UN SAVANT CU GENIUL IN NORI, SI CU INIMA PE PAMANT

Primind doua fotografii din partea unui coleg, facute in 1985 la terminarea facultatii promotiei lui, il zaresc pe profesorul Belea, intr-o fotografie de grup, cu parul alb, asezat discret, intr-o extremitate. Era vara anului in care profesorul avea sa se desparta pentru totdeauna de studentii si facultatea lui.

Il caut repede pe profesorul Belea pe Internet. Sa imi aduc aminte câte ceva despre dânsul.

Surpriza! Nu figureaza in Wikipedia! Gasesc, totusi, un document de o singura pagina, la adresa:

http://www.aman.ro/files/digitale/personalitati…/belea%20constantin.pdf

Iat-o:

“BELEA, CONSTANTIN

Profesor universitar

N. 6 mart. 1929, Slanic, Prahova – m. 12 dec. 1985, Craiova. A studiat la Academia Tehnica Militara din Bucuresti; Doctor inginer.

A lucrat ca sef de laborator la Institutul Energetic al Academiei Române. A facut aspirantura la Institutul de Aviatie Jukovski, Moscova. A sustinut teza de doctorat si i s-a acordat direct titlul de doctor (echivalent la noi cu titlul de doctor docent) – exceptie în viata stiintifica. Lucrarea, cu calitati deosebite, a fost publicata în URSS: Nelinejnye kolebanga sistemandi avtomaticeskoyo regulirovanya i upravlenyo, Masghiz, Moscova, 1962. În 1966, a venit la Facultatea de Electrotehnica a Universitatii din Craiova, formând specialisti în domeniul automaticii si teoriei sistemelor. Având conducere de doctorat, a îndrumat multi specialisti. A fost seful Catedrei de automatica si prorector al Universitatii din Craiova. A dotat Universitatea cu aparatura performanta si tehnica de calcul. A luat premiul Traian Vuia al Academiei Române. A initiat Simpozionul National de Teoria Sistemelor, care se desfasoara cu regularitate la Craiova (din 1980). A publicat articole stiintifice în reviste de prestigiu din tara si strainatate.

Opera: Teoria sistemelor (Craiova, 1971); Introducere în teoria sistemelor (1971-1972); Teoria sistemelor (1982); Automatici neliniare: teorie, exemple si aplicatii (1983); Metode algebrice si algoritmi cu sinteza optimala a sistemelor dinamice (1985); Sisteme giroscopice si aplicatiile lor (în colab, Craiova, 1986).”

Asta este tot.

Caut si in fisele memoriei mele. Regasesc timpul primului examen de Teoria Sistemelor. Eram sef de an. Inaintea examenului, un grup de colegi ma inconjoara, si imi spun: voua, celor buni, nu va pasa. Stiti materia foarte bine. Va descurcati de minune in matematica. Dar noua ne e frica de examenul de Teoria Sistemelor. Uite, am adus ceva pentru profesorul Belea. Si imi intind o sticla invelita cu grija, si un buchet de flori. Spune-i sa fie mai ingaduitor cu noi. Mai, le spun. Va inteleg. Dar nu am curajul sa ma duc la profesor. Nu poti sa ne lasi. Raspund ei. Bine, raspund. Am sa ma duc la Tudoroiu. (Nicolae Tudoroiu era asistentul nostru la teoria Sistemelor, si al profesorului Belea). Cu el am curajul sa vorbesc despre asta. Si am mers la Nicolae Tudoroiu. Acesta, nici mai mult, nici mai putin, ma ia pe sus, imi spune ca trebuie sa-i spun chiar eu ce am sa-i spun profesorului, si ma introduce in biroul acestuia. Imi aduc aminte ca profesorul statea la birou. Mic, cu parul alb, si o privire de poet. Dusa, si in acelasi timp, extraordinar de atenta. Pe birou, era o plansa de hârtie imensa. Parea caroiata milimetric. Si pe ea, o mâna de o siguranta si frumusete de arhitect al universului desenase o bijuterie spatiala: traiectorii, ecuatii, calcule de stabilitate. Vazându-ma privind desenul, Tudoriu mi-a soptit: Omul acesta este un geniu.

Tudoroiu a facut prezentarile.Si m-a indemnat sa îi spun pasul. Domnule profesor, stiti, colegii mei va admira, am spus. Dar sunt in acelasi timp timorati in fata dv. Va rugam sa îi tratati cu blândete la examen. Si va ofer din partea noastra, a tuturor, acest mic dar. Profesorul a luat buchetul de flori cu o mâna, si sticla, cu cealalta.A intrebat: Ce sunt astea, flori cu dop? Apoi, profesorul a desfacut hârtia de pe sticla. Si aici este… coniac Unirea? a intrebat el, citind eticheta. Tudoroiule, scoate paharele! Hai sa ne unim!

Nu va mai spun cum asculta profesorul Belea la examen, si cum raspundea, in locul câte unui student pierdut, Tudoroiu. Toti au trecut examenul. Profesorul Belea era o legenda. Si legendele nu examineaza. Vegheaza.

Vor spune unii ca profesorul Belea bea. Si nu acorda notele “political corect”.

La acea data, proefsorul Belea avea deja parul complet alb. Si doi ani pâna la moarte. Ori, parul alb are dreptul la ceea ce spunea Petre Tutea:

“Nu pot evita neplacerile batrânetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-a tinut pâna aproape la nouazeci de ani. Însa batrânii au o supapa foarte înteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Când ma gândesc la suferintele batrînetii, îmi dau seama ca în natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi. “

Intr-o buna zi, am organizat un spectacol in amfiteatrul facultatii. Un colaj despre dragoste. Repetitii, afise in facultate, anuntat conducerea UASCR a facultatii, al carui vicepresedinte cu probleme culturale eram, invitat foarte multi profesori. Multumit toti, promis sa vina.

La ora inceperii spectacolului, in sala era un singur spectator. Profesorul Belea. In fata, protagonistii, si un munte de aparatura: magnetofon, pick-up deck, preamplificator, statie, boxe, cabluri, cabluri, cabluri.

La terminarea spectacolului, profesorul s-a ridicat si a aplaudat. Am aplaudat si noi, de pe scena improvizata. Noi aplaudam. Profesorul aplauda. Nu se mai oprea. Incurcati, ne-am oprit, in cele din urma. Profesorul Belea continua sa aplaude. Aplauda rar, si ne zâmbea larg. Apoi, a urcat treptele amfiteatrului. In capul scarii, s-a intors din nou spre noi, ne-a zâmbit , si a iesit.

La sedintele de partid, profesorul Belea vorbea rar, si scurt. Avea un limbaj total diferit de festivismul si repetarea sau inflorirea sablonelor directivelor de partid. Profesorul trata de fapt, o singura tema:

Ce-i de facut. Ce avem noi de facut. Cu câte o gluma, doar, sau o vorba in doi peri, care insenina teribil atmosfera.

In 1986, primul calculator care conducea in timp real doua bucle de reglare in circuit inchis (putea conducea pâna la 8 bucle simultan), a functionat. Eu l-am programat. Pe genunchi. In cod masina. Fara cititor de banda. A luat premiul 1 la Cluj. La Sesiunea Nationala a Cercurilor Stiintifice studentesti. Dar profesorul Belea nu mai era. As fi dorit sa il vad, intrând in laboratorul de regulatoare, si sa ma bucur de bucuria micului om cu geniul in nori, si cu inima pe pamânt.

Privesc fotografia de la predarea cheii de an. Din fata facultatii. Promotia 1985. Sef de an: Dobra Marius.

Profesorul Belea IN FOTOGRAFIE. Mic. Cu parul alb. Asezat discret intr-o parte.

Omul acesta este un geniu, a spus Tudoroiu Nicolae.

Uite câte raman dupa un geniu: an dupa an, generatii de profesori si ingineri. Care isi predau cheia anului. O sticla de coniac Unirea, servita si gustata impreuna. Un spectacol studentesc, la care el a fost singurul spectator. O harta, pe biroul lui. Cu traiectorii de vieti. Cu traiectorii de sateliti. Trasate ireprosabil. Desenate perfect. Cu mâna lui. Libera. Si omenesc de goala.

4 octombrie 2011

Cu deosebit respect,

Jianu liviu-Florian