OM AL VREMII LUI

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011

 

 

Advertisement

NUNTA DE BASM LA LONDRA

Printul William de Wales s-a casatorit cu domnisoara Catherine Elisabeth Middleton.

Nunta Printului William, Duce de Cambridge, cu domnisoara Catherine Elisabeth Middleton a avut loc la Westminster Abbey Vineri, 29 aprilie 2011, orele 11:00 BST (UTC +1).

Pentru prima data în ultimii 350 de ani, o femeie fara rang nobiliar, s-a casatorit cu mostenitorul coroanei britanice. Acesta este principalul motiv pentru care presa britanica a numit ziua de 29 aprilie 2011 „a modern fairy tale” sau „cea mai romantica zi a secolului” si a monarhiei britanice. În urma casatoriei, Cahtherine Elisabeth Middlleton a primit titlul nobiliar de Ducesa de Cambridge.

Printul William, care este al doilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii, a întâlnit-o pe Catherine Middleton în 2001, în timp ce ambii erau studenti la Universitatea Saint Andrews. Logodna lor a început la 20 octombrie 2010 si a fost anuntata oficial la 16 noiembrie 2010.

„În cazul Marii Britanii, invitatiile sunt formulate de Lordul ?ambelan sau de Lordul Stewart, în numele Reginei. Sunt adresate câte una pentru fiecare eveniment, cu specificatia felului în care trebuie sa fie îmbracat invitatul sau invitata.” a declarat Alteta Sa Regala Principele Radu pentru presa.

O mie noua sute de persoane – capete încoronate, nobili si celebritati din întreaga lume au fost invitati în aceasta dimineata la Abatia Westminster din Londra pentru a asista la fericitul eveniment, oficiat de Arhiepiscopul de Canterbury. ?ase sute cincizeci de invitati vor participa la prima dintre receptii, oferita astazi (29 aprilie) de catre Regina Elisabeta a II-a în cinstea tinerilor miri. Este cel mai important eveniment al Casei Regale Britanice din ultimii ani. Nunta regala a fost urmarita de peste doua miliarde de telespectatori de pe întreaga planeta.

Catherine Elizabeth Middleton a purtat o rochie din satin ivoire cu dantela, broderii si trena de aproape doi metri, semnata Sarah Burton, o creatoare de la casa de moda a regretatului designer Alexander McQueen. Potrivit designerului Vera Wang, prezenta în studioul CNN, rochia a fost inspirata de traditia Casei Regale Britanice, broderiile cu crini fiind specifice printeselor Scotiei, iar corsetul victorian a fost inspirat de tinuta purtata de Grace Kelly la nunta sa cu printul Rainier al III-lea de Monaco. De asemenea, buchetul de lacramioare purtat de Catherine la ceremonie, a fost introdus în tinuta mireselor de rang înalt de catre Regina Victoria. Mireasa a purtat cercei cu diamante si o diadema primita în dar de la Regina Elisabeta. Tiara purtata astazi de Catherine este o bijuterie cu o încarcatura simbolica deosebita, deoarece a fost cadoul primit de regina pe vremea când era printesa, la împlinirea vârsta de 18 ani. Presa britanica scrie ca regina este încântata de noua printesa, care o va urma la tron. Simpatia reginei a fost exprimata în timpul logodnei celor doi, dar si astazi, la sosirea sa pentru ceremonie la Catedrala Westminster: „Este pur si simplu minunat!”

Printul William a purtat o uniforma rosie de colonel al Garzii Irlandeze cu însemnele Aviatiei Regale Britanice în care a servit ca pilot. În ciuda previziunilor designerilor, Regina a purtat o tinuta de culoare galbena si nu albastrul regal traditional. De asemenea, domnisoara de onoare, sora miresei, a purtat o creatie eleganta a aceleiasi Sarah Burton, culoarea alba fiind neobisnuita pentru domnisoara de onoare a printesei.
Designerii spun ca micile abateri de la traditie sunt benefice si aduc un aer proaspat monarhiei britanice. Domnul de onoare al mirelui, Printul Harry, a purtat uniforma militara a Garzii ?arii Galilor unde are grad de capitan si însemenele militare obtinute în timpul serviciului sau militar din Afganistan, care i-a adus simpatia si respectul britanicilor.

Dupa fastuoasa ceremonie religioasa de la Westminster Abbey, cuplul princiar a parasit catedrala într-o caleasca rosie din 1902, cu însemenele Casei Regale si s-a îndreptat spre Palatul Buckingham. Circa un million de persoane au asteptat în piata palatului aparitia celor doi printi la balcon si traditionalul sarut. Alaiul care a parasit catedrala a fost compus din cinci calesti. În afara de caleasca mirilor, Regina Elisabeta si Printul Phillip, parintii, domnisoara si cavalerul de onoare au parcurs distanta dintre catedrala si Palatul Reginei în calesti trase de cai albi. Alaiul a fost însotit de Garda Ecvestra.

Cea mai romantica zi a secolului a culminat cu mult-asteptatul sarut de la balcon. La cererea multimii, cei doi printi s-au sarutat de doua ori, iar mii de oameni i-au ovationat, i-au aplaudat si au aruncat conffeti. Momentul a fost desavârsit de parada avioanelor militare Taifun.

Potrivit presei britanice, Printul William si sotia sa Catherine vor petrece luna de miere pe Lizard Island, o insula care face parte din Marea Bariera de Corali din Australia. Insula Lizard are statutul de parc national si a primit numele de la celebrul explorator britanic James Cook, care a descoperit-o în anul 1770. Cuplul intentioneaza sa locuiasca pe Insula Anglesey din nordul ?arii Galilor, în cazul în care Printul William îsi va continua cariera de pilot la RAF Search and Rescue.

Într-un comunicat al Casei Regale a României din data de 23 aprilie, a fost anuntata participarea a trei reprezentanti ai monarhiei la Londra: „La invitatia Majestatii Sale Regina Elisabeta a II a Marii Britanii, Majestatea Sa Regele Mihai I si Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu ai României vor efectua o vizita de patru zile în Marea Britanie, de miercuri 27 aprilie pâna sâmbata 30 aprilie 2011. Majestatea Sa Regele si Altetele Lor Regale vor reprezenta Familia Regala a României la ceremoniile oficiale prilejuite de casatoria Altetei Sale Regale Principele William de Wales cu domnisoara Catherine Elizabeth Middleton.”

De asemenea, contele si contesa Kalnoky, administratorii proprietatilor Printului Charles din Transilvania, au fost invitati la nunta regala. În afara de ceremonia casatoriei de la Westminster Abbey, Regele Mihai, ruda apropiata a Reginei Angliei, este invitat la alte patru evenimente ocazionate de nunta regala, urmând sa fie omagiat în câteva rânduri, în cadrul vizitei, de diferite institutii si organizatii britanice. Principesa Margareta va participa la alte doua evenimente. Regele Mihai este prezent pentru a treia oara la Londra pentru ceremonii legate de casatoriile membrilor Casei Regale Britanice. El a participat la nunta Reginei Elisabeta cu Printul Philip si la nunta Printului Charles cu Printesa Diana.

Potrivit comunicatului Casei Regale a Românei: „În seara de 27 aprilie 2011, ora 19.00, va avea loc, un dineu oficial în onoarea Majestatii Sale Regelui Mihai I, organizat de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei (2002 – 2003), cu participarea reprezentantilor «Guild Of Freemen of the City of London». A doua zi, la ora 13.00, Familia Regala a României va lua parte la un prânz oferit de Altetele Lor Regale Ducele si Ducesa de Gloucester, la Palatul Kensington. La ora 15.30, ca parte a ceremoniilor cu ocazia primirii Libertatii Orasului Londrei, Majestatea Sa Regele Mihai va semna în Cartea Libertatilor (“Freedom Book”) a Londrei, document în care se afla înregistrate toate persoanele distinse cu aceasta onoare. La evenimentul de la Guildhall Curtea Asistentilor «Guild Of Freemen of the Citz of London», alaturi de ?ambelanul Londrei vor fi prezenti în costume traditionale oficiale, si se vor prezenta materiale de la vizitele Suveranilor români la Londra.”

Ieri, 28 aprilie, Familia Regala a României participat la receptia oferita de Camera de comert româno-britanica în cadrul Institutului Cultural Român din Marea Britanie si la dineul oficial organizat de Lady Elizabeth Shakerley la Mandarin Oriental Hyde Park. Vineri 29 aprilie Majestatea Sa Regele Mihai si Principesa Mostenitoare au participat la Westminster Abbey la ceremonia nuntii Principelui William cu Catherine Middleton, iar la finalul ceremoniei de casatorie, la masa oferita de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckhingham.

Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a participat, de asemenea, la casatoria Printului William cu Kate Middleton. De asemenea, Ion si Daniela Jinga au participat la o receptie oferita de ministrul britanic de Externe, informeaza ambasada României la Londra. Receptia a avut loc la Lancaster House.

Simona BOTEZAN
Washington DC
29 aprilie 2011