Vavila Popovici: ANARHIE sau DEMOCRAȚIE?

  „Ignoranța, rădăcina și trunchiul tuturor relelor.” – Platon

 

   Sunt trei legi importante care ne guvernează existența. Prima este Legea vibrației care susține că tot ce există în univers se află într-o stare continuă de vibrație, totul fiind energie în mișcare. Materia solidă este energie care vibrează în ritm foarte lent și cu frecvență joasă, în vreme ce aerul are o vibrație foarte rapidă și o frecvență înaltă. Vibrația Spiritului este foarte intensă și rapidă. Gândurile ca și acțiunile noastre reprezintă și ele energie în mișcare. Noi nu putem nici să creăm, nici să distrugem energia, nu putem decât s-o transformăm în ceva nou. Asta înseamnă că toată energia care a existat şi va exista vreodată, există și acum într-o formă sau alta. Obiceiurile noastre s-au format ca efect al tiparelor noastre de gândire şi al socializării, influențate de mentalități care s-au schimbat şi s-au transformat milenii de-a rândul. Prin urmare, dacă vrem să schimbăm un obicei, nu-l putem distruge. Putem doar să-l transformăm într-unul nou. Dacă vrem să ne schimbăm modul de a gândi, nu putem distruge vechea gândire – putem doar s-o transformăm într-una nouă. Dar, avem o mare responsabilitate în privinţa supravegherii şi disciplinării gândurilor noastre.  Continue reading “Vavila Popovici: ANARHIE sau DEMOCRAȚIE?”