Vavila Popovici

Incidentele care au avut loc la Londra luna trecuta (august) au fost considerate ca cele mai violente din ultimii 30 de ani. Potrivit politiei londoneze, peste o mie de persoane au fost arestate, dintre care 396 minori. Violentele, care au început în nordul Londrei s-au extins ulterior în mai multe orase britanice, între care Birmingham, Manchester si Liverpool. A fost vorba în principal de actiuni de efractie, vandalizari de autoturisme si furturi, dar si incendii provocate. Incidentele au provocat o mare indignare asupra populatiei acestei tari si au determinat o reactie ferma din partea autoritatilor. Potrivit Scotland Yard, din cele 1.838 de persoane retinute în timpul violentelor, 1.049 au fost puse sub acuzare, 218 dintre acestea fiind minore. Premierul britanic David Cameron si-a întrerupt vacanta si a declarat în Parlamentul britanic : „Nu este vorba despre politica, nici despre manifestatii, ci despre furt […] Aceasta este infractionalitate, pur si simplu si pentru aceasta nu exista scuze. Nu este o problema de saracie, ci de cultura. O cultura a violentei, lipsei de respect fata de autoritate […] trebuie sa aratam lumii ca Marea Britanie nu este o tara care distruge, ci o tara care construieste, care nu se resemneaza, o tara care face fata, care nu priveste în urma, ci totdeauna înainte”. În cele din urma violentele au fost stopate, fiind antrenati în aceasta actiune 16000 de politisti. Au fost implicate persoane cu statut social diferit, copii, tineri si oameni mai în vârsta.

De aici începând, fenomenul, fiindca el poate fi denumit astfel, poate fi amplu analizat. Nu am sa îndraznesc decât o succinta analiza, privita din punctul de vedere al libertatii zilelor noastre, prost înteleasa de unii oameni. Si nu este o remarca noua si nici restrânsa, ci valabila pentru foarte multe tari de pe glob.

Libertatea este un concept filosofic, a carui semnificatie ar putea fi rezumata prin sintagma „lipsa constrângerilor”. Ea zugraveste comportamentul uman. A fost o tema care a preocupat filosofii, teologii, precum si statul.

Pentru Socrate, de exemplu, libertatea este poarta tuturor dereglarilor individuale si sociale, calea spre desfrâu si descompunere; pentru Aristotel, aparator al libertatii, este poarta prin care intra bucuria de a trai, poarta prin care intra viciile fiind cea a pasiunii. Venind mai aproape de vremurile noastre, pentru filosoful britanic John Stuart Mill (1806–1873), libertatea este determinata de raporturile dintre individ si societate, sfera libertatii umane cuprinzând anumite libertati printre care si „libertatea alegerii unui stil de viata”. Si ce stil de viata trebuie ales? Chiar nu stim sa alegem, nu stim sa discernem? Stilul de viata presupune într-adevar cultura! Este gustul pentru elevat si frumos. Stilul nu presupune cantitatea, ci calitatea; înseamna atitudine corecta, cuviincioasa, actiune folositoare, idei sanatoase, înseamna bucuria de a trai, dragostea, prietenia, dorinta de înaltare, de a deveni o persoana cu o carte frumoasa de vizita. A fi bogat si lipsit de caracter, nu poate fi decât un stil ales daunator atât tie cât si oamenilor din jurul tau.

Pentru a ajunge sa te poti bucura de libertate, trebuie mai întâi sa-ti înfrângi barbaria, pe care o purtam fiecare dintre noi, unii într-o masura mai mica, altii mai mare, si pentru a-ti înfrânge barbaria trebuie sa te cunosti pe tine însuti si sa reusesti sa-ti modelezi caracterul. La început nu esti atât de constient, te ajuta parintii, scoala, mai apoi te straduiesti singur sa dobândesti un comportament moral care sa fie în armonie cu cei din jur. De altfel normele comportamentului moral au fost cuprinse în cele zece legi biblice comune religiilor mozaica, crestina si mahomedana, religii dominante si la ora actuala în lume. Incorectitudinea, obraznicia, minciuna, lipsa de respect, tin de zonele întunericului; numai spiritul benefic este creator, spiritul malefic este distrugator; omul care ia în brate spiritul malefic ajunge la desfrâu, se deconecteaza de la spiritul Divin. „Vai de feciorii razvratiti, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fara Mine, care fac legaminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca sa gramadeasca pacate peste pacate!”(ISAIA 30, 1)

Conceptul de libertate ideal în societate se presupune a fi acela în care orice om e liber sa faca ceea ce doreste, atâta timp cât nu încalca libertatea altui om. Exista si extremele acestui concept. Si vai, cât a avut omenirea de suferit din cauza extremismului! Una dintre extreme este libertatea totala reprezentata în principal de catre curentul Punk. Filosofia acestui curent e simpla: „Sunt liber sa fac ce vreau, inclusiv sa îmi înfig bocancul în fata ta”, filosofie total anarhista. Curentul Punk a aparut între anii ’76-’80. Un adept Punktrebuia sa fie altfel decât ceilalti, sa socheze, violenta fiind omniprezenta în manifestari, de la înfatisare, la limbaj, comportament; un revoltat fara cauza, un om nelinistit, caruia îi place sa traiasca periculos. Cealalta extrema este reprezentata de totalitarism, în care nimeni nu are dreptul sa faca nimic decât ceea ce i se spune. Chiar daca la prima vedere par doua extreme total diferite, ele au un lucru în comun, ni se spune, si anume acela ca societatea e împar?ita în doua grupuri, unul care are libertatea totala ?i unul care nu are deloc.

Rolul statului ar fi sa se apropie cât mai mult posibil de conceptul ideal de libertate, cât mai multi oameni sa se poata bucura de cât mai multe libertati. Pentru a asigura acest lucru exista legi care trebuie respectate. Corectitudinea comportamentala este o manifestare de respect în primul rând fata de tine, dar si fata de cei din jurul tau, respect „fata de autoritate”, dupa cum a exprimat Premierul britanic. A te purta corect, politicos, a fi calm, a cunoaste legile tarii si a le respecta, indica un om care-si iubeste tara, un om instruit, un om care a învatat sa se poarte în societate. Astfel de oameni ofera încredere si lumina celor din jur lor. Iata câta dreptate a avut premierul britanic când a afirmat ca este „o problema de cultura”!, morala fiind aceea care trebuie sa stea la temelia culturii unui individ si a vietii politice a societatii, deoarece se mai întâmpla „sa fii instruit, dar natâng, brutal si simplist” spunea un gânditor român. Mergând mai în adânc, filosoful german Friedrich Nietzsche afirma ca morala apartine credintei, nu politicii.

Dintre cele sapte Pacate capitale, face parte si Mânia, numita si furie, prin care se întelege respingerea iubirii si adoptarea sentimentelor razbunatoare si a gândurilor pline de ura. Ce ne spune Biblia despre mânie? „Nu te grabi sa te mânii în sufletul tau, caci mânia locuieste în sânul nebunilor.”

Filosoful român Nae Ionescu (1890-1940) precizeaza ca problema libertatii se pune în modul urmator: „Exista mai multe drumuri de urmat si omul alege unul din ele. El alege, dar el nu poate actiona decât atunci când cunoaste conditiile multiple în care aceasta actiune este posibila.Daca nu cunoaste aceste posibilitati si implicatii, atunci actiunea nu o face el, ci ea se întâmpla cu el.” Cu alte cuvinte, este luat de val, în necunostinta de cauza! Se pare ca acesta a fost si cazul acelor tineri mâniosi, iesiti în strada pentru a fura, a distruge.„Exista întotdeauna o limita a libertatii. Este un nonsens sa se vorbeasca despre o libertate absoluta. Omul nu poate fi liber sa faca orice vrea el: Libertatea îsi are limitele ei, care sunt indicate de natura omului. Prin urmare, tot ceea ce depaseste normalul, natura omului, poate sa fie interzis, fara însa ca aceasta sa reprezinte un atentat la libertate.”

Statul la emiterea legilor are în vedere conceptele de bine si rau si gaseste un echilibru pentru a reusi sa asigure libertatea cetatenilor sai. Dar mai sunt si reguli pe care statul nu le poate stabili si care tin de bunul simt al omului. Iata ca ajungem din nou la Credinta, la Religie, la invocarea Decalogului care este suma bunului simt crestinesc – Porunca a VIII: „Sa nu furi” si porunca a X-cea: „…sa nu poftesti vreun alt lucru care este al aproapelui tau”.

Este minunat sa ai moralitate de ordin religios! Si cartea de capatâi a acestei moralitati este Biblia. Se stie ca o viata lipsita de credinta este o ratacire în spatiu si timp. Ratacim, ratacim si nu mai gasim calea cea buna!

Apostolul Pavel spunea acum 2000 de ani ca morala este înscrisa în inima omului.

Exista o lege morala cu care te nasti, adica acea predispozitie de a alege binele de rau; dar exista si o constiinta morala, cea care-l face pe om sa discearna cu buna stiinta, adica cunoscând, sa poata alege si sa se manifeste ca atare. Atât legea morala cât si constiinta morala (constiinta fiind un produs al activitatii creierului uman) îsi au izvorul în fiinta lui Dumnezeu. Constiinta morala se poate capata în timp, dupa cum am spus prin educatie, cultura. Ce cultura, ce educatie au avut acei copii si tineri implicati în incidente? Care a fost rolul familiei, scolii, Bisericii? Li s-a vorbit despre Credinta? I-a dus cineva în Biserici unde ar fi putut învata sa fie linistiti, sa nu vorbeasca când nu trebuie, sa cunoasca respectul, sa-si înfrâneze pornirile necuviincioase, sa învete blândetea, bunatatea, corectitudinea, iubirea de Dumnezeu? Cu câti dintre copiii nostri s-a mai întâmplat acest fericit lucru în aceste ultime decenii?

Libertatea poate fi si poarta de intrare a viciilor, însemnând si dreptul de a pacatui, de a face si rau nu numai bine, dar evlavia (religiozitatea) înseamna a cunoaste si a lua din libertate numai ceea ce este bun si frumos, adica a discerne, din dragoste de Dumnezeu.

Întelepciunea poporului român a creat multe zicatori, versuri, în legatura cu educatia omului, a copilului în familie. Zicala „Asta nu-i dus de multe ori la biserica”, atribuita unui om pacatos, spune mult despre acel om”.

Redau mai jos fragmente din „Vorbe cu tâlc” ale poetului român Vasile Militaru (1885-1959) decedat într-una din închisorile comuniste:

„Când copilului nuiaua nu-i sta – sfânt – la poarta mintii,/ Râde fericit copilul, dar la urma plâng parintii! […] Pe copil sa-l tii în frâie, de vrei om la toti sa placa;/ Nu-l lasa orice sa-ngâne, nu-l lasa orice sa faca;/ Nu-l lasa dupa placerea-i unde vrea el sa se duca;/ Din acelasi lemn se face si icoana si maciuca./ În rasfat de-ti cresti copilul si-l lasi zilnic fara frâu,/ Tu ai semanat neghina, socotind ca semeni grâu…/ Caci, precum îti cresti copiii, vor fi oameni sau neoameni:/ Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce sameni!/ Cei care trudesc o viata si comori mereu aduna/ Ca sa lase mostenire la copii o viata buna,/ Din copiii lor fac trântori care-si vor munci doar dintii/ Sa manânce toata viata ceea ce au strâns parintii.”

Desi traim alte vremuri, poate este bine sa cunoastem si gândurile celor de dinaintea noastra.

Si despre celelalte aspecte ale fenomenului, poate… cu alta ocazie. Dar ar fi trist sa mai existe!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord