Caragiale a fost un gînditor de stînga! informează ziarul Adevărul, preluînd o descoperire a scriitorului Bogdan-Alexandru Stănescu. Ştirea e o contribuţie trupeşă la istoria umorului românesc – secţiunea ideologie veselă şi imaginaţie tristă. În afara acestei medalii dubioase, descoperirea datorată lui Bogdan-Alexandru Stănescu nu are nici o legătură cu opera lui Caragiale.
Într-o viaţă scurtă şi o operă bogată, Caragiale a fost multe şi amestecate, dar niciodată gînditor cu sistem. Dramaturg, prozator, poet, ziarist, cîrciumar, Caragiale a trăit din plin şi a încondeiat în amănunt lumea, fără să ducă dorul ideilor vaste. Nici gînditor şi nici gînditor de stînga, Caragiale a fost, însă, necuprins de inteligent. Sceptic, şi, ca orice geniu comic, resemnat cu păcatele circulare ale umanităţii, Caragiale a evitat să se dăruie vreunei devize sau să parieze orbeşte pe o ideologie, în vremuri care se întreceau să ofere artiştilor utopii şi proiecte revoluţionare. Continue reading “Traian Ungureanu: Din nou după anii ’50, stînga încearcă să îl anexeze pe Caragiale”