Ce va vine in minte daca v-ar intreaba cineva ce e iubirea?
Inefabilul iubirii ne face sa dam fiecare raspunsuri diferite, caci iubirea nu poate fi explicata pe de-a-ntregul. Poate sa spuna cineva ca a patruns in esenta ce este iubirea? E un mister pe care il purtam in noi, e o minune, nu stii de unde vine si nu stii unde o sa te duca. Iubirea se naste in tine, o simti ca pe ceva unic, e ca o flacara, un fel de combustie interna. Cand iubesti, perceptia din jurul tau se schimba, iar starea aceasta curge prin tine. Dispare totul, nu mai exista decat dorinta ca celalalt sa te iubeasca la fel de mult si il vrei numai pentru tine. Nevoia de iubire este atat de mare, incat, si atunci cand crezi ca esti mintit, iti vine sa strigi: “Minte-ma, dar minte-ma frumos!”
Se spune ca iubirea nu este de esenta umana si ca poarta in ea ceva din puritatea dumnezeiasca. Nici un om nu se poate lauda ca a inventat iubirea, nici nu se poate transmite din generatie in generatie, nici nu se poate Invata de la cineva, ori prin maturizare sau vointa si nici nu depinde de caracterul omului sau de varsta, chiar daca la varsta a treia e mai domoala, dar este compensata de lumina experientei. Oamenii au nevoie de dovezi de iubire pana in ultima clipa de viata. Acolo unde dispare, sufletul e parjolit.
Toate religiile lumii propovaduiestc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai desavarsita conditie umana. Cele mai mari sacrificii omenesti s-au facut din iubire, asa cum s-a sacrificat Iisus din iubire pentru oameni. Literatura abunda de creatii pe aceasta tema.
Sensul cuvantului A-MOR (fara moarte) este iubirea. El arata ca iubirea poate sa treaca dincolo de moarte. Se spune chiar ca dragostea poate sa mute muntii din loc, caci la urma urmelor, tot ce conteaza in viata in mod deplin, este iubirea.
Iubirea este o sarbatoare a firii, este ceva armonios, bland, fascinant, cald. Caldura sufleteasca data de iubire da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc universul, creaza forme, invie, lumineaza. Iluminarea, intelepciunea, vin pe calea iubirii, tine de bucuria de a trai iluzia.
Se intampla ca uneori iubirea sa-ti aduca si suferinta, sa mai incurce itele sau sa dea nastere unor situatii mai deosebite. Mai zilele trecute, un tanar imi spunea: “iubesc doua fete in acelasi timp si nu ma pot hotari pe care sa o aleg pentru casatorie. As putea impartasi fericirea cu oricare dintre ele.” Si cand i-am zis: “Tu ce-ai raspunde la intrebarea: Dar necazurile, cu care le-ai putea imparti mai bine?” a cazut pe ganduri.
Nu exista o reteta pentru iubire, exista doar acea chimie care se intampla intre oameni, singura valabila. E foarte diferita la fiecare cuplu de indragostiti, un unicat indescifrabil.
O amintire din perioada adolescentei care imi flutura si acum prin minte, mi-o explic doar prin aceasta misterioasa chimie.
Cam pe la 15-16 ani, Iuliei, prietena si colega mea de banca, ii sfaraiau calcaiele dupa Dragos cu care se intalnea adeseori in Cismigiu, caci pe acolo le era drumul spre casa. La inceput, conversatia lor era foarte sumara. Se intalneau, se salutau scurt: El: “Buna!”, ea: “Buna!”. Dupa un timp: ”Ce mai faci?” “Bine, dar tu?” “Si eu bine.” Dragos o lua de mana si se plimbau tacand, lasand doar inimile sa vorbeasca in graiul lor. La plecare ii inmana o scrisoare de dragoste. Iulia raspundea intotdeauna prompt cu scrisori frumoase pe care eu i le ticluiam cum ma pricepeam mai bine. Mi-amintesc cum ii spuneam cu deplina convingere ca numele Dragos s-a nascut din cuvantul dragoste. Dupa un timp, Dragos i-a facut urmatoarea declaratie de dragoste: “Stii ce-mi place la tine cel mai mult? Cat de frumoase scrisori imi scrii. Noaptea nu pot dormi pana nu citesc scrisorile tale, incat le stiu pe dinafara. N-as putea sa traiesc fara ele.” Cu vremea, Dragos a aflat cine scria acele “minunate” scrisori de dragoste. Credeti ca intre ei s-a schimbat ceva? Nici vorba. Dupa terminarea scolii s-au casatorit si eu le-am botezat copilul. Ce dovada mai mare trebuie pentru felul cum lucreaza chimia? Nu este nimic mai frumos si mai tulburator ca privirile ochilor de indragostit care spun povesti de iubire pe care cuvintele nu le pot ingana sau asterne pe hartie.
Si pentru ca iubirea ocupa un loc atat de importat in viata oamenilor, i s-a inchinat o zi din cele mai vechi timpuri, chiar inainte de crestinism, asa cum este sarbatoarea Dragobetele. E celebrata in ziua de 24 februarie, in anotimpul rece, dar tine inimile calde, caci “Dragobetele saruta fetele”, cum este vechea zicala romaneasca. Se spune ca Dragobetele, feciorul chipes si puternic al Babei Dochii, aduce iubirea in casa si in suflete. Acest tanar neastamparat si navalnic este fratele mai viril al mai firavului Sf. Valentin, Cupidonul american, care isi arata amorul cu inimioare rosii strapunse de sageti si ravase parfumate. Virilitatea Dragobetelui este o creatie in spiritul locului, tipic unei culturi dionisiace. Balcanicii sunt mai infocati, mai intaratati, mai puternici, mai voluptosi decat fratii lor de peste ocean. Zona Carpato-Dunareana duduie de forta si barbatie.
Pentru omul arhaic, ziua de Dragobete era semnul sosirii primaverii. Era prima zi cand se vorbea despre pasari si plante, semne ale innoirii naturii, cand pasarile presarau bucurie, iar plantele si florile incantau simturile pe plaiurile mioritice. In aceasta zi se “logodesc” pasarile. Datorita vechimii, aceasta zi a dat nastere la multe si frumoase obiceiuri care s-au pastrat la sate si care nu merita epitetul de “rasuflate”.
In ultimii ani, la oras, tinerii dornici de innoire, incurajati si de comert, ii fac tot mai mult loc zilei de 14 februarie, Valentine`s Day, zi inchinata iubirii in amintirea Sf. Valentin. Romanii stiu destul de putin despre acest Sfant care a fost executat in anul 269 la 14 februarie pentru ca a favorizat casatoriile interzise de imparatul roman Claudius. Acesta nu isi putea aduna ostasi pentru prea multele razboaie purtate. Socotind ca barbatii nu doreau sa isi paraseasca sotiile, a interis casatoriile. Preotul Valentin, a cununat in secret perechi de indragostiti, si-a atras moartea si a devenit martir.
Va puteti inchipui cum ar arata omenirea daca ar fi lipsita de acest sentiment de rotunjire a propriei fiinte, care sta la baza vietii, refugiul celor asupriti, acoperamantul celor dezgoliti, speranta celor deznadajduiti, hrana celor infometati, apa celor insetati ?
Dar cum ar fi daca, macar numai pentru o zi, iubirea ar fi stapana pe toate inimile, iar oamenii s-ar imbratisa si ar canta “Toti pe lume frati noi suntem”?

Elena Buica- Toronto