice inhibitie.

Poezia Corinei Lupu se remarca prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul si alte sentimente, stari si ipostaze care tin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trairile sale sunt intense, ceea ce o determina sa deschida supapa expresiei, în speranta ca marturisirea în versuri îi va aduce eliberarea. Aristotel spunea ca “speranta este visul omului treaz”, iar poezia Corinei Lupu depaseste limitele iluziei, îmbratisând într-un mod miraculos o realitate necosmetizata.

Nu exista monotonie, ambiguitate, lipsa de perspectiva în poemele acesteia. Stihurile sale vorbesc despre semnificatia vietuirii într-un univers unic, real, însa în acelasi timp, estetic prin sine însusi.

 

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

SCRISOAREA LUI DAVID CATRE BATSEBA

by Corina Diamanta Lupu

Iubita mea, la casa-mparateasca
Te-astept sa vii la miezul noptii.
Lumina din fereastra strajii-o sa descreasca,
Atunci cand pasul tau va trece pragul portii.

Un paj o sa te-aduca-n taina
La usa care da-n iatac.
Sa porti pe tine de-mprumut o haina
Si pe sub ea, podoabe care-ti plac.

Sa nu te temi de nimeni si nimic –
Eu sunt stapanul si-am puterea.
Pot sa cobor in hauri si-n ceruri sa ridic
Pe-oricine si oricand, de-mi este vrerea.

La sotul tau nu te gandi; e bine ca-i departe.
Tu esti nascuta s-ajungi sus,
El, iubitor de lupta, de sange si de moarte,
Te-a parasit, caci decat tine, e tara mai presus.

Din jarul dragostei tarzii, primeste-a mea scanteie –
Pan’ la iatac, sunt zece trepte,
Pe-a saptea vei gasi uitata-n bezna-o cheie –
Nu sovai, descuie usa si Domnul sa ne ierte!

Instantaneu cu sfinx

corina.lupuAzi am lenevit la umbra unei tufe de trandafiri. Soarele ma incalzea bland, iar eu torceam, absenta. Nu m-au interesat nici vrabiile care topaiau agitate in jurul meu, nici porumbeii, care de obicei, ma agaseaza cu naivitatea lor. Astazi, m-am simtit mult prea pisica pentru a ma mai gandi la altceva, in afara de mine. Ma plictisesc repede, insa azi, ochii mei de cadana s-au multumit sa priveasca meditativ, frunzele verzi si carnoase, presarate printre spini, pe tulpina tufei de trandafiri. Am adulmecat parfumul suav al florilor si m-am lasat mangaiata de umbra lor. În tot acest timp, mi-am amintit ca de curand, intr-o seara, i-am auzit pe cei din casa laudandu-l pe un scriitor. „Un pisic intre fluturi”, asa se numea ceea ce tocmai citisera. Spuneau cat de incantator li se paruse Ahmed, pisoiasul ce se rasfata in mijocul unui roi de fluturi. „Ce utopie”, m-am gandit. „O pisica intre flori, ar avea intr-adevar, sens. Dar cine a mai vazut o pisica inconjurata de fluturi?”

A venit toamna. E o puzderie de frunze colorate peste tot. Cateodata, ploua. Burlanele canta, iar acoperisurile siroiesc. Cand ploua, ma adapostesc pe veranda casei. Picaturile au forma ochilor mei. Ochi de pisica. Prelungi, meditativi si atenti. Strada e pustie. Rar, trece cate o masina, improscand apa pe trotuare. Frunzele cazute aduna ca intr-un caus, stropii. Dupa ploaie, fiecare frunza seamana cu un lac in miniatura. Într-o zi, m-am apropiat de un astfel de „lac” si m-am privit in el. Eram curioasa cum arata imaginea mea, reflectata in apa de ploaie stransa pe o frunza. Nu se zarea nimic. Am atins usor, frunza, cu boticul, apoi, am lipait apa din ea. Era rece si avea gust salciu. M-am zgribulit toata. Am asteptat la usa, pana cand cineva a intrat in casa si m-am strecurat inauntru. Atunci mi-am amintit ca auzisem candva, la radio, cum un actor citea „O pisica in ploaie”. Sa fi fost vorba despre mine?

Flacarile ard in camin. Ninge. Ma simt bine, intre carti. Au ceva ce ma relaxeaza. Parca as fi un sfinx, alaturi de ele. Cand menajera le aranjeaza pe raft, nu ma dezlipesc de langa ea. Praful pe care il sterge de pe coperti ma face sa stranut. Nu cunosc istoria fiecarui volum – cine l-a cumparat, cand, daca a fost primit cadou sau daca e mostenire. Tomurile legate in piele au un aer scortos, asa ca le evit. Cartile cartonate mi se par mai binevoitoare. Îmi dau seama ca nu sunt dispuse sa lege prietenii, dar nici nu se cred mai mult decat au fost harazite sa fie. Foiletoanele miros a mucegai, ceea ce inseamna ca nu prea fac trebuinta nimanui. Poate ca le pastreaza cineva in biblioteca, doar de dragul amintirilor. În schimb, albumele de arta ma intriga. Pe coperta unuia dintre ele, am observat o pictura infatisand o fetiscana frumoasa, ce tinea in brate o pisica. Dedesubt era scris numele pictorului si titlul panzei. Pisica se rasfata in bratele acelei fete, care purta un batic roz, innodat in jurul gatului. Cand menajera a rasfoit albumul, am zarit alte doua tablouri ale aceluaisi artist, care mi s-au parut interesante. În amandoua, o pisica isi lasa fiii nou nascuti sa fie admirati de o mama, incadrata de un baietel si o fetita. De atunci, ma privesc mereu, in oglinda. Cum as arata cel mai bine, daca ar fi sa pozez pentru un pictor?

Azi noapte, nu am reusit sa adorm. Ceva ma facea sa ma cred importanta. Cea mai importanta pisica din cate exista pe lume. Am stat la geam si am urmarit stelele. Straluceau cu putere. Luna parea sa isi fi facut curatenie generala in casa. Lumina ei aurea narcisele rasarite in curte. Mi-am lipit nasul de fereastra si am stat asa, nemiscata, pana la dimineata. Cred ca intre timp, am adormit. Visam un fluture alb, care imi zbura pe langa nas. M-am trezit, incercand sa il prind. Cand am deschis ochii, am observat ca pomii inflorisera peste noapte. Plutea un parfum puternic, ca si cum copacii s-ar fi dat cu pomada. M-am ridicat si m-am intins din toate incheieturile. Am cascat cu pofta si am inceput sa ma spal. Am plecat apoi, pe strada, la plimbare. O femeie cu un copil de mana, s-a oprit sa ma admire. „Uite”, a spus ea, „ce pisica frumoasa. Mai stii poezia? Pisicuta, pis pis pis, te-am visat azi noapte-n vis… Ai uitat-o? Nu-i nimic. O repetam, pana cand o s-o tii minte.” Un fluture alb imi da tarcoale. O pisica intre fluturi? Poate ca asa ar trebui sa pozez?! Continue reading “Instantaneu cu sfinx”

Atunci cand autenticitatea si prospetimea devin o emblema in rime. Despre poezia Corinei Lupu

Corina LupuPoezia Corinei Lupu este ornamentala, linistita, expresiva. Poeta priveste cu interes constructiv viata, cu imaginile si experientele ei, astfel ca versurile seamana cu un mozaic. Cu o desfasurare de registre tematice si de exprimari cuminti, emotionate si emotionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversa si atragatoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage si stimuleaza imaginatia.

Corina Lupu s-a nascut pe 7 aprilie 1967, la Bucuresti. In iulie 1989, isi ia licenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in octombrie acelasi an, se casatoreste cu Octavian Lupu. Dupa terminarea studiilor, aceasta este profesoara de limbra si literatura romana si apoi, traducator. Pasiunile sale raman neschimbate, aceleasi ca si in anii studentiei. Autoarea este atrasa de arta in general, si in special de literatura, preferandu-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie si Georges Simenon. In ceea ce priveste poezia, are o adevarata pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson si Ezra Pound, iar in pictura pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier si Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

Pe langa arta, una dintre preocuparile de capatai ale Corinei Lupu sunt lucrurile spiirituale. Dragostea pentru Dumnezeu, studiul Bibliei si inchinarea fac parte din viata ei obisnuita de credinta. Apartenenta la o biserica crestina ii aduce liniste si pace interioara si o sustine pe calea vietii. In afara de Cartea Cartilor, din lecturile Corinei Lupu fac parte scrierile unor autori crestini ca John Bunyan si Charles Spurgeon. De altfel, din literatura religioasa, aceasta a preluat in poeziile sale nota de verticalitate, standardul moral, exprimarea “cu suflet” a ideilor.

“Literatura nu e in genere, o vocatie feminina, ci barbateasca”, spunea Eugen Lovinescu. Minusurile atribuite in general, literaturii feminine (considerata, lirica, subiectiva, imatura, etc.) nu se regasesc in poezia Corinei Lupu, care foloseste un stil cultivat, dar in acelasi timp lejer, degajat, dinamic. Apeland la unelte literare cum ar fi epitetul, comparatia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare, poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de panze atent lucrate, de pictura in cuvinte, in culori vii, pastelate, insa in acelasi timp diafane. Versurile ei se remarca prin abilitatea de a surprinde in mod clar, fara ezitari si cu detalii pretioase, un anumit aspect din realitate. Corina Lupu are puterea de a transfigura, de a declansa fara ostentatie, emotia generala, sintentizand imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trait. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilitati dispuse la comunicare, necenzurate, care o situeaza sub zodia originalitatii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede si ceea ce aude, intorcand totusi privirea asupra propriului continut sufletesc. Ea stie sa ne atraga atentia, cu tact, intr-o demonstratie eleganta si convingatoare, asupra atributului “feminin”. Compozitia sa este autentica, uniliniara, fara alunecari de prisos si fara crispari morale, oferind ragazul trairilor launtrice lucide si pertinente. Fara sa se abata de la obiectivul initial – sa fii sincer la modul absolut, aceasta ne convinge ca dincolo de cuvinte, se afla un om viu, in permanenta miscare. Iar optiunea sa ramane orientarea spre nuante filologice limpezi, cu semne, deprinderi si expresii caracteristice. Iata de ce, meritul poeziilor Corinei Lupu este acela al simplitatii si spontaneitatii unor rostiri elementare.

Autoarea dovedeste o fantezie inteligenta, alegand categorii limpezi in domeniul spiritului si avand vocatia directitatii si gustul pentru propozitiile concise. Chiar daca nu ajunge la concepte, adica la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioara, intrucat poeta prefera scenariul clasic, insa intr-o rescriere moderna. Formularea frazelor este, in versurile Corinei Lupu, nuantata si riguroasa, iar stilul este controlat, elegant, sobru, fara efuziuni retorice si clisee lenese. Caracterizandu-se prin coerenta si expresivitate, analizele sale sunt atente, migaloase, de o logica impecabila. Lectura ne descopera o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxata, dezbarata de orice inhibitie.

Poezia Corinei Lupu se remarca prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul si alte sentimente, stari si ipostaze care tin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trairile sale sunt intense, ceea ce o determina sa deschida supapa expresiei, in speranta ca marturisirea in versuri ii va aduce eliberarea. Aristotel spunea ca “speranta este visul omului treaz”, iar poezia Corinei Lupu depaseste limitele iluziei, imbratisand intr-un mod miraculos o realitate necosmetizata.
Nu exista monotonie, ambiguitate, lipsa de perspectiva in poemele acesteia. Stihurile sale vorbesc despre semnificatia vietuirii intr-un univers unic, real, insa in acelasi timp, estetic prin sine insusi.