Cineva îmi roade sufletul. Și pute urât. Ce observ că se întâmplă acum e un fel de scamatorie magică a globaliștilor de a-și duce la îndeplinire proiectul de înrobire a civilizației. Adică s-au hotărât să folosească două ecrane de camuflaj, pandemia și războiul din Ucraina ca să ne țină ocupați aiurea de parcă legal cineva avea nevoie de această gălăgie globală pentru a ne distrage de la program. În timp ce focul cuprinde pădurea, viermii se pliază după fum.
“se construiesc niște structuri mastodont aparent fără noimă însă noima se va vedea în curând: ele vor fi ocupate de puscăriașii digitali.” (M.R.)
Pe când aveam 19 ani aveam un șef foarte deștept și uman pe care îl admiram și îl respectam foarte tare. Nu mai știu ce i-a venit intr-o zi sa ne spună o chestie pe care am ținut-o minte și care se verifica la milimetru: aveți grija ce faceți, între 20 și 30 de ani oamenii riscă cel mai mult să se rateze.
Pentru că între 20 și 30 de ani îți ies toate de minune datorită vârstei, ai senzația ca totul va merge struna tot timpul și vei avea toată viața înainte, astfel ca nu mai investești in educație și nu mai pui osul la munca dacă lucrurile merg oricum. Și dacă nu apeși accelerația eforturilor personale mai târziu nu vei mai putea face nimic, ai pierdut toate trenurile posibile. Schimbând puțin planul in care privim lucrurile, in general devenirea ființei umane se face pe baza de durere și suferința. Durerea și suferința sunt ingredientele de baza ale oricărui succes și stau la baza clădirii caracterului puternic și integru. Nu exista realizare fără munca susținută la baza iar munca susținută presupune fix asta: și durere și suferința.
Vorbind de conștiință, cred că e diferența între creierul femeii și cel al bărbatului? Din experiența mea, e să fugi din fața ei, însă ca gândire e o simfonie pe când cel al bărbatului e un fel de Rap Music. Femeia domină partea stângă a creierului pe când bărbatul dreapta, mersul la vânătoare. Ca religie, fiecare trebuie să-și găsească calea spre Dumnezeu. Orice religie care pompează doctrina nu e religie. Eu de când am deschis ochii, am intrat prin curiozitatea mea în dialog cu Dumnezeu și sunt până azi. Consider o binecuvântare că am rămas copil și voi continua să mă joc de-a viața până mor. Am descoperit de-a lungul ei că, pentru a ne fi de folos călătoria după adevăr, trebuie să învățăm cum să ne comportăm, deoarece evoluția societății în termeni imperiali/absoluți duce la dispariția adevărului.
Când am fugit din țară după libertate m-am îndepărtat de atât, cât mai înțelegeam din ea. Încetul cu încetul în destrămarea ei, am realizat că noii conducători ai țărilor noastre ne-au supus și vândut economiei mondiale, ne-au mințit că nu vor introduce taxe și după ce i-am votat le-au legalizat imediat. Deci am promovat conducători mincinoși în timp ce cetățeanul onest este penalizat la fiecare pas inocent. Tot mai mult se simte orchestrarea apocalipsei biblice. Sunt scuzele marilor manipulatori: Nu e vina noastră, sunteți voi păcătoșii care l-ați crucificat pe Hristos.
În anul 1964, când împlineam 12 ani, citeam în revista „Știință și tehnică” la care era abonat domnul inginer Ion Draga, vecinul nostru, un mare geofizician care mă angaja în vacanțele de vară să lucrez ca și culegător de probe ale apelor din împrejurimile minelor din Ciudanovița și Lișava. Acest lucru se făcea în virtutea cercetărilor omului de știință sovietic, Nikolai Kardashev care dezvoltase o scară a NIVELELOR civilizațiilor existente în univers. O scară clasificată în funcție de consumul de energie și producerea acesteia. Pe primul loc pusese Civilizația Planetară, pe al doilea Civilizația Stelară și pe al treilea Civilizația Galactică.
Să ne ferească Dumnezeu de momentul în care academicii devin dumnezei. România este ultima țară care s-a eliberat. A ieșit de sub ocupația sovietică și a orânduirii comuniste.
Ne-am eliberat. Am crezut că va fi atât de simplu. Că-l vom schimba pe Ceaușescu cu un altul. Că am smuls copacul comunismului cu rădăcini cu tot și am plantat un nou copac, al democrației, însă acesta nu a avut rădăcini. În loc să fi altoit copacul vechi, noi l-am smuls din rădăcini. Am smuls istoria de mii de ani a acestui neam și desigur că, fiind FĂRĂ RĂDĂCINI, s-a uscat. N-a funcționat schimbarea. Europa ne-a primit în Europa, dar nu ca un părinte ocrotitor, ci ca unul vitreg. Un prefăcut. Ne privește și ne tratează ca pe orfani.
Civilizația înoată într-un ocean, care, deși plin ochi de cunoștințe și informații dobândite și transmise prin educație sunt pe cale de dispariție. Mulțime de viețuitoare țipă după ajutor. Singurul rămas pe mal strigă: Dați din mâini! Este singurul sfat pe care îl știe. Toți improvizează. Nu mai sunt legi. Tot ce a fost câștigat de generații a fost abandonat dintr-o boală denumită Lene. Civilizația este victima acestei pandemii. Lenea ca și durerea de măsele sau durerea din lovitură este un mecanism de inițiere a mecanismelor de apărare. Tratamentul. Antidotul lenii este educația, informația. A șți cum să te implici în astfel de stări. Bogătașii, din puturosenie nu au mai învățat și acum din lipsă de cunoștințe dau cu parul, consumă droguri, jefuiesc, pornesc războaie și prin asta duc la decimarea civilizației. Din acest întuneric și sărăcie se nasc idei constructive, omul se ridică, își întărește iar urmașii, dar de prea mult bine repetă fenomenul. Cine e de vină? Răspunsul e: CONȘTIINȚA, diminuarea și chiar anihilarea ei, lipsa de pârguire și coacere a minții, MATURITATEA sa în stabilirea unui ECHILIBRU al SUFLETULUI.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 