TARA MEA: „CASA MEA”

Gabriela CENUSA – Grupul industrial „Stefan Procopiu” – Vaslui

 

TARA MEA: „CASA MEA”

Tara mea casa mea, locul în care îmi încep si îmi sfârsesc fiecare zi, locul în care îmi serbez an de an închiderea unui subcapitol al vietii si începerea altuia, locul în care m-as întoarce oricând, macar cu sufletul.

 [pullquote]

Daca România vrea cu adevarat sa si croiasca un drum în istorie, tara de la care poate învata cel mai mult este Rusia. (…) Orice popor care intra în istorie, cînd celelalte sînt în maturitate, sufera de un dezechilibru provocat de inegalitatile de nivel istoric. Rusia se nastea la viata, dupa ce dormise — întocmai ca România — secole întregi. Nu i a ramas altceva de facut decît sa arda etapele. Ea n a cunoscut Renasterea, iar Evul Mediu rusesc a fost întunecos, nespiritual. Însasi literatura, pîna la începutul secolului trecut, s a remarcat doar prin fabulisti si creatii moral  religioase. Plaga mare a Rusiei — ca si a noastra — a fost traditia bizantina, suflul spiritualitatii bizantine, care altoit într o cultura straina devine anchiloza, schematism abstract, iar pe plan politic si cultural, reactionarism organizat. Tot ce este gîndire reactionara în Rusia secolului trecut continua — constient sau inconstient — filonul bizantin. Pe Pobedonostev — procurorul Sfîntului Sinod, profet al inculturii maselor într o tara de analfabeti, îl vad descifrînd sensul istoriei dupa o icoana bizantina, iar nu dupa mersul soarelui, cum au facut occidentalii, — dupa o icoana bizantina, simbol al mortii, al uscaciunii si al umbrelor. Nu exista o viziune mai devitalizanta decît aceea care se degajeaza din arta bizantina, arta de ceruri obscure, de monotonie între sfinti, de inaderenta la Eros. Si cînd te gîndesti ca România a vietuit secole sub blestemul spiritului bizantin!”

Schimbarea la fata a României E.M. CIORAN

[/pullquote]

Am doar nouasprezece ani si sunt inca eleva, la scrierea acestui eseu, într-un liceu din provincie, dar vad zilnic o Românie asa cum e ea, nu aceea pe care ne-o prezinta stirile din media. Ma pot numi o nationalista convinsa, uneori chiar ferventa. Îmi iubesc patria si locul în care m-am nascut, sunt mândra de deprinderile pe care le-am capatat într-o tara plina de defecte, cum o concep altii, sunt multumita de omul pe care îl reprezint, într-o tara ce a visat acum multi ani la o democratie autentica, o tara ce nu si-a gasit înca un regim politic adevarat care s-o reprezinte cu cinste, decât unul scris în nenumarate documente. În acceptiunea mea, o tara nu reprezinta altceva decât un loc, pe care îl creeaza oamenii prin obiceiurile, prin stilul lor de viata, prin purtarile lor. O patrie reprezinta imaginea reflectata într-o oglinda a tuturor oamenilor care o compun. Cum o oglinda nu minte niciodata, asa nici o tara nu poate masca purtarile ce o domina, prin oamenii „urâti” ce se încapatâneaza în a pune impedimente sperantei si a îngreuna evolutia. Asemenea proverbului românesc „Omul sfinteste locul”, avem o Românie asa cum ne-am creat-o sau cum o cream în fiecare zi.

 Spre uluirea mea, asist zilnic la discutii din ce în ce mai încrâncenate, în care oamenii îsi detracteaza patria sau, spre stupefactia mea, ajung la a o ponegri. Consider ca nimic nu poate fi mai urât, mai josnic, decât sa îti denigrezi locul în care vietuiesti, locul în care îti ai originile, care te-a format si care l-a dat pe omul pe care îl reprezinti, spatiul natal care îti da identitate. Este un act deliberat de a-ti calomnia familia, de a nu-ti accepta stramosii, prezentul si întreaga existenta. Urmaresc nenumarate emisiuni de tip „talk-show” în care se dezbat diverse probleme nationale, buletine de stiri, si constat aceeasi atmosfera incarcata si poluanta sonor, pe fiecare post TV. Aceeasi oameni înveliti în pesimism, posaci, lipsiti de zâmbet, afectiune sau intelegerea celuilalt, dar carora le lipseste roba judecatoreasca, întrucât mereu stabilesc verdicte, reusesc sa „judece”, dar nu reusesc sa ispaseasca schimbarea pe care o cer. Îmi repugna teribil faptul ca tot mai multi oameni urmaresc astfel de dezbateri si concluzioneaza mereu cu aceeasi idee: „Trebuie sa vina o schimbare de sus, din guvern, noi nu avem puterea sa schimbam ceva”. În principiu, astfel de emisiuni nu fac altceva decât sa ne afecteze latura vindicativa, sa ne înfasoare într-o patura a pesimismului, ne sunt inoculate idei eronate, ce nu fac altceva decât sa ne transmita o stare de inferioritate, de neputinta.

 Ar fi salutar sa constatam ca noi, oamenii, suntem cei care pot face începutul sirului de schimbari. Orice reusita de mare anvergura are la baza o serie de reusite mai mici, poate o serie de esecuri, de deziluzii, dar toate au ca baza un fundament solid. Noi,oamenii de rând, reprezentam fundamentul tarii noastre, în noi stau bazele unui nou început, ale unei schimbari in bine. Când vom fi capabili sa acceptam ca noi ne înfrumusetam sau ne urâtim tara, atunci ne vom putea aseza în rândul tarilor occidentale, pâna atunci suntem la coada si pare ca nu ne lasa nimeni sa înaintam.

 Regimul comunist, ce ne-a dominat decenii la rând, se resimte, din pacate pâna în ziua de astazi când o mare parte a oamenilor nu reusesc sa dea uitarii deprinderile capatate în acea perioada; cred ca ele au ramas în gena multora si sunt transmise mai departe celor ce vin. Bineînteles ca sunt transmise deprinderile negative si nu cele pozitive, deoarece, desi ne este greu sa admitem, regimul comunist a impus si o serie de norme, pe care, daca am fi reusit sa le pastram, am fi dispus de o organizare mult mai elevata, de un comportament mult mai calculat, de aparitii mai distinse, am fi fost straini de tot ceea ce graviteaza în jurul cuvântului neputinciosi. Chiar si în aceasta situatie, nu poate fi judecat nici macar unul, noi am perceput si percepem libertatea într-un mod eronat, nu profitam de aceasta pentru a ne exprima liber si corect, pentru a opina si decide în probleme existentiale majore fara a avea restrictia cuvântului, ci o percepem ca pe o dezlantuire a propriei naturi, ca pe o lipsa a inhibarii, ca pe o lepadare a bunului simt ce îmbraca în mod firesc fiinta umana, în afara oricarei doctrine.

 Întorcându-ne în timp, si la paginile cartilor, feriti în spatiul cultural de vacarmul globalizarii consumiste, literatura ne ofera toata paleta motivelor pentru care trebuie sa ne iubim tara. Chiar de la pasoptisti se punea problema întoarcerii privirii spre istoria si frumusetile naturale ale patriei. Sedusi de mirajul occidentului, modernistii, sunt contracarati de traditionalistii mai atenti la filonul national. În prima jumatate a secolului al XX-lea, în plina tendinta de modernizare, Blaga ne învata sa privim din nou spre cerul acestui pamânt, pentru a întelege astfel legaturile noastre si pentru a ne integra într-o ordine cosmica. România de astazi, mai pastreaza în oamenii ei simpli, în satele ei neatinse de tavalugul industrializarii si instrainarii de sine, o dimensiune spirituala în care pot încolti germenii unei renasteri.

 Tara mea poate depasi fatalismul atât de înfierat de Emil Cioran în „Schimbarea la fata a României”. Nu numai statistic, dar  si economic, ca nivel de trai, de bunastare, Romania e plasata printre ultimele tari europene, situatie care pare ca-si alunga tinerii români din tara, intelectuali sau muncitori obisnuiti, în cele mai îndepartate colturi din lume, stare care poate fi compensata numai de o irupere a vointei nationale.

ROMÂNIA MEA: „VREAU O ROMÂNIE CU PARFUM DE LILIAC!”

Laura DORNEANU – Liceul Teoretic „Mihail Kogalniceanu” Vaslui

 

CONCURSUL DE ESEURI

ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

Într-o epoca a egoismului, putem avea pretentia de a detine ceva doar al nostru? Nu! Nu acele bunuri materiale, ci ceva spiritual, ca apartenenta la un popor. Uitam sa privim partile bune ale tarii noastre, preferând sa ne axam doar pe aspectele negative, cele care ne fac sa ne dorim sa modelam aceasta tara dupa bunul nostru plac, corectând toate greselile. Putem însa face singuri asta?

[pullquote] Vreau o Românie zâmbitoare, plina de viata, o Românie în care valorile cresc odata cu noi… vreau o Românie cu parfum de liliac!

Laura Dorneanu [/pullquote]

 „Be the change you wanna see în the world!” Asa ne încuraja Mahatma Ghandi. Iar conceptul este unul cât de poate de corect. Fiecare dintre noi poate deveni cineva mai bun, un model pentru sine, iar apoi pentru ceilalti. România mea nu are nevoie de progres tehnologic atâta timp cât atitudinea si comportamentul nu sunt la nivelul care sa îi permita o evolutie. Primul pas ar fi depasirea deziluziei cotidiene pe care ne-o induce saracia, coruptia, proasta crestere sau prostul gust. Vreau o tara cu care sa ma pot mândri oriunde! O tara ai carei locuitori nu se tem sa recunoasca de unde au plecat! O tara în care meritele sunt criteriul pe baza caruia majoritatea deciziilor sunt luate!

 Putem asemana tara noastra cu un copac. Un mar! Noi, oamenii ce îi apartinem, suntem asemeni fructelor. Iar codita este legatura pe care o avem cu acel copac. E dezamagitor sa vezi tot mai des cum aceasta codita se rupe, iar multi din oamenii capabili ale acestei tari aleg sa-si desfasoare întreaga activitate pe alte meleaguri. Sa fie asta o dovada de lasitate? Luptam împotriva curentului? Nici gând! E doar nevoia fiecaruia de a i se recunoaste meritele, nevoia de a fi tratati corect, cinstit.

 O societate nu trebuie judecata doar dupa o singura persoana, un reprezentant. E un întreg ansamblu în care fiecare parte îsi are rolul ei bine determinat si care poate schimba ciclul întregului mecanism. Din aceasta cauza vreau sa cred ca fiecare din noi poate aduce o schimbare prin propria persoana si prin comportamentul ei. Exemplele pozitive, modelele de buna practica pot schimba atitudini (si nu e valabil doar în cazul Popii Tanda!).

 Avem nevoie de o primavara, iar cu putina bunavointa, ambitie si perseverenta vom vedea îmbobocind zâmbetele si pe fetele oamenilor din tara noastra! Vreau o Românie zâmbitoare, plina de viata, o Românie în care valorile cresc odata cu noi… vreau o Românie cu parfum de liliac!

ROMÂNIA MEA: „A FI SAU A NU FI… ROMÂN”

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

 

Madalina Geta DIACONU: Colegiul Economic „Anghel Rugina” – Vaslui

Eleva clasa a XII-a

 

 

ROMÂNIA MEA: „A FI SAU A NU FI… ROMÂN”

 

 

România. Si iata cum sufletul este iarasi navalit de mii de sentimente contradictorii, ca de fiecare data când constiinta îndrazneste sa rosteasca acest cuvânt. Gânduri, idei, frânturi din propiile amintiri dar si mai multe din ale altora roiesc în jurul acestui substantiv propriu, împiedicându-ma sa îmi formez o imagine clara a propriei patrii. Prin ochii care dezvaluie un suflet înca imatur, România apare acoperita de un val de povesti si ipostaze pozitive si negative deopotriva care, din imposibilitatea de a fi ignorate, deformeaza adevaratul chip al tarii mele. Momentan pot descrie România doar din cele vazute si auzite de altii si prea putin din propria experienta care este departe de a fi vasta. Balanta judecatii mele este înca în echilibru si, desi talerele sale de abia au început sa cântareasca, mintea-mi frageda si-a format o parere despre societatea în care traiesc.

 

[pullquote]

România apare acoperita de un val de povesti si ipostaze pozitive si negative deopotriva care, din imposibilitatea de a fi ignorate, deformeaza adevaratul chip al tarii mele.Madalina Diaconu

[/pullquote]

„Tara tuturor posibilitatilor”. Cliseu care îl aud aproape zilnic. Societatea, de obicei, acapareaza individul, impunându-si propriile idei si conceptii. Insul este obligat sa se supuna, modelându-si gândirea în functie de mentalitatea colectivului. Cu timpul, aceasta etichetare a României a devenit pentru multi un adevar general valabil dar eu, în încapatânarea specifica vârstei, refuz sa accept aceasta prejudecata tipic româneasca.

Nu, România nu este tara în care orice urgie este posibila la fel cum nicaieri pe Glob nu vom gasi un loc plin de lapte si miere. Cred cu fermitate ca orice lucru, om, tara are parti bune si rele si sunt sigura ca tara mea nu face exceptie. Îmi iubesc tara si spun asta fara a fi coplesita de un sentiment de patriotism fanatic, astazi aproape inexistent în sufletele compatriotilor mei. O iubesc pentru bogatiile si frumusetea sa si pentru toate traditiile si obiceiurile care ne fac pe noi, românii, deosebiti printre celelalte popoare de pe Terra. Îi iubesc si pe români, sau, mai bine zis, o anumita categorie: aceia care pleaca de la locul de munca bucurosi ca si-au îndeplinit cu succes sarcinile, aceia care sunt onesti si generosi si care, cu umorul caracteristic, trec peste greutatile vietii având, în acelasi timp, crestinismul puternic înradacinat în suflete.

Desigur, nu obiectivismul este cel care îmi dicteaza sentimentele. Îmi iubesc tara pentru ca este a mea si a parintilor mei, pentru ca aici am crescut si aici mi-am format o lumea a mea. Cu toate acestea, nu ma pot preface ca partile rele nu exista si ca plaiul mioritic este unul de basm.

Se spune ca trebuie sa privim jumatatea plina a paharului, dar personalitatea ma împiedica sa ma complac si sa ma multumesc doar cu jumatate din potential. Nu pot sa bag capul în pamânt si sa cred ca o sa fiu în siguranta. Sunt multe lucruri pe care le-as schimba în România, mai exact la români, la mentalitatea lor caci cred cu tarie ca modul de gândire deosebeste fundamental un popor. Desi de-a lungul secolelor românii au trecut prin multe încercari dificile, se pare ca firea delasatoare si conformista s-a transmis din generatie în generatie. Nu poti progresa daca nu îti doresti acest lucru, daca nu îndraznesti sa ai vise si sa le urmezi. Românul se multumeste mereu cu ceea ce i se da si refuza sa spere la mai mult, desconsiderându-se continuu. Am avut ocazia sa cunosc tineri din alte tari si diferentele de caracter s-au facut imediat remarcate.

 

Refuz sa cred ca suntem mai prejos de celelalte popoare. Suntem cu totii oameni si nu îl poti judeca pe cel de lânga tine în functie de nationalitatea sa. Am dovedit de nenumarate ori ca suntem capabili de lucruri marete în diferite domenii. Totul este sa îndraznesti sa speri si sa fii pregatit sa risti. Din pacate pentru România, tinerii, singurii care au puterea de a schimba ceva, aleg sa îsi caute fericirea în afara granitelor. Noul, necunoscutul, misterul, au fascinat dintotdeauna fiinta umana care va tinde mereu sa creada ca un mediu nou în care neprevazutul este la fiecare pas are mult mai multe de oferit decât rutina, obisnuitul, viata cotidiana care nu ne mai poate surprinde cu nimic bun. Speriati de un sistem care, practic, nu le ofera nici o optiune demna de luat în seama, mii de studenti aleg calea usoara, plecarea, pentru ca este mult mai simplu sa lasi o problema nerezolvata decât sa cauti o solutie echitabila, mai ales în cazul de fata.

Acum, când mintea îmi face în continuu planuri pentru viitor, când deseneaza zeci de schite care vor sfârsi mototolite si aruncate într-un colt al subconstientului, pe biroul constiintei au ramas doua mari planuri de lucru cu abordari total diferite. Întrebarea fundamentala ramâne aceeasi: „Sa încerc sau nu? Am vreo sansa sa schimb ceva sau ar trebui sa dau frâu liber egoismului si sa urmez exemplul tinerilor plecati în Marea Britanie, Olanda sau Danemarca?”.

Gândul unei departari definitive de locurile natale ma îngrozeste, dar iau în calcul posibilitatea efectuarii studiilor în strainatate pentru ca, ulterior, sa ma pot întoarce pentru a schimba ceva. Neobosita constiinta, însa, lucreaza neîncetat si nu se stie când pe biroul ei vor trona alte planuri total diferite de cele care astazi si-au primit atributul de „principale”.

 

 

ROMÂNIA MEA: „O ULTIMA SPERANTA”

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


Gabriela CIORTAN – Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

 

 

 

ROMÂNIA MEA: „O ULTIMA SPERANTA”

 

 

Prin venele mele curge sânge de român, un sânge care a fost mult timp varsat în lupte si razboaie. Acum acesta nu mai este fluid, nu mai da omului acel spirit de sacrificiu patriotic, din contra l-a transformat într-unul amorf, necinstit, rau, nesimtit. Imnul nostru „Desteapta-te române” nu mai trezeste pe nimeni, iar eroii sunt usor acoperiti de pojghita uitarii.

Am sa fiu sincera si am sa va spun ca îmi fac griji pentru viitorul meu. Toti mai multi studenti abia iesiti de pe bancile facultatii parasesc tara pentru a-si gasi un loc de munca mai bun. Aici salariile sunt de mizerie si patronii îsi bat joc de muncitori, în plus pe unii îi angajeaza si la negru, fara carte de munca. Relieful si obiectivele turistice sunt cam singurele care pot atrage un strain sa viziteze aceasta tara, dar nici ele nu sunt întretinute. Avem multi olimpici în diverse domenii care ne ridica tara pe un piedestral mai înalt, dar nu sunt recompensati si sustinuti asa cum ar merita. E greu sa traiesti în România, cu un salariu minim pe economie, cu 3 guri de întretinut, cu mâncarea si hainele foarte scumpe. Cum sa nu ajunga oamenii sa-si spuna streangul de gât, sa-si puna capat zilelor, când vad ca nu se descurca? Lipsa culturii este din ce în ce mai vizibila printre noi, mai ales la noile generatii care au un bagaj de cunostinte redus.

De fapt ce sa învatam când în mass-media ni se prezinta doar zvonurile si bârfele pe seama unor vedete aparute peste noapte? Ar trebui ca oameni ai literelor, scriitori, critici sa faca emisiuni pentru a ne destepta.

Oare de ce când un roman se duce sa munceasca în alta tara este vazut cu o usoara îndoiala, teama? Pentru ca toti suntem etichetati ca fiind niste hoti, lenesi, si parsivi. Sunt si romani care s-au stabilit în alta tara cu familia si nu mai au de gând sa se întoarca acasa. Oare de ce? Pentru ca stiu ca aici nu e de trait, nu se mai pot schimba lucrurile, oricât de optimisti am fi, nepasarea este prea mare. Parlamentarii sunt din ce în ce mai lacomi pentru avere, batrânii nu mai au o pensie decenta care sa le ajunga macar pentru medicamente. Spitalele vor ramâne niste ruine goale pentru ca ne pleaca medicii în strainatate, iesim mai bolnavi decât intram iar în scurt timp cred ca vom ajunge sa mergem la vraci ca sa ne vindecam.

Familii ce stau în camine pline de mizerie, cu o baie comuna, copii ce plâng pentru ca nu au ce mânca, asta e imaginea ascunsa a României. Sunt familii care în secolul XXI traiesc într-o saracie lucie, fara curent, într-o casa din pamânt mai ceva ca în epoca primitiva. Va mira acest lucru? Pe noi nu! Suntem obisnuiti sa auzim numai lucruri rele! În fiecare zi se întâmpla câte ceva înfricosator. Infractiunile se savârsesc oriunde, oricând, oricum si chiar de oricine. Vom ajunge oare sa ne omorâm unii pe altii pentru mâncare? Pentru bani cei care sunt la putere omoara deja o tara întreaga, deci avem deja un exemplu.

Libertatea în gândire, în comportament este foarte vizibila, mai ales în rândul tinerilor. De asta s-a ajuns ca minore de 13, 14 ani sa aduca pe lume copii. Educatie, este un cuvânt asociat cu „cei sapte ani de acasa”, însa putini mai arata ca au asa ceva.

România vazuta de pe harta, pare un loc prielnic pentru a trai, esti ferit de tornade, cicloane, vulcani activi, dar esti întâmpinat de mizerie, lene, datorii, hotie si multe altele. De asta multi români migreaza în alte tari pentru a scapa din aceasta „puscarie” unde toate resursele îti sunt limitate. Daca mergi noaptea pe strazi nu vezi ca la Paris lumini aprinse si oameni plimbându-se la brat pe alei! Vezi întuneric si oameni pe la colturi de blocuri cu sticla de alcool în mâna, vezi tineri ce-si baga seringi în vena, vezi haos si deznadejde. Auzi tipete si injurii… E sigur un barbat care îsi bate sotia nemultumit de vreun lucru banal!

Nici religia nu mai este cum era odata. Multi nu mai cred în Dumnezeu, l-au uitat si cred ca si El ne-a uitat pe noi. Sunt multi preoti, dar unii numai cu numele, caci în realitate ei savârsesc mai multe pacate decât un om obisnuit. Au aparut tot felul de secte care stirbesc credinta oamenilor, iar acestia, creduli, merg si dau bani crezând ca li se vor rezolva problemele.

Multi nu mai au nici un fel de scrupule si se folosesc de orice mijloace pentru a face bani de mâncare. Se prefac ca au un handicap si se aseaza la colturi de strada si cercesc, iar ei în realitate sunt perfect sanatosi si apti pentru munca.

Dar sa lasam putin lucrurile urâte si sa vedem si „partea plina a paharului”! Tara noastra îti poate oferi spatii verzi, paduri, unde poti merge sa faci gratare, sa asculti muzica la maxim si sa lasi o multime de gunoaie. Poti spune optimist ca masina ta e 4X4 atunci când reusesti sa iesi dintr-o groapa, poti multumi doamnei de la ghiseul la care ai stat la rând o ora pentru ca te-a ajutat sa-ti recapeti rabdarea si calmul cândva pierdut. Nu suntem uniti, nu vrem sa lucram si sa cooperam împreuna. Suntem laudarosi si mergem pe principiul daca „a murit capra mea, sa moara si a vecinului”. Avem traditii si obiceiuri frumoase dar nu prea le mai respectam. Multi dintre noi se duc cu urâtul doar pentru bani. E dureros, dar acesta este crudul adevar. Avem femei frumoase, însa multe ajung dame de companie în alte tari. De ce? Pentru ca sunt platite mai bine. Astazi, în secolul vitezei, totul este raportat la bani si la ce ai realizat în viata aceasta în care astazi esti si mâine nu mai esti. Daca nu ai bani în buzunar esti catalogat drept un papa lapte, un coate goale si nu poti sa intri într-o gasca cu renume.

Poate vi se par povesti, dar tara în care traiesc eu nu poate fi vazuta decât cu ochi critici. Criticam societatea aceasta, poporul, conducatorii, toti ne nastem cu acest dar de a da vina pe celalalt. Nimeni nu are curajul sa recunoasca ca a gresit, atunci cum vrem sa progresam daca toti criticam si ne învinuim unii pe ceilalti? Românii sunt conservatori, prefera sa importe totul din alte parti decât sa preia tehnici de a fabrica produse la noi în tara. Economia noastra este la pamânt, avem datorii si multe alte griji ce nu ne lasa noaptea sa dormin.

Tot ce am putut sa fac a fost sa prezint sumar situatia în care ne aflam noi românii, sa descriu tara din punctul meu de vedere. Nu stiu daca acest eseu va ajuta în vreun fel tara mea dar daca va fi citit… sper sa stârneasca acel sentiment de care este nevoie pentru a ridica tara din mocirla!

 

Gabriela Georgiana CIORTAN

 

Adolescenta

Gabriela CIORTAN – Liceul Teoretic” Emil Racovita” Vaslui

 

[pullquote]“Nu te lauda cu inaintasii tai, daca nu le calci pe urme” –                             Nicolea Iorga[/pullquote]


 

 

Adolescenta

 

Adolescenta, adolescenta, termenul acesta va suna cunoscut si voua, nu? Bineinteles majoritatea dintre voi se afla in aceasta etapa a vietii. Cu totii stim ca ea se desfasoara intre 12-17 ani si ca difera de la persoana la persoana. Adolescenta este perioada in care incepi sa te maturizezi atat fizic cat si psihic. Un adolescent este un minor care devine uneori o problema majora.

In aceasta perioada avem momente in care nu ne putem intelege nici pe noi insine:” Cum sa lupt cu himera mea? Cu acel dragon de focuri bengale care s-a ridicat si a tipat in viata mea de adolescent retras si sfios. Cu acel cutit irizat care, apasand usor, sadic, in structurile mezencefalului, mi-a despartit emisferele una de alta” afirma nimeni altul decat Mircea Cartarescu.

Ne plangem ca nu suntem intelesi, ca nu ni se ofera libertate, dar ne-am gandit vreodata la cei dinaintea noastra, care munceau cot la cot cu adultii pe pamanturile boierilor, care mureau de foame, erau biciuiti si li se puneau botnite la gura pentru a nu gusta din poamele stapanului. Ei nu aveau nimic din ce avem noi astazi, dar tot adolescenti erau, numai ca nu stiau acest lucru. Noi mergem in discoteci seara de seara, ei nu se duceau decat la hora. Un adolescent de atunci semana cu un adult, caci mainile lui erau muncite, era maturizat fortat, dar stia ce inseamna frica si rusinea.

Si cei de astazi cresc, isi gasesc de lucru, parasesc casa parinteasca, isi intemeiaza o familie. Marea diferenta este ca acum nu le mai fac in ordinea de altadata.

Adolescentii de azi sunt noncomformisti, rebeli, se imbraca care mai de care mai kitschos si mai extravagant pentru a iesi in evidenta si de multe ori cu scopul de a parea mai maturi. Adolescenta este o perioada de modelare, bunele maniere acum sunt vizibile, iar daca nu ai asa ceva greu mai poti fi slefuit, caci” nebuniile tineretii devin viciile de la maturitate si rusinea de la batranete”.

Exista un proverb” Ai carte ai parte!”. Multi liceeni, sarguinciosi, invata mult pentru a obtine medii mari si pentru a-si forma un viitor stabil. La aceasta varsta incep intrebari de genul: “Ce vreau sa fac in viata?”

[pullquote]Creati-va o adolescenta frumoasa sa va amintiti de ea mai tarziu cu nostalgie si placere, nu cu rusine. (Gabriela Ciortan) [/pullquote]

 

Cu parere de rau o spun, dar pe langa cei cuminti sunt si adolescenti de bani gata, neinteresati de scoala, care cred ca totul li se cuvine.

Parintii au un rol important in aceasta perioada, caci mentionez suntem adolescenti, nu majori, deci inca depindem de ei. Parintii trebuie sa ne ghideze pe drumul ce bun, sa ne faca sa deosebim binele de rau. Acestia trebuie sa fie prietenii nostri, nu dusmani ca in unele cazuri. Mai devreme sau mai tarziu, fiecare adolescent capata ceea ce merita- toti cresc si ajung si ei parinti-.

Un alt rol important il are anturajul. Adolescentii de astazi sunt foarte naivi si pot fi manevrati foarte usor de catre cei rai. De aceea este foarte bine sa-ti alegi prietenii nu dupa cat de populari sunt, ci dupa trecutul si caracterul lor. Se spune ca” iti poti face mult mai multi prieteni cu urechile decat cu glasul”.

Viciile sunt cele mai intalnite printre tinerii adolescenti, alcoolul si tutunul fiind cele mai frecvente atat la baieti cat si la fete. La adolescenta dam buzna peste necazuri, la batranete dau ele buzna peste noi.

Trecand peste acest lucru, adolescenta este si perioada frumoasa, cand incepi sa ai fluturi in stomac si sa fii cu capul in nori. Multi tineri isi creaza o lume a lor in care ori de cate ori au probleme sau vor sa fie singuri se refugiaza acolo, caci” Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate” afirma Emil Cioran.

Se spune ca adolescentii sunt temelia unei noi generatii, pe baza noastra sunt puse sansele evolutiei unei lumi mai bune si mai prospere, dar in unele cazuri stagnam. Putini mai citesc o carte, putini mai vad un film bun, majoritatea a ajuns dependenti de calculator, a preluat stilul emo, ajungem sa fim depresivi, impulsivi datorita lipsei de comunicare.

De ce ne este teama sa cerem ajutor? Nu e nimic rusinos sa vrei sa fii ajutat de catre cei din jur, multi tineri se izoleaza tocmai pentru ca nu au glas, curaj sa-si spuna punctul de vedere. Eu l-am spus, fie ca sunteti de acord sau nu cu mine, eu asta cred. Creati-va o adolescenta frumoasa sa va amintiti de ea mai tarziu cu nostalgie si placere, nu cu rusine.

 

Gabriela Ciortan

Eleva, clasa a XI-a