Vavila Popovici

„Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.” (Ioan 8:12)

De când ne nastem descoperim lumina si în lumina frumusetile vietii pamântene si marturisim o credinta bucuroasa care ne lumineaza sufletele, pentru ca Însusi Dumnezeu care a facut posibila ivirea noastra în aceasta lume, este Lumina si Iubire.
Parintele Dumitru Staniloae spunea: „Lumina vine dintr-o sursa; lumina naturala poate proveni de la o materie, de la soare; lumina spirituala vine de la o persoana. Luminozitatea imateriala vine de la o persoana despre care se spune ca straluceste, ca este luminata ; e o frumusete care nu tine de trasaturile chipului, nu este ceva masurabil… Hristos a fost radios, a fost frumos…”
Este bine ca aceasta Sfânta Sarbatoare a Învierii sa ne gaseasca într-o stare de bine a sufletului, cu iubire pentru semenii nostri, pentru natura care ne înconjoara. [pullquote]„Lumina vine dintr-o sursa; lumina naturala poate proveni de la o materie, de la soare; lumina spirituala vine de la o persoana. Luminozitatea imateriala vine de la o persoana despre care se spune ca straluceste, ca este luminata; e o frumusete care nu tine de trasaturile chipului, nu este ceva masurabil… Hristos a fost radios, a fost frumos…”

Dumitru Staniloaie[/pullquote]

Sa ne putem bucura atât cât putem de fiecare clipa a acestor zile de Paste, traind tot mai frumos prezentul. Sa ne ferim de dizarmoniile gândurilor, vorbelor si faptelor care ne pot îndeparta de Dumnezeu creându-ne o stare de neliniste si teama, sa cautam lumina si armonia care ne îmbunatateste legatura sufletului cu Divinitatea. Lipsa armoniei, ordinii, nu poate duce decât la deruta. „Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau va fi plin de lumina” (Matei 6:22). Iata ca aceeasi lege este valabila atât pentru lumea naturala cât si pentru cea spirituala, caci cel care sta mult timp în întuneric pierde în cele din urma vederea si ochii lui nu mai pot primi lumina; tot asa si un suflet patruns de întuneric si acceptându-l mult timp, nu va mai putea primi lumina. Starea de liniste pe care o simtim traind în armonie este lumina din sufletul nostru care-si face loc în aceasta perioada si alunga întunericul; ea se obtine dupa gradul de noblete a fiecarui suflet, dar si dupa vointa fiecarei fapturi. Dupa cum iubirea se primeste si se daruie, tot astfel si lumina trebuie primita si daruita.
Ca o profunda expresie a trairii spirituale vom aprinde lumânari acasa si în biserici, exprimându-ne în acest mod credinta în jertfa si Învierea Domnului, dar ne vom ruga si pentru sanatatea si mântuirea celor vii si pentru odihna vesnica a celor raposati. „Ce pustiul ar fi spatiul daca n-ar fi punctat de biserici ! (…) Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea ”, medita Petre Tutea.
Si poate vom face plimbari în natura „la iarba verde” si ne vom aminti de spusele lui Iisus: „Aici este taina, Fii ai Luminii; aici în umila iarba. Aici este locul de întâlnire al Mamei Pamântesti si al Tatalui Ceresc; aici este Curentul Vietii care curge între Împaratiile Pamântesti si cele Ceresti. Puneti mâinile în jurul delicatei ierbi a îngerului Pamântului si veti vedea si auzi si atinge puterea tuturor îngerilor.”
Sa ne amintim  o afirmatie a scriitorului polonez Henrik Sienkewicz „Singur limbajul poetic se apropie de Dumnezeu pentru a-L sluji, exprimându-L. ”

Multi poetii români au scris despre Rastignire si Înviere, retraind fiecare în felul lui momentele mântuitoare pentru omenire: George Cosbuc, Alexandru Vlahuta, Tudor Arghezi, Vasile Militaru si altii. Citez doar câteva versuri din poemul „Pe cruce” a lui Vasile Voiculescu: „Isus murea pe cruce. Sub arsita grozava/ Palea curata-i frunte ce-o sângerase spinii./ Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinei/ Parea ca varsa lava…”
Mihai Eminescu a descris atmosfera Învierii la una dintre manastiri: „O muzica adânca si plina de blândete/ Patrunde tânguioasa puternicele bolti:/ Pieirea, Doamne sfinte, cazu în orice colt,/ Înveninând pre însusi izvorul de vieti./ (…) Un clopot lung de glasuri vui de bucurie,/ Colo-n altar se uita si preoti si popor/ Cum din mormânt rasare/ Cristos mângâietor,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie:/ (…) Cristos a înviat din morti/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte calcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte!”.
Se vorbeste despre o poezie inedita a lui Octavian Goga: „E sarbatoare pe câmpie,/ Si-n suflete e sarbatoare,/ Învie firele de iarna sub ploaia razelor de soare.// Sunt Pastele cele frumoase,/ Si-n fire zvonul lor strabate,/ Clopotnita-si îndoaie trudnic încheieturile uscate./ Arama striga când se zbate maiastra clopotului limba/ Eu simt strigarea ei aprinsa, ca-n vorbe sufletul o schimba/…”.

Alexe Mateevici, a scris poemul de inspiratie pascala: „Cântati cu bucurie acelui ce-a scapat/ Pe om si omenirea de moarte sufleteasca./ E Pastele! Viata! Hristos a înviat!/ Iubire între oameni si pace sa domneasca”.
Dar sa ne amintim în aceste zile si de închisorile comuniste, sa ne gândim la sufletele acelea tinere, visatoare – intelectualitatea româneasca, speranta tarii ucisa… Sa închidem ochii pentru o clipa si sa ni-l imaginam pe Radu Gyr trezit din somn în zorii diminetii si scriind în închisoare: Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula./ O, ce trist si ce-nalt parea Crist!/ Luna venea dupa El, în celula/ si-L facea mai înalt si mai trist./ Mâinile Lui pareau crini pe morminte,/ ochii adânci ca niste paduri./ Luna-L batea cu argint pe vestminte/ argintându-I pe mâini vechi sparturi./ Uimit am sarit de sub patura sura:/ – De unde vii, Doamne, din ce veac?/ Iisus a dus lin un deget la gura/ si mi-a facut semn ca sa tac./ S-a asezat lânga mine pe rogojina – Pune-mi pe rani mâna ta !/ Pe glezne-avea urme de cuie si rugina/ parca purtase lanturi cândva./ Oftând si-a întins truditele oase/ pe rogojina mea cu libarci./ Luna lumina, dar zabrelele groase/ lungeau pe zapada Lui, vargi./ Parea celula munte, parea capatâna/ si misunau paduchi si guzgani./ Am simtit cum îmi cade capul pe mâna/ si-am adormit o mie de ani…/ Când m-am desteptat din afunda genune,/miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celula si era luna,/ numai Iisus nu era nicaieri…/ Am întins bratele, nimeni, tacere./ Am întrebat zidul : nici un raspuns !/ Doar razele reci, ascutite-n unghere,/ cu sulita lor m-au strapuns…/ – Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele ./ Din luna venea fum de catui…/ M-am pipait… si pe mâinile mele,/ am gasit urmele cuielor Lui.…

Mult asteptata Înviere a Domnului ne pregateste sufletele pentru bucuria trairii ei. Numita si Paste sau Pasti, ea a devenit o traditie în viata noastra, a crestinilor, în viata Bisericii, fiind cea mai veche sarbatoare crestina, sarbatorita înca din epoca apostolica. Interpretarea duhovniceasca a cuvântului Paste fiind acela de trecere.
Învierea Domnului este sarbatoarea bucuriei, a sperantei noastre, iar Biserica asezata si înaltata pe Traditia Apostolilor, o propovaduieste prin episcopii asezati de catre Apostoli si urmasii acestora.
Fie ca sfânta sarbatoare a Învierii Domnului sa ne gaseasca în comuniune, sa ne aduca BUCURIE, ÎNCREDERE, LUMINA, IUBIRE si SPERANTA!

Vavila Popovici – Raleigh, SUA