Interviu cu solista de Jazz, Inga Taranu, absolventa a Conservatorului din Roma

Inga Taranu, o tânara talentata si frumoasa, care a obtinut numeroase premii muzicale într-un timp foarte scurt, a impresionat publicul cu o voce calda

Este absolventa a Conservatorului din Roma si ne marturiseste cum si-a vazut visul realitate.
Inga s-a nascut în Letonia, într-un superb oras pe malul Marii Baltice, Liepaja, într-o familie simpla, dar bogata în principii solide de viata. La vârsta de 10 ani s-a mutat împreuna cu parintii si fratele sau în Republica Moldova. 5 ani mai târziu, obtinând o bursa de studii în România, va face primii pasi spre chemarea sa muzicala. Astazi vorbeste fluent italiana, rusa, franceza, engleza si limba internationala a cântecului.
Care a fost primul tau contact cu muzica si care a fost genul muzical care te-a fascinat?
Adevarul e ca nu îmi amintesc exact când a fost, dar cu siguranta în copilarie. Îmi povestesc si acum parintii ca muzica a avut dintotdeauna o influenta extraordinara asupra mea. Cântam oriunde folosind lingura de bucatarie în locul microfonului. Jocul preferat era acela de a organiza concerte acasa, fratele meu (mai mic decât mine) juca rolul spectatorilor, eu jucam rolul vedetei, cu lingura în mâna. Cântam si ma simteam fericita. La început ascultam foarte multa muzica pop, dance. Mai târziu am descoperit si alte genuri muzicale, care m-au  fascinat si mai mult, cum ar fi de exemplu muzica Soul, Jazz, RNB, Funk.
La ce vârsta ai debutat ?
La vârsta de 11 ani am urcat pentru prima data pe scena. Pe atunci faceam parte dintr-un grup folcloric. Era un concurs de muzica populara, la care participam si eu îmbracata în ie, catrinta si cu un trandafir prins în par. A fost un moment emotionant.
Cine te-a îndrumat spre o cariera artistica?
Parintii mei aveau mari emotii pentru mine când trebuia sa cânt undeva. Ei au fost cei care m-au sustinut si au respectat deciziile luate de mine, contribuind cu sfaturi nepretuite. Cei care m-au îndrumat spre o cariera artistica au fost profesorii mei de canto si de muzica si în mod deosebit doamna diriginta, prof. dr. Luminita Cornea.
În ce masura te-au ajutat studiile muzicale din Romania?
Eu sustin ca pentru a avea o cariera de succes, dar si de durata în acelasi timp, nu e de ajuns talentul. Studiile sunt foarte importante mai ales când e vorba de canto. Lectiile de canto de la Scoala Populara de Arte m-au familiarizat cu o modalitate sanatoasa de a cânta, studiind tehnica vocala, respiratia, acestea devenindu-mi un stil de viata.
Care a fost traseul pe care l-ai urmat dupa admiterea la facultate?
Dupa terminarea liceului am dat admitere la Universitatea de Vest din Timisoara, la Facultatea de Litere si Limbi Straine, obtinând si acolo bursa de studii. Timisoara e un oras care mi-a intrat imediat în suflet. Acolo am avut posibilitatea sa exersez continuu, sa îmi creez un repertoriu vast, cu piese din diverse genuri muzicale, cântând aproape în fiecare seara la cluburile din oras. La început cântam în duet – voce si pian sau voce si chitara. Mai târziu, am hotarât sa-mi creez o formatie. Eram sigura ca va avea un impact mai puternic asupra publicului. Doar ca de lucrul acesta m-am putut convinge mai târziu, întrucât a trebuit sa parasesc Timisoara.
Viata te-a dus pe alte meleaguri, urmându-ti dragostea pentru cel ce avea sa-ti devina sot si pasiunea pentru muzica. Cum coabiteaza aceste doua mari iubiri din viata ta?
Sa zicem ca familia si cariera artistica sunt doua realitati care se cam bat cap în cap. Nu e usor sa transmiti senzatiile, emotiile pe care le traiesti în  doar 5 minute pe scena unei persoane din afara. Dar nu e imposibil, depinde de câta valoare dam noi însine viselor noastre.
Odata ajunsa în Italia, ai continuat activitatea muzicala?
Imediat ce am ajuns în Italia, m-am înscris la un curs intensiv de limba si gramatica italiana, dupa care am dat admiterea la Conservator, la cursul de Canto Clasic. Mai târziu, am continuat studiind Canto Jazz. Anul acesta sunt în anul doi la cursul de Canto Jazz. Am început sa descopar lumea muzicii afro-americane, studiind cu un compozitor italian de mare valoare, Marco D’Angelo, profesor de canto la Colegiul de muzica “Saint Louis” din Roma. El a fost cel care m-a încurajat în crearea unui repertoriu soul. Vara anului 2011 a fost deosebit de plina. Am realizat un turneu cu Orchestra Sinfonica Abbruzzese, având ca baza un vast repertoriu, de la piese pop la rock sau blues.
La ce concursuri,  festivaluri ai participat? Ce premii ai obtinut?
Am participat la mai multe concursuri de muzica usoara si folk, mai ales în perioada liceului, obtinând premiul I la Festivalul Tineretului de Muzica Usoara (Sf. Gheorghe, 2002), Concursul de interpretare folclorica “Tiszta Forrasbol” (Sf. Gheorghe, 2002), Festivalul – Concurs National de muzica folk “Voci tinere” (Caracal, 2002), Festivalul – Concurs National de muzica usoara “Suceava, inima mea” (Suceava, 2003), Festivalul – Concurs National de interpretare a muzicii usoare românesti “Trofeul tineretii” (Amara, 2003) s.a. Sunt experiente unice, de care îmi amintesc cu placere.
Stiu ca ai cochetat si cu teatrul. În ce spectacole ai jucat? Ai vrea sa continui o cariera în acest sens?
Lucrul, pe care îl admir cel mai mult în teatru, este modul natural cu care un actor se daruieste în întregime publicului. Un adevarat cântaret face acelasi lucru odata aflat pe scena. Nu în zadar bravura artistilor este masurata în functie de capacitatea de care dispune pentru a transmite emotii oamenilor. Experienta mea în teatru a fost ceva neprevazut. În momentul în care mi s-a propus sa joc într-o piesa de teatru, am acceptat cu mult entuziasm. Am jucat un rol în piesa de teatru “Muro contro muro” ( “Zid împotriva zidului” ), scrisa de Manuele Morgese, regizor si actor italian. Aceasta piesa a luat nastere în urma unui eveniment istoric de mare importanta, Caderea zidului Berlinului. A fost o experienta intensa, cu multe lucruri noi, pe care le-am avut de învatat. Pe viitor, în cazul în care as avea ocazia sa refac acest zbor în lumea teatrului, l-as reface cu placere.
Care este stilul muzical pe care îl dezvolti si de ce?
Cum  ziceam mai devreme, îmi place la nebunie stilul Black Music. E absolut incredibil patosul si libertatea de a interpreta piesele acestui gen muzical într-un mod al tau personal. În muzica jazz, blues, swing, soul s.a., improvizatiile sunt tocul de originalitate si acest lucru îmi place foarte mult. Spatiul liber lasat fanteziei este un lucru extrem de important pentru un artist.
Ce altceva ti-ar fi placut sa mai faci în viata în afara de muzica? E vreun alt domeniu de care esti pasionata?
De multe ori s-a întâmplat sa ma întreb eu însami daca ar fi altceva ce mi-ar placea sa fac în afara muzicii… Ei, ar trebui sa ma gândesc mult. Sunt pasionata de multe alte domenii, dar nu la aceeasi intensitate cu muzica. Îmi place mult sportul (tenisul, schiul nautic, scuba diving, echitatia).
În perioada liceului ai avut chemarea de a-ti compune singura muzica si versurile.  Ai continuat sa compui?
Am început sa compun în liceu. Pe atunci scriam doar muzica; erau  piese simple, cu acorduri la chitara, care se memorau cu usurinta. Bineînteles ca am continuat, compunând piese, astazi si în limba italiana.
Ce planuri de viitor ai?
Mi-ar placea sa realizez un CD cu piesele mele. Am scris mai multe piese blues, soul si as dori foarte mult sa vi le împartasesc.
Ce ai vrea sa ne transmiti la final?
Sa nu renuntati niciodata la visele voastre, sa va tineti de ele cu forta, curaj si încapatânare pâna la realizarea acestora!

Tatiana Scurtu-Munteanu

 

 

INTERVIU CU MAESTRA DE BALET ANA VALKAY

Ana Valkay – o viata închinata baletului. L-a slujit pe scena timp de peste douazeci de ani, facând parte din trupa de balet a Operei Române din Timisoara si cam tot atât din culise, de acolo de unde începe el, unde se selecteaza si se slefuiesc cu truda nestiuta viitoarele sperante ale acestei arte. Devenita o pretuita profesoara de balet, are meritul de a-l fi coborât de pe scena pâna în casele si vietile noastre, ocupându-se de generatii si generatii de copii în cadrul studiolului de dans pe care l-a înfiintat si îl conduce.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Stimata doamna Ana Valkay, va aflati la ceas aniversar. Anul acesta, studioul de dans pe care îl conduceti si va poarta numele, împlineste douazeci de ani de activitate. Cum a aparut ideea înfiintarii lui si cui i se adreseaza?

Ana VALKAY: În urma cu douazeci de ani încheiam o etapa importanta din viata. Cortina se lasa încet, încet peste ceea ce pot sa spun ca a fost viata mea de artist. Eram la vârsta când orice balerin este nevoit sa paraseasca scena, sa se transforme din actor în spectator. Este un moment greu. Risti sa devii un spectator nu numai al artei ci si al vietii. Înfiintarea unui studio de dans îmi oferea posibilitatea sa ramân un slujitor activ al artei dansului, sa împartasesc si altora frumusetea ei, sa-i învat si pe altii ceea ce stiam eu mai bine sa fac.

M-am adresat copiilor cu vârsta cuprinsa între 4 si 14 ani, întrucât nu era o noutate pentru mine. În vremuri nu demult apuse, când arta începuse sa fie folosita pe scara larga drept mijloc de „faurire a omului nou, multilateral dezvoltat”, în cadrul Operei din Timisoara luase fiinta un cerc de balet, unde trebuia sa prestam ore de munca voluntara. Acolo am descoperit bucuriile muncii cu copiii.

Pe lânga toate astea, am avut sansa sa cunosc, ca nimeni altcineva, perioada de glorie a baletului timisorean. Era firesc sa nu ramân indiferenta la viitorul lui care porneste în mod cert de la descoperirea copiilor talentati, de la motivarea si canalizarea acestora. Astfel ca acum, studioul de dans înfiintat în urma cu douazeci de ani este si o pepiniera pentru sectia de coregrafie a Colegiului National „Ion Vidu” din Timisoara.

Cornelia TURLEA-CHIFU: În memoria scrisa si nescrisa a Timisoarei este mentionata existenta, prin anii ’40, în coltul Pietei Unirii, a Scolii de Dans de Societate „Carol Valkay”. Se poate face o legatura între aceasta si Studioul de Dans „Ana Valkay”?

Ana VALKAY: Pe strada Alecsandri, colt cu Gheorghe Lazar, se afla „Scoala de Dans si Bune Maniere”, condusa de maestrul de balet Carol Valkay. La acea vreme Timisoara mai respira înca aerul Micii Viene, mai traia înca sub fascinatia valsului vienez. Scoala avea o sala frumoasa de dans cu parchet vienez si oglinzi venetiene unde cei dornici învatau nu numai pasii de dans ci si manierele impuse de codul de comportament în societatea timpului. Prima legatura de care am putea vorbi ar fi pasiunea pentru arta dansului, pasiune din care s-au nascut cele doua, sa le spunem, ateliere. Ele au însa si un numitor comun, o legatura cât se poate de vie, de palpabila: pe Francisc Valkay, sotul meu si fiul lui Carol Valkay, care a facut primii pasi de dans acolo, în sala cu oglinzi venetiene, iar acum, dupa o jumatate de veac, se ocupa de talentele Studioului de Dans „Ana Valkay”.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ce a însemnat pentru împlinirea dumneavoastra artistica si profesionala sa fiti Ana Valkay?

Ana VALKAY: Daca este adevarat ca fiecare din noi avem o stea calauzitoare sub auspiciile careia ne nastem, ne continuam drumul si apunem, atunci a mea este fara îndoiala steaua baletului. M-am nascut si am crescut sub lumina ei calda si învaluitoare, mama mea, Maria Klein, fiind si ea balerina. M-a ispitit sa-i descopar tainele, sa-i cunosc si sa-i stapânesc frumusetea si am ajuns balerina. La un moment dat, ca în povestile cu final fericit, drept recompensa pentru staruinta si fidelitate, o stea reala a baletului a intrat în viata mea si am devenit Ana Valkay. Am avut alaturi un artist complex de la care am învatat ca arta e bucuria sufletului si victoria spiritului. Am aflat de câta munca si sudoare e nevoie ca sa ajungi si sa ramâi o stea. Cât de important este sa fii multumit de ceea ce faci si sa vezi ca munca ta aduce bucurie si multumire si celorlalti. Am învatat sa ma bucur de lumina pe care o raspândesc stelele în jurul lor si sa fac tot ce-mi sta în putinta ca acea lumina sa nu se stinga.

Cornelia TURLEA-CHIFU: În prezent, în cadrul studioului, lucrati cu sase grupe de copii diferentiate ca vârsta si nivel de performanta. Cum au fost începuturile? Cum v-ati facut cunoscuta activitatea si cum a fost ea întâmpinata de timisoreni? V-a ajutat faptul ca purtati acest nume binecunoscut pe firmamentul baletului românesc?

Ana VALKAY: Începuturile? Ca orice începuturi… Firave si timide. Am debutat cu o grupa formata din cincisprezece copii. Am reusit sa conving însa prin seriozitate si munca sustinuta. Nu cred în publicitate. Lucrurile bune si bine facute îsi fac reclama singure. Sigur si numele pe care îl port a fost o garantie a calitatii. Undeva, pe un blog, o mamica marturisea: am înscris-o pe fetita mea la cursurile doamnei Ana Valkay, sotia lui Francisc Valkay. Face cu ele (balet n.a) „ca la carte”.

Se pare ca am reusit sa cuceresc cu „pasiunea” mea pentru dans un numar însemnat de copii, bunici, mamici. Astfel, activitatea mea a fost cunoscuta si recunoscuta de catre cei care doreau sa le ofere copiilor o ora în care sa cunoasca câte ceva din tainele si magia dansului si a muzicii.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ati fost interpret si sunteti creator pe tarâmul artei. Ati fost si sunteti dascal. Cum împacati sensibilitatea artistului cu exigenta pedagogului?

Ana VALKAY: Nu va vine sa credeti cât de bine se împaca sensibilitatea cu exigenta. Ce s-ar face un balerin fara grija, strictete, pretentie fata de executie, sau pedagogul fara sensibilitate, afectivitate? Un profesor de balet, dupa cum îi spune si numele, este atât artist cât si pedagog. Sensibilitatea artistului îl ajuta sa dezvolte starea de empatie cu elevii sai, iar exigenta pedagogului îl ajuta sa recepteze valoarea actului artistic si sa o transmita nealterata copiilor.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Faceti o triere a elevilor dumneavoastra si daca da, dupa ce criterii?

Ana VALKAY: Studioul de Dans „Ana Valkay” are usile deschise pentru orice iubitor al artei dansului.Trierea se face de la sine. De obicei, dupa primele ore de contact cu armonia muzicii clasice, cu miscarea ritmata si expresiva, copiii care vin, la început, pentru ca „asa vrea mama”, se lasa cuceriti si devin elevi fideli ai orelor de balet. Mai ramâne de vazut daca fac fata efortului de a fi atenti si a munci sustinut timp de o ora si daca au, totusi, o minima dotare nativa în ce priveste auzul muzical si simtul ritmic.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Care considerati ca este vârsta potrivita pentru începerea unui curs de balet?

Ana VALKAY: Exista o perioada premergatoare, de pregatire, cuprinsa între patru si noua ani când copiii pot sa-si însuseasca cu usurinta pasi, pozitii si miscari specifice si se familiarizeaza cu diferite tehnici ale acestei arte. Despre balet, în adevaratul sens al cuvântului, se poate vorbi însa abia de la noua ani. Daca îl faci „de placere”, nu prea conteaza vârsta la care îl începi. Dar pentru performanta sunt foarte importante toate etapele si este foarte important interesul pe care-l manifesta copilul fata de un astfel de curs.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Vorbiti-ne putin despre forta magica a baletului care îi determina pe parinti sa treaca împreuna cu copiii lor pragul unui studio de dans, dar mai ales îi motiveaza pe micutii balerini sa vina iar si iar, de-a lungul anilor de studiu, în sala cu oglinzi.

Ana VALKAY: Baletul este o arta cu o mare putere de expresie care-ti da sentimentul de perfectiune prin armonia dintre muzica si miscare, prin puterea de a-ti controla si dirija corpul si spiritul si a le face sa vorbeasca fara cuvinte despre tristete si bucurie, despre durere si fericire, despre iubire si ura, despre viata si moarte. Aceasta este magia lui. Daca mai luam în considerare faptul ca el înseamna gratie si eleganta, sanatate si dezvoltare armonioasa, stimulare a imaginatiei, a memoriei, a puterii de creatie, întelegem de ce parintii apeleaza la balet ca la un partener în educatia copiilor.

Cât despre acestia, copiii sunt fascinati de subiectul narativ al baletului, de personaje si costume care îi transpun într-o lume de basm. Câte fetite nu vin sa „baleteze” ca sa fie printese?! Si mai este ceva, în cazul elevilor mei: spectacolele care au loc pe scena Operei Române din Timisoara si care le da sentimentul ca sunt artisti adevarati îi motiveaza „sa vina iar si iar, de-a lungul anilor în sala cu oglinzi”, ca sa va citez…

Cornelia TURLEA-CHIFU: Daca tot ati adus în discutie acest subiect, sa spunem ca în fiecare an pregatiti cu elevii Studioului de Dans „Ana Valkay” doua spectacole deja traditionale pe scena Operei din Timisoara: „Feeria fulgilor de nea”, în preajma Craciunului si „Gala micilor balerini”, în iunie, la încheierea anului de studiu. Cronicile le caracterizeaza ca fiind o explozie de culoare, gratie, candoare. Cine le semneaza coregrafia, regia, cine va asigura costumatia?

Ana VALKAY: Tot ce înseamna coregrafie, scenografie, regie are girul sotului meu, Francisc Valkay. Nu ma pot lipsi de experienta, priceperea si puterea lui creatoare. El este mentorul nostru, asistentul nostru, cel ce ne cizeleaza repetitiile finale, iar în ziua spectacolului este alaturi de noi ca prezentator, transmitând publicului emotiile noastre, iar noua, bucuria si sustinerea celor din sala.

Trebuie sa spun ca impresia artistica este creata în mare parte si de costumatie. Realizarea ei cere imaginatie, migala, materiale specifice, accesorii speciale si… bani. Fiecare grupa de vârsta executa în timpul spectacolului doua, trei si chiar mai multe numere, ceea ce înseamna cam tot atâtea schimbari de costume. Spun toate astea ca sa subliniez implicarea parintilor ce suporta costurile si sa le multumesc pe aceasta cale pentru efortul lor.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ziua spectacolului este o sarbatoare pentru familiile copiilor. Parinti, bunici, strabunici, frati, prieteni, înarmati cu aparate foto se transforma în spectatori entuziasti, le sustin cu aplauze îndelungate pe dansatoarele emotionate, le astepta cu flori la iesirea din scena. Este imposibil sa nu observi munca asidua, plina de daruire, ce se ascunde în spatele progresului micilor balerine, vizibil de la un spectacol la altul, cât si bucuria si încântarea adultilor apartinatori. Dumneavoastra însa, nu va dati în laturi sa afirmati, dupa lasarea cortinei, ca a fost cel mai slab spectacol. Cum se traduce aceasta nemultumire? Ce înseamna aceste spectacole pentru dumneavoastra?

Ana VALKAY: Întotdeauna un spectacol se vede diferit din sala si din culise. Parintii, destinsi ca orice spectator, se lasa încântati de candoarea artistilor. Micile lor greseli si neputinte sunt atenuate de emotia artistica pe care ei o transmit si de stradania si seriozitatea cu care executa numerele din program. În culise însa, primeaza grija pentru reusita spectacolului în general, si pentru fiecare interpret în parte. Mereu ti se pare ca ceva nu a iesit cum ai vrut, ca ceva se putea face mai bine…Cred ca este fireasca aceasta nemultumire. Si e buna. Pentru ca genereaza progres.

Pentru mine, fiecare spectacol este un „eveniment” de bucurie si tristete totodata! Bucuria de a vedea copiii si parintii fericiti si multumiti, tristete pentru încheierea unei etape din viata. În acelasi timp ma gândesc la urmatorul spectacol pe care mi-l doresc mai bun, mai „miraculos”. Implicarea tot mai mare în activitatea studioului a celui ce se cheama Francisc Valkay face ca „productiile” sa fie din ce în ce mai reusite si mai „pretioase”! Sper ca acest lucru sa fie resimtit de copii si de parinti.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Sunteti o profesionista. Ati facut parte din corpul de balet al Operei din Timisoara. Sunteti cadru didactic la Colegiul „Ion Vidu”din Timisoara, catedra de coregrafie. Ce urmariti la cursantii dumneavoastra pe perioada unui ciclu de pregatire? Va opriti la stadiul de initiere, sau vizati performanta?

Ana VALKAY: Initierea este absolut obligatorie. Ea este specifica, dupa cum am mai spus, vârstei cuprinse între patru si noua ani. Exista însa si copii care se desprind de majoritate. Cu acestia nu ramâi la initiere. Îi stimulezi, îi lucrezi, încredintându-le numere solistice. Totul depinde de posibilitatile copiilor, de talentul si daruirea lor. Îmi place sa le cer cât mai mult, sa-i fac sa-si doreasca o executie cât mai aproape de perfectiune, pentru ca de aici porneste performanta. Si, da! Performanta se afla în vizorul oricarui profesor. Fara ea, munca lui nu este completa.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Cred ca e momentul sa ne spuneti ce alte satisfactii profesionale mai aveti în afara de bucuria de a vedea cum niste „ratuste” galagioase care se împiedica una de alta se transforma la bara în „lebede” gratioase, tacute si atente. Ce rezultate de exceptie ati obtinut ca profesor de balet?

Ana VALKAY: Rezultatele mele de exceptie sunt elevii care au obtinut rezultate de exceptie datorita îndrumarii mele. Vorbesc cu drag de Andrei Morariu, format la Studioul de Dans „Ana Valkay” si plecat în anul 2004 cu o bursa de studii în Germania, la Scoala de balet „John Cranko” din Stuttgart. Acum este solist la Teatrul de Balet din Dortmund. Andreea Jura mi-a fost o eleva exceptionala, care timp de trei ani (2006, 2007, 2008) a obtinut Premiul I la Olimpiada Nationala de Coregrafie. În anul 2007 a fost în America cu o bursa de studiu de o luna, iar acum este solista la Teatrul de Balet din Cluj.

As vrea sa mai nominalizez doua eleve pe care le am în prezent la Colegiul National de Arta „Ion Vidu”, olimpice si ele si care s-au format tot la studioul de dans. Este vorba de Alexandra Funieru, cu premiul al II-lea în anul 2009, respectiv 2010 si de Codruta Balan cu Premiul al III-lea în anul 2010. Le doresc si lor o împlinire profesionala si multe bucurii pe scena baletului. Nu pot sa nu o amintesc pe Marcela Marcu, eleva în al saselea an de studiu, cu un mare potential interpretativ, dar si creator, prezenta în cadrul spectacolelor studioului cu productii proprii de o reala valoare artistica.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Exista în Timisoara autoritati, institutii, personalitati de cultura sau politice care sa va sustina în acest demers cultural-educational de formare de minti frumoase în corpuri frumoase?

Ana VALKAY: Ne sustin în primul rând institutiile culturale. Avem o buna colaborare cu Opera Româna din Timisoara sub conducerea maestrului Corneliu Murgu, prin faptul ca de doua ori pe an sala si scena sunt ale noastre si ne putem desfasura cu succes spectacolele. De asemenea beneficiem de concursul croitoriei Operei în confectionarea costumelor necesare spectacolelor. Ne bucuram de sustinere din partea maestrului Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultura si Arta al Judetului Timis, care ne asigura sala în care îsi desfasoara activitatea Studioul de Dans „Ana Valkay”.

Si mass-media locala ne aloca spatii în emisiunile si publicatiile ei si ne promoveaza vorbind despre activitatea noastra, despre spectacolele si rezultatele noastre. Am fost prezenti în emisiunile doamnei Roxana Florea, redactor la T.V.R.-Timisoara, în paginile ziarului „Agenda” si în numeroase publicatii on-line. Oamenii politici au probleme mult mai importante pe agenda lor decât demersul de care vorbiti. Eu, totusi, am avut norocul ca unul dintre ei, Emil Cristescu, sa se aplece si asupra actului cultural si astfel am beneficiat de o binevenita sponsorizare.

Cei mai importanti si fideli sustinatori ne sunt însa parintii. Ei ne sponsorizeaza cu timpul lor, cu rabdarea si întelegerea lor, cu încredere si entuziasm. Unii, carora situatia materiala le permite, se implica si sustin si financiar activitatea studioului de dans. Tuturor nu pot decât sa le multumesc, sa-i asigur de toata stradania noastra, sa le spun ca fara ei nici noi nu am exista.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Aveti perspective si proiecte noi în ceea ce priveste Studioul de Dans „Ana Valkay”?

Ana VALKAY: Ne propunem sa venim în întâmpinarea interesului cursantilor nostri pentru dansul modern, incluzându-l în repertoriu alaturi de dansul clasic, sub directa si exclusiva îndrumare a maestrului Francisk Valkay.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Va doresc multa putere de munca, mult succes dumneavoastra si elevilor dumneavoastra, si va multumesc pentru timpul acordat.
————————————–

A consemnat,
Cornelia TURLEA-CHIFU
Timisoara
23 martie 2011