Blestemul scriitorilor

IloiAlinaby Alina Ilioi

Se spune că e o binecuvântare să te poţi folosi de cuvinte pentru a exprima tot ce simţi, pentru a crea o lume a ta şi pentru a descrie stări sufleteşti aproape imposibil de explicat. Nu am să contrazic acest aspect. Aşa este. De multe ori, cu ajutorul cuvintelor, m-am vindecat. Însă, pe lângă această vindecare pe care ţi-o aduce scrisul, există şi un blestem.

Noi, cei care scriem, tindem să căutăm sensul din spatele cuvintelor. Răstălmăcim o propoziţie şi o întoarcem pe toate părţile, până când, istoviţi, alunecăm într-un somn adânc, ca atunci când ne trezim, să o luăm iar de la capăt. Când ne spune cineva că “îmi eşti dragă”, nu ne oprim aici şi atât. Nu ne mulţumim cu sentimentul euforic de a fi dragi unei persoane, şi nu mergem mai departe. Din contră, s-a deschis o nouă uşă, iar noi trebuie să explorăm dincolo de ea. Dragă în ce sens? Dragă într-un mod amical, sau unul romantic? Dragă, adică nu pot trăi fără de tine, sau doar dragă, adică eşti o persoană plăcută? De ce a ales cuvântul dragă? De ce tocmai acum? Contextul să aibă vreo relevanţă? Acestea sunt doar câteva dintre nelămuririle care ne zboară prin minte, doar de la o simplă afirmaţie. Continue reading “Blestemul scriitorilor”