Doi misionari crestini infectati cu Ebola s-au vindecat

Ebola-300x202Doi misionari creștini infectați cu Ebola în timp ce își făceau lucrarea printre pacienții bolnavi din Liberia au fost externați dintr-un spital din Atlanta, Georgia.

Este vorba despre Kent Brantly de 33 de ani care a fost externat in data de 21 august. El activa in echipa de medici ai Samaritan’s Purse si a rostit urmatoarele cuvinte la externare:

Aceasta este o zi miraculoasă. Sunt fericit că sunt in viață, că sunt bine și mă voi reîntâlni cu familia.

Cea de-a doua persoana este Nancy Writebol in varsta de 59 de ani. Ea nu a facut nicio declaratie de la externarea sa preferand sa petreaca timp cu familia inclusiv cu cei doi fii ai sai: Jeremy si Brian. Continue reading “Doi misionari crestini infectati cu Ebola s-au vindecat”

Ce înseamnă – A Fi CREȘTIN ADEVĂRAT!

Elena TomaArticol din arhiva blogului

Elena Toma Club XXL 

.
Datorită faptului că în creștinism sunt multe confesiuni care toate pretind că ele  sunt cele adevărate, în cele ce urmează, voi răspunde la întrebarea din titlu, dar foarte pe scurt, fără a intra în profunzime. Fiecare punct prezentat ar putea constitui un subiect aparte, dar intenția mea este ca cei ce citesc să-și dea seama dintr-o privire de…

felul în care trebuie să arate si sa se poarte un creștin, familia lui, cum sa fie slujirea și închinarea lui; ce este și cum arată Biserica lui Hristos din care și el face parte, termeni, reguli, practici, principii, sărbători creștine și desigur să vorbesc despre Cel care are suveranitatea și autoritatea totală în creștinism: DUMNEZEU; despre Cuvântul Său scris în Biblie, care este Cartea de căpătâi a creștinilor, unde Dumnezeu și-a revelat voia Sa cu privire la ființa umană, și S-a revelat chiar pe Sine Însuși prin Fiul Său, Isus Hristos, pe care L-a trimis pe Pământ să-i salveze pe oameni de la iad. Sa începem, deci, cu Cel care este începutul tuturor lucrurilor:

1 – DUMNEZEU – este Creatorul tuturor lucrurilor, văzute și nevăzute Continue reading “Ce înseamnă – A Fi CREȘTIN ADEVĂRAT!”

Scriitorul VASILE ANDRU

 

Interviu realizat de Angela BACIU

 

[pullquote]

MOTTO: Într-o vreme m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte”

Destinul de a fi scriitor are un substrat tainic”

 

[/pullquote]

 

Domnule Vasile Andru, care este cartea care v-a chinuit cel mai mult? Si care este cea pe care o iubiti cel mai mult?

Scrierea unei carti, d-na Angela Baciu, oricât ar dura, oricâte înaripari sau înfrângeri ar presupune, nu te chinuie, ci te înviaza. Chiar când scrisul este un canon – adica devine ca un travaliu zilnic, ascetic, mortificator (vazut din afara) – eu îl resimt ca pe o sansa, ca pe o extatica mânare dinlauntru.

Dar înteleg, buna doamna Angela Baciu, ca ati vrut sa întrebati: care-i cartea ce v-a chinuit dulce cel mai mult. Mult ca durata, mult ca intensitate.

Este romanul Gradinile ascunse (aparut recent). M-a chinuit dulce si mult: ca durata întâi. Romanul acesta are o vârsta notabila. Are deja un curriculum! Într-o forma embrionara, a fost schitat prin 1973, când eram asistent universitar la Suceava. Într-o forma structurata, capitolata, romanul s-a nascut în 1984, la Bucuresti: s-a nascut în acelasi an cu fiica mea, Tamara. De altfel, nasterea fiicei a dat un alt sens proiectului initial. La început, aceasta proza era un exercitiu de supravietuire, în vremi siluitoare. Dupa nasterea fiicei, s-a mai adaugat un sens: l-am simtit ca pe o poveste pentru ea, jucaria ei, zestrea ei.

Romanul acesta are subiect, intriga, are personaje, în­tâm­plari. Este vorba de pataniile unui om ajuns în „tara hazardului”, în tara dresajului total, în tara dictaturii perfecte, a dictaturii desa­vârsite – la concurenta cu Dumnezeu! as zice.

În aceasta „tara” (la început, un oras: o Suceava concentrationara; apoi extinsa la un continent, la o planeta!) – un om cauta gradinile. Un om urmat de alti oameni. Un om cu statut antropologic enigmatic (ca noi toti) cauta gradinile ascunse. Cititorul va vedea cum si unde le-ar gasi.

Am terminat cu regret acest roman. În sensul ca scrisul la el devenise nu doar un „canon”, ci si „ratia” de bucurie zilnica.

În 2004 am zis: „Gata, îl public!”; si am angajat cu doua edituri aparitia cartii. Dar am vazut ca nu-i gata; si l-am mai rescris de doua ori, lucrând la el ceva mai intens în 2005. Daca compar prima si ultima varianta, vad ca, dupa decenii, din prima varianta au mai ramas circa 10 capitole (din cele 46 capitole ale cartii). Iar propozitiile ramase de atunci sunt parca atavisme…

Cartea a aparut în aprilie 2006, la editura „Paralela 45”, chiar în saptamâna patimilor. Ziceam, având o oarecare tristete ca l-am terminat. As fi vrut sa mai scriu la el, înca un an macar… Cred ca scrisul la o carte nu are sfârsit. Dupa cum omul nu este terminat, ci se afla înca în lucru, în atelierul Creatorului. Dar, desi neterminat, omul „functioneaza”. Cu toate sucelile lui, cu toate neroziile lui, cu toata cruzimea lui, cu toate dizabilitatile lui, omul „functioneaza”. Dumnezeu îl lasa sa functioneze asa neterminat. Poate cu oarecare amuzare… caci eu simt ca Dumnezeu se amuza un pic de nevolnicia si infantilismul omului; dar El stie ca a pus Legea în toti atomii omului si ca Legea îl va îndrepta pe om, în timp… Asa zicem si noi, când publicam o carte: ar mai fi de lucru, dar s-o lasam sa functioneze asa neterminata si-n faza aceasta… La anu’ ce vine, as vrea sa scriu o varianta restrânsa a „Gradinilor”. O varianta de circa 120 de pagini.

 

Gradinile ascunse este alt gen decât romanul non-fiction, care s-a vazut ca va este specific? Ce loc va avea acest roman în creatia D-vstra? Dar în peisajul literaturii de azi? Va rasturna clasamentele conventionale ale zgomotosilor critici care fac piata literara? Este acel roman-eveniment pe care-l asteapta un scriitor în cariera sa? Cum îl definiti?

Este ceva nou în scrisul meu. Un critic l-a si inclus în genul utopie (Al. Cistelecan). Este o utopie, prin idealismul sau total, prin geografia sa carpatica dar trans-pamânteana. „A-topos”, adica loc/ tara imposibile… Si totusi, usor de recunoscut sursa inspiratiei: „lagarul socialist” estic, cu dictatura cea mai „perfec­tionata” din câte a cunoscut istoria. Parabola concentra­tionara si utopia se întâlnesc, se îngemaneaza. Caci si în istorie, comunismul începe ca o utopie, sfârseste ca o crima; si din el mai supravietuiesc cioburi psihice, epigrame mintale.

În al treilea rând, sau mai presus de planurile semnalate, este vorba de un roman sapiential (sa-i zicem: initiatic), al unui autor care iubeste Ecleziastul si considera Ecleziastul o culme a romanului sapiential. Si un autor care iubeste Filocalia si considera Filocalia o culme a genului paideic. Aici romanul s-ar deschide spre revelatoriu, spre râvnita „întâlnire” cu Dumnezeu. Acel Dumnezeu care exista cu adevarat, si care va exista chiar si dupa ce omenirea va fi atât de sus, atât de nazdravana încât se va iluziona ca se poate lipsi de EL…

Nu uit ca m-ati întrebat ce loc are acest roman în scrisul meu. Desi are o factura aparte, Gradinile ascunse sta în continuitatea romanului Muntele calvarului (ducând mai departe teza precaritatii legii) si a romanului Pasarile cerului (si acolo este vizibila parabola concentrationara).

Dar, mai ales, Gradinile ascunse are un loc aparte prin aceea ca îl simt ca pe ultimul meu roman. si având în vedere ca a mijit prin 1973, se poate spune ca este si primul, si ultimul…

Asa, câte o proza scurta voi mai publica. Voi publica si acel jurnal Amintiri din jurul lumii, care-i gata de tipar. Dar un alt roman-roman, coerent si filimonez, nu cred ca voi mai scrie. Mapele continând minereul romanului indian Jagat nitya (adica Parelnica lume, sau Buna ziua, iluzie) va ramâne un conglomerat de nuclee narative si atât. Gradinile ascunse este ultimul, este un final de „cariera” literara.

 

Cum apreciati pozitia si locul pe care-l aveti în literatura? E vorba si de „imaginea” care s-a format despre Dvs – dupa carti, dupa aparitii publice, dupa ureche, dupa ecou, uneori cu rezerve, alteori cu nuante chiar „legendare”. Pentru unii existati ca prozator, autor al romanului istoric Noaptea împaratului sau al romanului postmodern Turnul; pentru altii ca redactor asezat pe viata la „Viata Româneasca”. Pentru altii ca îndrumator de scoala sapientiala (ipostaza în care multi va urmaresc scrierile, si multi va urmeaza; ipostaza în care sunteti azi invitat la biblioteca „V.A. Urechia”, Galati). Sunt oameni care au citit din Dvs. doar Terapia destinului sau Isihasmul, si care ignora ca aveti si romane! Dar sunt altii, si ma refer în primul rând la critici, care va iau în considerare doar romanele, doar proza. Asadar, sunteti multumit de LOC, sau de ROL? Când spun rol, ma refer la îndrumatorul de practici sapientiale. Când spun loc, ma refer la pozitia în plan literar. Sunteti multumit de acest „loc” în ierarhie?

Nu stiu exact ce loc am, dar sunt multumit de el. Joaca de-a numerotarea treptei pe care stai (joaca foarte serioasa în plan imediat), sau joaca de-a excelarea – tin de o solida gândire arhaica, straveche, când era absolut vital sa obtii un loc de frunte în hoarda primara: eventual sa devii „tatal hoardei”.

Ce loc detin eu în „hoarda literara”? Cred ca, într-o vreme, m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte… La alegerile din 1990, am fost ales seful sectiei de proza, Bucuresti. Si m-am complacut sa fiu vreo trei mandate „tatal” micro-hoardei prozatorilor din Asociatia Bucuresti (vreo 300 prozatori legitimati). În romanul Turnul, pe junii optzecisti îi numeam chiar „hoarda de aur a literaturii române”.

Dar, drept sa spun, n-am grija competitiei. Scriu elaborat, cu exigenta, dar fara grija competitiei. Ma bucur tare de performantele altora, de parca prin ele m-ar scuti pe mine de o truda. Ma bucur ca Svetislav Basara (un sârb optzecist) a scris romanul subconstientului balcanic mai bine decât puteam s-o fac eu în Pasarile cerului. Si ca Anton Doncev (bulgar saptezecist) a scris Cavalerul cartii de taina – depozite din subconstientul crestin al Europei. Simt continuitate, nu competitie.

Stiu bine, însa, ce loc am eu în ansamblul spetei umane: un atom din cei sase miliarde. A-tom, pre greceste; in-dividus, pre latineste. Dotat cu (sau daruit cu) „gena multumirii”. Sunt o suma de celule gânditoare; în continuitate buna cu alte celule gânditoare ale spetei. Un episod (românesc) din dorul materiei de a se povesti pe sine.

 

V-am trimis prin posta înca 12 întrebari, as vrea sa raspundeti macar la una-doua, la temele în care sunteti mai implicat. Stiu ca aveti legaturi cu diaspora literara. Ce destin au acesti scriitori? Mai sunt ei astazi vitregiti?

Am legaturi cu diaspora, cu scriitorii din exil, din emigratia fortata dinainte de 1989, si cu emigratia libera de dupa 1990. Ei nu mai sunt vitregiti, acum. Dar altadata, oare erau mai vitregiti scriitorii din exil, decât cei ramasi în „lagarul” de-acasa? Scriitorii din exil au stiut sa-si transforme trauma smulgerii în sansa de creatie. I-am cunoscut în Occident pe Emil Cioran, pe Virgil Ierunca, pe Matei Visniec, pe Dumitru Tepeneag. Acum am o buna relatie cu scriitorii românii din America. Chiar acum merg pentru lansari si dezbateri la New York, San Francisco, Atlanta. Am scris despre diaspora literara si neliterara, în volumul Viata si Veac, secventa „Povestind suflet românesc la românii de departe”. În revista „Viata Româneasca”, recent, vorbind despre viitorul lite­raturii române, am scris ca vad posibil „un viitor anglo-a­merican” al literaturii române.

 

Dar despre viitorul romanului românesc, ce parere aveti?

Romanul românesc de azi este în forma. Se scrie prea lung, prea valmasit, dar merge! Se scrie fluvial, dezgradit, dezlânat, mâlos, dar merge!

În fond, si ultimele succese internationale: Naipaul (premiul Nobel) sau Arundhati Roy (premiul Booker) – sunt dezgradite, mâloase, dar merg! (Nici o aluzie la faptul ca, în latina, mergere înseamna „a cufunda, a îneca”…)

Dupa ora poeziei, care se încheie cu Cezar Ivanescu, Mihai Ursachi, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea Cartarescu, – vine ora prozei. Sau macar minutul prozei. Vine cu Constantin Virgil Negoita, Mircea Sandulescu, Adrian-Christian Kuciuk, Dan Stanca, Marius Marian Solea, Alexandru Ecovoiu, Marian Ilea, Cecilia Stefanescu.

Si mai adaug doi autori, buni, dar nemediatizati, cvasiimolati: indianista Oma Stanescu, prin romanul Arsita Karmei (1997) este la fel de frapanta ca belgianca „nipona” Amelie Nothomb, cu care are în comun o energie a demitizarii Orientului.

Alexa Gavril Bâle publica romanul etno-psihologic America de dincolo de gard (2003). Proza aceasta are un firesc, o acuratete si o polifonie cum de la Cuptorul de pâine al lui Mircea Nedelciu eu n-am mai citit. Alexa Gavril Bâle atesta si o mondializare a ruralului carpatic – fara precedent în scrisul nostru, cred.

Uneori simt totusi o neadecvare (trecatoare?) între noi si veac, între noi si chemare. Nu-i vorba de diferenta de viteza dintre plaivaz si computer (deja rezolvata de unii). Ci vad autori predestinati unei carti mari care însa ard ca si „în treacat”, facând în principal altceva, ca sa subziste.

Oricum, „destinul de a fi scriitor”, sau de a da „the book of the century” are si un substrat tainic. Si, personal, singura certitudine pe care o am în privinta rezultatului este bucuria lucrului la o carte. Restul se decide dincolo de noi.

 

În încheiere, as vrea sa discutam despre împlinire profesionala. În ce consta împlinirea Dvstra? În cartile publicate (circa 25 de volume), sau în discipolii care urmeaza cercul D-vstra de „stimulare mentala”? Sau în amândoua? Sunteti, evident, înainte de toate scriitorul Andru. Ati lasat cândva o catedra universitara – pentru a scrie, sau pentru o alta perspectiva de împlinire?

Împlinirea profesionala înseamna pentru unii sa devii bogat, pentru altii sa devii vedeta. Este acceptia populara a împlinirii, sau acceptia salbatica a împlinirii, dupa care suntem clasati, distribuiti în functii, capatuiti… Pentru mentalitatea salbatica (generala azi) vedetele sunt mai graitoare decât modelele. Vedetele sunt exhibate de mass-media, sunt masini de facut bani. Vedetismul se extinde, de la artisti la politicieni, pâna la clerici… Am vazut un cleric care, foarte roditor în asceza lui, a fost împins usurel pe panta vedetismului si a fost transformat într-o masina de facut bani la manastirea lui… Marile vedete politice, mai ales, dar si artistice, fascineaza multimile. Vedetele întorc spatele oamenilor, totusi oamenii le iubesc foarte tare, pentru ca ele sunt un fel de reparator (iluzoriu) al frustrarilor imense, sunt o proiectie a setei universale de a tâsni din cenusiul existentei… Am lasat cândva catedra universitara pentru scris, dar mai ales pentru a trai altfel.

Sa vorbim de împlinirea umana, – cea profesionala fiind doar un aspect, un instrument de etapa. Adevarata împlinire o da trecerea de la înrobitoare griji la eliberare; de la conditia nefericita la liniste; adica trecerea de la simturi la duh; si aceasta este cu putinta chiar în vremea noastra.

 

Echipa FC Atlanta-o echipa de fotbalisti romani care promite!

Interviu cu dl. Florin Grama, Manager FC Atlanta

By Mara Circiu,
Atlanta, Georgia

Sportul cu mingea rotunda, nostalgia stadioanelor pline de suporteri infocati din orasele natale, microbul sportului sau pur si simplu dorinta de a petrece timpul in aer liber, cu prietenii i-au indemnat pe fotbalistii nostri romani sa creeze un club sportiv local in zona Metro Atlanta si totodata sa puna bazele unei echipe de fotbal care incet si sigur a inceput sa fie recunoscuta drept o echipa importanta si valoroasa in arena fotbalului din S.U.A.  Prin amabilitatea d-lui Florin Grama, manager si totodata fundas in echipa de fotbal FC Atlanta, voi introduce in atentia dvs. istoria si realizarile acestei echipe.

Mara Circiu: Cine sunt fotbalistii de la FC Atlanta?
Florin Grama: Intrebare foarte buna, dar ca sa pot raspunde mai sincer ar trebui sa o impart in doua: Cine sunt fotbalistii? As putea spune ca sunt doar patru sau cinci in echipa care au fost fotbalisti in Romania si care au jucat in echipe de divizia A, sau care au jucat ca juniori la echipe de top. In mare masura, ei sunt cei care motiveaza echipa si in acelasi timp pastreaza un echilibru in modul in care se desfasoara jocul. Restul jucatorilor in ciuda faptului ca nu au jucat profesionist, sunt sportivi foarte talentati, care au un spirit competitiv si au in comun aceasi pasiune pentru fotbal. Cine este FC Atlanta? FC Atlanta este o organizatie sportiva in care fiecare membru si-a adus contributia in egala masura. Echipa in sine este FC Atlanta. Fara ei nu ar exista aceasta grupare sportiva.
Mara Circiu: Cum s-a nascut aceasta echipa de fotbal? Care este povestea voastra?
Florin Grama: Ciudat, comic sau extraordinar, ideia a pornit de la un pariu pe $1.00 pe care l-am avut cu un amic. El sustinea ca nu voi avea succes deoarece eu nu cunosteam nici macar cinci romani in Atlanta. Initial am fost doar cativa pasionati de sport in general, si incercam sa ne adunam la teren doar sa pasam mingea de la unul la altul. Dupa o luna s-a raspandit zvonul ca exista aceasta “echipa” de romani si am fost contactat de un alt grup de romani care jucau fotbal in sala. De la ei am aflat ca de fapt a mai existat o organizatie care a jucat competitiv in Atlanta dar s-a desfiintat. Un an mai tarziu eram deja o adevarata echipa si am decis sa ne inscriem intr-un turneu. Inca din primul an in care am activat ca si organizatie sportiva int-o competitie locala, am reusit sa ne clasam pe primul loc. Un rezultat extraordinar care mi-a schimbat viziunea asupra intregii echipe. Mi-am dat seama ca aceasta “gluma” merita un efort organizatoric mai mare iar implicarea in mod oficial este inevitabila. Am decis sa schimb numele din FC Romania in FC Atlanta si am inregistrat oficial clubul ca si organizatie sportiva in statul Georgia.
Mara Circiu: Care sunt performantele FC Atlanta pana in prezent?
Florin Grama: Surprinzatoare! Si nu vreau sa fiu modest deoarece este vorba de un efort de echipa si nu individual. Eu sunt convins ca oricare alta organizatie si-ar dori o evolutie asemanatoare si plina de succes. Daca ar fi sa exprim totul in doar cateva cuvinte as spune ca FC Atlanta a castigat sau s-a clasat in primele locuri in toate competitiile in care a facut parte. Dar ca sa simplific si mai mult, am sa las rezultatele sa vorbeasca de la sine.
2010 Liga MAGG – 1st Place (Championship)
2010 Liga MAGG – 2nd Place (Cup Tournament)
2010 Liga MAGG – Daniel Bobeanu (Golden Boot Winner)
2009 – 2010 ADASL Major Season – 3rd Place
2007 – 2008 ADASL Season 4th Place (with less games played)
2007 – 2008 ADASL Season – Daniel Bobeanu (Golden Boot Winner)
2007 Gold Cup (Jekyll Island – Georgia) – 2nd Place
2006 Gold Cup (Jekyll Island – Georgia) – 2nd Place
2006 – 2007 ADASL Major Season – 3rd Place
2005 – 2006 Dekalb League – Champions
Mara Circiu: Ce va propuneti pentru anul 2011?
Florin Grama: In principiu, nimic nerealizabil, dar totusi ceva care necesita aceeasi dedicatie si concentrare din partea intregii echipe. Ne-am propus sa castigam fiecare turneu in care ne inscriem, incluzand noul sezon din Liga MAGG din care facem parte. Este intr-un fel si o obligatie morala fata de noul sponsor pe care il avem RedTagFloors.com. O noua etapa pe care personal o consider necesara si importanta pentru 2011, este dezoltarea unei baze sportive pentru copii. Este evident avantajul pe care il putem avea ca si organizatie intr-un sport care se dovedeste a fi unul dintre sporturile care cresc cel mai rapid in USA. Unul din avantaje si principalul motiv pentru care vad necesara aceasta baza sportiva, este crearea de capital financiar care ar ajuta echipa in viitor si de ce nu, crearea unui posibil loc de munca pentru cei care is doresc sa imbine utilul cu placutul.
Mara Circiu: Soccer vs American Football…care este parerea ta? Sunt diametral opuse sau pot sa-ti placa amandoua? Esti mai partinitor cu soccer-ul?
Florin Grama: Eu as caracteriza Soccer-ul ca un sport mai dinamic, iar Footbal-ul American mai spectaculos. In relatie cu ce ne place mai mult sau mai putin; marea parte a separarii celor doua este datorat culturii din care fac parte. Parerea mea este ca sunt la fel. Amble sporturi se bazeaza pe capabilitati atletice personale cat si pe jocul de echipa. Eu personal nu am o preferinta, doar ca inteleg soccer-ul mai bine.
Mara Circiu: Fotbalul este un joc de echipa, care este atmosfera din echipa voastra? Sunteti prieteni si in afara terenului?
Florin Grama: Desi majoritatea se cunosc destul de bine as putea spune ca exista totusi o tensiune competitiva pe teren dar intr-o forma pozitiva. In afara terenului chiar nu stiu care este relatia jucatorilor. Eu personal, ma intalnesc mai rar cu membrii echipei in afara terenului de fotbal, dar majoritatea jucatorilor se cunosc destul de bine, se intalnesc odata la doua zile sau lucreaza impreuna.
Mara Circiu: As vrea sa ne spui mai multe despre tine, stiu ca ai preocupari multiple, foto, alpinism, etc…un adevarat Renaissance man!
Florin Grama: Despre mine as putea sa spun ca imi place sportul in general. Iar sportul care ma atrage cel mai mult si pe care-l practic inca la un nivel profesionist, este alpinismul. Este singurul sport care ma inspira si motiveaza.  In afara sportului, imi place orice forma de arta, muzica, filozofie, poezie si tot ce are tendinta de inaltare sau nu are limite.
Mara Circiu: Un cuvant de incheiere adresat cititorilor nostri…
Florin Grama: In primul rand, as vrea sa le multumesc pentru timpul acordat acestui articol. In mod evident acest interviu este printre lucrurile care pot arata ca efortul unei echipe este apreciat si in acelasi timp sper sa inspire si pe altii.
Mara Circiu: Felicitari si mult success atat tie cat si intregii echipe FC Atlanta, sper sa aveti parte de multe victorii in Noul An si cat mai multi suporteri!

Poezie, muzica si suflet

by Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Seara de marti, 3 noiembrie, 2009 am petrecut-o in mijocul unui grup de iubitori de frumos din cadrul bisericii First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia, care din dragoste si respect pentru cultura si arta romaneasca, si in numele credintei au facut sa rasune aici, pe pamant american frumusetea muzicii si poeziei romanesti.
Cand am plecat din Romania, am luat cu noi mai mult decat un bagaj de cunostinte si sfaturile de bine ale mamei, am luat copacul din fata casei, curcubeul, petecul de cer, lumina si speranta diminetii, ploaia ce aduce uitarea, dangatul duios al clopotelor din biserica, si am mai luat si…poezia. Poezia care sa ne dea speranta, curaj si alinare cand viata da navala peste noi si lucrurile au luat-o pe un fagas nedorit, cand dorul de casa te inconjoara, cand amintirea a ceea ce a fost odatata ti se strecoara in suflet sau cand dimpotriva, bucuria ce o traiesti e prea navalnica sau prea mare sa o exprimi in cuvinte obisnuite.

Seara de poezie
Sufletul omului are atatea taine, si nimic nu stie sa il atinga, sa il descifreze sau sa il descrie mai bine decat poezia…noi romanii, am avut sansa ca de-a lungul unei istorii milenare, impletita din chin si suferinta, sa producem o pleiada de poeti valorosi care si-au pus amprenta asupra literaturii romanesti si ADN-ului nostru artistic, formand totodata un izvor nesecat de talent si frumos in ale caror ape ne potolim setea si acum.
Versurile poetilor nostri de referinta Mihai Eminescu, George Cosbuc, Octavian Goga, Alexandru Vlahuta, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, ale poetilor crestini Traian Dorz si Costache Ioanid, versurile de dragoste ale Veronicai Miclea, recitate cu multa sensibilitate de realizatorii acestui frumos eveniment: Smaranda Livescu, Ilie Maxim, Ileana Aparaschivei, Lidia Nicoara, Alina Enciu, Alina Frantz, Anisoara Faur, Cristina Arnaut, Olga Bota, Dinu Nicholas, Ellie Niculas si Emanuel Faur, au retrezit in noi mandria de a fi roman, dragostea si respectul pentru poezia romaneasca, nevoia organica de a o asculta, citi si reciti. Solistii vocali Sorin Feldiorean si Ruben Borza au transmis emotia si fiorul artistic in piesele muzicale atat de sugestiv alese iar acordurile muzicii lui George Enescu, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe si Andrei Baltaga, asemeni unui liant dintre versurile recitate si trairile noastre, ne-au readus aminte de frumusetea, unicitatea si geniul muzicii romanesti. Partea tehnica, prezentarile PowerPoint si realizarea coloanei sonore au intrat in atributiile lui Nicu Niculas, care impreuna cu sotia sa, Ellie Niculas au facut o echipa formidabila.
“Aceasta este prima actiune de acest gen-ne spune Ellie Niculas, initiatoarea si promotoarea acestei actiuni culturale- si ideea s-a nascut din dorinta de a revoca cultura nostra romaneasca care este o comoara si pe care, din cauza timpului limitat si a faptului ca traim in Statele Unite, vorbim numai engleza la serviciu, nu mai avem timp pentru a ne adapa din aceste comori. Eu am fost intotdeauna sensibilizata de poezie, mostenire de la tatal meu, dar timpul e scurt, epuizarea isi spune cuvintul. Acum vreun an sau doi am vorbit cu pastorul nostru, Teofil Cocian, care mi-a sugerat sa dau niste lectii de romana tinerilor nostri nascuti aici, sau care sunt veniti de mici, deci fara a sti nimic din ce e romanesc, in afara de limba. Am acceptat aceasta propunere, dar din nefericire, am intimpinat vesnica problema: lipsa de timp a mea si a parintilor care trebuiau sa-si aduca copiii. Insa in tot acest timp aveam o nostalgie a pierderii identitatii romanesti- copiii nostri nu au habar de marii poeti, compozitori, pictori, nu stiu nimic din tara parintilor lor; cultura romaneasca e in pericol de a pieri si noi nu facem nimic. In sensul acesta, fiindca biserica noastra celebreaza un sfert de veac de la infiintarea ei, am primit cu o bucurie deosebita sa organizez o seara de poezie si muzica. Poate ca tinerii, copiii nostri vor prinde gust si vor dori, macar din cind in cind, sa se delecteze din cintecele si poeziile romanesti. Nu in ultimul rind, am dorit sa ne cunoastem- sintem o comunitate care a crescut exponential in ultimii ani, dar sintem organizati in grupurile noastre, cu barierele noastre, si nu pot sa cred ca nu ne putem bucura de prezenta unora sau altora in lucrurile care ne unesc.”
Invitatia lansata cu generozitate de biserica First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia a fost primita cu mult entuziasm de un grup foarte mare de invitati care au participat la aceasta seara extraordinara in care poezia si muzica romaneasca au fost sarbatorite cu dragoste si mult respect. Marele nostru poet Octavian Goga spunea ca “adevaratele poezii incep acolo unde se sfarsesc pe hartie”, iar seara de poezie si muzica la care am participat, ne-a facut partasi pret de cateva ore la un eveniment deosebit; indiferent de apartenenta noastra religioasa sau de zona noastra de provenienta, am simtit cu totii dragostea pentru “dulcea limba romaneasca”, pentru versul poetic, pentru struna de vioara ce ne-a adus aminte de acasa.
In incheierea programului artistic vocile tuturor celor prezenti s-au unit armonios intr-o minunata colinda romanesca, “O, ce veste minunata!” Festinul literar a fost urmat de o masa festiva incarcata de delicii culinare dintre cele mai apetisante. Usor timide la inceput, discutiile au devenit mai animate, si inspre finalul serii am simtit cu totii ca seara aceasta e doar un inceput, un inceput pentru momente frumoase si de suflet, pentru evenimente si actiuni similare pe care multi dintre noi am dori sa se repete si in viitor, depinde de noi, de fiecare sa cautam si sa pastram frumosul in viata noastra!
Doresc sa felicit pe toti cei implicati in acest frumos eveniment, pe Rev. Titi Cocian si Rev. Cristian Cocian pentru ca alaturi de credinta si evlavie crestina, incurajeaza si sustin dorinta de a impartasi poezia, muzica si cultura romaneasca, interpretii si solistii programului, si in mod special pe Ellie Niculas care a reusit sa transforme o seara obisnuita intr-un eveniment inaltator si frumos. “Poezia – definita atat de frumos de scriitorul Eusebiu Camilar – este diminea?a omenirii, istoria sentimentelor inaltatoare, indemnul permanent catre bine si adevar”, si ar trebui sa o avem prezenta mai des in viata noastra…cu totii avem nevoie de un strop de frumos, un dram de gingasie si sensibilitate si cat mai multa poezie!
Daca doriti sa vizionati inregistrarea video integrala a evenimentului, va rugam sa accesati link-ul de mai jos:
http://frbcatlanta.org/index.php?nav=511